Emil Gârleanu prietenul celor care nu cuvântă

Page 1

Emil Gârleanu prietenul celor care nu cuvântă

Nimic nu e mai amar ca otrava prieteniei false.

S-a născut la Iaşi dintr-o veche familie moldovenească. Încă din copilărie l-au încântat peisajele moldoveneşti, lumea plină de taină a celor care nu cuvântă, frumuseţea basmelor. Ne este cunoscut pentru schiţele „Din lumea celor cari nu cuvântă“, pe care le-au popularizat cu mare succes manualele şcolare, şi prea puţin pentru bogata viaţă cultural-obştească: a întemeiat, la Bârlad, revista „FătFrumos“, a condus Teatrul Naţional din Craiova, a pus umărul la realizarea filmului „Cetatea Neamţului“ (1913), a înfiinţat Societatea Scriitorilor Români (1908) ş.a. Emil Gârleanu (5 ianuarie 1878, Iaşi – 2 iulie 1914) a rezultat „din prima căsătorie a locotenent-colonelului Emanoil Gârleanu cu o grecoaică, Pulheria Antipa“, ne informează G. Călinescu, care continuă: „Tatăl aparţinea unei familii de răzeşi din Bacău, Gîrlenii, risipiţi prin ţară şi căreia cineva i-a făcut un arbore genealogic.“ Este „sugeratorul şezătorilor“ cu scriitori. La debut în anul 1900 a folosit, pseudonimul Emilgar (soţiei i se spunea… Emilgarina. Emil Gârleanu debuteaza în anul 1900 în revista Arhiva, cu schiţa Dragul mamei şi poezia Iubitei.


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.