Issuu

Titlul și subtitlul originale: Why mummy drinks: The diary of an exhausted mum Autor: Gill Sims © Gill Sims 2017 Copyright © Publica, 2020 pentru prezenta ediție Toate drepturile rezervate. Nicio parte din această carte nu poate fi reprodusă sau difuzată în orice formă sau prin orice mijloace, scris, foto sau video, exceptând cazul unor scurte citate sau recenzii, fără acordul scris din partea editorului. Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României SIMS, GILL De ce bea mami : jurnalul unei mămici epuizate / Gill Sims ; trad. din engleză de Cristian Ionescu şi Ruxandra Tudor. - Bucureşti : Publica, 2020 ISBN 978-606-722-355-2 I. Ionescu, Cristi (trad.) II. Tudor, Ruxandra (trad.) 159.9

editori: Cătălin Muraru, Silviu Dragomir director executiv: Adina Vasile redactor-șef: Ruxandra Tudor design: Alexe Popescu corector: Rodica Crețu dtp: Dragoș Tudor

CUPRINS

Septembrie

.................................................................................................. 9

Octombrie

.................................................................................................. 43

Noiembrie

................................................................................................... 73

Decembrie .................................................................................................. 123 Ianuarie

..................................................................................................... 195

Februarie

.................................................................................................. 223

Martie

........................................................................................................ 253

Aprilie

......................................................................................................... 299

Mai

.............................................................................................................. 321

Iunie

........................................................................................................... 349

Iulie

............................................................................................................ 393

August

......................................................................................................... 417

MulČ›umiri

.................................................................................................. 431

Pentru D.

August Septembrie Octombrie

Marţi, 8 septembrie Azi ne întoarcem la școală. Anul ăsta o să fiu mie-n sută întruchiparea mămicii perfecte din curtea școlii. Știu că pot. Sigur pot. Anul ăsta, drumurile mele la școală or să se desfășoare în felul următor. 06:00 a.m. Mă scol, fac duș, îmi pun o ținută stilată și elegantă din garderoba mea minimalistă de tip capsulă, ținută pe care am pregătit-o încă de cu seara, apoi aplic un machiaj discret, dar sofisticat, așa cum ne sugerează Pinterest, desăvârșit cu un contur al ochilor șic și abia vizibil. Îmi usuc părul, apoi îl strâng într-un coc „lejer” – cum postulează tot Pinterest, desigur –, creând un „look” de ansamblu modern și clasic în același timp, cu o îndrăzneață notă personală. Arătând de-acum impecabil, mă apuc să fac ordine prin casă, astfel încât, la sfârșitul zilei, să ne întoarcem într-un mediu calm și primitor.

DE CE BEA MAMI

07:00 a.m. Le trezesc pe zgâtiile adorate și le ofer la micul dejun o selecție de bunătăți sănătoase, preparate în casă. Accept bucuroasă, desigur, să mă ajute să fac clătitele/gofrele/omleta. Surâd cu dragoste maternă văzând cum concentrarea le schimonosește mutrițele îmbujorate, în timp ce lucrează cot la cot ca să le iasă niște combinații delicioase. Eu profit de ocazie și pun ceva apetisant în oala pentru gătire lentă, ca să fie gata la ora cinei. 07:45 a.m. Îi trimit pe drăgălași să se spele și să se îmbrace. Firește, e o activitate simplă și rapidă, pentru că uniformele sunt așternute la locul lor de cu seară. Cât timp se îmbracă ei, pun rapid farfuriile folosite la micul dejun în mașina de spălat vase, după care scot pur și simplu din frigider cutiile sigilate, pline cu bunătăți nutritive pentru masa de prânz, alături de sandviciuri decupate în figurine haioase și o gamă variată de fructe proaspete, tăiate în forme cât mai originale. 08:00 a.m. Îi perii părul lui Jane și i-l împletesc în formă de spic sau ceva asemănător. Trec cu pieptenele și prin părul lui Peter, apoi îmi rămâne timp să le citesc o poveste frumoasă. Cinci minute de dereticat rapid, pantofii și hainele și gata. 08:25 a.m. Plecăm pe jos spre școală, poate chiar cântând niște melodii vesele, și facem un ocol prin parc, să alerge și cățelul. Îi privesc pe scumpii mei heruvimi cum se rostogolesc printre frunzele care cad din copaci, hârjonindu-se unul cu altul și cu patrupedul meu cuminte. GILL SIMS

08:50 a.m. După ce i-am lăsat în curtea școlii, cu multe îmbrățișări și pupici, le fac drăgăstos cu mâna copiilor mei frumoși. Mă întorc acasă cu câinele, în pas săltat. Apoi, după ce câinele s-a culcușit în coșul lui, așteptând liniștit să vină persoana angajată să-l scoată la plimbare la prânz, sar în mașina mea proaspăt ferchezuită pe interior și mă duc la muncă. 03:15 p.m. Iau maimuțicile de la școală. Fac o șuetă plăcută cu alte mămici din curtea școlii, pe teme neutre și ferite de controverse. 03:30 p.m. Le dau copiilor o gustare sănătoasă, poate chiar un mix de fulgi de ovăz și fructe făcut cu mâna mea. În timp ce ei mănâncă, trec prin ghiozdanele amândurora, citesc atentă fiecare scrisoare și îmi notez toate evenimentele/excursiile/cererile. Eventual, copiii au bibliorafturi în culori diferite pentru zisele scrisori, ca să le găsesc ușor la nevoie. Verific jurnalele de teme și întocmesc un program echilibrat, astfel încât diferitele sarcini pentru acasă să fie gata la timp în fiecare seară. 03:45 p.m. Îi trimit pe copii să se schimbe pentru activitățile extrașcolare, obligatorii pentru orice membru al clasei de mijloc.

DE CE BEA MAMI

Mă simt mândră că aerul curat și mișcarea înainte de ore or să le stimuleze mințile fragede, astfel încât vor fi pregătiți să absoarbă informațiile proaspete ca un burete.

04:00 p.m. Îi duc pe copii la înot/muzică/tenis/dansuri/jiu-jitsu, după caz. Dacă numai unul dintre ei e implicat într-o activitate, petrec timp interacționând îndeaproape cu celălalt și discutând despre ce a făcut în ziua respectivă/speranțe/visuri/ambiții. Dacă participă amândoi la activități, mă pun la curent cu mesajele de e-mail de la serviciu, ca orice femeie de carieră eficientă din secolul XXI. 05:00 p.m. Supraveghez rezolvarea temelor alese din orarul planificat cu meticulozitate. 05:30 p.m. Pun masa și servesc cina făcută în casă, bună de-ți plouă în gură, dar preparată fără efort, grație oalei pentru gătire lentă. Mă împăunez un pic ce mamă excelentă sunt și le compătimesc pe cele cărora le lipsesc abilitățile mele organizatorice brici și instinctul meu matern fără egal. 06:00 p.m. Supervizez repetițiile la pian, verific ortografia copiilor și trec prin orarul de a doua zi. 06:45 p.m. Aprob o jumătate de oră petrecută în fața ecranului. 07:15 p.m. Baie. 07:45 p.m. Ora de culcare. Le citesc celor mici un capitol din cartea educativă aleasă de ei.

GILL SIMS

05:00 a.m. Trezit la auzul bubuiturilor făcute de copilaș coborând scările. Rostogolit cu greu din pat, ca să-l descopăr pe numitul copilaș ghemuit pe canapea și lipit de iPad. Urlat la monstrul răsfățat și afurisit să se întoarcă naibii în pat în secunda asta. Târșâit la loc în patul meu, fiartă de nervi. Adormit într-un final, chiar înainte să sune alarma de la ceas. 06:00 a.m. Apăs pe butonul de amânare. 06:10 a.m. Mai apăs o dată pe butonul de amânare. 07:10 a.m. Mă trezesc, cuprinsă de panică. Sar în duș. Arunc pe mine primele haine care-mi pică-n mână. Sufăr o ușoară criză de isterie, pentru că mi s-a lățit curul cât casa și nu pot să-mi trag pantalonii mai sus de genunchi. Îmi dau seama că, în goana cea mare, nu observasem că ajunseseră în sertarul meu niște pantaloni ai lui Jane și că tocmai pe ăștia îi rupeam pe mine. Oftez ușurată. N-o fi curul meu cel mai mititel și obraznic, dar desfid orice femeie adultă c-o să reușească să-și îndese curul în pantalonii unei fetițe de opt ani. Las capul în jos și dau drumul la foehn la viteză maximă. Îmi contemplu disperată părul dement de porc-spinos și-l leg la spate DE CE BEA MAMI

08:00 p.m. Mă recompensez pentru ziua productivă cu o ceașcă de ceai verde de calitate. Anul ăsta, nu vom repeta sub nicio formă ce s-a întâmplat anul trecut, când lucrurile decurgeau mult prea des mai curând așa.

cu un elastic Hello Kitty. Încerc să mă prefac că de fapt îmi doresc să port un elastic Hello Kitty, ca o expresie a personalității mele unice și ușor excentrice. Nu-mi iese. 07:30 a.m. Cobor la parter și țip la zgâtiile adorate să se dezlipească de blestematele de electronice și să vină să bage în ei ceva. 07:37 a.m. Le smulg din mâini blestematele de electronice, urlu că gata, de-acum sunt confiscate pentru totdeauna și le ordon încă o dată să vină la micul dejun. Copiii ridică privirea surprinși, dat fiind că nu reușiseră să-mi observe prezența de vrăjitoare dementă timp de șapte minute bătute pe muchie, în mama mă-sii. 07:40 a.m. Le azvârl copiilor Coco Pops. Intervin în cearta pornită de la jucăria idioată din cutia de cereale. Răspund la unșpe milioane de întrebări, despre lucruri precum: „Cine ar câștiga în lupta dintre o veveriță-vampir și un jaguarundi?” sau „Poți să mănânci carne de facocer?” Țip: „Nu știu, nu știu, o să caut pe Google mai târziu, nu vă mai jucați cu mâncarea, mâncați-o și gata, vă rog, haideți, grăbiți-vă, e doar un bol cu cereale, cât îți ia să-l mănânci, nu, te rog, nu face asta, o să-l verși, da, da, bravo, doar ți-am spus c-o să-l verși dacă faci asta, nu, LASĂ-L, curăț eu, haideți, GRĂBIȚI-VĂ!” 08:00 a.m. Trimit copiii să se spele și să se îmbrace. Deși le-am pregătit uniformele în seara dinainte, acum trebuie să fac față la insistențele lor că nu le găsesc și că nu-s acolo și pace. Tropăi până la etaj, ca să le arăt uniformele GILL SIMS

