POVESTEA PĂDURARULUI SILVIU KEEPER

ABU MOHAMMAD MOHAMMAD

POVESTEA PĂDURARULUI

SILVIU KEEPER: Ce este adevărata prietenie?

Într-o zi, Pădurarul – Silviu Keeper – își făcea, ca de obicei, misiunea de dimineață.

Dintr-o dată a auzit un zgomot!

r!-M

Acel zgomot era din tufiș. Parcă ar fi un mornăit… S-a apropiat de tufiș și a văzut o groapă.

oo

Mooooo o ooo

! r o oo

Era o groapă foarte adâncă. Iar acolo un pui mic și pufos. Era un ursuleț. Când l-a văzut, s-a grăbit să-l scoa-tă cât mai repede.

La luat în brațe pe acest ghem de pui speriat și neajutorat. Ursulețul avea frântă o lăbuță. I-a fost milă de el și i-a zis: Ce să fac cu tine, micuțule?

L-a luat acasă. Când a ajuns i-a prelucrat rana. A bandajat lăbuța cu grijă, iar micuțul urs se uita în jur foarte uimit.

Nu a văzut niciodată un om. Ba mai mult, nu a văzut cum trăiesc oamenii. Era foarte mirat de lucrurile ce îl înconjurau. Totul era diferit.

Trecuse ceva timp, iar micuțul urs s-a deprins foarte mult cu noua lui casă. Ursul s-a obișnuit aici: se spăla pe dinți dimineața,

făcea exerciții,

dasna,

și se juca toată ziua cu tot felul de lucruri.

Pădurarul îi devenise prieten.

Ambii petreceau mult timp împreună.

Într-o zi, îi venise o scrisoare.

Pădurarul a început să citească entuziasmat.

Dar, nu erau vești bune. L-au concediat și în doar 2 zile trebuia să elibereze locul de muncă.

Acum este nevoit să plece.

Era trist… nu era trist din cauza locului de muncă, se gândea la un singur lucru: Dar ce să fac acum? Orașul nu e locul potrivit pentru un Urs.

ZOOPARC?!

Își făcea griji și înțelegea că nu-i va putea acorda atenție. Era nevoit să plece.

S-a gândit că locul potrivit ar fi Zooparc-ul.

dintr-o dată: BAM!

Se sparge roata la mașină. Nu era deloc cel mai potrivit moment. Casa era departe, iar Zooparc-ul și mai mult.

A stat mult timp, a încercat s-o repare, dar fără rezultate. Nu era nimeni să-l ajute. Între timp se uita la micul lui Ursuleț, chiar îl iubea cu adevărat. „Poate Zooparc-ul nu e locul potrivit?”

Și a făcut cunoștință cu acel tânăr, au tot vorbit. Apoi l-a întrebat cu ce se ocupă. Acesta i-a spus că era un lucrător în renumitul Circ Călător. Avea, tocmai, misiunea de a găsi noi animale în grupul de dresare. Pădurarul a rostit cu bucurie: este chiar ceea de ce aveam nevoie!

Lucrătorul, cam luat prin surprindere, la întrebat la ce se referea? Apoi, Pădurarul, i-a povestit toată istoria, de la găsirea micuțului în pădure până la momentul de față. Era atât de bucuros!

Celălalt i-a răspuns: Ce istorie captivantă! Va fi în cele mai bune mâni la noi.

Pădurarul răspunde: Știu sigur, mulțumesc.

Chiar în acea zi trebuiau să părăseas-că orașul și să pornească spre un tur mondial. Și-au luat rămas bun unul de la celălalt . Era dificil, dar știa că va fi în mâini bune.

Ursul era fericit, fiindcă aici își găsise familia. Toți l-au primit cu bra-țele deschise.

Au mers împreună la Circ.

Au trecut 10 ani de la despărțirea lor.

La sfârșit, ursul la văzut pe salvatorul său

și la privit cu mare atenție.

Circul a revenit. Era un eveniment special pentru în-tregul oraș, dar cel mai mult pentru Pădurar. Ursul a de-venit mare, puternic și fioros. A fost în centrul atenției, toată seara. De fapt, el a devenit simbolul Circului Călător.

Pădurarul aștepta să-l vadă cât mai curând. Se gândea dacă îl va recunoaște acel micuț, după atâta vreme.

Apoi, brusc, Ursul a alergat spre el cu viteză. Și l-a îmbrățișat foarte strâns.

Ce întâlnire! Acum erau din nou împreună. Într-adevăr, adevărata prietenie nu se uită niciodată, indiferent cât timp ar trece.

Faptele bune rămân pentru totdeauna!