Ovidiu Gligu (Belgia) – Proză/Pag

Vacanța mare Ovidiu Gligu (Belgia)

În drum spre casă

Se lăsa seara pe drum. Noi mergeam alene, toți trei. Urmăream cu atenție luminile mașinilor care treceau când și când pe lângă noi. Eu și fratele meu ascultam - pentru a câta oară? - poveștile bunicului nostru, Taica, sau Taica Bogdan, cum îi spunem noi.

- Vă-închipuiți voi… Din păcate zgomotul unui motor îndepărtat l-a oprit pentru câteva clipe. - Închipuiți-vă - începu din nou Taica - ce curaj am avut, eu un băiat de numai zece ani, am îndrăznit să-l întreb pe tata: „Tată, spune-mi de ce bei tu atât de mult?” Ei, el nu s-a supărat pe mine, ba chiar mi-a răspuns: „Copilul meu, vezi tu, eu lucrez în construcții, de dimineața până seara sunt la clienții mei, acolo mănânc, iar ei îmi dau totdeauna și ceva de băut. Nu-i mai pot refuza, m-am obișnuit așa, n-am cum schimba.” - Dar, Taica, în ce limbă i-ai vorbit? Am pus această întrebare, deși bănuiam răspunsul, pur și simplu pentru a-i semnala că încă îl ascult, mergând obosit. O mașină a trecut și Taica a revenit: - Pe-atunci locuiam în Serbia și vorbeam doar limba sârbă, româna am învățat-o mai târziu, aproape de-odată cu limba țigănească... Da... Nepoții mei... Fiți atenți la mașinile cu numere străine! Sunt oameni care merg la vamă, cei de dincolo aruncă tot felul de lucruri interesante, dalea rare pe la noi! Da, Taica avea dreptate. Cu un an înainte, tot în vacanța de vară, am avut norocul să găsesc pe acest drum o cutie goală de bere olandeză. O luasem cu mine la Timișoara, făcusem din ea un suport pentru creioane; printre colegii mei de cămin am devenit cineva, aproape o vedetă, eu un simplu student din anul întâi. - Deci nu vorbeai în grai bănățean, acasă, când erai mic? - Eu, nici de fel; doar tata înțelegea, era prieten bun cu valahii care țineau birtul din sat. Lui îi

plăcea țuica, v-am spus. Pentru mine asta nu prea conta, aveam ce să mănânc, mă simțeam bine acasă, o ajutam pe mama... chiar am prins gustul de a merge la școală. Pentru că, până la vârsta de zece ani, tata nu mi-a cerut niciodată să merg să lucrez cu el. Pe de altă parte, frații mei mai mari, unchii voștri Sfetco și Mirco, erau cu adevărat nefericiți. Aveau 17-18 ani și tata îi lua zi de zi pe șantierele lui. Munceau din greu, dar nu primeau bani. Puțină mâncare, dar nu multă, și acoperișul casei noastre, asta era tot ce aveau ca răsplată pentru munca lor grea. Fiindcă tata mergea la birt aproape în fiecare zi, după muncă, să mai bea câteva pahare. Și așa... câștigul zilei, rămânea acolo. Veneau acasă, toți trei, triști și obosiți, iar mama plângea în fiecare seară. - Și sora ta, Cecia Doila? - Oh, când aveam eu zece ani era deja plecată. Tata a măritat-o chiar dinainte de a împlini paisprezece ani; era frumoasă și a luat-o un om bogat din Bela Țîrkva, acolo în Serbia, la Biserica Albă adică. Îmi amintesc că era foarte bucuroasă să plece din casă, dar mie mi-a fost tare dor de ea, greu m-am obișnuit. Am reușit să o revăd abia după douăzeci de ani, sau poate mai mult, nu știu... era deja bunică. Abia când au dispărut problemele dintre România și Iugoslavia am putut iar să ne întâlnim. Când leam făcut prima vizită, din păcate, mama era moartă de mult. - Și tatăl tău? - Eh, el a trăit bine, a reușit chiar să vină la nunta mea, aici la noi la Tigva. Frățiorul meu și-a dres respirația și l-a corectat pe Taica: - Ai spus că Sfetco și Mirco sunt unchii noștri, dar nu e corect. Ei sunt frații tăi, nu-s frații lu’ mama. - Da, da, ai dreptate, dar nu știu cum s-ar zice: stră-unchii voștri? E bine? - E mai bine! Ai grijă, Taica, te urmăresc! - Hai, să mai fie și un lup mâncat de oi! glumește Taica.

- Și ce au făcut ei? De ce locuiesc tot aici, la Tigva, ca și noi? - E o poveste lungă… - Dar mai avem cinci kilometri până la casă, avem timp destul. - Vedeți, în tot răul este și un bine. Comuniștii ne-au confiscat terenul de lângă sat. Ne-au dat drept despăgubire parcelele astea de peste dealuri, departe de sat, mai degrabă ca o pedeapsă pentru că nu am vrut să intrăm în Cooperativă2 . - Taica, nu vorbi așa tare! îi spun speriat, fără să mă gândesc că suntem singuri pe drum, înconjurați doar de terenuri agricole și dealuri.

