ALEGERI LOCALE 2020
profil de candidat
INDEPENDENT
VREAU SĂ
Mulțumesc celor ce sunt alături de mine!
Am preluat o administrație de la zero și am format o echipă competitivă. Împreună cu ei, chiar și acolo unde pare imposibil, zi de zi, fac tot posibilul pentru a readuce Bodului bunul-renume, iar bodenilor o calitate mai bună a vieții. Acum 4 ani prezentam un plan amplu de acțiune, O VIZIUNE, „Proiectul pentru Bod”, prin care propuneam bodenilor să refac rețelele vechi existente în ambele sate (e-village), să aduc transportul metropolitan la Bod, să înființez un club sportiv reprezentativ pentru toți bodenii și să construiesc o grădiniță cu program prelungit. Pe parcurs, la toate acestea s-au adăugat și alte proiecte legate de educație, mediu și reorganizare urbanistică. Toate sunt necesare și toate trebuie făcute ASTĂZI. În 2018 am început cu Colonia unde o parte din proiecte le-am finalizat... adevărat, mai puțin decât mi-aș fi dorit, dar ne apropiem cu pași repezi să le încheiem pe toate, așa cum trebuie și cu răbdare. De anul acesta am început și vom continua proiectele și în Sat. Profilul meu de candidat INDEPENDENT prezintă stadiul proiectelor din Bod în perioada primului meu mandat dar și propunerile mele pentru următorii ani. Vreau să duc această VIZIUNE mai departe și să CONTINUĂM proiectele pentru BOD!
Sergiu ARSENE PRIMARUL BODULUI
CONTINUĂM proiectele pentru BOD
CUPRINS e-village
Rețeaua de GAZ
4
e-village
Rețeaua de CANALIZARE
6
e-village
Rețeaua ELECTRICĂ și FIBRĂ OPTICĂ
8
e-village
Rețeaua de ILUMINAT
9
e-village
Reabilitare STRĂZI
10
e-village
Reabilitare PARCURI
11
C.I.P.N. (Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți)
12
TRANSPORT METROPOLITAN
13
Club Sportiv „CS BRENNDORF”
14
ȘCOALA GIMNAZIALĂ BOD COLONIE
16
CAMPUS COMUNITAR BOD SAT
18
Nacela, „La Stejari”, „Școala după școală”, „Primul ghiozdan”
20
„Jurnal de Bod”, Blumenfest (Sat), , Festivalul Plăcintelor (Colonie), Prima șezătoare
22
3
e-village
1
REȚEAUA DE GAZ
%
95
COLONIE
DATELE PROIECTULUI În Colonie au fost înlocuiți 6 km de conducte metalice vechi cu țevi de polietilenă. Masterplanul e-village
O VIZIUNE DE CURAJ, PENTRU BOD Acest masterplan cuprinde toate proiectele de înlocuire completă și modernizare a infrastructurii edilitare a Bodului (Sat și Colonie) mai veche de 20 ani, și anume: • rețeaua de gaz • rețeaua de canalizare • rețeaua electrică și fibră optică • rețeaua de iluminat. 4
ALEGERI LOCALE 2020
Tehnologia de joasă presiune al vechii rețele a fost înlocuită cu tehnologie de medie presiune ce va putea suporta și extinderile viitoare. Dintre aceste 5 proiecte mari, la această oră, 3 sunt finalizate și funcționale 100%: proiectul pentru rețeaua de iluminat, rețeaua de curent electric și cea de fibră optică.
CONTINUĂM proiectele pentru BOD
START - PRIMA ZI e-village Rețeaua de gaz a fost cea care a beneficiat pe 4 septembrie de deschiderea primului șantier în Colonie, punctul de lucru de la Stația de Gaz.
LA ACEST MOMENT, în COLONIE Rețeaua de gaz din Colonie se află la stadiul de probe finale de verificare a parametrilor tehnici de construire: presiune, etanșeitate și măsurători.
SAT
%
75
BOD SAT Având în vedere că Bod Satul este semnificativ mai mare decât Bod Colonia, lucrările au fost împărțite pe 5 sectoare: • sectorul 1 - străzile Școlii, Hărmanului, Cimitirului, Nouă • sectorul 2 - străzile Gării și Avram Iancu • sectorul 3 - străzile Mercur, T. Vladimirescu, Ariujdului • sectorul 4 - strada Brașovului • sectorul 5 - străzile Andrei Șaguna, Crucii, Ștefan cel Mare, Fântânii, Mihai Viteazul, Stadionului (zona Credin).
LA ACEST MOMENT, în SAT S-au încheiat lucrările pe sectoarele 1, 2, 3 și 5. Vor continua lucrările pe sectorul 4, strada Brașovului. Acest prim-proiect pe Sat va fi încheiat până la finalul acestui an. 5
e-village
2
REȚEAUA DE CANALIZARE
%
80
În cazul înlocuirii rețelei de Canalizare vechi, relieful variat al Coloniei a impus aplicarea a 2 soluții diferite și implicit realizarea a 2 proiecte diferite: canalizarea de tip vacuum și canalizarea clasică.
CANALIZAREA DE TIP VACUUM, LA ACEST MOMENT Se fac trecerile sub calea ferată și se instalează utilajele necesare funcționării stației de vacuum. Se pregătește conectarea la magistrala principală de apă și canal Brașov - Feldioara, la care se lucrează în acest moment.
STAȚIA DE VACUUM „inima” rețelei de canalizare tip vacuum
6
ALEGERI LOCALE 2020
CONTINUĂM proiectele pentru BOD
%
90
STAȚIA DE POMPARE pentru canalizarea de tip clasic
CANALIZAREA CLASICĂ, LA ACEST MOMENT
•Branșamentele și rețeaua stradală au fost testate și au trecut proba de etanșeitate. • Se montează stația de pompare (strada Lalelelor); • Până la finalul acestui an, urmează cuplarea locatarilor din zona Lalelelor și punerea în funcțiune.
DATELE PROIECTULUI
COLONIE CANALIZARE
VACUUM
CANALIZARE
SAT CLASICĂ
• Valoare:
• Valoare:
• Fonduri guvernamentale:
• Fonduri guvernamentale:
• Lungime intervenție:
• Lungime intervenție:
7.484.004,57 lei
5.500.00 lei
7090 m.l.
1.974.462 lei lei
2.200.00 lei
746 m.l.
CANALIZARE și APĂ Compania APA realizează acest proiect împreună cu 5 localități: Sânpetru, Bod, Hărman, Hălchiu și Feldioara. Finanțarea proiectului se face prin fonduri europene, Programul Operațional de Infrastructură Mare (POIM)*.
7
e-village
3
REȚEAUA ELECTRICĂ și FIBRĂ OPTICĂ
%
100
Proiectul pentru rețeaua electrică și cea de fibră optică pe COLONIE au fost finalizate în 2019. Un proiect similar este prevăzut și pentru SAT începând cu anul următor. LUCRĂRI
S-au modernizat peste 8 km de rețea electrică și s-au amplasat 3 punte de transformare noi. Rețeaua electrică și fibra optică au fost trecute în subteran.
Pentru rețeaua din SAT este prevăzută amplasarea a 12 puncte de transformare ce vor putea suporta și extinderile ulterioare. 8
ALEGERI LOCALE 2020
Astăzi, liniile electrice au o putere nominală de 20 kV, valoare ce va face posibilă suportarea curentului trifazic.
FINALIZAT Lucrarea a început pe 24 septembrie 2018 și a fost finalizate un an mai târziu, în august 2019.
100
e-village
%
REȚEAUA de ILUMINAT
6
13 August 2019, prima zi a tunelului de lumină, a noii rețele de Iluminat, în COLONIE. Câteva luni mai târziu, tunelul de lumină s-a „aprins” și în SAT unde, de asemenea, au fost înlocuite toate becurile vechi cu lămpi pe LED.
COLONIE
DATELE PROIECTULUI: • Valoare contract: 2.052.750 lei • Fonduri buget local: 2.052.750 lei - s-au refăcut 8.62 km de rețea publică de iluminat ; - s-au montat peste 311 aparate de iluminat cu surse LED; - s-au amplasat 3 puncte de aprindere; - rețeaua conține 11 cutii de distribuție;
SAT
MOD DE LUCRU:
• Satul fiind mai mare, lucrările de înlocuire a stâlpilor de iluminat se vor desfășura pe sectoare, în mod asemănător cu cele de la rețeaua de gaz, din Sat. ALEGERI LOCALE 2020
9
e-village
5
MODERNIZARE STRĂZI și PARCĂRI
DATELE PROIECTULUI Fabricii 5
• Valoare estimativă contract: 7.442.158 lei • Fonduri guvernamentale: 3.300.000 lei
Fabricii 6
• Fonduri bugetul local: 4.142.158 lei • Lungime intervenție: 4059.8 m.
Fabricii 2
10
ALEGERI LOCALE 2020
CONTINUĂM proiectele pentru BOD
LA ACEST MOMENT, în COLONIE
%
55
Până acum s-au efectuat fundațiile de străzi care cuprind straturi de balast, piatră spartă și ultimul strat înainte de asfalt, stratul de legătură sau nisip. În prezent, toate cele patru puncte de lucru deschise pentru acest proiect: Fabricii 1, Fabricii 2, Fabricii 5 și Fabricii 6 sunt aduse la stadiul de strat de legătură, înainte de asfaltare.
e-village
MODERNIZARE PARCURI ȘI ZONE VERZI
6
Este ultimul proiect al masterplanul e-village, Reconstrucția zonelor verzi și a parcurilor, ce se va desfășura după încheierea modernizării străzilor și parcărilor, începând cu anul 2021.
Unul dintre cele 11 parcuri și zone verzi ce vor fi construite și refăcute în COLONIE.
11
7
C.I.P.N. bazinul de colectare a fracției lichide
platformă de depozitare a gunoiului de grajd
45
rigolă de colectare a fracției lichide
DATELE PROIECTULUI
Proiectul CIPN este o platformă pentru depozitarea conformă a GUNOIULUI de GRAJD. Crescătorilor de animale li se oferă alternativa de a depozita gunoiul în acest loc ce va fi amenajat la standarde europene.
- Valoare: • 1 950 000 lei;
COMPONENTELE PLATFORMEI CIPN
- Finanțare: • 95% Banca Mondială; • 5% Bugetul Local;
• Platformă de depozitare și drumul de acces în incintă • Bazinul de colectare a fracției lichide rezultată prin depozitarea gunoiului de grajd • Utilajele folosite la transportul și depozitarea gunoiului de grajd • Cabină de personal
- Stadiu: • în curs de execuție, din august 2020
S-AU ACHIZIȚIONAT UTILAJELE CE VOR FI FOLOSITE LA TRANSPORTUL ȘI PROCESAREA GUNOIULUI DE GRAJD Pe 20 august, Ministerul Apelor și Pădurilor a emis comanda pentru achiziția și livrarea echipamentelor mari, necesare operării platformei de depozitare a gunoiului de grajd: 12
ALEGERI LOCALE 2020
%
• Tractor Ursus - 1buc. • Mașină împrăștiat gunoi - 1 buc • Încărcător frontal JCB - 1buc. • Vidanjă Meprozet - 1 buc. • Remorci REMBI - 2 buc.
TRANSPORT METROPOLITAN
CONTINUĂM proiectele pentru BOD
8
De la 1 iulie 2019, Bodul are Transport Metropolitan În condițiile de început, acest obiectiv părea cel mai greu de realizat. Însă, cu implicarea celor de RAT BV am reușit să asigurăm un transport metropolitan în condiții decente și sigure între cele două sate ale Bodului și spre Brașov.
%
În prezent, s-au stabilit 6 stații permanente, plus 2 stații facultative.
100
Pentru locurile de așteptare permanente s-au achiziționat 12 stații moderne, similare cu cele din Brașov. PREȚURI DE BAZĂ Brașov - Bod și retur • bilet întreg = 3.50 lei; • abonament întreg = 119 lei; • bilet pensionari= 1.75 lei,(redus 50%) • abonament elevi 59.5 lei (redus 50%) Sat - Colonie • bilet întreg = 1,5 lei
13
9
CLUB SPORTIV CS BRENNDORF
CLĂDIREA VESTIARELOR Clădirea vestiarelor a fost reabilitată complet atât la interior, cât și la exterior de către echipa GosCom.
INTERIOR
- pereții au fost decopertați și refăcuți complet, iar băile și podeaua s-au placat cu gresie și faință; - rețeaua electrică, cea de apă, toaletele și dușurile au fost înlocuite și modernizate; - s-a redistribuit spațiul interior astfel încât toaletele au fost separate de zona dușurilor; - s-a achiziționat o centrală termică nouă; - s-au amenajat camere separate pentru fază finală
fază de început
14
ALEGERI LOCALE 2020
centrala termică și magazia de depozitare a echipamentelor sportive și a tractorașului de întreținere a gazonului. - s-au înlocuit cu termopan toate ferestrele și ușile
EXTERIOR
- structura acoperișului a fost refăcută complet; - pereții s-au izolat și tencuit;
CONTINUĂM proiectele pentru BOD
%
25 BALON Balonul va fi poziționat la intrarea în baza sportivă, lângă clădirea vestiarelor
CARACTERISTICI BALON • dimensiuni: 1008 mp / 42 x 24 (m) • înălțime: 11 m • structură metalică; • iarbă sintetică; • acoperiș cu membrană de PVC;
CS BRENNDORF, LA ACEST MOMENT A fost predat Studiul de Fezabilitate, urmând procedura de achiziție a Proiectului Tehnic pentru Balon, cu termen de execuție până la final de an. S-au montat cei 11 stâlpi de lumină ambientală. Urmează racordarea lor la rețeaua de curent. Aceștia vor scoate din obscuritate, baza sportivă unde „tinerii de toate vârstele” vor putea face sport și mișcare în aer liber, în condiții decente și de siguranță. Primele discipline ce se vor desfășura la CS Brenndorf sunt fotbalul și șahul. 15
10
ȘCOALA GIMNAZIALĂ BOD COLONIE Corpul B al Școlii Gimnaziale Bod a primit „undă verde” pentru reabilitare cu fonduri din subprogramul „Unități și instituții de învățământ de stat” derulat de C.N.I.
DATELE PROIECTULUI INVESTIȚIE: > 10 de milioane de lei SUPRAFAȚĂ: > 8.000 mp LOCAȚIE: BOD COLONIE - strada Fabricii
Pe 17 iulie, Compania Națională de Investiții (C.N.I.) trimite o adresă prin care Primăria comunei Bod este anunțată că proiectul de „Reabilitare, modernizare, extindere-construire și echipare a infrastructurii educaționale pentru învățământul general obligatoriu - Școala Gimnazială Bod - corp 16
ALEGERI LOCALE 2020
B” a intrat pe lista de sinteză a subprogramului „Unități și instituții de învățământ de stat”. Acest subprogram este parte din Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social (P.N.C.I.P.S.)* derulat de C.N.I. și va fi finanțat din bugetul acestuia.
CONTINUĂM proiectele pentru BOD
ÎMBUNĂTĂȚIRI aduse structurii actuale: SALĂ DE SPORT
SALĂ DE MESE
MANSARDĂ
Aici vor fi amenajate și un cabinet medical, vestiare, dușuri și depozit de materiale sportive.
Elevii vor putea lua masa în condițiile necesare programului after school.
Mansardarea va oferi un spațiu generos viitoarei biblioteci și sălilor de lectură și creație.
PLANUL DE REABILITARE cuprinde: • CONSOLIDARE structurii de rezistență, • AMENAJAREA CURȚII ȘCOLII: retencuire interior / exterior • Instalații electrice și Grupuri sanitare noi • LABORATOARE dedicate de mateinfo, fizică-chimie, geografie–istorie, biologie, bănci, tablă interactivă, grupuri sanitare • accese noi pentru asigurare normative ISU
- un teren cu tartan pentru fotbal și handbal - un teren tartan pentru baschet și volei - teren iarbă pentru oină și alte activități - pistă atletism 50 – 100 m și groapă nisip, livadă mică - alei, băncuțe și straturi plante în scop educativ 17
11
CAMPUS COMUNITAR
GRĂDINIȚĂ CU PROGRAM PRELUNGIT Dispune de:
• 6 săli de clasă • 6 săli de odihnă • sală de mese • bucătărie • cabinet medical • toalete. Bucătăria modernă va asigura masa atât în campusul din Sat cât și pentru Corpul B al Școlii Gimnaziale din Colonie. La etaj sunt amenajate terase exterioare unde cei mici vor putea desfășura activități în aer liber.
ȘCOALĂ CU PROGRAM AFTER SCHOOL Școala va îndeplini toate criteriile necesare pentru programul de afterschool. Aceasta cuprinde: • 10 săli de clasă • 5 săli de odihnă, • sală de mese • sală de sport, • vestiare și dușuri • cancelarie, • ateliere • spații largi pentru activități extracurriculare.
