Issuu

imprint coordonat de Eli Bădică

Maria Orban (1978, Brașov) a absolvit Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov în anul 2000. A debutat în volumul colectiv de proză Junii 03. Antologia tinerilor prozatori brașoveni, îngrijită de Andrei Bodiu, Caius Dobrescu și Alexandru Mușina (Editura Interval, 2003). A publicat texte și în alte volume colective, cum ar fi Ziua gândacului de bucătărie (coord. de Mihai Ignat, Editura Universității Transilvania din Brașov, 2016), Retroversiuni. Antologie de proză scrisă de femei (coord. de Cristina Ispas, Editura Paralela 45, 2023), Lucruri mărunte. Copilăria în comunism (vol. I, coord. de Florin Lăzărescu, Editura Muzeelor Literare a Muzeului Național al Literaturii Române Iași, 2023), Puncte de fugă (coord. de Florin Lăzărescu, Editura Muzeelor Literare a Muzeului Național al Literaturii Române Iași, 2024) ș.a. A semnat diferite articole și proze scurte în majoritatea revistelor culturale din România. În 2021, a câștigat concursul de scenarii Write a screenplay for (WSF).../Scrie un scenariu pentru…, organizat de Asociația Cinemascop, cu sprijinul HBO Europe, cu scenariul Timp de expunere limitat. În 2023, a fost beneficiara unei rezidențe FILIT (Festivalul Internațional pentru Literatură și Traducere Iași) pentru scriitori români, proiect al Muzeului Național al Literaturii Române Iași. În 2025, a fost beneficiara programului de rezidență de scriere dramatică Drama 5, ediția a X-a, organizat de Reactor de creație și experiment din Cluj-Napoca, în urma căruia a scris monodrama Efectul Maia. Oameni mari este debutul său în proză în volum individual. Romanul a fost nominalizat în 2021 la Premiile „Sofia Nădejde“ pentru literatură scrisă de femei, la categoria „Proză Debut“, și a fost selecția pentru România pentru Festival du Premier Roman de Chambéry 2022. De asemenea, a fost tradus în limba franceză de Raymond Clarinard și Iulia Badea Guéritée și a fost publicat, cu titlul „Grandes personnes“, la Les Éditions Bleu & Jaune, în colecția Fiction Europe, în iunie 2026. Toată dragostea dintr-o fotografie arsă, cel de-al doilea roman al scriitoarei, a fost nominalizat la Premiile Observator cultural, categoria „Proză“, ediția 2024, și a fost distins cu „Premiul liceenilor basarabeni pentru cea mai îndrăgită carte a anului 2023“, în cadrul FILIT Chișinău, ediția 2024. Teritoriu de luptă este cea de-a treia carte de ficțiune a Mariei Orban.

Maria Orban

Teritoriu de luptă

Editori: Ana LOTTS-NICOLAU, Cătălina NICOLAU Imprint coordonat de Eli BĂDICĂ Coperta: Adnan VASILE Prepress copertă: Alexandru CSUKOR Editare: Eli BĂDICĂ Redactare și corectură: Andreea IANCU Tehnoredactare: Antonela IVAN

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României ORBAN, MARIA Teritoriu de luptă / Maria Orban. - Bucureşti : n'autor, 2026 ISBN 978-606-43-2462-7 821.135.1 Maria Orban TERITORIU DE LUPTĂ Copyright © Nemira, 2026 n’autor este un imprint al Grupului editorial NEMIRA. n’autor ficțiune este o colecție a imprintului n’autor. Orice reproducere, totală sau parţială, a acestei lucrări, închirierea acestei cărți fără acordul scris al editorului sunt strict interzise și se pedepsesc conform Legii dreptului de autor.

