Făt -Frumos Horia Furtună

.•

i

t, ' h

j

■

/ /

im.: !

xr HORI A FURTUNA

FĂT-FRUMOS , •

r

!

I f i

'•

i

i 7

ri ::

3

7•

i;

•

»—

-) ii

1

—'v—3u“

ţ FOND DOCUTifffiiT]

'

H O R

I A

FURTUNA

FĂT' FRUMOS

1 ;

POVESTE LIRICĂ IN 4 ACTE, IN VERSURI i

:pgr.'

; HOR IA FURTUNA

i 1 I

•

■

FĂ T - FRUMOS S ’ A EDITAT ŞI T D E TIPAR CVLTVRA NAŢIONALĂ BUCUREŞTI,

■

; :

■

!i.

CVLTVRA

NAŢIONALA ••

1

?&2- i/-/ U

M

O

S

POVESTE LIRICĂ IN 4 ACTE, IN VERSURI Jucată pentru întâia oară la Teatrul Naţional din Bu­ cureşti la 19 Martie 1924 cu următoarea distribuţie:

PERSOANELE

i 1'

! !

I

! '! :

Prologul...................................

Făt-Frumos........................

Aghiuţă................................

Ileana Cosinzeana ....

Mama........................

Mioara...............................

Tei-Leganat........................

Graur....................................

Spulberă-Vânt ....

Albu.......................................

Melinte ...........................

Licurici........................

Florea...................................

Andrei...................................

Preda ..................................

Radu...................................

Moş Nicodim....................

Prâslea) Viorica)...........................

Scufiţa Roşie...................

Cenuşereasa) Smaranda ) Dochia...............................

Sanda...................................

O femeie.......................

Un flăcău........................... Ţărani, Ţărance, etc.

Pictor-Decorator: Traian Comescu

.

I <9*jl

. D-ra Dorina Demetrescu

. . D-l Arist. Demetriad . D-na Maria Giurgea . . . . D-ra Puia Ionescu . . D-na Const. Demetriad D-na Aura Almajan-Buzescu .... D-l R. Bulfinsky . . . . G. Calboreanu .............................. G. Ciprian .............................. I. Sârbul ............................I. Dumitrescu ...................................I. Mânu ............................... V. Romano ..............................H. Polizu . . . .1. Constantinescu .................... N. Turculeţ .............................. S. Georgian

PROLOG

.

.

. D-na Victoria Mierlescu Mica Văleanu D-na Marga Chicoş . . D-ra E. Georgescu E-;a Valentina Popovici . . . D-ra El. Zaharia . . . D-l Vulpescu Regia: Victor Bumbeşti

\

(In faţa unor porţi mari şi grele de aur cari infâţişază porţile basmului)

In fundul sufletului nostru Stă un copil privind uimit.

In ascunzişurile lumii Nici o poveste n’a murit.

Pădurile sunt încă pline De pietroşei şi de prigorii, Şi după cerbi cu cornul de-aur Mai fug şi astăzi vânătorii; Se dă de-o parte bolta verde, Se-ascund în tufării aricii, Şi iat'o pe-Albă-ca-Zăpada Cum doarme şi-o păzesc piticii.

Murgilă moare în amurg, Gerilă a'ngheţat pe vatră, Iar Statu-Palmă-Barba-Cot Şi-acum stă lângă Sfarmă-Piatră. Şi azi în munţi sunt tăuri line, Oglinzi de apă neîncepută In care zâne ’n zorii zilei Se sbeguesc şi se sărută;

......

i

'ii

6

E

FĂT-FRUMOS

FĂT-FRUMOS

li

;;

I

i

!

! !

1

:i

; !

I i

fi

V

i

Şi-acum Mireasa blestemată Cu tălpi de-aramă sub călcâie îşi caută pierdutul mire Spre Mănăstirea de Tămâie.

Poveşti în cari vieţuiră Haiducii, paraleii, robii, Când le citeam în pat, sau noaptea Când le-ascultam la gura sobii.

Şi azi câte-o crăiasă albă De aer şi de ochi mărită, Alunecă prin lunca verde De-un roi de fluturi urmărită.

Să fim din nou copii. Ne chiamă Bătrânul Basm. Cu glas sglobiu, Cu suflet de argint să batem La poarta lui de aur viu.

Şi-acum voinicii coc sub rarişti Vânatul rumenit în spuze Când sbârnâie de bucurie Cimpoaie, dible şi cobuze;

Tăceţi! Un basm... A fost odată Ca niciodată... Vino vis !... (şi la chemarea gândului)

Şi porţile de aur, iată, Cum basmu ’ncet şi le-a deschis...

Şi azi visează, cântă, râde întregul crâng, întreaga vale, Cu mii şi mii de păsărele, Cu chiote şi giamparale.

Departe basmul mai trăeşte Cu toată vraja lui curată, Cu glasul veşted al bunichii Cu ochii noştri de-altădată.

Ne-a risipit pe drumuri vitregi Nevoia zilnicilor lupte, Dar sufletul păstrează încă Poveştile cu file rupte.

Să ne suim în susul vremii Ca pe o apă fermecată, Şi *n jurul nostru să răsară Poveştile de-altădată.

I

1

j

■

I .:

i

ACTUL I

ii !

LA RĂSPÂNTIE

i

! (1 li!

O răspântie la o margine de sat. In dreapta, cei d in urmă copaci din sat şi o colină ce suie lin spre nişte căsuţe ce abiâ se zăresc. In stânga o troiţă pe drumul ce duce spre fântâna blestemată. In fund câmpia românească în luna Mai, cu grâu şi cu flori de câmp. Prin aerul limpezit se văd departe dealuri.

SCENA I (GRAUR, TEI-LEGĂNAT, care vine dela târg) ! 'i

;

\ ■

: i

•M

r

i, i

i. j;

*

!

GRAUR (mirat) — Tei-Legănat, ir.ăi vere, de-un veac nu te-am [văzut, TEI-LEGĂNAT De, sunt vreo zece zile !

GRAUR Ia, spune ce-ai făcut La târg?

TEI-LEGĂNAT Nimica toată. Dar voi p’acilea?

GRAUR Noi? Păi, unii cu necazuri şi alţii cu nevoi Tot cum ne ştii

/ 1

--

~—

_-r.

PI

s:i

ii

FĂT-FRUMOS

IO

TEI-LEGĂNAT I ; 1

.

■

li

Şedem cu frica în sân, Şi ziulica trece, dar grijile rămân.

TEI-LEGĂNAT Dar ce-aţi făcut cu smeul...

GRAUR Ei, da, TEI-LEGĂNAT ...La Piatra Arsă?

PREDA Ei TEI-LEGĂNAT I i

Nea Graur.

PREDA De unde vii, măi bade ?

TEI-LEGĂNAT (glumind) Vin dela Calea 'ntoarsă PREDA * Şi ce-ai adus cu tine ?

TEI-LEGĂNAT Vârtej de foi uscate (către Graur)

!

. i,

(

!'i

:i!i :!t

i

i

;

i

Dar ce-aţi făcut cu smeul la Piatra Arsă, frate?

PREDA Ei, ce-am făcut nu-i bine TEI-LEGĂNAT Nu-i bine?

GRAUR Sau o fi...

Mai ştiu eu! cine ştie! la urmă dac'am şti...

Hai, şi spune-odată.

Ce fată aruncarăţi ?

RADU GRAUR

(ACEIAŞI. PREDA, RADU, venind din sat)

l

FĂT-FRUMOS

TEI-LEGĂNAT Nu mai pricep nimica.

Ei, Doamne...

SCENA II

i;i

I

Scena II

GRAUR

i

h-

I

Actul I

I

Nici o fată.

Să vezi: La Piatra Arsă acu vreo patru zile...

RADU Cu deamănuntul, toate, Nea Graur, spune-i-le Ce-a trebuit să facem şi ce să hotărîm.

GRAUR ...In puţul ce răspunde la celălalt tărâm In besna blestematei fântâni cu apă rea, Cea mai frumoasă fată din ţară trebuiâ — Aşâ precum tot facem de-atâţia ani în şir — S’o aruncăm, căci smeul ne-o cere ca pe-un bir Şi o aşteaptă 'n fundul sălbaticei fântâni...

TEI-LEGĂNAT Da, după obiceiul lăsat din moşi-bătrâni, Când primavara vine să aruncăm o fată, Iar smeul să-şi primească o jertfă aşteptată.

GRAUR Se pregătise toate ca ’n fiecare an, Se dâ de ceasul morţii Mioara lui Ştefan.

TEI-LEGĂNAT Pe ea căzuse?

ii

12

FĂT-FRUMOS

Actul I

GRAUR Dânsa eră cea mai frumoasă.

!

li I

Ml

3

PREDA Of, masa, biata, Doamne, când le-au pornit de-acasă.

RADU Cum se strângeau în braţe si mama şi copila.

GRAUR Ţi-eră mai mare jalea PREDA Ţi-eră mai mare mila...

GRAUR Dar iată, par’că Domnul nainte ni l-a scos, Că mândru ni s’arată în cale Făt-Frumos.

«Ei, oameni buni, ne spuse, unde-aţi pornit cu toţii «Tiptil ca vinovaţii şi încruntaţi ca hoţii ?

«Din nou e primăvară şi voi din nou plecaţi «Ca să ’nnecaţi o fată, o mie de bărbaţi.

«Dar voi mereu ucideţi nu fata ci mereu «Nădejdea v’o ucideţi de-a mai scăpă de smeu.

«Ce blestem, ca pe nişte morţi ne'ngropaţi, vă mână «Să vă ’ngropaţi voi singuri sub piatra din fântână ?

«De ce ucideţi crâncen un suflet de copilă «In puţul de gheenă sub cerul de zambilă ?

«O fată nu e numai o fată cu-ochii verzi, «O fată cu-ochii albaştri sau negri, care o pierzi, «Căci nu-o mori doar copila plângând cu braţe goale, «Ci-omori mândria frunţii şi-a cugetelor tale.

«Nu-i deajuns că smeul ne-a luat-o pe Ileana «Că ne-a furat crăiasa, că ne-a mânjit icoana, «Nu-i deajuns că smeul pe vremuri a ucis «Cea mai frumoasă fată visată de vreun vis:

Scena III

FĂT-FRUMOS

13

«Că te uitai la soare, dar la Ileana, ba, «Şi floarea-i din cosiţă cântă, mereu cântă «Din părul tău, Ileano, căzută-i floarea frântă, «Dar a căzut în suflet la noi şi cântă, cântă...» Şi Făt-Frumos spre ceruri priviâ înlăcrimat, Dar se răsti deodată spre oameni: «Nu-i păcat «Ca să jertfeşti un suflet când nimeni nu ţi-1 cere; «Nu vă jucaţi cu moartea, căci moartea e durere.

«Când vezi că ’n lume-i jale şi că dreptate nu-i, «Nu da de bunăvoie nimica nimănui.

«Ascultă frăţioare, ascultă surioară, «De ţi-ai iubit copilul, împiedică-1 să moară». Şi glasu-i de mânie tăiă ca o nuiâ: «De vrea o fată smeul, să vie să şi-o ia, «Să stăm la judecată, să ne vedem la faţă, «Şi să ne luăm la luptă pe moarte sau pe viaţă.

«Vă poruncesc de-acuma să nu mai daţi vreo fată «Duceţi-vă acasă. — Mioaro, eşti scăpată». Şi ’n pieptul nostru par'că ceva a tremurat, Şi fără nici o vorbă spre casă am plecat.

TEI-LEGĂNAT Ai fost şi tu acolo?

GRAUR Am fost l SCENA III (ACEIAŞI. LICURICI, FLOREA, ANDREI, ŢĂRANI ce sosesc pe rând şi se apropie de grupul făcut)

licurici florea Ce-i de făcut?

Ani fost şi noi...

~fat

'•ii

14

FĂT-FRUMOS

Actul I

i

RADU

Aşteaptă!

ANDREI (desnădâjduit)

l

i |

!

E vremea de apoi!

FLOREA Ei, Doamne iartă!

PREDA Nu e d'a bună.

FLOREA Cine ni l-a Mai scos în drum ?

ANDREI Păcate!

LICURICI Păi, Dumnezeu cu mila!

PREDA Şi ce-o să facă smeul acu?

FLOREA De, cin? ştie...

LICURICI (cu frică) Te pomeneşti că iese d’aci vreo bătălie, Şi drept să-ţi spun, n'am poftă de fel, da' ştii de fel.

GRAUR Ei, Făt-Frumos e tare.

LICURICI Dar par'că-i după el.

GRAUR Eu ştiu că împotriva lui nimenea n'a stat, Că vorba lui e vorbă şi sufletu-i curat, Că nimeni până astăzi nu l-a răpus la trântă.

FLOREA Vorbeşte de Ileana de par'c'ar fi o sfântă.

Scena III

FĂT-FRUMOS

*5

GRAUR Că ce vrea el să face, că-i drept şi bun şi tare Că el o să ne scape, de-o fi cumva scăpare.

PREDA Aşa e, el ne scapă.

RADU Dar pentru Dumnezeu, La cine e Ileana lui Făt-Frumos?

LICURICI La smeu!

RADU Ei, cum se face atuncea, — şi vezi aci mi-e focul Că l-a lăsat s'o fure?

GRAUR Ei, bată-te norocul!

Când a furat-o smeul, nu-ţi fie de deochi, Nici nu erai pe lume.

LICURICI Că nu făcuseşi ochi.

TEI-LEGĂNAT E vorbă veche asta: a fost ca 'n basme odată Eră mai bună lumea şi viaţa mai curată Pe-atunci eră tot omul mai blând şi mai cinstit, Dar azi Ileana-i moartă şi basmul s’a sfârşit.

PREDA Tu crezi că vine smeul?

ANDREI Eu cred că smeul vine.

FLOREA De, Făt-Frumos, săracul, vru să ne facă bine.

RADU Ei, bine cu d'asila, eu n'am mai pomenit.

:

î

1

■

:i

A

;;

•i

1

16

Actul I

FĂT-FRUMOS

I FLOREA

Scăpă Mioara.

PREDA Dânsa, dar noi am pătimit.

RADU Da' ce s’aude?...

I

LICURICI (care se îndepărtase şi văzuse)

Umblă din om în om Melinte.

Cică s'o ducem iarăş la smeu pe...

RADU ...Om cuminte.

LICURICI Mioara.

PREDA Foarte bine, să iasă la un fel.

FLOREA Ce face ?

LICURICI

!

ii!

1

; !

1

Uite-I, vine.

ANDREI Mioara după el.

FLOREA Cum îi sărută mâna şi plânge, biata fată.

LICURICI Ei, ce să-i faci...

FLOREA Săraca!

RADU Ia lasă!

SCENA IV

•!!:

(ACEIAŞI. MELINTE, MIOARA, ŢĂRANI şi ŢĂRANCE, cari vor intră pe rând) MELINTE (intră, trăgând de mână pe Mioara)

Niciodată.

Scena IV

FĂT-FRUMOS

17

Vă spun şi vouă, vouă cTaicia, tuturor, Să mergem la fântâna cu ea...

MIOARA (sbătăndu-se ca să scape )

Nu vreau să mor!

MELINTE Ah, plânsul e zadarnic şi vorbele-s deşarte!

N'o să tăiem pădurea ca să scăpăm de moarte Un pui de turturică — n'o să lăsăm să piară O ţară 'ntreagă pentru un pui de căprioară.

In inimile noastre n'ai nici un ajutor.

MIOARA (rugându-se plângând)

Nu vreau să mor!

MELINTE Mioaro, să taci!

MIOARA Nu vreau să mor!

Din nou mă bucurasem de viaţă şi mi-o luaţi Lăsaţi-mă cu zile, nu mă ucideţi,’ staţi, De ce pe mine, Doamne, ce v'am făcut şi cu Ce v'am greşit eu oare, ah, nu mă duceţi, nu...

MELINTE Dar smeul porunceşte si vrea...

MIOARA Să nu-1 asculţi, Căci el e unul singur si voi sunteţi mai mulţi.

LICURICI Dar lumea fierbe: uite-o, cum tremură şi crede Că şi-a văzut pieirea...

MIOARA Dar smeul nu se vede.

FLOREA Iţi suntem fraţi, cu grija de smeu vrei să ne laşi ?

f ;

\

■

i

,îi ■I

-fc.

18 I

:

Ml

I

■

*

•i .T

k»

:\\\

FĂT-FRUMOS

Actul I

MIOARA Nu-mi sunteţi fraţi nici unul, ci-mi sunteţi ucigaşi.

FLOREA Gândeşte-te că smeul nu-ţi face nici un rău.

LICURICI De când râmneşte dânsul, să-i fii mireasă, zău!

RADU Te aşteaptă, du-te!

ANDREI Ce vrei, să vie să te ceară?

LICURICI Hai, fă şi tu atâta, ce naiba, pentru ţară!

MIOARA Nu vreau să intru în noapte, nu vreau să las lu­ mina.

MELINTE De te-om târî cu sila, a ta să fie vina.

MIOARA Mă uit spre voi cu jale, mă uit spre smeu cu groază, Şi nu văd nicăirea vreo tainiţă, vreo rază, Nu mă mângâie nimeni şi nimeni nu m’ascunde Să mă mângâie cine? şi să m'ascunză, unde?

Sunt singură în faţa durerii nesfârşite Şi inimile voastre le simt neîmblânzite.

In ochii voştri, turburi, cuţite stau la pândă Şi pieptul vostru-i zidul, sub care zac plăpândă, Căci vă supune smeul şi vreţi să mă supuneţi, Izbava voastră eu sunt, dar ce să fac eu, spuneţi ?

Ah, unde e scăparea să mă târăsc spre ea?

Spre care parte-a lumii să 'ntind nădejdea mea ?

Ce pot, nefericita, să-i cer lui Dumnezeu?

Când dreapta lui vă lasă să mă svârliţi la smeu?

Scena IV

FĂT-FRUMOS

*9

Cu ce mâini uriaşe să mă agăţ de soartă, Când am căzut pe drumuri, pe jumătate moartă?

Cu ce cuvinte fierul din suflet să vi-1 frâng, Ce-mi mai rămâne, spuneţi, decât să plâng, să plâng?

TEI-LEGĂNAT (căutând s’o scape) Iţi svârli nădejdea 'n lume ca undiţa în apă, Dar lumea nu te vede şi lumea nu te scapă, Ei, fata mea, la oameni să nu te plângi deloc, Că ei nu te ascultă când viaţa lee *n joc.

Lăsaţi-o!

MELINTE Nu se poate!

TEI-LEGĂNAT Sărmanul ei căpşor I GRAUR Săraca fată!

RADU Haide cu noi!

MIOARA Nu vreau să mor I ANDREI Hai mâinile, fetiţo...

FLOREA Lăsaţi-o 1 ANDREI Adu-mi-le î MIOARA N’aţi dat destule fete de ani şi ani de zile ?

Eu le-am privit, micuţă, pe vremuri din pridvor Şi nu ştiam, sărmana, că merg în urma lor.

Ah, cum suiâ pe drumul ce duce spre colnic Fecioara părăsită de voi şi de voinic,

!

1

>1]

I j 5;

iu i 4!

!

I

j!

Bţ:

U'

20

FĂT-FRUMOS

Actul I

Păreâ, lăsând tăcerea şi seara 'n urma ei, Un înger blând ce scapă o turmă de mişei; Voichiţa fără zâmbet, Rodica fără glas, In ochiul lor cu cel de pe urmă bun rămas Spre clipa de lumină: pădurea, luna, iazul...

Le simt pe mână, mâna, le simt pe-obraji obrazul In jurul meu acuma stau strânse toate, toate Din fundul primăverii, şi-al serii blestemate, Aşă cum fiecare tăcută s'a jertfit, Cu pleoapele închise şi părul despletit. Şi toate 'mi spun aceea ce n'au vrut sa vă spună Când le-aţi strivit trupşorul, ca rujile în furtună.

Surori, surori svârlite ca floarea la gunoi, Vă-ascult suspinul veşnic ca vântul printre foi, v Vă-ascult oftatul după o viaţă netrăită, Şi-o dragoste curată cu alba ei ispită; Copile părăsite, smerite, fără număr, Cum vă culcaţi voi fruntea plângând pe al meu umăr, Şi cum îmi daţi amarul ce rn suflet vi s’a strâns, Ca să-l plâng eu în plânsul pe care nu l-aţi plâns.

MELINTE De crezi că-o să ne 'ndupleci, atuncea mută-ţi gândul.

MIOARA La toţi vă vine rândul, la toţi vă vine rândul. Şi ţie, Predo, care ai trei fetiţe, trei, Şi ţie, mamă Ano, şi ţie moş Andrei.

Or să vă ia copii, căci anul trece, vine.

Ah, v'aţi scăpă voi singuri, de m'aţi scăpă pe mine!

Fetiţo, spune-o vorbă, căci mâine-or să te ia, Căci mâine-al tău e rândul şi-apoi al alteia; Tu, Graur, spune-o vorbă. Ce taci, Tei-Legănat?

Pe când eram mai mică, tu doar m'ai legănat

Scena IV

FĂT-FRUMOS

21

La piept, spunându-mi basme şi tălmăcindu-mi vise, Cu gândul la copiii...

TEI-LEGĂNAT Mioaro I MIOARA ...Ce-ţi murise.

De ce mă laşi acuma?

TEI-LEGĂNAT Aveam eu doi copii.

Om viu am fost pe vremuri, om între oameni vii, Cu faţa mulţumită, cu dragostile ’n sân, Şedeam cu fericirea şi pacea să mă 'ngân; Drept mă uitam la soare, la fete, la câmpii, Simţiam că-a mea e lumea, şi-aveam şi doi copii...

Copiii mei l Dar moartea — ca secera în grâu — Mi i-a luat. Acuma-s o matcă de pârâu Cu pietrele secate, acuma sunt un pom Cu frunzele uscate... Ei, om am fost eu, om... Şi d’aia zic că n'a fost şi nu-i păcat mai mare Decât să moară tânăr acela care moare (luând de mână pe Mioara) Lăsaţi-o pe Mioara, sărmana, să trăiască, Să-şi ducă pân* la urmă cărarea pământească.

Aşâ cum laşi şi poame la timp să cadă coapte Şi’ziua să se-afunde încetişor în noapte, Să nu ucizi, căci scorpii, de faci vre o greşeală, Ieşi-vor din adâncuri să-ţi ceară socoteală.

Mustrările de cuget în somn or să te pască, Şi sufletul din tine n'o să te mai cunoască, Să nu te-atingi de viaţa aproapelui, să tremuri Ca nu cumva să datini alcătuite vremuri, Cu rădăcini în veacuri şi flori în viitor,

f

r

"!

E.

i

::

22

ll

(strângând capul Mioarei la sânul lui şi sărutând-o pe păr)

, ţii: ( ; ;

'

! '

ii' *

Actul I

Ah! Omul ca şi codrul e trist şi şoptitor, Şi vine de departe şi nu ştii unde merge.

■

■»:

FĂT-FRUMOS

ţ

V|

i:

1 ■

! ’î I;.; V

Iii I

Mioaro, fii pe pace şi lacrimile 'ţi şterge Asa-i rumânul nostru în gloată: fioros, Dar când îl iei de o parte e bun şi e milos.

O cere smeul? Ceară, că doară de-aia-i smeu Dar viaţa? Viaţa-i sfântă că-i de la Dumnezeu.

Rămâi la noi 1 O FEMEIE Of! Doamne, aşâ eră şi-a mea ALTĂ FEMEIE Aşa plângeâ şi dânsa.

A TREIA FEMEIE Şi fata mea!

ALTĂ FEMEIE Şi eal MELINTE Tei-Legănat, i 'ndupleci pe toţi! Ce va să zică Cuvintele-astea, ce vrei ?

TEI-LEGĂNAT Să nu vă fie frică!

MELINTE Să nu ne fie frică, vrei să ne zăpăceşti ?

Vrei să pierim cu toţii ?

SCENA V

: I’!

(ACEIAŞI, MAMA) MAMA (desnădăjduită/jăcându-şi repede loc printre oameni) •I i •

Mioaro, unde eşti?

GLASURI DE ŢĂRANI Ce ?

Cine-i — măsa — unde-i ?

Scena V

FĂT-FRUMOS

23

MAMA

Ce vor să-ţi facă, mamă, Vor să te-arunce iarăş în puţ? Şi cin' te chiamă?

Melinte, tu eşti, câine ? Ah, fiară blestemată, Acuma patru zile am mai murit odată, Dar calea spre fântână n'o fac a doua oară Decât de gât cu tine sau moartă, — ah, Mioară, Mioară, fata mamii, fetiţa mamii, fată, Să nu te ia fetiţo!

UN FLĂCĂU (îndurerat către un moş bătrân)

Vai Nicodime tată 1 MAMA Of, nu mai pot de plânset, mă doare limba în gât, Vream să vă spun o vorbă, şi nu pot nici atât: E-a mea, eu am făcut-o, eu am crescut-o, eu De boale am scăpat-o, de ce mi-o daţi la smeu?

MELINTE Aşa-i porunca: smeul e tare şi ne-o cere, Şi se cuvine jertfa s'o facem în tăcere Tăcem cu toţii, uite, de ce nu taci?

MAMA Să tac ?

Când vreau cu dinţii soarta s'o sfâşii, s'o desfac?

Să tac ? Când doar cu vorba te mai cerşesc lor, maică Să tac? Am să mi-o apăr cumplit ca o leoaică De-aicea n'o să facem un pas de voie bună Ne-om strânge încleştate în braţe împreună Vom fi din nou un suflet şi-o carne ca pe vremuri MIOARA Ne veţi târî prin ură, prin groază, prin blestemuri, Şi drumul alb de piatră ce duce spre fântână II veţi stropi cu-o dungă de sânge prin ţărână Şi moarte, numai moarte, ne veţi svârli la smeu De n'o să vă trăsnească din ceruri Dumnezeu.

j I ;; uA

r ;

m

KL_-—

M 24

GRAUR Ei, Dumnezeu e mare !

TEI-LEGĂNAT

ţi:

:

j ii

;}

FĂT-FRUMOS

Actul I

E mare, dar hain!

GRAUR . . ...Şi-o să le 'ntindă mana-i de aur din senin ANDREI Să nu crezi că le vede el, Dumnezeu.

GRAUR Să crezi MAMA Cum nu te 'ntuneci soare, de scârbă când îi vezi ?

RADU Cu soarele, muiere, vorbeşti?

MAMA Mioara mea Cum de nu cade cerul când vor să mi te ia?

Cum nu se surpă munţii şi pomii nu se frâng, Cum nu te plânge nimeni, ci numai eu te plâng?

GRAUR Grozav e zău când cade pe bietul om năpasta.

MAMA Dar cum se poate asta, dar cum se poate asta, . Cum să te vad cu ochii...

MELINTE Dar isprăveste-odată Ne-ai ameţit cu bocet. Ei, ai şi tu o fată...

Câţi n’au avut o fată şi-au dat-o, şi-a fost bine, Sau tu gândeşti că lumea s'a isprăvit la tine ?

Dă fata...

PREDA Când o ducem?

Scena V

FĂT-FRUMOS

25

MELINTE (către Preda)

Acu, (cătreMama) Şi cum spuneam Dă fata, fă, şi scapă!

LICURICI Tu ai vreo fată?

MELINTE N'am!

(Către mamă) Desfă-te de Mioara auzi? Şi dă-ne-o. Vrei?

MAMA Nimic nu mă desparte de desnădejdea ei, Mi-ai dat o fată, Doamne, şi vrei să mă despoi Şi vrei să-ţi iei cu sila pomana înapoi Acum când ne înneacă amarul ca o apă Când fruntea ei în mine, îşi sapă loc, îşi sapă, Când trupul ei tresaltă din nou la sânul meu Ce-a plâns la piept odată, va plânge 'n piept mereu...

Mioara mea, Mioară, of, cum trecură anii De ce nu eşti iar mică să-ţi cânt iar: nani, nani!

Să te adorm cuminte şi lumea să ne uite, Şi lumea să ne uite pe amândouă...

TEI-LEGĂNAT (privind-o jalnic, către Graur) Uite!

PREDA Femeie, trece timpul şi fata...

MAMA (privindu-l in ochi) Nu uită Cum se jucă Mioara mea cu fetiţa ta MELINTE Ne dai, ia spune, fata, ori ce faci?

MAMA Mă ridic Strigându-vă în faţă că nu vă dau nimic.

!: > M V|V

m

aii 26

1

1

I (! .

ii’ li

'n< i

i

ii: .

•ii

i •

n. •

FĂT-FRUMOS

Actul I

MELINTE V'am spus eu c’orice vorbă, cu dânsa-i de prisos.

Luaţi-o pe Mioara.

RADU Mioară!

MAMA Făt-Frumos!

La glasul meu de mamă, de unde eşti, tresai!

MELINTE Ce Făt-Frumos?

MAMA (ridicăndu-şi ochii spre cer) Din ceruri sau din pământ, răsai!

Din zarea împânzită şi stearpă, vino, ieşi, Uitând-o pe Ileana, lăsându-i pe plăeşi — Căci poţi visă şi mâine, tovarăşii nu-ţi mor, — Da'n clipa asta, vino mai iute într'ajutor.

Să vezi cum tot ce-i viaţă şi inimă şi floare In ţara ta, acuma călcate-s în picioare; Cum neamul Cosânzenii e plin de venetici Ce-şi chinuesc de frică surorile mai mici, Să vezi cum îţi împroaşcă de sânge 'n zi de Mai Frumoasele vedenii de cari tresăreai : Mândria, vitejia, fecioarele—frumos N'a mai rămas nimica, — ah, vino Făt-Frumos.

M'auzi tu? Vino, vino, m'auzi?

MELINTE N'o să te-auză!

MAMA Indură-te: Mioara-i cu sufletul pe buză Nu zăbovi pe gânduri, şi vin de-ţi scapă ţara Căci oamenii de-aicea omoară primăvara.

Indură-te odată şi vino...

MELINTE Nu se îndură!

Scena V

FĂT-FRUMOS

27

MAMA Mai iute, că Mioara-i cu sufletul la gură!

Din gaură de şarpe, din farmecele lunii, Pe telegarii morţii sau aripa furtunii, De unde eşti, de unde te-ascunzi, de unde ştii, Treci peste piedici, rupe zăgazuri, vino, vii?

Arunca peste oameni tăcere şi senin, Şi le goleşte pieptul de frică şi venin, Dar vino cât e vreme...

RADU Pe cine vrea să cheme ?

MAMA Dar vino cât e vreme, dar vino cât e vreme.

MIOARA (speriată) De ce te scoli deodată şi tremuri, tresărind, Şi-ţi arde mâna mamă, de ce?

MAMA II simt venind 1 MIOARA De ce ’nchizi ochii, mamă?

MAMA II văd venind!

ANDREI (neîncrezător) Ehe I MIOARA Şi inima ce tare 'ţi bate ’n piept, de ce ?

MAMA L-aud venind! Ascultă, cum vor să-mi spargă pieptul care vin deadreptul.

Toţi paşii lui, toţi paşii lui, MELINTE Ia isprăviţi cu astea I

i

1

•i

fi

!!

28

PREDA ANDREI Nu mai e timp.

TEI-LEGĂNAT ii •

Vrei s'o asculţi cum geme ?

Melinte!

GRAUR

. $

Actul I

FĂT-FRUMOS

Ascultă!

MELINTE

N'avem vreme!

MAMA Să treceţi peste mine!

MELINTE

V

Ti

Vom trece.

RADU La o parte!

;• 1.

J ’•

!

1.1 •

; f;

•i

PREDA Ia descleştaţi-i mâna!

RADU (despărţind-o de Mioara)

Aşâ!

MAMA Ah, moarte, moarte!

Răsbună-mă tu, moarte, căci nimeni nu mă crede, Căci Făt-Frumos n’aude şi Dumnezeu nu vede, Priveşte doar o clipă pe ucigaşi în faţă, Intoarce-te spre oameni cu pumnul tău de ghiaţă, Şi ’n inima de ghiaţă pe toţi izbeşte-i crunt Şi ia^-le, Moarte mare, tot sufletul mărunt.

MELINTE Nu blestemă, femeie!

NICODIM Ne blestemi?

Scena VI

FĂT-FRUMOS

29

MAMA Vă blestem!

De toţi sunt părăsită, de nimeni nu mă tem.

Puteţi să-mi faceţi vreunul ceva? Nu! E mai tare Decât o lume ’ntreagă acela care moare. Şi de pe pragul morţii vă strig: fiţi blestemaţi!

Femei neîndurate, nemilostivi bărbaţi, Copiii să vi-i duceţi la groapă toţi, aşâ Cum azi la groapă duceţi toţi pe Mioara mea Inghite-le, morminte, mândria neamului, Şi tu, pământ, le 'nghite sămânţa grâului.

Cazi, grindină, pe câmpuri în boabe albe, grele Ca lacrimile mele, blestemurile mele.

Izvoare, nu daţi apă, tu crâng, să nu le cânţi, In inima lor, grije, adânc să mi te 'mplânţi, Piei sănătate bună, din ochi, din mâini, din oase, Tu, pâine de pe masă, tu, linişte din case, Ah, oameni, să se ascunză de scârba voastră flori, Să vă simţiţi mai singuri de mii şi mii de ori, Ah, oameni, să vă 'ngroape de vii mereu, mereu, Şi când la judecata din urmă, Dumnezeu Vă va deschide 'n raze mormântu 'ntunecos Pe toţi să vă găsească întorşi cu faţa 'n jos...

MELINTE Vă blestemă nebuna, şi voi o ascultaţi ?

Luaţi-o 1 ANDREI La o parte!

RADU Luaţi-i fata!

SCENA VI (ACEIAŞI. FĂT-FRUMOS (ivindu-se in fund cu ALBU şi SPULBERĂ-VÂNT)

FĂT-FRUMOS

Staţi!

: ' i.

i

Jă

l!

30

p Im1' li: ’• i

, FĂT-FRUMOS

Actul I

GLASURI (cu temere) Ce? LICURICI (speriat) Făt-Frumos!

FLOREA Ce spune ?

Dă-i drumul!

MELINTE (neîncrezător) Cine-i ?

O FEMEIE

Tii!

■

K

!/i ■

| i| !

1

Ni iii

•U

FĂT-FRUMOS

3i

MIOARA

RADU (grabnic)

li îi} 1

Scena VI

Noroc pe biata fată I MAMA (cu un strigăt de nădejde) Ştiam eu c’o să vii!

FĂT-FRUMOS (apropiindu-se) Cine-a ’ndrăznit să calce porunca ce v'am dat-o ?

Unde-aţi pornit acuma ? Unde-i Mioara ?

MELINTE (repede) Iat-o!

FĂT-FRUMOS Cine-a îndrăznit să calce porunca dată, cine ?

Să îndrăznească şi să se uite acum la mine 1 ANDREI (supus) Cum pentru-o biată fată?,..

FLOREA Ne-o cere smeul doară 1 FĂT-FRUMOS Nu fata stă de faţă cu smeul, stă o tară!

MIOARA Vai, Făt-Frumos ascultă!

FĂT-FRUMOS N’ai grije!

...linişteşte-i! Şi scapă-mă de moarte.

FĂT-FRUMOS N’ai grije, nu...

ALBU Priveşte-i Cum s’au schimbat la faţă. De smeu nu mai li-e teamă, Acuma le-e teamă de Făt-Frumos!

MIOARA Ah, mamă!

SPULBERĂ-VÂNT Nu s’au schimbat la faţă măi Albule, ci s’au întors cu faţa ’ncoace dar tot precum erau, Căci fruntea lor plecată-i spre cine-i tare. Sânt Cu aceeaş frică ’n oase.

ALBU Aşa-i Spulberă-Vânt!

FĂT-FRUMOS De ce vă ’ntoarceţi veşnic spre moarteade-altă dată?

FLOREA (plecat) Ne chiamă pentru jertfă fântâna blestemată!

FĂT-FRUMOS Şi flacăra pe flutur mi-1 chiamă să-l aprindă, Capcana ispiteşte pe lup ca să mi-1 prindă, Iar câinele se ’ntoarce furiş, fricos şi mut Ca să miroasă băţul cu care a fost bătut.

Ah, suflete pierdute, ah, suflete plecate.

FLOREA Dar smeul...

FĂT-FRUMOS Nu se poate!

ii '

32

ANDREI

«! i

FĂT-FRUMOS

Actul I

E anul...

FĂT-FRUMOS Nu se poate!

I;

RADU Gândirăm...

FĂT-FRUMOS

i

;i

Nu se poate...

LICURICI Ce trebuiâ?

FĂT-FRUMOS !' j

:f 1

1

l :£

V, ■:r

I 1'!

ui

S'aştepţi Cu pumnul strâns, cu suflet viteaz, cu ochii drepţi.

De nimeni să nu-ţi pese şi de nimic, căci eşti Stejar înfipt în ţara pe care o stăpâneşti.

RADU Melinte e*Ie vină.

ANDREI Făcti el ce făcu MELINTE Când smeul cere fata, eră să-i zicem: Nu! FĂT-FRUMOS ZK Nu! Căci şi stejarul svârlindu-şi fruntea 'n sus Răspunde: Nu! când vântul credeâ că l-a supus MELINTE Stejarul!...

FĂT-FRUMOS Vietatea, oricât ar fi de mică Atunci când moare, moare de moarte, nu de frică!

MELINTE O fi, dar noi cu toţii...

FĂT-FRUMOS Dar voi cu jurământ

Scena VI

FĂT-FRUMOS

33

Cădeţi mereu spre moarte ca umbra spre pământ.

In pieptul vostru totul e putred şi bătrân GRAUR Aşa-i!

FĂT-FRUMOS Şi ’n ţara noastră, azi smeul e stăpân!

SPULBERĂ-VÂNT Şi 'n câmpurile arse, mai creşte câte-o floare Dar în pustiul vostru, orice nădejde moare Căci nu se vede încă o frunte sau o mână Să se ridice albă, voinică şi stăpână Să vă oprească paşii pe căile pierzării... Şi tristă vă priveşte, de veacuri, muchia zării.

LICURICI Dar smeul nu ne iartă, si truda-ar fi deşartă FĂT-FRUMOS Fiindcă-1 iertaţi într'una, deaceea nu vă iartă Ca să scăpaţi ae dânsul, voi n'aţi făcut nimica Icoana rea, la care vă închinaţi, e frica Iar jalea, ca o boală, în sân vi se adună Văd cine v'asupreşte, dar cine vă răsbună ? melinTe Să te răsbuni atuncea când trebuie si poţi...

FĂT-FRUMOS Acel ce nu-şi dă seama e mai bolnav ca toţi FLOREA Ei, Făt-Frumos, acuma e prea târziu, si ştiu...

FĂT-FRUMOS Să ştii că niciodată nu este prea târziu: In faţa nedreptăţii mai mult să te ’ntărîţi; împărăţia lumii e-a celor hotărîţi.

FLOREA^ De atâţia ani cu lacrămi noi ne stropim necazul

■

i

j

! i 5

p II- •

• i.

: .!

34 !

I 1

,!

ii

i

... i ! ! !'■ i

: -

•; ;•

11 •

-

. i" •

îvl [U

..

I

. i ■

»

•Ui

FĂT-FRUMOS

Actul I

FĂT-FRUMOS .

Ei, lacrima nu spală nici vina, nici obrazul.

SPULBERĂ-VÂNT O vieaţă ai: trăeşte-o din plin şi-adânc, aşâ Ca şi cum viitorul l-ai ţine ’n palma ta Vezi: fetele ’n privire au mângâieri de mame, Şi pomii au în floare miros plăcut de poame Sămânţa pretutindeni se ’nfige şi răsare, ' Cu taina ei de noapte, sub stropul ei de soare, Belşuguri minunate ’n toamna grea se strâng Şi primăvara vine cu alte zâne ’n crâng, Castanii şi stejarii se ’nalţă iar de straje Şi-şi puncămaşe verde şi nouă pe sub coaje, In muşuroaie negre, sprinţarele furnici Şi-ascund sămânţa albă; mărgăritare mici, Albinele bogate, în stupul plin de case Pun mierea cea de aur în ceara de mătase, In aer, peste ape, în ape, pe pământ Merg toate spre ’nflorire şi spre desnodământ Cu trupul lor ce este, spre lumea ce va fi împinse de imbolduri, de ţel sorbite, şi Vezi pretutindeni: luptă, urzeală, floare, rod, Lumină, frumuseţe... Dar tu, sărman norod, Dar tu, ce faci pe lume, cu ochii tăi săraci?

Ridici pe drumuri praful, şi praf ai să te faci !...

FLOREA E bietul om sub vremuri...

FĂT-FRUMOS Te chinueşti şi gemi Şi spui întotdeauna că-i bietul om sub vremi. Âceasta-i o minciună, căci vremurile sânt Aşâ cum şi le face tot omul pe pământ, Şi-aşâ cum sile face — asculţi? — aşâ rămân:

Scena VI

FĂT-FRUMOS

35

Sau eşti stăpân pe tine sau altul ţi-e stăpân, Dar pe deasupra voastră blestemele se strâng.

ANDREI Ne judeci?

FĂT-FRUMOS Nu vă judec, nu, moşule, vă plâng!

ANDREI Ca să vorbeşti îţi vine uşor, căci porţi cu tine Un talisman.

FĂT-FRUMOS Eu? Care?

ANDREI Păi, tinereţea...

ALBU Bine, Ei nu sunt tineri?—uite-i—si schimbă fete, feţe...

FĂT-FRUMOS Oricine are ’ntrânsul destulă tinereţe!

De vrei din lâncezeală şi lene să te scuturi, Poţi da oricând vieţii fiori şi începuturi.

Pe suflet nu apasă nici vârsta, nici sbârceala, Dac’ai avut cu tine tovarăşe ’ndrăzneala.

LICURICI Ce să ’ndrăznim, cândsmeul ne-a măsurat robia?

FĂT-FRUMOS Măsoară-te cu dânsul ca să-ţi cunoşti tăria.

FLOREA Tăria noastră-i frântă, ne-a copleşit durerea!

FĂT-FRUMOS Măsoară-te cu dânsul ca să-ţi cunoşti puterea.

De ani îţi fură smeul odorul cel mai drag, Şi ’n loc să-ţi sprijini neamul, te sprijini în toiag.

'!

I

X7

Fr

FĂT-FRUMOS

Actul I

li

36

' I

MELINTE ţ „ , „ . . ..

Dar nu putem, cu smeul sa ne luptam, cana ştii Din tată ’n fiu ce vorbă ne leagă mâna FĂT-FRUMOS

Zi,

! '• î

i

I 1

: .,•

!

1

r ?

:

A fost deajuns, ca unul să zică: nu putem! Şi toţi căzurăţi pradă aceluiaşi blestem?

Toţi, unii după alţii, din tată ’n fiu, ca orbii V’aţi prăpădit vieaţa, trăind în teama vorbii...

Deaceea toţi dormirăţi cu griji sub căpătâi Din pricina acelui ce s’a supus întâi.

Te-ai mulţumit să tremuri, te-ai mulţumit să crezi Dar n’ai voit tu însuţi cu ochii tăi să vezi ?

Ce n’a putut să facă nici liftele păgâne Nici molima în oameni, nici seceta în grâne Un om fricos, cu-o vorbă svârlită ’n vânt, făcu.

SPULBERĂ-VÂNT Da, spune-le-o în faţa că n’au s’o uite, nu!

FĂT-FRUMOS Nu s’a luptat cu smeul strămoşul, şi-l blestemi Că te-a lăsat să suferi aşâ cumplite vremi Da nu uită că mâine, fiindcă eşti mişel Copilul tău, la rându-i, te-o blestema şi el.

MELINTE Dar dacă smeul vine, ce faci ?

FĂT-FRUMOS Ce? îl omor!

Sau jur, cu el în braţe eu cel dintâiu să mor!

LICURICI La el e răutatea!

SPULBERĂ-VÂNT La voi e slăbiciunea!

Scena VI

FĂT-FRUMOS

37

ALBU Acu se vede care e tare.

