Viorel Ploeșteanu (Irlanda) – Interviu/Pag

Interviu cu Valeriu Cazacevschi

un interviu de Viorel Ploeșteanu (Irlanda)

“Lucrările mele sunt... o căutare lăuntrică a identității...”

1. Am înțeles că ești un artist autodidact. De unde a venit chemarea pentru creație și cum ai început primele lucrări?

Chemarea pentru creație a venit fără să-mi dau seama. Eu desenez, mai mult sau mai puțin, de când mă țin minte. În anul 2013, s-a stins din viață mama mea, iar la scurt timp după aceea, am început să desenez intensiv, mai ales portretul ei. Cred că atunci am realizat că am nevoie să mă exprim mai mult decât prin cuvinte. Această perioadă m-a facut să realizez că pentru mine arta este o reacție la experiența mea de viață. Așadar, primele mele lucrări au început din 2013 și au fost lucrări de desen în creion.

2. Ai studiat pe parcurs metode de lucru în privat sau ai urmat cursuri de specialitate?

Am studiat și continui să studiez la nivel individual. Aceasta este modalitatea pe care eu o prefer, mai ales datorită faptului că stilul meu de exprimare este unul clasic, dar am făcut și un curs de specialitate online: Old Master's Academy. Am făcut acest curs pentru a învăța niște tehnici care nu se mai predau în școlile moderne. Îmi place să studiez la nivel personal, pentru că astfel eu sunt în control și pot alege direcția pe care o consider a fi mai aproape de sufletul meu.

3. Ce a fost mai întâi, pictura sau sculptura?

După o perioadă de desen, de aproape un an și jumătate, am început să experimentez pictura. Am încercat să lucrez cu ulei și vopseluri, dar am îndrăgit să pictez mai mult în ulei. Sculptura a venit mult mai târziu, a venit în primul an de pandemie, ca rezultat al constrângerii și frustrării pe care o simțeam. Prima mea sculptură este direct legată de această experiență de "lockdown", după care au urmat și alte sculpturi. Dar la conceputul fiecărei lucrări, fie pictură sau sculptură, este desenul. Desenul a fost, este și va rămâne pentru mine cea mai simplă metodă de traducere a imaginației într-o lucrare vizuală.

4. Când ai venit în Irlanda și cu ce gânduri? Consideri că aici te poți afirma mai bine ca artist?

În Irlanda am venit cu douăzeci de ani în urmă, cu gândul și dorința de a-mi construi un viitor mai bun. Nu am încercat niciodată să mă afirm ca artist în Republica Moldova, dar sunt sigur că sunt mulți iubitori de artă și acolo, totuși, fiind în Irlanda, realizez că sunt înconjurat de foarte multe persoane care iubesc și apreciază arta.

5. Spune-ne câte ceva despre proiectul tău artistic! De ce în Dublin și nu în Wexford, unde locuiești? L-ai inițiat singur sau lucrezi cu alți artiști plastici?

În acest moment merg înainte cu sculptura. Mi-ar plăcea să dedic mai mult timp artei mele, dar îmi pot permite să fac arta numai part time. Lucrez de unul singur la proiectele mele, însă aștept vremea

interviu de Viorel Ploeșteanu

în care va fi posibil să mă dedic artei în totalitate. De ce Dublin și nu Wexford? Eu merg acolo unde sunt invitat și o fac cu plăcere!

6. La ce expoziții ai participat până acum?

Am participat la mai multe expoziții. De două ori am avut expoziție la Green Acres, în Wexford, am avut lucrări de-ale mele și în Bunclody, și în Bray, dar am avut și un proiect în Florența, în Italia: "Shamal, il vento creativo" 2016.

7. Ce încerci să exprimi prin lucrările tale?

Prin lucrările mele încerc să exprim diferite simțăminte, gânduri, idei sau concluzii. Lucrările mele sunt rezultatul unor emoții trăite de mine, a unor experiențe personale din viața mea, ele sunt, dacă vreți, o căutare lăuntrică a identității, sunt rezultatul unor condiții umane, cu care noi toți ne confruntăm la un moment dat în viață, fie în copilărie, adolescență, fie chiar atunci când ajungem neputincioși sau ne aflăm în fața morții. Dacă prin arta mea reușesc să-mi răspund la întrebările vieții, eu sunt satisfăcut, pentru că știu că aceleași căutări, pe care le-a întâlnit sufletul meu, sunt și căutările multor alți oameni.

8. Care sunt proiectele de viitor?

În proiectele mele de viitor intră o grădină de sculptură și o galerie privată. Grădina de sculptură este un proiect destul de costisitor, la care am început să lucrez cam de vreun an de zile. Sper să fie deschis pentru public în vreo doi ani, nu am un timp exact când va fi, dar vă voi ține la curent. Grădina va fi în Wexford, nu departe de orașul Gorey, unde publicul va putea avea acces și la atelierul meu de sculptură. Un alt proiect de viitor este și dorința mea de a deschide un atelier de ceramică: îmi place să modelez, îmi place să dau formă obiectelor. Deasemeni, sunt deschis și la proiecte mai mici, cum ar fi expoziții locale sau naționale.

