2 minute read

Cum să ai o inimă sănătoasă?

Monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale

Advertisement

Riscul cardiovascular, diagnosticul şi managementul afecţiunilor asociate se bazează pe o serie de investigaţii minuţioase, realizate în condiţii optime. Dintre acestea, managementul hipertensiunii arteriale (HTA) depinde de metodele de măsurare şi de eficacitatea acestora în determinarea valorilor corecte.

Tehnicile de măsurare a tensiunii ateriale

Tensiunea arterială (TA) poate fi măsurată în cabinetul medicului, prin metode invazive sau neinvazive, sau la domiciliu, continuu timp de 24 de ore, cu ajutorul unui dispozitiv atașat denumit Holter sau cu ajutorul unui tensiometru, timp de minimum 4 zile, optim 7 zile.

În practica curentă, una dintre metodele tot mai des utilizate este Monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale (MATA) timp de 24 de ore. Aceasta furnizează o serie de date ce contribuie la crearea unui profil tensional, cu rol semnificativ în diagnosticarea HTA şi riscului de afecţiuni cardiovasculare.

Valorile normale, precum şi cele limită care determină un diagnostic clar, precum şi stabilirea unui tratament medicamentos, alături de recomandări pentru stilul de viaţă, sunt determinate mult mai corect prin monitorizare ambulatorie.

Avantajele MATA

Monitorizarea ambulatorie, preferabil cu Holter, se recomandă atunci când medicul observă valori ale TA anormal crescute în cabinet, faţă de valorile obişnuite măsurate de pacient la domiciliu, “hipertensiune de halat alb”, sau valori mai mici în cabinet faţă de cele măsurate la domiciliu, precum şi variaţii mari între valorile măsurate la diferite vizite ale aceluiaşi pacient.

Similar, în cazul suspiciunii de HTA rezistentă la tratament, atunci când valorile TA se menţin mari în ciuda urmării unui tratament prin asocierea a trei tipuri de medicamente antihipertensive, a scăderii tensiunii arteriale la ridicarea în picioare, a HTA oscilante sau în cazul pacienţilor ce suferă de apnee de somn, monitorizarea ambulatorie este de preferat în locul celei din cabinetul medicului.

Ce presupune MATA?

Cea mai eficientă metodă de a monitoriza TA la domiciliu este prin intermediul unui Holter, un mic dispozitiv electronic medical prins la nivelul taliei, conectat printr-o manşetă de tensiometru la braţ.

Măsurarea se realizează timp de 24 de ore, prin umflări periodice, la maximum 60 de minute, a manşetei şi înregistrarea în dispozitiv a valorilor măsurate. Întrucât acestea sunt diferite în funcţie de momentul zilei şi de activităţile desfăşurate, medicul va realiza o evaluare a rezultatelor finale şi va putea oferi un diagnostic corect.

This article is from: