La mulți ani cărților! La multi ani cartilor și vă multumim ca existați și ne faceți viața mai frumoasă. ,,Carte frumoasă, cinste cui te-a scris Încet gândită, gingaş cumpănită, Eşti ca o floare, anume înflorită În mâinile mele care te-au deschis.”
Cartea este cel mai important lucru din viata omului, deoarece ea îi este alături toată viața. Cartea îl ajută oferindu-i informații pe care le-ar fi obținut mult mai greu pe altă cale. Cu ajutorul carții am învățat să scriem și să citim, tot cu ajutorul ei ne-am îmbogățit vocabularul și ne-am relaxat călătorind într-o lume fantastică și plină de aventuri. Cartea ne ajută să avansăm profesional și să avem un anumit rang social. Cu ajutorul ei, a informațiilor sale am reușit să evoluăm și să ajungem la tehnologia înaltă de astăzi. Fără ea informația nu ar fi fost accesibilă multor oameni și totul ar fi mers mult mai lent. Un singur om nu le poate ști pe toate, unul e mai bun într-un domeniu, altul în alt domeniu, dar citind ă această informație facem alrgrtra corectă. În concluzie, cartea este cel mai bun prieten al omului și fără ea nu ar fi fost unde este astăzi. Cartea este considerată ca fiind un adevărat izvor de inţelepciune, pentru că prin intermediul ei aflăm multe lucruri interesante, ne imbogaţim vocabularul, ne dezvoltăm spiritual, moral şi multilateral. Cu cât citești mai mult, cu atât dorești să mai citești, iar aceasta nu are decât efecte pozitive, în primul rând îți va fi mai
ușor să-ți pregătești temele pentru acasă, în al doilea rând devii o persoană deșteaptă și educată. Cartea este un obiect cultural care ne luminează mințile și ne călăuzește sufletele. Ea este un univers magific în care marii visători își lăsau zestrea lor de gânduri și de sentimente. Dacă vreți să obțineți cheia succesul pierdeți-vă în labirintul cărților și sorbiți lacom din nectarul cunoștințelor!!!
Vă invităm să citiți și să recitiți aceste cărți minunate din colecția bibliotecii noastre!
Luceafărul / Mihai Eminescu. – Chișinău: Silvius Libris. – 60 p.
A fost odată ca-n poveşti, A fost ca niciodată. Din rude mari împărăteşti, O prea frumoasă fată. Poemul este inspirat din basmul românesc Fata în grădina de aur. Basmul cuprindea povestea unei frumoase fete de împărat izolată de tatăl ei într-un castel, de care se îndrăgosteşte un zmeu. Fata însă se sperie de nemurirea zmeului şi-l respinge. Zmeul merge la Demiurg, doreşte să fie dezlegat de nemurire, dar este refuzat, întors pe pământ, zmeul o vede pe fată, care între timp se îndrăgostise de un pământean, un fecior de împărat, cu care fugise în lume. Furios, zmeul se răzbună pe ei şi îi desparte prin vicleşug. Peste fată el prăvăleşte o stâncă, iar pe feciorul de împărat îl lasă să moară în Valea Amintirii. Tema poemului este romantică: problematica geniului în raport cu lumea, iubirea şi cunoaşterea. Capodopera sa este un poem alegoric: daca geniul nu cunoaște nici moarte‚ și numele lui scapă de noaptea uitării, pe de alta parte aici pe pământ nici nu e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte dar n-are nici noroc. Problema geniului este că cunoașterea lumii este accesibila numai omului de excepție, capabil să depășească sfera subiectivității, să se depășească pe sine, înălțându-se în sfera obiectivului. Luceafărul este o capodoperă nu numai prin profunzimea ideilor ci și prin perfecțiunea formei care ne va bucura încă sute de ani sufletele romantice.
Balade şi idile / George Coşbuc. – Chişinău: Prut Internaţional, 2003. – 183 p.
Este o lucrare ce conţine o serie de poezii despre natură, neam, dor de casă, luptă şi vitejie. Cântece sale la fel ca şi poeziile sunt nişte adevarate trăiri sufleteşti ce l-au marcat pe poet. „Sunt suflet în sufletul neamului meu Şi-i cânt şi iubirea şi ura – În ranele tale durutul sunt eu, Şi-otrava deodată cu tine o beu Când soarta-ţi întinde paharul.” „Pe câmpul vast al publicisticii române, pe care crește atâta spanac des și abundent, a apărut în sfârșit zilele acestea și un copac și e așa de mândru și așa de puternic, că mii și mii de recolte de buruieni se vor perinda și el va sta tot mereu în picioare, tot mai sănătos și mai trainic, înfruntând gustul actual și vremea cu schimbările ei capricioase și făcând din ce în ce mai mult fala limbii noastre românești - un volum de Balade și idilede George Coșbuc.”
Scrisoare de dragoste / Mihail Drumeș. – Bucureşti: ART, Jurnalul Naţional, 2009. – 367 p.
Publicat în 1938, romanul Scrisorare de dragoste este un cântec dedicate iubirii. Romanul este excepţional, complex, ilustrând frumos veşnicia iubirii prin ochii fiecăruia din noi. Este un roman care merită citit şi răscitit. Cartea este compusă din trei părţi: 1. Un băiat și o fată se întâlnesc, se iubesc și se iau; 2. Puteau fi fericiți toată viața, dar el, întâlnind o fată cu avere, se desparte de cea pe care o iubește. 3. Dragostea călcată în picioare se răzbună, iar cel ce a călcat greșit pierde totul. Acestea sunt titlurile celor trei parţi. Din ele înţelegem subiectul întregii istorii. Personajele principale sunt Dinu Gherghel şi Anda Bradeanu, sau cum o alintă el, Ghiocela. Dinu era dintr-o familie săracă, tot ce avea era dorinţa de a învăţa şi a reuşi mai multe în viaţă, se visa sus, pe treptele înalte a societăţii. Frumoasa şi totodată ciudata iubire s-a născut într-un tren. S-au privit, s-au îndrăgostit, s-au luat.
Fahrenheit 451 / Ray Bradbury. – Bucureşti: ART, 2013. – 183 p.
Acţiunea romanului are loc într-un viitor distopic, în care posesia de cărţi se pedepseşte cu închisoarea sau cu moartea. Iar cărţile sunt arse. De către pompieri. Destul de bizar, nu? Apărută prima dată în 1953, „Fahrenheit 451” a șocat lumea prin actualitatea ideilor puse la înaintare de Bradbury. Aşa cum Jules Verne intuia apariţia mult mai târzie a submarinului în a sa carte „20.000 de leghe sub mări” şi Bradbury a intuit mai mult decât exact această tendinţă a omenirii de a renunţa treptat la cărţi şi la lectură în favoarea televizorului şi a programelor de entertainment care să-ţi ţină tot timpul creierul ocupat cu fleacuri inutile, pentru a-ţi lua mintea de la lucrurile cu adevărat importante. Două idei principale ale acestui roman sunt: descrierea futuristă şi totuşi credibilă a viitorului, în special cea a caselor, maşinilor şi a Dulăului Mecanic, acea creatură care mi-a cam pătruns în vise, transformându-le în coşmaruri, precum şi modul de luptă împotriva sistemului, care, în ciuda a ceea ce aţi putea voi să vă imaginaţi, nu este deloc beligerant, ci paşnic şi de durată. În urma fugii sale, Montag se trezeşte în mijlocul unui grup restrâns de oameni, în ale căror minţi se regăsesc marile capodopere literare ale lumii. În concluzie, „Fahrenheit 451” (care este, dacă nu ştiţi deja, temperatura la care arde hârtia) este o carte absolut uimitoare, pe care o citeşti în doi timpi şi trei mişcări, şi care vă va pune în mişcare rotiţele de zici ce-i aia! O recomandăm cititorilor de toate vârstele.
Avarul / Molière. – Bucureşti: Adevărul Holding, 2009. – 284 p.
Comedie în cinci acte în proza apărută în anul 1668. În „Avarul”, pornind de la „Aulularia” lui Plaut, Moliere pastreaza doar ideea centrala: un zgârcit care își ascunde comoara, obsedat de pierderea ei. Cei doi copii ai lui Harpagon s-au îndrăgostit: Cleante îi marturisește surorii sale, Eliza, marea iubire pentru Marianne, fiica unei văduve destul de strâmtorate din apropiere.Eliza, la rândul ei este îndrăgostită de Valere, fiu rătăcit al unei familii bogate, care chiar își caută parinții atunci când a întâlnito. De dragul său și-a ascuns identitatea și s-a tocmit slujitor al tatălui ei. Pentru a căpăta încrederea suspiciosului avar, îi laudă fără încetare bunul simț și cumpătarea, aprobându-i inițiativele cele mai absurde . Deși amândurora dragostea le este confirmată, Eliza și Cleante nu sunt tocmai fericiți, caci știu că zgârcenia tatălui sau nu le va permite niciodată să se căsătorească după pofta inimii. Norocul pare însă sa-i surâda lui Cleante: Harpagon îl cheamă să-i ceară părerea chiar în privința Mariannei, vrând să știe dacă fiul sau o găsește potrivită pentru o soție. Firește că tânărul îi face portretul cel mai încurăjător, dar, surpriză, Harpagon întrebase pentru sine, căci s-a decis să-și ia o soție tânară și cuminte. „Fara sa fie prea egoist”, fiului său îi rezervase deja o văduvă bogată, în vreme ce Elise se va căsători cu bătrânul Anselme, care nici nu cere zestre.....
Îmblînzirea scorpiei. Henric al IV-lea partea I Shakespeare. Opere. Vol. 4 : – Bucureşti: Ed. de Stat pentru literatură şi artă, 1957. – 475 p.
Îmblânzirea scorpiei (în engleză The Taming of the Shrew) este o comedie de William Shakespeare despre care se crede că a fost scrisă între 1590 și 1594 și a fost publicată în 1623. Fiica unui nobil bogat din Padova, Baptista, Catarina este o Colombină mutată în palat şi transformată într-o răsfăţată îndărătnică (Îmblânzirea scorpiei). Femeia îndărătnică, despotică, insuportabilă este transformată în cea mai blândă făptură de tânărul bogat şi îndrăzneţ Petruchio, nici el deprins cu manierele galante. Eroina din comedia shakespeariană trece drept o figură emblematică pentru tipul feminin în discuţie. Piesa are o structură complexă. Începe cu un „Prefața”, un segment introductoriu de două scene care prezintă o glumă jucată de un nobil unui tinichigiu beat. La sfarșitul prefaței, diferitele personaje se pregătesc să urmăreasca o piesă. Această „piesa în piesa”, care formează firul epic principal și un complex fir epic secundar, formează acțiunea piesei „Îmblanzirea scorpiei”. Se pare că Shakespeare s-a inspirat din multe surse pentru a-și forma personajele. Personajul „scorpiei” – un cuvânt folosit pentru a indica un tip de femeie dominatoare, fermă în opinii și cu libma ascuțită – este găsit în literatură și folclorul multor culturi.
Fabule / La Fontaine. – Bucureşti: Ed. pentru Literatură Universală, 1969. – 560 p.
Jean de La Fontaine (1621 - 1695) a fost un poet, dramaturg şi prozator francez, membru al Academiei Franceze. La Fontaine s-a impus în literatura universală prin fabulele sale, publicate în 12 cărţi, în perioada 1668-1694. Fiind inspirat de anticii Esop şi Fedru, precum şi de tradiţiile populare, şi înzestrat cu un talent deosebit, el a depăşit caracterul unilateral didactic al vechilor fabule, transformându-le în adevărate opere de artă. Prin intermediul fabulelor, La Fontaine a criticat moravurile sociale din Franţa în timpul absolutismului şi a demascat cu mult umor şi vervă viciile claselor dominante necruţându-l nici pe rege şi nici pe curtenii săi. Eroii din fabulele sale, care aparţin lumii animaliere sau regnului vegetal, personificând tipuri şi caractere, reprezintă diferite aspecte ale vieţii sociale din Franţa acelui timp. Fabulele lui La Fontaine au fost traduse în foarte multe limbi, iar acest fapt a influenţat dezvoltarea ulterioară a acestei specii literare, inclusiv a fabulei româneşti. Cele mai cunoscute fabule: Vulpea şi barza; Vulpea şi struguri; Lupul şi mielul; Victoria învăţăturii; Lupul şi câinele; Leul şi Şoricelul; Măgarul galeş; Hoţii şi măgarul; Stejarul şi trestia; Leul biruit de om; Urechile iepurelui; Greierele şi furnica.
Micuțele doamne / Louisa May Alcott. – Corint Junior, 2013. – 263 p.
În carte personajele principale sunt alte patru surori: responsabila Rosalind, încăpăţânata Skye, visătoarea Jane şi timida Batty. Comportamentul surorilor March este asemănător cu cel al surorilor Penderwick. Scriitoarea Louisa May Alcott reuşeşte cu multă pricepere să ilustreze viaţa de zi cu zi a unei familii sărace din America secolului al XIX-lea. Fiind vremuri grele, Meg, Jo, Beth şi Amy se străduiesc să fie cât mai bune cu mama lor pentru a fi pace şi armonie în casă. Cele patru surori îşi doresc să se poarte ca nişte „micuţe doamne”, aşa cum sugerează şi titlul cărţii. Însă oricât de înţelepte şi manierate vor să pară fetele, ele păstrează în adâncul lor suflete inocente, care sunt legate între ele printr-o relaţie puternică de dragoste. La începutul povestirii, fetele sunt dezamăgite că nu vor primi cadouri de Crăciun (din cauza lipsei de bani). În dimineaţa zilei de 25 decembrie, doamna March le spune fiicelor sale că nu departe de casa lor se află o femeie cu mai mulţi copii care suferă de foame şi de frig. Meg, Jo, Beth şi Amy renunţă la mic dejunul lor şi oferă mâncarea familiei sărace. Această faptă bună le bucură nespus de mult pe cele patru fete!
Expediţia Kon-Tiki / Thor Heyerdahl . – Bucureşti: Ed. Ştiinţifică, 1959 . – 246 p.
Expediția Kon-Tiki (în norvegiană Kon-Tiki ekspedisjonen) este un roman memorialistic scris în 1948 de antropologul, arheologul și navigatorul norvegian Thor Heyerdahl, în care își relatează expediția maritimă cu pluta Kon-Tiki din 1947. Cartea a cunoscut un succes mondial.Împreună cu cinci camarazi, Thor Heyerdahl a efectuat o expediție maritimă între Callao (Peru) din America de Sud și arhipelagul polinezian Tuamotu pe o plută cu numele de Kon-Tiki. Ei doreau să dovedească faptul că populațiile de pe continentul americandin puteau să navigheze până în Polinezia. În acest scop, expediția a folosit tehnicile de navigație care puteau fi cunoscute în epoca civilizației inca: pluta era confecționată din trunchiuri din lemn de balsa, aflate din abundență în această regiune a Americii de Sud; pluta era propulsată de o velă, dar curentul Humboldt care o deplasa spre vest către insulele polineziene a jucat un rol major. Călătoria de 6.000 km a durat trei luni și jumătate și a fost un succes; momentul cel mai periculos a fost naufragierea acestei ambarcațiuni nemanevrabile pe o insulă pustie din Tuamotu, apărată de o barieră de corali bătută de valuri. Deși succesul acestei călătorii a dovedit că polinezienii ar fi putut să vină dinspre est, de pe continentul american, această teză este astăzi contestată de către comunitatea științifică.
Răţuşca cea urâtă / Hans Christian Andersen. – Chişinău: Prut Internațional, 2011. – 16 p.
Ratusca cea urata este una dintre cele mai cunoscute povesti ale lui Hans Christian Andersen, care are drept erou un boboc de lebada, clocit de o rata. Toate pasarile din curte il considerata urat, iar el sufera auzind parerile lor si fuge. Dupa multe peripetii prin stufaris, pe lac, bobocul hoinar se intalneste intamplator cu un stol de lebede, care i se par cele mai frumoase pasari vazute de el... Era vreme frumoasă. Era vară, holdele erau galbene, ovăzul verde, fânul era clădit în căpiţe şi cocostârcul se plimba pe câmp cu picioarele lui lungi şi roşii şi clămpănea pe egipteneşte, fiindcă limba asta o învăţase de la maică-sa. De jur împrejurul ogoarelor şi al păşunilor erau păduri mari şi în mijlocul pădurilor heleşteie adânci. Ce frumos era pretutindeni! Pe locurile acestea era un conac vechi, înconjurat de şanţuri adânci; de la ziduri până la apă găseai tot bălării, aşa de înalte, încât unui copil, stând în picioare printre ele, nu i s-ar fi văzut capul. Şi erau aşa de dese şi de încâlcite, că te puteai rătăci prin ele ca-n pădure. În bălăriile acestea şedea o raţă în cuibar şi clocea; până să iasă puii, raţa se plictisea grozav; nimeni nu venea să vadă ce mai face; celelalte raţe mai bine se plimbau pe apă decât să vie până aici sus, să se aşeze sub un brusture şi să stea de vorbă cu dânsa.(fragment) Alatura-te aventurilor prin care trece ratusca si afla cum se termina povestea acesteia!??
Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi / Nikolai Nosov. – Bucureşti: Humanitas Junior, 2010 . – 173 p.
În Orasul Florilor, locuitorii sai prichindei au nume care spun totul despre talentele, ocupațiile și firile lor: Știetot, Pilula, Șurubel și Piulița, Zahar Zaharescu, Limonada, Glonțișor, Acuarela, Guzla, Grabila, Dondanel, Tăcutul, Gogoașa, Zăpăcilă, Posibil și Probabil. Este clar că Habarnam nu știe nimic! Degeaba încearcă să se facă muzicant, pictor, poet, șofer de curse... Dar transformarea lui începe să se petreaca odată cu plecarea într-o expediție nemaipomenită în lumea prichindeilor, la capătul careia Habarnam știe chiar să și citeasca! Era odată un oraş de basm, locuit de prichindei. Li se spunea prichindei pentru că erau mici, mici de tot. Oricare dintre ei nu era mai înalt decât un castravete, şi nici acela prea mare. Însa oraşul lor era tare frumos. Pe lângă fiecare casă creşteau o sumedenie de flori: margarete, romaniţe, păpădii. Până şi strazile orașului aveau nume de flori: strada Campanulelor, aleea Romaniţelor, bulevardul Albastrelelor. Iar oraşul se numea chiar Oraşul Florilor. Şi era aşezat pe malul unui pârău. Prichindeii îi ziceau apei acesteia Pârăul Castraveţilor pentru ca pe malul lui creşteau foarte mulţi castraveţi... Continuarea aventurilor urmează să o aflați citind cartea!
Povestea furnicii / Ion Druță. – Chişinău: Ştiinţa, 1996. – 142 p.
Trei zile a cutreierat culmea dealului — trei zile lungi de vară şi toate trei aufost în zadar, căci de fiecare dată se întorcea fără nimic. A patra zi s-a trezit cutoate cele şase lăbuţe amorţite de oboseală şi poate că n-ar fi fost rău să rămâieziua ceea la furnicar, să-şi mai vie oleacă în fire, dar aşa s-a întîmplat că nu i-avenit gândul ista în cap. S-a sculat dis-de-dimineaţă şi a pornit-o repejor la deal,căci, de, cât îs de mari zilele de vară şi cât îs de mici furnicile, dacă nici lor nu preale ajunge vreme. Când s-a ridicat soarele sus de-o suliţă pe cer, ea suise şi coborâse deacum mii de bolovani, trecuse pe sub câţiva snopi de păpuşoi, că era cât pe cesă-şi dea zilele. Pe la amiază căzuse chiar într-o gaură de şobolan şi ce frică amai tras — noroc că nu era şobolanul acasă. A ieşit repede şi şi-a văzut de drum.Pe urmă a pus-o păcatul să se suie pe un bostan şi s-a rătăcit — l-a înconjurat devreo sută de ori până a dat iar de pământ. Şi ar mai fi ţinut-o ea multă vreme lafuguţa, dar în cele din urmă i s-a făcut foame. S-a suit pe o răsărită să vadă de n-a găsi pe marginea pălăriei vreo fărâmitură de miez uitată de vrăbii. Dar, când erade acum bine suită şi o luase spre pălărie, a bătut deodată vântul şi a dat-o jos —furnica a căzut şi în cădere şi-a scrântit un picioruş. La furnici însă nu-i marepagubă, că-i mai rămăsese încă cinci picioare sănătoase — a pornit-o dar la fugămai departe, căci trecuse o bună jumă tate din ziua a patra. (fragment)
Comoara din insulă / Robert Louis Stevenson. – București: Litera internațional, 2013. – 288 p.
În această carte este vorba despre o aventură, una dintre cele mai frumoase. Personajul principal al acestei povești se numește Jim Hawkins. El lucra la un han, tatăl lui fiind proprietarul. Într-o zi, se cază acolo un domn bătrân care fusese marinar. El avea un cufăr. Era destul de ursuz și nu se înțelegea mai deloc cu doctorul Livesey, acesta fiind cel care îl examina pe tatăl băiatului, care, mai târziu moare. Piratul îi dădea o sumă de bani băiatului cu condiția da a-l anunța dacă intră cineva cu un singur picior. După un timp moare și căpitanul. Atunci Jim îi ia din cufăr o hârtie care i s-a părut valoroasă, fără să știe de fapt ce era. El o duce la doctor, crezând că este cel mai înțelept. Acesta stătea de vorbă cu un baron foarte important. Jim le-a povestit tot ce i s-a întâmplat în ultima vreme. Le arătă hârtia. Își dădură seama că era harta unei comori. Atunci, baronul hotărî să se ducă în căutarea acesteia. Așa că pregăti totul: echipajul, corabia, proviziile și porniră cu toții pe mare. Aceștia, mai ales Jim Hawkins, trec prin nenumărate aventuri pe o insulă numită Insula Scheletelor. La finalul cărții, Jim, doctorul și încă un marinar descoperă comoara. Se întorc cu bine acasă și trăiesc o viață frumoasă. Vă propunem săcitiți această carte și să trăiți aventuri interesante și captivante împreună cu eroii ei!
Piciul / Alphonse Daudet. – Bucureşti : Herra, 2004. – 254 p.
Până să întâmpine dificultăți financiare, familia Eyssette locuia într-o fabrică. Văzându-se falit, domnul Eyssette decide să o vândă pentru a se muta la Lyon unde să înceapă o nouă viață alături de soția sa și cei trei fii- cel mare care devine abate și își lasă familia în urmă, Daniel și Jacques. Colegii de clasă îl poreclesc pe Daniel piciul. După moartea abatelui familia se desparte tot din cauza dificultăților materiale. Fosta doamnă Eyssette se mută la fratele ei. Jacques își găsește de lucru iar Daniel își încearcă norocul ca pedagog într-un alt oraș. Acesta se descurcă bine cu toate că pedepsește copilul unui bărbat influent și are niște probleme cu acesta. După o neînțelegere cauzată de niște scrisori de dragoste, Daniel este dat afară din școala în care preda. Acesta dorește să se sinucidă dar este oprit la timp de părintele Germaine. După ce acesta îi dă niște bani Piciului, Daniel decide să- și caute fratele care între timp se mutase la Paris.... Continuarea aventurilor Piciului o aflati citind cartea.
Aventurile lui Oliver Twist / Charles Dickens. – Bucureşti : Herra, 2007. – 512 p.
Scriitorul englez Charles Dickens (1812-1870) este cunoscut şi apreciat în lumea întreagă pentru personajele sale memorabile şi subiectele sociale. Aventurile lui Oliver Twist este o carte care susţine o idee foarte preţioasă pentru felul în care oamenii ar trebui să se poarte cu semenii lor, încât să facă să domnească pe lume dreptatea şi adevărul. Întregul roman, întâmplările personajelor, modul în care sunt zugrăviţi eroii slujesc următoarei idei: lucrul cel mai de preţ al omului e cinstea, ea aduce fericirea, ei se cuvine să i se închine toate faptele omului. În acelaşi timp, autorul face ca această idee să fie întrupată în faptele unor oameni adevăraţi. Fiecare dintre personajele bune sau rele ale cărţii se poartă într-un fel anumit, care este numai al lui, vorbeşte altfel decât ceilalţi, aşa că putem să-l deosebim uşor. În această carte este vorba despre peripețiile unui copil, Oliver Twist. El a fost singur de mic. A fost dus la azilul de copii. Ducea o viață destul de sumbră și anostă. Atunci când el cerea de mâncare sau puțină odihnă, era certat și i se spunea că era nemulțumit.
Ocolul pământului în 80 de zile / Jules Verne. – Bucureşti : Corint, 1997. – 173 p.
În această carte este vorba despre o extraordinară călătorie în jurul lumii, realizată în timp record de către un gentleman pe nume Phileas Foog. El era un om înstărit și la locul lui. Avea un valet pe nume Passpartout. Stăpânul se ducea în fiecare zi la un club, unde, împreună cu amicii săi, juca o partidă de cărți. Odată, nu știu cum se aduse vorba despre un hoț care furase o sumă de bani de la banca Angliei. Unii dintre ei, inclusiv domnul Foog, spuneau că lumea este atât de mică, încât oricine ar fi putut face un ocol al pământului în optzeci de zile. Pe de altă parte, ceilalți, îi contraziceau. Așa că au pus un mic pariu: ca domnul Foog să facă acestă călătorie. Miza era două mii de lire. Ajuns acasă, stăpânul își luă câteva haine și o valiză mare cu bani și plecă. Tot atunci, un detectiv pe nume Fix, care ancheta situația jafului băncii din Anglia și care credea că Phileas Foog era hoțul, îl urmări pe toată durata expediției. Ajuns acasă, fata salvată, pe nume Aouda, îl întrebă dacă vrea să fie soția lui. Bineînțeles că acceptă. Mai târziu, Foog află că nu era prea târziu pentru câștigarea pariului. Din greșeală adăugase o zi în plus calculelor sale. Până la urmă câștigă pariul ajungând la timp la club. El nu dobândi doar două mii de lire, ci și o experiență minunată și o soție frumoasă. Așa se termină frumoasa poveste. Aceasta este una dintre capodoperele lui Jules Verne și merită citită!
Micul prinţ / Antoine de Saint-Exupery. – Chişinău : Silvius Libris, s. a.. – 64 p.
În această carte este vorba despre un omuleț căruia îi plăcea să zboare cu avionul său. Odată, în timp ce zbura, se defectă ceva și ateriză într-un deșert. Acolo, el întâlni pe cineva, mai exact pe Micul prinț. Cei doi se apropiară și chiar se împrieteniră. Micul prinț era foarte curios și mai tot timpul îl întreba pe omuleț diverse lucruri. Într-o zi, Micul prinț se hotărî să plece și să viziteze celelalte planete. În prima se întâlni cu un rege, în a doua cu un înfumurat și tot așa. În sfârșit ajunse pe Pământ. Acolo se împrieteni cu o vulpe care era de felul ei mai înțeleaptă. Călătoria lui luă sfârșit. Ajuns în deșert îi povesti toate acestea omulețului. După un timp, Micul prinț începu să se simtă ciudat. Își dădu seama că îl mușcase un șarpe. Atunci s-a dus în locul unde aterizase (căci nici el nu trăia aici) și un fulger trecu pe lângă el. Micul prinț dispăru. Omulețul cu avionul se întoarse acasă; de fiecare dată când privea stelele își amintea de prietenul său, Micul prinț. Povestea micului prinț este una interesantă, captivantă și sensibilă. Sper că o veți citi și voi!
Copiii căpitanului Grant / Jules Verne . – Chişinău : Prut Internaţional, 2004. – 198 p. (In trei volume)
Cartea descrie aventurile unui grup foarte variat pe parcursul căutării căpitanului Harry Grant, de pe nava Britannia. Găsind în pântecele unui rechin masiv, capturat din ocean, o sticlă cu o cerere disperată de ajutor, lansată chiar de căpitanul Grant după ce nava sa naufragiase, lordul şi doamna Glenarvan, din Scoţia, dau un anunţ la ziar, reuşind astfel să intre în legătură cu Mary şi Robert, cei doi copii ai acestuia. Impresionaţi de starea copiilor, lordul şi soţia sa hotărăsc să se îmbarce într-o expediţie de salvare. Marea problemă este că pe hârtia mesajului coordonatele naufragiului fuseseră şterse parţial, astfel încât nu se cunoştea decât latitudinea (37 de grade); astfel, expediţia ar trebui să facă înconjurul pământului de-a lungul celei de-a 37 paralele Sud. Mesajul mai conţine câteva indicii sub forma unor cuvinte în trei limbi: engleză, franceză şi germană. Textul este lacunar, chiar şi după coroborarea celor trei texte, cărora li se dau diverse interpretări pe parcursul cărţii, în încercarea de a afla locul unde a naufragiat căpitanul Grant.
Bambi / Felix Salten. – Bucureşti : RAO International Publishing Company, 1997. – 251 p.
Povestea autorului Felix Salten dă viață pădurii plină de animale devenite buni prieteni, care vorbesc și se ajută asemeni unei comunități de oameni. Cititorii se vor transpune în rolul lui Bambi și vor învăța cum să evite pericolele și să se bucure de libertate. Scriitorul nu evită aici nici realitatea crudă: lupta pentru viață, lipsa oricăror scrupule. Ilustrațiile minunate reușesc să scoată foarte bine în evidență magia și frumusețea acestei povești. A venit pe lume în mijlocul desişului, într-una din acele cămăruţe mici şi ascunse ale pădurii ce par a fi deschise spre toate părţile şi care, cu toate acestea, sunt apărate de peste tot. Era loc puţin, însă îndeajuns pentru el şi mama lui. Iată-l apoi ridicându-se, legănându-se într-un mod îngrijorător pe picioarele lui subţiri, privind în juru-i cu ochi tulburi care nu vedeau, cu capul lăsat în jos, tremurând şi încă buimac. (fragment). O poveste foarte frumoasa care merită să fie citită micilor cititori.
Cărţile sunt albinele care duc polenul însufleţitor de la o minte la alta. James Russell Lowell