Issuu

Titlul și subtitlul originale: THE BOOK OF HUMANS: A Brief History of Culture, Sex, War and The Evolution of Us Autor: Adam Rutherford Copyright © Adam Rutherford 2018 Illustrations copyright © Alice Roberts 2018 Copyright © Publica, 2020, pentru prezenta ediție Toate drepturile rezervate. Nicio parte din această carte nu poate fi reprodusă sau difuzată în orice formă sau prin orice mijloace, scris, foto sau video, exceptând cazul unor scurte citate sau recenzii, fără acordul scris din partea editorului.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României RUTHERFORD, ADAM Cartea oamenilor : scurtă istorie a culturii, sexului, războiului şi evoluţiei noastre / Adam Rutherford ; trad. din engleză de Constantin Vlad. - Bucureşti : Publica, 2020 Conţine bibliografie ISBN 978-606-722-393-4

I. Vlad, Constantin (trad.) 316

EDITORI: Cătălin Muraru, Silviu Dragomir DIRECTOR EXECUTIV: Adina Vasile REDACTOR-ȘEF: Ruxandra Tudor DESIGN: Alexe Popescu REDACTOR: Laura Davidescu CORECTORI: Paula Rotaru, Rodica Crețu DTP: Dragoş Tudor

CUPRINS

Introducere �� 9 PARTEA ÎNTÂI – Oameni și alte animale UNELTE �� 31 1. Ce-ți trebuie să fii făcător �� 45 2. Animale cu unelte �� 53 3. Delfinii spongiofili �� 57 4. Păsările �� 63 5. Aprig căzură îngerii �� 71 6. Război pentru planeta maimuțelor �� 85 7. Agricultură și modă �� 97 SEX �� 111 8. De-a mama și de-a tata �� 119 9. Autoerotismul �� 129 10. În gura mare �� 137 11. Multă dragoste �� 143 12. Homosexualitate �� 153 13. Și moartea nu mai are stăpânire �� 169 14. Sex și violență �� 173

PARTEA A DOUA – Pilda viețuitoarelor 15. Toți suntem speciali �� 187 16. Gene, oase și minți �� 193 17. 24 – 2 = 23 �� 197 18. Mâini și picioare �� 209 19. Iuți de limbă �� 215 20. Vorbește acum �� 225 21. Simbolismul în cuvinte �� 229 22. Simbolismul dincolo de cuvinte �� 239 23. De-ai vedea ce-am văzut eu cu ochii tăi �� 251 24. Cunoaște-te pe tine însuți �� 257 25. Je ne regrette rien �� 261 26. Învață un om să pescuiască �� 269 27. Pilda viețuitoarelor �� 277 Mulțumiri �� 285 Bibliografie �� 287

Ilustrații de Alice Roberts

Venus din Hohle Fels 16 Topor olduvan 38 Delfin spongiofil 58 Un șoim-de-foc 80 Cocheta Julie 105 Nervul laringeu recurent al girafei 158 Cel mai complex hioid 221 Omul-leu din Hohlenstein-Stadel 243 Un cârlig de pescuit javanez 271

8 A DA M R U T H E R F O R D

Introducere

„Ce minunată lucrare e omul”, se mira Hamlet, copleșit de cât de speciali suntem.

„Pildă a viețuitoarelor” este o expresie adorabilă. Hamlet ne slăvește ca fiind cu adevărat speciali, atingând divinul și nelimitați în gândire. Este totodată și o expresie vizionară, dat fiind că prințul ne plasează deasupra celorlalte animale și în același timp recunoaște că și noi am fi unul. La puțin peste 250 de ani după ce William Shakespeare a scris aceste rânduri, Charles Darwin a consolidat irefutabil clasificarea omului ca animal – o rămurică minusculă într-un arbore genealogic unic și tulburător, care cuprinde patru miliarde de * Din Hamlet, prinț al Danemarcei, Editura Albatros, 1974. Traducere de Leon Levițchi și Dan Duțescu, în grafia originală (n.t.).

C A R T E A OA M E N I LO R

Cît de nobilă îi este inteligența, ce fără de număr îi sînt facultățile, alcătuirile și mișcările, cît de chibzuit și de admirabil e în faptele sale, cît de asemenea unui înger în puterea sa de înțelegere, cît de asemenea unui zeu: frumusețea lumii; pildă a viețuitoarelor! […]*

A DA M R U T H E R F O R D

ani, o mulțime de încrengături și un miliard de specii. Toate aceste organisme – inclusiv omul – au o origine comună și același cod care ne asigură existența. Moleculele vieții sunt împărtășite universal, iar mecanismele prin care am ajuns aici sunt identice: gene, ADN, proteine, metabolism, selecție naturală, evoluție. Hamlet meditează apoi asupra paradoxului fundamental al omenirii: Ce înseamnă această chintesență a țărînii?*

