Orientări folklorice II

Ion DIACONU r.

Orientări folMorice (precisări bibliografice)

II 1

Extras din revista E T H N O S (an. I, fascicolul 2 )

FOCŞANI 1942 \

uni

*1

*/aT-

Ion DIACONU

.

Orientări folklorice

'

(precisări bibliografice)

II

i

! !

Extras din revista E T H N 0 S ( an. I, fascicolul 2 )

1’

'

!

I

—»!i

\

I

î

FOCŞANI 1942 •j

v «*

I

o .09-^4

■,K.

'

\U.

,>V";

X) Î6

i

t

b

V

:*

vR A

&1 4

puiiiu

% >

/

.

folklorice : -u

Matthias Friedwagner, Rumdnische Volkslieder avs der Bukowina, I, Liebcslieder, Wiirzburg, 1940.

Cînd ziarele, ca de obicei informate mediocru (Universul, LVII, n-rul 109), sau cînd revistele conştiincioase vesteau (Buletin. Institut, de filol. rom. „AL Philippide", VI, 287; Făt- fru­ mos, XV, 106) ori însemnau (Dacoromania, X1, 225) moartea romanistului Matthias Friedwagner, într'adevăr se stin­ sese un* filo-romin întreg. Era cunoscător adine mai intii al neamului rominesc propriu-zis : sufletul rural. Căci nu se. poale nega de cineva serios că adevărata cunoaştere a oricărui popor se ridică dela temeinicul suflet ţărănesc la cultura înaltă acade­ mică. Ori, Fr. se apropiase amănunţit şi cu mărinimoasă simpatie de pitoreasca, romîneaşca .deţr încercata. Bucovină.

Fostul rector af universităţii cernâfaţieire, suflet integru şi echilibrat, se îadreptase de mulţi.ani către bogatul cintec popular bucovinean. Şi într'atita, incit subiectul disertaţiilor sale festive era de predilecţie ales din această sferă de preocupare (v. discursul festiv pentru primirea rectoratului: liber die Volksdichtung der Bakovimr Rumănen, Cernăuţi, 1911)., Publicistica locală reliefa cald şi admirativ truda onestă a omului acesta, prie­ ten şi învăţat discret, căruia destinul i-a hărăzit să-şi închee lun­ gul şir de ani studioşi c'o operă despre Bucovina (v. Junimea literară, VI, 202 ; Revista teologică, I, n-rul 12); Dar spre a nu i se împlini truda, tot destinul a hotărît să nu-şi vadă mîntuit volumul acesta şi nici să afle opinia specialiştilor, sau măcar semnul de recunoştinţă al neamului prieten. Căci pe cînd un ziar ( Curentul, XIII, n-rul bătrinul octogenar murea retras, în Austria de nord. In 4528), rostogolirea uriaşului război ce-1 trăim, dispariţia savantului ro­ manist — profesor în Cernăuţi din 1900-1911, şi membru onorar al Academiei Romîne — abia fu menţionată. Soarta i-a fost ast­ fel egală cu a lui Ovid Densusianu, de prietenia căruia sa bucu­ rat distins întotdeauna.

Fr. ocupă loc de frunte în galeria folkloriştilor germani care din 1845 pînă azi sau preocupat de studiul literaturii noastre poanunţa satisfăcut volumul in apariţie

ETHNOS213 l

.

(

pulare. Şirul cuprinde nume indispensabile oricînd cercetărilor folklorice. Dela romanticii Arthur şi Albert Schott.W. de Kotzebue (1856-1857), Johan Karl Schuller (1851,1857, 1859, 1860), Fr. Muller (1857) la F. W. R u d o w (1886), H i 11 m e r (v. Ethnos, (1887), A. Franken (1889), Fr. W. S c h u s t e r apoi pînă la cercetările lui G. W e i g a n d şi I, 326-329), Emst Gamillscheg, trebue să recunoaştem în sforţarea ace­ stora măsura investigaţiei positive. Fiindcă nu din Franţa ne-a venit In folklorul nostru criteriul metodologic, ci din Germania.

Din Franţa a plecat entusiasmul pentru ingenuitatea vieţii ţără­ neşti şi moda pentru estetisarea forţată a versului popular, înăbuşindu-1 adeseori; însă de dincolo s'a ridicat pasiunea pen­ tru cercetarea positivă a vieţii noastre populare, adică s'a desăvîrşit ideea de folklor ştiinţific. Reforma lui Ovid • Densusianu din 1909 (Folklorul — cum trebue infeles, în Vieata nouă, V, 377-382, 397-401, 417-421), schiţată esenţial încă din 1906 în publicaţia colectivă Graiul nostru (v. Folklor.., II, p. LV111 - LIX), are în vedere şi discuţiile englesilor Ch. S. Burne, G. L. Gomme, A. Lang ; dar mai cu samă'lărgeşte şi împlineşte cadrele gîndirii ethnografilor şi folkloriştilor germani A. Dieterich, A. Hauffen, R. Kaindl, A. Strack, K. Voretzsch. Curentul frances representat de P. S6billot şi A. Gittee era aproape însemnat într’un chip bibliografic în vestitul studiu, fără o consecinţă vă­ dită asupra formulării propriu-zise a lui Ovid Densusianu care se oprea definitiv în sistemul său la argumentarea lui A. Dieterich şi A. Strack, completîndu-se redus cu opiniile lui A. van Gennep. Această descindere nu trebue neglijată niciodată în istoria lolklorului romîn. încă din 1905, Fr. publicase într'un volum omagial (Bausteine fur romanische Philologie. Festgabe fur A. Mussafia, Halle a. S., 1-34) 53 de texte folklorice, desprinse apoi într'un extras, rar prin biblioteci şi chiar la specialişti (Rumănische Volkslieder aus der Bukowina, 1905).

Semnificativ îl întimpinase Densusianu care îi arăta părerea că pentru studiul literaturii populare nu s'a dat în culegere atenţia cuvenită melo­ (Vieata nouă, I [1905], n-rul 4, p. 95).

Intr'o pridiilor vinţă lipsa asta metodologică va fi şi în tot ce a publicat şcoala maestrului. Abia spre sfîrşitul vieţii Densusianu va putea afla un «cercetător musicograf competent care s& publice in paginile cir-

P

i

214 ETHNOS I

J

\

-cumspectei reviste Grai şi suflet versul popular după cerinţele lui organice (v. C. B răii o iu, în Grai.., Vil), Căci alte încercări, tot acolo, sînt simple gînduri entusiaste, însă fără positiva înregistrare musicală (Grai.. II1, 88, 89), deşi odată s’a încercat aprofundarea anumitor influenţe între musica noastră şi cea ungară (v. G. G. A 1 e x i c i, Elemente romîne în mu­ sica populară maghiară; UI1, 47-81).

Oricum ii va fi părut apostrofa prietenului său („#># mei** nes lieben Freundes Univ.-Prof. Ovid Densuşianu" ; l. c., 11), pe lingă lipsa indicată în broşură apar încă altele, pe care — după cum se va vedea — harnicul romanist nu le va putea evita nici peste 35 de ani în culegerea ce ne va preocupa.

In schiţa folklorică din 1905, Fr. tipărea o scurtă introdu­ cere, foarte preţioasă pentru caracterizat mentalitatea vremii în privinţa concepţiei asupra literaturii populare poetice. Vom spi­ cui cîteva note caracteristice : Citind din ;,Doina" lui Eminescu — „der gemiitreichste rumănische Dichter Eminescu'*; p. 5 — Fr. accentua, aprobînd pe Weigand, că în Bucovina „modernisarea" cintecului popular ia o formă violentă mai cu samă prin soldaţi care influenţează pe ţă­ rani şi pe păstor. In felul acesta „das innige und gemiitstiefe Volkslied" va fi înăbuşit chiar de ecourile operetelor vieneze, ca intr'un cas relevat de Weigand. Insă această modernisare de s’ar împlini, ar fi „o pagubă mare nu numai pentru literatura romînă, dar chiar pentru cea universală" — iată o apreţiere care măgulia, fireşte, caldul patriotism bucovinean şi în acelaşi timp justi­ fica mai departe, în cercurile ştiinţifice europene, interesul pentru studiul originalei noastre literaturi populare.

Fr. se arăta surprins de bogăţia folklorică a Bucovinei. Părind a crede într'o nesfîrşiţă invenţie poetică şi melodică, el accentuiază că în 1905 cîntecul popular curgea în Bucovina „neîntrerupt ca un izvor limpede" : zilnic apar — zice el — cîntece nouă, trăesc şi-s apoi uitate, căci altele le iau locul. „Fie­ care joc aduce noi cîntece ; darul improvisării se află uneori într’un grad surprinzător" (p. 6). Pentru această „baie nestemată şi fără margini" (acum cita pe Alexici) Fr. arată o admiraţie sin­ ceră, însă cu reserva de a nu putea şi el aduna asemenea plăs­ muiri depline, fiind strein prin origine ethnică. Romanistul crede nestrămutat că cineva strein de obîrşia ţăranului nu va ajunge la ETHNOS215

autenticul cîntec popular, fiindcă nu poate căpăta inciedeiea omîilui simplu : acesta rămine faţă de orăşan retras şi temător; nu i se descopere şi refuză să destăinue caracteristicul rural. Nu­ mai elevii, studenţii, învăţătorii şi preoţii plecaţi din lumea sate­ lor au nemijlocita priză asupra massei ţărăneşti. El însuşi a vă­ zut „în satele mici jocurile de duminecă pe pajişte** ; dar n'a putut să noteze un text şi nici n’a cercat sîrguincios, „ca să nu fie rău văzut" (p. 7). Procedeul acesta — o neexplicată circum­ specţie a lui Fr. — a fost pirghia culegerilor sale din 1905 pînă la cea din 1940; incit folklorul romin nu are nici o mărturie strînsă pe t e r e n de acest îndrumător neobosit.

Fr. era oarecum la răspîntia gloatei de ciselatori şi de meş­ teşugari mediocri ai versului popular, cu vremea nouă a cerce­ tării positive. O uşoară reticenţă stărue în concepţia sa : e anu­ me un procedeu pe care el nu-1 afirmă făţiş, nu-1 înlătură răs­ picat, dar îl relevă blajin ca fiind parcă o necesitate a vremii lui S.. FI. Marian, J. - U. Jarnik şi A. Bîrseanu. Fr. pare, aşa dar, să admită că orice autentic ţăran instruit, sau studentul plecat dela ţară şi mai cu samă învăţătorii pot aduna folklorul cu si­ guranţă. Pînă şi elevii sirguincioşi, sau militarii inferiori ştiutori de carte pot fi de folos în acest scop. Prin urmare, ceea ce făcuse J. M. Moldovanu în 1885 (p. 7J, sau mai înainte S. FI. Marian, apoi „mai mulţi învăţători zeloşi'* in 1891 (1000 Doine, strisau doi „suboliceri" gâturi şi chiuituri, culese de..,, Braşov), în 1894 (Şt, Munteanu, 0 sută de doine şi strigături culese din gura soldaţilor romîni din Ţara Ardealului, Braşov) şi în (V. Dugan-Opaiţ, Vâfăjelul sau urări ţinute la nunţi ţă­ 1904 răneşti din Bucovina culese din gura soldaţilor romîni, Cernăuţi) sint cîştiguri folklorice care trezesc „oarecare interes*1 (p. 8).

Dar dacă a fost culegătorul pătruns de nevoia să reproducă ma­ terialul indicat, măcar in strai lingvistic literar, nici chiar fără o aparenţă dialectală, iată o întrebare ce se pare că nu obligă deosebit pe Fr. in 1905. Cei patru care i-au procurat cele 53 de texte — printre ei; o femee, un student în filologie şi chiar un profesor (p. 10) — nu par astfel stăpini-pe metoda de colectare necesară azi oricărui cercetător pregătit. De altfel întregul mate­ rial este reprodus în perfectă limbă literară şi nu are destul relief poetic. Culegerea nu pleca dela un cunoscător de autoritate al cîntecului popular romînesc. Era o licărire prea întîrziată a

romantismului folkloric, deschis în 1852.

2I6ETHNOS

1

,

.1

1 /

!

?

£

î:

Totuşi Fr. recunoaşte valoarea unui text folkloric transcris dialectal, amintind de întîia culegere conştientă' de acest fel (G. Alexie i, Texte din lit. poporană rom., B.-Pesta, 1899), (in paralelă cu încercarea contestabilă a lui Th. G a r t n e r cu alta tot aşa de Zeitschrift f. romanische Phil, XXVI, 230), (Chants popul, des Roumains de aproximativă a lui E. P i c o t din vremea tratatului metodologic al lui Serbie, Paris, 1889) G. Weigand ( Uber die Methode bei der Sammlung von Asemenea muncă ordonată cere Volksdichtung, Leipzig, 1892). însă specialisare, exerciţiu şi „ureche fină" — nu se fereşte în­ suşi Fr. să mărturisească.

A treia cerinţă cardinală a unei culegeri ordonate de folklor e melodia, fără de care — recunoaşte şi Fr. — „un text poetic rămîne numai un schelet" (p. 9). Se vedea şi aceasta de-a-dreptul o aserţiune neîmplinită: nicăeri în acea „kleine Liederkranz" nu se află vre-o melodie transcrisă, deşi Fr. ştie despre cele şase melodii notate primitiv de Weigand (mai tîrziu : Die D/a­ lekte der Bukowina und Bessarabiens, Leipzig, 1910), cunoaşte culegerea amestecată cu contrafaceri artistice a Iui D. Vulpian (Romanţe. Musica populară, II, 1891 ; Poesia populară pusă pe musica, Bucureşti, 1886) şi împărtăşeşte necesitatea studiilor comparative între folklorul nostru şi cel ungar, sîrbesc, bul­ gar, rutean, întreprinse încă din 1886 de F. W. R u d o w (Verslehre und Stil der rumănischen Volkslieder), dar sprijinite mai mult pe culegerea lui Alecsandri, din păcate „cum se ştie, pe alocurea întregită, prelucrată sau compusă in spiritul cîntecelor populare" (p. 13).

Materialul, destul de comun şi de sărăcăcios, era totuşi mul­ ţumitor comentat — în privinţa lexicului dialectal, însă departe de a fi noutate, ci prea adesea în variante stinse, pe care Fr. nu le putea bănui vitale, cu circulaţie generală, mai ales urmă­ rite după periodicele şi culegerile rare (de pildă, n-rele : 1, 14, 18, 20, 23, 36, 46, 47) ce nu-i puteau sta la înderaînă în Buco­ vina. In conclusie: încercarea aceasta apare ca o crisantemă semeaţă în albul metalic al brumelor tomnatice prelungi.

Culegerea din 1940 nu e o depăşire a vechiului sistem: ră­ mîne fără abatere credincioasă programului din 1905. Noutatea stă doar în adaosul părţii musicale care, dacă nu e întru totul contestabilă, se află oricum in atîtea privinţe streină de cano­

nul folklorului musical contemporan.

ETHNOS217 14 4

.

.

i

Sînt interesante precisăriie ce le face însuşi Fr. despre chi­ pul cum şi-a realizat imposantul volum de 596 de pagini. Se vede prin ele învederat imperfecţia trecutului prelungindu-se in folklorul nostru.

In novembre 1904, Ministerul pentru cultele şi invăţămintul austriac publica la Viena o „invitaţie" către popoarele de sub stăpînirea dinastiei ca să-şi adune „cîntecele lor populare cu me­ lodiile şi tot ce aparţine noţiunii de f o 1 k 1 o r e “ , spre a fi de­ puse într'o arhivă publică pentru tipar. In fevruar 1906 Fr. — pe atunci profesor de filologie romanică la Cernăuţi — primeşte in­ vitaţia ministerială de-a conduce personal ancheta pentru Buco­ vina, mărturisind sincer că „pentru o întreprindere aşa de grea" cunoaşterea limbii romîne ii era insuficientă. Sceptic, primi totuşi, alcătuind o „comisie de lucru** pe care şi-o completă ulterior cu alţi membri. Acceptară să facă parte nume „cu consideraţie** (ca Tudor şi Nicu Flondor), dintre toţi membri unul cedindu*i „o colecţie bogată*' de 400 de texte culese anterior (p. Vili), altul participînd cu elevii săi (!), iar inspectorii şcolari hotărînd pe învăţători să conlucreze fără încetare. „Ţinta., proprie" a anche­ tatorului a fost „mai intii organisarea culegerii dintr'un punct de vedere unitar". Astfel întocmi repede „instrucţii" de orientare prin care să-şi atragă colaboratori, mai mulţi din lumea învăţă­ torilor. Transcrierea fonetică specială fu în acest scop indicată ca facultativă, „iar nu absolut necesară", cerîndu-se stăruitor doar „explicarea cuvintelor şi a formelor rare" (aceasta, spre a nu intimida şi îndepărta pe neiniţiaţi). „Aşa se înţelege., uşoara inegalitate in scrierea cîntecelor" (p. IX), însamnă fără ocol Fr. Totuşi deşi la început „chestionarul avu numai răspunsuri isolate", cu vremea interesul crescu şi însăşi şcolarii primari fură colaboratori bineveniţi: „o şcolăriţă din Cîmpulung scrise sin­ gură 100 de cintece"; altora Fr. le datoreşte alte „multe cîntece frumoase", ciştigindu-le tuturora sprijinul nevinovat prin stimula­ rea cu „mici daruri": cărţi, caete (p. 1X-X).

Fr. şi de data aceasta na adunat nici un cintec popular

din Bucovina. 0 spune fără înconjur; „Ich selbst habe kein Lied unmittelbar aufgezeichnet", adogind că întocmai a procedat S, FI, Marian, care a cules „adesea material prin elevii săi” (p. X) şi motivînd —. fără nici o abatere dela afirmaţia sa din 1905 — de ce trebue să se procedeze oriunde aşa i „In die Geheimnisse ÎÎI8ETHN0S

i

der Volksseele dringt kein Fremder, selbst wenn fer dieselbe Sprache spricht** (p. X). Prin urmare, tot „învăţătorul şi studen­ tul din popor“ — în care ţăranul se încrede şi-i zilnic în con­ tact cu ei (p. XI) — trebue să fie mijlocul efectiv de anchetă.

Fără nici o esitare, pentru voi. I al culegerii Fr. îşi alege „o ceată de 65 de culegători'* cel puţin (p. X), în fruntea cărora stau: un-student în filologiei sîrguincios în adunarea textelor dia­ lectale (I. Turanschi), alţi patru studenţi (printre care actualul profesor, universitar I. Bacinschi), trei învăţători, o femee şi în­ săşi doi ţărani. S'au cercetat 130 de localităţi din 1906-1912, adunîndu-se un material aglomerat pe care autorul s'a străduit să-l selecţioneze după criteriul stabilit de Ovid Densusianu, în 1905 (p. XI). In 1911, îşi întrerupe munca, plecînd ca profesor la Frankfurt a. M., ducînd însă acolo „comoara cu peste 10000 de texte musicale" care trece greu prin desastrul războiului trecut, ameninţată de ocupaţia rusă, pirjolită de 249 de melodii şi scăpată ca prin minune, chiar în Frankfurt, de un bombardament puter­ nic al artileriei ruseşti.

Noutatea culegerii sta pentru Fr. în melodie care şi aici rămîne în concepţia romanistului „coloana vertebrală a unui cîntec popular... e mai durabilă ca textul,., una şi aceeaşi melodie poate să-şi adapteze diferite texte (contrafactură)** (p. XII). Se în­ ţelege astfel că preocuparea sa esenţială a fost de data aceasta nu atîta textul poetic, cît mai mult partea melodică. Fr. a folosit şi înregistrarea cu fonograful: profesorul Victor Morariu a înregistrat 50 de bucăţi, dar transcrierea nu fu mulţumitoare; tot aşa şi melodiile sărăcăcioase, trimise din diferite colţuri ale Bucovinei, nu folosiră. Fu aflat atunci un anchetator abil şi si­ gur — învăţătorul Al. Voevidca din Suceava — „ein tiichtiger praktischer Musiker mit feinem Ohr und grossen Geschick zu einer solchen Aufgabe” (p. XII), îl apreţiază Fr. (despre acesta d. Victor Morariu îmi comunică într'o scrisoare din 30 octobre 1941 : „Caracterisarea Iui Al. Voevidca pe care l-am cuno­ scut bine, e justă”). I s'a dat un concediu îndelung dela catedră, „supliment de leafă pentru călătoriile sale“, pentru ca începind din iulie 1907 să adune pînă în 1912, 2250 de bucăţi, dintre

care doar 380 sînt publicate în volumul de faţă. De atunci pînă în 1940, data apariţiei, culegerea a fost mereu în pregătire şi niciodată în paragină. Fr, cere ajutorul filologilor competenţi, ca

-ETHNOS219

fi. O amilischeg; supune materialul musicografiior de repu­ taţie (R. Harprecht; p. XXXIX) şi odată chiar ginerelui său (p.

XXXVI), capătă comentariul lexical dela actu aiul director al Con­ vorbirilor literare, I. E. T o r o u ţ i u (p. X1L1) şi cu sprijinul ofi­ cialităţii noastre poate să tipărească într'un cliip somptuos doar un volum din vasta culegere ce-o prezintă timpului cu oarecare mărinimie personală: „Hier wird zum ersten Mal auch dem Westen Europas die vielgestalt und Schonheit des rumănischen Volkslieder sichtbar" (p. XIV). Gravurile pictorului Eugen Maximovici, de-o greoae realisare, umplu din loc in loc măreţul volum în care cîntecul popular bucovinean e căpătat (şi fără îndoială că prea adesea restituit şi prescurtat; cf. p. 207 XI, 8) „după ureche'*...

Aşa dar, culegerea nu are chezăşia lucrului împlinit. Afir­ măm aceasta, gîndindu-ne la heterogeneitate culegătorilor, ca? şi la chipul cum au strîns ei versul în melodia populară. Iată sta­ tistic starea culegerii : Cele 381 melodii cu motivele poetice aranjate pe cicluri li­ rice şi variante sînt obţinute dela 3 informatori avînd peste 80 de ani, 8 peste 70 ani, 11 peste 60 ani, 20 peste 50 ani, 26 peste 46 ani, 53 peste 30 ani, 99 între 20-3 ani, 9 de 19 ani, 25 de 18 ani, 13 de 17 ani, 9 de 16 ani, 3 de 15 ani, 3 de 14 ani, 10 elevi şi eleve de şcoala primară avînd 13 ani, 1 de 12 ani, 1 elevă de 11 ani şi 3 eleve de 10 ani. Dintre toţi sînt 17 informatori fără vîrstă indicată (p. 125, 142, 160, 197, 320, 369, 378, 523, 552, etc.), 2 studenţi, 2 preoţi, 6 învăţători şi învăţă­ toare, 4 orăşeni şi orăşence, 8 cantori bisericeşti, o ţărancă bar­ bă (p. 281), o „cîntăreaţă sătească", 1 „zicălaş sătesc din vioară" (p. 2), 11 „lăutari săteşti", 2 „lăutari ţărăneşti" şi 1 cioban (me­ diul păstoresc e prin urmare inexistent în culegere). Odată o melodie e „scrisă" şi „trimisă" de persoane deosebite (p. 54); altădată este căpătată prin învăţători şi de-atitea ori „comunicat" (melodia şi textul poetic) chiar anchetatorului principal Al. Voevidca (p. 41, 44 — un ţăran de 50 de ani, p. 52 — o elevă de 15 ani, p. 96 — o învăţătoare de 40 ani» p* 109 — o ţărancă

de 15 ani, p. 113 — un ţăran de 27 ani, p. 130, 140 — un „cantor bisericesc", p. 340, 361 — alt cantor bisericesc, p. 397 — o soţie de învăţător, p, 398 - un ţăran de 26 ani, etc., etc.).

Rămîne obscur cuvîntul .comunicat1' Să însemne cumva că

320 ETHN0S♦ '

melodia a fost notată şi trimisă de-un cantor bisericesc, sau de-o copilă de 15 ani? Puţin probabil! In chip obicinuit Voevidca indică precis locul şi informatorul: „a cîntat din...** (p. 2), „a cîntat...** (p. 9, 25, 31, 73, etc.), „cîntat de...*‘ (p. 13, 15, 19, etc }, „a cîntat cu..,“ (p. 21), sau: ,,auzit dela...“ (p. 35). Dar „comu­ nicat de‘* rămîne pentru noi o enigmă, aproape de mistificările veacului trecut, dacă nu va fi o insuficientă înţelegere a expre­ siei la acest învăţător ager dar nefamiliarizat cu ancheta riguroasă.

Se desprinde însă o conclusie făţişă din multiplicitatea in­ formatorilor: a fost destul ca ţăranul, sa.u chiar un orăş a n , să îngîne un rest melodic aparent popular, şi culegătorul s'a şi pripit să aştearnă pe portativ cîntecul. Nu l-a preocupat niciodată caşul degenerării cîntecului popular în mediul orăşe­ nesc ; nu s'a străduit să aleagă exclusiv informatorul nativ, ci a înregistrat de-avalma orice motiv şters, zdrobit sau contrafăcut.

Aşa se explică de ce printre textele poetice se strecoară aseme­ nea incoherenţe, care nu pot însemna niciodată vers şi cîntec popular: Pi cerdac s'a răzimat Şi-o ţigar’o afumat Cu titun di cuişoare, C'o basma de potrocalc.

Unde-1 vede, lelea moare. (pag. 206 XI, 7).

Lung li drumu şl slcret, Mult ma uit şl nu tşi văd. (pag. 227 XII, 31).

Tinereţe ca a melc, Petrecute n dor şi jele, Pcntr'o haită de muiere (pag. 303 XVIII, 2).

Nu-s fată di potlogari, Să dau gura pi griţari; (pag. 482 XXVIII, 33).

ETHNOS 22J X\ •

VRAVCEa WJoi|iu ?-

.1

0’

\

X

Şi curva de soru-mea M'o pârit la măicuţă. (pag. 505 XX/X. 38). pentru ca dela atari versuri să se ajungă la inseilări şi ecouri din căr(ile portative căpătate la iarmaroace, ca în această supărătoare plîngere a unei fete de 18 ani: Sufletul meu tot pătrunde.

Unde eşti, puiule, unde ?

Zi şi noapte cu durere Al meu suflet mi te cere I (pag. 387 XXIV, 1).

3.

Fireşte că acestea şi altele destule sufer rotunzirea literară, la masa de scris a culegătorului Voevidca, care redă astfel vaierile de mahala ale unui lăutar de 39 de ani: Mfndra rac ii şi cuminte S’o descriu nu am cuvinte, Nu ştiu, Doamne, ce aş face, S'o aduc puica Încoace. (pag. 192 X. 28). sau cumplita leşinare poetică a unui alt lăutar de 52 de ani: Inima-mi ş-'o rănit, Cam iubit nefericit Ş'oi să mor de-al mlndrei dor Şi nesătul de amorl (pag. 425 XXVI, 33).

ori, culmea banalităţii, cintece în care instinctul lubric iiumpe, iar versul e stingher şi falş (poate şi din causa tipografului): — Hei, Sparge-ţi, Iele, p I o ş l e Ca să curgă laptele. (pag. 338 XX/, 33).

222ETHNOS

*

1

O lină dresură au suferit unele versuri, fără îndoială. Să cităm dinlr'un text : ... Du-tc morţii, cuc dc vale, Nu-m’ găsesc o vrăjitoare Să-m’ discânte la icoane...

(pag. 418 XXVI, 20).

Aici ni se pare evitată apostrofa cu uşoară înfăţişare scato­ logică. Dacă în atîtea rînduri culegerile abundă în atare scăpătări ale creaţiei populare ( caşul culegerii lui Tocii eseu ; v.

Folklor.. R.-sărat, II, p. LX1V-LXV11), ele totuşi par necesitate de fond, exprimînd în lirica socială, şi chiar în epică, anume ecouri surde ale sufletului rural colectiv (ibid., p. XL-XLV11).

Nu trebue să le înlăture culegătorul, ca în caşul de faţă, sau să le modifice vădit, îneît într’o culegere neobicinuit de volumi­ noasă, ca aceasta, să nu apară macar o urmă. Nimeni să nu le caute, dar nici un culegător să nu le arunce, prelucrînd şi zvîrlind- după impresii prea personale.

Greşala rămîne mai gravă in altă privinţă : informatorii nu sînt numai din mediul rural propriu-zis, dar şi dintre orăşeni, elevi» învăţători, cantori, preoţi. Prin urmare, iată cîntecul popular care a trecut pe lingă modernisarea oraşului, influenţa mahalalei sau mu sica de operetă. Deşi întreg materialul e cules înainte de 1916, totuşi procesul prefacerii satului prin ecourile tîrgurilor, serviciul militar, influenţa autorităţilor comunale şi şcoală începuse peste tot. Ori, e bine stabilit că un învăţător sau un preot nu va stăpini cîntarea poporului integră, ci o va amesteca fatal cu remi­ niscenţele cărţii — ticurile musicii livreşti — şi influenţele traiu­ lui dela oraş. Astfel că întregul material cules prin asemenea in­ formatori nu poartă sigiliul autenticităţii rurale şi trebuia lăsat în mape.

Mai este o distincţie necesară : s’a aflat în 16 rînduri ma­ terial şi dela copii (vîrsta minimă: 10 ani). Insă nici acesta nu e în anume caşuri documentar. Intr'o măsură poate servi studiilor asupra psichologiei creaţiei populare; dar atunci trebue cules in mod experimental (in timp), nu dintr’o dată şi pentru totdeauna.

Oricum ar fi cules, susţinem că nu preţueşte destul dacă oferă

cercetătorului genurile majore literare. In general, copilul e favo-

ETHNOS223

c

V

#

rabil cimiliturilor, jocurilor de cuvinte, cîntecelor de stea, pluguşorului şi colindelor ; însă niciodată nu stăpîneşle balada, „Mio­ riţa", sau doina de haiducie. Noi am făcut experienţe cu „Mioriţa". (v. Ţinutul culegînd-o în Vrancea dela o fetiţă de 12 ani (ibid., 94). pînă la un bătrîn de 110 ani Vrancei, I, 24) Am ajuns la o convingere satisfăcătoare : versiunea ştiută de bătrînul Ion Fio rea deşi nu-i compactă ca închegare literară, are neapărat elementele lirice esenţiale; pe cînd aceea căpătată dela Ilinca Lăşcanu are parte din elementele primitive ale motivului, însă acele de poetisare lipsesc, iar de melodie n'a putut fi vorba.

Informatorii între 60*68 ani stăpineau în toată Vrancea variantele (ibîd., 16, 25, 114, 120, 133), iar tineretul se arăta depline în general predilect pentru cîntecul de dragoste.

Această distincţie pare aproape de prisos „cetei de 65 de culegători" care a adunat materialul voi. I. Se înţelege că pute­ rea prinderii graiului bucovinean a fost mărginită : din cei 6 ce s'au străduit, numai unul se pare că a prins autenticitatea dia­ lectală (I. Turanschi; cf. p. 229, 231, 319, 333, 392, 458, 504, 516, 548); ceilalţi — ca şi Voevidca (p. 284, XVI, 23) — apar rudimentari, chiar în caşul viitorului filolog universitar I. Ba­ ci n schi (p. 13, 63,98, 190, 205, 348, etc.), colaborator şi-al lui (v. Grai.., II, 91-99, 255-262).

Incît comparaţia Densusianu textelor acestora cu ce ştim din colecţia Graiul nostru, II, 2334, şi cu probele dialectologice ale lui Weigand arată o simţi­ toare diferenţă.

De altfel chiar Fr. recunoaşte că „interesul filologic" a tre­ cut pe plan secundar „faţă de scopul general de a fi înţeleasă" culegerea (p. XXXIX). Iar in altă parte anticipase deschis acest criteriu: „Schliesslich aber ist nicht die Sprache, sondem die dichterische Schonheit fur unser Werk wichtiger" (p. XXXV).

Rămîne ca musicografii să se pronunţe metodologic asupra materialului melodic. Noi credem că importanţa culegerii de me­ lodii scade în asemenea condiţii. Dela cel dinţii copist de cîntec popular (care ar fi tot un german : Franz Iosef S u 1 z e r, cuIegînd 10 melodii; v. Geschichte des transalpinischen Dakiens, Wien, 1781 — nu 1871, cum redă eronat Em. R i e g 1 e r - Dinu, Cor şi cîntec romînesc, în Rev. Fundaţii. Reg., I, n-rul 8, p.

268, pentru ca recent să însemne precis: Das rumdnische Volkslied, Berlin, 1940, 8), la Gh. Montan (1813), Ioan Ţin-

224ETHNOS

»

f

I

U

(v. G. Breazul, Melos, IV, covici (1815), Anton Pann (42 Chansons eţ G. Murray (1859), Rouschitzki H danses moldaves, valaques, grecs et iureş, Iaşi, 1834), şi elevul Ehr1i ch (Cinlece şi jocuri romîne, Iaşi, 1850) lui Chopin, S. M i c u 11 i (Arii populare din Moldova şi Bu• covina, 1864 ; pe aceştia trei Riegler-Dinu nu-i menţionează în aminţitul repertoriu), pînă la cele şase melodii publicate de Weigand (Die Dialekte der Bukowina u. Bessarabiens, Leipzig, 1910), pentru ca — trecînd peste P. Ciorogariu, Gh, Fira, N. Păsculescu, P. Pîrvescu şi toată ceata mărunţilor notatori să ajungem la B. Bartok, S. Drăgoi şi metodicul de binecuvîntat C. Brăiloiu, mărturisim cu strîngere de inimă că truda lui Fr. se putea încadra cu mai mult merit.

Insă sîrguinţa positivă rămîne deseori ca un gind prea îm­ bietor, jertfit scopului practic şi momentului ştiinţific imperfect.

Să ne mulţumim totuşi cu ce-a putut da Matthias Friedw a g n e r care ne-a iubit pe măsura vremii sale.

7),

I. D.

S. Segarcea, Balade populare culese de pe Valea Ol­ tului, Bucureşti, 1941.

Sînt

I

momente în evoluţia unei discipline cînd critica pare inutilă : apare omul inconştient.

Totuşi specialistul ia în samă asemenea abatere, din con­ vingerea că regresul în ştiinţă pare fatal în deosebi în domeniile de cercetare alcătuite recent. Ştiinţa e o sistematisare înceată a invenţiei şi creaţiei omeneşti. Şi-atunci... eroarea şi ipotesa împrejrnuesc adevărul.

Dar uneori eroarea e o stavilă de neînvins înaintea pro­ gresului. Ai sentimentul unei iremediabile siluiri spirituale cînd peste truda omului chibzuit vezi cum calcă naivii şi vanitoşii. „Falimentul ştiinţei" a putut fi prea adesea glasul desnădăjduit al celor puţini, de vocaţie, înaintea hoardei impostorilor şi a mi­ stificatorilor şi a ignoranţilor.

ETHNOS 225

Este obositor să repetăm că ştiinţa folklorului îşi are di­ buirile ei jalnice. Poate nu e altă ramură de cercetare unde ig­ noranţa şi entusiasmul să fi fost imbolduri atît de necontrolate ca în folklor. Folklorul romîn mai cu samă a avut vremurile lui de faliment epocal. Ciudat este că asemenea timp a revenit după ce metoda clasificase şi consacrase. Să ne amintim : După ce sistemul lui Ovid Densusianu fu unanim recunos­ cut şi după ce şcoala sa dete monografii exemplare, gloata mîzgilicilor de terfeloage cu.......folclor** tipări, retipări şi răstipări !

A fost timpul apocaliptic al folklorului romînesc. Cine n'a tipărit cite ceva ? Toţi seminariştii, normaliştii, popii, cantorii, învăţăto­ rii, notarii, primarii şi vătăjeii lor, „suboficerii", soldaţii, cefe­ riştii s'au făcut sistematizatorii şi dialecticienii folklorului. In vîrful acestei grămezi de amatori neastimpăraţi şi inconştienţi chiar elevii se osteneau inutil cu informele maldăre de gunoi folkloric.

Tocilescu patrona odată această migală ridicolă. Dela Nistru pînăla Tisa, dela Ceremuş Ia Dunăre şi mai departe : pînă în Tesalia şi Timoc, legioanele folkloriştilor de pripas s'au osîrdit pentru aflarea pietrei filosofale... folklorice. Uneori consumau chiar din banul statului şi înalte instituţii de cultură dădeau certificate de bună conduită... ştiinţifică unora ca aceştia (caşul: G. Ciauşanu, Gr. Fira, I. Popescu). Resultatul îl ştim prea bine: s'au adunat tone de putregai folkloric din care autenticitatea lipseşte cu desăvîrşire.

Contra acestei invasii sinistre am atras şi noi atenţia într'un rînd, cind la un examen cronologic făcut numai asupra culegerilor poeti­ ce, am aflat din 138 doar vre-o 20 alcătuite metodic, 21 utilisabile cu aproximaţie, iar restul — umpluturi, mistificaţii: zero absolut calificat... (v. Folklor.. R.-sărat, II „Introducere'1). Şirul acestor amatori de mîntuială se vede că nu mai con­ teneşte. Iată, unul a publicat o broşură de-o inconştienţă tragică : materialul apare publicat mai primitiv decît pe vremea lui An­ ton Pann şi Atanase Marienescu. Ca să se vadă ce departe-i această broşură de perspectiva vremii noastre, să-şi închipue ori­ cine astronomia rămasă la „Alraagesta" luiPtolomeu, filologia Ia „Mithridates" al lui Adelung, literatura romînă la scrisoarea lui

>

Neacşu din 1521, iar folklorul nostru — peste Alecsartdri şi tim­ pul său — fără Ovid Densusianu, dar numai cu Segarcea şi semenii luiL.

226ETHNOŞ

:

Aşa-i această bagatela folklorică !

Culegerea e un model de cumplită ignorantă. Mai intii, te întimpină rara lipsă de reverenţă faţa de cel cui i se dedică chi­ nuita broşură — profesorul D, Caracostea: d-sa i-ar fi des­ chis „prima poartă spre neîntrecutele frumuseţi ale comorilor de aur ce zac ascunse în sufletul poporului nostru..." Pare să fie un student uluitorul culegător. Dar să fi plecat cumva din în­ demnul d. Caracostea broşura ce va să fie văzută ? Noi cunoa­ ştem îndemnurile îndrumătorului cumpătat şi nu putem admite ca elevii mai noi să-i fie de-atîta submediocritate 1 Căci broşura cu „consideraţiuni finale" şi fără prefaţă „în loc de prefaţă" e pe croiala delirului romantic de-acum 89 de ani. Iată comice însem­ nări şi destăinuiri autobiografice: Trecutul, pentru fabulosul culegător, are „săgeţi luminoase" — poesia populară, de care a fost pătruns ; „balada populară este expresia fidelă a sufletului unei naţii" (p. 47); sau^ „oglinda fidelă a sufletului unei naţii — afirmaţii antiştiinţifice contrazise chiar de manualele de curs secundar, dar încă de cunoştinţele puse la punct la audierea unor prelegeri atit de informate ca ale maestrului denunţat! In atari reclame e toată retorica ma­ rilor măsluitori de folklor de-acum trei sferturi de veac.

Să vedem cum au fost strinse „plăsmuirile artistice" „rupte din sufletul poporului" romîn; Studentul care „a primit prima năvală a razelor solare intr'un sat de pe valea Oltului" a cules întinsul material (40 de pagini!) din 1937- 1939, parcurgind odată „pe picioare 170 de km", A făcut şi sacrificii în odiseea sa folklorică: colegii de fa­

cultate „se hîrjoneau pe plajă" ; alţii „consumau butoae de bere sau şampanie", numai d-sa suferea arşiţele, îl zghihuiau furtunile, pentru ca să fericească bibliografia calicului folklor rominesc... In asemenea peripeţii o baladă în variantă a cules-o „ in schimbul unui bacşiş" „Ia un restaurant de periferie, pe strada 13 septem­ brie — se dă şi numele localului (p. 35)... Şi aceste resturi lăutăreşti, schiloade, se chiamă odată „poesii poporane" (p. 6), iar pe copertă: „balade populare" (!!). Col­ portorii lăutari le-au învăţat „pe cale orară" (sic! — p. 7).

Minunaţi-vă deci de miracolul poetic popular de pe valea Oltului!

Fiecare baladă are cite un „comentar critic" în care tra­ gica inconştientă a culegătorului stîrneşte la început mila, apoi

ETHNOS 227

din. ce în ce durerea. Enormităţile din aceste comentarii parcă sînt colecţionate din visările somnambulilor şi din delirul para­ noicilor. Citeva din comoara colosalei ignoranţe : Cuvîntul ,tainiţă* din versurile : Şi din coadă că plesnea Mare tainiţă-mi făcea Năvodarii că 'nneca

:

„poate avea în cazul de faţă semnificaţie de taină, sau mi­ nune neînţeleasă...** (p. 8); zoologii nu cunosc „postrunga" şi „caracuda" (p. 8) ; pentru că în balada „Anofiţă al lui Vioară** e vorba de „pîinea de Hîrlău*1, originea baladei pare sâ fie în Moldova şi plutaşii de pe Olt au adus-o prin părţile judeţelor Olt, Romanaţi, Teleorman (p. 8. Dar balada ştim că se inte­ grează in ciclul dunărean).

In vers. încarcă mi-sc ’ncarcă Nouă galaoanc.

Două-trei sandale

.•

„galaoanc [ = galion, corabie mare J trebue să însemne un obiect, cu o capacitate mare, ca şi cuvîntul sandale [ = luntre orientală], care nu are înţeles de încălţăminte'* (p. 16); „co­ rn ă n a c : căciulă — probabil rămăşiţă din graiul foştilor Cu­ mani" (p. 23).

In vers : „Mă uitai In deal pc strungă, „Toate plugurile umblă,... (pag. 36).

e interpretat etimologic cuvîntul , s t r u n g ă1: „se mai numeşte şi tîrla de oi a ciobanilor. Probabil să fie mai degrabă vre-un loc anumit — fie pentru arat fie pentru păşunat vitele, care po­ porul îl denumia pe vremuri strungă" (p. 35). „Movilău, este desigur o licenţă poetică a cuvîntului movilă, pentru a se căpăta rima:

228 ETHNOS

. f

o

Câ se trage *n movîiâll Se face d un tlrg mereu... (pag. 41).