9. Câteva lucruri despre omul Valeriu Cazacevschi și familia lui?

Am fost născut în Republica Moldova, unde am copilărit și mi-am petrecut adolescența. De la o vârstă fragedă am emigrat în diferite țări, după care, la vârsta de 22 ani, am ajuns în Irlanda, unde și locuiesc împreună cu soția mea și cei trei copii ai noștri. Îmi găsesc plăcerea în a cunoaște, încercând mereu să studiez ceva nou. Îmi place să colectez artă, cărți și obiecte vechi, în special lucrări din lut și ceramică. Mă consider un om modest și fericit.

10. Ce crezi despre proiectul Itaca?

Proiectul ITACA, în opinia mea, este un proiect mult apreciat. Este un proiect care unește oamenii de artă și oferă posibilitatea de a descoperi și cunoaște oameni de cultură, care au aceleași tradiții, mod de gândire și vorbesc aceeași limbă. Apreciez mult proiectul ITACA, vă doresc mult succes pe viitor și mă simt bucuros că am onoarea să fiu parte din acest proiect!

Cele mai recente apariții editoriale la ITACA Publishing House

Felix Nicolau vine în acest roman lipsit de inhibiții cu o succesiune de întâmplări absurdo-ilaro-grotești, care se agață de tine, cititorul, învăluindu-te, făcându-te un personaj fals al romanului, gata oricând să intervină în acțiune, însă, furat de ritmul aberant-amețitor-încălecător impus, atent să nu scape vreun detaliu, amână implicarea sa până la ratarea finală, lăsându-i toată gloria autorului, care, în ciuda invitației din prolog, nu lasănici urmă de șansă nimănui.Poveștile lui nu s-ar fi putut scrie altfel.Finalul e apoteotic spre apocaliptic. Umorul triumfă, acoperind toată construcția elaborată de până acum într-un splendid foc de artificii. Liniștea nopții de după duce oriunde. Pe mâna femeilor este o carte care te (cu)prinde total și definitiv.

Viorel Ploeșteanu

Lumea cealaltă despre care ne scrie I. C. Liță, nu este neapărat Valhala, Raiul, Iadul sau o lume a morților dinspre care ne vin povești neverificate. Lumea cealaltă este o lume care se disipează ușor în negura înserării, iar noi suntem pe cale s-o pierdem, temându-ne că păstrând-o sau referindu-ne la ea ne facem de râs în fața celor care văd numai prezentul și viitorul, dar în privirea cărora se poate citi o teamă ascunsă, o teamă de ceea ce trag după ei, ca pe un picior șchiop, pe care nu știu să-l poarte, trecutul, istoria de care nu se pot desprinde, ca pe un ghem încâlcit a cărei sfoară nu o pot rupe, dar nici nu știu s-o descurce. Viorel Ploeșteanu

Albert Camus spunea că, o cale la îndemâna oricui de a face cunoştinţă cu un oraş este să încerci să afli cum se munceşte în el, cum se iubeşte şi cum se moare. În romanul său „Fantasme”, Viorel Ploeşteanu ne face cunoştinţă cu un oraş, cu o metropolă europeană – Bucureştii – „...care sunt teribil de frumoși în zori, fără furnicarul de oameni și mașini, fără hărmălaie și nervi, fără bucureșteni”. Un oraş în care, asemenea Predicii de pe muntele Mântuitorului nostru, adevăraţii fericiţi sunt doar cei săraci сu duhul, cei ce plâng, cei ce flămânzesc şi se însetează, deoarece „Dumnezeu îi dăduse puterea, sau inconştienţa, de a trece surâzător peste toate încercările vieţii”.

Mihai Hafia Traista

Acum, însă, trebuie să vorbesc despre o carte. O carte de poezie, care nu e scrisă în dodii și nici pentru căanumite nopți de singurătate se cereau umplute cu ceva. Poetul acesta nu este niciodatăsingur. Este permanent interconectat cu lumea, cu bucuriileși suferințele ei. Bucurii care nu se văd în noianul de rele, el știe săle descopere și săle arate celorlalți. Suferințe care se văd, însăpe care auto-suspușii conducători se pricep cu atâta artăsăle disimuleze între alte suferințe, el le extrage cu precizie de ceasornicar și le face poezie. Nu poezie de consum sau de pension, nici poezie de citit pe la serate literare, ci poezie dură, răscolitoare; poezie care te incităși te culpabilizează, pentru cănu faci mai mult cu viața ta pentru a împiedica ticăloșiile să se întâmple. Atitudinea poetului este una de revoltă, însă nu o revoltă mută, ci una participativă, incitantă și bine direcționată. Rămâne ca și cititorul să-și asume acest mesaj și să-l împlinească. Viorel Ploeșteanu