Issuu

Titlul și subtitlul originale: NIKSEN: Embracing The Dutch Art of Doing Nothing Autor: Olga Mecking Text © Olga Mecking/Kosmos Uitgevers, Utrecht/Antwerpen, 2020 Design interior: Zeno Ilustrații © Eva Gans, www.evagans.nl Publicată prima data de Kosmos Uitgevers, Olanda, în 2020 Text © Publica, 2020 pentru prezenta ediție Toate drepturile rezervate. Nicio parte din această carte nu poate fi reprodusă sau difuzată în orice formă sau prin orice mijloace, scris, foto sau video, exceptând cazul unor scurte citate sau recenzii, fără acordul scris din partea editorului.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României MECKING, OLGA Niksen : arta olandeză de a nu face nimic / Olga Mecking ; trad. de Mihaela Apetrei. - Bucureşti : Publica, 2020 ISBN 978-606-722-420-7 I. Apetrei, Mihaela (trad.) 159.9

EDITORI: Cătălin Muraru, Silviu Dragomir DIRECTOR EXECUTIV: Adina Vasile REDACTOR-ȘEF: Ruxandra Tudor DESIGN COPERTĂ: Alexe Popescu REDACTOR: Roxana Aneculăesei CORECTORI: Rodica Crețu, Alina Marc-Ciulacu DTP: Dragoș Tudor

Cuprins

INTRODUCERE Oh, nu, nu încă o modă pentru starea de bine! ............... 7 CAPITOLUL 1 Ce este niksen? .................................................................. 29 CAPITOLUL 2 Dar dacă olandezii fac bine ce fac? .................................. 53 CAPITOLUL 3 De ce este niksen atât de dificil de practicat? .................. 83 CAPITOLUL 4 Niksen este bun pentru tine. Da, chiar este .................. 109 CAPITOLUL 5 Niksenizați-vă viața ...................................................... 125 CAPITOLUL 6 Când niksen nu funcționează ........................................ 151 EPILOG Cum să creezi Nikstopia ................................................. 177 MULȚUMIRI ....................................................................... 189 ANEXE 1 Manifestul niksenerilor ............................................... 193 2 Niksen: trucuri rapide ................................................. 197 3 Trucuri niksen de la olandezi ...................................... 201 BIBLIOGRAFIE .................................................................... 205

INTRODUCERE

Oh, nu, nu încă o modă pentru starea de bine! Stau pe canapea, cugetând asupra unei zile tipice din viața mea. În fiecare dimineață sunt trezită – exact la timp – de sunetul voios al trilurilor de păsărele. Înainte de a mă da jos din pat șoptesc o mantra către Univers, ceva inspirațional, de genul „binecuvântată să fie această dimineață miraculoasă” sau „lumea este stridia ta”. Îmi pregătesc un mic dejun sănătos și-mi încep ziua plină de energie, zâmbind în sinea mea. Sunt o mamă perfectă, o soție extraordinară, personificarea calmului. Evident, casa mea strălucește de curățenie. Când copiii sunt supărați, le spun mereu exact ceea ce trebuie, nu țip niciodată, nu-mi pierd răbdarea niciodată. Iar ei își duc sarcinile la îndeplinire fără să se plângă, sunt liniștiți și concentrați întreaga zi. Trec ca o boare prin întreaga zi, în timp ce treburile din gospodărie se organizează în jurul meu de unele singure. Mă duc la culcare cu sentimentul că am schimbat lumea într-un fel sau altul, în mic și mare. Viața mea n-a fost mereu așa. Au existat perioade când eram mereu obosită. Credeam că nu voi reuși să duc nimic la bun sfârșit și mi se părea că dădeam greș în toate. Eram sigură că, pur și simplu, nu voi putea să răzbat. Dar acum sunt mai puternică și mai încrezătoare ca oricând. Iau totul așa cum îmi iese în cale, pas cu

pas, fără să depun niciun efort. Astăzi, oamenii mă admiră, îmi cer sfaturi de viață și mă văd ca pe o sursă de inspirație. „Cum ai reușit, Olga?”, mă întreabă lumea. Mă gândesc să le răspund că așa e firea mea. Mă trezesc într-o stare perfectă în fiecare zi! Asta e și n-am ce face! Dar adevărul este că dețin total controlul asupra destinului meu și am devenit cea mai bună versiune a mea mulțumită micului și uluitorului secret pe care l-am descoperit. „Ce secret?”, o să mă întrebi. Niksen sau arta olandeză de a nu face nimic.

NU, NU E VORBA DESPRE UN ALT GURU CARE SĂ VĂ PROMITĂ BUNĂSTARE

Ați crezut toate astea? Nu? Bine ați făcut. Singurul lucru adevărat din povestea pe care v-am spus-o este sunetul voios al trilurilor de păsărele dimineața și asta pentru că dragului meu soț – după ani întregi în care a văzut cum mă sperie alarmele obișnuite ale ceasurilor – i s-a făcut milă de mine și a cumpărat un ceas care sună ca un ciripit de pasăre. Și, cu toate că este în mod cert o îmbunătățire față de o alarmă răsunând ca sirena pompierilor, diminețile mă traumatizează în continuare. Am trei copii pe care trebuie să-i dau jos din pat ca să meargă la școală la opt dimineața, preferabil îmbrăcați și mâncați. De obicei, la ora la care autobuzul școlii ajunge în fața casei, sănătatea mea mintală atârnă de un fir de păr. Iar ăsta nu e decât începutul; în timp ce copiii sunt la școală, rareori găsesc un moment doar pentru mine. Prinsă între copii, casă, muncă și soț – care lucrează până târziu – și restul familiei și prietenilor, încerc să-mi amintesc când a fost ultima dată când n-am făcut absolut nimic. Și eșuez lamentabil. Cândva mă pricepeam așa bine la asta. În copilărie stăteam în pat sau în fotoliul preferat al tatei și mă holbam la modelele de pe covor sau pe fereastră, afară, fără să mă gândesc la absolut nimic. Câteodată, părinții mei mă întrebau ce fac și mă trimiteau

