Issuu

Raport de cercetare antropologică aferent proiectului „Vecinii Comunității”

Mihai Burcea & Raluca Moșescu-Bumbac / București /octombrie 2020

Vecinii Comunității

Rezumat

În acest moment social dificil și incontrolabil al pandemiei cu Covid-19, m-am întrebat cât de necesare sunt acțiunile comunitare la nivel de micro-populații de cartier și ce mai înseamnă, cu precădere acum, relațiile de vecinătate, pentru parte din locuitorii cartierului Pecineaga- Sălaj, Rahova, din sectorul 5 al Bucureștiului. A reieșit faptul că există o deteriorare accentuată a relațiilor sociale de vecinătate, resimțită experențial de majoritatea interlocutorilor cu care am discutat, determinată de stilul de viață actual al colocatarilor și de schimbările social-politice prin care a trecut țara noastră în ultimii treizeci de ani, inclusiv schimbarea bruscă de regim politic și privatizarea masivă ce i-a urmat. Vecinii sunt considerați fie deconectați și necomunicativi, interesați doar de propria persoană, egoiști și lipsiți de simț civic și comunitar, fie prea preocupați în a-și asigura traiul de zi cu zi pentru a putea fi implicați în alte relații sociale în afara nucleului de familie.Interacțiunile sociale în spațiul comun al scărilor de bloc sunt rare, ședințele asociației de proprietari inexistente, pretextele de reconectare au dispărut din practicile curente (ex:diverse necesități ale gospodăriei sau supravegherea comună a copiilor) iar evenimentele comunitare în spațiu public lipsesc în totalitate. Singurul spațiu public care unește totuși acest micro-cartier din București este parcul Pecineaga, în care copiii desfășoară activități sportive iar adulții stau pe bănci și discută sau își plimbă animalele de companie. Parcul Pecineaga și străzile adiacente reprezintă spațiul public (și privat) asupra căruia m-am axat în termeni de cercetare de teren și derularea interviurilor, ca loc ce are potențialitatea de a reînnoda și dezvolta relații sociale de vecinătate sănătoase, care să constituie un panaceu în situația actuală de criză si lipsa de încredere între indivizi, accentuată de pandemia cu Covid-19.

Context și metodologie de cercetare

Prezentul studiu face parte din proiectul „Vecinii Comunității” și își propune să cartografieze din punct de vedere antropologic relațiile sociale de vecinătate și semnificațiile atribuite acestora de către indivizi ce locuiesc în zona parcului Pecineaga, cartierul Rahova-Sălaj din sectorul 5 al Bucureștiului. În acest sens, cu privire la metodologia de cercetare aplicată, am strâns date de teren prin metoda observației participative și prin interviuri semi-structurate, ce au variat ca durată între 15 și 60 de minute. În timpul imersiunilor în teren am discutat cu 12 persoane de vârste (16-86 de ani) și categorii sociale diferite (liceeni, contabili, profesori, muncitori, educatori, economiști, corporatiști, pensionari). Reacțiile interlocutorilor mei au fost diferite: de la suspiciunea că aș face parte dintr-un partid politic (cercetarea s-a desfășurat concomitent cu campania electorală pentru alegerile locale) și refuzul de a sta de vorbă, la entuziasm și dezvăluirea unor povești intense și personale. Pentru a proteja identitatea lor, toate numele au fost schimbate. Mai mult decât interviurile în sine, oamenii s- au arătat interesați de eventuale evenimente ce ar putea avea loc în cartier sau în parcul Pecineaga, oportunități de a crește coeziunea și cooperarea între vecini: fie evenimente sportive (tenis de masă, badmington, tenis de picior) și activități recreative, fie acțiuni comunitare în incinta scării de bloc (a fost menționată instalarea unei biblioteci comune, de scară) fie evenimente/ateliere pentru copii (sportive, piese de teatru, performance-uri, concerte).

Mi-am propus să obțin o percepție cât mai eterogenă a zonei studiate și a relațiilor comunitare de vecinătate. Așadar, pentru intâlnirile conduse am gândit următorul ghid de interviu: • De cât timp locuiți în zonă? • Câte etaje are blocul în care locuiți? • Cum vi se pare această zonă? Vă place cartierul în care locuiți? • Cum ați descrie parcul Pecineaga? Ce fel de oameni vin aici? • Dumneavoastră de ce veniți în parc? • Ce fel de oameni locuiesc aici? • Cum e la dumneavoastră în bloc? • Cum vă înțelegeți cu vecinii de bloc? • Există activități pe care le faceți împreună? • La ce fel de acțiuni comunitare v-ați dori să participați? • Considerați că faceți parte dintr-o comunitate?

Terenul de cercetare. Descriere, observații și interpretări. Parcul Pecingeana, 1979

Sursa: https://www.facebook.com/comunitatearahova/photos/a.542984569213197/542984809213173

Sursa: https://www.facebook.com/comunitatearahova/photos/a.542984569213197/542984822546505

Parcul Pecineaga din sectorul 5 al Bucureștiului a fost construit în anii 70 și deservește locuitorii străzilor Pecineaga, Aleea Sălaj, Aleea Pricopan, Strada Pricopan și Șoseaua Sălaj, mai multe detalii despre istoria socială a locului fiind indisponibile în mediul online. Dimensiunea de 2000 mp, din care 800 mp retrocedați unui dezvoltator imobiliar, permite desfășurarea minimală de activități recreative: spațiul dispune de un loc de joacă pentru copii, un teren de baschet, un mic patinoar funcțional doar în sezonul rece, bănci și spațiu verde neîngrijit, zone aride. Aspectul general este însă dezolant, cu mașini parcate ilegal, coșuri de gunoi inexistente, bănci insuficiente, lipsa unui spațiu dedicat animalelor de companie, locuitorii semnalând lipsa interesului autorităților publice pentru reamenajarea parcului și a locului de joacă pentru copii, singura măsură luată fiind instalarea unui post de pază în incinta spațiului. Parcul umbros ce găzduiește peste 40 de frasini vechi de 70 de ani are acum două alei principale unite de un mic scuar și se află în mijlocul unui conglomerat de blocuri de 4 etaje, construite în perioada comunistă, parte dintre ele aflate momentan în procesul de reabilitare termică, în care locuiesc indivizi din toate categoriile sociale și de diferite etnii, populația fiind puternic eterogenă. L-am vizitat în repetate rânduri, la ore diferite, in zilele săptămânii și în weekend. Principalele activități ale rezidenților sunt promenada pe aleile parcului, supravegherea copiilor, plimbarea animalelor de companie și întâlnirile colocviale. Am întâlnit oameni în vârstă, copii, adolescenți și tineri. Deși din discuțiile avute a reieșit existența unor forme de infracțiune, mai ales seara și în timpul nopții, nu am surprins niciun moment tensionat între cei prezenți în incinta parcului. Atmosfera generală a fost una relaxată, de început de toamnă, atât în spațiul public al parcului, cât și pe aleile/străzile adiacente.

Parcul Pecineaga 15.10.2020

În afara incintei parcului, pe Străzile Pecineaga și Aleea Sălaj activitățile de socializare sunt aproape inexistente, vecinii se salută fugitiv, rareori se opresc să schimbe câteva vorbe. Contactul este minimal și rapid, singura interacțiune în incinta scării de bloc este o dată pe lună cu administratorul care colectează banii pentru întreținere. Media de vârstă a locuitorilor este înaintată, deși nu lipsesc nici adolescenții, nici tinerele familii cu copii. Din punct de vedere al categoriilor socio-profesionale, așa cum menționam, am întâlnit pensionari, economiști, profesori la liceu si profesori universitari, educatori, muncitori, contabili, lucrători comerciali, corporatiști. Prin ochii locuitorilor săi, micro-cartierul se prezintă fie unul prietenos și liniștit, fie unul marcat de infracțiuni, inegalități sociale și conflicte etnice, toate acestea din urmă fiind puse pe seama lipsei de educație și dezinteresului autorităților locale, dublate de îndeplinirea în primul rând a propriilor nevoi de siguranță și confort.

„Nu sunt mulțumită de cartier, nu există o comunitate strânsă și prietenoasă, sunt multe infracțiuni, copiii mici sunt hărțuiți de cei mari, de exemplu. Unii dintre vecini beau, mănâncă, sparg semințe în fața blocului, scuipă, lasă mizerie.” (Claudia, 48 de ani, economistă) „Ziua și după-amiaza vine un anumit tip de oameni, mai civilizați, seara alt tip, vin adolescenții care sparg semințe, lasă gunoaie, beau, vorbesc tare, fac zgomot. Aș fi vrut să amenajez un pic grădina asta din jurul blocului, să pun câteva scaune, mese, să stăm mai mulți vecini. Dar apoi m-am oprit că, vară fiind, urmau să stea până târziu, să fumeze, să bea, să vorbească tare, iar eu am copil mic, sunt fix sub geamul meu.” (Mihai, 38 ani, președinte al unei asociații de proprietari din Strada Pecineaga) Relațiile dintre vecini sunt problematice și tensionate, polarizarea socială și lipsa unei comunități marchează tranziția către un individualism generalizat și o izolare socială percepute ca fiind mai accentuate în cazul vecinilor noi ce s-au mutat de curând în zona Pecineaga. „Oamenii se mută și că există conflicte între vecini. Aștia nou mutați nu se ajută, sunt în stare să se mănânce între ei, fiecare închide ușa de la casă și nu-l mai interesează ce se întâmplă în jur.” (Elena, 65 de ani, administrator blocuri străzile Pecineaga și Pricopan) Blocul socialist, în care locuiesc indivizii cu care am discutat, a fost gândit, din punct de vedere ideologic, ca element de omogenizare socială, ca spațiu constrângător, ce îndeamnă locatarii la manifestarea unei individualități mai pronunțate. (Mihăilescu, Nicolau, Gheorghiu, Olaru;1994). Această corelație împreună cu disponibilizările și incertitudinile survenite piața muncii după căderea regimului comunist au alimentat tendința către individualism menționată frecvent de interlocutorii mei: „La nivel individual, succesul social este urmărit adesea ca o demonstrație de diferențiere, ca reușită a individualizării, presupunând în acest caz o desprindere, chiar distrugere, a mai vechilor solidarități sociale” (Mihăilescu, Nicolau, Gheorghiu, Olaru;1994).

Schimbarea sistemului politic și adaptarea la economia de piață au produs efecte sociale puternice, resimțite în particular de clasa muncitoare ce popula mare parte din blocurile recent construite în cartierele-dormitor ale Bucureștiului. Fluctuațiile ﬁnanciare care au afectat familiile în anii 1990 au determinat și o erodare a relațiilor comunitare și de vecinătate. „În anii 90, când au început să îmbătrânească, să decadă, să moară, a început și râca între vecini, invidia, dușmănia. Înainte de 89 veneau la mine acasă să achite, eram așa de apropiați. După revoluție, unii au decăzut, alții au crescut, s-au dus la școală, la facultate, alții au început să ﬁe invidioși pentru că au rămas fără serviciu, toate disponibilizările, toate ordonanțele de urgență care au afectat multă lume, când au început să se privatizeze întreprinderile de stat și oamenii au fost dați afară.” (Elena, 65 de ani, administrator blocuri străzile Pecineaga și Pricopan) Similar, comparația ce vizează relațiile sociale de vecinătate mult mai strânse în mediul rural versus mediul urban sau provincie versus Capitală și nostalgia legată de locuirea și comunitățile sătești marchează descompunerea micro-ecosistemului social și accentuează diferențierile de clasă socială și clivajul intergenerațional persistent în marile orașe post socialiste. „ Zona e ok, îmi place cartierul, locuiesc aici de 20 de ani, împreună cu familia. Ce mă nemulțumște sunt relațiile dintre vecini, care s-au răcit și s-au schimbat față de cum erau la țară sau înainte de 89, acum sunt tratată cu indiferență. Vecinii sunt mai reci, mai distanți, sunt egoiști, nu-i mai interesează, nu mai e ca pe vremuri, când te cunoșteai cu toată lumea, stăteai de vorbă, te împrumutai cu una-alta, acum nu-ți mai dă nimeni nimic dacă ai nevoie.” (Corina, 50 de ani) „Oamenii sunt foarte reci, față de cei din provincie. Eu ma duc des în Teleorman, am rude acolo, și e foarte diferit. Aici sunt mai egoiști, nici la ședințe de asociație nu mai participă. Vin târziu acasă, nu mai socializează cum era pe vremea lui Ceaușescu, acum și cu pandemia asta, nici fețele nu ni le mai vedem, ne-au pus botniță. Ce să zic, nu, nu aș apela la vecini pentru nimic.” (Doina, 65 de ani, fostă educatoare de grădiniță)

Pretextele pentru întâlnirile dintre vecini, cum sunt ședințele de asociație, se desfășoară din ce în ce mai rar, pentru unele asociații de proprietari aproape niciodată. Cea mai elocventă situație ce întărește ideea lipsei sociabilității dintre vecini este cea a unui bloc cu două scări din strada Pecineaga, în care există momentan două asociații de proprietari, pentru fiecare scară. Lipsa de comunicare și conflictele apărute cu privire la alegerea președintelui de asociație au generat această situație atipică. „Nu, nu cred că se mai poate face ceva, să se mai lege relații. Vă zic eu un caz real, cum s-au certat niște vecini cu fostul președinte de asociație. Oamenii erau pasionați de grădinărit și au plantat flori foarte frumoase în grădina din spatele blocului și când au trebuit să o ude, i-au cerut voie să scoată un furtun de la geam și nu i-a lăsat, și acum cară apă cu gălețile din casă.” (Corina, 50 de ani, locatară în blocul 17C, cu două acociații de proprietari) „Acum, nici măcar nu se mai fac ședințe de administrație, nu se mai strâng oamenii, mai mult fac grupuri, grupuri, nu mai sunt legați.” (Elena, 65 de ani, administrator blocuri străzile Pecineaga și Pricopan) ”Zona e în regulă, îmi place, stau la 4 etaje, știu vecinii așa oarecum, dar nu am nicio relație cu ei, ne vedem doar când participăm la ședințele de asociație, dar și atunci vin foarte puțini oameni” – Maria (45 ani, profesor univesitar)

Imobilul cu două scări și două asociații de proprietari, strada Pecineaga

Locatarii din împrejmuimile parcului Pecineaga manifestă atitudini rezervate față de posibilitatea recreării unui spațiu comunitar în care relațiile de vecinătate să se coaguleze, de aceea nici nu se recunosc ca făcând parte dintr-o comunitate de cartier. Însă, așa cum va reieși din mini-portretele descrise mai jos, se arată deschiși spre a participa activ la activități comunitare, au fost dispuși să îmi lase datele de contact, pentru a-i informa cu privire la eventuale evenimente și acțiuni ce urmează a avea loc în incintele scărilor de bloc sau în parcul Pecineaga.

Portrete ale comunității Doamna Corina are 50 de ani și locuiește de mai bine de 20 de ani, împreună cu familia, într- un bloc de 4 etaje, cu două scări, pe strada Pecigeana. Fiecare scară are propria asociație deproprietari și câte un președinte de asociație desemnat, deoarece vecinii nu au reușit să agreeze asupra unui singur președinte de asociație. Povestește că locatarii s-au certat la ﬁecare ședință de asociație și au hotărât să ia deciziile la nivel de scară, nu de bloc. Îi place cartierul în care locuiește, dar o nemulțumesc relațiile actuale dintre vecini. Îi consideră mai reci, mai distanți, mai egoiști decât înainte (de anii 90) și acuză indiferența cu care este tratată.

Pe vremuri lucrurile erau diferite, oamenii se cunoșteau toți între ei, stăteau de vorbă, se împrumutau cu diverse lucruri sau necesități, spre deosebire de momentul actual, când nimeni nu se oferă să ajute: „Dacă e unu mai bogat în bloc, nu-l mai salută nimeni, dar să știți că nu toți oamenii bogați sunt și răi, dimpotrivă. Nu, nu cred că se mai poate face ceva, să se mai lege relații. Vă zic eu un caz real, cum s-au certat niște vecini cu fostul președinte de asociație. Oamenii erau pasionați de grădinărit și au plantat flori foarte frumoase în grădina din spatele blocului și când au trebuit să o ude, i-au cerut voie să scoată un furtun de la geam și nu i-a lăsat, și acum cară apă cu gălețile din casă.” (Nicoleta, 50 de ani) Domnul Marin are 86 de ani și locuiește de 40 de ani pe aleea Pricopan. Ne-am cunoscut în parcul Pecineaga, vine în fiecare zi în parc să stea pe bancă și să privească lumea, fiind singurul spațiu verde din împrejmurimile blocului. L-am surprins când stătea de vorbă cu un prieten, vecin de cartier. E fost muncitor dintr-o fabrică a regimului comunist, mărturisește că a fost activist de partid și că pe vremuri oamenii comunicau mai mult, se înțelegeau mai bine, nu existau așa diferențe mari: „Lumea e bătrână la noi în bloc, am o vecină care locuiește singură, e și senilă. Dar președintele de asociație e un tip tânăr, cu un copil nou-născut, s-a schimbat de curând. Îmi cunosc toți vecinii, dar nu am cine știe relații cu ei, doar ne salutăm, nu îi interesează, noi suntem bătrâni, nu-i mai interesează de bătrâni.” (Marin, 86 de ani) Doamna Elena, în vârstă de 65 de ani, este administrator la mai multe scări de bloc din strada Pecineaga, aleea Pricopan, aleea Sălaj. Fostă muncitoare necalificată la Uzina de Reparații și Utilaje din strada Doina, nr 9, de 40 de ani se ocupă de colectarea sumelor pentru întreținere și de plata facturilor pentru fiecare asociație de proprietari. Tot de atâta timp cunoaște în detaliu viața comunității, cunoaște vecinii din toate aceste blocuri și consideră că principalul motiv pentru care oamenii se mută din cartier îl constituie divergențele dintre vecini: „În anii 90, când au început să îmbătrânească, să decadă, să moară, a început și râca între vecini, invidia, dușmănia. Înainte de 89 veneau la mine acasă să achite, eram așa de apropiați.

După revoluție, unii au decăzut, alții au crescut, s-au dus la școală, la facultate, alții au început să fie invidioși pentru că au rămas fără serviciu, toate disponibilizările, toate ordonanțele de urgență care au afectat multă lume, când au început să se privatizeze întreprinderile de stat și oamenii au fost dați afară. Acum, nici măcar nu se mai fac ședințe de administrație, nu se mai strâng oamenii, ma mult fac grupuri, grupuri, nu mai sunt legați. Noii proprietarii sau chiriașii nu se ajută între ei, sunt în stare să se mănânce, fiecare închide ușa la casă și nu-i mai interesează ce se întâmplă. E adevărat că au fost care m-au ajutat, când a murit soțul meu, acum un an, au trimis coroane de flori și bani pentru înmormântare, în afară de blocul 30A, unde n-a venit nimeni nici măcar cu o lumânare, oamenii ăia sunt foarte reci și nepăsători.” (Valentina, 65 de ani) Domnul Cosmin, în vârstă de 37 de ani, locuiește de 35 de ani într-un bloc de 4 etaje de pe șoseaua Sălaj. Am stat de vorbă cu el într-o sâmbătă după-amiază, în timp ce se juca cu fiica sa în vârstă de 2 ani, pe aleile ce înconjoară parcul Pecineaga. Îmi spune că la el în scară sunt preponderent locatari de vârste înaintate, între 55-70 de ani, care locuiesc acolo de când imobilele au fost construite și date în folosință. Ei se mai ajută, comunică între ei, mai stau de vorbă pe scara blocului, pe băncile din parc. Cei tineri, între 30-40 ani, care s-au mutat de curând, nici măcar nu se salută, stau ascunși în casele lor. Cosmin consideră că tehnologia îndepărtează oamenii și mediul digital reduce comunicarea directă, nemediată. Detestă parcul Pecineaga, îl consideră arid și neîngrijit, detestă locul de joacă pentru copii dar momentan nu are de ales, nu are timp să meargă cu copilul în parcuri mai mari din oraș. Dacă s-ar organiza evenimente pentru a îmbunătăți relațiile dintre vecini, ar participa în limita timpului disponibil, dar mai ales ar participa la evenimente dedicate copiilor. Doamna Claudia este economistă, are 48 de ani și locuiește pe Aleea Sălaj de 10 ani, s-a mutat cu familia din cartierul Drumul Taberei. Nu e mulțumită de cartierul în care locuiește acum, consideră că nu există o comunitate strânsă, din pricina oamenilor care s-au înrăit în ultimii ani, fiecare e pe cont propriu, foarte ocupați și indiferenți. Media de vârstă în scara în care locuiește e undeva înspre 60 de ani și oamenii nu se mai ajută cum o făceau pe vremuri. Insistă să o informăm în cazul în care vom organiza în Parcul Pecigeana evenimente și ateliere pentru copii.