Singurul martor posibil ar fi fost lună plină, dar cu siguranță ea nu era informatoarea Securității3 , căci sunt americanii cei care au cucerit-o. - Da, e și-un bine, nepoții mei. Că dacă nu ar fi venit comunismul nu am fi mers atâta pe jos. Iar drumul ăsta e numai bun pentru sănătate și pentru poveștile mele... Atunci, ia ascultați cum a început viața românească a fraților mei, și a mea... Și nu uitați că în tot răul este și-un bine!

Fuga

Și Taica și-a continuat povestea... Era în vara anilor 1931-1932, nu mai știu exact, dar era noapte, toată lumea dormea, sau așa credeam. Tocmai era să adorm și eu, când am auzit un zgomot ca un fâșâit, dinspre patul fraților mei. M-am trezit și am ascultat cu atenție ce șușoteau. De fapt, ei plănuiau să plece deacasă în secret, că nu mai puteau suporta. Mi-am dat seama că, dacă ei pleacă, eu voi rămâne singurul băiat alături de tata... Și m-a luat așa o frică, încât m-am hotărât imediat să plec și eu cu ei. M-am ridicat încet și, cu voce scăzută, i-am spus fratelui mai mare: - Vreau să vin cu voi, Sfetco, nu mă lăsa aici, mie teamă să rămân fără voi! - Of, frățiorul meu, ești prea mic! Nu știm unde mergem și ce vom face și cum ne vom câștiga traiul! Nu poți veni cu noi... Dar, de îndată ce ne găsim o muncă stabilă și un adăpost, venim să te luăm, promit! - Nu, nu, nu te cred! Dacă plecați, mă veți uita, ca Doila. Nu, eu trebuie să vin cu voi acum! - Înțelege-ne, mi-a spus și frate-meu Mirco, nu se poate. Tu nu poți lucra cu noi și nu putem avea grijă de tine. Ascultă-mă, ne întoarcem în câteva săptămâni să te luăm! - Sfetco, Mirco, dacă nu mă luați cu voi, o să țip și o să-l trezesc pe tata! O să țip atât de tare că se va trezi, chiar dacă e beat! Asta le-am spus și eram hotărât să-i opresc cu orice preț... S-au vorbit între ei în șoaptă, și-apoi au zis: - Bine, hai, vino cu noi, plecăm imediat! Om vedea ce-om face... - Ne putem lua rămas bun de la mama? - Nici vorbă, trebuie să plecăm imediat. Hai, grăbește-te! Am scos desagii cu mâncare, pentru trei zile. Îmbrăcă-te repede și vino afară, te așteptăm! Și au ieșit. Tata sforăia cu întreruperi. M-am uitat câteva clipe la patul mamei, care dormea cu fața întoarsă spre perete. A fost ultima dată când am văzut-o, am ieșit cu lacrimi în ochi, dar nu am îndrăznit să plâng, ca să nu fac zgomot. Frații mei erau deja afară, în spatele casei. Era foarte cald, era întuneric, luna strălucea palid în spatele norilor. Am pornit cu pași de uriaș, fără să ne uităm înapoi. Era foarte cald și îmi simțeam obrajii arzând. - Unde mergem, fraților? - În România, acolo vom găsi de lucru! Și vom începe o viață nouă! - Dar nu știm să vorbim limba lor, ce vom face? - Vom învăța repede, suntem tineri. În România trăiesc multe nații, chiar și sârbi ca noi. Am cunoscut un negustor sârb care locuiește acolo, la Tigva, îi vom cere ajutor. - Tigva... e în Romania deci... e departe de aici?

- Nu, nu e departe, 10-15 kilometri, nu știu, ajungem acolo în zori. Dar trebuie să ne grăbim, să trecem granița cât e întuneric. Și de-acum, liniște!

2 Cooperativa Agricolă de Producție (CAP) – organizație economică colectivistă, creată pentru a elimina proprietatea agricolă privată, în timpul dictaturii marxistcomuniste.

3 Securitatea Statului – serviciul de informații din România, în perioada comunistă; organ represiv creat pentru impunerea și menținerea dictaturii marxistcomuniste. Itaca Anul X / nr. 39, iulie, august, septembrie 2022

Discuțiile noastre s-au încheiat acolo și am continuat marșul forțat mai câteva ore. Am reușit să trecem granița fără nici o problemă, frații mei cunoșteau locurile bine, cred că nu era prima oară când făceau asta. În orice caz - dragii mei nepoți - am ajuns dimineața, foarte devreme, în fața prăvăliei lui Moș Laza... tata lu’ Simion, viitorului meu prieten, pe care îl cunoașteți și voi. Uica Sima, cum îi spune lumea.

- Iaca-așa am ajuns eu prima oară aici în Tigva, fără să înțeleg mare lucru, când aveam vreo zece ani! Dar frica de necunoscut era nimic pe lângă teama de a rămâne argatul neplătit al tatei, ne-a spus Taica. Și imediat a adăugat: - Și nu uitați că alcoolul distruge familiile, și cine devine dependent nu are niciodată o viață fericită.