www.safetybroker.ro
Publicația Safety Broker | aprilie 2021
SAFETY MAGAZINE
Aplicația My Safety la două luni de la lansare Interviu Alex Babei
“Comunicarea și relațiile interumane sunt cele mai importante abilități în orice carieră” Interviu Cristina Năstase
Top Brokeri și Clasament Safety Broker 2020
Safety Broker Satu Mare o echipă de neoprit! Interviu Marcel Buzilă
aprilie 2021
1
SAFETY
MAGAZINE
Mesaj CEO
Sumar În era digitalizării, 02 Mesaj CEO tot oamenii sunt Aplicația My Safety la cheia succesului … 03 două luni de la lansare chiar și de la distanță! Asigurarea de Sănătate -
Viorel Vasile, CEO Safety Broker
Suntem încă în prima parte a anului 2021 și ca în orice moment de start, aruncăm o privire în urmă ca să recapitulăm lecțiile învățate și să ne uităm spre viitor cu planuri, obiective și gânduri optimiste. 2020 s-a simțit pe alocuri un an complicat în care cu toții am fost puși la încercare: planurile s-au schimbat peste noapte, ieșirea din zona de confort a devenit regulă, adaptarea s-a transformat într-o abilitate-cheie. 2020 este anul care ne-a provocat cel mai puternic până acum, s-a dovedit un an în care am învățat cât în zece ani, în care am demonstrat că putem rămâne uniți indiferent de provocări sau de momente dificile și că #safety1st nu e doar o expresie, ci este mai degrabă un mod
de a face lucrurile să funcționeze. Într-un an în care am trecut testul maturității și al anduranței mai mult ca oricând, ne-am dat seama că valorile noastre și experiența pe care am dobândit-o în ani de zile se mențin și la distanță. Am reușit chiar și cu munca în sistem hybrid, telemunca și întâlniri online să realizăm obiectivele propuse la începutul lui 2020. Suntem în topul clasamentului companiilor de brokeraj în asigurări, potrivit datelor celui mai recent raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară privind evoluţia pieţei asigurărilor în 2020. De 8 ani consecutiv, suntem lideri de piață, aceste realizări se datorează în primul rând vouă. În pandemie, mi s-a demonstrat de zeci de ori faptul că oamenii sunt cei mai importanți. În prezent, mă bucur nespus să am alături de mine o echipă de oameni atât de performanți, profesioniști și implicați. Vă mulțumesc că ați ales Safety Broker și pe mine în rolul de ghid în călătoria voastră pe drumul dezvoltării profesionale. 2021 a început în același stil pandemic, dar cu noi provocări și noi obiective. Am lansat în luna februarie aplicația #mySafety - un instrument de real ajutor clienților care doresc să achiziționeze asigurări din confortul propriilor locuințe direct de pe telefonul mobil și un mare pas în procesul de digitalizare a pieței de asigurări. În luna iunie, vom implementa Asigurările de Locuință în aplicație. Mai multe despre acest proces descoperiți în interviul oferit de Alex Babei în acest număr al revistei noastre. Ne propunem să fim și în 2021 lider de piață, să fim la fel de ambițioși, să ne îndreptăm atenția spre clienții noștri și să le oferim cele mai eficiente soluții de asigurare. În încheiere, pentru că suntem în apropierea Sărbătorilor Pascale, vă doresc să aveți sărbători senine, gânduri vesele, oameni dragi și suflete pline de lumină alături de voi la masa de sărbătoare! PAȘTE FERICIT!
Viorel Vasile
2
www.safetybroker.ro
04
beneficii pentru antreprenori
06
Interviu cu Cristina Năstase
08
Safety Broker - de 8 ani lider al pieței de brokeraj în asigurări!
09
Clasament Safety Broker
10
Primăvara aceasta, și noi gândim UNIQA!
12
Concurs UNTOLD 2021
13
Safety Broker Satu Mare - o echipă de neoprit!
15
Pe 22 martie familia extinsă a Safety Broker a devenit mai bogată
SAFETY MAGAZINE
Editor coordonator Diana Popa Marketing Ramona Dobrescu Colaboratori Dan Năstase DTP & Creație Mo.Marketing Structură editorială EEA Marketing Concept
SAFETY
Noutăți
MAGAZINE
Aplicația My Safety la două luni de la lansare
P
olitica de dezvoltare a Safety Broker este orientată către nevoile clienților, iar vremurile noi ne provoacă la inovație și soluții menite să ne aducă mai aproape sau mai la îndemâna clienților. Contextul pandemic, dar și tendința de digitalizare a pieței de asigurări ne-a determinat să oferim clientului posibilitatea de a-și achiziționa asigurarea din confortul și siguranța locuinței sale. Așa a luat naștere aplicația mySafety – un instrument pentru suportul clienților care doresc să achiziționeze asigurarea RCA sau Travel, folosind mijloace sigure care permit păstrarea distanței sociale. Povestim despre impactul aplicației, dar și alte obiective de viitor cu colegul nostru Alex Babei, Tech&Digital Development Manager. SM: Cum a primit consumatorul de Asigurări aplicația My Safety? Câți utilizatori activi are în prezent aplicația? AB: Aplicația a fost primită cu entuziasm de utilizatorii care au dorit să emită rapid o poliță de asigurare, având în prezent peste 1700 useri activi. Bineînțeles, ne așteptăm că atât numărul utilizatorilor, cât și al polițelor încheiate prin aplicație, să crească exponențial, pe măsură ce vom introduce noi produse și va crește popularitatea aplicației, iar clienții vor vedea cât de simplu și rapid își pot achiziționa un produs de asigurare. SM: Există rezultate vizibile după lansarea aplicației vs. canale tradiționale de distribuție? AB: MySafety vine în sprijinul forței noastre de vânzări, fiind un instrument la îndemâna clientului, disponibil nonstop și de oriunde. Acesta are posibilitatea de a-și emite polița de asigurare din intimitatea casei sau exact în momentul în care are nevoie, fără a depinde de un program de lucru. Acoperă totodată un segment de clienți mai greu accesibil – persoane ocupate care preferă soluțiile digitale și tehnologia, așadar vine în completarea canalelor tradiționale de distribuție ajutându-ne să servim un număr cât mai mare de clienți. În cazul
în care clienții care își încheie polițele prin intermediul aplicației mySafety sunt deja în portofoliul colaboratorilor noștri, polițele respective se vor transfera automat, în 24 Broker, în contul fiecărui colaborator care este administrator al acelui client. SM: În prezent, din aplicație se pot achiziționa Asigurări RCA și Travel. Care este următorul produs de asigurare ce va fi implementat în aplicație?
Alex Babei,
Tech&Digital Development Manager
AB: Aplicația va fi dezvoltată treptat, deoarece dorim să creăm o oarecare obișnuință a utilizatorului, să se familiarizeze cu aplicația și cu modul de emitere înainte de a introduce noi produse, astfel încât să fie cât mai ușor de asimilat. Dacă sunt prea multe produse în același timp, este posibil să fie încetinit procesul de emitere și utilizatorului să i se pară mai greu de folosit aplicația. Vom introduce așadar în perioada următoare în aplicație noi Asiguratori care și-au arătat interesul atât pe partea de Travel, cât și pe partea de Locuințe și chiar Life. Printre aceștia, amintim Omniasig, Uniqa, Eurolife și Aegon până în acest moment. SM: Achiziția de asigurări de locuință va fi 100% online sau va implica comunicarea cu un reprezentant Safety Broker?
AB: Toate produsele se vor putea emite 100% din aplicație, fără intervenția unui reprezentant Safety Broker. Vom încerca să facem cât mai simplă și intuitivă emiterea polițelor, însă în cazul în care clienții ne solicită ajutorul (mai ales la primele utilizări), ne pot contacta telefonic sau scrie pe adresa de email: comenzi.mysafety@safetybroker.ro și vom acorda tot suportul necesar. SM: Safety Broker este un promotor al digitalizării insurance. Care sunt următoarele proiecte de digitalizare pe care Safety le are în plan pentru 2021? AB: Ca întotdeauna, avem planuri mari și foarte mari. Următorul pas după mySafety este aplicația 24Broker: Agent PRO care va ajuta agenții să emită polițe direct din aplicația mobilă, aceasta fiind disponibilă atât pe Android, cât și pe IoS, dezvoltând astfel „canalele tradiționale de distribuție” și făcându-le cât mai accesibile. Apoi, avem un plan pentru un nou design al platformei de emitere 24Broker. Lansăm platforma în două etape: la finalul anului, vom avea o nouă interfață 24Broker.ro pentru vânzători (24Broker. ro Sales), iar în primăvara anului viitor (2022) va fi gata partea de Back Office. Practic, prin acest demers, vom avea în 2022 o platformă nouă 24Broker, rescrisă cu tehnologie de ultimă oră și cu foarte multe funcționalități și îmbunătățiri care să asigure continuitatea businessului în cele mai bune condiții. De asemenea, vom integra în platformă trei noi comparatoare: Travel, Locuințe, CASCO. Primele două vor fi finalizate până la mijlocul anului, iar Casco până la finalul lui 2021. Prin astfel de demersuri și dezvoltări, dorim să menținem ritmul de digitalizare a businessului în particular, dar și a pieței asigurărilor în general, sperând să fim în continuare un model pentru ceilalți jucători de pe piață. #safety1st
aprilie 2021
3
SAFETY
MAGAZINE
Recomandarea Safety
Asigurarea de Sănătate - beneficii pentru antreprenori Vremurile pe care le trăim sunt interesante. Vorbim mai mult ca niciodată despre sănătatea noastră şi a celor dragi. Suntem provocați să fim trup și suflet prezenți, atenți și conștienți. Este importantă viteza de reacție mai mult decât în vremuri calme, atât acasă, cât și la locul de muncă.
F
iecare pas pe care îl face un manager este parte dintr-o succesiune de etape esențiale în evoluția companiei sale. Parteneriatul companiei cu angajații este extrem de important. Aceștia sunt resursa cheie care asigură supraviețuirea, dezvoltarea şi succesul competițional al companiei. Rolul unui broker de asigurări este de a reprezenta interesele clientului si de a veni cu soluții eficiente de asigurare în întâmpinarea lui. Dar nu doar soluțiile de asigurare fac ca Safety Broker să fie alegerea numărul 1 pentru clienții noștri, ci și consultanța pe care o oferim cu privire la beneficiile pe care un produs de asigurare I le poate aduce unui client, pe lângă riscurile acoperite de aceasta. În acest sens, colegii noștri de la Cluj, Dora Vas și Marius Murg, au identificat o serie de beneficii pe care Asigurările de Sănătate le pot oferi antreprenorilor din România și pe care vă încurajăm să le prezentați și clienților voștri. Cum poți să faci ca sănătatea angajaților să fie o investiție pentru companie și nu un cost, plecând de la rentabilitatea investiției (ROI) la valoarea investiției (VOI)? Care este cea mai bună strategie de recrutare a forței de muncă speci-
4
www.safetybroker.ro
alizată? Cum reușesc companiile să loializeze angajații buni? Cum cresc productivitatea angajaților?
O soluție la îndemână este urmarea celor patru pași descriși în continuare:
Iată mai jos o serie de soluții simple pentru toate aceste întrebări! Rentabilitatea investiției efectuate de fiecare companie depinde de obiectivele stabilite și de măsurarea acestora. Angajamentul resursei umane este un factor cu profunde implicații în succesul organizațiilor, capabil să maximizeze performanța, capacitatea de a inova și chiar profitabilitatea companiei. Multe companii cu care lucrăm caută VOI pur, să crească brandul de angajator, să aibă angajați sănătoși și un mediu de lucru proactiv. Altele se concentrează pe acordarea beneficiului pentru creșterea retenției de personal sau îmbunătățirea cifrelor de absenteism, în funcție de strategia și obiectivele departamentelor de management și HR.
1. Stabilește obiective strategice. Pentru majoritatea companiilor, acestea au legătură cu optimizarea forței de muncă și pot fi împărțite astfel:
Oricum ar fi, există întotdeauna o rentabilitate a investiției, indiferent dacă aceasta este axată pe VOI sau pe ROI. Măsurarea rentabilității investiției pentru sănătate este un concept nou și are la bază identificarea unor componente care pot fi evaluate din punct de vedere financiar.
• Retenție mai bună a angajaților Care conduce la o scădere a costurilor de înlocuire și formare a angajaților - costurile de recrutare interne/externe, timpul alocat recrutării de către angajații care participă la acest proces, costuri aferente promovării anunțurilor, prețul testelor aplicate angajaților, timpul necesar pentru acomodarea noului angajat până la atingerea performanței așteptate, costurile de asimilare ale procedurilor interne și costurile cursurilor de pregătire. • Creșterea angajamentului și productivității Studiile arată că angajații mai sănătoși și mai fericiți sunt mai productivi și mai implicați la locul de muncă. • Recrutare eficientă Scade costurile cu achiziția de personal, permite atragerea și păstrarea angajaților talentați. Piața muncii este într-o continuă dezvoltare, iar structurarea corectă
SAFETY
Recomandarea Safety
a beneficiilor pentru angajați este un avantaj competitiv major. • Înlocuirea fondului pentru sănătate/social Poti debloca sau diminua fondul prin oferirea unui beneficiu modern, ușor de accesat de către angajații care se confruntă cu situații neplăcute. • Scăderea absenteismului Un angajat sănătos are nevoie de mai puține zile de concediu medical și, implicit, oferă o performanță mai bună la locul de muncă. Creșterea brandului de angajator Poate fi privită ca o consecință a tuturor obiectivelor amintite. Permite companiei să aibă o imagine mai bună atât în exterior, cât și în interior. Conform unui studiu recent efectuat de Harvard Business Review Analytic Services, 71% din respondenți au clasificat angajamentul resursei umane ca fiind extrem de important pentru
succesul organizației. Corelat cu acest studiu, Gallup a realizat o analiză conform căreia companiile care au angajați cu engagement mai bun, au crescut: • Productivitatea cu 21%. • Satisfacția clienților cu 10%. • Vânzările cu 20%. • Profitabilitatea cu 21%. • Au redus absenteismul cu 41%. 2. Selectează un partener strategic. Un consultant care are o echipă dedicată și optimizează beneficii pentru angajați timp de 365 zile pe an, îți poate aduce un plus de valoare. Partenerul potrivit trebuie să ghideze echipa prin procesul de alegere și implementare a pachetului de beneficii medicale, al strategiei și al gestiunii pe tot parcursul anului. 3. Stabilește împreună cu partenerul tău care este nivelul potrivit de investiții.
MAGAZINE
O abordare strategică a beneficiilor începe cu stabilirea unui buget și analiza concurenței. Consultantul vă poate ajuta să înțelegeți tendințele pieței în raport cu domeniul dvs. de activitate și să stabiliți bugetul alocat pentru angajați. 4. Optimizează pachetul de beneficii. Un pachet bine definit și un partener de încredere reprezintă o opțiune solidă și poate menține costurile în parametri deductibili fiscal. Astfel, te asiguri că vei maximiza rezultatul investiției tale, iar beneficiile alese pentru angajați vor aduce diferențiatorul de care compania are nevoie. Îți putem fi alături într-o analiză de oportunitate și vei beneficia de expertiza noastră extinsă în configurarea pachetelor de beneficii pentru angajați. aprilie 2021
5
SAFETY
MAGAZINE
Interviu
„Comunicarea și relațiile interumane sunt cele mai importante abilități în orice carieră.”
Un interviu cu Cristina Năstase, Director Departament Parteneri Externi
Cristina este parte din echipa noastră de peste 11 ani și, deși nu a fost în prim-planul acțiunilor, nu o vedeți pe scene la conferințe sau ca speaker în cadrul ședințelor regionale, Cristina a fost dintotdeauna prima mână de ajutor, prima soluție sau mai corect spus - numele salvat pe „speed dial” în caz de urgențe pentru toți partenerii externi ai Safety Broker. Despre Cristina și cum e să fii în rolul ei, cum să jonglezi cu zeci de situații neprevăzute, sute de telefoane și mii de cifre și rapoarte, aflăm în acest interviu. SM: Să începem cu începutul. Cum ai ajuns la Safety Broker, pe ce poziție și
6
www.safetybroker.ro
cum a evoluat cariera ta de-a lungul acestor 11 ani? CN: După 11 ani, încă îmi amintesc primul meu contact cu Safety Broker. Am ajuns la Safety printr-o conjunctură atipică. Era o zi de iarnă geroasă. Pe străzile din București erau niște troiene ca-n povești, iar eu nu
trăiam cele mai ușoare momente din viața mea. Eram în acea perioadă în care nimeni nu prea angaja mămici cu copii mici de teama absențelor repetate cauzate de nevoile acestora. Eu aplicasem pentru o poziție în asigurări la Omniasig unde lucra soțul meu (Dan Năstase), care, ce să vezi, nu-și dorea
SAFETY
Interviu
MAGAZINE
să fim toată ziua împreună și la birou :). Am fost invitată la un interviu la Safety Broker de Ramona Dobrescu. Nu știu dacă astrele s-au aliniat sau dacă Dan s-a asigurat că nu vom lucra împreună, oricum, în cele din urmă așa am ajuns, vorba proverbului: „De ce ți-e frică, de aia nu scapi”. Deși am ajuns la interviu confuză, uitasem și CV-ul acasă, înghețată și foarte emoționată, am avut parte de o întâlnire extrem de prietenoasă cu Ramona. La finalul întâlnirii, discutam deja de copii și grădinițe. A doua întâlnire a fost cu Viorel Vasile. Deoarece aveam experiență pe partea financiară, m-a angajat în noul departament recent înființat „Francize”. De atunci până în prezent, am cunoscut atât de mulți oameni cu la fel de multe povești de viață, dar și de business, reușite sau eșuate, încât pot spune că datorită lor și echipei Safety am evoluat atât professional, cât și spiritual. Safety era în plin proces de dezvoltare a sistemului de francize atunci, iar cariera mea a început oferind suport celor șapte francize, cred, existente la acel moment. Astăzi, oferim suport celor peste 1000 de Asistenți în Brokeraj. Și cu siguranță, nu ne vom opri aici. În domeniul asigurărilor, în fiecare zi înveți ceva nou și evoluezi constant. SM: Care crezi că sunt cele mai importante calități pe care trebuie să le dețină un director care oferă suport celor peste 1000 de agenți Safety Broker? CN: Cred că principala calitate este RĂBDAREA. Am spus-o mereu. Îmi place ceea ce fac, chiar dacă sunt zile în care am zeci de telefoane și zile în care am mai puține. Îmi place să ascult oamenii, să le ofer sprijinul meu, să știe că au la cine apela și că, dacă noi nu vom putea rezolva problema lor, cu siguranță îi vom îndruma către colegii care-i pot ajuta. SM: Povestește-ne o experiență amuzantă pe care ai trăit-o de-a lungul activității tale la Safety și ce ai învățat din ea! CN: Nu voi uita niciodată prima Conferință Safety la care am participat, cea din septembrie 2010 de la Cabana Vânătorilor. Atunci, am cunoscut oamenii din spatele apelurilor telefonice, francizele pe care le aveam la momentul respectiv. Nu cred ca am fost mai mult de 30 de personae. Mare parte din ele sunt în continuare parte din familia Safety: Endre, State, Frățilă, Cabuz, Zina Andrei, Virgil Voicu, Coliță, Gal. Eram cu toții tineri, efervescenți, neobosiți și dornici de a comunica și de a ne cunoaște
mai bine. Astfel, după câteva ore de povești, am întărit legătura care se crease cu o delicioasă „Fasole cu ciolan” mâncată în toiul nopții la o pensiune din zonă. Am râs, am povestit, ne-am cunoscut și am învățat prima lecție adevărată și anume: „Comunicarea și relațiile interumane sunt cele mai importante abilități în orice carieră.” SM: Povestește-ne cum decurge o zi normală în Departamentul Parteneri Externi! CN: Nicio zi nu seamănă cu cealaltă. Sunt zile în care ne ocupăm de fișele de comision pe care le primim de la Asiguratori și zile în care generăm sute de deconturi de comision pentru partenerii Safety Broker, rezolvarea mail-urilor primite de la Societățile de Asigurare sau partenerii Safety Broker și zile în care pur și simplu primesc câte un telefon de la un colaborator care să mă întrebe ce mai fac, și acest lucru e minunat. SM: Descrie-ne echipa ta si cu ce se ocupă fiecare! CN: Orice coordonator consideră că echipa lui este cea mai frumoasă, deci și eu mă mândresc cu colegii mei. • Alexandru Bulibasescu - primul meu coleg, pot spune că împreună cu el am construit acest department. De asemenea, el este expertul în excel si baze de date. • Alexandra Sandu ni s-a alăturat într-un moment fericit din viața mea, când am aflat că voi fi pentru a doua oară mamă. Ei i-am predat la acel moment o parte din colaboratii mari, pe care i-a gestionat foarte bine și de care se ocupă în continuare. • Iulia Munteanu a fost cooptată în depar-
tament pentru a se ocupa de înscrierile la cursurile și examenele de pregătire profesională a intermediarilor în asigurări, și pentru a oferi îndrumare în ceea ce privește acumularea creditelor anuale ISF. • Adrian Sofonea este cel mai nou și tânăr coleg. El este băiatul bun la toate, a învățat de la fiecare câte ceva și ne ajută pe toți. Sunt o echipa unită, prietenoasă și care se ajută reciproc. Îi văd ca pe copiii mei. Iar de când lucrăm remote, deși avem aproape zilnic întâlniri online, îi simt că vor să se vadă, să fie aproape, să mai spună unul o glumă sau să mai facă altul o ghidușie. Se simte că le este dor de birou, de gustul cafelei savurate împreună. Așa că, uneori, după întâlnire, le opresc sonorul, eu îmi văd de taskuri și-i las să-și povestească experiențele din această nouă normalitate. Poate așa reușesc să simtă că trăiesc ceea ce trăiau odinioară. SM: Cum sunt abordate provocările în departamentul vostru și care a fost cea mai mare provocare pe care ați întâlnito în anul 2020? CN: Pentru noi, fiecare provocare e un nou proiect de echipă. Întotdeauna ne împărțim sarciniile de serviciu și ne ajutăm reciproc. Cea mai mare provoare a anului 2020 a fost să creăm și să configurăm câteva sute de useri într-un timp foarte scurt, pentru partenerii nou - sosiți în familia Safety de la Mureș, Maramureș și Oradea. Atunci chiar a fost greu, dar împreună, am reușit. SM: Dar cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o în acest an, care a fost?
aprilie 2021
7
SAFETY
MAGAZINE
Interviu CN: Deși înainte de pandemie, cu toții parcă simțeam nevoia unei resetări, când am intrat în ea, am conștientizat cât de norocoși eram și ce înseamnă să fii recunoscător pentru tot ceea ce ai. În acest an, am învățat că oricât de mult ai avea de muncă, dacă știi să te organizezi și ai parte de ajutorul colegilor și, cel mai important, al familei, vei reuși. SM: Având în vedere că de anul trecut lucrați în sistem telemuncă și, practic, te-ai ales cu încă patru joburi full-time, cum reușești să jonglezi cu taskurile de Directorul al Departamentului Extern, Șef al Administrației Interne – Casa mea, Chef în Bucătăria de Acasă, Educator pentru cea mică, Profesor pentru cea mare și cel de Master Wife? :) CN: Această întrebare cred că este valabilă pentru mulți dintre colegii și partene-
rii Safety Broker. Munca de acasă, pentru mulți dintre noi, înseamnă 2 h câștigate, 2 h pe care le petreceam în trafic, dar și mai multă muncă. Deși am muncit mai mult, am petrecut și mai mult timp cu cei dragi. Cât despre restul joburilor, familia este prima mea echipă, așa că și acasă am învățat să deleg :). Bunicii sunt responsabili cu gătitul, copiii au și ei responsabilitățile lor administrative. Mie mi-a rămas partea de educator, iar împreună cu Dan împărțim jobul de profesor pentru fetița cea mare care anul acesta are examenul de evaluare națională, iar școala online e o mare provocare. Fără ajutorul familiei nu aș reuși să fac față tuturor taskurilor și sunt recunoscătoare universului că am o familie așa de frumoasă, empatică și înțelegătoare. SM: Dacă nu ai fi atât de ancorată în
echipa Safety Broker, ce altceva ți-ar fi plăcut să fii? Recunosc că m-am întrebat și eu de mai multe ori acest lucru. Cred că aș fi optat pentru contabilitate. Am terminat liceul economic și facultatea de contabilitate și dintotdeauna mi-au plăcut cifrele și calculele. Se pare totuși că un curs de agent de asigurare pe care l-am făcut după ce am terminat liceul a așezat alfel lucrurile pentru mine. SM: În încheiere, te rugăm să transmiți un mesaj de sărbători tuturor colegilor și partenerilor Safety. CN: Un Paște fericit și liniștit alături de familie, multă sănătate și să ne revedem cât mai curând veseli la Conferințele Safety Broker!
Safety Broker - de 8 ani lider al pieței de brokeraj în asigurări!
S
untem de 8 ani consecutiv în topul clasamentului companiilor de brokeraj în asigurări, potrivit datelor celui mai recent raport al Autorităţii de Supraveghere, urmați de MarshBroker și Destine Broker. Poziția de lider este o recunoaştere a eforturilor depuse de o echipă uni-
8
www.safetybroker.ro
tă, dedicată şi coordonată cu succes. Este o confirmare a principiilor fundamentale ale companiei care susţin interesele clienților și calitatea relaţiei cu aceștia, şi, nu în ultimul rând, o recunoaştere a aportului financiar pe care Safety Broker îl aduce în piaţa de asigurări din România într-un context economic complet atipic.
Pentru acest premiu, mulţumim și felicitări întregii echipe Safety pentru buna organizare şi pentru adaptarea cu succes la toate provocările aduse de anul 2020, precum şi tuturor clienților și partenerilor care au ales și în 2020 Safety Broker! #Safety1st
SAFETY
Clasament
MAGAZINE
CLASAMENT SAFETY BROKER BIROURI PROPRII Nr. crt. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
Birou Safety Safety Cluj Safety Timisoara Safety Galati Safety Iasi Safety Deva Safety Neamt Safety Constanta Safety Suceava Safety Resita Safety Oradea Safety Bacau Safety Ploiesti Bucuresti Total
PBI Lei 2020 27,741,947 23,573,818 23,279,165 17,142,212 17,100,821 9,355,874 7,902,042 7,702,209 6,727,396 6,591,472 5,854,705 3,687,945 101,192,785 257,852,391
Pondere RCA 56.76% 64.84% 66.63% 55.98% 71.28% 43.77% 68.59% 73.47% 60.28% 80.81% 69.27% 52.00% 63.44% 63.24%
Evoluție 2.25% 1.89% 3.94% 13.13% -4.01% 44.87% 9.79% 10.87% -2.92% -3.26% 13.14% 242.77% 18.73% 11.40%
CLASAMENT SAFETY BROKER ASISTENȚI ÎN BROKERAJ Nr. crt. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
Asistent în Brokeraj Premium Insurance Marcopauas Iason Sigur Asigur Thot Asigur Diada Insurance Templars Insurance Star Protekt Ayane Smart Auto Insurance Pact Asig Carmen Risk Evenod All In Asigurari Fratila Consulting Gaman Rednote Cristea Bianca Brocs Vera Asig Alti asistenti Total
Județ HR+CV+MS SM AG VL BR IS B CT GR DB BV MM VS BH AB AR IS AR TM B
PBI Lei 2020 24,743,755 21,307,826 16,745,806 16,344,565 11,742,496 10,690,336 10,600,572 10,248,578 9,712,540 8,435,272 8,062,602 5,765,735 5,649,054 5,632,339 5,613,449 4,932,599 4,919,425 4,812,271 4,803,475 4,476,689 119,457,406 314,696,790
Pondere RCA 86.90% 76.82% 72.88% 81.04% 67.22% 81.28% 75.19% 77.23% 87.31% 80.80% 70.36% 81.93% 78.59% 71.60% 63.95% 76.41% 53.17% 62.98% 38.11% 43.26% 68.29% 72.55%
Evoluție 2.85% 5.64% -5.77% 7.75% -2.96% 7.21% 0.13% -3.88% 21.19% 1.70% 3.82% 13.47% 5.46% 6.44% -2.48% -2.65% 4.20% 4.74% 2.77% 9.72% 10.70% 5.92% aprilie 2021
9
SAFETY
MAGAZINE
Parteneriate
Primăvara aceasta, și noi gândim UNIQA!
P
entru că Safety Broker se bazează pe două canale principale, asiguratori și rețea de distribuție și are ca obiectiv principal oferirea unor soluții de asigurare eficiente care să răspundă cel mai bine nevoilor clienților noștri, încercăm de fiecare dată să realizăm parteneriate sustenabile care aduc în prim plan cele mai avantajoase servicii și beneficii. În acest scop, derulăm campania „Primăvara aceasta, și noi gândim UNIQA!”. Obiectivul campaniei este de a cunoaște cât mai în detaliu produsele UNIQA și de a le recomanda cu mai multă ușurință și încredere clienților noștri. Care este strategia de implementare a campaniei, care sunt beneficiile acesteia, dar și care sunt așteptările UNIQA în contextul acestei acțiuni, am aflat de la Adrian Bogdan, Director Distribuție Parteneri Retail. SM: Care sunt acțiunile propuse pentru această campanie? UNIQA: Prin această campanie, ne propunem să desfășurăm o serie de acțiuni de promovare și activare care să aducă în atenție produsele UNIQA. Astfel, avem în vedere desfășurarea a două sesiuni de comunicare în cadrul cărora experții UNIQA vor prezenta trei produse de asigurare destinate clienților întreprinderi mici și mijlocii. Totodată, vom organiza vizite ale Managerilor Parteneri UNIQA la
10
www.safetybroker.ro
sedii pentru întâlniri cu managerii Safety Broker. Împreună, prin discuții directe, vom putea identifica cele mai bune soluții pentru dezvoltarea relațiilor, dar va fi și o bună oportunitate de a primi feedback despre produsele și serviciile UNIQA. De asemenea, avem în vedere acțiuni pentru promovarea produselor de asigurare UNIQA prin machete electronice co-branded în rețeaua Safety, prin intermediul platformei 24Broker. Tot în cadrul acestei platforme, vom promova parteneriatul nostru printr-un material video realizat de Safety Broker. Acțiunile de promovare a parteneriatului și produselor UNIQA vor fi găzduite și în cadrul paginii Faceook a Safety Broker, în timp ce sediile managerilor Safety vor avea la dispoziție o serie de materiale promoționale oferite de UNIQA. Nu în ultimul rând, avem în vedere lansarea unui concurs cu premii pentru cei mai buni 10 vânzători Safety de Asigurări de locuință UNICASA, acțiune ce va avea loc în perioada campaniei de promovare (aprilie – mai 2021). SM: Care sunt produsele ce urmează a fi promovate în cadrul acestei campanii și ce aduce nou în piața de asigurări? UNIQA: Campania vizează produsul de asigurare de locuință UNICASA, asigurarea de călătorie și asigurarea destinate IMM – Op-
Adrian Bogdan,
Director Distribuție Parteneri Retail
tIMM & Eficient. Sunt produse care răspund unor nevoi diverse ale clienților noștri, fiind ușor de accesat atât prin procesul de ofertare, cât și în cel de emitere a polițelor. În cazul asigurării de locuință UNICASA și asigurării de călătorie, acest lucru se poate face direct din platforma 24Broker, iar asigurarea OptIMM & Eficient poate fi ofertată cu ajutorul managerilor parteneri UNIQA. Accesibilitatea și simplitatea în procesul de ofertare pentru asigurarea de locuință UNICASA sunt date și de faptul că acest produs este structurat într-un singur pachet de bază, cuprinzător din perspectiva acoperirilor, incluzând și serviciul de Asistență la domiciliu, precum și câteva clauze suplimentare. Practic, pentru produsul de asigurare de locuință de la UNIQA, pachetul de bază cuprinde acoperiri care, în cazul altor produse din piață, se regăsesc în clauzele suplimentare. Pe partea de daune, consultan-
SAFETY
Parteneriate tul digital ANA oferta clienților care achiziționează o asigurare de locuință o experiență…UNIQA. Cu ajutorul ANA, dauna se poate notifica și chiar soluționa printr-o simplă accesare a serviciului online, în doar câteva minute. Aceleași atribute legate de simplitate și accesibilitate se aplică și în cazul celorlalte produse – asigurarea de călătorie și OptIMM & eficient.
zare și automatizare a proceselor atât în zona de vânzare, cât și de postvânzare, astfel încât clienții noștri să se bucure de o experiență superioară în toate punctele de interacțiune cu UNIQA. În 2021, ne propunem să aducem îmbunătățiri produselor IMM și Casco, iar strategia și focusul nostru se axează în principal pe dezvoltarea și creșterea segmentului de asigurări de viață și accidente.
SM: Care sunt așteptările UNIQA de la această acțiune? UNIQA: Prin această campanie de promovare, ne dorim să ducem mai departe eforturile pentru dezvoltarea unui parteneriat solid cu Safety Broker, liderul pieței de brokeraj din România. Astfel, ne dorim să facem cât mai cunoscute în rețeaua Safety produsele și serviciile UNIQA, avantajele și beneficiile colaborării cu compania noastră și să oferim partenerilor și clienților noștri servicii recunoscute ca „best-in-class”. Suntem siguri că prin aceste acțiuni cu ajutorul profesioniștilor din rețeaua Safety Broker, vom atrage un număr mare de clienți care se vor bucura de beneficiile oferite prin produsele și serviciile noastre.
SM: Cum au arătat rezultatele UNIQA la finalul anului 2020? UNIQA: UNIQA Asigurări a raportat la finalul anului 2020 o creștere de 11% pe segmentul de asigurări nonauto comparativ cu perioada similară din anul anterior, înregistrând prime brute subscrise în valoare de 33,7 milioane euro pe această linie de activitate, conform IFRS. Activitatea UNIQA Asigurări de viață a continuat să fie susținută de vânzarea asigurărilor tradiționale, compania încheind anul 2020 cu un avans pe acest segment de aproape 5% față de 2019. Volumul de prime brute subscrise din asigurările de viață a înregistrat o valoare totală de 17,1 milioane euro,
MAGAZINE
conform IFRS, cu 3% sub cea din anul anterior. Profitul net cumulat al celor două companii UNIQA la finalul anului 2020 se situează la nivelul de 3,2 milioane euro, conform IFRS. Cu o istorie de peste 10 ani în piața asigurărilor din România și beneficiind de peste 200 de ani de experiență ca parte dintr-un Grup internațional cu o prezență tot mai puternică la nivel european, UNIQA Asigurări și UNIQA Asigurări de viață continuă să aducă valoare în viața clienților, concentrându-și eforturile în trei direcții principale: dezvoltarea de produse și servicii relevante care adresează nevoi de asigurare specifice, eficientizarea proceselor și optimizarea costurilor prin digitalizare, precum și investiția în calitatea echipei de profesioniști. Noul model de afaceri al UNIQA poziționează în centrul său clienții cu scopul de a oferi produse și servicii într-un mod personalizat, în funcție de profilul și nevoile specifice ale acestora.
SM: Ce alte planuri privind produsele de asigurare are UNIQA pentru anul 2021? UNIQA: Ne propunem să dezvoltăm portofoliul de produse UNIQA, poziționând clienții în centrul acțiunilor noastre, înțelegându-le nevoile și oferindu-le soluții de asigurare relevante, simple și accesibile. Vom completa strategia de produse cu programe de eficientiaprilie 2021
11
SAFETY
MAGAZINE
Evoluție
12
www.safetybroker.ro
SAFETY
Rețeaua Safety
MAGAZINE
Safety Broker Satu Mare o echipă de neoprit! Veseli, optimiști, uniți, cu voia bună la purtător și cu mult drag de muncă și performanță! Cu siguranță îi știți! Nu aveați cum să nu-i fi remarcat măcar la una din conferințele Partenerilor Safety Broker ce au avut loc din 2018 încoace! Și dacă v-ați întrebat cine e gașca aceea atât de veselă și bine închegată, ei bine, astăzi elucidăm misterul: ei sunt echipa Safety Broker Satu Mare. Cu un lider de neoprit, dornic să-și atingă obiectivele și să ducă echipa pe culmile succesului, nu ai cum să nu-i îndrăgești și să nu te molipsești de optimismul lor. Povestim în continuare cu domnul Marcel Buzila cum au ajuns să facă parte din povestea Safety Broker.
SM: Povestiți-ne despre experiența dvs. profesională! MB: 01 Iulie 1995 – un moment marcant din viața mea, dată la care am avut șansa de a începe un capitol unic din viața mea ca angajat (inspector asigurări, dir. Agenție, dir. de Sucursală) la ARDAF una dintre cele mai performante și frumoase companii din domeniul asigurărilor din România de la acel moment! În 2007, am început businessul pe cont propriu ca asistent pj, iar în 2009, am înființat și propria companie de brokeraj în asigurări: MB EUROPA BROKER DE ASIGURĂRI. O firmă mică, dar MARE ca imagine, construită datorită Oamenilor cu care am început și care sunt și astăzi alături de mine. Mă bucur că astăzi am ocazia să le mulțumesc public pentru tot acest devotament.
