Sibiana Mirela Antoche Poeme

Sibiana Mirela ANTOCHE

Clocotul cerului

încruciúezi, poetule, cuvinte Qăscute din fotosinteza azurului vĠi înmoi degetele în călimara sufletului úi-mparĠi cu noi clocotul cerului cântând simfonia primăverii la pianul crângului înverzit vĠi ninge cu flori de tei peste umeri ameĠindu-Ġi simĠurile te-arunci în vâltoarea scrisului úi nu te-opreúti până ce nu s-a scuturat úi ultima petală ce dulce Ġi-e versul ce rotundăĠi-e strofa ce leac dumnezeiesc plăPădeúti pentru rănile dureros înmugurite... vĠi legi ochii de felia de-argint a lunii úi-i deschizi când curcubeul Ġi-a tăiat respiraĠia plouă cu soare în inima ta... condeiul Ġi-e úuvoi de lumină ce pâlpâie în mucul undelemnului încins...

Cearcănele ploii...

mi-e sufletul exilat în canionul gândurilor secondate de neuronii fumigeni adormiĠi în condurul cu stele al nopĠii e liniúte pe lama ascuĠită a orizontului nu dansează nici felia albotină a lunii nici coconul rubiniu al răVăritului numai visele sparg banchiza de gheaĠă în aúchii de lumină hialină curg ĠurĠuri de fluturi pe pleoape descăOĠându-mi iriúii hăituĠi de tăcere... mi-am urcat sentimentele în turnul de fildeú al izbăvirii pierzând nasturii căPăúii timpului între zdrenĠele lumânărilor topite... mi-am cusut teama cu firul de mătase al ierbii opintindu-mi lacrimile în cearcănele ploii...

Herghelia de fluturi...

mi-ai furat un ciob din suflet úi l-ai prins butonieră la sacoul de duminică VăĠi fiu aproape când departele doare nu-Ġi fie teamă că ploile mor atunci când sărută pământul acoperăĠi trupul cu umbra-Ġi úireată úi-ascultă văpaia pietrelor încinse dezleagă din hăĠuri iubirea úi-nhamă herghelia de fluturi la trăsura bălaie din poiana narciselor e nuntă-n seraiul cu flori în dimineĠile ninse cu rouă îmbie-mă-n pletele crude-ale ierbii úi n-o săĠi înúel aúteptarea cu ochii-Ġi ca úaua murgilor sălbatici cuprinde-mi privirea úi fă-o săĠi fie mireasă...

Colivia de iluzii

vĠi asemăn genunchii cu trovanĠii rotilaĠi úi-n crustă văcsuiĠi de úmirghelul nevăzut al vântului umerii, cu stâncile pleúuve ale lunii Wălpile, cu brazda învârtoúată a cerului braĠele, cu razele fervente ale soarelui ochii, cu afinele zeĠuite-n pădurea fermecată Sărul, cu spicele grâului pârguit compus din materia dumnezeiască a universului vĠi mai rămâne vreme Vă picuri agheazmă din lacrima ploii în Călcâiul lui Ahile inegalabila cruciadă a iubirii i-am pus speranĠei gaj colivia de iluzii atârnată pe terasa de sticlă a raĠiunii...

Rânjetul caustic al tăcerii...

se ascund muúuroaie de gânduri difuze în antecamera apusului grăbind trezirea neuronilor din anestezia întunericului încolăcit în umbra necoaptă a răVăritului gânguresc zorii îmbujoraĠi de flacăra incandescentă a clopotniĠei despletindu-mi orele înnodate în sârma ghimpată ale scutecelor nopĠii... încrustez în absurdul deúertic diamantul invizibil al ignoranĠei înfrăĠind paúii clipei trecute cu prezentul corigent la purtare injectez indulgenĠă în vene paravane de trestii la ochi înúelând fălcile rechinilor în rânjetul caustic al tăcerii...

Sepale de fildeú

aglomerăm peroanele cu bagaje de scrisori anonime pierzând lirul întrebărilor anoste prin ploaia febrilă de mai jumăWăúi de măsură vúi caută prin crânguri perechea... petale înflorite de tei UăYăúesc ochii blândelor úoapte stânjenite de murmurul ascuĠit al tăcerii se aud paúi inocenâi pe alei ca o plăpândă adiere a zefirului ce mângâie pletele serilor caline rostogolesc sub azuriul umbrelei siropoase declaraĠii de logodnă promiĠătoare legăminte petulante cascade de sărutări amoroase

UăGăcini din butaúii iubirii au erupt din coasta primăverii vorace înmulĠind opaline sepale de fildeú...

