Actualitatea 1096

Page 1

n Nr. 1096 n Anul 22 n

n 25-31 Octombrie 2018 n 2 lei n

ACTUALITATEA

n știri pe scurt J publicitate pe larg n

n A apărut numărul 85 al revistei Actualitatea literară. Sumarul în pag. 9 Pagina 9

Pagina 9

n Laureaţii primei ediţii n Clubul Dance Mania.Ro a Concursului Internaţional din Lugoj continuă să obţide Canto „Tiberiu Brediceanu” nă rezultate excepţionale

Pagina 3

n Popa Valentin a cântat prohodul colegiilor Brediceanu, Hasdeu şi Branişte

n www.ziarulactualitatea.ro n

Pagina 4

Concertul din Peștera Românești

Orchestra Filarmonicii din Arad concertează, după 30 de ani, în Peștera Românești

n Timp de trei zile, oraşul nostru va deveni capitala Aikido Aikikai

Pagina 2 Pagina 7 Între 26 și 28.10.2018, la Lugoj are loc Stagiul Aniversar Naţional, condus de vicepreşedintele Fundaţiei Române de Aikido Aikikai, sensei Iulian Perpelici.

n O nouă taxă specială, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Municipal Lugoj Pagina 6

Fundația Academică Culturală Timișoara (FACT), împreună cu Asciația Speotimiș, Consiliul Județean Timiș și Primăria Tomești, organizează tradiționalul concert din

Peștera Românești, din nordul munţilor Poiana Ruscă. Cel de-al 34-lea concert simfonic din Peștera Românești va avea loc duminică, 28 octombrie, începând cu ora 13.

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea taxei speciale de salubrizare și a regulamentului de aplicare.


2 ACTUALITATEA n ştiri n ştiri pe scurt n ştiri l Ministerul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat marți seara, după discuţia cu sindicatele, reintroducerea salariului minim brut garantat în plată diferenţiat în funcţie de nivelul de studii sau de vechimea în muncă, de 2.350 de lei brut, singura divergenţă fiind legată de data la care se va aplica măsura. Sindicatele au solicitat data de 1 noiembrie 2018, iar patronatele - 1 ianuarie 2019. l Cel mai cunoscut și iubit Magician din România, Marian Râlea, le dă întâlnire tuturor

copiilor în Shopping City Timișoara, unde va fi gazda petrecerii de Halloween, sâmbătă, 27 octombrie, începând cu ora 18, în zona magazinului Zara. Cei mici vor întâlni și un spiriduș jucăuș, patronul acestei zone, alături de personaje din povești, care le vor fi asistenți în sculptarea dovleceilor. Shopping City Timișoara le va oferi cadouri tuturor copiilor care vin deghizați la „Parada costumelor”. l Un nou magazin, China Mega Shop, cu o ofertă de peste 10.000 de produse și prețuri foarte mici se va deschide vineri, 26 octombrie 2018, în Centrul Comercial Elis, de pe strada Bucegi, unde se află cel de-al doilea supermarket Carrefour din oraș. Programul noului magazin va fi de luni până vineri între orele 9 și 20. Sâmbăta, programul este între 8 și 18, iar duminica între 10 și 16. l Cinematograful Bela Lugosi a vândut acum câteva zile biletul cu numărul 100.000, la trei ani și jumătate de la inaugurare. l Consiliul Judetean Timiș a publicat un anunț de organizare a unei noi licitații pentru modernizarea DJ572 Lucareț-Bresto-văț limita județului Arad, lucrare finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Sectorul de drum judeţean are o lungime de 7,83 km iar termenul de deschidere a ofertelor este data de 2 noiembrie 2018. Valoarea estimată pentru execuția lucrărilor este de 8.406.894 lei (fără TVA). l Grupul Volkswagen a anunţat că că va oferi bonusuri şi subvenţii proprietarilor de vehicule echipate cu motoare diesel mai vechi, Euro 1, 2, 3 şi 4, pentru a le schimba cu modele mai noi şi mai puţin poluante. Măsura vizează Germania, care s-a angajat ca până în decembrie să actualizeze softul pentru 5,3 milioane de maşini echipate cu motoare diesel, pentru a reduce emisiile poluante cu până la 30%. Deocamdată, nu se ştie dacă măsura va fi extinsă şi în cazul altor ţări europene. l A fost recepționată reabilitarea DJ 691A Mașloc-Remetea Mică-Charlottenburg, în lungime de 7 km.Valoarea totală a lucrărilor de reabilitare a DJ 691A Mașloc - Remetea Mică - Charlottenburg este de 4.858.341,84 lei (TVA inclus), fonduri asigurate din bugetul propriu al Consiliului Județean Timiș.

HOTNEWS

25-31 Octombrie 2018

Concertul din Peştera Româneşti va fi susţinut de Orchestra Filarmonicii din Arad Fundația Academică Culturală Timișoara (FACT), împreună cu Asciația Speotimiș, Consiliul Județean Timiș și Primăria Tomești, organizează tradiționalul concert din Peștera Românești, din nordul munţilor Poiana Ruscă. Cel de-al 34-lea concert simfonic din Peștera Românești va avea loc duminică, 28 octombrie, începând cu ora 13. Concertul din acest an va fi susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat din Arad, care se reîntoarce după 30 de ani în peșteră pentru a concerta. La pupitrul dirijoral se va afla Cristian Neagu. Timp de o oră, melomanii se vor delecta cu compoziții de W.A. Mozart, G. Verdi, J. Strauss, Fr. von Suppe ș.a. Intrarea la eveniment este liberă, pe baza taloanelor ce se vor da în localitatea Românești, în ziua concertului. Urcarea către peșteră

durează aproximativ o oră și începe de la stația de autobuz din Românești. Primul concert simfonic în Peștera Românești a avut loc în anul 1984, la inițiativa medicului Constantin Lupu,

pasionat meloman și speolog. La Româneşti se poate ajunge cu trenul până la Făget şi Margina sau cu maşina pe ruta Lugoj – Făget – Coşava – Tomeşti – Româneşti.

Pleiadă de manifestări, de Ziua Armatei

Batalionul 183 Artilerie Mixtă „General Ion Dragalina” a organizat o pleiadă de manifestări pentru a marca Ziua Armatei Române și Centenarul Marii Uniri de la 1919. Astfel, a fost organizat un turneu de minifotbal în sală, la care au participat formații reprezentând instituțiile sistemului public de apărare din unicipiul Lugoj. Neciurile s-au desfășurat la sala „Lavinia Miloșovici”, câștigătoare fiind, în ordine, echipele Poliției Municipiului Lugoj, Pompierilor și UM 01220 Lugoj, golgeterul turneului fiind Alexandru Stoica (Poliția Lugoj). Totodată, în poligonul de la Știuca a fost organizată

n ştiri n ştiri pe scurt n ştiri

Toate adevărate? Şi la toate produsele? 1 leu este preţ mare? 0.99 este mic?

Înainte de a cumpăra:

sanitare, chimicale, feronerie, PVC, fitinguri şi ţevi, vopsele, electrice, materiale curăţenie, adezivi, materiale construcţii, nisip, cuie, teracote, polistiren, plexic, non azbest, carbid etc.

CompAraţi şi preţurile noastre!

Cargo Com Parc

La Parcul George Enescu, tel.0256.35.69.69

o nouă ediție a Cupei Presei la tir. Și de această dată, podiumul a fost ocupat de jurnaliștii de la Redeșteptarea: Cristian Ghinea, Ion Moldovan și Leontin Târziu. Câștigătorii acestor competiții au fost recompensați cu diplome și trofee, înmânate de către comandantul Garnizoanei Lugoj, col. Ion Teca. Seria de manifestări a continuat cu o inedită expoziție, deschisă la Cercul Militar Lugoj: „Militari de frunte bănățeni”. Expoziția cuprinde: fotografii de pe front, uniforme militare din 1918, acte, hărți, drapele, portretele și biografiile celor 26 de generali români bănățeni din fostul Imperiu, arme din Primul Război Mondial. (A. B.)


EVENIMENT

25-31 Octombrie 2018

Clubul de dans sportiv Dance Mania.Ro din Lugoj continuă cu rezultate excepţionale

Campionatul internațional de dans sportiv „Timișoara Open Championship 2018″, a fost organizat de către World Dace Sport Federation, în perioada 20-21 octombrie 2018, la Sala Sporturilor „Constantin Jude” din Timișoara, cunoscută în trecut ca Sala Olimpia. Timișoara Open Championship, concursul internațional de dans sportiv, ajuns la ediția a VII-a, face parte din amplul eveniment Festivalul Internațional de Dans Timișoara. Dansul sportiv, este celebrat astfel, prin una dintre cele mai mari competiții ale României. Această însemnată competiție a adunat la start sute de dansatori sportivi, coordonați și jurizați de către zeci de oficiali, atât români, cât și internaționali. În acest an, gazdele au fost generoase, atât cu participanții cât și cu spectatorii. Surprizele plăcute au fost prezente pe tot parcursul competiției. Publicul spectator a fost de-a dreptul încântat, bucurându-se pe parcursul numeroaselor evoluții de dans de cea mai buna calitate.

ANUNŢ Curtea de Apel Timişoara anunţă organizarea unui concurs pentru ocuparea unui post vacant de muncitor la Judecătoria Lugoj. La concurs poate participa persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: 1. are cetăţenia română, domiciliul în România şi capacitate deplină de exerciţiu; 2. nu are antecedente penale sau cazier fiscal; 3. sunt apte din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei; 4. îndeplinesc condiţiile de studii prevăzute de lege pentru postul vacant; 5. îndeplinesc condiţiile specifice pentru ocuparea postului vacant. CONDIŢII SPECIFICE Postul de muncitor necesită aptitudini şi disponibilitate în întreţinerea centralei termice şi întreţinere spaţii clădire. Concursul va avea loc la sediul Curţii de Apel Timişoara la data de 16 noiembrie

ACTUALITATEA 3

n Anunţ foarte important! Vulturii înaintea unui nou zbor!

Comitetul de organizare a sărbătoririi semicentenarului înfiinţării echipei de fotbal Vulturii Textila Lugoj aduce la cunoştinţa foştilor fotbalişti, oriunde s-ar afla, care au făcut parte din această echipă, că se organizează un mare meci, mare, cu prilejul acestei deosebite aniversări. În vederea reuşitei acesteia, cei interesaţi sunt rugaţi să sune urgent la numărul de telefon 0745 859 568, persoana de contact fiind Iancsi Tyukodi, în vederea stabilirii tuturor detaliilor. Redacţia Ziarului Acualitatea vă promite că vă va ţine la curent cu pregătirea acestui mare eveniment fotbalistic. (M. A.)

n Târgul de Crăciun de la Lugoj şi cele 12 căsuţe de lemn „Un nou weekend ne-a găsit la competiție, o întrecere puternică în cadrul căreia a avut loc și Campionatul Mondial de sub 21 de ani Standard! 11 perechi au reprezentat Lugojul în cadrul acestei competiții, iar rezultatele acestora au fost remarcate de publicul prezent care a aclamat și aplaudat cu zâmbetul pe buze evoluția sportivilor noștri! Ne bucurăm de prestația perechilor: ● Bărbosu Daniel Loch Tanya, locul 6 în finala Juniori 1 Latino, locul 7 în semifinala Juniori 1 Standard, locul 12 în semifinala Juniori 2 Latino! ● Bute Dragoș - Kristof Diana, locul 12 în semifinala WDSF International Open Adulți Latino! ● Muntean Radu - Bărbosu Fernanda, locul 18 WDSF Tineret Latino și locul 23 WDSF International Open Latino! ● Zgriba Darius - Moșoni Cristina, locul 17 WDSF Tineret Latino și locul 25 WDSF International Open Latino! ● Crașovan Alexandru - Svetlac Andreea, locul 2 clasă E 16-35 ani Latino și locul 4 Open Basic Latino 16-35 ani! ● Luczo Roland - Șonda Maia, locul 3 clasă E 12-15 ani! ● Czine Raul - Hațegan Alexandra, locul 8 clasă E 12-15 ani! ● Birăescu Bogdan Kristof Erika, locul 11 clasă E 12-15 ani! ● Voaideș Ștefan - Andriescu Alexandra, locul 10 Open Basic Latino 10-11 ani! ● Burac Luca - Ladany Sonia, locul 7 Precompetițional 6-9 ani! ● Gherga Mario-Bărbosu Gabriela, locul 5 Precompeti-țional 10-11 ani! Felicitările noastre se îndreaptă către acești sportivi minunați și dedicați și către părinții acestora care îi susțin necondiționat!”, a declarat cu mândrie profesorul de dans sportiv al Clubului Dance Mania.Ro, Alexandru-Daniel Iagăru. Demn de remarcat este și faptul că noii campioni mondiali la World Champions Under 21 Standard – Timișoara sunt dansatorii români Paul Rednic și Roxana Lucaciu. Estera CIMPONERIU

2018, ora 11 şi constă într-o probă practică specifică postului. Pentru proba practică de verificare a cunoștințelor specifice postului ce urmează a fi ocupat (întreţinere spaţii clădire, întreţinere instalaţie de încălzire) pentru post muncitor. Dosarele de concurs se vor depune până la data de 5 noiembrie 2018 la sediul Curţii de Apel Timişoara. Pe lângă cererea pentru înscriere la concurs, dosarul de concurs va conţine în mod obligatoriu următoarele acte: a) cartea de identitate, în copie; b) certificatul de naştere şi, după caz, certificatul de căsătorie, în copie; c) diploma de studii, în copie; d) certificatul de cazier judiciar; e) certificatul de cazier fiscal f) curriculum vitae; g) adeverinţă medicală din care să rezulte că este apt pentru exercitarea profesiei; h) recomandare privind profilul profesional şi moral; i) două fotografii color cu dimensiunile de 2/3 cm. Copiile de pe actele prevăzute mai sus se vor prezenta însoţite de documentele originale.

Miercuri, 24 octombrie 2018, a avut loc prima licitație pentru închirierea căsuțelor ce vor fi amplasate în Piață IC Drăgan cu ocazia sărbătorilor de iarnă. La licitație au participat comercianți din Lugoj, dar și din țară care vor să își vândă produsele. Primăria Lugoj a luat în calcul și faptul că firmele sau micii producători nu sunt prea interesați de ofertă, astfel că o nouă licitație a fost deja programată pe dată de 7 noiembrie. Târgul de Crăciun de la Lugoj se va desfășura în perioada 1 decembrie 2018 - 8 ianuarie 2019. (A. B.)

n Au început lucrările pentru reabilitarea zonei Splaiul Morilor Au început lucrările pentru reabilitarea Splaiului Morilor din Lugoj, zona Podul de Fier - Autogara Atlassib. În urmă cu câteva luni, primarul Francisc Boldea promitea că după finalizarea acestui proiect, manifestările din centrul oraşului se vor muta în zona fostului bazar, unde se va amplasa şi o scenă pentru desfăşurarea acestor evenimente. „Canalizare, apă, asfalt, 200 de parcări, loc pentru desfășurarea evenimentelor, în zona unde a fost cortul pentru piață, lângă Atlassib. Ce a fost anul acesta, de rugă, în centrul orașului, la anul se va ține acolo”, a declarant Francisc Boldea, pentru Lugojeanul. (A. B.)

angajează

pentru Lugoj n instalatori și frigotehniști n

Cerinţe:

n Cunoștințe tehnice în domeniul instalațiilor; n Seriozitate, profesionalism; n Dorință pentru dezvoltare profesională; n Capacitate de a lucra în echipă; Constituie un avantaj experiența pe un post similar și carnetul de conducere categoria B. Oferim: n stabilitate, salariu atractiv, prime de sărbători, prime pentru realizări, tichete de masă. Persoanele interesate vor depune sau trimite un CV: 4 în Lugoj, str. Petru Maior (clădirea portocalie), între orele 8-9, 4 sau pe următoarele adrese de e-mail: dan.linguraru@agasi.ro, giorgiana.demian@agasi.ro, 4 sau pe fax: 0256.350.700 Toate CV-urile vor fi evaluate, urmând a fi anunțate doar persoanele selectate.


4 ACTUALITATEA

SOCIAL

n Voluntariat ecologic, în satul natal al Patriarhului

Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) din Timișoara desfășoară o acțiune de plantare de arbori pe dealurile din vecinătatea Mănăstirii de la Dobreșți, satul natal al Patriarhului României. „La mijloc de toamnă, peisajul pastelat al colinelor ne amintește că e vremea să ne întoarcem în natură. Vă invităm alături de noi la cea de-a XII-a ediție de Voluntariat Ecologic pentru a acoperi dealurile de la Dobrești! Dacă nu putem opri defrișarea pădurilor, atunci hai să le plantăm și să le creștem pe ale noastre! Uneltele și toate cele necesare, precum și masa, ne sunt asigurate de Mănăstirea de la Dobrești. Nu se cere nimic, decât chef de muncă și bucurie”, au transmis reprezentanții ASCOR. Acțiunea, de plantare de noi puieți va avea loc sâmbătă, 3 noiembrie, sub genericul „Un pom plantat, voința și speranța chiar fac diferența!”. Persoanele interesate să participe la acest proiect se pot înscrie la numărul de telefon 0769-230.673 (la care răspunde Larisa), până cel târziu duminică, 29 octombrie. (N. S.)

n Seri cu gust de poveste pentru toţi copiii din Lugoj

Acum că serile sunt mai lungi și mai friguroase, nimic parcă nu sună mai bine pentru copilul tău decât să îl duci la o seară de poveste. Asociația AlternativEd organizează la Lugoj „Seri cu gust de poveste”, unde cei mici se întâlnesc cu povestitorii, care le spun cum s-au întâmplat cele mai grozave povești din lume. „Seri cu gust de poveste” este un un proiect al Asociației AlternativEd, conceput sub forma unui atelier de povestit și meșteșugărit. „Participarea se face în baza unui abonament care include patru seri de poveste (poveste+craft+ceai+biscuiți) + o seară de poveste cu Moș Crăciun (cadoul inclus). Poveștile sunt alese pe nivel de vârstă (de la 2 până la 9 ani), fiind “narate” în moduri creative și interactive”, spun cei de la AlternativEd. Pentru înscrieri, îi puteți contacta pe cei de la asociație pe Facebook.

nPrimarul TaxeleFrancisc şi impozitele locale Boldea intenţionează să

promoveze un proiect de hotărâre privind stabilirea taxelor şi impozitelor locale pentru 2019, mai exact pentru stabilirea scutirilor acordate în baza Codului Fiscal. Cu această ocazie, primarul a anunţat că nu va propune majorarea taxelor şi impozitelor locale, la Lugoj. „Vor fi doar modificările prevăzute de lege. Se actualizează doar cu rata inflaţiei, care este prevăzută de lege, în rest nu va fi nicio majorare”, a declarat primarul Boldea, pentru Lugojeanul.ro. Consiliile locale vor utiliza rata inflaţiei de 1,34% pentru indexarea impozitelor şi taxelor locale aferente anului 2019, se arată într-un anunţ publicat pe siteul Ministerului Finanţelor Publice.

25-31 Octombrie 2018

Concursul Internaţional de Canto „Tiberiu Brediceanu”, un festin muzical dedicat centenarului Marii Uniri

Un juriu de excepție (dr. Aura Twarowska – director artistic –, prof. univ. Georgeta Stoleriu – președintele juriului –, prof. univ. dr. Mihai Cosma), cei 21 de competitori reprezentând centre de tradiție ale învățământului muzical academic românesc (Universitatea Națională de Muzică București, Facultatea de Arte Iași, Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest Timișoara, Facultatea de Muzică Oradea, Universitatea din Craiova), dar și așezăminte culturale de pe alte meridiane (Republica Moldova, Turcia, Germania, Republica Macedonia) au conferit strălucire și antren primei ediții a Concursului Internațional de Canto „Tiberiu Brediceanu”. Prima etapă, eliminatorie, s-a desfășurat în Studioul de Concerte „Elisabeta Toth” al Școlii Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu” (instituție coorganizatoare), iar runda finală (etapa a II-a), Festivitatea de premiere și Gala laureaților, pe scena Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu” (sub egida Casei de Cultură a Municipiului Lugoj, instituție coorganizatoare). Marele Premiu (1.000 € – grație sponsorizării Rotary Club Lugoj și Werzalit Lugoj) și Premiul special „Traian Grozăvescu” i-au fost conferite tenorului timișorean Marius-Florian Zaharia. Premiul I (2.000 de lei) i-a fost atribuit sopranei Andreea-Gabriela Marinescu, studentă a Universității din Craiova, Premiul II (1.500 de lei) a fost atribuit, ex aequo, sopranei bucureștene Sandra-Eliza Bărănescu, elevă a Colegiului Național de Muzică „George Enescu” din Capitală (care a obținut și Premiul special „pentru tinerețe”, în valoare de 1.000 de lei, oferit de hebdomadarul lugojean „Redeșteptarea”), și baritonului Mihai-Alexandru Raicea (student la Universitatea Națională de Muzică din București), iar Premiul III (1.000 de lei) s-a acordat, de asemenea, ex aequo, sopranelor bucureștene Maria-Magdalena Duțu și Andreea-Carmen Marin.