08:20 a.m. Fac o tentativă să descâlcesc nodul gordian care e părul lui Jane. Îi explic din nou că nu știu să fac codițe în formă de spic și îi strâng părul în două codițe simple. O ascult spunându-mi că sunt o mamă de toată jena, pentru că restul mămicilor știu să împletească spice și, de fapt, până și tati lui Tilly Barker știe. Îndur o diatribă îndelungată din partea lui Jane, despre viața ei distrusă și despre futilitatea întregii ei existențe văduvite de codițe în formă de spic, timp în care îl alerg pe Peter prin toată casa, încercând să-i netezesc crestele ciudate care i-au apărut în păr peste noapte, timp în care el țipă și se ferește de parcă vreau să-l prind ca să înfig ace în el. 08:35 a.m. Încep să zbier la copii să-și pună pantofii și gecile și să-și ia ghiozdanele acum, acum, acum, ACUM! Mă străduiesc să nu-mi apară spume la gură, la propriu, când mă întâmpină niște priviri goale în care nu recunosc niciun indiciu că ar ști de existența unor lucruri precum pantofi, geci sau ghiozdane. Unul dintre ei mă informează de un formular de consimțământ foarte important, care e musai să fie predat azi. Scotocesc degeaba prin multe teancuri de hârtii, găsesc în cele din urmă scrisoarea și încerc să pescuiesc din spatele canaDE CE BEA MAMI

aflate în văzul orbetelui, pe scaun, acolo unde stau în fiecare dimineață, ce naiba! Încerc, în același timp, să le aranjez cutiile pentru prânz și să bag în oala pentru gătire lentă ceva ce s-ar putea să se îndure să mănânce – spaghete bologneze. Hrănesc câinele. Mă uit la el cum aspiră mâncarea, se îneacă, apoi o vomită. Șterg cu mopul voma câinelui.

pelei cele cinci lire solicitate, dat fiind că nu am decât o bancnotă de 20.

08:47 a.m. Ies în sfârșit din casă, zorindu-i pe copii spre școală și trăgând câinele după mine, care câine încearcă să facă pipi pe fiecare stâlp. 08:57 a.m. Îi împing pe copii în curtea școlii și îi zâmbesc firav harpiei de directoare care stă la poartă ca să-i judece pe părinți, pretinzând că a ieșit să îi salute. Îl împiedic pe câine să ridice piciorul pe ciorapii ei de mămăiță. O zbughesc spre casă cât pot de repede, mormăind niște scuze către bietul câine, că l-am privat de o plimbare normală. 09:07 a.m. Îi las un bilet tipei care vine să aibă grijă de el, rugând-o să-l plimbe cinci minute în plus dacă poate, mă trântesc în mașină, întrebându-mă vag a ce miroase înăuntru și pornesc spre serviciu. Încerc să mă machiez și, în același timp, să mă autoconving că a te da cu luciu de buze la volan nu e nici periculos, nici ilegal. Fac eforturi să nu mă gândesc la groapa de infern, ca după bombardament, care a rămas după mine acasă. 03:15 p.m. Iau copiii de la școală. Mă conversez cu jumătate de gură cu alți părinți, încercând să evit Sabatul Mămicilor Infect-Perfecte, în frunte cu Cea Mai Perfectă dintre Toate, Mămica Perfectă a lui Lucy Atkinson cea Perfectă. Încerc și să mă abțin de la gafe sociale, cum ar fi să spun că un anume mult-iubit prezentator de emi-

GILL SIMS

siuni TV pentru copii îmi lasă impresia că are preferințe sexuale deviante.

03:45 p.m. Trimit copiii să se schimbe, pentru activitățile extrașcolare indispensabile clasei de mijloc. Mă cert cu ei, explicându-le de ce trebuie să se ducă și de ce lecțiile de înot/muzică/tenis/dansuri/jiu-jitsu nu sunt o pierdere de timp. Mi se povestește din nou că sunt o mamă aiurea, care le distruge viețile. Jur că, dacă mai aud o dată cuvintele „Dar nu e drept!”, n-o să mai răspund de faptele mele. Îi spun lui Peter că nu vreau să urc la etaj ca să-i miros bășina. Urc la etaj ca să le găsesc hainele, despre care susțin sus și tare că iar s-au evaporat. Încerc să mă duc la toaletă, găsesc un mare cârnat uitându-se fix la mine și perorez în gura mare despre Fantoma Căcăcioasă, în timp ce copiii se frăsuie de colo colo îmbrăcați doar în pantaloni. Urlu „Plecăm în CINCI MINUTE!” vreme de cel puțin zece minute. Mi se răspunde iar că nu e drept. Le-o retez că nici viața nu-i dreaptă. Mă întreb peste cât timp o să pot să beau un pahar de vin. 04:05 p.m. Iau copiii la activitățile fără noimă și ridicole, dar obligatorii pentru clasa de mijloc, la care ei nici măcar nu vor să meargă, în încercarea inutilă de a-i transforma în membri multitalentați ai societății. Dacă doar unul dintre ei e implicat într-o activitate, îl las pe celălalt să se joace pe un gadget electronic, în ciuda amenințări-

DE CE BEA MAMI

03:30 p.m. Le dau copiilor să mănânce niște chipsuri, în timp ce eu mă chinui să apuc haosul de undeva.

lor emfatice și deșarte de dimineață, cum că vor fi toate confiscate pe veci, în timp ce eu spionez oamenii pe Facebook pe telefon. Dacă ambii copii participă la o activitate, deschid e-mailul de serviciu, mă uit la el cuprinsă de deznădejde, apoi spionez lumea pe Facebook. 05:00 p.m. Cedez în fața vociferărilor și le mai dau voie un pic să frece electronicele. 05:30 p.m. Realizez că, de dimineață, nu am pornit nenorocita și cretina aia de oală pentru gătire lentă. Prin urmare, le dau copiilor paste cu brânză. Îi forțez să mănânce o bucată de fruct după aia, într-o încercare anemică de a le asigura o nutriție echilibrată. Când obiectează, caut pe Google „scorbut” și le arăt poze. Îmi spun că puțin le pasă dacă fac scorbut. 06:00 p.m. Îi întreb dacă au teme de făcut. Primesc nuuri hotărâte. Accept să mai petreacă cinci minute, atât, cu electronicele. Deschid o sticlă de vin. Fac o tentativă să deretic prin câmpul de luptă care a fost, odată, locuința mea elegantă și amenajată cu gust. 06:30 p.m. Le spun copiilor să închidă electronicele și să exerseze la pian/să scrie ceva/să-și verifice orarul de mâine, timp în care dau cu aspiratorul și arunc a milioana rufă murdară în mașina de spălat. 06:45 p.m. Îmi dau seama că sunt amândoi suspect de tăcuți, că nu se aude niciun sunet de pian sau nimic altceva. Descopăr că n-au făcut decât să schimbe gadge-

GILL SIMS

07:00 p.m. Le spun copiilor că a venit ora pentru baie. Copiii mă anunță că au o temă foarte importantă de făcut, care trebuie predată mâine. Mormăi pe sub bărbie toate sortimentele de înjurături care-mi vin în minte. Fac temele cu ei, încercând să mă abțin să-i întreb dacă sunt chiar așa de tonți, din moment ce pretind că au uitat ce vine după cifra trei și au impresia că P-A-T se scrie „țap”. 08:30 p.m. În sfârșit, copiii sunt îmbăiați și băgați la culcare. Mă arunc pe canapea și dau pe gât paharul de vin pe care mi-l turnasem la ora 6 p.m. și pe care abia acum apuc să-l beau. Îngân de câteva ori „SBP*!”, simțind cum mai mor puțin de dinăuntru. Da, anul ăsta o să fie cu siguranță mult mai bine, o să fiu mult mai organizată. Din păcate, încă nu am reușit de fapt să cumpăr cutii etanșe sau o garderobă stilată, de tip capsulă, și o să trebuiască să mă conving că-mi place ceaiul verde, mai ales că mi se pare scârbos, plus că încă nu stăpânesc arta de a desena doar un fulg de contur la ochi sau de a împleti în spic, dar sunt convinsă în sinea mea că astea sunt doar niște detalii, prin comparație cu planul meu măreț. * În original, FML, prescurtarea expresiei argotice Fuck My Life, traductibilă în limba română prin „Să-mi bag picioarele în ea de viață!”. Pentru a păstra acronimul în traducere, vom folosi, din acest punct încolo, „SBP” (n. t.).

DE CE BEA MAMI

turile și susțin că nu le-am spus decât să lase din mână iPod-urile, că n-am zis niciun cuvânt despre celelalte.

Vineri, 11 septembrie SBP. Azi fac 39 de ani. Nu vreau să am 39 de ani. Cum s-a întâmplat una ca asta? Când s-a întâmplat? Parcă nu trebuia să trec de 28, maximum – și chiar și vârsta asta îmi părea matusalemică –, și iată-mă acum privind cu groază înspre 40 și spre un viitor care o să constea probabil din rochii cu imprimeuri bizare, comandate direct din cataloagele de vânzări și, poate, dacă mă simt cu adevărat îndrăzneață, o eșarfă pe post de „piesă-vedetă”. Un viitor în care viața mea socială o să coboare până la punctul în care o să fiu întrebată dacă vreau să merg la ore de yoga pentru avansați sau la vreun club de lectură respectabil, unde se citesc doar cărți onorabile care te fac un om mai bun și unde toată lumea poartă eșarfa-vedetă înnodată peste helancă și se abțiguiește după un pahar de Pinot Grigio de origine incertă. După care încep cu chestii gen: „Vaaaai, dragă, mai bei un pahar? Ce curajoasă ești!”, în timp ce eu îmi mușc buzele ca să nu spun că, de fapt, nu sunt curajoasă, nu sunt curajoasă chiar deloc; un om curajos ar fi capabil să îndure toate enormitățile și trăncăneala lor fără anestezie și, ca să fiu sinceră, nu de un pahar în plus de vin ieftin am nevoie ca să le suport, ci de o sticlă întreagă de votcă și, poate, de ceva de tras pe nas. Și, pentru numele lui Dumnezeu, DE CE SUNTEȚI TOATE ATÂT DE PLICTICOASE? Poate că, dacă mă abțin să urlu astfel la Celelalte Mămici, o să reușesc să mai sparg plicticoșenia de la clubul de lectură cu diferite invitații ocazionale la petreceri cu bijuterii, unde cel puțin băutura curge în valuri, ca GILL SIMS

DE CE BEA MAMI

să te facă să cumperi, să cumperi și iar să cumperi. După care, când o să mă scol a doua zi de dimineață, o să mi se facă un gol în stomac dându-mi seama că am cheltuit 150 de lire sterline pe care nu le am pe o groază de brizbizuri prost lucrate de care nu am nevoie. Eu presupusesem întotdeauna că, în cazul improbabil că o să împlinesc 40 de ani, voi fi ajuns până atunci o femeie de lume, elegantă și sofisticată, fluentă în franceză, cu o carieră lucrativă, dar și umanitară, având cunoștințe solide despre artă și literatură și politică – genul ăla de persoană pe care o caută lumea la petreceri de intelectuali, ca să-i ceară părerea despre situația din Orientul Mijlociu, după care ar urma să purtăm o discuție bine documentată și revelatoare, în timpul căreia ar fi limpede ca lumina zilei că sunt mult mai deșteaptă decât ei. În schimb, oamenii mă caută la petreceri pentru că le-a zis cineva că am țigări și realitatea e că lucrez cu jumătate de normă pe un post foarte plicticos în IT, pentru că se mulează pe programul copiilor și, prin urmare, economisim banii cheltuiți pe bone, ceea ce face ca îndelungata și costisitoarea mea educație să fi devenit redundantă. Uneori, în perioadele mai disfuncționale de pe la 20 și ceva de ani, îmi doream să fiu mai mare și mai matură. Eram o gâscă la 20 și ceva de ani. Acum, mi se pare un coșmar să fiu adultă. Nu vreau să alunec încet în somnul ușor al femeilor cu coafuri cuminți care „trăiesc pentru copiii lor” și stau la locul de joacă încercând să se eclipseze una pe alta cu povești despre nenumăratele „realizări” și activități extrașcolare ale progeniturilor lor nesuferite, întrecându-se în

joburile de mahări ale soților și lăudându-se cu cele mai recente vacanțe petrecute în locuri exotice. Eu vreau să beau prea mult whisky în cluburi de jazz pline de fum, îmbrăcată într-o rochie indecentă, în timp ce-mi șoptește la ureche un bărbat la fel de indecent ca rochia. Vreau o carieră interesantă, care să-mi pună la lucru umorul și inteligența (sunt sigură c-or mai fi rămas bucățele pe undeva…). Vreau exaltare și amor și pericol, din nou. Vreau să fug la Paris și să mă îndrăgostesc într-o mansardă (minus aspectele legate de sărăcie și făcutul foamei, bineînțeles). Totuși am bănuiala că Simon și copiii s-ar putea să găsească niscaiva fisuri în planul meu, în afara faptului că nu-mi place deloc jazzul.

Sâmbătă, 12 septembrie În loc de cluburi de jazz pline de fum, mansarde pariziene și masculi indecenți, Simon m-a scos aseară, de ziua mea, la un bar de tapas și m-am îmbătat un pic mai mult decât era cazul. Partea cu rochia indecentă și whisky-ul mi-a ieșit. Din nefericire, în barul ăla de hipsteri de rahat, whisky-ul era doar câte un degetar într-un cocktail. Oricum, mă tem că barurile de hipsteri sunt noile cluburi de jazz pline de fum, acum, că fumatul e interzis peste tot. Am, de asemenea, amintirea vagă și lejer nedorită că am strigat la ei „HIPSTERI DE RAHAT!” oarecum mai

GILL SIMS

DE CE BEA MAMI

tare decât am intenționat, după care Simon a reușit să mă scoată cu forța de acolo și ne-am mutat într-un local mai puțin fițos, cu pahare adevărate, nu cu borcane de dulceață. Dovezile din telefon sugerează că ăsta a fost și momentul în care am epuizat subiectele de discuție, așa că mi-am făcut o groază de selfie-uri și am pozat cocktailurile, punându-le pe Facebook cu niște descrieri neinteligibile. De-acum se făcuse cam 11:30 p.m., așa că Simon trebuia musai să ajungă acasă ca să se culce, ca nu cumva să se transforme în dovleac. Totuși, în mod remarcabil, reușiserăm să scoatem de la naftalină suficiente subiecte de discutat, încât n-am ajuns să public pe Instagram vreo poză enervantă cu ce aveam în farfurii. De dimineață chiar m-am trezit simțindu-mă minunat, dar și al naibii de isteață că am rămas la tării, în loc să amestec băuturile și să-mi înnegresc dinții cu vin roșu. Nu, eu nu fac așa ceva. Nu de data asta. Am fost întruchiparea rafinamentului de lady, care a sorbit elegant din cocktailuri. Dar după aia m-am dat jos din pat și m-am simțit ceva mai puțin isteață. Din acel moment, durerea nu a încetat să crească în intensitate. A devenit rapid limpede că de fapt nu fusesem câtuși de puțin isteață, pentru că nu reușisem defel să evit buzduganul mahmurelii. În schimb, aveam o mahmureală cât casa, dintr-alea cu ardere lentă, care te păcălesc făcându-te să crezi că totul e-n regulă, așa că-ți începi ziua ca de obicei, dar după aia te lovesc pe neașteptate în moalele capului ca o gorilă malefică și nu-ți dorești decât să mori odată.

Apoi s-au ițit prin mahmureală și niște flashbackuri teribile. După cocktailul de whisky de rahat, am trecut la cocktailuri cu gin și mi-am amintit cu groază cum am bocit în taxi în drum spre casă, cuprinsă de teroarea ginului, întrebându-l pe șofer dacă i se pare că arăt de aproape 40 de ani. Parcă a zis că nu, dar a făcut-o cel mai probabil de frică, nu din sinceritate. Și atunci, când nu mă rugam decât să-mi treacă durerea, m-a sunat Hannah plângând în hohote, să-mi spună că Dan o părăsește. Nu prea ai ce să spui când te sună cea mai bună prietenă a ta de pe fața Pământului să te anunțe că o lasă măgarul de bărbatu-său, în afară de: „Vrei să vii pe aici?” și „Nu, nu, adu copiii și gata, nicio problemă”. Hannah e devastată, firește, și îmi pare foarte rău pentru ea, dar, ca să fiu sinceră până la capăt, niciunul dintre noi n-a înțeles niciodată ce a văzut la Dan, care reușea să fie, simultan, și cel mai plicticos bărbat din lume, și un obsedat de control nesimțit și meschin. Evident, încă nu-i putem spune lucrurile astea, în caz că el se răzgândește sau ea își pierde mințile și îl primește înapoi, dar, ca să fiu sinceră, probabil că toată treaba asta o să fie un Lucru Bun pentru ea. De asemenea, nu i-am spus nicio clipă: „Te rog, poți să plângi un pic mai încet, pentru că am o durere de cap groaznică și am senzația că-mi vine să vomit?”. Nu-mi dau seama dacă asta mă face o prietenă bună sau ne-bună.

GILL SIMS

Azi, în urma angajamentului meu minunat de a deveni o Mami mai bună, mai drăguță și mai grijulie, în loc să ajung la poarta școlii dându-mi sufletul și urlând: „Alergați, ALERGAȚI! E TÂRZIU! E TÂRZIU!”, la ora 8:59 a.m., am sosit la școală la 8:50 a.m. și am mers ca oamenii normali tot drumul, sporovăind veselă cu ei despre ce credeau că or să facă azi la ore și despre toate lucrurile distractive pe care o să le aducă noul semestru. Din păcate însă, tocmai când le făceam încântată cu mâna scumpișorilor mei, s-a năpustit asupra mea Mămica Infect-Perfectă a lui Lucy Atkinson cea Perfectă, cu tot Sabatul ei de Mămici Infect-Perfecte, ca să mă întrebe dacă am avut parte de „o vacanță drăguță”. Întrebările de acest gen sunt puse întotdeauna cu o înclinare compătimitoare a capului și o privire de gheață. Le doare fix în pix dacă am avut „o vacanță drăguță” ori ba; nu vor decât să se asigure că aflu de concediile lor în Toscana sau în Barbados și că eu nu m-am dus undeva mai cu moț decât ele, ca mai apoi să facă pe nebunele că ce mult și-ar fi dorit și ele „o vacanță simplă și drăguță” ca a mea, asta în timp ce plesnește bronzul pe ele de încântare. Bineînțeles că n-am avut parte de „o vacanță drăguță”, pentru că o vacanță drăguță înseamnă să lenevești pe un șezlong într-un loc decadent, citind cărți splendide de genul celor scrise de Jilly Cooper și Penny Vincenzi, în timp ce un tip mișto îți aduce cocktailuri. A țipa amețită la Simon, ca să vadă ce poate să scoată din ginul iefDE CE BEA MAMI

Miercuri, 16 septembrie

tin cumpărat de la Aldi și din sticla dubioasă de lichior misterios pe care am adus-o din Malta acum 12 ani și pe care ne-a fost prea frică s-o deschidem, în timp ce butonezi Netflix ca să găsești ceva, orice, ce copiii încă nu au văzut, în afară de O vacanță de pomină (care, se vede treaba, e total nerecomandat celor mici, după cum a reieșit din faptul că Peter i-a spus învățătoarei lui că vine la școală cu autobuzul, cu toți labagiii), ei bine, astea, la un loc, nu înseamnă „o vacanță drăguță”. Desigur, n-aveam de gând să recunosc așa ceva în fața Sabatului Infect-Perfectelor. Așa c-am făcut joc de glezne până când m-au întrebat de la obraz dacă am stat acasă și atât, apoi s-au văitat că ce obosite sunt, după ce au făcut ocolul Pământului cu liotele lor copii perfecți fără niciun ajutor, pentru că bona insistase să-și ia tocmai atunci o săptămână liberă, ca să-și viziteze, culmea, familia EI. În tot acest timp am zâmbit și-am strâns din dinți și am jurat în sinea mea că următoarea care-mi mai vorbește de sus o să-și ia o bubuială în cap cu geanta ei Céline de culoarea oului de rață. (Firește, nici prin cap nu-mi trece una ca asta. Aș pocni-o cu poșeta mea chilipir de la Primark și i-aș fura geanta mișto de la Céline cât e încă buimacă din cauza loviturii.) SBP, e de mirare că beau, când trebuie să le suport pe vrăjitoarele din Sabat? De mirare e că nu beau mai mult. Intenționasem să fiu cuminte în seara asta, dar, după întâlnirea cu Sabatul și o oră în care Peter mi-a spus „glumele” adunate de la școală (cea mai bună a fost: „Ce se întâmplă dacă lași un virus pe-un colac? Iese GILL SIMS

Vineri, 18 septembrie Vinul e prietenul meu. Vinul e și prietenul lui Hannah. L-a pus pe Dan să aibă grijă de copii, că-s și ai lui, apoi a venit la mine și am dat pe gât vine rosé și-am urlat la unison „Dan e-o labă tristă” la greu. Simon s-a ascuns de Hannah, pentru că nu face bine față emoțiilor femeiești în general, darămite când există o probabilitate grozavă ca cea mai bună prietenă a nevestei lui să plângă de față cu el și să-l oblige să discute despre sentimente. Ideea lui Simon despre o discuție francă și deschisă privitoare la emoțiile unei persoane e să o mângâie stângaci pe mână, îngăimând „Lasă, lasă”, în timp ce caută disperat cea mai apropiată ieșire de urgență. Am reușit totuși să-l încolțim la un moment dat, când încerca să se furișeze în bucătărie ca să-și mai ia o bere, crezând că noi suntem absorbite să cântăm melodiile Gloriei Gaynor. Am insistat că, înainte să iasă, trebuie să recunoască în fața noastră că Dan e un mare bou. Din fericire, nici lui nu i-a plăcut de Dan niciodată – de fapt, s-a plâns adeseori că arată ca aghiuță, ceea ce e destul de adevărat –, așa că ne-a scutit de partea DE CE BEA MAMI

un vârcolac!” Celelalte au fost încă și mai rele…), mă simțeam demantelată, deci când am băgat de seamă că era o sticlă de Sauvignon Blanc în frigider, în care mai rămăsese cam de-un pahar, mi s-a părut o mojicie să las bietul vin singur și părăsit, când putea foarte bine să le țină companie camarazilor lui din seara trecută. Până la urmă, s-a dovedit a fi un pahar destul de generos.

stânjenitoare și plicticoasă cu „nu țin partea nimănui”, pentru că, evident, nici nu se pune problema să nu fie de partea lui Hannah. Ea e prietena mea cea mai bună, el e soțul meu, așa că e obligat să fie de partea cui spun eu. Evident că și eu aș face același lucru pentru el dacă ar divorța unul dintre prietenii lui și ar spune despre nevastă-sa că e o parașută nerușinată. Bineînțeles, asta dacă nu-i vorba despre unul dintre amicii lui labagii. Mă tem că vinul n-o să ne fie prieten și mâine.

Luni, 21 septembrie Muchos agitación de dimineață, în curtea școlii. A apărut UN BĂRBAT! Desigur, am mai văzut bărbați pe-aici – nu suntem chiar în suburbia din Neveste perfecte –, dar bărbații din curtea școlii sunt de obicei genul de Tătici în Costume Superocupați și Superimportanți care dau buzna înăuntru și afară, fie aruncându-și copiii la poartă, fie târându-i după ei în goană la plecare, vorbind tare la telefon, ca să auzim toate ce Superocupați și Superimportanți sunt și că se află printre noi numai pentru că Bona a avut lipsa de respect să facă apendicită tocmai acum; sau mai e genul Tăticilor Casnici, care sunt amabili, dar arată mereu ca și cum nu le-ar strica o băiță și care par pierduți în spațiu și la un pas să-i podidească plânsul. Sunt și o mulțime de alți bărbați perfect drăguți și normali, care-și aduc copiii la școală din când în când, dar se pierd oarecum în peisaj. Nici nu se remarcă prin ceva, nici nu se încadrează într-una dintre categoriile de mai sus.

GILL SIMS

DE CE BEA MAMI

Astăzi, totuși e vorba despre un Bărbat Sexy. Mai fusese unul înainte, e adevărat, dar „bărbatul” cu pricina avea de fapt 23 de ani și era prietenul francez al unei bone au pair superbe, așa că ne-am simțit toate ca Babele Zburdalnice și Șăgalnice din comediile lui Harry Ensfield, cum îl sorbeam din priviri și ne ziceam una alteia pe înfundate: „BĂRBAT TÂNĂR!”, chicotind lasciv. În mod bizar, tipul nu a mai venit niciodată după aia. Acest nou bărbat e sexy, dar potrivit ca vârstă. Păr ciufulit, barbă tunsă scurt, la pachet cu geacă de piele, dar purtată la modul cool – nu ca pe un fanion jalnic al crizei vârstei de mijloc. Pe scurt arată exact ca genul de bărbat care ar sta lângă tine într-un club de jazz plin de fum și ți-ar șopti propuneri indecente la ureche. Plus că are un cur foarte mișto. Mi-e tare rușine de mine. Femeie măritată, respectabilă, de 39 de ani, mamă a doi copii, să mă uit la curul altui bărbat în curtea școlii, înconjurată de sufletele și mințile nevinovate ale copiilor impresionabili? Dar, să-mi trag una, are un cur chiar mișto! Oricum, Simon n-are decât să nege că trage cu ochiul la fundurile bonelor străine, dar minte de-ngheață apele. Pur și simplu nu ai cum să nu le observi. Mămicile din curtea școlii petrec timp îndelungat dezbătând dacă au avut vreodată funduri ca ale lor. Reflectând la acest subiect, am ajuns să concluzia că probabil că nu, pentru că suntem din Marea Britanie și, prin urmare, ne-am petrecut anii formativi bând cidru și mâncând chipsuri, spre deosebire de oamenii sănătoși de pe continent, care mănâncă salată și merg cu bicicleta.

Dar să ne întoarcem la curul tare din fața ochilor. Până și Mămica Perfectă a lui Lucy Atkinson cea Perfectă e toată în vrie. (Și-o să facă o candidoză dacă se mai agită mult în colanții ei de spandex.) Tobele din junglă bătuseră deja pe creasta dealurilor, desigur, așa că ne-a spus fără să respire că pe obiectul atenției noastre îl cheamă Sam. (Bineînțeles! Normal, un cur splendid și masculin ca ăsta trebuie să poarte un nume puternic, bărbătesc, fără farafastâcuri, cum e Sam. Pe un astfel de cur n-are cum să-l cheme Norman.) E tată singur, pentru că nevastă-sa l-a părăsit pentru alt bărbat și, nesimțitoare, și-a abandonat și copiii (LA NAIBA, ce cur trebuie să fi avut rivalul lui?), lucrează tot în IT (Pe bune? Nu pare, dar, ah, avem ceva în comun!) și are doi copii – un băiat în clasă cu Peter și o fată în clasă cu Jane (încă și mai multe în comun!). Oare aș fi o persoană îngrozitoare dac-aș încerca să-mi încurajez copiii să se împrietenească cu odraslele lui, ca să mă pot uita mai bine la posteriorul ăla magnific? Da, evident c-aș fi, dar se vede cu ochiul liber că toate mamele care au copii în clasele cu pricina se gândesc fix la același lucru. Zgâtiile mele adorate nu mi-au fost de mare folos în a-mi oferi informații despre noii lor colegi; Jane a reușit să-și aducă aminte că pe fetiță o cheamă Sophie și e „destul de drăguță”. Când l-am întrebat de băiatul nou de la el din clasă, Peter a privit în gol ceva vreme, după care a spus: — Aaa, Elliott, care avea Monștrii Moshi Aurii Ultra Rari? GILL SIMS

Elliott s-a mutat din școală semestrul trecut. M-aduc la disperare copiii ăștia uneori! Evident, o să încep să-mi perii părul și să mă machiez mai atent pentru drumul până la școală, strict ca urmare a noii mele promisiuni de a mă strădui mai mult, ca să nu mai fiu o îngălată indolentă. E o pură coincidență că s-a întâmplat să apară în curte Sam și curul lui. O coincidență și nimic mai mult.