FLOREA Dacă nu ne-a Spus nimeni vorba care spre bine să ne ’ndrume FĂT-FRUMOS Vulturul se înalţă şi e stăpân pe lume Şi aripa şi-o ’nfige în ceruri ca un plug. — Dar, jos în lume, boul, rămâne bou la jug TEI-LEGĂNAT E pilda grea, dar bună!

FĂT-FRUMOS Ridică-ţi ochiul orb Spre aerul pe care doar vulturii îl sorb Să simţi cum te mângâie cu umbra ei pe frunte Plutirea cenuşie a şoimului de munte SPULBERĂ-VÂNT Şi, dacă somnul lânced o vrea să te ’mpresoare învaţă stăruinţa cea trează dela soare Căci zilnic slobod — iata-11 — smulgându-se din tină îşi face datoria împrăştiind lumină.

ALBU Lumina e lumină în înălţimea-albastră Pe câmp şi ’n zarea largă, dar nu pe fata voastră TEI-LEGĂNAT Şi fiecare seară ce cade pe pământ Pe suflet vă aruncă ţărână de mormânt.

GRAUR Orice greşeală ’n lume, rămâne, nu se şterge; Cu dânsa ’n suflet, omul adoarme, râde, merge, Dar când şi când tresare greşeala ’mmormântată Şi fruntea lui se pleacă spre tot ce-a fost odată

;

II

:

1

H

î : •tîL

;!V 2m

r Im • iii '!• '

3§.

■

ANDREI Cum să ne ducem vieaţa?

FĂT-FRUMOS

»1 !

i.h

:;

lil ■

II: iv

Ş!

!•*

[lj:j

m

lî : : 1 ■

.

FĂT-FRUMOS

Aşâ cum este: grea LICURICI Ei! drumul drept în vieaţa nu-1 ştie nimenea FĂT-FRUMOS Nu vreţi să-l spuneţi drumul, căci drumul cel mai drept E-acel ce fiecare la el şi-l simte ’n piept Când singur stă de faţă cu gându-i jalnic.

ALBU Hei, Tu n’ai făcut nimica spre-a învăţă să vrei TEI-LEGĂNAT Ştiţi voi unde-i izbava? Să fim câţiva, măi tată, Cu vorba înţeleasă şi fruntea ridicată, Să fim câţiva la muncă şi luptă, cot la cot Şi gând la gând, şi totul se 'ndreaptă 'n lume, tot!

ALBU Doar cu voinţa aspră poţi tu scăpă. Pricepe!

SPULBERĂ-VÂNT Să ’ncepi să vrei şi 'n urmă să vrei să ’ncepi. începe!

FLOREA Ca să începi, îţi trebuie puteri cutezătoare FĂT-FRUMOS Ce greu se mişcă lumea spre lumea viitoare!

Ce-i de făcut?

RADU Nimica!

TEI-LEGĂNAT Ba totul!

Scena VI

FĂT-FRUMOS

FLOREA FĂT-FRUMOS (uităndu-se la aceştia)

39 Cine ştie!...

Voi trei purtaţi în suflet întreaga ţară vie!

Când ceasul greu sugrumă sărmanul nostru gând Aceleaş gjasuri ţara le-aude rând pe rând Ce-i de făcut? Ba totul,.ba nu ştiţi, ba nimica.

In voi e vitejia, e nepăsarea, *i frica O, neam al meu, ce sânge duşman te-a desfrăţit?

De ce întotdeauna în trei te-ai împărţit?

De-o parte stau puţinii ce luptă, cred şi 'ndură De-alta răii care sunt leneşi, mint şi fură • Şi de-altă parte ceilalţi, cei mulţi, nenumăraţii Ce pot ca să-şi ajute, dar nu-şi ajută fraţii Ci stau în nepăsare, cu mâinile la piept Când cine-i rău, învinge, si piere, cine-i drept!

LICURICI Noi!...

FĂT-FRUMOS Voi, de-atâta vreme, mocniţi în nenoroc, Căci nimeni nu vă strânge odată la un loc, Puteaţi să fiţi potopul, sau fulgerul temut Dar spuneţi toţi că nu e nimica de făcut.

LICURICI Invaţă-ne atuncea cum poţi să izbuteşti ?

FĂT-FRUMOS Fiind întotdeauna mai mult decât ce eşti!

LICURICI Mai mult?...

FĂT-FRUMOS încearcă numai să fii tot ce eşti, şi Te vei miră tu singur de tot ce poţi să fii.

Căci poate oricare dintre voi să-şi...

i

I ;

i

m ,M V:

A

,r" •••

'

• 1

l! i

40

I

FLOREA

iii ’ li

iU-J

I I

m!1,l

v

i.i

.

i\\

iii-l

SI •,; !S

i

'!

V'!i 1

i îi

;

ii :

FĂT-FRUMOS

Actul I

Scena VI

ii

.-‘MU

41

Trecutul plin de faimă şi iarăş îl aprinde, Orbiţi să fugă ’n lături duşmanii, tremurând, Să fii pe totdeauna ce-ai fost doar când şi când!

Român eşti, vorba asta îţi desveleşte ţara In care plânge doina şi râde primăvara Cu flori de câmp, cu drumuri ce leneş merg în soare Alături de poteca sburdalnică, pe care Trec fete mlădioase şi strânse în pestelci Venind râzând spre târguri, cu cofe şi arelci, In vorba asta-i vatra şi casa şi ogorul, E flacăra şi fulgul, e farmecul, fiorul, E floarea, frământarea, femeia, fericirea, E lumea cu necazul, e clipa cu iubirea, Voinicii cu frăţia, poiana cu cristeii, Pe piscuri albumeala, în aer funigeii, Sunt munţii cu-ape repezi, şi buciume prelungi, E zâmbetul fetiţei privind prin gene lungi, E 'ntâiul fulg de iarnă ce se coboară ’n sat, Pârâul dintre sălcii, cu frigul lui curat, E ramura de paltin ce-şi poartă cântăreţul, E papura, când suflă a toamnă Băltăreţul, Copiii ce se scaldă la moara de-altădată, Trufia stâncii albe de vifore spălată, E dragostea de mamă, e dorul de plecare, E tot ce-i mic şi fraged, e tot ce-i sfânt şi mare, E tot pământul ţării frumos şi suitor, Dela vileagul mării la crucea brazilor!

Oricare dintre?...

FĂT-FRUMOS Să-şi făurească lumea în care vrea să intre.

Nu vrei să scapi odată, să fii şi tu stăpân, Stăpân la tine-acasă?

FLOREA Şi ce să fiu ?

FĂT-FRUMOS Român!

Român eşti, ţine minte şi simte cu temei Cum vorba asta dârză te ţine ’n braţul ei.

Ea, de copil te-alintă şi te învaţă, când întâiul gând ţi-1 toarnă în graiul nostru blând, Şi-apoi te creşte mare, să lupţi şi să ’ndrăgeşti In cântecul grădinii de vorbe româneşti.

Vezi, ţara ta, române, îţi dă odihnă seara, Ea dă răcoare văii şi coace câmpul vara, Ea-i chipul şi icoana, fiinţa şi făptura, In ea primeşti şi mirul, şi cuminecătura, Ea-i lumea şi norodul, ea-i cerul şi pământul Şi când îţi vine ziua din urmă, ea-i mormântul.

Român eşti, cu puterea de-a te sculă din morţi De-a scutură povara şi lespedea ce-o porţi, De-a aruncă departe, în noaptea ’ntărîtată Un veac de apăsare pe umeri, — dintr’odată.

De-a-ţi înviâ trecutul şi sufletu ’ntr’o clipă Când îţi asvârli mândria în cer ca o aripă.

Azi, când te-apasă jugul, nu simţi decât durerea ?

Nu strângi în dinţi blestemul, nu-ţi frige ’n pumni puterea?

Nu-ţi creşte răsbunarea în braţe ca un fier?

Când simţi că eşti un trăsnet, de ce nu cazi din cer ?

Român eşti, bagă mâna în timpul stins, şi prinde

ŢĂRANII ("înflăcăraţi, intr’un glas.)

Da, Făt-Frumos SPULBERĂ-VÂNT

graur

■

•I

FĂT-FRUMOS

v

u

Aşă e!

Suntem atâţia doară!

■

■';

i..

! i

■ i,

42

FĂT-FRUMOS

Actul I *

LICURICI Avem şi noi un suflet 1 FLOREA

i

Avem şi noi o ţară!

ALBU Avem!

TEI-LEGĂNAT Nici umbra fricii în voi să nu rămână!

: Mi

w u « ■

ti

(Către Făt-Frumos)

Ia, du-ne la fântână!

TOŢI

ACTUL II LA FÂNTÂNA BLESTEMATĂ In stânga lângă un copac bătrân o fântână mare părăsită. De jur-imprejur râpe, şi apoi in fund câmpia tristă şi desnădăjduită.

'■

SCENA I Da, du-ne la fântână!

(îmbărbătaţi pornesc cu toţii in jurul lui Făt-Frumos, spre fântână).

(SMARANDA, singură lângă fântână)

SMARANDA In inima rece a puţului, Mic cât un luceafăr e soarele.

In inima caldă a cerului, Ce mică e pasărea vântului.

In biata inimă-a omului, Ce mari sunt toate durerile...

Lume, lume, lume mare, Lume trecătoare...

î

(Aude un sgomot ce se apropie. SMARANDA vede ţăranii ce vin la fântână) ■

Vai, Doamne... La fântână vin toţi. Vor înc'odată S’o svârle pe Mioara la smeu... Săraca fată...

SCENA II

■

M ! 1 ••

i?

(FĂT-FRUMOS, ALBU, SPULBERĂ-VÂNT, TEI-LEGĂNAT, GRAUR, MIOARA, MELINTE, LICURICI, FLOREA, PREDA, RADU, ANDREI, ŢĂRANI, ŢĂRANCE. Intră încet cu toţii după FĂT-FRUMOS care le vorbeşte)

TEI-LEGĂNAT Vă toarnă apă vie în suflete.

ri 1.

'.1

•1 :

A

ca

r !

44

i

I

GRAUR

I

FĂT-FRUMOS

Şi fete vă scapă dela moarte.

•I: !

li i i i«

îi'-: i

i

î

•: .

i ■:

Hi: m

GRAUR S'aveţi toţi inimi bune şi sufletul frumos MAMA Stăpâne, mai grăeşte!

MIOARA Mai spune, Făt-Frumos!

FĂT-FRUMOS v O, neamul meu...

PREDA Ce spune?

FĂT-FRUMOS Dă-ţi seama... • RADU Ce să spună?.

FĂT-FRUMOS Trecutul tău pe fruntea ta stă ca o cunună!

Nu-ţi aplecă grumajii, ci fii dintr’o bucată.

(Către fântână) Să piei din frica noastră, fântână blestemată, Fântână, amuţită de-acuma ’n veci rămâi, Fântână, fără capăt şi fără căpătâi Rămâi uscată, ştearpă, secată, părăsită, De-acuma fie lumea de tine izbăvită.

E *n tine smeul?

ALBU (apropiindu-se de fântână) Cine în tine mi se-ascunde?

FĂT-FRUMOS Răspunde!

45

MELINTE (după o tăcere) Nu e nimeni într'ânsa!

MULŢIMEA

Vă ’mparte

Nădejdea lui.

O FEMEIE

ţ

FĂT-FRUMOS

Scena III

Actul II

; :

Hai, răspunde !

(Cerul începe să se întunece) Ce nor se lasă!

GLASURI Doamne!... Ce bubue!... Dă-mi mâna!

S a ntunecat tot cerul!

S'a luminat fântâna!

SCENA III (ACEIAŞI. AGHIUŢĂ, ieşind din fântână) RADU E smeul!

LICURICI Nu e smeul!

AGHIUŢĂ (ivindu-se vesel) Ei, oameni buni...

O FEMEIE Vorbeşte?...

ANDREI Ce face?

MELINTE Vine ’ncoace.

RADU Ne taie?

FLOREA Ba, zâmbeşte.

FĂT-FRUMOS Dar ăsta care poartă pe cap o tichiuţă Şi vine iute ’ncoace râzând

1:

Al

■Â

f'T !

: Actul II

Scena III

E Aghiuţă!

Da, eu sunt! Bună ziua, Mioaro, Făt-Frumos, Tu Albule, tu Graur.., RADU Par'că-i din smoală scos !

MIOARA Cum? Ne cunoşti pe nume pe toţi AGHIUŢĂ Pe toţi, Mioaro, Şi vă cunosc şi păsul.

MIOARA La toţi ?

AGHIUŢĂ La toţi, că-s doar o Făptură năsdrăvană de pe-un tărâm străin, Un înţelept al nopţii ce pică din senin, Ghiduşul ce răsare purtând în cap tichia Din basmul, unde este pământul ca piftia. Ştiu toate, ştiu că smeul e supărat. Mi-a spus C’o să se urce iarăş aci pe lume, sus, Şi c’o să se răsbune amar când...

LICURICI A aflat?

ANDREI

46

FĂT-FRUMOS

AGHIUŢĂ (apropiindu-se)

i

■ U

. | i li!

i! a

ii îi: ■ t

fiiiI

AGHIUŢĂ O prinde pe acela...

FLOREA (mulţumit)

ii: n

: \\ !•

Pe dânsul? — Am scăpat!

AGHIUŢĂ Ce i-a oprit pe oameni.

FĂT-FRUMOS S’a supărat cumplit?

AGHIUŢĂ Da, Făt-Frumos, pe fine !

i

FĂT-FRUMOS

47

Pe el ? Ne-am liniştit!

FĂT-FRUMOS Pe mine, Aghiuţă? Iţi mulţumesc. E bine Că i-a iertat pe ceilalţi şi m’a ales pe mine.

De-1 vezi pe smeu iar, spune-i...

AGHIUŢĂ N’am să-l mai văd. Venii Ca să v’aduc o vorbă de liniştire, şi Plec iarăş.

PREDA Foarte bine!

MIOARA De ce te duci? Mai stai!

AGHIUŢĂ Să stau, Mioaro?

MIOARA Unde te duci?

PREDA (ingrijat) Mioaro, n’ai De lucru?

AGHIUŢĂ Lumea-i largă şi sufletu-i uşor.

MIOARA Eşti drac, tu, Aghiuţă?

AGHIUŢĂ Nu-s drac, sunt drăcuşor, Nu sunt Ucigă-1 Toaca, n’ai grije, nu sunt iasmă. Şi nici nu mi-a fost frică vreodată de aiazmă.

Eu n’am fugit din case decât când mă goniâ...

MIOARA Când te goniâ, ce?...

AGHIUŢĂ Fumul şi femeia rea !

r

f

A

w fi:

.

48

v

»• :

Ri

î

vil

!ilî i ii : 1

Iii•îiV Wi

fs ji, : I. ::

li

i

Actul II

FĂT-FRUMOS De ce cutreeri lumea ?

MIOARA

1

.

FĂT-FRUMOS

&

Opreşte-ţi paşii calea, Căci dealu e cu doru şi valea e cu jalea AGHIUŢĂ Mă duc să-mi fac menirea.

MIOARA Menirea? Ce menire?

AGHIUŢĂ Aceea, de-a fi zâmbet şi glumă 'n omenire In mine-s două lucruri ce trebui' să le'mpac Am inimă de înger în trupuşor de drac Şi port, Mioaro, spune, ce port în mine închis.

MIOARA (ca şi cum Aghiuţă i-ar fi spus ce să răspundă) Glas sclipitor de aur şi gând adânc de vis.

AGHIUŢĂ Toţi mă pricep şi toţi vor să-mi dea răspunsuri noi Şi 'n clipa asta, uite, când stau aci cu voi Pe când se 'ntreabă lumea: Dar unde-i Aghiuţă?

Eu, Licurici, aicea rămas-am... (făcându-i semn să vor­ bească) LICURICI De căruţă!

AGHIUŢĂ In orice colţ din lume m'aşteaptă o chemare LICURICI Cum văd eu, Aghiuţă, tu eşti acela care AGHIUŢĂ Da, care...

LICURICI Hm, şi care...

Scena II

FĂT-FRUMOS

49

AGHIUŢĂ LICURICI

Şi care...

Bine, dâr Când ai pe cap atâtea, ţi-e capu calendar.

Când, naiba, toate astea...

AGHIUŢĂ (căruia ii vine deodată un gând) Un calendar?...

LICURICI ...le faci?!..

AGHIUŢĂ Da, Aghiuţă are un calendar LICURICI Ce? MIOARA (către Licurici) Taci.

AGHIUŢĂ (se aşază pe piatra fântânii, iar ceilalţi injurul lui ca să-l asculte) Când moara rece-a iernii, sus macină zăpada Când peste plop cad corbii cei negri ca broboada, Când neaua stă pe case ca un lucios chenar, Eu calc uşor pe 'ntâia zi albă din Ghenar. Şi în văzduh dau drumul să râdă clopoţeii, Bunicului în cârcă îi urc toţi nepoţeii, Pun sloiuri pe cişmele, arunc polei pe drum, Pe geam lipesc ferige, pe hornuri suflu fum, Apoi fug în grădină şi la copii le-arăt Cum poţi să faci din bulgări o namilă de-omăt, Şi, călărind pe Crivăţ, cu şuier am plecat Prin sate troenite, spre codrul ferecat.

E Făurar. Departe, în munţi, ţâşnesc afară Pâraiele ce mâine vor curge 'n primăvară Mă duc să beau din ele, căci pretutindeni sânt Pe locurile rare de unde iei avânt.

Bine-ai venit iar, soare, în luna Mărţişor.

{!

:

ii: ! !

32.

; ;

li

ii li ;

iii -

■;

: ! '

1: li

■;

M

î ;

i !j !i .

ii

FĂT-FRUMOS

Actul II

Ia fă-te ban de aur colea, pe-un lănţişor, Şi-agaţă-te de gâtul fetiţelor cuminţi Când nouă babe ştirbe la soarele cu dinţi Se uită, jinduite ca Baba Dochia Ce-şi schimbă doar cojoace, dar nu şi rochia.

Prier, Prier, cu cerul albastru, înviat, Cu bucuria ’n aer şi Paştele în sat, Cu muguri peste cuiburi şi aripi peste foi, Se pregătesc în tine temeinic jocuri noi.

Desfac cu mâna bolta pădurilor şi-a lumii Şi las să se întindă împărăţia glumii Şi las să se deschidă puterea tuturor Văzutelor pe lume, şi nevăzutelor, îmi sar 'nainte toate şi mă privesc în faţă Că-s soţia uşoară si pozna îndrăzneaţă. Şi plec spre mii ae locuri, şi intru 'n sumedenii De păcăleli şi snoave,- de hazuri şi vedenii: Despic un munte ’n două să treacă un pârâu Şi strig cu lăutarii, despriponind un frâu: Ghiorghiţă — aleargă — aleargă, că-ţi scapă calu 'n iarbă!

In salcia gheboasă ca Statu-Palmă-BarbăCot, pui comori ascunse şi noaptea chem la jocuri In jurul ei o sârbă de iele şi de focuri.

Azi caut cu copiii prin iarbă melci şerpeşti, Iar mâine ’ncep colindul făcând paşi nebuneşti, Cu-o cismă şapte poşte şi cu alta şapte leghi La şezători, la horă, la clacă, la priveghi.

Bat cuiul lui Pepelea în casele bogate, Şi *n casele sărace pui sarea în bucate.

Eu musca pe căciulă ţi-o pun încetişor, Şi tot eu pufuşorul ţi-1 pui pe botişor.

Eu las, — scăpând mireasa de soacră şi de rele — Să facă plopul pere, răchita micşunele.

Scena II

FĂT-FRUMOS

Eu fac din Nichipercea un straşnic căpcăun, Din pajiştea ’nflorită o coadă de păun, Fac din lăstun săgeată, când ca o piatră rară, Cu praştia întinsă l-arunc în primăvară, Din crinii albi fac trâmbiţi de fildeş străvezii, Şi când plutesc pe râuri prin munţi drepţi şi pustii, Eu fac din pluta albă ce merge *n zări cu soare, Răvaşul stâncii către nisipuri călătoare.

Din frumuseţea lumii fac visuri de copii, Şi-apoi fug după fluturi, căci fluturii sglobii Sunt flori crescute ’n aer ce bat ca pleoapele, ' Se-apleacă ’n vânt ca luntrea şi pier ca apele.

Românului dau gândul cel de pe urmă, vere, Dau drumul la albine când urşii vin la miere, Ajut Cenuşeresii, pe maldărul cenuşii, Să-şi puie pantofiorii de fir, — şi 'n pragul uşii Fac să se poticnească ţigan după ţigan, La Ţarigrad, când duc ei plocoane la Şultan.

Iar când văd că pe lume tot cerul s’a ’nstelat, Când apele dorm duse şi morile au stat.

Atunci sunt Sburătorul ce mă agăţ pe zid, Cu degete de lună fereastra o deschid, Şi-arunc pe-obrazul fetii ce doarme şi visează, Iubirea ca o floare şi dorul ca o rază.

Odată cu surceaua şi cu scânteia sar, Şi ajungând la stele, mă fac stea şi tresar, Şi cad, sau ca un uliu de flăcări ce nu lasă In urmă-i nici o dâră pe bolta 'ntunecoasă, Sau las un drum subţire pe-al cerului obraz Aşâ, cum sgârii geamul cu piatra de olmaz, — Când noaptea câte-un fulger pierdut svâcneşte fn zare, Nu, nu se schimbă vremea în noaptea de visare, Ci eu fac să se suie prin aerul văratec,

-

.

1

{

52

: ; !

1 :

I ii ii

|i;î!

■ ■

II fii;

ii îl!! :!V

1i!

I! i .

FĂT-FRUMOS

Actul II

Pe scara de mătase a lunii vreun buratec.

Din puţuri pe Ivanciu îl pui să-mi scoată luna, înşel privirea, mintea o fur, — şi 'ntotdeauna Poveţile scripturii, eu le-am nesocotit, Din norul care trece făcut-am chip cioplit, Şi-am spus întotdeauna când am privit văzduhul Nefericiţi sunt ceia ce sunt săraci cu duhul Căci n’o să-şi făurească pe lume lumea lor Cu fruntea aplecată sub visul stelelor...

Cu 'ncetul treceţi astfel în largă arătare: Florare, Cireşare, Cuptorule, Gustare!

Ce galbenă-i lumina în luna lui Răpciune, Pe roade pârguite, pe trista uscăciune! . Eu umplu grabnic coşuri cu poame brumării Aşâ cum se cuvine la Sfintele Mării, Mai scap de gloanţe câte-o dropie grăsună, Şi-ascult cum crama’n vie de chiuit răsună.

Nu mai e mult. Pe frunze soseşte 'ncetinel Cu ofiliri uscate, sfârşitul Brumărel.

Cu fir de-argint în barbă, încet vii, moş Brumare, Prin abureala rece, prin noaptea mare, mare.

Pe trepte calendarul s'a coborît să cadă, Şi cea din urmă treaptă se-afundă în zăpadă. Şi spulberă flori albe salcâmii lui Undrea Pe ’ngheţul plin de viscol, de ger şi vreme rea.

S'a isprăvit. Şi totuş în toate sunt întâiul, Şi-atunci când ursitoare se strâng la căpătâiul Copilului din faşe chitind, menind, ursind, , Bolborosind, — în umbră de vorba lor mă prind; Şi unde-au pus sfârşitul, eu semăn începutul, Şi le înmoi tăria, şi le desfac făcutul, Şi râd în întuneric, când ele stau pe vatră, Cu râsul meu de apă de vorba lor de piatră...

Ia strigă: Aghiuţă! Şi o să-ţi ies în cale

FĂT-FRUMQS

S.cdna II

53

Uşor, ca bucuria în gândurile tale, . Ia strigă: Aghiuţă! şi-am să răsar sglobiu, Şi sprinten, ager, vesel, viu ca argintul viu, .

Sărind cu doi prieteni de mână, doi tovarăşi, Ce-au râs o viiaţă ’ntreagă, şi vor să râdă iarăş Doi, uriaşi ca ziua, doi, hâtrii ca piticii, Trecând ca o plutire prin basmele bunicii, Cu ei de mâini veni-voi, glumeţi ca o zicală, Cu Nastratin de-o mână şi de-alta cu Păcală!

MIOARA Ai, Aghiuţă *n suflet un stol de rândunele!

FĂT-FRUMOS Ai zâmbetele toate căci tu trăeşti în ele Aşâ cum tu, Ileano, care-ai murit, trăeşti In inimile noastre şi ’n basme bătrâneşti.

AGHIUŢĂ Cum, Făt-Frumos, cum? Cine zici tu, că-a murit?

FĂT-FRUMOS Ileana Cosînzeana, cu părul aurit.

AGHIUŢĂ Ileana nu e moartă, Ileana mai trăeşte De ce nu pleci odată spre dânsa, tinereşte?

Să fie-a ta...

'

*

i

FĂT-FRUMOS (sculăndu-se de-odată)

!

Ah, Doamne!

AGHIUŢĂ ...căci nu-i a nimănui Căci smeul...

FĂT-FRUMOS

Cum?

AGHIUŢĂ ...de dânsa nu s*a atins.

!! : : '!

A

"Sf f

54

i

Scena II

Actul II

FĂT-FRUMOS (uimit)

* \ .

I; fi. !: r ! i

! ii

iii! îi: l.

l'il'î

!>;i l'i

Iii!

îii i

:

ii Im l'i! ►

FĂT-FRUMOS

m

Ce spui ?

M’a înţepat în suflet un ac lung de albină, Deasupra mea se varsă o ploaie de lumină, Un drum mi se deschide şi zarea mi-o lărgeşte.

Ileana mai trăeşte, Ileana mai trăeşte.

Ah, ochii mei, ah, vieaţa mea, vieaţa, vieaţa mea, Ileana mai trăeşte şi n'am plecat spre ea, Frumoasa mea iubire, curatul meu noroc, Ileana mai trăeşte şi stau aci pe loc.

Dar unde e?

AGHIUŢĂ Departe, pe-un munte Alb I FĂT-FRUMOS Şi cum e ?

AGHIUŢĂ Cum n'a mai fost vreo fată şi nro mai fi pe lume.

Frumoasă ca o floare în iarba fără soare.

Frumoasă ca o floare în iarna fără floare, De-un veac ea doarme dusă într'un palat vrăjit, A împietrit-o smeul pe dânsa necăjit, Căci n'a vrut să se uite la el. Din lungu-i vis Trezeşte-o tu şi ia-o cu tine, — căci ’i-e scris Să se deştepte numai când faţa ei curată De-un Făţ-Frumos, da, fi-va vreodată sărutată.

In jurul ei dorm toate aşa ca 'ntâia zi, Când timpul fără margini deasupra-i se opri, Naramzele grădinii cad şi-astăzi pârguite Căci s'au oprit în aer de farmece lovite, Şi lacul oglindeşte culcat, mirat, curat, Un veşnic stol ae păsări cu sborul nemişcat.

Palatul şi grădina, cu sufletul deschis Spre cer, dorm; iar Ileana, zâmbind te-asteaptă rn vis!

FĂT-FRUMOS

55

FĂT-FRUMOS (hotărât) Mă duc spre ea, prieteni! Cu mine care pleacă ?

MIOARA Cum, vrei să ne laşi singuri?

RADU Nu încă! Să mai treacă!

FLOREA Dar unde e Ileana?

ALBU (către Licurici)

Ei, ce faci?

LICURICI

i

Nu-1 lăsă 1 FĂT-FRUMOS In clipa asta soarta mea hotărîtu-s'a Din clipa începe o lungă pribegie La drum cu mine cine tovarăş vrea să fie?

LICURICI Rămâi!

FĂT-FRUMOS Nu pot o clipă să mai rămân, acum Când sufletul din mine a şi pornit la drum.

Acuma când Ileana trăeşte — acum când ştiu Că visul ei m'aşteaptă să plec, să sbor, să viu; Când soarele şi-aruncă privirile-i senine Mângâietor spre dânsa, dojenitor spre mine.

MIOARA Ah, nu plecă, ci cânt'o mereu. O lume întreagă O ştie pe Ileana, şi ştie că ţi-e dragă, Din cântecele tale noi învăţam iubirea, Vrei cântecul să-ţi moară pe buze?

FLOREA Vrei pieirea?

î

! ; ‘

:

56

FĂT-FRUMOS

Actul II

Scena II

FĂT-FRUMOS

■

.

II :

\;

iii !! li' !

: «i! !.v

i :|i

'

I I.

:

ii 3

FĂT-FRUMOS Nu, O să fie cântul şi mai dumnezeesc, Când voiu plecă departe să-l simt şi să-l trăesc, Şi când o să se 'ntoarcă din negurile-albastre Crăiasa minunată a cântecelor noastre.

ALBU .

In adormire blândă ne mângâie visarea Dar calea spre izbândă în. viaţă e plecarea SPULBERĂ-VÂNT Când vezi că Iumea-i largă şi slobodă şi vie Ţi-e inima un vultur închis în colivie.

GRAUR Oricine, cât trăeşte întrânsul tinereţea Să ’ncerce sa desprindă din lanţuri frumuseţea.

TEI-LEGĂNAT Şi-ori cât ar fi cărarea de tristă şi de lungă Când sufletul ajunge şi trupul s'ajungă.

MELINTE E vieaţa scurtă.

FĂT-FRUMOS Vieaţa să ştiţi hotare n’are Când îţi înalţă fruntea un vis făr 'de hotare, Când îţi îndreaptă paşii un gând şi-o bucurie Şi-ţi podideşte pieptul un dor de vitejie.

Ileana mai trăeşte: înveseliţi tăcerea Şi lepădaţi din suflet urîtul şi durerea.

ANDREI Durerea? Ce durere?

FĂT-FRUMOS Durerea ta şi-a lui.

57

V'aţi învăţat cu dânsa, în ochii voştri nu-i Nici râsul s’o alunge, nici ca s'o cheme plânsul Voi o păstraţi în suflet, eu vreau s'o smulg dintrânsul FLORE A (cu tristeţe)

N'o fi înţelepciune să ţii durerea în piept Dar nici să pleci spre moarte nu-i lucru înţelept FĂT-FRUMOS Cu cât mai mare-i jertfa şi de mai mare preţ Cu-atâta se cuvine să fii mai îndrăzneţ.

O!, îndrăzneală, cine nu te-a avut în vieaţă Nu a putut să-şi spuie tot sufletul pe faţă!

FLOREA Mai bine o viaţă tristă dar pe pământ, decât Prin lumile de vise de alţii strâns de gât.

FĂT-FRUMOS Nu-mi pasă dacă firea rânjind mă va strivi, Un altul după mine râzând se va ivi, Căci cela ce porneşte, şi ar puteâ să moară Vă lasă chiar când piere, o pildă şi-o comoară.

N'am să mă simt mai singur în marile primejdii Decât mă simt în lumea robită desnădejdii.

LICURICI Ba nu, căci la Ileana cu toţii ne-am gândit!

FĂT-FRUMOS De-ar fi aşâ simţire-aş un suflet însutit, Căci urmărindu-ţi ţinta, uiţi că eşti muritor, Când visul tău e frate cu visul tuturor...

Ileano, între mine şi tine, şade smeul II voiu strivi, — căci tu mi-eşti deacuma Dumne­ zeul.

Cu mine care merge?

■

2 ii ’

p ' i:

FĂT-FRUMOS

ii

AGHIUŢĂ (sărind lângă el) «

1. !: . !

V

îl -•îii’ i"

I I

li; .!

91 i

:

Actul II

Eu cel dintâiu...

FĂT-FRUMOS Tu, gluma?

AGHIUŢĂ Da, lângă vitejie îmi şade bine-acuma.

Porneşti pe-un drum prea mare, — şi-alt drum nu pot s'aleg Căci fără zâmbet omul nu poate fi întreg.

MIOARA (către Aghiuţă)

Pleci?

AGHIU

Tâ

ai cu mine...

MIOARA

AGHIUŢĂ

Nu pot!

MIOARA

De ce?

Na o năframă Când ţi-o fi dor, un semn fă cu dânsa şi mă chiamă!

SPULBERĂ-VÂNT şi ALBU (către Făt-Frumos)

Noi suntem lângă tine!

GRAUR şi TEI-LEGĂNAT Şi noi!

FĂT-FRUMOS (spre ceilalţi) DIN CEILALŢI (şovăind)

Dar voi?

Noi?... De... . Cu inima noi suntem alături...

ALBU Asta e!...

GRAUR Ei, frica-i sănătoasă şi liniştea e bună!

; :

i ■

ii

!|

a

Scena II

FĂT-FRUMOS

SPULBERĂ-VÂNT O fi, da *n pieptul nostru e loc şi de furtună, FĂT-FRUMOS Tovarăşi, tu, voi patru, cu sufletul de aur; Spulberă-Vânt şi Albu, Tei-Legănat şi Graur LICURICI Şi eu!

FĂT-FRUMOS Şi tu cu mine? încet, încet se şterg Pe faţa lor fiorii supunerii.

ALBU Da! MELINTE Merg Şi eu!

FĂT-FRUMOS Şi tu, Melinte! Din ce în ce mai multe Mai dela fund, vin inimi ce vor să mă asculte.

Nădejdea lor sfioasă se 'nalţă ca o rugă Căci sufletul nimica nu-1 poate face slugă.

FLOREA Şi eu!

FĂT-FRUMOS Cum e nevoia de aer pentru piept, Nevoia de dreptate e pentru omul drept!

Să nu primeşti vreodată să ai vreun alt stăpân.

Fii grabnic, fii tu însuţi, fii hotărît, căci în Potriva suferinţii n’ai să găseşti vreun scut In ziua ce-o adaugi la ziua ce-a trecut.

Nu amână, — căci uite, aproape c'aţi rămas Cu trupuri fără suflet, şi suflet fără glas.

FLOREA Ce-i pentru noi Ileana?

59

r

' ; ;

i

6o .

îî

i;

i;i:••1

f; ji!

ii!

■' h

I

•• . ! . :

U !i .

'

I . ;■[

1

FĂT-FRUMOS

FĂT-FRUMOS

Actul II

E sufletul curat Pe care smeul vajnic de-un veac vi Ta furat, Mărgăritarul tainic din ghiara răului, îndemnul desrobirii, limanul binelui, E chezăşia scumpă că frumuseţea rară Să se ascundă poate şi-un veac dar să nu piară.

Toţi cei ce-au căutat-o, toţi cei care-au visat-o Mai sfântă, mai frumoasă în urma ne-au lăsat-o. Şi numele: Ileana e dulce şi uşor Fiindcă-atâtea buze l-au frământat cu dor, O s’o vedeţi frumoasă venind din depărtări Şi preschimbând în aur nisipul pe cărări, Făcând cu o privire să iasă rn ceruri stele, In luncă păsărele, în iarbă micsunele...

ANDREI In răvăşeala lumii cu totii ne vom şterge.

FĂT-FRUMOS Dar să croim noi drumul pe care nu vom merge, Căci poate că un frate de cruce neştiut, In jalea potolită că nu ne-a cunoscut, Privindu-ne trist drumul ce fu curmat de moarte, Cu visul nostru în suflet va merge mai departe.

Strigaţi-vă chemarea spre cele patru vânturi, Să iasă vitejia punându-şi noi vestmânturi, Să iasă iar, croindu-şi, haiducii şi pandurii, Drumeaguri luminoase prin inima pădurii.

Aprindeţi foc în suflet, aprindeţi foc la stâni, Alcătuirea lumii, smunciţi-o din ţâţâni.

Să se preschimbe 'n chiot obştescul lumii vaer, Şi să se umple pieptul pădurilor cu aer, Ca sânul ce răsuflă să se înalţe grâul, Din munte pân' la mare să se ’nfioare râul, Să se ’nfioare râul ca vâna ce tresare

Scena II

FĂT-FRUMOS

61

Pe mână, — când începe setoasa răsbunare.

Să nu ierţi niciodată pe cel ce n’a iertat.

Nu trebuie pe lume să mori nerăsbunat.

Despică 'n două stânca ce inima ţi-apasă Şi lasă apa vie clocotitor să iasă.

Porneşte, cată, prinde-ţi de piept saupritorul, Fă-ţi singur judecata şi fii judecătorul.

Nimic, nimic nu moare şi nu se isprăveşte In neamul care vede, se 'nalţă şi 'ndrăzneşte. (Şi pe când toată firea tresare şi pafcă se bucură de plecarea vitejească a voinicilor)

Vedeţi cum luminează de mândru sfântul soare, Cum firea se îmbracă în strai de sărbătoare, Când omul şi cu smeul se luptă, zarea-albastră, Pământul, cerul, toate se dau de partea noastră . Cum cântă lunca verde, se culcă iarba blândă, Ne-arată toate drumul ce duce spre izbândă Să mergem şi robia din suflete s'o ştergem Ileana ne aşteaptă!...

!

SPULBERĂ-VÂNT (către Florea)

Moş Floreo, hai să mergem! (Şi pe când vitejii pleacă, cei ce rămân, cu frunţile descoperite, ii petrec cu privirea plină de dragoste).

I

:?

y liS ' i t

W

i

Scena II

m

.

ACTUL III SUB POALE DE CODRU VERDE Sub poale de codru verde. Noapte. Toţi stau în jurul unui foc vănătoresc pe care s'a fript un berbec. Un şipot trece pe alături. Un stejar gros în jumătatea dreaptă. Un tăpşan larg cu iarbă. In fund valea şi priveliştea ţării văzută de pe munte.

\1

Si v

r, f

SCENA I (AGHIUŢA, TEI-LEGĂNAT, GRAUR, ALBU, SPULBERĂVÂNT, FLOREA)

I

i

:

II;! i

. J.

: gjî!;

ALBU (ia sticla şi bea)

r

îi

Şi când prin sticlă mă uit acum la foc Din alb, cum este, vinul se face roş pe loc. i

!

li;

TEI-LEGĂNAT (ia sticla de la Albu)

E aburită! (bea) Rece-i, da' cade cald în sân!

FLOREA Dar de berbecul ăsta ce ziceţi? L-am fript în Cârlige şi belciuge, să-i fie carnea mai Gustoasă şi mai dulce...

6?

AGHIUŢĂ De, vinu-i mai dihai!

FLOREA (către Aghiuţă) Ei, tu, la masa asta, tu, ce-ai adus?

AGHIUŢĂ Eu? Sarea.

FLOREA Şi?...

AGHIUŢĂ Lemne cu frigarea şi glume cu căldarea.

SPULBERĂ-VÂNT Dar nu-ţi uită povestea, măi Albule, ALBU Eră spre dimineaţă, luceafărul luceă Şi, noaptea răcoroasă...

Î] n

Aşâ,

SPULBERĂ-VÂNT (văzând că trece cineva pe drum)

GRAUR E vinul bun!

ALBU Şi-i rece; te taie pe la brâu!

SPULBERĂ-VÂNT E sticla cum e ghiaţa, c’am pus-o în pârâu.

Ia vezi l

FĂT-FRUMOS

Stai, cine e pe drum ?

SCENA II

I-

ACEIAŞI, LICURICI)

LICURICI (speriat) Eu, eu sunt!

TEI-LEGĂNAT Ce, ţi-e frica!

LICURICI Ba n'o să-mi fie...

AGHIUŢĂ De ce să-i fie frică?

TEI-LEGĂNAT

Cum,

f ;.'i ||i

Nu ştii ce s'a întâmplat?

Acu vreo două zile...

ii

iii fi

&

!

■'V

L

v-

I i:

i

64

Jll: ■;

Actul III

FĂT-FRUMOS

LICURICI Mă puse...

TEI-LEGĂNAT (încet)

Ce, că m'aţi deşelat!

Aghiuţă

LICURICI ’

i! ; im isi

■

mă puse naiba să Mă 'mbrac pe jumătate în piei de urs...

TEI-LEGĂNAT (râzând) Hă, hă.

LICURICI Să-i sperii, însă Albu, mă prinse lâng'un pom, AGHIUŢĂ I s’a părut că ursul e Jumătate-Om LICURICI Şi, până când să afle că-s eu...

AGHIUŢĂ (către Alba)

Aşa-i?

i!

!!r

ALBU

•; i

LICURICI îmi trase o bătaie

Aşâ e!

AGHIUŢĂ (mulţumit, cu faţa ’n mâini)

i § ! i!

! %

LICURICI

Şi-aşâ...

Da" ce bătaie...

(Către Aghiuţă)

Prea râzi cu poftă, nene SPULBERĂ-VÂNT Ce ? O să fncepeţi sfada ?

LICURICI Păi, dacă Aghiuţă mereu îşi vâră coada...

Tot el m'a pus şi p’asta s’o fac...

Scena II

FĂT-FRUMOS

65

AGHIUŢĂ

i |V

De unde ştii ?

LICURICI Ia, lasă că de-o vreme te ţii tot de drăcii ALBU Dar Făt-Frumos pe unde-i ?

GRAUR Pe unde? Ia, pe deal e Cu gândul la Ileana.

LICURICI Melinte e de vale La cai GRAUR Priveşte dornic departe peste plai.

FLOREA Ei, Făt-Frumos măsoară...

LICURICI Melinte e la cai.

FLOREA Deaci pân’ la Ileana, ce drum mai e, ce drum...

ALBU Când mă gândesc că pentru Ileana AGHIUŢĂ Da! ALBU Şi-acum Se roagă toţi sihaştrii îngenunchiaţi în schituri, Şi buciumele sună mergând spre răsărituri.

TEI-LEGĂNAT Ei, ţara 'ntreagă-aşteaptă să-şi vadă iar domniţa.

FLOREA Şi Făt-Frumos să-şi vadă cu ochii mândruliţa.

fi 'i

1 s /V

■A

■ i.

66

1 i

FĂT-FRUMOS

Actul III

Scena II

FĂT-FRUMOS

67

•: ’

.

ALBU Prin câte, zău, trecurăm...

TEI-LEGĂNAT

ţi !: : ' S:

E smeu 'nfuriat Dar ochii pân'acuma cu noi el tot n’a dat.

Ne-a 'mpresurat odată cu fulgere...

SPULBERĂ-VÂNT Dar ele Umplând cumplita noapte cu flăcări şi cu stele, Ne-a luminat mai bine cărarea.

TEI-LEGĂNAT Ne-aruncă Dc-a curmeziş un munte SPULBERĂ-VÂNT Dar muntele-astupă O vale. Drumul fuse mai neted...

TEI-LEGĂNAT Ne izbi Cu un vârtej năvalnic de vânt şi vijelii SPULBERĂ-VÂNT Şi-am despicat vârtejul aşâ...

ALBU Nu ştim ce-i frica!

SPULBERĂ-VÂNT ...cum şi mai iute trece prin vifor rândunica GRAUR El puse să se bată munţi negrii cap în cap Ţii minte’n noaptea aceea...

f. .

: ;

ii: ; 1 ■

? :i •

ai-

1.

ii fi; i1

li

FLOREA (dând din cap)

i:l

Credeam că nu mai scap TEI-LEGĂNAT Dar Făt-Frumos de toate ne-a mântuit

ALBU Cum spui...

TEI-LEGĂNAT ...cu pieptul, cu voinţa şi cu credinţa lui.

SPULBERĂ-VÂNT Ce apă limpezită va curge din fântână, Ce bucurie lungă în fluiere la stână, Când o veni Ileana, măi vere, ca'n poveste, O să-şi aprindă munţii pădurile pe creste Şi cerul o să ardă pe ruguri nopţi întregi...

FLOREA Măi, Licurici, da'astea poţi tu să le înţelegi?

LICURICI Păi, n’am plecat cu toţii spre dânsa?

FLOREA Ai dreptate!

TEI-LEGĂNAT Ei, Albule, rămase povestea jumătate ALBU Da, unde ajunsesem?

TEI-LEGĂNAT Acolo unde dracul...

ALBU Da. TEI-LEGĂNAT ...Pe băiat îl prinse şi l-a închis ( LICURICI Săracul!

ALBU Atunci băiatul nostru ce s*a gândit, să scape Şi-a băut cu pumnul din limpezile ape: Deschide-mi Doamne, drumul, grăi, spre depăr­ tări...

i

1

I

i

11! î: 'Ou*

i -.l.

r

:

i

Actul III

FĂT-FRUMOS

68

Ia vezi colo strigoiul cum trece pe cărări, LICURICI Puteţi să-l bateţi ăla nu-s eu.

i

FLOREA

E Zorilă

SPULBERĂ-VÂNT (sculându-se împreună cu Albu şi cu Florea)

Zorilă e? Pe dânsul, băieţi!

