1 minute read

noiembrie inocentul

pe parchet prafu-i de-un deget pe scrinul negru două banane lângă fotoliu doi papuci noi… noi? doi? față în față noi doi tu în tablou eu în fotoliul tău din verde s-a făcut maro și octombrie-i pe ducă da să-l vezi pe noiembrie

„inocentul“ îl alinta maria banuș repetitio mater studiorum! cum o fi toamna în lumea aia cu cai împăiați pe alei și tu mai simți mai aștepți mai vrei? eu pe strada cu pălării pe strada cu mănuși pe strada tangoului voi în centrul vechi eu pe lipscani pe șelari pe blănari la buenos aires nu nu nu în bucureștiul iubit domnul în fața hotelului

Advertisement

AMERICANO cocoțat pe-un jilț își citește ziarul și un ăla mic și negru îi scuipă pantoful nobil și lung ca un dric până-și aude un ochi râzând altul plângând… ziaristul e tânăr

This article is from: