Skip to main content

Café gourmand (preview)

Page 1

Ilustrații de YANNA ZOSMER


Colecție coordonată de Laura CÂLȚEA Redactor: Laura CÂLȚEA Lector: Andreea DĂNILĂ Coperta: Yanna ZOSMER Prelucrare copertă: Alin-Adnan VASILE Tehnoredactor: Magda BITAY Prepress: Alexandru CSUKOR

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României CONSTANTINESCU, MARIUS Café gourmand / Marius Constantinescu; il.: Yanna Zosmer. - București: Nemira Publishing House, 2022 ISBN 978-606-43-1271-6 I. Zosmer, Yanna (il.) 821.135.1

Marius Constantinescu CAFÉ GOURMAND © NEMIRA, 2022 ORION este un imprint al Grupului editorial NEMIRA.

Tiparul executat de ALPHA PRINT

Orice reproducere, totală sau parțială, a acestei lucrări și închirierea acestei cărți fără acordul scris al editorului sunt strict interzise și se pedepsesc conform Legii dreptului de autor.

ISBN 978-606-43-1271-6


Mamei mele, care ne-a învățat că iubirea ajunge dincolo de orice graniță. Tatălui meu, cei mai albaștri ochi, cel mai albastru suflet.


CAFÉ GOURMAND Îmi fugeau ochii de la Crêpes Suzette au Grand-Marnier la crème brulée à la vanille sau réligieuse pistache framboise, în acel gen de dilemă plăcută, din care, oricum ai da-o, tot în câștig ieși. „Prends le café gourmand“, mi-a spus vocea strecurată sub zâmbetul cald, în franceza infuzată de rotocoale engleze care îi e tipică. Pe domnul acesta de o bunăvoință și de o generozitate infinite îl făcusem să aștepte jumătate de oră, iar acum, după alte două ceasuri în care ne povestiserăm de toate, el era în continuare fresh și plin de solicitudine, iar eu îmi adunam firimiturile de energie dintre resturile de confit de canard. Vizavi de noi, camelia supradimensionată a showroom-ului Chanel de pe Rue Cambon și, tupilată printre petale, noaptea pariziană. „Mais, Roby*, tu sais, le café je ne le prends jamais à cette heure-là!“, am spus eu. „Le café est le moins important“, a continuat el să zâmbească. La Brasserie Flottes, acum nu știu câți ani, am gustat, am experimentat, am trăit primul meu café gourmand. Dacă englezii au five o’clock tea, francezii au un receptacul mai mic, mai exclusivist pentru ideea de desert, dar și de respiro, de răgaz, de pauză de răsfăț. Un espresso (décaféiné, atunci) în jurul căruia se adună, în porții cât o îmbucătură, trei sau patru exemple din ce are mai bun localul respectiv în eșalonul de dulce.


8

C A F É G O UR M A ND

Mostre, dacă vreți. Eșantioane. Des gourmandises. Puse laolaltă, fac cât o prăjitură întreagă, dar compun o poveste în capitole, în care surpriza le leagă pe toate. De atunci, cel mai adesea, când m-am găsit în Franța, am luat café gourmand. Ba chiar, când simțeam că sunt pe sponci cu banii, am ținut coada sus și am substituit prânzuri și cine cu ore înlănțuite în jurul unei cești de cafea și al unor miniaturi zăhăroase, la care am plusat cu un pahar de vin și cu apa (de la robinet) care vine pe orice masă. La Paris mi-am făcut și un obicei: acela ca în ultima zi, înainte de a mă sui în RER-ul cu destinația Charles de Gaulle, să iau un café gourmand (am eu un loc lângă Boulevard Saint-Germain). Îmi pun ordine în fotografii, îmi fac amintirile teancuri, îmi derulez zilele și orele în căutarea esenței călătoriei respective. Lângă un café gourmand rânduiesc senzații și impresii și fac planuri pentru... când va fi să fie. Je prends mon temps, cum se spune în franceză. Timp pentru mine însumi. Cartea aceasta aș vrea să funcționeze așijderea. Să degustați fără pretenția de îmbuibare și să treceți de la dulce la acrișor și de la pufos la consistent în arcul a doar câteva pagini. Să fie cu bunătăți. Să luați o linguriță, două, trei una după alta, iar dacă, înainte de a patra, vreți să vă opriți și să schimbați gustul, s-o faceți după bunul plac. E o carte a reveriilor, a nuanțelor intermediare și (mai rar, dar sunt!) a hohotelor de râs și a tristeților vesperale. Sunt călătorii, portrete, parfumuri, amintiri și colțuri de confesiune, tablouri, concerte și spectacole, întâlniri și vagabondări pe poteci interioare. Sunt piese de mozaic care, puse împreună, desenează o cameră sufletească. Toate sunt servite, însă, în varianta dégustation. Îți place? Data viitoare iei porția întreagă. Nu-ți place? Știi de ce să te ferești pe viitor. Doar de vin și de timp să nu te ferești. De obicei, un café gourmand încheie o masă en douceur. Mărturisesc că îmi dă ghes imaginea unei zile ajunse la final,


CAFÉ GOURMAND

9

în care te aduni în tine, cu sau fără un pahar alături (dar mai bine cu), cartea asta pe genunchi și timpul pus au ralenti. E fantezia mea, iar fantezia, credeți-mă, poate să funcționeze precum cel mai sofisticat desert. *Robert Saltz este una dintre cele mai bune călăuze în tot ce are Parisul mai rafinat, mai tipic, mai savuros. Îi dedic acest început.


PRIVEȘTE CERUL (ÎN LOC DE INTRODUCERE) Scriu aceste rânduri într-o zi în care iunie se îngână cu octombrie și în care vara pare să ia locul anotimpului vrajbei noastre. Scriu singur, dintr-o cameră de hotel, cu ochii la un cer confuz, care își schimbă năravul de la sfert la sfert de oră. S-ar spune că e cadrul ideal pentru scris: liniște, nori afară, solitudine și puzderie de întrebări pe dinăuntru. Îmi propusesem să prefațez această nouă colecție de texte cu unul care să expliciteze, cumva, titlul de mai sus. Aveți dreptate, nu e cel mai original dintre toate, dar am cedat ineditul pe sinceritate și pe constanța cu mine însumi. Câte în lună și în stele sunt particulele care formează viața fiecăruia, constelație unică și irepetabilă, ale cărei linii se văd mai apăsat sau mai difuz. Depinde, nu-i așa?, de cât de senin este cerul... Câte în lună și în stele sunt bucuriile, amărăciunile, zâmbetele, ofurile, capriciile și renunțările noastre, certitudinile și mirările, iubirile și retragerile. Mici sau periferice în ochii altuia, definitorii în ADN-ul nostru. Cu aceste noi rânduri strânse între noi coperte vă invit, așadar, să vă redimensionați propria constelație. Să îi lărgiți contururile, să adăugați strălucire


12

C A F É G O UR M A ND

suplimentară luceferilor ei și, de ce nu?, să trageți în umbră aștri care au apus. Să vă prezentați periodic în oglindă și să vedeți, prin filtrul atât de personal al preferințelor, adeziunilor și negărilor, dacă mai semănați cu cel care erați acum o lună, un an, un timp. Încep eu. Am sărit de patruzeci de ani, am o soție frumoasă și cumplit de talentată într-ale scrisului, o fetiță de zece ani, o zvârlugă pișicheră cu zâmbet irezistibil, o mamă cu stofă de mare doamnă* și un tată croit după tiparul unui lord britanic*. Cu deja mulți (nici mie nu îmi vine să cred cât de mulți!) ani în urmă, am decis că vreau să fac jurnalism cultural. Am iubit și iubesc televiziunea, căreia îi dedic cea mai mare parte a resurselor mele de energie creativă, mi-am făcut mâna la radio, am învățat imens în publicitate (pe care nu am încetat să o cultiv) și, de câțiva ani, aștern litere negre pe suprafețe albe, în articole, capitole și, când îmi iau toată inima în dinți, cărți întregi. Ador viața și ador să scriu despre ea. E declarația unui hedonist pe dinăuntru, unul care ar vrea să apuce cu amândouă mâinile tot ce îi aduce bucurie zi de zi, dar care nu își neagă nici experiențele mohorâte, de pe urma cărora încearcă să vadă mai departe. Pe-afară, însă, de cele mai multe ori, iese portretul unui personaj scindat, adesea reținut, timid și stângace, care, în loc de majuscule, interjecții și semne de exclamare, alege calea cuvintelor mici și a frazelor precaute. Așa sunt eu. La capitolul congruență între interior și exterior, pe afară-i vopsit gardul... Îmi place la nebunie să călătoresc. Pe măsură ce înaintez în vârstă, ajung să apreciez orice fel de călătorie, ca pe o formă binevenită de a ieși din rutină, din previzibil. Tren, avion sau autocar, New York, Cluj-Napoca sau Mogoșoaia, două luni sau douăsprezece ore, cinci stele sau doar stelele de pe cer, singur sau în companie – călătoria e, după mintea mea, cea mai bună formă de a investi în creșterea proprie, fără examene,


PRIVEȘTE CERUL (ÎN LOC DE INTRODUCERE)

13

bibliografie și restanțe. Am un quelque chose cu Parisul, aș pleca mâine la Londra și (semn de bătrânețe, probabil!), aș da din ce în ce mai mult metropola pe o plajă bătută de vânt sau pe un colț de pădure mișunând de viață. Dacă sunteți de acord, am să vă povestesc în continuare din călătoriile mele. Sunt și astăzi extrem de atașat de meseria mea. Mă simt norocos să o fac și, deocamdată, am reușit să mă conving că ea e pentru mine și eu pentru ea chiar și atunci când credeam că mi s-a tăiat. Freamăt la gândul unui interviu sau al unei emisiuni cu miză, am emoții, mă pregătesc, trepidez, alcătuiesc planuri în care port o idee de la câteva cuvinte în agendă până la montajul final. Televiziunea, pentru mine, încă mai are mirajul unui parc de distracții în care i s-a dat drumul unui copil fără stare. Da, încă mi se mai usucă gura când aud 5 secunde! în cască sau când dau clachetă la o filmare cu cine știe ce scriitor, dirijor sau regizor uriaș, dar e una dintre neliniștile la care aș renunța cel mai greu. Dacă vreți, am să vă mai zic în cele ce urmează, când și când, din partea mai puțin văzută a televiziunii. Nu sunt eu însumi fără cărți, muzici și tablouri. Citesc blamabil, fără metodă, constant eclectic în alegeri, alternez romane fluviu cu reviste glossy și volume de istorie cu ghiduri de voiaj sau tratate culinare. Manifest rezistență la recomandări, dar, când cedez uneia, îmi place să cred că recunosc valoarea și bunăvoința indicației. Citesc mereu. Poate fi o pagină sau o carte, dar nu las să treacă o zi fără. Privesc avid. Mă amuză sau chiar mă intrigă arta contemporană, caracterul ei coroziv și călcătura socială, dar locul meu e în marile și micile muzee ale lumii, printre tripticuri gotice, portrete renascentiste, folii baroce și reveniri neoclasice. Între o expoziție Jeff Koons și una Delacroix, voi merge la a doua, pe care aș împărți-o doar cu o colecție de artă islamică. Cât despre muzici, ar trebui să iau tot acest text de la început.


14

C A F É G O UR M A ND

Cu permisiunea dumneavoastră, în paginile care urmează voi mai scrie despre ce aud, ce văd, ce mă atinge. Nu de multă vreme, mă recunosc în sport. Pun pe fugă sedentarismul la propriu, tai din orele dulci de somn matinal și mă duc să alerg. Merg imens pe jos, desfid ascensorul și... nu mă opresc aici. Mai vorbim. Frecventez cu măsură plăcerile frivole. O cămașă albă de bumbac egiptean cu fir dublu răsucit, o cravată de mătase, un parfum cu reminiscențe lemnoase și balsamice, un vin culcușit în căuș de cristal, un dulce fie couture, fie simplu ca o seară de vară, toate mă bucură, mă inspiră, mă hrănesc la propriu și la figurat. Mă veți mai auzi pe tema asta. Nu mă satur de oameni. Fac colecție de chipuri și însușiri, tezaurizez valori pe care le împrumut pe termen nelimitat de la alții și mă las impregnat de personalități pe care le simt puternice și sănătoase. În mijlocul lor, învăț să fiu eu, un eu modelat (și de ceilalți) ca dunele deșertului sub soare și nopți. Cred că doar cineva nesigur pe el rezistă schimbării și refuză să fie (și) suma întâlnirilor – episodice și definitive – pe care le are. Eu am cunoscut mulți oameni extraordinari. Nu am devenit și eu unul, dar am crescut cu fiecare. Voi nu? Acesta ar fi cerul meu, cel pe care adun câte-n lună și în stele. E cerul pe care mi-l vedeți în această culegere de texte apărute on și offline de prin 2011 încoace. Bucureștiul (dar și Parisul, à propos) e împânzit cu mesaje care spun, în aceeași caligrafie: Privește cerul. Poate că pe cel dincolo de fereastră e mai greu să îl vezi peste blocuri, copaci și antene. Cel dinăuntru, însă, nu are hotare. Pentru a avea un punct comun de plecare, asta e și invitația mea: Privește-ți cerul.


*CERUL MEU SENIN „Hai, mamă, că n-o să scrie pe cer!“ De fiecare dată când aveam emoții, când mă frământam, când trepidam pentru ceva, mai deul vreme sau mai târziu, avea să îmi spună asta. Era felul ât ei de a-i încuraja pe toți cei suficient de norocoși cât să locuiască pe termen nelimitat în sufletul ei. Eraa mare acest suflet. Era loc berechet. Într-o viață plinăă și, și atât de frumoasă, a fost populat cu oameni aleși, ație, cărora le-a pus pe tavă căldură fără limite, dedicație, iubire. „N-o să scrie pe cer!“ Asta însemna că poți. Că poți să oți să te depășești un moment greu, poți să te ridici, poți regăsești în ce ai mai bun și să repornești cu vântt bun în estată în pânze. Cred că funcționa ca o formulă magică, testată primul rând pe ea. Mama a fost o învingătoare (și)) pentru -o sus și că s-a împuternicit mereu cu acea forță care a dus-o departe. În rare momente de autoironie, îi plăcea săă se proiecteze în imaginea fetei de la țară, care a ajuns să facă interviuri cu Plácido Domingo și Luciano Pavarotti, să stea la masă cu președinți de stat, să prezinte concerte la Radio și i... de la la Ateneu și să fie recunoscută în orice colț al țării... acolul și televizor. Ironie, ironie, dar chiar așa a fost. Spectacolul


16

C A F É G O UR M A ND

spectaculosul se confundă cu adevărul. Iar adevărul este că mama a avut forță. Forța ei a fost iubirea pentru muzică, pentru operă, pentru frumusețe și pentru oameni. Grație iubirii, mama a fost cine a fost. Și cine va rămâne mereu. O mare doamnă, au spus mulți despre ea. Recunosc că îmi place această etichetă. „O cucoană mișto!“, ar fi spus ea, într-o altă reverie autoreferențială. Dar, din nou, ăsta e adevărul. Mama este o mare doamnă. A televiziunii, a muzicii, a artelor, dar, mai important, a felului în care se locuiește o viață. O femeie atât de frumoasă, mereu mirosind a parfum bun, o femeie admirată și rafinată, cea de la care, urmându-i alfabetul nescris, am învățat să evaluez eleganța și grația. O colegă redutabilă, ar spune alții. Una pentru care nu au funcționat niciodată jumătățile de măsură, motiv pentru care, cine a îndrăgit-o, a îndrăgit-o fără termen de garanție, iar cine nu, măcar i-a respectat onestitatea rectilinie. Pe mama nu mergea să o îmbrobodești. Dacă reușeai ceva, te ducea la apoteoză. Dacă o zbârceai, te tăia din ochi și un pic și din vorbe. Dar, până la urmă, „n-o să scrie pe cer“. Credeți-mă, suntem câțiva care o știm cel mai bine. Un om drept. De la spatele ținut întotdeauna vertical, semeț, până la o corectitudine morală care i-a fost carte de vizită. O veșnic îndrăgostită, aș plusa eu. Combustibilul mamei a fost intensitatea cu care și-a cultivat și întreținut cel mai nobil sentiment cu putință. În el s-au distilat generozitate, dor și demnitate, dar esența lui primordială a fost o dragoste colosală pentru noi, cei care i-am fost nucleu personal, și pentru muzică și televiziune, domenii cu care a ajuns să se confunde. Mama ne-a iubit fără hotare și, în egală măsură, și-a iubit destinul profesional. Cel care a făcut-o să fie omul pe care cei mai mulți dintre dumneavoastră vi-l amintiți azi.


*CERUL MEU SENIN

17

Un om paradoxal de simplu. Spun „paradoxal“ pentru că ambalajul televiziunii, notorietății, glam-ului vine la pachet cu un soi de sofisticare. Or, mama putea să fie sofisticată pe platoul de filmare, dar era mai ea decât ea însăși acasă, în bucătărie, gătind sâmbăta dimineața sufleuri, salate, chifteluțe marinate (răsfățul suprem al fiului și al nepoatei) și, da, uneori sofisticărenii, făcând pauza de cafea la 11:00, îngrijindu-și florile, plănuind mereu adunări de familie sau ieșiri la restaurant, fiind mereu cel mai empatic spectator al spectacolelor lui tata, al emisiunilor mele, al interviurilor și textelor Ioanei, al fiecărei clipiri a Mariei. Ceea ce mă duce la cerul ei. Vedeți, eu am crezut mereu că fiecare dintre noi are un cer brăzdat de oamenii care își lasă acolo dâra de lumină. Pe cerul mamei, unde, așa cum am scris la început, au încăput atâția oameni minunați, puzderie de cântăreți, de dirijori, de regizori, de colegi, de prieteni, îndrăznesc să spun că mai tare și mai tare au strălucit (strălucesc!) cei pe care și-a exersat cea mai simplă și incandescentă iubire: tata, baritonul Nicolae Constantinescu, nobilul fără egal, Ioana, nora pe care și-a dorit-o nespus, Maria, nepoțica rază de soare a ultimilor zece ani, și cu mine, cel care înșir aceste rânduri. Vă și ne iubește acum și mereu. „Hai, mamă, că n-o să scrie pe cer!“, ar fi spus și azi. De fapt, ea a scris de neșters pe cerurile noastre, ale tuturor, făcându-le astfel mereu senine. (2021)


*LORDUL Am scris pe vremuri un text. Se numea Sir. În fiecare moment în care așezam literele, în fiecare clipă în care ideile se înfiripau, de fiecare dată când m-am întors la acele rânduri, am văzut în fața ochilor un singur chip. De fiecare dată când m-am gândit la el, m-am gândit la un Sir. Tata. Cel mai domn dintre domni. Cu zâmbetul reținut, niciodată dând pe afară, impecabil în ținută – Doamne, aș putea să scriu nu un text, ci un manual despre principiile eleganței masculine pe care le-am învățat de la el! –, iradiind o căldură pe care o simțeai pe măsură ce te apropiai. Ce se apropia, la rândul lui. În Operă, acolo unde tata a fost unul dintre valoroșii și bravii soliști ai unei generații privilegiate – între anii șaptezeci și nouăzeci –, i se spunea Prețiosul. Aveau ei o gașcă frumoasă de prieteni (artiști inimoși și iubiți de public), care se porecleau cu ghidușă afecțiune. Fiecare își știa supranumele și nimeni, niciodată, nu s-a simțit lezat. Tata era Prețiosul din mai multe motive. Avea un fel de a fi mai puțin expansiv decât ceilalți, mai reținut, mai rar cu bancurile în buzunarul de la piept. Mai degrabă părea intimidant, până când lăsa barierele să cadă și descopereai cel mai sufletist, mai impresionabil și mai vulnerabil eu. Era prețios și pentru că se potrivea mănușă pe roluri de mare senior. Pe scenă, tata a fost ca în viață. Nici nu e de mirare


*LORDUL

19

că a rămas pentru atâția melomani Marchizul de Posa din Don Carlo, Enrico din Lucia di Lammermoor, Germont din Traviata sau Marcello din Boema. Tata nu a fost niciodată genul stimulat de un contre-emploi. Lui îi plăcea să fie pe scenă cum era în viață. Nobil. Ce avea în gât era prețios: o voce caldă, frumoasă în cea mai pură accepțiune a termenului, potențată de o șlefuire permanentă. Tata se pregătea mereu. În teatru, acasă, în sufletul lui. Și mai important, mintea lui sclipea diamantin, sumă a unor valori sănătoase și a unei auto-educații fără haltă. Tata, atât de încercat de viață în tinerețile lui, atât de des vizitat de suferință, nu și-a împlătoșat firea și a fost iubitor, modest (chiar prea modest, prea la locul lui), blând, ponderat în toate cele. Poate cel mai important: le-a fost prețios tuturor celor apropiați. Colegii au avut în el un partener mereu generos, atent, grijuliu. Prietenii, un exemplu de fidelitate, de empatie și de altruism. Studenții – tata a fost cel mai dedicat și înflăcărat profesor pe care l-am cunoscut – au găsit în el un părinte pe termen nelimitat, care și-a deschis clasa, casa și inima celor mai tineri timp de alți douăzeci și ceva de ani. Pentru mama a fost marea, prețioasa, de nepovestit în cuvinte, ci doar de căutat în muzică, poveste de dragoste, mai bine de jumătate de secol. Pentru mine, a fost și este cea mai vie întruchipare a felului în care în care un bărbat poate să îți fie stâncă să te sprijini și nestemată de suflet. Mi-a fost cel mai prețios. Sir, lordul, tata, Nicolae Constantinescu, solist la Opera Națională București și profesor la Universitatea Națională de Muzică București, a plecat să o reîntâlnească pe mama, semn că o iubire ca a lor nu poate decât să continue. Eu, aici, sunt să îl povestesc. Să îi povestesc pe amândoi. (2022)


GULERUL CĂMĂȘII Butoni, batiste și vetiver


CONCENTRÉ D’ÉTÉ Oricât m-aș da în vânt după compozițiile olfactive studiate, elaborate, mai savant construite decât un proiect arhitectural, ceva atavic mă face să întorc capul (și) după simplitate, după un miros curat, cinstit, monocrom. De pildă: eram chiar ieri într-un mare magazin european, genul acela cu insule de arome exclusiviste, cărora brandurile au suficientă încredere ca să le rezerve cele mai selecte familii de parfumuri. Tocmai ce îmi înfundasem nasul într-un blotter îmbibat în Caftan (Le Vestiaire des Parfums – Yves Saint Laurent: mosc, olibanum, labdanum, styrax). Știți, vechea mea obsesie cu notele orientale, dătătoare de migrene și halucinații... Când colo, la câțiva pași distanță, ște contururi contu am zărit din priviri niște familiare simple, rectilinii, mate, în culori noi. Deși nu l-am mai purtat de peste zece ani, îi păstrez o amintire însuflețită și profund favorabilă: Concentré d’Orange Verte e un concoct de portocală, busuioc, cedru și ambră care, îndeobște, merită să fie pus în dicționar la intrarea „parfumul ideal de vară“. Tușele lui verzi, păduroase, primare, răspândite pe fondul cald al ambrei, cu o justă proporție între efervescența citrică și masculinitatea cedrului, se usucă sub formă de dâre de soare pe pielea de sub ureche. Se usucă repede și impregnează derma de o amintire minerală, cu miros de sănătate aurie și tânără.


24

C A F É G O UR M A ND

Ceea ce Françoise Caron a început în 1979, odată cu prima colonie Hermès, rebotezată Eau d’Orange Verte, maestrul Jean-Claude Ellena a desăvârșit într-un evantai de arome ca un coș de fructe mediteraneene. Concentratului de portocală i-au urmat variațiuni pe temă, apoi alte volute vegetale: Eau de Gentiane Blanche, Eau de Pamplemousse Rose, Eau de Narcisse Bleu, Eau de Mandarine Ambrée (o altă preferată a mea) și, doar de câteva săptămâni lansatele Eau de Neroli Doré și Eau de Rhubarbe Ecarlate. Toate respectă pactul coloniei, în care corpul se volatilizează repede și se cere reaplicat de mai multe ori pe zi. Toate sunt mirosuri proaspete, ușor acidulate. Toate sunt gândite să placă femeilor și bărbaților deopotrivă. Toate, în sfârșit, au ceva din cromatica și directețea anotimpului fierbinte, când simplitatea jucăușă, acrișoară pare a fi calea de urmat. Combinația de citrice și conifere nu mai e, de mult, o inovație, ci, mai degrabă, una dintre rețetele care evită orice risc. Câștigătoare, să fim bine înțeleși, atâta vreme cât ingredientele sunt de calitate și nu respiră impresia de sintetic. Tocmai în această mimare a naturaleții, în această confirmare a bucuriei exterioare, între strălucirea unui fruct și umbra fragrantă a unei păduri, stă (cred) preferința pentru parfumurile citrice. Le alegem știind că nu prea au cum să ne scoată din mulțime și conștienți că amintirea lor se va risipi în aer mult mai repede decât a altor note, lemnoase sau florale. Vara, însă, exaltă în mulți dintre noi o latură ludică, ghidușă, zâmbăreață, care se cere completată cu pulverizări de portocală. Preferatul meu, în această perioadă, este Cèdre & Oranger de la l’Occitane en Provence, un parfum nu tocmai imaginativ la nivel de nume, dar absolut corect când vine vorba să-și respecte formula. Când bergamota și portocala se retrag, lasă în urmă reziduuri de ace de pin, cedru și vetiver, care complimentează pielea masculină. Într-o fază târzie, când abia mai poate


C O N C E N T R É D ’É T É

fi detectat, îmi aduce aminte de un clasic al copilăriei mele, Pino Silvestre. at În ceea ce privește mirosurile citrice pe care le-am fixat ât în magazia afectivă de arome, la capitolul „mai mult decât parfum, iubire“, din motive ce țin de hachițele inimii, notez două marginale, deloc costisitoare, care mă transportă în Campo Santa Margherita din Veneția, cu ani în urmă, când am împărțit o portocală pe o bancă: Monotheme Boccioli di Limone și Verde d’Arancia. Vară dată în pârg. (Etiquette, 2016)

25


MOTOR, ACȚIUNE, PARFUM! Unul dintre cele mai reușite parfumuri de damă din ultimele decenii, La Chasse aux Papillons Extrême (rebotezat Papillons Extrême) își face apariția în finalul filmului Me Before You, ca o fâlfâire florală cu adieri de lămâie verde, tuberoză, iasomie, miere și șofran. Creația L’Artisan Parfumeur, pomenită, văzută și filmată chiar în magazinul flagship de pe Rue de l’Amiral-de-Colligny, vizavi de Luvru, metonimizează spiritul parizian – fermecător, tânăr, nonșalant. Acesta a fost și momentul în care am decis să arunc o privire în urmă spre câteva parfumuri care își arogă referințe cinematografice, frânturi de scenariu care nu au făcut altceva decât să le ranforseze haloul de legendă. Care au întărit, a nu știu câta oară, ideea de parfum inclusiv ca artefact cultural. Mă gândesc nu la treceri prin cadru ale vreunui flacon imediat recognoscibil (de la Magie Noîre-ul și First-ul lui Sigouney Weaver din Working Girl până la Liu de pe noptiera lui Julianne Moore în A Single Man sau Creed-urile Samanthei Jones), ci la parfumuri amintite, verbalizate și astfel integrate unui pomelnic de referințe-cult. Unul dintre parfumurile definitorii ale secolului XX, cumva ieșit în ultimii ani din spotul de lumină, trăiește inclusiv la nivel de replică de film. Fleurs de Rocaille, mixtura de aldehide, violetă, tinctură de trandafir, ylang-ylang și liliac


M O T O R , A C Ț I U N E , PA R F U M!

27

imaginată în anii ’30 de Ernest Daltroff pentru tru Caron, este un nume pe care mulți îl mai cunosc exclusiv din filmul Parfum de femeie. Al Pacino, răvășitor într-o partitură actoricească impresionantă, îl adulmecă și recunoaște pe gâtul unei tinere. Relativ în aceeași perioadă, un alt actor uriaș, Sir Anthony Hopkins, într-o la fel de colosală compoziție dramatică, dr. Hannibal Lecter din Tăcerea Mieilor, detectează amintirea lăsată de L’Air du Temps pe pielea lui Jodie Foster, aka Clarice Starling. Când spunem Nina Ricci, spunem automat L’Air du Temps, mai mult decât Farouche, Nina, Signoricci sau Love in Paris. Spunem un flacon iconic, cu porumbei ai păcii, menit să încapsuleze un parfum lansat în 1948, cu miros de garoafă, cuișoare, gardenia, iasomie și iris, unul care și-a câștigat locul de simbol alături de Joy, Shalimar sau No. 5. Că veni vorba... „Visez la o budă perfect burgheză. Robinete de aur strălucitor, marmură albă, feciorelnică, un tron de abanos, un rezervor plin cu Chanel No. 5 și un lacheu care să-mi întindă bucăți de mătase pură pe post de hârtie igienică. Dar, dată fiind situația, mă mulțumesc cu orice.“ Cel mai bine vândut parfum al tuturor timpurilor, care își continuă nestingherit povestea de No. 1 (sic!), își face apariția paradoxală în vorbele lui Renton, personajul central în tragi-comedia neagră despre adicții și alienare Trainspotting, în regia lui Danny Boyle. „Din viață scapă cine poate!“, spune tag-ul definitoriu al filmului. Chanel 5 iese din această anti-reclamă la fel de intact, celebru și inamovibil, combinație de aldehide, iris, civetă și neroli, care miroase a toate la un loc și a nimic în special. Nici Cristalle, o altă creație din portofoliul Chanel, nu capătă onoruri speciale pe marele ecran. „Ce-i ăsta,


28

C A F É G O UR M A ND

Cristalle? – Da. Doamne, port același parfum cu un travestit.“ Dialogul scurt, dar usturător, apare în Wonder Boys, filmul din 2000 de Curtis Hanson, după un roman de Michael Chabon. Mușchi, vetiver, iasomie, pepene galben, mandarină – un buchet de arome, cel puțin în teorie, apetisant. Se pare că nu și în ficțiune. La antipozi găsim parfumul absolut al masculinității, cum absolut este și personajul care îl poartă: Bond. James Bond. El este dezvăluit în Diamantele sunt pentru totdeauna (1971): Eucris (Geo F. Trumper). Chimen, coacăze, santal, coriandru, mosc – cum altfel ar putea să miroasă un bărbat dacă nu pregnant, proaspăt, înțepător? Par Parfumul, născocit în 1912, e apanajul connaisseur-ilor și se găsește exclusiv în cele două magazine din Londra ale brandului, în Mayfair și St. James’. Guerlain, raiul câtorva dintre cele mai conotate parfumuri, nu avea cum să nu își asume propria felie de notorietate cinematografică. Superba sticlă Baccarat de Shalimar șoptește despre statut și feminitate în multe cadre, iar omagiul expres i-l aduce tot Sigourney Weaver în filmul Working Girl din 1988. Puține parfumuri din toate evurile sunt la fel de învăluite de semnificații precu creația din 1925 a lui Jacques Guerlain, care fumegă cum a van vanilie, tămâie, piele, opoponax și boabe de tonka. „Adoră Shalimar“, fantazează Weaver alias Katherine despre întâlnirea cu Jack alias Harisson Ford. El și milioane de alți oameni, care vibrează mai degrabă la povestea parfumului, decât la mirosul pudrat, excesiv, intoxicant. Un american la Paris inventează un parfum inexistent la acel moment (1951), Nuit d’amour. Tot casa Guerlain îl va transforma în realitate, într-o ediție limitată din 2006, sub bagheta lui Jean-Paul Guerlain, ca omagiu olfactiv adus lui Gustav Klimt:


M O T O R , A C Ț I U N E , PA R F U M!

29

bergamotă, litchi, trandafir de Provence, piper roz, în emblematica sticluță cu albine. Am lăsat la final un parfum uitat într-un film surprinzător: Rosemary’s Baby (Roman Polansky, 1968). Ingenua Mia Farrow, viitoarea mamă a unui copil demonic, personaj al unei pelicule de o subtilă teroare psihologică, poartă, potrivit propriilor spuse, Detchema. O creație Revillon din 1953 (reeditată în 2012), cu zambilă, rădăcină de orris, piersică și vetiver. Un parfum pe care, zice-se, îl favoriza însăși Callas, o alchimie divoasă, prin urmare cu atât mai antagonică eroinei de pe ecran. Oricum ar fi, istorie. (Etiquette, 2016)


EȘARFA TA, CRAVATA MEA E mov, e un brand răvășitor prin prestigiu, calitate și legendă, e sexy de-nnebunești (într-un mod foarte subtil și elegant), e de covor roșu și e de la mine. N-a purtat-o niciodată, că nu ne-a invitat nimeni la Oscar-uri până acum. Nu a costat o avere, că e vintage, luată de pe eBay și am prins licitația de ultimul picior, dar și azi cred că e cel mai frumos lucru pe care îl are în dulap. E genul de rochie care te poate purta ea pe tine (și mă tem că ea are această frână de mână trasă), dar mie mi se pare cea mai potrivită completare vestimentară pentru soția mea. M-am resemnat la gândul că, probabil, își va continua somnul în șifonier mult și bine. Mi-am asumat asta chiar de la început. Dar, nu-i așa, pe fundul cutiei Pandorei a rezistat Speranța. Soția mea și cu mine, destul de repede în istoria noastră comună, am depășit un prag pe care văd că multe cupluri încă îl mai au: acela de a-și cumpăra, unul altuia, haine. Cred că am fost destul de atenți unul la preferințele celuilalt și, încurajați de reușite inițiale, am pătruns cu siguranță într-o matcă altfel riscantă. Eu, unul, frizez chiar lăudăroșenia, și(-mi) zic că rareori am dat-o în bară. Măsura XS e colac de siguranță, iar stilul, stilul e cheia de boltă a întregii serii lungi de cumpărături. Feminin, fluid, cu un touch Sixties, cu rare ieșiri în peisajul geometric


E Ș A R FA TA , C R AVATA M E A

31

clar, contemporan, conceptual. Bluze, rochii, eșarfe și bijuterii am luat mereu cu plăcere și cu siguranța că „nu are cum să nu îi placă“. S-a mai întâmplat și asta. N-am brodit-o cu două jachete de șantung, foarte cochete, de altfel, pentru că nu e genul jachetă. Am cumpărat prima dată din America o rochie de cocktail size 0, care s-a dovedit până și pentru ea prea mică și niște tricouri lăbărțate și vezi, Doamne, funny, descurajant de mari. Cumpăr, mărturisesc, în primul rând ce-mi place mie și ce sunt sigur (dar atât de sigur, încât aproape că mie se pare utopic contrariul!) că i-ar plăcea și i-ar veni bine. Favorizez culoarea, pentru că ea contrabalansează cu negrul. Mi se pare că roșu, violet și verde sunt nuanțele ei, pentru că știu că va pune în celălalt talger al balanței tonuri hibrid, ca nude, lila, șampanie sau perlă. Îndrăznesc grafie (orientală, mai ales, paisley, aveați vreun dubiu?), pentru că are suficiente piese simple în contrapartidă. Și, cel mai important, îmi place să îi cumpăr, pentru că îmi place anu num miit fel: m feel:: feminin, fem em min i să o văd îmbrăcată într-un anumit fluid, câteodată cu un dram de provocare. Ce nu iau? Pantaloni – nu mă pricep, iar aici suntem diametral opuși în gusturi. Ei îi plac largi, mie strâmți. Fuste – poartă mai rar de o dată pe an. Pantofi – cine riscă să cumpere încălțăminte pentru alții? Pulovere – le consider cvasi-inutile în garderoba zilnică a unei femei. Cu cât mai supradimensionate, lălâi, și montane, cu atât mai descurajante, mai moartea pasiunii. Nu vă imaginați că e concordie pe linie. De-a lungul timpului, am luptat de câteva ori cu o pudoare pe care am crezut-o ușor exagerată sau cu stări sufletești pe care nu am avut delicatețea să le observ. Are oroare de inadecvare (tematică, de vârstă sau de mood), drept care, odată ce se conturează un nu, apăi nu-ul ăsta rămâne gravat pe etichetă, oricât lobby aș face eu pentru un decolteu mai revoluționar sau o lungime...


32

C A F É G O UR M A ND

mai puțin lungă. Una peste alta, însă, mie îmi place cum se îmbracă, pentru că o face în ton cu ea însăși. Or, mie îmi cam place de ea... Cred chiar că are niște haine de care sunt eu mai atașat decât ea, pentru că sunt învelișul exterior al unor momente puse în secțiunea premium a dulapului cu amintiri: rochia liliachie de mătase de la aniversarea andaluză a primei luni de căsătorie; rochia neagră și asimetrică pe care a purtat-o la lansarea primei cărți; șalul de mătase grea și ruginie care, în mintea mea, va mirosi mereu a apă de portocal; eșarfa Hermès (tot vintage, tot de pe eBay) pe care i-am dăruit-o la treizeci și cinci de ani; cerceii de poveste orientală, cu turcoaze și perle, pe care i-a luat când cea de-a doua carte a devenit realitate. Reversul medaliei îl reprezintă cam jumătate din sertarul meu cu cravate. Câteva cămăși de artilerie grea, câteva papioane dincolo de capricii, câteva eșarfe și fulare evergreen. Tricouri cu mânecă scurtă berechet și pas mal de încălțări estivale (42 e canonic). Dincolo de ele, însă, sunt încurajări și, foarte rar, sprâncene ridicate. Gusturile mele vestimentare se epurează cu fiecare an care se scurge. Cămăși albe fără număr, tricouri doar în vacanță, pulovere subțiri, eminamente uni, ușor accesorizabile și multe haine „de treabă“ (costume, pantaloni și sacouri cu grade variabile de formalism). Cel mai adesea, opinia mea îmi e suficientă, dar, dacă am nevoie de a doua, a ei este... prima și singura. Eu sunt mai viteaz. Ea e mai clasică. Dar e, oricând am nevoie. Împreună, niciodată, dar niciodată, nu ne îmbrăcăm ca să ne potrivim unul cu altul. Sper că va mai trece, însă, multă vreme până când vom renunța să ne îmbrăcăm ca să ne bucurăm unul pe celălalt. (Nunta by Carmen Ioniță, 2019)


CUPRINS Café gourmand ...................................................................................... Privește cerul (În loc de introducere) ................................................. *Cerul meu senin .................................................................................. *Lordul....................................................................................................

7 11 15 18

GULERUL CĂMĂȘII ............................................................................

21

Concentré d’été .................................................................................. Motor, acțiune, parfum!.................................................................. Eșarfa ta, cravata mea ...................................................................... Un aliat invizibil ................................................................................ AbsolOUD ........................................................................................... Becuri .................................................................................................... Cui i-e frică de parfumeria de nișă?............................................ Parfumul și căile lui nebănuite ..................................................... Sub scut de oud și de santal ........................................................... „L’amor che move il sole e l’altre stelle“ ......................................

23 26 30 33 37 40 45 49 55 60

CE CAUT EU ÎN VIAȚA MEA .........................................................

65

Și nu m-am simțit bătrân ................................................................ Spinări de șobolani ........................................................................... Pot să fug... printre portocali? ...................................................... #Insta... lația de pom........................................................................ „Ioana, m-ai rupt!“.............................................................................

67 70 73 76 78


Cum mi-am furat eu Crăciunul.................................................... Bărbatul cu flori ................................................................................ Dar din dar, fără de „dar“ ............................................................... Doi într-o barcă .................................................................................. În sănătatea mirilor! ......................................................................... Cinstea în bucate ............................................................................... Prima mea pască ................................................................................ În curtea școlii .................................................................................... Hey, Ron! (poveste la Poveste pentru Maria) ................................. Fazan ......................................................................................................

82 86 90 94 97 100 105 108 112 116

V... DE LA VIZUAL ................................................................................ 121 Șapte povești cu Ana Wagner ....................................................... Grădina secretă dintre ape ............................................................. Frumusețea de dragul frumuseții ................................................ I Get So „Emotional“, Baby! .......................................................... Iepurele negru cu ochi roșii și mănuși de catifea ................... S-a stins lumina falnicei Veneții................................................... Clar precum clar-obscurul ............................................................. Visul fotografului .............................................................................. Nori, peruci și turle în ceață ......................................................... American Horror Story .................................................................. Focul negru .......................................................................................... Adio, Julieta, eu rămân cu Whoopi! ........................................... Vechiul și noul alfabet al frumuseții ..........................................

123 126 129 133 137 142 146 151 155 160 164 170 175

BOARDING PASS .................................................................................. 181 Oslo. Orașul în care e bine............................................................. Liber la all-inclusive ............................................................................ Al meu, al nostru............................................................................... Gerbili, tamarini și o întrebare .................................................... Giordan heritigi! .................................................................................... Pierdut memorie. Ofer telefon la schimb .................................

183 187 192 196 200 204


Cu buchet, dar fără flori................................................................. 208 Să nu uit ................................................................................................ 212 Latergram ............................................................................................. 216 BUNĂ SEARA, DOAMNELOR, BUNĂ SEARA, DOMNILOR! .......................................................... 219 Povestea unui debut .......................................................................... Un dans ................................................................................................. Merge MGS-ul! ................................................................................... FaceApp ................................................................................................ My Two Cents.....................................................................................

221 223 226 230 234

FOTOLIU DE ORCHESTRĂ ............................................................ 239 Pledoarie pentru adevăr .................................................................. La Traviata la Royal Opera House Covent Garden................ „O doamnă într-o scrisoare mi-a dat pentru dvs. această trăsură“ ........................................................................... „Werther... Qui m’aurait dit la place qu’il... devrait occuper“ .......................................................................... Nunta lui Figaro și alte pirostrii...................................................... Ceci n’est pas une chronique ......................................................... Fluturele violet.................................................................................... E.N.E.S.C.U......................................................................................... „Perché sola è la Regina?“ ............................................................... Chacun à son centenaire ................................................................. Totul e bine când se termină cu bine ......................................... Cine m-a reîndrăgostit de operă .................................................. Cio-Cio-San, Ikigai și pustiul unei grădini japoneze ............. No Fat Lady Around ........................................................................ Mariah, bat-o vina!............................................................................ Jessye Beim Schlafengehen .................................................................. Stratosferă ............................................................................................ Turandot, opera operelor, filmul filmelor, slipul slipurilor ...

241 243 246 250 254 258 263 268 270 277 284 289 294 300 304 308 313 317


TABLOURI ÎNTR-O EXPOZIȚIE .................................................. 323 În loc de „La mulți ani!“ .................................................................. 325 Leontina Văduva, dincolo de explicații ..................................... 329 Virginia mea ........................................................................................ 333 AS TIME GOES BY ................................................................................ 345 2017, mai mult sau mai puțin ........................................................ 347 2018 și eu prin el................................................................................ 351 2019 înainte de a-i face vânt .......................................................... 355 Mulțumiri ............................................................................................... 359


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Café gourmand (preview) by Editura Nemira - Issuu