c) Învăţământul în perioada postdecembristă

relua astfel tradiţia învăţământului economic de specialitate, după o întrerupere de zece ani, de la desfiinţarea SMTC-ului. Pentru liceele economice, era stabilită durata de patru ani, spre deosebire de cele industriale şi agricole, de cinci ani”76. La început, noua instituţie a funcţionat în localul Liceului Teoretic „Vasile Roaită”, până în anul 1970, când şi-a dobândit local propriu. Liceul şi-a început activitatea cu trei clase la zi, 2 pentru anul I şi una pentru anul II şi o clasă de seral, cu 45 de elevi, în total – 173 de elevi. Primul director a fost Ţuligă Simion – prof. de contabilitate. În anul 1969-1970, liceul avea 19 clase (15 de zi şi patru de seral)77 . 1967: Şcoala Profesională şi Tehnică de Maiştri avea drept scop pregătirea de operatori chimişti şi de maiştri în domeniu, pentru Combinatul Chimic din Râmnicu-Vâlcea, proaspăt înfiinţat. La început, a funcţionat în incinta Şcolii generale nr. 5. În anul şcolar 1968-1969, la Grupul Şcolar Chimic din RâmnicuVâlcea (director – Ion Diaconescu), funcţionau următoarele şcoli: - Şcoala Profesională (cursuri de zi), cu 595 de elevi (12 clase) la anii I-III, din care la sfârşitul anului şcolar 1968-1969, aveau situaţia încheiată 583, fiind promovaţi – 480; - Şcoala Profesională Serală, cu 84 elevi în 1868, din care 72 rămăseseră înscrişi la sfârşitul anului şcolar 1968-1969, 55 urmând să promoveze; - Şcoala Tehnică de Maiştri – curs de zi cu 27 elevi, promovaţi – 27; - Şcoala Tehnică de maiştri – curs seral, cu 111 elevi înscrişi, din care au promovat 61; - Şcoala Tehnică de Specializare Postliceală, cu 25 elevi înscrişi şi 24 promovaţi. Total general: 842 elevi înscrişi şi 647 promovaţi. Corpul profesoral era format din 36 profesori, din care - 19 cu funcţia de bază aici şi 17 prin cumul –toţi cu studii superioare; cu studii medii: 5 maiştri cu funcţia de bază aici şi 8 prin cumul, 3 laboranţi şi 6 pedagogi78 . Mutată în sediul propriu în anii `70, în 1971 şcoala a devenit liceu de chimie industrială. După 1991, a fost denumită Grupul Şcolar Oltchim79 (sau Grupul Şcolar Chimic/de Chimie). 1969: Liceul Pedagogic, avându-l ca prim director pe Iulian Cornilescu, continua o veche tradiţie a învăţământului vâlcean în acest domeniu. În anii 1969-1982, s-a numit Liceul Pedagogic; între 1982-1989, instituţia a purtat titulatura Liceul Industrial nr. 8; între 1990-1992 – Liceul Pedagogic;,între 1992-1998, pe aceea de Şcoală Normală, iar după 1999 – actuala denumire: Liceul Teoretic „Matei Basarab” (director –Valerică Raşcu)80 . 1970: Şcoala de Artă a funcţionat prin autofinanţare până în 1994 (cu secţii la Frânceşti şi Genuneni, din 1992 şi 1996), când a trecut în subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea. Anterior, şcoala a fost condusă de prestigioşi dascăli şi de oameni de cultură şi artă, precum Traian Lungu (1970-1980), Gheorghe Deaconu (1980-1985), Vasile Mustăţea (1985-1990) şi Maria Gaghel (1990-1998). Individualitatea şcolii este dată de eterogenitatea de vârstă a cursanţilor – copii, tineri, adulţi – , de nivelul cursurilor (iniţiere, aprofundare, perfecţionare) şi de bogata gamă a secţiunilor şi specializărilor: muzică (instrumentală, vocală, teoria muzicii etc.), artă dramatică, pictură, desen, grafică, design vestimentar, ţesătorie, ceramică, coregrafie ş. a.81 . Începând cu anul 1998, destinul instituţiei este diriguit, cu foarte bune rezultate, de prof. Doina Gănescu 1972: Grupul Şcolar Industrial de Construcţii-Montaj (numit ulterior „Ferdinand I”) a luat fiinţă ca liceu în 1972 la Băbeni, unde a funcţionat până în 1975, când a fost mutat la Râmnicu-Vâlcea, într-un sediu propriu, cu toate utilităţile; din 1976, se va numi Liceul Industrial nr. 6, dar în paralel vor funcţiona aici şi cursurile unei şcoli profesionale pentru pregătire în construcţii civile (din 1981), precum şi clase pentru învăţământul gimnazial (din 1986). Transformat, după 1991, în grup şcolar, şi-a diversificat profilul, prin înfiinţarea unor clase umaniste şi de informatică82 . 1972: Liceul Industrial Energetic (patronat de către Ministerul Energiei Electrice), specializat pe construcţii energetice. În primul an de activitate, va funcţiona în localul „Şcolii Normale” din RâmnicuVâlcea, actualmente Liceul nr. 2 „Henri Coandă”, cu 2 clase de liceu a câte 36 de elevi, cu profilul hidroenergetic şi construcţii hidroenergetice. În acelaşi an, s-a transferat aici o clasă de şcoală profesională electricieni de la Grupul de şantiere TCH Lotru-Voineasa şi o clasă de postliceală cu specialitatea devize şi măsurători în construcţii. Pentru încă două clase de şcoală profesională şi o clasă de postliceală, se dă admitere în toamna anulu 197283. Astfel, anul şcolar 1972-1973 cuprinde un număr de 197 de elevi, cu următoarea structură de şcolarizare: - Liceu, anul I, 2 clase, hidroenergetică şi construcţii hidroenergetice, 72 de elevi. - Şcoală profesională, anul I, 2 clase, sondori foraje şi mecanizatori auto, 36, respectiv 29 de elevi; - Şcoală postliceală, o clasă devize şi măsurători în construcţii, anul I, cu 36 de elevi. În acelaşi an şcolar, a început pregătirea documentaţiei pentru construirea unui local propriu; Obiectivele şi termenele de dare în folosinţă erau următoarele:

95

- Clădirea liceului, cu 24 săli de clasă; termen de punere în funcţiune – septembrie 1974; - un cămin pentru cazarea a 300 de elevi, cu termen de punere în funcţiune – septembrie 1974; - un (al doilea) cămin pentru cazarea a 300 de elevi, cu termen de dare în folosinţă – sptembrie 1975; - atelier şcolar, cu termen de punere în funcţiune – septembrie 1975. În etapa a II-a de dezvoltare, au fost prevăzute: o cantină a câte 300 locuri pe serie, centrala electrică şi o sală de sport, toate trei fiind cuprinse în lipsa de investiţii pentru anul 1976 şi cu termen de punere în funcţiune – sept 1977, primele 2 şi sept 1978, sala de sport84 . 1973: Liceul Industrial pentru Construcţii de Maşini (devenit apoi Liceul Industrial nr. 1), subordonat vechii Uzine de Utilaj Chimic (UZUC, ulterior IUCF, în prezent – VILMAR SA) Râmnicu-Vâlcea, a fost înfiinţat (director – ing. Ion Stoica) la un an de la darea în funcţiune a întreprinderii. În prezent, poartă numele Grupul Şcolar „General Magheru”. Începând cu 1974, s-a deschis aici şi o şcoală profesională, iar din toamna anului 1975 – cursurile serale ale liceului85 . Şcoala a fost considerată, pe bună dreptate, o „Citadelă a învăţământului tehnic românesc”, întrucât în perioada 1974-1989, s-au angajat în producţie la IUCF şi IEH Râmnicu-Vâlcea, precum şi la numeroase alte întreprinderi din ţară, aproape 4000 de muncitori calificaţi şi practicanţi provenind de aici, în meseriile de prelucrător prin aşchiere (strungar-frezor-rabotor-mortezor-rectificator), sudor, forjor-tratamentist, lăcătuş mecanic (pentru utilaj tehnologic), cazangiu, sculer-matriţer, mecanic maşini şi utilaje, electrician întreţinere şi reparaţii instalaţii industriale etc.86 . 1998. Sub egida şi cu sprijinul Fundaţiei „România de Mâine”, la Râmnicu-Vâlcea, în acelaşi local cu Universitatea „Spiru Haret”, îşi începe activitatea Liceul Cozia (director: Irina Urea) – una dintre puţinele instituţii particulare de învăţământ din judeţul nostru. Profiluri: matematică-informatică şi administraţie publică87 .

c) Învăţământul în perioada postdecembristă

Învăţământul preuniversitar. Reţeaua şcolilor care au funcţionat în această perioadă este, în general, aceeaşi ca înainte de decembrie 1989, cu unele schimbări de denumiri şi, uneori, de profil. Astfel, liceul sanitar devine – din 1994 – Grupul Sanitar „Antim Ivireanul”, în timp ce Liceul de Artă este „raportat” din 199288. Au apărut şi unităţi şcolare noi; spre exemplu, Şcoala Postliceală Sanitară Horezu, cu o durată de trei ani, a fost înfiinţată în anul 1994, ca filială a Şcolii Sanitare Postliceale „Carol Davila” din Bucureşti89 . Numărul elevilor din învăţământul mediu cunoaşte, în schimb, o scădere îngrijorătoare90. Cauzele sunt multiple: populaţia judeţului este şi ea în scădere, de la 438.600 în 1993, ea ajungând la 432.375 în 1998; în mod corespunzător, numărul copiilor (populaţie stabilă) de vârstă liceală (15-19 ani), a scăzut – cu referire la anii menţionaţi – de la 38.433 copii, la 31.443. Scăderi asemănătoare se înregistrează şi la populaţia din învăţământul preşcolar (de la 16036 de copii în anul şcolar 1992/1993, la 11.868 – în 1997/1998), iar în învăţământul gimnazial, de la 24.496 elevi, s-a ajuns la 21.434 în 199891; pe de altă parte, spectrul absenteismului şcolar, cu corolarul său – analfabetismul, este din ce în ce mai puternic. Parcă oarecum în compensaţie, dotarea unităţilor şcolare va atinge cote înalte de dezvoltare şi modernizare92 . Activitatea profesorilor vâlceni din această perioadă şi condiţia lor de intelectuali, a fost sintetizată, poate cel mai bine, de autorii monografiei Învăţământul comercial din Vâlcea. Monografia Liceului Economic: „Imediat după 1989-1990, despovăraţi de sarcinile politice şi obşteşti de mai înainte, profesorii şi-au câştigat numeroase drepturi şi libertăţi, fiind organizaţi în sindicate active, în societăţi şi fundaţii profesionale” (n. red.: în special în urma Legii învăţământului din 1995). Au fost stipulate în statut unele drepturi, cum ar fi plata examenelor, a orelor suplimentare, dirigenţiilor, sporurilor de vechime, de fidelitate, stres, recunoaşterea şi plata titlurilor ştiinţifice, acordarea salariilor şi a gradaţiilor de merit, a unor diplome de excelenţă. Ceea ce deosebeşte fundamental activitatea cadrelor didactice în această etapă, cu toate neajunsurile vieţii, ar fi emulaţia ştiinţifică, lansări de cărţi, judeţul Vâlcea fiind printre primele în ţară în privinţa cărţilor tipărite; între autori se recunosc şi nume de dascăli vâlceni. Mulţi profesori sunt doctoranzi, autori de programe şi manuale şcolare, culegeri de probleme, de teste literare, ghiduri şi îndrumătoare metodice. În contextul reformei, profesorul are deplina libertate de a-şi concepe tematica şi strategia orei, după nivelul claselor, respectând noua programă şcolară, cu o mai mare deschidere spre cunoaştere. Profesorul decide în alegerea manualului potrivit clasei, din numărul exagerat de mare al manualelor alternative, alcătuite după o programă unitară. Planurile de învăţământ cuprind o altă structură, obiectele fiind grupate în arii curriculare, alături de disciplinele din trunchiul comun. Cu program pentru toate clasele,

96

apar şi disciplinele la decizia şcolii”93 . Şi totuşi, parcă ceva din pasiunea, entuziasmul şi responsabilitatea civică a „luminătorilor poporului” din vremea haretiană şi chiar din cea antedecembristă, a dispărut pentru totdeauna! Doar ici şi acolo mai întâlneşti asemenea profesori şi învăţători, majoritatea – din generaţii mai vechi. Se cuvin menţionate câteva nume: Al. Popescu-Mihăeşti (prorector, ani de-a rândul, al Universităţii „Spiru Haret” – filiala din RâmnicuVâlcea), Laurenţiu Stilea – „ctitorul” voleiului vâlcean, George Anca (directorul Bibliotecii Centrale Pedagogice „I. C. Petrescu” din Bucureşti), Gheorghe Dumitraşcu (fost inspector şcolar general), Gheorghe Deaconu, Petru Pistol (prof. univ. dr. la Universitatea din Piteşti şi la filiala din Râmnicu-Vâlcea a acesteia), Ioan St. Lazăr (conf. univ. dr. – Universitatea „Spiru Haret” şi la filiala din Râmnicu-Vâlcea a Universităţii din Piteşti), Nicolae Dinescu (printre multe altele: decan al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii „Spiru Haret” – filiala din Râmnicu-Vâlcea şi director al Academiei Olimpice Române – filiala Vâlcea), Ion Predescu, Elena Rotomeza, Ion Gava, Elena Dumitraşcu, Ştefan Bălan, Marinela Capşa, Floarea Comănescu, Dumitru Dumitrescu (lector la Universitatea „Constantin Brâncoveanu” – filiala RâmnicuVâlcea), Ion Olteţeanu ş. a. Exceptând nivelul universitar, învăţământul vâlcean de toate gradele (preşcolar, primar, gimnazial, liceal, postliceal, profesional, complementar, şcolile de maiştri, de ucenici şi alternativ – Waldorf şi steep by steep) este coordonat de Inspectoratul Şcolar Vâlcea (succesorul fostului Revizorat Şcolar Vâlcea), conducerea actuală a acestuia fiind asigurată de Gabriela Ene, care i-a urmat la conducere lui Gheorghe Ciucă şi adjuncţilor acestuia –Gheorghe Stanciu şi Florin Smeureanu. Învăţământul universitar. „În anul 1972 au luat fiinţă în judeţul nostru primele unităţi ale învăţământului tehnic superior, cu secţii serale de subingineri (cursuri serale, durata – 4 ani) pentru specialităţile de industrializarea lemnului şi – între 1972-1977 - tehnologie chimică”94. Iniţiativa a aparţinut ing. Gheorghe Alboiu – pe atunci director al CPL Râmnicu- Vâlcea şi, mai târziu, primar al oraşului, concretizându-se în Facultatea de subingineri în domeniul industrializării lemnului, care aparţine de Universitatea „Transilvania” din Braşov (care, cu puţine excepţii, asigura inclusiv cadrele didactice de specialitate). În anul şcolar 1978/1979 încă funcţiona, îşi desfăşura activitatea în incinta Grupului Şcolar Forestier, cursurile facultăţii fiind urmate de 120 de studenţi95. Tot aici, au învăţat o serie de cadre ale fostului CPL şi din alte unităţi de profil din ţară, care nu aveau pregătirea de specialitate necesară96 . În anul 1991, a fost înfiinţată, la Piteşti, Universitatea „Constantin Brâncoveanu”, care îşi va forma filiale la Brăila şi Râmnicu-Vâlcea. Filiala râmniceană (acreditată în anul 2002) îşi desfăşoară activitatea într-un sediu propriu (recent, a cumpărat şi un al doilea sediu – fosta Şcoală profesională de meserii) dotat cu tot ceea ce este necesar pentru buna funcţionare a facultăţilor sale cu profilurile: Management-marketing economic (4 ani – învăţământ de zi şi 5 ani – învăţământ cu frecvenţă redusă), Informatică şi contabilitate de gestiune, Economia comerţului, turismului şi serviciilor adiacente. În prezent, rectorul instituţiei este prof. univ. dr. Alexandru Puiu, secondat de prof. univ. Marius Gust – prorector97 . În 1992, în municipiul Râmnicu-Vâlcea, Universitatea „Spiru Haret” şi-a înfiinţat o filială, care în anii ce vor urma, se va diversifica şi dezvolta continuu: 1998, se autorizează pentru funcţionare, de către CNEAA, Facultatea de Contabilitate şi Finanţe-Contabilitate, iar în 1999 - Facultatea de Drept (decan –prof. univ. dr. Gheorghe Bonciu); - în anul 2006, s-a obţinut acreditarea specializării Contabilitate de gestiune, a Facultăţii de Contabilitate şi Finanţe a universităţii. În 1997, fusese autorizat pentru funcţionare şi Colegiul Universitar Pedagogic de Institutori, avându-l ca director pe prof. univ. dr. Alexandru PopescuMihăeşti, dar în 2003, colegiul a fost desfiinţat prin hotărâre ministerială. Începând cu anul şcolar 2006-2007, în localul Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” a început să funcţioneze Facultatea Economie şi Administrare a Afacerilor, aparţinând Universităţii din Craiova (Centrul Universitar Râmnicu-Vâlcea), iar în incinta Colegiului Tehnic Forestier din Râmnicu-Vâlcea - Facultatea de Agricultură, cu specializarea în Silvicultură, a universităţii menţionate; în acelaşi timp şi cu aceeaşi locaţie, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, prin Fundaţia Universitară „Alma Mater” – Centrul pentru Învăţământul la Distanţă, şi-a deschis, de asemenea, o secţie la Râmnicu-Vâlcea, care a funcţionat până recent Filiala din Râmnicu-Vâlcea a Universităţii din Piteşti, a fost înfiinţată în anul 2000, în urma demersurilor şi insistenţelor prof. univ. dr. Ştefan Găitănaru (fostul decan al Facultăţii de Litere a universităţii piteştene), vâlcean de origine, din Ocnele Mari. În prezent, în cadrul filialei funcţionează următoarele facultăţi: Litere, Inginerie Electronică şi Telecomunicaţii, Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei, Matematică-Informatică, Ştiinţele Educaţiei, Ştiinţele Administrative. Filiala şi-a desfăşurat activitatea fără a avea clădire proprie, funcţionând – în principal – în fostul sediu al Centrului de Calcul

97

(imobil în proprietatea Inspectoratului Şcolar al Judeţului Vâlcea), dar şi în alte locaţii, precum Grupul Şcolar Chimic, clădirea Liceului Pedagogic etc. În luna februarie 2007, autorul acestor pagini, după mai multe zile de cercetare în arhivele vâlcene, a întocmit documentaţia corespunzătoare, din care rezulta că fosta clădire (dezafectată) a UM din cătunul Aranghel aparţinuse, iniţial, Şcolii Normale de Băieţi din Râmnicu-Vâlcea, fiind construită în anii `30, special cu această destinaţie, de către Ministerul Instrucţiunii Publice în parteneriat cu municipalitatea râmniceană. În urma eforturilor conjugate ale unor cadre didactice şi intelectuali, vâlceni de origine – Mugur Isărescu, Ştefan Găitănaru, Ion Soare, Mircea Perpelea şi George Rotaru, la începutul anului 2009, guvernul ţării a aprobat alocarea spaţiului menţionat; un rol substanţial în obţinerea acestui aviz favorabil, l-a avut ec. dr. Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, drăgăşănean de origine. După amenajarea corespunzătoare a unuia dintre corpurile clădiriilor, în toamna anului universitar 2010-2011, Universitatea din Piteşti a deschis aici – în sediul vâlcean - cursurile Facultăţii de Litere, specialitatea Română-Engleză,. La începutul lunii iunie 2011, aceasta a primit deja acreditare din partea forurilor de resort. Urmează ca, în următorii ani, să se înfiinţeze şi alte facultăţi, punându-se astfel bazele viitoarei universităţi de stat, independente, de la Râmnicu-Vâlcea În anul 2007 fiinţau în judeţ 6 institute de învăţământ superior (toate aparţinând de învăţământul privat), cu 3191 de studenţi (1207 băieţi şi 1984 fete), pregătiţi de 40 de cadre didactice universitare (10 bărbaţi şi 30 femei)98. Situaţiile statistice nu oferă şi cifre privitoare la învăţământul de stat (în speţă, de la filiala râmniceană a universităţii piteştene); acestea, desigur, sunt înregistrate la Universitatea Piteşti.

Note bibliografice

1. Nicolae Bănică-Ologu, Veacul de aur al Râmnicului, Bucureşti, Editura Oscar Print, 2000, pag. 157. 2. Ibidem, pag. 163. 3. Nicolae Andrei, Gh. Pârnuţă, Istoria învăţământului din Oltenia, vol. I, Craiova, Ed. Scrisul Românesc, 1977, pag. 106. 4. Vezi Ion Soare, Chiriac Râmniceanu în „interpretarea” (şi editarea) arhimandritului Veniamin Micle, în „Povestea vorbei”, nr. 3-4/2003, pag. 11. 5. Nicolae Andrei, Gh. Pârnuţă, Op. cit., , pag. 83. 6. Gh. Moisescu, Istoria bisericii române, Bucureşti, 1952, pag. 247. 7. Gh. Pârnuţă, Din istoria culturii şi şcolii din judeţul Vâlcea (sec. XVI-XIX), în „Buridava. Studii şi materiale”, 2, (f. loc şi an), pag. 144. 8. N. Andrei, Gh. Pârnuţă, Op. cit., pag. 181. 9. N. Iorga, Studii şi documente, pag. 402. 10. Vezi: Constantin Mateescu, Drumurile lui Anton Pann, Bucureşti, Ed. Sport-Turism, 1981, pag. 72. 11. Petre Manole, Şcoala Naţională din Râmnic, în „Studii vâlcene”, II, 1972, pag. 161; cf. Corneliu Tamaş, Istoria Râmnicului, Râmnicu-Vâlcea, Editura Antim Ivireanul, 2004, pag. 114, şi Corneliu Tamaş, Vasile Burdoază, Şcoala cu ceas. Monografia şcolii cu clasele I-VIII „Take Ionescu” din Râmnicu-Vâlcea, Râmnicu-Vâlcea, 1998, pag. 28-29. 12. Direcţia Judeţeană Vâlcea a Arhivelor Naţionale (în cont., DJVAN), Fondul Prefectura Judeţului Vâlcea (în cont., PJV), dos. 1/1840, f. 242. 13. Corneliu Tamaş, Vasile Burdoază, Loc. cit. 14. N. Andrei, Gh. Pârnuţă, Op. cit., pag. 216, 229. 15. Nicolae Andrei, Gh. Pârnuţă, Op. cit., pag. 236. 16. Nicolae Andrei, Gh. Pârnuţă, Istoria învăţământului din Oltenia, vol. II, Craiova, Ed. Scrisul Românesc, pag. 30. 17. Ibidem, pag. 78-79. 18. N. Andrei şi Gh. Părnuţă, Op. cit., pag. 144. 19. DJVAN, PJV, dos. 27/1865, f. 206. 20. Corneliu Tamaş, Constantin Drugan, Gheorghe Tudor, Istoria Colegiului Naţional Alexandru Lahovari din RâmnicuVâlcea, Râmnicu-Vâlcea, Editura Conphys, 2000, pag. 14. 21. Corneliu Tamaş, Constantin Drugan, Gheorghe Tudor, Op. cit., pag. 19. 22. Mihail Voiculescu, Costea Marinoiu, Centenarul Liceului „Alexandru Lahovari” Râmnicu-Vâlcea, f. loc. şi ed., 1991, pag. 16. 23. N. Daneş, Din trecutul liceului „Nicolae Bălcescu”, în „Ramuri vâlcene”, Râmnicu-Vâlcea, 1/1986, pag. 8. 24. Corneliu Tamaş, Constantin Drugan, Gheorghe Tudor, Op. cit., pag. 30-32. 25. Arhim. Veniamin Micle, Op. cit., pag. 340. 26. DJVAN, RŞV, dos. 1/1901, f. 36. 27. N. Andrei, Gh. Pârnuţă, Op. cit., pag. 361-362. 28. N. Iorga, Studii şi documente cu privire la istoria românilor, Bucureşti, Ed. Ministerului de Instrucţie, vol. I-II, 1901, pag. 271; apud Corneliu Tamaş, Emilian Valentin Frâncu, Istoria comunităţii catolice din judeţul Vâlcea, Râmnicu-Vâlcea, Editura „Anton Pann”, 2007, pag. 183. 29. Corneliu Tamaş, Emilian Valentin Frâncu, Op. cit., pag. 181. 30. Ibidem, pag. 182. 31. N. Andrei, Gh. Pârnuţă, Op. cit., pag. 373. 32. Ibidem., pag. 374-375. 33. Pr. Constantin Cârstea şi Doru Căpătaru, Istoria bisericii « Toţi Sfinţii » din Râmnicu-Vâlcea, Râmnicu-Vâlcea, Ed. 98

