REZZO sau LUPTA ÎNTRE IDEAL ȘI REAL

V ■'-------------

i

A

Ihm]j

••

LUCRETZIA CAPITAN STERGEANUL (PISO) V

i

•■î

r- •

i 'f:

• ••

..

■

A

*

’

. '3

!

FOCŞANI

TIPOGRAFIA OII. A. DIACOKRSCU

1905

i

r- , - PREŢUL 2 LEI 1*'

/ ■

ţ?\ ■r-,

,

! \ :

) :

LUCRETZIA CAPITAN STERGEANUL (1* IS O)

iH • :

REZZO SAU

;

LUPTA INTRE IDEAL ŞI REAL Feerie in 5 acte şi 3 tablouri \

.

'

r •M

'

ni \

i ;

■»

Jk* V)

4m 4.

/UCU

T0AT1Î DREPTURILE REZERVATE AUTOAREI

) \

r

mB-V.L.

S2.ua:\-2 ',222.

i

■5SS

1 -

01. AUG. 2019 r :!

•!

I

■

■

, ! !

■

| !

TOTUL IMUN YOINŢÂ; NIMIC KAltĂ PUTKKK.

f i

ii

'

1

! . î

I

.

I

1

Jţlgapst&ţigx

§

Q I

r * FVS>

• ®o

o

VJQqma f <3

:

>S\

o

o

c^Qmanmi

1

Sncfiină prima lucrare Autoarea

i

J

personalul

i ■

Aghiotant li Regali ■

!

Figgio tatălluY: Ramis \ gcppo fraţt Nora Rezzo Zâna Regele Confidentul Regelui 5&1 doilea Vânător Suita Regală Doi Jandarmi Baletiste Doi Ofiţeri Garda

Primul vânător

%

PROLOG (tablou) Scena reprezintă o noapte de furtună, trăsnete, fulgere, saud,— Un palat la malul mărei; spre stânga se va vedea apa cu valuri albe din cdnd în când. ^Asemeni faţade inlrărci unei camere de dormit. Trinlro fereastră ce se vede in interiorul camerei slab luminată de o candelă, asupra unui leagăn se Tflresle un bărbat cu fata sinistră, cum răpesje cu prccautiunc un prunc dormind.—La căpătâiul leagănului stă nemişcată o Jee, în atitudinea chiar a unei icoane,—având în fală reflectul candelei.

E înfăşurată în alb, aoreolă în jurul capului. ‘Bărbatul nu vede însă nimic. Fură pruncul si esc cu ef indrepldndu-se spre mare, unde sc asvârlc în noi si porneşte astfel simulând înotarea si fiind copilul cu mâna în sus,—sc perde pe după culise. Garda toată ce se afla în jurul palatului stă nemişcată cu pustele la umăr dormitând.—Sunt toii fer­ mecaţi.— (V\Cusica preludiu) 9

1

;l

f

î

ACTUL I-iu SCENA i-a

Figgio, Beppo. Ramis şi Nora.

Ofargina tmei păduri;-apare din dreapta :i ţigani, un bătrân, doi feciori si o fală, toţi au portul spaniol; au aerul obosiţi şi la ridicarea cortinei caut în drumul lor odihnă).

Cel mai in vârstă, cu înfăţişarea mâhnită, in timp ce-şi caută de ale mâncărei ia cuvântul.

!

Figgio.

De mi-ai cere drace viaţa, n’aş ţine de fel la ea Numai tu,—ce cat acuma, ajută-mi să pot afla; De ţii minte,—ştii jurat’am lui Titan stăpânul tău, Pentru desrobirea noastră a-i jertfi copilul meu ' Ştii din astea,—cât şi’n urmă vestea care se zvoni, Cum din leagăn într’o noapte, fiul Regelui pieri !

Când întreg palatul fost’a de la mic la mare prins, De un somn.... Ştii bine însu-ţi farmecul ce Ta cuprins!..

Ramis (ce'l ascultă mirat)

Cum dar tată ?—ce spui oare—Rezzo care e perdut Fost’a fiul unui Rege făr’ca noi să fi ştiut ? !

JsJCppO (întrerupând)

Şi’n mirarea mea cum dânsul, cu noi nu se-asemăna, Astăzi aflu adevărul că nici frate nu-mi era,—

î i:

\ !

'

10

Nora

:

Daci vine—ştiu acuma, ura ce ades vedeam In privirile iui Rezzo, când de el ne-apropiam, Şi ’n trista rea lui din ziua când din cărţi i-a fost ghicit; Al de baba Zenobia ziua chiar, când nc-a fugit !...

Figgio Toate acestea, ştiţi acuma— deci, cu toţii ’n ajutor Vom câta găsi pe Rezzo—înainte, ca să mor Căci am scris în cartea vieţei,—neamul nostru a desrobi Zeului Titan cedândui—un copil—jertfit ai li ! Şi în ăst scop într’o noapte—pe un viscol îndrăcit, Din palatul său de Rege—eu pe Rezzo 1’atn răpit. Şi luptând cu marea ’n valuri—tot infernul invocând, Am putut scăpa cu viaţă— prada ce-am fost aducând.

Ramis Deci, aşa fiind cum atuncea, chiar din mica lui pruncie, Nu l’ai dat în locul nostru, scăpând astfel din sclavie.

Nora (apane) Cruţând încă si durerea—fără voe ce simţesc Căci de şi urând pe Rezzo, simt—că ’n ură ’l şi iubesc !

Figgio Hotărâsem într’o noapte chiar când maică-ta trăia D’astă sarcină greoaie, mai curând a mă scăpa. Şi ntr o seară, de ştiţi încă;—cum de voi l’am despărţit, Şi ca nici odată atuncea,—lângă noi l’am adormit Pentru revărsatul zilei era totul aşteptat.— Insă vai! Ca nici odată, noaptea ceea am visat.

Un toc mare, ce d asupră mi asvârlind mii de scântei Nimicea părea în flăcări—pe voi toţi copii mei !....

.•..

T 11

Şi ’n durerea mea de tată, neputând a vă salva Vream pe Rezzo n răzbunare— lângă voi a’l arunca !

Insă când îl dau peirei,—ca prin iarmec se iveşte îmbrăcată n foc de raze,—o fecioară—ce primeşte, In a sale braţe albe—prada ce am fost asvârlit L. BeppO (luând cuvântul)

Datoriei tale, dară—numai visul te-a oprit ? !

Figgio Stai,—răbdare ; căci sfârşitul încă nu l’ai ascultat,...

Pentru norocirea voastră, eu l’am lost atunci cruţai Chipul zânei şi acuma, pare încă a’l zări Zimbitor—cumplit de dulce când ea, astfel îmi grăi : «Figgio :—Tiran la suflet,—oare tu, nu socoteşti, «Că din toate aceste lapte,—şi mai rău te înegreşti ?....

«Ai cerut ca prin puterea lui Titan duşmanul meu «Să poţi stărăma robirea—ce vă leagă ’n lanţul său. «Ştii că iadul pentru tine ori-şi cât ar fi de sus...

«Cerul însă cu o rază totdeauna Ta supus !— «Şi în noaptea furtunoasă;—când pădurile trosneau, «Când, din marea spumegândă—gemetele te-asurziau....

«Când din nori, săgeţi de focuri ; ţie drumul luminând, «Infruntândute cu ele;—ştii, prin ce-ai fost învingând «Prin a cui putere sfântă,—de şi crimă—a făptui, «Ai putut copil de Rege—chiar din leagăn a răpi ?

«Neprivind de fel în juru’ţi—groaza fiindu-te orbit «Stând alăturea de tine—ochii tăi, nu mau zărit...

• «Şi când capul tău plecat-ai în spre leagănul de prunc,... «fntr’al morţii braţ,—d’atuncea, chiar—puteam să te arunc !..

«Insă nu—; să lupt cu iadul, mi-am propus,-şi liniştit...

«Te lăsai fura copilul—de puterea’mi ocrotit !..

Ss...

i

1

H !

r 12

«Şi să ştii:—cit tu printr’ânsul la o vreme li este dat, «De o glorie nespusă—să te vezi înconjurat! ..••••••*

Zis aceasta; şi ’ntr’o clipit,—dânsa ’n ceruri vitd dispare ; Astfel dând speranţei mele—zile de înşelitciuni amare î• • • j^Ora (p* gânduri) Tatii, tatii,—pan’ acilea,—vitd din câte istoriseşti.

Cit pe urmele lui Rezzo nu mai trebue sit porneşti !.. Şi de vrei spre împlinirea jurământului cc-ai dat, Curmă’mi viaţa, căci de viaţă—oh! ţi-o spun mani săturat!..

FiggîO (având aerul a se adresa unui spirit)

O ! Titan,—tu, zeu puternic,—ce te lupţi cu ’naltul ccr; Uită, pentru un moment, mândria ’ţi, şi ascultămă ce ’ţi cer...

Din infernul tău acuma,—vie ’mi dracii ’n ajutor, A putea găsi pe Rezzo, şi în linişte să mor !

Inchide-voi pe vecie dorul meu de libertate, Suferind cu mulţumire jugul soartei blestemate !....

—N’am putut avea tărie jurământului ce-am dat.— Şi copilului meu viaţa, fără milă a-i fi cruţat....

Astăzi însă amăgirea, văd că-amar o răsplătesc.. Şi-o fi poate cu voe 'ţi chiar şi ani să rătăcesc!...

—Numai dă ’mi—oh ! dă 'mi speranţă în restrânsu ’mi viitor Să ’mi pot regăsi duşmanul şi cu ăst braţ să ’l omor ! (ridică braţul ameninţător)

BCPPO (sculdmlusc a'si urma drumul)

Astfel o dorim cu toţii;—dar o voce ascunsă ’mi spune, Că e greu, şi nici odată vom ajunge p’a lui urme..

Alergând în larga lume,—căutând şi ’n zi şi ’n noapte, Cerului împotrivire,—nu ştiu de cumva se poate !...

«Povestitu-sa că ’n vremuri Satan, neîncrezător

i ■

t

j

r :1

13

i

«A vroit mai sus ca cerul să înalţe al său sbor; «Dar,—din culmea înHlţimei, unde el ar fi ajuns.

«Se trezi, sub fundul mitrei—Duhul sfânt l’a fost supus...

—Da,—puterei infernale,—ca şi tine eu mă ’nchin.

Dar-din visu-ţi zânei ceia,—încă ’mi vine să înclin. Şi pe Rezzo vre odată,— dacă-ar fi să prind în gliiare.

Oh ! atunci « l iltan» puterea-ţi,—fi-va ’n lume cea mai mare !

Din oceanul tău de flăcări,—fă, ca demonii să iasă, Şi între iad şi raiu puterea, pentru noi să fie-aleasă!...

(Pornesc cu toţii, persânduse în dreapta pădureţ,—afară de Nora ce gânditoare rămâne în urma părinţilor,—.^i asigw'ânduse de depărtarea acestora zice oftând.)

SCENA II—a

Nora (ofia.ni) O voi! ce ’n peptul vostru,—găzduiţi atâta ură.

Către cel, ce fără vocde la toţi dragostea ’mi fură.

Alergaţi pământul rece,—căulaţi’l prin tot locul; Eu,—s'ă’l aflu,— fiţi pe pace,—îmi voi stinge numai focul Ce văpae ici; {pune mâna la inimă) şi simt, că de

dorul

i;

'

lui mă sting

Făr’ ca nici odată ’n viaţă,—gura-i rumenă s’ating !

«Blestemată,—fii tu soartă, când pe lume m’ai adus, «Pentru ce ? lumina zilei,— nu mi-ai dat o mai de sus ? !... «Şi acum în loc să umblu,—pribegind şi obosită Să fi fost şi cu Regină,—şi lui Rezzo dăruită!!...

SCENA III—a (Apare Reao Mesia în păstor, f aednd aerul a \<r urma drumul) i JSjoVa (zărindu-l fi speriată)

Cerule’I aci utl martor al durerei mele mute;-*

!

9 i l

14 (căire Reszo)—Cc-i băete ?—ce câţi oare,—urma unei mioriţi perdute ?

Ea-o ’n susul coastei—colo :—dar cumva de întâlneşti Nişte călători în cale,—-de min’să nu pomeneşti.....

Sau le spune de te ’n treabă că în urmă eu sosesc.. • • N’aibă grijă,-iei tot meargă,—chiar d’o fi să zăbovesc !..

ReZZO (aparte)

Dânsa nu mă recunoaşte—şi în oarba ei iubire,— Calea vrând să ’mi lumineze mă trimete la peire.— Drumul care mi ’1 arată,—să ’ntâlnesc cei călători Sunt călăii mei ce ’n urmă ’mi au plecat de până ’n zori (oftând) —Zile sunt,—d’atunci trecute—O ! tu cerule slăvit....

Luminează’mi negrul nopţei,—că ’n delung am rătăcit!..

(Către Nora prefăcuaduşi voce<<).

!

Dar de unde ’n drumul mare;—pe acest loc părăsit,— Pasu’ţi mândru de fecioară,—trupul tău a obosit ?....

Văd pe taţa’ţi minunată, urma, de dureri adânci V!...

Barca fericirei oare; —s’a lovit de niscai stâncă?!....

—Suferinţa?! (oftează)—O! copilă—c regina lumii ’ntrcgi,..

Ea, se scaldă tot în lacrimi,—de ca dai tot unde mergi!..

—Dacă soarta pentru unii, calea împleteşte ’n Hori, Apoi,—altor,—nici o rază,—din aceste dulci comori !...

I

Vezi, paraţii cela limpcd (arată in direcţiunea urnii izvor ce s'aude curţ/ând)

[ce murmură liniştit.

Câţi durerea lor ascunsă,—unde-i lui şi-au tăinuit !

Dânsul geme, sub povara, lacrimilor ce cu el, S’au unit pentru vecie... şi azi curge ’ncetinel !....

N0l*a (aparte)

ţ

Oh ! ce dulce-i este graiul şi ce farmec în privire* —Parcă-o vrajă mă cuprinde (uitdmiu-sc in sus) şVn văzduh o'nchipuire.

Pare-că se întrupează de fiinţa sa întreagă_

L

r

15 (cu disperare) Dar, o nu ! iubirea-mi fi—va—vecinie dragoste pribeagă,! (citire iie*so cu durere oftâmi) Steaua., fericirei mele a perit din ceasu ’ncare Soarta,—mă trecu un număr în a vieţei carte mare....

Zorile a melor zile,—n’au atins încă sărutul....

Soarelui ce încălzeşte—chiar când gheaţa e pământul!

Din păcate-am fost ursită,—să calc unde caîci şi tu, pjJeZZO (întrerupând)

Şi ambii, chemând fericirea; ca ne murmură tot nu ! !..

Xora Peste văi, prin munţi şi codri, tu mâni în cântări duioase iMeluşeii tăi cei gingaşi,—iară fetelor frumoase— Le surâzi cu dulce zâmbet,—şi mănunchi de lloricelc Tu le dai,—şiTi schimb—sărutul, primeşti plata de la ele ! (privindu-l mai de aproape si puindu-i mâna pe umăr)

Nu e rază de la soare,—nu e stea pe cer ivită,— Să întreacă strălucirea,—din privirea’ţi învrâjită !... (cu durere) Da ! un singur om pe lume, ar putea măsură a-ţi fi, (Itezzo are aerul bu/rijal) E alcsu’mi CC d acilca (ducând mâna la inimă)

[moartă doar Foi părăsi!... (aparte) Pentru ce, o voi! mii îngeri—sau voi draci, spăimântători, Pregătitu-mi-a'ţi pe astă-zi—din aceste dulci fiori, Şi pe-ăst drum, amar şi dornic—a’ţi făcut să întâlnesc Semuirea celui, care,—numai trebui să gândesc!.... (duios către Reszo) Dacă tu, o crai din plaiuri,—încă n’ai îndrăgostii.

Apoi, dragostea mă crede, c un ce dulce, otrăvit!

Ea se lasă a fi sorbitătot clin câte-o picătură, Şi la inimă-i otravă—De şi miere e pe gură 1 Adă mâna ta încoace,—nu te da—napoi cu groază L (îi priveze în ochi) Ce grozavă semuirc î-^Doamnej-în cale-i, fii tu pază!..» (cu ochii la cer) Ah! să’l ştiu că c ferice !—şi doar numai să'l privesc Să pot fi pe lângă dânsul—şiTi tăcere să’I iubesc!!./ • ti

f

.

16 ReZZO (aparii)

;;

li

!.

Dacă ar fi s’ascult dc glasul ce în inimă’mi răsună, Ar fi să unim durerea,—şi să plângem împreună!...

Ah ! spinoasă este calea,—drumului ce-am început,— Simt iubire pentru dânsa,—totuşi contră-i am să lupt!..

Am sorbit atât amarul, de lungi zile ’ngrozitoare, In cât (lovind.inima) —trebue, tu icea sta rece nesimţitoare!.. (blând către Nora) Dar, copilă, află însă,—că nu-i suflet pre pământ, Cărui suferinţa ’n cale,—să nu-i spulbere ’n vânt, Fericirea ! —când vro’dată, i-a zâmbit amăgitor, Dat,—ne este—a'nchide ochii,—pentru veci cu câtc-un dor!

Tu iubeşti ?—Ineacă’ţi plânsul,— dacă’n drag ţi-e jale dat, Şi sileşte-afla „Uitarea“ ce din vremuri, s’a creat L. {sărutând fruntea Norei) Du cu tine această unică, sărutare ce depun Şi-uită,—c’azi, în drum găsit—ai pe un biet păstor nebun !...

Nora (cc aude că e chemata din depărtare

.

s'aude voci strigând Nora, Nora)

Hai acuma,—vin,—of! viaţă! de amarul tău venin, Am destul, nu mai ştiu plânge nici puterea d’un suspin ! {către Rezzo în grabă .<■’ puind mâna pe tânărul lui)

Eară tu,—frumos băete,—Domnul dăruiască’ţi ţie ; Ceasul bun ce nici odată, (oftând) nu va fi să’mi râdă mie...

—Să privesc o clipă încă,—raza cestor ochi frumoşi— (cu ’ntristare) Ce’lTli aminte.. (Rezzo tresare) Doillliul facă,—ei să fie [norocoşi ! (pleacă repede)

SCENA lV-a

|f

RCZZO (oftând $1 singur)

Oh! sărmană omenire! în ce valuri de amar, Scalzi pe unii— I iară alţi,—sorb din cupe de nectar ! ţ:

: i

!

n

F| ■i!

i.

\

i

iii I!

•vi

ii

Ai

I;i

iji

ACTUL II-lea SCKNA i-a

! i "

?

■

Zâna, Rczzo Malul unui râu,—<lin depărtare se aude zgomotul unei turme de oi venind din spre dreapta. Rezzo (cioban) e in urma lor,—s-z opreşte insă mirat in dreptul apei, în partea stângă a scenei,—din al cărui murmur ii pare că aude echoul unui glas.—Emoţional pri­ veşte misterios întinsul ei, şi arând aerul a se adresa unui spirit zice:

; J^CXZO (ftcsâml un punct)

l i

"

v

\ \ *

ni; i,!

I. i

j,

H î

i H; •îi

Tu fiinţîl ideală! învelită de mister, Viitor cu zile de aur,—prevestitumi-ai să sper Şi în nopţile de lacrimi, când, la ziuă adormeam, Desmerdat. Ia sânu-ţi dulce,—totdeauna mă visăm'!..

Tu, mi-ai fost lumina’n cale, în adâncul nopţii—ştii; Când, aflându-mi taina vieţei,—de la Figgio fugii...

Pribegit’am prin pustiuri, ca jidov rătăcitor; Să mă văd din fiu de rege,—mulţumit a li păstor...

M’ai scăpat din ghiara morlei,—şi de focul ce simţeam,...

Că ’ncepuse-a naşte ’n mine când la Nora mă uitam....

—Părăsit’am dar,—cu totul;—tot ce-a fost în jurul meu, Şi acum din dulciul murmur, pare aud iar glasul tău !...

Spune : ce-i cu suferinţa,—ce gramadă s’a oprit, Ca o stavilă; în faţă-mi,—de când lumea am zărit ? !..

Ale cui, păcate oare; mi-a fost scris să ispăşesc

18

■

De iubirea părintească,-totdeauna să doresc ?...

Cine sînt ? Un fiu de rege ;—în cotro e ţara mea ?

O ! iubiţii zână,—ajută'mi, toate aceste a Ie afla !.. i

(•tei km val se ridică,—lovirnl puternic în coastă,—Apare de după o stâncă Zâna 'îmbrăcată ’n alb,—părul auriu pe spate, coroană de /lori albe pe cap, baguetă magică 'n mână etc. etc.... La ivirea ci llezzo se dă in urmă, cade'n genunchi ascunzând u-fi faţa'n mâini).

\ li

SCENA II—a

l

^âllâ. (ating ându-l vsor cu mâna)

!

i I

I

Strigătul durerei tale,—-sufletul mi-a fost zdrobit, Eată dar,—copile dragii;—fie—ţi dorul împlinit !

Nu ascunde faţa—ţi mândrii, de cereasca strălucire.

Căci de-şi păstor acuma, d’o Regină vei fi mire.— —Crud,—ţi-a fost Destinul,—însă după viscol şi furtună, Se amestecă adesea,—soarele cu vremea bună !

Ursitoarelor duşmane,—cari în soarta-ţi au decis, Drumul lor,--spre tine—acuma,—pentru toate fam închis!

Am cercat, o luptă-a duce,—cu al Infernului Satan, L’am supus; Şi-acum ce dânsul,—ar cerca îi este van !.

Totul, d’astăzi, înainte,—va zimbi de fericire.— Din trecut nimic rămâie-ţi ; nici chiar slaba-i nălucire !

Nu departe,—este ceasul, ce in soarta 'ţi este dat....

Să priveşti mirat în juru-ţi ca din vis redeşteptat!... (întinde 'mâna de ridică pe llezzo) fjJCZXO (ecslaziat)

Dumnezeule !—e dânsa ! Zâna visurilor mele Oh ! (către zână plângător) de câte ori simţit-am pe frunte buzele telc..

Cu ce şoapte de blândeţe,—par-că mă tot mângâiai * Când dormiam ;—şi vai! la ziuă ca o umbră dispăreai!

Câtor lainice suspine,—câtor lacrime amare

ţ?

1<J

i

Cereasca’ţi închipuire, le-a fost dulcea consolare !....

Cine eşti ?—o stea din ceruri ? Ce menire ai pe lume !.. Şi în loc să vii d acolo (ara/ă cerul) apăruşi din albe spume !..

• ••••••••« •• Văd, că’n juru-ţi (priveze mirat) tot străluce de lumina orbitoare Ce ’mi ia ochii!.. (cade în genunchi şi plângător) Ah ! de mine aibi îndurare!

Potoleşte ’n piept, dogoarea, cărei nu vroi pradă-a fi Şi s’o pot,-uita pe dânsa !.. (disperat duce mâna la frunte) cată a mă învrăji!!..

Zâna (Pe gânduri niţel,—apoi să pleacă şi ia apă cu pumnul din carc-i dă lui Rezzo spre a bea:)

«Cruţă dar aceste lacrimi;—şi bea din acest pahar.— (Rezzo soarbe) «De-acum, Fericirea,— ’ngroapă tot trecutul tău amar!.

«De-ai crezut iubi vre-odată,—simţind rană ’n inimioară..

«Nu aibi grijă—căci «Amorul»,—aripi are,-şi tot zboară !..

«El ne plimbă,—în capriciu—i prin atâtea mii grădini.... «Şi ne-acaţă-pentru o clipă—când de roze când de spini !..

«Nu te’n crede ’n dulceaţa—razelor din ochi frumoşi....

«Cari, vr’odată,—prin tradare,—ţi-or proba că’s mincinoşi!.

«Eşti dator,—ursit în lume,—ca ori-care muritor, «A te ’nlănţui la rându’ţi de amorul vrăjitor!...

«Dar cum tu, lumina zilei,—luat—ai din palat regesc,...

«Glorie,—popor, mărire,—de-astea,—Regii îndrăgesc !...

i

•

•

«

••••••••

«Lasă,—plebei,—aceste fructe,—ce s’adun atât de-uşor.. «Şi se scutură cum bate,—vântul slab, al vr’unui nor !!

Aci s’aude zgomotul unei coarne de vânătoare,— şi câini lătrând din depărtare. — '/Ana tresare, ascultă, si gata a dispare în valuri);

«Ce-aud însă ?—o vânătoare pe aici să îndreptează ?

(Atinge fruntea lui Rezzo cu baguela).

«Deci, copile,—adormi pe locu’ţi şi în linişte visează !

Rezzo sub influenţa farmecului se lasă încet jos,—cască, întinde braţele,—închide ocini şl trece sub greutatea unul somn adânc.) Zîna dispare în valuri,—

i

;

I

!

ACTUL IlI-lea SCENA I-a

Regele, toata! suita lui şi Rezzo ! i:

i

Reprezintă scena unei vânătoare,—lătrat de câine s'audc, când mai de aproape când mai din departe.—In aceasta apare suita Regelui,—risipindu-se in diferite părţi ale scenei.

—Mai la urmă apare Regele, cu confidentul lui,—căruia Regele c'un aer misterios,—îşi urmează convorbirea.

Rebele (misterios) , .

!

Nu ştiu pentru ce, d’atuncea, de la cel vis simt mereu ; Sub puterea unui farmec,—cit sărut copilul meu....

—(priveze la cer) Oh !—tu cer,—şi îngeri, Dumnezeule suprem ! • • • Voi aveţi puterea sfântă, —voi ne daţi şi luaţi ce avem ! Şi d’atâţea ani dc zile—fi-voiu oare amuţit! ?.

Strigătul durerei mele,—oare-i tot neauzit! ?.

—Parcă le uitasem toate,—pân’ce iar din somn odată, Auzii atât de limped un glas dulce, chemând, — tată!..

Dau—s’apuc în braţe o umbră—oh ! ce ochişori divini.... (.Ici Regele oftează, şi 'şi şterge ochii de lacrimi; urmează iasă confidentul său.)

Confidentul Poate, Sire, scris vă este, după un drum cu atâţea spini • • • Domnul mila lui cerească, in spre voi a îndrepta, Sin a voastre braţe odată,—fericit a’mbrătisa,

■

21

Augustul copil clin lume! ce asemeni ca şi voi C’o nădejde sfântă el-trece,—cu tărie prin nevoi î • ;

*

•

•••«••••

Omenirea ? Regi ? Mărire ? toţi suntem o jucărie Ne’nvârtim în sferul lumei aşteptând mereu să vie...

Ceasul bine cuvântat!.. împlinirea vr’unui dor.... Şi aşa le trecem toate—când mai greu când mai uşor !.

SCENA II-a (In ăst timp Regele aude lătratul câinelui său, se ia in spre partea aceia, înaintând spre fundul scenei; de-odată insă tresare,—descoperind pe Rezzo ce doarme pe ţărmul apei,—in tot timpul insă apa este agitată,—de undele în cari a perii Zâna,—aşa că Regele observă agitaţia apei şi foarte Intrigat se adresează către suita sa.)

Regele Aci cu toţii adunaţi-vă a’mi spune, Ce mister poate să fie, de-e apa numai spume....

Văd ăst tânăr, cu surâsul fericirei adormit, Nu cumva d’o Zânişoară, fost-a oare însoţit ? Şi din dulcile lui visuri când va fi redeşteptat!

Vede, soarta—fără milă,—cum de ea l’a depărtat!!.

(Ecsaminând figura lui Rezzo)

Ce senină ’nchipuire !.. ce surâs fermecător!

Ce fcricc-i sânt părinţii,—cu’n asemenea odor !.. ...

..»••••••

Zeule ! (se miră) şi p’a lui frunte, văd un semn misterios, Cin* să fie ?! Un păstor... îl văd prea bine, însă, sânt cam curios ! primul Vânător (uitându-se la Rezzo) ■

Ăsta-i cred păstorul cela, de curând aci venit, De a cărui frumuseţe întreg-satu-i cucerit !

rr 22

; !

Nu se ştie, al cui fiu este,—numele-i necunoscut, Pân’ la’ vârsta lui nu ştie locul unde s’a nifscut !

(Regele pare adâncit in gânduri,—priveşte cu atenţie figura lui Rezzo,—ce începea se deştepta,—şi care văzând lume în jurul lui, are acrul speriat şi întreabă răstit .•) ReZZO (cm teamă către toţij

! |i

Ce-i cu mine,—ce doriţiurma cui o căutaţi ?

De mă luaţi drept el,—(dă din cap) să credeţi că amar vă înşelaţi!...

il

i

: :•

&1 II-Iea Vânător (cm blândeţe ş?l mângâi) Stai copile,—nu te teme, vezi e Regele aci, înaintea lui te’nchină,—şi n’ai frică a’i vorbi.

Vre-o durere ascunsă’n suflet ; —de cumva tu stăpâneşti, Spune-i tot; şi cum te cheamă,—unde vii, de unde eşti ?

ll

i i

f '

i

ii

f 1 ! > .

i

i

Nu eşti tu oare, păstorul, chiar din satul ăst vecin, Ce la cânturile tale,—toţi durerea îşi alin ?

—Nu eşti tu, străinul care,—de lungi drumuri obosit, Adormind sub cerul liber,—un ţăran - te-a fost găsit!

Intăiul Vânător (Către Rege) Oh !,—divină e puterea,-— întâmplărei dintr’un ceas Bine-cuvântarea poate,—urmăreşte al nostru pas.— (Cercetând cu de-amănunlul şi cu atenţie trasurile elegante a figurei lui Re:zo)

In privirea-i majestoasă,—şi pe chipul lui cel falnic E brăzdată, o durere,—un mister adânc şi tainic 1... (către Rezzo) —Văd,—că ’ntreaga ta făptură, de o frică—i stăpânită...

Reculege-a ta putere;—şi cu firea’ti liniştită.— Spune tot . . ■ . . . . • .

Regele (Ce până aci arată mereu o turburare şi nelinişte, se adresează la toţi)

i

:

Iubiţii mei ; un moment rog aş dori,— 8 :

n

23

Depărtându-vă cu loţii—amândoi a ne găsi (armă pe Rezzo) Căci de când privesc în ochii,-—atât de strălucitori, Simt un ce ascuns în mine;—mă înghiaţă.. îmi dă fiori !..

scena iii—a

';

fi

S!

(Aci Iod se ’nchin înaintea Regelui şi se împrăştie ; cu toate aceste Insă, câte unul din ci caută a privi, şi ascultă ; as/fel că (lin când in când se iveşte de după câte un pom de unde spionează; iar din depărtare se aude goarne, câinii ele..)

(către Rezzo) Oh! copil trimis în cale, dc cereasca întâmplare, Uită-te, în ochi ’mi-încă—linişteşte ’mi focul mare!— oftând) — Ani de zile peptu’mi arde,—Cerule ! tu singur ştii..,.

Când pieritu—mi—a copilul!—(/«/ Rezzo) par-că trate,—tu i—ai fi !

Te aşează ici (arată scaunul lui de vânătoare) a’mi spune,—toată ’ntreaga [viaţa ta.. [^CZZO (privind cerul şi oftând)

Ce din negrul nopţii, poate,—poate acum s’o lumina !....

(Ducând mâna la frunte zice către Rege, rar.—)

Amintire,—tristă,—rece,—valuri de dureri tăcute, Zilele copilăriei.... tot mizerii ne’ntrerupte....

Unui om,—urât şi negru,—cu privirea fioroasă.

Capul prim,—al unei trupe,—tot asemeni de hidoasă Ziceam tată... iar în juru’mi mai era, O bătrână, istovită de sclavie,—munca ’i grea, Peste faţa-i de femee,—tipări o mască urâtă, De ’ngrozia!... Şi-astă, fiinţă atât de posomorâtă Era mama ! Şi ’ncă doi feciori, şi-o fiică, Tremurau, cu mine—alături,—la vederea lor de frică, Toţi erau sub o culoare—ocheşi,—negri eară cu.

D’atâta nc-asămănare,—atrăgeam în jurul meu..

Mii de şoapte................................................................

!

n I

24 • (pe gânduri si aparte)

Oh !—O Doamne ! cu săgeata de aş fi Străpuns ici,—(arată inima) nici picătură al meu sânge, n’ar eşi!...

Mai urmează:

Rezzo

■

!i

.i

:

I 1: .

Da, în urma,—cât cu timpul mă măriam, FM voie,—a mea sora,—tot mai mult îndrăgosteam.

—Urmăream pe acel tata—ce ades cu-a lui privire îmi dedea o banuiaia... şi catam o limpezire, Amăgirei,—ce lungi zile—de amaruri m’au hrănit.— Pâna-ce o vrăjitoare;—totul mi-a destăinuit!....