SM: Cum ați ales să colaborați cu Safety Broker? Care a fost motivul din spatele acestei decizii? MB: Anul 2017 a fost un an al transformărilor legislative din domeniu, un an în care brokerilor locali le era foarte greu să facă față provocărilor, în special celor financiare. Responsabilitatea față de partenerii și clienții MB m-a determinat să mă gândesc la mai multe scenarii în ceea ce privește viitorul nostru, al întregii familii MB EUROPA. Îmi numesc echipa familie, pentru că exact asta este, iar SAFETY
a fost singura companie în care am identificat exact oamenii pe care-i căutam. Cu mândrie și fericire, pot spune că am fost exact în momentul potrivit la locul potrivit și am avut noroc și inspirație. Astăzi, sunt recunoscător că am găsit exact ceea ce căutam - un nou cămin pentru familia mea. Lilla Rencz Sagi, Director Regional Safety Broker Bihor, a început să mă curteze din ianuarie 2017. Îmi amintesc că ne beam cafeaua în Satu Mare aprilie 2021
13
SAFETY
MAGAZINE
Rețeaua Safety aproape săptămânal, iar în august, eram la București pentru a semna parteneriatul. Viorel Vasile a fost și va rămâne pentru mine omul în care poți avea încredere și omul de la care ai de învățat câte ceva toată viața. El a fost cel care a întărit convingerea deciziei mele.
depinde foarte mult și de momentul reînceperii vieții normale. Chiar și în aceste condiții, ne dorim la fiecare început de an ca evoluția noastră să fie constantă, ne dorim să devenim mai buni, mai profesioniști. Suntem corecți și obiectivi și prin fiecare subscriere încercăm să reprezentăm doar interesul clientului!
SM: Cum arată actuala echipă Safety Broker Satu Mare? MB: Actuala echipă Safety Satu Mare nu mai este doar din Satu Mare. Avem două agenții proprii, suntem șase angajați și peste 80 de asistenți în brokeraj în județele Satu Mare,
SM: Despre 2020. Care a fost cea mai mare provocare pe care ați întâlnit-o anul acesta? Cum au fost rearanjate prioritățile și cum au impactat acestea activitatea dumneavoastră? MB: 2020 a fost un an care rămâne
Maramureș, Sălaj și Mureș și pot spune cu bucurie că este cea mai tare echipă din România.
SM: Cum ați evoluat de la începutul colaborării cu Safety și până în prezent? MB: Din perspectiva cifrelor, ne situăm exact acolo unde ne dorim să fim: în topul preferințelor sătmărenilor și maramureșenilor. Ca pondere, ne menținem la 75% RCA, ținta noastră este ca în următorii ani portofoliul nostru să fie unul de 60-65% pondere RCA, aspect care
14
www.safetybroker.ro
în istorie ca anul COVID. Un an al încercărilor, un an al supraviețuirii, un an parcă desprins din filmele de groază. Un an în care ar fi trebuit să aflăm ce contează cu adevărat pentru noi, oamenii, și să învățăm să prețuim mai mult viața, sănătatea noastră și a celor dragi. Dacă vom învăța aceste lecții, în timp, vom putea spune că anul 2020 a existat, altfel va rămâne cum am spus deja: anul COVID. Din martie 2020, a fost o mare provocare, a fost un an în care a trebuit să fiu mult mai responsabil pentru
mine, pentru familie, pentru colegii mei, pentru partenerii mei, pentru asigurații noștri, pentru tot ceea ce ne înconjoară. Acestea au fost prioritățile noastre pentru anul 2020: să ne protejăm pe noi și pe cei din jurul nostru, încercând tot timpul să reducem riscurile. Cifrele în 2020 nu au fost prioritatea noastră, dar spre satisfacția noastră, au fost în creștere față de 2019.
SM: Ce obiective ați stabilit pentru 2021? Dar pe termen lung? MB: Pentru anul 2021, în primul rând, îmi doresc să se termine anul 2020. Să ne reluăm viața, să ne reîntâlnim cu toții, să ne facem planuri de vacanțe, să revenim la normalitate!!! Din perspectiva Businessului pentru anul 2021, îmi propun să dezvoltăm și să creștem afacerea pe divizia de leasing. Iar pe termen lung, obiectivul nostru rămâne același: să fim în topul preferințelor asiguraților. SM: Cum ați descrie într-o frază echipa Safety Broker? MB: O FAMILIE CU ADEVĂRAT PUTERNICĂ ȘI FERICITĂ! John Quincy Adams spunea: „Dacă acțiunile tale îi inspiră pe ceilalți să viseze mai mult, să învețe mai mult, să facă mai mult și să devină mai mult, atunci ești cu adevărat un LIDER” - asta înseamnă echipa Safety. SM: În încheiere, doriți să transmiteți un mesaj de sărbători colegilor, clienților și partenerilor Safety? MB: SĂ FIM SĂNĂTOȘI ȘI LA INIMĂ FRUMOȘI! SĂRBĂTORI FERICITE ÎNCĂRCATE DE LUMINĂ, BUCURIE ȘI DRAGOSTE.
Pe 22 martie familia extinsă a Safety Broker a devenit mai bogată Un nou pui de om delicat, gingaș și minunat a venit pe lume în familia colegului nostru Endre Barabas și impilicit în familia noastră. Milla Barabas este minunea pentru care nu știm dacă s-au născut încă, poeți care să-i descrie în versuri frumusețea iar pentru noi cuvintele par a fi prea puține. Bun venit pe lume Milla, să ai o viață frumoasă și să fii înconjurată mereu doar de oameni frumoși la suflet și la chip!
Milla Barabas - 22
.03.2021
aprilie 2021
15
16
www.safetybroker.ro