Issuu

Traducere din limba engleză și note de ANDREEA CĂLIN

Pentru Felicity Bryan

INTRODUCERE GENER AT ORUL DE IMP ROBA BIL I TAT E INF INI TĂ „Inovația oferă morcovul recompenselor spectaculoase sau bățul penuriei.“ Joseph Schumpeter

Merg pe o potecă din Inner Farne, o insulă în largul coastei de nord-est a Angliei. Pe marginea potecii, printre florile de gușa porumbelului, o rață polară, de culoare maro-închis, stă liniștită, așezată cloșcă pe cuibul de ouă. Mă aplec să-i fac o poză cu iPhone-ul meu, de la aproape un metru distanță. E obișnuită cu asta: sute de vizitatori vin aici zilnic în timpul verii și mulți o fotografiază. Dintr-un motiv oarecare, îmi vine o idee în timp ce apăs butonul: o variațiune pe marginea celei de-A doua legi a termodinamicii, pornind de la remarca prietenului meu, John Constable. Ideea e următoarea: electricitatea din bateria iPhoneului și căldura din corpul raței fac aproximativ același lucru: ordine improbabilă (fotografii, rățuște) cheltuind sau convertind energie. Iar apoi mă gândesc că și ideea pe care tocmai am avut-o este, asemenea raței polare sau iPhone-ului, un

INOVAȚ I A . C UM F UNC Ț IONE A Z Ă Ș I DE CE-I P R IEȘ T E L IBER TAT E A?

aranjament improbabil al activității sinaptice din creierul meu, alimentată și ea de hrana pe care tocmai am mâncat-o, bineînțeles, dar făcută posibilă de ordinea subiacentă a creierului, el însuși produsul evoluției, timp de milenii, de selecție naturală care acționează asupra indivizilor, fiecare din improbabilitățile lor fiind alimentată de conversia energiei. Organizări improbabile ale lumii – consecințe cristalizate ale generării de energie – sunt atât esența vieții, cât și a tehnologiei. În Ghidul autostopistului galactic1 de Douglas Adams, nava spațială Inimă de aur a lui Zaphod Beeblebrox – o metaforă pentru bogăție – este alimentată de un „generator de improbabilitate infinită“. Și totuși, un generator de improbabilitate aproape infinită există într-adevăr, dar aici, pe Pământ, sub forma procesului de inovație. Inovațiile apar în multiple forme, dar ceea ce au toate în comun, ceea ce împart ele cu inovațiile biologice create de evoluție, este faptul că sunt forme îmbunătățite de improbabilitate. Asta înseamnă că inovațiile – fie că este vorba de iPhone-uri, idei sau rațe polare – sunt toate combinații puțin posibile, improbabile, de atomi și biți de informație. Este extrem de improbabil ca atomii dintr-un iPhone să fie aranjați perfect dintr-o simplă întâmplare în milioane de tranzistori și de cristale lichide, sau ca atomii dintr-o rață polară să fie dispuși în așa fel încât să formeze vase de sânge și pene pufoase, sau ca declanșările dintre neuronii din creierul meu să fie aranjate într-un asemenea tipar încât să poată reprezenta și chiar să reprezinte, câteodată, conceptul celei de-A doua legi a termodinamicii. Inovația, asemenea evoluției, este procesul prin care sunt descoperite în permanență modalități de rearanjare a lumii în forme puțin Douglas Adams, Ghidul autostopistului galactic, traducere de Eugen Dumitrescu, Nemira, București, 2014. 1

introducere 9

probabil apărute aleatoriu – și care, întâmplător, mai sunt și folositoare. Entitățile care rezultă sunt opusul entropiei: sunt mai ordonate, mai puțin aleatorii decât erau ingredientele lor înainte. Inovația este potențial infinită pentru că, și dacă epuizează lucrurile noi pe care le are de făcut, poate să găsească întotdeauna modalități de a face aceleași lucruri mai repede și consumând mai puțină energie. În acest Univers, este obligatoriu, conform celei de-A doua legii a termodinamicii, ca entropia să nu poată fi reversibilă la nivel local, în afara cazurilor în care există o sursă de energie – care este obligatoriu furnizată prin dezordonarea altui loc astfel încât entropia întregului sistem să crească. Forța generatorului de improbabilitate este, așadar, limitată doar de alimentarea cu energie. Atâta timp cât oamenii folosesc energie cu măsură, ei pot crea în lume structuri și mai ingenioase, și mai improbabile. Castelul medieval de la Dunstanburgh, pe care îl văd de pe insulă, este o structură improbabilă, iar ruina lui parțială, după 700 de ani, este mai probabilă, mai entropică. În floarea vârstei sale, castelul a fost rezultatul direct al consumului enorm de energie, în acest caz, în principal, energia din mușchii zidarilor care erau hrăniți cu pâine și brânză făcute din grâu și din iarba care creștea în lumina soarelui și era păscută de vaci. John Constable, fost profesor universitar la Cambridge și Kyoto, subliniază faptul că lucrurile pe care ne bazăm ca să avem vieți prospere sunt „toate, fără excepție, stări fizice aflate departe de echilibrul termodinamic, iar lumea a fost modelată, câteodată în decursul unor perioade lungi de timp, în aceste configurații confortabile, prin intermediul conversiei de energie, utilizarea ei reducând entropia dintr-un colț al Universului, al nostru, și crescând-o cu un procent și mai mare în altă parte. Cu cât

INOVAȚ I A . C UM F UNC Ț IONE A Z Ă Ș I DE CE-I P R IEȘ T E L IBER TAT E A? lumea noastră devine mai ordonată și mai improbabilă, cu atât suntem mai bogați, însă, drept consecință, Universul devine cu atât mai dezordonat în ansamblu.“

Atunci, inovația înseamnă descoperirea de modalități noi de utilizare a energiei pentru a crea lucruri improbabile și a le vedea adoptate. Înseamnă mult mai mult decât invenție, deoarece cuvântul presupune dezvoltarea unei invenții până la nivelul la care ajunge să fie adoptată pentru că este suficient de practică, disponibilă, sigură și ubicuă încât să merite să fie folosită. Economistul Edmund Phelps, laureat al Premiului Nobel, definește inovația ca „o metodă nouă sau un produs nou, care se transformă într-o nouă practică undeva în lume“. În paginile acestei cărți voi urmări traseul ideilor noi de la invenție la inovație, trecând prin eforturile îndelungate de a face ca o idee să fie acceptată, de obicei, prin combinarea ei cu alte idei. Iar aici este punctul meu de pornire: inovația este cel mai important aspect al lumii moderne, dar și unul dintre cele mai puțin înțelese. Este motivul pentru care acum majoritatea oamenilor trăiesc în prosperitate și cu înțelepciune, prin comparație cu strămoșii lor, cauza copleșitoare a marilor descoperiri din ultimele câteva secole, explicația simplă a motivelor pentru care incidența sărăciei extreme este în cădere liberă la nivel global pentru prima oară în istorie: de la 50% din populația lumii, la 9% în decursul vieții mele. Ceea ce ne-a făcut pe cei mai mulți dintre noi, nu doar în Vest, ci și în China și Brazilia, să devenim mai bogați ca nici dată a fost, spune istoricul Deirdre McCloskey, „inovaționismul“: obiceiul de a pune în practică idei noi pentru a crește nivelul de trai. Nicio altă explicație a marii îmbogățiri din secolele recente nu stă în picioare. Comerțul se extindea de secole

introducere 11

întregi și, odată cu el, exploatarea colonială, dar acestea singure au fost incapabile să explice ordinul de magnitudine al creșterii nivelurilor de venit care au avut loc. Nu a existat o acumulare suficientă de capital care să facă o astfel de diferență, nici o acumulare de „cărămidă peste cărămidă sau de diplomă de facultate peste diplomă de facultate“, cum spune McCloskey. Nu s-a creat un număr extraordinar de mare de locuri de muncă. Nici revoluția științifică a lui Galileo și a lui Newton nu a fost responsabilă întrucât, cel puțin la început, majoritatea inovațiilor care au schimbat viețile oamenilor s-au datorat foarte puțin cunoașterii științifice și puțini dintre inovatorii care au impus schimbările fuseseră școliți ca oameni de știință. Într-adevăr, mulți dintre ei, precum Thomas Newcomen, inventatorul motorului cu aburi, sau Richard Arkwright, care a revoluționat industria textilă, sau George Stephenson din domeniul căilor ferate, erau oameni cu o educație precară, având origini umile. Multe inovații au precedat știința care le-a confirmat. Astfel, Revoluția Industrială a fost, de fapt, după cum argumenta Phelps, apariția unui nou sistem economic care genera inovație endogenă, ca produs în sine. Voi argumenta că anumite mașinării au făcut posibil acest lucru. Un motor cu aburi s-a dovedit a fi „autocatalitic“: a scos apa din mine, fapt care a dus la scăderea prețului cărbunelui și a făcut ca următoarea mașinărie să fie mai ieftină și mai ușor de fabricat. Dar mi-o iau înainte. Cuvântul „inovație“ este evocat cu o frecvență alarmantă de companiile care încearcă să pară că sunt la curent cu ea, fără a avea vreo idee clară despre cum apare. Adevărul surprinzător este că nimeni nu știe cu adevărat de ce și cum are loc inovația, ca să nu mai vorbim despre când și unde urmează să se întâmple. Un istoric al economiei, Angus Madison, scria că „progresul tehnic este cea mai importantă caracteristică a

INOVAȚ I A . C UM F UNC Ț IONE A Z Ă Ș I DE CE-I P R IEȘ T E L IBER TAT E A?

dezvoltării moderne, una greu de cuantificat și explicat“; un altul, Joel Mokyr, spunea că „oamenii de știință știu remarcabil de puține lucruri despre tipul de instituții care facilitează și stimulează progresul tehnologic“. Să luăm, de exemplu, pâinea feliată. Cel mai bun lucru după pâinea feliată1 și așa mai departe. Dacă privim retrospectiv, este evident că cineva avea să inventeze o modalitate automată de a felia pâinea în prealabil pentru a face sandvișurile de aceeași dimensiune. Este cât se poate de evident că asta avea să se întâmple în prima jumătate a secolului XX, când aparatele electrice au ajuns să fie pentru prima dată la mare căutare. Dar de ce în 1928? Și de ce în orășelul Chillicothe, în mijlocul statului Missouri? Mulți oameni au încercat să facă mașini de feliat pâine, dar fie nu au funcționat bine, fie au dus la mucegăirea pâinii pentru că nu era bine ambalată. Cel care a făcut-o să funcționeze a fost Otto Frederick Rohwedder, care era născut în Iowa, avea studii de optician la Chicago, și își deschisese un magazin de bijuterii în St Joseph, Missouri, și care, înainte să se mute înapoi în Iowa, a decis – dintr-un motiv oarecare – să inventeze un feliator de pâine. Și-a pierdut primul prototip într-un incendiu în 1917 și a trebuit să o ia de la capăt. A fost esențial faptul că și-a dat seama că trebuie să inventeze și ambalarea automată a pâinii în același timp pentru că altfel feliile mucegăiau. Majoritatea brutăriilor nu erau interesate, însă cea din Chillocothe, deținută de un oarecare Frank Bench, i-a

În engleză, expresia idiomatică „best thing since sliced bread“ este folosită pentru a descrie ceva sau pe cineva care e foarte bun, valoros etc. Se pare că expresia a fost utilizată prima oară în 1952 de către comediantul Red Skelton care, într-un interviu acordat ziarului Salisbury Times, a afirmat: „Nu vă temeți de televiziune. E cel mai bun lucru după pâinea feliată.“ (n. tr.). 1

introducere 13

întrevăzut utilitatea, iar restul e istorie. Ce era deosebit la Missouri? În afară de un atașament american față de inovație, generalizat la mijlocul secolului XX, și de mijloacele necesare pentru a o realiza, cel mai probabil este că a fost un noroc chior. Serendipitatea1 joacă un rol important în inovație, motiv pentru care economiile liberale, cu oportunitățile lor de experimentare după voia inimii, o duc așa de bine. Îi dau norocului ocazia să se manifeste. Inovația are loc când oamenii sunt liberi să gândească, să experimenteze și să speculeze. Are loc când oamenii pot face schimburi între ei. Are loc când oamenii sunt oarecum prosperi, nu disperați. Este ușor contagioasă. Are nevoie de investiții. În general, se petrece în orașe. Și așa mai departe. Dar oare chiar o înțelegem? Care e cea mai bună metodă de a încuraja inovația? Stabilirea obiectivelor, cercetarea directă, sprijinirea științei, elaborarea regulilor și standardelor; sau un pas în spate de la toate astea, abrogarea regulilor, eliberarea oamenilor; sau crearea de drepturi de proprietate asupra ideilor, oferirea de brevete sau înmânarea de premii, emiterea de medalii; frică de viitor sau speranță din abundență? Veți descoperi susținători ai tuturor acestor politici și ale multor altora, susținându-și cu ardoare cauzele. Dar chestiunea uimitoare legată de inovație este cât de misterioasă rămâne încă. Niciun economist sau sociolog nu poate explica în totalitate de ce are loc inovația, ca să nu mai vorbim de modul sau locul în care apare sau se manifestă. În cartea de față voi încerca să abordez acest puzzle enorm. O voi face nu doar prin teoretizare abstractă sau prin Termen preluat ca atare din limba engleză și care desemnează o descoperire la care se ajunge întâmplător în timp ce se caută altceva. Autorul dezvoltă conceptul pe larg în volumul de față la pagina 266. 1

INOVAȚ I A . C UM F UNC Ț IONE A Z Ă Ș I DE CE-I P R IEȘ T E L IBER TAT E A?

argumentare, deși va exista câte ceva din ambele, ci, în principal, spunând povești. Să-i lăsăm pe inovatorii care și-au transformat invențiile (sau pe ale altora) în inovații utile să ne învețe, prin exemplele succeselor și eșecurilor lor, cum s-a întâmplat. Vă voi spune povestea motoarelor cu aburi, dar și a motoarelor de căutare, a vaccinurilor și a țigărilor electronice, a containerelor de transport și a cipurilor din siliciu, a valizelor pe roți și a ingineriei genetice, a numerelor și wc-urilor. Hai să-i auzim pe Thomas Edison și Guglielmo Marconi, pe Thomas Newcomen și Gordon Moore, pe Lady Mary Wortley Montagu și pe Pearl Kendrick, pe Al Khwarizmi și pe Grace Hopper, pe James Dyson și pe Jeff Bezos. Nu am cum să sper că aș putea documenta fiecare inovație de mare însemnătate. Am omis câteva foarte importante și bine-cunoscute fără vreun motiv anume: automatizarea industriei textile, de exemplu, sau povestea companiei cu răspundere limitată. Am lăsat deoparte o mare parte din inovația în artă, muzică și literatură. Principalele mele exemple provin din domeniul energiei, sistemului public de sănătate, transportului, alimentației, tehnologiilor simple, calculatoarelor și comunicațiilor. Nu toți oamenii ale căror povești le spun sunt eroi; unii sunt impostori, prefăcuți sau ratați. Puțini au muncit singuri, întrucât inovația este un sport de echipă, un efort colectiv, mult mai mult decât se recunoaște în mod normal. Creditele și drepturile de autor sunt confuze și misterioase, dacă nu chiar, pur și simplu, nedrepte. Cu toate astea, spre deosebire de majoritatea sporturilor de echipă, inovația nu este de obicei ceva regizat, planificat sau gestionat clar. Nu poate fi anticipată ușor, așa cum au descoperit mulți prezicători furioși. Se bazează în principal pe încercare și eroare, versiunea umană a selecției naturale. Și, de obicei, se fac descoperiri majore

introducere 15

atunci când se caută altceva: cum ziceam, se bazează extrem de mult pe serendipitate. Voi pătrunde înapoi în timp până la începuturile culturii umane pentru a încerca să înțeleg ce a favorizat inovația și de ce li se întâmplă oamenilor, dar nu și șoimilor sau pietrelor. Cimpanzeii și ciorile inovează și ei, prin dezvoltarea și răspândirea unor noi obiceiuri culturale, dar doar ocazional și foarte lent; majoritatea celorlalte animale nu inovează deloc. În cei zece ani de când am publicat The Rational Optimist1, susținând, contrar curentului, că lumea a fost, este și va continua să devină mai bună, nu mai rea, standardele de trai au crescut repede pentru cei mai mulți dintre noi. Am terminat cartea aceea în timp ce lumea se prăbușea în adâncurile unei recesiuni îngrozitoare, dar de atunci au urmat ani cu o creștere economică mai mare ca niciodată până acum pentru cei mai mulți dintre săracii lumii. Venitul etiopianului mediu s-a dublat într-un deceniu, numărul oamenilor care trăiesc în sărăcie lucie a scăzut sub 10% pentru prima dată în istorie, mortalitatea malariei a coborât vertiginos, războiul a încetat definitiv în emisfera vestică și a devenit mai rar și în Lumea Veche; iluminatul economic cu LED a înlocuit atât becurile incandescente, cât și pe cele fluorescente, discuțiile telefonice au devenit practic gratuite prin intermediul Wi-Fi. Unele lucruri s-au agravat, bineînțeles, dar cele mai multe tendințe sunt pozitive. Toate astea se datorează inovației. Modalitatea principală prin care inovația ne schimbă viețile este aceea că le permite oamenilor să lucreze unii pentru alții. Așa cum am mai explicat, ideea principală a istoriei umanității este că am devenit constant mai specializați pe Matt Ridley, The Rational Optimist: How Prosperity Evolves, Harper Collins, 2010 (n. tr.) 1

INOVAȚ I A . C UM F UNC Ț IONE A Z Ă Ș I DE CE-I P R IEȘ T E L IBER TAT E A?

ceea ce producem și mai diversificați în ceea ce consumăm: abandonăm autosuficiența precară în favoarea interdependenței reciproce. Concentrându-te pe deservirea nevoilor altor oameni timp de patruzeci de ore pe săptămână – ceea ce numim slujbă – îți poți petrece celelalte șaptezeci și două de ore (ca să nu mai socotim cele patruzeci și șase de ore petrecute în pat) utilizând serviciile oferite de alți oameni. Inovația a făcut posibil să muncim o fracțiune de secundă pentru a ne putea permite să aprindem o lampă electrică timp de o oră, oferind cantitatea de lumină pentru care ar fi fost nevoie de o zi întreagă de muncă, dacă ar fi trebuit să o faci singur, strângând și rafinând ulei de susan sau grăsime de miel care să fie arse într-o singură lampă, așa cum se proceda în trecutul nu așa de îndepărtat. Inovația este, în mare parte, un proces gradual. Obsesia modernă pentru inovația disruptivă, o expresie inventată de profesorul de la Harvard Clayton Christensen în 1995, este înșelătoare. Chiar și atunci când o tehnologie nouă detronează una veche, așa cum media digitală a făcut cu ziarele, efectul începe să se simtă lent la început, capătă treptat viteză și lucrează în etape, nu în salturi și sărituri. Adesea, inovația dezamăgește în anii de început, doar ca să depășească așteptările odată ce se pornește, un fenomen pe care eu îl numesc ciclul hype1 Amara, după Roy Amara, primul care a spus că subestimăm impactul inovației pe termen lung și îl supraestimăm pe termen scurt. Ciclul hype este o reprezentare grafică a etapelor prin care trece o tehnologie nouă, de la apariție la maturitate și până la adoptarea ei pe scară largă. Ciclul hype este un instrument patentat, creat de Gartner, o companie de IT activă în zona de cercetare și dezvoltare (n. tr). 1

