2 minute read

Cum alegem alimentele sănătoase? Noua clasificare Nutri-Score.

Cum alegem alimentele sănătoase?

Noua clasificare Nutri-Score

Advertisement

„Eşti ceea ce mănânci” este sloganul care ar trebui să ne ghideze aproape orice alegere alimentară conştientă. Alimentaţia reprezintă principala sursă de energie şi nutrienţi pentru organism, însă poate deveni şi un inamic dacă avem un aport prea mare de grăsimi saturate, zahăr, sare şi aditivi alimentari. Citirea şi interpretarea etichetelor este facilitată datorită Nutri-Score şi Nutrinform, sisteme vizuale de etichetare nutriţională. Ce este Nutri-Score?

Nutri-Score este un sistem francez de etichetare, dezvoltat de cercetători în nutriţie pe baze ştiinţifice, calculat pe baza informațiilor valorilor nutriționale ale alimentelor per 100 de grame.

Etichetarea se realizează cu o anumită culoare şi o literă, consumatorii putând identifica rapid valoarea nutritivă a unui produs alimentar, ceea ce îi ajută să facă alegerile corecte. Codurile de culoare şi notare sunt: A – verde închis: alimente bogate în fibre, fructe, legume şi cereale integrale, recomandate pentru consum zilnic; B – verde deschis: lapte integral, iaurt, kefir, carne slabă, pentru consum zilnic; C – galben: carne tocată, peşte, ouă, brânzeturi, grisine, recomandate pentru consum moderat; D – portocaliu: alimente cu valoare energetică ridicată: zaharuri, sare, acizi grași saturați, recomandate pentru consum ocazional; E – roşu: alimente pe bază de zaharuri, sare, grăsimi saturate, de o calitate nutritivă redusă, pentru consum ocazional, în cantitate mică.

Nutri-Score versus Nutrinform

Dacă Nutri-Score ţine cont de valoarea nutriţională a alimentelor, Nutrinform, sistem de etichetare ce provine din Italia, prezintă grafic, sub forma unei baterii, cantitățile și procentele de sare, zahăr, grăsimi, și numărul de calorii din fiecare produs. Informaţiile sunt cantitative şi mai dificil de interpretat de persoane nefamiliarizate cu dozele zilnice recomandate şi cu recomandările nutriţionale. Sistemul Nutri-Score, spre deosebire de Nutrinform, poate dezavantaja alimentele tradiţionale, de origine protejată sau realizate dintr-un singur ingredient, precum mierea de albine, uleiul de măsline ori brânzeturi cu tradiţie. Acestea au reţete unice, protejate de legislaţia naţională, neputând fi modificate şi adaptate noilor reglementări. Ceea ce este esenţial de reţinut este, însă, faptul că aceste alimente nu trebuie evitate, ci consumate cu moderaţie.

Nutri-Score ajută consumatorii să facă alegerile nutriţionale corecte, să aibă o alimentaţie echilibrată, prevenind apariţia sau acutizarea bolilor cardiovasculare, gastrointestinale sau hepatice, şi chiar să îşi menţină o greutate corporală optimă.

This article is from: