Issuu

4 .

■■

! i ■

: i.

! ,

: ■

DELABI-IDAKK —Nr—

)'WWP DOCUMENTAR |

\ -r7

••

: U

*V*2 CONSTANŢA

TIPOGRAFIA «AURORA» FRAŢI GRIGORIU 1901.

'• ■

Ol Mit 2018

i i

i ;

tfîcur

accaofă car/c:

^crCACUr^t

POMNULUI

ALEXANDRU COTTESCU INGJNKR INSPECTOR GKXKRAI, DIRECŢIA C. V. K. Re CUR EŞTI

POMNULUI

NICOLAI SAVEANU SENATOR pOCŞANI

Doctorului CONSTANTIN P. ISTRATESCU pOPvABIA

JJnchiului /iieu

ION ORZARESCU INGINER ŞEK Pac au

r/e <i(/tncet

1 ccftJtOjiIf/t/el J/

r/uo/amf///, /ten/ltc

}

/t/HteUG/'/lfci Ctf

r.etie w e/ff rety/f7f/(/t/,

yn'HoaJa euletie a ute/et.

G. I. Ghristeseu Delablidare.

•fctotecOAji

• i

. \

K LORICA SI CARUL

/f?z ~ Sff3

(Episod din viaţa iul Carol XII regele Suediei)

Fug ostaşii, fug de moarte, inamicul îi goneşte Şi fugind întreaga ceată, lângă Nistru se opreşte, Care lin duios şi falnic îşi urma întinsa-I cale Fără ca să ţie seamă de a cetei mare jale. Atunci Carol suedezul regele viteaz şi mare Fugărit de la Pultava le grăeşte-n desperare;* «Scumpii meî viteji acuma, acest fluviu eu socot.... <Ne-avend macar o luntre să-l trecem călări înot «Fie chiar ca ’n aste unde rămânea-vom pe vecie «Tot mal bine de cât Ruşii să ne ducă în robie. Dar pe când elicea acestea se aude prin zăvoae O cântare de femee care inimele ’unioae. Se îndreptară într’acolo si din crâng eşi o fată Tânără frumoasă mândră moldoveanc’ adevărată Carol regele veejend’o îl cuprinde un fior Şi luând’o iute ’n braţe o sărută cu amor Apoi semne îşi făcură neştiind moldoveneşte Arătându-i ca să-î scape căci Muscalu-I urmăreşte . Fata ’ndată se scoboară în luntriţa ei cea mică Şi cu regele ’mpreună au trecut fără de frică

fi 4

Apoi iute alte luntre ele acasă ea găseşte Şi transport’ întreaga trupă care mult se ’nveseleşte Ear pe mal încă odată pe frumoasa salvatoare O sărută bunul rege cu o mare ’nflăcărare Si-î (jicea: «Florico dragă.... tu viaţa mi-aî scăpat «Deci îţî jur pe a mea spadă un amor nestrămutat «Tu eşti sinceră, vitează, mal frumdsă de uât multe... Din princese d’ale noastre care sunt aşa de culte «Eu găsesc în a ta faţă frăgezimea de fecioară «Numai îngerii din ceruri mai posed aşa comoară. Ear Florica radioasă—cânct ve(Ju a lui armură Coif şi zale, spadă lungă şi cu haine la măsură Ea cre<Ju că-î Sfâ ntu Gheorglie, şi-l rugă cu ea să vie La părinţii se! acasă cu o mare veselie Unde-o masă mare ’ndată se întinse, car voinicii Ospătară la olaltă, toţi cu toţii ca amicii Aucjind acestea toate Paşa de la Chişinău Se înfurie pe Carol trimiţând ordinul seu Ca să iasă din Moldova fără vorbă şi pe dată Căci contrariu-P arestează fără nici o judecată Carol ansă ce să facă?... El de Ruşi abia scăpat Să mai treacă earăşi Nistrul!... La minut Par fi ’npuşcat, De aceea se seoboară până la Cetatea Albă Fără bani—numai cu dorul ş’a Florichii mândră salbă Unde stă închis o lună, însă Turcil-P împresoară El se luptă şi se lasă chiar de foame ca să moară Dar Florica iubitoare, fără Turcii a o prinde A venit până la dânsul încărcată cu merinde Printr’un loc ce numai dânsa Pa ştiut pe sub cetate Ne putând pe sfântu Gheorghe a-1 lăsa făr’de bucate

5 Insă ’n urma dânsei hruba fu de Turci descoperită Ce intrară în cetatea veche mare întărită Şi o luptă ’ngrozitoare se încinse pe ’nfundate Carol regele admiră a Florichii bunătate Căci luptaudu-se cu densa contra Turcilor ca smeî De odată-î înconjoară ianiceriî crunţi şi reî Un hanger s’avântâ ’n aer, contra regelui se ’ndreaptă Ear Florica ’ntinde pieptul lovitura scurt aşteaptă Care cade ş’o doboarg, pe când regele plângând îngenuuche lângă dânsa, sânu-T fraged sărutând

Ast-fel ştie o Româncă unui rege să inspire Un respect fără de margini şi o candidă iubire Căci Române’ aprinde vecinie colea ’n piepturi dorul sfânt Este dulce iubitoare mama noastră pe pământ. Corabia 1August 1900.

l> u I U L

;

; l"

Pe o ramură ’n grădină Aşecjat lângă’o tulpină Stă un cuib de păsărică Frumuşică mititică Şi cu patru puişori Drăgălaş! şi micuşorî Ear ştrengarii de copii Puişorii prind de vii Şi pe mania lor cu el O !.... sărmanii mititei !.... Unul ansă a scăpat într’un pom s’a agăţat Ciripind încetişor După mama lui cu dor. Ş’au venit aşa de multe Păsărele să-l asculte! Că pe arbori stau grămadă Puişorul ca să vadă ll căinau îl tânguiau Şi cu toate-1 giugiuliau Ast-fel că ’n mal multe rânduri Păsărelele în cârduri

! 1 i

;

’l-aduceau mâncare ’n cioc îl schimbau clin loc în loc Până când ţinură sfat în concert s’au adunat Şi cu multă încordare Ciripiau în gura mare Fără frică şi d’odată împrejuru lui stau roată Se reped îl prind în sbor Şi l’au dus în sa tu lor. Unde-1 cresc făcându-1 mare Ca orfan fără scăpare Voi copii şi mici şi mari Voi ştrengari şi păsărari Cugetaţi când peste voi S’ar abate aşa nevoi Când tâlharii v’ar fura Fără a se îndura Şi v’ar duce în pustii Ingropănclu-ve de vii. Fiţi cuminte dar copii. Lăsaţi puişorii vii. Corabia l7/:10 August .1900.

r II

turuanul turcesc într’o (Ji de primăvară Când Românul sapă, ară Au venit’ în Bucureşti Colo ’n curţile Domneşti Nişte Turci înfumuraţi Plini de ură ş’ îngâmfaţi. Ţepeş vodă îi primeşte Cu blândeţe, şi-i cinsteşte Insă Turcii tot păgâni Se credeau la noi stăpâni Şi cu furie strigau Nici pe Vodă respectau Atunci Ţepeş porunceşte Că ştia curat turceşte Ca turbanele să-şi scoată Ear ostaşii se fac roată Turcii strig se căţoesc Neîncetat hodorogesc. Eară Ţepeş supărat Chiar îndat’ a ordonat

Să aducă cue mari De la meşterii ferarî Şi legându-i ca să şadă Le-a bătut să nu mai cadă In turbane cue multe încetând să mai insulte Şi astfel gătiţi frumos I-a trimis plocon pe jos. Cu alaiu cu berechet La sultanul Mahomet. Coral .ia l8/.„ August 1900

&D cr^S

CODRII COSMIMJLU Câncl cu Turcii, Ştefan Vodă, la Chilia s’a luptat Spre mai multă siguranţa alianţa a ’ncheiat.... Cu Polonii - ear la dînsul Cazimir ceru să vie,... Domnul Şfefan şi atuncea alianţa s’o subscrie. Ştefan vine cu grăbire, căci turcimea năpădise.... La hotare ca lăcuste, toţi vecinii se 'ngrozise, Şi sosind polonul rege întrTm cort măreţ primeşte Pe Ştefan cu a lui suită—îl tratează şi-l cinsteşte. Ear pe urmă când fu vorba de tractat ca să-l subscrie Polonezul schimbă faţa, Domnul Ştefan se mânie Că-î pretinde aşa de multe!... chiar haraciu să-i plătească Ca să-i dea trei mii de oameni călărime d’a leşească Şi ca semn că Domnul Ştefan se supune cu credinţă Jurămînt îl cere leahul... ş’o grozavă umilinţă i Colo Jn cort Ştefan cel Mare stă ’n genuchi — mâna pe spadă Jură leahului credinţă, fără nimeni ca să vadă Eară leahul laş — îndată ridicând cortina sus.... Oastea ’ntreagă vede scena, şi pe Ştefan cel supus. \ ) ; /

De ruşine domnul mare capul pleacă tot în jos însă tace-şî muşcă limba şi se ’n cruntă fioros.

: I

: i 1 !

: 1 i !

I i

Pleacă Ştefan şi turcimea colo ’n Rachova zdrobeşte Dar ruşinea cu polonul inima-î adânc răneşte Căci Albert urmând în scaun intr’ în ţară ca să facă Vizită cu oaste mare, şi ca lui Ştefan să-i placă.... Iî trimite o scrisoare să nu fie supărat Că el vine ca prieten. Eară domnul înşelat.... îi răspunde ca să iasă cât de scurt din a sa ţară Căci contrariu cu oştire e silit a-1 da afară. Leahul însă se ’ndârjeşte spre Suceava se ’ndrepteazâ Două luni cu oastea ’ntreagă ne’ncetat o bombar dează Fără ca să fie ’n stare a lua acea cetate Supărat trecu ’n Moldova jefuind oraşe sate. Când vecju Ştefan acestea, ura veche-î clocoteşte Răfuiala cu Polonii chiar îndată pregăteşte Şi trimite cu oştire pe Boldur vornicul tare In pădurea ’ntunecată a Cosminulul cel mare Care tae jumătate, mai din sus de rădăcină Toţi copacii din pădure până Leşiî ca să vină Şi când trec d’odată cade, peste el pădurea ’ntreagă Fără ca nimic să vadă, sau ceva să înţeleagă. Ear ţintaşiî de prin scorburi îî ochesc şi îî doboară Până Ştefan de la urmă cu oştirea se strecoară. Şi atunci se ’ncinge lupta cea teribilă — măcelul Unde leşiî cad ca znopiî, pe când regele tembelul Când văzu că nobilimea piere toată în urgie A fugit... lăsând să facă Moldovenii căsăpie... Intre leşî — căci îî tăiară ca pe oî fără de milă

Până când se saturară de tăiat -- le fu chiar silă!... Căci din restul ce rămase cam vr’o doucjecî de mii Ii luară prinşi- ear Ştefan porunci Tal sei copii Să-î înhame şi să are o câmpie ’nvecinată Unde toată nobilimea fu la pluguri înjugată. Toţi marchizii, conţii, care Tau vecjut în cort jurând Stau ca caii la trăsură înhămaţi—din greu trăgând. Apoi ghindă semănară pe câmpia ’nsângerată Ş’o pădure ’ncântătoare a crescut acolo ’ndată Ce fiind-că ’n sînge nobil de polon a fost sădită S’a numit Dumbrava Roşie ’n vecie pomenită. Ear în urmă ca răsboiul să se creadă terminat El Pocuţia întreagă la Moldova ’ncorporat Trimiţând oştire mare — chiar Lembergul cucereşte Şi Polonia întreagă la picioar-î se târăşte. Ast-fel dar Ştefan insulta a ştiut ca să răzbune Şi să facă ’n Europa al seu nume să răsune Căci pe urmă suveranii daruri scumpe îi trimit Lăudându’î vitejia ajutoare îi promit Ear Polonii se ’nveghiară ş’ncheiară un tractat închinându-se lui Ştefan domnul cel mal respectat. Corabia, '1',! I uliu 1900.

<\D

BĂTĂLIA DL LA BAIA Duşmănosul rege ungur, Matiaş Corvin cel mare Pe Ştefan domnul Moldovei avea mare supărare Şi găseşte deci cu calo a intra cu oaste mare în Moldova—pe la spate cam în chip de răzbunare, Jefuind orî-ce Tiainte i-a eşit fără de milă Căci plecase doar din Buda- de urât cu mare silă. Ştefan Vodă ordonase ca poporul să se tragă In spre munţi—el tot crecjuse că Corvin o să ’nţeleagă... Că-Î Român, şi nu se cade cu Românii să se bată Când turcimea ca hiene spre creştini e ’ntărâtată Chiar făcuse cu Românul renegat Corvin cel mare Un tractat de alianţă contra Turcului cel tare Renegatul însă-1 calcă în picioare —năvăleşte In Moldova s’o răpue, jefuind curat hoţeşte Si văcjând că Ştefan Vodă din câmpii s’a fost retras Se opreşte ’n sat la Baia unde noaptea a rămas. Ear baronii, nobilimea, ce venise de paradă. S’au dedat la chef urgie--la măceluri şi la pradă. Domnul Ştefan cu oştirea sta ascuns—şi ’n miez de noapte

Se repede ca pedestru fără zgomot -mima n şoapte, înconjoară satul Baia, îi dă foc—apoi pândeşte Până satul e în flăcări, şi pe Unguri buimăceşte O!... atunci grozavă spaimă între unguri a intrat!... Că ’litre eî pe dibuite tare mult s au maî tăiat !... Eară Ştefan la răspintc îl pândea ca pe vânat Care cum eşea din flăcări, împuşcându-I ne ncetat însuşi Matiaş cel mare, regele de neînvins A scăpat cu greutate focul după ce s’a stins, Dar rănit aşa de tare la picioare şi la mâni C’a fugit lăsând oştirea pradă şoimilor români, Care ’ncep în ungurime un măcel nepomenit Până când picior de Ungur n’a rămas nepedepsit. Ear baronii fala ţârei în genuchî veneau să ceară Domnitorului ertare ca în ţoapă să nu peară. Ştefan ansă nu-1 slăbeşte urmărindu-1 cu ’nfocare Peste munţi şi peste ape în regatul seu cel mare Până când de mare frică şi de multă întristare Eu silit să dea Moldovei ca în semn de ascultare Două mari cetăţi ş’atuncea abia Domnul hotâreşte Ca să easă cu oştirea şi Ardealul părăseşte. • • ......................................... . . Ast-fel dar fălosul ungur e silit la ascultare Sa se ’nchine la Moldova şi lui Ştefan domn cel mare. Coral >ia

iulie 1900.

.MOARTEA LUI ŞTEFAN CEL MARE Răni adânci după războaie Ştefan Vodă căpătase N’avusese timp de cură căci întrTina se luptase Ast-fel că la bătrâneţe se ’nrăise ’n pulp’ o rană Ce-1 făcea să-şi stingă dorul stând în pat ca o vădană Căci toţi doctorii p’atuncea nu ’ndrăzneau sâ-1 opereze Aşteptând ca ’n ticnă moartea firul vieţei să-î scurteze. Mare plâns era în ţară - tot poporul se cernise în Suceava era doliu, ear boerii toţi venise.... Ca să vadă cum se stinge cel mai mare domn al ţărei Ce întreaga lui viaţă a jertfit’o apărare! Patru-tjec! şi cinci râzboae— tot mereu victorios Ii înalţă cu mândrie tronul falnic glorios. De aceea recomandă ca urmaş l’a sa domnie Pe Bogdan fiul cel mare din întâia căsnicie Şi-l primeşte tot poporul cu o mare mulţumire Că-1 ştiau viteaz şi mândru fără nici o şovăire

Ins’ o parte din boeriî ce aveau nemulţumiri Susţineau pe Petru Rareş, şi aceste povestiri... Ajungând până la Ştefan, foarte tare îl mâhneşte Dar îşi vine ear în fire, şi îndată porunceşte... Ca să-l scoat’ afar’ în patul suferinţelor cum este In mijlocul oaste! sale apărând fără de veste. Şi acolo toţi ostaşii când îl văd de bucurie în genuchî îl cad spre densul se reped cu veselie, U11 delir pe toţi cuprinde sbor căciulele în sus Plete lungi se veci prin aer fâlfâind către Apus Şi un ura formidabil a eşit din mii de piepturi Pentru cel ce apărase a Moldovei sfinte drepturi. Domnul mare atunci se crede ear din nou întinerit Şi grăeşte la poporul ce ascultă umilit: «Dragii mei copii!... acuma în curând ve părăsesc «Mi-a sosit în fine ceasul ca viaţa s’o sfârşesc «Stăpânitu-v’am cu bine patru-cjecî şi şapte ani «V’am iubit ca un părinte—biruit-am pe duşmai «Deci ve cer în ora asta când mă chiamă Dumnezeu «Să-nil juraţi din nou credinţă s’ascuitaţî cuvântul meu. Toţi plângeau — şi văl şi dealuri — tot poporul şi oştirea Toate păsările, munţii—plângea toată omenirea «Eu doresc» mal cjice Ştefan «fiul meu Bogdan să fie «Fără nici o altă vorbă—ca urmaş l’a mea domnie «Ear boeriî care astăzi revoluţie-au făcut «Să se aduc’ aci la mine». Tot soborul a tăcut Şi din rândul mal din faţă se despart câţî-va ostaşi Aducându-Î înainte toţi boeriî pătimaşi Carc-i cer plângând ertare—eară Domnul porun ceşte...

17 Ca să-î tae. Şi călăul se prezintă de-î primeşte Eczecuţia pe dată s’a făcut, ©ar Domnul mare Crucea ’ntreagă face ’ndată, şi ceru lacerertare: Doamne!... Dumnezeul nostru !, ţara mea e îm părţită... «In pârtiei—tu fă-o Doamne, ear din nou nepri hănită «Dă urmaşului meu Doamne, lui Bogdan fiul iubit «Stăpânire ’ndelungată — în războiu nebiruit «Am vărsat Stăpâne sânge—dar e sânge vinovat «Martor eşti tu Doamne singur—pentru ţară l’am vărsat «Ear acum fiind-că ora mi-a sosit. O!... Doamne sfinte!.... «Rogprimeşte-me la tine căci tu eşti al meu părinte Şi cjicând acestea vine cu odăjdii un vlădică Care-î dă sfânta grijanie ’ntr’o linguriţă mică Apoi stând îşi dete duhul şi era satisfăcut... Rânduise treaba ţăreî ca un mare priceput. Şi îl plânse mult poporul—ear boeriî se ’nveghiară Respectând pe Domnul ţăreî—nu se mai împărechiară. Corabia

Iulie 1901.

âSfe.

|)L\ VUKMEA IJ I ŢEPES VODĂ Un strein p’atune! când Ţcpeş îngrozise pe Osman! Infigându-Î în ţepuşe de-î frigea ca pe curcan! A venit în România şi în drumu-î înoptând Aucji în miec} de noapte la un han câini! lătrând Ast-fel că de oboseală, de hangiu e) s’a rugat Să-l primească ’n han la dânsul găzduindu-1 într’un pat «Bucuros respunde gazda pe strein! primesc cu bine «Oăcî doresc să se vorbească de român! cum se cu vine Dar intrând în han streinul, avea ban! cam mulţi la el Şi hangiului pe dată î! vorbi într’aşa fel: «Scumpul meu!... eu am la mine douăcjec! de mi! de le! «Merg la laş! să cumpăr grâne şi să fac negoţ de pieî «De eştî bun, primeşte-mi bani!, până mâine dimi neaţă «Garantându’m! despre dânşii, precum şi d’a mea viaţă

Dar hangiul cu mirare, i-a răspuns cam supărat: «Dumneata se vede bine că nimica 11’aî aflat?... «Despre Ţepeş Domnul nostru ?... Fie binecuvîntat!... «Că de când Favem în ţară, toţi pungaşii a zvântat «Poţi să laşi în drum averea, garantez cănii se fură «Că-l aşteaptă pe ori-cine o ţepuşă la măsură Apoi ia cu sine punga, ş’o aruncă ’n drumul mare Dimineaţa când se scoală cel strein cu încordare întrebă de a sa pungă, ear hangiul i-o arată... Colo ’n drum,ş’ în depărtare un drumeţ zăriră’ndată Se ascunseră. Drumeţul se apropie de pungă Ocolind’o cu sfială nici cu băţul s’o ajungă Ci-şî văcju de drum ’nainte, nefiind nici curios A vedea ce este ’n punga—dinaintea lui—de jos. Mult mirat, streinul nostru, esclamă cu bucurie : «O !... ferice de poporul cârmuit d’aşa domnie «Nicăirî în lumea ’ntreagă de când tot călătoresc «N’ain avut ocasiune aşa cinste să ’ntâlnesc. «Dec! trăească Ţepeş vodă, cel mai mare domnitor «Care drept viteaz şi tare îşi iubeşte al seu popor

Astăzi punga ţi se fură de pe stradă sau din casă La plimbare-ţî bagă mâna ’n buzunar sau chiar la masă. Te mai fură şi copiii ba te fură şi nepoţii Chiar nevasta şi bărbatul între ei se fur ca soţii Când îi primjî atunci se scuză ca şi junii dc bonton După cum e moda-ţî cjice: mo scuzaţi mon cher pardon. Corabia ,T/:io August 1901.

®.;

....•-! •- ':

•'

."•■li

't«| •»,' .

*•

:|ig

EIUMLOIl )>!• LA ISLAZ (1848) (Rostită cu ocazia serbărilor din Caracal si Corabia pentru monumentul din Islaz)

Umbre mari, eroi de frunte, ce-aţT luptat pentru popor i. Tresăriţi în cripta voastră de un tainic dulce dor!... Căci uitaţi eraţi de lume, şi uitat era chiar locul Unde voi întâia dată aţi aprins în inimi focul Când robia sfărâmată d’al poporului avânt A fugit cerând ertare între cer şi ’ntre pământ într’un timp când talpa ţăreî era slugă la păgân Şi Românii ’n România nu era de fel stăpân Voi martiri ai ţăreî mele ce eczilul aţi purtat!... Tresăriţi în cripta voastră căci răsplata a sunat!... Eată astăcji tinerimea de prin unghiuri se adună Şi cu lauri cu regrete, fruntea voastră o’ncunună Tinerimea ’nflăcărată tinerimea generoasă Pentru ţară ’n totdeauna gata sprintenă voioasă Inimi nobile şi mândre, inimi calde, inimi tari Oe-s pornite cu ’nfocare spre sublim şi fapte mari... Vin la voi martiri ai ţăreî şi ve roagă să primiţi Amintire o columnă ce de mulţi ani o doriţi Reci primiţ-o cu plăcere umbre ce călăuziţi I aşi! noştri spre progresul ce din ceruri îl priviţi

•j?

21 ;

Căci e stoarsă din iubirea unui neam duios şi mare Ce-şî ’nalţ’ acum privirea către voî cu resemnare.... Pentru că uitarea morţeî se ’ntinsese peste voi O!... martiri ai ţăreî noastre!... astăzi voi sunteţi eroi. Corabia '/17 August 1901.

i t

. :

1 IH MNI-ZFl LI- PIU-A SFINTE Rugăciune

i ■

■

Dumnezeule prea sfinte Ziditorule ceresc Către tine viu ferbinte Şi me rog mă umilesc:

Dă-ne Doamne sănătate Dă-ne Doamne şi mulţi ani Dă-ne Doamne bunătate Ne fereşte de duşmani Dă-ne Doamne pâine sare Fii milostiv către noi Şi ne dă cu îndurare Scăpândune de nevoi Dă lui tata spor la muncă Dă şi mame! spor în casă Tu prea bunule aruncă Tot belşug l’a noastră masă

o■

Să trăim în armonie Şi să fim prea mulţumiţi Să avem tot veselie Crezânchi-ne fericiţi Te mai rog să-mi dai şi mie Doamne sfinte şi părinte : Dfi-mî noroc şi avuţie Dar maî mult — clă-mî Doamne minte!.... Corabia 71/r, Iulie 1900.

o _

....

.... ..

■

i^trcTsrŢf'.

A M I N T I l{ I Soţiei mele

. !I i

ii?l! i

Hal

Noaptea când răsare luna când zefiru lin adie Când prin ramuri lucesc stele ear salcâmii se mlădie Când în casă intră aer plin d’al florilor miros Primăvara me deşteaptă cu-al balsam răcoros, îmi răsar atunci prin minte timpuri mai de mult trăite Mărturii a vieţeî noastre amintiri nepreţuite Mă ved încă în puterea celor douăzeci de ani Când săream ca o popuşă pe când nu aveam duşmani . Cât ’i de frumos în aer, cât parfum şi măreţie!.... Noaptea când răsare luna când zefiru lin adie.

Crâmpeiaţî în goană norii, fug s’ascund în drum de stele... Luminoase.... Duc în taină toate gândurile mele Ce străbat nemărginirea—printre vânturi să ajungă La ceî scumpi, ş’atuncî me prinde un dor lung, o jale lungă

Când eram cu ei acasă, cât de tare mă iubeau !.... Ascultându-mS ’n tăcere, şi din ochi toţi mă sorbeau Când prin vie or livadă, întindeam o masă mare Sau la braţ mergeam cu mândra pe o dosnică cărare Ah!... ce dulce-î amintirea unor timpuri ca acele!... Crâmpei aţi în goană norii fug, s’ascund în drum de stele. Me suiam cu ea în cornul cel mai mare din pădure Ne umpleam pe mâini de corne şi de fragedele mure Şuguind ca păsărele, eu săream mai iute jos Ş’o prindeam de sus în braţe ca un cavaler frumos. Ea-mî dădea o sărutare, eu în braţe-o ridicam Ş’o purtam ca p’o copilă, până când me ’mpedicam.... Prefăcendu-me şăgalnic c’am căzut pe earba moale O topeam în sărutare, n’o lăsam ca să se scoale.... Ci în braţe, gură ’n gură, lăsam somnul să ne fure, Me suiam cu ea în cornul cel mai mare din pădure.

Ciripit de păsărele ne-adormeau în somnul dulce Puişori de rândunică s’ascundeau ca să se culce Ne visam zburând prin aer, ea o zână eu un zmeu Ne suiam prin nori şi stele pân’ la bunul Dumnezeu. Eli ca zmeu duceam pe mândra sub aripa mea cea stânga, Nu voiam ca să răcească, giugulind’o să nu plângă, Căci în drumul nostru mare, ne ’ntâlneam cu milione De alţi zmei, de alte zâne şi cu multe lighioane Ce voiau să ne răpească. Şi-i zdrobeam ca pe năluce Ciripit de păsărele ne-adormeaă în somnul dulce.

■

;

: . 1

. f

! ■

Dumnezeii clin sceptru-î mare ne primea cu bucurie Noi zmeriţî şi în genuche evitam a sa mânie El ne a prins.atunci de mână şi ne-a zis: «să ve iubiţi . 'Cât veţi fi în lumea largă în unire să trăiţi «Căci atuncea îndurare voiu avea cu voi—şi bine.... «în vieaţa voastr’ întreagă ocrotiţi veţi fi de mine. «Ne iubim > ne fu răspunsul—«şi vom şti să res pectăm Bunătatea-ţî prea mărite. Noi la tine ne rugăm: Dă-ne multă sănătate şi ani mulţi cu veselie Dumnezeu din sceptru-î mare ne primea cu bucurie!..

*. ■

Sărutându-ne zefirul săriam iute prin poeană Alergam ca meluşei-î sorbeam rouă din sprinceană Ne opream lângă alunul cel maî încărcat d’alune Curăţându-le ’ntre glume alegeam cele mai bune Ear pe urmă la pârâul după vale în răcoare Mă lua de braţ iubita delicată ca o floare Ş’ascultam în umbra deasă rezemat de pieptu-î moale Tainicul murmur al apei, strâns de braţele ei goale Eu cădeam în reverie, ea-mî sorbea rouă din geană Sărutându-ne zofirul, săriam iute prin poeană

Ah!... Ce timpuri de iubire!... timpuri dulci, timpuri măreţe!... De zglobie nepăsare. Vino scumpă tinereţe!... Şi mai scurmă amintirea timpilor bătuţi de gânduri Până când mai am putere şi nu intru ’n patru scânduri. ■

•

■

Căci prin tine amintire!... mult nepreţuită chec !... Se aprinde ’n suflet dorul ş’ în amor mai e scântee Fără tine bătrâneţea ar fi grea nesuferită Ar avea o neputinţă lungă mare nesfârşită Doar atât ne mai rămâne: amintiri clin tinereţe. Ah!., ce timpuri de iubire!... timpuri dulci, timpuri măreţe. Astăzi anii ne apasă cu povara lor greoae Câştiga t-am rostul vieţei care inimele ’moae Impărţit’am energia la odraslele iubite Ş’am rămas în cinstea lumei şi cu tâmplele albite Ca şfatunci iubirea noastră este dulce ca o fragă Ear vieaţa ni se scurge liniştită parc’ în şagă!... Ca ş’atuncî suntem acuma—ca ş’acum am fost atunci Căci am tras la carul vieţei în tăcere, ca doi junei Amintirea doar trăcşte şi spinarea ni se ’ndoac Astăzi anii ne apasă cu povara lor greoae. Corabia ’'/,,, Mai îi 1900. i

& T

-îkI

P K I M A V A R A (Amicului Q. Cernat)

Primăvara cu flori albe Eat’o vine. Alic şi mare Prin dumbrăvile ’nverzite S’adunăm mărgăritare Şi cu ele ’n piept ne-om duce Ne-om juca şi ne vom pierde Vom cădea în puful moale Pe covor de carbă verde ifij

Ear pe ramuri filomela Mândra selbelor regină Ne-o cânta făr’ încetare Din cântarea ei divină

Ascultând’o în tăcere Vom sorbi cu mulţumire Aerul curat din luncă Ne-om simţi în fericire

Totul s’ar petrece ’n taină Fără grijă, fără murmur în neant — nemărginire Am trăi amorul singur.... Pe când noî ca păsărele Ciripind pe lângă el Vom sorbi cu mult nesaţiu Cupa dorului fidel. Corabia ,6/aB Afartie 1900.

o-O >"“x

#2^ r-y-î

jgpggjjfeg

■

1) A T I - M I D-lu! Al. Cotteaca

Daţi-mî daţi-mî — libertatea Daţi-mî daţi-mî — codrul verde D aţi-mi vi ea, păduricea Unde dorul mi se pierde

i ■.

* ■

iHII f

' '

Şi aici retras de lume Voiu trăi ca păsărică Giugiulindu-şî puişorii. Nu voiu mai dori nimica. Daţi-mî, căci luatu-mi-s’a Codrul, viea, păduricea Şi d’atunci oftez cu jale N’am mai văzut pitulicea Astăzi vânturile bate Pieptul meu bătut de gânduri Nu mai văd cireşii, prunii Cu flori albe, rânduri — rânduri

Daţi-mî f cât mai am putere Ca s’admir să sorb dulceaţa Daţi-mî viea, păduricea Unde mult îmi place viaţa Căci acolo ’n adăstare Stau părinţii, fraţii, rude Un popor întreg me cheamă Picurând prin gene ude. Corabia S‘.'I0 Martie 1900.

CA.NTI-CI L l'HI.MĂVKIÎI'I (Nobilului doctor C. Istritescu)

Dulce primăvară Vin la noi în ţară Vin cu veselie Şi cu avuţie Să goneşti urgia S’aruncî sărăcia. Vino cu belşug Să ne scap! de jug Şi de cămătar! Şi de ăl samsar! Căci de toamna rea Şi de earna grea Prea ne-am săturat Şi ne-am. întristat. Adu-ne verdeaţă Adu-ne dulceaţă Dă-ne timp frumos Şi ogor mănos

Căci Românul are Prin tine scăpare Când vii tu la noi Ne scapi de nevoi A tun cea arăm Porumb semănăm Rapiţa se vinde Ca s’avem merinde La prăşit, la coasă La casă şi masă Deci noi te slăvim Şi ne veselim. Grâul ne răsare Şi se face mare Earba se coseşte Ear porumbul creşte Pe când viorele Mărgăritarele Mândre floricele Ne ’ntâlnim cu ele Or şi unde ’n cale Pe munţi şi pe vale Aerul miroase De flori voluptoase Şi când dimineaţa îi sorbim dulceaţa De mare plăcere Ne vine putere 3

Ne simţim în raiu Intr’o zi de Maiu Deci te lăudăm Şi aşa strigăm :

t&4

'4 C:f 1

■£

Dulce primăvară Stai mai mult în ţară Stai să-ţi dovedim Cât noi te iubim Să ne bucurăm Şi să te cântăm Cu tobe şi strune Codrii să răsune Văile să vadă Această paradă Tu atunci ne zici : Scumpii mei amici Doresc foarte mult Ca să ve ascult Vreau să stau în ţară Şi earnă şi vară Căci Românul este Mândrul din poveste Eu pe el iubesc C’un amor ceresc Dar sunt călătoare Şi alerg sub soare Bunul Dumnecjeu Ştie drumul meu

M |.V

fi Ic

; '

i :

8i)

Mi-a croit cărare... ’N-astă lume mare Ear când plec din ţară Viaţa-mi-e amară Şi aştept cu dor Anul viitor. Fiţi deci răbdători După sărbători Când plugul nu ară Şi când ninge-afară Ca să me uitaţi Ve rog să lucraţi L’acea industrie Mândră avuţie Căci pe unde am fost Sunt oameni cu rost... Toată earna’n casă Lucrează şi coasă Neveste, copii, Fetele zglobii Işi rac palaru Multe jucării Coşniţe mănuşi Mai fac şi păpuşi Cadou mi le fac Căci prea mult îmi plac. Dar voi dragii mei ! Români sprintenei î

Tontă e ani a staţi Nimic nu lucraţi •Când sosesc la voi Sunteţi mai mult goi Căci de sărăcie Şi de lenevie Nu vS mai simţiţi Că ’n lume trăiţi.

Vedeţi pe Bulgari !.. EI nu sunt plugari. Prin grădinărie îşi fac avuţie Vin săraci lipiţi Pleacă ’nbogăţiţî Ear la voi grădina O umple neghina Prin curţi bălării Ş’ în zdrenţe copii i

Noi ne ruşinăm Şi ast-fel strigăm : Dulce primăvară Stai mai mult în ţară Căci te-om asculta Şi vom face-aşa Cum ne porunceşti Căci bine grăeşti Că-i spre veselie * Şi spre bogăţie.

:>>:

Vom munci cu dor Anul viitor Când tu vei veni Te vei pomeni Cu grădini mănoase Şi lucrări frumoase Căci nil mai voim Să te necăjim Vom fi silitori Oameni muncitori

Şi cu toţi-n cor Vom striga cu zor: Dulce primăvară j Vin la noi în ţară i Vin cu veselie Şi cu avuţie Să goneşti urgia S’alungi sărăcia Vino cu belşug Să ne scapi de jug Şi de cămătari Şi de ăi samsari. Corabia -’7I0 Martie 1900.

vb,

o o 'C.c-

go'

. D E CE ALERGI

(Clpitanulul V. Pctrescu)

De ce alergi cu nerăbdare în calea mândrelor fru moase Şi vrei să sorbi întreg* amorul din braţe moi şi voluptoase ? Nu simţi că tu îţi mistui toată văpaia scumpului teii dor Ca să le-arăţi cum se iubeşte neîmfrânatul teu amor f Şi crezi că dacă-ţi iese ’n cale o floare fragedă şi dulce Ce te ’nfăşoară cu privirea-î dorind în sânu-i să te culce Iţi dă şi ea în schimb amoru-i candid, focos, ne întinat Neprihănit, ca o fecioară, de nici o mână de bărbat?... OL Nu... iubitule nu crede, şi nu te mistui cu zile Păstrează-ţi dragostea, n’o pierde în darn cu ori şi ce copile

Căci vei avea de ca nevoe în urmă, şi atunci za darnic Vei căuta s’astâmperi dorul căci chinul teu va fi amarnic Te plâng că eşti aşa de darnic născut cu dor de poezie Ce crezi c’o vei găsi ’n iubire — ş’ în a ei dulce feerie îţi spun: ca chiar d’ai fi Ilercule ş’amorul teii un ce omeric Te vei convinge mai pe urmă că dragostea-î ceva chimeric Şi tristă galeşă tăcută îţi va apare remuşcarea înconjurată de misteru-i mai nepătruns şi de cât marea Pe când instinctul te va ’npinge în mreaj’ amoru lui zglobiii Puterile îţi voi* răspunde: acuma este prea târziu Corabia 17/;l0 Maiii 1900.

ŞI DACĂ VÂNTUL (Doamne! X. i

; :

Şi dacă vântul suflă ’n vale Şi dacă norii trec în zare Şi dacă munţi îmi stă în cale !... Eu singur ini-oiu croi cărare.

i 1

Şi pân’ la tine într’o clipă Yoiu alerga foarte uşor Condus d’a vântului aripă Te-oiu revedea venind în zbor

Atunci—la pieptul teu vel strânge Vel săruta cu înfocare Voinicul ce d’amoru-ţl plânge Şi nu găseşte alinare.

I I !

Ear vântul, norii vor dispare Ş’amorul nostru, sacru, sfânt Cu noi va sta făr’ încetare Cât vom trăi p’ac.est pământ. Corabia 7i-. Aprilie 1900.

: I

CAM) TE STRÂNC (Doamnei Yj

Când te strâng cu foc şi pară Şi când pieptul meu zvâcneşte în privirea ta cea clară Tot amorul clocoteşte.

Frâu nu pot să pun privire! Nici amorului păgân Eli nu pot dicta simţire! Un cuvânt nu pot s’îngân î

Căc! instinctul ne dictează Şi pe buza ta de roză Coarda inimei vibrează în poeme şi în proză.

43 S’ în această poezie Sfântă ca ş’un Dumnezeu Stă închis’ întru vecie Inima şi clorul meu. Corabia V,, Maiîi 1900.

AM O TAINA (Doamnei Z.)

Am o taină foarte mare Âş dori ca să ţi-o spun ^Dar nu pot — nu am cuvinte Rătăcesc ca un nebun Av"

Te ’ntâlnesc în a mea cale Şi din gură aş vrea să strig Dar un nod în gât se pune Şi din tălpi me ia cu frig. Graiu-atunci mi se ’ntrerupe Inima’mî zvâcneşte crud Ş’înăuntrul meu furtuna \JVte sileşte să asud. bă-mi un semn din ochi, sprincene Ca să scap de acest chin

Fă-mi clin cap sau fă-mî clin buze Or clin sânul teu divin. ■

Dar nu vrei — nu ai simţire Rătăcind me laşi mereu Pe când eti ca scos din fire Me usuc de clorul teu. Corabia

. ; !

Aprilie 1900.

1 CHITICII.Oii MEI (D-luI H. Dem.)

JBârfitorî ca ş’o femee slută, rea, cicâlitoare Ca o gură ele aspidă covârşită de duhoare Voi n’aveţî nimic pe lume, după placu-ve să fie Ear vieaţa vi se scurge într’o vecinică mânie Gândul vostru e la rele, inima s’avântă ’n sec Sentimente, idealuri, în trufie se înec Căci sunteţi săraci în toate ce se mişcă pe sub soare Bărfitori ca ş’o femee slută, rea, cicâlitoare.

Ve ’ngâmfaţî ca părăsitul ridicat în vârf de creşted Ve daţi ifose grozave, ve umflaţi în tenul veşted Răţoindu-ve ’ntre prieteni, gudurându-ve putere! Printre fuste de cocoane voi sunteţi robii plăcere! Şi n’aveţî nici o ruşine, căci această scumpă floare Creşte ’n inima cea largă, bună, dulce, iubitoare. Pe când voî cu suflet negru şi în corpul vostru putred Ve ’ngâmfaţî ca părăsitul ridicat în vârf de creşted.

47 .