introducere 17

Probabil că cel mai uimitor aspect al inovației e cât de nepopulară este, în pofida faptului că vorbim atât de mult despre ea. În ciuda faptului că avem din plin dovezi că a transformat viețile aproape tuturor în bine, în nenumărate feluri, reflexul imediat al majorității oamenilor în fața a ceva nou este să se îngrijoreze, câteodată chiar să se simtă dezgustați. Dacă nu ne este în mod evident utilă nouă, avem tendința să ne imaginăm consecințele negative care ar putea să apară, mai degrabă decât pe cele pozitive. Și punem obstacole în calea inovatorilor, acționând de partea celor care au un interes clar să mențină starea de fapt: investitorii, managerii și, în egală măsură, angajații. Istoria ne demonstrează că inovația este o floare delicată și vulnerabilă, ușor de călcat în picioare, dar care poate crește repede din nou dacă sunt create condiții prielnice. Acest fenomen ciudat al inovației și rezistența în fața sa a fost sărbătorit cu elocvență cu mai mult de trei secole în urmă, înainte de începutul unui mare proces de îmbogățire, de către un inovator – deși el nu ar fi folosit acest cuvânt. William Petty fusese în adolescență mus pe o corabie și, după ce a naufragiat pe un țărm străin, având un picior rupt, a ajuns să primească educație iezuită, devenind apoi secretar al filozofului Thomas Hobbes. După un răstimp petrecut în Olanda și-a început cariera de medic și om de știință, înainte de a deveni comerciant, speculant cu terenuri în Irlanda, membru în Parlament, apoi un bogat și influent deschizător de drumuri în domeniul economiei. A fost mai bun ca inovator decât ca inventator. La începutul carierei lui, pe când era profesor de anatomie la Oxford, în 1647 Petty a inventat și brevetat un instrument dublu de scris – cu ajutorul căruia putea să producă două exemplare ale primului capitol din Epistola către evrei odată, în cincisprezece minute – precum și o schiță pentru construirea unui pod fără sprijin în albia râului

INOVAȚ I A . C UM F UNC Ț IONE A Z Ă Ș I DE CE-I P R IEȘ T E L IBER TAT E A?

și un motor pentru plantarea porumbului. Niciunul din ele nu a părut să aibă succes. Într-un mod emoționant, Petty și-a descris mai târziu nemulțumirea față de specia inventatorilor, în 1662: „Puține invenții noi au fost vreodată răsplătite de un monopol; pentru că, deși inventatorul, adesea intoxicat de opinia propriului său merit, crede că toată lumea se va strânge în jurul lui și-l va asalta, am observat, totuși, că cei mai mulți oameni nu prea se vor lăsa angrenați în utilizarea substanțelor noi pe care ei înșiși nu le-au testat în profunzime și pe care timpul nu și le-a revendicat din tărâmul inconveniențelor latente, așa că, atunci când este propusă o invenție nouă, la început fiecare om protestează și săracul inventator este sfâșiat între toți isteții iritați, fiecare găsindu-i mai multe defecte, niciunul nefiind de acord cu ea, dacă invenția nu e conformă cu ideile sale. Acum, nici măcar unul din o sută nu supraviețuiește acestei torturi, iar cei care rezistă ajung să fie atât de schimbați pe termen lung de diversele contestări din partea celorlalți, încât nu există nici măcar un individ care să poată pretinde că este în totalitate autorul invenției și nici nu poate cădea de acord care îi este contribuția parțială. Iar, în plus, acest lucru durează de obicei atât de mult, încât sărmanul inventator fie moare, fie este cocoșat de datoriile pe care le-a făcut pentru a-și pune în aplicare ideea și, ca atare, atacat ca fiind promotor fraudulos al ideii, sau chiar mai rău, de către cei care au contribuit financiar, semnând un parteneriat cu inteligența lui; astfel încât așa-zisul inventator și pretențiile sale se pierd în totalitate și dispar.“