
3 minute read
Începe planificarea variantei ocolitoare
Primăria Municipiului Miercurea-Ciuc a semnat contractul pentru proiectarea unui inel de circulație semicircular, care să ocolească orașul prin vest, respectiv localitățile învecinate Ciceu și Siculeni prin est. Proiectantul din Cluj-Napoca trebuie să actualizeze vechiul studiu de fezabilitate și să elaboreze proiectul tehnic. Varianta de ocolire de 16,9 km va face parte din viitorul drum de legătură cu autostrada A8 (Ungheni–Târgu-Mureș).
La 9 ianuarie 1876, a fost înființată Asociația Muzeului Secuiesc din Ciuc, sub președinția lui Imre Tivai Nagy , însă instituția propriu-zisă nu a mai fost înființată. În 1925, Tribunalul Miercurea Ciuc a înregistrat pentru a doua oară Asociația Muzeului și Culturii din Ciuc.
Advertisement
Sub îndrumarea profesorilor Péter-Pál Domokos, Géza Vámszer, Ferenc Gál, al pictorului Imre Nagy din Jigodin și cu ajutorul mai multor persoane, prima expoziție a Muzeului Secuiesc din Ciuc, fondat de asociația cu același nume, a fost în cele din urmă finalizată în Șumuleu Ciuc. De fapt, instituția a luat naștere prin expunerea a peste 140 de obiecte religioase, de artă și etnografice. Mai târziu colecția s-a aflat în diferite încăperi, iar activitățile muzeale au fost suspendate.
În 1946, Dénes Kovács, pictor și profesor de artă a început să refacă colecția de bază aflată în deteriorare, să reînființeze instituția și apoi să o înregistreze oficial. Muzeul din Miercurea Ciuc a fost înființat ca instituție independentă în 1950, moștenind materialele Muzeului Secuiesc din Ciuc din anii 1930 și colecția muzeală a liceului catolic.
În 1954, a devenit Muzeul Raionului, s-a mutat mai întâi în Casa Dávid (în prezent, strada Gál Sándor nr. 5). ulterior în casa Zakariás din vecinătate (în prezent, strada Gál Sándor nr. 8). În 1970, după ce Centrul de Stat Major al Ministerului Apărării s-a mutat din Castelul Mikó, muzeul s-a mutat în noul său sediu.
Sub conducerea lui János Pál (1963–1981) numărul colecțiilor muzeului și al muzeografilor a crescut semnificativ, muzeul a fost gazda a numeroase expoziții și evenimente, și a fost înființată Galeria Imre Nagy (1972–73). La începutul anului 1990, Szabó András a fost ales ca director. Un mare merit al directorului a fost ca instituția a primit o personalitate juridică independentă sub numele de „Muzeul Secuiesc al Ciucului” și a fost administrată de administrația locală. Au fost stabilite contacte profesionale atât în țară, cât și în străinătate, a fost stimulată activitatea științifică independentă a cercetătorilor. Din 2003, sub conducerea lui Zsolt Gyarmati se reînnoiește Galeria Nagy Imre din Jigodin, se modernizează depozitele, se renovează complet Castelul Mikó și în fiecare an se organizează mai multe evenimente și mai multe expoziții permanente și temporare. Începând cu anul 2022 Dr. Aranka Karda-Markaly conduce instituția.
Ca recunoaștere a activităților multiple ale instituției, primarul orașului Miercurea-Ciuc a acordat Muzeului Secuiesc al Ciucului premiul Pro Urbe în anul 2000. www.csikimuzeum.ro
Costul estimat al variantei de ocolire este de peste 150 de milioane de euro. Contractul cu Explan SRL din Cluj-Napoca, în valoare de 18,33 milioane de lei, prevede actualizarea studiului de fezabilitate din 2010 (inclusiv actualizarea studiului de trafic din acel an), și elaborarea proiectului tehnic (PT), respectiv a documentației tehnice pentru obținerea autorizației de construire (DTAC). Dacă o serie de studii preliminare nu se vor dovedi necesare, iar avizele instituționale vor fi eliberate fără probleme, planurile vor fi gata în acest an.
Cu ocazia semnării contractului, primarul Korodi Attila a declarat: „Proiectul este unul vechi, scos din sertar datorită implicării UDMR-ului în guvern. Prin semnarea contractului, punem bazele unei investiții complexe: acest tronson va deservi și viitorul parc industrial. Din acest motiv, suntem foarte mulțumiți că a câștigat licitația o companie cu o experiență vastă.”
Silviu Tegzeșiu și Petru Ciufudean, reprezentanții Explan SRL, au menționat că firma lor a proiectat și centura de ocolire a municipiului Cluj-Napoca (42 km).
Varianta de ocolire se va ramifica în apropierea intrării în oraș dinspre Sâncrăieni, va traversa un pasaj peste drumul european și calea ferată, apoi va urma râul Olt spre nord, ocolind Ciceu și Siculeni, urmând să revină pe drumul european în apropierea comunei Siculeni. Studiul de fezabilitate va oferi un răspuns cu privire la modul în care se va gestiona secțiunea de ocolire deja construită. Studiul de trafic va oferi soluții privind numărul benzilor de circulație care vor fi construite. Șoseaua va include trei pasaje peste calea ferată, patru sensuri giratorii și patru poduri peste pârâuri. Lungimea totală al drumului este de 16,9 km, dintre care 6,9 km vor trece prin teritoriul municipiului.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va acoperi 98% din costuri, restul de 2% fiind acoperit din bugetul propriu al municipiului. Exproprierile vor fi efectuate de către CNAIR.