Issuu on Google+

2

ianuarie-februarie 2008 Cruce şi înviere

Dimensiunea Liturghiei trăită, “între cer şi pământ” Timpul şi locul sacru, este acea dimesiune spre care eternitatea se poate deschide. Continuăm în acest număr, tema începută în numărul întâi din anul 2007. Unii liturgişti au dat unele explicaţii spirituale momentelor, importante din Sfânta Liturghie. Intratul Mic cu Sfânta Evanghelie În faţa Sfintelor Uşi preoţii spun o rugăciune cerând lui Dumnezeu ca în acelaşi timp cu intrarea lor să fie şi „intrarea sfinţilor îngeri care slujesc împreună cu noi şi împreună măresc bunătatea Ta”. Simbolismul acestei intrări cu Sfânta Evanghelie, sau dacă este Arhiereul, însemnând pe Hristos ieşind la propovăduire în mijlocul mulţimii. Evanghelia închipuie pe Hristos care are în ea învăţătura şi faptele Sale mântuitoare, ca să le primim în inimile noastre, să le ascultăm cu credinţă şi să le punem în practică. Înţelepciune drepţi! Ni se cere să stăm cu inima, mintea, privirea, închinându-ne şi ascultând Cuvântul Său. Lumânările aprinse simbolizând pe cei ce l-au precedat pe Isus, Sfântul Ioan Botezătorul şi alţi proroci şi pe cei ce l-au urmat pe Mântuitorul nostru, Sfinţii Apostoli, şi întreaga Biserică, precum şi lumina spirituală. simbolizează unirea Trisaghionul, Bisericii triumfătoare cu cea luptătoare, a

cerului cu pământul, sfinţii şi îngerii unesc vocile lor cu ale oamenilor preamărind puterea şi forţa Sfintei Treimi. Lecturile biblice Citirea Apostolului, închipuie trimiterea Sfinţilor Apostoli la propovăduire (Mt. 10; Mc. 6,7-13; Lc. 9,1-6; Mt. 28,19; Mc. 16,15). Cădirea sau tămâierea, simbolizează mireasma învăţăturii Evanghelice răspândită în toată Biserica. Citirea Evangheliei, simbolizează arătarea deplină a Lui Hristos în lume propovăduind mulţimii (Epifanie, Revelare). Intratul Mare, Ieşirea cu Sfintele Daruri Simbolizează Calea Crucii. Ajunşi în mijlocul bisericii (pe Golgota), preotul face pomenirile, simbolizând rugăciunile tâlharului răstignit în dreapta lui Isus, când a zis: „Pomeneşte-mă, Doamne când vei veni, întru împărăţia Ta” (Lc. 22,42), şi pentru care a primit de la Mântuitorul siguranţa raiului. Intrarea în Sfântul Altar şi aşezarea Sfintelor Daruri pe Sfânta Masă, simbolizează aşezarea lui Isus în mormânt. Acopetământul de pe Sfântul Disc, Sfântul Potir şi Acoperământul mare, simbolizând: unul materialul de pânză cu care Sfânta Veronica a şters faţa lui Isus; altul giulgiul cu care a fost înfăşurat trupul lui Isus; şi altul închipuind piatra de pe uşa mormântului.


ianuarie-februarie 2008 Cruce şi înviere Cădirea Sfintelor Daruri, aminteşte de aromele cu care a fost uns trupul Domnului şi miresmele aduse de femeile mironosiţe la îngropare. Steluţa, închipuie pecetea pusă pe piatra mormântului. Crezul, prin care se mărturiseşte dreapta credinţă şi adevărată. În acest timp se ridică şi se clatină Acoperământul cel mare de pe Sfintele Daruri amintind cutremurul ce s-a petrecut la Răstignirea şi Învierea lui Isus, când îngerul a dat la o parte piatra de pe uşa mormântului. Expresia dinaintea Crezului „Uşile, Uşile...” poate avea şi sensul deschiderii uşilor minţii pentru înţelegerea conţinutului mântuitor al Crezului. Momentul central al Liturghiei, Anamneza Darurile spirituale împreună cu cele materiale aduse la Altar sunt; mila („milă voiesc şi nu jertfă ...” Ps. 50), pacea (iertarea şi împăcarea cu aproapele), jertfă de laudă, mărturisind numele Lui (Evr. 3,15; Ps. 49,14). În timpul cântării „Pe Tine Te lăudăm ... ”, în Sfântul Altar are loc prin Epicleză, momentul cel mai cutremurător, al sfinţirii pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele Domnului, păstrându-se în aparenţă pâine şi vin. Pentru Întărirea acestui argument citez cartea lui Sergio Melani, Andare per miracoli

3 Eucaristici, Ed. Segno, 2007, Italia, în care se descriu 58 de miracole, dar s-au petrecut mult mai multe (pag. 3), începând cu anul 260, în timpul împăratului Valeriano la Roma (cu martirii Tarciziu, ...); altul în anul 595 cu papa Grigore cel Mare, altul în 750, la Lanciano cu călugării bazilieni, continuând în Franţa, Germania, Spania, în Polonia în 1997 la Olawie, iar în 1995 în Santa Sede – Roma, când Papa Ioan Paul al II- lea, celebra Sfânta Liturghie în capela personală cu un grup de pelerini (pag. 63). Va urma ... Iubiţi credincioşi şi în acest An Nou să începem o nouă viaţă, în credinţă, înţelepciune, răbdare, bunătate, iubire şi speranţă spre mântuire. Cine întâlneşte pe Hristos nu se poate întoarce înapoi. Sunteţi aici în Italia întro casă, departe de casa dumneavoastră, dar sunteţi sub aceeaşi lumină (Cerul, Hristos), sub aceeaşi Cruce (crucea lui Hristos), cântând mereu cu aceeaşi voce: „Cu noi este Dumnezeu” (Emanuel, Emanuel, Emanuel), străini fiind să mărturisim că suntem creştini adevăraţi şi numai de la El vine mântuirea noastră. Binecuvântarea Domnului să vină peste voi şi familiile voastre. Amin. Al vostru părinte, Serafim VESCAN Iulian


4

ianuarie-februarie 2008 Cruce şi înviere

Postul Paştelui

„…dacă am murit împreună cu El, vom şi învia împreună cu El” (2 Timotei 2, 11) Deoarece ne apropiem de Postul Paştelui este timpul potrivit pentru a prezenta câteva trăsături esenţiale ale acestei importante perioade din viaţa fiecărui creştin. În rândurile care urmează mi-am propus să prezint pe scurt rădăcinile biblice ale postului în general şi ale Postului Mare în special, în acelaşi timp şi importanţa şi rolul acestuia. Postul, ca abţinere totală sau parţială de la anumite feluri de mâncare, pe o perioadă mai mică sau mai mare este o practică foarte veche. El este o porunca divină pe care o găsim formulată chiar de la începutul creaţiei când Dumnezeu se adresează primului om zicându-i: „Din toţi pomii din rai să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui si răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei manca din el vei muri negreşit” (Facerea 2, 16-17). Aceasta îl îndreptăţeşte pe Sfântul Vasile cel Mare să afirme că „postul este de aceeaşi vârstă cu omenirea, pentru că el a fost legalizat în Paradis”. Legea lui Moise, pe care acesta a primit-o în urma unui post de 40 de zile, reglementează în amănunt dispoziţiile privitoare la post in Vechiul Testament, precizând mai ales timpul postirii. Astfel, este cunoscut postul din ziua curăţirii sau ispăşirii din ziua a zecea a lunii a şaptea (Levitic 16,29 şi 23,32). La acestea s-au adăugat alte posturi generale în diverse luni (a patra, a cincea, a şasea şi a zecea). Toate aceste posturi erau de cate o singura zi. Cu vremea, evreii au ajuns sa postească în fiecare lună câte o zi, iar cei mai zeloşi (fariseii) cate doua zile pe săptămâna, luni si joi (Luca 18,12). Vechiul Testament mai aminteşte şi de posturi generale speciale, practicate şi in diverse împrejurări triste din viaţa poporului evreu sau pentru înlăturarea unor pedepse divine (Judecători 20,26; Estera 4,13; Ieremia 36,9; Ioil 2,12). De asemenea, în

Vechiul Testament se practica şi postul particular sau individual cum este cel al lui Moise de 40 de zile (Ieşire 24,28), al lui Daniil in Babilon, de trei săptămâni (Daniel 10,2-3), al regelui David (Psalmii 34,13 si 18,24), al proorocului Ilie (III Regi 19,8) şi al proorocitei Ana (Luca 2,36-37). Atât posturile generale cat şi cele particulare erau însoţite de acte de pocăinţa, postul urmărind smerenia în fata lui Dumnezeu si diminuarea poftelor trupeşti. Mântuitorul Isus Cristos a postit şi El înainte de începutul activităţii Sale publice. El a învăţat şi pe ucenicii Săi cum să postească, accentuând starea sufletească corespunzătoare acestui act care nu trebuie să aibă numai un aspect exterior(Matei 6,16-18). De asemenea, El a arătat că postul trebuie însoţit de rugăciune, fiind un mijloc de luptă împotriva ispitelor şi a diavolului (Matei 17,21; Marcu 9,20). De altfel, în multe locuri din Noul Testament, postul este recomandat ca mijloc de îndreptare, de elevaţie spirituală şi de pocăinţă (Fapte 2,9; 13,2; 14,23). După exemplul Mântuitorului, postul a fost practicat şi de Sfinţii Apostoli mai ales înainte de a începe lucrarea lor de propovăduire a Evangheliei. Şi au postit şi au învăţat şi pe ucenicii şi urmaşii lor să practice postul unit cu rugăciunea (Fapte 13,13; 14,23; 1Cor 7,5; 2Cor 6,5). Urmând aceeaşi linie, continuată de tradiţia bisericii, Papa Benedict al XVI a prezentat anul acesta Postul Mare1 asemănându-l cu o „mare perioadă de reculegere spirituală de 40 de zile”, o perioadă în care trebuie să fim „animaţi de un spirit mai intens de rugăciune, reflecţie, penitenţă şi post”, un accent deosebit punând în acest an pe pomană, ca un exerciţiu de asceză în vederea