ISBN 978-606-43-2462-7

„Mă înspăimânta tot ceea ce iubeam. Oare asta însemna neputința – Frica nesfârșită?“

(P. Schultz, Nimic)

T E R I TO R I U D E L U P TĂ

Intro Ești pe un câmp. E noapte. În jur, sunt tot felul de oameni pe care nu îi cunoști. Îți fac loc. Ești îmbrăcată într-o rochie roșie, ușoară. De la primele acorduri ale melodiei, îți miști încet brațele și desenezi figuri abstracte în aer. Pulsul crește. Cei din jur îți imită mișcările, iar mișcările se propagă. Murmuri și crești ritmul. Ceilalți te urmează. La un moment dat, sincronizarea e perfectă. Tot corpul tău se transformă într-o flacără și flacăra încălzește și mângâie. Apoi, începe să ardă. Te sperii. Arzi. Fugi.

T E R I TO R I U D E L U P TĂ

1 Cum arată frica ta, Alina? O viespe gigantă. 2 ochi compuși, negri, laterali. 3 ochi simpli, pe frunte. 2 clești bucali. 1 ac care înțeapă repetat. Ești păpușa ei voodoo.

M ar ia O r b a n

2 D I M I N E Ț I L E sunt întotdeauna la fel. Se trezește prima. Deschide ochii și, câteva secunde, rămâne nemișcată. Tavanul alb. Deasupra, lustra albăstruie cu dungi subțiri, maro. Drept în față, ușa neagră, de lemn. Lateral, dreapta, dulapul alb. Peretele acoperit cu câteva rafturi, panouri cu fotografii din care zâmbesc 3 oameni: ea, copilul, bărbatul – lateral, stânga. După ce mintea ia în stăpânire spațiul, trage adânc aer în piept, se ridică ușor și așază pas după pas. Mecanic, se îndreaptă spre baie, a 3-a cameră pe stânga din holul larg. Nu aprinde lumina. Aruncă o privire spre oglinda întunecată. Cu mișcări rapide, se spală pe dinți și pe față. Respirații mici de câteva ori, după care aceiași pași înceți se îndreaptă spre bucătărie. Toată casa e cufundată în somnul celorlalți. Aprinde ochiul mare de la aragaz, pune apă în ibric, două linguri de 10

T E R I TO R I U D E L U P TĂ

cafea, așteaptă să fiarbă. După primii bulbuci, adaugă încă o lingură și așteaptă din nou. Toarnă lichidul fierbinte în cană, ia pachetul de țigări, bricheta, deschide ușa spre verandă, face un pas și o închide imediat după ea. Aerul cald de afară o izbește din plin. Trage primul fum. Al 2-lea. Al 3-lea. Abia acum ziua devine reală. Întâi, e o senzație de ușurare. După ce glasul bărbatului și cel al copilului prind putere și trec dincolo de pereți și de uși, apare frica. Frânturi de replici, ca niște piese de lego aruncate prin casă: Azi nu... Vrei să? Ai luat tu? Merg eu La 5 e ...? ... cadou? Propoziții răgușite, resemnate, blânde, niște raze luminoase de-a lungul și de-a latul camerelor: Iar ți-ai aprins o țigară? Ești gata? Maia, ieși din baie! O duc eu? Am nevoie la WC! Ieși afară, te rog! Mama mă-sii de treabă! Mama mă-sii! Ți-am zis să nu mai repeți prostiile pe care le spun eu! Ți-am zis să nu mai repeți prostiile pe care le spun eu! Hai, măi, mamă, mă! Tu ești mama, nu ea! Există o coregrafie a mișcărilor care funcționează în unele zile. Există o negociere permanentă a spațiului, care azi e un eșec. 11

M ar ia O r b a n

Corpurile lor se ciocnesc unul de celălalt. Cel al copilului, mai vio lent decât toate. Cât spațiu ocupi? Auuu, doareeee. Lacrimile pe obraji și, imediat, vocea șoptită în ureche: o să treacă. Podul de piatră s-a dărâmat, țipă vocea mică, 5 minute mai târziu. Podul de piatră s-a dărâmat, îngână și vocea ei, pe urmă, brusc: Acum pleci cu tata, eu vin să te iau pe la 2. Nu mergi cu jucării la grădi! N-o uit pe Lolo, o aduce mama! Tu ești mama! Ea e mama. A doua cea mai mare îmbrățișare pe ziua de azi, strigă fetița și se răsucește rapid din capătul holului, aleargă, se aruncă la pieptul ei și rămân așa amândouă, inimă pe inimă. După care, desprinderea. După ce ies din casă, mintea i se poate destrăma în voie. Nu mai e nimic care să o oblige să stea la un loc. Nimic care să o lege. Toată liniștea se transformă într-un mic țiuit. Un foșnet, apoi un vuiet. O pădure traversată de vânt, de curenții tot mai puternici de dinaintea furtunii. Frigul încleștează picioarele, mâinile, capul. De partea bună a ușii, pașii se îndepărtează. Vocile, la fel. Strigătul paaa. Motorul mașinii. De partea rea a ușii e doar ea.

T E R I TO R I U D E L U P TĂ

3 Toate mamele mișună ca-ntr-un furnicar, mănâncă, dansează, fac ture între camera lor și cea a copiilor. Supraveghează pe rând. Toți tații au ieșit pe terasă și nu distinge în întuneric decât niște forme parțiale, fragmente de gesturi. Rămâi în prezent! Ana-Gazda face legătura între cele două spații. Între cele două tabere, Ana adulmecă poftele ascunse ale celorlalți, intuind dorințele. E un mix neutru de replici și râsete, nimeni nu-i solicită prezența, doar Maia, din când în când, vine în fugă, Te iubesc pe tine infinit, mami!, și pleacă din nou. N-aveți chef să mergem într-un weekend la ștrand? Sau la munte? Sau la băi? Sau într-un city-break doar noi, fetele? Sau la un film? Stăm vreo 2-3 ore, ne bălăcim, la întoarcere…, la Varșovia am văzut ceva oferte, Sentimental value, Trier, nu von Trier. Tu de ce nu zici nimic? Tu de ce nu zici nimic? A auzit din prima și chiar încearcă să mimeze atenția, numai că Ana nu se lasă păcălită. Up, up, up, it’s our moment se aude din camera copiilor și refrenul acoperă tăcerea lor încleștată. 13

M ar ia O r b a n

Adevărul e că ar putea să vorbească și ea. Are în cap rafturi întregi cu replici potrivite oamenilor pe care îi întâlnește. Discursuri, în funcție de contexte. Categorii de propoziții despre corp, maternitate, vreme, timp de calitate și altele. Prea târziu. Femeia alfa se plimbă cu pași hotărâți, ca un general pe câmpul de luptă. Cred că niciodată în ăștia 30 de ani de când te știu, n-ai fost așa paralelă cu viața! Ce crezi că învață Maia de la tine? Cum crezi că se simte Alex? La ei nu te gândești? Tocmai, că se gândește, asta e una dintre probleme, dar nu e vreme de răspunsuri, e vreme numai pentru indicații și sfaturi. Și toți ochii o străpung când Ana înșiră soluții: Stai cu tălpile lipite de podea. Închide ochii. Inspiră pe nas, menține, expiră lent pe gură. Repetă de câteva ori. Observă ce simți în corp, fără să judeci senzațiile. Cine ești tu în acest moment? Ce simți tu în acest moment? Zâmbește. Simplu. Ură. Asta simte. FIX în acest moment. Un picior peste celălalt, brațele strânse la piept, spatele drept, privirea tot înainte.

T E R I TO R I U D E L U P TĂ

4 Bălțile sunt ca niște găuri foarte foarte foarte adânci. Mai adânci decât 5 adulți la fel de mari ca tati și trebuie să le evit, că nu pot înota în ele. Tu măcar auzi? Și nici nu port costumul de baie. Și nici aripioare nu am!