să termin vreo treabă sau să-mi fac temele, dar tot aveam o grămadă de timp ca să visez cu ochii deschiși. Și era așa de bine. Dar acum? Ca mamă a trei copii, soție și scriitoare cu propria afacere, mă simt mereu pe fugă și presată de timp. Câteodată mi se pare că scriu cu o mână, duc copiii cu alta, pregătesc cina cu piciorul stâng și fac curat prin casă cu dreptul. Bineînțeles că eu am ales ca lucrurile să fie așa. Eu am vrut această viață. Dar faptul că recunosc nu o face mai ușoară. Și eu, ca atâtea altele, sunt pur și simplu... atât de... ocupată. Ultima dată când am stat pe canapea și pur și simplu n-am făcut nimic a fost când, de fapt, m-am prăbușit acolo. Era final de an școlar și eram epuizată, nedormită, incapabilă să funcționez. Singurul lucru pe care m-am mai simțit în stare să-l fac a fost să mă întind pe canapea și să mă uit în gol, și așa m-a găsit soțul meu când s-a întors de la serviciu. Pe atunci nu mi-am dat seama că această prăbușire era singura modalitate acceptată social de a nu face nimic. „Partea bună când ești bolnav e că te poți resemna în fața unuia dintre cele mai mari vicii ale societății contemporane: acela de a sta degeaba*”, scriu profesorii de management Carl Cederström și André Spicer în The Wellness Syndrome.

CE SE ÎNTÂMPLASE, DE FAPT? Se întâmpla ceva și nu-mi plăcea deloc. Eram foarte obosită și mă simțeam copleșită, dar n-aveam nicio idee despre ce ar trebui să fac. În toți anii în care am scris despre parenting, am observat cum poate deveni stresul un factor extrem de important în viețile atâtor oameni și câte persoane se simt la fel de copleșite de situație cum mă simțeam și eu. Dar am avut nevoie de un articolaș dintr-o revistă neînsemnată ca să-mi dau seama că acesta era un * Expresia-pivot a cărții este „doing nothing”, tradusă în principal prin „a nu face nimic” și, uneori, din cauza specificității limbii române cu privire la dubla negație, prin „a sta degeaba” – însă fără acea conotație peiorativă pe care o poate avea câteodată (n.t.).

simptom pentru o problemă mult mai mare, care nu-i afectează doar pe părinți. Acum doi ani, reporterul Gebke Verhoeven a publicat, în revista olandeză gezondNU, un articol intitulat „Niksen is the New Mindfulness”. Mi-a plăcut mult ideea și îmi amintesc că m-am gândit: „Ce mișto, în sfârșit îmi spune cineva că este OK să stai degeaba. Ei bine, abia ăsta e un trend de wellness pe care aș putea să-l urmez și eu”. Dar imediat după aceea m-am întrebat: cum să fac ca să stau degeaba? Chiar dacă îmi acord o pauză și mă așez pe canapea, casa începe să-mi vorbească. „Ocupă-te de noi, ocupă-te de noi, ocupă-te de noi”, șoptesc rufele nespălate, într-o manieră absolut neatrăgătoare. „Oare le-am amintit copiilor să-și facă temele?”, întreabă conștiința. Și, când mă uit în jur, văd cărți aruncate pe jos și vase murdare pe blatul de la bucătărie. Știu că n-avem nimic de mâncare și n-am nicio idee ce să pregătesc pentru cină. Cum aș putea să mă așez pur și simplu pe canapea, când mă simt obligată să mă ridic și să am grijă de casă și de toți cei care locuiesc în ea (mai puțin de mine însămi, se pare)? Ca din senin, apar încontinuu noi și noi treburi de făcut. Dacă vreau să iau o pauză, musai se îmbolnăvește unul dintre copii sau mă trezesc că trebuie să fac vreo programare sau îmi aduc brusc aminte că am ceva de făcut. Cum Dumnezeu aș putea eu să găsesc timp pentru acest niksen? Și totuși, după ce am citit articolul respectiv, am devenit din ce în ce mai curioasă. Ce e chestia asta căreia olandezii îi spun niksen? Și de ce n-aș putea s-o încerc și eu un pic? Am început să cercetez tot mai mult despre niksen și am descoperit că statul degeaba, pur și simplu, poate fi foarte benefic mai ales pentru aceia dintre noi care, asemenea mie, se simt copleșiți de responsabilități. Statul degeaba, așa-numitul niksen, chiar merită practicat. Curiozitatea mea și documentarea făcută în acest sens au dus la apariția câtorva articole. Apoi, în mai 2019, The New York Times mi-a publicat articolul „The Case for Doing Nothing”. Câteva zile mai târziu, acesta a devenit viral și a fost postat pe Twitter, redistribuit și trimis prin e-mail de aproape 150 000 de ori. Până

în iulie, niksen era peste tot. A devenit foarte limpede că atinsesem o coardă sensibilă. Toată lumea voia să știe despre niksen, primeam mesaje și solicitări de interviuri de la jurnaliști din întreaga lume. Agenții literari și editurile voiau să mă reprezinte. Am fost pe punctul de a respinge toate aceste lucruri, catalogându-le drept mult zgomot pentru nimic (la propriu), dar se pare că reușisem cumva să atrag oameni de pretutindeni. Pe măsură ce am adunat și am analizat reacțiile stârnite de niksen, mi-am dat seama că oamenii se săturaseră de trendurile pentru obținerea stării de bine care le spuneau că nu fac destul și că trebuie să se străduiască și mai tare pentru a deveni mai buni. Acesta era, de fapt, unul dintre motivele pentru care oamenii au aderat la noul concept. Este cel mai simplu mod de a te simți bine pe care ți l-ai fi putut imagina vreodată. Dar apoi mi-a picat fisa și în legătură cu altceva: pur și simplu, nu știm cum să facem lucrul ăsta. Deși să nu faci nimic – sau să stai degeaba – poate suna destul de simplu, este, de fapt, orice altceva, numai simplu nu. De fapt, dacă aș fi primit un bănuț pentru fiecare dată când am fost întrebată cum să obții mai mult niks, probabil că acum aș fi fost milionară. Mi-am dat seama că cei mai mulți dintre noi au nevoie de ajutor pentru a învăța cum să înceteze să mai fie ocupați. Am scris această carte în speranța că aș putea arunca o lumină asupra felului în care să stăm degeaba și astfel oamenii de oriunde să înțeleagă că este OK să stai pe canapea și să obții un pic de niks.

PESTE TOT, NUMAI OAMENI OCUPAȚI Adevărul este că suntem ocupați și stresați. Ne simțim copleșiți de treburile din viața de zi cu zi și simțim cum ni se taie respirația, cum devenim grăbiți și anxioși. Disperați după o soluție, căutăm răspunsuri oriunde, chiar și dincolo de granițele țărilor noastre, sperând că următoarea carte sau următorul articol ne va ajuta să

ne liniștim și să fim mai încrezători că putem să ne ridicăm la nivelul așteptărilor, să ne împlinim obligațiile și atribuțiile. Potrivit unui sondaj realizat de Gallup în 2019, la care au participat 150 000 de persoane din întreaga lume, americanii sunt cei mai stresați. Sondajul – al cărui obiectiv era să înțeleagă emoțiile unor oameni din diferite părți ale lumii – a adunat date atât despre experiențele pozitive (cu ajutorul unor întrebări precum: Ieri ai zâmbit mult? Ieri ai fost tratat cu respect întreaga zi?), cât și despre experiențele negative (Ieri ai simțit durere, tristețe, grijă sau furie?). Americanii nu doar că sunt mai stresați decât alte națiuni, dar sunt și mai furioși, mai stresați și mai îngrijorați decât au fost în ultimii zece ani. Sondajul Gallup a arătat că, atunci când ai sub 50 de ani, câștigi puțin și nu ești un susținător al președintelui Trump, te confrunți cu probleme incipiente de sănătate mintală. La nivel global, sentimentele negative sunt la niveluri comparabile cu cele din 2017, cel mai depresiv an din cei măsurați până acum.

Într-un articol publicat online de Psychology Today, psihologa Jean M. Twenge explică faptul că, deși oamenii nu recunosc depresia, există o creștere evidentă a simptomelor psihosomatice. „Studenții au fost înclinați cam în proporție de 50% să spună că se simt copleșiți, iar adulții, că nu se odihnesc bine, că le-a scăzut pofta de mâncare și că orice acțiune înseamnă un efort – toate simptome psihosomatice clasice ale depresiei. Dar, când oamenii au fost întrebați direct dacă «se simt deprimați», situația nu a arătat diferit față de cea dintre anii 1980 și 2010.” Twenge este recunoscută pentru un articol publicat în The Atlantic devenit viral, în care a susținut că smartphone-urile sunt responsabile pentru depresia epidemică în rândul adolescenților. Potrivit lui Twenge, cazurile tot mai numeroase de depresie pot fi corelate cu faptul că relațiile noastre și legăturile cu comunitatea sunt din ce în ce mai slabe, că așteptările ne sunt tot mai mari și că ne concentrăm tot mai mult asupra obiectivelor tangibile

și materiale, cum ar fi banii. Vă dați seama că, având asemenea așteptări și obiective, e puțin probabil ca oamenii să practice mai mult niks. Situația nu e prea grozavă nici în Marea Britanie. YouGov, o companie de date și sondare a opiniei publice, a măsurat nivelul de stres în această țară și a constatat că, în 2017, 74% dintre britanici erau atât de stresați, încât erau incapabili să gestioneze situațiile care îi copleșeau. Aproape jumătate dintre respondenți au afirmat că stresul contribuia la adoptarea unor obiceiuri alimentare nesănătoase, o treime au recunoscut consumul ridicat de alcool și 16% au spus că fumează mai mult din cauza stresului. Aproape jumătate dintre aceștia se simțeau deprimați și două treimi sufereau de anxietate. De-a dreptul îngrijorător, o treime dintre respondenți au recunoscut că au avut gânduri suicidale. Problemele financiare, presiunea socială pentru a reuși și îngrijorările legate de locuință au fost citate drept principalele cauze de stres, alături de deteriorarea stării de sănătate a celor apropiați. Un alt sondaj realizat pentru The Mirror pe 2 000 de persoane a arătat că jumătate din populația britanică simte că „nu are timp” și majoritatea este „prea stresată ca să se distreze”. Așadar nu e de mirare că articolul din The New York Times despre statul degeaba a stârnit o reacție atât de amplă și plină de entuziasm. Locuitorii celor mai multe țări vestice sunt, probabil, disperați după o zi liberă și puțină odihnă. Multe națiuni ar face bine să se inspire din practicile unor țări precum Regatul Țărilor de Jos, care oferă o grămadă de zile libere, o rețea excelentă de asistență socială și asigurări și un minunat echilibru între muncă și viața personală. Niksen sau arta de a nu face nimic are, într-o astfel de țară, un loc bine stabilit și pe deplin acceptat.

OARE M-AȘ PUTEA ÎNȘELA? Criticii, mulți dintre ei olandezi, m-au acuzat că inventez din senin o modă. Chiar mi-aș dori, la drept vorbind, să am cu adevărat

puterea și creativitatea de a lansa de una singură o modă la nivel mondial, dar adevărul este că nu le am. M-ați văzut măcar o dată? Port în fiecare zi blugi și tricou, nu sunt nicicum la modă! Totuși cred că, în calitatea mea de privitor din exterior, pot oferi o perspectivă unică și obiectivă asupra acestei țări și asupra obiceiurilor locale pe care le-am observat timp de zece ani, de când m-am mutat aici. Bineînțeles că olandezii au o înțelegere mai profundă a propriei culturi, dar câteodată este nevoie de cineva din exterior care să aducă în discuție o chestiune ce pare destul de banală în ochii localnicilor. Am ajuns să consider niksen ca fiind o astfel de chestiune – atât de firească pentru olandezi, încât ei nici măcar n-o mai văd. Cu toate astea, criticile primite m-au făcut să mă întreb: chiar este acest niksen o treabă olandeză? Limba mea maternă nu este olandeza și nu m-am născut în Regatul Țărilor de Jos. Era posibil să fi înțeles niksen cu totul și cu totul greșit? O prietenă americancă, stabilită aici și căsătorită cu un olandez, mi-a spus că nu știe pe nimeni care să practice niksen. Și totuși, deși poate exista un anumit scepticism, toți olandezii cu care am vorbit despre acest concept au înțeles imediat la ce mă refeream. Cel puțin lor le este clar ce înseamnă conceptul, chiar dacă unii pretind că olandezii nu-l practică. Ca scriitoare și jurnalistă, am fost un observator asiduu al acestei țări și al locuitorilor ei și vă pot spune că niksen este un cuvânt tipic olandez, iar cuvintele nu apar, de obicei, fără să aibă la bază vreun concept sau vreo filosofie. Sensul lui este incontestabil în Regatul Țărilor de Jos. Pe de altă parte, văd și că olandezii se pot chinui nițel cu acest niksen, exact ca noi, ceilalți. Și asta mă liniștește. Indiferent dacă o știu sau nu, olandezii au creat în mod cert condiții ideale pentru ca oamenii să practice niksen cu mai multă ușurință decât în multe alte țări și culturi. În opinia mea, Regatul Țărilor de Jos este locul perfect pentru niksen. Totuși una dintre chestiile care îmi plac la niksen este faptul că, deși e un cuvânt olandez, conceptul nu aparține exclusiv acestei țări. De fapt, așa

cum vei afla, multe culturi au termeni similari care să ilustreze statul degeaba.

În prim-plan: Avantajele de a fi străin M-am născut în Polonia, într-o familie multiculturală, în care se vorbesc mai multe limbi, iar acum trăiesc deja de zece ani în Regatul Țărilor de Jos. Am crescut în Germania, de unde este și soțul meu, și am legături cu Franța și cu Regatul Țărilor de Jos, unde părinții mei și-au petrecut copilăria – tata pe toată, iar mama, o parte. Bunica maternă era ucraineancă și am și rădăcini evreiești. Oamenii nu prea știu ce să creadă despre mine. „Ce ești, de fapt?”, par să mă întrebe. „Ce etichetă să-ți punem? Cum să procedăm cu tine?” Oriunde m-aș duce sunt o străină, iar asta nu-i ușor. Până la urmă, cu toții vrem să aparținem unui loc. Și totuși există niște beneficii și în a fi străin; nimeni nu știe mai bine lucrul ăsta decât artista și scriitoarea Jenny Odell, ea însăși birasială. „Când ești străin, poți să privești din perspective diferite chestiuni considerate familiare”, mi-a spus ea într-un e-mail. Și sunt de acord. 15

„Oricât de inconfortabil a fost să nu mă pot încadra în nicio categorie, această ipostază mi-a oferit posibilitatea nu doar de a observa aceste categorii din exterior, ci și de a trasa între ele niște conexiuni pe care poate că altminteri nu le-aș fi descoperit”, spune ea. Un studiu al lui Hajo Adam a arătat că, paradoxal, mutarea în străinătate îi poate ajuta pe oameni să-și dezvolte un sentiment mai limpede al sinelui. Adam numește acest lucru „cla-

ritatea conceptului de sine” și îl definește ca fiind extensia înțelegerii cuiva despre sine, „definită limpede și ferm, în concordanță cu valorile și stabilă în timp”. Iar în Range: Why Generalists Triumph in a Specialized World*, apreciatul scriitor David Epstein susține că exact această limitare este cea care le-a adus expaților succesul. În loc să meargă în profunzime, așa cum fac localnicii, străinii adună o gamă largă de experiențe. Mulți își găsesc mai târziu traseul profesional și fac câteva ocolișuri până să ajungă acolo – metaforic și practic. Experimentează deopotrivă atât în diferite joburi, cât și în viețile personale. Pentru mulți străini, succesul vine nu în ciuda, ci datorită unicității perspectivei și experienței lor.

PROBLEMA CU STAREA DE BINE

Înainte de a merge mai departe, aș vrea să clarific un lucru: nu sunt vreun guru în obținerea stării de bine, iar asta nu este obișnuita carte despre starea de bine. De fapt, sunt ca mulți alții dintre voi (poate mai mică: n-am decât 1,58 metri, ceea ce înseamnă „scundă” după cele mai multe standarde și de-a dreptul mărunțică în Olanda). Și, oricât de mult cred în niksen, am fost un pic sceptică să adaug încă o carte pe raftul deja supraaglomerat al cărților despre starea de bine. Totuși cercetările mele din ultimii ani m-au convins că este esențial s-o fac. Cei mai mulți dintre noi niksenizează** prea puțin și e surprinzător cât de puțini dintre noi știu cum să lase deoparte * Apărută și în limba română cu titlul Range. De ce triumfă generaliștii într-o lume specializată, traducere de Dan Crăciun, Editura Publica, București, 2020 (n.t.). ** Autoarea folosește multe derivate ale conceptului de niksen, precum niks, niksening, nikseneers. La un moment dat chiar explică acest lucru, dar, deși spune că niksen este verb, în cartea de față îl vom considera substantiv, pentru cursivitatea lecturii. Pentru a păstra stilul scriiturii și esența ideilor transmise am introdus, în schimb, forme verbale adaptate pentru limba română ale acestui termen (n.t.).

treburile și să facă asta. Și, cu toate că nu mă pretind expertă, am studiat mult conceptul de niksen pentru articolele mele și pentru cartea de față. Totuși, am în continuare o rezervă în a vă convinge să introduceți această practică în viața voastră – și asta pentru că sunt sceptică în ceea ce privește trendurile în obținerea stării de bine. Am reușit cu succes, de cele mai multe ori, să rămân departe de literatura despre starea de bine și dezvoltare personală, cu câteva excepții. Dar am cedat unui alt gen de cărți sfătoase: cele de parenting. Acum zece ani, când am devenit mamă prima dată, am simțit atât de mult presiunea de a fi un părinte bun, încât am citit tot ce se publicase pe acest subiect. Este interesant însă că nimic din ce-am citit nu m-a făcut să mă simt mai încrezătoare în capacitățile mele de părinte. S-a întâmplat chiar dimpotrivă: am început să mă simt și mai incapabilă. Asemănarea dintre cărțile despre parenting și cele despre starea de bine constă în faptul că încearcă să spună ce și cum (nu să ne explice simplu) cu un soi de îngrijorare condescendentă și pe un ton superior. Expertul intenționează, inevitabil, să ne arate cât de greșit procedăm și cât de bună ar fi viața noastră dacă i-am urma sfaturile. Mi-a luat ceva până mi-am dat seama că aceste cărți nu mă fac fericită, ci doar nesigură, însă, când am observat tiparul, am încetat să le mai citesc. Iar abilitățile mele de părinte n-au fost niciodată mai în largul lor. Văd și eu ironia de a critica trendurile despre starea de bine într-o carte despre starea de bine, dar aceasta este, de fapt, o parte importantă a lucrării mele. Cred că niksen este diferit de alte tendințe de gen și sunt sigură că la finalul cărții veți fi de acord cu mine. În primul rând, spre deosebire de alte mode în obținerea stării de bine, niksen nu vă cere să vă schimbați sau să deveniți mai buni. Nu-i așa că-i revigorant? Sunt sigură că mulți vor fi de acord că tendințele în ceea ce privește bunăstarea pot fi periculoase. Dacă, de exemplu, ne așteptăm să vindecăm cancerul cu cristale tămăduitoare sau să obținem echilibrul hormonal cu băile de aburi pentru vagin (nu, nu

râdeți, este o chestie pe care a promovat-o și Gwyneth Paltrow), atunci inevitabil vom fi dezamăgiți și chiar vom avea de suferit. În zilele noastre, bunăstarea e peste tot. „Bunăstarea s-a strecurat în fiecare aspect al vieții noastre. [...] Ne dictează cum să muncim și cum să trăim, cum să învățăm și cum să facem sex”, scriu Carl Cederström și André Spicer în The Wellness Syndrome. Cei doi nu sunt susținători ai acestor tendințe, asemănând bunăstarea cu o ideologie care le face rău celor vulnerabili: „Când sănătatea devine ideologie, imposibilitatea de a te conforma devine stigmă”. În același timp, este acceptat faptul că „organismele tinere sunt productive” și la fel se întâmplă și cu fericirea. A devenit o obligație socială să fii fericit și sănătos, altminteri devenim o povară pentru societate. Se așteaptă de la noi să ne asumăm responsabilitatea pentru propria fericire, spune Paul Dolan, profesor de economie și autorul cărții Happy Ever After: Escaping The Myth of The Perfect Life*. Realitatea este că în procesul de căutare a fericirii suntem adeseori lipsiți de orice strop de bucurie. Totul se rezumă doar la muncă, muncă, muncă. În acest tip de atitudine, Dolan vede un scenariu social care „scrie prescripții despre ce ar trebui să vrea, să gândească și să simtă oamenii”. Iar asta nu ne face mai fericiți. Mai mult, cred că, în multe situații, starea de bine poate fi văzută ca parte a unei mișcări ce îndeamnă oamenii să ia problemele în propriile mâini și să caute alternative pentru soluții convenționale. Este parțial o evoluție pozitivă, deoarece, deși este vital să înțelegem diferitele moduri în care alegerile de viață ne afectează sănătatea și starea de bine, acestea reprezintă mai mult decât o chestiune privată. O dietă sănătoasă este importantă, dar n-o să vindece cancerul. Un sistem de asigurări sociale și de sănătate accesibil și bine pus la punct este esențial. Iar bunăstarea, în opinia mea, riscă să transfere responsabilitățile de la instituții, guverne și societate, în general, către cei aflați în dificultate, în perioade în care au nevoie de ajutor și de susținere. * Apărută și în limba română cu titlul Fericit până la adânci bătrâneți. Cum să evadăm din mitul vieții perfecte, traducere de Irina Brateș, Editura Vellant, București, 2020 (n.t.).

