Toni wolf studii despre psihologia lui c g jung preview

Traducere din limba germană Liliana Dumitriu Supervizare și revizuire traducere Anca Bodogae Studiu introductiv Lavinia Bârlogeanu

Studiu introductiv

TONI WOLFF, „MISTERIOASA CĂLUGĂRIŢĂ“ A LUI CARL GUSTAV JUNG Apariţia cărţii Antoniei Anna Wolff pentru prima oară în limba română, în colecţia Philemon a Editurii Nemira, este o expresie a fidelităţii faţă de modul în care s-a alcătuit filonul jungian în cultura umanităţii. Dintre toţi colaboratorii lui Carl Gustav Jung, Toni a fost singura care a luat cunoștinţă de apariţia lui Philemon – în perioada în care acest lucru s-a întâmplat – și era la curent cu tot ceea ce venea de la nepreţuitul ghid spiritual. Ea a fost martora incontestabilă a constelării lui, de aceea cartea pe care a dedicat-o lămuririi fundamentelor psihologiei jungiene poate să contribuie, desigur, la recrearea contextului apariţiei acestei speciale figuri arhetipale în lumea reală și să ne ajute să înţelegem consecinţele ei pentru modul în care s-a alcătuit opera lui Jung.

Cine a fost Toni Wolff?

Antonia Anna Wolff (1888–1953), tânăra care l-a impresionat pe Carl Gustav Jung prin sensibilitatea și profunzimea ei intelectuală, prin fina percepţie asupra problemelor psihicului uman – despre care Jung nu a ezitat Toni Wolff, „misterioasa călugăriţă“ a lui Carl Gustav Jung

5

să spună că era de-a dreptul „genială”– „ prin pasiunea pentru filosofie, religie și mitologie a fost nu numai colaboratoarea preferată a lui Jung, dar și femeia care a știut de la bun început să se comporte ca o egală a lui din punct de vedere intelectual. Se cunoaște faptul că nu ezita să aducă în relaţia lor profesională propriile puncte de vedere, chiar și atunci când ele nu coincideau cu cele susţinute de Jung. „Dar dacă...?”, întrebarea ei care a rămas celebră, reușea de fiecare dată să îndrepte gândirea lui Jung și în alte direcţii decât cele asupra cărora s-ar fi dirijat ea în mod obișnuit.

La început pacienta lui Jung – din cauza unui episod depresiv provocat de moartea tatălui său –, Toni a devenit destul de repede cea mai apropiată colaboratoare și confidentă, iar peste câţiva ani chiar iubita lui. L-a însoţit pas cu pas, zi de zi, în cea mai dificilă perioadă a vieţii, ea a fost martorul și la femme inspiratrice, cum recunoștea însuși Jung, care l-a stimulat, dar l-a și asistat pe Jung în procesul transformării sale profunde.

Dacă cineva l-a analizat pe Jung – și, desigur, lucrul acesta s-a întâmplat –, ei bine, acea persoană a fost Toni Wolff. Chiar Franz Jung, unicul fiu al lui Carl Gustav, a recunoscut la maturitate că Toni a fost femeia care l-a ajutat pe tatăl lui să-și redobândească echilibrul și sănătatea într-o perioadă în care Jung însuși se descria ca fiind „total devastat”. Când teribila lume interioară a început să-și ceară imperios drepturile în viaţa lui Jung, Toni a fost analista serioasă și atentă, conţinătoare și știutoare, al cărei rol în vindecarea și integrarea Sinelui marelui om de cultură este indubitabil.

Singura care l-a asistat în procesul fantasmatic din care rezultă conţinutul autobiografiei spirituale Cartea Roșie a fost Toni. La acest material nu a vut acces nimeni altcineva, nici măcar Emma Jung, foarte mulţi ani. Femeia înzestrată cu o înţelepciune străveche – căci așa o vedea Carl pe Toni, „călugăriţa lui misterioasă” – este fiinţa fără de care Jung ar fi fost, probabil, mistuit în materialul brut ce se revărsa din inconștient și ameninţa să îl distrugă, de aceea a cioplit în piatră un semn al dăruirii și al devotamentului faţă de ea, atunci când s-a stins din viaţă.

Cel puţin doisprezece ani din vieţile lor au fost nedespărţiţi și a fost imposibil ca ceva sau cineva să-i ţină la distanţă. Afinitatea ei naturală pentru munca lui Jung și pentru felul în care înţelegea și construia el psihanaliza – proces care se făcea efectiv sub ochii și cu participarea ei – a contribuit la consolidarea unei relaţii puternice și foarte stimulative pentru 6

STUDII DESPRE PSIHOLOGIA LUI CARL GUSTAV JUNG

amândoi. Jung a respectat-o profund și a tratat-o întotdeauna cu respectul cuvenit unei soţii, chiar dacă acest lucru i-a provocat destule probleme în propria familie, dar și în societatea elveţiană, după cum se știe, una dintre cele mai conservatoare din spaţiul european. Deirdre Bair, excelenta biografă a lui Jung, relatează că la o întrunire profesională Emma Jung i-a spus unei confidente: „Uită-te la toate femeile astea de aici, care înfloresc precum florile...”, iar apoi, arătând spre Toni Wolff, aflată de partea cealaltă a încăperii, a comentat măcinată de resentimente: „Ea a obţinut tot ce au vrut ele toate să obţină”.

Aceste lucruri, despre care se vorbește puţin și numai pe la colţuri, în șoaptă, cred că trebuie să fie cunoscute, dintr-un motiv cât se poate de clar: se știe că opera și conceptele fundamentale ale lui Carl Gustav Jung au rezultat în întregime din procesul vizionar al autorului și din viaţa trăită efectiv, or Toni Wolff a fost un personaj central în această viaţă, ea l-a însoţit în experienţele cele mai importante ale vieţii lui, imaginaţia activă a lui Jung, metoda fundamentală a sistemului, a fost practicată multă vreme numai împreună cu Toni, până când Jung a decis s-o folosească și cu alţi pacienţi. Toni și-a păstrat locul ei spiritual nealterat în viaţa și în opera lui Jung, iar al doilea turn de la Bollingen, care o reprezintă pe ea, stă mărturie în piatră a acestei realităţi. Este, cred, justificată revolta unor cunoscători ai vieţii și activităţii lui Toni Wolff generată de faptul că editorul Cărţii Roșii, Sonu Shamdasani, nu se referă la prezenţa și la contribuţia ei în ceea ce privește revărsarea protomateriei cuprinse în acest document cultural iluminat. Mi se pare imposibil de crezut că e vorba de o scăpare.

S-ar putea ca acest fapt să aibă legătură cu împotrivirea lui Toni la publicarea materielelor care fac astăzi parte din Cartea Roșie.

Destui apropiaţi ai lui Jung susţin că teoria lui despre psihicul obiectiv (inconștientul colectiv) este una autobiografică. Atunci, prezenţa lui Toni Wolff în biografia lui, trebuie să recunoaștem și să respectăm acest lucru, este în același timp o prezenţă consistentă în elaborarea teoriei. „Receptacolul operei” lui Jung, cum el însuși numea Cartea Roșie, s-a ivit sub ochii și cu participarea lui Toni. Nu puţini dintre cei care i-au cunoscut îndeaproape pe Carl și pe Toni, psihologul H. Murray bunăoară, consideră psihologia analitică și conceptualizarea animei o expresie a relaţiei cu Toni Wolff.

Toni Wolff, „misterioasa călugăriţă“ a lui Carl Gustav Jung

7

Referindu-se la Cartea Roșie, Christine Maillard, germanistă și specialistă în gândirea lui Carl Gustav Jung, traducătoare a Cărţii Roșii în limba franceză și profesoară la Universitatea din Strasbourg, scrie că lectura atentă a acestui document cultural pune în evidenţă aspecte ale trecutului interpersonal al autorului, mărturii ale marilor rupturi ale vieţii sale, dar și ale noilor legături, mai ales cea cu Toni Wolff, „ parte integrantă în experienţele care au dat naștere Cărţii Roșii”. De asemenea, experienţa „rupturii” interioare relatată în Cartea Roșie trimite la fragmentarea autorului între două iubiri și două fiinţe diferite, una dintre ele fiind Toni Wolff, cealaltă, soţia lui, Emma. Coliziunea a două tipuri de datorie din care Jung face un punct nodal al eticii sistemului său a fost mai întâi trăită în viaţa personală și are legătură cu modul în care Jung a tratat-o pe Toni ca pe o soţie cu drepturi egale cu acelea care i se cuveneau soţiei oficiale.

Atașamentul lui faţă de soror mystica Toni Wolff a avut drept suport activitatea misterioasă de sondare a inconștientului pe care cei doi parteneri au practicat-o împreună. Toni a fost, deci, prezentă în „receptacolul” vieţii și operei lui Jung – Cartea Roșie – ca nimeni altcineva și va rămâne indiscutabil un personaj esenţial în mitul vieţii lui. Ieșirea ei din viaţa lui se va întâmpla în mod firesc, după ce procesul de explorare a imaginilor interioare se va fi încheiat și după reîntoarcerea lui Jung spre lume. Tot începând de atunci, Toni Wolff se va implica intens în activitatea Clubului Psihologic de la Zürich, pe care l-a și condus, de altfel, cu o mână de fier și se va dedica explorării arhetipului animei, la a cărui conceptualizare va participa profund.

Lui Toni Wolff i se datorează și munca enormă de explicitare a fundamentelor scrierilor lui Carl Gustav Jung, iar această carte o dovedește cu prisosinţă. Avea, spre deosebire de mulţi alţi colaboratori ai lui Jung, zestrea cognitivă și spirituală, dar și talentul scriitoricesc pentru a face această muncă. Cultură filosofică atât de profundă și calităţile cognitive excepţionale de-a dreptul o singularizează în peisajul destul de hibrid al colaboratorilor lui Jung. Era și este încă nevoie de munca ei, mai ales pentru că erudiţia lui Jung a descurajat – vedem bine, continuă încă să o facă – și a ţinut la distanţă mulţi psihologi. Dacă nu s-ar fi dedicat cu toate forţele ei dezvoltării sistemului jungian, Toni Wolff ar fi putut, așa cum era convins Jung, să devină o mare scriitoare. În orice caz, cititorii acestei cărţi vor fi 8

STUDII DESPRE PSIHOLOGIA LUI CARL GUSTAV JUNG

încântaţi de gândirea limpede și de acurateţea stilului, dar și de noutatea și de actualitatea ideilor lui Toni Wolff. Există în această carte o viziune originală și cu totul excepţională despre psihologia feminină la care cercetările jungienilor de mai târziu fac referiri – mă refer la texte ale lui MarieLouise von Franz și ale Clarissei Pinkola Estes –, dar, din păcate, prezenţa acestei teme în peisajul scrierilor de astăzi nu fructifică – și nu la nivel de cercetare teoretică și practic-aplicativă – potenţialul pe care-l moștenim de la Toni Wolff, actual în ziua de astăzi exact așa cum a fost și în momentul în care s-au publicat primele scrieri ale ei.

Ce este psihologia complexă?

Sintagma pe care o prefera Toni Wolff pentru a se referi la spaţiul spiritual al ideilor lui Jung sau la gândirea lui din punct de vedere conceptual și metodologic este cea de psihologie complexă. Autoarea simte nevoia să distingă cu claritate între psihologia analitică, cea care desemnează varianta practică a sistemului jungian, și psihologia complexă, cea care se referă la aspectele teoretice și metodologice ale operei lui Jung. Mi se pare extrem de importantă această distincţie, pentru că ea explică evoluţia grupului profesional al jungienilor de pe vremea când s-a constituit el și până în zilele noastre. Faptul că auzim peste tot de psihologie analitică și aproape niciodată de psihologie complexă nu este, în opinia mea, un lucru chiar nevinovat sau pe care ne-am putea permite să-l ignorăm atunci când discutăm despre evoluţia sistemului jungian. Domeniul jungian astăzi este mai mult unul de formare a analiștilor decât unul în care se face cu adevărat cercetare. Mi s-a părut simptomatic, din acest punct de vedere, ce s-a întâmplat după apariţia Cărţii Roșii în mediul academic internaţional.

Am observat că apar texte și cercetări ale aspectelor culturale, antropologice, gnostice ale operei lui Jung pornind de la Cartea Roșie, dar nu se întâmplă mare lucru tocmai în psihologie.

Mai există cercetare jungiană în psihologie? Cred că întrebarea nu este chiar atât de lipsită de sens cum ar putea părea la o primă vedere, iar răspunsul îl putem formula citind cu atenţie cartea lui Toni Wolff și modul în care ea explică, pornind de la filosofia lui H. Rickert – urmaș al lui Toni Wolff, „misterioasa călugăriţă“ a lui Carl Gustav Jung

9

Kant – poziţionarea mai specială a psihologiei jungiene în privinţa obiectului său, dar și a metodei sale, atât în domeniul știinţelor naturii, cât și în acela al știinţelor cultural-istorice. Ei bine, potenţialul de cercetare ce rezultă din această dublă poziţionare a fost complet ignorat după Jung. Oare nu mai există psihologi care să dispună și de cultură filosofică? Oare nu mai există preocupare pentru epistemologia domeniului psihologiei analitice după Jung? Oare nu ne mai interesează cercetarea în spaţiul paradigmei jungiene în psihologie? Se pare că nu. De aceea, cartea lui Toni Wolff este o carte esenţială, care pune în discuţie fundamentele epistemologice ale construcţiei obiectului de cunoaștere și explică metoda complexă a psihologiei întemeiate de Jung. De ce complexă? Pentru că este mai mult decât un hibrid alcătuit din metoda generalizatoare a știinţelor naturii și metoda individualizatoare a știinţelor culturii. Această metodă înglobează și depășește în sine opoziţiile categoriale menţionate, fiind, în ultimă instanţă, o chestiune de dispoziţie, pe de o parte, știinţifică, pe de altă parte, faţă de viaţă.

Obiectul psihologiei complexe și principiile metodei complexe sunt o expresie fidelă a personalităţii extrem de creative a lui Carl Gustav Jung, după cum demonstrează în cartea ei Toni Wolff. Este firească, în aceste condiţii, insistenţa autoarei asupra caracteristicilor de personalitate ale celor care practică terapia de factură analitică, asupra necesităţii integrării conștiente a tuturor funcţiilor psihice și mai cu seamă asupra simţului etic cu totul special al analiștilor jungieni. Dispoziţia etică a analistului este o condiţie de neevitat, or nu pot decât să constat cu îngrijorare faptul că nu există instanţe indubitabile de validare a acestei competenţe și că în ciuda eforturilor celor care gestionează formarea în Institutele Jung din întreaga lume, chestiunea rămâne sensibilă și continuă să reprezinte un punct vulnerabil. Nu este de mirare insistenţa lui Toni Wolff asupra calităţilor personale ale practicanţilor analizei jungiene. Observ că, în general, analiștii formaţi sub directa îndrumare a lui Jung și care, în plus, au beneficiat și de analiza lor personală făcută împreună cu Jung, insistă mult asupra exigenţelor de natură etică, problemă care se diluează cu timpul. O mână forte, care să ţină hăţurile școlii jungiene – așa cum făcuse Toni Wolff în cadrul Clubului Psihologic de la Zürich și care, în plus, să facă și cercetare la faţa locului sau chiar, îndrăznesc să visez, să alcătuiască grupuri de 10

STUDII DESPRE PSIHOLOGIA LUI CARL GUSTAV JUNG