Issuu

Octavian Nestor

Gramatica limbii române pentru elevi MORFOLOGIE ȘI SINTAXĂ NOȚIUNI DE FONETICĂ ȘI VOCABULAR TESTE DE AUTOEVALUARE

Editura Litera tel.: 0374 82 66 35; 021 319 63 90; 031 425 16 19 e‑mail: contact@litera.ro www.litera.ro

Editor: Vidrașcu și fiii Redactor: Mihaela Spurcaciu Corector: Carmen Bîtlan Copertă: Vladimir Zmeev, Vlad Panfilov Tehnoredactare și prepress: Vlad Panfilov Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României NESTOR, OCTAVIAN Gramatica limbii române pentru elevi: morfologie și sintaxă, noțiuni de fonetică și vocabular, teste de autoevaluare/Octavian Nestor. – București: Litera, 2021 ISBN 978-606-33-7469-2 811.135.1

Alinei noastre scumpe!

CUPRINS

PREFAȚĂ. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9 ABREVIERI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10 NOȚIUNI DE FONETICĂ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12 Literele. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12 Alfabetul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12 Vocalele. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12 Semivocalele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12 Consoanele. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13 Silaba. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13 Diftongii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13 Triftongii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13 Hiatul. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13 Corespondența litere – sunete . . . . . . . . . . . . 13 Dublete vocalice și consonantice. . . . . . . . . . 14 Cuvinte și număr de silabe. . . . . . . . . . . . . . . . 15 Despărțirea în silabe (silabația) . . . . . . . . . . . 15 Accentul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19 Accentul mobil. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19 Alternanțele fonetice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19 Intonația . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20 Contururile intonaționale . . . . . . . . . . . . . . . 20 ORTOGRAFIE ȘI ORTOEPIE. . . . . . . . . . . . . . . . . 21 Accentuare. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22 Forme flexionare. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22 Despărțirea la capăt de rând. . . . . . . . . . . . . . 23 Tehnoredactarea computerizată . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24 SEMNELE DE PUNCTUAȚIE ȘI DE ORTOGRAFIE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26 SEMNELE DE PUNCTUAȚIE . . . . . . . . . . . . . . . 26 Punctul [.]. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26 Semnul întrebării [?]. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26 Semnul exclamării [!]. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26 Virgula [,] ......... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27 Punctul și virgula [;] ... . . . . . . . . . . . . . . . . . 28 Două puncte [:]. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 28 Ghilimelele (semnele citării) [„ ”] . . . . . . . 29 Linia de dialog și de pauză [—] [–] . . . . . 29 Parantezele ( ) [ ] . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29

Cratima (liniuța de unire și de despărțire) [-] . . . . . . . . . . . . . . . . . . 31 Bara oblică [/] . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 32 Blancul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 32 Linia de pauză. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 32 NOȚIUNI DE VOCABULAR. . . . . . . . . . . . . . . . . . 33 Structura generală a vocabularului românesc . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 33 Vocabularul de bază. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 33 Masa vocabularului. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 33 Arhaismele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 33 Regionalismele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 34 Neologismele. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 34 Elementele de argou . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 34 Jargonul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 34 Valori stilistice. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 34 Structura cuvintelor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 34 Morfemul. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 34 Rădăcina. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 34 Flectivul. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35 Familia lexicală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35 Câmpul lexical. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35 Polisemia. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 36 Omonimia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 36 Omonimele. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 36 Antonimele. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 36 Sinonimele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 36 Paronimele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 37 Sens propriu, sens secundar, sens figurat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 37 ÎMBOGĂȚIREA VOCABULARULUI . . . . . . . . . . 38 Mijloacele interne . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 38 Derivarea. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 38 Compunerea. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 40 Schimbarea valorii gramaticale (conversiunea). . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 40 Mijloacele externe. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 41 Împrumuturile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 41 Calculul lingvistic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 41

Punctele de suspensie [...]. . . . . . . . . . . . . . 30

MORFOLOGIA . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 42

SEMNELE DE ORTOGRAFIE . . . . . . . . . . . . . . . 31

SUBSTANTIVUL . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 42

Apostroful [ʼ]. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 31

Felul substantivelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 42 CUPRINS

Genul substantivelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43 Numărul substantivelor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 44 Cazurile și funcțiile sintactice

pronominal interogativ. . . . . . . . . . . . . . . 73 Pronumele și adjectivul

ale substantivelor (tablou sintetic) . . . . . . 45

pronominal relativ. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 74

Cazurile substantivelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 46

NUMERALUL (tablou sintetic). . . . . . . . . . . . . . . 76

Flexiunea substantivului . . . . . . . . . . . . . . . . . . 48 Locuțiunile substantivale . . . . . . . . . . . . . . . . . 49 Posibilitățile combinatorii ale substantivului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 49 ARTICOLUL . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 51 ADJECTIVUL (tablou sintetic). . . . . . . . . . . . . . . 54 ADJECTIVUL. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 55 Felurile adjectivelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 55 Gradele de comparație (de intensitate – GALR). . . . . . . . . . . . . . . . . 55 Alte modalități de realizare a superlativului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 56 Adjectivele necomparabile . . . . . . . . . . . . . . . 57 Funcțiile sintactice ale adjectivelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 57 Posibilitățile combinatorii ale adjectivului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 57 Topica adjectivului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 58 Locuțiunile adjectivale. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 58 PRONUMELE (tablou sintetic). . . . . . . . . . . . . . . 59 PRONUMELE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 61 Pronumele personale. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 61 Pronumele personal propriu-zis .... . . . . . . 61 Cazuri speciale ale pronumelor personale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 63 Pronumele personal de politețe. . . . . . . . 64 Scrierea pronumelor de politețe. . . . . . . . . 65 Pronumele și adjectivul pronominal de întărire . . . . . . . . . . . . . . . 65 Pronumele reflexiv . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 65 Funcțiile pronumelui reflexiv . . . . . . . . . . . . 66 Pronumele și adjectivul pronominal posesiv . . . . . . . . . . . . . . . . . 66 Funcțiile pronumelui posesiv . . . . . . . . . . . 67 Adjectivul pronominal posesiv. . . . . . . . . . . 67 Pronumele nepersonale. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 68 Pronumele și adjectivul demonstrativ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 68 Pronumele semiindependente . . . . . . . . . . 69 Pronumele și adjectivul nehotărât . . . . . . . 71 Pronumele și adjectivul pronominal negativ. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 72 6

Pronumele și adjectivul

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

NUMERALUL . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 77 Numeralele cardinale. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 77 Numeralele ordinale. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 79 Locuțiunile numeral . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 80 VERBUL. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 81 Verbe tranzitive și verbe intranzitive. . . . . . . 81 Diatezele. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 81 Conjugările verbelor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 83 Verbe predicative, auxiliare și copulative. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 83 Modurile verbale. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 84 Modurile personale. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 84 Modul indicativ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 84 Modul conjunctiv. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 92 Modul condițional. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 92 Modul prezumtiv. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 93 Modul imperativ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 94 Modurile nepersonale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 95 Modul infinitiv . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 95 Modul participiu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 95 Modul gerunziu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 95 Modul supin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 96 Verbele copulative . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 96 Numele predicativ. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 97 Posibilitățile combinatorii ale verbului. . . . . . 98 ADVERBUL. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 99 Felurile adverbelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 99 Gradele de comparație . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 99 Locuțiunile adverbiale . . . . . . . . . . . . . . . . . . 100 Funcțiile sintactice ale adverbelor . . . . . . . . 100 PREPOZIȚIA (tablou sintetic) . . . . . . . . . . . . . . 102 PREPOZIȚIA. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 103 Felurile prepozițiilor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 103 Cele mai utilizate prepoziții . . . . . . . . . . . . . . 104 Poziția prepozițiilor față de cuvânt. . . . . . . . 104 Cazurile prepozițiilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 104 Locuțiunile prepoziționale. . . . . . . . . . . . . . . . 105 Cele mai utilizate locuțiuni prepoziționale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 105 Omonimia și valorile multiple ale unor prepoziții. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 106 CONJUNCȚIA (tablou sintetic). . . . . . . . . . . . . 107

CONJUNCȚIA . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 108

Circumstanțialul de mod. . . . . . . . . . . . . . . . . 133

Felurile conjuncțiilor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 108

Circumstanțialul de cauză . . . . . . . . . . . . . . . 134

Conjuncțiile și locuțiunile

Circumstanțialul de scop . . . . . . . . . . . . . . . . 134

conjuncționale de coordonare. . . . . . . . . . 108

Circumstanțialul condițional. . . . . . . . . . . . . . 135

Conjuncții de subordonare . . . . . . . . . . . . . . 109

Circumstanțialul consecutiv. . . . . . . . . . . . . . 135

Locuțiunile conjuncționale . . . . . . . . . . . . . . . 109

Circumstanțialul concesiv. . . . . . . . . . . . . . . . 136

Conjuncții și locuțiuni

Circumstanțialul opozițional. . . . . . . . . . . . . . 136

conjuncționale perechi . . . . . . . . . . . . . . . . 109 Alte părți de vorbire cu valoare de conjuncții. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 109 Propoziții introduse de anumite conjuncții și locuțiuni conjuncționale. . . 109

Circumstanțialul instrumental . . . . . . . . . . . . 137 Circumstanțialul sociativ. . . . . . . . . . . . . . . . . 137 Circumstanțialul de relație . . . . . . . . . . . . . . . 138 Circumstanțialul cumulativ. . . . . . . . . . . . . . . 139 Circumstanțialul cantitativ . . . . . . . . . . . . . . . 139

INTERJECȚIA (tablou sintetic) . . . . . . . . . . . . . 111

Circumstanțialul de excepție. . . . . . . . . . . . . 140

INTERJECȚIA. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 112

ENUNȚUL (tablou sintetic). . . . . . . . . . . . . . . . . 141

Felurile interjecțiilor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 112

Coordonarea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 142

Cele mai folosite interjecții

Juxtapunerea. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 143

ale limbii române. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 113

Subordonarea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 143

Interjecții propriu-zise. . . . . . . . . . . . . . . . . 113

Construcțiile incidente . . . . . . . . . . . . . . . . 144

Interjecții onomatopeice. . . . . . . . . . . . . . . 113

Construcțiile eliptice . . . . . . . . . . . . . . . . . . 144

Trecerea interjecțiilor la alte părți de vorbire . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 113

Elipsa verbală. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 144 Elipsa nominală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 144

Interjecții cu și fără funcții sintactice. . . . . 114

Propozițiile fragmentare . . . . . . . . . . . . . . . 144

Interjecții cu valoare predicativă . . . . . . . . . . 114

Particularități ale enunțului . . . . . . . . . . . . . . 144

SINTAXA. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 115 SUBIECTUL . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 115 Acordul predicatului cu subiectul . . . . . . . . 116 PREDICATUL . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 120 Predicatul verbal/narativ. . . . . . . . . . . . . . . . . 120 Predicatul nominal/descriptiv . . . . . . . . . . . . 121 ATRIBUTUL . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 123 Atributul adjectival. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 123 Atributul substantival. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 123 Atributul pronominal. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 124 Atributul verbal . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 124 Atributul adverbial . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 125 Atributul interjecțional. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 125

Vorbirea directă. Vorbirea indirectă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 144 Repetiția . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 145 Tautologia. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 145 Pleonasmul. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 146 Elipsa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 146 Anacolutul. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 146 Propoziția subiectivă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 146 Propoziția predicativă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 149 Propoziția predicativă suplimentară. . . . . . . 150 Propoziția atributivă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 151 Propoziția apozitivă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 152 Propozițiile completive . . . . . . . . . . . . . . . . . . 153 Propoziția completivă directă . . . . . . . . . . 153

COMPLEMENTUL. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 126

Propoziția completivă secundară . . . . . . . 154

Complementul direct. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 126

Propoziția completivă indirectă . . . . . . . . 154

Complementul secundar. . . . . . . . . . . . . . . . . 127 Complementul indirect . . . . . . . . . . . . . . . . . . 127 Complementul prepozițional . . . . . . . . . . . . . 128 Complementul de agent . . . . . . . . . . . . . . . . . 129 Complementul posesiv . . . . . . . . . . . . . . . . . . 129 Complementul comparativ. . . . . . . . . . . . . . . 130

Propoziția completivă prepozițională. . . . 155 Propoziția completivă comparativă . . . . . 156 Propoziția completivă de agent. . . . . . . . . 157 Propoziții circumstanțiale . . . . . . . . . . . . . . . 157 Propoziția circumstanțială de timp. . . . . . 157 Apropieri sintactice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 159

CIRCUMSTANȚIALE. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 131

Propoziția circumstanțială de loc . . . . . . . 159

Circumstanțialul de timp. . . . . . . . . . . . . . . . . 131

Apropieri sintactice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 160

Circumstanțialul de loc . . . . . . . . . . . . . . . . . . 132

Propoziția circumstanțială de mod. . . . . . 160 CUPRINS

Felurile circumstanțialelor de mod. . . . . . 161 Propoziția circumstanțială de cauză (cauzală). . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 161 Propoziția circumstanțială de scop (finală). . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 162 Propoziția circumstanțială condițională . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 163 Propoziția circumstanțială consecutivă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 164 Propoziția circumstanțială concesivă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 165 Propoziția circumstanțială instrumentală. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 165 Propoziția circumstanțială sociativă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 166 Propoziția circumstanțială de relație. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 166 Propoziția circumstanțială opozițională . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 167

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

Propoziția circumstanțială cumulativă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 168 Propoziția circumstanțială de excepție. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 169 CONTRAGEREA ȘI EXPANSIUNEA (dezvoltarea) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 170 CLITIC ȘI NONCLITIC. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 171 MODELE DE ANALIZE GRAMATICALE . . . . . . 172 Analiza propoziției . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 172 Textul 1 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 172 Textul 2 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 172 Analiza frazei. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 173 CONSTRUIREA DE SUBORDONATE . . . . . . . . 176 BIBLIOGRAFIE. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 179 TESTE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 180

PREFAȚĂ Lucrarea de față este un instrument util și eficient la îndemâna tuturor celor care studiază limba română. Extinzând aria tematică dincolo de limitele gramaticii propriu-zise (morfologie și sintaxă), prin includerea noțiunilor de fonetică, de vocabular, de ortografie și ortoepie, suntem în fața unui ansamblu de noțiuni atât de necesare exprimării vorbite și scrise în limba română. Elaborată din perspectiva abordărilor actuale ale lingvisticii românești și corelată cu noile programe școlare, lucrarea se adresează deopotrivă elevilor de gimnaziu, celor din liceele unde limba română este obiect de studiu, precum și candidaților la examenele de admitere în instituțiile și facultățile unde limba română este disciplină de examen. Nu în ultimul rând, cadrelor didactice li se oferă un material didactic complex și nuanțat, în măsură să le susțină demersurile curente. Un număr de 300 de teste, acoperind toate capitolele și aspectele tratate în volum, dar și în oricare altă lucrare, constituie, de asemenea, un bun prilej de exersare și autoverificare a competențelor în acest domeniu. Autorul

CPU RP ER FAȚĂ INS

ABREVIERI

acuzativ

c.soc.

circumstanțial(ă) sociativ(ă)

adj.

adjectiv/adjectival

csv

circumstanțial(ă) concesiv(ă)

adj.pr.

adjectiv pronominal

circumstanțial(ă) de timp

adv.

adverb/adverbial

cum

circumstanțial(ă) cumulativ(ă)

adv.int.

adverb interogativ

circumstanțial(ă) de cauză

adv.m.

adverb de mod

dativ

adv.r.

adverb relativ

dem.

demonstrativ

ap.

apoziție

des.

desinență

art.

articol/articulat

diat.

diateză

atr.

atribut/atributivă

eps

aux.

auxiliar

element predicativ suplimentar

exc

circumstanțial(ă) de excepție

c.prep.

complement prepozițional completivă prepozițională

feminin

c.sec.

complement secundar

fără funcție sintactică

c.comp.

complement comparativ

genitiv

c.pos.

complement posesiv

G-D

genitiv-dativ

c.ag.

complement de agent

ger.

gerunziu

cant.

circumstanțial(ă) cantitativ(ă)

hot.

hotărât

complement direct/ completivă directă

imp.

imperativ

compl. indirect/c. indirectă

imperf.

imperfect

circumstanțial(ă) de loc

impers.

impersonal

circumstanțial(ă) de mod

inc.

incident(ă)

compar.

comparativ

ind.

indicativ

cond.

circumstanțial(ă) condițională

inf.

infinitiv

cond.

condițional-optativ

instr.

circumstanțial(ă) instrumental(ă)

conj.sub.

conj.

int.

interogativ

cons.

circumstanțial(ă) consecutiv(ă)

interj.

interjecție

cop.

copulativ

intranz.

intranzitiv

c.scop

circumstanțial(ă) de scop

loc.

locuțiune

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

loc. adj.

locuțiune adjectivală

perf.s.

perfect simplu

loc. adv.

locuțiune adverbială

perf.c.

perfect compus

loc.

locuțiune

pers.

persoană/personal

conj.

conjuncțională

pl.

plural

loc. interj.

locuțiune interjecțională

pr.

pronume/pronominal

loc. num.

locuțiune numerală

pred.

predicativ/predicativă

loc. prep.

locuțiune prepozițională

prep.

prepoziție

loc. pron.

locuțiune pronominală

prez.

prezent

loc.s.

locuțiune substantivală

pron. sem.

loc.v.

locuțiune verbală

pronume semiindependent

masculin

refl.

reflexiv

m.m.c.p.

mai-mult-ca-perfect

reg.

regional

neutru

rel.

circumstanțial(ă) de relație

N-A

nominativ-acuzativ

rel.

relativ

n.pred.

nume predicativ

subiect/subiectivă

neart.

nearticulat

subiect inclus

neg.

negativ

subiect subînțeles

nehot.

nehotărât

substantiv/substantival

nominativ

sg.

singular

num.

numeral

sub.

subiect/subiectivă

opoz.

circumstanțial(ă) opozițional(ă)

suf.

sufix

predicat/predicativă

svoc

semivocală

propoziție principală

tranz.

tranzitiv

predicat nominal

verb

predicat verbal

viit.

viitor

part.

participiu

voc

vocală

pas.

pasiv/pasivă

vocativ

ABREVIERI

NOȚIUNI DE FONETICĂ Fonetica este o ramură a lingvisticii care se ocupă de studierea sunetelor limbii. Literele sunt semnele grafice prin care se notează sunetele unei limbi. Alfabetul este constituit din totalitatea literelor unei limbi. Alfabetul limbii române conține 31 de litere perechi (mari și mici) care pot nota 33 de sunete: A-a, Ă-ă, B-b, C-c, D-d, E-e, F-f, G-g, H-h, I-i, Î-î, Â-â, J-j, K-k, L-l, M-m, N-n, O-o, P-p, Q-q, R-r, S-s, Ș-ș, T-t, Ț-ț, U-u, V-v, W-w, X-x, Y-y, Z-z. Pe lângă cele 26 de litere preluate din limba latină (câteva dintre ele marcate cu semne diacritice: ă, î, â, ș, ț), 5 litere au fost împrumutate din alte limbi (k, q, w, x, y). În limba română se scrie cu alfabetul latin din anul 1860. Pentru a acoperi necesarul de sunete ale limbii române, câteva litere se combină: ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi, notate de obicei č (pentru ce, ci), ğ (pentru ge, gi), k’ (pentru che, chi), g’ (pentru ghe, ghi). A se vedea și Corespondența litere-sunete.

Sunetele limbii române:  7 vocale: a, ă, â(î), e, i, o, u;  4 semivocale: e, o, i, u;  22 consoane: b, c, d, f, g, h, j, k, l, m, n, p, q, r, s, ș, t, ț, v, w, x, z. Vocalele sunt sunete care se pronunță neînsoțite de alte sunete și pot forma singure o silabă. Semivocalele sunt sunete care însoțesc o vocală, dar au o intensitate sonoră și o durată de emisie mai reduse. Ele nu pot forma silabe și nici nu pot fi accentuate. Sunetele e, i, o, u pot avea și rolul de semivocale (vezi Silaba). Sunetele a, ă, î (â) sunt întotdeauna vocale.

Iată triunghiul clasificării vocalelor după deschidere și locul de articulare: a deschisă

e i anterioare 12

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

ă î centrale

medii/semideschise

închise u posterioare închise

Consoanele sunt sunete care nu pot fi pronunțate neînsoțite de alte sunete, nu pot fi accentuate și nu pot forma centrul unei silabe. Silaba este cea mai mică unitate sonoră, alcătuită dintr-o vocală sau dintr-un grup de sunete care conține o vocală: ma-ma; soa-re; ar-tist; struc-tu-ră; a-ri-pioa-ră. Silabele deschise sunt acele silabe care se termină în vocală: ma-ma, ma-re, ca-să. Silabele închise sunt silabele terminate în consoană: ar-tist, cos-tum, pal-ton. Diftongii sunt secvențe sonore alcătuite dintr-o vocală și o semivocală, aparținând aceleiași silabe: so̯a-re, i̯ar-nă, se̯a-ră, i̯u-te, în-do-i̯a. Pentru a le diferenția când fac parte din aceeași silabă, semivocalele se marchează cu jumătate de cerculeț dedesubt: e̯ , i̯ , o̯ , u̯ .

Diftongii ascendenți sunt diftongii în care vocala urmează după semivocală (svoc + voc). În limba română există 10 diftongi ascendenți: i̯a (iar, iar-nă), i̯e (fie-re, mie-re), i̯o (cre-ion, du-ios), i̯u (iu-bi-re, iu-te), e̯a (ea, mea), e̯o (ne-o dai), u̯a (do-ua, ro-ua), u̯ă (două, ro-uă), o̯a (oa-re, soa-re), u̯â (o-uând, plo-uând). Diftongii descendenți sunt diftongii în care semivocala este așezată după vocală (voc + svoc). Limba română are 14 diftongi descendenți: ai̯ (cai, mai), au̯ (dau, sau), ăi̯ (măi, văi), ău̯ (rău, tău), âi̯ (câi-ne, pâi-ne), âu̯ (brâu, grâu), eu̯ (eu, leu), ei̯ (lei, tei), ii̯ (fii, mii), iu̯ (fiu, a-u-riu), oi̯ (doi, voi), ou̯ (ou, nou), ui̯ (cui, lui), uu̯ (continuu). Triftongii sunt secvențe sonore alcătuite dintr-o vocală și două semivocale, aparținând aceleiași silabe: ple̯ o̯a-pă, le̯ o̯ar-că, stă-te̯ au̯ , spu-ne̯ ai̯, le-o̯ai̯-că, a-ri-pi̯o̯ară, i̯-au̯ (luat). În limba română există 10 triftongi funcționali: e̯ au (a-veau, ve-neau), e̯ ai̯ (a-veai, ve-neai), o̯ai̯ (le-oai-că, ti-groai-că), i̯au̯ (iau, ți-u-iau), i̯ai̯ (tă-iai, tră-iai), i̯ei̯ (iei, miei), i̯ui̯! (rar, reg.), u̯ au̯ ! (engl. wow!), e̯ o̯a (leoar-că, pleoa-pă), i̯o̯a (a-ri-pioa-ră, i-ni-mioa-ră). Hiatul presupune alăturarea a două vocale care fac parte din silabe diferite ale aceluiași cuvânt (a-er, a-le-e, fi-in-ță, la-ur, po-e-zi-e, pă-un) sau din cuvinte diferite: mă ascultă, ne îndeamnă, se arată. În astfel de cazuri, se încearcă evitarea pauzei de rostire impuse de hiat prin legătura realizată de cratimă (se-arată) sau prin înlăturarea unei vocale (m-ascultă, ne-ndeamnă).

CORESPONDENȚA LITERE – SUNETE

În cuvintele în care apar grupurile de litere ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi, numărul literelor unui cuvânt nu coincide întotdeauna cu numărul sunetelor. Într-o silabă formată doar din aceste grupuri, i și e au valoare fonetică, îndeplinind rolul de vocale, ca în cuvintele: cer cine ger

čer ci-ne/ či-ne ğer

trei litere patru litere trei litere

trei sunete patru sunete trei sunete NOȚIUNI DE FONETICĂ

general

ge-ne-ral/ ğe-ne-ral

șapte litere

șapte sunete

ginere

gi-ne-re/ ği-ne-re

șase litere

șase sunete

chef

k'ef

patru litere

trei sunete

chemare

che-ma-re/ k'emare

șapte litere

șase sunete

ghem

g'em

patru litere

trei sunete

ghemotoc

ghe-mo-toc/ g'emotoc

opt litere

șapte sunete

ghiocel

ghi-o-cel/ g'iocel

șapte litere

șase sunete

Într-o silabă în care există și o altă vocală, sunetele e și i nu au valoare fonetică (valoare fonetică zero), literele fiind considerate doar litere ajutătoare: ceas

čas

patru litere

trei sunete

ceară

cea-ră/ čară

cinci litere

patru sunete

ciudă

ciu-dă/ čudă

cinci litere

patru sunete

chiar

k'ar

cinci litere

trei sunete

cheamă

chea-mă/ k'amă

șase litere

patru sunete

îngheață

în-ghea-ță/ îng'ață

opt litere

șase sunete

chiulangiu

chiu-lan-giu/ k'ulang'u

zece litere

șapte sunete

DUBLETE VOCALICE ȘI CONSONANTICE

a) Dubletele vocalice fac parte din silabe diferite, fiind vocale în hiat: con-tra-a-tac, su-pra-a-glo-me-rat, fi-in-ță, al-co-ol, a-le-e, i-de-e, cu-vi-in-ță, fi-in-ță, zo-o-lo-gi-e, a-tu-uri, re-zi-du-uri.  Vocale identice: aa (contraatac, supraaglomerat), ee (alee, idee, licee), ii (cuviință, ființă, știință), oo (alcool, zoologie), uu (atuuri, reziduuri).  Vocale diferite: ae (a-er), io (bi-o-lo-gi-e), iu (tri-unghi), ea (re-al), oe (po-et), ui (tă-mă-du-i) etc. Cuvântul fiică este singurul cuvânt în care cei doi i fac parte din aceeași silabă – fii̯-că (primul – ca vocală întreagă, al doilea – ca semivocală). Substantivele și adjectivele terminate la nominativ-acuzativ în doi i îi păstrează în aceeași silabă: co-pii̯, po-mii̯, pu- ii̯, fru-mo-șii̯, va-lo-ro-șii. Substantivele feminine terminate la genitiv-dativ în doi i au același comportament: fe-me-i̯i, fo-i̯i, o-i̯i, pă-ci̯i, stră-zi̯i, vă-i̯i, vo-ci̯i. Unele verbe de conjugarea a IV-a, terminate în i, care au la perfectul simplu doi i (-ii) păstrează și ele dubletul într-un diftong din ultima silabă: ci-tii̯, o-prii̯, por-nii̯, ve-nii̯. Același lucru se întâmplă la perfectul simplu cu patru verbe (a pustii, a se sfii, a prii, a înmii) care la infinitiv se termină în doi i: pus-ti-ii, sfi-ii, pri-ii, în-mi-ii. La cuvintele terminate cu trei i (ageamiii, chiulangiii, copiii, fiii, geamgiii, macagiii, propriii, zarzavagiii etc.), ultimii doi i fac parte din ultima silabă: a-gea-mi-ii, chiu-langi-ii, co-pi-ii, fi-ii, geam-gi-ii, ma-ca-gi-ii, pro-pri-ii, zar-za-va-gi-ii. 14

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

În aceste cuvinte, primul i face parte din rădăcina cuvântului, cel de-al doilea (semivocală) este desinență de plural, iar ultimul i (vocală) este articolul hotărât enclitic.

b) Dubletele consonantice fac parte din silabe diferite, atât în cuvintele primare (acces, ac-ci-dent, Isac-cea, oc-ci-dent, suc-ces), cât și în cele derivate (în-nop-ta, în-noi, inter-regn, in-ter-re-gi-o-nal, port-ta-bac, trans-si-be-ri-an, trans-sub-stan-ți-al). Consoanele duble din unele cuvinte împrumutate au același comportament în limba română (hobby – hob-by, addenda – ad-denda, allegro – alle-gro, pianissimo – pia-nis-si-mo, grosso modo – gros-so mo-do). Consoanele duble alăturate se regăsesc, firesc, în cuvintele monosilabice (gauss, loess, watt), precum și în cuvintele împrumutate fără adaptări (curriculum – cu-rri-cu-lum, mezzosoprană – me-zzo (cit. țo) – so-pra-nă).

CUVINTE ȘI NUMĂR DE SILABE

După numărul de silabe pe care le conțin, cuvintele limbii române sunt:  monosilabice (o silabă): a, tu, doi, mai, calm, text;  bisilabice (două silabe): ca-să, floa-re, soar-tă, vor-bă;  trisilabice (trei silabe): pa-să-re, al-bas-tru, în-vă-țat;  polisilabice (mai mult de trei silabe): în-vă-ță-cel, i-re-pro-șa-bil, ne-cu-nos-cu-tu-lui, ne-re-cu-nos-că-to-ru-lui. DESPĂRȚIREA ÎN SILABE (SILABAȚIA)

1. (o consoană) ma-mă a) Atunci când o consoană se află între două vocale, aceasta trece în silaba următoare: ca-să, pă-du-re, u-ti-li-za-re, re-ce, ve-cin, po-diș, a-fiș, le-ge, o-lea-că, lu-nă, soa-re, ra-zei. b) Dacă înaintea consoanei sau după ea se află un diftong sau un triftong, consoana trece în silaba următoare: pâi-ne, stro-pea-lă, cre-ioa-ne. (Atât diftongul, cât și triftongul se comportă ca un singur sunet, vocala). c) Litera x este considerată ca o singură consoană și trece în silaba următoare atunci când se află între două vocale: a-xă, e-xa-men, e-xer-ci-țiu. d) Grupurile de litere ch, gh (urmate de e sau i) notează, față de alte situații câte o singură consoană. k', g'; de aceea, cuvintele în care apar se despart astfel: u-re-che, a-chi-tat, le-ghe, o-ghial. 2. (două consoane) mun-te a) c-c Atunci când două consoane se află între două vocale, prima consoană trece în silaba dinainte, iar a doua în silaba următoare: ar-că, ar-tist, un-ghi-e, ic-ni, tic-sit, ac-tiv, caf-tan, mul-te, în-ger, lun-git, un-gher, în-ghi-ți, mun-te, as-cet, is-che-mi-e, as-chi-mo-di-e, as-tăzi. NOȚIUNI DE FONETICĂ

b) -cc Dacă prima consoană este: b, c, d, f, g, h, p, t ori v, iar a doua consoană este l ori r, cele două consoane vor face parte din aceeași silabă: o-braz, co-dru, a-flu-ent, a-fri-can, a-gra-fa, su-ple-țe, pa-tru, co-vrig, e-vla-vi-e, o-blon, a-cla-ma, a-cru, Co-dlea, a-fla, A-fri-ca, a-glu-ti-nant, a-gro-nom, pe-hli-van, po-hrib, su-plu, cu-pru, a-tlet etc. 3. (trei, patru consoane) a s-tr u, co n- str uc-ți-e, scu lp-t or a) ~c-cc Atunci când trei sau mai multe consoane se află între vocale, prima consoană rămâne la silaba dinainte, iar celelalte două trec la silaba următoare: as-tru, mon-stru. b) cc-c În cazul grupurilor lpt, mpt, nct, ncț, ncș, ndv, rct, rtf, stm, despărțirea se face după a doua consoană din grup: sculp-tu-ră, somp-tu-os, linc-șii, func-ți-e, arc-tic, jert-fă, ast-ma-tic, sculp-tor, re-demp-ți-u-ne, punc-taj, punc-ți-e, sand-vici, arc-tic, a st-m a-tic etc. 4. (hiat) a-e r, pl o-uă a) Atunci când două vocale se află în hiat, acestea formează silabe diferite: a-e r, po-e-zi-e. b) Atunci când o vocală este urmată de un diftong sau de un triftong, despărțirea se face înaintea acestora: plo-uă, le-oai-că, fra-ier, su-iau, du-ios, stea-ua, le-oa i-că , pl o-uă .

Silabele

Regula

bi-no-clu/bin-o-clu

1-a

a-nes-te-zic/an-es-te-zic

1-a

bi-o-psi-e

4-a

an-tarc-tic/ant-arc-tic

3-b

bi-o-sfe-ră

4-a

an-te-braț

2-a

boj-deu-că

2-a

an-to-nim

2-a

ca-lei-do-scop

1-a

a-ple-ca-re

2-b

ca-nión

1-a

a-pre-ci-e-re

2-b

cer-no-ziom

1-a

a-ri-pioa-ră

1-a

chi-hlim-bar

2-b

ar-tist

2-a

ast-ma-tic

3-b

chin-te-sen-ță/ chint-e-sen-ță

1-a

as-tu-pa/a-stu-pa

2-a

chior

1-a

a-tlas

2-b

chioșc

1-a

a-tlet

2-b

chi-u-ia-lă

1-a

a-trac-tiv

2-b

chiul

a-xă

1-a

chiu-lan-gioai-că

1-a

a-xi-o-mă

1-a

ci-a-nu-ră

4-a

banc-no-tă/ban-cno-tă

3-b

cio-ban

1-a

băr-bie-rit

2-a

co-a-li-ți-e

4-a

bâ-tlan

2-b

Co-dlea

2-b

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

co-e-fi-ci-ent

1-a

func-ți-e

3-b

co-niac

1-a

func-ți-o-nar

3-b

con-stant

3-a

fu-ni-gel

1-a

con-struc-tor

3-a

ge-nun-chi-e-ră

1-a

con-tras-tiv

3-a

ge-o-gra-fi-e

4-a

co-vrig

2-b

gi-ros-cop/gi-ro-scop

1-a

cre-ioa-ne

4-b

glau-com

1-a

croa-zi-e-ră

4-a

ho-lo-caust

1-a

de-ca-tlon

2-b

ia-nu-a-ri-e

1-a

de-lin-cvent

3-a

i-de-al

1-a

des-pre/de-spre

3-a

im-pre-si-o-nant

3-a

de-ze-chi-li-bru/ dez-e-chi-li-bru

1-a

i-na-bor-da-bil/ in-a-bor-da-bil

1-a

de-zin-sec-ți-e/ dez-in-sec-ți-e

1-a

i-nau-gu-ra/ in-au-gu-ra

1-a

di-ag-nos-tic/ di-a-gnos-tic

4-a

i-ne-dit/in-e-dit

1-a

i-ne-fa-bil/in-e-fa-bil

1-a

din-spre

2-a

i-ne-xo-ra-bil

1-a

di-op-tri-e

4-a

in-fa-i-li-bil

2-a

e-cu-a-to-ri-al

1-a, 4-a

i-no-cen-ță

1-a, 2-a

ec-ze-mă

2-a

i-o-ni-za-re

4-a

e-lu-ci-da

1-a

e-rați

1-a

i-o-nos-fe-ră/ i-o-no-sfe-ră

2-a, 4-a

e-xa-men

1-a

în-gri-jit

1-a

e-xem-plu

1-a, 3-a

ja-guar

1-a

e-xer-ci-țiu

1-a

jert-fă

3-b

ex-pli-ca-ți-e

3-a

jus-ti-ți-a-bil

2-a

ex-po-zi-ți-e

2-a

le-an-dru

4-a

ex-pre-si-o-nism

3-a

le-oai-că

4-b

ex-tem-po-ral

2-a

leoar-că

1-a, 2-a

ex-tin-de-re

2-a

linc-șii

3-b

ex-trac-ți-e

3-a

lin-gvist

3-a

fe-reas-tră

1-a

ma-chiaj

1-a

fra-u-du-los

1-a

ma-chi-aj

1-a, 4-a

fre-ca-re

1-a

ma-ha-la-gioai-că

1-a

fruc-tu-os

2-a

mau-so-leu

1-a

fu-moar

1-a

mer-geau

2-a NOȚIUNI DE FONETICĂ

mij-loc

2-a

re-per-cu-si-u-ne

1-a

mo-no-crom

1-a

re-zo-lu-ți-e

1-a

mo-no-clu/mon-o-clu

1-a, 2-b

sanc-tu-ar

3-b

mun-te

2-a

sand-vici

3-b

ne-vâr-stnic/ne-vârst-nic

3-a

sa-vant-lâc

3-b

ni-cio-da-tă//nici-o-da-tă

1-a

sa-xo-fon

1-a

o-ca-zi-o-nal

1-a

sculp-tu-ră

3-b

onc-tu-os

3-b

sfinc-șii

3-b

pa-no-ra-mă/ pan-o-ra-mă

1-a

si-es-tă

4-a

pa-șop-tist/paș-op-tist

2-a

sim-bri-aș

3-b

pa-tron

1-a

som-nam-bul/ somn-am-bul

2-b

pau-pe-ri-za-re

1-a

somp-tu-os

3-b

pă-mân-tiu

1-a, 2-a

pe-ce-tlu-i

2-b

su-bal-tern/ sub-al-tern

2-b

pe-di-a-tru

4-a

su-biect

1-a

pe-hli-van

2-b

su-biec-ti-vi-ta-te

1-a

pen-ta-tlon

2-a, 2-b

su-plu

2-b

pe-remp-to-riu

3-b

și-fo-ni-er

4-a

pia-țe-tă

1-a

șop-ti-re

2-a

piu-ne-ză/pio-ne-ză

1-a

șo-ri-cioai-că

1-a, 4-a

pleoa-pă

1-a

ta-xi

1-a

por-ta-vi-on/port-a-vi-on

2-a

tic-sit

2-a

post-be-lic

3-b

tran-sal-pin/trans-al-pin

2-a

pre-fă-cut

1-a

trif-tong/tri-ftong

2-a

pre-pon-de-rent

1-a

tro-tuar

4-a

pro-de-can

1-a

u-crai-nean

1-a

pro-hi-bit

1-a

un-ghi-e

1-a

pros-pe-ri-ta-te

2-a

unt-de-lemn

3-b

psi-hi-a-tru

1-a

vâr-stnic

3-a

punc-taj

3-b

xi-lo-fon

1-a

re-cord-man

3-b

zglo-biu

1-a

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

ACCENTUL Prin accent se înțelege intensitatea mai mare cu care se rostește silaba unui cuvânt sau un cuvânt într-un enunț. În interiorul silabei numai vocala poate fi accentuată. În limba română accentul nu se marchează grafic și nu are o poziție fixă; el poate fi pus pe oricare dintre silabele cuvântului. Pentru a identifica silaba accentuată, numărarea silabelor se face începând de la sfârșitul cuvântului. Clasificarea accentelor după poziția în cuvânt: a) pe ultima silabă (accent oxiton): a-șá, cân-tá, Cor-nél, pal-tón; b) pe penultima silabă (accent paroxiton): că-mí-lă, cu-lé-ge, iu-bí-re, mă-soá-ră, com-bí-nă; c) pe antepenultima silabă (accent proparoxiton): as-cún-de-re, de-scrí-e-re, ro-mán-ti-că, su-ró-ri-le, sú-ne-te; d) pe oricare altă silabă a cuvintelor polisilabice: pré-pe-li-ță (accent pe silaba a patra), nó-uă-spre-ze-ce (accent pe silaba a cincea). În cuvintele polisilabice pot fi identificate două accente – unul principal și unul secundar: à-u-to-im-pú-ne-re, bù-nă-vo-ín-ță, èx-tra-ga-lác-tic, rà-dio-di-fu-zi-ú-ne, sù-pra-re-a-lísm. (În aceste exemple, accentul principal este cel de-al doilea, cel aplecat spre dreapta. În general, în cuvintele formate prin derivare sau compunere accentul principal se pune pe cuvântul de bază.)

5 Accentul mobil

În unele cuvinte, accentul poate cădea pe silabe diferite, în funcție de opțiunea vorbitorului sau pentru a diferenția sensurile cuvintelor omografe: a) Fără modificarea sensului cuvintelor: ántic-antíc, fírav-firáv, gíngaș-gingáș, íntim-intím, jílav-jiláv, penúrie-penuríe, profésor-profesór, súntem-suntém, tráfic-trafíc. b) Pentru diferențierea cuvintelor omografe: ácele-acéle, castánii-castaníi, colónie‑coloníe, compánie-companíe, cópii-copíi, diréctor-directór, móbilă-mobílă, tórturi‑tortúri, úmbrele-umbréle, véselă-vesélă, vóia-voía, zóri-zorí. ALTERNANȚELE FONETICE

Alternanțele fonetice sunt transformări ale sunetelor aceluiași cuvânt în cursul flexiunii. a) Alternanțe vocalice: barcă-bărci, barză-berze, cămașă-cămăși, cireașă-cireșe, creion-creioane, fată-fete, floare-flori, geană-gene, iarnă-ierni, masă-mese, negru-neagră, pană-pene, piatră-pietre, soare-sori, soră-surori, vatră-vetre. b) Alternanțe consonantice: adus-aduși, brad-brazi, broască-broaște, crud-cruzi, fix-ficși, frate-frați, livresc-livrești, muscă-muște, octet-octeți, poet-poeți, ud-uzi, urc-urci, urs-urși. c) Alternanțe mixte. Uneori alternanțele vocalice se produc simultan cu alternan țele consonantice: carte-cărți, coadă-cozi, băiat-băieți, bucată-bucăți, poartă-porți, stradă-străzi, văd-vezi. NOȚIUNI DE FONETICĂ

INTONAȚIA

Intonația este o caracteristică suprasegmentală specifică doar limbajului oral care constă în rostirea diferită a unuia sau a mai multor cuvinte dintr-un enunț. Dacă accentul se referă la o singură silabă, intonația poate afecta, pe rând sau simultan, mai multe cuvinte ale enunțului. La realizarea intonației concură mai multe elemente (înălțimea, intensitatea, timbrul, melodicitatea vocii, durata sau pauzele rostirii) care alcătuiesc contururile intonaționale. 5 Contururile intonaționale

După contururile intonaționale, în limba română (ca și în multe alte limbi) pot fi distinse trei intonații fundamentale: a) neutră sau inițială: Maria citește o carte. b) ascendentă, de tensiune sau interogativă: Maria citește o carte? c) descendentă, de destindere sau imperativă: Maria, citește o carte! Elementele componente ale conturului intonațional pot dezvolta mai multe realizări pentru fiecare dintre cele trei variante. Iată, spre exemplificare, posibilitățile de realizare intonațională a unui cunoscut vers eminescian: Intonație neutră (inițială) Voi sunteți urmașii Romei. Voi sunteți urmașii Romei. Voi sunteți urmașii Romei. Voi sunteți urmașii Romei. Intonație ascendentă (interogativă) Voi sunteți urmașii Romei? Voi sunteți urmașii Romei? Voi sunteți urmașii Romei? Voi sunteți urmașii Romei? Intonație descendentă (exclamativă) Voi sunteți urmașii Romei! Voi sunteți urmașii Romei! Voi sunteți urmașii Romei! Voi sunteți urmașii Romei!

De la aparenta neutralitate, la ironie și sarcasm, care dintre variantele de mai sus exprimă mai aproape de adevăr intențiile poetului? Capacitatea de observare și exploatare a resurselor intonaționale ale unui enunț este izvorul din care se nutresc oratoria și arta actoricească.

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

ORTOGRAFIE ȘI ORTOEPIE orto- < fr. ortho- < gr. orthos (όρθός ) = „drept, corect, conform cu”. grafie < fr. graphie, it. grafia; gr. γραφή = „scris, scriere”. epos < gr. ἔπος (cuvânt) = „rostire, vorbire”. ortografie (< lat. orthographia < gr. ὀρθογραφία (orthographia) = „scriere corectă”. ortoepie < gr. ὀρθοέπεια = „vorbire corectă”.

A. Scriere și pronunție 1. Litera e, pronunțată ca atare la începutul, în interiorul sau la sfârșitul cuvintelor (elev, carte, fete), se pronunță ie în următoarele situații: ieṷ, el – ̯ iel; ea – ̯ ia; ei – ̯ iei̯; ele – ̯ iele;  înaintea unor pronume personale: eu – ̯ ieste; eram – ̯ ieram; erați – ̯ ierați;  în cazul unor forme ale verbului a fi: este – ̯ erau – ̯ ierau;  în cazul demonstrativelor de identitate și de depărtare, la feminin singular: fata aceea – fata acei̯a; aceeași fată – acei̯ași fată. 2. Litera x se pronunță:  cs în majoritatea situațiilor: ax – acs, Xenia – Csenia, xilofon – csilofon, extemporal – ecstemporal, fix – fics, pix – pics, sufix – sufics, text – tecst;  gz când se află între două vocale: exact – egzact, exemplu – egzemplu, exist – egzist, examen – egzamen. 3. Litera o se pronunță ca vocală plenisonă în cuvinte ca doi, om, pom, dar u în cuvinte care încep cu diftongul oa: oaie – uaie, oală – uală, oameni – uameni, oare – uare, oarecare – uarecare, oază – uază etc. Înainte de consoanele b și p se scrie m:  ambiție – amplu, combina – compunere, îmbuna – împacheta. 4. După ș și j:  aflate în rădăcina cuvintelor (a așeza, a dojeni, a înșela, a ședea) se scrie cu a: așază, dojană, înșală, șade.  la sfârșitul rădăcinii (Dolj, a mânji, a sfârși, a căptuși, a tânji) se scrie cu ea: doljean, mânjea, sfârșea, căptușea, tânjea. 5. Se scriu cu s: disident, disloca, disjunge, sesiza, trăsnet. 6. Se scriu cu cs: cocs, facsimil, îmbâcsit, micsandră, rucsac, ticsit, vacs. 7. Se scriu cu cz substantivul eczemă și adjectivul eczematos. 8. Substantivele și adjectivele masculine terminate în x, fac pluralul în cși: anex – anecși, fix – ficși, linx – lincși, ortodox – ortodocși, prolix – prolicși. 9. Numele unor personalități se scriu așa cum au dorit acestea: Alecsandri, Bolliac, Kogălniceanu, Negruzzi, Pann, Philippide, Quintus, Rosetti, Russo, Sturdza, Tonitza, Varlaam. O R TO G R A F I E Ș I O R TO E P I E

ACCENTUARE Forme corecte

Forme incorecte

Forme corecte

Forme incorecte

adío

ádio

editór

edítor

adultér

adúlter

încotró

încótro

agóră

ágoră

leșín

léșin

amnistíe

amnístie

matúr

mátur

avárie

avaríe

ostróv

óstrov

bolnáv

bólnav

prevedére

prevédere

caractér

carácter

rádar

radár

Carrefoúr (Carfúr)

Cárrefour (Cárfur)

redáctor

redactór

revízor

revizór

colibrí

colíbri

rúcsac

rucsác

cúmul

cumúl

scrutín

scrútin

dóctoriță

doctoríță

simból

símbol

dușmán

dúșman

taxí

táxi

FORME FLEXIONARE

Corecte

Incorecte

Corecte

Incorecte

așază

așează

patriot – patriotă

patrioată

barem – bareme

baremuri

petic

petec

baroc – barocă

baroacă

psiholog – psihologă

psiholoagă

biolog – biologă

bioloagă

buhai – buhaie

buhaiuri

purice – purici

purece/ pureci

catren – catrene

catrenuri

rucsac – rucsacuri

rucsaci

econom – econoamă

economă

edem – edeme

edemuri

sanda – sandaua

sandală – sandala

filolog – filologă

filoloagă

glaucom – glaucoame

glaucomuri

simptom – simptome

simptoame/ simptomuri

hematom – hematoame hematomuri

sindrom – sindroame

sindromuri

înșală

înșeală

sistem – sisteme

sistemuri

livresc – livrescă

livrească

șade

șede

menuet – menuete

menueturi

șale

șele

parbriz – parbrize

parbrizuri

văgăună – văgăuni

văgăune

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

DESPĂRȚIREA LA CAPĂT DE RÂND

În cazul scrierii de mână, suntem adesea nevoiți să recurgem la despărțirea unui cuvânt la sfârșit de rând. Pentru corectitudinea lucrării noastre, e nevoie să ținem seama de regulile ortografice. 1. Nu se despart la sfârșit de rând: a) Cuvintele monosilabice: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . dans ... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . dans ... b) Secvențele care nu sunt silabe: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . pronumelui ... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . compunere... c) Cuvintele a căror ultimă silabă este formată dintr-o singură vocală: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Maria ... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . alee ... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . a pecetlui ... d) Abrevierile scrise legat (UNESCO, CFR): . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . UNESCO ... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . UNESCO ... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . CFR ... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . CFR ... e) Numele proprii de persoane: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Popescu... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Popescu... f) Derivatele scrise cu cratimă (CFR-ist): . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . CFRist... g) Numeralele ordinale scrise cu cifre și litere: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . a V-a ... O R TO G R A F I E Ș I O R TO E P I E

h) Nu se așază cratima la început de rând, chiar dacă despărțirea în silabe este corectă: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . pronu -melui ... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . compune -re ... 2. Nu se despart în rânduri diferite: a) Prenumele de numele sau de inițialele numelui de familie: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Mihai Eminescu … . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . M. Eminescu … b) Termenii care includ abrevieri: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5 km … . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . art. 5… 3. Se pot scrie pe rânduri diferite: a) Abrevierile pentru numele generice: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . F. C. Argeș … b) Numele proprii din componența acestora: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Fotbal Club Argeș … TEHNOREDACTAREA COMPUTERIZATĂ

Câteva reguli 1. Pentru estetica paginii tipărite, se va evita, pe cât posibil, scrierea cratimei ca ultim semn la sfârșit de rând. (Programele de redactare au opțiunea „cratimă neseparatoare”. Eliminarea „codițelor” de la capetele rândurilor se poate realiza cu o singură comandă pentru un text oricât de lung (chiar sute de pagini). 2. Cuvintele monosilabice, ultima silabă a unui cuvânt, abrevierile, numeralele, precum și numele proprii nu se despart la sfârșit de rând. 3. Semnele de punctuație (punctul, punctul și virgula, virgula, două puncte, punctele de suspensie, semnul întrebării, semnul exclamării, ghilimelele) se pun lângă cuvânt, fără blanc. 4. După semnele de punctuație se lasă un spațiu liber (blanc). 5. Apostroful se pune înainte în cazul cifrelor (’89), sau după cuvânt (Dom’ profesor), fără blanc (spațiu liber, pauză). 6. Linia de dialog [—] și cratima [-] nu vor fi identice. (Aceste semne vor fi preluate distinct din meniul programului de redactare.) 24

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

7. Alinierea stânga-dreapta este cea mai utilizată, dar ține de opțiunea fiecărui autor să așeze textul doar la stânga, la dreapta sau pe centrul paginii. Semnele de punctuație și de ortografie (tablou sintetic) Punctuație Punctul [.] Plouă[.]

Ortografie Punctul

 În abrevieri: etc., ian., nr., dr., M. Eminescu, C.F.R.

 În locuțiuni: cu chiu, cu vai.  În interjecții: cioc, cioc; boc, boc.  În cuvinte repetate: doar, doar;

Virgula [,] Culegem mere[,] pere[,] prune. Ori pleci[,] ori rămâi.

Virgula

Linia de pauză [–] El [–] o umbră de om.

Linia de pauză

americano – sud-corean; sud – sud-est

Cratima [-] 1. silabe: car-te; 2. repetiții: poc-poc; 3. expresii: prim-plan; 4. numerale: doi-trei; 5. distanțe: Iași-Brașov.

Cratima

1. Unește, în pronunție, două cuvinte cu statut morfologic diferit într-un singur cuvânt: s-au < se au. 2. Desparte, grafic, cele două cuvinte. 3. Evită hiatul: se au. 4. Marchează, uneori, căderea unei vocale (elidare sau afereză): într‑un < între un – elidare; să-l < să îl – afereză. 5. În poezie, contribuie la realizarea ritmului și a măsurii versurilor.

Semnul întrebării [?] Cine o fi plecat[?]

Apostroful ’89, dom’, five o’clock [']

Semnul exclamării [!] Bravo!

Bara oblică [/]

mai, mai.

Punctul și virgula [;] Blancul Ne întâlnim; ne punem de acord.

km/h, m/s, c/val Spațiul dintre cuvinte

Două puncte [:] Am înțeles: ai renunțat. Ghilimelele [„…”] [«…»] „A fost ca niciodată.” Linia de dialog [—] — Ai și venit? Parantezele (...) […] Căci amândoi vom fi cuminți (...) Punctele de suspensie […] Porni Luceafărul. Creșteau...

Din tabloul de mai sus se poate observa că punctul, virgula, linia de pauză și cratima pot fi și semne de punctuație și semne de ortografie. Pe coloana din stânga sunt prezentate semnele de punctuație. O R TO G R A F I E Ș I O R TO E P I E

SEMNELE DE PUNCTUAȚIE ȘI DE ORTOGRAFIE SEMNELE DE PUNCTUAȚIE Punctul [.]

1. Ca semn de punctuație, marchează: a) sfârșitul unei propoziții sau al unei fraze; b) o pauză în rostire între propoziții sau fraze. Transpira abundent, ca de obicei[.] Își tot ștergea fruntea și fața cu o mare batistă albă, pe care o strângea în pumnul lui mare și solid[.] Nu-și scosese, totuși, haina festivă, cravata festivă[.] (Norman Manea, Întoarcerea huliganului)

2. Ca semn de ortografie, se folosește în cazul abrevierilor (abreviere = prescurtare): C.F.R. – Căile Ferate Române, pg. sau pag. – pagina, op.cit. – opera citată, adj. – adjectiv, pl. – plural. În aceste cazuri, punctul nu marchează nici sfârșitul unor propoziții sau fraze, nici pauzele corespunzătoare de rostire, ci doar absența unor litere/sunete la care s-a renunțat. Nu se pune punct: a) după titluri; b) după simbolurile din diversele domenii ale științelor și tehnicii și ale punctelor cardinale (O – oxigen, H – hidrogen, Au – aur, m – metru, kg – kilogram, l – litru, km – kilometru, A – Amper, V – Volt, N – Nord, S – Sud, E – Est, V – Vest); c) între literele de pe plăcuțele de înmatriculare ale autovehiculelor (AR – Arad, BV – Brașov, SV – Suceava, VL – Vâlcea).

Semnul întrebării [?]

Marchează: intonația interogativă într-o propoziție sau într-o frază: — Și altceva[?] Cine-i în cameră, când se mișcă cineva? (Norman Manea, Întoarcerea huliganului) Semnul exclamării [!]

Marchează: 1. intonația exclamativă a unei propoziții sau a unei fraze: — ...Dacă mă scol acum la tine, aici rămâi, în șanț[!] (Marin Preda, Moromeții)

2. imperativul: — Ia tăceți[!] […] Tăceți din gură[!] (Marin Preda, op.cit.) 26

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

3. vocativul: 4. o interjecție:

Domnilor[!]... Onorabili cetățeni[!]... Fraților[!]... (I.L. Caragiale, O scrisoare pierdută) Ah[!] – zise unul – spuneți că-i omul o lumină Pe lumea asta plină de-amaruri și de chin? (Mihai Eminescu, Împărat și proletar)

5. înlocuirea replicilor date prin gesturi și mimică: Tocmai în clasa întâia, firește, zice negustorul. Mie, ce să-ți spui? mi-e frică al dracului. Mi se‑ntâmplă câteodată să am sume mari cu mine... bunioară ca acuma... [!]... Glumă e să mă arză odată cu o avere de om. — ...[!!!] (I.L. Caragiale, Accelerat no. 17) Când comunicarea are atât nuanțe interogative, cât și exclamative, se folosesc ambele semne: — Ai ajuns atât de repede[!?] Virgula [,]

a) În propoziție, desparte: 1. părțile de propoziție de același fel (subiecte, atribute, nume predicative, complemente de același fel): Vin țânțarii lăutarii, gândăceii, cărăbușii... (Mihai Eminescu, Călin – File din poveste)

2. apoziția de restul propoziției:

Prietena mea, Alina, pleacă în tabără.

3. vocativul de restul comunicării: Alina, fii atentă! 4. adverbele de afirmație și de negație de restul comunicării: Da, cred că am înțeles. 5. interjecțiile de restul comunicării: Ei, ce veste ne mai aduci de pe la târg? 6. cuvintele și construcțiile incidente: Se vedea că, mulțumită muncii sale îndelungate, dobândise multe deprinderi. 7. conjuncțiile concluzive (așadar, deci, prin urmare): Așadar, ne-am înțeles. 8. construcțiile gerunziale: Fiind bolnav, a lipsit de la școală. 9. intercalările dintre subiect și predicat: Eu, Doamne iartă-mă, nu-mi amintesc. 10. autorul de titlul operei: (Mircea Eliade, Șarpele) b) În frază: 1. marchează raportul de juxtapunere (alăturare) a propozițiilor de același fel: Apoi s-a întors, s-a răzgândit. 2. desparte propozițiile incidente de restul frazei: Își amintea, ori de câte ori trecea pe acolo, de întâmplarea aceea. S E M N E L E D E P U N CT U AȚ I E Ș I D E O R TO G R A F I E

3. desparte unele subordonate de regentele lor: Era atât de obosit, încât abia se ținea pe picioare. 4. desparte unele subordonate de regentele lor, atunci când le precedă: Dacă te hotărăști[,] spune-mi. 5. desparte vorbirea directă de vorbirea indirectă: — Eu te cred, îi zise acesta zâmbind. Punctul și virgula [;]

Punctul și virgula este un semn de punctuație care: 1. apare numai în frază: Omul cinstit este discret; vede cusururile altora, dar nu vorbește niciodată despre ele. 2. marchează o pauză în rostire mai mare decât virgula și mai mică decât punctul; 3. apare, de obicei, în frazele lungi, pentru a clarifica enunțul; 4. are valoare stilistică, în sensul că adesea poate fi înlocuit de virgulă sau chiar de punct. Rămâne la aprecierea autorului dacă folosește acest semn sau nu. Două puncte [:]

Anunță: 1. vorbirea directă: Și-i zise-ncet: — Încă de mic Te cunoșteam pe tine... (Mihai Eminescu)

2. reproducerea unor zgomote sau sunete: Deodată se aude la ușă: miau, miau. 3. o enumerare: ...Că și eu trimite-voi Ce-i mai mândru pe la noi[:] Oastea mea cu flamurile, Codrul și cu ramurile, Coiful nalt cu penele, Ochii cu sprâncenele... (Mihai Eminescu)

4. o explicație: Vorba zice: „fugi încolo”, râsul zice: „vino-ncoace!” (Mihai Eminescu)

5. o concluzie sau o consecință: Vecinic este numai râul: râul este Demiurg. (Mihai Eminescu) 28

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

Ghilimelele (semnele citării) [„ ”]

Ghilimelele sunt semne grafice care marchează: 1. reproducerea întocmai a unui text spus sau scris de cineva: El tușește, își încheie haina plină de șireturi: — „Să iertați, boieri, ca nunta s-o pornim și noi alături”. (Mihai Eminescu)

2. se așază la începutul și la sfârșitul textului reprodus (ca în exemplul de mai sus): Există situații în care se folosește așa-zisul „citat în citat”. În astfel de situații se folosesc două rânduri de ghilimele. Acestea pot fi identice, dar, pentru o mai ușoară orientare a cititorului, se alege a fi diferite. Iată următoarele versuri din Eminescu: „El tușește, își încheie haina plină de șireturi:/ – «Să iertați, boieri, ca nunta s-o pornim și noi alături»”.

Linia de dialog și de pauză [—] [–]

Unul și același semn, folosit în poziții diferite, atât în interiorul propoziției, cât și în interiorul frazei. 1. Linia de dialog marchează:  vorbirea directă a unuia sau a mai multor persoane/personaje: — Tu ești Mircea? — Da-mpărate... (Mihai Eminescu) În cazul a două sau mai multe persoane/personaje vorbim de dialog. 2. Linia de pauză delimitează, atât în propoziție, cât și în frază: a) cuvintele și construcțiile incidente: Ah! cum nu sunt [–] ea strigă [–] o pasăre măiastră... (Mihai Eminescu) b) apozițiile explicative: Atunci el cu o privire nălucirea i-ar discoasă Cum că ea [–] frumoasa fată [–] a ghicit că e frumoasă. (Mihai Eminescu) c) intervenția autorului: — Așa cred eu [–] zise el în cele din urmă. d) comparații explicative: Toate erau cum spusese el [–] vraiște. Parantezele ( ) [ ]

Parantezele pot fi rotunde ( ) sau drepte [ ] și: 1. introduc un adaos, o lămurire, o explicație, o precizare considerată de autor ca necesară. Acest adaos poate fi un cuvânt, o expresie, o propoziție sau chiar o frază. S E M N E L E D E P U N CT U AȚ I E Ș I D E O R TO G R A F I E

2. includ numele autorului și opera din care s-a citat, ca în exemplele de mai jos: Luasem parte (fără a mă acoperi de glorie) la recentele războaie din Egipt, pe țărmul Mării Roșii... Am visat că un râu din Tesalia (în apele căruia îi dădusem drumul peștișorului de aur) venea să mă răscumpere. (Jorge Luis Borges, Nemuritorul) Punctele de suspensie [...]

Marchează: 1. suspendarea sau întreruperea comunicării: A aflat toată lumea de dragostea aceasta... O păstrau pentru o partidă bună, mai știu eu ce... (Mircea Eliade, Maitreyi)

S-a întâmplat un joc... O farsă... Apoi încă ceva... Căpitanul Manuilă... Dorina... șarpele... (Mircea Eliade, Șarpele)

2. suprimarea unei părți din textul reprodus, atunci când acesta este preluat ca citat: „Căci amândoi vom fi cuminți [...] Vei pierde dorul de părinți Și visul de luceferi”. (Mihai Eminescu)

Textul complet este: Căci amândoi vom fi cuminți, Vom fi voioși și teferi, Vei pierde dorul de părinți Și visul de luceferi. 3. delimitează secvențele diferite ale unui text în versuri sau în proză: Căci amândoi vom fi cuminți, Vom fi voioși și teferi, Vei pierde dorul de părinți Și visul de luceferi. [...] Porni luceafărul. Creșteau În cer a lui aripe, Și căi de mii de ani treceau În tot atâtea clipe. (Mihai Eminescu, Luceafărul) 30

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

4. reluarea unei comunicări întrerupte, când se află la începutul frazei: — Aici e tot misterul jocului, râse Andronic. Controlul, arbitrul... „— ...Și trebuie să fugiți câte unul singur, în cât mai multe direcții, adăugă Andronic.” (Mircea Eliade, Șarpele)

SEMNELE DE ORTOGRAFIE apostroful, cratima, bara oblică, blancul, linia de pauză, punctul, virgula

Semnele propriu-zise de ortografie sunt: apostroful și cratima. Apostroful în exclusivitate, iar cratima cu preponderență, întrucât aceasta poate fi uneori semn de punctuație. Acestora li se adaugă bara oblică, blancul și, în funcție de context, unele semne de punctuație: linia de pauză, punctul, virgula. Apostroful [']

Apostroful este singurul semn de ortografie exclusiv. 1. Marchează: a) absența unor cifre în exprimarea anilor: ’48, ’44, ’89 (în loc de 1848, 1944, 1989); b) absența unor sunete de la începutul, sfârșitul sau din interiorul unor cuvinte: ’nainte (înainte), dom’le (domnule), făr’ de (fără de). 2. Se regăsește în: a) unele cuvinte sau expresii împrumutate: five o’clock b) nume proprii străine: D’Artagnan, O’Neill; c) nume de firme: McDonald’s. Cratima [-] (liniuța de unire și de despărțire)

Cratima este preponderent semn de ortografie, dar uneori se folosește și ca semn de punctuație. A. Ca semn de ortografie: 1. Unește, în pronunție, două cuvinte cu statut morfologic diferit într-un singur cuvânt. 2. Desparte, grafic, cele două cuvinte. 3. Evită hiatul. 4. Marchează, uneori, căderea unei vocale (elidare sau afereză: într-un < între un – elidare; să-l < să îl – afereză). 5. În poezie, contribuie la realizarea ritmului și a măsurii versurilor.

În construcția s-au din „Ei s-au plimbat prin parc.” se întâlnesc pronumele reflexiv se și verbul auxiliar a avea. În absența cratimei, construcția ar fi fost se au, iar propoziția „Ei se au plimbat prin parc”. Așadar, într-o astfel de construcție sunt evidente primele trei funcții ale cratimei, dar și cea de-a patra, elidarea vocalei e. Construcții similare: v-am spus, s-a văzut, într-o oră, să-nveți, să-l asculți, s-asculți. Din aceste exemple se poate observa că poate fi suspendată1 vocala aparținând oricăruia 1. Căderea vocalei de la sfârșitul unui cuvânt se numește elidare, iar căderea vocalei de începutul cuvântului poartă numele de afereză.

S E M N E L E D E P U N CT U AȚ I E Ș I D E O R TO G R A F I E

dintre cele două cuvinte care se întâlnesc. În general, sunt suprimate vocalele mai închise, aparentele excepții având o explicație istorică. Cea de-a patra funcție nu apare întotdeauna. Astfel, în structuri de tipul: Ne-am întors repede.; Le-ar prinde bine.; Întorsu-te-ai? sunt prezente doar primele trei funcții. În astfel de situații, rolul cratimei este acela de a evita hiatul (pauza de rostire la întâlnirea a două vocale aparținând unor silabe sau cuvinte diferite: „Ne am întors repede.”).

B. Ca semn de punctuație, cratima se folosește: 1. la despărțirea în silabe; 2. în repetiții; 3. în interiorul unor expresii; 4. între două numerale; 5. pentru a marca limitele unor distanțe.

1. la despărțirea în silabe: mau-so-leu, șco-lar, ar-bi-tru, con-sec-vent, punc-taj, func-ți-e, jert-fă, drept-unghi. 2. în repetiții: Adormind de armonia Codrului bătut de gânduri, Flori de tei deasupra noastră Or să cadă rânduri-rânduri. (Mihai Eminescu, Dorința)

3. în interiorul unor expresii: ici-colo, calea-valea, târâș-grăpiș, sud-est, prim‑plan, redactor-șef, du-te-vino, așa-zis, nou-născut; 4. între două numerale: doi-trei, cinci-șase, opt-nouă, zece-douăzeci, trei-patru sute; 5. pentru a marca limitele unor distanțe: Iași-Brașov, București-Suceava, Constanța-Oradea. Bara oblică [/] este semnul de ortografie care se utilizează:

 în formule distributive abreviate sau neabreviate: km/h, kilometri/oră (kilometri pe/la oră); m/s, metri/secundă (metri pe secundă); 10 mg/kg corp (10 miligrame per kilogram corp);  în abrevierea cuvântului „contra”: c/val (contra valoare);  la redarea versurilor, când acestea nu sunt așezate pe verticală: A fost odată ca-n povești,/A fost ca niciodată,/Din rude mari, împărătești/O prea frumoasă fată;  la despărțirea frazelor în propoziții: Încearcă1/ să vii2/ când te chem.3/ Blancul este spațiul liber lăsat între cuvinte pentru a le distinge unele de altele. În vorbire, blancul este pauza de rostire dintre cuvinte, având același scop. Linia de pauză [—]

Ca semn de ortografie, linia de pauză se folosește doar pentru scrierea unor cuvinte compuse complexe care au deja în componența lor o cratimă: americano – sud-corean; sud – sud-est. 32

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

NOȚIUNI DE VOCABULAR Vocabularul sau lexicul cuprinde totalitatea cuvintelor unei limbi. Vocabularul limbii române conține circa 125 000 de cuvinte.1 Cuvântul reprezintă cea mai mică unitate purtătoare de sens a enunțului. Cuvântul este unitatea de bază a vocabularului care reprezintă asocierea unui sens sau a unui complex de sensuri și a unui sunet sau a unui complex de sunete, vorbă.2

STRUCTURA GENERALĂ A VOCABULARULUI ROMÂNESC

Vocabularul oricărei limbi este constituit din două componente esențiale: vocabularul de bază (numit și vocabular fundamental, vocabular esențial sau fond lexical principal) și masa vocabularului (vocabularul secundar). Vocabularul de bază cuprinde un număr mic de cuvinte, dar cu un rol foarte important în comunicare. Sunt cuvintele cele mai uzuale ale unei limbi, în general cunoscute de toți vorbitorii. În limba română, vocabularul de bază are circa 1500-1600 de cuvinte care numesc obiecte și acțiuni din imediata apropiere și necesitate a omului (casă, masă, mâncare, apă, lapte), persoane și grade de rudenie (mamă, tată, frate, soră, bunic), părți ale corpului omenesc (gură, ochi, cap, mână, picior), numele unor păsări și arbori (câine, pisică, găină, pom, prun, măr, nuc), culori (alb, negru, roșu, verde, galben), gusturi și senzații (dulce, amar, acru, cald, rece, bine, rău, frumos, urât), zilele săptămânii și anotimpurile (luni, marți, joi, iarnă, vară, toamnă), noțiuni de spațiu și timp (aici, acolo, aproape, departe, azi, mâine) etc. Masa vocabularului conține cuvinte mai puțin folosite și mai puțin cunoscute de toți vorbitorii. Din masa vocabularului fac parte: arhaismele, regionalismele, neologismele, elementele de argou, elementele de jargon. Arhaismele sunt cuvintele, expresiile sau formele gramaticale învechite sau ieșite din uz. Ele pot fi întâlnite în scrierile și documentele istorice, în dicționarele de specialitate și foarte rar în vorbirea actuală.  Arhaisme lexicale: arnăut (soldat albanez, mercenar), catrință (fustă, șorț), chezaș (garant), ișlic (căciulă purtată de nobili), ițari (pantaloni bărbătești), jude (judecător), pașalâc (provincie guvernată de un pașă), pârcălab (conducător de județ, de cetate), slobod (liber), vornic (mare dregător la curtea domnească).  Arhaisme fonetice: a ceti (a citi), cură (curge), îmblă (umblă), împle (umple), hiclean (viclean), priimi (primi), rumpe (rupe), samă (seamă), sântă (sfântă).  Arhaisme morfologice: aceștiia, „s-a fost deschis o poartă” (Mihai Eminescu), văzum (văzurăm), aripe, diamanturi, grădine, greșale, școale.  Arhaisme sintactice: Sfarmă-Piatră, Strâmbă-Lemne, „preot deșteptării noastre, semnelor vremii profet”; „Și somnul vameș vieții nu vrea să-mi ieie vamă.” (Mihai Eminescu). 1. Micul Dicționar al Academiei (2001–2003) înregistrează 125 000 de cuvinte propriu-zise, DEX (Dicționarul explicativ al limbii române, 1975) 56 000 de cuvinte, iar DEXI (Dicționarul Explicativ Ilustrat) din 2007, 101 805 cuvinte. 2. DEXI, 2001.

NOȚIUNI DE VOCABULAR

Regionalismele sunt forme ale cuvintelor folosite în diferite regiuni ale țării. Ca și arhaismele, regionalismele se regăsesc la toate nivelurile: lexical, fonetic și gramatical. Regionalisme lexicale: hulub (Moldova), golumb (Banat), porumbel (literar și Muntenia), păpușoi (Moldova), cucuruz (Transilvania), porumb (literar), nădragi (Transilvania), cioareci (Transilvania), ițari (Muntenia), pantaloni (literar). Regionalisme fonetice: ghini, halău, șinși, șini (bine, jgheab, cinci, cine) – Moldova; frunce, Cimișoara, cineri, vălău (frunte, Timișoara, tineri, jgheab) – Banat; cenușe, cămașe (cenușă, cămașă) – Muntenia. Regionalisme gramaticale (morfologice, sintactice): o dus, o făcut, o plecat (a dus, a făcut, a plecat) – Banat + Moldova; o fo’, „mămăli’ cu br’ cu la’ ” (mămăligă cu brânză cu lapte) – Maramureș; au făcutără, au plecatără, se duséră, se luase (ei), o fost – Muntenia, Oltenia. Neologismele sunt cuvinte mai noi, intrate oarecum recent3 în limba română și, prin urmare, mai puțin utilizate de persoanele foarte în vârstă: abstract, acces, aleatoriu, arbitrar, card, colaj, (a) coopta, conexiune, conjunctură, deficit, dinamic, (a) facilita, feedback, (a) impregna, (a) induce, (a) insera, insolit, ipocrizie, joncțiune, (a) lista, mouse (cit. maus), mixaj, oxid, pepsi, (a) perpetua, (a) promulga, simultan, stand by, (a) stipula, (a) restarta, xerox etc. Elementele de argou sunt cuvinte și mai ales expresii „codificate”, formând un limbaj specific grupurilor sociale restrânse (elevi și studenți, militari, vagabonzi, răufăcători, interlopi), realizat cu scopul de a nu fi înțeles de ceilalți vorbitori: a ciordi (a fura), biștari (bani), broscoi (pistol), cățea (mitralieră), curcan (polițist), gabor (polițist), gagiu (individ), lovele (bani), mardeiaș (bătăuș), mișto (frumos), mucles (liniște), parașută (femeie de moravuri ușoare), pârnaie (închisoare), pifan (infanterist), soto (sigur), Șase! (Atenție!), pe șest (pe furiș), șucăr (supărare), țeapă (păcăleală), țepar (înșelător), universitate (închisoare), verzișori (dolari). Jargonul. Elementele de jargon constituie o clasă de cuvinte și expresii împrumutate din alte limbi și folosite de persoane care vor să-și dea importanță, ieșind astfel în evidență: arividerci, bonjur, ciao4, comsi-comsa, fifti-fifti, grație, helo, madam, monșer, okei. Valori stilistice Arhaismele și regionalismele sunt folosite în literatură pentru a situa opera literară în context istoric sau regional. Elementele argotice și cele de jargon concură la caracterizarea personajelor literare.

Structura cuvintelor Morfemul este o unitate minimală purtătoare de sens din structura unui cuvânt. Un cuvânt poate fi constituit din unul (coș, bal, ban, doi, roi, ton, val) sau din mai multe morfeme: (elev-ă, lucr-a-se-răm). Cele mai multe cuvinte sunt alcătuite din două segmente: rădăcina și flectivul. Rădăcina este partea neschimbată a cuvântului în timpul flexiunii. 3. „Recent”, în domeniul vocabularului, presupune circa 100 de ani. 4. Se pare că în vestul și în centrul Transilvaniei, datorită frecventei utilizări ca formulă de salut, cuvântul ciao! iese din sfera elementelor de jargon și intră în fondul lexical principal.

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

Flectivul este alcătuit din unul sau mai multe morfeme – afixe (sufixe, prefixe, desinențe, afixe mobile) care se adaugă rădăcinii pentru constituirea cuvântului și pentru realizarea flexiunii acestuia. Astfel, în cuvântul cântând există: cânt = rădăcină și -ând = sufix al modului gerunziu. În cuvântul cântaserăm există: cânt- = rădăcină, -a- = sufix al perfectului, -se- = sufix al mai-mult-ca-perfectului și -răm = desinența persoanei I plural. În formele am cântat, aș cânta, să cânt, voi cânta, a cânta cuvintele subliniate (am, aș, să, voi, a) poartă numele de afixe mobile sau morfeme libere. În cuvântul întrecusem există: în- = prefix, -trec- = rădăcină, -u- = sufix al perfectului, -se- = sufix al mai-mult-ca-perfectului și -m desinență de persoana I singular. În cazul elementelor nominale, realizatorii flexiunii sunt în general desinențele. Acestea marchează categoriile gramaticale de gen și număr. În cuvântul eleve există rădăcina elev- și desinența -e pentru feminin plural, spre deosebire de -ă (elevă) care este desinența de feminin singular sau de -i, desinență de masculin plural (elevi). Cu adjectivele, lucrurile se petrec la fel: albØ – albă, albi – albe. În acest exemplu, desinențele Ø (zero), -ă, -i, -e realizează diferențierile masculin–feminin, respectiv singular–plural. Familia lexicală cuprinde toate cuvintele cu sens înrudit, formate prin derivare, compunere sau schimbarea valorii gramaticale de la același cuvânt de bază și care păstrează o rădăcină comună. (a) face

a) derivare cu:  sufixe: facere, făcător, făcătură;  prefixe: desface, preface, reface;  prefixe și sufixe: desfacere, desfăcător, prefăcător, prefacere, prefăcătorie, răsfacere; b) compunere: binefacere, binefăcător, contrafacere, răufăcător. pădure

a) derivare cu:  sufixe: pădurar, păduratic, pădurean, pădureancă, pădureț, pădurice, păduriște, păduros;  prefixe și sufixe: împăduri, împădurit, împădurire, despăduri, despădurire, despădurit. floare

a) derivare cu:  sufixe: floral, florar, florăreasă, florărie, floricea, floricică, floricol, floricultor, floricultură, florifer, florist, floristic, florișoară;  prefixe și sufixe: inflorescență, înflora, înflorare, înflorat, înflori, înfloritor, înfloritoare. b) compunere: neînflorit, neînfloritor. Câmpul lexical Câmpul lexical cuprinde toate cuvintele aparținând aceluiași domeniu de activitate sau aceleiași sfere de existență: NOȚIUNI DE VOCABULAR

școală: bănci, caiete, catalog, cărți, elevi, examene, ghiozdan, hărți, note, orar, planșe, profesori, stilou, tablă etc. pădure: cărări, ciuperci, copaci, crengi, frunze, izvoare, lupi, pădurar, păsări, poiană, vizuină, vulpe etc. mare: apă, bărci, briză, meduze, nisip, pești, plajă, scoici, soare, șezlonguri, valuri, vapoare etc. grădină: flori, frunze, grădinar, grădinăreasă, iarbă, legume, straturi, verde etc. familie: bunică, bunic, casă, copil, fiică, fiu, frate, mamă, mătușă, nepot, soră, tată, unchi, verișor etc. Polisemia Prin polisemie se înțelege capacitatea unui cuvânt de a dezvolta mai multe sensuri. Astfel, sunt polisemantice cuvintele: cap, carte, coadă, (a) face, (a) fi, (a) lua, masă, mână, ochi, picior, prag, școală. Bogăția de sensuri a unora dintre cuvinte poartă numele de pletoră semantică5. Dintre cuvintele de mai sus, au pletoră semantică: a face, a fi, a lua, cap, carte, mână. Omonimia presupune identitatea de formă și diferența de sens a cuvintelor. Omonimele sunt cuvinte care au aceeași formă și sensuri diferite. a) Omonimia totală presupune formele identice ale cuvintelor în procesul flexiunii. Sunt omonime totale:  bancă (scaun lung, birou școlar) – bănci (pl.);  bancă (instituție financiară) – bănci (pl.).  leu (unitate monetară) – lei (pl.);  leu (animal) – lei (pl.). În același fel se comportă și cuvintele: lac, cursă, broască, tun, liliac, mină, pană. b) Omonimia parțială presupune forme parțial identice:  arc (armă) – arcuri (pl.);  arc (porțiune a cercului) – arce (pl.).  bandă (culoar de circulație, fâșie de material) – benzi;  bandă (grupare) – bande (pl.).  dulap (piesă de mobilier) – dulapuri (pl.);  dulap (scândură groasă) – dulapi (pl.). Antonimele sunt cuvinte care au forme diferite și sensuri opuse: aproape – departe, bun – rău, concret – abstract, corect – incorect, frumos – urât, înalt – scund, rece – cald, tânăr – bătrân, ușor – greu. Cuvântul drept dezvoltă o serie de antonime: drept – nedrept, drept – stâng, drept – strâmb. Sinonimele sunt cuvinte cu forme diferite, dar cu sensuri identice sau apropiate. Sinonimele totale se stabilesc între: a) cuvintele arhaice, regionale sau familiare și cuvintele literare: ai – usturoi, oleacă – puțin, tuci – fontă, lexic – vocabular, jude – judecător, gâde – călău, păpușoi – porumb, a vorbi – a spune, nădejde – speranță, zăpadă – nea – omăt. 5. Pletoră semantică, mulțime de sensuri dezvoltate în jurul unui cuvânt.

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

b) cuvintele populare și termenii tehnici/științifici: aramă – cupru, tuci – fontă, surghiun – exil, ucigaș – criminal, apus – vest. Sinonimele parțiale: cuvânt – discurs, școlar – elev, a expedia – a trimite. Unele cuvinte dezvoltă serii sinonimice: a încheia – a sfârși – a isprăvi – a termina, mândru – demn – fudul – încrezut – îngâmfat – arogant. Sinonimele aproximative sunt de obicei figuri de stil (cel mai adesea, metafore) la care apelează scriitorii pentru a da mai multă plasticitate și noutate imaginilor: „cuibar rotind de ape” (Mihai Eminescu) – vârtej, bulboană, copcă; „Soarele, lacrima Domnului, cade în mările somnului” (Lucian Blaga) – soarele = o lacrimă a Domnului; marea înspre apus = noaptea cu somnul. Paronimele sunt cuvinte asemănătoare ca formă, dar diferite ca sens: albastru – alabastru; aliniat – alineat; anual – anuar; complement – compliment; emigra – imigra; eminent – iminent; familiar – familial; fișă – fisă; miner – minier; numeral – numerar; orar – oral; original – originar; prenume – pronume; prepoziție – propoziție; releva – revela. Sens propriu, sens secundar, sens figurat

1. Sensul propriu sau sensul de bază al cuvintelor este dat de prima definiție din orice dicționar explicativ și, prin urmare, de prima decodificare făcută de un receptor. În general, cuvintele din domeniile tehnice și științifice au sensuri proprii, ceea ce le conferă posibilitatea comunicării unor noțiuni precise, lipsite de echivoc (acid, biolog, cinetic, decantor, ecuație, fiabil, optică, proporție, saturație, ventilație etc.). În schimb, din vocabularul principal puține cuvinte nu generează sensuri secundare. E vorba de acele cuvinte care denumesc doar anumite exemplare ale speciei (cămilă, ren, graur, scrumbie, știucă etc., nu și vulpe, urs, viperă, câine, vacă etc.), obiecte de strictă necesitate (geam, pantof, ciorap, plită, cuier, untdelemn, vătrai etc., nu și masă, casă, scaun, pâine, cuțit etc.), plante, legume, fructe și arbori (ferigă, urzică, usturoi, pătrunjel, corcoduș, prun/prună, arin, carpen, floarea-soarelui etc., nu și floare, frunză, iarbă, varză, stejar, brad, măr etc.). 2. Sensul secundar este prima treaptă a transferului de sens, pe baza unei asemănări vizibile. Cele mai multe cuvinte din lexicul principal au însă capacitatea de a dezvolta, în diverse contexte lingvistice, sensuri multiple (polisemantism). Astfel, dezvoltă sensuri secundare acele cuvinte care pot sugera imagini comparabile. Datorită frecventei lor utilizări, acestea și-au pierdut orice conotație artistică. Sensurile secundare se dezvoltă, în general, dinspre animate spre neanimate: aripă

aripa clădirii/mașinii; flancul unei formații Ne deplasăm în cealaltă aripă a clădirii. Aripa dreaptă a mașinii e ușor zgâriată. Vei juca pe aripa stângă.

broască

broasca ușii Mi s-a blocat cheia în broască.

câmp

câmp operator/de luptă Pregătiți câmpul operator. Se întâlniseră pe câmpul de luptă. NOȚIUNI DE VOCABULAR

coadă

șir de oameni/coada calului/șoricelului Ne așezăm liniștiți la coadă.

coamă

coama dealului/muntelui Se vedea coama arcuită a dealului/muntelui.

creastă

creasta muntelui Muntele e împădurit până pe creastă.

gură

gura podului/beciului/peșterii/sticlei Sticla e plină până la gură.

ochi

ou-ochi Pentru micul dejun ți-am pregătit un ochi.

picior

piciorul podului Se așezase tocmai la piciorul podului.

poale

poalele dealului/muntelui Dealul/Muntele e verde de la poale până la vârf.

stea

vedetă Ea se consideră deja o stea.

șarpe

instrument metalic pentru desfundat țevi Putem desfunda conducta doar cu un șarpe.

3. Sensul figurat este cea de-a doua etapă a transferului de sens, în care asemănările sunt mai îndepărtate, uneori greu de identificat, ori sunt chiar surprinzătoare. Cuvintele cu sens figurat sunt sursa exprimării artistice: codri de aramă, pădure de argint, cuibar rotind de ape, prispa de brazde, mișcătoarele cărări. Cum noțiunile de sens propriu – sens figurat se învață în clasa a II-a, iată o ilustrare și o definire contrastivă a acestora, în viziunea și practica unui învățător: Sensul propriu este sensul obișnuit al cuvântului: Bunica așterne covorul pe hol. (sens propriu) Sensul figurat este sensul neobișnuit al cuvântului: Covorul de nea se așterne peste câmpie. (sens figurat)

ÎMBOGĂȚIREA VOCABULARULUI

Există două mijloace de îmbogățire a vocabularului limbii române: interne (derivarea, compunerea, schimbarea valorii gramaticale/conversiunea) și externe (împrumuturile, calculul lingvistic). Mijloacele interne

Derivarea este cel mai productiv mijloc de îmbogățire a vocabularului limbii române, care constă în adăugarea de afixe (prefixe și sufixe) la rădăcina cuvântului de bază. a) Derivarea cu prefixe constă în alipirea la începutul cuvântului a unuia sau mai multor sunete/litere: anormal, antirăzboinic, descrie, desface, dezmembra, extrașcolar, 38

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

incorect, internațional, înnoda, neplăcut, nonvaloare, prevedea, reface, transcarpatic, ultramodern. b) Derivarea cu prefixoide. Prefixoidele sunt cuvinte propriu-zise, împrumutate din alte limbi și folosite în limba română la fel cu celelalte prefixe: aeroport, automobil, agroturism, biologie, electropompă, fotoreporter, hidrobicicletă, radioreceptor, semicerc, telecomandă, zoologie. c) Derivarea cu sufixe:  diminutivale (sufixe care au rolul de a micșora): -aș (copilaș), -el (băiețel, subțirel, încetinel), -i(ș)or (bădișor, încetișor, depărtișor), -ică (cărticică, subțirică), -iță (fetiță), -țel (carnețel, mărunțel), -uc (sătuc, încetuc), -uleț (ursuleț), -uș (purceluș, jucăuș), -uț (brăduț, drăguț), -uță (căsuță, drăguță).  augmentative (sufixe care au rolul de a amplifica): -an (băietan), -andru (cățelandru), -oi (măturoi), -oaie (căsoaie).  colective (sufixe care sugerează o grupare, o colectivitate): -et (brădet, tineret), -iș (frunziș, lăstăriș), -ime (mulțime, dăscălime), -iște (porumbiște), -ăraie (apăraie, fumăraie) etc.  de agent (sufixe care sugerează îndeletnicirea unei persoane): -ar (portar, arhivar), -aș (poștaș, birtaș), -er (șofer, miner), -et (poet, profet), -giu (macaragiu, geamgiu), -ist (tractorist, artist), -or (scriitor, animator).  moționale (sufixe care formează femininul de la masculin sau invers): -an (curcă – curcan), -ă (prieten – prietenă), -că (român – româncă), -easă (croitor – croitoreasă), -iță (doctor – doctoriță), -oi (cinteză – cintezoi), -oaică (leu – leoaică).  abstracte (sufixe generatoare de cuvinte abstracte): -anță (toleranță), -ărie (vorbărie), -ătate (bunătate), -eală (zăpăceală), -enie (viclenie), -ie (cetățenie), -ime (istețime), -ință (iscusință), -ism (conformism), -itate (severitate), -lâc (savantlâc), -or (trecător), -oare (trecătoare), -șug (meșteșug), -tură (umplutură).  substantivale: -ar (pădurar), -ământ (jurământ), -ătate (bunătate), -ătură (învățătură), -eală (greșeală) -eață (roșeață), -ime (grosime, doime), -ist (chimist), -tor (învățător), -uș (cărăuș).  adjectivale: -al (matinal), -aș (pătimaș), -ător (dăunător), -bil (lăudabil), -cios (supărăcios), -esc (românesc), -liu (hazliu), -os (politicos), -tor (ajutător), -ui (gălbui), -uriu (auriu).  verbale: -a (cânta), -ăi (ticăi), -ăni (bocăni), -fica (planifica), -i (zvoni), -iza (carboniza), -ona (acționa), -ui (dărui).  adverbiale: -âș (târâș), -ește (românește), -iș (pieptiș), -mente (realmente). Derivarea cu sufixoide

Sufixoidele (ca și prefixoidele) sunt cuvinte întregi, preluate din alte limbi și utilizate ca sufixe: -ambul (care merge, mișcător) – noctambul, somnambul; -crație (putere) – aristocrație, democrație; -cultor (care cultivă) – agricultor, floricultor; -duct (care duce) – apeduct, viaduct; -form (formă) – punctiform, uniform; -gon (unghi) – poligon, hexagon; NOȚIUNI DE VOCABULAR

-logie (care studiază) – biologie, somnologie; -ped (picior) – biped, ortoped; -vor (mâncător) – carnivor, erbivor (cit. ierbivor). Derivarea progresivă constă în adăugarea de afixe (prefixe și sufixe) la rădăcina sau la cuvântul de bază (toate exemplele de mai sus!). Derivarea regresivă constă în suprimarea unui sunet sau a unui grup de sunete dintr-un cuvânt: alint < alinta, auz < auzi, biolog < biologie, cânt < cânta, câștig < câștiga, cojí < coajă, concert < concerta, dejun < dejuna, denunț < denunța, ferici < fericire, gândi < gândire, gust < gusta, îndemn < îndemna, înot < înota, joc < juca, nedumeri < nedumerire, ocol < ocoli, pisic < pisică, post < posti, râs < râde, roti < roată, schimb < schimba, transla < translator, vis < visa, zbor < zbura. Derivarea parasintetică presupune atașarea simultană de prefixe și de sufixe la cuvântul de bază sau la rădăcina acestuia: împădurire, despădurire, înfloritură, prefacere. Compunerea este mijlocul de îmbogățire a vocabularului care constă în crearea unui cuvânt nou prin alăturarea a două sau mai multe cuvinte preexistente. Compunerea se poate realiza prin: a) sudare/contopire: alt + ceva > altceva, alt + cineva > altcineva, bine + voitor > binevoitor, bună + voință > bunăvoință, de + spre > despre, din + spre > dinspre, drept + unghi > dreptunghi, în + spre > înspre, oare + care > oarecare, ori + când > oricând, ori + cine > oricine, unt + de + lemn > untdelemn; b) alăturare (cu sau fără cratimă): Baia Mare, Capul Codrului, Curtea de Argeș, Valea Viilor, coada-șoricelului, floarea-soarelui, ca să, de pe, azi-dimineață, câine-lup, papă-lapte, redactor-șef, rea-credință, viță-de-vie, zgârie-brânză. Schimbarea valorii gramaticale (conversiunea)

Conversiunea înseamnă trecerea de la o parte de vorbire la alta: a) substantivare/substantivizare. Prin articulare cu articol hotărât sau nehotărât, alte părți de vorbire devin substantive:  adjectiv – substantiv: frumos > frumosul; leneș > leneșul, un leneș; isteț > istețul, un isteț; albastru > albastrul, un albastru;  pronume – substantiv: eu > eul; nimic > nimicul, un nimic; tot > totul; ce > un ce;  numeral – substantiv: cinci > cinciul, un cinci; zece > zecele, un zece; mie > mia, o mie;  verb la participiu sau gerunziu – substantiv: scris > scrisul, un scris; mers > mersul, un mers; vorbit > vorbitul;  adverb – substantiv: bine > binele, un bine; târâș > târâșul; greu > greul;  interjecție – substantiv: hop > hopul, un hop; of > oful, un of; bip > bipul, un bip. b) adjectivare/adjectivizare  verbe (la participiu sau gerunziu, însoțite de substantive) – adjective: mână rănită/tremurândă, copac îmbătrânit/arzând, ritm crescut/crescând, măști râzânde;  pronume (alăturate substantivelor) – adjective: acest copil, cealaltă Ancuță, fiecare om; 40

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

 adverbe (alăturate substantivelor) – adjective: un cântec încet, un curcubeu departe, asemenea gest. c) adverbializare  substantive – adverbe: dimineață – dimineața, seară – seara, noapte – noaptea, primăvară – primăvara (Pleacă dimineața. Înflorește primăvara.);  adjective – adverbe: cântă frumos, se exprimă limpede;  verbe la participiu – adverbe: umblă legănat, vorbește alintat. d) obținerea de prepoziții  adjective – prepoziții: conform, contrar;  substantive – prepoziții: grație (grație vouă);  adverbe – prepoziții: deasupra, înainte-înaintea, înapoi-înapoia, dedesubtdedesubtul. Mijloacele externe

Împrumuturile din alte limbi se datorează deopotrivă conviețuirii istorice cu alte popoare, dar și nevoii de îmbogățire a lexicului românesc. Astfel, în limba română contemporană se regăsesc cuvinte împrumutate din limbile și culturile cu care aceasta a fost și se află în contact direct sau indirect:  slavă: bogat, ceas, drag, (a) iubi, izvor, maică, necaz, pod, prag, rudă, (a) trebui, veselie, zimbru;  maghiară: bai, (a) bănui, chin, chip, gând, gealău, ilău, hotar, meșteșug, oraș, rămășag, vicleșug;  turcă: baclava, bacșiș, cearșaf, conac, dușumea, halva, pilaf, sarma, tejghea, tutun;  greacă: argat, arvună, candelă, condei, farmec, ifos, martor, molipsi, patimă, plai, plicticos, spin, taifas, tufă, zahăr;  germană: bliț, boiler, bomfaier, bormașină, ștecăr;  franceză: birou, bleu, bluză, calcula, dificil, discret, eficace, elucida, hotel, infanterie, lampă, mesager, patrie, persoană, poet, stilou, tablou, turism, veritabil, vestă, voal;  engleză: bar, bistro, brand, camping, computer, display, fotbal, handicap, job, lider, lobby, master, maus, motel, radar, start;  xenisme6 (cuvinte aloglote7, străinisme): ad literam, alter ego, brainstorming, broker, bye-bye!, cash, curriculum vitae, de facto, de iure, dealer, discount, manager, mea culpa, ok. Calculul lingvistic8

Calculul lingvistic este un mijloc de îmbogățire a vocabularului care constă în copierea sau în traducerea unui cuvânt sau a unei expresii dintr-o limbă străină: a lua cuvântul < fr. prendre la parole, cale-ferată < fr. chemin de fer, cal-putere < engl. horse-power, câine-lup < fr. chien-loup, conjunctură < fr. conjoncture, locțiitor < fr. lieutenant, masă rotundă < fr. table ronde, oală-minune < germ. Wundertopf, patruped < fr. quadrupède; purtător de cuvânt < fr. porte-parole, război-fulger < germ. Blitzkrieg, scriitură < fr. écriture, somnambul < fr. somnambule, turn de fildeș < fr. tour d’ivoire. 6. Xenism, cuvânt preluat dintr-o altă limbă, fără adaptare. 7. Aloglot, -ă, persoană care vorbește o altă limbă decât cea în care încearcă să comunice. „Cuvinte aloglote”, cuvinte străine. 8. Expresia vine de la procedeul de a copia cu ajutorul foii de calc.

NOȚIUNI DE VOCABULAR

MORFOLOGIA Morfologia este partea gramaticii care studiază forma cuvintelor – părți de vorbire (substantiv, articol, adjectiv, pronume, numeral, verb, adverb, prepoziție, conjuncție, interjecție). GALR, 2005 utilizează doar titlurile de CUVÂNTUL și ENUNȚUL pentru cele două volume cu valoare normativă.

SUBSTANTIVUL

Substantivul este partea de vorbire flexibilă care denumește obiecte în sens larg (lucruri, ființe, fenomene, acțiuni, stări, însușiri, elemente abstracte). Substantivul este numele pe care oamenii îl acordă în mod arbitrar1 ființelor, lucrurilor, acțiunilor și fenomenelor (concrete și abstracte, reale și imaginare) care-i înconjoară. SUBSTANTIVE Categorii gramaticale

Feluri

Gen

Număr

Caz

Comune

Masculin (un/doi)

Singular

Nominativ (N)

Proprii

Feminin (o/două)

Plural

Genitiv (G)

Simple

Neutru (un/două)

Dativ (D) Acuzativ (A)

Compuse

Vocativ (V)

Felul substantivelor  După conținut, substantivele sunt: comune și proprii. Substantivele comune denumesc obiecte de același fel (din aceeași clasă de obiecte): apă, casă, masă, copil, copac, urs, vânt, ger, idee, dorință, floare, soare, noapte, frate, școală, carte etc. Substantivele comune se scriu cu literă mică, cu excepția începutului de propoziție sau de frază, sau atunci când autorul vrea să le sublinieze importanța. Substantivele proprii denumesc anumite obiecte, pentru a le separa de altele din aceeași clasă. Ele sunt nume de persoane (Ștefan, Vasile, Ioana), animale (Grivei, Rex, Lupu), forme geografice (Ceahlău, Bărăgan, Delta Dunării, Valea Jijiei), localități (București, Iași, Vinga), regiuni (Dobrogea, Banat, Bavaria), țări (România, Italia, Brazilia), sărbători (Crăciun, Paște, Bobotează), evenimente sau epoci istorice (Unirea Principatelor, Războiul de Independență, Evul Mediu), opere științifice sau de artă, construcții (Răscoala, Coloana Infinitului, Notre Dame), produse industriale (automobilul Opel, lame de ras Wilkinson, bere Solca), corpuri cerești (Marte, Jupiter, Calea Lactee) etc. Substantivele proprii se scriu întotdeauna cu inițiale majuscule.  După alcătuire (structură), substantivele sunt: simple și compuse. 1. Astfel se explică numele diferite ale acelorași obiecte în diverse limbi.

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

Substantivele simple (comune sau proprii) sunt alcătuite dintr-un singur cuvânt: copil, iarbă, casă, Bucovina, Craiova, Jupiter. Substantivele compuse (comune sau proprii) sunt alcătuite din două sau mai multe cuvinte: director adjunct, floarea-soarelui, coada-șoricelului, untdelemn, CFR, Poiana Largului, Balta Albă, Valea Seacă, Vișeul de Sus, Câmpulung Moldovenesc. Genul substantivelor Gramatica limbii române operează cu trei genuri (masculin, feminin și neutru), spre deosebire de alte limbi romanice (franceză, italiană, spaniolă, portugheză) care operează doar cu două genuri (masculin și feminin). Genul masculin cuprinde substantive care admit să fie precedate de un și acest la singular și doi și acești la plural (un/acest băiat; doi/acești băieți). Sunt, în general, de genul masculin numele de:  arbori: brad, nuc, paltin, prun;  luni ale anului: ianuarie, februarie, mai;  note muzicale: do, re, mi, sol;  cifre și numere: doi, cinci, opt;  sunete și litere: a, b, c;  substantive care denumesc profesii consacrate prin tradiție bărbaților: bas, tenor, dascăl, popă, rapsod, ministru, pescar, fierar etc. Genul feminin cuprinde substantive care admit să fie precedate de o și această la singular, respectiv două și aceste la plural (o/această fată; două/aceste fete). Sunt, în general, de genul feminin numele de:  fructe: prună, pară, gutuie (excepție măr, grepfruit);  zile ale săptămânii: luni, marți, miercuri;  părți ale zilelor: dimineață, amiază, noapte;  anotimpuri: iarnă, vară etc.;  acțiuni exprimate prin infinitive verbale: citire, scriere, învățare;  însușiri: bunătate, frumusețe, blândețe;  stări și sentimente: oboseală, iubire, teamă. Genul neutru cuprinde substantive care admit să fie precedate de un/acest, la singular, respectiv două/aceste, la plural (un/acest caiet, două/aceste caiete). Sunt, în general, de genul neutru:  numele de obiecte, cele mai multe realizate de om și aflate în utilizarea acestuia: dulap, sertar, caiet, creion, manual, drum, parc, stadion, bloc, gard, camion, festival, ceremonial, bec, telefon, serviciu;  nume de sporturi: fotbal, handbal, volei, șah;  numele de vânturi: crivăț, taifun, muson. S U B S TA N T I V U L

Situații speciale referitoare la genul substantivelor a) Substantivele mobile – moționale. Moțiunea2 Sunt considerate mobile (moționale) substantivele care formează femininul de la masculin: elev – elevă, doctor – doctoriță, șef – șefă, secretar – secretară, profesor – profesoară, antrenor – antrenoare, inginer – ingineră, lup – lupoaică, leu – leoaică, sau masculinul de la feminin: vulpe – vulpoi, curcă – curcan, gâscă – gâscan. b) Substantivele epicene sunt substantive care denumesc, fără a face distincția de gen:  a nimate personale: decan, făt, părinte, rudă, victimă, călăuză, star, vip;  a nimate nonpersonale: jder, pescăruș, somn, struț, vidră, albină, rândunică, animal, macrou. c) Substantivele heteronime sunt substantive (personale și nonpersonale) a căror diferențiere de gen se face prin cuvinte diferite: bărbat – femeie, băiat – fată, mamă – tată, unchi – mătușă, berbec – oaie, cocoș – găină, cal – iapă. d) Substantivele colective sunt substantivele care denumesc grupuri, colectivități de același fel: mulțime, grupă, gașcă, stol, cârd, turmă, brădet, puiet, frunziș, lăstăriș. e) Genul personal (genul numelor de persoane) cuprinde un număr restrâns de substantive, utilizate exclusiv în cazul persoanelor și se particularizează prin utilizarea unor indici specifici:  a rticolul hotărât proclitic lui: lui Ion, lui Carmen, lui Gabi, lui nenea;  marcarea vocativului cu desinențe specifice: Ioane, fato, vecine;  marcarea complementului direct cu prepoziția pe: văd pe tata, pe Ion, pe mama, pe Maria3.

Numărul substantivelor Numărul este categoria gramaticală care arată unicitatea sau pluralitatea obiectelor cuprinse în enunț. Cele mai multe substantive din limba română au forme atât pentru singular, cât și pentru plural. Singularul identifică unicitatea: copil, fată, drum, școală, cer. Pluralul numește mai multe obiecte de același fel: copii, fete, drumuri, școli, mulțimi. Situații speciale referitoare la numărul substantivelor a) Substantivele defective de singular sunt substantivele cărora le lipsește forma de singular: câlți, tăiței, ochelari, pantaloni, ițe, moaște, Pleiade, Saturnalii, Vălenii de Munte. b) Substantive defective de plural: sânge, aur, rachiu, cinste, șah, bade, neică. c) S ubstantive cu forme multiple de plural: bandă – bande/benzi, dulap – dulapuri/ dulapi, arc – arcuri/arce, cot – coate/coturi. d) S ubstantive cu forme identice de singular și plural (invariabile): un ochi – doi ochi, o educatoare – două educatoare, un tei – doi tei. e) S ubstantive cu înțeles diferit la plural: lapte (de băut) – lapți (icre), profil (contur general al unei persoane) – profile (specialități, prototipuri tehnice). f) Substantive numărabile (discrete)4: substantivele cu forme un – doi, o – două, un – două (un copil – doi copii, o fată – două fete, un caiet – două caiete); g) Substantive nonnumărabile (nondiscrete) sunt substantivele defective de singular sau de plural:  câlți, tăiței, ochelari, pantaloni, ițe, moaște, Pleiade, Saturnalii, Galați;  sânge, aur, rachiu, cinste, șah, bade, neică. 2. Moțiunea este procesul de formare a femininului de la masculin (șef – șefă) sau a masculinului de la feminin (vulpe – vulpoi), prin sufixare. 3. Vezi GALR, I, p. 63-69. 4. Vezi GALR, I, p. 69-70.

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

Cazurile și funcțiile sintactice ale substantivelor (tablou sintetic) CAZURI N

ÎNTREBĂRI 1. cine? ce? 2. care? 3. 4.

Maria citește. Sora mea, Maria, a întârziat. Maria este elevă. Maria se vede studentă. Mihai se crede student. 1. al cui? a cui? ai cui? ale cui? caietul Elenei, casa bunicilor Luptăm împotriva drogurilor. 2. Caietul este al Mariei. 3. Caietul este al ei, al Mariei. 4. care? concentrarea asupra temelor, copacul din dreptul ferestrei 5. S -a oprit în dreptul ferestrei. Plutește deasupra norilor. 1. cui? Dau copilului o carte. 2. cui? Preot deșteptării noastre. 3. Copia este conformă originalului. 4. cui? I-am vorbit fetei, Mariei. 5. unde? când? cum? etc. Stai locului! (cl) Lucrează conform programului. (cm) Reușește grație muncii. (c.instr.) 6. cui? I-am spus mamei ceva. I – ci anticipat Mamei i-am spus ceva. I – ci reluat 1. pe cine? ce? O văd pe Ioana. Văd un avion. 2. l a cine? la ce? despre cine? despre ce? cu cine? cu ce? de la cine? de la ce? etc. 3. care? ce fel de? 4. u nde? când? cum? din ce cauză? cu ce scop? cu ce condiție? etc. 5. cine? (rar) Au venit la oameni! Au căzut la pere! 6. Cu șoferul, cu Vasile, am discutat. 7. Casa pare de cărămidă. 8. Mihai este certat de mama. Apelare, adresare directă: Ioane! Mario! 1. Ioane! Mario! 2. Fii atent, Ioane! (însoțește o propoziție, fără a face parte din ea) 3. Vii și tu, Ioane?

FUNCȚII SINTACTICE subiect apoziție nume predicativ element predicativ suplimentar5 atribut (substantival genitival) complement indirect nume predicativ apoziție atribut substantival prepozițional circumstanțiale complement indirect atribut substantival (datival) nume predicativ apoziție circumstanțiale complemente indirecte anticipate și reluate complement direct complement prepozițional atribut subst. prep. circumstanțiale subiect apoziție nume predicativ compl. de agent propoziție neanalizabilă

apoziție

5. Vezi „Elementul predicativ suplimentar”.

S U B S TA N T I V U L

Cazurile substantivelor Cazurile sunt formele pe care le iau substantivele în timpul vorbirii, pentru a realiza raporturile și funcțiile sintactice necesare comunicării. Limba română are cinci cazuri: nominativ (N), genitiv (G), dativ (D), acuzativ (A) și vocativ (V). Nominativul are funcțiile sintactice de subiect, atribut substantival, apoziție, nume predicativ și element predicativ suplimentar. Subiectul răspunde la întrebarea cine? (în cazul animatelor) sau ce? (în cazul neanimatelor). Maria citește. Apa curge. Funcțiile nominativului

1. subiect: Maria citește. Maria este atentă. Apa curge. Apa este limpede. 2. atribut substantival: șoferul Vasile, munții Bucegi. 3. apoziție: Sora mea, Maria, a întârziat. Colegul meu, Mihai, nu a venit. 4. nume predicativ: Maria este studentă. 5. element predicativ suplimentar: Maria se vede studentă. Genitivul este, în mod tradițional și în general, cazul atributului, exprimând posesorul. Întrebările specifice sunt: al cui?, a cui?, ai cui?, ale cui? adresate unui substantiv sau substitut: caietul Elenei, casa bunicilor, frații mei, jocurile copilăriei. Genitivul este și cazul-regim al prepozițiilor consacrate (asupra, contra, împotriva, înaintea, deasupra, dedesubtul, înapoia, îndărătul, împrejurul), situație în care se realizează alte funcții sintactice decât cea de atribut: Se pronunța împotriva drogurilor. (complement prepozițional) Plutea deasupra norilor. (circumstanțial de loc) Specifice genitivului sunt și locuțiunile prepoziționale formate din prepoziție + substantiv articulat cu articol hotărât (în dreptul, în spatele, în mijlocul, la marginea, la capătul, la începutul, la sfârșitul, în adâncul, la suprafața, pe/la marginea, din pricina, din cauza etc.) + substantiv, pronume sau numeral în cazul genitiv: S-a oprit în dreptul ferestrei./ Privea în adâncul apei./ Plângea din pricina durerii. Funcțiile genitivului

1. atribut (substantival genitival): Acesta este caietul Mariei. 2. nume predicativ: Caietul este al Mariei. 3. complement indirect: Luptăm împotriva drogurilor. 4. atribut substantival prepozițional: concentrarea asupra temelor, lupta împotriva drogurilor. 5. apoziție: Caietul este al ei, al Mariei. 6. circumstanțiale: Plângea din pricina durerii. (cz) Plutește deasupra norilor. (cl) Dativul este cazul complementului indirect și identifică beneficiarul sau destinatarul acțiunii exprimate de verb. 46

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

Întrebarea dativului este cui? Dativul este cazul prepozițiilor și adverbelor consacrate: datorită, grație, mulțumită, conform, contrar, potrivit, asemenea, anterior, posterior, așișderea, aidoma. A reușit grație/datorită/mulțumită eforturilor depuse. A procedat conform/contrar/potrivit planului. S-a comportat asemenea/așișderea/aidoma tatălui său. Asta s-a întâmplat anterior/posterior anunțului. Referitor la prepoziția dativului, datorită, însoțind substantive cu regent verbal, funcția identificată trebuie să fie cea de circumstanțial instrumental și nu de circumstanțial de cauză, cum se întâmplă adesea. Astfel, într-o construcție corectă de tipul: A reușit datorită priceperii sale., avem un circumstanțial instrumental. În schimb, nu este corectă o construcție de tipul Nu a reușit datorită nepriceperii sale., unde folosirea inadecvată a prepoziției ar duce spre un circumstanțial de cauză. În ce privește celelalte două prepoziții (grație, mulțumită), orice trimitere spre o cauză și, implicit, spre circumstanțialul de cauză este exclusă.6

Funcțiile dativului

1. complement indirect: Dau copilului o carte. 2. atribut substantival (datival): „Preot deșteptării noastre...” (Mihai Eminescu) 3. nume predicativ: Copia este conformă originalului. 4. apoziție: I-am vorbit fetei, Alinei. 5. circumstanțiale: Stai locului! (c. loc) Lucrează conform programului. (cm) Reușește datorită muncii. (instr.) 6. complement indirect anticipat și reluat: I-am spus mamei ceva. (I – ci anticipat; mamei – ci) Mamei i-am spus ceva. (i – ci reluat; mamei – ci) Acuzativul este cazul cu cele mai multe funcții sintactice, însă preponderent al complementului direct, al complementului prepozițional, al atributului și al circumstanțialelor de toate felurile. Întrebările acuzativului pentru complementul direct sunt: pe cine?, ce?, pentru cel prepozițional sunt prepoziții compuse cu cine?, ce? (la cine?, la ce?, despre cine?, despre ce?, cu cine?, cu ce?, de la cine?, de la ce? etc.), pentru atribut care, ce fel de?, iar pentru circumstanțiale sunt cele specifice acestor complemente (unde?, când?, cum?, din ce cauză?, cu ce scop?, cu ce condiție? etc.). 6. Vezi și Mioara Avram, Gramatica pentru toți, Editura Humanitas, București, 1997, p. 384, dar și GALR, II, p. 534.

S U B S TA N T I V U L

Funcțiile acuzativului

1. complement direct: O văd pe Ioana. (o – complement direct anticipat/ Ioana – cd) Am văzut un om. Văd un avion. 2. complement prepozițional: Mă gândesc la bunica. Ne așteptăm la un premiu. 3. atribut substantival prepozițional: flori de câmp, casă de lemn, caiet de teză, zmeu cu coadă. 4. circumstanțiale: Plec la școală. (cl) A plecat în grabă. (cm) Plânge de fericire. (cz) Te aștept până marți. (ct) 5. subiect: Au venit la oameni! Au căzut la pere... 6. apoziție: Cu șoferul, cu Vasile, am discutat. 7. nume predicativ: Iarba pare de omăt. (Mihai Eminescu) 8. complement de agent: Mihai este certat de mama. Vocativul este cazul adresării, al chemării, al atenționării și are ca destinatari atât animate (ființe umane și alte vietăți), cât și neanimate (obiecte reale sau abstracte), comune sau proprii. Substantivele în vocativ se despart prin virgulă de restul comunicării, iar când sunt singure, formând o propoziție neanalizabilă, sunt urmate de semnul exclamării: Vino mai aproape, Ioane! În principiu, vocativul nu are funcție sintactică. Totuși, funcțiile vocativului sunt: 1. însoțește o propoziție, fără a face parte din ea: Fii atent, Ioane! 2. propoziție neanalizabilă: Ioane! 3. apoziție: Vii și tu, Ioane? Flexiunea substantivului Flexiunea substantivului înseamnă schimbarea formelor acestuia, prin trecerea de la un caz la altul, în timpul actelor de vorbire. Flexiunea substantivului: a) simplu, comun, neanimat Caz N-A G-D V 48

Singular cu art. nehotărât cu art. hotărât o carte cartea unei cărți cărții – –

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

Plural cu art. nehotărât cu art. hotărât niște cărți cărțile unor cărți cărților – –

b) simplu, comun, neanimat, urmat de adjectiv Caz N-A G-D V

Singular cu art. nehotărât cu art. hotărât

Plural cu art. nehotărât cu art. hotărât niște cărți o carte frumoasă cartea frumoasă cărțile frumoase frumoase unei cărți unor cărți cărților cărții frumoase frumoase frumoase frumoase – – – –

c) simplu, comun, neanimat, precedat de adjectiv Caz

Singular cu art. nehotărât cu art. hotărât

N-A

o frumoasă carte

G-D V

unei frumoase cărți –

frumoasa carte frumoasei cărți –

Plural cu art. nehotărât cu art. hotărât niște frumoase frumoasele cărți cărți unor frumoaselor cărți frumoase cărți – –

1. În cazul neanimatelor, vocativul nu se utilizează în mod curent. Excepție fac exprimările emfatice sau cele cu finalitate artistică („Carte frumoasă, cinste cui te-a scris...” – Tudor Arghezi). 2. Antepunerea adjectivului, numită și inversiune, este considerată o figură de stil: („Singuratice izvoare/ Blânda batere de vânt.”; „frumoasa fată” – Mihai Eminescu; blândul păstor; neuitata vacanță; îndepărtata copilărie).

a) propriu masculin

b) propriu feminin

Caz

Formă

Caz

Formă

N-A

Ion

N-A

Maria

G-D

lui Ion

G-D

Mariei

Ioane!

Maria!

Locuțiunile substantivale Locuțiunile substantivale sunt grupuri de cuvinte echivalente ale unor substantive. Ele se formează, de obicei, din infinitivul lung al verbelor + substantiv, cu sau fără prepoziție (băgare de seamă, băgător de seamă, aducere-aminte, părere de rău, bătaie de joc, luare de cuvânt, punct de vedere, bătaie de cap, tragere de inimă, ținere de minte, purtare de grijă etc.), din locuțiunile pronominale (un/o nu știu ce, un te miri ce) sau sunt împrumuturi din alte limbi (un/o café frappé, un/o axis mundi, mea culpa, coup de foudre, dolce farniente), acestea din urmă neprimind articol hotărât. Posibilitățile combinatorii ale substantivului

Din punctul de vedere al posibilităților de a se combina cu alte cuvinte, substantivul se poate afla în pozițiile de centru, de adjunct sau în raport de nondependență. 1. Centru-Regent (determinat). În poziția de centru, substantivul își subordonează (este regent pentru): S U B S TA N T I V U L

a) substantive în nominativ, genitiv, dativ și acuzativ (romanul „Moromeții”; caietul Laurei; fratele mamei; era bun prieten bunicului; felicitări învingătorului; casă de lemn; coș cu fructe); b) pronume și numerale (cartea ei, sosirea primului); c) adjective propriu-zise, pronominale, numerale (cer albastru; această carte; două cărți); d) verbe la infinitiv, gerunziu, participiu și supin (plăcerea de a învăța; foc arzând; lecție învățată; problemă de rezolvat); e) propoziții introduse prin pronume și adverbe relative (Își amintea clipa/ când s-au întâlnit prima oară. Își amintea clipa/ în care s-au întâlnit prima oară.). Determinanții substantivului au funcția de atribut.

2. Adjunct (determinant – subordonat). Ca adjunct, substantivul poate avea următoarele categorii de funcții: a) atribut substantival (Vezi tabloul sintetic.); b) complement (direct, secundar, indirect, prepozițional, de agent, comparativ) (Pentru a evita redundanța, nu exemplificăm în acest loc, ci recomandăm a se vedea fiecare dintre aceste complemente.) c) circumstanțiale (de timp, de loc, de mod, de cauză, de scop, condițional, concesiv, opozițional, instrumental, sociativ, de relație, cumulativ, de excepție). (A se vedea fiecare dintre aceste circumstanțiale.) 3. Nondependență. Relațiile de nondependență sunt: a) De coordonare (Maria și Ilinca sunt prietene.// Ne îngrijim cărțile și caietele.); b) Apozitive sau de echivalență (Ne pregătim de eveniment, adică de spectacol.).

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

ARTICOLUL Articolul este partea de vorbire flexibilă care însoțește un substantiv, arătând în ce măsură acesta este cunoscut vorbitorilor. Articolul este un instrument gramatical1, fără funcție sintactică, dar cu rol determinant în flexiunea substantivului și a adjectivului, precum și în procesul de schimbare a valorii gramaticale a unor părți de vorbire. Articolul Feluri

Poziție Proclitic

Enclitic

un/o (sg.) nehotărât

N-A niște (pl.) unui/unei (sg.) G-D unor (pl.)

hotărât propriu-zis

lui (numai pentru G și D)

posesiv/genitival

al/a (sg.) ai/ale/alor (pl.) cel/cea (sg.)

demonstrativ/ adjectival

cei/cele (pl.) celui, celei (sg.) celor (pl.)

N-A (sg.) -l, -le, -a -lui, -(e)i G-D -le, -o V -i, -le N-A (pl.) -lor G-D, V

N-A G-D

Articolele au forme comune pentru nominativ și acuzativ, respectiv genitiv și dativ. Articolele proclitice sunt așezate în fața cuvintelor și separate de acestea. Sunt proclitice articolele nehotărâte (un, o, niște), articolul hotărât propriu-zis pentru genitiv și dativ (lui), articolele posesive/genitivale (al, a, ai, ale) și cele demonstrative/ adjectivale (cel, cea, cei, cele, celui, celei, celor). Articolele enclitice sunt așezate la sfârșitul cuvintelor și lipite de acestea. Sunt cuprinse aici articolele hotărâte propriu-zise pentru genurile masculin, feminin și neutru, singular și plural, așa cum se poate vedea în tabelul de mai sus, dar și în cele ce urmează. Articolul nehotărât (nedefinit – GALR) se află în fața substantivului și sugerează că obiectul e foarte puțin cunoscut, neindividualizat (determinare nedefinită – GALR): o elevă niște elevi/eleve N-A un elev G-D unui elev unei eleve unor elevi/eleve Articolul nehotărât pentru plural, niște, așezat în fața unor substantive la singular (în general, defective de plural) devine adjectiv pronominal nehotărât: niște piper, niște ulei, niște sămânță, niște zahăr, niște ciocolată. 1. Sunt instrumente gramaticale: articolul, prepoziția și conjuncția.

A R T I C O LU L

Articolul hotărât propriu-zis (definit – GALR) arată că obiectul la care se face referire este bine cunoscut. Este singurul articol cu două poziții, enclitic și proclitic. a) enclitic: N-A elev(u)l eleva elevii/elevele G-D elev(u)lui elevei elevilor/elevelor U este vocală de legătură.

b) proclitic, lui, doar pentru cazurile genitiv și dativ:  caietul lui Ion/lui Mihai/lui Carmen/lui Gabi/lui nenea/lui tanti  Se acordă atenție lui Ion/lui Mihai/lui Carmen/lui Gabi/lui nenea/lui tanti. Adjectivul așezat înaintea substantivului preia articolul hotărât proclitic: fata frumoasă – frumoasa fată, băiat(u)l harnic – harnic(u)l băiat.

Articolul posesiv sau genitival face legătura dintre posesor și obiectul posedat și se acordă cu posesorul și nu cu obiectul posedat: telefon al băiatului/ al fetei; carte a băiatului/ a fetei N-A al, a, ai, ale G-D alor Articolele al și a intră în componența numeralelor ordinale: al treilea/ a treia, al zecelea/a zecea. Articolul alor, specific dativului, se folosește în genitiv numai pentru pronumele posesiv, realizând astfel funcția de atribut pronominal: reușitele alor noștri, sfaturile alor mei, spusele alor voștri. În dativ, articolul alor însoțește un substantiv cu funcția de complement indirect: Le vorbim alor/noștri/mei/voștri.

Articolul demonstrativ sau adjectival: N-A

cel/cea

cei/cele

G-D

celui/celei

celor

a) leagă un substantiv de determinantul său (adjectiv, locuțiune adjectivală): băiatul cel harnic, băiatul cel de treabă, dorința cea din urmă. b) însoțește un numeral: cel de-al doilea, cea de-a doua. c) ajută la substantivizarea altor părți de vorbire: Cel harnic reușește. Cei norocoși câștigă. Cei așteptați revin. Cei suferinzi speră. d) intră în componența unor nume proprii: Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Ecaterina cea Mare. e) contribuie la formarea superlativului relativ al adjectivelor și adverbelor: cel mai harnic, cea mai frumoasă, cel mai bine, cel mai devreme. f) intră în componența unor locuțiuni adverbiale cu caracter de aproximație: cel puțin, cel mai probabil, cel mai sigur, cel mai curând (Cel puțin [măcar], a venit la timp.). 52

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

În GALR, 2005, I, Cuvântul, p.74 găsim: „Categoria gramaticală a determinării se manifestă printr-un sistem de trei opoziții între termenii categoriei, exprimați prin articol zero (Ø), articol nedefinit și articol definit: a) nedeterminat/determinat nedefinit: Ø om/un om, Ø floare/ o floare, Ø drum/un drum etc.; b) nedeterminat/determinat definit: Ø om/omul, Ø floare/ floarea, Ø drum/drumul etc.; c) determinat nedefinit/determinat definit: un om/omul, o casă/ casa, un drum/drumul etc.” Raportând termenii utilizați de GALR la cei tradiționali, se constată următoarele corespondențe: a) nedeterminat – nearticulat; b) determinat nedefinit – articulat cu articol nehotărât; c) determinat definit – articulat cu articol hotărât. Până la definitivarea și stabilizarea noilor programe și manuale școlare, ține de competența cadrelor didactice din învățământul preuniversitar dacă și în ce măsură introduc și operaționalizează noua terminologie.

A R T I C O LU L

ADJECTIVUL (tablou sintetic) Feluri După origine (tipul informației semantice GALR)

Exemple

calificative (propriu-zise)

frumos, înalt, bun, nou, fragil, ager, rece, leneș

determinative (provenite din alte părți de vorbire: adjective pronominale, numerale, participii, gerunzii, adverbe)

tatăl meu, temă scrisă, altă parte, voce tremurândă, asemenea om, doctor vestit, elev motivat

variabile După flexiune

cu două forme

dulce, limpede, gălbui, tenace

cu trei forme

adânc, larg, pustiu, castaniu

cu patru forme

frumos, acru, bun, greu gri, maro, gata, asemenea, sexy, perspicace, forte

invariabile

Gradele de comparație (de intensitate – GALR) frumos, înalt, bun, vechi

Pozitiv

la fel de, tot așa de/ frumos, înalt, bun, vechi

de egalitate Comparativ de inegalitate

de superioritate

mai/ frumos, înalt, bun, vechi

de inferioritate

mai puțin/ frumos, înalt, bun, vechi

de superioritate

cel mai/ frumos, înalt, bun, vechi

de inferioritate

cel mai puțin/ frumos, înalt, bun, vechi

de superioritate

foarte, tare, grozav, teribil, nemaipomenit, extraordinar, (de)/ frumos, înalt, bun, vechi, interesat, amabil

de inferioritate

foarte, tare, prea, grozav, teribil, nemaipomenit, extraordinar (de) puțin/ amabil, cooperant, interesat

relativ

Superlativ absolut

Adjective necomparabile

superior, optim, infim, teribil, minunat, absolut, inițial, final, metalic, mort, excelent, inferior

Funcții sintactice

atribut adjectival, nume predicativ, complement prepozițional, circumstanțial (de timp, de mod, de cauză), element predicativ suplimentar

Locuțiuni adjectivale

de frunte, de treabă, de milioane, la locul lui, cu bun-simț, cu dare de mână, fel de fel, tot unul și unul

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

ADJECTIVUL Adjectivul este partea de vorbire flexibilă care exprimă însușirea cantitativă sau calitativă a obiectului denumit de substantiv. Adjectivul se acordă în gen, număr și caz cu substantivul și are o flexiune asemănătoare. Așezat înaintea substantivului, preia articolul hotărât enclitic al acestuia (fata frumoasă – frumoasa fată, băiatul harnic – harnicul băiat). FELURILE ADJECTIVELOR După origine, adjectivele sunt: calificative și determinative.

1. Adjectivele calificative sunt adjective propriu-zise: frumos, înalt, nou, fragil, ager, rece, leneș, limpede, bun, vechi, greu, tenace, perspicace etc. 2. Adjectivele determinative sunt adjective formate prin conversiune din alte părți de vorbire:  adjective pronominale (posesive, demonstrative, nehotărâte, interogativ‑relative, negative, de întărire): tatăl meu, fata aceea, altă problemă, care băiat, niciun om, el însuși;  numerale cu valoare substantivală: două fete, câștiguri înzecite, al treilea val;  adverbe: așa întâmplare, astfel (de) om, altfel (de) probleme, puțin la minte, mersul agale;  verbe la participiu: doctor vestit, soluție greșită, foaie îndoită, casă părăsită;  gerunzii acordate: voce tremurândă, mână transpirândă, ființă suferindă, rană sângerândă. După flexiune, se disting două clase de adjective: variabile și invariabile.

1. Adjectivele variabile, în număr covârșitor în limba română, sunt acele adjective care au forme diferite la masculin-feminin, respectiv singular-plural:  cu două forme: dulce – dulci, limpede – limpezi, gălbui – gălbuie, tenace – tenaci;  cu trei forme: adânc – adâncă – adânci, larg – largă – largi, pustiu – pustie – pustii, castaniu – castanie – castanii;  cu patru forme: frumos – frumoasă – frumoși – frumoase, acru – acră – acri – acre, bun – bună – buni – bune, greu – grea – grei – grele. 2. Adjectivele invariabile sunt adjective cu o singură formă pentru masculin (neutru)feminin, atât la singular, cât și la plural: gri, maro, kaki, gata, asemenea, sexy, perspicace, forte, locvace, atroce, feroce, forte, leoarcă, sadea, cumsecade (leu, leoaică, lei, leoaice/ feroce; asemenea/băiat, fată, băieți, fete; nasture, cămașă, nasturi, cămăși/maro). GRADELE DE COMPARAȚIE (DE INTENSITATE – GALR)

1. Gradul pozitiv reprezintă forma primară a adjectivului exprimând caracteristici firești ale obiectelor, fără raportare la alte obiecte sau însușiri: frumos, înalt, bun, vechi, cumsecade, harnic, inteligent, limpede, curat, demn. A DJ E CT I V U L

2. Gradul comparativ evaluează treptele (gradele) de intensitate ale însușirii, ca egală, superioară sau inferioară, raportată la același obiect sau la alte obiecte, în aceleași împrejurări sau în împrejurări diferite. Toate aceste trepte au drept punct de pornire adjectivul la gradul pozitiv, adică adjectivul de bază, căruia i se antepun determinanții specifici (adverbe sau locuțiuni adverbiale). a) Comparativul de e galitate presupune egalitatea însușirilor: la fel de, tot așa de, tot atât de, deopotrivă de/ frumos, înalt, bun, vechi, cumsecade, harnic, inteligent, limpede, curat, demn. b) Comparativul de ine galitate indică gradul mai ridicat sau mai redus al calității unui obiect, având două grade de intensitate:  de s uper ior itate, realizat cu ajutorul adverbului mai: mai/ frumos, înalt, bun, vechi, cumsecade, harnic, inteligent, limpede, curat, demn.  de infer ior itate, realizat cu locuțiunea adverbială mai puțin: mai puțin/ frumos, înalt, bun, vechi, cumsecade, harnic, inteligent, limpede, curat, demn. 3. Gradul superlativ exprimă intensitatea maximă a însușirii și se realizează ca relativ și absolut, fiecare cunoscând câte două forme, de superioritate și de inferioritate. a) Superlativul relativ, atât cel de superioritate, cât și cel de inferioritate, mai păstrează o comparație implicită, întrucât extrag și unicizează caracteristicile unor obiecte, distingându-le de altele dintr-o grupare cunoscută și limitată.  de s uper ior itate: cel mai/frumos, înalt, bun, vechi, cumsecade, harnic, inteligent, limpede, curat, demn;  de infer ior itate: cel mai puțin/frumos, înalt, bun, vechi, cumsecade, harnic, inteligent, limpede, curat, demn. b) Superlativul absolut indică o intensitate maximă a însușirilor, fără rapor tare la alte obiecte sau alte însușiri.  de s uper ior itate: foarte, tare, mult, prea/ frumos, înalt, bun, vechi, cumsecade, harnic, inteligent, limpede, curat, demn. Mărcile superlativului absolut de superioritate (foarte, tare, mult, prea), mai rar ale celui de inferioritate, pot fi atât antepuse, cât și postpuse, schimbarea topicii obișnuite având adesea efecte emoționale, artistice („Mult bogat ai fost odată, mult rămas-ai tu sărac!”; „o prea frumoasă fată” – Mihai Eminescu): tare/sărac, iubit, priceput, necăjit, supărat, lăudat // sărac, iubit, priceput, necăjit, supărat, lăudat/ tare.  de infer ior itate: foarte, tare, mult, prea/puțin/amabil, cooperant, interesat, instruit, educat, politicos. Gradul superlativ absolut de inferioritate este foarte puțin întrebuințat, vorbitorii preferând formele negative ale adjectivelor: El este foarte puțin interesat/cooperant/ instruit/educat/politicos. El este neinteresat/necooperant/neinstruit/needucat/nepoliticos. ALTE MODALITĂȚI DE REALIZARE A SUPERLATIVULUI 1

a) constr uc ții de tipul adverb + de + ad jec tiv: grozav, teribil, nemaipomenit, extraordinar, demențial, negrăit, nespus, dureros, incredibil, așa, atât, extrem, din cale-afară, formidabil/ de/ frumos, urât, înalt, bun, vechi, cumsecade, harnic, inteligent, curat. (O, lasă-mi capul meu pe sân,/ iubito, să se culce,/ sub raza ochiului senin/ și negrăit de dulce. Ah, ce fioros de dulce de pe buza ta cuvântu-i! – Mihai Eminescu); 1. Vezi GALR, I, p. 159-164.

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

b) s upine postpuse: ad jec tiv + de + s upin: frumoasă de nespus, o priveliște de nedescris, o situație de neimaginat, o urâțenie de speriat; c) ad jec tivele mor t , putred, frânt , r upt + de + ad jectiv: mort de beat, putred de bogat, frânt/rupt de obosit; d) câteva s ubstantive c u valoare adverbi ală: foc, turtă, clampă, lulea, cuc, bocnă, ocnă, grămadă, lună, bec: scump foc, beat turtă/clampă, îndrăgostit lulea, singur cuc, înghețat bocnă, sărată ocnă; prost grămadă, curat lună; e) repetarea ad jec tivului: mare, mare; greu, greu; cinstit, cinstit; nou-nouț; gol‑goluț; f) prelung irea unor s unete: maaare, greeeu, buuun, rrrău; g) der ivarea c u s uf ixe și pre f ixe vechi sau neolo g ice: străvechi, superfin, supranatural, arhicunoscut, ultracentral, extrafin, rarisim. Adjectivele necomparabile2 au sens sau/și formă de superlativ, sau pur și simplu nu admit comparația (superior, optim, infim, teribil, minunat, admirabil, splendid, absolut, inițial, final, metalic, mort, excelent, inferior, maxim, minim, complet, rotund, pătrat, anterior, posterior, proxim, unic, veșnic) și, prin urmare, nu admit mărcile gradelor de comparație, mărci percepute ca fiind pleonastice. Astfel, sunt incorecte formulări de tipul mai, cel mai, foarte/ superior, optim, inițial, metalic, minunat, absolut, rotund, unic, veșnic. POSIBILITĂȚILE COMBINATORII ALE ADJECTIVULUI

În calitate de adjunct, adjectivul poate îndeplini funcțiile sintactice de: 1. atr ibut ad jec tival: fată frumoasă, băiat isteț. 2. nume predicativ: Fata este frumoasă.; Băiatul este isteț. 3. element predicativ s uplimentar: Fetița aleargă voioasă.; Bunica se întorcea obosită. 4. complement prepozițional: Din verde s-a făcut galbenă. 5. c irc umstanți al:  de timp: „Încă de mic/ te cunoșteam pe tine.” (Mihai Eminescu)  de mod: Era mai mult gras decât solid.  de cauz ă: Se prăbușea de obosit.  opozițional: E vânăt în loc de albastru.  c umulativ: Afară de emoționat părea și obosit. Regenții adjectivelor adjunct pot fi:

a) substantive (sate/străzi/case/curți pustii); b) substitute – pronume personale, numerale (ceva potrivit, cineva cunoscut, doi absenți); c) grupuri nominale formate din substantiv urmat de unul sau mai multe adjective (subiecte unice naționale; acid acetic glacial; cântece populare regionale românești). În funcția de element predicativ suplimentar, adjectivul are dublă subordonare: față de verb și față de substantiv: Bunica se întorcea obosită. 2. Vezi Mioara Avram, op. cit., p. 127.

A DJ E CT I V U L

În calitate de centru, adjectivul poate fi regent pentru: a) complementul prepozițional: plin de flori, frânt de obosit, bun de cules; b) complementul indirect: adecvat nevoilor, devotat prietenilor; c) circumstanțiale:  de mod: A fost răsplătit regește.  de timp: Uitase de ceasul pierdut la joacă.  de loc: Erau fericite la piscină.  de cauză: Veneau rupte de oboseală.  de scop: Citea atent pentru a reține. TOPICA ADJECTIVULUI

Adjectivul are o topică liberă; el poate sta atât în urma, cât și înaintea substantivului pe care-l determină, apropiat sau depărtat de acesta. a) Poziția obișnuită a adjectivului este în urma substantivului (flori albastre; fruntea albă; părul galben; plete lungi, bălaie; luceafăr blând – Mihai Eminescu); b) Antepunerea adjectivului sporește, de obicei, expresivitatea enunțului (singu ratice izvoare; mișcătoare valuri; dulce ploaie; mândri tei; o prea frumoasă fată – Mihai Eminescu); c) Adjectivul poate fi îndepărtat de substantiv prin cuvinte care se intercalează (lung-a timpului cărare; mișcătoarea mărilor singurătate; oastea lui întreagă; caii lor sălbatici – Mihai Eminescu). În cazul operelor artistice – cazul selecțiilor de mai sus – adjectivele postpuse și antepuse (inversiuni), apropiate sau depărtate de substantiv, se analizează ca figuri de stil – epitete.

LOCUȚIUNILE ADJECTIVALE

Locuțiunile adjectivale sunt grupuri de cuvinte substituibile adjectivelor: bătut în cap, cu dare de mână, cu frica lui Dumnezeu, cu nasul pe sus, dat dracului, de pomană, de seamă, de treabă, fără rost, fel de fel de, greu de cap, iute de picior, în floarea vârstei, lăsat de izbeliște, pus pe glume, slab de înger. Era un om de seamă/de treabă/în floarea vârstei/cu nasul pe sus/cu frica lui Dumnezeu/cu dare de mână.

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

PRONUMELE (tablou sintetic) PRONUMELE Personale personal propriu-zis: (N, G, D, A, V) eu, tu, el, ea, noi, voi, ei, ele/ lui, lor/ ei, mie, ție, lui, ei, nouă, vouă, lor/ (pe)/mine, tine, el, ea, ei, ele// tu!, voi!// D – îmi, mi, îți, ți, îi, i, ne, ni, vă, vi, le, li; A – mă, m-, te, te-, îl, l, o, ne, vă, îi, i, le (forme scurte). personal de politețe: dumneavoastră, dumneata, mata, matale, dumitale/ dumneavoastră! dumneata!/ dumnealui, dumneaei, dumnealor, Domniile voastre. reflexiv: A – mine, m(ă)/ tine, te/ sine, s(e)/ noi, ne/ voi, v(ă) D – mie, (î)mi/ ție, (î)ți /sie, sieși, (î)și, și, nouă, ne, ni/ vouă, v(ă), vi. ADJECTIVE PRONOMINALE de întărire: însumi, însămi, însuți, însăți, însuși, însăși, înseși, înșine, însene, înșivă, însevă, înșiși, înseși/ însele. În vorbirea contemporană se folosesc doar ca adjective pronominale de întărire.

eu însumi, tu însuți, ea însăși, noi înșine, ele înseși/însele etc. (băiatul însuși; însuși băiatul, fetele înseși/ însele)

posesiv: al meu, al tău, al său, al lui, al ei/ a mea, a ta, a sa, a lui, a ei/ ai mei, ai tăi, ai săi, ai lui, ai ei/ ale mele, ale tale, ale sale, ale lui, ale ei/ al nostru, al vostru, al lor/ a noastră, a voastră a lor/ ai noștri, ai voștri ai lor/ ale noastre, ale voastre, ale lor. (Formele îngroșate sunt pronume personale împrumutate pentru a exprima posesia.) G-D – alor mei, alor tăi, alor săi, alor noștri, alor voștri.

caietul meu, temele sale, școala noastră, părinții voștri etc.

G-D – casele alor mei, spusele alor săi, reușitele alor noștri.

Nepersonale demonstrativ: a) d e apro p i e re : N-A – acesta, ăsta, aceștia, ăștia/ aceasta, asta, acestea, astea/ acest, ăst, acești, ăști/ această, astă, aceste, aste. G-D – acestuia, ăstuia, acestora, ăstora/ acesteia, ăsteia, acestora, ăstora/ acestui, ăstui, acestor, ăstor/ acestei, ăstei, acestor, ăstor.

N-A – băiatul acesta/ acest băiat, fetele acestea/ aceste fete.

G-D – băiatului acestuia/ acestui băiat; fetelor acestora/ acestor fete.

PRONUMELE

b) d e d epă r ta re : N-A – acela/ acel, ăl, ăla, aceia/ acei/ ăi, ăia// aceea/ acea, aia/ a, acelea/ acele, alea/ ale. G-D – aceluia/ acelui, ăluia/ălui, acelora, ălora/ aceleia, ăleia, acelora, ălora// acelui, ălui, acelor, ălor/ acelei, ălei, acelor, ălor. c) d e i d en ti ta te : N-A – același, aceiași/ aceeași, aceleași. G-D – aceluiași, acelorași/ aceleiași, acelorași. d) d e d i fe re n ți e re : N-A – celălalt, ceilalți/ cealaltă, celelalte. G-D – celuilalt, celorlalți/ celeilalte, celorlalte. e) d e c al i f i c a re 3: atare (Se folosește numai ca adjectiv pronominal.) nehotărât: careva, cineva, ceva, câtva, unul, altul, atât(a), cutare, fiecare, oricare, orice, oricine, oricât, vreunul, vreuna, altceva, altcineva// cine știe + ce/cine/cât// nu știu + care/cine/ce/cât // te miri + cine/ce. negativ: niciunul: niciunul, niciuna, niciunii, niciunele// niciunuia, niciuneia, niciunora nimeni (nimenea, nime): nimeni, nimănui nimic

G-D – acelui băiat/ băiatului aceluia; acelei fete/ fetei aceleia.

același băiat/ aceeași fată aceluiași băiat/ aceleiași fete.

celălalt băiat/ cealaltă fată; celuilalt băiat/ celeilalte fete.

o atare problemă, un atare om, povestea ca atare. fiecare băiat/ oricare fată; oricât efort// orice întâmplare// cine știe ce problemă/ te miri ce amănunt.

niciun băiat, nicio fată.

interogativ: care, cine, ce, cât cine/cui; ce; care/ cărui(a)/ cărei(a); cât, câtă, câți, câte/ câtor(a)// al câtelea, a câta (Cine vine? Câți pleacă?)

care băiat?/ cărei fete? câți băieți?/ câte fete?

relativ: care, cine, ce, cât, câtă, câți, câte, cel ce, cei ce, cele ce, ceea ce.

Se știe1/câți băieți pleacă.2/ Se știe1/ cine va veni.2/

1. Vezi Mioara Avram, op. cit, p. 180.

N-A – băiatul acela/ acel băiat; fetele acelea/ acele fete.

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

PRONUMELE Pronumele este partea de vorbire care ține locul unui substantiv și are categoriile gramaticale de persoană, număr, gen și caz. Flexiunea pronumelui este asemănătoare cu cea a substantivului. Există două categorii de pronume: personale și nepersonale. Sunt numite personale pronumele care pot fi folosite în cazul ființelor umane, dar și în cazul altor ființe sau al neanimatelor.

PRONUMELE PERSONALE

A. Pronumele personal propriu-zis indică persoana care vorbește (eu, noi), persoa‑ na cu care se vorbește (tu, voi), respectiv persoana despre care se vorbește (el, ea, ei, ele). 5 Flexiunea pronumelui personal propriu-zis (GALR) Forme N G D

accentuate neaccentuate (clitice) accentuate neaccentuate (clitice)

Persoana I eu noi — — mie nouă

Persoana a Il-a tu voi — — ție vouă

(î)mi ne ni

(î)ți

mine noi

Persoana a IlI-a el ea ei ele lui

lor

v(ă), vi

(î)i

le, li le, li

tine

voi

ele

m(ă) ne

v(ă)

(î)l

(î)i

—

tu!

voi!

—

lor

Cu litere aldine sunt redate cliticele (formele neaccentuate ale pronumelor personale). Se poate observa că acestea sunt prezente doar în cazurile dativ și acuzativ. 2

Funcțiile sintactice ale pronumelui personal: 1. Subiec t: N – El citește. A – Mai lipsesc dintre ei. 2. Nume predicativ: N – Prietena mea este ea. G – Cartea este a ei. D – Lucrarea este asemenea ei. A – Cadoul este pentru ea. 3. Atr ibut pronominal: G – fără prepoziție: Colega ei a întârziat. – cu prepoziție: Umbrele din dreptul ei s-au stins. D – cu prepoziție: Reușita grație ei ne onorează. – dativ posesiv: „Dacă fii-ți mândri aste le nutresc...” (Mihai Eminescu) A – Veștile despre ea sunt optimiste. 2. Vezi capitolul Clitice și nonclitice.

PRONUMELE

4. A poziție: N – Colegul meu, el, e sportiv. G – Colegii aceia, adică ai ei, sunt sportivi. D – Prietenei mele, ei, i-am spus totul. A – Pe prietena mea, pe ea, au premiat-o. 5. Complement direc t: A – O prefer pe ea. 6. Complement indirec t: D – Ei îi pot spune orice. G – Era pornit împotriva ei. 7. Complement de a gent: A – Suntem îndrumați de ea. 8. Complement prepozițional: A – A uitat de ea. 9. Complement c irc umstanți al de loc:

G – S-a oprit în fața ei. G – S-a oprit înainte-i. „Că-ndărătu-i și nainte-i întuneric se arată.” (Mihai Eminescu)

A – A ajuns la ea. de timp:

G – A ajuns înaintea ei. G – A ajuns înaintea-i. A – A ajuns odată cu ea. de mod:

G – Ceasul meu merge ca al ei. D – M-am comportat asemenea ei. A – Maria cântă ca ea. de cauză:

G – Am greșit din cauza ei. G – Am întârziat din pricina-i. de scop:

G – Părinții s-au sacrificat pentru ea. condițional:

G – În locul ei, aș fi plecat. G – În locu-i aș fi plecat.

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

concesiv:

G – În ciuda ei și tot am reușit. G – În ciuda-i și tot am reușit. instrumental:

Prin ea am trimis scrisoarea. opozițional:

În locul ei a venit Maria. cumulativ:

Pe lângă ea, a venit și el. de excepție:

În afară de ea, au venit toți.

5 Cazuri speciale ale pronumelor personale

a) Pronume cu dublu statut (pronume personale propriu-zise și pronume personale de politețe): dânsul, dânsa, dânșii, dânsele// dânsului, dânsei, dânșilor, dânselor. Aceste pronume sunt interpretate ca pronume personale propriu‑zise, sau ca pronume de politețe. Li se adaugă formele arhaice însul, însa, înșii, însele, precedate de prepozițiile într(u), dintr(u), printr(u): într-însul, dintr-însul, printr-înșii. b) Dubla ex pr imare a complementelor direc t și indirec t (dublare c litică – G A LR)  Prin reluarea nominalului: Pe Alina am văzut-o. / Pe ea am văzut-o.  Prin anticiparea nominalului: Am văzut-o pe Alina./Am văzut-o pe ea. Alinei i-am scris. / Ei i-am scris. I-am scris Alinei. / I-am scris ei. c) Dativul posesiv are funcția de atribut pronominal sau de complement indirect în dativ și cuprinde formele neaccentuate, de dativ ale pronumelor personale antepuse ori postpuse, legate sau nu prin cratimă de substantiv, adjectiv, prepoziție sau verb. Avem atribute pronominale în exemplele: „Tot mai citesc măiastra-ți carte.” (Alexandru Vlahuță) Ți-am citit măiastra carte. „Întreprinderea-ți fu dreaptă.” (Grigore Alexandrescu) Cântecul mi-ai ascultat. Vezi-ți de treabă. și complemente indirecte în: Rochia îi stă bine., I-a adus un cadou., Soluția îmi, îți, îi, ne, vă, le/ scapă. Formele neaccentuate de dativ sunt complemente indirecte când admit dublarea: Rochia îi stă bine ei/ fetei., I-a adus ei/fetei un cadou. d) Dativul etic nu are funcție sintactică, ci doar una stilistică, sugerând participarea afectivă a naratorului „...am căzut în Ozana cât mi ți-i băietul.”, „Aici mi‑ai fost?” (Ion Creangă); „Uite, soro, ce ți-e omul!” (Barbu Ștefănescu Delavrancea), ori trăirea intensă a poetului liric: „Arde-mi-te-ai, codre des!” (Folclor). e) Tot d ativ etic trebuie considerat și pronumele cu formă neaccentuată -i, din anumite expresii, fiind menit să atragă atenția asupra acțiunii verbului: Și dă-i și luptă...; Dă-i bătaie!; Dă-i cu bere, dă-i cu vin...; Ce să-i faci? PRONUMELE

f) A c uz ativul etic 3. Pronumele o, le, te din unele construcții, cunoscute în gramaticile tradiționale sub denumirea de pronume cu valoare neutră în acuzativ, nu au nici ele funcții sintactice, „ci arată (doar) participarea afectivă a vorbitorului la comunicare”4, fiind, într-o anume măsură, simple automatisme ale limbajului oral: o – A luat-o la sănătoasa.; A dat-o în bară.; Am sfeclit-o.; A luat-o razna.; A pus-o de mămăligă.; O ducem bine.; Las-o mai moale. etc. le – Le are cu matematica.; Le vede la fizică.; te – Munte cu munte se întâlnește, dar(ă)mite om cu om. S-o fi rătăcit pasămite pe undeva. În construcțiile dară(mi)(te) și pasă(mi)(te), există simultan un dativ etic (mi) și un acuzativ etic (te). g) Nominativul etic c u t u are doar valoare expresivă: Nu tu masă, nu tu casă...; Nici tu una, nici tu alta...; „...nici tu tată, nici tu mamă, nici tu stare părintească...” (Gala Galaction). 5 Pronumele personal de politețe

Pronumele personal de politețe este o subclasă a pronumelui personal5, marcând gradual relațiile dintre participanții la discurs. Caz

N-A

Persoana a II-a singular

Persoana a II-a plural

masculin, feminin

masculin, feminin masculin

dumneata dumneavoastră mata, matale, mătăluță

G-D

dumitale dumneavoastră

dumneata! dumneavoastră!

dumneavoastră

Persoana a III-a singular

dumnealui dumisale ’mnealui ’nealui

dumneavoastră! -

Persoana a III-a plural

feminin

masculin, feminin

dumneaei

dumnealor

În tabelul de mai sus, sunt marcate cu litere cursive formele mai puțin livrești, însă destul de frecvente în adresarea orală. Gradele de politețe în limba română sunt trei: a) gradul zero de politețe: tu, voi, el/ea, ei/ele. b) gradul minim de politețe: pronumele de politețe dumneata (mata, matale, mătăluță), dar și pronumele cu dublu statut dânsul/dânsa, dânșii/dânsele. c) gradul maxim de politețe: dumneavoastră, dumnealui/dumneaei, dumnealor. În situații protocolare, fie oral, fie în scris, se utilizează structuri locuționale consacrate, prin urmare, fixe: Măria Ta/Sa/Voastră, Alteța Voastră/Sa, Înălțimea Voastră/Sa, Maiestatea Ta/Voastră/Sa, Excelența Voastră/Sa, Sanctitatea Voastră/ Sa, Sfinția Voastră/Sa, Înalt Preasfinția Voastră/Sa, Cuvioșia Voastră/Sa. 3. C. Dimitriu, op. cit., p. 252. 4. Ibidem. 5. Aparțin acestei subclase: pronumele personal propriu-zis, pronumele de politețe, pronumele reflexiv, pronumele de întărire și pronumele posesiv.

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

5 Scrierea pronumelor de politețe

Pronumele de politețe se scriu de obicei cu inițială minusculă, exceptând situațiile în care se urmărește o sporire ad-hoc a gradului de reverență: Rămâne la aprecierea dumneavoastră. // Rămâne la aprecierea Dumneavoastră. Abrevierile pronumelor de politețe: dumneata – d-ta, dumitale – d-tale // D-ta, D-tale; dumnealui – d-lui // D-lui, D-sa, D-sale; dumneaei – d-ei // D-ei; dumneavoastră – dv., dvs., d-voastră // Dv., Dvs.; dumnealor – d-lor // D-lor. PRONUMELE ȘI ADJECTIVUL PRONOMINAL DE ÎNTĂRIRE

Pronumele de întărire are rolul de a accentua, de a insista asupra obiectului al cărui nume îl înlocuiește. Formele pronumelui de întărire sunt: însumi – însămi (însemi), însuși – însăși (înseși), înșivă – însevă, înșiși – înseși/însele. În vorbirea contemporană, formele pronumelui de întărire se folosesc doar în vecinătatea imediată a unui substantiv sau pronume, devenind astfel adjective pronominale de întărire, cu funcția sintactică de atribute adjectivale: eu/ însumi – însămi (însemi); tu/ însuți – însăți (înseți); el – ea/ însuși – însăși; noi/ înșine – însene; voi/ înșivă – însevă; ei – ele/ înșiși – înseși (însele). Adjectivul pronominal de întărire poate sta înaintea sau în urma substantivului sau a pronumelui: eu/ însumi – însămi (însemi) – însumi – însămi (însemi)/eu; profesorul însuși – însuși profesorul; profesorului însuși – însuși profesorului. Foarte rar, în contexte elaborate cu vădite intenții emfatice, cele două elemente se distanțează: Precum însuși spus-a poetul. PRONUMELE REFLEXIV

Pronumele reflexiv aparține clasei pronumelui personal și arată că autorul acțiunii exprimate de verb este în același timp și obiectul (pacientul) propriei acțiuni. Pronumele reflexiv nu are categoria gramaticală a genului și are forme doar pentru acuzativ și dativ. Formele pronumelui reflexiv, după categoriile gramaticale de persoană, număr și caz sunt următoarele (GALR): Cazul

Persoana I

Forme

Singular m, f

Plural Singular m, f m, f

Nonclitice

mine

noi

tine

voi

sine

Clitice

m(ă)

v(ă)

s(e)

Nonclitice

mie

nouă

ție

vouă

sieși, sie

sieși

Clitice

(î)mi

ne, ni

(î)ți

v(ă), vi

(î)și

Persoana a II-a

Persoana a III-a Plural m, f

PRONUMELE

5 Funcțiile pronumelui reflexiv

1. complement direct: Ea se privește în oglindă. 2. complement indirect: Laura își aranjează ținuta. 3. complement prepozițional: Ea are încredere în sine. 4. complement posesiv: Ea își face temele. 5. atribut pronominal: Nu agrea lauda de sine.; Alina și-a uitat telefonul. 6. nume predicativ: Părerile erau pentru sine. 7. circumstanțial:  de loc: Ținea telefonul lângă sine.  de mod: Durerile îi treceau de la sine.  de scop: Se lupta doar pentru sine.  instrumental: S-a realizat doar prin sine. Există situații în care pronumele reflexive sunt doar mărci ale diatezei reflexive, fără a îndeplini vreo funcție sintactică: Mă gândesc să plec.; Te îndoiești de asta.; Se crucește.; Îmi închipui orice.; Ne sfiim.; Vă imaginați. Proba reflexivelor, mărci ale diatezei reflexive, fără funcție sintactică, se face prin încercarea de a dubla pronumele neaccentuate (Mă gândesc să plec. ≠ Mă gândesc pe mine să plec.; Te îndoiești de asta. ≠ Te îndoiești pe tine de asta.; Se crucește. ≠ Se crucește pe sine.; Îmi închipui orice. ≠ Îmi închipui mie orice.), când se obțin enunțuri inacceptabile.

În aceeași categorie a pronumelor mărci ale reflexivului se includ și: a) re f lexivul impersonal: se pare, se știe, se vede, se cunoaște, se zice, se întâmplă, se mănâncă (bine), dar și se înserează, se întunecă etc. b) re f lexivul fac titiv: se tunde (la frizer); își face un costum (la croitor); c) re f lexivul inerent: a se codi, a se gudura, a se mândri, a se crampona etc.; d) re f lexivul pasiv: În carte se vorbește despre noi. PRONUMELE ȘI ADJECTIVUL PRONOMINAL POSESIV

Pronumele posesiv înlocuiește numele posesorului și pe cel al obiectului posedat. 5 Forme Obiect posedat Număr Sg. Pl.

Persoana posesorului Singular

Gen

a II-a

Plural a III-a

a II-a

meu

tău

său

nostru

vostru

mea

noastră

voastră

mei

tăi

săi

noștri

voștri

mele

tale

sale

noastre

voastre

a III-a

După cum se poate observa și din tabelul de mai sus, pronumele posesiv nu are forme pentru posesorul de persoana a III-a plural. Pentru exprimarea posesiei, în acest caz, se apelează la pronumele personal al, a, ai, ale/lor. Pronumele posesiv este însoțit întotdeauna de articolul posesiv-genitival al, a, ai, ale. 66

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

5 Funcțiile pronumelui posesiv

1. Subiec t: N – Ai săi au plecat la rude. 2. Nume predicativ: N – Casa este a noastră. A – Cadoul este pentru ai săi. 3. E lement predicativ s uplimentar: Deja o considera a sa. 4. Atr ibut ad jec tival: N – Casa noastră este mare. 5. Atr ibut pronominal: G – Casa din fața alor săi e frumoasă. D – Rezultatele datorită alor săi sunt apreciate. A – Atitudinea față de ai săi pare ciudată. 6. Complement direc t: A – I-a întrebat pe ai săi. 7. Complement indirec t: G – S-a îndreptat împotriva alor săi. D – Le vorbește frumos alor săi. 8. Complement prepozițional: A – Vorbește frumos despre ai săi. 9. Complement de a gent: A – Este apreciată și iubită de ai săi. 10. C irc umstanți al de loc: G – În fața alor săi nu stătea nimeni. 11. C irc umstanți al de timp: G – A ajuns acasă înaintea alor săi. A – A ajuns acasă înainte de ai săi. 12. C irc umstanți al de mod: A – Părinții mei lucrează ca ai săi. 13. C irc umstanți al de cauz ă: A – A suferit pentru ai săi. 14. C irc umstanți al de scop: A – Se luptă mereu pentru ai săi. 15. C irc umstanți al instr umental: A – Mi-a trimis scrisorile prin ai săi. B. Adjectivul pronominal posesiv Când este însoțit de un substantiv, pronumele posesiv devine adjectiv pronominal posesiv, se acordă cu acesta și are funcția sintactică de atribut adjectival: N-A – caietul meu, temele sale, școala noastră, părinții voștri etc. Poziția adjectivului posesiv este, de obicei, în urma posesorului (rar, invers, în construcții cu evidente conotații subiective: pe-al nostru steag, a noastră țară, a voastră bucurie). PRONUMELE

Probleme de exprimare și de scriere: Forme corecte:

un prieten al meu/ o prietenă a mea; unui prieten al meu/ unei prietene a mele; un prieten de-ai mei/ o prietenă de-ale mele; N-A maică-mea, -ta, -sa;

G-D maică-mii, -tii, -sii;

N-A taică-meu, -tău, -său; N-A frate-meu, -tău, -său;

G-D lui taică-meu, -tău, -său; G-D lui frate-meu, -tău, -său;

N-A soră-mea, -ta, -sa; G-D soră-mii, -tii, -sii; N-A noră-mea, -ta, -sa. G-D noră-mii, -tii, -sii. Forme greșite:

un prieten de-al meu/ o prietenă de-a mea; unei prietene a mea/ unei prietene ale mele; mai’-mea; tai’-miu, tai’-su; fra’-miu; sor’-sa, soru-sa; mă-ta, tat-tu, tat-su, ta’-su. PRONUMELE NEPERSONALE 1. Pronumele și adjectivul demonstrativ

Pronumele demonstrativ este partea de vorbire flexibilă care arată un obiect, arătând în același timp apropierea sau depărtarea de vorbitor, diferențierea sau identitatea cu alte obiecte. Funcțiile pronumelui demonstrativ sunt aceleași cu ale substantivului și ale pronumelui personal. În prezența unui substantiv, pronumele demonstrativ devine adjectiv pronominal și are funcția sintactică de atribut adjectival. Formele pronumelui demonstrativ

a) Pronumele demonstrativ de apropiere Caz

N-A

G-D

Singular Masculin

Feminin

Plural Masculin

acesta acest ăsta ăst aista

aceasta această asta astă aiasta

aceștia acești ăștia ăști aiștia

acestuia acestui ăstui aistui

acesteia acestei ăstei aiestei

acestora acestor ăstor ăstora aistora

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

Feminin acestea aceste astea aste aiestea

De reținut că în cazul formelor articulate enclitic ale acestui pronume, la cazurile genitiv și dativ (acesta, aceasta, aceștia, acestea, ăsta, asta, ăștia, astea/ acestuia, acesteia, acestora etc.) pronumele nu poate sta în fața substantivului (acesta băiat, aceasta fată, ăsta băiat, asta fată, acestuia băiat, acesteia fete etc.), ci doar în urma lui (băiatul acesta, fata aceasta, băiatul ăsta, fata asta, băiatului acestuia, fetei acesteia). Excepție fac formele orale cu valoare admirativă: ăsta băiat!, asta fată!, ăștia băieți!, astea fete!.

b) Pronumele demonstrativ de depărtare Caz

Singular

Plural

Masculin

Feminin

Masculin

Feminin

N-A

acela ăla ăl

aceea aia a

aceia ăia ăi

acelea alea ale

G-D

aceluia ăluia ălui

aceleia ăleia ălei

acelora ălora ălora

5 Pronumele semiindependente6

Pronumele semiindependente, incluse de gramatica tradițională în clasa articolelor (posesiv-genitivale sau demonstrativ-adjectivale) sunt tratate în mod diferențiat de GALR, 2005. Astfel, cel și al sunt văzute în trei realizări dintre care una le include în clasa semantică a pronumelor demonstrative de depărtare. Cel Cel1 – Pronume semiindependent Cel2 – Formant în structura formelor oblice ale numeralelor ordinale Cel3 – Formant în structura superlativului relativ

Al Al1 – Pronume semiindependent Al2 – Formant în structura posesivelor/genitivelor Al3 – Formant în structura numeralului ordinal

Cel1 este pronume semiindependent în construcțiile: cel nou, cel de acolo, cel al copilului, cel al meu, cel de la tine, cel de scris, cel/care te-a căutat, neprecedat de un centru (regent), când poate fi înlocuit cu acela, ăla, ăl (acela/ăla/ăl – nou, de acolo, al copilului, al meu, de la tine etc.). Astfel, cel devine centru (regent), iar termenul al doilea (nou, de acolo, al copilului etc.) este atribut (adjectival, adverbial, substantival etc.). Aici sunt incluse și realizări emfatice de felul Ștefan cel Mare (<Ștefan acela mare), Mircea cel Bătrân (<Mircea acela bătrân), dar și Ioana cea mică. Mult mai evidente sunt formele populare ale demonstrativului de depărtare: ăl, a, ăi, ăle, ălui, ălei, ălor (Îl văzuși pe ăl de trecu ieri?).

6. Vezi

GALR, I, Cuvântul, 2005, p. 245-248. PRONUMELE

Formele flexionare ale pronumelui semiindependent cel sunt: cel, cea, cei, cele, celor. Cel2 este formant în structura cazurilor oblice (genitiv/dativ) ale numeralelor ordinale: cel de-al doilea, cel de-al treilea ș.a.m.d., când se analizează împreună cu acestea, realizând aceeași funcție sintactică. Cel3 este formant în structura superlativului relativ: cel mai frumos, cel mai interesant, cel mai bine, cel mai potrivit etc. Al1 este pronume semiindependent în absența (elipsa) unui nominal evident și numai în prezența unui genitiv-posesiv: Al meu e plecat. (Al = Tatăl/Soțul/Fratele. Așadar, Tatăl/Soțul/ Fratele meu e plecat.) Ale Mariei s-au pierdut. (Ale = creioanele, caietele, desenele.) Așadar, Creioanele/Caietele/ Desenele Mariei s-au pierdut. În astfel de cazuri, al și formele sale flexionare (al, a, ai, ale, alor) are funcția de subiect în nominativ, iar adjunctul (meu, Mariei, din exemplele date) funcția de atribut. Al2 este articol posesiv genitival, formant în structura genitivului când este subordonat unui nominal fără articol hotărât: o carte a elevei, un prieten al meu, o dorință a noastră, niște caiete ale mele etc. Al3 este articol, formant în structura numeralului ordinal: al doilea, al treilea, al zecelea – a doua, a treia, a zecea. c) Pronumele demonstrativ de identitate Caz

Singular Masculin

Feminin

Plural Masculin

N-A

același

aceeași

aceiași

G-D

aceluiași

aceleiași

acelorași

Feminin aceleași

Din tabelele de mai sus, se poate observa că pentru cele trei pronume demonstrative (de apropiere, de depărtare și de identitate), la cazurile genitiv și dativ formele de plural sunt aceleași, atât la masculin, cât și la feminin. d) Pronumele demonstrativ de diferențiere Caz

Singular Masculin

Feminin

Plural Masculin

Feminin

N-A

celălalt ălălalt ăstălalt

cealaltă ailaltă astălaltă

ceilalți ăilalți ăștilalți

celelalte alelalte astelalte

G-D

celuilalt ăluilalt ăstuilalt

celeilalte ăleilalte ăsteilalte

celorlalți ălorlalți ăstorlalți

celorlalte ălorlalte ăstorlalte

e) Pronumele demonstrativ de calificare7 are doar două forme: atare, atari, folosite ca adjective pronominale demonstrative (o atare problemă, un atare om, situația ca atare). 7. Vezi Mioara Avram, op. cit., p. 180.

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

În asociere cu un predicat, structura ca atare este locuțiune adverbială și are funcția sintactică de circumstanțial de mod (se comportă ca atare, procedează ca atare). La sfârșitul unui enunț de tipul Am aflat de schimbarea vremii, ca atare vom lua măsuri., sintagma ca atare are valoarea unei locuțiuni conjuncționale concluzive – prin urmare.

Pronumele demonstrativ care răspunde la întrebarea al, a, ai ale/ cui?, așezat după un substantiv, nu devine adjectiv, întrucât nu se acordă cu substantivul respectiv: tema acestuia, tema celorlalți, creionul acesteia, creionul celorlalte. Adjectivul demonstrativ, mult mai utilizat decât pronumele din care provine, urmează îndeaproape forma de articulare a substantivului. Astfel, unui substantiv articulat îi corespunde un adjectiv pronominal articulat: băiatul acesta, fata aceasta; băieților acestora, fetelor acestora. 2. Pronumele și adjectivul nehotărât

Pronumele nehotărât ține locul unui substantiv care numește un obiect sau un grup de obiecte a căror identitate sau cantitate sunt foarte vag cunoscute. Când însoțesc un substantiv și se acordă cu acesta, unele pronume nehotărâte devin adjective nehotărâte. Pronumele nehotărâte sunt: alde, altceva, altcineva, altul, anume, atare, atât(a), careva, câtva, ceva, cineva, cutare, fiecare, mult, niște, oarecare, ori(și)care, ori(și)cât, ori(și)ce, ori(și)cine, puțin, tot, unul, vreunul. După structură, pronumele nehotărâte sunt de două feluri: a) simple, neanalizabile: alde, altul, anume, atare, atât, cutare, mult, niște, puțin, tot, unul. b) compuse, din: 1. For manți + pronume relative simple  fie- + fiecare, fiecine,  fie- + ște- + fieștecare, fieștecine;  ori- + oricare, oricine, oricât;  ori- + și- + orișicare, orișicine, orișice, orișicât;  oare- + oarecare, oarecine, oarece, oarecât;  + -va careva, cineva, ceva;  vre- + vreunul;  alt- + pronume + -va altceva, altcineva 2. L oc uțiuni pronominale  cine știe/ce, cine, care, cât;  nu știu/ ce, cine, care, cât;  te miri/ ce, cine, care, cât. După posibilitatea de a deveni adjective pronominale, pronumele nehotărâte se împart în trei categorii: a) Sunt numai pronume nehotărâte: altceva, altcineva, careva, cineva, oricine. b) Sunt numai adjective pronominale nehotărâte: alde, anume, atare, fiece, niscai, niscaiva. PRONUMELE

c) Pot fi și pronume nehotărâte, dar și adjective pronominale: altul(alt), atât, atâta, câtva, ceva, cutare, fiecare, oarecare, oricare, oricât, orice, unul(un), vreunul(vreun). Poziția adjectivelor nehotărâte este, de obicei, în fața substantivului: alde Moromete, alt băiat, cutare fată, orice om, vreun om, ceva treabă, niscaiva bănuți. Fac excepție mult, puțin, atât, care pot sta atât în fața, cât și în urma substantivului (mult zgomot/ zgomot mult; puțină treabă/ treabă puțină; atâta miere/ miere, doar atâta). Niște este adjectiv nehotărât când substantivul nu are forme de plural (Am cumpărat niște făină. Am cosit niște fân.), dar este articol nehotărât când se află în fața unui substantiv la plural (Am rezolvat niște probleme. Au trecut niște copii.).

Funcțiile sintactice ale pronumelui nehotărât

1. Subiect: Cineva a lipsit. 2. Nume predicativ: El nu este oricine. 3. Atribut pronominal: Aici nu e treaba oricui. 4. Complement direct: Propune tu pe cineva. 5. Complement secundar: L-am întrebat pe băiat ceva. 6. Complement indirect: Se plânge oricui. 7. Complement prepozițional: Ai discutat cu careva? 8. Predicativ suplimentar: În oglinda apei, fata se vedea alta. 9. Circumstanțial de mod: Nu vorbește ca oricine. 10. Circumstanțial de timp: A ajuns înaintea oricui. 11. Circumstanțial de loc: S-a oprit în dreptul fiecăruia. 12. Circumstanțial de cauză: A suferit pentru cineva. 13. Circumstanțial de scop: Se zbate pentru fiecare. 14. Circumstanțial instrumental: Își transmite mesajele prin cineva. 3. Pronumele și adjectivul pronominal negativ Pronumele negativ

Pronumele negativ neagă existența substantivului pe care îl înlocuiește. Când determină un substantiv, devine adjectiv pronominal negativ și îndeplinește funcția de atribut. Atât pronumele negativ, cât și adjectivul pronominal negativ se folosesc numai în enunțuri cu verbe la forma negativă (Nu știe nimic. Nu pleacă nimeni.), exceptând situația schimbării valorii gramaticale, când avem de a face cu un substantiv (Era un nimeni. Era un nimic.). Pronumele negativ are trei membri: nimeni, nimic, niciunul. Nimeni și nimic sunt numai pronume negative: Nu a venit nimeni. Nu au găsit nimic. Niciunul poate fi și pronume negativ și adjectiv pronominal negativ (niciun): N-a venit niciunul. N-a venit niciun băiat. 72

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

5 Formele flexionare ale pronumelor negative:

Niciunul Caz N-A G-D

Singular Masculin Feminin niciunul niciuna niciun nicio niciunuia niciuneia

Plural Masculin Feminin niciunii niciunele niciunora

Nimeni Caz N–A G–D

Masculin + feminin nimeni nimănui

Nimic este invariabil. Funcțiile sintactice ale pronumelui negativ

1. Subiect: Nimeni nu e vinovat. 2. Atribut: Nu țin partea nimănui. 3. Complement direct: N-am întrebat pe nimeni. 4. Complement secundar: N-am întrebat pe nimeni nimic. 5. Complement indirect:

Nu s-a confesat nimănui. 6. Complement prepozițional: Nu s-a remarcat prin nimic. 7. Circumstanțial de loc: Nu va sta în dreptul nimănui. 8. Circumstanțial de timp: Nu va ajunge în urma niciunuia. 9. Circumstanțial instrumental: Nu și-a trimis scrisorile prin nimeni.

4. Pronumele și adjectivul pronominal interogativ Pronumele și adjectivul pronominal interogativ țin locul substantivelor așteptate ca răspuns la întrebare. Pronumele interogative sunt: care, cine, ce, cât, ce fel de. Care funcționează ca pronume (Care a plecat?) și ca adjectiv pronominal interogativ (Care băiat a plecat?) și are următoarele forme flexionare: care, cărui(a), cărei(a), căror(a). Cine este doar pronume interogativ și are forme numai pentru nominativ-acuzativ (cine?) și genitiv-dativ (cui?): Cine a întârziat? Pe cine am uitat? (N-A) A cui e cartea? Cui acordăm premiul? (G-D) Ce este invariabil și poate fi atât pronume (Ce dorești?), cât și adjectiv pronominal interogativ (Ce carte dorești?). Cât, cu formele câtă, câți, câte, câtor(a), poate fi pronume, dar și adjectiv pronominal: Cât ți-a luat? Câtă ciocolată ai cumpărat? Câți au plecat? Câte eleve au plecat? Câtora le-ai povestit? Câtor elevi le-ai povestit? PRONUMELE

Funcțiile sintactice ale pronumelui interogativ

1. Subiect: Cine pleacă? 2. Complement direct Ce ai făcut? Pe cine ai văzut? 3. Complement indirect: Cui i-ai șoptit? 4. Complement prepozițional:

De la cine ai cumpărat? 5. Nume predicativ: Al cui este ghiozdanul? 6. Atribut: Glasul cui s-a auzit? 7. Circumstanțial de loc: De la cine vii?

5. Pronumele și adjectivul pronominal relativ Pronumele/Adjectivul pronominal relativ înlocuiește numele unui obiect din propoziția subordonată și realizează relația cu propoziția regentă. Formele pronumelui relativ sunt omonime cu cele ale pronumelui interogativ. După structură, acestea sunt simple și compuse. Formele simple: N-A: care, cine, ce, cât, câtă, câți, câte; G-D: cărui, cărei, căror, cui, câtor. Formele compuse: N-A: cel ce, cei ce, cele ce, ceea ce; G-D: celui ce, celei ce, celor ce. N-A G-D

sg.

care

cine

cât, câtă

ceea ce

pl.

---

câți, câte

---

sg.

cărui(a)

cui

a ce

câtor(a), a câți

a ceea ce

pl.

căror(a)

---

câtor(a), a câte

---

La formele compuse, doar primul termen are forme diferite de caz, cel de-al doilea (ce) rămâne neschimbat. Ceea ce este considerat pronume relativ compus invariabil.

În limba vorbită din anumite regiuni ale țării se utilizează și prepoziția de ca echivalent al lui care (Băiatul de-a trecut mai înainte – Băiatul care a trecut mai înainte./ Fata de-o văzuși ieri – Fata pe care o văzuși ieri.). Se realizează doar ca pronume cine, ceea ce, de: Pleacă cine vrea. Nu ai adus ceea ce trebuie. Asta e fata de trecu ieri. Se realizează și ca pronume, și ca adjective pronominale relative care, ce, cât, al câtelea: Nu știu care a trecut. (pronume) Nu știu care băiat a trecut. (adjectiv) Se realizează doar ca adjectiv pronominal ce fel de: Știu ce fel de înghețată preferi. 74

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

Subordonatele introduse de pronumele și adjectivele pronominale relative

1. Subiectivă: Nu se știe1/ cine va veni.2/ 2. Predicativă: Întrebarea este1 /care va veni.2/ 3. Atributivă: Întrebarea1/ care va veni2/ nu mi-am pus-o.1/ 4. Completivă directă: Maria știe1/ cine va veni.2/ 5. Completivă indirectă: Ofer un premiu1/ cui ajunge primul.2/ 6. Completivă prepozițională: Maria nu-și amintește1/ cu cine s-a întâlnit.2/ 7. Completivă de agent: Am fost văzut1/ de cine nu trebuia.2/ 8. Predicativă suplimentară: Ai văzut-o1/ de ce-i în stare.2/ 9. Circumstanțială de loc: M-am oprit1/ în dreptul cui nu trebuia.2/ 10. Circumstanțială instrumentală: S-a realizat1/ prin ceea ce a făcut el singur.2/ Funcțiile sintactice ale pronumelor și ale adjectivelor pronominale relative

1. Subiect: Cine știe 1/câștigă.2/ 2. Nume predicativ: Am aflat1/ cine ești.2/ 3. Atribut: Nu știu1/ care băiat a plecat primul.2/ 4. Complement direct: Știu1/ ce ai făcut.2/ 5. Complement indirect: Cui îi spun,1/ nu mă crede.2/ 6. Complement prepozițional: De ce te ferești,1/ nu scapi.2/ 7. Complement de agent: De cine ai fost lovit,1/ nu s-a mai aflat nimic.2/ 8. Circumstanțial de loc: Am aflat1/ în ce ai ascuns-o.2/ 9. Circumstanțial de timp: Am aflat1/ înaintea cui ai ajuns.2/ 10. Circumstanțial de mod: Am văzut1/ asemenea cui ai procedat.2/ 11. Circumstanțial de cauză: Am aflat1/ din cauza cui ai întârziat.2/ 12. Circumstanțial instrumental: Se știe1/ prin cine îți trimiți mesajele.2/ Funcția sintactică a pronumelor și a adjectivelor pronominale relative se realizează și se analizează în propoziția subordonată din care acestea fac parte, așa cum se poate observa și în exemplele de mai sus.

PRONUMELE

NUMERALUL (tablou sintetic) Feluri

Exemple propriu-zise

unu, doi, cinci, doisprezece, douăzeci și cinci, o sută, trei mii etc.

colective

amândoi (ambii), tustrei, tuspatru, toți șase (toți = adjectiv)

fracționare

sfert, jumătate, doime, treime, cincime, două cincimi, trei la sută, unu pe doi etc.

distributive

câte doi (doi câte doi), câte trei, câte zece.

multiplicative

dublu, triplu, îndoit, înzecit, însutit etc.

adverbiale

o dată, de trei ori, de zece ori etc.

propriu-zise

primul, întâiul, al doilea, al douăzecilea, prima, întâia, a doua, a zecea, cel dintâi, cel de-al doilea

adverbiale (de repetare)

prima/întâia dată (oară), a doua oară etc.

cardinale după conținut

ordinale

după alcătuire

simple

unu-zece, primul, prima, întâiul, întâia, al doilea, a doua, al treilea, al nouălea

compuse

unsprezece, douăzeci și unu, patruzeci, patru sute, două sute patruzeci și cinci, o sută, cinci mii, al douăzeci și doilea

locuțiuni numeral

de la zero, unul și unul, una din două, din doi în doi, de doi bani/ de două parale, la doi pași, vreo două prune, cu două fețe, în doi timpi și trei mișcări etc.

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

NUMERALUL Numeralul este partea de vorbire flexibilă care arată numerele abstracte din matematică (unu, doi, trei), numărul obiectelor de același fel (trei copii, tustrei) sau ordinea acestora (al doilea copil, repriza a doua). NUMERALELE CARDINALE

1. Numeralele cardinale propriu-zise exprimă un număr abstract (matematic), fără a face referire la obiecte sau la ordinea acestora. După alcătuire, numeralele cardinale sunt: simple și compuse. Sunt simple numeralele cardinale:  de la unu la zece: unu, doi, …, zece;  peste zece: sută, mie, milion, miliard, trilion. Sunt compuse numeralele începând de la unsprezece: unsprezece, doisprezece, treisprezece… nouăsprezece; douăzeci și unu, o sută douăzeci și unu, patruzeci și două de mii. 5 Valori ale numeralului

1. Valoare substantivală: Elena locuiește la etajul patru; eu locuiesc la doi. Doi plus doi fac patru. 2. Valoare pronominală: Suntem trei frați: unu e medic și doi sunt ingineri. 3. Valoare adjectivală: Doi elevi au întârziat. Am scris zece pagini. Numeralele cardinale se comportă ca substantivele, având aceleași funcții sintactice.  Subiect: Au venit doi, au plecat trei.  Nume predicativ: Prietenii mei sunt doi.  Complement direct: Pe doi i-am recunoscut.  Complement indirect: Le-am adus celor doi caietele.  Complement de agent: Am fost văzut de doi.  Complement prepozițional: Am discutat cu doi dintre ei.  Atribut substantival în genitiv: Am ascultat povestea celor doi.  Circumstanțial de loc: M-am oprit lângă cei doi.  Circumstanțial de mod: S-a comportat ca cei doi.  Circumstanțial de cauză: M-am împiedicat din cauza celor doi.  Circumstanțial de scop: S-a sacrificat pentru cei doi.  Circumstanțial instrumental: A trimis vorbă prin cei doi.  Circumstanțial concesiv: În ciuda celor doi, te-am ajutat.  Circumstanțial condițional: În locul celor doi, te-aș ajuta. Când însoțește un substantiv, numeralul cardinal propriu-zis devine adjectiv, cu funcția sintactică de atribut adjectival. Doi băieți au plecat. Lipsesc trei elevi. N U M E R A LU L

Au forme pentru masculin și feminin doar numeralele: unu-una, doi-două. De la douăzeci în sus, numeralul are valoare substantivală, iar substantivul precedat de prepoziția de este un determinant. Douăzeci și trei de elevi au plecat în excursie. În această construcție cuvântul elevi are funcția de atribut substantival prepozițional. Prepoziția de pune substantivul elevi în poziția de subordonare (adjunct).

5 Scriere și pronunțare: Forme literare

nonliterare

unsprezece

unșpe

doisprezece

doișpe

optsprezece

opșpe optușpe optisprezece

nouăsprezece

nooșpe

douăzeci de mii

douăjdemii

nouăzeci de mii

nouăjdemii

2. Numeralele cardinale colective sunt numeralele care indică un grup de două sau mai multe obiecte, percepute ca fiind asociate. Numeralele cardinale colective pot avea atât valoare substantivală (Tustrei au întârziat.), cât și valoare adjectivală (Tustrei băieții au întârziat.). Pentru doi și trei există forme diferite de gen (amândoi–amândouă sau ambii–ambele, respectiv tustrei–tustrele/câteșitrei–câteșitrele). De la doi în sus se folosește și structura toți + numeral (toți trei/toate trei; toți patru/ toate patru; toți cinci/toate cinci etc.), în care numeralul are valoare adjectivală. Pentru patru există o singură formă pentru ambele genuri (tuspatru, câteșipatru). Formele amândoi–amândouă sau ambii–ambele, respectiv tustrei– tustrele/câteșitrei–câteșitrele sunt interpretate ca pronume și adjective pronominale nehotărâte.

