Corina Știrb Cooper, Ochiul și alte puncte de vedere

Traduceri

Ochiul și alte puncte de vedere

Corina șTIrb CooPer

La Editura „Caiete Silvane” a apărut, în traducerea scriitoarei Alice Valeria Micu, volumul poetului chilian Victor Lobos Saavedra, Ochiul și alte puncte de vedere.

Victor Lobos Saavedra s-a născut în Santiago de Chile în 1960 și a fost unul dintre membrii fondatori ai atelierului literar „José Donoso”, inaugurat în 1981, care a iniţiat reînnoirea literaturii chiliene, după ce pumnul de fier al cenzurii regimului dictatorial al lui Augusto Pinochet s-a încheiat.

După o foarte lungă perioadă de tăcere, care a urmat eșecului în încheierea unui roman bazat pe viaţa pictorului suprarealist român Victor Brauner, în 2007 a publicat prima sa carte de poeme, El ojo y otros puntos de vista, la RIL editores, volum ce reia ideile romanului neterminat.

Poezia lui Victor Lobos e aluzivă, plină de referinţe literare, artistice, mitologice și istorice, dar și încărcată de emoţie, uneori animată de suprarealism și întotdeauna caracterizată de o combinaţie foarte personală între umor, groază și erotism. Opera sa a fost foarte apreciată de mari poeţi chilieni, precum Raúl Zurita, Manuel Silva Acevedo, Alejandra Basualto și Andrés Morales.

Instrumentalizarea vederii

Fără nesiguranţa și ușoarele naivităţi specifice debutanţilor, Victor Lobos își etalează forţa poetică, vulnerabilităţile convertite la poezie, într-un volum ce este dedicat și inspirat din viaţa și opera pictorului evreu de origine română Victor Brauner. Desigur, din panoplia operelor poetizate nu putea lipsi faimosul autoportret și povestea realizării lui, care l-au făcut celebru pe Brauner, accidentul fiind utilizat și de Ernesto Sábato în romanul Despre eroi și morminte. Cu multă dezinvoltură, Lobos deplasează accentul de la operă spre actul producerii ei, într-un demers ce frizează uneori apocalipticul, alteori erotismul sublim. Poezia cotidianului e doar un pretext pentru a face saltul în trecut, propunând o posibilă versiune a realităţii, când tablourile lui Brauner prind viaţă, iar noi suntem târâţi în trena elementelor emergente, ca într-o ceaţă ce mai păstrează imagini, culori, mirosuri, texturi, senzaţii. Alteori poetul rememorează călătoria efectuată în România ori juxtapune destinul lui Brauner cu destinul evreilor la mijlocul secolului trecut sau ne invită într-un experiment ezoteric. (…) (Din prefața volumului, de Alice Valeria Micu)

Corbul în ninsoare (Flash-back la trenul reţinut în drum spre Sighișoara)

Era un alb teribil Până unde ajungea ochiul: Ochiul pământului, Ochiul aerului, Ochiul apei Adunându-se într-un ombilic invizibil Ascuns în zăpada intactă Ca și cum dimineaţa aceea fusese un început, Adevăratul început al tot ce urma.

Am traversat râul cenușiu ascuns, fix Deși nu era oglinda îngheţată încă. Am trecut de bărcile eșuate pe ţărm Acoperite cu pânze Acoperite cu brumă Acoperite de vid Ca de străluciri. Am trecut de o pădure de mesteceni despuiaţi Muţi. Am trecut printr-un loc de negrăit, O comoară albă, O ascunzătoare goală, acoperită de o pânză mortuară. Atunci trenul s-a oprit și am privit în liniște. Ne iscodeam. Ascultam așteptând Căderea interminabilă A fulgilor de zăpadă Dincolo de fereastră.

Au crescut acel uriaș și câinele său, Apariţii din alt timp Invocaţi în așteptarea ascunsă, Îndreptându-se spre munţi Abia zăriţi de la distanţă De alte feluri de alb De albul câmpiei și albul cerului. S-au format și au dispărut Ușor, Bărbatul și cârja lui, Blana de berbec Și câinele său lup care-l urma.

Curajul tremurător care se deschide și se închide, Gură de pește ce bea, Trup fără suflet dormind în zăpada Unde au dispărut, Corb despuiat Fără pene, fără aripi Răsucindu-se De parcă s-ar naște Ars de ochiul meu de foc

Nu l-am văzut atunci, acum îl văd: Corbul alb în zăpadă Contorsionându-se precum un vârtej De carne și oase Nedemn de ochiul meu de sticlă, În ochiul de foc Născându-se.