Prigoniţi orî-ce idee despre bine şi frumos Reutatea vi se scurge ca un râu vijelios Nu vedeţi fiinţa voastră ’n laşitate întinată Inventaţi idei piezişe.... tot cu mutra bosumflată Când e timpul mai prielnic vrând arama s’arătaţî Murdării cu chila mare tot în faţă-mi aruncaţi Ear eu tac lăsând să treacă liniştit acel fum gros Prigoniţi ori-ce idee despre bine şi frumos!.. Eu vă ert precum se eartă un copil fără de minte Când părintele-i arată ca să fie mai cuminte Ce să fac!., nu am putere să astup a voastră gură!.. Care urlă ca o fiară şi e mare cât o şură!... Ca şi Christ plecat’am capul şi ine rog la Domnul sfânt Să ve dee sănătate cât ’ăţi fi pe acest pământ Fiind-că nu ştiţi nimica şi aveţi puţină minte Eu ve ert precum se eartă un copil fără de minte. Căci a voastră prigonire omenirea dă ’napoî Ş’aţi trăit de când e lumea de prin vremile d’apoi Aţi produs râzboae multe unde mii de mii pieriră în măceluri şi teroare naţiuni se mistuiră Şi de ce ? de răutate — de ambiţie, de ură împotriva unor Furii — Spiritele chiar murmură Ziditorul omenirei supărat este pe voi Căci a voastră prigonire omenirea dă ’napoi. Faceţi voî lucrări de artă or poeme negrăite Arătaţi-ve talentul prin volume nesfârşite

48 Şi atunci cu bucurie ne ’nchinăm la un talent L’admirăm şi chiar din suflet îi dăm titlul eminent Dar când vremea vi se pierde în orgii în desfrânate? Când nimica nu produceţi... mai aveţi neruşinare!.... Să ’ndrăzniţî a face critici lumilor de mult trăite !.... Faceţi voi lucrări de artă or poeme negrăite. Ca jigodii către lună voi lătraţi în noaptea mare Pe când ea de drum îşi vede făr’ de nici o supărare . Ş’aţî crezut că prin aceasta veţi strivi o încercare Din potrivă o ’ntăreşte şi mai mult sfânta răbdare Franţuziţi limba şi portul obiceiuri le nemţiţi Româneşte vi-î ruşine să vorbiţi ori să citiţi Ş’în această zăpăceală doar atât sunteţi în stare Ca jigodii către lună să lătraţi în noaptea mare. Nu pretind atenţiune de la nimeni pe pământ. M'or pricepe doar copii când voiţi fi lut în mormânt Azi sunt vierme—ş'în concertul viermilor ce vne ’nconjoară Nu aii preţ nici d’o lescae. Nani dorit doar vr'o comoară /... N’am cerşit vre-o favoare!., numai dreptul meu prin mine Mi am daru linguşire!. Am trăit cum se cuvine.... Unui om c’o grea povară. Ştie singur Domnul sfânt Nu pretind atenţiune de la nimeni pe pământ !.... Că n’am scris pentru răsplată pentru glorie sau milă

Ci am scris eu pentru mine de mizerie de silă

* :

N’am găsit în lumea largă nici un suflet iubitor Numai versu-î pentru mine singurul mângâitor Lui...când mintea-mi rătăceşte, şi când tâmplele-mî zvâcnesc Me încred, îmi vărs durerea şi prin el me liniştesc Deci—lăsaţî-mî versu ’n pace.... nu-1 bârfiţi ca p’o copilă f Că n’am scris pentru răsplată pentru glorie sau milă!... Dar destul!.... am spus atâtea

pentru cine ? pentru Domnul Nu doresc să me citească—acei ce-i apucă somnul— Deci, spun Lui, care priveşte totul din Nemărginire Maî spun stelelor să vadă toat’. această prigonire Spuiu Neantului Durere! — am spus Morţeî ce o să vie Sufletul să mi-1 ridice. Eu le-am spus ca să se ştie Când voiu fi cu ei în ceruri — sau de ar fi să ved Infernul!...

Dar destul!... am spus ătătea!... penţru cine?... pentru Domnul. Corabia 2H/„ Aprilie 1901.

•H T I T W A T I I (D-luî H. Dem.)

Un titrat, făr îndoială e un om cu greutate ! Are diplome şi titluri— multe-or fi şi cumpărate!... Da-Î titrat..., are licenţă, stagiul sau doctorat Şi mai poate ca să aibă înc’un titlu—de stricat. Dar acesta mai cu seamă la acei din literaţi Ce de mult’ învăţătură au ajuns descreeraţî, Căci pe lângă drept ştiinţe—mai fac şi literatură... Poezii pentru cocoane. Şi apoi grozavă ură !.... Contra acelui care scrie —fără titluri cumpărate, Un titrat făr’ îndoială e un om cu greutate!....

Un titrat d’aşa natură!... trebue să-î dăm respectul!... Căci pe lângă alte daruri, el mai are şi aspectul Unui om plin de ştiinţă—unui cavaler galant Ocbelari pe nas—se crede ca un om foarte savant Cărui nimeni nu se poate să-î discute vr’o idee Nici nu vrea ca să asculte—dar de vorbă ca să steeh. Cu vre-unul care n’are titluri — care îndrăzneşte Ca sa stea cu el de vorbă?... chiar curat îl plictiseşte!...

51 :

«Mitocanul!... auzi vorbă!... Parc’a studiat el dreptul!.... Un titrat d’aşa natură, trebue să-i dăm respectul !...

Când e ’n slujbă e teribil, n’are timpul să asculte... Mai pe nimeni. Are dreptul să înşire cât de multe Şi doreşte ca să fie ascultat -chiar porunceşte La nevoe strigă zbiară—şi aceasta dovedeşte.... Că-I titrat. Nu are dreptul nimeni ca şi el să strige Are-o gură!... p’unde ajunge!... mai pe toţi îl arde-î frige Să 'ndrăznească neciopliţii netitraţi,.... ca să vorbească!... O!... e ’n stare să-I insulte!... sau cu mâna să-i oprească!.... EI n’au dreptul să înşire ca şi el aşa de multe Când e ’n slujbă e teribil, n’are timpul să asculte!....

Să-l mai vezi prin adunare la vr’un bal sau la vr’o nuntă !.... Nu respectă mal pe nimeni—-nici chiar barba cea căruntă Foarte ţanţoş - ochelarii strălucesc din depărtare Toţi s’întreabă: <Cine-I ăsta?... Ce frumoasă înfăţi şare !....» De ţăran să aibă milă?... O!... acesta e murdar!... Un ţăran e ca o vită—e un om prea ordinar Nu doreşte nici să vaejă vr’un ţăran—căci dânsul este Prinţ crescut inima ’n palate de acelea din poveste

MsZs TUtf

;" fi-A i)2

Pe când tatăl seu nu are nici porumb!., el se. încruntă!.. Să-l mal vezi prin adunare—la vr’iin bal sau la vr’o nuntă L.

; 91

■

A f! *

I !

în provincie or sate el se crede ca un zeu Şi e drept, căci nu-1 întrece de cât singur Dumnezeu Dar ce zic?... că n’are teamă nici de el şi îl înjură Dumnezeu nu mai eczistă. — Câte vorbe-î es din gură !.... Dovedeşte matematic că fiinţa nu’i nimic Fără sa să fie ’n stare-a se vedea cât e de mic Vizavi de creatorul, şi de astrele cereşti Se nutreşte cu aceste cugetări dobitoceştî. Ş’apoT ddmiîeL. cum mai strigă!... se declară de ateu în provincie ori sate el se crede ca un zeu.

Pe femee n’o iubeşte doar că timpul îşi omoară Celibatul preţueşte—nici odată nu se ’nsoară, El pe toţi zeflemiseşte. Sanctuarul conjugal.... Pentru el e o poveste—un ceva aşa banal i Căci vorbeşte parcă dânsul n’a eşit dintr’o femee Şi că făr’ de ea se poato-aprinde-a dragostei scântee !.... Parcă mama lui pe dânsul Va născut din vânt din flori!.... Or că s’a trezit d’odată, aşa mare pân’ la nori i La iubit masa pe dânsul?... aşa jos nu se scoboară!... Pe femee n’o iubeşte—doar că timpul ’şi omoară!-..

w r>3 S0 ’nconjoar’ întotdeauna de stupizi linguşitori Mai săraci ca el în titluri, dar tot dispreţuitori. Căci cu alţii nu s’ împacă—oamenii mat simţitori înţeleg de la distanţ’ aceşti pedanţi clănţăitorî Şi îl lasă ca să-şi bată singuri apa lor în piuă în orgii şi desfrânare —decuseară păn’ la ziuă Cât de mândru se arată într’aî lui!... cum mal vorbeşte!... Ca ţiganul când îşi simte burta doldora de peşte Şi-l ascultă în tăcere!... O!... ce simpli muritori!.... Se ’nconjoar’ în totdeauna de stupizi linguşitori,

O!... titraţi de contrabandă, scriitori poeţi legişti!.... Cc daţi busna prin familii, vă daţi ifos de turişti!,... Cugetaţi numai o clipă la aceste mari prostii Ce nu pot să se numească, de cât mici copilării, Şi vedoţl-vă ’n oglindă rebegita voastră faţă Că n’aveţl simţire caldă ci o inimă de gliiaţa. Respectaţi Dumnezeirea de viaţă dătătoare Respectaţi căsătoria carc-î dulce iubitoare Ca s’aveţl linişte ’n suflet—şi fiţi mal puţin sofişti O!... titraţi de contrabandă, scriitori poeţi legişti!.... Corabia

Mai îi 1900. i

l N

I) O II

(D-lcI ÎL Dem.")

*■

:; i:

-i

•• :*7 >; •: •

§ 1; U -'! ! , '

în ecsil în depărtare aruncat am fost de soartă Pe câmpii cu ţermuri sterpe unde viaţa zace moartă între lifte de tot soiul, între mulţi străini de ţarăf Pe un timp de jale adâncă şi de lips’ aşa d’amară!.... Că porumb n’avea ţăranul earbă nu era la vite Câmpii văile pădurea erau d’arşiţă pârlite. Sărăcia dejugase tocmai ca la ea acasă Peste noi se aşecjase liniştit—şedea la masă îngâmfându-se cu toate bunătăţile perdute Din ogoarele ce ’n urmă la streini au fost vîndute. în această stare tristă—pe acest timp de urgie De mizerie şi scârbă—pe această sărăcie, Doar un dor aveam în mine—dorul după un poet Ce-auzisem c’o să vie între noi—un bun băet.... Se vorbea de el—şi singur dintre toţi doream să vie... Mal curând—speram la sigur ca un bun amic să-mî fie. Căci o spun fără sfială—n’avusesem niciodată.... Fericirea ca în vorbă c’un poet să stau vr’odată, Mai ales că viitorul meu amic, avea talent S’afişase prin reviste—şi doream să fiu atent....

Când voi fi sta cu el de vorbă — să-l ascalt cu mulţumire Că-Î poet titrat. O!... Doamne!... me gândeam — ce fericire!... Mai cu seamă că el este chiar de două ori titrat Drept şi litere d’odată — dec! poet şi advocat. A venit... mi-1 presentară—nu era cum îl credeam Om voinic—cu părul mare. Un pitic abia-1 vedeam, Ochelari pe nas...în haine după ultima croială Răţoindu-se năprasnic—ţanţoş fără de sfială, Nu era nici filosoful domolit şi gânditor Aer grav privirea blândă—or poetul visător, Nici savantul cc purtarea măsurat şi o cumpăneşte Caro binele, frumosul totdeauna preţucşle Or nepăsătorul care nu gândeşte la nevoi Ci în linişte îş! scurge al gândirilor puhoi... Nu avea dec! nici o iotă din poetul mult visat Im! părea aşa de searbăd!... avea aer de stricat. La trei fjile ne ’ntâlnirăm ş’ începurăm a vorbi Eu cuvintele din gură-î nu ’ncetam a le sorbi Căci cjiceam: de şi nii-î tocmai după cum îl făuream Şă-1 ascult cu modestie-eu aşa-mi ’nchipuiam !..... Şi vorbind de una alta aveam dor de poesie Vream ca vorba noastră totă, despre dânsa să ne fie, Dec!.... cunnaiu cu povestirea ne’nsemnată şi flecară Deschiseiu cuvânt în urmă de Revista Literară ÎI spuseiu c’o poesie i-am citit şi tare-mi place Că-î frumoasă—dac’aciima poesiî încă mal face?... îm! respunse că el scrie poesiî pentru neveste Că-î poet?....Se poate.... ansă pentru el e o poveste El nu scrie de plăcere sau din dor de poesie Ci aşa de treanca fleanca şi mal multe din prostie

Mai în urmă-şî-amintcşte, c’a citit cărţile mele Ls directorul Revistei. Şi ca un găsit de lelle î... cum batea cu pumnii începu să strige.... Doamne *n masă învârtindu-ce pe scaun faţa-î era fioroasă Se ’nvenjise—pe când sticla de la ochelari lucea Pe la buze era vânăt —eară ochii strălucea Ş’în turbarea-! urâcioasă făcea spume pe la gură Stropi săreau în depărtare ş'injura cu-atâta ură!... Că făcuiu o cruce mare murmuraiu o rugăciune Către Domnul- ca să-l scape de aceasPamărăciune. Nu puteam nimic pricepe din potopul de injurii Căci timpanu-mT amuţise—el era găsit de Furii Doar atâta înţeles-am: că de ce ’ndrâznesca scrie?.. Epigrame şi Nuvele—prosă şi cu poesie, Ş’apoî-clacă nu am titluri— pentru ce am încercat ?... Casă scriu -căci nu se poate dacă nu sunt literat!... Şi că reu făcu guvernul d’a îngăduit tiparul Libertatea şi frăţia—şi din nou-şT-umplu paharul

Ear profanii ce ascultă de oricare bun de gură ’L’admitcau cu bucurie —ca pe ori-ce secătură.

;

tei ! fî ţ ‘ii

Când vecjiiî acestea toate—îmî (Jiseiu: să fie oare!.... El... acela aşteptatul!.... Nu se poate—am eroare!.... Ochii poate că mo ‘nşală şi autjul m’ameţeşte, El poetul meu din visuri!.. O!., aceasta me ’ngrotjeşte Nu se poate!... Dar pe urmă mal privindu-1 puţinei Me ’ncrecjuiu în mine însumi, şi-1111 (Jiseiti: da este el!.. Aşa mic şi barba rade — ochelarii puşi po nas Dare omul, nu-I poetul!., şi ce trist am mal rămas !...

Când v&cjuiu deosebirea colosala zdrobitoare Intre omul şi poetul viselor mele uşoare Astfel că şi astăcjî dorul nici de fel nu me slăbeşte Căutând în darn poetul inimeî ce pătimeşte. Corabia "7on Maiii 1900.

■i

. A ■

■■■

Mfam ....

____6)

v-.sv '

-r*i-•- »>-.

......- -:r i

(; E L O Z I E

; t S

Natura s’agit*^ de vânt şi furtună Prin aer e ploae, şi fulgeră tună în casă d’asemenî furtună-î la masă, El tace, mănâncă din supa cea grasă, Ea plânge şi strigă : «Divorţ am să dau De azi înainte cu tine nu stau Ai fost la amantă—ruşine să-ţî fie cAşa se trăeşte în căsătorie?.... Mă duc. Dă-mî ce este al meu şi să ştii Cu mine ’ntro casă tu n’al să mai fii.

La urmă când masa de tot se fineşte El dornic şi galeş aşa îi grăeşte: Iubită nevastă, şi dulcea mea fragă!.... «Aî fost pentru mine soţia mea dragă De mulţi ani trăit’am aşa cum e bine 'Ca oameni de cinste şi cum se cuvine «Avem o plăcută şi grea căsnicie Copile frumoase ş’o mare mândrie Că sunt sănătoase— ear noi le iubim Deci cinstea se cere ca s’o preţuim

r.o De ce nu vezi dragă ce greu se trăeşte!.. «Cum leafa ne scade şi cum rae pândeşte «Acei cu proptele în locu-mî să vie «Ş’atunci o s’ajungem în grea sărăcie!.... < De unde-ţî maî vin ş’aceste greşite.... Idei nefondate, din uz chiar eşite «Căci lumea aşteaptă să râdă, şi crede Aceea ce aude, de şi nu me vede.... De cât la biurou-mî ş’acasă când viu «Doar Domnul me ştie cum casa mi-o ţiu Ea zice atuncea: «Tu minţi căci îmi spune Orî-cine-mî vorbeşte, amicele bune Ce-aud prin saloane- or unde s’or duce «Că ptinga-ţî mănâncă, ş’o să me usuce.... Acea ticăloasă, ce n’are ruşine Ş’o lasă bărbatul prin lume cutine Nu vreau că ţi-aş face-o, ba chiar te-aş surprinde.... • In braţe cu dânsa. Ah Doamne!., te-aş prinde!.. «Ş’atuncî aş ucide-o, i-aş scoate şi ochii Că-î daî leafa toată, cadouri şi rochii. De multă ’ntristare, el capul îşi pleacă.... Spre piept—pe când dânsa în plâns se îneacă, Că scene d’acestea adesea se ’ntâmplă.... Lă masă—şi tare-î zvâcneşte ’n tâmplă!... Ştiind că-î minciună ear lumea vorbeşte, Căci unul a spus’o crezând că glumeşte Ear doamnele hidală de milă — de ură 0 spun ca poveste din gură în gură

Şi Inie oraşul d’această minciună Ear dânsa devine aproape nebună.

m . di I 2

i f

El vede şi simte, durerea-1 zdrobeşte II critic amicii şi lumea-1 huleşte îşT vede d'odată zdrobită vieaţa Căci nu mal găseşte acasă dulceaţa, Din .timpuri trecute, din vremi norocoase Belşug era ’n casă. Ce zile frumoase !.... Dar azi sărăcia, cu gliiara-î hidoasă Le sfăşie casa. Ah i ce fioroasă ! Le’apare vieaţa. Şi ei îî trăsneşte.... Prin cap nerozia că dânsul iubeşte i

De ani dânsul rabdă această insultă Şi vede cum dânsa de fol nu-1 ascultă Căci vecinie repetă aceiaşi poveste Geloasa-1 ucide cu-asomenea feste. El vine acasă zdrobit de povară De munca de ziuă şi până în seară Repaos iubire acasă el cată Ea tot bosumflată la mutre-i arată Nu are în ticnă nici ziua de Paşte Căci dânsa acuma grozav îl urăşte

Rănindu-1 în suflet asemenea scene Îî spune: «Nevastă!...» cu lacrămî în gene «Avem copilaşii să-î creştem în tihnă «MS crede iubito, că nu am odihnă

«îmi scurmi sănătatea îmi zdruncini vicaţa «A ta gelozie îmî fură dulceaţa «Şi ah!... capu-inl arde şi pioptu-mî zvâcneşte «Bărbatul teu dragă pe tine iubeşte «Nu are pe alta şi nici că gândeşte «La inim’aceasta prea crud îl răneşte.

Geloasa nu simte—n’aude nu vede Pe ea o orbeşte aceea ce crede. Trec anii şi dânsa-î nedumerită Vieaţa devine nesuferită Ear moartea şi’nfipso săgeaţa-î-uşoară Ş’o ’ntreabă când dânsul trăgea ca să moară: «Acum te rog dragă să-mi spui dac’ înfine «Credinţa-ţî revine din nou pentru mine, Mai crezi în prostia-ţi ce azi me ucide?... «Răspunde-mî !...-sentinţa-ţî curând va decide...

Credinţa geloasei mai tare ca ferul Răspunde în locu-î, despică misterul: «jDa al amantă» ea strigă şi el Espiră în braţe-I mai blând ca un miel. Rămân patru fete orfane de tată Cerşind adăpostul şi pâinea ’ntinată Căci ea desperată, leşină când vede Şi moare cu dânsul—atuncea îl crede. Corabia 4/,- Maiu 1900.

• 1 ,

-.o G\J:

! i

ir •‘

!•:; !

BURLACUL (Nobilului doctor C. Istritescu)

■

Cântul I

în castelul cel mai mândru din oraşul cu palate Unde’au stat baroni,contese şi marchize sprincenate, Un baron din Mătrăguna zace dus întins pe spate Căci o boală învechită i-a furat din sănătate. Doctorii nou inventate, cc-s atât de mult urâte De la doctorii celebri, şi-î fac cjile amărâte.... Stau prin casă înşirate—uraganu-afară bate în castelul cel mai mândru din oraşul cu palate.

mii*! ■

Nu e nimeni ca baronul, căci pe nimeni el nu are N’are rude or prieteni, nici soţie iubitoare I-a plăcut ca să trăiască, ca un cuc în burlăcie De femei avea oroare. Cât despre căsătorie !.... O tacsa ca cea mai mare din prostiile lumeşti, Când iubea înalte doamne de la curţi împărăteşti Nici amante el se zice n’a avut în lumea mare Nu e nimeni ca baronul căci pe nimeni el nu are !....

63 1

Câte odată doar feciorul îi maî face privighierea îi serveşte doctoria mai amară de cât fierea Şi atunci secsagenarul cugetă aşa de dornic !... La clipirile trecute măsurate de ciasornic: «O femee-acum să fie» zice el «o surioară «Sau o fiică o nepoată or o blândă soţioară «Să mângâe a mele chinuri—ar fi dulce ca şi mierea!.. Câte-odată doar feciorul îi mai face privigherea.

«O!., mizerie!. acuma ai venit, cu toată ura. «Ce m’apasă—mă sufocă, vrei s’întrecî chiar şi măsura.... «Suferinţelor... O !... Doamne !. mult greşit’am în viaţă «Ca ş’în ora cea din urmă s’întâlnesc inimi de gheaţă ? «Unde-i mâna de femee-bună dulce iubitoare.... «Să-mi aline suferinţa inimel care me doare ?.... «Dă-nrî din sticla cea mai dulce, că mi-i mult amară gura «O!... mizerie!... acuma ai venit cu toată ura!....

;

Apoi tace căci durerea ear începe şi-l îneacă Zvârcolindu-se în spaznuir! îl apuc’o tuse seacă Care-1 ţine mult şi jalnic, eară când se linişteşte Cel fecior îi ia în taină şi începe de-î grăeşte: «Bunul meu stăpân!... acuma oşti aproape de mormânt . «Dă şi servului teu voe ca să-ţi spue un cuvânt!....

■ Da Ioane!... haide spune pân’ce sufletu-im nu pleacă Apoi tace căci’ durerea ear începe şi-l îneacă.

I .*

) »'

('f;

«Iţi aduci aminte Doamne.... când erai voinic în floare ?... «Câte fete de contese... ţi-atî propus de ’nsurătoare?... «Le-ai respins-ş’în câte rânduri te rugam ca să ne da!.... O stăpână. Ş’în avântul voiniciei de duceai cLa concerte la serate—dar fugeai de ’mbrăţişare «Nu găseai maî nici la una, o plăcut’ înfăţişare '■De şi multe erau mândre şi frumoase ca un soare 'Iţi aduc! aminte doamne când erai voinic în floare ?.... «Dac’ar fi acum aicea măcar una din amante !.... «Dintr’acelea părăsite ’n aventurile-ţl galante «Ţi-ar închide poate ochii—aî simţi suflarea-! dulce... «Pe obraji-ţî stinşi de boală—or pe mână să te culce «Sau vr’o fiică dintr’acelea ce-aî făcut aşa din flori «C’or fi mari îmbătrânite.—Oh!... m’apucă chiar fiori «De mizeria ce ’ndură prin orgiile bacante «Dac’ar fi acum aicea, măcar una din amante!....

«Ce-aî produs în lumea largă, scumpul meu stăpân?.. Ia spune ? «Ai lăsat copil o sumă, ce nu’ţî poartă nici un nume «Sunt pe drumuri şi în zdrenţe în mizerie şi milă «N’aî iubit—şi cu picioru, i-aî respins cu mare silă!...

«Unde-ţi este tinereţea- unde-ţi este bogăţia?.... «în orgii în desfrânare aî. pierdut chiar şi moşia!.... «O !... burlacul e o fiară — curat diavol e pe lume!... cCe-al produs în lumea largă, scumpul meii stăpân?.. Ia spune?... «AI stricat aşa de multe case din cele oneste «AI desonorat copile, ai nenorocit neveste. «Ai ucis bărbaţi în floare, în dueluri bestiale, «Pentru fapte ordinare- orî-ce ţi-a eşit în cale. «Şi-acum ce-ţî mai rămâne?... Doar potopul de blesteme... «Ce te-ajunge astă-zî, Doamne!.... inima în mine geme.... «De mâhnire, de durere. Dar acesta-î o poveste!... «C’aî stricat aşa de multe case din cele oneste!....

«Căcî aşa e lumea noastră şi burlacul n’are frică, «Nici ruşine. Oare-cine, îndrăzni-va să maî zică?... «Vre-o vorbă, să-l răpue, nu e lege pentru asta!... «El în ticnă-ţî strică casa, ş’ în tăcere-ţî ia nevasta «Apoi iar la altul merge, şi aşa îşi bate joc.... «De familii—fără grijă. Zice că are noroc.... «In amor. Cât despre milă, remuşcare—i-o nimică!... «Căci aşa e lumea noastră şi burlacul n’are frică.

«El trăeşte pentru dânsul, se îngraşă cât un taur «Care-i slobod prin cireadă. O!... el e ca un balaur, «Ce pândeşte la răspânte, ca să-î cadă prada ’n ghiare. «Şi p’o bestie ca asta—nimeni nu o pune ’n fiare!... 5

•? ‘

«Parlamentul doar se uită cu plăcere la balaur! «Cum desfid societatea—chiar le pune foi de lauri, «Când constată iscusinţa, câştigată cu mult aur «El trăeşte pentru dânsul, se îngraşă cât un taur.

: ; !®

! :

«Nu e ’n stare să hrănească o familie—nevastă «El consideră aceasta ca o foarte grea năpastă «El l să ţie o nevastă?... şi copii?... e o ’njosire!.. «Cununii să pue dânsul?... şi să fie-apoi şi mire?.. «Asta este o insultă — căci el s’a născut din vânt «Şi e trântorul macabru ce se ’ngraşă pe pământ «Din sudoarea tuturora, el e ca o zi nefastă «Nu e ’n stare să hrănească o familie—nevastă.

«Sunt bătrân dar simt plăcere între fii şi între fiice «Sunt sărac—dar lângă mine am tot inime amice «Cât de bine-m! pare!... Doamne! când la mine vin cu toţii.... «Fii şi fiice — bucuroase împreună cu nepoţii. «Eu le dau din ce dă Domnul—ce găsim şi no! prin casă «Şi întindem colo ’n tindă, o aşa de lungă masă!... «Că me ’ngraş de bucurie, când le ved aşa voinice «Sunt bătrân dar simt plăcere între fii şi între fiice

; ! I$ ■

•1 ir)

•

«Am muncit din greu în viaţâ-mî, dar culeg acuma roade «Ce vrea Domnul să ne dee, căci suntem a lui , noroade.

«Tu stăpâne ce-ai adus, din pribegirea ta întreagă?.. «De cât jaf şi pustiire!... Cine poate să ’nţeleagă!.... «Ce oroare, ce cruzime e să laşi mereu pe drumuri «Pe fiinţele ce’n ghiare ţi-au căzut fără să murmuri!... «Cu copii de gât. Ce bestii!... ce fiinţi aşa neroade!.... «Am muncit din greu în viaţă-mî dar culeg acuma roade... Acest logos pe baronu-1 ’nspăimântă, se căeşte Şi feciorului cu frică, el acestea îi grăeşte: «Dragul meu Ion, tu singur îmi ştii grelele păcate «Dumnezeu acu me chiarnă să daîî seamă despre toate.... «Dar doresc, dragă Ioane, lângă mine o fenice «Ca să-mî ţie lumânarea, şi să-î dau această chee> «Asta-i ultima-mi dorinţă. Rog Ioane, te grăbeşte Acest logos pe baronu-1 ’nspăimântă, se căeşte.

| : I

Cel fecior mergând afară nemereşte ’ntr’o pădure Unde vede o femee culegând ciuperci şi mure Era palidă şi slabă, îţi făcea o mare milă Când priveai pe zdrenţuita şi desculţa de copilă El s’apropie de dânsa, o întreabă, o căinează îl propune că de milă, o să-î dea. Ea îl urmează; Şi o duce la baronul ca de ea să se îndure Cel fecior mergând afară nemerise ’ntr’o pădure.

De şi slabă, avea ochii mari şi plini de bunătate în privirea eî vioae se citea o sănătate

! |

Ş’o nobleţe distinctivă, care capetele ’ntoarce în contrast cu sărăcia care lacrătnile stoarce Chiar în mers şi în ţinută ea avea un dulce farmec Avea graţii inocente după care ochii lunec Toate-T dau aspectul galeş c’o plăcută simplitate De şi slabă avea ochit mari şi plini de bunătate El privind’o-şî aminteşte d’a feciorului cuvinte Ş’o primeşte drept în braţe, tocmai ca şi un părinte Apoi zice: dragă fată: vrei să fii a mea copilă?... Te adopt—te fac stăpână pe întreg’această vilă. «Şi-ţi mal dau această chee, să deschizi o ladă mare ' Dintr’o pivniţă ’nf undată undo este o căldare, «Şi într’însa o comoară. E a ta- dar ia aminte !.... El privind’o-şl aminteşte d’a feciorului cuvinte

Fata prinse bucuroasă luând cheea o păstrează Ear baronul sârutând’o parcă ’ndată înviează Şi cu vocea îngânată o rugă ca să-l asculte Lângă el dorea să stee, căci. voia să-î spue multe Spovedindu-se la dânsa—şi apoi putea să moară Ea în urmă să rămâe ca stăpână pe comoară începu dar să vorbească şi cu mare dor oftează: Fata prinse bucuroasă, luând cheea o păstreacjă.

«Scumpa mea!... d’acum vieaţa pentru mine-î o povară «Simt cum trece şi se stinge a vieţeî dulce pară «Acum Domnul să mă erte c’am făcut multe prostii

1 00

«Ah !... şi câte fete ’n lume ş’apoî cât de mulţi copiii... «Am lăsat pe drumuri fără nici un pic de remuşcare «Nici femoe lângă mine ca să ţiu n’am fost în stare «Ah !... ncroadă mi-a fost mintea — şi purtarea prea barbară «Scumpa mea ! d’acum vieaţa pentru mine-î o povară!... Câte ţipete ’n ureche-m! vin din mare depărtare!... «Mu ’nfior şi me cutremur. O ! Dumnezeule mare!.. «Uite-I! vin cu toţi la mine, me cuprind şi me sugrumă «Şi cu ei mai vine moartea, ca să-mi pue-a el cunună «Ah !... lăsaţi-mă în pace!... şi fugiţi... Vă cer ertare «V’am greşit aşa de multe, că nu merit îndurare ' «Dar ini-î rău me doare capul şi-mi pare aşa de mare !... «Câte ţipete ’n ureche-mi vin din mare depărtare!...

«Prin orgiile nocturne prin deboşuri bestiale «Mi s’a scurs din mine seva şi puterile vitale, «Când eram abia în vrâsta celor treizeci de ani «Căutam iritătoare, cumpărate cu mulţi bani «îmi venise într’o vreme dorul de însurătoare «Dar vedeam că ii’am putere să duc jugul în spinare «Căci stricat eram cu totul - deci urmaiu pe vechia-mî cale «Prin orgiile nocturne prin deboşuri bestiale.

«De o singură femee am avut puţină milă «Ş’a remas cu două fete, căci am părăsil’o ’n silă

«Cea mai mare astăzi are poate douăzeci de anî «Cea mai mică cred să aibă numai optsprezece ani ♦ D’o etate cam ca tine. Ce tiran am fost p’atuncî i «La o naştere asistat’am ş’am văzut ce grele munci!.. «P’o femee—câte chinuri!... şi cât este de debilă < De-o singură femee am avut puţină milă

II il .

. li

i j

IUI

< O istorie întocmai ca ş’a noastră», ’î <;liso fata «Suntem şi noi două fete, şi iram cunoscut pe tata «Mama noastră e bolnavă—ne spunea că-î părăsită «D’un boer — al nostru tată — Ea a fost prea trist ursită. N’am avut nici pâine ’a casă - nici un lemn să ne’ncălzim Ne hrănim cu erburî. Mam.a-Î greu bolnavă — ş’o păzim... cSâ nu moară. Ea aşteaptă cu plăcerea moartea-i gata < 0 istorie întocmai ca ş’a noastră - ’I cjisc fata. Cine eşti copilă... spune?... mama ta de unde este ?... Cum o cliiamă?... hal vorbeşte?... or croeştî vrc-o • poveste?... Reluă din nou baronul agitat către fecioara Mama mea» răspunde fata se numeşte Marioara Marioara!...» strigă densul. Dar pe tine cum te cheamă ?... . Eu sunt Lina» 0!.. acuma pot mai bine să-mî dau seamă «Dar e vis—căci nu se poate o aşa de mare veste Cine eşti copilă... spune?... mama ta ele uncie este?..

Mama este înşelată de un boer ce a sedus’o «E furată de acasă ş’îu pădure a condus’o «Ea plângând câte odată ne spunea d’acel tiran «Cum în ghiara sărăcie! a lăsat’o făr’un ban «Şi cu no! de gât prin lume--fără nici un adăpost «Zdrenţuite şi flămânde colindat’am făr’de rost «Nici o milă de la nimeni. Ahî... maî binc-ar fi ucis’o 'Mama este înşelată d’un boer ce a sedus’o. * Spui tu drept fetiţo dragă?... Vino în braţe colea vino !.... «Căci tu eşti a mea copilă !... Vino iute scumpă Lino !.... «Să te strâng cu foc !a pieptu-mî sângerat de laşitate C’am greşit şi voi martire reu dc mine-aţi fost uitate «Ah! greşala este mare, şi-i atât de zdrobitoare «Par’că n’am curaj la pieptu-mî să te strâng iubită floare • Eartă-me!... nu me respinge eşti a mea scumpă blondino «Spui tu drept fetiţo dragă?... Vino ’n braţe colea vino i pata însă cu oroare ii respuiule: - Ah!... atunci tu eşti tâlharul ce a sedus p’a noastră mamă !.... cTu eşti tata?... 0!... tirane!... eşti în stare să-ţi dai seamă ?....

I 72

«Despre crimă săvârşită—despre actul t;eu mârşav «De mizeria ’ndurată şi d’al nostru chin grozav?.. «Nu... burlacul nu se simte, nu e ’n stare să măsoare «Cât de mare-î laşitatea. El nu vrea să se scoboare... «Pân’acolo,-că-î ridicol-nici de Domnul n’are teamă «Ah!... atunci tu eşti tâlharul ce-a sedus p’a noastră mamă!...

}

«Şi mal vrei să-mi pui sărutu-ţi otrăvit de mârşăvie!.. «P’a mea frunte istovită d'o grozavă sărăcie?... «0!... eşti tata!... Nu se ponte!... Dac’aî fi şi ai fi fost «Am fi stat cu tine-acnsă—nc-aî fi dat un adăpost «însă nu... tu eşti un diavol dacă eşti tu tat’al meu!... «Căci nu poţi să-mi fi tu tată!... O!... nemernice pigmeu !... «Tu eşti laş când ceri ertare -c’aî fugit de căsnicie «Şi mai vrei să’mî pui sărutu-ţl otrăvit de mârşăvie!.. i

ilsi

ii i

•li fi :i;l;

) iif?l

«N’aî fost demn întreaga viaţă, să trăeşti cum se cuvine «Nu oşti demn nici pentru moartea ce aşteaptă lângă tine

«Ş’aî găsit de cuviinţă ca în ora vecinicieî «Să te mângâiu?.... 0!...dnr mama e în prada agoniei «Dintr’a ta neomenie. Tu eşti om?... Nu cred să fie «Oamenii ca tine ’n lume—laşi lipsiţi de bărbăţie !... «Să nu poată să hrănească o femee lângă sine !... «N’ai fost demn întreaga viaţă că trăeşti cum se cuvine.

«Un burlac e o povară între oamenii de bine «Nu poţi fi al meu părinte căci aî fost prea crud cu mine «Şi me crez! aşa naivă ca să am dc tine milă «Gând tu n’aî avut de mama părăsind-o în silă!... OL. Nu crede!... Nici comoara ta nu-mî treime burlace «Ia-ţi'0!...Dute’n iau cu dânsa unde sufletu-ţî va zace «Na-ţî şi cheea—mergi cu dânsa —fi afurisit de mine «C’un burlac e o povară între oamenii de bine. Nor! de praf colind prin aer şi văzduhul se ’ negreşte Vântul suflă în ferestre uraganul se măreşte Ea cjicând acestea pleacă, ear baronul se ’ngrozeşte D’a ei vorbe ce ca plumbul cad. Durerea-1 covâr şeşte.... Şi ecspiră-ear secretul cu comoara-1 ia cu dânsul Ast-fel că rămâne-o taină. Pe fecior-1’ îneacă plânsul Ear comoara stă şi astăzi căci pe nimeni nu primeşte Nori de praf colind prin aer şi văzduhul se

î negreşte. Corabia Vis Iun iu 1900. /<

_vb

vb • —-

_VÎ

!f CÂND l)K BĂI

E în Iuliu, şi căldura este grea, covârşitoare Soarele deslănţueşte arşiţa-î mistuitoare Pe pământ în aer apă peste munţi şi peste văi Nu se vede’n lunga zare de cât norii de văpăi.... Scoborâţî din colosalul car de foc ce dogoreşte Dovedindu-ne puterea-î ce’n biurou ne năbuşeşte

Toţi se duc la munţi la aer ca să guste la răcoare Balsamul din brazî-odihna dulce binefăcătoare Or la băi să-şi întărească energia moleşită De şedere sau de muncă, or de grijă copleşită Numai eu stau la’nchisoare întunerec murdărie Încasând averea ţăreî, ş’aşteptând mereu să vie.... Lefuşoara—care zboară ca şi când o bate vântul Căci o’nghite datoria multă neagră ca pământul

r- >

•

■

;

Bogăţia me tentează cu grămezile de aur Sărăcia me pândeşte ca un foarte crunt balaur

“I

Cum m’aş duce la răcoare între munţii mei doriţi ! Să mai gust din mângăere lângă fraţii mei iubiţi

V. *

Dar ceî mari sunt surzi cu mine că n’am spete. Nu me lasă Să m’apropiu ele căminul şi pădurea mea frumosăŞi gândind cum stau la umbră la răcoare ceî bogaţi Nor! de praf încep s’apară de furtună alungaţi Cerul se îmbrobodeşte se întunecă, ş’un fum.... Desrădăcinează arbori, felinarele pe drum Tinichele zbor în aer vântul urlă fioros Dumnezeu ne dovedeşte că e tare mânios, De greşeli de nedreptate şi de ura cea pizmaşă Parc’ar vrea să’nmormânteze omenirea pătimaşă !... Dar d’odată se opreşte—supărarea-1 mai slăbeşte Picături de ploae’n geamuri, cad ş’o piatră le’ndeseşte Bobi cât nuca sparg la geamuri rup la crăci ucid fiinţe Ceî din casă fac mătănii se supun la umilinţe SeTiblânzeşte creatorul—peatra scade—apa curge.... Liniştită prin răcoare, în sioae mari se scurge. Ah !... ce bine-î la răcoare!... Ceî ascunşi încep să easă, De prin case. Luna trece printre nori ca o mireasă. Deci gustăm şi noi răcoarea de la ploaia aşteptată.... Cam de mult—căci holda’ntreagă era tare însetată. Şi cu gând de băi de ducă ne simţim în fericire.... Un moment măcar şi’n piepturi năbuşim orice pornire. Eram trist căci Creatorul îmi părea că mă uitase Îî păstram o necredinţă,şi-mî ziceam că me lăsase.... Ca un fulg în lumea, mare făr’de rost în rătăcire.... Dar văzând cum in viază după ploae ’ntreaga fire Cum pătrunde’n casă aer cum se bucură fiinţa

•Cum lucesc în Chaos stele !... Ruşinat de necredinţa.... Ce-o avu iu.... MS plec în taina înaintea lui—şi’n mine Murmurniu o rugăciune între lacrămî şi suspine: El e domnul şi stăpânul. El pe toţi ne cârmuoşte Răbdătorul şi ’nţelcptul care eartă răsplăteşte După inima ce omul are—după cum se poartă.... în viaţa asta scurtă—el conduce a noastră soartă Şi-mîziseiu: El are grijă despre toţi —El ne hrăneşte Va avea şi despre mine grija care trebueşte Deci la ce-aş mai fi pe gânduri ?:.. Nu sunt oare ’n mâna Lui?... Când o vrea El me salvează — fie ’n voia Domnului !... Corabia a/„, Iun iu 1900.

v— C-r^ gj.-O—'-v-

LA ISLAZ BocitatS cu ocazia representaţiilor din Corabia şi Caracal pontru fcndul statucl dc la Islaz.

Uncie Oltul ş’înpreună cu Danubiul col mare Intr’o zi de Iuniu sacră fost’a mare adunare La Islaz în rugăciune un popor de veci uitat Cere drepturi libertate ce ’n picioare s’aîi călcat.

Preoţimea ’n rugăciune—Popa Şapcă cuvintează Ear poporul mii şi sute umilit îngenunchiază Sentimentele civile şi cu cel religios Sub drapelul României se amestecă voios

Pentru ’ntâia oară vede românimea asuprită Fâlfâind stindardul nostru ’n atmosfera aurită Mii do voci strig «ura»!... falnic şi cu toţii se pornesc Spre Caracal unde ţara cu Magheru îî primesc.

Heliade le-aminteşte vitejia strămoşească Ei cu mic cil mare strigă: libertatea să trăiască

Şi de multă bucurie sbor căciulele în sus Plete lungi se ved prin aer fâlfâind către Apus

Ear Goleşti! spun de clacă—boerit şi lăcomie Revoluţia va şterge orce urme de sclavie «Să trăiţi „le strigă dânşii" voi ţărani ce aţi păstrat. «Printre secol! caracterul românesc nealterat

li >

«Voue se cuvine cinstea -voi aţi fost curat martiri «De la voi şi Turci şi Ruşii—nepoftiţii mosafirî «Au luat şi bir şi daruri şi pristolul din altar «Dar mal mult ve jefuiră veneticii din Fanar

n Vt

Teii s’arată şi mulţimea il primeşte cu ardoare Ear Bălcescu dus în braţe le vorbeşte cu ’nfocare: «Nu-! viteaz acel ce vede numai sângele curgând «Ci acel ce desrobeşte pe poporul cel flămând

«De la mic până la mare tot Frăţie s’o dorim «Pentru sfânta libertate noi cu toţii să murim Deci «Trăiască România» strigă toţi într’un cuvânt Şi pătrunşi de sentimente cad cu faţa la pământ

m {>r;

Voi ce azi trăiţi în pace în moderna Românie Cugetaţi la ei o clipă fără ură sau mânie Recunoaşteţi fără silă că printr’înşiî a(JI trăim Temelia libertăţeî de la dânşii moştenim Şi cu toţii în unire să lucrăm să făurim O columnă uriaşă pentru el să construim Care vecinie să arate la nepoţi şi strănepoţi Ridicarea României prin aceşti mari patrioţi. Corabia

Sept. 1898

mar-rA-

CÂND DORMÎ <Muzica de E. G. Sindulcscu)

Când dormi în patul teîî de nimfă Cu plete lungi cu umeri goî Tresari în somn un zâmbet dulce Zăresc p’a tale buze mol ■

Visezi sunt sigur eşti regină Şi zâmbet dai la muritori Zefirul dulce lin adie în patul teu cel plin de flori

•lîii

Ear tu îi vezi cum se prosternă Şi graţii cer neîncetat Un semn ce faci din cap le zic6 Nu pot.... fugiţi... m’am supărat!....

D’afară luna contemplează în noaptea plină de senin Amorul doarme lângă tine în somn el te sărută lin. Geloasă Venera scoboară Din cer la tine cu venin Dar mută stă şi te priveşte* Admiră corpul teu divin \

Deschizi atunci ochii spre mine Amor şi Venera s’aii dus Rămas în locul lor cu tine La sănu-ţî cad, c’un dor nespus. Corabia 5S/'o st. n. 1898.

■

CAM) SĂRUŢI (Muzica de E. G. Slndulescu)

Când săruţi cu buze calde Peptul tău ş’al meu Palpitând de fericire Se lipesc mereu

Căci e prea frumos în aer Stoluri pic din flori Cu mirosuri ce ne ’mbată Şi ne-aduc fiori. } ■

1 ■

, V-t... ■. *

Gura ta e fagur dulce A mea*! sorbitor Care vecinie se adapă Din al tău isvor

Uncie nu-s de cât delicii Ce nu se sfârşesc Tot strângându-te în braţe Simt că te iubesc. Da.... iubesc — tu eşti amorul Cel încântător Eu în tine pun speranţa Cu tine să mor. Şi murind noi împreună Ne-om uni iii raiti Vom trăi în fericire Ca ’ntr’o zi de Maiu. Corabia ■ V.» 1898 st. n.

CÂND DANSEZI illuzici do B. Negulescui

Când dansezi ca legănată D’al meu braţ puternic Zbor cu ţine şi-mî plec capul Ca şi un cucernic.

Tu îmi laşi p’al teu pe umăr Eu te prind de mână Ah!... d’acum eşti lângă mine Scumpa mea stăpână.

Noi formăm un corp ce zboară în nemărginire Strâns uniţi uităm de lume Ş’a ei nesimţire

Ear picioarele ’n cadenţă Alunecă ’n sală

Pe câncl sânul teu palpită Fără de sfială

Lumea zice că cczistă între noi iubire Las’ să zică nu ne pasă Simţim fericire

Cel puţin dacă de soartă Am fost despărţiţi Să dansăm, numai cu dansul Noî vom fi uniţi. Corabia ':Yt 1808.

CAM) SURÎZÎ

Când surîzî se luminează Or şi ce ’mprejurul meu Când priveşti se ’nseninează Inima şi gândul meu

Ear când ochii printre gene îi întorci şi me ficsezî, Me ucizi — ear a lene în alt loc îl îndreptezî.

Eşti un idol de plăcere Eşti un înger din senin Eşti sublima mângâere Ce alină al meu chjn . «

;!l

Fericirea e ascunsă In frumoşi-ţî ochişori

«7

Ear fiinţa mea-î pătrunsă De amor şi de fiori

Mă silesc să caut locul Potrivit în fundu lor în zadar—prea mare-î focul Ce dogoare arzător

Obosit mi ’ntorc privirea Neputând ca să m’ascund Căci profundă-! adâncimea Şi nu pot ca s’o pătrund

Vocea ta melodioasă Când s’aude ’n sindrofii E aşa de mult frumoasă Că dorim mereu să vil

Ochii, vocea şi guriţa Când ne cânţi încetişor Ne transportă ear cosiţa ’l-al teu farmec răpitor

Tu eşti bună eşti drăguţă Răpitoare şi frumoasă Eu sunt sclavul teu... puicuţă... Fii cu mine inaî miloasă !....

De şi eşti o ştrengăriţă Ear din ochi faci mai la toţi Furi şi inimi furi şi minte Cu ochii tei aşa de hoţi....

Eu nu-ţi cer dragă fetiţă De cât cei doi ochi tâlhari Sânul pieptul ş’o guriţă 1 t/v-Să sărut la zile mari. Corabia 10 Ianuar 189^

s I

CÂNI) PRIVEŞTI CI OCHI ALBAŞTRI

Când priveşti cu ochi albaştri Mari, drăguţi şi răpitori Un fior plăcut şi dulce Mă cuprinde-adese ort

Ear imagina-ţî de fee Se imprimă ’n Eul meu Urmărindu-mă ori-unde Eşti femee— dumnezeu

Văd că cerul e albastru Văd şi ochit tei d’azur ît compar ansă în ochi-ţî Mă confund fără murmur

Im plec capul ca şi sclavul Către scumpul s6u tiran Şi me las în reverie Dus de gânduri la liman

Tu atunci c’un zâmbet dulce Ce-1 arunci spre robul teu Me deştepţi căci tu aî milă Eşti femele — dumnezeu Căci atras de magnetismul Ochilor fermecători Nu mal sunt stăpân pe mine Te sărut de mii de orî. Corabia **/< 1898.

)

I 1

sri

• •

........

CÂND PRIVEŞTI CU OCHII NEGRI >

Când priveşti cu ochii negri Plini de dragoste şi foc Din instinct fără voinţă Te cuprind pe la mijloc

Tot ast-fel şi sărutarea Când mi-o dai încetişor Fără frâu a mele buze Sorb nectarul teu uşor <

Pe când capul dat pe spate Şi cu părul resfirat Cade pradă gureî mele Fără milă nici păcat

Ochii fac acestea toate Ei sunt plini de tainic dor Ca toţi nobili stau la pândă Săgetând ’n a in tea lor. Corabia ' 4 1898.

S,„XXj2

I L U Z I L N I

Când eram copil acasă, cu ce dor m’-aduc aminte De iubirea părintească şi de dulcile cuvinte.... Ce-ascultam cil-a ten ţiu ne. Amintiri nepreţuite i Stau gravate în trecutul de iluzii negrăite i Când credeam fiinţa noastră că ar fi nemuritoare Mă visam zburând prin aer—ajungeam până la soare Dimineaţa rânduitele după nucul din ogradă îmi cântau c’o veselie ş’o mândrie de paradă Nemurirea era ’n suflet ideal măreţ şi sfânt Nu-mi trecea prin gând vr’odată c’o să mor p’acest pământ C’o să sufer—şi că lumea poate fi aşa tirană Lângă mine era mama cu privirea ei bălană MS ’nvăţa să fiu cuminte, să ascult —şi cu iubire Mă strângea la sânu-î dulce în ecstaz de fericire Pe când astăzi cu durere văd că totul s’a schimbat De mizeriile noastre tare-s decepţionat i Tatăl meu era ca mine şi părea întinerit Pe când eu, mă văd copiii prea curând îmbătrânit

■ 94

Eî trăiau, aşa se zice, cu puţin’ învăţătură Şi munciau făr’ de ruşine—abia ştiau iscălitură Pe când azi răsar ca scaii mii şi sute de ’nvăţaţî Cer tot slujbe—fără muncă pretinzând că sunt titraţi Li-i ruşine ca o pâine s'o aduc’ acas’ în mână Pe când biet stomac săracu n’a mâncat d’o săptămână Azî avem fâr’ndoialâ tare multă fodolie Mode care ne sug punga şi ne-aduc în sărăcie Dar n’avem chiverniseală căci n’avem economie Ş’am căzut făr’ îndoială într’o groaznică robie

)

: (9 ţ

I '

Astă-zl ţara c datoare'la bancheri cu miliarde Ear ţăranul talpa ţăreî în pârjol şi foc se arde Patrioţi avem cu chila ce promit reforme mari Oând pun mâna pe putere ol devin mai gol samsari în loc munţii să străbată ca să scoată bogăţia.... La iveală—şi să ’ncepem cât de iule industria Fără care miliarde vom plăti aşa do multe.... La streinii. Dar este oare cineva ca să asculte?... Ei se ceartă ca ţiganii ear streinii trag foloase Căcî dobânzi şi datoria ne sug măduva din oase Uf!... acesta este sigur adevărul trist şi rece însă drept, căcî ţara noastră printr’o mare criză trece Noi tăcem—purtând pe umeri liniştiţi acest jug mare -Ce ne atârnă greu de gâturi fără ca să fim în stare....

Să-l zdrobim, prin muncă multă economică şi dreaptă Lăsând cearta la o parte—Europa ne-aşteaptă Dar ce cjic?... ce am eu grijă cine-or fi stăpâni pe ţară ?... Nemţi, Chinezi, Englezi sau Ruşi!—viaţa noastră-! tot amară! Patrioţi! ca şi astăzi s’or certa pentru ciolan De la cel mal mare rege până la cel ma! mic golan Ear poporul ca şi astăzi va purta p’a lui spinare Jugul greii,—ca să i-1 eie!.... nimeni nu va fi în stare. Corabia 4 lfi Oct- 1S9S.

I DOR -DE TARA i

EşiţT din toropeală români ce ve simţiţi !... Ş’începeţ! industria de vreţi ca să trăiţi !... Căci eată ţara noastră, cum strigă ’n agonie în ghiarele streine se zbate se sfâşie

!' I

' <!

■

Mâhnit şi cu durere ori unde me întorc Nu ved de cât streinii cum ţara mea o storc Afaceri, milioane, şi tot ce-î mal bănos De eî se ’nchiriază ’n acest pământ mănos Sunt mulţi ce’s la putere, români el se numesc Veniţi din ţări streine românii schingiuesc C’aicî e ţara d’aur şi toţi se grămădesc Pe ea ca şi lăcuste o sug o prăpădesc Şi ca să dea dovadă că nu se mai sfiesc Nici numele nu-1 schimbă în nume românesc Ci trec prin generaţii cu nume din Fanar Sunt vecinie la putere de nime—n’au habar Aceste secăture formează ceata care Conduce românismul ce-î duce în spinare Nu simt că chiar prin nume, eî sunt streini de no! Si n’au nici o ruşine ne’aduc mereu nevoi

Desfid secole care vecjutu-i-a venind Desculţi şi gol p’aicea asii pâine cerşind Şi astăzi bogăţia îl urcă în palate La eî s’adun miniştrii, la el se dau serate. Sunt unii chiar miniştri, ajuns’au la putere EI beau şampaniî scumpe Românului dau fiere. Bancherii cu milioane avem pe Domnul Froim Zarafii se presintă sub firma unul Şloim Dantele şi mătăsuri găsim la Domnul Hacic Ear fabricanţi de stofe un tip ca Moişe-Iţic Bucatele se cumpăr de Chir Gramatopulos Vin şlepuri încărcate lui Nicolotopulos Legumele-s vândute de Naşi Braţ Ivan Ce vine din Târnova sărac lipit—golan Ş’în ţara Românească el prinde Ia putere Se ’ngroaşă ’n burta-I verde făcând mare avere. Aceştia sunt tipuri de neaoşii Români Ce ţin puterea ’n mână al noştri buni stăpâni!.... Şi cât de mult me doare când ved sub ochii mei Cum biet ţăran săracul e stors d’aceştî mişel!.... întocmai ca o cârpă ce-o storci şi o arunci Aşa-I de scurs sărmanul, muncind el dă în brânci!... Privind în faţa-î arsă de soare şi de trudă O milă te cuprinde că soarta-I aşa crudă, Şi dup’atâta muncă-1 mai şi otrăvesc Cu vitriol ardei în rachiul ovreesc. Silit sunt ca să cumpăr un lucru cât de mic O haină ’ncălţaminte ele la un venetic De multă întris.tare în pieptul meu suspin Surit mic nu am putere —me umplu cu venin 7

Dar cine să cuteze a (Jice un cuvînt D’această jefuială ce-o privesc plângând Stăpâni avem afară pe Nemţi apoi pe Unguri Comerţul înăuntru îl sug Jidani! singuri Ear Greci! dau târcoale în pieţele de grâne Fiînd-că sunt samsari! averelor române Ţăranii, arendaşii, băcani şi marchitani Boerl de viţă veche sunt slugi pe la Jidani în fabricele noastre în munţi! ce! bogaţi Sunt numai capitalur! de jidov! ’ngâmfaţ! Ce trag la falimente ş’apoî o şterg afară Umflându-ş! buzunarul, căc! n’au vr’un dor de ţară !.... La Grec! se esceptează ei vin sărac! lipiţi Şi pleacă la Patrula cu bani agonisiţi. E trist că Europa ruinele nu-şî vede Jidani! o minează, într’înşi! se încrede De ce nu fac! o!... Doamne !... un geniu ca s’ajunge Ovreii ’n Palestina, căc! e târziu... ajunge!....

No! dăm materii prime ce zac necăutate Şi ni le ’napoiază din cea străinătate Sub altă formă nouă ma! scumpă ma! greoae Zicând că e mătasă şi nu-î lână de oae!... Din toate-acestea sigur câştigă fabricanţii Zarafii, curtieri! şi mâi toţi traficanţi! Românului rămâne mereu ca să muncească Şi cu a lu! sudoare strein! să ’nbogăţească Pe el toţi îl tratează ţăran şi modârlan Chiar liftele streine ii zic că»! ţppârlan

Dar nu ştiu că opinca, bârsana şi sumanul Formează pe românul, şi că din el sărmanul.... Eşit’au acei mândri viteji ce ne scăpară D’a turcului urgie şi ne emancipară. La Plevna, la Rovine, la Griviţa, Zmârdan Eroul cel mare a fost bietul ţăran Deci lui i se cuvine mândrie şi onoare Căci numai el e singur ce pentru ţară moare Străinilor cu tifla dispreţ să le servescă Căci dânsul stăpâneşte moşia strămoşească Ear cel ce-s la putere a! se! conducător! Se cere ca să fie mai mult prevăzător! Să aibă milă Domnii, d’acel sărman ţăran Ce vecinie este slugă la grec şi la jidan. îl

Ardealul ţipă, zbiară, în ghiare ungureşti Ce vor ca să ucidă copii! româneşti Era ’ntărit acorun partid naţional Din ură îl zdrobeşte partidu liberal. Când ved aşa mizerii, Românii pe Român! Ca câini! se mănâncă — zic Doamne ce păgân!!... Că nu ’nţeleg nimica! nu simt că ura lor Serveşte ca să ’nalţe un tron ungurilor

La Pesta se primeşte cu mult alaiu un rege Ce'crede cura veche prin asta se va şterge Pe când Braşovul vede ostaşi! româneşti Strângându-se în braţe cu honvezi ungureşti Ear biet român săracul nimic nu i-a rămas Ca Horia şi Cloşca pe roată este tras

100

Ca Iancu în pustie oftează cu durere Spre ceruri el priveşte căci nu are putere. El n’are voe limba, credinţa să-şi urmeze Şi ungurii cu forţa vor să-l estermineze Prin şcoli este poruncă să ’nveţe ungureşte Nici pruncului nu iartă s' grăiască româneşte Biserica-! sondată de fişpanî, episcop! Ce fac la propagande prin ce! catolic! pop! Voind să doslipească credinţa cea română Din vechea ei sorginte, la naţia păgână. Prin temniţele ude martiri! putrezesc Ear prin bătăi s’înalţă stindardul unguresc Şi cât de mare-î lupta acolo în Ardeal O ştie Ardeleanul ş’al lui sfânt ideal !.... De secoli ronlânimea se roagă şi se luptă S’ învingă ungurimea cea naţie coruptă Venită din pustiuri, ca cea mai crudă fiară Sfâşie românimea cu-a e! mârşavă ghiară.

Urgia se întinde şi dincolo de Mureş în leagănul Moldove! în vechiul Maramureş De unde Dragoş Vodă purces’a cu alaiu D’a Ungurilor scârbă plecă ’utr’o zi de Maiu. Sunt tot Român! ş’aceî din frumoasa Crişiană. Precum şi cei din dulcea mănoasa Temişiană Ce zac tot sub urgia călcâiul unguresc în ţara lor natală ’n pământul strămoşesc

101

Ear Moldovenii cari ’n Basarabia mai sunt Se pleacă la porunca muscalului cel crunt. Găsindu-se vre-unul cu dor mai priceput Pe dată amuţeşte sub lovituri de cnut Deci toţi din patru unghiuri la scumpa Românie Privirile-şi ’ndreaptă să-l scoată din sclavie!.... Dar ea’n tăcere surdă o ’ncântă diplomaţii Căci Dinastia noastră e rudă cu ’mpăraţiî.

III

în ţara cea frumoasă în dulcea Bucovină Cu munţi cu văi şi plaiuri cu apa ei cea lină Cu clima-i sănătoasă cu câmpul ei mănos Cu flori şi păsărele ce cânt aşa duios Era atunci pe vremuri—în timpii de mărire Destulă bogăţie ş’o mare fericire Când Ştefan domn cel mare într’ânsa locuia Şi la Suceava scaun de aur îşi avea Din munţii şi pan’ la Nistru din deal şi pân’ la Mare întâmpina cu ferul duşmanii la hotare Ca leul către pradă cu oastea lui cădea Tăindu-î şi princjându-i, mii mii măcelărea Tătarii ca şi Turcii la el se gudurau Poloni şi falnici Unguri de dansul tremurau Ear astăzi Bucovina cea dulce reşedinţă A domnului cel mare-I ajunsă ’n umilinţă Românul este slugă la neamţ, polon, rutean El... cel mai tare ’n lupte—el.... falnicul oştean

102

Pământul ţârei sale ajuns’a la mezat Ear Putna mănăstire de Leş! s’a întinat El n’are drept în ţară — streinii Tau cuprins Şi de urgie mare căzut’a ca învins Suceava capitală e az! un sat rutean De ce nu înviază ilustrul Moldovean!.... Să dea cu spada-î cruntă prin Leş!, Poloni, Ruteni Şi să reînvieze uitaţi! Moldoveni!....

Ear când mi’ntorc privirea spre fraţi! Fârşeroţ! Armânii, Grămuşteniî, Românii epiroţî Un dor ş'o jale lungă de dânşii me cuprind Când naţii de tot felul spre eî mâna întind. Acolo ve<J! pe Turcul hidos, barbar, păgân Dictând cu iataganul, crezându-se stăpân Ear Greci! şi Bulgari! se lupt ca să găsească Mijlocul cum se poate ca e! să stăpânească.... Acea frumoasă ţară din Roma deslipită Românilor prin secol! de dânsa dăruită. Acolo Fârşerotul doar limba-ş! mai îngână Prin doină el trăeşte sfârşitul îşî amână Ca vulturul pe stâncă scoboară şi se pierde Sărind din munte ’n munte prin brazi şi earbă verde Balcanul singur ştie ce multe suferinţ! Păstrat’au Fârşeroţii, din moş! de la părinţi Ear doina lor e dulce răsun codri! de jale Păstori! când o cântă din buciume cavale

las Atunci natura tace ş’ascultă dorul sfânt Sublim duios şi marc în cer şi pe pământ Ce trece peste ape prin munţi şi peste dealuri Spre scumpa Românie se ’ndreaptă idealuri Dar ea din depărtare nimic nu poate face Că-i mică între state dorind să aibă pace Aşa că Fârşerotul tot singur se munceşte Cântându-şl doina sfântă prin munţii ce-1 umbreşte O rază de speranţă luceşte ’n depărtare Cu care se ’ncălzeşte românu ’n desperare E raza de la fraţii latini, ce-î privighează Şi naţia română c'u dânşii înviează. Corabia ;August 1900.

7~\ ă-Zo"

FRUNZA VERDE PĂDURICE iSoţiei mele)

Frunză verde pădurice Lumea despre mine zice C’am amante Prea galante Şi cu dânsa Lina mea Draga dulcea turturea Care m’am iubit cu ea Din copilăria mea. însă eu-s’un biet sărac Nimăruia nu sunt drag Trag la carul sărăciei Privind jindul bogăţiei Şi când viu sătul de chin Ea mă ’ndoapă cu venin C’auzit d’o vrăjitoare Zgripţoroaică cobitoare Ce i-a spus i-a descântat Tot minciuni — fără păcat

ÎU5

Doamne sfinte ş’îndurate!... Care faci mereu dreptate!... Fă-mi şi mie, ş’îngrozeşte... Pe codoaşe, le trăsneşte !... Să nu maî hodorogească Şi pe puică s’o momească Să se ducă în pustii Unde să le ’ngropi de vil Şi să moară tremurând Ca inima-mî sângerând. ii

Sunt voinic şi fac din ochi La femei fac de deochi Aşa zice mândra mea Care m’am iubit cu ea Din copilăria mea. Eu nu fac de fel din ochi Nici descânt d’ăl de deochi Ci îmi văd de sărăcie Şi de multa datorie, Dar mă port şi eu curat Ca un simţitor bărbat Căci dacă sunt sănătos!.... D’aia poate sunt chipos!.... Ş’or căta muerile Or poate şi feti le Dar eu ochii mi-î arunc Şi la femeea cu prunc Căci mi-o milă şi-l clesmercl Ear pe ea clin ochi o pierd

10G

Şi dacă dau sărutare Asta nu-i cu supărare Fac la unele pomană Cum de pildă o vădană Or o fată părăsită Ce-i de lume horopsită. Eu nu cred că fac vr’un rău Căci atunci sunt nătărău Ci cu bine me silesc Pe toate să mulţumesc Şi aceasta la ’ntâmplare Poate ’n <}i de sărbătoare Căci de-altfel nu me bag C’apoî mai şti ce-o să trag Ci adăst şi dacă cade Mie-atunci mai bine-mi şade. Sunt bărbat politicos Nu vreau să fiu urâcios C'atunci fug ca de năpaste Ca de cjilele nefaste C’aşa-i şade. mult mai bine Unui voinicel ca mine. iii

: ■

Toate-s fleacuri si nimicuri Nevestica mea-î frumoasă Şi e tare drăgăstoasă Eti numai pe ea cinstesc Şi pe dânsa o iubesc Dar ea mult mai e geloasă Şi d’aci răutăcioasă

107

Eu-î-arăt mereu iubire Ea-Î căzută în neştire O sărut cu dulce *n gură Ea îmi trage-o ’njurătură O sărut cu foc şi pară Ea mă dă pe uş’afară Când mă cerc ş’în braţe-o strâng E ca un copil nătâng Şi-mî tot spune gelozii Care sunt curat prostii Căci ea chiar nimic nu vede Dar ce-aude toate crede De la intrigantele De la zgripţoroaicele De la bahadârcile De la vrăjitoarele Oare n’au ce să mai facă în loc gura să le tacă Noi avem copii frumoşi Ear la alţi-s ofticoşi Noi trăim în armonie Ca oamenii de omenie, Noi suntem prea potriviţi De codoaşe urgisiţi Suferim de sărăcie Ne ’mbătăm de armonie Şi d1 aceea ne urăsc Şi prin lume ne părâsc Dă-le Doamne foc din cer!... Să le topeşti ca pe fer!....

v“*

108

Să le baţ.î cu biciu de foc Cum îşî bat de mine joc, Şi vor să ne strice casa Gospodăria şi masa. Corabia -M, 1898.

•:

C II A O S (Continuare)

Cântul IX

N’a trecut complect un secol, bunul Chaos s’alarmează Răutăţile clin lume foarte mult îl enervează Căci el vede tot din sceptru —când privirea îşi aruncă... ’N furnicarul omenire! tot în luptă şi în muncă Tot ce-1 face ca să pară mai ales nemulţumit E că mulţi exploatează pe ţărani nemiluit Şed zadarnic—iar venitul se măreşte din sudoarea... Muncitorilor ce rabdă de la dânşii împilarea Om pe om se schilodeşte, om pe om esploatează Omul carnea lui mănâncă ş'în orgii se desfătează Că sunt bestii!... îl compară, mizerabili îl numeşte Şi de scârbă de mânie el atunci se înăspreşte Căci îşi (Jice: <Eu un secol le-am dat să se ’ndrcpteze <E! din contra tot în rele—au căutat s’înaintecje «îmi tot spun c’acum în urmă prin aşa... civilizaţi! *Se silesc ca s’îndrepteze pe sălbatec! ş’alte naţii

110

-Dar prin asta-î torturează şi războiul se declară <între eî ca nişte fiare se ciuntesc şi se omoară «Interesul cred că este acel care le dictează «OL. nemernicul acela nici de fel nu s’înveghiază... De aceea chiar pe dată o să-î chem la judecată «La cei reî să dau pedeapsă la cei buni a lor răsplată «Mergeţi dar> se adresează curierilor «cu bine «Şi vestiţi că ’n zori de Ziuă toţi să fie aci la mine «Cea d'întai la rând să fie * Tirania* cum v’am spus «Să vedem ce ne mai spune şi ce veşti ne-a mai adus «Da mărite chiar îndată vom pleca în cercetare «Si pe toţi îi vom aduce ’n zori de Z* la ascultare ],)ic atuncea curierii şi cu toţii se pornesc Prin văZduh să ecsecute ordinul împărătesc.

Chaos intr’ în adunare unde toţi la rând aşteaptă Sus pe sceptru el s’aşeaZă cu mărirea-i înţeleaptă îşi aruncă într’o clipă ochii peste adunare Şi le Zice cu o voce ce-i pătrunde ’n mădulare: «Aţi venit!.... acum vedea voiu ce-aţl făcut în lumea mare «Dacă sfaturilor mele voi aţi dat vr’o ascultare «Vai de voi dacă acuma tot la rele aţi făcut *Ve trimit direct în «Tartar» nici nu pot să mai discut

I 111

«V’am ertat odată—âns’acum ar fi s’aveţî ruşine «Să vedem găsesc vreunul care ’n lume a făcut bine «Ia să vie «Tirania» să vedem ce bunătăţi «A făcut —or poate vecinie s’a ţinut de răutăţi.

«MS presint mărite Ch a os—sunt pe lume Tirania «Un indiciu ce apare când se stoarce Sărăcia «O putere arogată pe nedrept de un Sultan «Dreptul care ia sorginte chiar direct de la Satan «Judecata cea mai oarbă nedreptatea fără frâu «Legea care-î ticluită la poruncă ş\ în desfrâu «Ucigaşa făr’de lege—favorita cu noroc «Resultat al Bogăţiei grămădită la un loc «Un efect de la «Putere* la vreunul dăruit «Care-şî bate joc de toate când puterea la orbit «Eu sunt dar nepăsătoare, nu voesc să ştiu de fel «De torturi de mişelie nici de cel mal crunt resbel «Ştiu atâta.... că la ordin când am poftă de ucis «Mi s’aduc aceia care în aresturi s’au proscris «Fie că n’au nici o vină or că-s numai bănuiţi «Am plăcerea ca în faţă-mî eî să fie schingiuiţi «Şi atunci în desfătare fără nici o remuşcare «închinând cu bucurie spumă vinul în pahare «Altă dată-î pun în ţeapă—ei se zbat în agonie «Eu cu oameni de nimica fac o straşnică beţie «Fac un semn—şi dintre oaspeţi câte unul sunt târâţi «La ţepuşele în care foarte crunt sunt omorâţi. «Interesul ’ml dictează el mo face aşa de cruntă «Incântându-me cu multe. De la moarte trec la nuntă.

(

112

]Sii mal sunt de loc .stăpână peste negrele-mT gândiri Şi dau drumul fără grijă la urâtele-mî porniri • Căci prin multa lui fineţe el curând m’a fermecat E politic fără seamăn- îl urăsc dar l’am stimat. • Sunt puternici care dacă au ajuns ca să dictecje Nu mai au do fel ruşine vor mereu să se distreze • Fără ca să se gândească vreodată la cădere < îngâmfaţi cu nasul mare sunt foduî că-s la putere. După ce-au căcjut -pe urină, linguşesc pe cel cu vacjă Tot cu gândul la putere îl aşteaptă ca să cacjă 'EI se sapă între dânşii—îiu-s cât de puţin levenţi Câştigaţi mai mult-s’aceia cari .sunt independenţi Sunt apoi superiorii din biurourl ministere Ce cu vrajbă persecută pe slujbaşi fără avere cControlori de căi ferate transportaţi prin staţiuni «Care duc pe la inspecţii tot carnete cu minciuni ■ Ear amencjile curg droae — împlinirile curg râu «Căci inspectorul admite—fără milă fără frâu «Sunt chiar unii ce prin staţii 11’au venit ani mulţi d’arândul «Ne ştiind să inspecteze or plimbarea plictisind-ul Ast-fel că din depărtare e convins de personal «AmendeaZă, pedepseşte din rapoarte.... e scandal!... < MulţI se luptă pentru ţară —- rămân surZi, ologi sau orbi • Pe când alţii zac prin şanţuri devenind pradă la corbi " .vCând se ’ntorc în sat la dânşii mai tâi’Ziu sunt răsplătiţi «Cu răbdare nepăsare or adesea horopsiţî

I <

113

Li s’atârnă d’ale. zdrenţe decoraţii de metal <;Se tărâsc ologi pe stradă morţi de sete ca... Tantal Ear acei cari ’n războaie tot prin dosuri au luptat «Ne a vând picioare rupte sunt slăviţi neîncetat «Capăt posturi importante şi trăesc împărăteşte «Bănuiţi nu sunt că poate, le-au luat curat hoţeşte Astfel dar societatea răsplăteşte pe martiri «Ce cu sângele stropit’au libertatea—şi te miri... «Cum se ’ngădue aceste strigătoare nedreptăţi Eu nu ştiu căci me ’nspăimântă toate-aceste răutăţi Sunt elevi care învaţă, eminenţi ajung să fie < Dar în urmă stau... La note s’a făcut vre-o hoţie Ved cu ochii cum-i ’ntrece cei la rele nărăviţi < Căci protecţie sărmanii neavând sunt horopsiţi «Se zdrobeşte conştiinţa unui suflet de copil «Ce prin studiu se sileşte ca s’ajungă om util «Nu le pasă. Interesul le dictează ’n aşa mod. «Îşi tocmesc chivirniseala să le fie mal comod «Comersanţl cu adevărul, economic! cu dreptate «N’aîi ce face ’n lumea largă făr’ un pic de laşitate

«Sunt popoare ce aspiră libertatea, să câştige «De sub jug—şi nu au gură după cât ar vrea să strige «Dar.... se lasă celui tare loate drepturile ’n lume «De cel mic nu vor s’aiujă de nimic, nici chiar de nume. «Când vreunul se încearcă ca să scape de robie «Chiar d’ar fi fără păreche, cel maî tare ’n vitejie «îl slăbesc prin hărţuială copleşindu-1 prin mulţime «Ca şi fiarele ’n pădure îl sfâşie cu cruzime 8

114

cEarâ alţii dau banchete fac orgii şi nu le pasă «Că un mic popor se luptă c’un titan la el acasă < Ved cum cade şi-l zdrobeşte nu-i dă nimeni ajutoare «Doar privesc cum i se stinge eczistenţa — până moare «Căci popoarele pier astăzi ca ’n spitale invalicjil «Mor cum poate ca să moară, de holeră indivizii «Şi de ce? fiind-că totul se comandă prin progres «Emanaţie a celui mal teribil interes «Aş avea mal multe Chaos ca să-ţî spun dar ved prea bine «Că presenţa mea-î urâtă în palat aci la tine «De aceea îmi dai voe să me ’nchin prea mult zmerită «La puterea ta ’nţeleaptă şi la faţa ta slăvită.

«înţeleg răspunde Chaos — «eşti un diavol îmblânzit «Care ’n forma omenească tu în lume al venit «Şi de sigur eşti capabilă ca rele să tot faci «Fără ca să al vr’o teamă că în Tartar o să <Jacî «Ved că voi în loc de bine tot cu feti plătiţi mereu «Nu voiţi de fel—nicîunul s’ascultaţî ordinul meu «Trecî la loc avea-voiu grijă să te pun la locul teu «Or de câte ori vrTin strigăt va veni Taurul meu • «Ear acuma să ne vie şi «Minciuna» s’aucjim «Ce ne spune—ce mai ştie, şi cu toţii s’o privim.

;r li r,

«Mo presint mărite Ckcios sunt Minciuna cea în floare «Acjî în orişicare parte pe pământul de sub soare «Eu sunt dar o cugetare născocită ’ntr’un minut «Indivizii scap cu mine de greşeli ce au făcut «Contra sunt cu Adevărul şi urăsc prea mult Dreptatea «Tot astfel fără sfială nu îngăduiţi Bunătatea. «Sunt de baştină la unii moştenită din strămoşi «Ei trăesc numai cu mine devenind foarte zeloşi «Ear la alţii sunt Nevoia ce se simte la ’ntâmplare «Scap cu mine câte-odată dintr’o mare supărare «Eu mai sunt ş’o intrigantă caro fac zavistii mari «între slab! între puternici ş’între toţi oamenii tar! «Trei surori suntem pe lume, una Intriga şiroată «Calomnia şi cu mine ne unim întru o ceată. «Eu sunt dar o îndemnare pentru mintea uşurică «Care iute se transformă în idee de nimică «De luptat am mult, cu oameni adevăraţi serioşi «Me ’ntroduc cu înlesnire la şireţi şi la fricoşi «Eu sunt singura scăpare la ştrengarii de copii «Când părinţii le ia rostul de la multe nebunii «La esamen cu studenţii eu sunt mama salvatoare «Căci orbesc Comisiunea prin minciuni îngrozitoare «In amor nu mai încape îndoială sunt ideea «Care ’ncânt creere slabe—eu le ţiu în mână cheea «Căci amanţii nu ştiu încă ce-a făcut a lor amantă «Care vecinie e curtată de o lume elegantă «Ea prin mine se slujeşte ca să scape de necac} «Şi croind minciuni cu chila mai la urmă face ha(J «Tot prin mine şi amantul care are ’ntreţinute «Scapă lesne de zminteală şi de scene neplăcute

116

Ear bărbaţii cu neveste când sar garduri la vecine Visa vi do nevestică combinaţii fac prin mine. Şi nevestele iubite care fac pomene mari La şireţi la cavalerii şi la ce! mai mulţi ştrengar! Fac ochiade şijiimicurî, joc de elc-ş! bat, le ’ncântă «Ajungând la teoria: poale lung! şi minte scurtă. «Prin biurourî cu slujbaşii — î! ajut când vine şeful < Vr’o inspecţie să facă orişicând î! vine cheful «Acei cari me usiteacjă ştiu să tragă la minciuni «Sunt vă(}uţ! îi recomandă între cel d’întâî 111a! bun! «Pe când alţii cu dreptatea cari sunt mereu ajur ' Neştiind să ’ndruge multe le găsesc cât’un cusur. <Tot astfel şi diplomaţi! toţi miniştri! deputat! «Când n’ar spune o minciună se cred foarte dezolaţi în mâncare ’n băutură ei devoră la minciuni în scris chiar, în cuvîntare şi în orice acţiuni. «Regi! însă în tăcere şi cu multă resemnare (Me cultivă me adoră pentru ţara iubitoare «Avocaţii în procese preoţimea în altar Toţi mişei! derbedei! sunt clienţi! me! în har «Aş avea aşa de multe ca să-ţ! spun dar me retrag ♦ Căci nu voiu a ta mânie către mine s’o atrag

«Am vecjiit ce-ţi poate mintea — piei din ochi! mei în lume - Eşti un fleac o secătură nu maî voiu să-ţî ştiu de nume < ŞÂ să vie.acum. de faţă Calomnia s'âscultăm «Ce ne spune—Lăie bune—şi cu toţi s’apreciăm

~ '

117

«Me presint mărite Chaos—sunt pe lume Calomnia «Un impuls o îndemnare ce aduce Lăcomia «Eu clienţi am bârfitoriî cari ştiu să clefetească <-.Eî prin dos croesc la planuri au talentul să părască «Au la limbă mâncărime şi nu pot ca să trăiască «Fără să calomniere ochi ce nu pot să iubească «Eu sunt soră cu minciuna şi nu am aşa de multe.... «Ca să-ţî spun — ş’această lume cu plăcere să m’asculte, «Căci la fapte d’ale mele la nimicuri şi prostii «N’o să crecji ce sunt în stare ca să fac prin calomnii «E destul să-ţî spun atâta : eu întorc şi răsucesc «Conştiinţele curate când încep ca să bârfesc «Gura mea nimeni nu poate s’o astupe s'o domoale «Provoc certuri şi bătae în căminurî ş’ln ocoale «Doi amici de văd—pe dânşii me arunc îi clefetesc «îi despart ş’apol în urmă eu cu alţii chefuesc «Doi amanţi de văd pe dată între ei me întroduc «îl despart şi fără milă a lor inimi le usuc «Zgripţoroaicele codoase fără mine ar pieri «Cotoroanţele gheboase fără vorbă c’ar muri «Prin urmare dar mărite, nu-s aşa răutăcioasă «Cum creqlut’aî înainte, eu me cred conştiincioasă.

«Cum ai

Conştiincioasă!... o aceasta e prea mult «Nici nu-mi vine ca ’nainte să ihaî pot să te ascult «Tu eşti mult mai rea cu lumea căci tu eşti zavistiosă «Tu pârăşti şi prin urmare eşti cea mal periculoasă «Ştii atât: să lingi în faţă ear în dos tu ştii să frig! «Şi cu mare bucurie ghiarele să le înfigi

118

«Ai o gură de aspidă tu provoci numai bătae «Ai o mutră de Meduză — ş’aprincjt mare bălbătae «Voiu căta să piei cu totul să te duet din ochit met «Intre cei din ceata neagră unde sunt mat mulţi mişei «Ear pe Intriga nici vorbă nu doresc s’o mat ascult «Căci e sora ta cea bună o ştiam asta de mult. Umilită calomnia se retrage — ear la bară Vine rândul să apară Spiritismul de afară.

;

■

ii a

o s

(Continuare)

Gântul X

«Me presint mărite Ghaos sunt pe lume Spiritismul «O putere nevecjută ce produce hipnotismul «Sunt născută deodată ca şi Spiritul în lume «Infinitul mi-e sorgintea el îmi ştie al meu nume «Eu sunt ceea ce se mişcă, eu sunt ceea ce se naşte Din văzduh pământ sau apă, dar nimic nu me cunoaşte < Eli sunt icî şi sunt acolo, sunt pe mare sunt pe vânt «Trec prin foc şi printre astre, pretutindeni c’un cuvânt «Sunt esenţa ce se stoarce din viaţa ’ndelungată «Unui corp trecut la moarte, parcă n’a fost nici odată «Şi ce scârbă!., ah ce scârbă!... am de stârvul împuţit «După ce-am scăpat de dânsul când microbii s’a ’nmulţit!... «Trec atunci în sferi înalte me apropiu ear de tine «Odihnindu-me de munca ce hi viaţ’a fost cu mine

120

«Sau aştept a ta poruncă să me duc la alt client «Ce se naşte—ca un medic me scobor la pacient < Eu sunt dar în orice lucru, părticică sunt din tine «Şi la toţi prin excelenţă eîî me port cum se cuvine «Când se simte trebui nţ* atunci prin semne sau prin visuri «lî arăt calea cea dreaptă—prin bătăi sau prin trimisuri El având inteligenţă se îndreaptă pentru bine «Ear de-I prost apoi greşeşte—tot în rele pentru sine

«Şi me supăr de prostia celui om ce nu pricepe «De şi tot cu—aceiâşi noimă altă treabă el începe «MS arăt câte odată când răbdarea s’a sfârşit «Intr’o formă de fantomă, dar atunci e zăpăcit «Căci de frică el se pierde chiar şi gura-T amuţeşte «Leşinat îndată cade şi atunci me plictiseşte. «Omenirea e fricoasă ne tacseacjă de strigoi De ispite sau de spectri, fug ca pui de piţigoî «în loc cinste să le fie că putem să le-arătăm «Calea bunelor moravuri, de vrăjmaşi să-i apărăm «Or când crime odioase sunt pe cale-a săvârşi «Să-i oprim şi pofta neagră în tăcere-a covârşi «Dar aceasta se întâmplă foarte rar căci noi în pace.... «Stăm ca nişte păsărele ş’în tăcere mult ne place «Prin pustiuri cimitire, noi venim pe la morminte «Concertăm în simfonia unor spirite cuminte «Nu putem să facem rele la nici unul din clienţi «De şi ei pe la morminte vin ca nişte inocenţi «Se găseşte câte unul care are pacienţă «S’în tăcere se adapă sub a noastră influenţă

121

«Dar aceasta se întâmplă foarte rar şi pot să zic «Că întreaga omenire nu e bună de nimic «Fiind-că nu au credinţă nici de fel în spiritism «De şi mult’esperienţe s’au probat prin hipnotism «Când în aer ridicat’am mediul d’esaminat «Or p’un deget se anină în văzduhul ne’ntinat «Apoi când fotografia unui spirit le apare «Nici atunci nu au credinţă în a mea putere mare «Sau când mâna pe hârtie le-o arăt şi când le-am scris «Multe sfaturi şi enigme—<}ic atunci că-I un trimis «Mo cuprinde multă milă de astfel de secături «Când chiar vocea mea din eter le vorbeşte ’nvăţăturî «Sunt cuprinşi deocamdată de prea multă pocăinţă «Dar pe urmă în discuţii nu mal au nici o credinţă «Ba chiar unii se arată foarte ţanţoşi me desfid «N’ati ruşine, se îngâmfă criticând în mod perfid «Ca şi când el n’au într’înşiî părticele de la mine «Prea şe cred grozavi n’au teamă, parc’ar fi streini de tine!... «Eu îl las ca s'aiureze orişice-ar voi să cjică «Când îmi vine la ’ndemână bag în el puţină frică «Me arăt pe la răspântii prin păduri sau prin maidane «Sub o formă de fantomă ori maiasmă din ciolane «Şi el fug... dar mal pe urmă tot nu cred—căci n’au ştiinţă... «Ce-î fiinţa lor?... Ce-s dânşii?... nu voesc să-şî dea silinţă «Cum ar crede eî că poate să ecziste o fiinţă «Fără ordin de la tine făr’un pic d’a mea voinţă!...

122

ţ)ic materie Ia toate—pan’ şi spiritului sfânt -Ce purcede de Ja tine peste lumi peste pământ < Spun că tu nu aî viaţă şi că nici nu mai ecziştî -Acei domni fără pudoare numiţi materialiştî. ♦ Orişicare naţiune a trăit p’acest pământ «M’a cinstit în totdeauna cu respect ca lucru sfânt <De când lumea e creată nimeni nu a îndrâcjnit Ca să murmure .în contră-mi căci pe loc Pai fi trăsnit!... «Numai astăcjî, Tu stăpâne!... laşi pe marii cărturari < Să te critice să strige tocmai ca nişte măgari Tot (Jicând că Spiritismul nu eczistă şi că este 'O invenţie—prostie, prin urmare o poveste < Şi din asta se deduce că nici tu nu ai fiinţă «Bâiguind aşa—or poate sunt zmintiţi de la ştiinţă.

«Ascultat’am cu plăcere tot şi toate ce mi-ai spus 'M’am convins că tu eşti singur dintre toţi cel mai supus «Şi d’aceea este bine ca să-î laşi în voia lor «Prin tăcere şi răbdare eşti amicul tutulor 'Lasă-î spirite în pace !... lasă-î să-şi tocească gâtul «Să bârfească cât le place până i-o găsi urâtul «Căci îndată ce-ar ajunge la belele şi nevoi «0 să-î vecji zmeriţi ca sfinţii ridicând ochii spre noi «In genunchi prin rugăciune—tot cu post şi

umilinţă <S’or ruga- de ertăciune or veni la pocăinţă

123

' Căci de când creat’am lumea observat’am îndestul vPe aceste lighioane—să me creţ}! că sunt sătul 1... < Am făcut esperienţă şi din tot am resumat < Ca să-î laş! să se mănânce între eî fără păcat Când ajunge-va Ia mine glasul celor prigoniţi Poate!... D’or avea dreptate fac să fie ocrotiţi Dar aceasta se întâmplă foarte rar şi eu veghiez «Ved războae şi flagele dar nu prea me derangez «Căci creat’am ca Durerea să ecsiste ’n omenire Şi să fie ’ntotdeauna strâns legată d’a eî fire Căci p’acel cu gura mare care tot hodorogeşte Mai la urmă te asigur că durerea ’1 ’ndrăgeşte '<E scris în cartea vieţeT fie-căruî muritor «Ca’n durere să trăiască dacă este bârfitor 'Şi la urmă când de sigur nu voiu mat avea răbdare < Termina-se-va d’odată ş’a pământului cărare «Voiu da ordin la comete ca să cadă peste dânsul «Prefăcându-1 în ruine—va zdrobi tot ce-T într’însul «Vietăţi şi omenire răutăţile din lume «Vor pieri în Chaos unde nu mai vreau să ştiu de nume «Sau trimite-voiu potopul—or cu foc de subpământ «Transforma-voiu lumea toată într’un moşoroiu mormânt «Şi pe urmă s’înţelege se vor pocăi cu toţii!.... «In abis—-nemărginire se vor prăbuşi netoţii!...

«Da mărite aşa este!... am să-î las ca să bârfească «Ş’în prostia lor cea mare am să-î las ca să trăiască.

5I. 124

«Lasă-î ca să-şi bată capul—lasă-î ca* să se sfâşie < Intre 'ei să se mănînce ca jigodii în urgie «AhL. Scârbitu-m’am de toate — văd că lumea s’înrăeşte «Şi aceasta ved că ’ntr’una sufletul îmi amărăşte «Până când odat’ în fine voiu da ordin ca Pământul «In ciocnire c’o planetă să-şi găsensc’ ’ntreg mormântul. Va urma.

Corabia !"V,:l Sept. 1900

•£V>

o o

HASCOALA LII MIIIAII Turcii vin setoşî de aur la palat ca să primească Datorie şi haraciu, înzecit să le plătească Şi strigau -insulte grave lui Mihaiu chiar aduceau Nu aveau nici o ruşine cele sfinte le spurcau Ear Mihaiu cu-a lui răbdare, tot credea în amânare Până când să ecsecute al său plan de răzbunare Căci jurase în tăcere alianţa cu Românit.... Din Ardeal, cu Moldovenii, fără de a şti păgânii, într’o c}i Mihaiu se vede în palat ia Bucureşti Asaltat fără de veste de hangerele turceşti Că cereau într’una Turcii cu Jidanii cămătari Mii de mii de galbeni. Doamne!.... Ce mişei şi ce barbari!... Ajunsese biet Românul ca să-şî vândă tot ce are: Şi porumb şi grâu şi haine fără ca să fie ’n stare A plăti povara ţârei—chiar şi boii de la jug.... I se vând din bătătură—şi odoru lut de plug Ba-1 mai duce ş’în robie maltratat şi schingiuit Fără milă nici ruşine acel Turc nelegiuit. Când vetju Mihaî acestea a eşit şi le’a vorbit împăcându-i cu cuvântul ca un mare iscusit:

12C

«Bre Aii!... ascultă ’ncoace : mergeţi bre la visterie «C’am dat ordin să vă dee bani pe ’ntreaga datorie • Mulţumim de bunătate şi că ne-aţl îngăduit «Pân’acu de datorie—nici noi n’ain tăgăduit Şi hangerele pe dată ca prin farmec dispărură Se grăbeau spre visterie, ear din gură toţi tăcură. In această ’nvălmăşeală oastea noastră sta ascunsă Pe sub hrube şi prin poduri într’o taină nepătrunsă. Când veniră creditorii şi din nou nemulţumiţi.... S’arătară ’n visterie nefiind complect plătiţi.... Deodată năvăleşte românimea peste eî Cu o furie nespusă şi îi tae ca pe iniei La un semn Mihaiiî soseşte ş’înconjoară visteria Dându-î foc ear oastea strigă: Să trăiască România!... Şi încep din nou măcelul unde Turcii strig aman Dar de eî nu are milă schingiuitul de ţaran Îşî răzbună ca un tigru căci răbdarea s’a sfârşit Şi de mult sărmana ţară de păgân! s’a copleşit Turcii ard topind în flăcări aurul furat din ţară Ispăşindu-şî barbaria printr’o moarto crunt amară

După ce ’n cenuşă, neagră visteria transformară Cu toţi turci! d’inpreună... Românaşii se ’ndreptară... în spre Giurgiu, unde ’n ţapă au înfipt pe toţi Osmanii Repezindu-se ’n iuţeală, au trecut chiar şi Balcani! Ear Sultanul se ’nspăimăntă de ’ndrăzneala românească Tremura ’n saraiu de frică pân’ la el să nu răzbească

127

Căci pe urmă colo ’n vale la podul Călugurenî A învins pe Sinan Paşa numai cu aleşi Munteni. Astfel clar Mihaiu Viteazul a ştiut să ne răzbune Şi să facă ’n Europa al seu nume să răsune. Corabia

Septembre 19u<3.

vM/r

.MILITA IU LOIl

Fala ţâre! totdeauna militarii au păstrat De când este România ş’or păstra-o ne’ncetat Căci eî sunt copiii noştri!—fii din Roma cea străveche De la Ştefan de la Mircea, sunt viteji fără pereche Şi d’aceea ţara ’ntreagă îî nutreşte ’n al ei sân Cu amor şi cu plăcere ca pe puii de Român Ea nu cere de la dânşii de cât fapta vitejiei Ca prin ea să dobândească înălţarea României Cum au fost strămoşii noştri mândri falnici şi eroi Aşa fie militarii apărând ţara ’n nevoi, în războiţi dar militarul or să’nvingă or să moară Nu-î ertat să se întoarcă biruit la soţioară Căci o pată prea nedemnă .stă neştearsă p’a luî frunte Care crud i ’nveninează bătrâneţele cărunte Pe când dacă birueşte pe vrăjmaş—întreg poporul Cu triumf şi multe daruri răsplăteşte ’nvingătorul Ear el mândru brav şi falnic înainte tot păşind Glorios înaintează lumea toată ’nveselind

! 129 11

Se cuvine dar poporul ce vitejii răsplăteşte Respectat de el să fie or şi când li se iveşte Nu cum fac câteodată unii groaznic îngâmfaţi Când dispreţu îl aruncă la ţărani aî noştri fraţi Sau la cei de lângă dânşii rude prieteni orăşeni Ca şi când ei n’ar fi oameni şi ca dânşii cetăţeni!...

•j

Reveniţi la sentimente şi gândiţi că din popor Au eşit toţi marii oameni şi or eşi în viitor Şi atunci ve veţi convinge de respect cu prisosinţă Rămânându-ve în suflet un pic de recunoştinţă. Corabia

Septembre 1900.

I 9

'-cW^

V A li A (D-luI Dcctor Ion Kacridcscu)

Eat’o vine vara dulce între erburi să se culce Primăvara înflorită A sburat nemulţumită Căci pe noi s’a supărat Şi ofteacjă ne’ncetat Printre mii şi mii cleclipe Pe-a Zefirului aripe '

Ce frumos e prin pădure în livecjî cu pruni cu mure Prin poeanâ Ja isvoare în deliciu de răcoare !... Sau în câmpul cu fâneaţă Cu mirosuri cu verdeaţă Stând la umbră do arţar Beud al dragostei pahar

131

Mândra-şT pune flori de tei Eli me uit în ochii eî Ş’o cuprind pe la mijloc Desmerdând’o cu mult foc. Mie-mî pune flori de crin De la sânul eî divin Şi me înbăt de voluptate.... ’N cjorî de cji pe nemâncate

Pâsărele-mi cântă ’n crâng Mijloacele el îi frâng Dorul me face să plâng Ca şi un copil nătâng. Nii mal me satur de ea Me omoară dragostea Care inimele fură Şi ne ţine gură ’n gură.

■

Căci îmi este-aşa de dragă Puica-î dulce ca o fragă Ce se ’n tinde pe lăstar într’al dragostei pahar. Şi din nou în braţe-o strâng Mijlocelu ear i-1 frâng Dragostea cui'ând mi-o stâng Ca şi un copil nătâng. Corabia î6/s 1900.

FOAF YKKDE FOI l)F IN Foae verde foi de in Nu este pe lume vin Cât am eu în suflet chin Şi în inimă venin, Ca să-l beau să folosesc Dragostea să-mî potolesc. Că d’amaru dorului Şi de dragu-amoruluî Me usuc ca earba verde Când de arşiţă se perde. Fă Doamne pârâu de vin Roşu negru or pelin Sa mă scald în el cu bine Mândra fie lângă mine Şi să bem să ne distrăm De necazuri să uităm Eară celor ce bârfesc Să le (Jic şi să, glumesc: «Lasă lumea să vorbească «Numai puica să-mi trăiască. Corabia U/5I Iuliu 1900.

v!^

vD_ *

v!^

AGĂŢÂTOAHKLK

Dumnecjeu când a făcut Firea, de la început Potrivit’a ca să fie Intre toate armonie Tot ce mişcă pe sub soare Om, reptile, paseri, floare Au ca dar şi ca onoare Ale lor Agăţătoare:

Căci de.pildă: între plante Chiar din cele mai galante Sunt destul ce s’agaţă Şi obrasnic se răsfaţă, Animale sunt ca racul Caracatiţa gândacul Ce s’agaţă şi nu scapi Dac’ în ghiare le încapi.

Avem vulpi avem pisici Avem tare mulţi amici

134

Ce s’agaţă orişiunde Chiar d’aî vrea a te ascunde Doar îi ve<JÎ că-ţî ies ’nainte Salutându-te fierbinte îţi vorbesc şi îţi pledeacjâ Doar că nu te-asasineacjă, i Dacă eşti cu alţi amici Mai cuminţi or mai mojici Dar pe care îî stimefjî De ei nu te depărtecjî Numa ’1 vecjî că-ţî iese ’n cale Pe din dos or mai la vale Şi ceată se anină Chiar curat ca o neghină.

într’ în vorbă pe la spate întrebând de sănătate Tot cu ceî de la putere P’între oameni cn avere Ca ’ntre el lumea să-l vadă Mai mult numai de paradă Ear poliţia de frică Nu-i mai cjice chiar nimică.

Niciodată nu vorbeşte.... Cu săraci —nu se ’njoseşte Ca de ciumă de ei fuge Ştiind multe ca s’îndruge

- 13r,

Cilci c om cu mare vacjă Niciodată n’o să cadă Şi nu pierde ci câştigă Ştie ’n toate să se ’nfigă.

Fără ca să ţie seamă Pe părinţi cum îi mai cheamă Că-s saracîDoamne fereşte!... Asta nu se pomeneşte Sunt aşa de mult bogaţi Au cupele şi argaţi!.... Răsfăţâiidu-se în traiii Ear în casă n’aîi mâlaiu !...

Cu dispreţ dacă-1 tratează El ş’atuncea jubilează Inghiţând mereu insulte Fie orişicât de multe i El cu bine le primeşte Şi râtjând se linguşeşte Ca şi când n’a fost nimic C’are sufletul prea mic i

Când vreunul fără vac]ă Lângă dânsul vrea să şacjă Niima-1 ve<}î că iute pleacă Căci contactu îl îneacă!....

186

Nu stă el cu-aşa fiinţe Ce-I aduc tot umilinţe !.... Dacă-1 vede cutărică !... Stând cu oameni de nimica !

Când cu alţii se ’ntâlneşte Gura lui mereu vorbeşte: Că cu domnul senator Sau cu domnul director A stat erî la berărie Or în vro cofetărie Ear cu inginerul şef I-au turnat un mare chef

Apoi domnul general Şi al curţeî mareşal L’au chemat la eî acasă Invitându-1 şi la ninsă Are neamuri tot bogaţi Chiar miniştri deputaţi Şi că tare îl iubesc !.... Pentru dânsul se jertfesc L,

El trăeşte doar vorbind Şi de toate duce jind Căci acasă când soseşte Şi când foamea-1 ’nteţeşte

137

"Nu găseşte mai nimic Or cât este de voinic Să-şi astâmpere stomacul Flămâncjit şi gol săracul.

Şi răbdâncl împărăteşte Tot cu aer se hrăneşte Da-i galant nu se 'njoseşte Cu mojicii nu vorbeşte ....!,... Căci e om nu este fleac Şi nu poartă ăl dovleac Aşa de surda la ’ntâmplare El e frate!... un om mare!...

Când e vorba de ştiinţă Dacă este cu putinţă El se laudă că are Titluri făr’ asemănare Şi că nimeni nu e 'n stare Să-l întreac’ în cuvântare!... Gură-cască di ce aparte : «Asta ştie multă carte»!....

Şi alte minunăţii Care sunt curat prostii Dar în fond nimic nu ştie Doar câte-o potlogărie

138

Şi mai ştie eă s’agaţă El cu asta se răsfaţă Doar destule-agăţătoare Sunt în lumea de sub soare!.

Corabia '%8 Sept. 1900.

■

w c i ; .\ i

Timpul trece şi se scurge—anii trec şi eî grămadă Trece vara vine earna cu troenii de zăpadă Vine earăşi primăvara cu flori albe cu verdeaţă După viscolul de earnă varsă ’n suflete dulceaţă Roata lume! se ’nvârteşte şi aduce ’n drum schimbări Bunătate răutate într’a oamenilor stări Tot ce-I acji ş’a fost in vremuri de când omul s’a creat Este şi va fi ’nainte, singur forma s’a schimbat Lăcomia omenească doar pământul o îneacă Ear din toate mfrămâne de cât numai o tivda seacă Şi ne credem plini de carte plin de graţii frumuseţe Plini de bani de fericire de amor şi tinereţe Fără ca s’avcm sfială în ardoarea de viaţă Că putem în orice clipă deveni un sloiu de ghiaţă!.... Ci luptăm—fără de milă jefuim pe cei sărmani Şi sub formă de câştiguri adunăm grămezi de bani Ne uităm cum cerşetorii ’ntinde mâna după milă Cu dispreţ şi mare scârbă-i-aruncăm un ban în silă * §

140

Şi ’nainte tot -nainte ne’ndemnâm pe calea vieţeî Grămădind averi enorme pan’ la pragul bătrâneţe! Ear când vine moartea rece, lângă noi când o simţim Ah!... fiorii rec! ai morţeî!... cât de mult vrem să’i gonim !.... Ea ne’ntreabă dacă ’n lume pe săraci am ajutat Dacă n’am furat averea jefuind fără păcat Şi ne cjice: «Nu se poate să esiste o avere «Până când nu este stoarsă din a slabului putere «Deci furată-ţi-e averea»—cjice ea la cel bogat «Pe săraci tu niciodată n’ai voit—n’ai ajutat. «Compensaţia se face de la sine în natură «Căci prisosul de la unul trece ‘udată cu măsură... «La un altul ce nu are. Cum de pildă un părinte «împrumută la odrasle a sa putere— amor şi minte «Or un arbore la alţii care cresc pe lângă el «Pe când tu în lumea largă ai fost cel mai crud mişel !... «Ai tot strâns la bogăţie din spinarea tutulor «Ca strigoiul supt’aî sânge pentru aur sunător «Şi acum din toată fala bogăţiilor furate.... «Pentru ca- să ai plăcere—a le privi pe înfundate «Ce-ţî rămâne!... O sgârcite !... de cât spectrul teu hidos «Şi o tivdâ aruncată pe la colţuri... pe din dos!... «Deci nemernic ţi-a fost ţelul—ş’o nemernică vieaţâ.... «Ai târât în în lumea largă -ear acum eşti sloiu de gheaţă «Vecjî-ţi aurul cum sună la nepoţi or strănepoţi «Compensaţia se face: dar la cei mari netoţi

141

Ce-l aruncă în orgie făr' a se gândi la tine Pe când tu posteai cu ceapă mămăligă şi măsline <Decî sgârcite—ia-ţî pedeapsa!... Piei ca orişice pigmeu i «Du-te ’n Tartar!... tivda-ţî seacă va rămâne ’n locul teu. Corabia 2/i» Noembre 1900.

CKRBII LA m-ZBOlf (Episcd din viaţa luT Mihaiu bravul)

Cerul apele pământul se cutremură gemenei Guri de foc asvârl ’n aer mii de bombe şuerând Lănci şi spade mii de arme zăngănesc în depărtare Moartea seceră vieaţa fără pic de îndurare Fumul birue vederea caii saltă şi necliează Calcă trupuri în picioare şi ca vântu ’naintează Mii de mii de Turci aleargă contra şoimilor Munteni Şi Neajlovul vor să treacă pe pod Ia Câlugărem Ear Mihaiu smulge-o secure de la unul din ostaşi Şi ca fulgerul se ’ndreaptă către- Turcii ’naintaşl Lângă el ca doi prieteni merg doi cerbi măreţi sălbateci Ce-1 urmează orşiunde contra Turcilor fanatic! Unu ’n dreapta altu ’n stânga—şi când Domnul se opreşte Se opresc şi el îndată, căci prin ochi îî cârmueşte Fermecaţi d’a lui privire când ghiulele vin spre eî Sar în sus şi le aşteaptă scăpărând din ochi scântei. Astfel dar înainteacjâ către Turci şi Domnul marc Ca un leu pe a sa pradă se «•epode cu nfocare:

143

Patru Paşi căzură ’ndată sub năprasnica-! secure Chiar Sinan căcju în gârlă n’avu timp nici să murmure Şi sub pod îşî rupse dinţii—o!., barbarul de păgân!... Când văcjtt figura sveltă a viteazului român Ear Tătarii Turci! Paşii laniceri! îngroziţi O croesc ’napoî de fugă fiind crud măcelăriţi. Se învinge dar turcimea ear Mihai în cort revine Cerbii falnici se postează sentinele lângă sine Şi în toat’ această luptă unde Moartea n’are frâu... Unde om pe om sfâşie- curge sânge pân’ la brâu.... Unde-s mii de inii cadavre de om paseri şi de cai... Nota blândă o dau Cerbii credincioşii lui Mihaiu. Corabia ,s Decembre 1900.

■ i

lT ÎS E I F E M E I t

O !... femee!... eşti feme ?... eşti un demon or o zână ?... D’aî ajuns cu-a tale graţii p’a mea inimă stăpână?.. Ori a! graţii sau a! farmec!... tjhia noaptea te visez Tu mi-a! reaprins ear dorul şi d’aceea te stimez

Dorul sfânt—ah!... ce deliciu!... ideal neînchipuit Pentru mine dispăruse, căci era întroenit Sub povara de gândire sub nămolul de nevoi Numai tu avuşi puterea să-l stârneşti... deşi greoi

O!... ce bine este acuma!... şi ce mândru ear me simt !.... Ca în floarea bărbăţie! la amoru-ţ! să consimt De mulţi an! amorul sacru îm! părea că me uitase Şi că nici măcar scântee după dânsul nu lăsase.

i I !

145

Dar acum ?... Din nou rovine mal puternic mai duios Când me strâng! cu foc la pieptu-ţî dulce tainic mângâios Eară eu bătut ele gânduri mă supun ca un copil Şi pe sânul teu de zână îmî plec fruntea prea umil. Când sărutu-ţi cald apasă buza mea cea însetată Uit că sunt p’această lume par’că n’am fost niciodată!.... Ş’în extaz de fericire cu Neantul me confund Omenirea toată piară, eu la pieptu-ţî me ascund. Că eşti demon !... în iubirea-.ţî caldă şi nemuritoare Eu găsesc nectarul dulce-al unei inimi iubitoare Care bate-aşa de dulce alungând orice durere Ear p’a mea din toropeală a stârnit’o cu putere da eşti demon!... Căci nu poate o femee Ca s’aprind’ aşa de tare—chiar şi ultima scântee!... Da eşti demon !... şi din Tartar aî venit să ispiteşti A.mea inimă ’ncercată cu poftiri diavoleşti!...

ţ)ic—eşti demon

Dar gândind Ta ta iubire la gingaşa ta fiinţă La sărutu-ţi clar ca cjiua, cjic: să fie cu putinţă!... Ca o nimf aşa de blândă ca o zâiT aşa de dulce Să voiasc’ a-mîface rele când în sân o să me culce !... Ni:... aceasta nu se poate--eştî femee şi eşti Zână Eşti creată din iubire—p’a mea inimă stăpână.

I PK IN ALBIM (D-neî Matilda D-r C. Istritescu)

VRRBA VOLANT SCRIPTA MASEST.

Scumpă Doamnă!... bunătatea e un dar nepreţuit Nu se cumpără nici vinde—din strămoşi e moştenit Dânsa-i singură pe lume ce alină suferinţî în mizerie durere la sărmanele fiinţî. Cel dotat cu-această mare calitate din natură Are linişte în suflet care inimele fură Căci el cart’ întotdeauna n’are ’n sine supărare Şi prin asta e departe de urâta întristare. Pentru binele sau răul ce se-face pe pământ Răsplătit este oricine înainte de mormânt Şi din tot nu ne rămâne de cât scumpa amintire Pentru inimele scumpe, scrisă ’n versuri de iubire. Corabia

Februar 1900.

m ASA A FOST SA FIE (D-luî Gr. Antonescu)

Plecase do acasă cu trenul - sus la frână Luase şi merinde în drum p’o săptămână Traficul se mărise şi mărfuri în grămecjl — Stăteau prin gări trântite cât c’ochii poţi să vet}! Dorea şi el sărmanul pe drum ca să pornească Muncind cjiua şi noaptea ceva s’agonisească Căci multă vreme fuse redus—şi ah !... atunci... Prin ce deccpţiune, şi cât de grele munci!.... Trecuse — Vai.... sărmanul!... nevasta cinci feciori Flămânzi şi gol lăsase zălog la creditori. Lucrează—-manevreacjă—împinge la vagoahe Descarcă şi încarcă întinde la otgoane Dă fluer dă semnale sub cuple şi sub lanţuri Când rupt de oboseală adoarme printre şanţuri Apoi semnal s’aude—şi iute car la frână Lichnit de oboseală trudit d’o săptămână Porneşte în spre casă, ş’adoarme-acolo sus Maşina dă semnale el însă doarme dus. Se sgudue vagonul d’o piatră sfărâmată De sus din înălţime—sărmanul cade ’ndată.... Pe lanţuri. Se loveşte de cuple de vagoane Remâne mort cu capul strivit între tampoane... Ce-1 tărâe în noaptea cu fulgere şi tunet.... Spre casă—unde-abate prin geam un groaznic muget

A vis trimis de suflet prin vânturi prin furtună Acasă la copil—soţia lui cea bună. Ea doarme şi-l viseacjă tăiat peste picioare... De roţile maşineî—reni as olog sub soare Şi plânge ’n somn de dânsul—la inimă o doare Dar iute se deşteaptă şi sare în picioare Trezeşte şi copiii—le spune visul groaznic ŞTin dor pe toţi coprinde—un dor aşa năpraznic !.. Că ’ndată se ’mbracă ş’în ^orî de cji pornesc La gară—ca să vadă ce ştiri le mal sososc întreabă—dar acolo, le spune c’o să vie... Un tren din depărtare, în care o să fie Şi el— căci ’l aşteaptă trei mancurî ş’o amendă Să ia la cunoştinţă un ordin ş’o curendă Aşteaptă dar sărmanii pe scumpul lor părinte Rugând pe creatorul cu dor—aşa ferbinte!... Să-i dee sănătate, să vie să le-aducă Mâncare ’mbrăcăminte, căci toţi mereu-i-apucă, De multă datorie.—Dar eată că doresc Un tren ce intr’ în gară, spre dânsul se pornesc Şi-l caută la frâne—ear trenul se opreşte Cu toţii dau năvală, şi ved: Doamne fereşte!... Un corp târâş de lanţuri oribil mutilat Pe tata lor într’însul cu jale au aflat. Atunci se năpustiră strigând amar spre dânsul Ah... tată ! scumpe tată!... Pe toţî-i ’neacă plânsul S aude numai bocet ş’o jale desperată în freamăt de suspine natura-î legănată. Corabia r'[l0 luniîi 1901.

l!.\ ACCIDENT EVITAT (D-luI E. Eanieleacu)

Prin văzduh ca un balaur fumul gros s’înalţ’ în sus Rotocoale trec în zare peste munţi către Apus Şi prin stan cele enorme îşi croeşte o cale lungă Alergând ca o nălucă fără nimeni s’o ajungă. De pe vale se zăreşte o coloană mişcătoare Ce în zig zag ca o reptilă se agită prin răcoare Şi se duce se tot duce pan’ la podul depărtat Peste care vrea să-treacă ca un smeu întraripat Dard’odată se opreşte lângă pod chiar lângă undă Căci mecanicul visase înir’un somn de o secundă... Ce-1 furase în lumi de eter: Că la pod picioru-î rupt Si cădea-va cu tot trenul în abisul dedesubt. Toţi din tren tresar de spaimă- se scobor în fuga mare Dau năvală ca să vadă ce anume întâmplare... A făcut să se oprească un Espres aşa de scurt!... într’un punct aşa de critic.... poate este vre-un furt!...

150 Dar mecanicul d’odată de pe pod strigă : Snapuîl.. < Podu-î-rupt ş’acum pe dată în abis cădeţi şi voi Toţi se traseră—ear podul cu un muget fioros A căzut de sus în fluviu prăbuşit ca un colos... Ce se perde ’n vecinicie—ca un fulg purtat de vânt Nici o ţandără dintr’însul n’a mai remas pe pământ. Călătorii muţi de spaimă în genucbî la domnul sfânt Se rugară că de moarte i-a scăpat lângă mormânt Ear mecanicului daruri chiar atunci i-au înmânat De la toţi şi de la toate, că viaţa i-au scăpat.

Corabia '7-, Iuniu 1900.

(Hi G E T A R î a

C L (; K T A li I

1) Istoria este oglinda trecutului. în ea se ved spectrele naţiunilor dispărute — şi fantomele ge niilor cari strălusesc în noianul timpilor. 2) Viaţa naţiunilor sau imperiilor este aproape nimic, relativ cu noianul de timpuri din ccsistenţa pământului,-— căci ce poate fi de pildă efemera tre cere prin lume a Imperiului Roman, în comparaţie cu nemăsurata cale a vietăţel pământeşti!.... în această trist a stare au fost sunt şi vor fi toate statele şi naţiunile. 3) Cea mal mare fericire omenească este liniştea sufletului (spiritului); căci toate bogăţiile din lume nu folosesc nimic unui individ când este prea mult frământat de griji- necazuri. De această linişte ştiu să profite mai mult spi ritele nalte. Spre a putea căpăta liniştea sufletului trebue să ştim a erta şi a trece cu vederea. — Acel ce nu

153

ştie să erte nu poate avea linişte nici pace în su fletul zbuciumat. care cu timpul 5) Răbdarea cultivă talentul poate deveni geniu. 6) Mizeria este mai îngrozitoare de cât moartea. 7) Amiciţia adevărată este cu atât mai preţioasă cu cât prietenii sunt mai depărtaţi unul de altui şi se ved mai rar. Trăind în aceiaşi localitate — amicii vor fi subminaţi de intriganţi, şi atunci vor avea o amiciţie de convenienţă, nu vor poseda cu răţenia inifnei sare se cere unul bun amic. 8) între animale ca ş’între oameni ccsistă ace eaşi deosebire: oamenii mal sus puşi prin capri ciile sonrteî — îngrăşaţi şi îngâmfaţi (de şi sunt escepţiunl dar foarte rare) dispreţuesc şi calcă în picioare pe semenii lor săraci şi obscuri, (în care de multe ori licăreşte inteligenţa), ca şi anima lele îngrăşate şi frumoase care lovesc cu copitele mârţoagele odârlite de la carul săracului. 9) Impresia produsă de un câine legat în lanţ ce-şl adastă porţia cu nerăbdare pe când stăpâ nul cu pântecele plin trece indiferent pe lângă el, —se potriveşte cu a unul funcţionar mic m neîn semnat— înpovărat cu o grea familie — pe lângă care superiorii îngâmfaţi şi ghiftuiţi (de multe ori burlaci) trec indiferenţi aruncându-î dispreţul lor—şi lâsându-1 fără pic de sfială sau remuşcare în ghiarele mizeriei care-1 covârşeşti cu timpul.

154

10) Oamenii mici la suflet—nu pot să se afirme de cât prin modul de a şti să arate spatele la timp în conversaţiune sau între prieteni,—pe când ceî mari la suflet prin amabilitatea cu care discută drept în faţă—cu acel cu care vorbesc. 11) Oamenii necăsătoriţi (burlacii) n’au ajuns încă la maturitate. EI sunt tot în mintea copiilor până la mormânt. 12. Din causă că nu toţi oamenii de talent au verva necesară şi daru linguşire! — nu se pot afirma de cât aproape de mormânt; ânsă operile lor tocmai din această causă sunt mal cemplecte— căcî memoria lor se toceşte numai scriind car nu şi vorbind. 13) Mintea omenească este prea restrânsă, că nu găseşte alte delicii mal superioare ca în Bacus şi Amor,—căci deliciile ştiinţelor şi artelor sunt nule pe lângă aceste două, deoarece cel mal mar! învăţaţi şi artişti au gustat din ele şi le-au găsit totdeauna superioare;—în ele şi-au recreat spiri tele lor obosite de muncă şi suferinţă — în ele şi-au vărsat amarul vieţeî. 14). Doctorii şi învăţaţii visavi de puterea co losală a natureî, sunt ca nişte microb! ce rod în trunchiul unu! arbore nalt de la pământ la cer— şi car! de şi reuşesc a scormoli în şcoarţa lui, dar se distrug între eî, sau Ie distrug opera nenumă ratelor evenimente survenite în miriadele de se cole, care le ar trebui pentru găurfrea' întregului

155 arbore,—şi la urmă chiar reuşind se prăbuşesc cu el în nemărginire de unde reiesă altă lumecăci la ce ar putea contribui şttiinţa unul doctor de pildă în nemărginita complicaţiune a fiinţei!.... de cât la emiterea unei teorii părăsită mal pe urmă spre a se emite alta,—şi aşa mal departe până la complicaţiunea teoriilor ce se resolvă pe spinarea pacienţilor ajunşi în ghiarele lor—suferind marti riul cu instrumentele şi procedeurile lor,—pe când de alt-fel boala se vindecă cu o simplă buruiană de pe câmp or din pădure, aplicată la timp de un ţăran sau un sălbatec. 15) Va veni un timp când actualii antropofagi (sălbateci) vor dispare — căci se vor anihila prin civilisaţie,—ear în locul lor se vor ivi antropofagi civilisaţ.T — cari vor mânca pe semenii lor cu mai multă aviditate şi delicii—prin escitantele şi ra finamentele produse de ştiinţe. 16. Oamenii săraci beau spre a simţi la fie-care pahar — sensaţiunî care-i depărtează de mizeriile vieţeî,- cei bogaţi beau spre a se apropia de mi zeriile vieţei, -căci ei fac orgii. 17) Să respectăm legile naturei— şi să nu ne credem a fi în stare s’o contrazicem,—căci pute- . rea ei incomparabilă — oricând ne zdrobeşte ca pe insecte. 18) Omul n’are de cât noţiuni elementare în concertul naturei.—căci oricât s’ar pretinde de cu-

150

noscător—se pot ivi în orice moment cazuri ne cunoscute lui — care să-l aducă în neputinţă şi să-î probeze micimea ; aceasta din cauză că na tura are miriade de complicaţi uni — pe care min tea omenească nu le poate concepe. 19) Amorul este cea mal înaltă consideraţiune sufletească ce se poate acorda unei persoane. 20) Lumile s’aîi distrus şi se vor distruge, ear din sfărâmăturile lor se vor naşte altele noi sub alte forme; — prin urmare ecsistenţa unei lumi nu-I de cât o schimbare de posiţiune a materiei. 21) Energia poate fi concentrată într’un pahar cu vin vechiu sau într’o supă grasă care întăresc forţele perdute,—căci aceste forţe întărite produc energia reconstituită prin elementele supei şi a vinului. 22) Nimic nu se pierde în mişcarea materiei de pe suprafcţa pământului, căci norii dau tributul lor în formă de ploae sau zăpadă, după cum şi pământul la rândul seu îl remite sub formă de aburi. Deci în lume nu-î de cât materie — chiar vidul este tot o materie, a cărei composiţiune nu s’a putut cunoaşte, de şi se qlice că aerul este vi dul,—căci nimeni n’a putut străbate peste presu puşii 80 klm. a! atmosfere terestre. Eterul este to tul în natură — el este factorul mişcărilor şi ele mentelor, el este de voiţi Dumnezeu.

157

23) Soarele poate să dea lumina sa corpurilor cereşti, dar această lumină nu ar fi în deajuns— dacă nu ar avea lumina lor proprie fiecare corp, resultată din eczalarea materiilor arzătoare ce le formează,—şi care radiând în spaţiu le vedem ca stele luminoase.

■V

24) Gura lumii este un factor ce de m/*hD ori hotărăşte situaţia familiilor. Ea înegreşte fără spe ranţe de reabilitare pe un inocent — care în cele mai multe cazuri dacă este lipsit de energia ne cesară— cade victimă propriului seu egoism. 25) Lumea este o maşină al cărui inventator este Dumnezeu. El din Neant priveşte indiferent la mişcările eî — şi nu se derangiază de cât numai atunci când complicaţiile timpului şi răutăţile oa menilor (după mii de ani) strică maşina; —atunci este nevoit a interveni dând ordine precise ele mentelor.

26) Femeea frumoasă şi inteligentă este divini tatea întrupată în omenire.

;

I, ,

—--