Alte premii și mențiuni speciale: Premiul special „Francisc Balogh” (baritonul Mihail Mihăescu – Republica Moldova), Premiul special „Mirela Zafiri” (soprana Bianca-Bettina Mihăescu, Timișoara), Premiul special „Titus Olariu”, oferit de av. Santuzza Olariu, și un Premiu special „Remus Georgescu” (tenorul timișorean Daniel Zah), Premiul special „Constantin Ursulescu” (basul Ioan-Șerban Dinu, Oradea), Premiul special „Ioan Vidu”, acordat de Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara (soprana Cristina Fieraru, București), Premiul Academiei Româno-Americane (soprana timișoreană Diana Zaharia), Premiile speciale „Remus Georgescu” (Milanka Noveska, Dragancho Najdoski – ambii din Republica Macedonia – și Anna-Mária Vinczi), Premiul special „Filaret Barbu” (Silvia-Maria Antemia, România – Germania), Premiul special „Zeno Vancea” (conf. univ. dr. Aida Marc, pianist-corepetitor). Au fost acordate premii de excelență pianiștilor-corepetitori oficiali ai concursului: prof. Evelin-Andreea Roman (Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” Timișoara) și prof. univ. dr. Crimhilda Cristescu (Universitatea Națională de Muzică București). Premiile I, II și III, precum și Premiile speciale „Constantin Ursulescu”, „Traian Grozăvescu” și „Francisc Balogh” au fost finanțate de Primăria Municipiului Lugoj și Consiliul Local al Municipiului Lugoj. Mulțumiri și reverențe partenerilor și colaboratorilor, sponsorilor, membrilor comitetului de organizare și partenerilor media. Fără substanțialul lor aport, prima ediție a Concursului Internațional de Canto „Tiberiu Brediceanu” ar fi fost săracă și anostă. În final, nu putem spune decât – animați de cele mai curate sentimente, emoție și mult entuziasm: La revedere în 2019! Prof. dr. Constantin-T. Stan, inițiatorul și coordonatorul Concursului

Primăria caută salvamari pentru ştrandul din Lugoj

Restaurant COKTAIL RIVE Pizzerie Lugoj, Zona Cotu Mic str. Tinereţii 23-25

Ofertă Pizza

2+1

GRATIS Livrări la domiciliu. Comenzi la telefoanele: 0256.329.918; 0721.045.185; 0761.946.053

Lucrările la ștrandul din Lugoj încep să prindă viață. Zilele acestea, muncitorii au așezat în jurul bazinelor o suprafață antiderapantă pe care vor monta mai apoi mobilierul, adică în mare parte șezlonguri. Totodată, în aceste zile se montează cele trei tobogane care vor avea deschidere în bazinul principal. Primăria Lugoj a anunțat că, deși ștrandul nu va fi în niciun caz inaugurat înainte de 1 mai 2019, în curând va scoate la concurs posturile de salvamar, administratori, electricieni, instalatori și alte poziții pentru cei interesați. „Deocamdată nu știm exact câte posturi vor fi, însă cel mai probabil vor fi scoase la concurs în luna noiembrie. Vom monta și o suprafață de protecție în bazin care va proteja pereții împotriva înghețului, pentru că trebuie să avem apă în ele non-stop, chiar și iarna. Mai avem de discutat despre prețurile de intrare în funcție de categoriile de vârstă, dar și alte lucruri de pus la punct în perioada următoare, până la inaugurarea de anul viitor”, a declarat pentru Lugojeanul.ro primarul Francisc Boldea. (N. S.)

Octavian Catering Linie expres de autoservire

Deschis non-stop

Lugoj, strada Făgetului nr 43 - 45

Pizzeria

PIZZA LA UŞA TA!

Doar un telefon la 0256/357.981 şi în cel mai scurt timp cea mai bună pizza de la Domacris este la tine acasă sau la serviciu.

Vă oferim meniul zilei la comandă! Vizitează domacris.ro şi află mai multe. Calitate şi tradiţie numai la Pizzeria Domacris din Lugoj! Str. Filaret Barbu, Nr. 12.


PRIM PLAN

25-31 Octombrie 2018

Un lugojean de 33 de ani şi-a pierdut viaţa într-un grav accident pe D.N. 6

Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Lugoj, Șofei Lavinius Iulian, și-a pierdut viața joi dimineața, 18 octombrie 2018, în urma unui grav accident rutier care a avut loc pe DN 6, în apropiere de Orșova. Conform primelor informații, lugojeanul și-a pierdut viața după ce a intrat într-o depășire neregulamentară, trecând cu autoturismul peste linia dublă continuă, a acroșat un tir, după care, a fost lovit în plin de un alt tir care circula regulamentar. Martorii susțin că lugojeanul nu a avut nicio șansă și și-a pierdut viața pe loc. Bărbatul circula din direcția Craiova, spre Lugoj. Circulația rutieră în zonă a fost blocată mai bine de o oră.

Tânăra soție a tânărului decedat, ospătăriță la J’adore și viitoare mamă, a scris pe pagina sa de Facebook un mesaj cutremurător după aflarea veștii teribile: „Aveam tot ce îmi puteam dori de la viață, un bărbat care mă iubea și mă făcea fericită în fiecare secundă. Fericirea a fost deplină, când am aflat că o să avem copilul ce ni-l doream! De ce s-a întâmplat așa? De ce Dumnezeu nu ne-a lăsat să fim toată viața fericiti alături de fetița noastră? Ultimele lui cuvinte au fost: „dormi, iubita, mai 4 ore maxim și ajung acasă… te iubesc”. Dragul meu, o să te iubesc toată viața, dă-mi putere pentru fetița noastră! Te rog…” (A. P.)

Ancheta penală privindu-l pe bărbatul care a înjunghiat trei persoane, la Bara, a fost finalizată. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus, în 15 octombrie, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului Ș.I., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, precum și pentru două infracțiuni de

lovire sau alte violențe. „La data de 27.06.2016, în jurul orei 13,20, inculpatului Ș.I, în timp ce se afla în fața unui imobilul din localitatea Bara, județul Timiș, pe fondul unor neînțelegeri anterioare privind pășunatul animalelor, a aplicat persoanei vătămate L.G. o lovitură cu un briceag în zona axilei, producându-i mai multe leziunile traumatice (secțiune completă de arteră axilară, secțiune parțială nerv median și secțiune completă nerv median și musculo cutanat) care au necesitat pentru vindecare un număr de 30 de zile de îngrijiri medicale și care au pus în primejdie viața victimei. Totodată, în cadrul aceluiași conflict, după înjunghierea victimei L.G., inculpatul a aplicat câte o lovitură de cuțit și persoanelor vătămate L.R.C. și C.G.D., acestea necesitând fiecare câte 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor suferite”, se menționează în rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș. Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Timiş. Trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, o etapă a procesului penal ce constă în finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, în vederea judecării cauzei, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. (A. P.)

Tentativă de omor, la Bara! Agresorul, trimis în judecată

O ambulanţă a intrat în sensul giratoriu de la Remetea Mare Un grav accident de circulație, în care a fost implicată o ambulanță, a avut loc miercuri dimineață, pe raza localității Remetea Mare. Șoferul unei ambulanțe a intrat cu autospeciala într-un sens giratoriu după ce a pierdut controlul din cauza carosabilului umed. Echipajul de ambulanță a plecat, miercuri dimineață, de la Spitalul Municipal din Timișoara la Remetea Mare, la o solicitare. A preluat pacientul, iar șoferul se grăbea să ajungă la Timișoara, la spital. Nu a observat însă sensul giratoriu și a intrat cu ambulanța în el. În urma impactului atât medicul echipajului cât și pacientul au fost răniți și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii de la rutieră s-au deplasat la fața locului și au întocmit acum, conform procedurii, un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. (A. P.)

BUȘU GOSPIC SRL str. Țesătorilor 17 B tel. 0744.582.608

angajează l sudor în argon

l fierar betonist l lăcătuș confecții metalice

SCstr. T Făgetului, & D FADI SRL nr.131,

angajează: barman-recepționer

și femeie la curățenie.

Salariu atractiv! Tel: 0735.158.420, 0761.677.629.

MERIDIAN 22 SA

angajează șoferi autobuz, instalatori și muncitori necalificați.

Informații la tel. 0256/352.830 sau la sediul firmei: Lugoj, str. Plopilor nr. 22.

ACTUALITATEA 5 n A văzut moartea cu ochii, pe drumul dintre Lugoj şi Făget

Un autocamion scăpat de sub control s-a răsturnat pe raza localității timișene Traian Vuia. Accidentul a avut loc vineri, 19 octombrie 2018, pe DN 68A Lugoj - Deva, în zona intrării pe autostrada A1. Într-o clipă de neatenție, șoferul a pierdut controlul autocamionului, care a rupt parapeții și s-a răsturnat în afara carosabilului. Din fericire, conducătorul auto nu a suferit răni grave.

n A ajuns cu camionul pe câmp, dar a scăpat ca prin minune Un șofer din București a scăpat că prin minune fără nicio zgârietură după ce a ajuns cu tirul pe câmp. Bărbatul circula pe șoseaua de centură când, din cauza vitezei, a bruscat comenzile mașinii în condițiile în care carosabilul era umed, a intrat în balans și nu a mai putut redresa vehiculul ajungând pe câmp. Un echipaj de la ambulanță a ajuns la locul accidentului însă șoferul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Pompierii lugojeni au asigurat zona deoarece unul dintre rezervoare a fost avariat și existau scurgeri de combustibil. Polițiștii recomandă conducătorilor auto ca, în condițiile unui carosabil umed, să ruleze cu viteză redusă, adaptată condițiilor de drum, să sporească atenția și să nu bruscheze comenzile vehiculului. (A. P.)

n O ambulanţă din Lugoj, implicată într-un accident rutier

Trei persoane, printre care și șoferul unei ambulanțe din Lugoj, au fost rănite vineri, 19 octombrie 2018, într-un accident produs la intersecția drumului dintre Buziaș și Timișoara cu drumul spre Sacosu Turcesc. Polițiștii au declarat că șoferul unui autoturism nu a acordat prioritate autospecialei sanitare. În urma impactului, mașina condusă de șoferul imprudent a ajuns în șanț, iar bărbatul și soția să au fost transportați la spital. Șoferul ambulanței din Lugoj a acuzat și el dureri, însă se pare că a fost rănit ușor. Autospeciala venea de la Timișoara spre Lugoj, fără pacient, și echipajul era format doar din șofer și asistent. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea exactă a împrejurărilor in care s-a produs accidentul. (A. P.)

Nou în Lugoj! Biegel GR Services SRL, stație ITP autorizată RAR 3 Oferim servicii de ITP pentru autoturisme, autoutilitare, până în 3,5 tone, chiar și pentru cele dotate cu GPL. 3 Efectuăm și verificarea tehnică a remorcilor cu/fără sistem de frânare. Ne găsiți în Lugoj pe strada 13 Decembrie nr.7. Program: luni - vineri, între orele 9,30 - 17,30. Informații si programări: tel. 0775.520.481


6 ACTUALITATEA

SOCIAL

Regii României şi făurirea statului român modern

n O nouă taxă specială pentru lugojeni! De salubrizare…

Consiliul Local Lugoj se va întruni joi, 25 octombrie, de la ora 14, într-o nouă ședință ordinară. Pe ordinea de zi se află patru proiecte de hotărâri inițiate de primarul Francisc Boldea, privind: l aprobarea taxei speciale de salubrizare și a regulamentului de aplicare a acesteia pentru utilizatorii care nu au încheiat sau refuză să încheie contractul de salubrizare cu operatorul serviciului, care este societatea Retim Ecologic Service SA Timișoara; l desemnarea unui membru în Comisia de specialitate Juridică, de disciplină, muncă, protecție socială, de apărare a ordinii publice, respectarea drepturilor omului și libertăților cetățenești; l concesionarea, în urma licitației publice, a unui teren în suprafață de 600 de metri pătrați, situat în municipiul Lugoj, zona PUZ - Extindere sat Tapia cu o zonă de locuințe; l concesionarea directă către SC Honeywell Life Safety România SRL a unui teren în suprafață de 2,250 de metri pătrați situat în municipiul Lugoj, strada Traian Vuia, nr.2.

n Din ţaitungul de altădată n

n Bătaia în Rusia

Bătaia a fost introdusă în Rusia de țarul Ivan III în anul 1497, imitându-i în această privință pe tătari. Țarul Alexei Mihailovici a înăsprit foarte mult această pedeapsă. El a introdus, în 1648, bătaia în 100 de cazuri și a creat șase feluri de bătaie, una mai îngrozitoare decât alta. Al șaselea fel consta în aceea că delincventul era purtat în piața publică trei zile de-a rândul și bătut strașnic cu cnuta. Țarul Alexei Mihailovici a introdus și alte pedepse, care întrec în barbarism chiar și pedepsele mongolilor. El a introdus tăierea mâinilor, a picioarelor, a nasului, a urechilor, a buzelor și distrugerea nărilor. Aceste pedepse s-au susținut în legile rusești până în 1863. Petru cel Mare a introdus și alte pedepse corporale, care au provocat cea mai mare consternare. Pedepsele erau așa de groaznice încât, de regulă, se sfârșeau cu moartea. Caterina a II-a a voit să îmblânzească pedepsele corporale, dar i-a lipsit curajul de a se opune obiceiului barbar. În 1845, țarul Nicolae I a redus aplicarea bătăii, folosind-o numai la patru cazuri de crime, dar el i-a pedepsit cu bătaie și pe criminalii politici. Cei condamnați la muncă silnică în Siberia erau pedepsiți în piața publică cu 30-100 lovituri de bici înainte de a fi deportați în Siberia. Țarul Alexandru II a casat acest obicei barbar. În 17 aprilie 1863, el a sistat pedepsele grele corporale. Felul mai ușor al pedepsei corporale, bătaia cu vergi, a susținut-o numai pe seama țăranilor, a soldaților și matrozilor dezertori. Acum, țarul actual, Nicolae II, a casat și această pedeapsă, nedemnă și rușinoasă pentru oameni. („Drapelul”, IV, 96, 1904, 3)

Ecouri din presa de epocă (39)

Ca omagiu adus centenarului Marii Uniri, inițiem un serial, cu extrase din presa de epocă, în care ne propunem să urmărim și să deslușim, pas cu pas, etapele procesului făuririi statului național unitar român și crearea instituțiilor românești moderne, aflate în sincronie cu valorile Occidentului.

Fundația „Principele Carol”. „Cercetând de aproape sufletul şi nevoile tălpii ţării, cercetezi şi pricepi adevăratul românism” După solemnitatea inaugurării Colegiului Academic,s-aprocedatlasăvârşireaprimului act de covârşitoare importanţă spirituală în incinta Colegiului Academic inaugurat, şi anume la promovarea de doctor honoris causa a Majestăţii Sale Regelui Carol al IIlea, Patronul Colegiului. Această şedinţă solemnă de promoţie, a fost prezidată de dl rector Florian Ştefănescu-Goangă, asistat de întregul Senat, şi a urmat ceremonialul reglementar, dl rector dând cuvântul întâi dlui raportor al Facultăţii de Litere, apoi dlui decan, şi în urmă săvârşindu-se actul promoţiei. În urmă, Majestatea Sa Regele a binevoit a rosti următorul discurs: „Domnule rector, domnilor, O vie emoţie mă cuprinde în această clipă în care Universitatea «Ferdinand I» a Daciei Superioare îmi decerne cea mai înaltă distincţie academică: titlul de doctor honoris causa al Facultăţii de Litere. Cuvintele de mulţumire sunt o banalitate, deci nu prin cuvinte, ci prin fapte voi încerca a mulţumi Universităţii clujene pentru această cinste şi pentru această bucurie ce mi-o face astăzi. Este ceva simbolic, poate, că această decernare se petrece în acest an al Domnului 1937, an ce însemnează pe răbojul vieţii mele un sfert de veac de muncă plină de credinţă întru ridicarea neamului meu pe un teren care până atunci nu fusese apreciat de nimeni. Astăzi, tocmai Universitatea Ardealului vine prin acest titlu de Doctor Honoris Causa să recunoască că această credinţă de acum 25 de ani şi-a dat roadele voite. Nu pot zice că a fost o muncă lipsită de piedici. Am avut de luptat cu multe neplăceri şi am fost frânat de multe surâsuri. Dar credinţa pe care am pus-o acum 25 de ani în opera de ridicare a tineretului a fost imboldul care m-a mânat, pe mine şi pe colaboratorii mei, la victorie. S-a adeverit încă odată vorba Scripturii, «Crede şi vei birui». Desigur, nu din prima zi am găsit calea pe care păşesc astăzi pentru ridicarea culturii neamului. Au fost anii de ucenicie; au fost apoi anii de cercetare a tinereţii, până ce, astăzi, am găsit calea adevărată a maturităţii. La 40 de ani trecuţi, calc pe ea cu acelaşi avânt tineresc, cu aceeaşi credinţă în izbândă ca la vârsta de 19 ani. Pornit de la nevoia de a da un imbold sporturilor, deci sănătăţii fizice a tineretului, trecând pe urmă la planul mai înalt al unei adevărate educaţiuni sufleteşti, făcută în aer liber prin cercetăşie, am ajuns, în urma călătoriei mele împrejurul lumii, la punctul decisiv prin înfiinţarea Fundaţiei «Principele Carol». De acolo s-a dezvoltat din ce în ce mai mult credinţa că salvarea neamului nostru atârnă de felul cum vom dezvolta în mod mai sănătos satul şi pătura ţărănească. Fundaţia mea s-a dus către acest element atât de sănătos al românismului, nu ca să-i ceară ceva, ci ca să-i dea. N-a fost în această operă vreo idee preconcepută. Ţăranul Fundaţiei nu este un ţăran de operetă, ci este un ţăran pe care voim a-l ajuta; este un ţăran căruia îi dăruim sufletul şi munca noastră. Foloasele ce le tragem de aci sunt totuşi mari, dar nevăzute: este putinţa de a cunoaşte sufletul acestei ţări; este putinţa de a ne adăpa la adevăratul izvor al celui mai curat naţionalism. Cercetând de aproape sufletul şi nevoile tălpii ţării, cercetezi şi pricepi adevăratul românism. Şi ce nesecate comori sufleteşti culegi prin acest contact! Am învăţat să cunosc un alt ţăran decât acela din cărţi; un ţăran pe care numai două elemente au poate posibilitatea de a-l întrezări: învăţătorul la şcoală şi ofiţerul instruind recruţii.

Al Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor Societăţii TIMIŞUL S.A. Lugoj Consiliul de Administraţie al Societăţii TIMISUL S.A. Lugoj, str. Ţesătorilor, nr. 17, jud. Timiş, J/35/167/1991,CUI RO 2801935, în temeiul Legii 31/1990, cu modificările şi completările ulterioare şi în conformitate cu statutul societăţii, la solicitarea acţionarului majoritar Condratiuc Mihai, care deţine 1393495 acţiuni reprezentând 55,2396 % din capitalul social al societăţii CONVOACĂ ADUNAREA GENERALĂ EXTRAORDINARĂAACŢIONARILORSOCIETĂŢIITIMIŞUL S.A. Lugoj, pentru data de 26 noiembrie 2018, ora 10. În cazul în care nu se întruneşte majoritatea statutară se convoacă o a doua adunare pentru data de 27 noiembrie 2018, ora 10. Locul ţinerii adunării va fi sediul societăţii din municipiul Lugoj, str. Ţesătorilor, nr.17, jud. Timiş, cu următoarea ordine de zi: 1. - Modificarea STATUTULUI SOCIETĂŢII astfel: a. - Alin. 1 al art. 14 din statut va avea următorul cuprins: “Adunarea Generală a Acţionarilor se convoacă de administratorul unic.” b. - Alin.1 al art.15 va avea următorul cuprins: “Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor este constituită valabil şi poate lua hotărâri dacă la prima convocare acţionarii prezenţi sau reprezentaţi deţin cel

Convocator

25-31 Octombrie 2018

puţin jumătate plus unu din capitalul social, iar la a doua convocare, dacă deţin cel puţi ½ din capitalul social.” c. - Alin.2 al art.15 va avea următorul cuprins: “Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor este constituită valabil şi poate lua hotărâri dacă la prima convocare acţionarii prezenţi sau reprezentaţi deţin cel puţin jumătate plus unu din capitalul social, iar la a doua convocare, dacă deţin cel puţi ½ din capitalul social.” d. - Art.18 din statut va avea următorul cuprins: “Societatea este administrată de un administrator unic ales de Adunarea Generala a Acţionarilor pentru o perioada de 4 ani. Administratorul poate delega unuia sau mai multor persoane împuterniciri pe probleme limitate. Administratorul este obligat să pună la dispoziţia acţionarilor şi a cenzorilor documentele societăţii. Administratorul răspunde, după caz, faţă de societate, pentru prejudiciile rezultate din infracţiuni sau abateri de la dispoziţiile legale, pentru abaterile de la statut sau pentru greşeli în administrarea societăţii. În astfel de situaţii el va putea fi revocat prin hotărârea adunării generale a acţionarilor.” Art. 2. Alte probleme. Lugoj, la 19.10.2018 Preşedinte Consiliu de Administraţie, Orcsik Robert Tiberiu

Astăzi, când aci, în faţa acestei adunări atât de alese sărbătoriţi prin mine această înfăptuire, am datoria sfântă de a mulţumi celui atotputernic, Dumnezeului părinţilor noştri, că a sădit în sufletul meu credinţa şi puterea de a putea îndeplini această operă. Domnule rector, domnilor, baza culturii româneşti este ceea ce putem culege din chiar sufletul neamului nostru. Virtuţile care veacuri de-a rândul ne-au păstrat neclintit neamul pe aceste plaiuri sunt chiar virtuţile de căpetenie ce se cer pentru înfăptuirea unei opere ştiinţifice: răbdarea şi credinţa în izbândă. La aceasta trebuie, noi, generaţia nouă, să adăogăm încă o virtute: credinţa în muncă, fiindcă fără ea, orice încercare de a face o operă utilă şi temeinică este zadarnică. Când zic că din sufletul neamului nostru trebuie să culegem puterea culturii româneşti, nu vreau să zic că trebuie să rămânem la o cultură primară şi rurală, hotărât nu! Dar rolul omului de ştiinţă este tocmai de a alambica din acest suflet elixirul ce dă vieţii noastre intelectuale specificul românesc. Şi această operă am încercat să o fac prin Fundaţia mea pentru literatură şi artă şi prin colaborarea Fundaţiilor în Uniune. Vreau să ridic şi să încurajez orice operă de valoare produsă de o minte românească. Dar cer mai înainte de toate ca această operă să fie serioasă şi să aducă un aport real ramurii de cultură căreia ii aparţine. Cultura nu este un lucru de sine stătător; este un element de căpetenie în sinteza puterii şi dreptului de viaţă al unui neam. Ea este partea nepieritoare a patrimoniului naţional, care dă dreptul unui popor de a supravieţui eternităţii. Iată de ce cu atâta dragoste şi cu atâta râvnă m-am înhămat la această operă, căci nu pot concepe ca neamul meu să nu fie nepieritor «în ale lumii ginte mari». Operele mari sunt produsul unor genii, dar geniile nu se produc decât în acele rase care au voinţa hotărâtoare colectivă de a birui pe calea cea largă a civilizaţiilor eterne. Această voinţa colectivă însă nu se poate crea decât prin creşterea progresivă a generaţiilor ce se urmează. Iată deci, în acest cadru al dezvoltării culturale naţionale, rolul străjeriei. Precum aţi văzut, un sfert de veac am urmat, fără şovăire, această operă, care pe zi ce trece s-a întărit şi s-a cristalizat, şi acuma, pricepută de toţi, va putea păşi pe calea ce i-a fost trasată pentru întărirea şi ridicarea sufletului acestui neam”. (Universitatea „Regele Ferdinand I” din Cluj, anuarul 193637, Tipografia „Cartea Românească”) Grupaj realizat de Constantin-T. STAN

Convocator

Al Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor Societăţii TIMIŞUL S.A. Lugoj Consiliul de Administraţie al Societăţii TIMIŞUL S.A. Lugoj, str. Ţesătorilor, nr.17, jud. Timiş, J/35/167/1991, CUI RO 2801935, în temeiul Legii 31/1990, cu modificările şi completările ulterioare şi în conformitate cu statutul societăţii, la solicitarea acţionarului majoritar Condratiuc Mihai, care deţine 1393495 acţiuni reprezentând 55,2396 % din capitalul social al societăţii CONVOACĂ ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ A ACŢIONARILOR SOCIETĂŢII TIMIŞUL S.A. Lugoj, pentru data de 26 noiembrie 2018, ora 11. În cazul în care nu se întruneşte majoritatea statutară se convoacă o a doua adunare pentru data de 27 noiembrie 2018, ora 11. Locul ţinerii adunării va fi sediul societăţii din municipiul Lugoj, str. Ţesătorilor, nr.17, jud. Timiş, cu următoarea ordine de zi. Art.1. Aprobarea revocării din funcţiile de administratori a d-lui Orcsik Robert Tiberiu, d-nei Tîrziu Raluca-Andreea, d-nei Popovici Gabriela. Aprobarea descărcării de gestiune a foştilor administratori. Art.2. Alegerea unui Administrator Unic, în baza propunerilor făcute de acţionari. Art.3. Alegerea Comisiei de Cenzori pentru un nou mandat de trei ani. Lugoj, la 19.10.2018 Preşedinte Consiliu de Administraţie, Orcsik Robert Tiberiu


25-31 Octombrie 2018

SOCIAL

Actriţa lugojeană Iasmina Petrovici, angajată într-un proiect ambiţios: Mind the Gap

Tânăra actriţă lugojeană Iasmina Petrovici (adoptată de Bucureşti), este talentată „până peste maluri”. Fire dinamică, dornică de nou, ambiţioasă, iubitoare de profesiunea aleasă, un actor cu „nerv” sunt principalele atribute cu care am schiţat acest portretrobot al ei. Neodihna spiritului său o face să se implice şi în diverse proiecte ambiţioase, unul dinte acestea fiind și Mind the Gap, realizat de Asociaţia Culturală “Phylmys”, (co)finanţat de AFCN (Adminisaţia Fondului Cultural Naţional), care cuprinde, pe lân-

gă multe alte „ingrediente” postspectacol, piesa Fanky Depresia, desfășurată sub formă de turneu în Bucureşti, Timişoara, Cluj Napoca şi alte orașe. Acest proiect aduce în prim-plan conştientizarea efectelor grave pe care depresia le are asupra tinerei generaţii şi implicit asupra societăţii. De asemenea, îşi propune „responsabilizarea şi implicarea activă a artiştilor, a formatorilor de opinie, a instituţiilor publice şi private, în vederea reducerii acestui fenomen.” (am citat din pliantul-program). Spectacolul a fost construit pe un fond comic pentru a-l face mai “digerabil”, meritul revenindu-i în mare măsură Sabinei Grădinaru, în dubla sa calitate de dramaturg şi actor, sarcini de care s-a achitat excelent. Sub bagheta Andreei Iacomiţă, mânuită cu mare artă de tânăra regizoare (de fapt toată trupa este tânără, ceea ce nu a împiedicat-o să realizeze un spectacol inubliabil), au mai evoluat: Iasmina Petrovici, simplu, detaşat, dezinvolt, natural, cunoscând secretele scenei, dând dovada marelui ei talent, dar şi a potenţialului său (a făcut din rolul mamei un rol de neuitat, reuşind să se întreacă pe sine); la aceiaşi parametri

valorici au evoluat Corina Ivanov, dar mai ales Alexandru Iordache, care s-a pliat pe rol cu un firesc şi o uşurinţă surprinzătoare, acestea venindu-i “ca o mănuşă”, lucru pe care, desigur, numai talentul său i-a permis să o facă. Putem conchide că a fost o seară deosebiă, cu un public tânăr, alcătuit în mare majoritate din liceeni, studenţi, dar şi de oameni mai în vârstă, oameni care pe durata spectacolului s-au simţit la fel de tineri, eu fiind unul dintre aceia, prezenţi în sala Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara. Mulţumesc tuturor celor care măcar pentru o seară au reuşit să mă smulgă “din acest banal cotidian, care adoarme şi tâmpeşte”. Mircea ANGHEL

Ziua Mondială a Alimentaţiei, la Liceul „Valeriu Branişte”

16 Octombrie, o zi în care elevii brănișteni, împreună cu colegii lor de la școlile gimnaziale din Lugoj, s-au reunit, și în acest an, pentru a sărbători Ziua Mondială a Alimentației. Curioși, dinamici, elevii si-au expus propriile păreri cu privire la tema propusă pt dezbatere ”Fast-food sau Brainfood?”. Pro/contra argumentele au fost prezentate foarte simplu, dar in același timp științific, de către minunații noștri invitați: dna dr. Virginia Faur – cercetător științific, dna Prof. Univ. Camelia Moldovan, dna Prof. Univ. Delia Dumbravă, dna psiholog Cristina Furdean și maestru bucătar Daniel Grosu – câștigătorul medaliei de argint la Cupa Mondială de Gastronomie de la Luxemburg. Activitățile propuse, derulate, s-au dorit a fi un punct de plecare spre conștentizarea diferențelor dintre nevoi și pofte alimentare; înțelegerea beneficiilor consumului de ”brain food” pe termen lung, recunoașterea principalelor tulburări/afecţiuni digestive, cauzate de o alimentaţie incorectă; stimularea creativității elevilor participanți în vederea realizării de gustări rapide, nutritive și gustoase. Viitorii tehnicieni în gastronomie au avut plăcerea, șansa să afle secretele, trucurile prin care creația, inovația și pasiunea unui bucătar pot fideliza chiar și pe cei mai exigienți și informați clienți. Si toate acestea de la chef

Fem Panta Rhei

încălţăminte, îmbrăcăminte, marochinării

n str. Unirii nr.2, telefon: 0356.452.204. n str. Avram Iancu nr.3, tel.: 0356. 175.663

Orar: 9-18 Alege Panta rhei, alege preţul corect!

în fiecare vineri, reducere de 10% la toate produsele

Daniel Grosu care, are peste 7 ani de experiență dobândită predominant în bucătăriile restaurantelor de lux, din Marea Britanie făcând parte si din echipa Llangoed Hall Wales, unul dintre puținele hoteluri distinse cu 4 rozete de către realizatorii Ghidului AA. În prezent, coordoneaza activitatea din 2 restaurante timișorene. „Activitatea zilei de azi m-a surprins placut prin prezenta persoanelor informate, dispuse să discute foarte deschis despre cum, ce, si in ce condiții mâncăm. Am fost învățați să ne pregatim preparate complexe din punct de vedere nutrițional, dar simple ca mod de obținere. In urma participării mele la aceste activități îmi propun să-mi aduc contribuția, conștientă și responsabilă, în alegerea gustărilor, preparatelor, surselor, pentru a-mi crea obiceiuri alimentare sănătoase, cu beneficii pe termen lung” a declarat Andrei Balint, elev la L.T. ”Valeriu Braniște”. „Salutăm deosebita inițiativă a Liceului Tehnic „Valeriu Braniște” de a organiza cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentației evenimentul ”De la fast-food la brainfood”. Considerăm extrem de utilă inițiativa pentru educația alimentară corectă a adolescenților, atât de necesară pentru o viață sănătoasă. Ar fi minunat ca acest eveniment organizat cu mult suflet și profesionalism, să constituie un exemplu care să fie urmat și de alte unități de învățământ. A fost o bucurie să constatăm că elevii manifestă preocupări reale în acest domeniu. Felicitări domnului director Cosmin Gheorghe și doamnei profesor Nicoleta Muntean pentru organizarea impecabilă a acestui frumos și instructiv eveniment”, au declarat dna Prof. Univ. Camelia Moldovan și dna Prof. Univ. Delia Dumbravă. Activitatea s-a încheiat printr-o întâlnire sportivă cu dna Mihaela Adam, cunoscută în Lugoj pentru modul în care sprijină oamenii să trăiască sănătos, prin sport, viaţă echilibrată, respect de sine. ,,Iubiţi sportul, faceţi mişcare oricând, oricum, mişcarea este viaţa” a spus Mihaela Adam în faţa elevilor, astfel că la final, în curtea şcolii, vorbele au devenit fapte printr-o scurtă sesiune de mişcare. Denisa GREGA

Cumperi și CÂȘTIGI...

1.99

un cuptor cu microunde

La magazinul Kuhntop ai șansa să câștigi un cuptor cu microunde. Caută în pungile de popcorn Chio talonul câștigător și vei primi pe loc cuptorul cu microunde din imagine.

ACTUALITATEA 7 n Se majorează tarifele de taxi. Cât vor plăti lugojenii

Primarul Francisc Boldea intenţionează să promoveze un proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului de transport public local de călători prin curse regulate speciale în Municipiul Lugoj. „Cei de la taxi au cerut o majorare de tarif de la cât au acum, aproape doi lei, la 3,4 lei, au cerut prima dată, apoi la 3,8 lei. Lucrul acesta noi nu putem să-l facem decât dacă modificăm regulamentul, care este comun atât pentru transportul de persoane în regim de taxi, cât şi pentru cel public”, a declarat primarul. Persoanele interesate pot depune propuneri, sugestii sau reclamaţii cu privire la proiectul de hotărâre mai sus menţionat până la 30.10.2018, orele 12, la Biroul relaţii cu publicul, camera 7. (Alex B.)

n Pentru trei zile, Lugojul va fi capitala Aikido Aikikai

În perioada 26-28 oct. 2018, la Lugoj, va avea loc cea de a XI-a Ediţie a Stagiului Aniversar Naţional, condus de vicepreşedintele Fundaţiei Române de Aikido Aikikai, sensei Iulian Perpelici (5 DANI). La acest seminar, vor participa practicanţi din următoarele oraşe din ţară: Timişoara, Arad, Reşiţa, Deva, Hunedoara, Orăştie, Drobeta Turnu Severin, Cluj Napoca, Oradea. Scopul acestei întruniri este acela de a exersa şi aprofunda tehnicile de bază ale acestei minunate arte marţiale, aikido aikikai. Antenamentele vor avea loc la Sala Sporturilor Francisc Horvath, situată în parcul din Zona Ştrand. Mircea ANGHEL


8 ACTUALITATEA n telefoane n

352.240 Primăria Lugoj Casa de Cultură M. 351.130 Casa de Cultură S. 353.253 357.886 Pro Arte Muzeu 354.903 Biblioteca 351.304 351.971 Protopopiatul Admin. Financiară 351.673 Camera de Comerţ 354.920 Camera de Muncă 351.776 351.812 Forţe de Muncă 351.750 Meridian 22 352.830 Salprest 491.696 Gara 351.212 Poliţia 352.372 Judecătoria 353.324 Pol. Comunitară 353.511 Jandarmii 351.560 Pompierii 353.731 Spitalul 358.000 Ambulanţa Stomatologie 0745.316.998 353.784 Pol. cu Plată 359.496 Pol. Gârleanu 358.617 Centrul Cev Urgenţe Gaz 0800.800.928 0265.200.928 112 Număr de Urgenţă

FARMACII Maydis Farm Salvia Farm Alcris Farm Farmacia 231 Îngerul Farm TAXI Lugoj Taxi

353.039 351.834 353.521 353.602 351.244 351.555

n Abonamente n

Abonamente la Ziarul Actualitatea se fac la sediul redacției. pentru 1 lună: 8 lei pentru 3 luni: 24 lei pentru 6 luni: 48 lei pentru 12 luni: 96 lei (la aceste tarife se adaugă 3,60 lei lunar pentru taxe poştale)

UTILE & SERVICII

Lucrările de investiţii din municipiu

l În această perioadă municipalitatea desfășoară pe teritoriul orașului lucrări la mai multe obiective de investiții. l În data de 8 octombrie a fost dat ordinul de începere a lucrărilor și a fost predat amplasamentul la un obiectiv foarte important de investiții. Este vorba de Sistematizarea rutieră a zonei Splaiul Morilor. Este un proiect amplu care va schimba complet aspectul zonei din jurul pieței agroalimentare „Timișul”. Se vor reabilita prin asfaltare drumurile din zonă, vor fi amenajate parcări, vor fi reabilitate trotuarele. Luni 22 octombrie constructorul a demarat lucrările. Conform contractului, lucrările se vor desfășura pe durata a 14 luni. l În prezent se desfășoară lucrări în parcul din zona străzilor D. BolintineanuI.D. Suciu – D. Cantemir. Pe aleile din interiorul parcului a fost turnat asfalt de culoare roșie iar aleile perimetrale au fost betonate. In vederea amenajării spațiilor verzi, s-a așternut un strat de pamant vegetal și s-a făcut însămânțarea cu gazon. A fost afaltată și parcarea din fața Bisericii Penticostale. În perioada următoare va fi instalat mobilierul urban (bănci și coșuri de gunoi) și un

complex de jocuri pentru copii. l Continuă lucrările la al doilea obiectiv de investiții din incinta Ștrandului Municipal, respectiv la bazinul cu tobogan. S-a realizat placarea cu vitroceramică a bazinului și s-a efectuat racordul acestuia la rețeaua de apă și la canal. Au fost montaţi stâlpii de susţinere a toboganelor şi se montează toboganele. l A fost achiziţionat mobilierul pentru ştrand care a fost depozitat în clădirea anexă. l La ştrand a fost pusă în funcţiune instalaţia de filtrare a apei. Este în pregătire achiziţia balizelor antiîngheţ pentru iernarea bazinelor. În perioada imediat următoare, după ce vor fi efectuate ultimele retuşuri de către constructor, va avea loc recepţia la terminarea lucrărilor. l Au fost semnate contractele contractele de lucrări pentru asfaltarea a două noi loturi de străzi din municipiu. Lotul 1 cuprinde străzile: Șirul Balta Lată, Norbert Pongracz, Zorilor, Livezilor, Ceferiștilor și D. Gherea. Lotul 2 prevede asfaltarea străzilor: Mărășești, Mărăști, Ion Neculce, Fdt. Ion Neculce și Rarău. In perioada imediat următoa-

Programul Cinematografului Bela Lugosi

Loto n 6/49

21 OCTOMBRIE 2018 6 / 49: 7, 6, 22, 21, 43, 23 noroc: 7 1 8 0 2 3 6 5 / 40: 35, 13, 15, 11, 26, 12 super noroc: 0 9 6 5 2 1 joker: 35, 5, 43, 21, 9, 7 plus noroc: 8 1 1 6 4 1

n VALUTA n 25 OCTOMBRIE 2018

1 euro 1$ 1 CHF 1£ 1 g aur

4,6590 4,0802 4,0919 5,2742 161,4971

ISSN 1584-3688 Sãptãmânal editat de

AL LUGOJPRESS SRL

Str. Nicolae Bălcescu 6 Tel. 0744.575.853 REDACŢIA: Director: Nicolae SILADE Redactor-şef: Constantin-Tufan STAN Redactor-şef adjunct: Mircea ANGHEL Redactori: Carmen BIZĂU Patricia MANEA Cristina GÎRBOVAN Estera CIMPONERIU Adriana WEIMER Tilore KORTNER Dan H. BRUDIU Denisa GREGA Alex. BARANYAI Remus V. GIORGIONI Publicitate/ Marketing: Lidia SILADE 0769.62.62.76 Mirela DRAGOTĂ 0735.373.518 Lavinia BERNAR Cont:

RO30BTRLRONCRT0283498301 Banca Transilvania Agenția Lugoj Cod fiscal: 33979844

Tiparul: Art Idea Studio SRL Responsabil tipar: Micu MARIAN Abonamente: 6 luni=50 lei; 1 an=100 lei. Abonamentele se fac la sediul redacţiei. Adresă e-mail: ziarulactualitatea@yahoo.com

re va fi dat ordinul de începere a lucrărilor și va fi predat amplasamentul. l A fost finalizată activitatea de refacere a marcajelor rutiere din municipiu pe o suprafață totală de 5.500 mp. l Au fost executate marcajele rutiere la tronsonul doi din zona Timișoarei 110. l A fost turnat stratul de uzură la parcările din cartierul Micro 3. Se lucreazaă la amenajarea spațiilor verzi și urmează să fie efectuate marcajele rutiere pe cele două zone de parcare. l Firma Hidroconstrucţia, executant al lucrărilor de reabilitare a reţelei de apă din municipiu a finalizat introducerea reţelei noi de ţevi în zona centrală a oraşului, respectiv Piaţa J.C. Drăgan, străzile Unirii, Avram Iancu, Andrei Şaguna şi Valeriu branişte şi a refăcut prin asfaltare carosabilul afectat de lucrări. l Începând din data de 24 octombrie se realizează branşamentele pe străzile Crinilor, Nera şi Cornet. l Se lucrează la reabilitarea prin asfaltare a trotuarelor. Au fost finalizate lucrările pe strada Ghe. Barițiu şi urmează străzile Rodnei şi Rozelor.

Vineri, 26 Octombrie 2018: ora 17.00 - Venom 3 D sala Roşie ora 17.30 - Primul om pe lună sala Albastră ora 20.00 - Haloween sala Roşie ora 20.30 - Blestemul celor rămaşi sala Albastră Sâmbătă, 27 Octombrie 2018: ora 10.00 - Ploey-inimă de viteaz sala Roşie ora 17.00 - Venom 3 D sala Roşie ora 17.30 - Primul om pe lună sala Albastră ora 20.00 - Haloween sala Roşie ora 20.30 - Blestemul celor rămaşi sala Albastră Duminică, 28 Octombrie 2018: ora 10.00 - Ploey-inimă de viteaz sala Roşie ora 17.00 - Venom 3 D sala Roşie ora 17.30 - Primul om pe lună sala Albastră ora 20.00 - Haloween sala Roşie ora 20.30 - Blestemul celor rămaşi sala Albastră Joi, 1 Noiembrie 2018: ora 17.00 -Goosebumps 2 Haloween bântuit sala Roşie ora 17.30 - Hunter Killer sala Albastră ora 20.00 - Goosebumps 2 Haloween bântuit sala Roşie ora 20.30 -Secretul fericirii sala Albastră

Scurte prezentări ale filmelor: Goosebumps 2 Haloween bântuit. Regia: Ari Sandel. Cu: Madison Iseman, Wendi McLendon-Covey, Jeremy Ray Taylor, Ken Jeong, Chris Parnell, Shari Headley. Gen film: Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic. În micul oraș Wardenclyffe, în noaptea de Halloween, doi băieți pe nume Sonny și Sam găsesc un manuscris numit „Haunted Halloween” într-o casă abandonată, care anterior fusese deținută de R. L. Stine. Când l-au deschis, ei l-au eliberat fără să știe pe Slappy, un tip care intenționează să declanșeze o apocalipsă de Halloween cu ajutorul aliaților săi monștri. Hunter Killer. Regia: Donovan Marsh. Cu: Gary Oldman, Gerard Butler, Caroline Goodall, Taylor John Smith, Michael Nyqvist, Common. Gen film: Acţiune, Thriller. Adânc în apele Oceanului Arctic, Căpitanul unui submarin american, Joe Glass (Gerard Butler), se află în căutarea unui submarin aflat în primejdie, atunci când descoperă că o lovitură de stat secretă rusească ameninţă să dezmembreze ordinea mondială. Căpitanul Glass trebuie să adune un grup de elită pentru a-l salva pe președintele rus, care a fost răpit, și să se strecoare prin apele inamice pentru a opri cel de-al III-lea război mondial. Secretul fericirii. Regia: Vlad Zamfirescu. Cu: Vlad Zamfirescu, Irina Velcescu, Theo Marton. Gen film: Comedie, Dramă. Într-o seară între prieteni, Tom îşi împinge soţia şi amicul în situaţii mai mult decât absurde, căutând să-i facă să dezvăluie secrete bine păzite până atunci. Astfel, cei doi prieteni continuă să creadă că fericirea cuiva este posibilă doar dacă altcineva este nefericit. Pentru că resursele de fericire sunt limitate, cred ei.

dsd pastile de râs dsd De la lume adunate După eșecul de la referendum, Coaliția penşi spre dezlegare tru familie pregătește ceva mult mai odios: sedate (3) xul să se facă doar între soț și soție. JJJ - Cînd o ușă se închide, alta se deschide. - Da, știu, am avut și eu Logan! JJJ O femeie căsătorită dispare de acasă trei zile. La întoarcere, îi cere iertare soțului. - Te iert că ai plecat, răspunde el, dar că te-ai întors, niciodată! JJJ „Râzând de propriile greșeli, îți poți lungi viața!” (Shakespeare) „Râzând de greșelile nevestei îți poți scurta viața!” (Nevasta lui Shakespeare). JJJ - Care e diferenta între studente și verbe? - Verbele pot fi și neregulate. JJJ O facem toată ziua, în pat, pe canapea, în mașină, în baie, pe masă, în bucătărie, zi și noapte, în multe poziții, cu un deget, cu două, cu toate sau chiar cu amândouă mâinile. Doamne, cât ne mai place să tastăm! JJJ - A naibii pasăre, se vaită un vânător, patru focuri am tras şi ea continuă să zboare. - O fi surdă. JJJ Există două motive pentru care femeile au dureri de cap: 1). Vor un bărbat, dar nu-l au; 2). Au un bărbat, dar nu-l vor.

25-31 Octombrie 2018

B

Horoscop săptămânal

ERBEC: Ocupă-te de treburile tale personale, stabilește-ți planuri de îngrijire coporală, dar și întâlniri cu prietenii sau vizite în locuri dragi. Stările tale de spirit sunt fluctuante, astfel că ar fi bine să lași grijile deoparte.

T

aur: Totul pare să vină de la sine. Cucerești prin naturalețe și spontaneitate. Șanse sporite pentru succesul în afaceri și momente avantajoase pentru a da un curs favorabil relației. Partenerul te copleșește cu atenții.

G

emeni: În urma evenimentelor în care ai fost și mai ești încă implicat, alături de prieteni sau colegi de serviciu, te vei hotărî să renunți, atât la unii cât și la unele acțiuni sau proiecte comune. Sunt zile tensionate, dar trec.

R

ac: Final de etapă în relațiile de prietenie și protectorat în câmpul muncii. Prudență și detașare! Ai nevoie de oameni noi și de cu totul alte planuri de viață. Este vremea odihnei departe de iureșul cotidian. Weekend plăcut.

L

eu: Vei găsi soluții bune pentru a te descurca cu toate. Este bine să-ți revizuiești relațiile de muncă, în special cele cu șefii și autoritățile. Se anunță dialoguri și întâlniri cu prietenii. Evită să le povestești multe și mărunte despre tine.

F

ecioară: Se pare că există restanțe la anumite servicii de care ai beneficiat sau beneficiezi încă. Dar și cei dragi apelează la sprijinul tău material pentru a-și rezolva mofturile personale. Fii prudent dacă trebuie să iei decizii!

B

alanţă: Este rost de a primi bani dintr-o colaborare sau dintr-un împrumut. Pot intra în discuție și moștenirile și partajele personale și profesionale. Apar călătorii, dar și dorința de a-ți rafina sufletul cu activități culturale.

S

corpion: Alege prioritățile și ai încredere că vei rezolva totul corect și la timp.Aminteșteți întotdeauna că ai de pus la punct fie relația cu partenerul de viață, fie colaborările în care ești implicat sau dorești să te implici.

S

ăgetător: Cei dragi au nevoie de sprijinul tău material și moral. Te bucuri de tot ce ai realizat. Apar noutăți parteneriale: o propunere de colaborare, o cerere în căsătorie sau o invitație de a te implica în activități distractive.

C

apricorn: Ai mare spor în rezolvarea demersurilor patrimoniale, dar și în discuțiile cu membrii familiei. Se recomandă totuși prudență, deoarece sunt posibile unele răsturnări de situație în relațiile cu ceilalți.

V

ărsător: Se pot finaliza treburi gospodărești, poți discuta cu neamurile despre obiectele de patrimoniu sau poți trasa un plan viabil de îmbunătățire a spațiului locativ. Sfârșitul săptămânii conturează distracții și aventuri.

P

eşti: Vei avea o conversație cu partenerul de viață. Veți aborda subiecte care vizează o posibilă asociere și în plan profesional pentru voi doi. Și ideea asta vă entuziasmează și aduce mai multă armonie în relația voastră. Au proprietăţi magnetice Subiect de ceartă (fem.)

Ornamentat cu acul Expoziţie cu vânzare

Pană de inspiraţie Haină luată pe dos (reg.)

Ne bate la cap Mircea ANGHEL Model de urmat Înscrisă la cuvânt

Pus la munca de jos Păr sălbatic

Dă invers

Oameni în lanţuri Nu înseamnă asta

A da exemplu Ceapă deshidratată !

Le creşte părul (sing.) O femeie de viitor

Cu capul pe umeri Parte de piesă reuşită

Înţepenit (fig.) Pus în jug

Pusă pe tors la ţară

Lipsă de imaginaţie


25-31 Octombrie 2018

MOZAIC

ACTUALITATEA 9

Popa Valentin a cântat prohodul celor trei colegii lugojene: Brediceanu, Hasdeu şi Branişte

n Colțul de cultură n n A apărut numărul 85 al revistei Actualitatea literară

De când e lumea se cam ştie că fără o sănătate de fier şi fără un sistem educaţional eficient, bine pus la punct, o naţie nu prea e o… naţie. O ştiu foarte bine şi saltimbancii noştri politici, care urlă din toţi bojocii că aceste două probleme sunt prioritare pentru România. Asta numai declarativ. Căci realitatea e cu totul alta. Să facem o foarte scurtă incursiune în istoria învăţământului românesc şi să punctăm doar câteva momente cruciale din evoluţia sa. Momentul unu: Spiru Haret separă (desparte) şcoala de biserică; momentul doi, Suzana Gâdea desparte (separă) şcoala de învăţământ, sau invers; momentul trei, analfabeţi funcţionali, „tăietori de pamblici”, schingiuitori de limbă românească, pe ritmuri de sarabandă, separă (despart) învăţământul de… învăţământ, reuşind, după numeroase reforme, să-l scoată la… reformă. Şcoala a devenit un fel de laborator unde copiii, profesorii şi părinţii sunt folosiţi drept cobai. Pentru că trebuia întrun fel sau altul să se justifice în faţa Măriei-Sale Alegătorul şi să aducă „nOUl” în sistem, din nişte capete pătrate au ieşit nişte idei „rotunde”. Aşa a văzut lumina (de la capătul răbdării) Ordinul MEC, OG sau Metodologia de aplicare a bla, bla, bla… (nici nu mai contează!) Nr. 3732 din 2013, din care o să redau mai jos câteva fragmente: În funcţie de filiera în care şcolarizează preponderent, unităţii de învăţământ i se poate acorda titlul de Colegiu Naţional pentru filiera teoretică ori Colegiu pentru filiera tehnică sau vocaţională, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele criterii minimale: 1. contribuţia deosebită privind dezvoltarea învăţământului, ştiinţei, culturii şi sportului, la nivel local, regional, naţional şi/sau internaţional; 2. activitatea educativă, pedagogică şi ştiinţifică desfăşurată şi performanţele profesionale înregistrate de elevii unităţii de învăţământ reflectate în rezultatele obţinute la concursurile specifice naţionale şi/sau internaţionale; 3. a) perioada de activitate relevantă a unităţii de învăţământ de peste 75 de ani de activitate, cu statut de liceu teoretic, pentru acordarea titlului de Colegiu naţional; b) perioada de activitate relevantă a unităţilor de învăţământ de peste 50 de ani de activitate, cu statut de liceu industrial/ liceu tehnologic/grup şcolar/liceu vocaţional, pentru acordarea titlului de Colegiu; 4. calitatea personalului didactic titular reflectată prin: a) ponderea personalului didactic calificat, cu grade didactice sau doctorat; b) implicarea personalului didactic al unităţii de învăţământ în activitatea de cercetare ştiinţifică sau pedagogică; c) lucrări ştiinţifice sau pedagogice publicate de

A apărut numărul 85 al revistei Actualitatea literară, editată de AL Lugojpress SRL, cu sprijinul Consiliului Local Lugoj și al SIP Timiș. În cele 24 de pagini ale acestui număr, în care semnează: Nicolae Silade, Cornel Ungureanu, Radu Ciobanu, Adrian Dinu Rachieru, Magda Ursache, Maria Bologa, Maria Nițu, Ionel Bota, Daniel Marian, Nicolae Havriliu, Remus Valeriu Giorgioni, Vasile Proca, Monica Pillat, Radu Cange, Sorin Olariu, Paul Gabor, Alexandru Moraru, Florin Logreșteanu, Sorin Lucaci, Daniela Marchetti, Dan Florița-Seracin, Titus Crișciu, Mihai Posada, Mircea Bârsilă și Simion Dănilă, găsiți multă poezie, proză, cronici literare, precum și o anchetă privind critica de întâmpinare. Semnează traduceri din literatura universală Costel Drejoi și Alexandru G. Șerban, care îi prezintă pe Henryk Josef Kozak și David Fernandez Rivera. Acest număr este ilustrat cu lucrări semnate de Costin Brăteanu, iar editorialul revistei, semnat de directorul Nicolae Silade, se intitulează „Despre Dumnezeu nu se face vorbire”. Revista se găseşte în librăriile şi chioşcurile de ziare din Lugoj, Timişoara, Reșița, Librăria Cartea Românească Iași şi la sediul USR Bucureşti. Actualitatea literară poate fi citită şi online, la adresa: actualitatea.eu, iar cei care doresc să colaboreze cu această revistă pot trimite materiale pe adresa de email: actualitatealiterara@yahoo.com. Vă reamintim că revista Actualitatea literară a fost premiată în 2017 la Festivalul - Concurs Naţional de Creaţie Literară „Avangarda XXII”, iar în 2018 în cadrul Reuniunilor Culturale „Alecsandriada”, ediţia a II-a.

către personalul didactic al unităţii de învăţământ; d) implicarea personalului didactic al unităţii de învăţământ în formarea continuă a cadrelor didactice, în calitate de formatori; 5. calitatea absolvenţilor unităţii de învăţământ reflectată prin: a) personalităţi ale vieţii ştiinţifice, culturale, sociale, sportive la nivel regional, naţional şi/sau internaţional; b) rata de promovabilitate la examenul de bacalaureat peste media naţională, pe ultimii 3 ani; 6. a) Existenţa a cel puţin două niveluri de învăţământ acreditate care să funcţioneze în unitatea de învăţământ, cu statut de liceu teoretic sau liceu vocaţional, în ultimii 5 ani; b) existenţa cel puţin a unui operator economic cu care unitatea de învăţământ, cu statut de liceu industrial/liceu tehnologic/grup şcolar, are încheiat un protocol de parteneriat în vederea pregătirii practice a viitoarei forţe de muncă; 7. implementarea cel puţin a unui proiect cu finanţare externă relevant pentru dezvoltarea unităţii de învăţământ, în ultimii 5 ani. Îndeplinind cu brio toate aceste cerinţe, cele trei licee lugojene, amintite mai sus, au primit „titlul” de colegii, pe o perioadă de cinci ani, titlu de care au fost deposedate începând cu acest an şcolar. Fără a fi „colegiu naţional” (de fapt colegiu, conform DEX, înseamnă instituţie şcolară de nivel mediu sau superior), Liceul C. Brediceanu, pe parcursul îndelungatei sale existenţe, a „produs” pe bandă rulantă oameni mari: academicieni, profesori universitari, ingineri, medici, profesori, jurişti şi alţii de acelaşi calibru, încât dacă neam apuca să îi enumerăm pe toţi, ne-ar fi necesar timp şi spaţiu tipografic inimaginabil (mă refer la acest liceu, deoarece sunt şi eu un „produs” al acestei „firme”). Din păcate, începând cu acest an şcolar, apele s-au cam tulburat. Din dorinţa de a le limpezi, am stat de vorbă cu directorul uneia din instituţiile vizate şi anume cu prof. dr. Aurel Sima, director al C. N. „C. Brediceanu” care, vădit nemulţumit, mi-a declarat următoarele: „Am înaintat toate diligenţele necesare pentru reînnoirea titlului de colegiu. În urma acestui demers, am primit de la MEC Ordinul de revocare a tilului de colegiu, ordin semnat de ministru, datat 11 septembrie 2018, care a ajuns la noi la data de 27 septembrie 2018 (?!), solicitându-ni-se aplicarea lui începând cu noul an şcolar. Or, este ştiut că data începerii anului şcolar a fost 10 septembrie 2018″. Este evident că funcţionarii de la BMH (Biroul de Mişcarea Hârtiilor), prinşi printre hăţişurile unei birocraţii feroce, tipic românească, nu au funcţionat cum trebuie. Deoarece mai există nişte neclarităţi, ca să nu le numim inadvertenţe, conducerea şcolii a sesizat atât IŞJ Timiş, cât şi MEC. Acum se aşteaptă un răspuns, care va veni cu mult înainte de Sfântul Aşteaptă. Sperăm. Că e colegiu sau liceu, e totuna! Un brand pentru învăţământul românesc şi nu numai (a se vedea rezultatele internaţionale de excepţie ale „olimpicului” matematician Sergiu Novac, care mai are foarte multe de spus şi de arătat!)

Mircea ANGHEL

P.S. După un mandat chinuit, de aproximativ 7 luni, plin de gafe şi nerealizări măreţe, cu sabia lui Damocles deasupra căpăţânei sale (non)ministeriale, simţind o uşoară adiere a vântului remanierii, Popa-l nostru, cu coada-ntre picioare, şi-a dat demisia (o, nu vă speriaţi! nu cea de onoare, ci aceea de laş), ieşind de pe scenă, pe unde a intrat. Pe uşa din dos.

GRATUIT, numai în Actualitatea, AnunțuRILE de la rubricile DECESE și COMEMORĂRI (cu sau fără foto). De acum,


10 ACTUALITATEA

Oferă-ţi oportunitatea de a lucra alături de cei care te apreciază pentru contribuţiile tale

PUBLICITATE

25-31 Octombrie 2018

Bucură-te de un loc de munca unde grija faţă de angajat şi mediul de lucru primează

Performează întrun mediu de lucru sănătos şi de calitate

ne dorim 100 de colegi noi!

Oferim salariu de început de 2250 ROn BRUT sau, în funcţie de experienţă, până la 3300 ROn BRUT

Alătură-te echipei honeywell! Operator SMT*

COnTRaCT PERManEnT

Operator Producție*

COnTRaCT PERManEnT

Operator Logistică*

COnTRaCT PERManEnT

Persoanele interesate vor trimite un CV prin e-mail, la adresa maricela.bira@honeywell.com sau direct la sediul firmei, strada Salcâmilor nr. 2 bis, Lugoj. Informații suplimentare se pot obține la numerele de telefon 0752017361.


25-31 Octombrie 2018

PUBLICITATE

ACTUALITATEA 11

OPORTUNITATE DE ANGAJARE

Îţi dorești un loc de muncă unde respectul angajaţilor, condiţiile de muncă și dezvoltarea personală și profesională fac parte din ADN-ul firmei? Dacă da, te așteptăm cu drag să aplici la unul din posturile de mai jos. MANAGER ZONA PRODUCTIE* 2 POZIŢII DEPARTAMENT OPERAŢIUNI

COORDONATOR LINIE* 9 POZIŢII DEPARTAMENT OPERAŢIUNI

• Gestioneaza resursele umane, echipamente, utilitati si materiale pentru indeplinirea cerintelor legate de calitate, livrabilitate, costuri, respectiv alti indicatori specifici pe centrele de cost de care sunt responsabili

• Gestioneaza resursele umane, echipamente, utilitati si materiale pentru indeplinirea cerintelor legate de calitate, livrabilitate, costuri, respectiv alti indicatori specifici pe liniile si schimbul din aria de responsabilitate

QUALITY ENGINEER * QUALITY DEPARTMENT

SOFTWARE (FIRMWARE) DESIGN ENGINEER* RESEARCH & DEVELOPMENT DEPARTMENT

Continuously improving the quality of products by: tracking and analyzing the quality of products and production processes, analyzing the causes of defects and planning, realizing and supervising how to perform corrective measures

TEST SOFTWARE DEVELOPER ENGINEER * ADVANCED MANUFACTURING ENGINEERING DEPARTAMENT •

Develop software for test equipment using National Instruments standards environment

Designs products that contain electronics/embedded controllers running software

SENIOR PROCUREMENT SPECIALIST* SOURCING DEPARTMENT • Drive competitive commodity and category supply strategies to achieve lowest Total Cost for local business, reduced Working capital via Negotiation planning and execution, High Growth Region Sourcing, Value Engineering and Sole/ Single Source elimination

AUTOMATION ENGINEER * ADVANCED MANUFACTURING ENGINEERING DEPARTAMENT •

Manages automation projects built by outside custom automation vendors; provides automation and process control leadership, configuration, and ongoing support for operations

Persoanele interesate vor trimite un CV prin e-mail, la adresa alina.vadraru@honeywell.com sau direct la sediul firmei, strada Salcâmilor nr. 2 bis, Lugoj. Informații suplimentare se pot obține la numerele de telefon 0752017393 și 0752017361. * Aceste poziții sunt “safety sensitive” și una dintre cerințe este promovarea examenului de testare consum substanțe interzise prin lege.


12 ACTUALITATEA

PUBLICITATE

preț vechi

Și hai la Stop! Kuhntop!

0.75 .63

preț vechi

0

preț vechi

9.29 .20

preț vechi

8

preț vechi

preț vechi

16

Medalion curcan

19.80 .22 /kg

preț vechi

preț vechi

14

5.40 .79

preț vechi

4

preț vechi

10

21.50 .27

preț vechi

21.65 .00

11.00 .17

preț vechi

preț vechi

5

12.50 .85

10

5.95 .35

preț vechi

2.20 .05

preț vechi

2.55 .35

preț vechi

2

Cumperi și CÂȘTIGI...

1.80 .55

preț vechi

1

preț vechi

0

3.20 .99

preț vechi

2

4.22 .99

3

preț vechi

Detalii în pagina 7 diferite sortimente

4.90 .35

4

preț vechi

preț vechi

89.00 .00

2

79

preț vechi

3.20 .82

preț vechi

2

13

preț vechi

9

11.10 .21

10

20

preț vechi

9.94 .35

8

preț vechi

19

8

2.00 .70

1

preț vechi

preț vechi

2.99 .55

3

1

2 zile

2

preț vechi

preț vechi

4.96 .96

1.48 .33

2,5 zile

preț vechi

preț vechi

10.00 .20

9.20 .20

10.69 .99

7.60 .99

6

3.80 .29 preț vechi

3.50 .89

9

preț vechi

22.00 .50

9

3

2

10.50 .35

preț vechi

preț vechi

preț vechi

preț vechi

preț vechi

Hârtie igienică 16 buc.

22.00 .70

5

4.80 .35

15.25 .45

preț vechi

preț vechi

6.00 .35

4

preț vechi

2.75 .45

un cuptor cu microunde

20 kg.

preț vechi

2.85 .40

2

1.99 1.05 .99

2.65 .59

2

2

preț vechi

2.50 .99

1

5.25 .00

5

preț vechi

8.10 .45

7

20

10

preț vechi

19

preț vechi

17.50 .98

preț vechi

14

16.70 .35

12.59 .20

Program: Luni-Vineri 07-18 Sâmbăta 07-15 Duminica închis

17.30 .70

18

6.35 .89

5

preț vechi

4-29 Octombrie 2018

2.55 .35

2

1.36 .25

1

preț vechi

1.65 .45

1

preț vechi

2.05 .90

1

2.35 .15

2

3,5 zile

preț vechi

3.07 .95

2

Lugoj, str. Jabărului nr. 82, telefon 0256.351.997 * Ofertă valabilă în limita stocului disponibil


25-31 Octombrie 2018

MICA PUBLICITATE

ACTUALITATEA 13

Anunțul tău e acum mai vizibil ca oricând, pentru că apare IMEDIAT online pe site-ul ziarului nostru: ziarulactualitatea.ro și în fiecare joi în ediția tipărită VÂND apartament 2 camere, etaj 4, geamuri termopane, Zona Ștrand, mobilat, centrală proprie, preț 35.000 de euro. Informații la telefon: 0721.468.094. VÂND garsonieră- 18 mp, mobilată, micro 1, str. Brazilor, bl. nr. 4, 13.000 de euro, negociabil, parter, camera nr. 6. Informații la telefon: 0765.904.227. VÂND apartament 4 camere, etaj 3, Zona Stadion III, izolată, centrală, termopane, 2 balcoane, 2 băi, mobilat sau nu, priveliște super, merită văzut. Informații la tel: 0735.958.068 sau 0742.906.152. VÂND o cameră la bloc, în Buziaș, et. II, central. Informații la telefon 0725.414.031. VÂND apartament cu 2 camere, în centru, Lugoj, etajul 3, bucătărie, baie, cămară, izolat interior, termopan, balcon mare închis termopan, curte interioară, bloc de cărămidă. Preț: 37.000 de euro negociabil. Informații la telefon 0786.083.040. VÂND garsonieră confort I, 33 mp, etajul IV, uși și geamuri termopane, mobilată, centrală pentru gaz. Preț: 21.000 de euro. Informații la tel. 0720.649.630 sau 0766.610.539.

VÂND apartament cu 3 camere, vedere bună, preț de 46.000 de euro, negociabil. Vând 2 mașini de cusut la picior și o mașină tricotat Brother, pe 2 paturi. Informații la telefon 0727.246.349. VÂND apartament 2 camere, complet renovat și complet utilat, cu climă nouă, saltea nouă, electrocasnice noi. Se află în micro 3, la 4 minute de mers pe jos de Universitate. Există parcare pentru apartament. Accept credit prima casă. Preț: 40.000 euro, negociabil. Informații la telefon 0769.430.218. VÂND apartament 3 camere, Cotu Mic, parter înalt. Preț 44.000 de euro, negociabil. Informații la telefon 0766.767.213. VÂND apartament cu 2 camere, în Lugoj, Micro 2, Aleea Nucilor Nr. 2, Ap. 5, Zona 0, Bl. izolat, mobilat, centrală termică proprie, beci amenajat, balcon închis, situat la 5 minute de centru. Preț 36.000 de euro, negociabil. Informații la telefon 0728.904.096. VÂND apartament vizavi de Drăgan, amplasat la et. 4, cu 2 camere. Informații la telefon 0763.881.556. VÂND, la 2 minute de Primăria Lugoj, apartament la stradă, la casa nemțească, cu front stradal 12 m.l. Intrare stradală, suprafață construită

85 mp. Intrare Auto, 3 camere + anexe, centrală gaz, pivniță, terasă. În spate este o curte comună cu 2 apartamente, Bun de privatizare. Preț de 55.000 de euro. Informații la tel.: 0764.001.707 și 0761.242.770. VÂND apartament, 40 de metri pătrați cu tot confortul, în Balta Lată. Informații la tel.: 0771.212.802 și 0752.780.752. VÂND apartament ultracentral, în Făget, cu 2 camere decomandate, în bloc de cărămidă, etaj IV și garaj zidit. Informații la tel.: 0774.093.521, 0256.320.339. VÂND apartament cu două camere, amenajat, etaj 4, acoperiș, Micro I. Preț 37.500 euro, ușor negociabil. Informații la telefon 0736.020.016. VÂND apartament 2 camere decomandate, la bloc, situat în centru. Informații la telefon: 0771.607.672. VÂND apartament cu 3 camere în Lugoj, zona Micro III, dotat cu centrală proprie pe gaz, climă, cablu TV + internet wireless, izolat exterior și interior, geamuri termopan, rulouri de lemn rabatabile, acoperiș, boxă mare la subsol. Informații la tel: 0720.322.695 sau 0733.679.055. VÂND apartament cu 3 camere (85 mp), zona Ștrand, spl. Campionilor, nr. 32, ap. 10, decomandat, toate utilitățile, gaz, centrală, renovat, instalație curent, etc.

Rog seriozitate. Preț: 50.000 euro, negociabil. Informații la telefon: 0723.998.449. VÂND apartament în Nădrag, 2 camere, hol, bucătărie, baie, tot renovat, cu toate facilităţile. Preţ: 15.000 euro. Informații la tel. 0766.583.436 sau 0765.263.061. CAUT să cumpăr apartament, zonă centrală, până la etajul 2 sau 3, cu 2-3 camere, decomandat, amenajat sau nu. Informații la telefon 0766.990.991. DE VÂNZARE apartament cu 2 camere, bucătărie, baie, în bloc de cărămidă, et. 3, tot confortul, zona Micro I, Aleea Brazilor. Informații la telefon: 0727.932.679. VÂND apartament cu două camere, în Lugoj, zona Stadion III, antreu, bucătărie, cămară alimente, debara, pasaj, baie, balcon, 63 mp, cablu TV, centrală. Informații la telefon: 0763.777.900. VÂND sau schimb apartament la casă, foarte spațios, compus din 4 camere + anexe, cu apartament la bloc sau casă la sat, accept variante. Preț negociabil. Informații la tel.: 0733.566.305 și 0771.052.383. Vând apartament cu 3 camere, etajul 4, decomandat, cu centrală proprie. Preţ: 40.000 de euro, negociabil, în Lugoj, spl. Tinereţii (bloc pe malul Timişului). Informații la telefon 0767.364.070.

camere, bucătărie, baie, hol, șpais, curte betonată, mansardă, grajd, atelier, rețea și canalizarre, apă, grădină împrejmuită, zonă centrală - Bethausen. Informații la telefon: 0762.809.103. VÂND casă, sat Visag, + pădure, preț 5.000 de euro, casă bătrânească, grădină 1.700 mp, pomi fructiferi, 80 de bucăți, zonă bună, asfalt, fântână. Informații la telefon: 0745.556.568. VÂND casă în Lugoj, strada Libertății, nr. 6. Informații la telefon: 0740.594.525. VÂND casă mare la Fârdea, nr. 160, preț convenabil. Informații la telefon 0736.176.337. VÂND casă nouă, construită în 2015. Casa are teren de 1.060 mp, acces de pe două străzi. Ca și amenajare exterioară: 2 garaje, 2 terase, hinta, grătar, loc de ceaun, sistem de irigare automat. Curtea are aprox. 650 mp de gazon, tuie, plante ornamentale, pomi fructiferi, anexă etc. Ca și amenajare interioară: living, dressing, 3 băi, bucătărie, 3 camere, dintre care două au câte 40 mp fiecare cu posibilitatea de a se împărți, reieșind 5 camere și camera tehnică. Casa este complet utilată cu: panou solar, 4 plasme, mobile, bucătărie utilată.

CASĂ de vânzare, în Știuca, sat Oloșag, nr. 9, compusă din 3 camere, 2 bucătării, 3 holuri, 1 baie, garaj, șpais, cămări și anexe, totul din cărămidă. Supr. totală 2878 mp. Preț negociabil. Informații la telefon: 0724.877.333. VÂND, la 2 minute de Primăria Lugoj, casă nemțească, duplex, separată, cu suprafață construită 200 mp, 6 camere, anexe, front stradal 24 m.l., garaj, 2 centrale termice, 2 pivnițe, curte cu terase, la cheie, la prețul de 120.000 de euro. În spate, curte comună cu 2 apartamente. Informații la tel.: 0764.001.707 și 0761.242.770. VÂND vilă nouă, panoramă, 400 mp din 2000 mp, doar parter, posibilitate etaj, 3 geamuri, izolată, centrală lemne cu gazeificare, consum puțin, mobilată, Italia, proiect deosebit. Preț: 250.000 euro. Informații la telefon: 0737.803.138. VÂND apartament la casă, central, curte comună, pe Splai, 58 mp, 2 camere,

VÂND casă cu 4 camere, teren 2.800 mp, în comuna Balinț, sau schimb cu apartament cu 2 camere Timișoara. Informații la telefon: 0736.701.359. VÂND casă în Visag, la 18 km de Lugoj, complet renovată, la drumul principal, asfalt, 3 camere, bucătărie, baie, hol, cămară, garaj, cotețe, grădină cu pomi mari, la nr. 443, înconjurat de pădure de salcâmi și tei. Preț 15.000 de euro. Telefon 0768.258.486. VÂND apartament la casă - 2 camere, baie, bucătărie + living, posibilitate privatizare, terasă, fără curte, intrare din stradă, posibilitate extensie pe verticală, central, parcare în față, complet dotat, încălzire centrală. Informații la telefon: 0723.536.234. VINDEM casă în Sălbăgelu-Vechi, nr.175, 4 camere, baie, tot confortul, 2 holuri, curte mare, grădină 1 lanț, șpais, bucătărie. Casa este izolată, totul nou. Telefon: 0762.413.947. CASĂ de vânzare, localitatea Drinova,

2018 talon mica publicitate 2018

Anunţuri permanente cu doar 10 lei

VÂND casă cu grădină, în Belinț, 300 mp construit + .6600 mp grădină, preț 72.000 euro. Informații la telefoanele: 0740.277.372; 0752.294.012.

VÂND casă cu 3

VÂND casă, cu teren mare, cu vie și pomi fructiferi, în Făget. Informații la telefon: 0729.417.802.

bucătărie, mobilată, baie, boxă, centrală pe lemne. Renovat recent, termopan, parchet, laminat. Posibilitate mansardă. Preț 39.000 de euro, negociabil. Informații la telefon: 0729.946.743.

"

case

VÂND casă complet mobilată în localitatea Sacu, Caraș Severin, compusă din 3 camere parchetate, hol mare parchetat, bucătărie, baie + canalizare și apă curentă, casă 110 mp, curte 550 mp, grădină - 1650 mp. Total - 2310 mp, preț 34.000 euro, negociabil. Informații la telefon: 0765.522.721.

Se acceptă credit sau plata în câteva rate. Preț: 177.000 euro, negociabil. Informații la telefon: 0769.430.218.

"

VÂND apartament în Micro II, etajul1, cu 3 camere, izolat termopan, centrală, semidecomandat. Preț negociabil: 39.700 de euro. Informații la tele-

fon 0256/355.015 (Ștefan).

Cu doar 10 lei, anunţul tău la mica publicitate va fi vizibil permanent, atât în ediţia tipărită, cât şi online, la rubricile de vânzări (apartamente, case, terenuri, auto, diverse). Anunțurile de la celelalte rubrici costă 5 lei/apariție, iar anunțurile de comemorări, decese sunt GRATUITE! Pentru ediția print anunțurile se primesc până miercuri la ora 10, la chioșcurile de difuzare a presei, pe email sau direct la redacție. Singura condiţie e să ne anunţi (la tel. 0744.575.853 sau direct la redacție), după ce anunțul a fost rezolvat. (Valabil doar pentru persoane fizice!)

"

apartamente

Nume....................................... Prenume............................................. Adresa ............................................... CI seria ......... nr...................... Textul anunţului ................................................................................. .............................................................................................................. .............................................................................................................. .............................................................................................................. .............................................................................................................. .............................................................................................................. .............................................................................................................. .............................................................................................................. Informații la tel. .................................... Rubrica: .............................. Evidențiere (raster, bold, culoare): .................................................... Data ..................................................................................................... "


14 ACTUALITATEA comuna Bârna, compusă din 3 camere, baie, bucătărie, șpais, bucătărie de vară și anexe, grădină. Informații la tel.: 0787.762.872 sau 0764.606.614. VÂND casă la Lugojel, casa este în roșu, supr. construită 250 mp, pe un teren de 2.000 mp, cu front stradal 12 m. Casa este compusă din parter și etaj, parterul are salon, bucătărie, baie, partea de sus are 4 dormitoare, baie, balcoane. Preț: 55.000 euro. Informații la tel.: 0721.017.745 sau 0039.3917.459.677. VÂND casă în com. Curtea - Timiș, din cărămidă: 2 camere, bucătărie, șpais, antreu foarte mari, toate utilitățile (apă și canalizare la poartă), două fântâni zidite, grajd și multiple anexe, grădină cu livadă + plaț casă, supr. totală 5.900 mp. Telefon 0726.768.631. VÂND în Ohaba Română, casă compusă din două corpuri: într-o parte - două camere + hol + baie (gresie + faianţă), în cealaltă parte - o cameră, bucătărie, hol + debara. Casa are trei anexe:

atelier + garaj, cocină şi încă un corp. Grădina este împrejmuită cu gard (stâlpi de beton + plasă). Casa e izolată în exterior și are termopane. Preţ: 15.000 de euro, ușor negociabil. Informații la telefon: 0765.510.589. VÂND casă în Lugoj, str. Mărăşti, nr. 13, toate utilităţile. Informații la telefon: 0744.636.169. OCAZIE! Vând urgent casă de vacanță, 2 dormitoare, bucătărie, baie, hol, curte pavată, toate utilitățile, supr. teren 539 mp. Jupânești 28, drum asfaltat (13 km distanță de Făget, zonă montană, cu multă liniște, fără poluanți. Preț 18.200 euro. Informații la telefon: 0733.751.354. VÂND casă cu 4 camere, bucătărie, garaj, baie, apă + canal, curte mare, dependințe, grădină 2158 mp, la

MICA PUBLICITATE

strada principală, la 5 km de Lugoj. Tractor + disc + plug, stare foarte bună. Informații la telefon: 0729.863.900.

camere, bucătărie, grădină, la 18 km de Lugoj, preț 17.000 de euro, negociabil. Informații la telefon: 0763.655.739.

baie Olivia, chiuvetă și toaletă în formă de peşte + accesorii. Informații la tel.: 0770.350.057 sau 0356.883.151.

VÂND casă în comuna Ştiuca, sat Oloşag, nr. 85, compusă din 5 camere, bucătărie, cămară - şpais, bucătărie de vară, coridor - 2 șopruri + anexe. Informații la telefon: 0766.446.383.

SCHIMB locuinţă de stat mică (IGOL), cu una mai mare, la înţelegere. Informații la telefon: 0756.900.620.

VÂND casă, anexe, baie, încălzire centrală pe lemne, teracote, grădină 2.400 mp, canalizare, pomi fructiferi, 1 ha de pădure, ½ lanţ de pământ arabil, în localitatea Criciova, la 11 km de Lugoj, spre Măguri. Preţ negociabil: 27.000 de euro. Informații la tel.: 0722.261.548 sau 0771.370.659.

VÂND casă și grădină, patru camere, hol, bucătărie, șpaiț, garaj, grajd vite, în localitatea Traian Vuia, la șoseaua principală, la 1 km de autostradă. Preț: 35.000 euro, negociabil, vând urgent! Informații la tel.: 0763.612.650 sau 0765.587.095. VÂND casă, teren 23 de ari, posibilitate de racordare la utilități, materiale de construcții. Preț 15.000 de euro, negociabil. Informații la telefon: 0753.069.284. VÂND casă și hală. Informații la telefon: 0723.552.858. VÂND casă, str. Bucegi, ap. 10. Informații la telefon :0720.859.639. CASĂ de vânzare, de cărămidă, str. Honorici, casă mare construită până la placă, mai trebuie mansardată, dar materiale avem până la acoperiş - cameră, bucătărie, living mare, baie, holuri mari. Toate actele la zi, mai avem şi fântână. Informații la telefon: 0724.632.576. VÂND casă cu grădină mică în zonă centrală, cu două apartamente. Fiecare apartament are două camere, baie, bucătărie, coridor, parchetate, faianțate, gaz, ermis, beci sub primul apartament. Suprafață totală : 500mp. Grădina are 180mp, curtea este cu dale. Preț: 75.500 euro. Informații la telefon: 0727.479.339.

VÂND / închiriez casă 3 camere + curte, pentru diferite activități (spălătorie, tâmplărie etc.). Are curent trifazic. Informații la telefon: 0773.849.042. VÂND în Lugoj casă, cu teren mare. Sunt două locuințe separate, curte, cu intrare mașină, utilități, grădină, la 5 minute de Piața Mare sau Autogară. Preț informativ: 50.000 de euro. Informații la telefon: 0748.652.512. VÂND casă nouă, din cărămidă, nefinisată în interior, şi grădină mare, în Lugoj, str. T. Vladimirescu, nr.85J, cu suprafaţa totală de 615 mp (suprafaţă utilă 400 mp). Casa are subsol, parter, etaj, garaj ataşat de casă, 2 terase, 1 balcon, 4 dormitoare, 3 băi, sufragerie, bucătărie cu debara. Casa e racordată la apă, curent şi gaz. Preţ: 130.000 euro. Pentru detalii: getimihoc@yahoo.com. Informații la telefon: 001.248.743.1398. VÂND sau schimb cu apartament, casă bătrânească locuibilă, două camere, baie, bucătărie, zona Stadion. Preţ: 25.000 euro, negociabil. Informații la tel.: 0733.340.302 sau 0727.783.974. VÂND casă compusă din patru camere, bucătărie, baie, hol, şpais, beci, garaj şi anexe, situată pe strada Xenopol, nr. 13, colţ cu Bobâlnei. Preţ: 82.000 euro, negociabil. Informații la tel.: 0723.292.095 sau 0722.601.503.

VÂND casă + anexe, 228 mp cu grădină 58 de ari, în Gavojdia. Preţ: 35.000 euro. Informații la tel.: 0770.277.454 sau 0743.521.479.

VÂND casă în comuna Știuca, sat Oloșag, 5 camere, cămară și anexe. Preț 30.000 de euro, negociabil. Informații la telefon: 0766.446.383.

VÂND: o casă la sat, 3 camere, bucătărie, baie, anexe și restul, la 18 km de Lugoj, preț 33.000 de euro, negociabil; o casă la sat, 2

VÂND casă veche în comuna Balinţ, cu fântână forată şi teren pentru construcţii, 2500 mp, mobilă de dormitor stilizată, set pentru

VÂND casă compusă din două camere, coridor (14 m lungime), grădină, curte 1277 mp, 5000 de euro. Preț convenabil și negociabil. Informații la telefon: 0720.571.553. VÂND casă cu teren 5800 mp (curent electric, apă, canalizare), în Herendeşti, nr. 18 și două lanţe de pădure. Informații la telefon 0730.174.799. VÂND casă familială, aranjată, cu grădină, 1500 mp, în comuna Victor Vlad Delamarina. Preț negociabil. Informații la telefon 0730.877.478. VÂND casă la 20 km de Lugoj, drum asfaltat, în centru, cu patru camere, anexe, grajd, cocini, fântână, grădină cu pomi fructiferi şi toate lucrurile din gospodărie. Informații la telefon 0256.357.034. VÂND casă în Bethausen, nr. 52, 3 camere + 1, apă curentă, baie, terasă, 2 curți, grădină suprafața 2877 mp. Preț 13.000 de euro, negociabil. Informații la telefon 0726.236.030.

terenuri

VÂND 6.500 mp teren extravilan, la ieșire din Chizătău spre Timișoara, pe stânga, după Restaurant, cu front stradal 58 m la DN 6, până la Bega, preț 2 euro/ mp, negociabil. Informații la telefon: 0723.536.234. VÂND grădină, intravilan, în Belinț, 5.000 mp, front stradal 28 m.l., preț 22.000 euro. Informații la telefoanele: 0740.277.372; 0752.294.012. VÂND teren extravilan, suprafață

25-31 Octombrie 2018 15.895 mp, la 2 km de Lugoj spre Făget, terenul este la șosea, cu front stradal de 100.83 m, pe DN 1, cu intabulare, fiscal, nu este arendat, acte la zi, persoană fizică. Preț 3 euro mp, negociabil, sau schimb cu diverse. Informații la telefon: 0762.667.718. VÂND teren/fermă în Bodo, 18.000 mp, din care 12.000 mp intravilan, pe care se află un sediu cu 13 camere, două grajduri, două șopruri de fân, apă, curent, se află lângă Bega, aproape de drumul mare. Informaţii la telefon: 0726.223.721. VÂND urgent teren extravilan, situat pe Drumul Jabărului, după a doua barieră, la 1 km, lângă linia ferată. Suprafața este de 2.650 mp, prețul este de 1 euro/mp. Tel.: 0726.730.941. VÂND teren arabil, extravilan, suprafață 2.000 mp, situat în extravilanul comunei Coșteiu. Informații la telefon: 0799.930.445. VÂND teren + proiect de casă, situat în zonă rezidențială de pe str. Decebal, zona Naimontelep, Lugoj. Terenul este de 510 mp, front stradal 17 mp, iar lungimea de 30 mp. Proiectul este prevăzut pentru o casă de 220 mp (parter și mansardă) și conține proiectul arhitectural, de rezistență și de utilități (curent, apă și canal). Preț 25.000 de euro, negociabil. Informații la tel. 0770.277.454, 0771.380.516. TEREN de vânzare, după spital, 2660 mp, 1 euro/mp. Vând și mobilă de bucătărie, cameră, în stare foarte bună! Informații la telefon 0726.730.941. VÂND teren pentru casă Făget, județul Timiș. Informații la telefon 0729.417.802. VÂND în Colonia mică, lângă Făget, 870 de metri pătrați teren, lângă brazi. Informații la telefon 0729.417.802. VÂND teren intavilan, sat Oloșag, plaț de casă. Preț negociabil. Telefon 0724.877.333. VÂND o parcelă de teren intravilan, Lu-

goj, Str. Rosada 20, ieșire spre blocurile din Micro I, 517 mp, front stradal de 14,2 m. Informații la telefon 0754.488.574. VÂND 20 de hectare teren, sat Cutina. Preţ: 4.000 de euro/ hectar. Telefon 0744.974.088. VÂND teren intravilan, construibil, apă, curent, canalizare, suprafață 450 mp, str. Bocșei, nr.72, lângă firma Ioschici. Informații la tel.: 0721.030.665 sau 0039.3896.984.990. VÂND loc de casă în Sinersig, la șoseaua principală, cu anexă gospodărească și plan de casă. Informații la tel.: 0766.427.515 sau 0767.774.808. VÂND teren intravilan (3.775 mp), cu loc de casă (nr. 112), în Honorici, dotat cu cabană cu 2 camere, rulotă 6 persoane, pomi fructiferi, iaz cu peşti, anexe, apă curentă, zonă frumoasă. Preţ: 20.000 euro, negociabil. Accept 2-3 rate. Informații la telefon 0723.536.234. VÂND teren de 500 mp, cu fundaţie şi proiect, apă, utilităţi, gard 130 mp, autorizaţie de construcţie, sau schimb cu casă sau apartament + diferenţa din partea mea. Terenul este pe str. Decebal, zonă rezidenţială. Informații la telefon 0762.667.718. VÂND teren pe malul lacului Surduc - Mâtnicu Mic (istorie), 24.000 mp (separat). Preț 45.000 euro (fix) pe 2 bucăți, istoric. Telefon 0731.097.654. VÂND teren intravilan 2880 metri pătraţi, cu număr casă, curte şi grădină în sat Nevrincea, comuna Bethausen. Informații la telefon 0735.264.395. VÂND teren 100 mp, pentru spațiu comercial, cu proiect, 2 spații de 35 mp + 2 apartamente, preț 21.000 euro. Informații la telefon: 0732.526.515. VÂND pământ arabil în V. V. Delamarina. Informații la telefon: 0722.793.762. VÂND teren pentru hală 12.000 mp, preț 1,5 euro/mp, pe drumul Herendeștiului, Lugoj, și 2.200 mp în

Lugoj, la ieșire spre Coștei, preț 8 euro/ mp. Informații la telefon: 0732.526.515. VÂND teren 800 mp comuna Bethausen, cu proiect casă P+M, racordat la curent trifazic, apă și canal. Informații la telefon: 0764.658.037. VÂND teren intravilan 6300 mp pe strada Panselelor şi teren agricol 5600 mp pe strada Caransebeşului, la foştii Duzi, lângă centură. Informații la tel.: 0760.057.071, 0769.358.277. VÂND teren intravilan, cu apă de la rețea, plus fântână, în Zolt, la 9 km de Lacul Surduc, loc ideal pentru casă de vacanță. Informații la telefon: 0722.199.984. VÂND grădină 2158 mp, intabulată, cu apă, canal, plus 4 purcei, 1, 15 hectare, teren agricol, la 500 de metri de satul Lugojel, 1, 15 hectare pădure intabulată, la 2 km de Lugoj. Informații la telefon: 0729.863.900. VÂND teren pentru construcții, 2.800 mp, 60 m liniari front stradal, în localitatea Sinersig. Informații la telefon: 0768.038.252. VÂND grădină 4.316 mp, loc de casă, localitatea Țipari, comuna Coștei. Informații la tel.: 0745.586.976 sau 0749.494.228. VÂND parcele de teren extravilan pe dealul Făgetului, la km 5, cu suprafețe de la 750 la 1500mp, la prețuri cuprinse între 2.200 și 4.500 euro. Ideal pentru vie, livadă, agrement, rulotă. Informații la telefon: 0764.472.767. VÂND 12 ha pământ, bloc unitar, în Bara. Vând microbuz T2 în stare de funcţionare. Informații la telefon: 0374.602.237. VÂND teren intravilan, în zona de case din localitatea Oloşag. Parcela are 2000 mp. Informații la telefon: 0722.708.172. VÂND teren la centură, 8300 mp, preţ 10 euro/mp, negociabil. Informații la telefon: 0731.544.855. VÂND în Lugoj teren intravilan, suprafaţa de 15.000 mp, în spatele fabricii de

GRATUIT, numai în Actualitatea, AnunțuRILE de la rubricile DECESE și COMEMORĂRI (cu sau fără foto). De acum,


25-31 Octombrie 2018

MICA PUBLICITATE

ACTUALITATEA 15

GRATUIT, numai în Actualitatea, AnunțuRILE de la rubricile DECESE și COMEMORĂRI (cu sau fără foto). De acum,

margarină de pe strada Buziaşului, toate facilităţile în apropiere. Informații la telefon: 0740.493.111. VÂND în Lugoj teren parcelabil, ½ ha, intabulat, preţ: 15 euro compact, 30 euro parcelat, în apropierea vilelor construite lângă centură, ieşire la 2 drumuri şi încă 2 ha în drumul Buziaşului, intabulat, ieşire la 3 drumuri, apă, curent, se pretează la instalare unitate productivă, depozit, hale. Vindem şi 1 ha 300 în proximitatea centrului american de servicii, zonă aerată, bun pentru hotel, cabane. Informații la telefon: 0748.652.512. VÂND teren 2700 mp cu casă de lemn, nelocuibilă, în Remetea Luncă, la 25 km de Lugoj, preţ: 7500 euro, negociabil. Vând casă în Lugoj, zonă centrală, curte comună, două camere, bucătărie, hol, boxă subterană, 66 mp. Preţ: 33.500 euro, negociabil. Informații la tel: 0731.986.886 sau 0039.3203.319.431. VÂND loc de casă, Ţipari, 2.150 mp, 100 stâlpi gard, 9 baloţi plasă de sârmă (20 m are un sul), sort, nisip, piatră brută. Preţ: 6.500 euro, negociabil. Informații la telefon: 0762.809.103.

închirieri

ÎNCHIRIEZ garsonieră Micro I. Rog seriozitate. Informații la tel. 0763.414.021. ÎNCHIRIEZ garsonieră confort I, 33 mp, str. Cotu Mic, bl. 36, et. IV. Informații la tel. 0720.649.630 sau 0766.610.539. PRIMESC în gazdă oameni serioși familie, studenți - fete și băieți, str. Valentin Rosada nr. 20. Toate condițiile! Informații la telefon: 0739.096.823. ÎNCHIRIEZ spațiu comercial gata amenajat pe str. Oituzului nr. 1 (cu ieșire separată spre str. Bocșei). Informații la telefon 0771.388.570. ÎNCHIRIEZ apartament în Cotu-Mic, et. 1, decomandat, confort 1, cu toate utilitățile (centrală), preț 170 de euro pe lună. Informații la te-

lefon: 0723.385.111. ÎNCHIRIEZ 2 apartamente la casă, complet echipate. Informații la telefon: 0723.264.301. ÎNCHIRIEZ apartament 2 camere, complet renovat și complet utilat, cu totul nou: climă, saltea , electrocasnice. Se află în micro 3, fiind la 4 minute de mers de facultate. Preț: 280 euro. Informații la telefon: 0769.430.218. ÎNCHIRIEZ apartament cu 1 cameră, mobilat, centrală termică, confort 1, parter, micro IV. Informații la telefon: 0723.878.435. ÎNCHIRIEZ apartament cu 2 camere, Aleea campionilor, etaj 1. Zona Ștrand - nemobilat. Informații la telefon: 0770.502.173. ÎNCHIRIEZ apartament cu 2 camere, centrală, complet amenajat, lângă Facultatea Drăgan, chirie + garanție. Informații la telefon: 0740.434.524. ÎNCHIRIEZ casă mare pentru echipe de muncitori, 4 camere mobilate, 2 băi cu mașină de spălat rufe, bucătărie mare mobilată și utilată, terasă închisă și curte. Casa este renovată recent. Preț 600 euro/lună. Informații la telefon: 0771.659.726. OFER spre închiriere spațiu 100 mp, fost frizerie - coafură, manichiură - pedichiură, masaj, bronz – solar, str. Timișorii, nr.40. Chirie 330 euro. Informații la telefon: 0732.526.515. ÎNCHIRIEZ hale producție, secție croitorie, dotată cu magazin mic, strada Timișoarei. Informații la telefon: 0733.683.162. ÎNCHIRIEZ apartament cu 2 camere, sau schimb cu garsonieră confort 1 plus diferență. Informații la telefon: 0725.090.781. ÎNCHIRIEZ apartament cu 2 camere, micro 3, garanţie 100 de euro, chirie 100 de euro. Informații la telefon: 0727.654.623. DE ÎNCHIRIAT apartament cu o cameră, situat la etajul

lll al unui bloc cu 4 etaje din cartierul Micro 3, ieşire pe str. Cloşca, zonă liniştită. Este renovat recent, este mobilat și utilat complet, tip hotelier. Se închiriază la prețul de 220 euro/ lună calendaristică. Informații la telefon: 0736.950.725. ÎNCHIRIEZ spațiu ultracentral (fost Cabinet Medical Dr. Apostolescu) pentru orice tip activitate, cabinet medical, sediu firmă etc., 65 mp, pe strada Cuza Vodă nr. 5, ap. 11. Informații la telefon: 0723.597.808.

auto

VÂND urgent autoturism Volkswagen Polo, unic proprietar, an fabricație 2001, consum foarte mic de benzină, motor de 999, culoare gri, 2 uși, 175. 000 km, stare perfectă, climă, înmatriculată, ITP 2019, preț negociabil, și mobilă. Informații la telefon: 0725.062.092. VÂND autoturism, anul 1999, Tico-Daewo, la preț ușor negociabil, 250 de lei. Informații la telefon: 0770.327.059. VÂND VW Caddy 1,9 TDI, climă, 5 locuri, înmatriculat, stare perfectă de funcționare. Preț informativ: 3200 de euro. An fabricație 2006. Informații la telefon: 0723.005.319. VÂND injectoare ML - 6 bucăți, radiator + EGR ML, planetară intermediară GALASI, far Volkswagen T4, airbag volan + principal - cutii instinctoare TIR - 2 bucăți, supapă pedală DAF - nou. Informații la telefon: 0744.658.418. VÂND Mazda Premacy, an fabricație 2004, motor 1998 cmc, Diesel, înmatriculat, climatronic, închidere centralizată, geamuri electrice, stare bună de funcționare, consum redus. Preț: 1550 de euro, negociabil. Informații la telefon: 0741.099.877. VÂND urgent autoturism Citroen C3 Pluriel, an fabricație 2004, înmatriculat, verificare tehnică până în 2019, stare bună, motor 1360 cmc, culoare portocaliu-negru, consum foarte mic, nu are pierdere, poate fi vă-

zut în orice zi, Lugoj. Informații la tel.: 0256.357.402 sau 0771.368.110. VÂND Audi A4, an fabr. 2002, motor 1600 cmc, benzină, înmatriculat, climatronic, închidere centralizată, geamuri electrice, stare bună de funcționare. Preț: 2500 de euro, negoc. Informații la telefon: 0741.099.877. VÂND Renault Megane Sedane Dinamique Luxe, berlină, gri metalizat, benzinară, Euro 4, stare ireproșabilă, primul proprietar, cumpărată nouă din reprezentanță, înmatriculată în februarie 2007, full option, 78.000 km reali, verificabili în reprezentanță, fără accidente în istoric, capacitate cilindrică 1.598 cm cubi, airbag, computer bord, aer condiționat, închidere centralizată. Preț 4.000 de euro, ușor negociabil. Informații la telefon: 0729.103.435. VÂND Ford Focus 1600 cmc, Turbo Diesel, an 2010, înmatriculat în septembrie 2016, 143000 km, toate accesoriile. Preț: 7300 euro, negociabil. Informații la telefon: 0737.803.138. VÂND autoturism Skoda Fabia, an fabricație 2005, culoare crem-argintiu, motor 1.2 benzină, consum mic, 5 uși, climatizare, 150.000 km, unic proprietar. Preț negociabil: 2.800 euro. Informații la telefon: 0722.727.285. VÂND Ford Fiesta, an fabricație 2005, culoare argintiu, motor 1.4 Diesel, consum mic, 5 uși, climatizare, recent înmatriculat. Preț negociabil: 2.600 euro. Informații la telefon: 0722.727.285. VÂND Opel Astra Caravan 1,6 benzină, an 1999, Ecotec, 105 C.P., 16V., 189.500 km, geamuri electrice față, închidere centralizată, 3 chei cu cip, telecomandă distanță, airbag-uri față și laterale, ABS, ASR, interior în două culori, faruri reglabile, consum 5,5 l benzină, radio casetofon original Blaupunkt, preț 990 euro, negociabil. Informații la telefon: 0731.647.155. VÂND Dacia Logan

MCV, 1,5 DCI, an 2008, prima înmatriculare România, preț 2.800 euro, negociabil. Informații la telefon: 0765.118.139.

foarte bună. Preţ: 1990 euro. Informații la tel.: 0256.353.341 sau 0754.961.036.

VÂND placă presiune, disc ambreiaj, rulment, întinzător (noi, sigilate) - pentru Tico, Matiz. Vând cuptor de pâine pentru familie. Informații la tel.: 0256.358.102 sau 0752.064.058.

VÂND o litografie deosebită, înrămată + sticlă 128/63 cm, porumb boabe, grâu. Informații la telefon: 0730.164.263.

VÂND Mercedes Clasa A 140, benzină, anul de fabricație 2000, albastru, în stare de funcționare, preț negociabil. Informații la telefon: 0733.751.354. VÂND Dacia 1310, cu obloane, 67.000 km la bord, și Fiat Bertone, decapotabil. Informații la telefon: 0735.158.420. VÂND Sandero Preferance, an fabricație 2010, culoare roșu vin, 46.000 km, verificări autoservice, unic proprietar, Lugojel. Informații la telefon: 0724.378.664. VÂND Dacia 1310 L, an fabricație 1999, pentru piese de schimb. Informații la telefon: 0765.673.135. Vând VW Golf 4, capacitate 1.4, 16 valve, an fabricaţie 1999, luna iulie, 166000 km, închiderecentralizată, volan reglabil, scaune faţă reglabile orizontal/vertical, climă, ABS, ESP, airbaguri, cauciucuri iarnă, înmatriculată, revizia şi asigurarea valabile, capitala motor la 154.329 km. Culoare: albastru cameleon. Preţ 1500 euro negociabil. Informații la telefon: 0726.740.077. VÂND BMW 318, benzină, an 1999, oglinzi, geamuri electrice, climatronic, km reali, carte service la zi. Maşina este adusă din Germania. Preţ: 1.790 euro, negociabil. Informații la telefon: 0799.044.033. VÂND Renault Laguna, model 2, an 2002, motor 1.8 benzină, 16 V, înmatriculată TM, toate actele, funcţionează şi circulă. Informații la tel.: 0744.292.195 sau 0726.374.672. Vând Mercedes A140, an 2002, toate accesoriile, consum foarte mic, geamuri electrice, în stare

diverse

VÂND baloți de lucernă și baloți de fân de livadă, cu 6 lei bucata. Informații la telefon: 0733.530.113. VÂND porumb boabe, 0,40 lei kilogram, + cazan de țuică de cupru, de 90 de litri, cu toate ustensilele, + cazan de cupru, de 50 de litri, pentru magiun. Prețuri negociabile! Informații la telefon: 0725.155.752. PIERDUT atestat de studii complementare în ultrasonografie generală, pe numele Bobic Mariana, seria C nr. 028310/20.07.2011. Îl declar nul. VÂND cazan țuică, cupru, 65 de litri, preț 2.600 de lei. Vând cotarcă metal, 6/1,2/2,0 m.l., preț 1.000 de lei. Informații la telefoanele: 0740.227.372; 0752.294.012. VÂND în Lugoj cazan cupru de 60 l pentru țuică, 1700 de lei, are toate, TV Goldstar color cu telecomandă 300 de lei, radio + casetofon + CD Philips 200 de lei, placă ondulată din azbociment 25 de lei, toate sunt foarte bune. Informații la telefon: 0728.722.399. VÂND centrală Bosch pe lemne, cu gazeificare 33 kw. Se vinde cu toată instalația + boiler 80 litri. Preț 3.500 lei, negociabil. Informații la telefon: 0723.552.858. VÂND mobilă neagră cameră combinată, o vitrină antică, un birou, 2 fotolii pat, 2 simple, o garnitură de hol albă, o masă de cameră galbenă și o ușă de parchet stejar de bloc pe dreapta. Informații la telefon: 0725.414.031. VÂND ieftin canapea pentru două persoane, preț negociabil. Informații la telefon: 0737.285.074. VÂND serviciu de masă 12 persoane - 42 piese și 2

servicii de cafea. Informații la telefon: 0740.493.111. VÂND 100 de oi. Preț negociabil. Informații la tel.: 0731.445.680 sau 0735.614.277. VÂND în Țipari, nr. 252, aproximativ 6 m steri de lemn de brad din demolare casă (grinzi, corni, lațuri). Sunt bune de construcții ușoare (anexe) sau lemne de foc. Prețul la fața locului. Informații la telefon: 0730.868.993. VÂND culegător de porumb ZMAJ, pe două rânduri cu tocător. Preț 4500 de euro, negociabil. Informații la telefon: 0761.396.515. VÂND mașină de făcut cutii de carton, manuală, nouă, 700 de euro + moară măcinat plante medicinale, nouă, 400 de euro. Informații la telefon: 0771.037.247. Cumpăr radiouri vechi, fotografii vechi, biciclete vechi, obiecte din fontă, sobe, monezi, cărți vechi, sticle de sifon, lemn vechi. Informații la telefon: 0748.925.189. VÂND 140 de oi, 400 de lei perechea, preț negociabil. Informații la telefon: 0724.460.130. VÂND iapă de 1 an, rasa Nonius. Preț negociabil. Informații la telefon: 0733.902.524. Pogănești, nr. 71. VÂND dulap de haine 3, recame 2, toaletă-oglindă 1, canapea 2, dulap bucătărie 1, masă rotundă 1, covor persan 3 x 2 m, scaune. Informații la tel: 0764.001.707 și 0761.242.770. VÂND poartă de metal (Buzău): 3 metri L, 2,60 înălțime. Informații la telefon: 0723.769.017. CUMPĂR butelie aragaz plină, cu guler sau gardă. Informații la telefon: 0761.242.770. VÂND dormitor de nuc, mai vechi, și țiglă, solzi de teracote și fuzete tractor față U 650, negociabil. Informații la telefon: 0765.653.308. CUMPĂR mașini pentru fier vechi: lovite, radiate, fără acte, transport la domiciliu, plata pe loc.


16 ACTUALITATEA Informații la telefon: 0727.252.752. VÂND pătuț copii 1-5 ani, alb, demontabil, modern, Germania, preț 200 de lei, și un butoi de plastic 100 de litri, 30 de lei. Informații la tel.: 0761.242.770 și 0764.001.707. CUMPĂR pene de gâscă, dune și perne folosite. Informații la telefon: 0753.341.552. VÂND 2 fotolii mari, preț 350 lei ambele. Informații la telefon: 0740.123.887. VÂND porumb, hambar mare, cazan aramă pentru țuică + accesorii 90 litri, motor tăiat lemne trifazic, moară pentru uruială suport solid, bidon plastic 200 litri. Informații la telefon: 0725.155.752. VÂND frigider Arctic, ladă frigorifică Bosch, congelator 4 sertare, aragaz, TV Eurocolor, mașină de cusut casnică, plăci teracotă noi, covoare iută și persane, tablouri, mobilier și diverse obiecte. Informații la telefon: 0720.422.345. CUMPĂR sticle de suc cu etichetă de vopsea din perioada comunistă. Sticle de bere și sifon. Informații la telefon: 0734.852.602. DE VÂNZARE un porc Marele Alb, 220-230 kg, negociabil, Dragomirești. Informații la telefon: 0726.899.655. VÂND vacă 9 ani, fără vițel, 2500 lei; vacă 3 ani, 2 fătări,

fără vițel, 3500 lei; o junincă 2 ani, prima fătare, 3500 lei. Informații la telefon: 0720.890.398. VÂND mobilă cameră: dulap 2 uși, vitrină, extensibil, masă și 4 scaune. Preț negociabil. Informații la telefon: 0722.490.464. VÂND urgent în Lugoj mobilă nouă, cu acte, formată din 2 vitrine şi 2 dulapuri - sau la bucată, înălţime 2 metri, lăţime 80 de centimetri fiecare. Aştept apel numai de la persoane serioase şi interesate. Informații la telefon: 0726.956.602. VÂND vacă 10 ani, gestantă în şapte luni și jumătate. Preţ 1.000 de euro sau 4000 de lei. Vând vacă prima fătare, 2 ani, cu viţică de 7 săptămâni, 1.500 de euro. Informații la telefon: 0728.594.431. VÂND țuică de prune (bătrână), calitate superioară, 35 de grade, la prețul de 20 de lei/litrul. Vând garaj metalic demontabil. Preț 900 de euro negociabil. Informații la telefon: 0730.868.993. VÂND un Pegas, o semicursieră, o mașină de scris Retro, o mașină de cusut Singer, o semicriptă 2 persoane (Cimitirul catolic), un teren intravilan 500 mp cu front stradal 16 m (Lugoj, str.Honoriciului), o menghină mare, un polizor, o tricicletă pentru adulți (3 viteze). Informații la tel.: 0256.352.000 sau

MICA PUBLICITATE 0737.105.610. VÂND 30 de familii de albine, posibilitate de a strânge miere polifloră. Informații la telefon: 0723.185.183. VÂND 1300 bucăți țiglă, cu 80 de bani/ buc. Informații la telefon: 0732.032.437. VÂND 3 vaci - 1 cu vițel - 3 ani; 1 gestantă - 2 ani iulie; 1 vacă - 8 ani. Informații la telefon: 0720.890.398. VÂND două butelii, butoi de răchie - damigeană și alte lucruri utile. Informații la telefon: 0728.789.060. CUMPĂR dune, perini, acumulatoare, fier vechi, neferoase, baterii stricate, mașini vechi, plata pe loc! Transport la domiciliu. Informații la telefon: 0753.776.251. CUMPĂR fier vechi, caroserii, utilaje agricole uzate, combine. Ofer preț bun, plata pe loc! Informații la tel.: 0770.499.662 sau 0743.377.442. VÂND țiglă veche, mare, foarte frumoasă. Informații la tel.: 0256.355.995 sau 0729.263.448. VÂND cocoși de rasă Australorp Araucana, 50 lei/ buc., cuști pentru

creșterea puilor L-2m, l-0.50m, h-0.50m cu sită jos, porumb 0.80 lei/kg. Informații la telefon: 0724.156.846. VÂND aparat medical de magnetoterapie pulsatilă, nou, tipul Elixor, indicat pentru tratarea la domiciliu a tuturor bolilor, la preț de achiziție, cu negociere. Telefon: 0767.377.990. VÂND 4 capre tinere. Oloșag. Informații la telefon: 0732.235.469 și 0735.614.277. VÂND masă de biliard, mărime mijlocie, dezmembrată, și GPS aproape nou. Informații la telefon: 0735.158.420. VÂND 200 baloți ghizdei cu 8 lei bucata, calitate bună, și 100 kg brânză de vacă, cu 10 lei kg. Informații: Oloșag nr.48 sau la telefon: 0720.538.626. VÂND TV Sony, cu tub, diagonala 70 cm. Preț: 250 de lei, negociabil. Informații la telefon: 0765.368.525. VÂND coloană furtun polietilenă pentru apă (irigat legume, varză-vineteardei), diametru - 40 pentru aspersoare cu racorduri - complet și mașină plantat arpagic (ceapă,

comemorări În data de 24 octombrie s-au împlinit 4 ani de la plecarea într-o lume mai bună a soțului meu

25-31 Octombrie 2018 usturoi) + mașină plantat legume, sau schimb cu porumb. Informații la telefon: 0724.156.846. VÂND o vacă bălțată românească, în Herendești, nr. 48. Informații la telefon: 0735.537.450. VÂND o vacă de 6 ani, preț 3.000 lei, un porc de 150 de kg la prețul de 10 lei/kg, negociabil. Informații la telefon: 0747.476.378. VÂND la jumătate de preț cauciucuri de iarnă + jante de aluminiu, 185/65 R14, pe 4 bolturi. Informații la telefon: 0723.130.340. VÂND lemne de foc de pădure: cer, carpen, fag., etc. Cantitatea se măsoară la domiciliul clientului. Transportul gratuit. Informații la telefon: 0763.724.677. VÂND frigider Arctic mare, televizor și bicicletă. Informații la telefon: 0731.097.654 VÂND porci vietnamezi, 3 bucăți la 90kg fiecare. Informații la telefon: 0729.402.717. VÂND porc, aproximativ 140 kg, la prețul pieței. Informații la telefon: 0723.537.806. VÂND semicriptă (4 locuri) în Cimitirul Catolic. Cumpărătorii trebuie să fie romano-catolici. Preț 1.500 de euro. Informații la telefon: 0727.359.224. VÂND garaj metalic demontabil, în stare foarte bună, preț 800 de euro, și țuică de prune de 35 de grade, cu 20 de lei litrul. Informații la telefon: 0730.868.993. LICHIDEZ stână de oi. Informații la tel.: 0785.472.646 sau 0769.425.384. VÂND frigider, combină frigorifică Indesit, clasa A, maşină de spălat Magister, clasa A, televizor Telefunken, ecran plat, mobilă pentru camera de dormit, fără saltea, mobilă pentru sufragerie, componibilă, toate ca noi, la un preţ negociabil. Informații la telefon: 0726.054.235.

Au plecat spre o lume mai bună

În perioada 17-23 octombrie 2018, au plecat dintre noi spre o lume mai bună: Bulgăr Maria (87), Mihăescu Maria (82), Hubert Constantin (66), Lăudăcescu Damaschin (93), Racoviţan Ioan (56), Hedrea Ioan (65), Mitrache Maria Florina (61), Faur Maria (87), Puţinelu Ion, Tisan Eleonora Lia (80), Butnariu Emil, Anucuţa Ileana (77), Şofei Iulian Lavinius (33), Mioc Constantin (66), Moldovan Elena (68), Vlaiconi Maria, Capotă Cornel (63), Ionescu Maria (82), Ianculescu Ioan (80), Muntean Serghei (80), Mureşan Elisabeta (79), Kelemen Cristian Ivan Gheorghe (73), Petrof Gogu, Brand Maria (75), Mihăescu Elena, Zit Elisabeta (90), Nicoli Moise (86), Cireşan Maria, Raj Muler Francisc (80), Berzava Titus (83), Decani Tiberiu (56), Vrabie Elena (61), Gornic Viorel (85). Actualitatea transmite sincere condoleanţe familiilor îndurerate.

VÂND 40 de capre. Informații la telefon: 0732.235.469.

Mihai DINCĂ

Nu te vom uita niciodată!

Familia

VACĂ de vânzare,

gestantă, 7 luni, vârsta 3 ani, preț negociabil. Informații la telefon: 0767.887.716. VÂND pălincă de prune, 55 de grade, 25 de lei/litrul. Informații la telefon: 0752.325.319. VÂND mobilă dormitor, stare foarte bună, lemn nuc furnir lustruit, 2 dulapuri, 1,80 pe 1,20, 2 paturi cu somiere din iarbă de mare, 2 noptiere, o toaletă cu oglindă mare, masă, toate la preţul de 2.100 de lei. Se vinde şi o vitrină cu sertare, nouă, foarte frumoasă, 1,45 lăţime pe 1,30 înălţime, preţ 1.200 lei, totul furniruit nuc, lustruit. Informații la telefon: 0748.652.512. VÂND cărămidă crudă, de pământ, pentru teracotă. Informații la telefon: 0736.316.786. VINDEM casă, lichidăm gospodărie, oferim la preţuri bune: mobilă dormitor, 11 piese, lemn de nuc, stare foarte bună, plapume, dune, perne, covoare, lăzi din scândură pentru depozitare, moară manuală pentru grăunţe, stâlpi din beton pentru vie, butoaie, cazan din tuci negru, 2 dune din puf de gâscă, sticle, borcane, vase, cântar cu greutăţi, canapele, mese, tablouri. Telefon: 0748.652.512. Cumpăr lemne de foc, 5 m cubi. Locuiesc în Sinersig, nr. 114, Tofolean Sabin. Informații la telefon: 0738.224.621 VÂND ţiglă marveche, frumoasă. Informații la tel: 0729.263.448 sau 0256.355.095. VÂND un costum ţărănesc de fete compus din: poale, ie, cătrinţe, brâu şi vestă, cusute cu roşu, nou şi unul compus din poale şi ie, tot cu roşu. Informații la telefon: 0727.081.254. VÂND bibliotecă din 3 corpuri, de culoare neagră. Informații la telefon: 0721.915.988 CUMPĂR en-gros cărţi (minim 300 buc.), clasoare cu timbre, numismatică. Informații la telefon: 0723.812.389. VÂND cărbune lignit bulgări, bun pentru centrale şi sobe. Preţ negociabil, în

funcţie de cantitate. Informații la telefon: 0745.808.811.

servicii

EXECUT amenajări interioare: zugrăveli, glet, montaj, ghips carton, gresie, faianţă, parchet laminat. Informații la telefon: 0767.160.990, danybordea72@ gmail.com. Fundația Anitaheim Varel Lugoj, Căminul pentru persoane vârstnice, cu sediul în Lugoj, str. Viorelelor nr. 1, angajează îngrijitoare persoane vârstnice. Depunerea cererilor se face la sediu. Telefon: 0256.359.639. CAUT femeie pentru îngrijire persoană la domiciliu. Telefon: 0735.612.093. CENTRU Îngrijire Bătrâni, Jupânești 28, la 10 km distanță de Făget, zonă montană, toate facilitățile. Telefon: 0733.751.354. CAUT femeie la curățenie. Telefon: 0761.683.746. EXECUT: zidărie, zugrăveli, rigips, gresie, faianță, piatră naturală, termoizolații, hidroizolații, parchet, podele, lambriuri, instalații sanitare, instalații electrice. Telefon: 0723.130.340. ELECTRICIAN autorizat, execut instalații electrice interioare (la case, vile).Asigur dosar (proiectul). Modific branșamente electrice și scot contoare electrice afară din casă. Montez tablouri electrice cu siguranțe automate și lămpi, prize, întrerupătoare, spoturi. Execut împământări (prize de pământ) și dau buletin de verificare. Montez automate de iluminat casa scării la blocuri. Telefon 0730.868.993. (31122018)

matrimoniale

BĂRBAT brunet, 65 de ani, pensionar cu casă, doresc să cunosc o doamnă serioasă de vârstă apropiată, pentru căsătorie. Telefon: 0728.929.883. TÂNĂR simpatic și serios, caut fată din Lugoj sau împrejurimi, pentru o relație serioasă, căsătorie. Telefon: 0742.889.936.

GRATUIT, numai în Actualitatea, AnunțuRILE de la rubricile DECESE și COMEMORĂRI (cu sau fără foto). De acum,


26 Oct.-1 Noiembrie 2018

RECOMANDĂRI TV

ACTUALITATEA 17

TVR 1

PRO TV

ANTENA 1

KANAL D

TVR 2

PRIMA

07:00 Telejurnal matinal 10:00 Perfect imperfect 12:00 Aici, acum 13:30 Parlamentul României 14:00 Telejurnal 14:55 Vorbește corect! 17:00 Telejurnal 17:30 Lumea azi Cu Ioana Dumitrescu 19:00 Pulsul zilei 20:00 Telejurnal *Meteo *Sport 21:10 Ultimul împărat (dramă, 1987) 23:50 București, capitala rezistenței Românești

06:00 Ştirile Pro TV 10:30 Vorbește lumea Cu: Adela Popescu și Cove 14:00 Lecții de viață 15:00 La Măruță 17:00 Ştirile Pro TV 18:00 Ce spun românii Cu Cabral 19:00 Ştirile Pro TV 20:30 Vocea României Cu Tudor Chirilă, Irina Rimes, Andra și Smiley 23:00 Domnișoare de onoare (comedie, 2011) 01:30 Triplusec (reluare)

06:00 Observator 08:00 Neatza cu Răzvan și Dani 11:00 Prietenii de la 11 cu Diana Munteanu și Florin Ristei 13:00 Observator 14:00 Totul pentru dragoste Cu Mirelșa Vaida 17:00 Acces direct Cu Simona Gherghe 19:00 Observator 20:00 X Factor Cu Mihai Bendeac și Vlad Drăgulin 23:00 Adu-l urgent pe scenă (com., 2010) 04:00 Acces direct (r)

06:30 Ştirile Kanal D 08:30 Teleshopping 10:00 Fan Arena Cu Ilinca Vandici (reluare) 12:00 Ştirile Kanal D Cu Silvia Ioniță 13:00 Te vreau lângă mine Cu Andreea Mantea 17:00 Un destin la răscruce (serial) Cu Kadir Dogulu 18:45 Ştirile Kanal D 19:45 Exatlon. 23:15 Vulturii de noapte 01:15 Ştirile Kanal D (reluare) 02:15 Teo Show (reluare)

13:00 Cultura minorităților 15:30 Chef de vedete 17:30 Toamna amintirilor 19:00 Telejurnal 20:00 Gala umorului 21:10 Viață dublă (dr., 2000) 23:10 Impostoarea 00:50 Femei de 10, bărbați de 10

07:30 Stadiul relației: complicat (r) 08:30 Dragoste de contrabandă(r) 09:45 Fără privirea ta 10:45 Teleshopping 11:15 Inima nu cere voie (reluare) 13:30 Lupta rozelor (reluare) 15:30 Stadiul relației: complicat 16:30 Dincolo de noi 19.00 Inima nu cere voie 21:00 Dragoste de 09:40 Crima din Orient Express (2017) contrabandă 11:35 Descendenții (dramă, SUA, 2011) 22:00 Regina 15:55 Femeia fantastică (fantastic, 2017) 00:00 Stadiul relației: 17:35 Filme și vedete complicat 20:00 Șase (serial) 20:45 Proud Mary- Asasina (thriller, 2018) 01:00 Inima nu cere voie (reluare) 22:15 Tu ești tot ceea ce văd (dr., 2016) 02:45 Dragoste... (r) 00:05 Vânătorul de recompense (2017)

TVR 1

PRO TV

ANTENA 1

KANAL D

TVR 2

08:00 Povestea celor 3 pisicuțe 09:00 Șah mat 09:30 M.A.I. aproape d etine 10:10 Universul credinței 12:00 Levintza prezintă 13:00 Exclusiv în România 14:00 Telejurnal 16:00 Fața nevăzută a lumii 21:00 Provocarea starurilor Cu A. Bănică 23:00 Istoria Mafiei italiene 00:00 Moment Art 00:15 Profesioniștii... Cu Eugenia Vodă

07:00 Știrile Pro Tv *Meteo 10:30 Superspeed la Pro Tv 11:00 Supraveghetorul ( com., SUA, 2011) 16:15 Vocea României (reluare) 19:00 Știrile Pro Tv 20:00 Răzbunătorii: Sub semnul lui Ultron (acțiune, SUA, 2015) Cu Robert Downey Jr., Chris Evans 22:45 Victor Frankenstein (horror, 2015) Cu Daniel Radcliffe

06:00 Observator 10:00 Fructul oprit (serial) Cu Michaela Prosan, Petru Octavian Păun, Bogdan Staonevici 13:00 Observator 14:00 Iubire și răzbunare 19:00 Observator 20:00 Te cunosc de undeva! 23:00 Temptation Island- Insula iubirii Reality Show cu Radu Vâlcan 02:00 Observator (reluare) 04:00 Ultimul trib: Madagascar

06:30 Știrile Kanal D 08:00 Un destin la răscruce 10:00 Fetele lu’ dom’ profesor 12:00 Ştirile Kanal D 13:00 ROventura Cu George Mihai și Andra Vișan 15:15 Asta-i România! (reluare) 18:45 Știrile Kanal D Cu Simona Pătruleasa 23:15 Roata norocului Best of 01:15 Știrile Kanal D 03:15 Pastila de râs (reluare) 04:00 Te vreau lângă mine (reluare)

18:00 Primăverii 20:10 Nemuritorul 2: momentul întâlnirii (aventuri, 1991) 22:10 Păcatul și rușinea (serial) 01:10 Viață dublă (dramă, SUA, 2000) 02:50 Impostoarea (reluare)

06:00 Femeia fantastică (fantastic, 2017) 11:55 Godzilla (SF, SUA, 1998) 14:10 Omul-Păianjen 3 (aventuri, 2007) 16:25 Omul-Păianjen: Întoarcerea acasă 20:00 Edge of tomorrow: Prizonier în timp (SF, coprod., 2014) 21:55 Vin britanicii (comedie, 2018) 23:30 Orbit de lumini (serial)

07:15 Stadiul relației: complicat (r) 08:15 Dragoste de contrabandă(r) 09:45 Fără privirea ta 10:45 Teleshopping 11:15 Inima nu cere voie (reluare) 13:30 Lupta rozelor (reluare) 15:30 Stadiul relației: complicat 16:30 Dincolo de noi 19.00 Inima nu cere voie 21:00 Dragoste de contrabandă 22:00 Regina 23:45 Stadiul relației: complicat 00:45 Inima nu cere voie (reluare) 02:30 Dragoste... (r)

TVR 1

PRO TV

ANTENA

KANAL D

TVR 2

PRO 2

06:30 Telenciclopedia 10:00 În grădina Danei 10:35 Viaţa satului 13:00 Tezaur folcloric 14:00 Telejurnal 17:40 Istoria cu Virgil 19:50 București, capitala rezistenței românești 20:00 Telejurnal 21:00 Vedeta populară Cu Iuliana Tudor 23:00 Ora de sport 00:00 Garantat 100% 02:00 București, capitala rezistenței românești 02:30 Viața satului 06:15Imnul României

07:00 Știrile Pro Tv *Meteo 10:00 Ce se întâmplă, doctore? 14:00 Gospodar fără pereche 16:00 Visuri la cheie 19:00 Știrile Pro Tv 20:00 Ninja Warrior România 22:15 Lichidați-i! (acțiune, SUA, 2007) Cu Clive Owen 00:00 Apropo tv (reluare) 01:00 Cartea vieții (animație, 2014) (reluare) 02:45 Lichidați-i! (acțiune, SUA, 2007) Cu Clive Owen (reluare)

06:00 Observator 10:00 Te cunosc de undeva (reluare) 13:00 Observator 14:00 K-9 : Câinele detectiv (acțiune, SUA, 2002) 19:00 Observator 20:00 Temptation Island 23:15 Doar tu și eu. Al treilea e în plus (comedie, SUA, 2006) Cu Matt Dillon, Kate Hudson 02:00 K-9 : Câinele detectiv (acțiune, SUA, 2002)(reluare)

06:30 Ştirile Kanal D 07:15 Sport, dietă și o vedetă 08:30 Teo Show ( reluare) 11:30 Teleshopping 12:00 Ştirile Kanal D 13:00 Detectiv cu greutate: indienii (comedie, coprod., 1093) Cu B. Spencer 17:15 Asta-i România! 18:45 Ştirile Kanal D 19:45 Exatlon sezonul doi 23:15 Ochii din umbră Cu Ernest (reluare) 03:15 Asta-i România

Vineri

10:00 Mama mea găteşte mai bine 15:05 Focus 18:00 Focus 19:30 Mama mea găteşte mai bine 20:30 Colierul de turcoaze (aventuri,România, 1985)

HBO

PRIMA 12:00 Teleshopping 13:30 Împășcături sub clar de lună 20:30 Asterix și Obelix contra lui Cezar 23:00 Tentații irezistibile (com, 2012) 01:00La răscruce de vânturi

Sâmbătă HBO

13:10 Cursa 20:10 Întoarcerea din iad (dr., 1983) Cu Maria Ploae 22:10 Țara belșugului (dramă, 2004) Cu M. Williams 00:25Drag de România mea (reluare)

PRIMA 11:00 Pasiune toscană 12:00 Teleshopping 16:00 Cronica Cârcotașilor 22:00 Starea nației 00:00 Asterix și Obelix contra lui Cezar (aventuri, 1999) 02:30 Harry Brown (acțiune, 2009)

duminică

n Adu-l urgent pe scenă!

Comedia este cel mai recent film al producătorului Judd Apatow. Aaron Green (Hill) e un tip de 24 de ani, ambițios și care ia lucrurile în serios. Acum a primit o misiune de care depinde cariera lui: să meargă la Londra ca să aducă un rocker superstar la The Greek, faimoasa sală de concerte din Los Angeles, pentru un concert care ar urma să fie primul dintr-un turneu de relansare. Șeful lui, mogulul Sergio Roma (Sean Combs) îl avertizează: “Artistul e cel mai îngrozitor individ de pe planetă. Dacă îl scapi din ochi, ai pățit-o.”

n VINERI n 23.00 n Antena 1 n

PRO 2

HBO

06:00Emoji- Filmul. Aventura zâmbăreților (animație, 2017) 10:25 Edge of tomorrow:Prizonier în timp (SF, coprod., 2014) 16:00 Bărbatul cu inima de fier (2017) 18:00 Jumaji: Aventură în junglă (2017) 20:00 Cina mea cu Herve (dramă, 2018) 21:50 The Deuce (serial)

n Răzbunătorii: sub semnul Ultron

Doritor să se retragă din activitate ca Iron Man, Tony Stark îl creează pe Ultron, un robot dotat cu o uimitoare inteligență artificială. Acesta ar trebui să evalueze pericolele și să controleze armata de roboți a lui Stark, doar că Ultron va declara curând război. Dotat cu puteri nebănuite și invincibil în învelișul său de adamantium, robotul se aruncă împotriva New York-ului, Răzbunătorii fiind singurii în stare să țină piept. Eroii vor avea nevoie de resurse, dar și de șiretenie pentru a-l înfrunta pe genialul robot.

n SÂMBĂTĂ n 20.00 n Pro TV n

PRO 2

07:15 Stadiul relației: complicat (r) 08:15 Dragoste de contrabandă(r) 09:45 Fără privirea ta 10:45 Teleshopping 11:15 Inima nu cere voie (reluare) 13:30 Lupta rozelor (reluare) 15:30 Stadiul relației: complicat 16:30 Dincolo de noi 19.00 Inima nu cere voie 21:00 Dragoste de contrabandă 22:00 Regina 00:00 Stadiul relației: complicat 01:00 Inima nu cere voie (reluare) 02:45 Dragoste... (r)

n ţara belşugului

Într-o Americă marcată de atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, Lana lucrează la un centru pentru persoane fără adăpost din Los Angeles. Singura ei rudă rămasă în viaţă este unchiul Paul, veteran al războiului din Vietnam, un individ cu tendinţe paranoice, care-şi canalizează întreaga furie împotriva persoanelor de religie musulmană. Într-o zi, cei doi sunt martorii unei crime: un tânăr pakistanez este ucis în faţa centrului unde lucrează Lana. Fata şi unchiul ei încarcă în maşină trupul victimei.

n DUMINICĂ n 22:10 n TVR 2 n


18 ACTUALITATEA

26 Oct.-1 Noiembrie 2018

RECOMANDĂRI TV

TVR 1

PRO TV

ANTENA 1

KANAL D

TVR 2

07:00 Telejurnal Matinal 10:00 Perfect imperfect 12:00 Aici, acum 14:00 Telejurnal 14:55 Vorbește corect! 17:00 Telejurnal 18:00 Marele război subteran 20:00 Telejurnal *Meteo *Sport 21:00 România 9 22:30 Dosar România 23:30 Iubiri celebre 00:00 Telejurnal 00:30 Vizită de lucru (reluare) 03:05 Telejurnal (reluare) 03:55 Discover Romania G. Dinică

06:00 Ştirile Pro TV 10:30 Vorbește lumea Cu: Adela Popescu și Cove 14:00 Lecții de viață 15:00 La Măruță 17:00 Ştirile Pro TV 18:00 Ce spun românii Cu Cabral 19:00 Ştirile Pro TV 20:30 Gospodar fără pereche 22:30 Pe bune ?! 00:00Răzbunătorii: Sub semnul lui Ultron (acțiune, SUA, 2015) Cu Robert Downey Jr., Chris Evans (reluare)

06:00 Observator 11:00 Prietenii de la 11 cu Diana Munteanu și Florin Ristei 13:00 Observator 14:00 Totul pentru dragoste 17:00 Acces direct 19:00 Observator 20:00 Chefi la cuțite sezon nou Cu Gina Pistol 23:00 Xtra Night Show Cu Dan Capatos 01:00Regele Scorpion: Victoria finală (acțiune, SUA, 2012) 03:00 Observator(r)

06:30 Ştirile Kanal D 09:00 Detectiv cu greutate: Indienii (comedie, coprod., 1993) 12:00 Ştirile Kanal D Cu Silvia Ioniță 13:00 Te vreau lângă mine Cu Andreea Mantea 17:00 Un destin la răscruce (serial) Cu Kadir Dogulu 18:45 Ştirile Kanal D 20:00 Mireasa din Istanbul (s) Cu Asli Enver, Ozcan Deniz Cu: Furkan Andic

13:00 Cultura minorităților 15:00 Gimnastică 18:40 Poate nu știai 19:00 Telejurnal 21:00 Primăverii 23:30 Caracatița episodul 6 din sezonul 4(serial) 01:30 Primăverii (reluare) 04:00 Caracatița (r)

06:00 Legea pământului (dramă, 1999) 12:05 Jumanji: Aventură în junglă (aventuri, SUA, 2017) 15:55 Pe platourile de filmare 19:00 O viață bună (serial) 20:00 The Deuce (serial) 21:00 Camping (serial) 22:00 Dunkirk (război, coprod., 2017)

07:30 Stadiul relației: complicat (r) 08:30 Dragoste de contrabandă(r) 09:45 Fără privirea ta 10:45 Teleshopping 11:15 Inima nu cere voie 13:30 Lupta rozelor (reluare) 15:30 Stadiul relației: complicat 16:30 Dincolo de noi 19.00 Inima nu cere voie 21:00 Dragoste de contrabandă 23:45 Stadiul relației: complicat 00:45 Inima nu cere voie 02:30 Dragoste de contrabandă (r)

TVR 1

PRO TV

ANTENA 1

KANAL D

TVR 2

PRO 2

07:00 Telejurnal Matinal 10:00 Perfect imperfect 12:00 Aici, acum 14:00 Telejurnal 14:55 Vorbește corect! 17:00 Telejurnal 17:05 Întrebări și răspunderi 20:00 Telejurnal 21:00 România 9. Talk - Show cu Ionuț Cristache 22:30 Napoleon (serial) 23:30 Iubiri celebre 00:00 Telejurnal 00:30 #Creativ 01:00 Marele război subteran 01:55 România 9. Talk - Show (r)

06:00 Ştirile Pro TV 10:30 Vorbeşte lumea 13:00 Ştirile Pro TV 14:00 Lecții de viață 15:00 La Măruță 17:00 Ştirile Pro TV 18:00 Ce spun românii Cu Cabral 19:00 Ştirile Pro TV Cu: Andreea Esca 20:30 Las Fierbinți (serial) 21:30 Momentum: Urmărire disperată (acțiune, coprod., 2015) Cu M. Freeman 23:15 Ştirile Pro TV 23:45 Victor Frankenstein

06:00 Observator 11:00 Prietenii de la 11 Cu Diana Munteanu și Florin Ristei 13:00 Observator 14:00 Totul pentru dragoste 16:00 Observator 17:00 Acces direct 20:00 Chefi la cuțite sezon nou Cu Gina Pistol 23:00 Xtra Night Show Cu Dan Capatos 01:00Eroii episodul 7 din sezonul 4 Cu Jack Coleman 02:00Prietenii de la 11 (reluare)

06:30 Ştirile Kanal D 07:15 Teleshopping 09:00 Fetele lu’ dom’ profesor 12:00 Ştirile Kanal D 13:00 Te vreau lângă mine Cu Andreea Mantea 17:00 Un destin la răscruce Cu Kadir Dogulu 18:45 Ştirile Kanal D 20:00 Mireasa din Istanbul (s) Cu Asli Enver, Ozcan Deniz Cu: Furkan Andic, Ayca Aysin Turan 23:15 FanArena 01:00 Ştirile Kanal D

15:00 Gimnastică 18:00 Toamna amintirilor 21:30 Misterul din adâncuri (dramă, 2010) Cu Paul Wesley 23:15 Caracatița episodul 7 Cu Michele Placido 00:15 Câștigă Rom.

06:00 Mereu la prima întâlnire (com.) 09:25 Nunta mea preferată (comedie) 14:35 Kong: Insula craniilor (acțiune) 16:35 Camping (serial) 18:15 Dunkirk(război, coprod., 2017) 20:00 Cartea pierdută a vrăjitoarelor (s) 21:30 Castle Rock (serial) 22:35 În întuneric (dramă, coprod., 2017)

07:30 Stadiul relației: complicat (r) 08:30 Dragoste de contrabandă(r) 09:45 Fără privirea ta 10:45 Teleshopping 11:15 Inima nu cere voie 13:30 Lupta rozelor (reluare) 15:30 Stadiul relației: complicat 16:30 Dincolo de noi 19.00 Inima nu cere voie 21:00 Dragoste de contrabandă 00:00 Stadiul relației: complicat 01:00 Inima nu cere voie 02:45 Doctorul casei 03:45 Regina (r)

PRO TV

PRO 2

TVR 1

luni

PRIMA 10:00Mama mea găteşte mai bine 15:50 Paradisul femeilor 18:00 Focus 19:30 Mama mea găteşte mai bine 20:30 Înainte de război (thriller, 2012)

HBO

marţi

PRIMA 15:50 Paradisul femeilor (serial) 18:00 Focus 19:30 Mama mea găteşte mai bine 22:30 Starea nației 00:30 Focus din inima României 01:00Big Man: Boomerang

HBO

ANTENA 1

KANAL D

TVR 2

07:00 Telejurnal Matinal 10:00 Perfect imperfect Cu E. Zeicescu 12:00 Aici, acum 14:00 Telejurnal 14:55 Vorbește corect! 17:00 Telejurnal 17:05 Interes general 20:00 Telejurnal 21:00 România 9. Talk - Show cu Ionuț Cristache 22:30 Napoleon (serial) 23:30 Iubiri celebre 00:00 Telejurnal 01:00 Scufundarea pachebotului Lusitania 04:55 Iubiri celebre (reluare)

06:00 Ştirile Pro TV 10:30 Vorbeşte lumea Cu Cove 13:00 Ştirile Pro TV 14:00 Lecții de viață 15:00 La Măruță 17:00 Ştirile Pro TV 18:00 Ce spun românii Cu Cabral 19:00 Ştirile Pro TV 20:30 Visuri la cheie 22:30 Pe bune?! Show cu întrebări demente 23:30 Ştirile Pro TV 00:00Lichidați-i! ( acțiune, SUA, 2007) (reluare) 01:45 Lista neagră (serial)

06:00 Observator 11:00 Prietenii de la 11 Cu Diana Munteanu 13:00 Observator 14:00 Totul pentru dragoste 16:00 Observator 17:00 Acces direct Cu Simona Gherghe 20:00 Fructul oprit episodul 10 din sezonul 2 (serial) Cu Bogdan Stanoevici 01:00 Eroii episodul 8 din sezonul 4 (serial) Cu Ali Larter, Jack Coleman 04:00Acces direct

06:30 Ştirile Kanal D 07:15 Teleshopping 08:00 Pastila de râs 09:00 Fetele lu’ dom’ profesor 12:00 Ştirile Kanal D 13:00 Te vreau lângă mine Cu Andreea Mantea 17:00 Un destin la răscruce Cu Kadir Dogulu, Neslihan Atagul 18:45 Ştirile Kanal D Cu Christian Sabbagh 19:45 Exatlon 23:15 FanArena Cu Ilinca Vandici

15:00 Gimnastică 18:40 Poate nu știai 21:00 Primăverii episodul 15 23:20 Caracatița episodul 8 din sezonul 4 Cu M.Placido 00:20 Câștigă România! 01:20 Primăverii (reluare)

TVR 1

PRO TV

ANTENA 1

KANAL D

TVR 2

07:00 Telejurnal Matinal 10:00 Perfect imperfect 12:00 Aici, acum 14:00 Telejurnal 14:55 Vorbește corect! 17:00 Telejurnal 17:05 Europa mea 20:00 Telejurnal 21:00 România 9. Talk - Show cu Ionuț Cristache 22:30 Napoleon episodul 7 23:30 Iubiri celebre 00:00 Telejurnal 00:30 Zon@ 01:00 Pirații Kaiserului (reluare) 04:00 Napoleon (serial) (reluare)

06:00 Ştirile Pro TV 10:30 Vorbeşte lumea Cu Cove şi Adela Popescu 13:00 Ştirile Pro TV 14:00 Lecții de viață 15:00 La Măruță 17:00 Ştirile Pro TV 18:00 Ce spun românii Cu Cabral 19:00 Ştirile Pro TV 20:30 Las Fierbinți (serial) 22:30 Lara Croft: Tomb Raider 00:45 Ştirile Pro TV 01:00 Lista neagră Cu James Spader, Megan Boone (serial) 03:00 Vorbeşte lumea Cu Cove şi A. Popescu

06:00 Observator 11:00 Prietenii de la 11 Cu Diana Munteanu și Florin Ristei 13:00 Observator 14:00 Totul pentru dragoste Reality Cu Mirela Vaida 16:00 Observator 17:00 Acces direct Cu Simona Gherghe 19:00 Observator 20:00 Ultimul trib 23:00 Xtra Night Show Cu Dan Capatos 01:00 Eroii (serial) episodul 9 din sezonul 4 04:00 Acces direct (reluare)

06:30 Ştirile Kanal D 07:15 Teleshopping 08:00 Pastila de râs 09:00 Vacanța Mare 12:00 Ştirile Kanal D 13:00 Te vreau lângă mine Cu Andreea Mantea 17:00 Un destin la răscruce Cu Kadir Dogulu 18:45 Ştirile Kanal D Cu: C. Sabbagh 23:15 FanArena (reluare) 01:00 Ştirile Kanal D (reluare) 02:00 Teo Show (reluare) 03:45 Te vreau lângă mine Cu A. Mantea (reluare)

11:50 100 de povești.. 15:00 Gimnastică 18:00 Toamna amintirilor 19:00 Telejurnal 21:00 Primăverii episodul 16 23:20 Caracatița episodul 9 din sezonul 4 Cu M. Placido 00:20 Câștigă Rom.

PRIMA

PRO 2

11:30 Elle on TV 15:50 Paradisul femeilor (serial) 19:30 Mama mea găteşte mai bine 20:30 Cronica cârcotașilor Cu Șerban Huidu și Ioana Petric 23:30 Trăsniții

07:30 Stadiul relației: complicat (r) 08:30 Dragoste de contrabandă(r) 09:45 Fără privirea ta 10:45 Teleshopping 11:15 Inima nu cere voie 13:30 Lupta rozelor (reluare) 15:30 Stadiul relației: complicat 16:30 Dincolo de noi 19.00 Inima nu cere voie 06:00 Am cumpărat o grădină zoologică 21:00 Dragoste de contrabandă 10:25 Grozavul și puternicul Oz (2013) 16:25 Britannia Cu David Morrissey (serial) 23:45 Stadiul relației: complicat 20:00 Cina mea cu Herve (dramă, 2018) 00:45 Inima nu cere 21:50 The Deuce (serial) voie 22:55 Tu ești tot ceea ce văd (dramă, 2016) 02:45 Doctorul casei 00:45 O inimă normală (dramă, 2014) (reluare) 02:55 Totem (horror, SUA, 2017)

miercuri HBO

joi

HBO

PRIMA 11:30 Casa: Construcție și design 15:05 Focus 15:50 Paradisul femeilor (s) 18:00 Focus 19:30 Mama mea găteşte mai bine 20:30 Ultima misiune

06:00 Ramona și Beezus (comedie, 2010) 10:10 Dragostea mea (comedie, 2017) 16:10 Pantera neagră (SF, 2018) 18:25 Printre degete (serial) 19:15 Faimoasă și îndrăgostită (serial) 20:00 Un atac de panică (comedie, 2017) 23:20 Nostalgie (dramă, SUA, 2018) 01:10 Wilson (dramă, SUA, 2017) 04:10 Baby Driver (acțiune, coprod., 2017)

PRO 2 07:30 Stadiul relației: complicat (r) 08:30 Dragoste de contrabandă(r) 09:45 Fără privirea ta 10:45 Teleshopping 11:15 Inima nu cere voie 13:30 Lupta rozelor (reluare) 15:30 Stadiul relației: complicat 16:30 Dincolo de noi 19.00 Inima nu cere voie 21:00 Dragoste de contrabandă 00:00 Stadiul relației: complicat 01:00 Inima nu cere voie 02:45 Dragoste de contrabandă (reluare)


25-31 Octombrie 2018

SPORT

Volei A1: C.S.M. Lugoj - start oficial în Moldova

ACTUALITATEA 19 n SPORTURI LOCALE n

n Fotbal, Liga I

Rezultatele etapei a 12-a: FC Voluntari Concordia Chiajna 4-0; CFR Cluj -Poli Iaşi 1-0; Hermannstadt-Astra Giurgiu 0-2; Viitorul Sepsi Sf. Gheorghe 2-3; Gaz Metan Mediaș - FC Botoşani 1-2; CSU Craiova - FCSB 2-1; Dinamo București - Călărași 1-1. Etapa viitoare: a 13-a (26-29 octombrie): Poli Iaşi - Hermannstadt; Astra Giurgiu - CSU Craiova; FC Botoşani-Viitorul; FCSB - FC Voluntari; Călărași - Gaz Metan Mediaș; Sepsi Sf. Gheorghe - CFR Cluj; Concordia Chiajna-Dinamo București.

n Fotbal, Liga a II-a

După o serie planificată de peste cincisprezece meciuri de pregătire, C.S.M. Lugoj se găseşte la un pas înaintea debutului în noul sezon. Un campionat care va fi dominat cu siguranţă de super-garniturile de la C.S.M. Bucureşti şi C.S.M. Volei Alba Blaj, urmate de alte două garnituri europene puternice, cu transferuri importante în vară, cu un plus pentru prima: C.S.M. Târgovişte şi Ştiinţa Bacău. Ziua de miercuri în săptămâna de start a fost decisivă în finalizarea formelor de licenţiere pentru noul lot de sportive şi antrenori ce vor reprezenta Lugojul în prima ligă, voleibalistele susţinând în Lugoj două antrenamente zilnice în ultimele momente de pregătire care anticipează prima etapă, ce va avea loc sâmbătă, 27 octombrie. Ca obiectiv, voleiul îşi propune o nouă prezenţă în Play-Off, având un lot care îmbină experienţă şi elan, cu o medie de vârstă de 24,4 ani, excluzând din calcul cele trei sportive junioare de la C.S.Ş. Lugoj. Lupta pentru obiectiv va fi dusă, după cum se vede în acest moment, cu Dinamo Bucureşti (serios întărită în vară), Agroland Timişoara (echipă ce evoluează în Challenge Cup şi care are, din week-end, o campioană mondială în lot) şi C.S.U. Belor Galaţi (grupare cu sportive experimentate, multe din acestea străine), nume cu ambiţii europene declarate şi condiţii materiale foarte bune. Vom vedea, dacă lucrurile vor decurge normal, volei de calitate în Sala Sporturilor, cu lugojencele producând spectacol şi ... puncte ! Între campionatele 2010 - 2018 s-au parcurs opt ani, cei mai buni ai voleiului din Lugoj în istoria sa. Urmează al nouălea, deloc

n short sport n short

a reuşit să ia, în doi ani consecutivi, aurul, la Europene (1989) şi Mondiale (1990)!

Lotul condus de Zoran Terzic ( A 1 Fenerbahce Istanbul) şi Alexandar Vladisavljev (A 1 Steaua Roşie Belgrad): Maja Ognjenović (Eczacıbaşı Istanbul) şi Bojana Živković (Le Cannet) coordonatoare, Ana Bjelica (Voléro Zürich) şi Tijana Bošković (Eczacıbaşı Istanbul) universali, Silvija Popović (Voléro Zürich) şi Teodora Pušić (Agroland Timişoara) libero, Milena Rašić (VakifBank Istanbul), Stefana Veljković (Chemik Police Poland), Jovana Stevanović (Casalmaggiore Italia) şi Maja Aleksić (Volei Alba Blaj) - centri, Brankica Mihajlović (Japan JT Marvelous), Tijana Malešević (Volei Alba Blaj), Bjanka Buša (Chemik Police Poland) şi Bojana Milenković (Steaua Roşie Belgrad) - extreme. Un team care s-a prezentat la finala mondială de la Yokohama, victorioasă cu 3:2 (21:25, 25:14, 23:25, 25:19, 15:12) contra Italiei, în calitate de vicecampioană olimpică şi campioană europeană en titre. Interesant că tehnicianul Zoran Terzic a căştigat prima sa medalie mondială cu 12 ani în urmă, bronz în 2006, tot în Japonia, revenind acum pentru aur ! Şi egalând reuşita rusoaicelor, singura echipă ce

Vedeta incontestabilă a întrecerii – MVP - a fost extrema Tijana Bošković, cea mai bună atacantă, cu un procentaj de 53.87 %. Cea mai valoroasă coordonatoare a fost votată italianca Ofelia Malinov, cele mai bune extreme chinezoaica Zhu Ting şi italianca Miriam Silla, cei mai valoroşi centri sârboaica Milena Rasic şi chinezoaica Yan Ni. Italianca Paola Egonu, o altă mare figură a turnirului mondial, a fost declarată cel mai bun universal, deţinând şi recordul de puncte în turneu - 291 puncte. Libero-ul nr.1 e tot din Italia - Monica di Gennaro. Alte laureate ale întrecerii - cel mai bun serviciu olandeza Lonneke Slöetjes, cea mai bună preluare - japoneza Mako Kobata şi cea mai eficientă apărătoare - sârboaica Silvija Popović. Dan H. BRUDIU

n Eroii plavilor

n Fileul mondial e roşu-alb-albastru

A căzut fileul în Japonia, odată cu minunea de finală Italia – Serbia a campionatului mondial. Noua super-campioană a globului este, spre satisfacţia noastră, a celor ce urmărim cu interes traiectoria sănătoasă a sportului din vecini, reprezentativa Serbiei. O echipă fabuloasă, ce a dominat clar o competiţie unde veneau cu pretenţii justificate fosta campioană – China, Brazilia, Italia, Olanda, Rusia, SUA, Polonia, Turcia, Japonia şi Germania. Un team păstorit de Zoran Terzic şi pigmentat cu sportive pe care am avut plăcerea de a le admira pe viu în multe rânduri, unora neavând vreo problemă în a le prevesti uriaşa ascensiune spre perfomanţa supremă. Obţinută în premieră de Serbia, o obişnuită a podiumurilor mondiale, campioană europeană şi prezenţă impresionantă în topurile masculine şi feminine all time ale voleiului în lume.

mai uşor. În care lugojencele au parte de un start cu două partide în deplasare: 27 octombrie, la Bacău şi 3 noiembrie, la Cluj. Primul meci pe teren propriu: sâmbătă, 10 noiembrie, la 18.30, cu Dinamo Bucureşti. C.S.M. Lugoj deplasează vineri în Moldova pe Diana Balintoni, Nina Jakic, Elena Babic, Alexandra Cauc, Nina Kocic, Daiana Roman, Bianca Albăstroiu, Ivana Dinic şi Katarina Vukomanovic. Antrenori: Ugljesa Segrt (antrenor principal), Dragan Grbic (antrenor secund). Ştiinţa Bacău - grupare antrenată de profesorii Florin Grapă şi Aurel Cazacu dispune în lot de internaţionalele Denisa Rogojinaru, Georgiana Faleş, Cristina Cazacu, Loredana Filipaş, Alice Kapelovies, alături de componentele din sezonul trecut Roxana Geoge, Alexandra Ciucu, Melinda Şipoş, Karina Gorbe, plus trei noutăţi din Bulgaria, dintre care Slavina Koleva este vicecampioană europeană cu Alba Blaj în mai 2018. Va oficia la joc cuplul Cristian Botezatu – Cristian Ouatu (ambii din Piatra Neamţ). Observator F.R.Volei – Gheorghe Vişan (Bucureşti). Jocurile etapei: Agroland Timişoara - Universitatea NTT Data Cluj - orele 19 C.S.M. Volei Alba Blaj - C.S.U. Belor Galaţi - orele 18.00 Ştiinţa Bacău - C.S.M. Lugoj - orele 17.00 C.S.M. Târgovişte - C.S.M. Bucureşti - orele 19.00 Dan H. Brudiu

SC BIELECTRO TM SRL

angajează

n Premii individuale

Rezultatele etapei a 13-a: Ripensia-Cluj 1-1; Mioveni-Luceafărul 2-1; ACS Poli-ASU Poli 1-2; UTA -Energeticianul 1-1; SnagovMetaloglobus 3-0; Balotești-Pandurii 2-1; Brăila-Bacău 3-3; Farul-FC Argeș 3-1; DacoGetica-Petrolul 1-2; Clinceni-Târgoviște 0-1. Etapa a 14-a: (25-28 octombrie): ClujACS Poli; Luceafărul-Pandurii; Metaloglobus - Balotești; Energeticianul - Clinceni; Mioveni - Daco-Getica; FC Argeș-Brăila; ASU PoliUTA; Târgoviște-Snagov; Petrolul-Farul.

n Fotbal, Liga a III-a

Rezultatele etapei a 9-a: CSM LugojDumbrăvița 1-2; Giarmata - Ocna Mureș 4-1; Alba Iulia - Naţional Sebiş 2-2; Cugir- CS Ghiroda 4-2; Gloria Cermei - CNS Cetate Deva 2-0; Crișul Galda 1-0; Hunedoara - Lipova 3-2; CSM Reşiţa - FC Avrig 0-0. Etapa viitoare: (26-27 octombrie): CNS Cetate Deva- FC Avrig; CS Ghiroda CSM Reşiţa; Naţional Sebiş - Cugir; Lipova- Giarmata; Dumbrăvița- Hunedoara; Ocna Mureș - Alba Iulia; Galda - CSM Lugoj; Gloria Cermei - Crișul.

n Fotbal, Liga a IV-a

Rezultatele etapei a 12-a: Unirea Sânnicolau Mare - Orţişoara 3-1; Pobeda Dudeştii Vechi AS Murani 2-3; Peciu Nou - Ciacova 2-1; Periam - Șag 4-0; Făget - Dudeștii Noi 1-2; Bazoşu Vechi - Becicherecu Mic 2-4; Seceani- Voinţa Maşloc 4-1; Unirea Tomnatic - ASO Deta 5-2; Parța a stat. Etapa viitoare (27-28 octombrie): Șag - Unirea Sânnicolau Mare; Peciu Nou - Bazoşu Vechi ; Voinţa Maşloc - Unirea Tomnatic; ASO Deta - Periam; Dudeștii Noi - Pobeda Dudeştii Vechi; Orţişoara - Făget; Ciacova- Seceani; AS Murani - Parța; Becicherecu Mic stă.

n Campionatul Judeţean

Rezultatele etapei a 10-a: Buziaş - Darova 11-1; Topolovăţu Mare - Sacoşu Turcesc 3-0; Boldur- Hitiaş 4-2; Ştiuca - Mănăștiur 4-0; Tormac - Jabăr 5-0; Uliuc - Moşniţa Nouă 2-2; Bacova Găvojdia 2-3; Recaş - Timișoara 2-3. Etapa viitoare (27-28 octombrie): Timișoara - Buziaş; Găvojdia - Recaş; Moşniţa Nouă- Bacova; Jabăr Uliuc; Mănăștiur - Tormac; Hitiaş - Ştiuca; Sacoşu Turcesc - Boldur; Darova - Topolovăţu Mare.

n Campionatul Municipal

Rezultatele etapei a 8-a: Chizătău- Micro I II 1-1, Margina - Micro I 2-1, Sinersig - Racovița 1-3, Dumbrava - Belinț 0-1, Stanciova - Cladova 3-0, Coșteiu - Topolovăț II 2-0; Tomești - Ohaba 1-2, Pădureni a stat. Etapa viitoare (2829 octombrie): Ohaba- Chizătău, Topolovăț II - Tomești, Cladova - Coșteiu, Belinț - Stanciova, Racovița - Dumbrava , Micro I - Pădureni; Micro I II - Margina, Sinersig va sta.

BUȘU GOSPIC SRL str. Țesătorilor 17 B, tel. 0744.582.608

pentru Timișoara

electrician și electromecanic

Se asigură: l salariu atractiv l ore suplimentare plătite 150%

Informații la telefon: 0722.521.119.

EXECUTĂ: l confecții metalice de toate tipurile l prelucrări mecanice l balustrade inox l sudură în cupru, inox, fontă și aluminiu


20 ACTUALITATEA

PUBLICITATE

25-31 Octombrie 2018

SC Werzalit Lemn Tech SCS

Societate germană care îşi desfăşoară activitatea în domeniul prelucrării lemnului

angajează

n Muncitori (femei şi bărbaţi) n Se oferă: 3 bune condiții de lucru 3 salariu atractiv și tichete de masă de 15 lei din prima zi lucrată 3 ore suplimentare plătite dublu și prime individuale de producție 3 transport gratuit în oraș la, și de la sediul firmei.

CV-urile se depun la sediul societății din Lugoj, Drumul Oloșagului nr 16

SC SILCOM SA angajează Operatori CNC lăcătuşi

sudori

Informatii la telefon 0256.307.300 sau la sediul firmei: Lugoj, str. Timișorii nr 143-147.

Lugoj, str. Ţesătorilor nr. 16

Marketul tău cu de toate!

Ieftin şi de calitate! Peste 6.000 de produse. Market 100 % românesc!


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.