pp.33

înfr i, neîncetat, cu „puritatea ac iunii”, întru „onestitate des vâr it ”.

În cele 458 de pagini ale acestei confesiuni, omul Anthony Quinn, un „saxon” veritabil, mândru i orgolios, prin vi patern , dar extrem de sensibil, prin originile mexicano-irlandeze ale mamei, i-a recompus o mare parte din propria via , „s pând în locuri dureroase”, incredibil de dureroase, nu pentru ca doctorul psihiatru s -l ajute s dep easc zvârcolirile trecutului, ci pentru a reoglindi o epoc , acele concep ii de via americane de la începutul secolului al XX-lea, sc ldate într-un existen ial dur. Nu în van va afirma, la un moment dat: „Via a ne-a dat realitatea”.

Da. Cititorul se va confrunta cu îns i realitatea, necosmetizat . Anthony Quinn a fost un copil nefericit, a cunoscut suferin a, asemenea p rin ilor s i (locuind, chiar sub coroana unui pom timp de câteva luni), dac re inem c cel mai mare lux în modesta locuin p rinteasc erau plita i lampa cu kerosen. i cât zbatere, îmbr ând tot felul de meserii, pentru a tr i de azi pe mâine! Sporadic, a fost ajutor de electrician, a vândut ziare, a lustruit pantofi etc. A încercat de toate, asemenea p rin ilor i bunicilor, coborând pân la autoironizarea propriei sale fe e „azteco-irlandeze”. i, din nefericire, nu f temei, în timpul când americanii nu-i agreau deloc pe mexicani. De aici, i statutul lor social.

Nu întâmpl tor, îi va m rturisi medicului, de fapt, nou , tuturor, cu durere, „ur sc pe oamenii care nu sunt con tien i de cruzimea ciei”!

Impresionant! Miezul acestui „ur sc” este acela de a- i p stra verticalitatea, conform devizei tat lui, „Nimeni n-ar trebui s i câ tige existen a tr ind în genunchi”.

Francisco Quinn (1897-1926), tat l, a fost pentru Anthony cel mai bun pedagog, neuitând deviza acestuia „lipsa de demnitate e cel mai r u sentiment”. Cât miez filosofic putem desprinde din scena care se finalizeaz , prin dispre uitorul - „niciun ban nu merit s te pleci dup el”!

Maturizarea lui Anthony Quinn, g sirea drumului care s -i aduc împlinirea, profesional i familial, fi-va anticipat de interven ii sincere, dezinteresate, ale unor persoane, viitori parteneri de platou, precum, actri a Carole Lombard (1908-1942), care îl va avertiza: „O s i ia mult s ie i la lumin ”! i nu a fost nici u or, nici simplu, dar Anthony Quinn a perseverat.

A pictat, a sculptat, a practicat i boxul chiar cu succes. A iubit într-atât lectura, încât ajunsese s se identifice cu personajul lui Romain Rolland, Jean-Christophe. Cânta la saxofon, recita, reproducea pasaje din romanele sau piesele lecturate.

În aceast mare diversitate de preocup ri, Anthony Quinn pledeaz pentru sinceritate în art , afirmând c „puternica identificare cu personajele pe care le interpretezi te face retr ie ti adesea experien e dureroase sau fericite”. i nu va fi de mirare c la doar dou zeci de ani, î i g se te deja „calea” (foarte posibil, i prin influen a protectoare a unei femei, mai mare decât el cu 18 ani, dar pe care a iubit-o, cu spasme adolescentine). Re inem, totu i, c i-a venerat familia, în ciuda unor manifest ri juvenile extreme. Ba chiar, a tr it experien e incredibile.

Se va c tori la vârsta de 22 de ani, de i ar ta precum un „pu ti”, foarte încrez tor în sine, convins c „va cuceri lumea”. i nici nu va fi de mirare. Cu multe hopuri, dar o va cuceri, dup cum prea bine se tie. Din prima torie, va avea cinci copii. Primul, Christopher, mort la doar trei ani ori, prin înec. O pierdere extrem de dureroas , despre care nu dore te s vorbeasc , dar care-l va duce, totu i, în fa a unui psihiatru. În schimb, descoperim referiri, afectuoase, la adresa celorlal i copii - Christina, Catalina, Duncan i Valentina, precum i la îng duitoarea sa so ie, Katherine (1911-1995), fiica adoptiv a renumitului regizor Cecil B. De Mille (1881-1959). i-un mic detaliu, deloc lipsit de importan . Atrac ia pentru Kathy fi-va de natur strict emo ional . Îi „amintea de bunica sa (patern , Dona Sabina), prin frumuse e i for a moral ”.

Lecturând aceast confesiune, catul originar / The original sin: a self-portrait (în versiunea româneasc a doamnei Monica Andronescu, Editura NEMIRA, 2018), în elegem c Anthony Quinn a fost vulnerabil în fa a femeilor care i-au ie it în cale, preferând mai ales pe acelea mult mai mature decât el. Aventurile sale au fost atât de curioase prin diversitatea lor, încât, atunci când se va c tori, în numele purit ii, pe care nici el nu o mai pre uia de mult, a dorit s o impun proaspetei sale so ii. Un oc puternic, urmat, culmea, de acuze! Posibil, se identifica, tulbu tor, cu anumite personaje literare, sau îi r sunau în memorie, dojenitor, la acel moment, dictonul formulat de scriitorul cretan Nikos Kazantzakis (1883-1957), anume c o femeie este precum „un izvor minunat peste care dai în de ert. Bei din el i nu-l distrugi doar pentru c altcineva a b ut din el înaintea ta”.

Într-un final se na te o întrebare. A fost pl cere sau a fost acceptare, ca între erou i dublul s u s persiste acea stare de „autotorturare” i de „autoflagelare f sfâr it”?! Posibil, acel alter ego fantomatic, „pu tiul”/ „b iatul”, s -i fi c uzit pa ii, determinândul s con tientizeze r cinile, catul originar. Dar cu demnitate.

C[r\i primite la redac\ie