DISPENSAR CU CENTRU DE PERMANENȚĂ
CENTRU CULTURAL
Dispensarul va fi situat la intrarea în campus, dinspre strada Brașovului. Acesta va fi dotat cu: • 3 cabinete pentru medicii de familie, • 1 cabinet stomatologic, • 1 cabinet pentru recoltare sânge, • 1 cabinet de planning familial, • un salon cu 6 paturi de îngrijire a pacienților, necesară regimului de permanență • farmacie • anexe, • spații largi pentru zona de așteptare.
Va dispune de:
18
ALEGERI LOCALE 2020
• Casa Căsătoriilor, • Sala de ședințe a Consiliului Local, • Biblioteca Bodului, •Sala de evenimente și spectacole, • Săli pentru activități extrașcolare, • Zona de expoziție, • Amfiteatru în aer liber
CONTINUĂM proiectele pentru BOD
DATELE PROIECTULUI
Despre
CAMPUSul COMUNITAR Acest proiect unic în țară aduce sub aceeași umbrelă cele mai importante aspecte ale comunității noastre: educația, sănătatea și cultura. În acest moment, Bodul are nevoie de un loc adaptat vremurilor noastre, pentru manifestari
INVESTIȚIE: > 50 de milioane de lei SUPRAFAȚĂ: > 45.000 mp LOCAȚIE: BOD SAT - strada Brașovului, în Livadă culturale, educaționale și de socializare. Noi vrem să ducem această necesitate la următorul nivel și să investim în educație și cultură. Campusul din SAT se anunță a fi un viitor punct de revigorare a comunității noastre... și chiar mai mult. 19
PROIECTE DIVERSE
CONTINUĂM proiectele pentru BOD
„LA STEJARI”
DATELE PROIECTULUI •Valoare contract 10 000 lei; • Suprafață 19 ha; • Finanțare: Institutul Național
de Cercetare Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”
„PRIMUL GHIOZDAN”
La fiecare început de an școlar echipăm complet „primul ghiozdan” al fiecărui elev din clasa pregătitoare și clasa întâi. ........................................ PĂȘUNEA SATULUI, INTABULATĂ Acum, fiecărui fermier îi este alocat un lot de pășune, conform cu numărul de animale.
„ȘCOALA DUPĂ ȘCOALĂ”
NACELA
Primul proiect cu fonduri europene DATELE PROIECTULUI: • Fonduri europene: 265 487,91 lei • Finanțare: 100% PNDR, GAL Ținutul Bârsei, Măsu ra C1/P6 Di6B;
20
ALEGERI LOCALE 2020
Proiect realizat împreună cu Școala Gimnazială Bod, pe care dorim să îl continuăm.
ACTIVITĂȚI CULTURALE
CONTINUĂM proiectele pentru BOD
În octombrie
SE ÎMPLINESC 2 ANI DE
SAT Din 2016 până în 2019 Bod Sat a devenit gazda celui mai reprezentativ festival pentru bodeni, unic în Țara Bârsei, inspirat din tradițiile și rădăcinile specific săsești ale Bodului. Până acum s-au organizat 3 ediții, iar în următorii ani, vom continua tradiția.
Începând din luna octombrie 2018 până în septembrie 2020 s-au tipărit 21 de „Jurnale de Bod”.
PRIMA ȘEZĂTOARE
COLONIE Experiența Blumenfestului aduce în 2019, și în Bod Colonie, prima ediție a Festivalului Plăcintelor. Ne dorim ca și acest festival să devină o tradiție de toamnă a comunei noastre.
Proiect realizat la propunerea familiei de meșteri populari Sârbu și pe care, de asemenea, trebuie să îl continuăm. 21
VREAU SĂ DUC ACEASTĂ
VIZIUNE MAI DEPARTE!
CONTINUĂM
proiectele pentru BOD e - village
Le mulțumesc pe această cale și am încredere că ÎMPREUNĂ avem puterea să CONTINUĂM proiectele pentru BOD!
Sergiu
ARSENE
INDEPENDENT
Acest material a fost realizat la comanda candidatului independent Sergiu ARSENE. realizat de SC Brand Distribution Group SRL cod unic de identificare mandatar: 24200700. Tiraj: 2000 exemplare.
În viitorul Consiliu Local mă bazez pe partidele care au ales să mă susțină: USR - PLUS, PNL și UDMR.
POZIȚIA
LOCALE 2020
8
ALEGERI
VOTEAZĂ