In fruntea acestor braşoave epocale stau definiţiile amintite — model gratuit de ignoranţă: „balada populară1' este expresia fidelă a sufletului unei naţii" (p. 47); sau : „expresia sufletului unui neam". Savoarea acestor bravade culminează în vrednicele cunoştinţe de istorie literară ale năzdrăvanului folklorist: „Barbu Lăutaru al lui Vasile Alexandri (sic !) se plîngea pe bună drep­ tate cu 3-4 decenii în urma noastră" ...etc. etc. Insă, vai! nu­ mai dela noi pînă la anul morţii lui Alecsandri se numără cinci decenii şi un an ! Iar Barbu Lăutaru se întîlni cu Liszt, la Iaşi, acum 94 de ani şi-i^mort de opt decenii împlinite!

Iată şi technica minorului, culegător : El culege versuri ca acestea : e „Mult e mindru, tinerel, „Cu mustaţa 'n bandoneră,

(pag. 32).

pline cu ecouri plate de. grai mahalagizat: Milă de ea i-se făcea, Şi slugilor ordin le da: —„ Aduceţi pe proasta 'ncoa ! (pag. 38).

i

sau cu jalnice suspinuri din cîntecul popular degradat de lăuta­ rul fără vocaţie: Şi te lasă n drum nebună Cu burtica pin la gură, Te iubeşte-o zi şi-un an, (pag. 46). Şi te lasă cu-un alean I

aici cuvîntul alean = copil!!).

Culegătorul nu are nici o noţiune despre technica folklorică modernă. Aşa, de pildă, textele nu sînt cifrate, nici vorbă de tran­ scriere diacritică prin care să ai garanţia autenticităţii versului şi a valorii lui dialectale. Absente: ortografia, punctuaţia, elemen­ tara atenţie în transcriere, noţiunea de vers. Iată, la întîmplare, exemple î

ETHNOS 229

:

i

;

i ;

i

O ticsic <ie iachle( Neică 2-3 lămâie, Frate, două-trei naramze, Domnul neică să te crează!

(pag. 9).

Taică-său că rai-izicca : Anofiţă. fiul tăicăi,...

Ori mlndra că că te-a urii, Orică ţie ţi-a venit, Taică de căsătorit!

(pag. 9).

Mic taică ca să-mi dai, Cei 50 de năvodari,

(pag. 10).

„Dar mă rog de d-ta, „Taică ca de D-zeu, „Mie taică ca să-mi dai „Vasele, năvoadele, „Şi ăi 50 de năvodari,

(pag. 14).

Din causa haoticei ignoranţe şi a unei deplorabile neatenţii, se intîlnesc în lectură monumentale erori prosteşti: versuri neinteligibile : Ei la mosă saşezau.

Dar la par cin' le nuema?

Surioara Mihului.

(pag. 24).

(poate : punea? poate: turna?); versuri evident falsificate, ca să se evite aparenţa pornografică : — „Ce-mi dai să primesc nu pot, „Şi-ţi Înjur boeria In bot, „Fiindcă Iancu nu-i netot!., (pag. 33).

De ce această ocolire şi desfigurare a autenticului popular, cînd sinceritatea emoţiei îndeamnă graiul bătrînesc al meşterului Ion Neculce să se exprime aşa; „Deci i-au pus Nicolai Vodă la scară şl i-au bătut cit cu doue sute de toiege la cur. Iar boierimea şi toută mazilimea văzind aceste {ap-

230 ETHNOS

te, lucruri de iacepStură a iui kicolai Vodă, foarte sau mihnit şi sau spăriat tare, cit nu ştia unul clte unul ce s’ar face şi de ce se vor apuca".

(v. Cronica lui I. Neculce, ed. Al. Procopovici, Craiova, 1932, I, 244).

Comentatorul prudent bine a făcut de-a lăsat intact cuvîntul aparent obscen, căci numai el poate reda puterea spaimei şi actul abujsiv al fanariotului moralist, falş şi neomenos.

Din punctul nostru de vedere, asemenea versuri nu arată sensualismul ascuns şi agresiv, după cum nici tendinţa onirică, ci sînt efectul unui instinct poetic elementar, crud, şi tălmăcesc în lirica socială revolta ca rezultat al refulării colective. încă din pragul veacului nostru un pamfletar al folklorului recunoştea semnificaţia acestor indirecte versuri triviale (v. T.DuţescuDuţu, Considerafiuni critice asupra poesiei noastre poporane, Bucureşti, 1903, 76-77).

Iertaţi deci, domnilor esteţi şi culegători ruşinoşi, această impuritate artistică ! Poporul nu-şi poate încilci emoţia prin simboluri şi preparate literare erotomane de josnica înscenare a lui Lawrence, Pitigrilli sau C. D. Cocea!!

i

:

;

s

Să ne întoarcem la caricaturala şi humoresca operă folklorică... Continuă surprisele : greşeli de obicinuită corectură tipografică : i Şi la le [el 1 striga : Arapc, arape, Al nostru cumnate,

(pag. 18).

7 galaoane, Dar cine le ’ncărcă Cel arap buzat,

(pag. 19).

Iată versuri vădit trunchiate din pricina golurilor verbale : Ciad oi zice [: trei?] spanace Şi de-atuncea vezi încoace, Cîntecclul li*se face,

(oag. 13).

— HTHNOS 231

I

în afară de acestea, cele, 13 balade (unele în variantă), cit şi trei motive lirice (p. 46) nu au în fond absolut nici o valoare documentară.

Aşa dar, după culegerea utilă din 1940 a germanului M. Friedwagner, i-a fost dat folklorului romîn să vadă această grosolană maculatură. Indexul medieval încă n'ar fi suficient pen­ tru pedeapsa submediocrului autor !!

Civilizat, i se cuvine dura apostilă pusă pe istoria nedrep­ tăţitului Şincai: opera-i demnă de pus pe foc şi autorul de atîrnat în furcă. Dar... autorul însuşi şi-a pregătit epitaful acestei lepădături folklorice, în grotescul motto (sunătoare firmă patrio­ tică, ţintuită chiar pe copertă !). Ale sale dintru ale sale deci: culegerea „este o aberaţie" !

-

I. D.

.

*

r,

Jude^

* vRAHC&A

232ETHNOS

âol!®

i ■

/.

I I

i

. i

*(

i

.

\

)

j

;

i