FLOREA încet... (Se duc după el) 2

: ' ,

i I

.

LICURICI

Mi-e milă De el, ce-o să păţească, săracul, fuge, ia, II prinde, ba nu-1 prinde, l-a prins, hop.

SPULBERĂ-VÂNT (de departe)

..

■

Ij,,!

r

ri

Stai colea!

LICURICI II leagă, de ce-1 leagă de pom ?

AGHIUŢĂ Să ţie 'n loc LICURICI Ce? AGHIUŢĂ Zorii dimineţii cu zările pe foc ALBU (întorcăndu-se cu ceilalţi)

i

1

De-acCt, băieţi, odihna-i a noastră SPULBERĂ-VÂNT L'am legat GRAUR Putem sta toată noaptea la vorbă şi la sfat.

•s

I

ii •

69

FLOREA

Taci!

AGHIUŢĂ

FĂT-FRUMOS

TEI-LEGĂNAT Ei, care ştie basme sau ghicitori, sau glume?

AGHIUŢĂ Staţi, să vă întreb eu una: ce-i mai frumos pe lume?

AGHIUŢĂ (văzând o arătare albă printre arbori)

1

Scena II

Ce-i mai frumos pe lume? Păi vezi tu rând pe rând? Ţăranul le cam are pe toate 'n piept si'n gând AGHIUŢĂ Le are, dar ce cântă românu mai cu dor?

Ce cântec dela ţară e mai mângâietor?

Aduceţi-v'aminte câte-un crâmpei de cântec?

Scurt ca o sărutare sau lung ca un descântec GRAUR Nimic nu te mângâie ca dragostea nimic...

FLOREA Dar tot ea te frământă...

GRAUR Ce-ţi pasă, eşti voinic Ah, cum răsună doina iubirilor la noi Luminător şi jalnic... Ia ascultaţi şi voi: Foaie verde de răsură, Puiculiţă, floare ’n gură, Cu ochi negrii ca neghina, Gura dulce ca smochina, Lelişoară, trup de flori, Faţa ta-i de sărbători, Ochii tăi poartă scântei Ca doi diavoli mărunţei, Şi ai buze subţirele Şi m'adăpi mereu cu ele.

Când te văd atât de dragă,

ii

i-

i

;

a

!,

I

70

.

f.

:

j

n

m iţ:

ii; !:m i! îi

: I. !■ !

■

!. ii i.

u r ]«'!

FĂT-FRUMOS

Actul III

Picioarele mi se leagă, Te cunosc când treci pârâul Că te strânge bine brâul, Când te văd trecând pe şes Te cunosc numai pe mers, Pe mersul picioarelor, Legănatul şalelor, Pe 'ncreţitul poalelor.

Mândro, dragostele noastre Au rămas pustii pe coaste, Şi din ele, şi din ele Răsări-vor viorele, Viorele, flori adânci, Să le vezi, mândro, să plângi.

Arde focu 'n paie ude, Eu strig, mândra nu m'aude, Arde focu 'n frunze moarte, Eu strig, mândra mea-i departe..

LICURICI Şi eu ştiu o poveste de dragoste FLOREA

Ce zici?

LICURICI Mi s'a 'ntâmplat chiar mie AGHIUŢĂ Ia spune Licurici!

LICURICI Frunză 'n prun, frunză sub prun, Apăi eu sunt băiat bun, Licurici, pui de păun, Din ţara cu vinul bun.

Cu cireşile pietroase, Şi cu puicile frumoase.

Scena II

FĂT-FRUMOS Foaie verde de mohor, M'a pus dracul să mă 'nsor Da'nevastă ca a mea Nu mai are nimenea: Fuge-afară Foc şi pară, In ogradă Stă de sfadă, 'n bătătură Face gură, Vrea în tindă Să mă prindă, In poiată Să mă bată, Intră 'n casă Mânioasă Şi-mi zice să-i zic frumoasă.

D'apoi foaie de-avrămeasă Mi-am găsit altă mireasă Dela noi a opta casă.

Mi-am găsit o ibovnică, Ocheşică, subţirică, Legănată, alintată, Da' păcat că-i măritată.

Trandafir în patru creste, Dulce-i gura la neveste, Dulce e atunci când este.

Da' nevasta altuia Tu-o iubeşti şi el ţi-o ia.

Foaie verde sălcioară Mi-a trimes vorbă 'ntr'o seară Că bărbat' său a plecat Pentr'o noapte 'ntrun'alt sat Şi că să mă duc la ea

7£

— | ■

■:

■

a

72 !

I:s

.

I

1 |

li '

i

j;

5 • ! ’

ii

iii;

. i

■ i

Hi

FĂT-FRUMOS Că m'aşteaptă guriţa, Şi m'aşteaptă doniţa Cu vin roşu îndulcit, Şi m'aşteaptă-un purcel fript.

D'apoi, Doamne, ce-am păţit!

Vai de mine, ce-am ajuns Să iubesc pe sub ascuns.

N'am luat seama la pârleaz C'aveă măsa-un câine breaz Ce te rupe de obraz.

Nu intrai în casă bine Peste mine, cine vine?

Cine pică nepoftit ?

Ia, bărbatul necăjit.

Când eră gura mai dulce Pe bărbat dracu-1 aduce Eu, cu: Ce mai faci, vecine ?

Dânsu: Da' ce câţi la mine?

Eu, că-i tunsă, ba că-i rasă, El, ce cat la el în casă.

Eu, să-mi iau cuşma din cui, El, ce cat la masa lui.

Eu: Da' ce-ai fost într'alt sat?

El, ce cat la el în pat?

Eu, mă dau pe lângă prag El, cu mâna pe ciomag.

Ce vrea oare ?

Cum? Eu, care O bătaie n'am văzut De când mama m'a făcut?

Prin susai Abiâ scăpai, Prin urzici Tot cu băşici,

Actul III

Scena II

FĂT-FRUMOS

Sar pârleazu Scap obrazu, Sar cărarea Scap spinarea, Dup'o glugă Ţin' te fugă, Fugă, fugă Pân'acasă.

Eră noaptea răcoroasă, Şi-eră fuga sănătoasă.

Că-s la faţă pământos Da's la suflet spăimântos.

Aoleu, oftat, oftat, Toată noaptea-am tremurat Că bărbatu m'a aflat, Că toţi câinii m'au lătrat Pentr un pic de sărutat.

D'apoi foaie de trei tei, Hi, hi, hi, bordei, bordei, Hi, hi, hi, pereţi, pereţi, Uşa neichii-i descueţi, Nevestică bătăuşe, Draga badelui brânduşe, Tot mai bine 'i lângă tine Că tu dai, sau zici că dai, Da' ciomag în mână n'ai, Cum aveâ alde Mihai. Ş'am încălecat pe-o şea Şi v'am spus povestea aşâ!

FLOREA Ei, bată-te norocul, nu te ştiam glumeţ ALBU Glumeţ, şi fără frică

73

h

: :

i u

FĂT-FRUMOS

i}

74

|

FLOREA

Actul III

Scena II

Pe şuerul vântului, Pe faţa pământului.

Glumeţ şi îndrăzneţ.

AGHIUŢĂ Ei, o să-i treacă şi-asta SPULBERĂ-VÂNT

:

i

tlt'i $ f I:!

i; :

; ; ?

• Si l

i

III ■t •.

■ n'v

FĂT-FRUMOS

TEI-LEGĂNAT (visător)

Dar voinicia, măi Băieţi, dar haiducia prin sihle şi prin văi Când stă românul 'n codru ca vulturul în pene Şi-şi rumegă mânia în nopţile codrene: Sub poale de codru verde Mititel foc mi se vede, Pe cel vârf de munte verde O zare de foc se vede. Ş'apoi foaie clocotici Plin e codru de voinici La tot bradul câte cinci.

Pârâiaşul din pădure Curge negru ca de mure, Şis'aude, când şi când, Vântul printre brazi bătând Pe la miez de miez de noapte Vântul trece printre şoapte, Vântul trece singur cuc Peste inimi de haiduc, Peste inimă de frate, Peste inimi sângerate Ce-ar porni în miez de noapte.

Ce-ar porni în lume toate, Ca să facă o dreptate Iepureşte, Ogăreşte, Păsăreşte, Fulgereşte Pe aripa gândului,

I

/

Dreptatea peste oameni să cadă largă, bună Cum cade mângâioasă pe câmpuri blânda lună FLOREA Dar bunătatea?

TEI-LEGĂNAT Cee? FLOREA (zâmbind) Un cântec e l TEI-LEGĂNAT Poftim!

FLOREA Păi, să vă zic eu unul ALBU Bun, Floreo, s'auzim!

FLOREA Foaie verde, foaie verde, Foaie verde, apăi foaie Apăi foaie, foaie verde... (nu’şi mai aduce aminte) SPULBERĂ-VÂNT Ei, foaie...

LICURICI Foaie verde...

TEI-LEGĂNAT Ia, spune!

FLOREA L-am uitat.

SPULBERĂ-VÂNT Ce zice?

GRAUR Bine, Floreo, cum naiba

75

■ -

■ii ■

i

i

76 i

FĂT-FRUMOS

Scena II

Actul III

AGHIUŢĂ

li ; : î

li..

'fi II

i

■

»

’

|!| i

I

77

ALBU Vechi ca ştejarul ăsta ce sade lângă noi.

Cărărue, cărărue, Cine-acuma mi te suie?

Cărărue din vâlcea, Unde-i mândruliţa mea?

L-ai scăpat...

FLOREA (aducăndu-şi parcă aminte) Stai: Foaie verde...

LICURICI Las'o 1 FLOREA II am colea în gând tei-legAnat Măi, Floreo!

GRAUR Aolică...

AGHIUŢĂ Ei, altul, hai la rând Ce-i mai frumos pe lume ?

ALBU Şi, dragostea şi gluma Şi haiducia nu zic, frumoase-s toate numa Să fie unul care frumos să ni le cânte GRAUR Ia cântă tu un cântec!

FLOREA Da, cântă!

ALBU Să vă cânt.

AGHIUŢĂ (nerăbdător) E! ALBU Păi, să vă zic un cântec bătrân LICURICI Ceva de soi!

FĂT-FRUMOS

Mândruliţă, floare-albastră, Unde-i cărăruia noastră ?

Pică lacrămi, pică rouă Unde sunteţi amândouă?

Cărăruie, cărăruie, Cine-acuma mi te suie ?

Cărăruia merge *n vii, Dragi ne-am fost de mici copii.

Cărăruia dă 'n zăvoi, Dragi ne-am fost noi amândoi.

Cărăruia mea scoboară, Dragi ne-am fost odinioară.

•

Cărăruia merge ’n sat, Dragi ne-am fost, dar ne-am lăsat.

Cărarea s'a scoborît, Dragi ne-am fost, dar ne-am urît.

SPULBERĂ-VÂNT închis e plânsul nostru în cântecul de jale!

FLOREA Vezi cum au plâns şi alţii cu lacrimile tale!

GRAUR O doină ne 'nfrăţeşte pe toţi într’un suspin!

LICURICI 1 Aşa-i.

/

X !

Actul III

GRAUR

i

! i

11 { ' \ 1

fi

ij. ' •

H

s!

. .<

•! V

r1

:

FĂT-FRUMOS

78

i

! ;

hî4':

if;

De fraţi de cruce e plin pământul, plin.

TEI-LEGĂNAT Dar ţara noastră, uite-o, cu dealuri şi câmpii Ea nu-i frumoasă? SpuneI Ah, cântă, nu jeli!

Foaie verde, trei cicori, Aşa-mi vine uneori Să mă sui pe-un deal cu fiori, Şi-aşâ-mi vine când şi când Să mă sui pe câte-un dâmb, Şi-aşa-mi vine câte-odată Să mă sui pe munţi de piatră Să-mi văd ţărişoara toată, Să-mi arunc privirea roată Prin mijlocul câmpului, La puţul porumbului Prin mijlocul codrului La fântâna corbului, Colo ha zarea celor culmi La gropana cu cinci ulmi.

La izvorul din zăvoi Unde cântă un mierloi, Colo 'n vale la fântână Unde fete spală lână.

Foaie verde foi de dud Vreau să văd şi să aud Rândunea cu albă creastă, Care cântă la fereastră Cuculeţ cu pana sură Care cântă sus la şură, Păsăruică cu cunună Ce cântă seara pe lună, Amărîta turturea

Scena II

FĂT-FRUMOS

79

Care cântă pentru ea.

Grădina cu florile, Iarna cu ninsorile, Ceru cu eretele, Horele cu fetele, Câmpu şi cu miriştea Nopţile cu liniştea.

Noi ne ducem în mormânt Rămân toate pe pământ.

SPULBERĂ-VÂNT Da, în pământ ne ducem, dar pân' atunci trăim Cutreerăm pământul, sau îl bătătorim.

AGHIUŢĂ Ce-i mai frumos pe lume? (Şi aducăndu-şi deodată aminte) Dar jocul nu-i frumos?

Ce-aţi amorţit acolo ? Sculaţi-vă de jos! Şi hai la joc, hai! Brâul, bătuta, sârba, hora, Ca un fior să ţrecă prin trupul tuturora.

ALBU Păi, să vă joc eu unul...

TEI-LEGĂNAT Şi ce-o să joci ?

ALBU Resteul.

TEI-LEGĂNAT Jucaţi în astă seară şi daţi uitării smeul!

FLOREA Resteul? Foarte bine. Românul fără joc Nu poate.

LICURICI (jucând) Bate talpa mereu pe loc, pe loc.

ALBU Restule ca haiducii.

;! j!

•i

l

& A

80

AGHIUŢĂ

FĂT-FRUMOS

Actul IU

Cu toţii să-l jucaţi!

LICURICI Da, să 'nvăţăm resteul!

ALBU

De-o parte, ia, vă daţi!

(ALBU începe să joace şi la auzul vechiului joc haiducesc ochii celorlalţi tovarăşi sc aprind; apoi mul câte unul încep să joace după Aibu, plini de viaţă şi de voioşie. Se opresc doar când il zăresc pe Făt-Frumos).

SCENA III (ACEIAŞI. FĂT-FRUMOS, care intrase de mult şi asculta rezimat de un copac)

i

fiVi H:: ;

î

I

!

m :

; 1

FĂT-FRUMOS Da 1 arătaţi cu toţii tot ce-i frumos la noi, Căci valea vă ascultă şi codrul e cu voi.

AGHIUŢĂ Dai FĂT-FRUMOS Auziţi, când vântul şopteşte 'n noaptea trează, Cum de departe ţara vă binecuvintează Ce-i mai frumos pe lume ne-o spune ea anume: In suflete frumoase, totu-i frumos pe lume!

Dar e târziu şi suntem cu toţii frânţi de drum Şi calea-i încă lungă, să ne culcăm de-acum Iar mâine dimineaţă, mai sprinteni, mai uşori, Să ne sculăm de vreme GRAUR Când?

FĂT-FRUMOS Pe la cântători!

Scena III

FĂT-FRUMOS

LICURICI Ei, ne-am sculă noi dacă...

AGHIUŢĂ

81

Tu să te duci, duluţă,

La cai, vezi de Melinte...

FĂT-FRUMOS

i

Dar ce e Aghiuţă?

aghiuţă Nimica, ce să fie ?

LICURICI

r

Ia uite la Zorilă

FĂT-FRUMOS Ce? LICURICI (arătând lui Făt-Frumos pe Zorilă)

:•

Zorile-s legate

■i

(Către Zorilă)

Sărace, sărăcilă Tot Aghiuţă coada şi-acilea şi-a vârît.

SPULBERĂ-VÂNT Ba noi l-am prins.

AGHIUŢĂ N’ai grije căci mâine...

GRAUR (dojenind pe Licurici)

L-ai pârît

AGHIUŢĂ Când voiu vedea că noaptea subţire, şi svârle salba Pe aburii din iazuri, şi ’n sat că intră Alba, Ii dau eu singur drumul. (Către Zorilă) Zorilă, nu te teme Cu zorii dimineţii ai să soseşti la vreme.

FĂT-FRUMOS Tot plin de veselie eşti Aghiuţă.

‘

ii

!; I' ! '

t:

'A

r» FĂT-FRUMOS

82

Actul in

FĂT-FRUMOS

Scena III

83

AGHIUŢĂ

!

li'i : : 1

r 1 li ! „

C L

\!

'

1* Iu V i

I

Da! FĂT-FRUMOS Şi vrei s'opreşti şi ziua pe loc?

AGHIUŢĂ La umbra ta l FĂT-FRUMOS Nul ziua-i sporul, noaptea-i odihnă stearpă, Său.

Odihna, vrei să cadă, pe ce ?

AGHIUŢĂ Pe drumul tău 1 FĂT-FRUMOS Vrei să-mi lungeşti tu drumul ce duce spre Ileana?

AGHIUŢĂ Vreau somnul c'o suflare lin să-ţi închidă geana.

Când ne culcăm jos capul şi fruntea noastră doarme Nimic nu poate cuşca de somn ca să ne-o sfarme Izbânda vieţii noastre, departe e, departe Şi fiecare noapte ne scapă dela moarte.

Stăm ca la sânul mamii, la sânul nopţii, goi, Când plapoma odihnei o tragem peste noi. încet să ’nchidem ochii, căci până mâine dis De dimineaţă, somnul e vieaţă şi e vis.

TEI-LEGĂNAT Să ne culcăm 1 FĂT-FRUMOS Ce grije *n vorbă-ţi răsări Stai, Aghiuţă, ce vrei să spui, ce-ai spus ?

AGHIUŢĂ Glumii.

Indici

?1 VeSeIă Ş1 nu“1

II #■■!/

-

--

florea

Dar basmul lui Albu?

graur

Basmul lui.

ALBU Nu-1 isprăvii.

tei-legănat

Ii rupse într'una vorba...

ALBU (lui Făt-Frumos)

Vrei?

FĂT-FRUMOS Da vreau povestea să ne ia sus în lumea ei.

(Cu mâna pe umărul lui Aghiuţă)

Ah, zilele de trudă, să le sfârşim cu vis, In ochiVnchis al noptii,stă basmul, ochiu deschis.

TEI-LEGĂNAT Ia staţi colea 1 SPULBERĂ-VĂNT Mai dă-te încolo — aşâ,că n’am Loc.

ji :

I!

LICURICI (către Florea)

Dă-mi căciula.

FLOREA

Na-ţi-o!

ALBU

Şi-aşâ, precum spuneam, Eră spre dimineaţă. Luceafărul luceâ, Şi răcoroasa noapte pe ape se duceâ.

Atunci băiatul nostru, ce s'a gândit? Să scape. Şi a băut cu pumnul din limpezile ape «Deschide-mi, Doamne, drumul — grăi — spre depărtări Şi du-ma, du-mă cale de nouă ţări şi mări

I

84

1

I 1

-

1,

I .• }.

i

i •i

J;

'!

■

!

: 1: \î

1:

FĂT-FRUMOS

Actul iii

Căci apele, vrăjite eratu Ca dus de vânt, Pomi ca şi o umbră târîtă pe pământ.

Dar dracu, cum e dracu, simţi: Ah, pui de Jele, Aşâ fugi tu din talpa împărăţiei mele?

Stai, că te prind acuma, te gâtui şi te rup ! Şi iată, mări, dracul se prefăcu în lup.

Pe câmpul peste care băiatu-acu fugiâ, Năprasnic lupul negru, rânjind se dălungiâ Veniâ, veniâ cu trupul de păcură, noptatec, Cu balele turbate, cu ochii de jeratec.

Fugiâ băiatul, însă, din ce în ce mai tare Răsufletul jivinii, îl dogoriâ 'n spinare «Ah—zise dup'o vreme fugarul—Doamne, dă-mi?

Aripi să spintec cerul cu cele şapte vămi!» Şi se făcu băiatul un porumbel tărcat Ce se urcă spre cerul cu stele încărcat.

— Te-ajung eu şi acolo — urlă lung dracul, şi Din lup ieşi un vultur cu pene cenuşii Şi-o goană se încinse spre zodiile goale In cotituri şi roate, săgeţi şi rotocoale. Şi Zodiile ’ncepură să prindă trup şi chip Visând trântite leneş pe-al stelelor nisip, Când zorile 'ncepură să culce Ielele Şi una câte una să stingă stelele — De geaba, n’o să-l prindă. Păcat de-atâta trudă! Şi Scorpia haină, se stinse 'ncet de ciudă.

— 11 prinde, vai, şi Racul simţindu-se stingher, Se cufundă de frică în lacul lui pe cer.

— Aripa mea nu poate să-l apere de silă!

• ^5?^ departe Cloşca, topindu-se de milă, Căci vulturul, vultCirul, vâsliâ pe căi svâcnite Cu-arlpa lui vânjoasă spre âripi istovite.

'1__ Ah, Doamne, şterge-mi trupul din lumi de po­ rumbei?

Scena HI

FĂT-FRUMOS

85

Aruncă-mă *n ogoare şi fă-mă bob de mei!

Se tângui băiatul spre zori, privind din slavă Mântuitorul Soare ascuns după-o dumbravă. Şi aripa plăpândă ce 'n aer se sbăteâ, Pe ceru-albastru şterse cea de pe urmă stea Iar meiul, bob de aur, alunecă în jos Pe ’ntâia rază albă a Soarelui frumos: Căzii încet spre holde în dimineaţa nouă.

Dar vulturul, văzduhul îl sfâşie în două, Cu ghiarele deschise se repezi zănatic, Şi pe pământ ajunse ca un cocoş sălbatic Care ’ncepu să cate, svârlind din ochi scântei, Prin miriştea bălaie, grăuntele de mei.

Dar meiul, jos pe lume, se prefăcu în vulpe Şi vulpea, stând lapândă, când se smunci din pulpe Se năpusti pe gâtul cocoşului, i-1 rupse Ii despică tot pieptul, şi sângele i-1 supse Iar sângele, ca sânge de drac, când a ţâşnit A înroşit tot cerul întins spre răsărit.

Ce bucurie mare se revărsă pe lume, Jivine, păsărele, se prinseră îa glume, Păreâ văzduhu-albastru prin ape strecurat, Iar norul alb în iazuri eră şi mai curat, îşi lepădară ghimpii măceşii şi seaeţii, Alăturea de vrăbii se bucurau ereţii, Târcoale ciocârlia prin slăvi prindeâ să dea, Iar Soarele în raze şi rouă le zâmbiâ.

SPULBERĂ-VÂNT (visător) Ce vremuri fură alea...

GRAUR Ce zici?

ALBU (după o tăcere) A adormit!

7 86

î

FĂT-FRUMOS

___ Actul iŢ]

GRAUR L-a adormit povestea şi glasul tău tihnit Şi şipotul ce 'ngână şi-şi duce unda rece*

i

i

■

i i;

!

1!

Si !I II;

ih i

Îi:

6 m; ■ •

. v

v

Şi noaptea care curge, şi vremea care trece.

TEI-LEGĂNAT (culcându-se) Ei, noapte bună!

GRAUR Bună...

ALBU (privind spre cer) Ia uită-te sus, Graur.

Cum tremură departe steluţele de aur.

GRAUR (somnoros) Şi tu ascultă lungul pământului alint Când picură în Vale tăcerea de argint.

(Linişte. Apoi, peste larga vale adormită se 'nalţă, dela vreo stână, un cântec trist şi lung de fluier) AGHIUŢĂ Jeraticul se stinge, acoperit de scrum...

Ce inimă stingheră, departe, plânge 'n drum?

(Scoţând din sân năframa roşie pe care i-a dat-o Mioara) Năframa ta, Mioaro... Mi-ai spus, când mi-o fi dor De tine, să o flutur...* Hai, să visăm uşor...

Mioaro, din pătucul cu aşternut de in Pe-alunecuş de vise, spre mine vino, vin!

87

FĂT-FRUMOS

Scena V

AGHIUŢĂ In visul tău eşti. n'aude, n’avede, n'agreul pă(S'aude departe un strigăt pierdut: uuu măntului) MIOARArsperiată) I-auzi, sunt mamele pădurii AGHIUŢĂ Ba nu, e Prâslea, Prâslea ce s'a suit în pom Şi ţipă că nu vede ţipenie de om.

Vezi, l-au lăsat părinţii să moară 'nfometat.

MIOARA L------De ce ?

AGHIUŢĂ Nici ei, sărmanii, de mult nu au mâncat.

Auzi-1!

MIOARA

Aghiuţă, ia chiamă-1!

aghiuţă

U n'aude, N’avede şi n’agraiul pământului

MIOARA

Aude? i o bucată de pâine, n’ar fi bine?

Să-i dăm noi o AGHIUŢĂ N'aude şi n'avede, n'a graiul...

MIOARA

Uite-1, vinei

SCENA IV

SCENA V

(ACEIAŞI, adormiţi. AGHIUŢĂ, MIOARA. Printre arbori, păşind ca în somn, vine încet MIOARA) MIOARA Vai, Aghiuţă, unde-s? în mijlocul pădurii?

(ACEIAŞI, PRÂSLEA)

PRÂSLEA (care culege câte ceva de pe jos) Ei, tată, mamă, cine-i? Voi sunteţi?

:

*3 i1

■

i

»

88 MIOARA

I 1

fi;

Hi Iii

!Sm m• il!• ' i - :!

1

\

i

.{ .

r

I •

W

ii î

i

FĂT-FRUMOS

Actul III Nu, eu sunt.

PRÂSLEA Tu, cine?

MIOARA

Eu, Mioara. Ce cauţi spre pământ?

PRÂSLEA (vorbind ca in vis) Când tata altădată m'a luat să taie lemne Svârlli plecând de-acasă în urma mea ca semne, Mereu la pietricele pe drumul ce duceâ Spre inima pădurii dela căsuţa mea... Şi-atunci când mă pierdusem de tata, rătăcit, Din piatră în pietricică eu drumul l-am găsit (MIOARA ii dă un codru de pâine) Iţi mulţumesc, Mioaro, de mult n'am mai mân­ cat...

Acu, plecând de-acasă, doar grâu am presărat Am asvârlit doar boabe în drum şi-mi caut drumul Şi-abia-1 găsesc, căci grâul, par'c'a pierit ca fumul...

Dar cerul are pasări ce nu-s aşâ haine • Căci au lăsat grăunţe în drum şi pentru mine Ca să mă ’ntorn acasă...

MIOARA (care cunoaşte basmul lui Prâslea) Te-aşteaptă căpcăunul!

PRÂSLEA Acasă mă aşteaptă părinţii. (Văzând un bob pe jos, il culege) încă unul!

MIOARA Eit e-au lăsat în codru să mori de foame, da!

PRÂSLEA Tu n'ai avut o mamă? De ce vorbeşti aşâ?

Căci dacă pâine-acasă nu poate să-mi rămâie

Scena VII

89

FĂT-FRUMOS

Atunci m'aşteaptă mama măcar să mă mângâie...

Mă duc, vă las cu bine! N’aude uu n'avede... (Şi se face iarăş tăcere şi noapte adâncă in codru) SCENA VI (ACEIAŞI fără PRÂSLEA)

aghiuţă In jurul nostru, vechiul tărâm de basm purcede.

Simţi cum întreg pământul e fermecat acuş?

Povestea pretutindeni porneşte din culcuş, Cu oaste mare pleacă azi Negură 'mpărat, Intr'o caleaşcă fuge Motanul încălţat, Şi vrând să se ascundă, vezi Iapa năsdrăvană Cum colo 'n fundul mării, s'a prefăcut în mreană O pajure se suie de pe-alt tărâm şi e Aproape de lumină. cu un (Deodată se iveşte intr'o lumină trandafirie SCUFIŢA ROŞIE coşuleţ în mână) SCENA VII

f

(ACEIAŞI, SCUFIŢA ROŞIE)

MIOARA (mirată) AGHIUŢĂ E roşie ca macul!

MIOARA (cu drag)

Scufiţa Roşie! : f

Ce dulce e l

AGHIUŢĂ (zâmbind) MIOARA .

Dar und’ te duci, fetiţo.

Şi mare!

. i

L

T!

•1

i

i

;

•!

90

I

FĂT-FRUMOS

SCUFIŢA ROŞIE

- i

i

Mă duc la mama mare

MIOARA Pe mama mare, lupu...

AGHIUŢĂ

Scena IX

FĂT-FRUMOS

9i

Şi vin toţi: Sgripţoroaica, Tândală, Greuceanul, Harap Alb, paraleii, şi Chelbea năsdrăvanul De basme-i plină zarea şi plin e înconjurul... (lntr'o lumină albă, îmbrăcată in puf şi argint, vine CENUŞEREASA şchiopătând)

Nu ştii ce s’a întâmplat?

:!

9 ;,!if ■

Actul IU

\\

'!'

Ji; :

Ii*: ţ\:

1; f T!,

Iii!" !' :

in

1

ia

r: •

-!

i®

SCUFIŢA ROŞIE Nu! MIOARA Lupu a mâncat-o!

SCUFIŢA ROŞIE

Ba nu-i adevărat!

Ea mă aşteaptă, uite, îi duc de-ale mâncării.

(Iese)

MIOARA Şi roşie se-afundă în besnele cărării.

(Se face iarăş noapte)

SCENA VIII (ACEIAŞI, fără SCUFIŢA ROŞIE)

AGHIUŢĂ Tot ce-i sortit să fie, se ’ntâmplă tot, fireşte.

MIOARA Cu nici o vorbă basmul pe loc nu se opreşte ?

AGHIUŢĂ Ei, nu, cum nici vieaţa n’o poţi opri în loc In clipele de pace, în clipa de noroc.

Acuma telegarii mănâncă jar jeratic, Acuma vârcolacul îşi simte dor lunatic, Acuma Joimăriţe şi Iele pricepute Răstoarnă apă vie pe ape neîncepute,

SCENA IX (ACEIAŞI, CENUŞEREASA)

AGHIUŢĂ (râzând) Cenuşereasa mică şi-a prăpădit condurul CENUŞEREASA (sperioasă) Atunci când miezul nopţii 'n palate a bătut Fugii, dar pantofiorul pe scară mi-a căzut.

AGHIUŢĂ Prin iarbă-s floricele, încalţă-te şi tu Cu conduraşii doamnei sau ciuboţica cuCului.

CENUŞEREASA Mi-e teamă!

AGHIUŢĂ Culcă-ţi căpşoru rngrijorat Pantofu-o să-l găsească feciorul de 'mpărat.

MIOARA Cenuşereasă mică să nu tresari în somn Căci mâine o să te ceară un Crai, fecior de domn.

CENUŞEREASA Acu m'aşteaptă-acasă cenuşa cu mălaiul Amestecate ’n vatră.

AGHIUŢĂ Te-aşteaptă mâine-alaiul.

t I

<

FĂT-FRUMOS

92 1

ii i

Actul iu

MIOARA La noapte mii de pasări mălaiul l-or alege Din cenuşar, iar mâine, în zori...

AGHIUŢĂ Na te 'nţelege!

MIOARA Un Domn porni-va ca- să te caute.

CENUŞEREASA Mi-e frică.

(Iese. Se face iarăş noapte adâncă)

H

SCENA X J

(ACEIAŞI, fără CENUŞEREASA) .

■

;•!.. ::

,

vI

J

i1 1 >

AGHIUŢĂ O să-ţi găseşti condurul, Cenuşereasă mică!. Şi cât e noaptea noapte, şi cât e lumea lume Se ’ntorc aceleaşi basme cu mii şi mii de nume, Iar peste somnul trudnic al celui ce iubeşte Se ’ntorc aceleaşi visuri de dragoste. Priveşte 1 SCENA XI

1! *

:!

(ACEIAŞI, ILEANA COS1NZEANA * iveşte pe o potecă de lumina care curge ca un izvor din munţi)

FĂT-FRUMOS (ridicându-se ca în vis, uimit, necrezând ochiilor)

j*

Ileana I Ah, Ileano, aievea eşti ori nu, Aievea, da, aievea, Ileano, tu eşti, tu?

Cu păr bogat de aur, cu flori de câmp în păr, Cu ochi plini de blândeţe şi plini de adevăr, Frumoasă cum pe lume nimica nu-i, nimica, Aşâ cum te visasem când povestiâ bunica

i

Scena XI

FĂT-FRUMOS

93

La gura sobii. Jarul cu 'ncetul se stingeâ Dar tu tpt luminoasă steteai în faţa mea.

Crăiasa mea din basme, Icoana mea din vis, In faţa mea acuma tot cerul s'a deschis, Şi cerul te îmbracă, în drumurile tale, Cu-o dimineaţă albă din creştet până 'n poale.

Ah, când te văd cu mersul plutit de arătare Cu mâinile mici pline de mângâieri uşoare, Plăpândă cum e norul şi albă ca o spumă, O bucurie tristă mă ia şi mă sugrumă.

Mi-s turburi ochii, nu pot să te privesc, minune 1

I

ILEANA (CU blândeţe) Vezi!

FĂT-FRUMOS

Mi se leagă glasul şi nu-ţi pot spune...

ileana

Spune 1

FĂT-FRUMOS Nu, nici o vorbă, nici o făptură omenească Nu poate să te cânte, nu poate să-ţi vorbească Ah, sufletul din mine spre tine vrea să fugă Iubirea mea, Ueano, nu-i patimă, e rugă Fecioară, bună, sfântă, coboară-te spre mine.

'

ILEANA (păşind spre el)

Da, Făt-Frumos 1 FĂT-FRUMOS (necrezând ochilor)

Ileano, la mine vii ?

ILEANA

La tine!

In noaptea asta largă, prin codru ’ntunecos Vreau să visez alături de tine, Făt-Frumos!

. t

i

( Pornesc amândoi să privească priveliştea înnoptată a ţării ceşe vede înfund)

'

i! I !"li 1 m-'‘s

I-

-A

i i

/

I;

V

94 •3

i

ii:

f!

!

i: ■ii : ; ii '

n

•

I I

1 ?> » :

n, i

I:

FĂT-FRUMOS

Actul IU

Tu crezi că nu simt oare iubirea ta frumoasă ?

Ce liniştită-i firea şi ce prietenoasă!

In clipa asta vie nimic nu se desparte, Se ’ntinde ţara noastră departe, hăt, departe, Şi calea laptelui e o alburie punte Sub mărturia blândă a stelelor mărunte.

FĂT-FRUMOS Noi amândoi!

ILEANA Alăturiî FĂT-FRUMOS Cu tine împreună!

ILEANA Şi luna iese!

FĂT-FRUMOS Luna ca ’ntotdeauna...

ILEANA (către luna ce începe să albească valea)

Lună!

In galbena ta undă pământul se cufundă, Dar nici un glas din lume nu poate să-ţi răspundă.

Te-ar fi slăvit şi cele sfioase, cele mute, Grădinile blajine, pădurile temute.

Dar n'au putut, închise, să-ţi cânte vraja rară Viorile ce *n lemnul de vişin tremurară, Nici trestia ce’n baltă foşni tânguitor, Că n'are şapte goluri şi-o buză de păstor, Nici apele fugare ce faţa ţi-o furară Pe când din înălţime la înstelai nisipul Nici florile ce’n umbră voind să-ţi puie chipul Ţi-1 zugrăviră după asemănarea lor.

Nici muntele ’nălţându-şi trufasu-i piept de stâncă Din neagra vale-adâncă spre alba noapte-adâncă,

Scena XI

FĂT-FRUMOS

95

Nici limpedele aer ce-ţi aduceâ pe dealuri In freamătul pădurii un cântec -larg de valuri, Nici alba ceaţă care în dimineţi de sat Iţi ridică pe faţă un borangic curat, Nici ea, privighetoarea, plângând primăvăratec Din pene de cenuşe cu suflet de jăratec, Nici câmpul plin de greeri, nici iazul plin de sfat, Nici vântul plin de pasări, nici codrul plin de vânt Nici păsările ’n codru, nici omul pe pământ. ...Te-a înţeles o clipă doar visul singuratec...

AGHIUŢĂ (către Mioara)

Şi noaptea trece paşnic ca luna printre foi Ca pacea peste visuri, ca sângele prin noi.

ILEANA Vezi pentru noi sunt: noaptea şi luna şi iubirea.

FĂT-FRUMOS Te-am pe tine alături şi *n ochi nemărginirea ILEANA Pe munţi pleşuvi şi peste ostrov de mare lină, Incremenită-i luna în cearcăn de lumină, Cu ochii duşi la dânsa se uită corăbierii, Pe valurile mării se sfarmă în puzderii, Se lasă ’n puf pe cuiburi în vârfuri de stejari, Iar şesul o priveşte cu lacurile mari.

Vezi, peştera pitită pe brânci, colo, în stâncă Sub înălţimea lunii se face mai adâncă.

Iar scorbura din arbori sub chipul ei bălai Se surpă şi mai neagră intrând în putregai Ca doi tăciuni prin frunze, deodată, luna râde In faţa speriată a bufniţelor hâde, Pe colilii aruncă subţirele-i vestmânt, Păşeşte 'n patru colţuri pe lespezi de mormânt

t

i

l

m

i

u i

■

;

i '

96

FĂT-FRUMOS

Actul III

Se suie pe potecă, se-opreşte sus pe creste, Şi merge mai departe ca firul din poveste...

FĂT-FRUMOS Aş vrea să las, Ileano, pe umărul tău dulce Trudită mea gândire şi fruntea-mi să se culce.

;■

l! ■ j

ILEANA (înconjurăndu-i gâtul)

Da, cum îşi culcă luna obrazul ei pe ape Ca să asculte dacă vreo inimă-i pe-aproape...

m

m

(privindu'l cu drag)

m

a

Din ţara mea frumoasă eşti, Făt-Frumos, tri­ misul FĂT-FRUMOS In ochii tuturora, Ileano, tu eşti visul...

ILEANA Tu, Făt-Frumos spre mine ridici privirea lor FĂT-FRUMOS Pământul te ridică deasupra tuturor.

Eşti candela de veghe ce inimile chemi...

ILEANA Eşti tinereţea mândră ce calcă peste vremi...

FĂT-FRUMOS Poteca de lumină curată printre fagi...

ILEANA Eşti sufletul de aur al ţării mele dragi.

FĂT-FRUMOS Sunt prea plin de iubire, mă 'năbuşe, prea multă Nădejde port în mine ascultă-mă!

i ■

W 1

i

a îm

/

il

!-

HM t !

• :

;

li: rM

ILEANA (măngâindu-l)

] f! j

ii .

ţ 1

! m : : >! i.îl

/

Ascultă!

Cum cerul peste lume s'a coborît stingher Şi fluierul de stână cum s'a suit la cer, Cum descântată par'că de-o pasăre măiastră A îngheţat pe lume întinsa noapte-albastră...

!

Scena XI

FĂT-FRUMOS

: j

9?

făt-frumos Sunt fericit, Ileano, dă-mi mâna ta, aşâ I De ce-ai venit, ia spune-mi, de ce în calea mea? aghiuţă Mioaro, trece noaptea ILEANA Voiam să mă ţii minte Căci mâine poate...

FĂT-FRUMOS Mâine voiu merge înainte 1

■sm

ILEANA

Iubitul meu, ascultă, pricepe-ma, priveşte In ochii mei, iubirea mea cum într’una creşte.

Te simt venind spre mine, pe drumul ţării noastre, Spre liniştea vrăjită din culmile sihastre.

Dar spune-mi o să ai tu voinţă şi noroc?

FĂT-FRUMOS ^ f , Ileana mea, doar moartea mă va opri în loc l ILEANA . .

Mai sunt şi alte lucruri pe lume mari şi sfinte Şi mâine poate • •• FĂT-FRUMOS Mâine voiu merge înainte...

Dă-mi vieaţă, Doamne, vieaţă; încredere în mine Am...

ILEANA Făt-Frumos!

FĂT-FRUMOS Mi-eşti dragă 1 ILEANA Ţi-s dragă!

1 ! t

1 I 1

!

.

£

B ! i

FĂT-FRUMOS

98

Actul IU

Scena XIII

FĂT-FRUMOS

n■ j i

I

Ştii prea bine...

Sunt fericit Ileano, mi-e fruntea fericită In noaptea asta mare, adâncă, nesfârşită...

(Noaptea s’d subţiat. Se aude un cântec pierdut de cocoşi in vale.

Visul se sfârşeşte.

ILEANA intră în noapte. FĂT-FRUMOS cade in somnul lui. Fluerul tşi isprăveşte cântecul. Se apropie dimineaţa)

LICURICI Tii, mult am mai dormit!

AGHIUŢĂ (culegând un fir de iarbă) Ai fi dormit tu bine şi mult de nu eram Eu să-ţi lipesc iar capul LICURIci N'am cap ? Ce spui ? Ba am!

AGHIUŢĂ .Pe care ţi-1 tăiase un smeu pe când dormiai SPULBERĂ-VÂNT Ei, vere Aghiuţă, da altă treabă n’ai?

(Uitându-se la gâtul lui Licurici) Nu, Licurici, nu, ţeasta nu s’a clintit din loc.

SCENA XII (ACEIAŞI, fără ILEANA)

I ' ;

i

AGHIUŢĂ Dar iată că desişul s’a albăstrit, Mioară, Pe crestele pădurii, cocoşi sălbatici sboară.

Vin zorile. Hai, du-te în patul tău curat, Deşteaptă-te ’n lumină şi spune ce-ai visat. (Şi jacându-se cu ea ca un copil, inchizându-i urechile cu mâna) Hai să plecăm! închidem obloanele frumos, (Inchizându-i ochii. Cu degetul pe sprâncenele Mioarei) Ferestrele amândouă şi dăm perdeaua jos, (inchizându-i gura. Intorcându-i uşor cu două degete vârful nasului) închidem bine uşa şi întoarcem cheia. Hai! (O bate pe umăr) MIOARA (plecând) Cu bine, Aghiuţă!

(Iese)

!

LICURICI Ziceâ că mi-a lipit-o!

AGHIUŢĂ Cu’n fir de busuioc!

SPULBERĂ-VÂNT (bâtăndu-l pe Licurici pe umăr) Eşti teafăr!

LICURICI (lui Aghiuţă) Vezi, sunt teafăr!

ALBU Nu-ţi fie de deochi î TEI-LEGÂNAT (cu faţa de-asupra izvorului) In apa asta rece spălaţi-vă pe ochi!

SCENA XIII (ACEIAŞI, fără MIOARA)

!

99

Era să-l uit. (II desleagă) Zorilă. (Uitându-se spre cer) Cum s'a văzut că-i teafăr, S'a şi suit la ceruri în chip alb de luceafăr.

De-o rouă sclipitoare poiana verde-i udă, Tălăngi, tilinci în vale încep să se audă... ' Ce-aduci cu tine ziuă, căci visul s’a sfârşit?

Ce-aduci cu tine vieaţă?

(¥ wkâ fruntea pe umărul lleanei)

;

FĂT-FRUMOS

AGHIUŢĂ Mergi iute-acasă! (aducându-şi aminte că Zorilă e legat) Vai,

I :| J

p

i ! •

.

IOO

Actuljij

; :

GRAUR (se spală pe faţă)

ii

E limpede ca siua FLOREA

HI [ !j

Şi-i rece ca oţelu.

LICURICI (către Aghiuţă) Eu intru foarte iute la griji c'aşâ mi-e fei„ , FĂT-FRUMOS Să ne grăbim de-acuma, căci am intrat în Ileana e aproape. munţi.

FLOREA

Scena XIV

FĂT-FRUMOS

ioi

FLOREA (jucând vesel)

Păi, foaie verde, foaie, păi, foaie samulastră...

(Oprindu-se, către Făt-Frumos) Ileana ta adică FĂT-FRUMOS Ba nu, Ileana noastră Cu-acelaş drag plecarăm spre ea cu toţii GRAUR Ca să Aducem ţării noastre pierduta ei crăiasă

tei-legănaţ

! '

i

l>

!

1 • 'M

i

FĂT- FRUMOS

LICURICI înfruntă orice lucru acela care crede !

ALBU Da" muntele Ileanei pe unde e, se vede9 AGHIUŢĂ Colo!

SPULBERĂ-VÂNT Ia, unde-i?