Regele (aparte) Tot asemeni ca şi mie,—într’o vreme un profet.— Peste ani de zile—zisa’mi—bucuria mea s’aştept!...

Au trecut d'atuncea timpuri,—şi în piept hrănesc mereu, Taina-unei dulci speranţe.. Doamne!-u«'wfe braţul spre cer)-o fi copilul meu!Mai 'departe :—

i i! !:,! ’

> i'

Rezzo —In necazuri toţi de mine se loveau, Eram—prada—cărei ceasul—dânşii îi tot numărau !...

Amărât,—sătul, o-dată,—cerul, zeii invocând, Am fugit... (oftând apar/c) de lipsa Norei multă vreme—însă oftând !

Sub un cer,—de plumb—şi focuri de mii trăsnete de sus, Ajungând la cea femee,—goanei lor m’am fost ascuns L. — Şi aci—aflai de taina,—şi Destinul meu fatal,— Cum,—răpit fui într’o noapte—din culcuşul meu Regal !—

Regele

i

1

:

.

‘ji

â

Oh 1.

(cade leşinat in bravele lui Re;so).

—In intervalul acestei scene,—doi vânători se apropiase de locul lor,—ascultând in secret,—asl-fel că la leşinul Regelui sar imediat în ajutor,—sună din goarne de vin toti, —si t/i această fierbere cortina cade)..

7 ?

,

ACTUL al IY-lea !

SCENA I-a

Zâna, baletul, Figgio, fii lui şi 2 geamlarmi.

(Scena reprezintă tabloul primului act... Deosebirea, că marea se vede mai din de­ părtare (pictura tabloului).

E noapte, cerul înstelat,—drumul printr’o pădure ele.

—Lumina electrică a lunei.—Din apropriere s’aude o frumoasă muzică în cadenţă de dans.— Pe scenă la ridicarea cortinei se află zdnu, sub nerăbdarea oşleptărei,—în a celaş timp cu ridicarea cortinei, încep a se ivi cu grabă,-din toate culisele câte o fee,—toate mai mărunţele ca stăpâna lor.

—Costumele de balet,—in culorile albe,—verde nil si galben. Zâna însă c în costum lung alb, empirc—plisat şi lucrat aşa pentru a putea ecsecula figuri din jocurile ser­ pentinelor.— La ivirea a 10—11 balelistc ea le vorbeşte:

Hi

i

'

Zâna Voi frumoase surioare,—dulci crăiese de prin cer ; V’am chemat aci, pe toate,—din văzduhul efemer, De prin valuri; din zeiiruri, de prin tainici*depărtări, Să ne bucurăm cu toate,-de serbarea—cestei sări....

I

(In acest timp micele fee ascult cu atenţie la zână,—se mai sărută intre ele, râd..

Au toate aerul a se fi regăsit aci numai, una cu alto)..

Voi ce ştiţi c’a mea menire, p’astă lume-i fericirea,....

Peste tot.—Şi’n veselie,—ş’unde plânge tânguirea !...

E, să ’nving’pe ori-cc cale; unde răul. drumu ’mi ţine...

?!

III t i

rr •i1

!

2G

Şi curma în veci durerea,—lacrimi şi amari suspine ! . (oii hotărâre după o mică păunit)

i :

’Ncepeţi damul voi acuma,—ici cu toate ’n jurul med Colo, -Regele serbează,—cu întreg poporul său Regăsirea unui fiu,—pierit din vremuri şi plăns ani îndelungaţi;

i

i

Dar,—destul poveste, acilea,—haid’—surori jucaţi, jucaţi ! j •j !! i

(Aci toate o înconjoară horă, in cep diferite figuri din jocurile olimpice ; iar Zâna in mijlocul lor joacă ceva din danţul serpentin,—după câte-va tacturi începe a mai rări,se lasă pe genunchi şi ecsecută ultima figură serpentină, unde are înfăţişarea unui înger.

D’odată insă aude nişte paşi şi zăngănit de lanţuri, gemete surde (de prin culise), Zâna le aude, se ridică repede şi zice către surorile ei.—)

£âna Tăcere! opriţi. Omul pământului acilea (având aerul a asculta mai d’aproape) [iute, plecaţi !

' 1

;

SCENA II—a (Toate se refugiază prin acelaş mod cum au venit,—numai prinţ)-3una din eşiri; (cea mai apropriată de scenă) nu esă nimeni.—P'acolo apare trei condamnaţi, cu lanţuri de picioare şi la mâini, cari sunt : Figgio, Beppo şi Ramis)

■;

. ,'i

Figgio

t

(apărând zăreşte îndată in calea lui pe Zână (ce încă n'a apucat să plece), la vederea ei Figgio se'nspăirndntă zicând.—

Oh ! ce mi văd ochii !, e da ;—chiar dansa (se aruncă ia genunchi ei) [citaţi ertaţi ! (târând şi pe cci-l'alţi cari orbiţi de strălucirea din jurul zânei, îşi ascund faţa'n mâini...).

Zuna se opreşte in loc,—şi cu faţa severă ascultă : i

!

Figgio (ridicând mâinele in rugăciuni către zână :)

1:

f

Primeşte umilirea ! credinţa noastră ’nlreagă...

Nimic, d azi, înainte aci (arătând pământul) nu mă mai leagă!..

Destubm}4 din trecutul,- -ce amar îl răsplătesc,

L

1

27 ■

(arată spre fui iui) Aceştia fără vină.—în lanţuri lâncezesc ! ! (plângător) Oh !-Zână de la ceruri! s’acum mi-aduc aminte, Când, mi-apăruşi odată,—-în vis cu dulci cuvinte, Ş’oprindu-mă în flăcări pe Rezzo—al arunca 1 (cu dispreţ O vai ! era noaptea-aceia când gându'mi clocotea, (cu groază) O crimă !.. (scârbit) Dar zadarnic, mai vin cu ăst trecut !..

2â.na (majestos)

I

;

Zadarnic : căci şi—acolo (arntă cerul) şi aci (arată pământul) [şi chiar infernul,—mi-e totul cunoscut!.

O ştii, cum nici o clipă, —în lături nu m’am dat...

De umbra’ţi.. Şi’n tot locul und’pasul te-a purtat !..

Am fost luptând cu tine.—Şi dacă până-aci N’am apărut în ochi’ţi.—Şi încă vei mai şti, Că nici odată iadul,—ori cât ai crede tu, Cu cerul în măsură,—vro dată—a fi—Nu ! (o pauză, si apoi reia poruncitor si grav.—)

Te scoală acu d’acilea—şi dute und’te chiamă, (arată cu braţul imr'o direcţie Căinţa !.. (aci SC retrage majestos prin cea mai apropriată esire)

piogio (CU disperare) O ! moarte vin odată 1—de min’te prinde, ia-mă !... i.