Suntem speciali, dar și doar materie. Suntem animale, dar ne comportăm ca zeii. Darwin aduce un pic a Hamlet când afirmă că am avea un „intelect divin”; și totuși nu putem să negăm că omul – adică, pentru a-i adapta limbajul la secolul XXI, bărbații și femeile – poartă „pecetea de neșters a originii sale umile”. Ideea în cauză, că oamenii sunt animale speciale, stă la baza felului în care ne privim. Care sunt talentele și acțiunile care ne pun pe un piedestal deasupra verilor noștri evolutivi? Ce ne face animale și ce ne face pilda lor? Toate organismele sunt inevitabil unice, astfel încât să poată ființa în mediul lor unic, pe care să-l poată exploata. Sigur că toți considerăm că suntem excepționali, dar suntem oare mai speciali decât alte animale? Alături de Hamlet și Darwin apare o posibilă provocare la adresa ideilor noastre de excepționalism uman, dintr-o lucrare neîndoielnic inferioară a culturii moderne, filmul de animație cu supereroi Incredibilii: „Toți suntem speciali… un alt fel de a spune că nimeni nu este.” * Ibidem (n.t.).

Evoluția este lentă, iar Pământul a găzduit viață în cea mai mare parte a existenței sale. Intervalele de timp vehiculate senin în știință sunt de fapt foarte greu de înțeles. Chiar dacă am apărut foarte recent în istoria vieții terestre, specia noas* Virusurile sunt în mod normal și tradițional exceptate; se poartă dispute aprinse dacă ele sunt sau nu vii, deși eu oscilez între a nu-mi păsa și a considera că din toate punctele de vedere demonstrează caracteristicile unor organisme vii. Faptul că nu se pot reproduce singure în absența unei entități celulare vii este, pentru mine, irelevant. Niciun organism nu a existat vreodată fără să depindă de altul. Rolul virusurilor în evoluție nu poate fi subestimat, având un aport major în continuitatea vieții pe întreaga ei durată, aspect pe care-l voi detalia mai târziu (n.a.).

11 C A R T E A OA M E N I LO R

Oamenii sunt animale. ADN-ul nostru nu diferă cu nimic de cel al oricărei vietăți care a trăit în ultimele 4 000 de milioane de ani. Nici sistemul de codificare conținut de acel ADN nu este altul: din câte știm, codul genetic e universal. Cele patru litere de cod care alcătuiesc ADN-ul (A, C, T și G) sunt aceleași la bacterii și la bonobo, orhidee, stejari, acarieni, lipitori, triceratopși, Tyrannosaurus rex, vulturi, egrete, drojdii, hribi și mâzga de baltă. Felul în care sunt aranjate în aceste organisme și felul în care sunt traduse în moleculele proteice care asigură funcțiunile unei vietăți sunt și ele fundamental identice. Faptul că viața este organizată în celule discrete este și el universal*, iar aceste nenumărate celule obțin energie din restul universului printr-un proces comun tuturor. Aceste principii reprezintă trei dintre cei patru piloni ai biologiei: genetica universală, teoria celulelor și osmoza chimică (un termen mai degrabă tehnic și totuși elegant, care descrie procesul fundamental al metabolismului celular – cum extrag celulele energia din mediu și cum o folosesc pentru a ființa). Al patrulea pilon este evoluția prin selecție naturală. Combinate, aceste importante teorii unificatoare converg și revelează ceva incontestabil – că toate formele de viață de pe Pământ sunt înrudite printr-un strămoș comun, inclusiv noi.

A DA M R U T H E R F O R D 12

tră are o vechime de peste 3 000 de secole. Am traversat acel ocean temporal preponderent neschimbați. Din punct de vedere fizic, omul modern nu diferă radical de un Homo sapiens de acum 200 000 de ani, din Africa*. Și atunci, ca și acum, eram la fel de capabili fizic de vorbire, iar dimensiunile creierilor nu diferă nici ele semnificativ. Genele noastre au reacționat în mică parte la schimbările de mediu și de alimentație pe măsură ce am migrat prin Africa și în afara acesteia, iar aceste variații genetice subtile sunt responsabile de procentajul minuscul de ADN care diferențiază indivizii și le conferă cele mai superficiale dintre caracteristici – culoarea pielii, textura părului și alte câteva. Dar, dacă ai spăla o femeie sau un bărbat Homo sapiens de acum 200 000 de ani, i-ai tunde și i-ai îmbrăca în haine de secol XXI, nu ar arăta nelalocul lor în nicio metropolă modernă. Această stază aparentă este însă înșelătoare. Deși nu arată foarte diferit, oamenii chiar s-au schimbat – și încă profund. Specialiștii continuă să dezbată când s-a produs tranziția cu exactitate, însă acum aproximativ 45 000 de ani s-a întâmplat ceva. Mulți savanți consideră că a fost o schimbare bruscă, iar „brusc” în accepțiune evolutivă înseamnă sute de generații și zeci de secole, nu tocmai ceva fulgerător. Nu prea avem în vocabular termeni capabili să descrie adecvat scalele temporale implicate în astfel de tranziții. Dar ce putem vedea în registrul arheologic sunt emergența și acumularea unui număr de comportamente asociate omului modern, plus o perioadă anterioară în care ele scad numeric sau nu există. În raport cu durata vieții pe Pământ, această schimbare s-a produs, relativ vorbind, într-o clipită. * Cele mai vechi rămășițe de Homo sapiens, descoperite în Maroc, au o vechime de 300 000 de ani, dar sunt adesea considerate forme arhaice, diferite din punct de vedere anatomic de omul modern, care datează mai degrabă de acum 200 000 de ani (n.a.).

13 C A R T E A OA M E N I LO R

Transformarea nu a fost fizică, fiziologică sau măcar genetică. Ce s-a schimbat a fost cultura. În termeni științifici, cultura se referă în mare la vestigiile asociate unui timp și unui loc anume. Cultura include lucruri precum uneltele, produsele metalurgice, echipamentele de pescuit, utilizarea de pigmenți în scopuri decorative sau bijuteriile. Rămășițele arheologice ale unei vetre demonstrează capacitatea de a controla focul, de a găti și poate și un rol de centru social. Din cultura materială putem să deducem comportamente. Din fosile putem încerca să reconstituim cum arătau oamenii trecutului, dar din multitudinea de piese arheologice reprezentată de bunurile personale ale strămoșilor noștri ne putem da seama cum erau oamenii preistorici și când au devenit astfel. Acum 40 000 de ani concepeam bijuterii și instrumente muzicale. Arta era plină de simbolism și inventam arme și tehnologii de vânătoare noi. În câteva milenii am introdus în viețile noastre câinii – lupi îmblânziți, care ne însoțeau în căutarea hranei mult înainte să devină animale de companie. Concatenarea acestor comportamente este numită uneori Marele Salt Înainte, momentul în care am atins nivelul de sofisticare intelectuală pe care-l observăm în noi și astăzi. Alternativ, este o „revoluție cognitivă”, dar îmi displace să folosesc acești termeni pentru a descrie un proces care a fost atât continuu, cât și îndelungat – câteva mii de ani sau mai mult; revoluțiile adevărate trebuie să fie fulgerătoare. Cu toate acestea, comportamentul modern apare permanent și rapid în mai multe zone ale globului. Am început să sculptăm figurine complexe, atât realiste, cât și abstracte, am cioplit în fildeș himere fantastice și am ornat pereții peșterilor cu imagini de vânătoare și de animale importante pentru noi. Una dintre cele mai vechi opere de artă figurativă a Homo sapiens

A DA M R U T H E R F O R D 14

din câte se cunosc este o statuetă de 30 de centimetri înălțime, reprezentând un bărbat ușor înclinat, cu cap de leu, datată acum 40 000 de ani. A fost cioplită dintr-un colț de mamut în cursul ultimei ere glaciare. Curând după acea perioadă făceam statuete de femei. Astăzi sunt cunoscute drept statuete Venus. Nu știm dacă respectivele figurine aveau un scop anume, deși unii cercetători opinează că puteau servi ca amulete pentru fertilitate, dată fiind anatomia lor sexuală exagerată: femei voluptuoase, cu labii umflate și adesea cu capete de o micime bizară. Poate au fost doar artă de amorul artei, poate au fost jucării. Indiferent de caz, pentru crearea lor a fost nevoie de multă dibăcie, de putere de anticipare și de capacitatea de a gândi abstract. Omul-leu este o făptură imaginară. Amuletele Venus sunt denaturări deliberate, abstractizări ale corpului omenesc. Iar astfel de figurine nu pot exista izolat: meșteșugul artizanal necesită practică și, cu toate că astăzi ne-au mai rămas doar câteva astfel de opere de artă, ele trebuie că reprezintă un proces recurent, o filiație de meșteșugari pricepuți. Unele dintre aceste tipuri de trăsături au apărut înainte de trecerea deplină la comportamentul modern, însă au făcut-o meteoric și apoi au dispărut din registrele arheologice. Homo sapiens nu au fost singurii oameni care au existat în ultimii 200 000 de ani, nici singurii cu o cultură rafinată. Departe de brutele din miturile populare, Homo neanderthalensis au fost și ei tot oameni. Ar fi greșit să gândim despre ei că erau simple primate bipede, care trăiau în țărână cu unelte și limbaje primitive, gata pregătiți de extincție. Neanderthalienii au dat semne clare de comportament modern: făceau bijuterii, aveau tehnici de vânat complexe, foloseau unelte, controlau focul și produceau artă abstractă. Trebuie să avem în vedere și că nivelul lor de sofisticare practic nu putea fi de-

Când ne-am întâlnit prima oară, neanderthalienii și ceilalți oameni se îndreptau către dispariție, iar acum aproximativ

15 C A R T E A OA M E N I LO R

osebit de cel al strămoșilor noștri direcți, Homo sapiens, ceea ce ne cam subminează unicitatea progresului propriu. Cu toate că tradițional considerăm că neanderthalienii ne sunt veri, ei ne-au fost și strămoși: știm că descendența noastră și a lor s-au separat acum mai bine de jumătate de milion de ani și că ambele grupuri au fost izolate în timp și în spațiu aproape toată acea perioadă. Dar străbunii noștri au părăsit Africa acum aproximativ 80 000 de ani și au devenit imigranți pe teritoriul neanderthalienilor. Am ajuns în Europa și în Asia Centrală, iar acum circa 50 000 de ani ne-am împerecheat cu ei. Fizicul lor era suficient de diferit cât să se plaseze în afara gamei de diversitate fizică umană așa cum o vedem astăzi – bărbie mai mică, piept mai mare, sprâncene stufoase și fețe robuste. Dar nu erau așa de diferiți încât să nu facem sex cu ei, bărbați și femei de ambele părți ale gardului dintre specii, și împreună am făcut copii. Știm asta deoarece genele noastre se găsesc în osemintele lor, iar genele lor trăiesc în celulele noastre. Majoritatea europenilor au un procentaj mic, dar semnificativ, de ADN dobândit de la neanderthalieni, ceea ce spulberă orice speranță că vom putea trasa o linie de demarcație clară între două grupuri de oameni pe care leam declarat specii diferite – mai exact, organisme care nu pot să producă urmași fertili. Chiar dacă ADN-ul neanderthalian tinde să fie eliminat din genomul uman din motive nu foarte bine înțelese încă, oamenii de azi păstrează vie moștenirea lor genetică, la fel cum fac și cu cea a unui alt tip de oameni, denisovanii, care au ființat mai spre est, și probabil și cu altele care încă nu au fost descoperite, dar a căror zestre se regăsește în ADN-ul nostru.

A DA M R U T H E R F O R D 16

Venus din Hohle Fels

40 000 de ani Homo sapiens a rămas singur. Nu știm dacă neanderthalienii au încheiat tranziția la modernitatea comportamentală observată la Homo sapiens – și s-ar putea să nu știm niciodată –, dar indiciile descoperite sugerează că acei oameni ai peșterilor erau la fel ca noi din toate punctele de vedere. Noi am trăit și ei au murit. Nu știm ce avantaj a avut Homo sapiens asupra Homo neanderthalensis. Toate formele de viață sunt sortite extincției după o perioadă suficient de lungă: mai bine de 97% dintre speciile care au existat vreodată

Hamlet se minuna de inteligența noastră, cum au făcut-o de milenii oamenii de știință, filosofii și liderii religioși. Însă progresul cunoașterii ne-a erodat constant statutul „special”. Nicolaus Copernic ne-a scos dintr-o lume din centrul universului și ne-a pus într-una aflată doar pe orbita unei stele. Astrofizica secolului XX a relevat că sistemul nostru solar este unul mediocru printre multe alte miliarde cuprinse de

17 C A R T E A OA M E N I LO R

au dispărut. Mandatul neanderthalienilor pe Pământ a fost mult mai lung decât al nostru de până acum, iar noi încă avem de aflat cu exactitate motivul pentru care lumina lor s-a stins acum 40 000 de ani. Nu credem că au existat vreodată foarte mulți neanderthalieni în același timp, ceea ce ar putea fi unul dintre factorii care au contribuit la pieirea lor. Poate am fost mai deștepți decât ei. Poate am adus cu noi boli cu care am trăit și la care am căpătat imunitate, dar care au fost mortale pentru o populație virgină. Poate că pur și simplu s-au dus ușor, unul câte unul. Știm doar că, în jurul acestei perioade, ultimul tip de om rămas pe planetă a început să dea semne permanente și globale de comportament modern. Cu certitudine am depășit numeric toate celelalte rude apropiate. Homo sapiens și-a văzut de treabă și s-a înmulțit foarte eficient. Suntem forma de viață dominantă pe Pământ din multe puncte de vedere, dacă vă interesează clasamentul. (Deși bacteriile ne depășesc categoric ca număr – orice om conține mai multe bacterii decât celule proprii – și ca longevitate, cu un avans de patru miliarde de ani și nu sunt amenințate cu dispariția.) În prezent trăiesc peste șapte miliarde de oameni, mai mulți decât oricând în istorie – și continuăm să ne înmulțim. Prin ingeniozitate, știință și cultură, am eradicat multe boli, am redus drastic mortalitatea infantilă și am prelungit cu decenii durata de viață individuală.

A DA M R U T H E R F O R D 18

galaxia locală, ea însăși doar una între cele câteva miliarde existente în universul observabil. Cunoaștem deocamdată o singură lume care găzduiește viață, dar din 1997, când am descoperit primele planete extrasolare, am depistat prezența multor mii de lumi pe firmament, iar în aprilie 2018 am lansat un satelit special care să caute planete noi și interesante. Înțelegem mai bine condițiile de care este nevoie pentru ca materia inertă să prindă viață, pentru ca viața să ia naștere pe o rocă sterilă. Întrebarea dacă există viață în afara Pământului a suferit o transformare radicală: acum ne-ar surprinde dacă nu ar exista forme de viață prin univers. Se prea poate să nu fim unici, cum ne consideram cândva, și cu cât aflăm mai multe, cu atât pare mai probabil că așa stau lucrurile. Pe Pământ, Charles Darwin a inițiat procesul prin care toți suntem împinși înapoi către lumea naturală și departe de creația specială. El a arătat că suntem animale – evoluate din alte animale – și ne-a plasat ferm în postura de făpturi născute, nu create. Toate dovezile moleculare irefutabile ale acelor piloni ai biologiei nu existau încă la momentul în care a expus lumii marea sa idee, în 1859, în Originea speciilor. Darwin a evitat includerea oamenilor în măreața sa lucrare, dar ne-a tachinat menționând că mecanismul selecției naturale descris de el va arunca foarte curând lumină asupra originilor noastre. În Originea omului și selecția sexuală, în 1871, și-a aplicat principiul și asupra genezei omului, relevând că suntem animale care au evoluat ca orice alt organism din istoria Terrei. Preponderent golaș, ești o primată descinsă din primate, cu trăsături și acțiuni determinate sau eliminate prin selecție naturală. În acest sens, nu suntem speciali. Am evoluat cu o biologie care nu poate fi deosebită de cea a restului formelor de viață și sub auspiciile unui mecanism care de asemenea este

* Sau patru: începem să credem că unele femei au vedere tetracromatică, adică au fotoreceptori optimizați să detecteze patru culori de bază, spre deosebire de cele trei ale vederii tricromatice standard. A patra culoare de bază s-ar afla undeva în zona verdelui (n.a.).

19 C A R T E A OA M E N I LO R

universal. Însă evoluția ne-a mai cadorisit și cu un pachet de puteri cognitive care ne-au dat, ironic, impresia că suntem distincți de natură, pentru că respectivul pachet ne-a permis să ne dezvoltăm și să ne rafinăm cultura la un nivel de complexitate mult dincolo de cel al oricărei alte specii. Ne-a dat senzația clară că suntem speciali – și creați special. Totuși multe dintre aspectele considerate cândva tipic omenești nu sunt așa. Ne-am depășit cu mult limitările fizice exploatând natura și inventând tehnologii. Dar multe animale folosesc și ele unelte. Am decuplat sexul de reproducere și aproape întotdeauna facem sex de plăcere. Oamenii de știință sunt reticenți să admită posibilitatea existenței plăcerii la animale, dar, chiar și-așa, o mare parte din activitatea sexuală la animale nu are și nu poate avea ca rezultat reproducerea. Suntem adesea o specie homosexuală. Pe vremuri – și în multe locuri chiar și în prezent – homosexualitatea era defăimată ca fiind contra naturam, o crimă împotriva naturii. De fapt, actele sexuale între membrii aceluiași sex abundă în natură, la mii de animale și, de pildă, domină întâlnirile sexuale la masculii de girafă. Capacitatea noastră de comunicare pare să o depășească net pe cea a oricărei alte specii, deși poate pur și simplu încă nu știm ce-și spun ele. Eu scriu această carte și voi o citiți, un nivel de comunicare care a evoluat mult peste tot ce am observat la alte animale. Chiar dacă asta categoric ne diferențiază, stomatopodelor nici că le pasă. Ele pot distinge lumina în 16 lungimi de undă, nu doar trei* ca noi, ceea ce le este mult mai util decât toată cultura și stima de sine acumulate de noi de-a lungul mileniilor.

A DA M R U T H E R F O R D 20

Cu toate acestea, cartea de față este ceva ce poate simboliza prăpastia dintre noi și toate celelalte fiare. Este diseminarea de informații generate de mii de alți oameni, de majoritatea cărora nu sunt legat strâns. Le-am studiat ideile și le-am înregistrat cu un instrument de o complexitate aproape inimaginabilă, astfel încât mințile noastre să fie îmbogățite cu această colecție de povești care sunt noi și, sper eu, interesante pentru oricine ar catadicsi să le citească. Aceasta este o carte despre felul paradoxal în care noi am devenit noi. Este o explorare a unei evoluții care a dotat cu puteri intelectuale enorme o primată altminteri mediocră, permițându-i să creeze unelte, artă, muzică, știință și tehnologie. Din resturi de oase și, astăzi, din genetică, am aflat multe despre mecanica traiectoriei noastre evolutive de-a lungul timpului (deși mai sunt foarte multe de descoperit), dar cunoaștem mult mai puține despre dezvoltarea comportamentului uman, despre mintea umană și despre felul în care am evoluat, singular, în ființele sociale și culturale care suntem azi. În același timp este o carte despre regnul animal, din care facem parte și noi. Suntem o specie egocentrică și ne vine greu să nu ne vedem pe noi și comportamentele noastre în alte animale. Uneori, astfel de trăsături chiar au o origine comună cu a noastră. Adesea nu au. Indiferent de geneza lor, voi încerca să demistific comportamentul nostru și să arăt unde altundeva pe planetă putem întâlni respectivele trăsături, încercând să le sortez pe cele care ne sunt strict specifice nouă de cele pe care le împărtășim cu rudele evolutive apropiate – sau aspectele care par similare, dar de fapt nu au nicio legătură. Voi examina evoluția tehnologiei la om – care a deprins cioplitul pietrei, al lemnului și stăpânirea focului acum câteva sute de mii de ani – și la multe alte animale care

Pilonii biologiei stau ferm pe pozițiile lor, fiind instalați în cursul ultimelor două secole și verificați iar și iar. Am legat de genetică principiile selecției naturale, în celule acționate de procese chimice. Am aliniat istoricește aceste principii pentru a contura un tablou al felului în care viața s-a răspândit pornind de la un început foarte modest, pe fundul ocea-

21 C A R T E A OA M E N I LO R

folosesc și ele unelte. Biologilor evoluționiști le place să se gândească la sex, subiect pe care îl voi aborda și eu, atât pentru a încerca să deslușesc cum am reușit să decuplăm sexul – în multitudinea sa de forme – de reproducere, cât și pentru a arăta că și viețile sexuale ale animalelor sunt pline de plăceri care nu-s întotdeauna doar simple manifestări directe ale imperativului biologic de a crea urmași. Chiar dacă prezenta lucrare celebrează atât oamenii, cât și minunata varietate a naturii, indubitabil suntem creaturi capabile de comportamente nu tocmai angelice, de creare a unor coșmaruri oribile – violență, război, genocid, crimă, viol. Să fie acestea diferite de comportamentele adesea oripilante care fac parte din brutala lume naturală, violența și practicile sexuale care nu sunt arătate în documentarele televizate? În ultima parte voi analiza elementele care stau la baza evoluției modernității comportamentale – adică apariția oamenilor care au fost ca noi, cei din prezent. Corpul omenesc a devenit modern mult înaintea minții, ceea ce constituie o enigmă care merită investigată. Biologii evaluează minunile evoluției, uneori pentru a ne înțelege mai bine pe noi înșine, alteori pentru a înțelege marea schemă a vieții pe Pământ. Această carte redă o mică parte a epopeicului și întortocheatului drum parcurs de fiecare organism. La urma urmei, suntem singurii care-l pot aprecia. Ce minunată lucrare suntem!

A DA M R U T H E R F O R D 22

nelor, ajungând să ocupe fiecare centimetru pătrat al acestei planete. Ați putea crede că asta înseamnă că studiul vieții pe Pământ s-a cam încheiat și că acum ne ocupăm doar de detalii. Dar știința nu doarme niciodată, pentru că întotdeauna există goluri gigantice în cunoștințele noastre. Cea mai mare parte a naturii rămâne neobservată și continuă să ne uimească de-a dreptul cu noi descoperiri în fiecare zi, cu specii noi și cu noi particularități ale animalelor și ale altor organisme, pe care pur și simplu fie nu le-am mai văzut, fie poate nici măcar nu am fi putut concepe că există. Unele dintre lucrurile descrise în paginile următoare au fost descoperite abia în 2018, anul în care am terminat scrierea cărții de față. Asta ar putea însemna că detaliile sunt puține ori că au fost văzute o singură dată – sau doar de puține ori. Ar putea însemna că unele dintre comportamentele nou observate sunt deviații extreme, caracteristici cu adevărat neobișnuite. Altele ar putea fi generalizabile la multe specii sau chiar la toate. Altele s-ar putea dovedi că sunt cu totul altceva decât ceea ce gândeam inițial. Cu toate documentarele glorioase pe care le vedem la televizor, majoritatea animalelor își petrec aproape toată viața ferite de ochii oamenilor și trăiesc în medii neospitaliere sau străine pentru noi. Aceasta este natura științei: cercetează și vei găsi. Studierea acestor animale este importantă în sine, dar și pentru că ar putea oferi o nouă perspectivă asupra condiției noastre. Uneori, comportamentele în cauză par să aibă o origine evolutivă comună cu omul. Altele există la animalele neumane deoarece sunt limpede de mare folos în lupta pentru existență și au evoluat de mai multe ori, cum ar fi situația că insectele, liliecii și păsările au aripi, dar mai nimic în comun în felul în care au ajuns să zboare. Filosoful Daniel Dennett le numește „șmecherii bune”, vrând să spună că sunt caracte-

23 C A R T E A OA M E N I LO R

ristici atât de benefice încât au apărut de mai multe ori în istorie. Zborul este o șmecherie bună și a evoluat repetat atât la creaturi înrudite doar de departe, cât și de mai multe ori în sânul aceluiași grup de creaturi. Evoluția poate fi eficientă și astfel: odată ce există un plan de dezvoltare a unei anumite caracteristici, acel plan poate fi pus în aplicare când este nevoie de el. Aripile insectelor au apărut și au dispărut de zeci, dacă nu de sute de ori în cursul ultimelor sute de milioane de ani, ca adaptări la supraviețuirea în mediul local, deși mecanismul genetic responsabil cu aripile a rămas preponderent neschimbat întreaga perioadă. Zborul este util doar când este util; fiind o activitate costisitoare, poate fi abandonat când nu e nevoie de el, cu genele puse la păstrare, ca o garderobă de iarnă. Există multe capcane potențiale în studierea evoluției noastre. La fel cum trebuie să fim atenți cu punerea similarității de funcție pe seama originilor comune, trebuie să fim prudenți și la confundarea comportamentului uman actual cu presupunerea că acesta este motivul pentru care a apărut respectivul comportament. Circulă multe mituri ispititoare despre originea corpului omenesc și a comportamentelor umane, majoritatea aproape de granița cu pseudoștiința. Să fiu clar în această privință: toate formele de viață au evoluat. Dar asta nu înseamnă neapărat că toate comportamentele sunt explicate de ideea centrală a evoluției, care este adaptarea. Multe comportamente, mai ales la om, există ca subproduse ale existenței noastre evolutive – și nu pentru că ar avea funcții specifice care contribuie la supraviețuire. Acest paralogism domină îndeosebi comportamentele sexuale umane, pe care le voi analiza în detaliu. Vedem la animale comportamente sexuale familiare, dintre care unele sunt asociate cu plăcerea, iar altele, cu violența criminală. Indi-

A DA M R U T H E R F O R D 24

ferent cât de atrăgătoare sau de frumoasă ar fi o explicație, știința lucrează cu fapte și dovezi, cu testarea și retestarea unei idei până la (in)validare. Fiecare traiectorie evolutivă este unică și, deși toate formele de viață sunt înrudite, cum a apărut fiecare este o poveste diferită, cu selecții determinate de presiuni diferite; mutațiile genetice aleatorii au asigurat tiparele pe care s-au putut produce variații, selecții și schimbări evolutive. Evoluția este oarbă, mutațiile sunt aleatorii, selecția, nu. Încercările succesive sunt un proces conservator; schimbările biologice radicale au în mod normal ca rezultat moartea. Unele transformări evolutive sunt limpede atât de utile încât nu dispar niciodată cu totul. Un exemplu este vederea. Capacitatea de a vedea în apa oceanelor i-a conferit clar un avantaj semnificativ primei forme de viață care a dezvoltat ochi, acum mai bine de 540 de milioane de ani – vezi lucruri pe care vrei să le mănânci și te duci spre ele; vezi lucruri care vor să te mănânce și te depărtezi de ele. Odată apărută, vederea s-a răspândit rapid. De atunci, programul genetic pentru fototransducție – transformarea stimulilor luminoși în stimuli nervoși – a rămas practic identic la toate animalele care pot vedea. Prin contrast, abilitatea unei ciori de a scoate cu o crenguță o larvă groasă din scoarța unui copac a apărut complet independent de cea a unui cimpanzeu care face exact același lucru, însă fără un fundament genetic comun. Toate abilitățile au apărut în urma unui proces evolutiv, dar asta nu înseamnă că toate au aceleași rădăcini. Identificarea și filtrarea similitudinilor și diferențelor în comportamentele care ne par familiare sunt cruciale pentru înțelegerea evoluției noastre. Trebuie să izolăm toate atributele discutate în această carte, chiar dacă fiecare este dependent de altele. Nu putem

Numai omul este în stare de perfecționare progresivă. Că este capabil de perfecționări incomparabil mai ample și mai rapide decât oricare alt animal, nu admite dispută; iar asta în principal datorită puterilor sale de a vorbi și de a da mai departe cunoștințele acumulate. Crucial, suntem singura specie ai cărei membri s-au pus singuri sub lupă și s-au întrebat: „Suntem speciali?”. Paradoxal, răspunsul s-a dovedit a fi „da și nu”.

25 C A R T E A OA M E N I LO R

reconstitui ordinea sau împrejurările în care au apărut. Creierul ni s-a mărit, corpul ni s-a schimbat, abilitățile ni s-au cizelat și am socializat altfel. Am scăpărat și am făcut focuri, am arat pământul, am ticluit mituri, am creat zei și am stăpânit animale. Începutul culturii s-a bazat pe toate acestea, alimentat de circulația informației și de experiență. Cunoașterea nu ne-a fost dată de vreun măr – merele sunt produse ale ingeniozității noastre agricole –, ci de felul în care ne-am trăit viețile. Am început să trăim în populații care au crescut până ce neamurile au devenit comunități, iar sarcinile din rândul comunităților au revenit specialiștilor – muzicanți, artiști, meșteșugari, vânători, bucătari. Din transferul înțelepciunii acestor experți – prin interconectarea minților – s-a născut modernitatea. Unici în regnul animal, oamenii asimilează cultură și o transmit altor oameni. Transmitem informații nu doar via ADN către descendenți, ci în toate direcțiile, inclusiv oamenilor cu care nu avem legături biologice apropiate. Ne consemnăm cunoștințele și experiențele și le împărtășim. Așa am devenit ceea ce suntem: prin învățarea altora, prin modelarea culturii și prin povestit. Cu preștiința-i caracteristică, Darwin a bănuit că așa stau lucrurile:

A DA M R U T H E R F O R D 26

De-a lungul vremii, am progresat de la animale mediocre la unele care gândesc și se cred unice, create special și distincte de restul lumii vii, ajungând într-un soi de stare cuantică în care putem ocupa ambele poziții în același timp. Urmează un rezumat al aspectelor care, fără echivoc, ne plasează în rândul animalelor – și în același timp arată cum suntem extraordinari.

C A R T E A OA M E N I LO R

I 27

PARTEA ÎNTÂI Oameni și alte animale

30 A DA M R U T H E R F O R D

UNELTE

1. Orice există în lume când te naști este normal și obișnuit și e doar o parte naturală a felului în care merge lumea. 2. Orice se inventează când ai între 13 și 35 de ani este nou, palpitant și revoluționar – și probabil ai putea face carieră în acel domeniu. 3. Orice lucru inventat după ce treci de 35 de ani este împotriva ordinii naturale a lucrurilor. Desigur, presa pare să fie permanent suspicioasă față de tehnologiile noi, îngrijorarea fiind exprimată îndeosebi de persoane vârstnice preocupate de cele tinere: la copii nu se gândește nimeni?

C A R T E A OA M E N I LO R

Oamenii sunt ființe saturate cu tehnologie – un cuvânt care în epoca modernă a căpătat un înțeles specific. Scriu aceste cuvinte la un computer, cu un browser pornit în fundal și conectat prin Wi-Fi. Tindem să ne gândim la acest tip de gadgeturi și de servicii electronice ca fiind întruchiparea tehnologiei în prezent. Scriitorul SF Douglas Adams a născocit trei reguli privind felul în care interacționăm cu tehnologia:

A DA M R U T H E R F O R D

Așa a fost întotdeauna. În secolul al V-lea î.e.n., Socrate perora contra unei tehnologii noi și periculoase, de teamă că ea va genera: Uitare în sufletele învățăceilor, pentru că ei nu-și vor mai folosi memoria… vor auzi multe lucruri și nu vor învăța nimic; vor părea că sunt omniscienți și în general nu vor ști nimic; vor fi o companie obositoare, având aparența înțelepciunii fără realitatea acesteia.

Tehnologia care îl înfuriase pe Socrate era scrisul. Două mii de ani mai târziu, prin secolul al XVI-lea, polimatul, filologul și omul de știință elvețian Conrad Gessner a exprimat o angoasă similară privind potențialul unei alte inovații din domeniul tehnologiei informației – presa tipografică. Plus ça change*… Actuala tehno-aversiune vizează timpul pe care-l petrecem interacționând cu ecranele. Presa, atât cea tipărită, cât și cea online, mârâie întruna despre cât de multă vreme stăm în fața ecranelor și despre efectele adverse pe care le-ar putea avea asta. Totul, de la delincvențele minore la crimele în masă și de la autism la schizofrenie, a fost atribuit în ultimii ani privitului excesiv la ecran. În general este o discuție frustrantă și pseudoștiințifică, dat fiind că datele problemei sunt slab reprezentate și prost definite. Să aibă cinci ore petrecute absorbit de un joc același impact cu cinci ore de citit la o carte electronică? Contează dacă jocul implică violență sau este un puzzle? Sau dacă volmul citit incită la violență ori la fabricarea de arme? Este privitul unui film la cinematograf totuna cu un joc video în familie? * Forma scurtă a zicalei franțuzești „Plus ça change, plus c’est la même chose” („Cu cât se schimbă mai mult, cu atât rămâne la fel”), folosită frecvent ca atare și în limba engleză pentru a descrie, adesea ironic, caracterul imuabil al naturii umane și al instituțiilor (în lb. franceză în original – n.t.).

Nu avem deocamdată suficiente date, iar studiile care au fost făcute până acum fie nu trag concluzii zdrobitoare, fie sunt eronate într-un fel sau altul. O parte a discursului este totuși că petrecem prea mult timp cu ecranele, când ar trebui să ne implicăm în acțiuni mai creative ori culturale sau să ne exprimăm fără a recurge la tehnologie. Sigur, o pensulă este un obiect tehnologic, cum sunt și creioanele, bețele ascuțite sau acceleratoarele de particule. Aproape nimic din ce putem face, artistic, creativ sau evident științific, nu poate exista fără o bază tehnologică. Cântatul, dansatul și unele sporturi, între care înotul, operează fără a recurge direct la tehnologii externe, dar, când mă uit la fata mea cum își strânge părul în coc și îl dă cu fixativ, cum își taie unghiile muncite de la picioare și își pune poantele pentru cursul de balet, nu pot să nu mă gândesc că suntem animale a căror întreagă cultură și existență sunt complet dependente de unelte. Deci ce-i o unealtă? Există mai multe definiții. Iată una dintr-o carte importantă despre comportamentul animal:

Cam lungă, dar cuprinde aproape tot ce trebuie*. Unele definiții fac distincție între un obiect găsit și altul modificat, care s-ar califica drept tehnologie. Ideea principală este că o * Animal Tool Behavior: The Use and Manufacture of Tools by Animals, de Robert W. Shumaker, Kristina R. Walkup și Benjamin B. Beck (Johns Hopkins University Press, 2011) (n.a.).

C A R T E A OA M E N I LO R

Angajarea externă a unui obiect din mediu neatașat sau manipulabil în scopul de a modifica mai eficient forma, poziția sau starea altui obiect, altui organism sau utilizatorul însuși, când utilizatorul ține și manipulează direct unealta în cursul sau anterior utilizării și este responsabil de orientarea corectă și eficientă a uneltei.