AGHIUŢĂ Colo, un munte alb...

SPULBERĂ-VÂNT Aha! AGHIUŢĂ Acolo e Ileana!

FĂT-FRUMOS Ileana noastră?

AGHIUŢĂ Da!

Dar cine suie dealul?

LICURICI

Dar ce-i cu ăştia..^

SPULBERĂ-VÂNT

Ce-i?

SCENA XIV

!

(ACEIAŞI. MELINTE, PREDA, ANDREI, RADU şi alţii oameni care sue dealul cu greu şi sunt fericiţi că'l găsesc pe Făt-Frumos)

FLOREA Melinte, hei, Melinte?

GRAUR (mirat) Şi Preda...

ALBU

Moş Andrei...

FĂT-FRUMOS (nedumerit)

Dar ce-i cu voi ?

ANDREI PREDA

i

I

i

Of, Doamne!

Nădejdea e la tine

V

.

102

FĂT-FRUMOS

Actul IU

Scena XIV

RADU Ah, Făt-Frumos...

FĂT-FRUMOS ANDREI

i .1.

!! !

!

•:

!i.

iii

. ' : [i

!

m :

'

li'

li. : ii ;;

Au năvălit în ţară duşmanii TEI-LEGĂNAT SPULBERĂ-VÂNT

103

FĂT-FRUMOS Eu sunt doar unul singur?

ANDREI

Dar ce e?

I

i

FĂT-FRUMOS

i Ei, ce e, nu e bine.

I

Cine ?

Cum? RADU Da 1 Smeul se răsbună. Intoarce-te din drum!

FĂT-FRUMOS Din drum, eu? Niciodată!

ANDREI Ah, Făt-Frumos, doar tu Ne poţi scăpă!

FĂT-FRUMOS Nu!.

PREDA Doamne, dar ce ne facem?

FĂT-FRUMOS Vezi muntele acela, spre cer cum a plecat?

Sunt tot atât de tare şi de neînduplecat.

ALBU (către oameni) De ce veniţi la dânsul?

RADU De ce? ca să-l rugăm

Nu!

andrei

Ca Făt-Frumos nu-i altul şi de-aia îl chemăm!

Dar vorba ta 'nfioară Iar braţul tău ridică şi 'mbărbătează-o ţară RADU Ah, scapă-ne de duşmani, de rele, de nevoi...

FĂT-FRUMOS Ah, de n'ar fi Ileana cum aş sburâ spre voi, — Pământ al ţării mele, strivit de oşti străine Ah, de n'ar fi Ileana, cum aş sburâ spre tine !

ALBU De ce n'aţi stat acasă să vă luptaţi?

RADU Sunt mulţi ANDREI Sunt mulţi şi vin într'una aduşi de smeu...

TEI-LEGĂNAT (către Graur)

I-asculţi?

PREDA In trupul ţării tale, duşmanul sapă rana.

ANDREI Gândeşte-te 'n ce ţară vei duce pe Ileana?

FĂT-FRUMOS Gândeşte-te ce vieaţă aş duce fără ea!

ANDREI Ileana mai aşteaptă dar ţara noastră, ba!

FĂT-FRUMOS ’ Te voi aduce iarăş Ileano, printre vii!...

ANDREI Ileana n’ai văzut-o, dar ţara ta o ştii

!. !

•'

' ‘■îi

J

*5

M FĂT-FRUMOS

104

.

■

1

H 1

I*

li

r !

i

i M :

a

:

I ■i; îl 1

/

ii !

;

li1 .

i

1

i : m

Scena XIV

făt-frumos

ir

‘

Actul Hi

Far* de iubire, vieaţa mai poate ea să fie ?

ANDREI La ce folos iubirea în zile de urgie?

FĂT-FRUMOS Inalţă-ţe spre vise şi tu şi voi ceilalţi!

ANDREI Coboară-te spre milă şi-atunci ai să te 'nalţi!

FĂT-FRUMOS Dar dragostea ne-arată o cale-adevărată!

ANDREI Adevărata cale duşmanul ţi-o arată!

FĂT-FRUMOS Simt totuş că voi merge cu-avânt şi cu temei ANDREI Nu unde vrei, ci unde va trebui să vrei!

TEI-LEGĂNAT (gânditor) Ca biciu 'n vânt răspunde cuvântul la cuvânt, Pământul ne ascultă şi tace... Ah, pământ Arată-ne tu drumul cel bun şi-adevărat PREDA E-acela ce coboară la vale către sat.

GRAUR E-acela ce se suie pe culmile iubirii.

ANDREI E-acel ce scapă oameni din mâinile pieirii.

LICURICI E-acela care urcă s'aducă primăvara Un vis avem: Ileana !

ANDREI O datorie: Ţara! $

I

FĂT-FRUMOS

105

ALBU In tine vrea ispita să-şi facă adăpost, Rămâi în tine însuţi aşâ precum ai fost.

florea

t

V

h

Uitării pe Ileana îţi spun eu să n'o dai, Eu care n'o visasem atunci când o visai.

RADU Uşor se ’nalţă visul spre Cosinzeana dragă, Dar vieaţa st trecutul de ţara ta te leagă.

FĂT-FRUMOS (după o tăcere, îngrijorat, către Spulberă-Vânt)

Crezi tu ca-i vreun ţel oare, atuncea când iubeşti Mai mare ca iubirea?

SPULBERĂ-VÂNT Da, fiindcă şovăeşti!

FĂT-FRUMOS (dătinănda-se) Dar care e ?

SPULBERĂ-VÂNT (tare şi apăsat)

Acela la care te-ai gândit!

FĂT-FRUMOS Ah, sufletul în două mi-1 ai tăiat cumplit De visul meu, auzi tu, de el nu m'am atins SPULBERĂ-VÂNT Acel ce 'ntreaba este pe jumătate 'nvins FĂT-FRUMOS Ileana mi-este dragă şi ţara mi-este dragă.

SPULBERĂ-VÂNT * Dac'o împărţi; iubirea nu poate fi întreagă FĂT-FRUMOS Iubirile o clipă în piept le-am cumpănit.

SPULBERĂ-VÂNT O clipă, da, când una din ele a murit!

i I !

1

)

I■r t

106

FĂT- FRUMOS

■

Actul IU

Scena XIV

ALBU (Către Tei-Legănat)

;

■

Ah, zi afurisită, ah, zodie blestemată, Tei-Legănat, ce jale 1...

MELINTE , smeul vine ceTe-am întrebat «Dar dacă faci? — Ce? IIodată: omor, «Sau jur cu el în braţe eu cel dintâiu să mor !* Aşă mi-ai spus atuncia. Azi smeul a venit!

FĂT-FRUMOS Ce fac ?

TEI-LEGĂNAT Te duci în ţară!

FĂT-FRUMOS (către Aghinţă) AGHIUŢĂ Dă-mi tu un sfat cinstit!

Ei, inima ţi-o 'ntreabă, căci inima-i curată. Şi dacă-ţi spune: du-te! întreab’o înc'odată, Dar du-te! Orice-ar spune în urmă-i prea târziu..

FĂT-FRUMOS In două părţi deodată, ah, de-aş puteâ să fiu!

Batjocurile soartei, Ileano, mă lăsară Cu sufletul spre tine şi inima spre ţară Cu ochii plini de jale spre ţara mea mă uit, Cu sufletul în flăcări, Ileano, nu te uit, Colo-i robia, colo e sânge şiruind, De-o parte şi de alta stă smeul biruind.

Când fericit pornisem spre cea din urmă treaptă, O mână nevăzută spre alte căi mă 'ndreaptă.

M’aş sfâşiâ în două or încotro m’aş duce Şi între două drumuri stau răstignit pe cruce.

GRAUR (arătând muntele Alb)

Ne-apropiasem, uite, de culmea cea senină l

j

L

f

FĂT-FRUMOS

J 107

FĂT-FRUMOS Ah, nici o bucurie nu poate fi deplină.

PREDA Dar nu mai sta o clipă, că-i ţara prăpădită!

FĂT-FRUMOS Ah, nici o fericire nu poate fi trăită.

PREDA Mor copilaşii ’n leagăn, voinicii pe ogoare, Şi rând pe rând ard sate ca stuful pe vânt mare FĂT-FRUMOS Nici un viteaz? Cum nimeni n’a mai rămas de pază?

PREDA Ca un potop se ’ntinde nestăvilita groază, E peste tot năpastă, bejanie, prăpăd, Inchipuie-ţi cu ochii, şi vezi!

i

FĂT-FRUMOS (luptând cu el însuşi)

Nu vreau să vad!

PREDA Atunci ascultă plânsul ce urcă rugător Dela vileagul mării la crucea brazilor.

Stau sufletele strânse ca florile ’n mănunchi, Se roagă la troiţe norodul în genunchi, Şi poate să aline urgia şi nevoia Doar Dumnezeu cu mila şi Făt-Frumos cu voia (După o tăcere) I

«Român eşti ţine minte şi simte cu temei «Cum vorba asta dârză te ţine ’n braţul ei» Aşă spuneai. Mor fraţii...

FĂT-FRUMOS (cu ochii luminaţi)

Puterea mi se curmă Căci am văzut tot, Predo, tot ce-am lăsat în urmă

:

.....

T

!

Ij108 r

; J

kt

: î; v *I ! '

!ii • r !

1

Ui 1|i !

! !

N

:

i ji;

1

■ 1'

IIii

Actul III

Acuma văd, acuma văd toate. Ah — ştii tu, Ce-i dragostea de ţară, măi Albule?

ALBU (clocotitor) Cum nu, Şi mie par'că-mi creşte aci în piept deodată O inimă, dar alta, mai crudă, mai curată...

FĂT-FRUMOS Mă podidesc, Ileano, părerile de rău Mă duc, te laş cu bine, căci nu mai sunt al tău De o fi să 'nving, să nu uiţi cu ce iubire ruptă* Te-am părăsit în clipa când am pornit la luptă •_ Şi tot aşâ să nu uiţi, cu cât avânt şi dor ' M'apropiam de tine visând, de-o fi să mor.

Azi pe vecie frântă e calea mea cea dreaptă Dar tu, Ileano dragă, aşteaptă-mă, aşteaptă...

Am să mă 'ntorc şi-un suflet mai mare-o să-ţi aduc Dar astăzi către ţară, uituc, mă duc, mă duc Ca apa către vale, ca omul către milă, Ileana mea frumoasă, Ileana mea copilă!

SPULBERĂ-VÂNT (dând din cap)

Ei, ţara noastră, ţara ..« GRAUR (nerăbdător) Stăpâne, ce ne facem?

FĂT-FRUMOS

1

FĂT-FRUMOS

(înflăcărat)

Un suflet şi mai mare din suflet ni-1 desfacem GRAUR Ah, nu mai am alt suflet!

FĂT-FRUMOS Dar altul nici nu vreau.

Aşâ cum eşti, cu mine te iau, pe toţi vă iau.

Aşâ cum eşti îţi vine 'n orice clipă rândul, Pe toţi ne prinde ziua cea mare când cu gândul Nici nu gândim.

I

Scena XIV

FĂT-FRUMOS

109

tei-legănat De-acuma aşâ ne-a fost sortitl FĂT-FRUMOS Să fii întotdeauna de luptă pregătit.

In fapta noastră drumul spre mântuire zace Viteazul nu se 'ntreabă ce-i de făcut, ci face.

ALBU Da, Făt-Frumos, cu tine vom izbândi şi vom...

AGHIUŢĂ Ce mare este lumea când eşti un singur om 1 FĂT-FRUMOS Un singur om? Nu-s unul,— nu vezi, nu simţi, nu ştii

Ieşi-vor toţi din veacuri cu miile de mii, Strămoşii toţi tăia-vor larg scoarţa de ţărână, Şi înviind porni-vor cu noi toţi mână 'n mână.

Porni-vor morţii, viii cu toţii la un loc, Ca focul vom aprinde în piepturi sfântul foc Şi ţara ’nfricoşată văzându-ne trecând.

Se va simţi deodată trăind cu-acelaş gând, Pe-a cerurilor faţă şi pe-a câmpiilor, Prin oasele ţărânii va trece-un lung fior Căci omul cu pământul legaţi de veci sunt, da, Pământ al ţării mele, răspunde-mi, nu-i aşâ? v Te-aştept, minune mare, minune, te aştept...

Un singur om când are credinţa tare 'n piept Ajunge ca să mişte un munte,— munţilor, Cu-atât mai mult vă mişcă voinţa tuturor! (Şi cu toate puterile sufletului porunceşte firii) Păduri, deschideţi ghiara cu care ţineţi huma, Şi desrădăcinate, veniţi cu noi acuma De două ori mai 'nalte şi cu genunchii goi, Umplând cu umbră cerul ca 'n vremea de apoi.

îi.îs!1'

>2

H

.

1! !

I

1 ■

:

' !

i !

■ IIO

FĂT-FRUMOS

I !■

;

f

\

i. i

Actul IU

Stejarii şi gorunii la drum să se aştearnă Cu braţe noduroase ca ’n zilele de iarnă Veniţi cu noi, voi sihle, lăstari din nopţi codrene.

Sculaţi-vă din matcă, pârâuri dunărene, Ca nişte cozi de şarpe vuiţi prin aer groaznic Pleznind în ochi duşmanul, potopitor, năpraznic; Veniţi cu noi, voi, piscuri, ce-aţi îngropat cu pietre La trecători păgânul cotropitor de vetre;’ Dumbrăvi, ce la poruncă v’aţi prăbuşit, voi, ape Ce n’aţi lăsat un suflet de neam duşman să scape Ci ’n lânuri şi rovine v*aţi revărsat şivoi, Veniţi cu noi, voi vulturi, veniţi cu noi, cu noi,,.

Răsbunători şi vajnici, pornim în clipa asta Să alungăm duşmanii, să izgonim năpasta, Să trecem ca un vifor prin sânul ţării rupt Cu trăsnetul deasupra şi moartea dedesupt.,. (Şi cu toţii se duc spre ţară, spre luptă)

ACTUL IV IN PALATUL FERMECAT (Terasa mare a unui palat pe vârful Muntelui Alb. In mijloc un pal înalt pe trepte largi de piatră. Se vede o parte din grădină. In fund vârf de munţi.

Cerul larg)

SCENA I (ILEANA, şezând pe pat; MELINTE, pe trepte, povestind)

ILEANA Şi-atunci.„?

MELINTE Atunci cu gândul la tine, căpătai Puteri noi şi cu smeul mai aprig mă luptai, De dimineaţă până ’n amurg fără ’ncetare.

Mă istovisem...

ILEANA Spune-mi de ce sunt tristă oare?

MELINTE Şi-atunci când luna nouă ieşi ca o secure, Mi-aduse şoimul vânăt un corn alb de prescure, Iar aripa în apă şi-o muiase, ca să Mi-arunce peste frunte o rouă răcoroasă ILEANA De ce stau nemişcate sus pasările, sus?.

MELINTE (incurcănda-se în vorbă)

ţi; L ■

A.

■s

Da... sus,,. Şi pân’ la urmă pe smeu tot l-am răpus

!

f

i

112

FĂT- FRUMOS

ILEANA L-„/ojo,!,» Când? Unde? l„

M

Actul IV „„ ^

MELINTE Cum sunt toţi smeiî.’.

Sau poate că în grabă • »» ILEANA Ce? MELINTE

h

p31 -a?ă e smeu... L-am omorît

Doar l-am doborît.

Dar tu n'ai nici o grije... Ce-a fost?... Ce s'a în­ tâmplat?

La urma urmei vorba e că te-am deşteptat ILEANA Ah, creşte îndoiala ce *n inimă o port De ce un glas îmi spune că smeul nu e mort?

Că ochii tu cu dânsul o clipă nrai dat, şi Că alte aripi mândre te-au ridicat aci.

De ce tăcerea tace 'n odăi încătuşate, Şi poama grea nu cade, şi glasul nu străbate Pereţii şi lumina? De ce nu vin la mine Copilele de casă de bucurie pline?...

MELINTE In calea mea nimica nu mă puteâ opri...

ILEANA De ce palatul doarme ca şi cum tu nrai fi?...

(Se aud trămbiţi de bucurie, glasuri fi râsete ce se apropie) Dar ce s’aude oare ?

1 I

ri

■

i

Scena II

FĂT-FRUMOS

113

SCENA II (ACEIAŞI. DOCHIA, SANDA, fele de casă, intră fugind, in culmea fericirii) DOCHIA Ileano, ne-ai chemat?

ILEANA (uimită) Tu Dochio, tu, Sando? Dar cum v'aţi deşteptat?

SANDA Stăpână, tot palatul începe să trăiască.

DOCHIA (privind spre grădină) Da, se desleagă vraja...

SANDA Şi să se 'nveselească.

DOCHIA . .

Se încreţeşte lacijl, grădina e uimita SANDA Zefirul înviază mireasma adormită DOCHIA Şi vine, vine vieaţa ca un vârtej de soare, Cu sbârnâit se-aruncă albinele pe floare, SANDA Tot aerul de sgomot începe ca să fiarbă, Uşor şi-ascund obrazul năramzele în iarbă, Cu ciripit se 'nalţă sus păsările 'n vânt, DOCHIA Şi iată, colo, iată, minunea pe pământ Sub ochiul tău fântâna ţâşni ca o săgeată, Sui fremătătoare si podidi bogată.

ILEANA Dar o fântână vie în suflet mi-a ţâşnit?

Mi-e limpezit auzul, mi-e ochiul aurit Ce 'nseamnă toate astea?...

(

MELINTE (urmărindu-şi povestea)

■

Atunci în goana mare

Mă agăţai pe munte

FĂT-FRUMOS Pleacă, pleacă...

(MELINTE iese, urmat de DOCHIA şi SANDA)

ILEANA (însufleţită)

MELINTE ?i f°?ne?te' Şi vine“^1i1că^ărea?are

i

...Şi am sosit cu sorii

SCENA IV (ILEANA, FĂT-FRUMOS întorcănda-se către Ileana) FĂT-FRUMOS (cu o durere nesfârşită)

♦M

> SCENA III

ILEANA

Ileano!

Făt-Frumos!

(ACEIAŞI. FĂT-FRUMOS intră repede, şovăind. E rănit. Văzând pe Ileana vorbind cu Melinte, pricepe totul)

4

FĂT-FRUMOS Şi eu cu înserarea!

i

ILEANA (cu un strigăt de bucurie nesfârşită)

Ah, Făt-Frumos, simţeam eu că numai tu erai FĂT-FRUMOS (trist) Un altul vă deschise, un altul, porţi de rai!

Te-ai furişat, Melinte, la umbra mea...

MELINTE Stăpâne, FĂT-FRUMOS Nici s'o trezesc din somnu-i, nici asta nu-mi rămâne Mă întorceam din lupte cu-o rană grea în piept Mă mângâiam cu gândul că eu o s'o deştept Nici asta nu-mi rămâne. Mi-e tara sfâşiată, Şi-aicea, Cosinzeana de altul mi-e furată

;

îs

MEICifî\d^l tău în suflet m'am ridicat de jos :

li

Stăpâne

(Se îmbrăţişează lung)

FĂT-FRUMOS M'am risipit pe drumuri dar iată c’am sosit, Ah, pot să mor de-acuma mi-e visul împlinit, Căci te-am văzut cu ochii, Ileana mea frumoasă.

ILEANA Să mori când fericirea în piept îşi face casă?

Să mori când ochii noştri zâmbind s'au înţeles?

FĂT-FRUMOS Să mor, da, căci un altul, un altul a cules Sărutul învierii pe frageda ta gură ILEANA Un suflet se câştigă, un suflet nu se fură.

Iar trupul meu nu ştie ce buze l-au pătat, Adevăratul suflet tu mi l-ai deşteptat.

Da ! ochii mei o clipă n'au şovăit, ştiau Cum e la chip acela pe care-1 aşteptau.

(Măngăindu-l)

Tu, Făt-Frumos de mine tu, numai tu ai parte...

FĂT-FRUMOS Ileano, până astăzi nu m'am gândit la moarte: E o minune acuma când te privesc, şi când

FĂT-FRUMOS

116

Actul iv

Ţi-ascult atâtea vorbe ce mi se 'nfiV î„ a Dar să trăim alături cu vieţile legate ” gand^ Ar fi minunea a doua, — şi asta nu sp « Vezi, sunt rănit de moarte Poate ILEANA Dar ai să te faci bine FĂT-FRUMOS Şi sufletul şi trupul se chinuesc în mineTe-a deşteptat un altul

r Iii 1

ILEANA

i :• /

i! .

4 j

:

iii ii ■ fl

b *!

J

' :

Pe tine, dragul meu Te-am aşteptat eu veşnic FĂT-FRUMOS Mrai aşteptat?

ILEANA Mereu!

Părea că spune: sunt departe !

Albastrul cer cu rândunici; Departe Dunărea albastră Păreâ că spune: sunt aici!

Treceau deasupra mii de zi le Cu faţa'lor de peruzele, Şi nopţile 'ntindeau aceeaş Manta de vis, de frig, de stele.

Curgeau izvoarele spre vale Ca o chemare ’ntr’ajutor. Şi norii se urcau spre ceruri Ca un răspuns liniştitor.

m

Iar primăverile de mână Ţinându-se, priviau mirate

v'*

,

Scena IV

FĂT-FRUMOS

117

.3

Cum poate sta în miezul iernii Un rai cald de singurătate.

Păreâ că spune: sunt departe!

Albastrul cer cu rândunici, Departe Dunărea albastră Părea că spune: sunt aici!

FĂT-FRUMOS Priveam în urmă drumul cum piere ’n zare şters ILEANA Sorbeam cu gândul calea cât mai aveai de mers FĂT-FRUMOS Am răsbătut prin lupte, Ileano, şi prin ură Prin codrii şi meleaguri ILEANA (cu mândrie) Dar ochii tăi ştiură La mine să ajungă FĂT-FRUMOS Şi calea fuse lungă ILEANA (cu drag) Dar ochii tăi ştiură la mine să ajungă!

Da, ochii tăi; priveşte-mi cu bucurie faţa FĂT-FRUMOS Ah, de-ar putea nădejdeâ să-mi limpezească vieaţa!

Am să trăesc? Da? Spune-mi. Să te iubesc, grăeşte ?

