Issuu

colecție coordonată de Eli Bădică

Raluca Nagy (Cluj‑Napoca, 1979) este antropoloagă şi scriitoare. Din 2005, a publicat texte de popularizare a antropologiei sau eseuri în majoritatea revistelor culturale din România. A contribuit cu proze scurte la volumele colective Scrisori din Cipangu. Povestiri japoneze de autori români (Editura Trei, 2016), Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania de proză scurtă (coord. Adina Dinițoiu, Raul Popescu, Editura Paralela 45, 2019) şi Izolare (coord. Alexandra Rusu, Editura Nemira, 2020). A publicat povestiri în revista Iocan (2016, 2019), Revista de Povestiri (2017, 2018) – ale cărei ateliere de scriere creativă le‑a urmat – şi LiterNautica (2020). Un cal într‑o mare de lebede (Editura Nemira, 2018), primul său roman, a obţinut premiile pentru debut „Sofia Nădejde“ şi Observator cultural și a fost nominalizat la Festival du Premier Roman de Chambéry, Franța.

Coperta: Adnan VASILE Redactor: Eli BĂDICĂ Tehnoredactor: Magda BITAY Lector: Andreea IANCU

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României NAGY, RALUCA Teo de la 16 la 18 / Raluca Nagy. ‑ Bucureşti: Nemira Publishing House, 2021 ISBN 978-606-43-1090-3 821.135.1

Raluca Nagy TEO DE LA 16 LA 18 © Nemira, 2021 Tiparul executat de ARTPRINT SRL Tel: 0723.13.05.02, e‑mail: office@artprint.ro

Orice reproducere, totală sau parţială, a acestei lucrări, închirierea acestei cărți fără acordul scris al editorului sunt strict interzise și se pedepsesc conform Legii dreptului de autor.

ISBN 978-606-43-1090-3

N o ta au to ar ei

Orice asemănare cu fapte, personaje sau situații reale este posibilă, dar rămâne un produs al imaginației, atât a autoarei, cât și a cititorului. Deși încurajez experiența lecturii textului original, la sfârșit, cititorul poate găsi câteva traduceri – ale fragmentelor mai mari (e‑mailuri, mesaje, pasaje din alte cărți) care nu sunt în limba română. În cazurile în care am ajuns la traducerile oficiale, le‑am reprodus ca atare, cu referințe bibliografice. În rest, traducerile îmi aparțin și au, mai degrabă, un caracter orientativ. Aș dori să subliniez, astfel, atât importanța unui text în original, cât și pe cea a meseriei de traducător literar, pentru care nu am nicio calificare.

Lui Vintilă, căruia n‑am mai apucat să i‑o trimit.

„Greet one another with a holy kiss.“ ([Times New] Romans 16:16)

Pr o lo g

Am crescut la ţară – părinţii mei cultivau pămâ ntul  – pâ nă la paişpe ani, câ nd am plecat din sat, m‑am dus la liceu, apoi la facultate. La Chimie, la Cluj. Aşa am vrut eu, să fac chimie şi să predau la liceu, mi‑a plăcut mie şi chimia, şi profesoara de chimie din liceu. Am învă ţat de‑am mâ ncat cartea, că părinţii mei tot asta mi‑au zis, cartea, cartea, eu doar să‑nvă ţ, altă treabă n‑am. La Cluj stă team la că min, pe deal, acolo, în Observator, era aşa de frumos, îmi plăcea tare mult Cluju’, ce oraş civilizat. în anul trei, însă, decana a hotărât să mă transfere la Bucureşti, deşi eu nu voiam; dar ea zicea că sunt foarte bună pe cercetare şi numai la Bucureşti se făcea aşa ceva pe vremea aia.

Raluca Nag y M‑am dus în sat la mine în vacanţa de vară şi, câ nd m‑am întors la Cluj, chiar înainte de anul patru, dosarul meu era deja transferat la Bucu reşti. M‑am rugat de decană, i‑am spus că vreau să rămân la Cluj, am implorat‑o chiar, dar m‑a repezit, că ori mă duc la Bucureşti, ori plec înapoi acasă la mine la ţară. Aşa că am călcat în gura sărăciei şi m‑am dus la Bucureşti, ce era să fac. Dar nu mi‑a plăcut, prea erau oameni adunaţi de prin tot locul, mizerie, gă lăgie. Cumva, cumva am terminat, da’ toţi profesorii mei voiau să rămân acolo, la cercetare, că doar de‑aia fusesem transferată; eu nu voiam… Eu voiam să predau chimie la liceu. Asta mi‑am dorit. Vară‑mea se tot ducea la un duhovnic, aşa că într‑o zi m‑am dus şi eu cu ea, am zis să încerc, poate mă ajută el; a fost bun cu mine, mi‑a zis că se rezolvă toate, o să văd eu, o să fie cum trebuie să fie: n‑o să mă prezint la examen, pur şi simplu n‑o să mă duc, aşa mi‑e scris. Eu la Examenul de Stat m‑am gândit, cum Doamne, iartă‑mă, să nu mă prezint, nu există aşa ceva! Era mai rău ca Baca laureatul! Dar duhovnicul mi‑a zis că o să văd eu, o să merg la mare în vara aia, nu la examen; cum să merg la mare? Dar el, una şi bună, merg la mare, acolo îmi cunosc viitorul soţ; o să avem o fetiţă, o să trăim fericiţi… dar nu până la adânci bătrâneţi – sfârşitul zilelor o să mi‑l petrec fără

T E O D E L A 16 L A 18 el, pe o insulă. M‑am gândit la Insula Şerpilor, ce alte insule avem noi în Marea Neagră? Ce mi‑a zis duhovnicul mi s‑a părut ca ţigăncile care îţi ghicesc în parc. Mai mult m‑a încurcat decât m‑a lămurit, aşa că mi‑am văzut de treaba mea, cum să fac să predau la liceu. Ajunsesem de nu mai dormeam nopţile, am zis că mă îmbolnăvesc. Pâ nă la urmă, m‑am dus şi le‑am zis la facultate că eu asta am vrut de la început. A ieşit un scandal până la Rector, el chiar m‑a ameninţat, că Statul Român a investit în mine să fiu cercetător de elită, nu profesoară de liceu, pentru aia puteam să stau la Cluj! Nu care cumva să dau examenul pedagogic! Ca să fie sigur că nu‑l dau, m‑a dus la secretariat şi le‑a pus pe femeile alea să mă trimită în tabără la mare pâ nă în octombrie, la Examenul de Stat. Mi‑au dat bilet de merit şi m‑au avertizat că, dacă nu mă duc, plătesc eu din buzunar tot: cazarea pe trei luni, trenul. Aşa că m‑am dus la mare, cum a spus duhovnicul. La început, n‑am ştiut ce‑o să fac atâta timp acolo. Dar l‑am cunoscut pe soţul meu, era în lotul naţional de înot. Un băiat aşa de frumos şi de vesel! M‑am mirat că, din toate fetele care stăteau pe lângă el ca albinele la urdiniş, că era sportiv, bronzat, frumos, lui i‑a plăcut taman de mine, coate‑goale, maţe‑fripte… Acu ma, noi ne iubeam, dar cu distanţa cum făceam?

Raluca Nag y Şi uite că a avut dreptate duhovnicul, nu m‑am dus la Examenul de Stat, am făcut pe surdul pe mormâ nt, pe motive de să nătate. Dar a trebuit obligatoriu să mă prezint la Comisia medicală, aşa că m‑am întors la Bucureşti, m‑au declarat sănătoasă tun, inclusiv la cap, şi însărcinată! Nu le‑a rămas decât să mă repartizeze rapid, aşa cum eram, fără Stat – că te repartizau, totuşi, eu aveam media zece curat. Nu m‑au întrebat unde, eu aş fi vrut undeva pe litoral, că acolo era soţul, da’ m‑au trimis într‑un sat lâ ngă Ploieşti, noroc că soţul era chiar din Ploieşti, a lăsat lotul de înot, am făcut nunta, a luat şi el post de profesor de sport şi pâ nă la urmă ne‑am văzut şi cu varza unsă, şi cu slana‑n pod, mai ales câ nd s‑a născut fetiţa, tot cum a zis duhovnicul. Am avut naştere uşoară, o fetiţă extraordinară, niciodată n‑am avut probleme cu ea. Soţu’ ne‑a dus cu el în toate locurile, în cantonamente, în vacanţe, în fiecare an. Până fata a plecat în Anglia; de tânără a plecat, imediat după liceu. Aşa a vrut ea, şi‑a dorit foarte mult, cum era să n‑o lăsăm. Numai că s‑a măritat acolo repede şi, imediat după, i‑a murit soţul, şi‑a prins aşa, o tristeţe… Tot singură e, deja de douăzeci de ani; are firma ei, nu zic, da’… Apoi, mi‑a murit şi mie soţu’, acum doi ani, stop cardiac. Şi de‑atunci fata vrea să mă ia acolo, în

T E O D E L A 16 L A 18 Anglia; m‑a înscris deja la medicu’ ei de familie, măcar că n‑am fost bolnavă niciodată, nici eu, nici soţu’, bine, el era sportiv, plus că aveam vacanţe lungi, viaţă liniştită. A murit repede, azi se simţea rău şi peste trei zile i‑am făcut înmormâ ntarea. Era iarnă, vai, ce frig era, îngheţat pământu’ bocnă. Numai iernile au fost grele la Ploieşti, că bătea crivăţu’ acolo la câmpie. Acuma am scăpat şi de‑asta, am stat la fiică‑mea toată iarna trecută, chiar după ce‑a murit soţu’, m‑am dus cu ea în Anglia, să văd dacă mă pot acomoda, că una‑i în vizită şi alta… da’ a fost aşa de cald şi de bine! Mai mult cum e toamna la noi. Ploua, da, da’ măcar nu era frig, că acolo vin curenţii ă ia calzi de pe mare, e altă climă, de insulă… a avut dreptate duhovnicul, până la capăt.