Unii critici au fost de acord. Într-o recenzie a lucrării „Natural Causes: An Epidemic of Wellness, the Certainty of Dying, and Killing Ourselves to Live Longer” de Barbara Ehrenreich, publicată în The New Republic, Gabriel Winant descrie bunăstarea drept „o obligație coercitivă și exploatatoare: un șir nesfârșit de analize medicale, medicație, practici și exerciții fizice doar de moft amenință să devină obiectivul vieții, în loc să fie elemente ale susținerii ei”. În plus, tendințele despre bunăstare le spun oamenilor, dar mai ales femeilor, să se perfecționeze în mod constant. Trebuie să muncim cu noi însene, indiferent dacă e vorba despre mințile noastre, trupurile noastre sau lucrurile care ne înconjoară. Du-te la sală, fă yoga! Fă curat în casă! Muncește din greu, pentru că, dacă n-o faci, o să fii o ratată care a renunțat. „Presiunea pe care o punem pe oameni să bifeze TOTUL în viață ne face pe mulți dintre noi să ne simțim ca un NIMIC”, spune Mary Widdicks, psihologă, scriitoare și mamă a trei copii, care a scris pentru diferite publicații de prestigiu, printre care și Washington Post. De asemenea, majoritatea acestor tendințe vor să ne facă să credem că oferă soluții imbatabile pentru toată lumea, care se potrivesc oricui. „Dacă te cantonezi în modelul reprezentat de altcineva, nu vei mai putea să ajungi la valori mai profunde”, atrage atenția Gretchen Rubin, scriitoare și autoare de podcasturi care vorbește adeseori în cărțile sale (de exemplu, în The Happiness Project* și The Four Tendencies) și în podcasturi despre fericire și productivitate. Pe scurt, faceți ca voi.

În prim-plan: Trenduri despre bunăstare la nivel global În ultimii ani, ba chiar în ultimele decenii, în toate colțurile lumii au apărut și au dispărut mode în ceea ce privește starea de * Apărută și în limba română cu titlul Proiectul fericirii, Editura Adevăr Divin, Brașov, 2015 (n.t.).

bine și sunt sigură că vor mai apărea și altele în viitor. Iată-le pe cele mai importante sau mai populare. Mindfulness Moda mindfulness, de cele mai multe ori în forma meditației mindfulness, este deja prezentă de ceva vreme. Originar din vechile învățături budiste, conceptul s-a înrădăcinat în gândirea și în practicile stilului de viață vestic, datorită capacităților sale de a îndepărta simptomele stresului și ale anxietății. Ideea generală este să-ți conștientizezi starea mentală și să-ți restabilești echilibrul concentrându-te pe respirație și pe observarea gândurilor, așa cum vin ele, fără să le judeci sau să te simți stânjenit. Acest lucru te poate liniști și te poate determina să fii mai atent la tine și la ceilalți. Zen reprezintă o filosofie asemănătoare. Scriitorul japonez Naoko Yamamoto explică faptul că „în practicile Zen trebuie să te concentrezi asupra momentului prezent și să încerci să uiți trecutul sau viitorul”.

Hygge, gezelligheid koselig, Gemütlichkeit Acum câțiva ani exista un mare interes pentru hygge (pronunțat „huga” sau „hiuga”), un cuvânt danez intraductibil care se referă la petrecerea timpului cu prietenii, într-o atmosferă plăcută și relaxantă, bucurându-te de lucrurile simple din viață. Hygge înseamnă să te ascunzi în casă de iarna aspră, acoperit cu pături și îmbrăcat în pulovere călduroase, preferabil într-o locuință mobilată în stil danez. Conceptul norvegian koselig este foarte asemănător cu hygge. Website-ul Life in Norway îl descrie după cum urmează: „Mai mult decât orice altceva, koselig este un sentiment: al confortului, al intimității, al căldurii, al fericirii, al mulțumirii de sine. Ca să ajungi la sentimentul de koselig ai nevoie de obiecte ko-

selig. În lunile mai mohorâte, cafenelele oferă pături pentru locurile de pe terasă, iar magazinele își decorează intrarea cu lumânări.” O altă filosofie de viață asemănătoare este acel Gemütlichkeit nemțesc. După cum explică The Local, „conceptul cuprinde noțiunile de confort, mulțumire și căldură”. Termenul poate fi extins, astfel încât să includă și sensurile de acceptare socială și stare de bine. KonMari Când a devenit populară metoda KonMari de organizare și eliberare a casei, brusc nimeni n-a mai pus preț pe propriile bunuri. Fiecare a început să-și analizeze lucrurile ca să vadă dacă îi aduc bucurie, apoi le-a păstrat sau le-a aruncat, după caz. Această metodă a devenit populară grație inventatoarei ei, Marie Kondo, care a scris The Life-Changing Magic of Tidying Up, și a făcut pe loc senzație. Autoarea a vorbit despre nevoia oamenilor de a se descotorosi de lucruri și despre dorința lor pentru un stil de viață minimalist. Curățenia suedeză înainte de propriul deces este un fel de văr morbid al metodei KonMari și se referă la renunțarea la obiecte înainte de a muri, astfel încât urmașii tăi să nu fie nevoiți să se ocupe de asta. Alte câteva mode la modă Ceva mai recent, media a făcut mare vâlvă în jurul conceptului coreean nunchi, care presupune să fii atent la emoțiile celorlalți, dar și al conceptului japonez ikigai, o cale de a-ți afla scopul în viață, denumit secretul fericirii, al sănătății și al unei vieți lungi și împlinite.

AȘADAR DE CE AVEM NEVOIE DE NIKSEN?

Cu o asemenea mare varietate de tendințe, filosofii și soluții rapide, mai avem oare nevoie de o altă tevatură în viețile noastre? Mi se pune adeseori această întrebare în interviuri și nu mă surprinde. Până la urmă, să nu faci nimic ar putea părea cu greu vreo idee revoluționară. Dar, așa cum veți descoperi, niksen înseamnă mult mai mult. Mult, mult mai mult. În aceste zile și-n această epocă, în care toată lumea trăiește o viață incredibil de ocupată, să refuzi să alergi de colo colo ca o găină fără cap este absolut extraordinar. Niksen vă va ajuta să vă descotorosiți un pic de starea de „mereu ocupat”, în loc să o agravați. Și totuși acest „mereu ocupat” este doar o parte din problemă. Mai există, de asemenea, și presiunea constantă de a reuși pe care o simțim în fiecare aspect al vieții noastre. Se așteaptă de la noi să dăm totul la muncă (să nu irosim niciodată timpul și să devenim din ce în ce mai productivi), apoi să mergem acasă, într-o locuință imaculată și bine organizată (vă rog să-mi arătați și mie cum faceți asta!), să creștem copii bine educați și creativi (citiți lista aia cu toate modurile în care puteți să vă distrugeți copiii) și să avem timp să-i ducem la tot felul de sporturi și alte activități stimulative pentru dezvoltarea lor. Și să nu uităm că se așteaptă de la noi și să fim soți/soții sau parteneri de nădejde. Și ce spuneți despre sănătate, ce așteptări mari sunt și acolo? Obiceiuri alimentare, ați încercat spirulina sau kale? Ați mai fost pe la sală în ultima vreme? Sunteți gata pentru următorul maraton? Și dacă toate întrebările astea v-au înfuriat, atunci ce ziceți de seminarul ăla de mindfulness, care să vă transforme în persoane mai calme și mai drăguțe? Așteptăm de la noi înșine, așa cum zic germanii, să fim eierlegende Wollmilchsau. Adică un porc care dă lapte, ouă și lână, plus carne. Așteptăm de la noi înșine să fim totul, pentru toată lumea, tot timpul. Să fii un om al zilelor noastre este epuizant. Această stare de spirit este cea care ne face să credem că nu suntem destul de buni așa cum suntem, iar căutarea perfecțiu-

nii, despre care citim apoi în cărți sau articole despre hygge sau despre KonMari sau despre ce trend nou mai vine, dă tonul zilei. Dar ce efort suplimentar va mai cere noua modă de la noi? Ce va trebui să facem? Ce va trebui să cumpărăm? Niksen face apel la dorința pentru un stil de viață mai simplu, mai minimalist. Ideea de a ne elibera viețile cât mai mult a devenit din ce în ce mai populară în ultimii ani și din acest motiv nu cred că interesul pentru niksen a apărut din senin. Dorința de a nu face nimic e veche de când lumea. Doar că a fost latentă. E ca și când nici n-ar fi avut nume, de aceea ne-a fost și dificil să vorbim despre ea. Dar asta s-a schimbat când oamenii au descoperit niksen – un cuvânt pe care îl pot pronunța cu ușurință – și discuțiile au explodat. Așadar cine decide, atunci, dacă ceva este sau va deveni o modă? Cei care vor să o lanseze (sau cei care o preiau), care încep să citească și să scrie despre asta sau cei care aduc această tendință în viața lor? Dicționarul Merriam-Webster definește drept trend (printre alte lucruri) „o tendință prevalentă sau o înclinație, o mișcare generală, un stil sau o preferință actuale ori o direcție de dezvoltare”. Oare oamenii încep să introducă treptat conceptul de niksen în viețile lor? Aceasta poate fi considerată o tendință sau o înclinație? Dacă da, sper ca această carte să reușească să clarifice mai bine ce este niksen și cum îl putem aduce în viețile noastre.

CE VEȚI GĂSI ÎN ACESTE PAGINI? În această carte voi împărtăși tot ce am descoperit de când am început să studiez conceptul de niksen sau arta olandeză de a nu face nimic. Și chiar dacă rareori am zile cu adevărat ușoare, vă pot spune că niksen chiar are potențialul de a schimba lucrurile pentru voi. Dacă nu reușim să fim mai puțin ocupați, putem începe să fim mai fericiți, mai creativi, mai productivi și mai buni în luarea deciziilor. S-ar putea să nu fie ușor și s-ar putea să fie

nevoie de mai mult decât propriul vostru efort, dar cred cu tărie că este posibil. Fiecare capitol va vorbi despre un alt aspect al filosofiei niksen. În fiecare dintre ele veți găsi câte o rubrică pe care am numit-o „În prim-plan”, conținând fapte sau povești interesante, opinii ale unor experți – de la oameni care au trăit mult timp în Regatul Țărilor de Jos și până la cercetători preocupați de anumite aspecte ale conceptului de niksen. Voi trece printr-o gamă largă de discipline, printre care sociologie, biologie, psihologie, istorie și comunicare interculturală (dar fără a ne limita la acestea) și voi aduce în discuție și propria mea experiență. Din moment ce niksen este o idee atât de nouă, nu există prea multe informații disponibile despre acest concept, așa că a trebuit să-mi dau seama singură de multe lucruri. Fiecare capitol se încheie cu trei întrebări pentru voi ca să practicați niks în timpul liber. În primul capitol vă veți familiariza cu noțiunea de niksen, ce este și ce nu este, felul în care abordăm statul degeaba și ce părere avem despre acest lucru. O mică dezvăluire: poate că nu suntem mereu conștienți, dar îl practicăm cu toții. Al doilea capitol este dedicat olandezilor și observațiilor mele asupra acestei țări mici, dar cu o mare densitate a populației. Vă veți familiariza cu particularitățile și cu felul de a fi al oamenilor. Și, în ciuda faptului că locuitorii ei ar putea să mă contrazică, veți vedea de ce acest loc este absolut perfect pentru niksen. Al treilea capitol explică de ce suntem mereu ocupați și cum ne afectează asta sănătatea și viața socială. Chiar dacă sunt fan al tehnologiei, o să vorbesc despre felul cum suntem conduși de ecranele care ne consumă timpul. Acest capitol analizează și efectele stresului asupra corpului și minții noastre. Capitolul 4 ne arată numeroasele moduri în care niksen poate avea un impact pozitiv în viața noastră. Acum vom afla cum ne face mai productivi, mai creativi și mai relaxați, cum ne îmbunătățește capacitatea de a lua decizii.

Al cincilea capitol este de natură practică și ne învață cum să introducem și să acceptăm niksen în cele mai importante aspecte ale vieții: la serviciu, acasă, în locurile publice. Sunt multe sfaturi utile despre cum să practicăm mai mult niks dacă vrem. Capitolul 6 vorbește despre situații în care niksen nu funcționează și abordează și unele critici aduse conceptului. Concluzia mea este clară: niksen poate funcționa pentru mulți, dar nu pentru toți. Dacă nu este pentru voi, nu vă faceți griji. Am niște sfaturi despre ce puteți face în această situație. Și dacă ajungeți la finalul cărții, o să vă dezvălui dacă eu am reușit să stăpânesc arta olandeză de a nu face nimic sau dacă am eșuat jalnic. Vă mai puteți aștepta să găsiți și niște previziuni despre viitorul în muncă și distracție și despre viitorul omenirii, în general. Dacă vă întrebați ce au de-a face aceste dezbateri despre viitor cu niksen, răspunsul este: totul.

Niksenizează și răspunde: 1. Ești ocupat și stresat? 2. Când a fost ultima dată când ai stat pur și simplu degeaba? 3. Ce părere ai despre multitudinea de tendințe în ceea ce privește starea de bine atât de populare azi?

CAPITOLUL 1

Ce este niksen?

Stau pe canapeaua mea cafenie, extraordinar de confortabilă. Țin strâns, cu ambele mâini, o cană de ceai fierbinte, aburind; mi-am împletit degetele în jurul ei, ca să-i simt căldura. Este cana mea favorită, pictată manual cu motive florale și alte elemente inspirate din natură, cu nuanțe de verde, maro și umbre de albastru. Kindle-ul alb primit cadou de la soțul meu la Crăciunul trecut este probabil undeva, pe lângă mine. De fapt, sunt sigură că așa e, fiindcă nu pot rezista prea multă vreme fără cărțile mele. Mă simt foarte bine, cuibărită confortabil pe canapea. Mi-am strâns picioarele sub mine și îmi sprijin brațul stâng pe una din cotierele canapelei. Câteodată, când mă vede așa ghemuită, soțul meu mă întreabă: „Deci te Olga-ești iar?” Poziția aceasta pare atât de naturală, încât soțul meu a numit-o după mine. Adeseori, când stau astfel, citesc vreo carte sau corectez un articol pe care mi l-am printat. În ambele cazuri, este destul de limpede ce fac: fie citesc, fie lucrez. Acum, să luăm în considerare următoarele trei scenarii:

1. Stau pe canapea în aceeași poziție pe care tocmai am descris-o, dar mă gândesc la un articol pe care aș vrea să-l propun unui editor. 2. Sunt încă ghemuită pe canapea, dar trec în revistă ziua pe care am avut-o, planific cina, verific în minte să aibă copiii tot ce le trebuie sau îmi fac griji în privința lor. 3. Și, în fine, sunt pe canapea. Mă uit la covor, dar privirea îmi este atrasă spre grădină și observ că trandafirii înfloresc încă, în ciuda vremii reci. Soțul meu a pus niște muzică și ascult vocea solistului și ritmul tobelor. Pe care dintre aceste trei stări ați descrie-o ca fiind niksen? Chiar dacă nu știți încă ce este niksen, sunt sigură că ați recunoscut imediat care din cele trei situații este un exemplu de a nu face nimic.

NIKSEN: DAR CU CE SE MĂNÂNCĂ ASTA?

Pe când studiam limba germană la Universitatea din Varșovia, aș fi putut urma și un curs de olandeză. Însă asta ar fi însemnat încă un an de școală și iubitul meu mă aștepta în Germania. Eram sigură că nu voi avea nevoie niciodată de olandeză, așa că am sărit peste cursul acela. Și iată-mă aici, fiind nevoită oricum să învăț această limbă. Așa-mi trebuie. Unii spun că olandeza e dificilă și că în special pronunția poate pune probleme. Odată, când abia începusem s-o învăț, am mers la măcelărie și am cerut 500 de grame de carne tocată. Sau cel puțin așa am crezut eu, pentru că m-am trezit acasă, spre surpriza mea, cu o punguță de plastic, în care era prea puțină carne. Se pare că felul în care am spus vijf (adică cinci) a sunat ca twee (două). Ia imaginați-vă. Eram prea obosită ca să mă duc să mai cumpăr și, din fericire, aveam niște linte în cămară. Rezultatul: niște chiftele aproape vegetariene. Dacă nici creativă nu sunt... În afară de dificultățile ei, olandeza este și o limbă amuzantă,