(gălindu-se să plece înainte ; d'odată apare in zor si abia răspirând doi geandarmi,— pun d'odală mâna pe Biggio şi sculurându-l.—)

|: \

r.

i i

SCENA iu-a

întâiul Gcandann Ei, cirac bătrân opreşteCe oare plănuiţi...... (uiiâmiu-sc ia tofi) Aşa— de-o-dată,—o fugă ; de şi înlănţuiţi ! ?... f

; !. ' i

I

28 (aparte către tovarăşul lui)

Vai,—bin’—elf sânt acilea!.. Vezi somnul ne-a furat,— Şi fără aceste lanţuri,*-s’ar tot fi depărtat!. (inghiontăndu-i pe rând.—) ’Nainte,—într’acolo (arată spre un drum mai lateral) CU toţii Seamă a da, Sfintei dreptăţi

Gel-l’alt Geandarm

'

Si’n urmă.— (făcând semnul şiranguiărei) Satana l’ati vedea !.

ti

>

1

)

(dispar cu toţii)

I i

• •: :

:

f I

.

I

i

: ;

: !'

?

I ;

■3

*

ACTUL al V-lea SCENA i-a

Regele, Bcppo. doi sfetnici, Figgio şi fii lui, Nuni (travestiul in pagiul Gino) ŞÎ dOÎ Ofiţeri.

(Scena reprezintă o sală de şedinţă regală.—0 masă mai inlr’o paria a scenei,— cărţi etc... Gino preocupat a mei da o arun ătură de ochi asupra curăţeniei şi ordine!.—)

Gino (costum albastru de pag'u, perucă albă şi cu o fundă la spate.—) Aşa,— în ordin totul fie, —(aşează pe masă,—şi cu tristeţe) Oh! —

w. A

[Doamne când gândesc, De ce ursită’n viaţă,—fu scris să mă lovesc!..

Mă ’ntreb ades în şoapte—or’ mult mai am a duce,...

Pe peptu’mi greul vieţei,—pân’ s’o închin pe-o cruce ?..

Să’mi văd şi eu odihna,—de care’s mult dorită !...

Ah !.. încă-o datorie !—şi-aceasta împlinită, Indată'mi voi lua zborul,-—colo, spre 'ntinsul cer....

De unde mă tot cheamă glasul unui mister!!... (ducând mâna la frunte şi făcând câţi-va paşi în fala scenei spre public)

Trecute’s, zile multe, de când din somn o-dată, Cuprinsă de un tremur... simţii că’s sărutată De-o albă nălucire!... ce... haina de pe mine, Vedeam cum o desprinde—ş’apoi (gânditoare) o da, prea bine, Simţii cum dintr’o dată,—sub ăst vestmânt pompos,—

n

i

i

30

■

!

i

Mă transformai în Gino,—şi’n ast palat frumos Mă pomenii la ziuă.—Sânt pagiul nou tocmit. Şi (cu triste^ zâmbimi) singură’n uimire,—mă ’ntreb,-cum am venit!?

Stăpânul meu e Rezzo, şi vai! el nici odată, Nu trebue să ştie că’s Nora-de alt-dată,!.... (lovindu-şi pieptul) O!., ’neacă'ţi ici durerea;—tu suflet, blestemat!

A

(S’aude nişte paşi,— Gino îşi ea îndată locul la uşă)

!

SCENA II—a ■

(Apare Regele, Prinţul, Rezzo şi doi sfetnici,-4Gino se închină in reverenţă înaintea suveranilor, ii urmează de aproape şi le pre­ zintă scaunele).— i

. Regele (către sfetnici toţi încă în picioare)

'

i!

i

Precum vedeţi cu totii aci ne-am adunat A sfătui de soarta... acelor condamnaţi, —(după o pauză—gânditor) —De fapta lor tirană... acilea (arată cărţile) căutaţi !.. (face vr'o doi paşi gânditor; şi apasă mâna pe un timbru, la sunetul căruia sunt intro­ duşi, Figgio, lieppo şi Raniis tot în lanţuri,—sentinela se trage după culisă; cei nuoi veniţi intră sfioşi cu capul în jos... Regele la intrarea lor ia loc pe un scaun din faţa mesei şi le vorbeşte sever :).—

! !

1 !

SCENA III—a .

Regele (către Figgio) ■

i

■

;

: -

i

1

) I I

t

O tu ! bătrân nevrednic, de părul tău albit i întregii ani de zile... ştii cum mai chinuit ?

Prin ce potop de flăcări,—făcutu-m*ai să trec Prin ce torenţi de lacrimi,—zi, noapte, să’mi înec Suspinele de geamăt; ce peptu’mi zbuciuma.— Gând soaţa mea iubită, de doru lui,—(ara^ spre r^zso) pierea Când mă văzui—oh ! (cu disperare) vecinie de iei îndepărtat.

I

:

31

Şi’n jurul meu de nimeni,—cu glas dulce chemat!...

I

(Obosii face o mică pauză) A—!—groaznică ţi —e crima!.. grozavă hotărâre Nu poate fi pe ceruri, nor cu posomorâre Mai de temut, ca’n ochi’ţi acea rază haină ! ! (cm ură) O ! greul ce te-apasă !—Oh ! cât eşti plin de vină !. (ironic)—încearcă de ’ţi dă mâna,—şi inima te 'ndeamnă...

Găsi şi pentru tine «Dreptatea»,.... cată o-cheamă !...

s’

•

••

•

•••••••«

Sânt Rege:—şi la mine toţi,—cat o uşurare Când sânt loviţi de soartă.—Aci e, consolare...

Aci tot păsu-şi spune,—ori-care condamnat, Ş’adese-ori eu plânsul ; în râs l’am preschimbat !..

—Vorbeşte dar!!... (poruncitor) Fi^âîO (rar fl întrerupt)

Nevrednic, mi-e răspunsul Şi tot osândă fi-va,—ori care ar fi dânsul !... • Loviţi odată—acilea (arată peptui) precum mai sânt lovit, Din ziua’n care Nora—oh Nora (înecat in lacrimi) mi-a perit!

Copilă fără vină ! o vai ! cum răzbunarea M’a fost lovit de crud... Barem ăstor ertarea !... (arată spre fui lui)

Acestia’s fără vină :— y

(Aci Regele se uită la sfetnicii lui, (lin care unul laie vorba lui Figgio.— In timpul acestei convorbiri Gino are diferite gesturi de luptă cu el însuşi,—el e cu fotul neobservat,’—şi in neliniştea e mo fainei in carc'şi simte spiritul,—ridică ochiispre o icoană ce e infr'un col( d’asupra capului lui, şi are aerul a'şl face o mică rugăciune :).,. * .* SONNA IV-a

întâiul Sfetnic Destul:—ici, am găsit !