Adrianso, 2007, pag. 183-184. 34. Gheorghe Dumitraşcu, Unele aspecte din activitatea slujitorilor şcolii vâlcene în timpul revoluţiei de la 1848, în „Studii vâlcene”, 3, Râmnicu-Vâlcea, 1974, pag. 77-84; v. şi G. D. Iscru, Figuri de învăţători din satele vâlcene în deceniul premergător revoluţiei din 1848, în „Caietele Bălcescu”, Bălceşti pe Topolog, Aşezământul Cultural, IX-X, 1984, pag. 255-259; idem, Învîământul public în satele vâlcene (1838-1848), în „File vâlcene”, Bălceşti pe Topolog, Societatea „Prietenii Muzeului Bălcescu, 1972, pag. 127-144; despre Ion Nisipeanu, vezi P. Purcărescu, Portretul unui revoluţionar vâlcean de la 1848, în „Buridava. Studii şi materiale”, Râmnicu-Vâlcea, Muzeul Judeţean Vâlcea, pag. 167-168. 35. Corneliu Tamaş, Din istoria arhivelor vâlcene, 1916-1918, în „Studii vâlcene”, V/1982, Râmnicu-Vâlcea, pag. 91. 36. Gheorghe Dumitraşcu, Societăţi şi asociaţii de tip haretian, pag. 1-2 (lucrare aflată în manuscris). 37. Ibidem, pag. 2 şi urm. 38. Veronica Tamaş, Contribuţia Ligii culturale din Rm. Vâlcea la desăvârşirea unităţii naţionale a poporului român (18911918), în „Studii vâlcene”, 1, 1971, pag. 35 şi urm. 39. Pr. Constantin Cârstea, Doru Căpătaru, Istoria Bisericii „Toţi Sfinţii” din Râmnicu-Vâlcea, Râmnicu-Vâlcea, Editura Adrianso, 2007, pag. 183-189. 40. Istoria învăţământului din România . . . , pag. 261. 41. După DGLR – pag. 565. 42. Corneliu Tamaş, Constantin Drugan, Gheorghe Tudor, Istoria Colegiului Naţional Alexandru Lahovari din RâmnicuVâlcea, Râmnicu-Vâlcea, Editura Conphys, 2000, pag. 126. 43. Nicolae Angelescu, Op. cit., pag. 263. 44. Ibidem, pag. 265-268. 45. Istoria învăţământului din România . . . , pag. 262, 264. 46. N. Andrei, Gh. Pârnuţă, Op. cit., pag 196. 47. Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, dos. 210/1922, f. 2. 48. C. Tamaş Istoria Râmnicului, pag. 156; idem, Corneliu Tamaş, Petre Bardaşu, Sergiu Purece, Îndrumător în Arhivele Statului Judeţul Vâlcea, Bucureşti, 1972, pag. 113. 49. Nicolae Angelescu, Op. cit., pag. 210. 50. N. Andrei, Gh. Pârnuţă, Op. cit., pag. 217. 51. Ibidem, pag. 229-230. 52. Corneliu Tamaş, Constantin Drugan, Gheorghe Tudor, Op. cit., pag. 64. 53. N. Andrei, Gh. Pârnuţă, Op. cit., pag. 255. 54. Ibidem, pag. 281-282. 55.Vezi Nicolae Angelescu, Memoriile), pag. 354-358). 56. Vezi. Jurnalul Consiliului de Miniştri nr. 1463 din 28 nob. 1945, în „Monitorul Oficial” nr. 287 din 14 dec. 1945 (în cont., Jurnalul CM 1463). 57. Apud Elena Simeanu, Gheorghe Drugan, Ion Mareş, Mariana Rădulescu, Învăţământul comercial din Vâlcea. Monografia Liceului Economic, Râmnicu-Vâlcea, Editura Offsetcolor, 2001, pag. 44 - 49. 58. Jurnalul CM 1463. 59. DJVAN, Fondul Sfatul Popular al Raionului Râmnicu-Vâlcea, Secţia Învăţământ (în cont., Sfatul Popular al Raionului Râmnicu-Vâlcea), dos. 12/1952-1953, nepag. 60. Sfatul Popular al Raionului Râmnicu-Vâlcea, Secţia Învăţământ, dos. 53/1956-1957, pag. 495. 61. Ibidem, pag. 497. 62. Ibidem. 63. C. Mateescu, Râmnicul de odinioară, Râmnicu-Vâlcea, Editura Almarom, 1993, pag. 179. 64. Corneliu Tamaş, Constantin Drugan, Gheorghe Tudor, Op. cit., pag. 222 şi urm. 65. Petre Petria, Vâlcea în timp şi spaţiu. Fapte şi date, Râmnicu-Vâlcea, Editura Conphys, 2008, pag. 89. 66. Sorin Oane, Istoria judeţului Vâlcea, 1948-1965. Un studiu de caz, Râmnicu-Vâlcea, Editura Conphys, 2007, pag. 170-171. 67. Mărturii şi evocări, pag. 39-40. 68. Ibidem, pag. 215-216. 69. Sfatul Popular al Raionalui Râmnicu-Vâlcea, dos. 80/1968-1969, nepag. 70. Petre Petria, Op. cit., pag. 95-96. 71. Sfatul Popular al Raionului Râmnicu-Vâlcea, loc cit. 72. Ibidem. 73. Petre Petria, Op. cit., pag. 93. 74. Ibidem, pag. 99. 75. Sfatul Popular al Raionului Râmnicu-Vâlcea, loc. cit. 76. Elena Simeanu, Gheorghe Drugan, Ion Mareş, Mariana Rădulescu, Învăţământul comercial din Vâlcea. Monografia Liceului Economic, Râmnicu-Vâlcea, Editura Offsetcolor, 2001 (în cont., Învăţământul comercial din Vâlcea), pag. 70. 77. Ibidem, pag. 78. 78. Sfatul Raional Râmnicu-Vâlcea, loc. cit. 79. Petre Petria, Op. cit., pag. 93. 80. Ibidem, pag. 98. 81. Ion Măldărescu, Emilian Frâncu, Râmnicu-Vâlcea. Mică enciclopedie, vol. III, Râmnicu-Vâlcea, Editura „Anton Pann”, 2002 (în cont., Râmnicu-Vâlcea, Mică enciclopedie III), pag. 226-227. 82. Petre Petria, Vâlcea în timp şi spaţiu. Oameni şi fapte, Râmnicu-Vâlcea, Editura Conphys, pag. 97-98. 83. Alexandra Antigona Preda, Corina Graţiela Hăloiu, Ion Urea, Monografie. Grupul Şcolar Industrial Energetic, RâmnicuVâlcea, 2002, pag. 6. 84. Ibidem, pag. 9.

