Ce trebuie sa cugete un român

CE TREBUE SĂ CUGETE;

UN ROMÂN DESPRE

DE

S. MEHEDINȚI (Soveja) Efor al Liceului Cantemir

(Cuvântare ținută ia Sărbătoarea Școlarilor)

BUCUREȘTI

EDITURA «VIAȚA ROMÂNEASCĂ-, S. A. 37 - Calea Victoriei - 37 •

-

o

CE TREBUIE SĂ CUGETE

UN ROMÂN DESPRE

TARA Șl NAȚIA ROMÂNĂ DE

S. MEHEDINȚI (Soveja) Efor al Liceului Cantemir

(Cuvântare ținută la Sărbătoarea Școlarilor)

BUCUREȘTI EDITURA „VIAȚA ROMÂNEASCĂ", S. A.

37 — Calea Victoriei — 37

32V M55

276550

In ziua de 10 Maiu 1921, ca efor al liceului Cantemir din București, am fost chemat să spun câteva cuvinte copiilor școalei noastre.

Părinții cari au fost de față au găsit că cele spuse atunci, înaintea, unei hărți a României, mar fi de pri­ sos să fie auzite și mai departe, în toate colțurile pământului românesc.

Le-am încredințat deci tiparului, cu nădejdea că, citind aceleași cuvinte, vom avea toți aceleași gân­ duri despre trecutul țării și aceleași griji pentru vii­ torul ei.

Dacă nu-i cu putință să fim în toate zilele „uniți in cugete și simțiri11, cel puțin la sărbătorile națio­ nale să „mărturisim toți într’un gând11.

Când sufletul generației noastre a fost atât de tulbure, e de dorit să fie senin măcar sufletul ge­ nerației care ne urmează, de oare ce greutățile ei sânt nepilduit de mari.

CE TREBUE SĂ CUGETE UN ROMÂN DESPRE

ȚARA ȘI NAȚIA ROMÂNĂ?

Iubiți tineri, «Pentru dragostea de patrie și pentru amin­ tirea strămoșilor, vom fi gata să închinăm tării oricând si oriunde un braț care nu șovăește și o inimă credincioasă» — Așa a încheiat cuvân­ tarea sa, cel care a spus cugetul tineretului în această zi de sărbătoare a întregei nații ro­ mâne. Eu, ca efor al școalei în care învățați, și ca om cu grija zilei de mâne, aș dori să știu un lucru: Sânt toți cei de o etate cu voi încredințați pe deplin că țara în care trăim e vrednică să ne jertfim pentru ea? Putem cei cu părul că­ runt, să plecăm dela această serbare cu gândul 1) Elevul din clasa a șaptea — Z. Ionescu.

— 6 —

că urmașii noștri socotesc in adevăr o cinste și o fericire a fi Români și a trăi în România?

De felul cum veți răspunde la această în­ trebare atârnă tot viitorul țării și toată liniștea sufletului nostru.

Pentru ce?

Pentru că lupta a încetat, dar răsboiul nu sa is­ prăvit încă.

De jur împrejur, țara noastră e împresurată

Tropaeum Traiani, ridicat de împăratul Traian după cucerirea Daciei, • (aproape de satul Adam Clisi)

de vecini neîmpăcați. Spre Dunăre și Mare, unde a descălicat întâia oară Traian și a zidit ma­ rele monument Tropaeu-in, «actul de naștere» al poporului nostru, grănicerii, ca și legionarii

de odinioară, stau cu- arma în mână, ame­ nințați în fiecare zi și in fiecare noapte. In Banat, de unde împăratul a. pornit cucerirea Daciei, o graniță păcătoasă spintecă în două

Ruinele de azi

leagănul neamului nostru. Dinspre Tissa [ne privesc ochi plini de ură; iar pe malul Nis­ trului. ostașul român trebue să vegheze nea­ dormit, ca pe vremea când cete de Cazaci și de Tătari pârjoliau marginile țării.

Se adeverește așa dar până în clipa de față vorba bătrânului cronicar Ureche, că țara noastră e «așezată în calea răutăților». — Iată de ce, cu tot dinadinsul, aș vrea ca măcar cei mai mărișori dintre voi, aci, în fața părinților și a profesorilor voștri. să răspundeți odată pentru totdeauna:

Este țara și nația asta vrednică a fi iubită și ajutată, ori cât de mare ar fi jertfa?

Iubiți tineri, voiu cerca să răspund eu în locul vostru.' Iar dacă veți găsi răspunsul meu întemeiat, când veți ajunge cu părul cărunt, veți spune și voi la fel copiilor și tinerilor care se vor aduna să cinstească faptele nea­ mului românesc și patria română.

I

Dragii mei, și țara și nația românească sunt după credința mea vrednice de a fi iubite și sărbătorite.

Mai întâi, aflați cei cari n’ați văzut încă alte țări, că ținutul nostru e fără pereche pe toată față pământului. Nicăeri nu mai întâlnești o îmbinare atât de potrivită între munte, deal, șes și luncă. Ascultați ce zice Bălcescu — cel mai inimos dintre toți istoricii poporului nostru : „Pe culmea cea înaltă a Carpaților se întinde o țară mândră și binecuvântată între toate țările lăsate de Dum­ nezeu pe pământ. Ea seamănă a fi un măreț palat... Un brâu de munți ocolește toată această țară, precum zidul p cetate..."

E drept că aiurea sunt munți mai semeți, cu vârfuri totdeauna albe de zăpezi, eu ghețari uriași, cu podișuri înalte, unde fiecare noapte e deopotrivă cu earna. Dar tocmai aici stă far­ mecul pământului românesc: el are de toate.

_ ]0 -

însă într’o măsură potrivită cu trebuințele omu­ lui. Intre hotarele noastre nu se află loc pustiu: tristeța și sărăcia nu-și găsesc sălaș. Dimpo­ trivă. peste tot vezi numai priveliști zâmbi­ toare, iar unele de o măreție fără pereche pe tot ocolul pământului. Uitați-vă la Dunăre, apa cea mai mare a Europei.

După ce a cules

I

râurile din șeapte țări, se apropie de latul zid al Carpaților și-1 taie pe deantregul în cur­ meziș. Nicăieri pe fața globului pământesc nu se I) Wolga nu e râu european. Unii învațați socotesc cu hotarul dintre Europa și Asia ar trebui su fie linia cea mai scurta dintre Baltica și Marea Neagră. Așa dar, la răsărit de Nistru -începe Asia.

— 11

mai vede așa minune. — Poarta pe unde ieseElba dintre munții Boemiei este o jucărie. Ulucul Rinului între Mainz și, Colonia este o idilă. Pecând valea uriașă, prin care răsbate Dunărea din Banat spre Porțile-de-fier este ceva epic.

— o ispravă de giganți. Cine plutește peste vul-

Dunărea spre Cazane

torile de la «cazane», între păreți de stâncă, dea­ supra cărora cerul se zărește ca o pată albastră, acela se crede rătăcit întro lume de basme și nu s'ar mira să vadă ieșind din peșterile mun-

- 12 -

ților smei și balauri ca cei care au tras brazda lui Novac.

Tineri, care simțiți ademenirea de a călători în țări depărtate! Aflați mai întâi că chiar între hotarele noastre puteți vedea una dintre cele mai mari minuni ale întregei planete. Și, ca și cum n’ar fi destul una, iată și alta:

Oltul, străbătând în curmeziș Carpații

Oltul, așa de potolit pe șesul Făgărașului, în loc să apuce spre Mureș, unde se scurgea odi­ nioară, dela o vreme s’a îndreptat pieziș spre, munte și, întocmai ca și Dunărea, străpunge tot lanțul Carpaților. Iar Jiul, abia dacă se lasă mai jos, rupând și el printro vale de tot sălbatecă mai mult de jumătate din grosimea munților ! Cât despre valea Bistriței moldovene,ea se poate asemăna cu cele mai frumoase din Elveția. Când pluta abia se mișcă la Colțul' Acrii unde socotești că apa se oprește spre a intra în inima pământului, sau la Toance, unde se prăvale forfotind printre stânci, îți vine să crezi că ai ajuns ca’n povești pe alte tărâ­ muri...

Iar cine dorește lucruri și mai rare, poate; afla că între hotarele noastre se găsește cel mai lung șir de vulcani din toată Europa. — E drept că acuma ei se odihnesc, sunt stinși; dar unele cratere sunt întregi și adăpostesc în fundul lor lacuri frumoase, cum e al Sfintei Ana, lângă Olt, — o uriașă oglindă prinsă în chenarul verde al pădurilor de brazi.

Copii și tineri, sprinteni la picior! Ochi să aveți să priviți și să vă bucurați de atâtea mi­ nunății ale naturei. —Și vedeți că nu v 'am pomenit nimic despre podoaba dealurilor cu livezi, a col­ nicelor cu podgorii, a șesurilor unde semănăturile-

— 14 —

se vălurexc în adierea vântului — și nicide lunca și delta Dunării pe ale cărei lacuri rătăcesc domol ostroave de stuf plutitor — un decor de teatru mai frumos decât în lumea visului.

Lacul Sf. Ana în craterul unui vulcan, aproape de Tusnad, pe malul Oltului

Ce să vă spun ?... Dela malul mării și pană în vârfurile Munților Apuseni, de unde zărești șesul Tisei — iarăși neted ca o mare — și din Banat până în vadul bătrânului Nistru, cu maluri ca și ale Rinului, țara noastră are atâ.tea frumu­ seți, că o viață întreagă nu ți-ar ajunge să le vezi pe toate și de toate să te bucuri.

Ferice de cel care sJa născut pe un pământ atât de împodobit! — Părerea aceasta nu e numai

15 —

a mea, ci a tuturor celor care I au văzut.

Dintre toate țările împărăției romane care se întindea din pustiile dogorite ale Saharei până în Scoția cea veșnic înconjurată de neguri, nici una nu s7a învrednicit a i se zice fericită, afară de Dacia Felin. Traian care cunoștea frumusețile Spaniei, care trăise în Italia, co-

Tabla săpată pe malul Dunării pentru pomenirea isprăvilor lui Traian

- 16 -

maudase legiunile pe malul Rinului, când a văzui Dacia, (unde chiar a iernat câțiva ani), — i-a străbătut șesurile.și munții, uimit de bogăția pământului și de frumusețea lui, a pus să sape în piatră aceste duioase cuvinte; TERRAE MATRI Cum fiul îmbrățișează o mamă iubită, așa îm­ brățișa el cu privirea aceste scumpe ținuturi, unde zidise podul de la Severin (cel mai lung din toată anticitatca) și unde — chiar după sfârșitul războiului, el a zăbovit luni de zile, alegând singur locul lagărelor pentru legiuni și întocmind toate cu deamănântul pentru veșnica lui stăpânire de Romani. Și încă nu bănuia marele împărat că afară de aur și de sare, păduri, podgorii, cereale, bălti și limanuri cu pești, pământul acesta binecuvântat cuprindea în adâncimile lui avuții despre care lumea de atunci nu avea nici o știință. E destul să ne gândim la petrol mai scump și decât aurul; la cărbuni și la minu­ natul metan, un dar neașteptat... al raiului dacic. Ctândiți-vă că între hotarele noastre încap la un loc toate țările cele mai frumoase și mai lăudate din Europa. Cantoanele Elveției pot .fi. ușor înșirate în lungul munților noștri.

Boemia toată încape în Ardeal. Lombardiâ are

— 17 —

loc în șesul Dunării, și încă ne mai rămâne loc

Munți de sare (Slanic Prahova)

de prisos. Dela Balcic până la limanul Nistrului 2

18 -

- 19 -

putem găzdui toată Belgia și Olanda, Saxonia, Danemarca și Normandia. întreaga podgorie din Bourgogne sau Champagne are loc numai pe dealurile dintre Nistru și munți...

Toate grădinile Europei le putem așa dar aduna în. grădina R.omâniei, dacă vom fi har­ nici și chibzuiți.

De aceea, cu drept cuvânt din vechime și până azi. părinții și străbunii noștri au slăvit acest prea fericit pământ. îndată ce s’a deș­ teptat viersul românesc, bătrânii au și cântat frumusețile țării : Pe un picior de plaiu Pe-o de raiu...

Iar Dosofteiu mitropolitul, deși în stihuri fără îndemânare, s’a mânecat grabnic a lăuda bo­ gățiile țării: Descălecat-au țara Domnul Dragoș-Vodă Fericită, buiacă, cu tot felul de roadă...

Cât despre Miron Costin. învățatul cronicar al Moldovei, care văzuse și alte țări, el o slăvește în stihuri polone, spunând și streinilor că fru­ musețea și rodnicia pământului nostru nu are seamăn pe lume.

N’o întreci nici tu Eghipete, cu toată a ta fala....

De aceeaj din vechime și până azi, părinții și

- 20 -

părinții părinților noștri au mărturisit și mărturisesc: Bună țară !... chiar când au fost siliți uneori sa adaoge că- tocmeala, adică chivernisirea ei? a fost sau este rea.

Felin pentru Romani, Bună pentru Români, țara aceasta este vrednică de toată iubirea și de închinarea noastră.

De aceea, dragii mei, luați seama : Unde a îngenuchiat Traian, îngenuchiați și voi, cei care ați apucat din nou hotare largi ca cele din vremea lui Ulpiu Traian.

Colindați tot pământul nostru, ca să-i cu­ noașteți prețul și frumusețea și să-1 iubiți din adâncul inimii voastre; — să-1 iubiți și voi cărturarii, cum îl iubesc plugarii, păstorii și toți cei care în fiecare an răscolesc țarina lui binecuvântată.

Aduceți-vă aminte de vorba soldatului căzut în luptă pentru întregirea hotarelor. Când a văzut că e aproape să închidă ochii, s7a rugat de cei dimprejur să-i împlinească încă o do­ rință : să-1 așeze cu capul spre Argeș !

Duios și adânc cuvânt!

Intoarceți-vă—ori unde veți fi,—cu ochii spre acest scump pământ, pe care de mai bine de

- 21 —

două mii de ani au trăit, au muncit, au luptat și-au murit părinții noștri. In țărâna lui s’au coborât ei. Tot în ea vom coborî noi, cei de azi: apoi veți veni mai târziu... și voi, și pe toți ne va primi întocmai ca o mamă. în brațele sale, spre odihna de veci.

Gândiți-vă la ceasul cel din urmă al lui Dan Căpitan deplaiu. 0 singură dorință mai avea: să treacă Nistrul îndărăt, să mai sărute odată pământul țării, care i s’a părut că tresare și-1 cunoaște...

Dați-vă bine seama că acest pământ e în adevăr una cu trupul poporului român. Precum el este al nostru, tot așa noi sân tem ai lui.

Iubiți-1.

Rldicați-i în sufletele voastre un altar de veșnică dragoste. Fiți mândri că soarta va legat viața tocmai de ținutul cel mai prielnic traiului omenesc și până veți pune mâncle pe piept, nu uitați făgăduiala pe care am auzit-o adineaori din gura celui care a vorbit în nu­ mele vostru :

Pentru dragostea țării, vom fi gala să inckinăm ori când și ori unde un braț care nu va șovăi niciodată.

Dar nu numai țara, ci și poporul nostru e vrednic de laudă și iubire.

Mai întâi, neamul românesc e născut din cea mai vestită căsătorie dintre câte s’au făcut vreodată pe pământ. Părinții noștrii sânt : deoparte llomanii. de altă parte Dacii. Știu că nu se cade fiilor să ridice sau să coboare în cumpăna judecății lor pe unul din­ tre părinți în paguba celuilalt. Dar nu mă sfiesc a mărturisi că sufletul meu stă de multe ori nedumerit spre cine să se plece mai mult...

Dacă de Ptomani ne leagă fala istoriei, de Daci ne leagă mândria sângelui și înălțimea sufletului lor.

E mare lucru să fii prin limbă și nume moștenitorul (ca nume, singurul moștenitor) al poporului care ajunsese să dea legi lumii în­ tregi. Când vorbia senatul și poporul roman, amuțiau toate neamurile pământului.

Dar tot așa de mare — dacă nu și mai mare — e mândria să știi că ai răsărit din tulpina «Dacilor și a Goților nemuritori» (cum le zicea

— 21 —

Herodot) al căror suflet era chiar în fața mor-

Decebal

ții senin ca al zeilor, știind că dincolo de mar­ ginile acestei vieți îi aștepta Zamolxe, (căruia

1 în fiecare an, îi trimiteau un sol dintre cei

Traian

vii. să-i ducă știință ce mai e pe aci în Carpați și pe malurile Dunării).’

— 26 -

Mare și dreaptă mândrie, să știi că părinții tăi apropiau până .într’atâta cerul de pământ — tocmai în vremea când Grecii și alte popoare ale lumii vechi erau secătuite de păcatul unei civilizații căzută în moleșire și desfrâu. Când Iberii, Galii și Britanii plecaseră de mult capul sub jugul roman; când Germanii și alte se­ minții de la miază-noapte trăiau ca Piele-Roșii, ocrotite de bungetul pădurilor și de pustietatea mlaștinilor, singuri Dacii erau un popor pu­ ternic, și aveau un stat bine organizat, temut de toți vecinii. — Dacia era plină de sate înfloritoare (dave), de orașe (peste 40 la număr) și cetăți înzestrate cu industrie, negoț, monetă proprie... și tot ce trebuie unor oameni civilisați și de sine stătători.

Dar, repet: ceiace te înviorează și mai mult, eând privești acest minunat popor, e înălțimea sufletului său. Regele Dura, simțind geniul lui Decebal, îl cheamă pe el la tron (pe eând Ia Roma, de la Caligula până la Domițian, cri­ mele și răsturnările împăraților se țineau lanț).

— A fost un ..noroc neașteptat că și bătrânul Nerva, urmând pilda adversarului, chemă în capul împărăției pe Traian.

Astfel, tainica potrivire a soartei dărui în acelaș timp, doi oameni mari, la două po­ poare mari. Cumpăna istoriei se opri o clipă

- 27 -

în loc. Decebal ajunge pentru Roma un ai doilea Anibal. Traian, născut în Spania, e al doilea Scipio. Sarmisegetuza cade, cum a căzut Cartagena, dar nu piere, ci devine Ulpia Trajana, și astfel din această căsătorie tragică senaște un popor nou, menit a fi straja latinitățiii spre Răsăritul amenințat de barbari.'

Tineri ai generației (le azi, care vedeți la Albalulia, la Turda, Cluj si lângă alte urme ale castrelor așezate de Traian, fluturând iarăși steagurile neamului, fiți mândri că de două mii de ani, cu toate vijeliile, tulpina dacă, înfrățită, cu cea ro­ mană, a rămas neclintită între stâncile carpatice..

Nu uitați că noi sântem azi poporul cel mai vechiu în aceste ținuturi ale răsăritului Europei.

Când au sosit la Dunăre Bulgarii, cu etanii lor, închinători de idoli, cărora le aduceau chiar jertfe vieți omenești, noi eram creștini de mai multe veacuri. Dădusem dintre noi chiar îm­ părați Romei, (unii au fost Daci curați) x).

Când au sosit apoi Ungurii, iarăși păgânimâncând carne crudă ca și Hunii, creștinismul nostru era vechiu de tot.—Nu mai pomenim de* 1 Aurelian era fiul unui țăran din Moesia. — Leo Thrax (157—174)-

- 28 —

«creștinarea și mai târzie a Rușilor și altor bar­ bari Slavi.

Prin urmare, într’o zi de serbare ca aceasta,

Bulgar (la venirea lor în Europa).

cuprinzând întro privire toată viața noastră până în zarea anticității. vă puteți încredința

— 29 —

că n’avem de ce ne pleca fruntea înainteâ ni­ mănui.

Iar asta nu e o vorbă aruncată în vânt. Nu e laudă de sine, ci adevăr curat. De aceea, să fiți gata ori și când, să faceți înaintea ori și cui socoteala întregii noastre vieți.

Intipăriți-vă pentru totdeauna în minte, că cei mai vechi oameni în aceste ținuturi au fost' părinții noștri. înainte de ei n'au fost pe aceste plaiuri decât cerul si pământul.

Când istoria începe a pomeni ceva despre aceste locuri (când cu venirea lui Dariu al lui Histaspe), părinții noștri, Geții, țineau straja la Balcani și la Dunăre. înaintea puhoiului persan, toți s’au plecat și au fugit. Singuri Geții s’au împotrivit năvălirii asiatice. De atunci (500 de ani înainte de Christos) până la cucerirea Da­ ciei de Traian, au trecut 600 de ani de viață geto-dacică, de care suntem mândri, fiind— după cum v'am spus—în ținuturile astea cel dintâi popor al vremii, cu monarhi ca Burvista și Decebal, care țineau fruntea sus în fața lui Caesar — cel mai genial, și a lui Traian—cel mai bun dintre Romani.

Așa dar, de părinții noștri nu ne e rușine..

De la 100 la 700 după Christos mai trecalți 600 de ani. Limba dacă se uită, iar cea

latină se preface, născându-se limba română. — E pruncia poporului nostru, în care facem o mare ispravă : întindem graiul românesc din Maramureș până în Balcani și Adriatica.

Prin urmare, nici de pruncia noastră nu no >este rușine—Năvălirile barbare au sguduii mereu leagănul, dar sănătatea și creșterea pruncului n’au putut fi primejduite. Toți năvălitorii au pierit fără urmă...

Au urmat apoi de la 700—-1300, alți 600 -de ani — adolescența. E faza cea mai tristă și mai chinuită din viața neamului nostru. Bar­ barii care vin în acest răstimp încep a prinde rădăcini și rămân. Slavii, strecurați mai întâi ca robi (slav=sclav), apoi Bulgarii, Ungurii, Pecenegii. Cumanii, Tătarii ne-au învăluit rând pe rând. Unii au pierit, alții au dăinuit și ne-au smuls .mai tot ținutul dintre Dunăre, Balcani și Adriatica—Ba au pătruns câtc-va cete reslețe până în inima Daciei traiane : Sâcui, Unguri.

Sași... Cum scapă un copil ciupit de vărsat, .așa a scăpat neamul nostru cu o seamă de pete etnografice...

Dar nici de vremea adolescenței noastre nu ne e rușine. Dacă moșia ni s’a îngustat mult îa miazăzi, unde am pierdut vecinătatea cu Italia — centrul latinității, am. păstrat cel puțin •cetatea răsăriteană, unde ne așezase Traian.

- 81 —

Ștrăvechiul pământ dac. Cam păstrat aproape întreg.

Mircea (în haină de cavaler cruciat).

In sfârșit, de la 1300—1900, mai trec alți

600 de ani,—c tincrela vitează a poporului nostrui

lancu Uniade

Vedem răsărind principatele române sub domn

— 33 —

ale căror oase odihnesc la Argeș și sub les­ pezile clela Rădăuțirăsboiniei semeți, caro frâng în munți oștirile regilor Ungariei, bat la Du­ năre urdiile turcești Și. urmând pilda lui Mircea, Corvin, Ștefan și Mihai, poartă în zilele

Ștefan cel Mare

noastre sabia de la Nistru până la Tissa, adunând earăși la un loc tot pământul moște­ nirii daco-romane. De la Basa-rabi șiMușatini până la Cuza și Hohenzollerni, am trecut prin mari vijelii. Cea mai grea dintre toate a fost

cea din urmă... De multe ori furtuna ne-a în­ doit, dar niciodată nu ne-a frânt.

Avem deci cuvânt să fim mândri și de ti­ nerețea poporului nostru.

Iar asta nu-i o vorbă de laudă deșartă, ci adevăr pipăit, de oarece, așa. învăluiți de ne­ cazuri, a fost o vreme când singuri noi rămă­ sesem în picioare în toată vecinătatea-: Bulgarii căzuseră de mult la tund.—Uitaseră până și numele lor., .(Bulgar nu însamna un neam, ci era un adjectiv care se întrebuința pentru ori ce lucru «prost ...)

Sârbii — la fund.

Secuii — la fund.

Ungurii — la fund. (Pe cetatea de la Buda fâlfâiau steaguri turcești, ca în ori ce pașalâc).

Polonia — la fund, ruptă în bucăți.

Ucraina—la fund, o vraiște aproape pustie, unde prădau pâlcurile de Cazaci și oardele de Tătari.

Așa că, acum o sută de ani, când Vladimirescu a înălțat steagul revoluției, noi lâoinânii aveați o țară în ființă* și ridicam sabia, pentru ca să avem și Domni vrednici de nația și de țara noastră.

Tiîieri ai generației de azi, pul'ți fi mândri nu numai de pământul, dar si de poporul nostru.

Fiți mândri că valul nu ne-a copleșit niciodată,

- 35 -

ba încă în mijlocul greutăților, am avut destulă putere să dăm șz altora, din al nostru.

Mihai Viteazul

Ungurilor le-am dat pe cel mai mare gene- . ral — Iancu Uniade : pe cel mai mare rege — Matei Corvin ; pe cel mai mare cancelar — Nicolai Valahul, adică Românul.

Rușilor le-am dat pe cel mai mare mitro-

- 36 -

'■pblit_ Petru Movilă ; pe cel dintâi călător spre depărtata China—pe spătarul Milescu; pe întemeitorul poeziei satirice — Antioh Cantemir.

Horia, capul Moților.

Bulgarilor le-am dat pe unii dintre cei dintâi luptători pentru renașterea lor (ca scriitorul

Slaveicof); le-am tipărit cea dintâi carte ,în limba lor: am adăpostit pe pământul noștri-

i; /

Tudor, capul pandurilor.olteni

cele dintâi organizări pentru, dobândirea ne? atârnării. — Academia,lor a.ținnț jntâiele ei șe-

-i

dințe in Galați și Brăila, iar ivirea lor în Eu­ ropa modernă sa făcut după ce dorobanții , noștri au biruit la Grivița și Plevna.

Grecilor le-am dat de asemenea pe unii din­ tre cei mai însemnați eroi ai răsboiului pentru liberarea de sub turci. Coleti, Riga Velestineanul, Marcu Boțari și alții/.... Români au fost.

Iar Sârbilor, le-am dat nu,numai pe cei mai deștepți și luminați negustori, dar și miniștri și prim-miniștri, ctlm mărturisește Iovan Cvijici, president al Academiei din Belgrad.

Nu ne pare, rău. dimpotrivă: e o bucurie pentru noi că am dat și altora. Dar e și o cinste, de oarece, ca.

• • să dai, . trebue să ai. Iar poporul nostru s’a dovedit în firea lui bogat, ca și pământul țării.

E destul să se gândească cineva la Miorița mărgăritarul — neasemănat ch ori care altul din literatură populară a oricărui neam.

B

S

"

’

;

* .

-’i •’

Iar la nunta mea ; A căzut o stea.., ' Soarele și luna Mi-au ținut cununa...

■ '

’?i

Ce senină și duioasă înfățișare a morții în chipul unei mirese care întovărășește sufletul mir o lume nouă! Creții «nemuritori» și Dacii

-? 89 -

(căci tot una. erau) trăesc și azi nu numai trupește, ci și sufletește în păstorii care au întocmit această baladă, în care vibrează cel mai adânc sentiment în fața eternității.

Dar doina...!

Au și alte popoare cântecile lor. Nu cunosc însă niciunul care să răscolească mai adânc sufletul, de cât această cântare născută în tă­ cerea plaiurilor înalte, ca un suspin al singu­ ră țaței...

Copii și tineri, suiți cât mai des potecile ni im­ plor. Ascultați Miorița. Trageți cu urechea la doinele care se aud din desișul codrilor si veți înțelege îndată ce comoară de simțire, se ascunde în sufletul poporidui. nostru. Veți vedea acolo, în sănătoasa primitivitate a stânelor, că Românul, chiar când c îmbrăcat cu cămașa fiartă în zăr si otrăvită c\ț- omeag, are o inimă aleasă și da­ tini pe care nu le dă si nu trebue să le dea pe ale nimănui. Și n’am pomenit proverbele... alte mărgăritare din comoara sufletului românesc. Când 'Ro­ mânul din Pind zice : Răsare soarele și fără să cânte cocoșul...

ai o dovadă pipăită că poporul nostru vede

-40 —

lumea cu ochi deschiși — hi câteva cuvinte —cea mai fină judecată despre măsura lucrurilor omenești ! Satira lui Rostand ori teoria relati­ vității în două-trei vorbe.

De aceea, eu. unul, sânt deplin încredințat ca odată și odată se va vorbi în lume și despre înțelepciunea Românului și despre arta româ­ nească. Cine arc îu dimineața culturei sale Miorița ca poezie populară, iar în cea cultă Luceafărul și Satirele, nu se poate îndoi o clipă de strălucirea care se va adăoga până la amiază.

•Noi, abia am scăpat din valul unei tinereți plină de necazuri și de lupte. Abia acum, după unirea tuturor Românilor întfun mănunchiu, începe maturitatea. Cu închegarea statului și renașterea culturală, din popor an: ajuns uatiune, adică o ființă etnică unitară și deplin conștientă de menirea ei pe lume.

De acuma vor veni, (dacă nu vrem să vege­ tăm în umbra altor națiuni — trebue să vină) o viață culturală, politică, și economică proprie.

Lângă arta poporului, trebue să se adaoge creațiunea personală a geniilor: lângă poezie, trebue să vină filosofia și știința cu toate‘ramurile ei. Și avem bună nădejde că vor veni. Una din cele mai mari descoperiri de la începutul veacul ui al XX-lea — sonicitatea e a unui Român, despre

— 41 -

care Englezii vorbesc cu atâta însuflețire. în cât pomenesc numele lui alături de al lui Ga­ biei și Newton. Un tânăr care nu de mult era, ca și voi, pe băncile școalelor noastre, a des­ coperit o întreagă știință care face din me­ canică o muzică aplicată și va preface, poate, și chimia și alte ramuri ale cunoștințelor ome­ nești.—Și nu uitați că eri-alaltaeri, când sborul în aer era încă o minunăție, fiul unui plugar ardelean, năsdrăvanul de Vlaieu uimise în Viena toată lumea aviatorilor.

Vedeți deci că avem pentru ce iubi po­ porul nostru, după cum iubim și pământul nostru.

Repet: nu e popor pe fața planetei, înaintea căruia să fim siliți, a pleca ochii fără speranța de a-1 ajunge și chiar de a-1 întrece.—Cât pri­ vește pe vecini, nu stau o clipă la îndoială: Suntem mai vechi creștini decât ori care dintre ei. vSuntem mai vechi în cultură decât oricare dintre ei.

Avem o poezie și o artă populară, pe care n’o dăm pe a nimănui.

Avem un început de cultură superioară cu care ne-am apropiat chiar de acum de culmile’ artei (Eminescu) și un început de știință, care

- 42 -

poate sui pe oricine dintre voi alături de cele mai mari nume ale omenirii.

De aceea, puteți fi mândri de nația noastră.

Dar să nu uitați nici odată făgăduiala pe care unul dintre voi ne-a făcut'o astăzi în numele tuturor : Pentru dragostea de patrie si amintirea stră­ moșilor, vom Ji gaia să închinăm țării ori când și ori unde un braț care nu șovăește si o inimă credincioasă ».

111 Și acuma, înainte de despărțire. încă un sfat : Iubiți tineri, în ziua aceasta de sărbătoare, a țării și a nației noastre, întoarceți-vă tot­ deauna ochii cu dragoste spre pământul și po­ porul românesc. ’ Din mare și până la munte, aveți de stă­ pânit o țară fără pereche în lume.

Dela puternicul Decebal care a pierdut tronul și viața, dar «ira pierdut curajul», și până la vi­ tejii care între Șiret și munții Vrancei au frânt de curând oștirea năvălitorilor, comandată de cel mai iscusit general al dușmanilor, am dat dovezi că se nasc și în poporul românesc oa­ meni care știu să apere acest pământ.

Crucile semănate printre brazii și fagii co­ drilor noștri ne spun lămurit că avem pe cine să ne bizuim și cu cine să ne fălim.

Dar eu nu vă îndemn la semețiți care adoarme, ci dimpotrivă la grija care ține mereu treaz. — Chiar cea mai frumoasă grădină, dacă

rămâne desgrădită și neîngrijită, ajunge în curând o pârloagă păcătoasă.

De geaba frumusețea și avuția pământului!

De geaba deșteptăciunea poporului ! dacă .Românul nu va fi puternic și nu va rămânea ne­ clintit în hotărârea de a trăi între hotarele sale cu fruntea sus în fața ori cui.

0 țară nu poate dăinui și nu se poate înălța •decât prin sufletul poporului ei, iar sufletul po­ porului de mâne este așa, cum e creșterea copilăretului de azi.

Pe cine se va sprijini mâne-poimâne tot ce :s‘a urzit pe pământul acesta de la Traian și până în zilele noastre?

Răspund cu un singur cuvânt: pe voi. Dacă vă veți lăsa mai pe jos decât copiii Bulgarilor, .ai Ungurilor, ai Sârbilor, ai Rușilor și altor vecini, zadarnic au muncit și s’au jertfit pă­ rinții. bunii și străbunii voștri.

Sufletul și brațul vostru, oțelite prin muncă, sânt singura nădejde că vom apăra ce-am dobândit •și vom dobândi ce ni mai se cuvine, biruind vitejește toate greutățile care ne așteaptă.

Noi, cei care ne coborâm spre seara vieții, n’avem și nu putem avea altă speranță decât :în vrednicia celor veniți după noi.

De aceea, mulțuminclu-vă din suflet pentru

— 45 —

făgăduința pe care ne-ați dat’o de a veghia. «cu braț puternic și inimă credincioasă» asupra, țarii și nației noastre, să ne întoarcem în această. %i de sărbătoare cu ochii spre toți cei care au muncit și suferit până acumă pentru înflorirea, ■patriei române : Să ne plecăm fruntea cu smerenie iii fața lor....

Apoi, gândindu-ne la cel care stă azi petronul Basarabilor și al Mușatinilor, lipit de po­ porul cu care a împărțit zilele bune, ca și pe­ cete rele, să-i strigăm din toată inima: Trăiască Regele !

Trăiască România !

Trăiască și înflorească deapururi nația ro­ mână, stăpână veșnică pcĂmchiuI pământ dacic din hotar până în hotar, v-l... g|Ș| 10 Maiu, 19:'L.

Editura „VIAȚA ROMÂNEASCA64

„FOI VOLANTE" (Bibliotecă de răspândire a operelor celor mai însemnați scriitori români și străini

------ SCRIERI ALESE, PLĂCUTE, IEFTINE -------Au apărut până. acum : Caragiale: Culegeri postume. — Strălucite „causerii” despre literatură, teatru, critică, arta pură și cea tendențioasă, etc. — scrise cu toată verva magică a Maestrului.............................................................. 2.50 ^Caragiale : 1907 (Din primăvară până ’n toamnă).— Groaznica drama socială a lui 1907, trecută prin sufletul de dramaturg și de cetățean al lui Cara­ giale. Cuvinte de foc asupra pricinilor și a răs­ punderilor ......................................................................4.—

AL. Lermontov: Demonul.—Cea mai puternica lu­ crare a marelui scriitor ruș. E povestea dragostei înflăcărate a Demonului pentru frumoasa prințesă circaziana Tarnara. Un suflu pătimaș și fatal stră­ bate acest poem, ale cărei frumuseți de formă, de fond și chiar de ritm sunt minunat redate în tra­ ducerea românească.................................................. 2.—

D. Patrașcanu : Strategie și O excursie de plă­ cere.— Două nuvele,—capodopere de humor satiric, țâșnind sclipitor printre rânduri ca niște fântâni arteziane. „Ori cât de trist ai fi, nu poți rezista44...

(Dintr’o recenzie a D-nului G. Topârceann în Re­ vista „Viața Românească4’)......................................... 2 —

r j)obro(feanu-Gherea : Poetul țărănimii (Co$— Un studiu critic, fermecător ca nn poem, în care se lămurește în ce chip opera lui Coșbuc a ră­ sărit ca o floare firească din viața și sufletul țărănimii 5.—

aaloni-A.leliem : Stația Baranovici, etc. — Cinci nuvele ale marelai scriitor evreu Pline de spirit de observație și de un haz irezistibil ....... 4.— 6?. Ibrălleânu: După războiu.—Interesante pro­ bleme de cultură și de literatură, văzute de mintea bogată în idei a celui mai de seamă, critic al nostru de astăzi. — puse în lumina nouă a împrejurărilor de după războiu .....................

4.—

Anatole France : Puia țft Maicii Domnului (trad. de Galaction) și Mustafa Efendi de Galaction. „Tra­ ducerea d ini Galaction — spune recenzia Revistei „Viața Românească"—este un giuvaer, un diamant, o minune. Traducerea e însoțită de o nuvelă ori­ ginală a d lui Galaction, care, cu toată ilustra ve­ cinătate a scânteietorului Anatole France, face fi­ gură onorabilă^......................................... ....

2.— Jlihail Sadoveanu : In amintirea lui Creangă.— D-l Sadoveanu descrie, cu o mare putere de evocare, locurile unde a trăit Creangă. D sa reda minunat viața oamenilor cari au cunoscut pe acest mare povestitor al Moldovei și cari istoiisesc încă, în graiul lor colorat. întâmplări din trecut, privitoare la Ion Creangă și la tovarășii acestuia din tinerețe 1.— Jtf. Sevastos: Rime sprintine. — O colecție de cro­ nici rimate, în care se găsesc ironizate întâmplă­ rile politice, sociale și literare din ultimul timp.

Rime sclipitoare se întretaie, — cum spune un recezent al acestei cărți, — ca într’un duej de spade.

O duioșie și un accentuat simț omenesc do compă­ timire, ca și de revoltă, pentru cei mici și obidiți, străbat ca un fir conducător — aceste versuri atractive............................. -.. ................................... 3.—

J. H. Rosny : Țara minunată a peșterilor.-~XipG~ liuzii. — Două stranii povestiri. Cea dintâi se pe­ trece într’o regiune misterioasa subterană, unde omul este exploatat de’niște zburătoare fantastice.— In a doua, un regn extraordinar, preistoric — Xipehuzii — disputa omului stăpânirea pământului, dar e distrus de om după vajnice lupte .... 4.

G. Sion : Moldova romantică. — I. Aventuroasa nuntă a lui Beizadea Grigore cu contesa Dasch. II. Ro­ mantica răpire a cucoanei Marghiolița Sturza de către Marele Vistier Rosnovanu................................ £ JV. Batzaria : Turcoaicele. — Nuvele . și povestiri .scrise cu mult humor și spirit de observație, evo­ când un mediu prea puțin cunoscut la noi . . . 4.

De vânzare la toate librăriile și la Editură

ABONAȚI-VĂ LA REVISTA :

..VIAȚA ROMÂNEASCĂ” CEA MAI DE SEAMĂ

— Revistă Literară și Științifica Românească — Revista apare lunar cu cel puțin 160 pagini ABONAMENT:

31

Pe un an 150 lei — pe șase luni 75 lei Un număr . . .14 lei La Administrația Revistei IAȘI: Strada Vasile Alexandri 14, sau la BUCUREȘTI: Librăria „Viața Romănească“ (fostă Alcalay) Calea Victoriei, 37

Tip. «CURIERUL JUDICIAR», R aho vei 5

UE A€ELA$ AUTOR

s

1) .Către noua generație, 1912

2) Poporul, 1913 (ed. Il-a 1921) 3) Ofensiva națională, 1913

4) Primăvara literară, 1914 5) Școala Poporului, 1918

6) Altă creștere (ediția a treia), 1921 7) Oameni de Ia munte, 1919 (ed. Il-a 1921)

8) Caracterizarea etnografică a unui popor prin munca și uneltele lui, 1920 9) România, 1920 10) Curs de geografie pentru învățământul pri­ mar și secundar

::

FOAIE SĂPTĂMÂNALĂ Adiat» istreția și dopoaitul la «VIAȚA ROMÂNEASCĂ Baesrești, Calea VloUrlel 37

PREȚUL : JL£L