Issuu

Titlul și subtitlul originale: THE REMARKABLE LIFE OF THE SKIN: An Intimate Journey Across Our Skin Autor: Monty Lyman Copyright © Monty Lyman 2019 Copyright © Publica, 2021 pentru prezenta ediție Toate drepturile rezervate. Nicio parte din această carte nu poate fi reprodusă sau difuzată în orice formă sau prin orice mijloace, scris, foto sau video, exceptând cazul unor scurte citate sau recenzii, fără acordul scris din partea editorului.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României LYMAN, MONTY Remarcabila viaţă a pielii : o călătorie intimă pe suprafaţa noastră / Monty Lyman ; trad. din lb. engleză de Adina Avramescu. ‑ București : Publica, 2021 Conţine bibliografie ISBN 978-606-722-426-9 I. Avramescu, Adina (trad.) 616

EDITORI: Cătălin Muraru, Silviu Dragomir DIRECTOR EXECUTIV: Adina Vasile REDACTOR-ȘEF: Ruxandra Tudor DESIGN COPERTĂ: Alexe Popescu REDACTOR: Luana Crăciun CORECTORI: Paula Rotaru, Elena Bițu DTP: Florin Teodoru

Această carte este dedicată milioanelor de oameni din lumea întreagă care suferă în pielea lor sau din cauza ei.

CUPRINS

Lista ilustrațiilor �� 9 Nota autorului: discreție și definiții �� 11 Prefață �� 13 1. Organul armatei elvețiene �� 21 2. Safari epidermic �� 51 3. Senzația din intestin �� 83 4. Spre lumină �� 117 5. Îmbătrânirea pielii �� 151 6. Primul simț �� 177 7. Pielea psihologică �� 223 8. Pielea socială �� 257 9. Pielea care separă �� 287 10. Pielea spirituală �� 321 Glosar �� 339 Mulțumiri �� 365

8 M O N T Y LYM A N

p. 14 p. 25 p. 29 p. 40 p. 44 p. 61 p. 65 p. 121 p. 182 p. 183 p. 215 p. 249 p. 262 p. 265 p. 306 p. 328

Spellati din Bologna Straturile pielii Tetradecaedru Celule imune Amprente Acarieni Demodex Păduchi Lumina UVA și UVB Mecanoreceptori Harta creierului referitoare la piele Ecranul tactil al lui Adam Iluzia mâinii de cauciuc Tatuaj maori Simfonia în patru părți Etapele sifilisului Judecata de Apoi

9 R E M A RC A B I L A V I AȚĂ A P I E L I I

Lista ilustrațiilor

10 M O N T Y LYM A N

Jurământul hipocratic afirmă: „Orice lucruri voi vedea sau auzi în decursul exercitării meseriei mele sau chiar în afara ei, cu privire la viața pacienților mei, care nu trebuie divul‑ gate în nicio instanță, le voi păstra pentru mine”.* Toți medi‑ cii au datoria de a respecta confidențialitatea informațiilor pe care le dețin despre pacienții lor, prin urmare am atribuit câte un pseudonim fiecărui personaj cu o boală de piele din această carte. În unele cazuri, în special pentru cei cu boli de piele foarte rare și identificabile, am aplicat o „dublă” anoni‑ mizare, schimbând nu numai numele, ci și locul în care i‑am întâlnit, deși a fost vorba întotdeauna despre un loc în care fie am fost ca turist, fie am lucrat. Deși nu se cuvine să numești pe cineva după boala de care suferă, cum ar fi „lepros” sau „albinos”, voi folosi ocazional acești termeni pentru a‑l familiariza pe cititor cu realitatea zilnică a celor care suferă din cauza pielii lor.

* Edelstein, L., „The Hippocratic Oath: text, translation and interpretation”, Ancient Medicine: Selected Papers of Ludwig Edelstein, 1943, pp. 3‑63.

11 R E M A RC A B I L A V I AȚĂ A P I E L I I

Nota autorului: discreție și definiții

12 M O N T Y LYM A N

Prefață

un doctor cu înclinații de anticar, magnificul Teatru Anatomic al Universității din Bologna este raiul, chiar și într‑o zi de vară italiană când căldura este insuportabilă, iar amfiteatrul căptușit cu lambriuri de lemn se transformă efectiv într‑o saună. Cum stăteam eu în cea mai veche univer‑ sitate din lume, al cărei amfiteatru este sculptat în întregime din lemn de molid, m‑am simțit ca un omuleț care explo‑ rează interiorul unei antice și bogat ornamentate casete de bijuterii. În mijlocul încăperii se află o impunătoare masă de disecție din marmură care, vreme de secole, le‑a oferit stu‑ denților mediciniști așezați în stalurile de lemn ale acestei arene academice o imagine completă a procedurilor. Pereții sunt decorați cu sculpturi din lemn masive și foarte elabora‑ te ale eroilor antici ai medicinei. Hipocrate și Galen le aruncă priviri amenințătoare studenților de dedesubt, priviri repro‑ duse, fără îndoială, de mulți profesori ai școlii de medicină care le‑au urmat. Dar dintre toate aceste minunății ochiul vizitatorului este atras de piesa centrală: locul profesoru‑ lui, care domină întregul amfiteatru, acoperit de un rafinat baldachin de lemn susținut de magnificii Spellati – „Jupuiții”. Cele două statui care ocupă locul central în altarul acestui

R E M A RC A B I L A V I AȚĂ A P I E L I I

Pentru

M O N T Y LYM A N 14

Spellati din Bologna

templu al medicinei sunt impresionante prin mușchii, vasele de sânge și oasele expuse. Așa‑numitele figuri écorché (de la termenul francez pen‑ tru „jupuit”) înfățișează mușchii, oasele corpului și modul în care sunt ele legate, dar fără piele. Aceste trupuri muscu‑ loase și lipsite de piele au fost sinonime cu medicina înce‑ pând din secolul al XV‑lea, când Leonardo da Vinci a realizat revoluționarele desene anatomice care împodobesc coper‑ țile aproape tuturor manualelor de medicină. Uitându‑ne la cele două ecorșee de lemn de la Universitatea din Bologna,

15 R E M A RC A B I L A V I AȚĂ A P I E L I I

ne dăm seama imediat că pielea –, în ciuda faptului că este cel mai mare și mai vizibil organ al nostru, că o vedem și o atingem, ba chiar mai mult decât atât, că trăim în ea în fie‑ care moment al vieții noastre –, este organul cel mai ignorat de tagma medicală. Cântărind nouă kilograme și acoperind doi metri pătrați, pielea nici măcar nu a fost recunoscută ca organ până în secolul al XVIII‑lea. Când ne gândim la organe sau la corpul omenesc în general, rareori ne gândim la pielea noastră. Expusă în întregime vederii, ea este invizibilă. Când diverși oameni pe care‑i întâlnesc mă întreabă care sunt domeniile clinice și de cercetare care mă interesează, răspunsul meu, aproape apologetic, că sunt pasionat de der‑ matologie, este întâmpinat cu confuzie, compasiune sau cu o combinație a acestora două. Am un prieten apropiat, chirurg, căruia îi place să mă tachineze spunând: „Pielea este hârtia de împachetat care acoperă darurile”. Dar o parte din ceea ce mă intrigă este că, deși reprezintă cea mai observabilă parte a corpului nostru, pielea se dovedește a fi mult mai complexă decât vedem noi cu ochii. Fascinația mea pentru piele a început pe când aveam 18 ani, într‑o după‑amiază liniștită, din a treia zi de Crăciun. Familia mea tocmai reușise să termine mâncarea rămasă de la sărbători, iar eu îmi făceam siesta tolănit pe o sofa. Acoperit de pături și notițe recapitulative, m‑am apucat cu greu să mă pregătesc pentru primul meu examen de la Medicină, care urma să aibă loc peste o săptămână. Mă simțeam cam rău și aveam o senzație ciudată de mâncărime pe față și pe partea interioară a coatelor. Mai târziu, când m‑am uitat în oglindă, am observat că obrajii mei căpătaseră o culoare roz‑închis. După două zile, pielea de pe față și gât era roșie, uscată și mă mânca îngrozitor. Prietenii și familia mi‑au oferit expli‑ cații care mai de care mai diferite, de la stresul provocat

M O N T Y LYM A N 16

de examen și alergenii din casă, la dușurile prea fierbinți, microbii de pe piele și consumul exagerat de zahăr. Oricare ar fi fost motivul, după optsprezece ani în care mă bucurasem de o piele curată, aceasta a început dintr‑odată să erupă și de atunci eczema m‑a însoțit ca o umbră. Pielea noastră este un frumos mister, învăluit în senti‑ mente, opinii și întrebări. Cu cât știința dezvăluie mai mult din această terra incognita, cu atât vedem mai limpede că cel mai ignorat organ al nostru este, de fapt, cel mai fasci‑ nant. Pielea este briceagul elvețian al organelor, posedând o varietate de funcții de neegalat de către oricare alt organ, de la supraviețuire până la comunicarea socială. Ea este atât o barieră împotriva lucrurilor înfricoșătoare din lumea exteri‑ oară – cu milioanele ei de terminații nervoase care ne ajută să ne simțim drumul prin viață –, cât și o punte spre însăși ființa noastră. Simultan zid și fereastră, pielea noastră ne încon‑ joară fizic, dar este, de asemenea, și o splendidă componentă psihologică și socială a ființei noastre. Pielea nu este doar un material uimitor, ci și o lentilă prin care descoperim lumea și pe noi înșine. Pielea fizică ne învață să ne minunăm în fața complexității corpului nostru și a miracolelor științei. Ne învață să respectăm milioanele de microbi care ne însoțesc în călătoria noastră, să fim atenți, dar nu într‑un mod excesiv, la ceea ce mâncăm sau bem și să ne înclinăm, fără teamă însă, în fața soarelui. Pielea noastră supusă îmbătrânirii ne con‑ fruntă cu propria noastră mortalitate. Sofisticarea uluitoare a atingerii umane ne invită să reexaminăm rolul contactului fizic într‑o societate tot mai izolată și mai computerizată. Nu există o platformă mai bună decât pielea psihologică pentru a demonstra că mintea și corpul nostru – și, mai ales, sănăta‑ tea noastră fizică și mintală – sunt conectate într‑o manieră inseparabilă. Îmbrăcămintea, machiajul, tatuajele, discuțiile

17 R E M A RC A B I L A V I AȚĂ A P I E L I I

aprinse din societate cu privire la culoarea pielii și felul în care au fost judecați milioane de oameni din cauză că pie‑ lea lor era considerată bolnavă sau murdară arată că pielea este organul nostru cel mai social. Finalmente, pielea noas‑ tră transcende prezența sa fizică și ne influențează credința, limbajul și gândirea. Remarcabila viață a pielii nu este un ghid pas‑cu‑pas pentru frumusețea sau sănătatea pielii. Deși veți găsi în ea informații despre cum puteți să vă îngrijiți suprafața dum‑ neavoastră exterioară, această carte este, probabil, mult mai importantă de atât. Este o călătorie de explorare a celui mai remarcabil organ al nostru și, în același timp, o scrisoare de dragoste adresată lui. Folosind pielea drept prismă, rându‑ rile care urmează sunt o privire în timp – de la istoria antică până la viitorul științei – și în spațiu – de la elegantele tatuaje ale veneratorilor crocodilului din Papua Noua Guinee până la schimbările suferite de pielea adoratorilor soarelui din Miami Beach. Cartea de față începe prin explorarea terenului pielii fizice. Separând faptele de ficțiune, ea încearcă să răs‑ pundă celor care vor să afle dacă dieta ne afectează pielea, ce provoacă îmbătrânirea ei și cât de mult putem să ne expunem la soare. Asemenea întrebări ne împing în teritoriul fascinant situat între piele și gândire, de la plăcerea și durerea atingerii până la efectele stresului asupra pielii. Pielea este prietenă intimă cu gândirea și niciun alt organ nu poartă o asemenea încărcătură psihologică. Modul în care este ea percepută de ceilalți – sau, probabil, felul în care credem noi că este per‑ cepută de ceilalți – ne poate afecta sănătatea mintală. Pielea este, într‑un fel, aidoma unei cărți în care cicatricele, ridurile și tatuajele spun povestea noastră, poveste ce poate fi citită de alții, dar ea este și un ecran, un afișaj vizual în continuă schimbare al emoțiilor noastre, prin intermediul ticurilor

M O N T Y LYM A N 18

subtile și îmbujorărilor, sau al erupțiilor nedorite cauzate de o afecțiune fizică sau psihologică. Ultima parte a călătoriei pe suprafața noastră exterioară reprezintă o analiză a pielii în context social. Pielea ne unește: oamenii sunt singurele fiin‑ țe care își marchează și își tatuează în mod permanent pielea pentru a comunica cu ceilalți. Dar ne și separă: culoarea pie‑ lii și bolile ei „impure” au scindat societățile și au schimbat cursul istoriei omenirii. Pielea omenească a influențat chiar și filosofia, religia și limbajul, cu efecte ce depășesc cu mult simpla ei formă fizică. Sper că cei care vor deschide această carte, fie din curiozi‑ tate științifică, fie din dorința de a găsi sfaturi pentru o piele sănătoasă, vor fi satisfăcuți de ceea ce găsesc în ea și că, tot‑ odată, vor rămâne cu o viziune mai impresionantă a lor înșiși și a altora. Aceasta este călătoria mea, o aventură minuna‑ tă, pe care am început‑o examinând pielea unui pacient sau conținutul unui vas Petri și am încheiat‑o prin a vedea lumea într‑un mod complet diferit. Pielea este indispensabilă pen‑ tru supraviețuirea noastră și pentru a funcționa zilnic, dar ea ne dezvăluie, de asemenea, mult mai multe lucruri des‑ pre cine suntem ca oameni. Ne dăm seama imediat că statuile ecorșeu din Bologna au forme omenești, dar fără învelișul lor exterior, ele și‑au pierdut umanitatea. Așadar, a înțelege pie‑ lea înseamnă a ne înțelege pe noi înșine.

R E M A RC A B I L A V I AȚĂ A P I E L I I

20 M O N T Y LYM A N

Organul armatei elvețiene Numeroasele straturi și vieți ale pielii noastre „Ideea nu este atât să vezi ce nu a mai văzut nimeni până acum, ci să gândești ce nu a mai gândit nimeni până acum, despre un lucru pe care‑l vede toată lumea.” Erwin Schrödinger

piele tot timpul ,

la noi și la ceilalți. Dar când v‑ați uitat ultima oară efectiv la pielea voastră? Poate că vă inspec‑ tați regulat pielea în oglindă ca parte a unei rutine zilnice de îngrijire, dar întrebarea mea este când v‑ați uitat cu adevă‑ rat. Și ați fost uimiți. Uimiți de vârtejurile complicate și unice săpate pe vârfurile degetelor voastre și de făgașele și depre‑ siunile peisajului în miniatură de pe podul palmei. Uimiți de modul în care acest perete subțire ca o napolitană reușește să ne țină măruntaiele înăuntru, iar exteriorul perfid la distanță. Este zgâriat, strivit și întins de mii de ori pe zi, însă nu se rupe, cel puțin nu ușor, și nu se tocește. Este bombardat în perma‑ nență de radiația de mare energie a soarelui, dar o împiedică să ne atingă vreodată organele interne. Mulți dintre cei mai letali membri ai clubului celebrităților bacteriene ne‑au vizi‑ tat suprafața pielii, dar rareori au trecut dincolo de ea. Deși îl considerăm de la sine înțeles, zidul pe care‑l creează pielea este absolut remarcabil și ne ține în permanență în viață. Nicăieri importanța pielii nu este mai vizibilă decât în poveștile rare, dar înspăimântătoare, despre momentele în

R E M A RC A B I L A V I AȚĂ A P I E L I I

Vedem

M O N T Y LYM A N

care ea cedează. Pe 5 aprilie 1750, într‑o zi de joi, era o diminea‑ ță de primăvară liniștită în Charles Town (acum Charleston), Carolina de Sud, însă preotul Oliver Hart, ce tocmai fusese hirotonisit, se îndrepta spre un caz urgent. Hart era un tâm‑ plar needucat din Pennsylvania care atrăsese atenția șefilor bisericii din Philadelphia, astfel că, la vârsta de 26 de ani, i s‑a oferit rolul de pastor la Prima Biserică Baptistă din Charles Town. (Mai târziu, el va reuși să devină un pastor american influent.) Jurnalul său este o modestă capsulă a timpului des‑ pre încercările vieții americane: boli galopante, uragane și ciocniri cu britanicii. Într‑una dintre primele însemnări din jurnal, scrisă la câteva luni după numirea sa, Hart povesteș‑ te în amănunt despre vizita urgentă din acea dimineață la copilul nou‑născut al unei membre a congregației sale, deoa‑ rece ceea ce a descoperit nu semăna cu nimic din ce văzuse până atunci:

„A fost o surpriză pentru toți cei care l‑au văzut și cu greu îmi găsesc cuvinte pentru a‑l descrie. Pielea îi era uscată și dură, iar în multe locuri părea crăpată, semă‑ nând întru câtva cu solzii unui pește. Gura îi era mare, rotundă și deschisă. Nu avea nas exterior, ci doar două găuri în locul lui. Ochii păreau doi bulgări de sânge închegat, ieșiți în afară, mari cât o prună, groaznici la vedere. Nu avea urechi externe, ci găuri în locurile în care ar fi trebuit să fie urechile [...] Scotea un sunet ciu‑ dat, foarte jos, pe care nu‑l pot descrie. A trăit opt ore și patruzeci de minute și era viu când l‑am văzut.”*

* Waring, J.I., „Early mention of a harlequin fetus in America”, American Journal of Diseases of Children, 43(2), 1932, p. 442.

* Hovnanian, A., „Harlequin ichthyosis unmasked: a defect of lipid transport”, The Journal of Clinical Investigation, 115(7), 2005, pp. 1708‑10. ** Rajpopat, S., Moss, C., Mellerio, J., Vahlquist, A., Gånemo, A., Hellstrom‑Pigg, M., Ilchyshyn, A., Burrows, N., Lestringant, G., Taylor, A. și Kennedy, C., „Harlequin ichthyosis: a review of clinical and molecular findings in 45 cases”, Archives of Dermatology, 147(6), 2011, pp. 681‑6.

23 R E M A RC A B I L A V I AȚĂ A P I E L I I

Această însemnare de jurnal este prima descriere pe care o avem despre ihtioza arlechin, o boală de piele genetică rară și devastatoare. O mutație care apare la o singură genă, numită ABCA 12, reduce producția de cărămizi (proteine) și mortar (lipide) din care este alcătuit stratum corneum, stratul cel mai din afară al pielii.* Această dezvoltare anormală duce la zone îngroșate ale pielii, asemănătoare solzilor de pește (ichthys este cuvântul din greaca veche pentru pește), cu crăpături neprotejate între ele. În trecut, bebelușii cu ihtioză arlechin mureau în câteva zile, din cauza barierei protectoare defec‑ te, care lăsa să iasă în afară lucrurile bune – ceea ce ducea la pierderi severe de apă și deshidratare – și să intre cele rele – adică, agenții infecțioși. În absența unei reglări stricte a tem‑ peraturii corpului, reglare asigurată de piele, boala prezintă un permanent risc letal fie prin hipertermie, fie prin hipo‑ termie (cu alte cuvinte, din cauza temperaturii prea ridicate sau prea scăzute).** Această boală care distruge viața încă nu poate fi vindecată complet, cu toate că tratamentul intensiv modern pentru repararea funcțiilor de barieră le permite acum unora dintre acești copii să trăiască până la maturitate, deși într‑o permanentă stare de dependență medicală. Noi considerăm, cu multă ușurință, ca de la sine înțele‑ se nenumăratele roluri pe care cel mai divers organ al nos‑ tru, pielea, le joacă în viața noastră, ca să nu mai vorbim de funcția sa, aparent prozaică, de barieră. Însă o piele care s‑a format într‑un mod anormal poate însemna o condamnare la moarte. Pentru a începe să înțelegem frumusețea și com‑ plexitatea celui mai mare organ al nostru, să ne imaginăm că

M O N T Y LYM A N 24

sărim într‑un microscopic vagonet de mină și coborâm prin cele două straturi distincte, dar la fel de importante, ale pie‑ lii: epiderma și derma. Stratul aflat chiar la limita cu exteriorul a corpului nostru este epiderma (literal, „pe dermă”). Grosimea sa medie este de sub 1 milimetru, nu cu mult mai groasă decât această filă, și totuși ea îndeplinește aproape toate funcțiile de barieră ale pielii noastre și supraviețuiește tuturor tipurilor de întâlniri nocive, întâlniri la care este expusă mult mai des decât alte țesuturi ale corpului. Secretul ei constă în zidăria vie mul‑ tistratificată: celulele cheratinocite. Epiderma este alcătuită din aproximativ 50‑100 de straturi de cheratinocite, numi‑ te astfel după proteina lor structurală, cheratina. Aceasta din urmă este incredibil de puternică: ea formează părul și unghiile noastre, precum și coarnele și ghearele incasabi‑ le din regnul animal. Cuvântul cheratină își are originea în greaca veche, keras, care înseamnă corn (termen din care pro‑ vine și cuvântul rhinoceros [în limba engleză, rinocer]). Dacă am putea să ne studiem dosul palmei cu o lupă care mărește imaginea de 200 de ori, am vedea solzi duri de cheratină care se întrepătrund, semănând cu platoșa unui tatu. Aceste zale biologice reprezintă punctul culminant din remarcabila viață a cheratinocitelor. Cheratinocitele sunt produse în stratul de bază și cel mai profund al epidermei, stratum basale, aflat chiar deasupra dermei. Acesta este atât de subțire încât e aproape invizibil, uneori având doar grosimea unei celule, și este format din celule stem care se divid și se reînnoiesc încontinuu; fiecare celulă a pielii de pe suprafața noastră s‑a născut din clocotul acestor izvoare misterioase ale vieții. Odată ce este creată o nouă cheratinocită, ea migrează lent spre stratul superior,

păr

celule fibroblaste

cheratinocită

fibre de colagen 25

glandă sebacee EPIDERMĂ

DERMĂ

HIPODERMĂ

țesut adipos folicul (celulă grasă) de păr

glandă sudoripară

mușchi arrector pili

vase de sânge

STRATURILE PIELII

stratum corneum

stratum granulosum

stratum spinosum

stratum basale

R E M A RC A B I L A V I AȚĂ A P I E L I I

EPIDERMA

M O N T Y LYM A N 26

stratum spinosum, sau stratul spinos. Aici, aceste tinere celu‑ le adulte încep să se lege de cheratinocitele învecinate prin structuri proteice extrem de puternice, numite desmozomi. De asemenea, încep să sintetizeze diferite tipuri de grăsime în interiorul corpului lor celular, care vor furniza în curând mortarul atât de important din peretele exterior al pielii. Pe măsură ce cheratinocitele se ridică până la următorul strat, ele fac un ultim sacrificiu. În stratum granulosum, sau stra‑ tul granular, celulele se aplatizează, eliberează grăsimile și își pierd nucleul – creierul celulei, care conține gena. Cu excepția globulelor roșii din sânge și a trombocitelor, toate celulele din corpul nostru au nevoie de un nucleu pentru a funcționa și supraviețui, astfel că, atunci când cheratinocite‑ le ajung în cele din urmă la stratul cel mai de sus al pielii, stratum corneum, ele sunt efectiv moarte, însă și‑au atins scopul: acest strat infinitezimal de subțire este zidul pro‑ tector al corpului. Cheratinocitele vii au devenit tari, plăci de cheratină care se întrepătrund, iar mortarul gras din jur face ca suprafața noastră să fie la fel de impermeabilă ca o jachetă cerată. În cele din urmă, la finalul vieții lor de o lună, distruși puțin câte puțin de zgârieturile și frecările proveni‑ te din contactul cu lumea exterioară, acești solzi se exfoliază și ajung în atmosferă. Însă această pierdere nu compromite peretele epidermic, în condițiile în care alte celule mai tinere se ridică încontinuu pentru a da piept, la rândul lor, cu lumea. Cheratinocitele creează o apărare externă delicată, însă for‑ midabilă, protejând miliardele de celule din interiorul corpu‑ lui nostru. Niciodată un număr atât de mare de elemente nu a datorat atât de mult altora, aflate într‑un număr atât de mic. Un strat suplimentar, al cincilea, al epidermei se găsește în regiunile mai groase ale pielii, adică pe palme și pe tălpi. Stratum lucidum (stratul clar) are o grosime de patru până la

* Griffiths, C., Barker, J., Bleiker, T., Chalmers, R. și Creamer, D. (ed.), Rook’s Textbook of Dermatology, vol. 1‑4, 2016, John Wiley & Sons. ** Layton, D.W. și Beamer, P.I., „Migration of contaminated soil and airborne particulates to indoor dust”, Environmental Science & Technology, 43(21), 2009, pp. 8199‑205.

27 R E M A RC A B I L A V I AȚĂ A P I E L I I

cinci celule și se află chiar sub stratum corneum. Alcătuit din numeroase cheratinocite moarte, ce conțin o proteină trans‑ parentă numită eleidină, acest strat suplimentar ajută pielea și extremitățile active ale membrelor noastre să facă față fricțiunii și întinderii constante. Acoperite de acizi și substanțe antimicrobiene, scuturile externe ale epidermei sunt atât chimice, cât și fizice și sunt menite să țină la distanță vizitatorii nedoriți, de la insecte până la factori iritanți, precum și să mențină umiditatea.* O barieră etanșă este esențială pentru viață. În cazurile înfioră‑ toare (care, din fericire, aparțin trecutului) de oameni jupuiți de vii, aceștia au murit în cele din urmă din cauza deshidra‑ tării. Când victimele incendiilor își pierd cea mai mare parte a suprafeței lor cutanate, ele au nevoie de cantități enorme de fluide (uneori de 20 de litri pe zi) pentru a rămâne în viață. Fără învelișul nostru de piele, ne‑am evapora. Epiderma poate fi considerată un zid, dar ea se află, în ace‑ lași timp, și într‑o perpetuă mișcare, izvoarele celulelor stem din stratum basale pompând în permanență spre exterior noi celule ale pielii. Omul elimină mai mult de un milion de celu‑ le ale pielii în fiecare zi, generând cam jumătate din praful care se găsește în casele noastre**, iar epiderma este înlocuită complet în fiecare lună, însă acest flux nesfârșit nu afectea‑ ză etanșeitatea barierei noastre cutanate. Acest secret fun‑ damental al pielii noastre a fost descoperit prin intermediul unei postulări ușor ciudate. În 1887, Lordul Kelvin, matematician și fizician scoți‑ an, era deja faimos datorită nenumăratelor sale descoperiri

M O N T Y LYM A N 28

științifice, printre care și determinarea valorii temperatu‑ rii de zero absolut. Dar în ultimii săi ani a fost preocupat să descopere structura perfectă pentru spumă. Acest proiect straniu era menit să rezolve o problemă matematică ce nu mai fusese ridicată până atunci: care este cea mai bună formă care permite unor obiecte egale ca volum să umple un spațiu, lăsând însă cât mai puține goluri posibil între ele? Cu toate că munca sa a fost respinsă, pe motiv că era „o pură pierdere de vreme” și „fără nicio valoare”, de către contemporani, el și‑a continuat calculele intense, propunând în cele din urmă o formă tridimensională cu paisprezece fețe. Poziționate împreună, mai multe obiecte cu o asemenea formă alcătuiesc o structură frumoasă, asemănătoare fagurelui de miere.* „Tetradecaedrul” ipotetic nu este foarte ușor de pronun‑ țat și, vreme de un secol, părea că descoperirea lui Kelvin nu a avut nicio relevanță pentru știința materială sau pentru lumea naturală. Apoi, în 2016, câțiva oameni de știință din Londra și Japonia, ajutați de microscopia avansată, s‑au uitat mai îndeaproape la epiderma umană.** Ei au descoperit că pe măsură ce cheratinocitele noastre se ridică până la stratum granulosum, înainte de ascensiunea lor finală către suprafa‑ ță, adoptă această formă unică, cu paisprezece fațete. Așadar, chiar dacă celulele pielii noastre sunt într‑o continuă mișca‑ re înainte de a se descuama, contactele de suprafață dintre celule sunt atât de strânse și de ordonate încât apa nu poate să treacă printre ele. Se pare că pielea noastră este spuma ideală. Asemenea plăcuțelor de faianță cu forme geometri‑ ce complicate întâlnite în arhitectura islamică medievală, * Weaire, D., „Kelvin’s foam structure: a commentary”, Philosophical Magazine Letters, 88(2), 2008, pp. 91‑102. ** Yokouchi, M., Atsugi, T., Van Logtestijn, M., Tanaka, R.J., Kajimura, M., Suematsu, M., Fu‑ ruse, M., Amagai, M. și Kubo, A., „Epidermal cell turnover across tight junctions based on Kelvin’s tetrakaidecahedron cell shape”, Elife, 5, 2016.

pielea noastră combină funcția și forma pentru a construi o frumoasă barieră. Când zidul nostru exterior este lovit și distrus în mod repetat, epiderma reacționează multiplicându‑și eforturile: așa se explică faptul că cei a căror epidermă este supusă unei frecări repetate, de la constructori la vâslași, au de regulă calozități (sau bătături). Am un prieten pe care ori de câte ori este acasă îl găsești zdrăngănind la chitară și care odată ce iese afară pleacă să se cațăre pe ziduri amețitoare de piatră. Uzura pe care o implică ambele activități a stimulat prolife‑ rarea cheratinocitelor într‑un ritm mai alert decât la majori‑ tatea oamenilor, astfel încât degetele sale sunt acoperite de calozități dure și groase. Formarea calozității – hipercheratoza – este o reacție sănă‑ toasă de apărare a pielii noastre, care se produce atunci când trebuie să întărească zidul. Dar o supraproducție nedorită de

R E M A RC A B I L A V I AȚĂ A P I E L I I

TETRADECAEDRU

M O N T Y LYM A N 30

cheratinocite poate să ducă la numeroase afecțiuni ale pielii. Aproximativ unul din trei oameni a avut „piele de găină” sau keratosis pilaris, în care brațele, coapsele, spatele și fesele sunt acoperite de mici umflături de culoare roșie care se simt precum șmirghelul la palpare.* Această afecțiune moșteni‑ tă este produsă de un exces de cheratinocite care acoperă și înfundă foliculii de păr, obligând firul să crească în interiorul mormântului său etanș. Keratoza pilară este o afecțiune benignă care, de regu‑ lă, nu modifică semnificativ calitatea vieții, însă acest lucru nu este valabil pentru toate afecțiunile hipercheratotice. În 1731, un bărbat pe nume Edward Lambert a fost prezentat membrilor Royal Society din Londra. Pielea sa (cu excepția feței, palmelor și tălpilor) era plină de țepi negri duri, pro‑ duși de o hipercheratoză extremă. După câte se pare, „Omul Porc‑Spinos”, cum era el poreclit, a fost primul individ cu o asemenea afecțiune. Lambert nu a putut să‑și găsească de lucru decât la un circ ambulant, care făcea turnee prin Marea Britanie și Europa, iar în Germania el a căpătat titlul, la fel de nedemn, de „Krustenmann” – literal, „Țeposul”. El a rămas să trăiască în numele modern al acestei boli extrem de rare, ihtiosis hystrix, hystrix provenind din greaca veche și însem‑ nând porc spinos. În afară de bolile genetice rare, probleme legate de impor‑ tanta funcție de barieră a pielii pot fi observate și în afecțiuni mai comune. În Europa și în Statele Unite, o cincime din‑ tre copii și o zecime dintre adulți sunt afectați de dermati‑ te atopice (numele clinic pentru eczeme).** Mergând de la o * Hwang, S. și Schwartz, R.A., „Keratosis pilaris: a common follicular hyperkeratosis”, Cutis, 82(3), 2008, pp. 177‑80. ** Hanifin, J.M., Reed, M.L. and Eczema Prevalance and Impact Working Group, „A population‑based survey of eczema prevalence in the United States”, Dermatitis, 18(2), 2007, pp. 82‑91.

* Maintz, L. și Novak, N., „Getting more and more complex: the pathophysiology of atopic eczema”, European Journal of Dermatology, 17(4), 2007, pp. 267‑83. ** Palmer, C.N., Irvine, A.D., Terron‑Kwiatkowski, A., Zhao, Y., Liao, H., Lee, S.P., Goudie, D.R., Sandilands, A., Campbell, L.E., Smith, F.J. și O’Regan, G.M., „Common loss‑of‑function vari‑ ants of the epidermal barrier protein filaggrin are a major predisposing factor for atopic dermatitis”, Nature Genetics, 38(4), 2006. *** Engebretsen, K.A., Kezic, S., Riethmüller, C., Franz, J., Jakasa, I., Hedengran, A., Linneberg, A., Johansen, J.D. și Thyssen, J.P., „Changes in filaggrin degradation products and corneocyte surface texture by season”, British Journal of Dermatology, 178(5), 2018, pp. 1143‑50.

31 R E M A RC A B I L A V I AȚĂ A P I E L I I

uscăciune ușor iritantă a pielii și mâncărime ce provoacă o senzație de disconfort până la o boală ce ruinează viața, ecze‑ ma a fost multă vreme considerată o afecțiune care provine strict „din interior spre exterior”, un dezechilibru intern al sistemului imunitar care duce la distrugerea pielii.* O cerce‑ tare desfășurată în 2006 de către o echipă de la Universitatea Dundee a arătat însă că mutațiile apărute la nivelul genei care conține codul pentru proteina numită filagrină erau puternic asociate cu eczema.** Această proteină este esențială pentru integritatea barierei formate de stratum corneum. Ea menține strâns unite cheratinocitele suprapuse și hidratează natural acest strat. Un deficit de filagrină generează spărturi care slăbesc zidul, permițând alergenilor și microbilor din mediu să ajungă în piele, și conduc la pierderea apei. Acest model „de la exterior spre interior” sugerează că eczema (sau măcar multe dintre cazurile sale) este provocată mai degra‑ bă de defecte structurale în bariera pielii, decât de dereglări interne ale imunității. El ar putea explica, de asemenea, de ce la persoanele care suferă de eczemă apar modificări sezo‑ niere ale pielii. Un studiu publicat în The British Journal of Dermatology în 2018 arăta că iarna – la latitudinile nordi‑ ce, cel puțin – cantitatea de filagrină produsă era redusă, iar celulele ce alcătuiesc stratum corneum se contractau la frig, slăbind eficacitatea barierei.*** Acest lucru ne ajută să înțelegem de ce eczema este înrăutățită de frigul iernii, iar