O istorie data naibii

Ashley, totul s-a terminat între noi.

Titlul și subtitlul originale: FUCKING HISTORY 111 Lessons You Should Have Learned in School Autor: Căpitanul Copyright © 2016, 2018, 2020 by Rum Tongue Media Inc. Copyright © Publica, 2021 pentru prezenta ediție Toate drepturile rezervate. Nicio parte din această carte nu poate fi reprodusă sau difuzată în orice formă sau prin orice mijloace, scris, foto sau video, exceptând cazul unor scurte citate sau recenzii, fără acordul scris din partea editorului.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României CĂPTANUL O istorie dată naibii : 111 povești pe care ar fi trebuit să le afli la şcoală / Căpitanul ; trad. din lb. engleză de Cosmin Maricari. - Bucureşti : Publica, 2021 ISBN 978-606-722-453-5 I. Maricari, Cosmin (trad.)

94

editori: Cătălin Muraru, Silviu Dragomir director executiv: Adina Vasile design coperta: Alexe Popescu redactor: Ruxandra Tudor corector: Rodica Crețu dtp: Dragoș Tudor

CUPRINS 13 17 21 25 29 31 33 35 39 43 47 49 51 53 57 61 63 65 69

O introducere verde-n față Fantome din trecut Până când moartea ne va despărți (sau nu) Haterii or să facă ce știu ei mai bine Frumusețe eternă În doi timpi și trei mișcări Tracul și divorțul Unde nu-s miorlăituri, vai de sprâncene Cruciada pisicilor Te pup cu foc, poc-poc Atracția mărului Pe placul găștii Câtă frunză, câtă iarbă Să te mulțumești cu puțin e o moarte lentă Breteaua discordiei Ia-ți viața-n cârcă Crize de isterie Cum să te reinventezi Influență prin abundență

73 75 77 79 81 83 87 91 95 99 103 107 109 113 117 119 121 123 125 127 129 131 133 137 139 141 145 149 153 157

O prințesă cu adevărat loială Teama de a rata ceva important Înscenează și vezi cum reacționează Susținerea contează Dă dovadă de puțin respect De pe scenă pe tron Cu coroana pe cap și ghearele scoase Dieta antipofte Timpuri grele la Hollywood Învață când e timpul să pleci Punctual și onorabil Dueluri sexuale Vină contagioasă O aventură a inimii Câinele tău știe cel mai bine Prostituția pariziană Nu te pierde din vedere Fii mai inteligent și vei rezista O călătorie care merită ținută minte Nuntă la pușcărie O propunere păroasă Învață de la cei mai buni Răzbunare romantică Secrete de cuplu O țigară provocatoare Golful femeilor smintite Bravo, fată!

Lupta pentru drepturi Legi, mincinoși și băutură Înțelegere reciprocă

159 163 165 167 169 171 173 177 181 185 189 193 197 201 205 209 213 217 221 225 227 229 233 237 241 245 249 253 255

Puterea!!!

Introducere în parentingul pentru animalele de companie Războinicii găleții Politică proactivă Ferocitatea feminină Tăticu’ Nacho Regina-pirat Intră-n ei ca tancul!

Arăți bine, dulceață Diavolul din Ohio Tăcerea e suspectă O replică mușcătoare Dragoste cu carbohidrați Piraterița Negare pe Nil Jocul cu păpuși Nu te teme de nimic, acceptă orice Cele mai bune prietene surori Pictează-ți propria cărare Blondele se distrează mai tare Lasă o impresie memorabilă Gândește pozitiv Eroinele încălzirii Potcoave și grenade Femeie la apă Cine râde la urmă Secretele sunt sacre Cumpătare unilaterală Mahmureală mortală

259 261 265 267 271 275 279 281 283 287 291 295 297 299 303 307 311 315 319 323 327 331 335 337 339 343 347 351 355

Mirosul victoriei Reacționezi rapid, devii o legendă O confruntare tăioasă Baie de credibilitate Surorile mării Curve de piatră Genele false ale lui Ashley O propunere piraterească Rămâi concentrat până la final Lunatica literaturii Ține-ți capul pe umeri Nu, copiilor, da, crocodililor Dentistul morții Toate variantele de mai sus Nu scăpa din ochi succesul Încrede-te în instincte Dă-te peste cap ca să reușești Micile schimbări ale vieții O matriarhă matematică Faima și avere Fii proproiul suporter Iadul pe tocuri Progresul prințesei Răzbună-te Sport înseamnă efort Născut pentru a ucide Gânduri adânci, iubiți perverși Botanica bețivilor Joacă rolul dorit

359 363 365 369 373

Cine râde la urmă Mănâncă, bea și mulțumește-i Evei Spânzurătoarea Eșuat pe plajă în paradis Despre autor

O ISTORIE DATĂ NAIBII

13

O introducere verde-n față Poveștile. Ne educă, ne distrează și ne ajută să stabilim legături cu alte persoane. Ni s-au spus sau am spus noi înșine povești de când ne știm. Unele adevărate, altele false. Cu toate acestea, indiferent de acuratețea faptelor povestite, nu putem nega că povestea potrivită – spusă la momentul potrivit – ne poate da speranță, transformând ceea ce pare un final nefericit într-o situație de care vom râde într-o zi alături de prieteni. Povestea potrivită ne poate motiva să ne asumăm un risc. Povestea potrivită ne poate inspira să facem o schimbare. Sau poate că povestea potrivită este doar o poveste care ne reamintește că viața este pur și simplu a naibii de ciudată. Ei bine, această carte este plină de povești al căror scop este să facă toate aceste lucruri. Numai că, spre deosebire de basmele și fabulele care ți s-au spus când erai copil, aceste povești nu sunt ficțiuni. Sunt povești reale, despre oameni reali. Răsfoind paginile care urmează, vei afla despre indivizi care au distrus regate, despre tipi care au primit exact ce-au meritat și despre persoane care au

14

dovedit exact cât de incredibile (și de bizare) sunt unele ființe umane. Așadar, indiferent dacă ai inima frântă, dacă te confrunți cu încă una dintre bătăile de cap pe care ți le provoacă viața sau dacă pur și simplu cauți un motiv să râzi de greșelile pe care le-ai făcut, această carte are o poveste potrivită pentru tine.

Revenind la subiectul basmelor, sunt aproape sigur că toți cititorii acestei cărți știu povestea „La Belle et la Bête”. Ce, nu-i așa?! Dar dacă v-aș spune că mă refer la „Frumoasa și bestia”, barbarilor care nu știți boabă de franceză? (Serios, ce-ați învățat la școală?)

Scrisă de romanciera franceză Gabrielle-Suzanne Barbot de Villeneuve și publicată în 1740 într-o colecție scrisă integral de ea, această poveste despre modul în care dragostea înfrânge chiar și cele mai monstruoase defecte fizice și comportamentale e al naibii de romantică, nu? Păi, nu prea. Faza e că povestea lui Villeneuve nu a fost un basm. De fapt, a fost exact opusul – un nenorocit de coșmar. Asta pentru că „La Belle et la Bête” nu a fost scrisă pentru a fermeca masele cu o poveste despre dragostea nemuritoare; scopul acestei idile a fost să familiarizeze fetele tinere cu ideea unei posibile căsătorii aranjate, o practică mult prea comună în mare parte a lumii (iar Franța secolului al XVIII-lea nu a fost imună la acest tip de harababură premaritală).

Așadar ții minte că am spus mai sus că poveștile ne ajută să trecem peste momentele grele? Ei bine, nu-mi pot imagina ceva mai oribil decât să fii forțată să te căsătorești, spre binele familiei tale, cu cine știe ce bădăran pe care nu-l cunoști. Și probabil că nici Villeneuve nu CĂPITANUL

O ISTORIE DATĂ NAIBII

15

putea, așa că s-a hotărât să scrie o poveste care (Doamne ajută!) să facă acest chin să pară mai puțin îngrozitor. Hai să pun problema altfel: poate că partenerii voștri de viață sunt varză din când în când, dar măcar i-ați ales singuri. În fine, acum, că am distrus ideea de bază din spatele uneia dintre poveștile tale de dragoste preferate, dă-mi voie să merg mai departe, făcând ceea ce știu eu cel mai bine: învățându-te niscaiva istorie adevărată, fără rețineri și fără s-o las moale nicio secundă. Am combinat informațiile din cele două cărți pe care le-am scris în trecut cu unele noi, cu scopul de a-ți oferi o adevărată colecție de lecții de viață valoroase. Ține minte: poveștile care urmează nu seamănă deloc cu cele pe care le-ai auzit la școală sau cu cele din filmele produse de o companie al cărei nume aproape rimează cu kidney [rinichi]. (Eu unul aș prefera să-mi vând un rinichi decât să fiu forțat să mă însor.)

* În original este folosită expresia „to get ghosted”, o sintagmă colocvială care descrie acțiunea de a înceta toate comunicările și relațiile cu o altă persoană și de a ignora ulterior orice încercări de comunicare (n.t.).

O ISTORIE DATĂ NAIBII

17

Fantome din trecut În viață, puține lucruri te pot face să te simți mai prost decât atunci când îți dispare partenerul ca o nălucă*. Dar știi ce? Să fii părăsit brusc poate fi o afurisită de binecuvântare. Asta pentru că nu ai nevoie în viața ta de un om care nu are decența să se despartă de tine pe față. Deci dacă-ți trage clapa cineva, continuă să fii tu însuți și asigură-te că năluca asta a ta de partener trăiește îndeajuns încât să regrete din toți rărunchii ce ți-a făcut. Fii ca Edith Wharton. În 1905, Edith își făcuse deja un nume ca scriitoare și om de litere. Din păcate, succesul literar nu a ajutat-o și-n căsnicie. (Se pare că soțul ei era un dobitoc iute la mânie.) Prin urmare, după cum unii oameni nefericiți în căsnicie obișnuiesc, Edith a avut o aventură extraconjugală. Totul a început în 1907, cu un coleg scriitor cu pasiuni similare pe nume William Morton Fulleton.

Edith s-a îndrăgostit lulea de el și a fost convinsă că era

18

sufletul-pereche la care alții nu puteau decât să viseze.

Din păcate, aventura lor n-a avut o viață prea lungă, asta pentru că Fullerton a dispărut ca-n ceață cândva în 1908. Dap, tipul pur și simplu a dispărut ca o nenorocită de nălucă.

De-a lungul timpului, Edith a făcut tot ce i-a stat în puteri ca să-l găsească și să ia legătura cu el, scriindu-i sute – ai citit bine, sute – de scrisori în încercarea de a înțelege ce s-a întâmplat, dar Pulărău Fullerton nu s-a deranjat vreodată să-i răspundă. Realizând că era o prostie să-și facă atâtea griji, Edith s-a dat bătută și și-a văzut de viața ei. În 1913 a divorțat de soțul ei și s-a mutat în Franța. Acolo a continuat să scrie și, în 1916, i-a fost decernat ordinul francez Legiunea de Onoare pentru activitatea din timpul războiului. În 1921 a devenit PRIMA FEMEIE care a primit Premiul Pulitzer, distincție ce i-a fost acordată pentru romanul Vârsta inocenței.

Fiind o damă lipsită de inhibiții și erudită, Edith nu s-a mai recăsătorit niciodată, ci și-a petrecut restul vieții scriind în grădina ei de pe Riviera franceză, înconjurată de câini și de prietenii apropiați. Până în 1937, anul morții ei, a fost chiar nominalizată de trei ori la Premiul Nobel pentru Literatură. Dar Fullerton? Ce a reușit să facă acesta cu viața lui? Nu prea multe. Singurul lucru memorabil a fost relația cu Edith. În cele din urmă, o parte dintre scrisorile pe care i le-a trimis Edith au fost publicate într-un volum. Exact cum ai auzit; deși nu i-a răspuns niciodată, el a primit și a păstrat absolut fiecare scrisoare, adică toate cele patru sute. (Acum parcă nu mai e atât de groaznic dacă trimiți cinci mesaje unul după altul.)

CĂPITANUL

19

Așadar să-ți dispară partenerul ca o nălucă nu e sfârșitul lumii. Dacă tot vrea s-o facă pe fantoma cu tine, bântuie-l cu succesul tău până-i zboară fulgii. Sau încearcă și tu să devii să devii a naibii de atrăgător/ atrăgătoare. Oricum ar fi, tu câștigi, celălalt pierde.

O ISTORIE DATĂ NAIBII

O ISTORIE DATĂ NAIBII

21

Până când moartea ne va despărți (sau nu) Ești o partidă extrem de bună. Asta înseamnă că persoana cu care ești ar trebui să se comporte naibii ca atare. Nu-ți pierde timpul cu cineva care nu vrea decât să te țină în casă, care nu te invită în oraș cu prietenii lui și care-i genul de dobitoc ce-vrea-să-te-păstreze-numai-pentru-sine. Găsește-ți pe cineva care e mândru de compania ta și care să vrea să dea mare cu tine, așa cum a făcut regele Pedro (zis și Petru I al Portugaliei) cu cea de-a doua soție, Inês de Castro.

Iată povestea: în 1345, după moartea primei soții (o căsătorie aranjată), Pedro nu a ținut cont de dorințele tatălui său și s-a însurat cu Inês, ceea ce a provocat în regat o nenorocită de furtună. De ce? Păi, Inês nu avea sânge nobil, așa că mariajul lor nu aducea niciun avantaj politic. În 1355, tatăl lui Pedro, regele Alfonso al IV-lea, a tocmit trei oameni s-o răpească pe Inês și, ce crezi, chiar să îi taie capul. (Și tu care aveai impresia că tatăl tău a avut o reacție aiurea când erai în liceu și ai venit acasă cu primul prieten.)

22

Când a aflat ce s-a întâmplat, Pedro a jurat că se va răzbuna, însă era doar un prințișor fără prea multă influență. Din fericire, nu a trebuit să aștepte prea mult ca să moștenească puterea necesară pentru a-și pune în practică planul. În 1357, tatăl său a murit și Pedro a devenit noul rege. Și care a fost primul punct pe ordinea lui de zi?

Simplu: avea să meargă până la capăt cu promisiunea de a se răzbuna. A dat de urma celor trei bărbați care o omorâseră pe Inês și a pus să li se smulgă inimile din piept când erau încă vii. Și totul pentru că asta îi făcuseră și ei lui când o uciseseră pe Inês – cam asta a fost justificarea lui. (O mișcare destul de emo, dacă mă întrebi pe mine, dar pot s-o înțeleg.)

Apoi Pedro a cerut ca trupul lui Inês să fie deshumat, îmbrăcat în veșminte regale și așezat pe un tron lângă el, ca regină de drept. Da, atât de mândru a fost Pedro de ea. Moartă, fără machiaj și fără afurisitele de sprâncene

CĂPITANUL

O ISTORIE DATĂ NAIBII

23

(dar probabil cu o extraordinară conturare a feței), Pedro tot voia să se dea mare cu ea. Și dorea asta atât de mult, încât a forțat întregul regat să formeze o coadă în fața ei, să facă o plecăciune și să-i sărute mâinile foarte moarte și osoase. Abia ĂSTA-I un tip cu adevărat mândru de relația lui și care nu dădea nici doi muci pe ce credeau alții despre asta.

(Merită reținut că Pedro s-a dovedit a fi un rege psihopat, cunoscut în primul rând pentru pasiunea sa pentru tortură, brutalitate și smulgerea inimii din pieptul victimelor încă vii. Dar hai să nu ne concentrăm pe asta, ci pe cât de mândru a fost de căsătoria lui cu Inês și pe cât de puțin i-a păsat de părerile altora despre ea.)

O ISTORIE DATĂ NAIBII

25

Haterii or să facă ce știu ei mai bine Nu-i așa că urăști când cineva îți cere să „dovedești” ceva? Adică nu doar că insinuează că minți, ci îți pune la îndoială capacitatea de a te reprezenta pe tine însuți.

Practic, te insultă de două ori. Veste bună: acest tip de întrebări arată, în general, că te pricepi foarte bine la ceva. Și, indiferent despre ce ar fi vorba – scris, actorie, sport, faptul că arăți beton –, oamenii invidioși vor pune sub semnul întrebării orice pare prea bun ca să fie real.

Ai auzit vreodată de Niccolò Paganini? Nu? Mare păcat.

Probabil că ar trebui să mai renunți la reality-show-uri și să introduci naibii un pic de cultură în viața ta, pentru că Niccolò a fost probabil cel mai mare violonist din toate timpurile.

Născut în 1782 în nordul Italiei, Niccolò și-a demonstrat geniul muzical de la o vârstă fragedă, în 1813 fiind deja considerat cel mai bun violonist din istoria Europei.

Fanii lui formau un adevărat cult. (Cred că li se spune groupies.) A fost primul star rock adevărat, pe scenă, dar mai ales în afara ei. Dar ce a făcut Paganini cu organele lui

26

genitale nu este treaba noastră, așa că trebuie să-i lăsăm la o parte mădularul și să revenim la muzică.

Niccolò era un muzician atât de talentat, încât foarte mulți oameni erau convinși că nu este om; și uite așa a început să circule un zvon: Niccolò era de fapt fiul diavolului, iar în vioara lui ținea captiv sufletul unei femei pe care o ucisese. De acord, o poveste a dracului de ridicolă, însă aceste zvonuri au devenit atât de intense și au început să fie crezute de atât de multe persoane încât, pentru a continua să călătorească și să cânte, Niccolò a fost forțat să-și dovedească umanitatea prin publicarea unor scrisori de la mama lui și a documentelor de naștere.

După ce a dovedit că nu este fiul Satanei i s-a permis să continue să dea concerte, însă senzația că era asociat cumva cu diavolul nu a dispărut niciodată cu adevărat, iar spaima publicului a continuat să-i afecteze cariera.

CĂPITANUL

O ISTORIE DATĂ NAIBII

27

Sincer, ce conta dacă tatăl lui Niccolò era diavolul, atât timp cât Niccolò făcea cu adevărat spectacol? Adică, pe bune, aproape toate numele mari din muzică au cochetat cu artele întunecate măcar o dată în viața lor. La dracu’, mi s-a întâmplat să-mi rămână în cap ani întregi cântece care nici măcar nu-mi plăceau. Dacă asta nu-i o afurisită de vrăjitorie, nu știu ce ar putea fi.

Mă rog, morala poveștii este următoarea: dacă oamenii se îndoiesc de tine, dacă îți dau cu hate și vor tot timpul să-ți bage bețe-n roate, asta înseamnă de obicei că faci ceva bine – deci continuă cu afurisita ta de treabă.

* În original, resting bitch face, prescurtată cu RBF (n.r.).

O ISTORIE DATĂ NAIBII

29

Frumusețe eternă „Față de poamă acră*.” Termenul acesta a făcut destui purici în ultimii ani, s-a strecurat într-o grămadă de selfie-uri, meme și articole despre cultura pop. Dar nu e nimic nou. Arta de a arăta ca o depravată fermecătoare sau ca un ticălos ori un dobitoc chipeș a existat dintotdeauna. De ce? Pentru că un aspect seducător, însă terifiant, implică un anumit nivel de respect, mister și fascinație. De secole, femeile folosesc RBF ca să dărâme regii de pe tronuri, iar aceștia folosesc la rândul lor RBF ca să intimideze și să cucerească regate rivale; istoria RBF este bine înrădăcinată în onoare, atracție și respect de sine.

De-a lungul istoriei, respectul de sine a fost mereu strâns asociat cu zâmbetul (sau mai degrabă cu lipsa acestuia). Pe lângă timpii de expunere obscen de lungi necesari pentru a face o fotografie, nu prea îi vezi pe oameni zâmbind în pozele și tablourile de demult, asta pentru că se considera o stupizenie să pozezi cu zâmbe-

30

tul pe față. Pentru că, ei bine, probabil că era un zâmbet fals. Să zâmbești pentru un portret nu însemna să-ți arăți cu adevărat emoțiile. Zâmbeai doar ca să zâmbești, nu pentru că erai cu adevărat vesel. Știi tu, ca atunci când te prefaci că-i zâmbești șefului doar ca să-ți maschezi inevitabila cădere nervoasă.

De fapt, Mark Twain (știi despre cine e vorba) a fost cel care a spus că „o fotografie este un document foarte important și nimic nu este mai rău decât să fii imortalizat pentru posteritate cu un zâmbet prostesc pe față”. Dacă mă întrebi pe mine, nici că s-au rostit vreodată cuvinte mai adevărate.

Poate cu excepția faimosului vers „Nu încerca să prinzi cascadele”* al fetelor de la TLC. În mod curios, și aceasta este tot o afirmație privind respectul de sine.

Mda, ciudat!

Data viitoare când cineva te întreabă de ce nu zâmbești pentru fotograf, poți să-i dai o mică lecție de istorie, care să te ajute să-ți susții decizia. Spune-le că o faci întru posteritate.

* În original, „Don’t go chasing waterfalls”, un vers din piesa „Waterfalls” (Cascade) a trupei TLC (n.t.).

CĂPITANUL

O ISTORIE DATĂ NAIBII

31

În doi timpi și trei mișcări Obiectivul absolut al întâlnirilor romantice: să-ți găsești egalul. Pe cineva la fel de amuzant, la fel de cool și la fel de distrus ca tine. Din când în când cunoști un cuplu care a avut succes în această căutare. Aceste cupluri îți insuflă speranță – speranța că și tu ți-ai putea găsi o pereche într-o bună zi. În plus, oamenii care reușesc să-și găsească jumătatea sunt, de obicei, „cuplul cool”. Până și prietenii tăi singuri vor fi fericiți pentru tine, pentru că le va plăcea la fel de mult să petreacă timpul cu tine din moment ce ești aceeași persoană și cu ei, și cu partenerul tău. Acest lucru se numește acceptare. Și, oricât de neatrăgător crezi că ar putea fi un anumit aspect din tine, crede-mă că undeva există cineva care îți va accepta afurisita de trăsătură ciudată. Să discutăm despre asta pe baza unui exemplu istoric.

Blanche Dumas s-a născut în 1860, pe insula Martinica din Caraibele Franceze, cu o anomalie cunoscută drept tripedalism (trei picioare), precum și cu o malformație numită uter didelf (două seturi de organe