ILEANA Un om nu e nimica atunci când nu iubeşte.

FĂT-FRUMOS O să mă lase rana ca să-mi trăesc iubirea?

fi! !i : I

,

_

I

i 118

FĂT-FRUMOS

Actul Iv

Scena V

FĂT-FRUMOS

119

!

Făt-Frumos, de-acuma începe fericirea FĂT-FRUMOS Nădejdea, dă-mi nădejdea ca pot fi fericit • **

: . -i

(ACEIAŞI, AGHIUŢĂ) i\

i ■ ii

•1,

11!

i

iî* ; i; i

li: 1

; 1

; I

:

ir ii; I'

< 1

■

i!*i • ic-

FĂT-FRUMOS (cu durere) Ileana?

AGHIUŢĂ (către Făt-Frumos)

SCENA V

i

i

1

AGHIUŢĂ (care intrase încet) Nu, Făt-Frumos, de-acuma povestea s’a sfârşit!

Priveşte toamna intră 'n grădina fermecată Şi-o veştejeşte (Toate frunzele grădinii se veştejesc şi încep să cadă rar) ILEANA Doamne, ce spui ?

AGHIUŢĂ A fost odată.

(Către Ileana) Grădina ta de toate grădinile se leagă Şi moare rn vântul toamnei la rând cu lumea 'ntreagă!

FĂT-FRUMOS Vreau să mă 'ncred în vieaţă AGHIUŢĂ Nu, vieaţa te doboară.

FĂT-FRUMOS I Dar poţi, când ai nădejdea...

AGHIUŢĂ Să cazi a doua oară ILEANA Ce spui tu Aghiuţă?

AGHIUŢĂ (trist către Ileana) Că tu vei adormi La noapte iar...

I

Şi tu că vei muri!

ILEANA (îngrozită) Cum de ne-arunci în suflet aşa cumplit cuvânt?

AGHIUŢĂ Stăm pe pământ o clipă, şi veacuri sub pământ.

(Arătăndu-le grădina in care adie vântul şi cad frunzele) Voi v’aţi văzut o seară de toamnă pe când vântul Larg răscoliâ cu frunze uscate tot pământul... Şi-atât! Ce fericire, lumească e mai lungă?

Cine a putut vreodată la visul lui s'ajungă?...

FĂT-FRUMOS (trist, către Ileana) S'adormi iar... (Către Aghiuţă) Dar Melinte...

AGHIUŢĂ Cei slabi pot câte-odată Mergând cu greu pe calea de cei tari-arătată Cu isteţimi mărunte pot să ajungă...

ILEANA Şi?...

AGHIUŢĂ Şi frumuseţea să o deştepte pentru-o zi FĂT-FRUMOS Ileano...

AGHIUŢĂ Insă numai tu inimă aleasă Poţi făuri temeinic o lume mai frumoasă, Şi numai tu voinţă, când tremuri pururi vie, Poţi frumuseţea să ne-o aduci pe veşnicie.

(Către Ileana) Melinte pentru-o clipă te-a deşteptat aci.

.i

1 —4

w^

SaC^.-.-T-r-WM

« I

II I

*

|! ii ■

I

i

!

ii !'li

»

:

31

!' s ! -r

8

!

: . ; : ;

:

■

jj

j,

! |i

I

ij

r!

i fi I' ;:

li

120

FĂT-FRUMOS

Actul IV

Iar Făt-Frumos prin lume luptând, se risipi, Te-o deşteptă, Ueano din somnul cel greu...

ILEANA Cine ?

AGHIUŢĂ Acel ce-o să te aibe în suflet doar pe tine, FĂT-FRUMOS Dar ai plecat cu mine când am plecat spre ea.

AGHIUŢĂ Da! FĂT-FRUMOS Şi mi-ai spus în urmă să plec spre tară...

AGHIUŢĂ Da! Am fost alături veşnic de ceeace simţiai, Căci zâmbetul e-alături de suflet, nu ştiai?

Cu glume svăpăiate ţi-am luminat eu faţa, — Dar vieaţa-ţi dă răspunsul cel de pe urmă, vieaţa.

Da, vieaţa omenească prea scurtă-i, nu poţi fi Şi luptător în ţară şi ’ndrăgostit aci.

E greu pe-un drum să mângâi, pe-alt drum să făureşti Să cânţi şi să te sbuciumi, să lupţi şi să iubeşti.

Nu poţi cu două inimi izbânda s’o culegi, Şi trebuie în vieaţă un drum drept să-ţi alegi.

Un singur drum. Şi unii pe-un singur drum ajung...

ILEANA (către Făt-Frumos) Cum ai venit la mine ?

FĂT-FRUMOS Pe drumul cel mai lung...

Dar pe-un drum, căci unul e drumul fiecărui Şi-atuncia când te bucuri, şi-atuncia când te nărui,

Scena V

FĂT-FRUMOS

121

Pe-un singur drum; acelaş: lin sau anevoios Dar care ’ntotdeauna m’a dus în spre frumos.

ILEANA Da, lupta şi iubirea sunt frumuseţi depline Ce-au stat pe rând de vorbă cu ce-i mai sfânt în tine.

FĂT-FRUMOS In inima mea largă pătrunse lumea toată Ca vântul în pădure prin mii de crengi deodată...

Tot ce-i frumos pe lume m’a ispitit. Lumină, Priveşte-mă în suflet şi spune-mi, sunt de vină?

Dac’am scăpat de fierul duşman câte-o copilă Şi câte-o mamă, spune-mi dacă-s de vină. Milă?

Nu-s omul frânt în două de două drumuri vii, Ci-s omul faţă ’n faţă cu soarta ce-1 strivi. ( Către Ileana) Tu să mă ierţi, tu numai, că viu aşâ târziu, Că n’am fost pentru tine tot ce-am voit să fiu, Să pot muri acuma cu gândul împăcat.

ILEANA (ca lacrimi in ochi) Eu te 'nţeleg, frumosul meu suflet sfâşiat!

FĂT-FRUMOS Ah! Mor în ochi cu visul spre care am pornit.

AGHIUŢĂ Aşâ se 'ntâmplă veşnic: când eşti mai fericit Atunci durerea vitreg te prinde ca ’ntr’un cleşte.

FĂT-FRUMOS Şi orice fericire pe lume se plăteşte.

AGHIUŢĂ a • . întotdeauna moartea te-asvârle ’n lături mut Şi strică pe vecie tot ceeace-ai făcut.

ILEANA (către Făt-Frumos) Nu vreau să mori !

i

V-

'îl

'■ic -

11

I

i

122

FĂT-FRUMOS ■

,

■

!.

i!i

ILEANA

t

\ , li I ji

1

.

1 !. .■!

I;,!l: . i :!

■

■M

■

||

Actul IV

Scena V

ii i

De ce să mori?

Dar tu, De ce s'adormi iar veşnic? Opreşte, Doamne^ nu Lăsă să cadă somnul pe chipul ei frumos!

ILEANA Fă Doamne să nu moară acuma Făt-Frumos!

O, Doamne, Doamne spune-mi cum să te strig pe nume...

FĂT-FRUMOS Nu, moartea e mai tare decât orice pe lume ILEANA Nu vreau să mori, nu...

FĂT-FRUMOS Moartea, când nu te-aştepţi, te ia Şi nimeni nu trăeşte atât cât trebuiâ.

ILEANA Nu vreau să mori...

FĂT-FRUMOS Ileano, pe toţi ne chiamă morţii, Şi nimeni nu-şi amână vreodată ceasul morţii.

ILEANA (culacrămilnochi) Cât de frumos visasem...

FĂT-FRUMOS Frumos şi fericit E visul vieţii noastre, cât timp nu l-am trăit!

ILEANA Cu cât avânt plecaseşi...

i 1

1

.• 1

i li!: |

[

I

:

,

FĂT-FRUMOS

123

FĂT-FRUMOS

Ileano!

FĂT-FRUMOS

]!

:

FĂT-FRUMOS

I

Nu-i nimănuia dat Să-şi izbândească visul spre care a plecat!

ILEANA Şi ce va spune lumea ce colo ’n zări aşteaptă ?

FĂT-FRUMOS S'a dus spre Cosinzeana s’a dus.., ILEANA (măngăindu-l) Pe-o cale dreaptă l S’a dus, va spune fata, oprindu-se din tors, Sra dus spre soare-apune şi nu s’a.mai întors.

FĂT-FRUMOS S'a dus aşâ cum visul şi vieţile se duc...

Ne va uită şi lumea cu gândul ei uituc ILEANA Văzând că nu ne ’ntoarcem alături, potriviţi.

Ne va uită, va crede că suntem fericiţi.

FĂT-FRUMOS Ileana mea!

ILEANA (cu lacrimi in ochi) Da, plângem şi plângem amândoi Ca să întoarcem ziua de astăzi înapoi!

FĂT-FRUMOS Ileana mea Ileană, nu mi-ai fost hărăzită, Mi-e inima bolnavă, mi-e fruntea părăsită.

N’o să-ţi mai văd, Ileano, obrazul zâmbitor, Din temniţa adâncă — în care mă cobor.

Ah, ochii să mi-i umplu cu tine-aşâ, cu tine Ca să te am cu mine în noaptea care vine.

ILEANA N’am să mai văd în ochii tăi buni şi 'ntunecoşi: Iubirea care face toţi ochii mai frumoşi,

li

Iii iw ■

m!ii

1 I*1

'

■

i.

■

1

!:l '

’r

il

■

\

FĂT-FRUMOS

Actul IV

Şi lacrima ce pică spunându-mi: prea târziu ! Şi sufletul în care de-acum n’o să mai fiu «»• FĂT-FRUMOS Ah, sunt învins Ileano!

ILEANA Eu nu te simt învins: La flacăra izbânzii privirea ţi-ai aprins, Văzusi uimit cum visul din tine se ’nfiripă Căci ai învins o clipă, şi ai iubit o clipă.

FĂT-FRUMOS Departe lupta poate să ’nceapă iar curând, Iar tu adormi aicia... Ah, mi-a fost scris pe când Se ’nchiagă iarăş vraja şi bântuie furtuna, Să mor între-amândouă, să nu opresc nici una.

ILEANA (simţind somnul ce vrea să o cuprindă din nou)

'1

!

! II.j : 1

i'

H! ţ ii iii:

I

i,

124

ii aii r

L.

Iubitul meu, se lasă pe mine somnul greu Se lasă somnu 'n care te voiu visă mereu!

FĂT-FRUMOS O să plutească-aceeaş tăcere uimitoare Pe moartea mea de ceară, pe visul tău de floare...

Ah, cea din urmă noapte ne este cea dintâi...

ILEANA Da, Făt-Frumos, cu tine adorm la căpătâi, Viteaz cu vorba caldă, cu sufletul frumos Şi cu privirea blândă;.. . FĂT-FRUMOS Eu nu sunt Făt-Frumos!

Lui Făt-Frumos să ’nvingă într’una-i este scris, Adormi şi ’nchipueşte-ţi că m’ai văzut în vis Că niciodată somnul nu ţi-a fost turburat,^ Că n’am fost lângă tine, că nu m’ai mângâiat.

Nu, Făt-Frumos e altul ce trebuie să vie:

Scena V

FĂT-FRUMOS

125

Nădejdea mea e moartă, privirea lui e vie, Da, da, cu-acelaş suflet, acum când tot se-opreşte, Dintr’alta parte a ţării, alt Făt-Frumos porneşte, Ah, niciodată dorul de dor nu se desparte: Eu, dacă mor aicia mă nasc în altă parte.

Când trist şi făr’ de nume, înfrânt cad lângă tine, Alt Făt-Frumos acuma porneşte, pleacă, vine.

Nu ştiu cum e la faţă dar simt că-mi este frate Cu tinereţea ’n suflet pe undeva se sbate.

Cu-aceeaş bucurie cu care-am vrut să viu O să ajungă dânsul la tine mai târziu. Şi-acuma când lumina în ochii mei se curmă, Privirea-i arzătoare mă arde de pe urmă.

Eu te-am văzut, — şi asta nimic n’o poate şterge.

Să te ’nvieze altul, cel ce-a pornit şi merge Spre tine. Lângă tine eu, azi, mă spulberai...

ILEANA Eu simt că numai tu eşti, că numaixtu erai...

Cu-atâta drag visasem...

FĂT-FRUMOS Ileano, ce ?

ILEANA (cu nespusă gingăşie femeiascâ)

Tu ştii...

Ca toţi să mă viseze, dar numai tu să fii...

FĂT-FRUMOS Ileano, stai, Ileano, priveşte-mă mereu, Deschide ochii, nu vreau s’adormi...

ILEANA (adormind)

Iubitul meu...

FĂT-FRUMOS Ileano, ah, Ileano, ai adormit? Răspunde!...

Dar unde e dreptatea pe lume? unde, unde...

Ileana mea, cu toţii alunecăm în moarte

6

f

1

.

126

FĂT-FRUMOS

f

Actul IV

Şi 'n clipa morţii visul rămâne tot departe.

Mor lângă tine singur. Ce crud şi nemilos E Dumnezeu cu mine...

l< : !• : :!

SCENA VI (ACEIAŞI. ALBU, GRAUR, TEI-LEGĂNAT, SPULBERĂ-VÂNT, cari apar răniţi dintr’un perete ce se luminează)

ALBU GRAUR i

; (

i

I

'

!pş iii• i :

■

•*

I

fi; '

1

VW

||ili

Scena VI

‘

Stăpâne!

Făt-Frumos I FĂT-FRUMOS (uimit) Voi sunteţi? Graur, Albu, şi tu, Spulberă-Vânt, Tei-Legănat? Ce faceţi?

TEI-LEGĂNAT (cu o voce îndepărtată) Dormim toţi în pământ!

SPULBERĂ-VÂNT Când am intrat în luptă prin sângerate lunci, Rămas bun dela tine nu ne-am luat atunci ALBU Şi iată-ne acuma cu ochii de strigoi, Cum toţi venim la tine...

FĂT-FRUMOS Acu vin eu la voi!

Ca să te văd stăpâne, am rupt al morţii lanţ FĂT-FRUMOS Dar unde zaci pe lume tu, Graur?

GRAUR

1

127

SPULBERĂ-VÂNT Eu zac pe brazde *n sânge mai roşu ca porumbul.

TEI-LEGĂNAT In tâmpla mea culcuşul lărgitu-şi l-a plumbul ALBU Cu ochii către stele aştept o veste bună...

La toţi ne frânse trupul năvalnica furtună, Toţi risipiţi prin ţară în câte-un colţ pierdut Intrăm iar în ţărâna din care ne-am făcut , TEI-LEGĂNAT Şi peste noi cad frunze...

SPULBERĂ-VÂNT Şi vântu le îndeamnă.

Să cadă cât mai multe, să facă un mormânt Pe noi de frunze moarte ALBU Aşa-i Spulberă-Vânt!

FĂT-FRUMOS Priviţi-le sunt albe şi roşii.,, TEI-LEGĂNAT Le privim Sunt galbene, şi toate ne ’nvaţă să murim.

0

(Şi pe când frunzele cad până in zare in inserarea de toamnă)

Frunză albă, frunză albă de stejar Spune-ne că viaţa, viaţa nu se pierde Ci se ’ntoarce ’ntr’alte frunţi ca ’ntr’un altar

graur

şanţ!

Adorm cu muşuroaie sub cap, iar peIntr’un picioare îmi înveleşte frigul o tufă de cicoare

FĂT-FRUMOS

!

GRAUR Cum se ’ntoarce ’n orice codru frunza verde Frunză albă, frunză albă de stejar!

SPULBERĂ-VÂNT Frunzuliţă tristă, roşie de fag, Spune-ne că lumea, lumea ne ’nţelege Când murim cu toţii pentru visul drag.

!

:

.. 1 ':u T

\r

FĂT-FRUMOS

128

Actul IV

Scena VII

ALBU

!

:.i

ii!

:

Şi că lumea ’n suflet visul ni-1 culege Frunzuliţă, frunză roşie de fag 1 FĂT-FRUMOS Şi tu frunză, frunză galbenă de plută, Spune-ne că moartea, moartea e uşoară Când te smulge vântul toamnelor tăcută Şi porneşti prin lume ca o aripioară Frunzuliţă, frunză galbenă de plută!

' 1

(Peretele se face la loc. FĂT-FRUMOS rămâne singur)

I >

Iii ■

i Hi

SCENA VII (ILEANA adormită, AGHIUŢĂ deoparte, FĂT-FRUMOS) FĂT-FRUMOS (privind cerul ce se înstelează peste tăcerea largă)

I

f

: I ■!

'

!]:[

k'Vt I • •

I;

li

li!

!;

n ?a i"ii Sjlî'j

Dar chipul lor se şterge, şi glasul lor se curmă...

Se umple cerul serii de noaptea cea din urmă!

Plecaţi din mine visuri, mă pregătesc de ducă Şi vreau să intru *n moarte uşor ca o nălucă, Dorinţi plecaţi din pieptul meu şi din ochii mei Fremătătoare ca un stol alb de porumbei, Păreri de rău, din mine plecaţi şi voi pe veci Tremurătoare ca un stol şters de lilieci Ah, nu mai am nimica, am îngheţat în loc, Şi zilele trăite mi le arunc în foc.

Ce-am vrut să fiu odată!... Şi-acum şovăitor, îmi caut locul unde va trebui să mor 1 Cu fruntea *n stele, noapte, visezi pe ţara mea, Eu mă scufund sub tine intrând in moartea grea.

Departe urlă câinii în curtea casei mele Sub recea risipire de zodii şi de stele, Ei, credincioşii simt că mă duc, şi plâng năuci Privind pe ceruri Tronul, Fântâna-din-Răscruci,

!>

i \

FĂT-FRUMOS

129

Şi noaptea îngheţată de moarte şi de toamnă, Ei plâng, căci moartea unui om, mult pe lume 'nseamnă, Căci e mai uriaşe ca tine, noapte mare, Privirea unui singur om singur, care moare... Şi dacă piere, piară obştescul meu răsuflet Căci moartea isprăveşte un om, dar nu un suflet.

Nu, simt că nu se pierde pe lume nici un gând Care-a visat o viaţă frumoasă mai curând, Ce-a fost curat pe lume răsare mai departe Răsare 'ntr’alte inimi bătându-şi joc de moarte.

O, ţara mea frumoasă, ia sufletul din mine Şi du-1 să înflorească în tinereţi străine, Primeşte cu blândeţe pe-acela ce s’a stins Cu gândul lui spre tine şi spre dreptate 'ntins, Dar din adâncul searbăd al omenirii scoate Priviri întinerite şi braţe 'nfiorate, Adoarme paşnic truda învinşilor ce mor, Dar nu uită ce lupte se-ascund în viitor, Cu giulgiul nepăsării acopere-ne, însă Nu mai răbdâ o clipă atâta jale strânsă, Ah, ţara mea, din fundul pământului tresari Şi plămădeşte *n tine avânturile mari Voinicii să-şi unească voinţa şi puterea La marea întâlnire ce le-o va dă durerea Când trebui-vor lupta cea lungă s’o înceapă Şi inima şi dorul de frate să-l priceapă, Când trebui-vor, aprigi, să spulbere din ţară Duşmanii dinăuntru, duşmanii din afară.

Să nu mai fie geamăt de frate oropsit, Să fie ceru-albastru de soare cotropit, Să fie masa masă, să fie casa casă, Ileana Cosinzeana, zâmbind să vie acasă, Să se privească omul în ochi ca 'ntr'un izvor

-

;

r

! lui . ij!V;

i

i

; 130

"} I

' I

' ' <1

!

••

1

!: : ; .

îţi

r

% u■

j ;

"

11 ş||

■

;• «i: i ;S ' i iu

ii r

Scena VII

Actul IV

Ce limpede si-arată lumina tuturor, Ca pasărea ae munte ce ia spre şesuri sborul Aşă de lin să curgă prin inimi viitorul, Blând să clipească steaua, uşor să cânte vântul Să se alinte marea, să râdă întreg pământul, Dreptatea, bunătatea să crească priincioase: înţelepciunea lumii sunt faptele frumoase .

(Dar deodată se desmeticeşte şi’şi dă seama că nimeni nu’l aude) Odată şi odată aşă va fi, şi mulţi Tu nu m'auzi Ileano, tu, ţară nu m'asculţi... Şi sufletul zadarnic mi-1 strig spre ceruri reci Căci tot ce-a fost cu mine, m'a părăsit pe veci: Puterile, vieaţa, prietenii, iubirea Ah, cea mai marelege pe lume-i despărţirea (Cade pe treptele de piatră ale tronului pe care a adormit Ileana) Vin apele tăcerii din urmă să mă ’nnece, Mi-e frig, mi-e frig, sunt singur aci pe piatra rece, Am fost un om pe vremuri, şi-acuma sunt o rană, Şi nu mai sunt nimica... Ileana mea, Ileană, Să te mai văd odată, să mă ridic de jos, Să te mai văd odată... Ileano!,.. (cade) AGHIUŢĂ (cu fruntea între palme, cu ochii in lacrimi) Făt-Frumos! (apoi se apropie trist de porţile basmului) Câte stele sunt pe cer Toate pânf la ziuă pier, Dar în fiecare seară Stele pe cer vin iară.

Azi un om în noapte moare Mâine alţii merg spre soare,

■

\\

FĂT-FRUMOS

FĂT-FRUMOS

131 ■

Frunza pică, frunza creşte Viaţa nimeni n'o opreşte.

(Peste noaptea albastră In care a murit Făt-Frumos, porţile de basm încep să se închidă) Iară porţile de vis Şi de basmu s’au închis! (Şi în lumina aurită dela început povestea s’a sfârşit)

f;

-

i

!’

I FINE S

• • ;-r

i

::

1

L

l

;

r: •

!■

’

i

Iii :

! «

!

L.

r

t-

;

O

.

/

/

t

:

ti' !

.

4

!

/

■V..,

t .

!•! i '

m

■

>

i i j

\

v ^A

I

■ CVLTVRAj

ao**

gNAnoNAuCSS =

|#0iMN >CiO

•ii -«M Gsî

5

> cr—fcwfa» 11

HM% 0O*^**3B**9*&*MI

«w

c \ : I ’

t

., < i

V--:, A