LEURDA, CA MEDICAMENT De Ion Bobaru Nu întâmplător ne este dăruită de natură la începutul primăverii, când ieşim din iarnă slăbiţi, cu organismul împovărat de toxine. Cu frunzele ei în formă de paloş, colorate în verde lucios, leurda este unul dintre cele mai puternice remedii din farmacia naturii. Conţine mai multe substanţe binefăcătoare decât ruda ei, usturoiul, şi este mult mai eficientă în tratarea bolilor, calităţi terapeutice care i-au adus titlul de "planta mileniului trei". Putem beneficia din plin de puterea ei tămăduitoare, urmând sfaturile şi respectând reţetele domnului farmacist Ion Bobaru. Deşi nu prelucrează leurda în laborator, domnia sa a cercetat cu pasiune proprietăţile şi particularităţile plantei, ale cărei secrete urmează să ni le împărtăşească În lunile de primăvară, o plimbare pe cărările pădurilor de stejar sau de pin ne va purta, cu siguranţă, în faţa unui covor colorat în verde intens, din care se înalţă familiarul miros de usturoi. Este leurda, leacul pe care natura ni-l oferă la ieşirea din iarnă, pentru ca organismul nostru să se cureţe de toxine şi să îşi întărească sistemul imunitar. Scurtă prezentare Leurda este cunoscută ca remediu de milenii, fiind prescrisă drept întăritor şi detoxifiant de renumiţii medici ai Greciei antice. Proprietăţile sale terapeutice au fost cercetate şi de medicii din Imperiul Roman, care recomandau planta atât pentru curăţarea sângelui, cât şi pentru tratarea unui impresionant număr de boli, de la viermi intestinali până la suferinţe ale plămânilor. Miraculosul leac verde nu era străin nici dacilor, care foloseau leurda pentru vindecarea rinichilor bolnavi şi înlăturarea otrăvurilor din sânge. A fost botezată Allium ursinum - usturoiul ursului, pornind de la constatarea că urşii, abia ieşiţi din perioada de hibernare, aşteaptă cu mare interes apariţia leurdei, pentru a-şi redobândi puterile şi agilitatea. Şi nu este de mirare, dată fiind uimitoarea forţă terapeutică ascunsă în frunzele cu miros înţepător. Leurda este bogată în sulfură de alil, elementul care îi imprimă gustul şi mirosul caracteristic plantelor din genul Allium (cele mai cunoscute fiind ceapa şi usturoiul). În plus, conţine numeroase substanţe cu un valoros potenţial terapeutic: vitaminele A şi C, vitamine din complexul B, săruri minerale, calciu, fier, magneziu, fosfor, uleiuri eterice, glucide şi, bineînţeles, proteine. Nemaiîntâlnita alcătuire cu care a înzestrat-o natura îi conferă numeroase calităţi terapeutice, leurda fiind un ajutor de nădejde în lupta cu bolile şi, totodată, un excelent tonic natural. Virtuţi terapeutice La nivelul aparatului digestiv, substanţele concentrate în leurdă acţionează asemeni unui aspirator care îndepărtează toxinele şi bacteriile. Contribuie la îmbunătăţirea digestiei, are rol diuretic şi depurativ, eliminând cu succes paraziţii intestinali. Leurda are efecte benefice şi asupra aparatului respirator, la nivelul căruia are rol antiseptic şi antiinflamator, prevenind virozele respiratorii şi afecţiunile pulmonare. Preparatele din leurdă curăţă sângele de toxine şi îi redau fluiditatea, reduc nivelul colesterolului rău, fortifică pereţii arterelor şi venelor, prevenind afecţiunile cardiace. Acestea sunt numai o parte dintre efectele terapeutice ale 1