Miercuri, 23 septembrie În dimineața asta, Jane mi-a amintit la 8:30 că azi pleacă în excursie cu școala. Am intrat subit în panică, încercând să-mi amintesc dacă semnasem consimțământul parental și dacă plătisem suma enormă care se pare că-i necesară ca să-i duci pe copii să viziteze un ceva cu intrare liberă. (Se vede treaba că închirierea unui autobuz costă enorm. Poate ar trebui să-mi schimb cariera, să cumpăr un autobuz și să-l închiriez cu mine la pachet? Edie McCredie din Balamory părea încântată de slujba ei. Oare era șoferiță de autobuz? Sau parcă de taxi… Refuz din principiu să caut pe Google Balamory, ca să aflu. Am trecut de mult peste etapa asta. N-am nicio dorință să revăd rânjetul înțepenit al lui Miss Hoolie sau să mă întreb de ce Archie Inventatorul avea atâtea cutii de iaurt sau să cuget dacă, de fapt, Josie Jump conducea beată. Gata, la naiba, am intrat pe Google. Chiar era șoferiță de autobuz. Acum mă simt mânjită.) La 08:40 a.m., Jane m-a întrebat relaxată dacă abia așteptam excursia… AOLEU! Sper că n-am bifat căsuța DE CE BEA MAMI

cu „Aș dori să ajut”, nu? Ba da, deși nu pricep nici moartă de ce aș fi făcut așa ceva, decât, poate, dacă eram pilită când am completat formularul. De ce m-aș fi oferit să ajut în „ziua mea liberă” – căreia eu îi spun „Ziua în care încerc să mai fac ordine în cocină” și pe care nemernicul de Simon a botezat-o „Ziua în care stai la cafele”? Nu numai că bifasem căsuța din greșeală, dar nu mă deranjasem nici să mă uit în jurnalul de teme al copilului și, prin urmare, nu văzusem însemnarea amabilă a Drăguței de Învățătoare prin care mă convoca să ajut la supravegherea heruvimilor, o sarcină care seamănă mai degrabă cu mânatul vitelor. Zece minute. Atât aveam la dispoziție. Zece minute scurte ca să mă fac prezentabilă și respectabilă și, de asemenea, doar un pic de tot sexy, în caz că vine în excursie și Curul lui Sam. NU! Nu. E fals și greșit. N-aveam nevoie să arăt sexy, și cu, și fără Curul lui Sam. În cele din urmă, m-am rezumat la a mă spăla pe dinți, a-mi strânge părul dement la spate și a-mi trânti un pic de machiaj pe față, cât să acopăr partea cea mai rea a dezastrului. Când am ajuns în curtea școlii, m-am bucurat că n-am avut timp să mă transform într-o Zeiță a Sexului radioasă și strălucitoare, pentru că asfaltul părea o mare de luciu de buze și gene fluturânde și bluze ușor-ușor-cam-mulate. Clar, toate nutreau aceleași gânduri impure legate de Curul lui Sam. Și totuși Curul Sacru nu și-a făcut apariția, pentru că pe copiii lui i-a adus bona (care era și ea îmbrăcată cam vulgar, trebuie să adaug). Bineînțeles, excursia a fost înfiorătoare. Habar n-am avut ce duhoare poate să scoată un autobuz plin de coGILL SIMS

DE CE BEA MAMI

pii. Ce le-or da de mâncare părinții lor? Treizeci de copii adunați laolaltă, bășindu-se efectiv nonstop din momentul în care ne-am suit în autobuz până în momentul în care am ajuns la mărețul muzeu plin de artefacte neprețuite și educative pentru ăia mici, unde adulții încercau să-i împiedice să fure sau să spargă ceva. Când ne-am debarcat, îmi lăcrimau ochii și îmi ardeau plămânii. De fapt, mirosea atât de rău, încât chiar mi-a trecut prin cap că s-o fi răhățit vreunul pe el. Profesorii ar trebui echipați cu măști de gaze, din moment ce-s nevoiți să-și petreacă toată ziua în pâcla aia puturoasă, deși, când i-am zis Drăguței de Învățătoare ceva despre pârțuri, a râs zglobiu și a răspuns: — Vai, dar peste un timp nici nu mai bagi de seamă! Asta nu cred că e adevărat. Anul trecut, Peter a venit într-o zi acasă plesnind de mândrie și ne-a anunțat că a reușit s-o îngrețoșeze pe învățătoare cu una clocită rău. Dar așa e el, scârbos de fel. Învățătoarea a trebuit să mute o colegă de lângă el, pentru că pârțurile lui Peter, urmate invariabil de-un râset isteric, îi distrăgeau atenția bietei fetițe. Ai zice că, locuind cu Peter și câinele meu puturos și murdar sub coadă, am devenit imună la duhori, dar nu-i așa. Poate că Drăguța de Învățătoare e pe pastile. Asta ar explica multe. Revenind, excursia a fost oribilă. Copiii fugeau ca bezmeticii; l-am văzut pe Freddie Dawkins întinzând un muc pe o vitrină de sticlă, dar, cel puțin, dat fiind că acum toată lumea e suspectă de pedofilie, n-a trebuit să duc niciun copil la toaletă. Ideea e că au mers la muzeu ca să învețe despre vechii egipteni. Bănuiala mea e că au învățat zero barat,