Răsplata-ori cărei fapte; în lege—i tipărit.—

r

\

n j

32

(către Figgio) Ţie bătrân netrebnic; ţi-e dat a fi ertat —Şi neamu’ţi de sclavie,—pe veci a’l fi scăpat!

. .

1

! i

(Figgio ş> fiii lui se uită mirai romi la altul)

Orânduit e totul,—precum tu ai cerut.

2^1 doilea Sfetnic (ironic spre Figgio)—

I

Ş’o jertfă—din ei unul (arată spre fii ud) ai jurământ făcut!!.

f .

Condamnaţii în ctyor!

r

O.

O.

O.

!

!

I

i

:

*

; ' 1

'

|i

■}

!

1

i

i

i :!

PîggiO (disperat şi rar)

Destin al omenirei! Ce fiară blestemată!

Menirea ta pe lume,—cât este de nedreaptă 1!...

Smulge’ţi odată vălul; şi nu mai sta ascuns !...

Copila mea perdută, oar-nu mi-o fi dc-ajuns ! ? (ridică tonul) «Oh ! Blestem si urgie ! celui care,—pământul «Ii datoreşte viaţa şi tot ce e pe dânsul!

«Veniţi,- furii turbate; începeţi uragane! (tot mai furios)

«Răcniţi voi pentru mine; păduri şi bărăganeL «Gemeţi durerea’mi vană ş’ecoul ei departe..

«II faceţi să răsune, în veci,—amare şoapte!

i

(o pauză, şi reia aţintind privirea in pământ)

«O! umbre îndrăcite,— (fioros şiporuncitor) o voi! mii de morminte— «Acuma vă deschide’ţi!.. Turbarea mea nu minte.... (ameninţător) «Acum un loc să’mi faceţi —(obosit) am lipsă de odihnă!

(Gino esc cu hotărâre, prin culisa ce e la spatele lui).— i

?

!

1

!1

i

5

/

33 SCENA Y-a Jc^CppO (înlrerupându-l)

Dar,—tată,—mai opreşte;—şi furia’ţi alină!

E datorie totuşi—ce trebue-a se’mplini Si sortul va decide,—cin’ moartea va’nsoti Ramis La ce atâta trudă;—şi dorul gol de-o viaţă?

Und* raza fericirei,—n'o vezi de neagra ceaţă!...

Oar nu-i eternitatea, —un Raiu şi un Infern ? (in durere) Ne-om regăsi p’acolo, prin cel mister etern!... Ş’acolo omul uită—de câte-a suferit!... (aci intră repede un ofi(er de serviciu).—

Ofiţerul (speriat)

O vai!—ce întâmplare!.. Gino s’a otrăvit!

scena

vi-a

ReZZO (emo(iona()

Cum,—pagini meu iubit?! Acum aici fiind încă..

Părea la toate acestea,—în ascultare adâncă!... (bănuitor) O vai !—aci e vrajă!... (se uită spre Figgio).—

Regele —Un doctor cu grăbire Acum aci să fie!—(către ofiţer) oar'e,—încâ’n simţire??...

Alt ofiţer (Către Rczzo)

Alteţe :—In lacrimi Gino se roagă-a fi adus Aci: o taină, are-a’şi spune,—pân’ceasu-i n’a apus !..

.

;

:

34 ReZXO (uitându-se la Rege) ■

L’aduceţi . i

; I

. j: î

!

■

r

•

•

*

i

i

: ;

i

•

•

(hi ăst timp an toţi aerul consternaţi, stau pe gânduri.... Figgio şi fii lui ce par uitaţi vorbesc sfioşi între ei.-.. ,, Apare Gino sprijinii de cei doi ofiţeri, aerul îndurerat;—spre el înaintează Rezzo, rajută a se aşeza pe un scaun din faţa scenei, şi tot personalul e atent.)

Qil)0 (în delirul morţei vorbeşte rar şi greu)

Oh !—cât e de frumoasă—moartea—ce văd,—că vine; Străluce’n raze d’aur, şi cată blând spre mine... Şi mii de floricele,—îngeri şi fluturei....

Imi par că totul joacă—vesel sub ochii mei !...

Si’n zbor mai văd cu dânşii vai! pe frumoasa Zână. (surâzând trist lui Rezzo ce'l ascultă d'aproape de tot ;—şi care'l lot măngâe).—

?!i

Ce’n dulci cântări mă cheamă; da,—vin, dar p’astă mână (ia mâna lui Rezzo)

::

Lasă a mele buze,—depune o sărutare (sărută mâna).— Şi ultima’mi dorinţă: (se uită lung în ochn lui Rezz o) cer ăstora ertare !.

■

(suspină şi arată spre Figgio şi fii lui).—

;• V

RcgClC {trist către ei)

Pe pragul morţei—totul,—e sacru,—lucru sfânt Vă veţi ruga la ceruri,—pe tainicu-i mormânt! {Figgio şi fii lui,—duc mâinile la ochi şi dau trist din cap !).

!

GinO (reluând vorba tot mai rar şi stins)

De crima lor trecută,—Cerul i-a răsplătit..

<

(Se uită iar la Rezzo cu iubire,—oftează, îi sărută mâna ce lung, i-o (inc strâns pe peplul ei, şi în râs convulsiv).—

'I

In Gino nu e pagiul—ci Nora,—(strigă forţat) a murit

i

I t

■

(Aci de-odată rămâne împetrită, cu capul pe spate.— h cade peruca şi apare frumosul cap al Norei cu părul negru şi lung...

Toţi dau un strigăt general.—).—

Nora, Nora, (Figgio şi fii lui se reped căzând in genunchi înaintea ei şi plâng).

----

35

APOTEOZĂ Tabloul

s

Apariţia Zânei susţinând corpul Norei,—îmbrăca/ă în alb ca si ea,—Zâna are aripi frumoase lungi.— {Nora e cu ochii închişi şi are cunună alba pe cap.)

In jurul lor un cerc de îngeri, în genunchi,—mâinele în alitiludinea de rugăciuni,— cântă.— Tot e luminai de foc bengal.—

Cfiorui îngerilor S’o luăm în sborui nostru, s’o ducem printre stele... Şi’n nopţile senine,—mai mândră de cât ele.

Lucească. —Şi în taină,—cu raza-i argintie, Sărute—aci—doi aştrii.—Amoru-i de vecie !—

—FIXE—

>

L

.

r «

i

1 ■

i .