99

85. Cf. Dan Stănculescu, Maria Fiera (coordonatori), Grupul Şcolar General „General Magheru”, 1973-2003. 30 de an de rodnică activitate, f. loc, ed. şi an, pag. 3. 86. Ibidem. 87. Râmnicu-Vâlcea. Mică enciclopedie III, pag. 155. 88. Direcţia Judeţeană de Statistică Vâlcea, Anuarul statistic al judeţului Vâlcea, ediţia 1998 (în cont., Anuarul 1998), pag. 123. 89. Istoria Horezului, pag. 178-179. 90. Anuarul 1998, pag. 36-38, 127. 91. Ibidem, pag. 127. 92. Mihaela Beleţ, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea a făcut bilanţul pe 2006, în „Viaţa Vâlcii” nr. 2836/5 ian. 2007, pag.

2.

93. Învăţământul comercial din Vâlcea, pag. 123. 94. Vâlcea `77. Ritmuri, înfăptuiri, perspective, Râmnicu-Vâlcea, 1977, pag. 52. 95. Vâlcea. Monografie, Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1980, pag. 204. 96. Informaţiile ne-au fost furnizate de doamna profesoară – în funcţiune – Livia Geantă, care a absolvit cursurile acestei facultăţi, promoţia 1976. 97. Râmnicu-Vâlcea. Mică enciclopedie III, pag. 235-236. 98. Anuarul statistic al Judeţului Vâlcea, 2007, pag. 76-80.

Liceul „Al. Lahovari”, pe vremea când era . . . gimnaziu

100

Vechiul sediu al Prefecturii (azi – Primăria municipiului) şi fostul Liceu de Fete, pe locul căreia se află modernul sediu al Arhivelor Vâlcene

Universitatea „Spiru Haret” – Filiala din Râmnicu-Vâlcvea

101