Doamna Ecaterina, fostă profesoară de biologie, actualmente pensionară de 20 de ani, locuiește din 1984 într-un imobil de 4 etaje de pe Aleea Sălaj. Am întâlnit-o într-o duminică după-amiaza pe una dintre aleile parcului, se odihnea la soare, pe bancă. Este nostalgică după timpurile în care se cunoștea cu toată lumea pe scara blocului, dar acum au murit cam toți cei în vârstă și relațiile s-au răcit considerabil. Scara e pustie, e tot timpul liniște, majoritatea vecinilor au case în provincie sau în împrejmuririle Bucureștiului, ședințele de asociație nu se mai țin de la revoluție încoace iar pe administratorul blocului nu-l interesează relațiile de bună vecinătate, nu este cooperant și nu intervine dacă apar conflicte între locatari. Cu vecinii tineri se înțelege bine, îi descrie ca fiind drăguți, amabili, săritori și respectuoși. În perioda carantinei a fost ajutată de cei tineri, i-au cumpărat cele necesare traiului zilnic și i le-au adus la ușa apartamentului. În bloc locuiește doar o singură familie cu copii. Doamna Florentina locuiește de 1 an în Sălaj, se află în Parcul Pecineaga împreună cu cele două fete ale sale care se joacă pe terenul de baschet. Este reticentă înspre a discuta despre locuirea în cartier, îmi spune doar că nu are probleme cu vecinii, nici nu îi cunoaște prea bine, o singură dată a apelat la vecina de ușă ca să-i achite întreținerea. Muncește foarte mult, în ture de seară și de noapte și nu are timp să interacționeze cu vecinii. O interesează să participe la evenimente în cartier, dacă ar fi adresate copiilor.

Doamna Magdalena are 65 de ani și 35 de ani a fost contabilă la CEC, acum a ieșit la pensie, câteodată iese în Parcul Pecineaga pentru a lua aer și a schimba câteva vorbe cu o vecină de cartier. Le-am cunoscut împreună, sunt prietene de 20 de ani. Îmi povestește că în zonă oamenii sunt ciudați, acum și mai depărtați cu distanțarea fizică impusă de pandemia Covid- 19, cel mai neobișnuit i se pare la Biserică, să nu mai poți atinge icoanele. Locuiește într-un bloc de 4 etaje și majoritatea vecinilor sunt bătrâni, și ei îi este greu să urce scările. În ultimul timp nu a apelat la nimeni, își aduce aminte că a avut nevoie la un moment dat de ajutorul administratorului și nu l-a primit, era vorba de o problemă cu țevile de apă. Noaptea se schimbă atmosfera în parc și în cartier, semnalează prezența consumatorilor de droguri. Nostalgică după actorii români consacrați de teatru și film, și-ar dori să participe la acțiuni comunitare ce implică organizarea de piese de teatru și concerte de muzică clasică, spectacole și dansuri populare. Cu referire la amenajarea parcului, consideră că ar fi binevenită o fântână arteziană.

Grup de bărbați care joacă tenis de picior în parcul Pecineaga

CONCLUZII Prezentul raport de cercetare antropologică a investigat interacțiunile sociale și de vecinătate prezente în spațiul ce desemnează împrejmuimile parcului Pecineaga, investigând semnificațiile atribuite de către cei intervievați, precum și nevoile de reconectare socială la micro-comunitatea de cartier, resimțite cu atât mai puternic cu cât restricțiile impuse de pandemia cu Covid-19 se înăspresc. Interlocutorii au povestit cu interes despre zona în care locuiesc, despre cum își petrec timpul în cartier, despre bloc si vecini, despre cum resimt schimbarea relațiilor sociale de-a lungul timpului, despre asemănări și deosebiri față de perioada socialistă și comunități rurale/urbane. În general, vecinii au fost actualmente percepuți ca fiind necomunicativi, individualiști și străini, prea absorbiți de propriile nevoi și neimplicați în bunul mers al micro-comunității de bloc. Parcul Pecineaga asigură spațiul public în care relațiile de vecinătate s-ar putea dezvolta în viitor, însă nu este suficient. Implicarea în activități comune, cu precădere evenimente/ateliere dedicate copiilor, atât în aer liber cât și în incinta blocului, respectând măsurile de limitare a răspândirii virusului Covid-19, ar intensifica interacțiunile dintre vecini și ar constitui un prim pas către construcția unei comunități de cartier, așa cum și-o amintesc cei mai nostalgici dintre ei, în care indivizii să beneficieze de suport și asistență în caz de nevoie, precum și de atenuarea sentimentelor de singuratate si lipsă de apartenență. Interlocutorii au menționat nevoia unor acțiuni comunitare concrete precum instalarea unei biblioteci de scară, la care vecinii să participe și pe care să o folosească ulterior pentru a împrumuta cărți și a schimba impresii și opinii despre volumele citite. De asemenea, o mică bibliotecă în incinta scării de bloc ar schimba percepția asupa spațiului comun al foaierului, ar înveseli și însenina intrarea în imobil. Un astfel de eveniment ar implica activ vecinii, atât în procesul de montare, cât și ulterior, în menținerea acesteia, prin angajamentul de a returna cărțile împrumutate, pentru a putea beneficia de ele și alți colocatari. Vor fi implicate și familiile cu copii, nevoia de a avea o secțiune de carte dedicată copiilor și alte acțiuni pentru copii fiind de multe ori subliniată de către cei cu care am discutat, în timpul interviurilor.

Așadar, conform locuitorilor din zona parcului Pecineaga, inițiativa „Vecinii comunității” este binevenită și necesară deopotrivă, în condițiile actuale de distanțare ﬁzică. Deși contactul social prin intermediul tehnologiei a devenit o necesitate, comunitatea formată în jurul locuinței rămâne prima punte dintre universul intim, domestic, și cel public, social. Surse: Vintilă Mihăilescu / Viorica Nicolau / Mircea Gheorghiu / Costel Olaru – Blocul între loc și locuire; Revista de cercetări sociale; 1994 http://merg.in/bucuresti/de-vizitat/natura/parcul-pecineaga-6032.html http://stiri.tvr.ro/zeci-de-frasini-din-parcul-bucure--tean-pecineaga--in-pericol-sa-ﬁe-inlocui--i-de----un- bloc_821816.html#view http://www.inprimarie.ro/vraja-parcului-pecineaga/ https://www.libertatea.ro/stiri/parcuri-de-milioane-in-cel-mai-sarac-sector-al-capitalei-2510861 https://www.facebook.com/pages/Parc%20Pecineaga/553228248050898/ https://www.facebook.com/USRsector5/ https://www.facebook.com/ALDE.SECTOR5