5 Dumnezeu, trupul trebuind totuşi să se supună spiritului, aceasta fiind ordinea lăsată de Dumnezeu: „Carnea are prin originea pământească, unele pofte. Asupra acestora poţi exercita o frână. Dacă te laşi condus de cine stă deasupra ta, poţi foarte bine conduce pe cine stă sub tine. Sub tine este carnea ta; deasupra ta este Dumnezeu…Eşti servitor, ai un servitor. Dar Domnul are doi servitori. Servitorul tău este mai mult în puterea Domnului decât în a ta. Deci tu vrei să fi ascultat de carne. Dar ea nu o poate face întru totul. Întru totul ascultă Domnului său, nu de tine. Îmi ceri explicaţii. Tu mergi, mişti picioarele. Ea te urmează. Dar te urmează atâta cât ai vrea tu? E însufleţită de tine. Dar poate, până când vei vrea tu? Şi iarăşi: eşti bolnav când vrei, eşti sănătos când vrei? Domnul tău te ţine în serviciu prin intermediul acestui servitor al tău astfel încât aşa cum l-ai dispreţuit, meriţi să fi corectat prin intermediul servitorului.” Iată deci ordinea care trebuie restabilită. De aceea trebuie să profităm de acest timp de post pentru a ne converti cu toată fiinţa noastră, în semn de fidelitate promisiunilor „Dacă tu din întâmplare, călărind un cal, făcute la botez şi a ne „întoarce în braţele lui ai urca pe unul care prin comportamentul Dumnezeu, Tată tandru şi milostiv, a avea neînfrânat te-ar putea face să cazi, pentru a încredere în El, a ne încredinţa Lui ca fii face o călătorie liniştită, nu ai raţionaliza adoptivi, regeneraţi de dragostea sa.”2 Astfel încât la sfânta sărbătoare a Învierii mâncarea acelui furios, nu ai încerca să îmblânzeşti cu foamea ceea ce nu reuşeşti să lui Isus Cristos să ni se potrivească cuvintele îmblânzeşti cu zăbala? Carnea mea este acest Apostolului Paul către Timotei: „Căci dacă am cal, care în timp ce fac călătoria spre Ierusalim, murit împreună cu El, vom şi învia împreună adesea mă poartă aiurea, încearcă să mă cu El”(2Timotei 2,11). Ierom. Diomid Leonard STICLARU OSBM arunce afară de pe cale. Calea mea este Cristos. Nu ar trebui deci să frânez cu postul bestia care merge aruncând din picioare?”. 1 Papa Benedict XVI, Audienţa Generală, Mai departe Augustin arată că atât carnea Miercuri - 6 februarie 2008. (trupul) cât şi spiritul sunt create de 2 Ibidem.

ianuarie-februarie 2008 Cruce şi înviere detaşării de bunurile terestre şi un mod concret de a veni în ajutor celor nevoiaşi. Aspectele cele mai importante sunt: penitenţa, care prin recunoaşterea stării de creaturi limitate, păcătoase, ne îndeamnă la convertire spirituală, un rol important avândul sacramentul mărturisirii ştiind de asemenea că este poruncă bisericească de a primi sacramentul Euharistiei cel puţin o dată pe an, de Paşti. Se înţelege de ce este nevoie de eliberarea de patimile trupeşti care ne fac să vedem în lumea aceasta numai aspectul material. În acest sens postul este un act de revendicare din partea spiritului, a drepturilor sale asupra impulsurilor inferioare care l-au copleşit. Astfel ajungem la un alt aspect important al postului, lupta spirituală pentru a impune dominarea sufletului asupra patimilor. Acesta este rolul privării voluntare de anumite mâncăruri şi anumite plăceri, care duce la potolirea patimilor şi ne întăreşte în practicarea virtuţilor, conducându-ne pe drumul spre mântuire. Sfântul Augustin a ilustrat foarte bine acest lucru într-un pasaj pe care vreau să-l redau aici. Scrie acest sfânt în lucrarea intitulată „Folosul postului”:


6

ianuarie-februarie 2008 Cruce şi înviere

Asceza creştină în contextul modernităţii Cuvântul grec askeo, askesis, asketes primeşte diferite semnificaţii aplicându-se în decursul timpului: la exerciţiul trupului, în cazul atleţilor şi a soldaţilor; la exerciţiul inteligenţei şi al voinţei, a muncii artistice sau tehnice; dar şi la exerciţiul ce întăreşte virtuţile morale, la cult şi la viaţa religioasă. Pe drumul căutării lui Dumnezeu asceza este menită să fie un antrenament conştient şi perseverent, şi presupune o tensiune constantă. Strădaniile vieţii spirituale sunt o alegere liberă şi conştientă, deoarece creştinul este conştient de măreţia şi bunătatea scopului pentru care luptă, întâlnirea şi unirea pentru totdeauna cu Dumnezeul său. Tensiunea nu poate fi eliminată total din viaţa creştină autentică până la momentul vederii lui Dumnezeu „aşa cum este”(1Ioan 3,2). Există trei dimensiuni fundamentale ale ascezei creştine: postul, faptele de milostenie şi evident rugăciunea. Aceasta deoarece toate dimensiunile fundamentale al fiinţei noastre sunt chemate să participe la purificarea şi sfinţirea omului întreg. Postul este direct legat de trup. Faptele de milostenie, despre ale căror acte ştim că sunt atât de natură trupească cât şi sufletească, pornesc din suflet, iar rugăciunea este legată de spiritul omului.

Este esenţial ca asceza pe care o practicăm să fie o căutare a vieţii cu Dumnezeu, să ne lege de El, să ne apropie într-un mod simţit de El. Pentru aceasta se pare că este necesar ca darul sau efortul pe care-l facem, de dragul lui Dumnezeu şi evident al aproapelui „să ne doară”, adică să ne atingă, să nu fie ceva ce ne lăsă indiferenţi, nu ne implică, după spusele Maicii Tereza de Calcutta: „să nu fie din prisos, pentru ca donatorul să se poată edifica înainte de toate pe sine.” În contextul modernităţii asceza rămâne pentru creştini o constantă necesară dar primeşte conotaţii specifice. Antropologia şi psihologia observă că anumite variaţii psihofizice şi factori culturali ai organismului influenţează sensibil asupra creşterii globale a persoanei. În contextul societăţii noastre întârzie trecerea de la adolescenţă la vârsta adultă, cresc temperamentele nervoase, se dezvoltă o sensibilitate dureroasă care duce la iritaţii majore cu stimuli minori. Sensibilitatea devenind mai accentuată şi riscă să sufoce omul. Nu trebuie uitat că asceza creştină este în serviciul vieţii, al vieţii autentic creştine, aceea pe care Hristos Isus a venit să o aducă „din plin” (Ioan 10,10). Este oportun ca asceza să fie dezbrăcată de mentalitatea penitenciară şi să adopte o terapeutică preventivă.


ianuarie-februarie 2008 Cruce şi înviere De aceea, a căuta eliberarea de orice nevoie de doping (viteză, zgomot, alcool), libertatea de a nu recurge la evadări din cotidianul vieţii ci de a o face suportabilă, agreabilă şi umanizată, contribuie la creşterea calităţii vieţii umane şi spirituale. Creatorul a gândit un ritm pentru om, ziua pentru muncă iar noaptea pentru odihnă, deoarece capacităţile acestuia sunt limitate. A şti alterna timpul destinat muncii cu cel destinat repaosului, relaţiei cu Dumnezeu şi cu semenii devine un sprijin pentru o viaţă mai bună. Agitarea excesivă, oboseşte, consumă, enervează şi distruge, tăcerea în schimb este spaţiu indispensabil întâlnirii cu sine, cu Dumnezeu şi apoi cu semenii în mod autentic. Disciplina calmului şi a tăcerii se constituie într-un alt mijloc de bunăstare umană şi spirituală.

7 Creştinismul înţelege că omul a fost creat pentru relaţie, pentru comunicare şi comuniune. Asceza nu se poate opune acestui principiu dacă vrea să fie creştină ci trebuie să-l susţină. A avea şi a cultiva relaţii de calitate, asumând sacrificiile ce le presupune acest obiectiv, devine o altă modalitate de creştere a calităţii vieţii. În sfârşit, viaţa cotidiană ne oferă ocazii de a face asceză. Astfel, a suporta cu blândeţe dificultăţile fiecărei zile, munca obositoare sau intemperiile climatului, realităţi care adesea nici nu pot fi schimbate, poate deveni un eficace mijloc de sfinţire. Iată doar câteva exemple care ne pot inspira în a petrece o perioadă de post care să nu distrugă omul ci să îl fortifice călăuzindu-l pe drumul întâlnirii cu Dumnezeu. Pr. Călin BOT

♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦Ştiri ♦

03.03.2008: Exhumarea trupului lui Padre Pio

Oficiali ai Bisericii au exhumat trupul lui Padre Pio în ziua de 2 martie 2008, în pregătire pentru venerarea publică a rămăşiţelor lui pământeşti, în acest an. Episcopul Domenico D`Ambrosio a relatat că trupul lui Padre Pio, care a murit în 1968, este parţial neputrezit. Deşi nu s-a găsit nici un semn al stigmatelor - rănile de pe mâini şi picioare corespunzând rănilor lui Isus răstignit părul şi barba sfântului sunt intacte. Episcopul a remarcat că mâinile iubitului călugăr capucin s-au conservat foarte bine. Trupul lui Padre Pio - care a fost canonizat de Papa Ioan Paul al II-lea în 2002 - este transferat la un nou sanctuar în San Giovanni Rotondo, unde a trăit el. Rămăşiţele lui pământeşti vor fi expuse acolo pentru venerare. Arhiepiscopul D`Ambrosio s-a confruntat cu obiecţii din partea unor rude ale lui Padre Pio faţă de exhumarea trupului sfântului, dar a reuşit în cele din urmă să îl pună la dispoziţie pentru venerare în cadrul celei de-a 40-a comemorări a morţii sale. În fiecare an aproape 1 milion de oameni merg la San Giovanno Rotondo pentru a vizita mormântul sfântului; oficialii Bisericii aşteaptă mulţimi mai mari pentru anul aniversar. ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦Ştiri ♦


8

ianuarie-februarie 2008 Cruce şi înviere


ianuarie-februarie 2008 Cruce şi înviere

9


10

ianuarie-februarie 2008 Cruce şi înviere

Maica Sfântă, mama aşteptării Mi-a căzut în mâini o cărticică de meditaţii despre Feciora Maria, femeie a zilelor noastre şi mam minunat. Niciodată nu mă gândisem că Maria poate să fi fost ca şi noi oamenii cu excepţia păcatului aşa cum Sfânta Biserică ne învaţă. Da, Maria a fost ca şi noi o fiinţă umană, dar a fost în acelaşi timp o floare aleasă de către Tatăl ceresc pentru înfăptuirea mântuirii noastre, Ea este chemată de înger prin cuvintele care aduc bucurie şi în acelaşi timp teamă în inima Marie: „Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine”; da, Maica Sfântă a fost „plină de har” aşa cum o pomenim şi noi de fiecare dată când o invocăm în rugăciunea „Născătoare de Dumnezeu”. Nu este de tăgăduit faptul că Maria de-a lungul vieţii sale amintite în Sfânta Scriptură este cea care văzând nevoile oamenilor nu a pregetat să le sară în ajutor, mijlocind pe lângă Fiul ei pentru mântuirea noastră, este suficient să ne amintim aici de prima minune înfăptuită de Domnul la nunta din Cana Galilei, când auzind că se terminase vinul Maica Sfântă îi spune lui Isus şi mai apoi le spune celor care serveau: „Faceţi tot ce vă va spune El!”. O vedem bucurându-se cu Sfânta Elisabeta când la salutul verişoarei sale, ea, Maria, răspunde cu acel: „Măreşte suflete al meu pe Domnul ... ”, o vedem cuprinsă de tristeţe şi cu inima frântă de durere de-a lungul căii Crucii, a patimilor; o vedem în aceeaşi ipostază a mamei îndurerate la

picioarele crucii când Fiul ei îşi dă ultima suflare şi mai apoi la coborărea trupului de pe cruce o vedem cu Fiul ei preaiubit în braţe magistral reprezentat de către Michelangelo în sculptura „Pietà” pe care o puteţi vedea şi azi în Bazilica Sfântul Petru din Roma. Gândindu-ne dar, la aceste lucruri şi nu numai la acestea, să vedem dar cum Maica Sfântă poate fi o femeie a zilelor noastre, Doamna aşteptării. În parcusul nostru ne vom folosi cu precădere de cuvintele din cartea scrisă de Don Torino Bello cu titlul „Maria,donna dei nostri giorni” („Maria, femeie a zilelor noastre”) pe care o recomand cu căldură spre lectură. Adevarata tristeţe nu este atunci când, seara, nu eşti aşteptat de nimeni la întoarecerea ta acasă, dar atunci când tu nu mai aştepţi nimic de la viaţă. Iar singurătatea cea mai neagră o suferi nu atunci când găseşti căminul stins, ci atunci când nu mai vrei să-l aprinzi: nici măcar pentru un oaspete în trecere. Când gândeşti că pentru tine melodia s-a terminat şi că zarurile deja au fost aruncate şi că nici o inimă vie n-ar veni să mai bată la uşa sufletului tău. Că nu vor mai fi tresăltări de fericire pentru o veste bună, nici tresăltări de uimire pentru ceva neprevăzut. Şi nici măcar nu mai eşti cuprins de durere pentru o tragedie umană: oricum nu mai ai pe nimeni pentru care să te îngrijorezi. Viaţa atunci se scurge plată spre


ianuarie-februarie 2008 Cruce şi înviere un sfârşit la care nu se mai ajunge niciodată, ca şi o bandă de magnetofon care a terminat prea repede o melodie, şi se învârte la nesfârşit, fără să mai spună nimic, îndreptându-se spre ultima desprindere. A aştepta înseamnă a experiementa gustul de a trăi. Se poate spune chiar că sfinţenia unei persoane se măsoară în confomitate cu înălţimea aşteptărilor sale. Poate este adevărat. Dacă este astfel, trebuie să concluzionăm că Sfânta Fecioară Maria este cea mai sfântă dintre creaturi tocmai pentru faptul că întreaga sa viaţă a fost cadenţată de ritmurile bucuroase ale aşteptării unei persoane. De la început, titlul iniţial cu care pensula apostolului şi evanghelistului Luca o identifică este încărcat de aşteptări: „Promisă soţie al unui bărbat din casa lui David”. Logodnică, dar. Femeie în aşteptare. În aşteptarea lui Iosif. În ascultarea foşnetului

sandalelor sale, în ceas de seară, când mirosind a lemn şi lac, venea să-i vorbească despre visele sale. Chiar ultima imagine în care Maria apare în finalul Scripturilor, o surprinde în aceiaşi atitudine de aşteptare. Acolo, în cenacol, în camera de sus, împreună cu apostoli, în aşteptarea Spiritului Sfânt. În ascultare foşnetului apripii sale, în zori de zi, când, parfumat de uleiuri şi de sfinţenie, El coborâse peste Biserică pentru ai arăta misiunea de mântuire.

11 Fecioară în aşteptare, la început. Mamă în aşteptare, la sfârşit. Şi în arcada susţinută de aceste două nelinişti, una atât de umană iar cealaltă atât de divină, mai există încă numeroase aşteptări dureroase. Aşteptarea Lui, timp de nouă luni foarte lungi. Aşteptarea împlinirilor sărbătorite cu fărâme de sărăcie şi cu bucuria neamurilor. Aşteptarea zilei, unica pe care ar fi vrut din când în când să o întărzie, când Fiul ei ieşise din casa sa fără să se mai întoarcă vreodată. Aşteptarea ceasului: unicul pentru care nu a ştiut să frâneze răbdarea şi în care, înaintea timpului, a făcut să se reverse îmbelşugarea harului pe masa oamenilor (se referă aici la Minunea din Cana Galilei). Aşteptarea ultimei suflări al unuia născut, răstignit pe cruce. Aşteptarea celei de a treia zi, trăită în priveghere solitară în faţa pietrei. A aştepta: infinitivul verbului a iubi, iar în vocabularul Mariei, a iubi la infinit. Rugăciune Sfântă Maria, Fecioară a aşteptării, dă-ne din uleiul tău pentru că lămpile noastre se sting. Vezi: rezervele noastre s-au sfârşit. Nu ne trimite la alţi vânzători. Reaprinde în sufletele noastre vechile fervori care ne ardeau înăuntru, când era suficient un lucru aşa de mic pentru a ne face să tresăltăm de bucurie: sosirea de departe al unui prieten, roşeaţa serii după o furtună, troznetul lemnelor care însoţeau iarna întoarcerea acasă, corul clopotelor în zilele de sărbăroare, revenirea rândunelelor primăvara, mirosul amar care se simţia din strângerea teascului pentru măsline, cântecele tomnatice care se auzeau din locurile unde se tescuiau strugurii, creşterea duioasă şi misterioasă a pântecelui matern, mirosul de levânţică când se pregătea un leagăn.


12 Dacă astăzi nu mai ştim să aşteptăm, se întâmplă pentru că nu mai ştim sperăm. Ni s-au secat izvoarele. Suferim de o profundă criză de dorinţă. Şi prinşi de miile de surogate care ne asediază, riscăm să nu mai aşteptăm nimic, nici măcar de la promisiunile cereşti care au fost semnate cu sângele Dumnezeului dintru înălţimi. Sfântă Marie, femeie a aşteptării, mângâie durerea mamelor a căror fi o dată ieşiţi din casă, nu sau mai întors niciodată, din cauza unui accident de maşină sau din cauza seducţiei chemării junglei; sau nimiciţi de furia războiului sau învolburaţi în vârtejul patimilor; sau răsturnaţi de furtuna mării sau a vieţii. Reumple tăcerea Antoniei care nu ştie ce să facă cu ani tinereţii ei, după ce el a plecat cu alta. Umple de pace golul interior a lui Massimo care în viaţă le-a greşit pe toate, şi ultima aşteptare care-l ademeneşte este cea a morţii. Şterge lacrimile Patriciei care a visat cu ochii deschişi, şi din cauza răutăţii oamenilor şi-a văzut astfel visele spulberate unul câte unul, şi căreia acum îi e teamă să mai viseze şi cu ochii închişi. Sfântă Maria, Mamă a aşteptării, dă-ne un suflet veghetor. Ajunşi în al treilea mileniu, ne simţim din

ianuarie-februarie 2008 Cruce şi înviere păcate mai mult fii ai apusului decât profeţi ai viitorului. Zefirul dimineţii, reînflăcărează în inimă pasiunea de veşti tinereşti de purtat lumii, care se crede deja bătrână. Adu-ne, în sfârşit, harfă şi chitări, pentru a putea trezii aurora speranţei împreună cu tine. În faţa schimbărilor care marchează istoria, dăne să simţim pe pielea noastră fiorul începutului. Făne să înţelegem că nu este deajuns să primim: ci trebuie să şi aşteptăm. A primi de multe ori este semn al resemnării. A aştepta este întotdeauna semn de speranţă. Fă-ne, dar, slujitori ai aşteptării. Şi Domnul care vine, Mamă a aşteptării, să ne surprindă, prin materna ta complicitate, cu lampa aprinsă în mână. Să fim dar plini de încredere în a cuteza să ne rugăm Maicii Sfinte care este Născătoare de Dumnezeu şi în acelaşi timp este şi Maica noastră a tuturor, Mama noastră cerească care este mereu alături de noi ca şi o mamă iubitoare care nu-şi uită de fiii ei. Zamfir Ioan RUSU

♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦Ştiri ♦

26.02.2008: Grupul parlamentar ecumenic de rugăciune informat despre BRU

PS Mihai, Episcop auxiliar de Alba-Iulia şi Făgăraş cu sediul la Bucureşti, a prezentat astăzi la invitaţia grupului ecumenic de rugăciune de la Parlamentul României o scurtă prezentare despre Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică. La întâlnirea - deschisă de un scurt moment de rugăciune - au participat un număr de circa 20 de parlamentari precum şi pr. Vasile Baltaţescu, delegat al Patriarhiei ortodoxe pentru pastorala la Parlament. Lucrările au fost conduse de senatorul Vasile Ioan Dănuţ Ungureanu. Au intervenit apoi senatorii Ioan Aurel Rus, Valer Mircea Puşca, Adrian Moisoiu şi general în rezervă Milcovici, reprezentantul minorităţii de etnie bulgară, aflăm de pe BRU.ro. Discuţiile au evocat de asemenea importanţa libertăţii de exprimare în alegerea unui program de învăţământ religios la nivel liceal şi totodată respectul pentru cultele minoritare. Acest gen de întâlniri la Senatul României au loc în fiecare marţi cu scopul de a poposi câteva clipe în jurul unor invitaţi care să prezinte aspecte religioase ale ţării celor care prin misiunea lor de aleşi încearcă să scrie destinele României. Au participat în suita PS Mihai: părintele Liviu Oţoiu, protopop de Bucureşti, părintele Valer Median, d-l Călin Diaconu, consilier al Vicariatului greco-catolic şi d-na Iulia Stănescu, vice-preşedinta AGRU Bucureşti. La sfârşitul întâlnirii, PS Mihai, însoţit de delegaţia sa şi de părintele Baltaţescu, a fost primit cordial de d-l Alexandru Pereş, senator de Alba şi chestor al Senatului României. ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦Ştiri ♦


13

iulie-septembrie 2007 Cruce şi înviere

Sărbătoare în mijlocul comunităţii româneşti din Euclide O zi de duminică, zi de sărbătoare prin excelenţă, ziua Învierii Domnului nostru Isus Hristos, ne-a adunat pe toţi împreună, preoţi, diaconi şi credincioşi întru celebrarea Sfintei şi Dumnezeieşti Liturghii. Este vorba de duminică, 27 ianuarie 2008, când în mijlocul comunităţii noastre i-am avut ca şi invitaţi pe Părintele Wiliam Bleiziffer de la Blaj, vicar

putem uita nici pe Preacuviosul Părinte Serafim Iulian Vescan organizatorul acestei sărbători şi păstorul comunităţii româneşti, greco-catolice din Euclide. După primirea oaspeţilor a urmat celebrarea Sfintei Liturghii, însufleţită prin cânt şi rugăciune de un grup de studenţi din Colegiul Pio Romeno din

judecătoresc al curiei Arhieparhiale de Alba Iulia şi Făgăraş; Don Mauro Parmeggiani, Secretar General al Vicariatului Romei, Părintele Gorzo Vasile din partea Colegiului Pontifical Pio Romeno din Roma; Părintele Diomid, preot şi călugăr din ordinul Sfăntului Vasile cel Mare, Pătintele diacon, Cladiu, călugăr iezuit; Părintele diacon, Cristian, de la Colegiul Bisericii greco-catolice, amintit mai sus; şi nu în ultimul rând amintim şi prezenţa Superiorului comunităţii claretiene din Euclide, José Félix, nu-l

Roma. Sărbătoarea n-ar fi fost deplină fără implicarea, atât în timpul celebrării liturgice cât şi în organizarea zilei acesteia, a tuturor credincioşilor care se întâlnesc în fiecare duminică întru „Frângerea Pâinii” (Sfânta Liturghie) şi în iubirea frăţească. Părintele Mauro Parmeggiani, Secretarul General al Vicariatului Romei, a ţinut la sfârşitul slujbei, un cuvânt de învăţătură în care a remarcat pornind de la cuvintele Sfintei Evanghelii, zelul credincioşilor români în rugăciune, şi faptul că


14 suntem cu toţii fii ai lui Dumnezeu şi fraţi întru Hristos Domnul, indiferent de naţionalitate. Ca semn de mulţumire şi de împărtăşire a bucuriei de a-l fi avut ca şi oaspete în mijlocul nostru, credincioşii în frunte cu Părintele Serafim i-au dăruit două icoane, una reprezentândul pe Domnul nostru Isus Hristos, iar cealaltă reprezentându-o pe Maica Sfântă cu Pruncul în braţe, icoanele au putut fi venerate de credincioşi la finalul celebrării cănd fiecare a trecut pentru ungerea cu ulei sfinţit. De la împărtăşirea cu Sfintele şi Dumnezeieşti Daruri în cadrul Sfintei Liturghii, am trecut cu toţii, după chipul celei dintâi comunităţi creştine, la o agapă frăţească, în cadrul căreia Părintele Wiliam Bleiziffer de la Blaj ne-a împărtăşit din experienţa sa de preot şi profesor de drept canonic răspunzând cu

ianuarie-februarie 2008 Cruce şi înviere mare disponibilitate şi amabilitate la întrebările şi nedumeririle exprimate de credincioşi. Într-un număr succesiv vom reda în cadrul unui articol relatarea Părintelui Wiliam ţinută cu această ocazie. Pentru această sărbătoare cade-se să mulţumim tuturor invitaţilor, tuturor credincioşilor prezenţi şi a celor care şi-au dat osteneala la buna organizare a acestei sărbători, cu precădere Printelui Serafim Vescan. Dorim să-I mulţumim Domnului şi să-i cerem harul de a sărbătorii fiecare zi de duminică în jurul Sfântului Altar, împărtăşindu-ne atât din Cuvântul Domnului cât şi din Trupul şi Sângele Lui spre mântuirea tuturor. Aurel RUS

♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦Ştiri ♦

26.01.2008: Cardinalul Kasper subliniază: unitatea nu este opţională

Din moment ce Cristos a dorit şi s-a rugat pentru unitatea creştină, ea nu este o opţiune ci o datorie sacră, a afirmat preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. Cardinalul Walter Kasper a făcut această afirmaţie marţi după o ceremonie în care a fost premiată colaborarea dicasterului său cu Comisia Credinţă şi Ordine a Consiliului Mondial al Bisericilor. Centrul Pro Unione şi Centrul Laic din Roma au organizat evenimentul ecumenic în cadrul căruia două organizaţii au primit Premiul pentru Unitate Creştină, pentru că au colaborat timp de 40 de ani la pregătirea Săptămânilor de Rugăciune pentru Unitatea Creştină (SRUC). Premiul este acordat de Fraţii Franciscani ai Ispăşirii, ordin fondat de pr. Paul Wattson, cel care a iniţiat SRUC. La evenimentul din Roma Cardinalul Kasper a amintit: "Unitatea creştinilor este o poruncă de la Domnul nostru Isus Cristos. Nu este o opţiune. Este o datorie sacră. Isus Cristos a fondat o singură Biserică, iar creştinii trebuie să fie uniţi pentru a da o mărturie comună într-o lume care este tot mai secularizată." Directorul Centrului Anglican din Roma, rev. John Flack, a vorbit despre aniversare a o sută de ani de la iniţierea SRUC. "Această celebrare este foarte frumoasă; s-a amintit de pr. Paul Couturier şi pr. Paul Wattson, care au început Săptămâna, şi sperăm la încă o sută de ani de rugăciune împreună, dar nu doar o săptămână, ci de-a lungul întregului an." Pr. James Puglisi, directorul al Centrului Pro Unione, a spus că aniversarea dă speranţe: "Pentru mine acest eveniment este o sursă de bucurie şi un semn de speranţă că orice este posibil atunci când nu ne bazăm pe noi ci pe Duhul lui Dumnezeu." Pr. Puglisi este actualmente superiorul general al Societăţii Ispăşirii. ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦ Ştiri ♦ Ştiri ♦Ştiri ♦Ştiri ♦


15

iulie-septembrie Cruce şi înviere ♦♦ REDACTIA ♦♦♦ REDACTIA ♦♦

DIRECTOR AL REVISTEI ŞI REDACTOR ŞEF: Pr. Serafim VESCAN Iulian; TEHNOREDACTORI: Zamfir RUSU, Andrei MĂRCUŞ;

FOTOGRAFII Rocco Mario POLLA COLABORATORI: Pr. Serafim VESCAN, Zamfir RUSU, Aurel RUS, Pr. Călin BOT; Ierom. Diomid Leonard STICLARU ♦♦ REDACTIA ♦♦♦ REDACTIA ♦♦

♦♦♦ADRESE DE CONTACT ♦♦♦

Preot Serafim Vescan Iulian: PAROHIE Via F. Torfanini, 27 - 00188 ROMA – LABARO ACASĂ : Via V. Comparini 100; 00188 ROMA – LABARO Tel.: 349.7307782 ; 06.336 253 28 E-mail: padreserafino2001@yahoo.it ♦♦♦ADRESE DE CONTACT ♦♦♦

Revista foloseşte ştirile oferite de siturile BRU.ro şi catholica.ro ♦ Sărbătorile lunilor MARTIE şi APRILIE ♦ Sărbătorile lunilor MARTIE şi APRILIE ♦

2 Martie: Duminica lăsatului sec de carne (a Înfricoşătoarei Judecăţi) 9 Martie: Duminica lăsatului sec de Brânză (a izgonirii din lui Adam din Rai) 16 Martie: Duminica I din Post (a Ortodoxiei) 23 Martie: Duminica a II-a din Post (a Sfântului Grigorie Palama; Vindecarea Slăbănogului din Capernaum) 25 Martie: Buna Vestire (Blagoveştenia) 30 Martie: Duminica a III-a din Post (a Sfintei Cruci)

6 Aprilie: Dumineca a IV-a din Post (a Sf. Ioan Scărarul; Vindecarea fiului lunatic) 13 Aprilie: Duminica a V-a din Post (a Cuv. Maria Egipteanca) 20 Aprilie: Duminica a VI-a din Post (a Floriilor - Stâlpărilor) Ajunul Crăciunului 27 Aprilie: Duminica Sfintei Învieri (Sfintele Paşti) 28 Aprilie: A doua zi de Paşti 29 Aprilie: A treia zi de Paşti

♦ Sărbătorile lunilor MARTIE şi APRILIE ♦ Sărbătorile lunilor MARTIE şi APRILIE ♦

Curpins Dimensiunea Liturghiei trăită “între cer şi pământ” ......................................................................p. 2 Postul Paştelui...........................................................p.4 Asceza creştină în contextul modernităţii .........p.6 Maica Sfântă, mama aşteptării ………..........p.10 Sărbătoare în mijlocul comunităţii româneşti din Euclide .....................................................................p. 13

Sommario La dimensione della Liturgia vissuta” tra cielo e terra” …………..…………...................................p.2 La Grande Quaresima ..............................................p.4 L’ascesi cristiana nel contesto della modernità ……………………………………………...p.6 La Madre Santa, Madre della attesa ....................p.10 Festa nella comunità rumena d’Euclide .............p. 13


Cruce si Inviere 1/2008