Skip to main content

Apold

Page 1

Judeţul Mureş selectează deşeurile. Implică-te ! Proiectul a fost aprobat de către Comisia Europeană şi beneficiază de finanţare din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) în cadrul POS Mediu, Axa prioritară 2 „Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor istorice contaminate”. Astfel valoarea totală a acestuia este de 45 milioane Euro, din care 31,5 milioane reprezintă finanţarea prin fonduri structurale europene, 7 milioane de euro fac parte din bugetul naţional şi 6,6 milioane de euro reprezintă finanţarea din bugetul judeţean Mureş.


Proiectul îşi propune iniţierea unor activităţi extracurriculare din domeniul ecologiei şi protecţiei mediului, informarea elevilor despre importanţa colectării selective a deşeurilor şi a posibilităţilor de reciclare a acestora. Proiectul se încadrează într-un proiect mai amplu al Consiliului Judeţean Mureş, care înglobează o serie de activităţi în care vor fi implicaţi locuitorii. Iniţiativa are ca scop informarea locuitorilor judeţului Mureş cu privire la implementarea sistemului integrat de gestionare a deşeurilor ce respectă cerinţele legislaţiei române şi europene în domeniul protecţiei mediului, fiind eficient, economic şi suportabil pentru populaţie, cât şi menit să îmbunătăţească calitatea vieţii tuturor mureşenilor.


Campania de conştientizare se derulează în perioada mai-decembrie 2013 şi are ca obiectiv informarea populaţiei cu privire la beneficiile oferite populaţiei prin infrastructura creată, amenajarea de puncte de colectare separată dotate cu eurocontainere specifice. Una dintre principalele activităţi ale campaniei este “Caravana Viitorului”, care se va opri în 102 localităţi din judeţ pentru susţinerea unor evenimente interactive care vor include demostraţii practice de utilizare corectă a unităţilor de compost distribuite în zona rurală.. O altă componentă o reprezintă seria de întâlniri “BIOautograful” organizate în 40 de şcoli şi licee din judeţ. Elevii se vor întâlni cu Vizi Imre, mureşeanul finalist la Vocea României, pentru a învăţa culorile colectării selective şi beneficiile unui comportament responsabil faţă de mediu.


IMAGINI DIN TIMPUL PROMOVĂRII PROIECTULUI


IMAGINI DIN TIMPUL PROMOVĂRII PROIECTULUI


Reciclarea este una din cele mai simple metode de a proteja planeta de poluare. Principiul e simplu: refolosești hârtia până te plictisești și nu mai tai alți copaci. Reciclare înseamnă colectarea separată a deșeurilor (sticla, plastic,hârtie). Profesorii din judeţ au organizat activităţi educative și simpozioane pe teme ecologice. Elevii Școlii Gimnaziale Apold au confecționat diverse obiecte din materiale reciclabile. Au folosit hartie, carton, pet-uri, pungi, dopuri de plastic etc Toate creațiile lor au fost reunite într-o expoziție la care au fost invitați dascălii, elevii și părinții. Cu această expoziție s-a dorit a se demonstra importanța celor trei R pentru ocrotirea Pământului: REFOLOSIRE RECONDIȚIONARE RECICLARE


EXPZIȚIE DE LUCRĂRI DIN MATERIALE RECICLABILE


EXPZIȚIE DE LUCRĂRI DIN MATERIALE RECICLABILE


EXPZIȚIE DE LUCRĂRI DIN MATERIALE RECICLABIL


EXPZIȚIE DE LUCRĂRI DIN MATERIALE RECICLABILE


EXPZIȚIE DE LUCRĂRI DIN MATERIALE RECICLABILE


EXPZIȚIE DE LUCRĂRI DIN MATERIALE RECICLABILE


EXPZIȚIE DE LUCRĂRI DIN MATERIALE RECICLABIL


EXPZIȚIE DE LUCRĂRI DIN MATERIALE RECICLABILE

Prof. NAGHI ELISABETA EDIT Școala Gimnzială Apold, jud. Mureș


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Apold by edit70 - Issuu