Mihai MERTICARU

O, când visează, omul e un zeu... ( Friedrich Holderlin) 1 Zi úi noapte, Parisu-i feerie,

Un ocean de culori úi de lumină, Un fluviu de încântare deplină, Cu-o mie de ispite te îmbie. Lucrare satanică sau divină Te transpune în altă galaxie, Cu sadism, te ucide úi te-nvie, Surprizele nu i se mai termină. Întreaga lume úi-a dat întâlnire La Turnul Eiffel úi-n mii de muzee. Nu conteneúte cerul să se mire Ce-i leagă pe oameni cu-atâtea fire. Petrecerea-i demnă de-o epopee, MulĠimea roagă clipa-n loc să steie.

2 Oraúe ca Parisul, în lume, nu-s,

Cuib de nebunie úi tinereĠe, Mereu ne evocă vremuri măreĠe, MinunăĠie între plus úi minus. Aici úi-o piatră poate să ne-nveĠe Aievea să-i vedem pe cei ce s-au dus, Ale căror nume urcă tot mai sus ùi le citim pe ziduri úi prin pieĠe. Mai mulĠi Ludovici úi un rege Soare, Magnificul împărat Bonaparte, Mari pictori îndrăgostiĠi de culoare, Scriitori ce au dat slovei savoare, Abili maeútri ai sublimelor arte Care-au învins invincibila moarte.

3 Pe zare, muguri úi purpură s-aprind,

Vedenii,înviind, maiestuoase, Care-au trăit odată-n carne úi oase, Ahasverici, continuu ne surprind. 9ăd umbrele cele mai luminoase: Balzac,Hugo, Dumas în horă se prind, Voltaire, Rouseau nemărginirea cuprind, Piaf mă scaldă-n melodii duioase.

Al nouălea Ludovic, mare rege, Corot, Manet, Matisse intră-n paradă, Al patrulea Henri lauri culege, Colette úi Beauvoir, celebre colege. Oricum, nu-i dat oricui minuni să vadă, Parisul doar conĠine-o miriadă.

4 Paris luminos, colorat, mon amour,

Mi te-ai lipit de suflet ca o marcă, Mi l-ai înăOĠat la ceruri de parcă De el ar atârna acest Eiffel Tour.

Te văd în dulce primăvară, dar că Erai armonie, nu visasem, jur, Acum plutesc în metafizic azur, Cu sublimităĠi, inma-mi se-ncarcă. Minunile tale, miraje úi drog, 0ă pierd în suflu tainic, mă regăsesc Într-un lung úi pasional monolog În care te-ador, te chem úi te rog 6ă nu pui punct acestui zbor îngeresc, În splendorile tale, să mă soresc.

5 Alt soare văd pe cer úi altă lună,

0ă alintă noaptea cu argint stelar, O pietricică-mi pare mărgăritar ?i toată lumea-i cu mine-mpreună. Acul orar se face iar minutar, În turn, un clopot sunăúi răsună, Parisul, de miracole, cunună, Mereu se revarsă în alt avatar.

Cu vrajă funambulescă, lascivă, Îmi răscoleúte iluzii perverse, Când ia un chip de fantastică divă, Nu-mi mai reuúHúte nicio eschivă, Ne-arată feĠe ascunse, diverse, Surprizele se varsă în averse.

6 Parisul cântă-n ritmuri cadenĠate,

6ă zbori în înalturi, inima-Ġi dă ghes, Idilele dulci, instantaneu, se Ġes În marea de extaze úi păcate. Pe Champs-Elysees, popoare în exces, Pe Sena curg istorii colorate, L' Ile de la Cite,model de sublimitate, Notre-Dame un alt fantastic unvers,

Le Pont-des-Arts e-o parte din Paradis, La Place de la Concorde, aur, lumină, Le Tour Eiffel, zbor rebel al unui vis,

Le Palais Garnier, miracol concis, La Sacre-Coeur, turiútii se închină, La Moulin-Rouge, petrecere divină.

7 La Paris e veúnică sărbătoare,

Un fluviu de oameni pe bulevarde, La Versailles intră alte miliarde, 6ă-l vadă, vor toĠi, pe regele Soare. La Luvru pare că palatul arde, Lumea-i în delir, se calcă-n picioare, E-o luptă corp la corp, care pe care, Nu mai lipsesc decât niúte petarde. Prin muzee, în pestriĠă grămadă, De-a valma, merg úi săraci, úi mai sus-puĠi, Se-nghesuie, vor mai bine să vadă, Discret, sunt atraúi de aceeaúi nadă.

Îi las pe cei, de catedrale, seduúi, Merg să văd atelierul lui Brâncuúi.

8 Brâncuúi m-aúteaptă-n Montparnasse zâmbitor,

0ă invită-n atelierul-muzeu, Cu barba-i bogată, pare Dumnezeu, 0ă cinsteúte c-un pahar de zaibăr úi dor. Eu îl privesc úi el ciopleúte mereu, Zâmbindu-mi olteneúte de după nor, O pasăre úi un pandant sclipitor Se desprind ca aurul de minereu. Din marmură, din bronz, din ghips úi din lemn 5ăsar negrese, blonde domniúoare, Nemărginirea mai crestând un însemn. Într-un târziu, l-am salutat solemn, Întrebându-mă cum a făcut oare 6ă-nveĠe pietre úi bronzuri să zboare.

9 Plimbarea pe Sena, o simfonie

Ce-n slava cerului te ridică, Cobori, urci iarăúi, că la o adică $úa cunoúti suprema frenezie. Spună oricine orice-ar vrea să zică, Tu simĠi uúor în preajmă cum adie Un suflu de-nĠeleaptă entelehie, Nimic úi nimeni plăcerea nu-Ġi strică. Din Turn, vezi cum un lung úarpe de argint Alunecă melodios pe sub pod, Timpul úi veúnicia ca un alint, Muntele, marea,valuri de hiacint, Popoare într-un continuum exod, Prin aburii uimirii, miriapod.

10 NopĠi albe, am trăit la Sankt Petersburg,

Dar la Paris au fost multicolore, De-un tonic, stimulat, de mandragore Ce-mi activa calităĠi de taumaturg. Ziua-i de douăzeci úi cinci de ore Ce cu o vitez-a luminii se scurg De cum soarele scapăUă spre amurg, Până-n pragul splendidei aurore. Admir discret o armură de pitic ùi-l văd pe-al treisprezecelea Ludovic, Întreg oraúul cântăúi dansează, Parizimea e continuu trează. Se cere-o reverenĠă după tipic Metropolei ce-o lume luminează.

11 În Montparnasse savurat-am o cafea

Alături de Emil Cioran, pe o sofa, Surâzător úi trist, el filosofa ùi veúnicia pe lângă noi curgea. Printre ornamente în stil ova, (Pe un perete, un peisaj ardea ùi un altul zugrăvea o luptă grea), O clipă l-am zărit pe Casanova . 0ă uit în stânga úi-l văd pe Eliade, Alături Eugene Ionesco úade, C.V. Gheorghiu intră pe uúă La braĠ cu-o mutră veselă, ghiduúă. Artiúti vin la Paris, faimă să prade, Chiuie gloria pe sub arcade.

12 Magnet e a metropolei lumină,

Atrage pe artiúti ca pe fluturi, Unii se întorc sub, alĠii pe scuturi, Destui ode luminoase-i închină. Îi fascinează oraúul cu mituri, Cu catedralele care îmbină' N vitralii scene din viaĠa creútină, Cu mărul din rai numai bun să-l scuturi.

Pe pâine, aici, artă se întinde, Capodoperele-n aer dansează, Talentul, cu kilogramul, se vinde, Pe Sena, harul curge cât cuprinde. În Paris, orice fiinĠă visează Fie că doarme, fie că-i trează.

13 În fasta clipă ce-ai ajuns la Versailles,

FiinĠa toată îĠi cântă, exultă, Se face privire ori catapultă, Freamăt úi extaziere făUă grai. Se priveúte, s-admirăúi s-ascultă. Vezi o fantastică replică la rai Începi subit să-ndrăgeúti tot ce urai, Risipa de frumuseĠe-i prea multă. Armonie, graĠie úi lumină, Sculptură, muzicăúi poezie Cu genialitate se îmbină Într-o dantelărie genuină, În marmură, Grecia antică-nvie, Un vis e totul úi o feerie.

14 Oraú-muzeu, minunilor minune,

Fermecător, te-am văzut azi-noapte-n vis, Erai mult mai frumos decât te-am descris, Chemarea-Ġi nu contenea să răsune. Vrei să mă seduci, vicleanule Paris? Inima-mi beteagă mereu îmi spune &ă-n vatra ta s-ar face un tăciune, Declin, deci, mesajul tău sui-generis. Strălucirea ta e prea orbitoare, Mie îmi ajunge palidul soare, Seducătoru-Ġi apel e prea viclean, (Nu accept, deúi refuzul mă doare). Je regrette, nu te suport, eúti prea tiran, Rob nu vreau săĠi fiu, rămân ce sunt, pietrean!