Formele regionale sau familiare amântrei, amânpatru etc., deși utilizate pe alocuri, nu sunt literare. 3. Numeralele cardinale distributive indică distribuția grupată a obiectelor. Ca și cele colective, pot avea atât valoare substantivală (Au venit câte doi.), cât și adjectivală (Au venit câte doi elevi.). 4. Numeralele cardinale fracționare indică o fracție ordinară sau un procent și au numai valoare substantivală, întrucât sunt substantive formate prin derivare de la 78

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

numeralele cardinale + sufixul -ime: doime, treime, cincime, zecime, miime. Tot substantive sunt și: sfert, jumătate, un procent, cinci procente, unu pe patru, zece la sută etc. Având valoare substantivală, îndeplinesc funcțiile sintactice ale substantivului. 5. Numeralele cardinale multiplicative arată în ce proporție crește o cantitate sau o calitate, în raport cu o alta considerată de referință (îndoit, întreit, înzecit, însutit, înmiit). În realitate, aceste numerale sunt adjective provenite din verbe la participiu. Formele dublu, triplu, cvadruplu sunt și ele tot adjective. Ele pot avea valoare adjectivală (Comandase o cantitate triplă.) sau adverbială (De mâine voi munci întreit.). 6. Numeralele cardinale adverbiale (de repetare) sunt acele numerale care arată de câte ori se repetă o acțiune sau de câte ori se regăsește o cantitate sau o calitate în raport cu o alta cu care se compară (o dată, de două ori, de cinci ori, de zece ori). Aceste numerale sunt locuțiuni adverbiale și se realizează cu valori adverbiale (Am scris tema de două ori, în loc s-o fi scris o dată. El e de zece ori mai deștept decât alții). NUMERALELE ORDINALE

Numeralele ordinale exprimă, prin numărare, ordinea sau ierarhia obiectelor dintr-o serie. Numeralele ordinale sunt de două feluri: propriu-zise și adverbiale (de repetare). a) Numeralele ordinale propriu-zise sunt: primul (întâiul) – prima (întâia), al doilea (secundul) – a doua (secunda), al treilea – a treia etc. Ele pot avea atât valoare substantivală (Primul a ajuns departe.), cât și valoare adjectivală (Primul băiat a ajuns departe.). Caz

Singular masculin

feminin

Plural masculin

N-A

primul întâiul al doilea

prima întâia a doua

primii întâii ---

G-D

primului întâiului celui de-al doilea

primei primilor întâii întâilor celei de-a ---doua

feminin primele întâiele --primelor întâilor ----

b) Numeralele ordinale adverbiale (de repetare) indică ordinea în care se repetă o acțiune: prima/ întâia oară, a doua oară, a treia oară, a zecea oară etc. Acestea au doar funcții de circumstanțiale (Ai întârziat a doua oară.). 5 Exprimarea aproximației

Există mai multe modalități de exprimare a aproximației: 1. prin repetarea unui numeral cardinal apropiat: Își vizitează bunicii de două, trei ori pe lună. 2. prin intercalarea adverbelor aproximativ, circa, vreo, sau a prepoziției peste: L-am văzut de vreo cinci ori. / L-am întâlnit de peste cinci ori. 3. prin folosirea la plural a numeralelor zeci, sute, mii: Ți-am spus de mii de ori să fii mai atentă. 4. prin folosirea lui n din matematică: Ți-am spus de n ori să fii mai atentă. N U M E R A LU L

5 Scrierea și pronunțarea unor numerale Forme literare

nonliterare

clasa întâi/ clasa I

clasa întâia

clasa a doua/ clasa a II-a

clasa doi/ clasa II

ora două

ora doi

doi/ martie, aprilie, mai

două/ martie, aprilie, mai

ora douăsprezece

ora doisprezece

douăzeci și doi martie

douăzeci și două martie

clasa a douăsprezecea

clasa a doisprezecea/ clasa doișpea

LOCUȚIUNILE NUMERAL 1

Locuțiunile numeral sunt grupuri de cuvinte cu sens unitar, structurate în jurul unor numerale. Cele mai productive sunt numeralele până la zece: de la zero (de la început: S-o luăm de la zero.); unul și unul (deosebiți, de calitate, viteji etc.); unul câte unul (pe rând); una din două (doar una); din doi în doi/ din trei în trei etc. (pe sărite); de doi bani/ de două parale (fără valoare: Nu face două parale.); vreo doi bani/ vreo două parale/ vreo două prune (puțin, cantitativ sau numeric: Dă-mi vreo doi bani/două parale/prune.); la doi pași (aproape: Hotelul e la doi pași de aici.); la două capete (ambiguu, nesincer: Joacă la două capete.); cu două fețe (prefăcut, înșelător); în două vorbe (pe scurt); în doi timpi și trei mișcări (rapid); după doi iepuri (nehotărât sau lacom: Aleargă după doi iepuri.); trei lulele, trei surcele (puțin și fără valoare); cât patru (valoros, puternic); a avea șapte/nouă vieți (nemuritor, rezistent: „Românul are șapte vieți în pieptu-i de aramă.” – Alecsandri); de zeci/de sute/de mii de ori (adesea: Ți-am spus de zeci/de sute/de mii de ori să te astâmperi.).

1. Vezi Dicționar de științe ale limbii (coord.: Gabriela Pană Dindelegan), Editura Nemira, 2001; DOOM, 2010.

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

VERBUL Definiție: Verbul este partea de vorbire care denumește o acțiune săvârșită de subiect, calitatea, aparența sau devenirea subiectului.

Clasificări: După formă: Verbele limbii române sunt clasificate în patru grupuri mari, denumite conjugări, în funcție de sufixele (terminațiile) lor la modul infinitiv. A. După conținut și rol (funcție) verbele limbii române sunt: 1. predicative (verbe cu înțeles de sine stătător, care pot forma singure predicatul); 2. n epredicative (verbe care nu au înțeles de sine stătător și, deci, nu pot forma singure predicatul). auxiliare

copulative

B. După tranzitivitate verbele sunt tranzitive și intranzitive. VERBE TRANZITIVE ȘI VERBE INTRANZITIVE

1. Verbele tranzitive sunt verbele care acceptă un complement direct (a aduce, a bănui, a cunoaște, a dărui, a emite, a face, a goli, a iniția, a învăța, a juca, a lua etc.). Vântul acesta aduce ploaia. (cd – ce aduce?) Azi am învățat o poezie. (cd – ce am învățat?) 2. Verbele intranzitive sunt verbele care nu acceptă un complement direct și, numeric, sunt mult mai puține decât verbele tranzitive (a fugi, a merge, a veni, a circula, a pleca, a sta, a ședea, a sosi, a se gândi, a se hotărî, a se aștepta etc.): Mă gândesc la plecare. (c.prep. – „la ce mă gândesc?”, nu „ce mă gândesc?”) Mă gândesc/ să plec./ (c.prep. – „la ce mă gândesc?”, nu „ce mă gândesc?” În construcții ca: Merge treaba./Pleacă trenul./Stă pe scaun./ Vine frigul., cuvintele subliniate nu sunt complemente directe, ci, în ordine, subiect, subiect, circumstanțial de loc, subiect.

DIATEZELE

Diatezele verbului exprimă raportul dintre subiectul gramatical și acțiune. Diateza activă arată că acțiunea este săvârșită de subiectul gramatical. subiect acțiune obiect Daniel desenează o casă. Verbele la diateza activă pot fi atât tranzitive, cât și intranzitive: Băieții pleacă la mare. Verbele impersonale (a ploua, a ninge, a fulgera, a tuna, a burnița) sunt incluse în diateza activă: Plouă. Ninge. Fulgeră. VERBUL

Diateza pasivă arată că acțiunea exprimată de verb se îndreaptă asupra subiectului. În acest caz, autorul acțiunii poartă numele de subiect logic:

subiect gramatical Daniel

acțiune este ajutat

complement de agent (subiect logic) de Alina.

Verbele la diateza pasivă sunt predicate verbale.

Deosebirea între predicatele verbale la diateza pasivă și predicatele nominale construite cu verbul copulativ a fi se face urmărind complinirile acestora. Predicat nominal

Predicat verbal

Subiect + a fi + cumva

Subiect + a fi + participiu + de cineva

Daniel + este plecat.

Daniel + este apreciat + de colegi.

Inversarea acestor structuri nu este posibilă. Astfel, nu se poate concepe o construcție ca: Daniel este plecat de cineva. Structura verbelor la diateza pasivă este:

auxiliarul a fi + participiul verbului de conjugat. La diateza pasivă doar auxiliarul a fi urmează formele flexionare ale verbului (mod, timp, persoană, număr: sunt/voi fi îndrumat; să fiu îndrumat; aș fi îndrumat; oi fi fiind îndrumat), iar verbul de conjugat (participiu), având formă adjectivală, urmează acordul de gen și număr (îndrumat/îndrumată; îndrumați/îndrumate): Noi suntem îndrumați de profesor. Noi suntem îndrumate de profesor. Verbele tranzitive pot funcționa atât la diateza activă, cât și la diateza pasivă: Profesorul îndrumă un elev. (diateză activă) Elevul este îndrumat de profesor. (diateză pasivă) Diateza reflexivă arată că subiectul gramatical este obiectul propriei acțiuni: subiect Daniel

acțiune se

spală.

Există verbe care pot fi utilizate la orice diateză (a ascunde, a îngriji, a lăuda, a privi, a spăla, a topi, a vedea etc.): Copilul vede/ este văzut/ se vede. Verbele cu forme reflexive sunt: a) re f lexive personale (a se gândi, a-și aminti, a se dumiri, a se bucura, a se mândri, a se teme, a-și reveni etc.): El se mândrește cu rezultatele obținute. b) re f lexive impersonale (se aude, se cunoaște, se cuvine, se înnoptează, se înserează, se întâmplă, se spune, se știe, se vede, se zice, se zvonește etc.): În curând se înnoptează. 82

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

CONJUGĂRILE VERBELOR

Conjugarea I cuprinde verbele care la modul infinitiv (modul denumirii verbului sau forma din dicționar a verbului) au sufixul -a (se termină în -a): a da, a cânta, a dansa, a egala, a forma, a lua, a purta, a sta etc. (! În orice dicționar, aceste cuvinte se vor găsi fără a din față, respectiv, da, cânta, dansa etc.) Conjugarea a II-a cuprinde verbele care la modul infinitiv au sufixul -ea (se termină în -ea): a bea, a cădea, a plăcea, a părea, a tăcea, a vedea. Conjugarea a III-a cuprinde verbele care la modul infinitiv au sufixul -e (se termină în -e): a apune, a bate, a spune, a scrie, a zice. Conjugarea a IV-a cuprinde verbele care la modul infinitiv au sufixul -i sau -î (se termină în -i sau -î): a auzi, a bănui, a citi, a fi, a obosi, a coborî, a doborî. Tablou sintetic I -a; II -ea; III -e; IV -i; -î Notă: Clasificarea de mai sus este cea tradițională. Într-o abordare academică, mult mai nuanțată și mai profundă (Gramatica Limbii Române, I, Cuvântul, Ed. Academiei Române, 2005, p. 548-552), autorii disting 11 conjugări. Pentru a facilita procesul de învățare, am preferat-o pe cea dintâi, cealaltă fiind destinată cu precădere specialiștilor.

VERBE PREDICATIVE, AUXILIARE ȘI COPULATIVE

1. Verbele predicative sunt acele verbe care pot forma singure predicatul. Sunt cuvintele care, denumind acțiuni, au înțeles deplin, precum: a cânta, a vedea, a scrie, a citi. Maria cântă. Ei alergau după minge. 2. Verbele auxiliare sunt acele verbe care ajută la formarea timpurilor și a modurilor. Sunt verbe auxiliare verbele a avea, a fi și a vrea. Astfel, în: eu am cântat, tu ai cântat, poate fi observată prezența unei rădăcini a verbului a avea. În exemplele: eu să fi cântat, tu să fi cântat, poate fi observat verbul a fi, iar în: eu voi cânta, verbul a vrea. (Aici se are în vedere forma veche a verbului, respectiv „a voi”- eu voiesc, tu voiești, sau, pur și simplu „eu voi” – eu vreau.) În toate aceste cazuri, cele trei verbe: a avea, a fi și a vrea au rol auxiliar (ajutător). 3. Verbele copulative sunt acele verbe care, în anumite situații, nu au înțeles deplin și au nevoie de o completare. Este vorba de verbe care încearcă să exprime o transformare, o devenire sau chiar o însușire. Acestea intră în componența unui predicat special, numit predicat nominal. Cele mai utilizate verbe copulative ale limbii române sunt: a fi*, a deveni, a se face, a ajunge*, a ieși*, a părea, a rămâne*, a însemna*, a se numi. (Notă: Verbele marcate cu asterisc pot avea valoare predicativă sau copulativă, în funcție de context; celelalte au numai valoare copulativă.) VERBUL

MODURILE VERBALE

Modurile verbale sunt formele pe care le ia verbul pentru a exprima nuanțat acțiunile săvârșite de subiect. În limba română modurile verbale sunt: 1. indicativ; 2. conjunctiv; 3. condițional; 4. prezumtiv; 5. imperativ; 6. infinitiv; 7. participiu; 8. gerunziu; 9. supin. (Dintre acestea, primele cinci sunt numite predicative/personale, întrucât formează predicatul, iar celelalte patru sunt numite nepredicative/nepersonale.) MODURILE PERSONALE Modul indicativ

Modul indicativ este modul acțiunii considerate de vorbitor (autor) drept reală. 5 PREZENT

Indicativul prezent are structura de tipul: R radical

+ +

I. Conjugarea I (-a) persoana

radical

F (flectiv) sufix + desinență

a cânta flectiv sufix

desinență

cuvânt

cânt

cânt-

-i

cânți

el/ea

cânt-

-ă

cântă

noi

cânt-

-ă-

-m

cântăm

voi

cânt-

-a-

-ți

cântați

ei/ele

cânt-

-ă

cântă

a lucra eu

lucr-

-ez

lucrez

lucr-

-ez-

-i

lucrezi

el/ea

lucr-

-eaz- -ă

lucrează

noi

lucr-

-ă-

-m

lucrăm

voi

lucr-

-a-

-ți

lucrați

ei/ele

lucr-

-eaz

-ă

lucrează

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

a juca persoana

radical

flectiv sufix

desinență

cuvânt

joc

joc-

-i

joci

el/ea

joac-

-ă

joacă

noi

juc-

-ă-

-m

jucăm

voi

juc-

-a-

-ți

jucați

ei/ele

joac-

-ă

joacă

a afla persoana

radical

flectiv sufix

desinență

cuvânt

afl-

-u

aflu

afl-

-i

afli

el/ea

afl-

-ă

află

noi

afl-

-ă-

-m

aflăm

voi

afl-

-a-

-ți

aflați

ei/ele

afl-

-ă

află

II. Conjugarea a II-a (-ea) persoana

radical

a cădea flectiv sufix

desinență

cuvânt

cad-

cad

caz-

-i

cazi

el/ea

cad-

-e

cade

noi

căd-

-e-

-m

cădem

voi

căd-

-e-

-ți

cădeți

ei/ele

cad

a vedea persoana

radical

flectiv sufix

desinență

cuvânt

văd

vez-

-i

vezi

el/ea

ved-

-e

vede

noi

ved-

-e-

-m

vedem

voi

ved-

-e-

-ți

vedeți

ei/ele

văd

văd VERBUL

III. Conjugarea a III-a (-e) persoana

radical

a arde flectiv

cuvânt

sufix

desinență

ard

arz

-i

arzi

el/ea

ard

-e

arde

noi

ard

-e-

-m

ardem

voi

ard

-e-

-ți

ardeți

ei/ele

ard

a face persoana

radical

flectiv

cuvânt

sufix

desinență

fac

fac-

-i

faci

el/ea

fac-

-e

face

noi

fac-

-e-

-m

facem

voi

fac-

-e-

-ți

faceți

ei/ele

fac

a spune persoana

radical

cuvânt

sufix

desinență

spun

spu-

-i

spui

el/ea

spun-

-e

spune

noi

spun-

-e-

-m

spunem

voi

spun-

-e-

-ți

spuneți

ei/ele

spun

-ø

spun

IV. Conjugarea a IV-a (-i, -î)

flectiv

persoana

radical

a coborî flectiv

cuvânt

sufix

desinență

cobor

cobor-

-i

cobori

el/ea

coboar

-ă

coboară

noi

cobor-

-â-

-m

coborâm

voi

cobor-

-â-

-ți

coborâți

ei/ele

coboar

-ă

coboară

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

a citi persoana

radical

flectiv

cuvânt

sufix

desinență

cit-

-esc

citesc

cit-

-eșt-

-i

citești

el/ea

cit-

-eșt-

-e

citește

noi

cit-

-i-

-m

citim

voi

cit-

-i-

-ți

citiți

ei/ele

cit-

-esc

-ø

citesc

a hotărî persoana

radical

flectiv

cuvânt

sufix

desinență

hotăr-

-ăsc

hotărăsc

hotăr-

-ășt-

-i

hotărăști

el/ea

hotăr-

-ășt-

-e

hotărăște

noi

hotăr-

-â-

-m

hotărâm

voi

hotăr-

-â-

-ți

hotărâți

ei/ele

hotăr-

-ăsc

-ø

hotărăsc

5 IMPERFECT

Conjugarea I (-a); Conjugarea a IV-a (-î) a cânta persoana

radical

flectiv sufix

desinență

cuvânt

cânt-

-a-

-m

cântam

cânt-

-a-

-i

cântai

el/ea

cânt-

-a-

cânta

noi

cânt-

-a-

-m

cântam

voi

cânt-

-a-

-ți

cântați

ei/ele

cânt-

-a-

-u

cântau

a coborî persoana

radical

flectiv sufix

desinență

cuvânt

cobor-

-a-

-m

coboram

cobor-

-a-

-i

coborai

el/ea

cobor-

-a-

cobora

noi

cobor-

-a-

-m

coboram

voi

cobor-

-a-

-ți

coborați

ei/ele

cobor-

-a-

-u

coborau VERBUL

Conjugările a II-a (-ea); a III-a (-e); a IV-a (-i) a cădea persoana

radical

flectiv sufix

desinență

cuvânt

căd-

-ea-

-m

cădeam

căd-

-ea-

-i

cădeai

el/ea

căd-

-ea-

cădea

noi

căd-

-ea-

-m

cădeam

voi

căd-

-ea-

-ți

cădeați

ei/ele

căd

-ea-

-u

cădeau

5 PERFECT SIMPLU

Conjugarea I (-a) persoana

radical

a cânta flectiv sufix

desinență

cuvânt

cânt-

-a-

-i

cântai

cânt-

-a-

-și

cântași

el/ea

cânt-

-ă

cântă

noi

cânt-

-a-

-ră-m

cântarăm

voi

cânt-

-a-

-ră-ți

cântarăți

ei/ele

cânt-

-a-

-ră- ø

cântară

Conjugarea a II-a (-ea) a cădea radical

căz-

-u-

-i

căzui

căz-

-u-

-și

căzuși

el/ea

căz-

-u-

căzu

noi

căz-

-u-

-ră-m

căzurăm

voi

căz-

-u-

-ră-ți

căzurăți

ei/ele

căz-

-u-

-ră

căzură

Conjugarea a III-a (-e)

flectiv

persoana

sufix

desinență

cuvânt

a face flectiv

persoana

radical

făc-

-u-

-i

făcui

făc-

-u-

-și

făcuși

el/ea

făc-

-u-

făcu

noi

făc-

-u-

-ră-m

făcurăm

voi

făc-

-u-

-ră-ți

făcurăți

ei/ele

făc-

-u-

-ră

făcură

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

sufix

desinență

cuvânt

a zice persoana

radical

eu tu

flectiv

cuvânt

sufix

desinență

zis-

-e-

-i

zisei

zis-

-e-

-și

ziseși

el/ea

zis-

-e-

zise

noi

zis-

-e-

-ră-m

ziserăm

voi

zis-

-e-

-ră-ți

ziserăți

ei/ele

zis-

-e-

-ră

ziseră

a citi

Conjugarea a IV-a (-i) persoana

radical

flectiv

cuvânt

sufix

desinență

cit-

-i-

-i

citii

cit-

-i-

-și

citiși

el/ea

cit-

-i-

citi

noi

cit-

-i-

-ră-m

citirăm

voi

cit-

-i-

-ră-ți

citirăți

ei/ele

cit-

-i-

-ră

citiră

a hotărî

Conjugarea a IV-a (-î) persoana

radical

eu tu

flectiv

cuvânt

sufix

desinență

hotăr-

-i

hotărâi

hotăr-

-și

hotărâși

el/ea

hotăr-

hotărî

noi

hotăr-

-ră-m

hotărârăm

voi

hotăr-

-ră-ți

hotărârăți

ei/ele

hotăr-

-ră

hotărâră

5 MAI MULT CA PERFECT

Conjugarea I (-a)

a cânta flectiv

persoana

radical

cânt-

-a-se- -m

cântasem

cânt-

-a-se- -și

cântaseși

el/ea

cânt-

-a-se

cântase

noi

cânt-

-a-se- -ră-m

cântaserăm

voi

cânt-

-a-se- -ră-ți

cântaserăți

ei/ele

cânt-

-a-se- -ră

cântaseră

sufix

desinență

cuvânt

VERBUL

Conjugarea a II-a (-ea)

a cădea flectiv

persoana

radical

căz-

-u-se-

-m

căzusem

căz-

-u-se-

-și

căzuseși

el/ea

căz-

-u-se

căzuse

noi

căz-

-u-se-

-ră-m

căzuserăm

voi

căz-

-u-se-

-ră-ți

căzuserăți

ei/ele

căz-

-u-se-

-ră

căzuseră

Conjugarea a III-a (-e)

sufix

desinență

cuvânt

a face flectiv

persoana

radical

făc-

-u-se-

-m

făcusem

făc-

-u-se-

-și

făcuseși

el/ea

făc-

-u-se

făcuse

noi

făc-

-u-se-

-ră-m

făcuserăm

voi

făc-

-u-se-

-ră-ți

făcuserăți

ei/ele

făc-

-u-se-

-ră

făcuseră

sufix

desinență

cuvânt

a zice radical

zis-

-e-se-

-m

zisesem

zis-

-e-se-

-și

ziseseși

el/ea

zis-

-e-se

zisese

noi

zis-

-e-se-

-ră-m

ziseserăm

voi

zis-

-e-se-

-ră-ți

ziseserăți

ei/ele

zis-

-e-se-

-ră

ziseseră

Conjugarea a IV-a (-i)

flectiv

persoana

sufix

desinență

cuvânt

a citi flectiv

persoana

radical

cit-

-i-se-

-m

citisem

cit-

-i-se-

-și

citiseși

el/ea

cit-

-i-se

citise

noi

cit-

-i-se-

-ră-m

citiserăm

voi

cit-

-i-se-

-ră-ți

citiserăți

ei/ele

cit-

-i-se-

-ră

citiseră

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

sufix

desinență

cuvânt

Conjugarea a IV-a (-î)

a hotărî flectiv

persoana

radical

hotăr-

-â-se-

-m

hotărâsem

hotăr-

-â-se-

-și

hotărâseși

el/ea

hotăr-

-â-se

hotărâse

noi

hotăr-

-â-se-

-ră-m

hotărâserăm

voi

hotăr-

-â-se-

-ră-ți

hotărâserăți

ei/ele

hotăr-

-â-se-

-ră

hotărâseră

sufix

desinență

cuvânt

5 PERFECT COMPUS

Perfectul compus are următoarea structură: Un afix mobil, liber (care este, de fapt, auxiliarul a avea) + forma invariabilă de participiu a verbului de conjugat: am ai a cântat, căzut, făcut, citit, coborât am ați au 5 VIITOR SIMPLU

Viitorul simplu se formează de la infinitivul verbului de conjugat (în cazul nostru: a cânta, a cădea, a face, a citi, a coborî), în fața căruia se așază verbul auxiliar a vrea/ a voi (cu formele specifice): voi cânta, cădea, face, citi, coborî vei cânta, cădea, face, citi, coborî va cânta, cădea, face, citi, coborî vom cânta, cădea, face, citi, coborî veți cânta, cădea, face, citi, coborî vor cânta, cădea, face, citi, coborî 5 VIITOR ANTERIOR Viitorul anterior se conjugat: voi fi vei fi va fi vom fi veți fi vor fi

formează de la viitorul verbului a fi + participiul verbului de cântat/căzut/făcut/coborât cântat/căzut/făcut/coborât cântat/căzut/făcut/coborât cântat/căzut/făcut/coborât cântat/căzut/făcut/coborât cântat/căzut/făcut/coborât

Modurile conjunctiv, condițional și prezumtiv au forme analitice doar pentru prezent și perfect (trecut). VERBUL

Modul conjunctiv

Numit și subjonctiv, modul conjunctiv exprimă o acțiune posibilă și are forme doar pentru prezent și perfect. Marca modului conjunctiv este să. Structura modului conjunctiv: prezent persoana

afix

conjugări -a

-ea

-e

-i, -î

să

cânt/

văd/

fac/

cobor/

să

cânț/i

vez/i

fac/i

cobor/i

el(ea)

să

cânt/e

vad/ă

fac/ă

coboar/e

noi

să

cânt/ăm

ved/em

fac/em

cobor/âm

voi

să

cânt/ați

ved/eți

fac/eți

cobor/âți

ei (ele)

să

cânt/e

vad/ă

fac/ă

coboa/re

perfect persoana

afixe

conjugări – forme de perfect compus -a

-ea

-e

-i, -î

să fi

cântat

văzut

făcut

coborât

să fi

cântat

văzut

făcut

coborât

el(ea)

să fi

cântat

văzut

făcut

coborât

noi

să fi

cântat

văzut

făcut

coborât

voi

să fi

cântat

văzut

făcut

coborât

ei (ele)

să fi

cântat

văzut

făcut

coborât

Forme speciale ale conjunctivului: fie < să fie: Fie cum vrei tu. ferească < să ferească: Ferească Dumnezeu! facă(se) < să (se facă) facă: Facă-se voia Ta! păzească < să păzească: Păzească Sfântul! treacă < să treacă: Treacă de la mine. bată (-l,-o, -vă,-i,-le): Bată-l norocul! Modul condițional

Numit în gramatica tradițională condițional-optativ, exprimă o acțiune posibilă doar cu îndeplinirea unei condiții și are forme doar pentru prezent și perfect. 92

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

prezent persoana

afix

conjugări – forme de infinitiv -a

-ea

-e

-i, -î

aș

cânta

vedea

face

coborî

cânta

vedea

face

coborî

el(ea)

cânta

vedea

face

coborî

noi

cânta

vedea

face

coborî

voi

ați

cânta

vedea

face

coborî

ei (ele)

cânta

vedea

face

coborî

perfect persoana

afixe

conjugări – forme de participiu -a

-ea

-e

-i, -î

aș fi

cântat

văzut

făcut

coborât

ai fi

cântat

văzut

făcut

coborât

el (ea)

ar fi

cântat

văzut

făcut

coborât

noi

am fi

cântat

văzut

făcut

coborât

voi

ați fi

cântat

văzut

făcut

coborât

ei (ele)

ar fi

cântat

văzut

făcut

coborât

Modul prezumtiv

Modul prezumtiv este unul din cele cinci moduri predicative ale verbului românesc. Din punctul de vedere al înțelesului, modul prezumtiv este modul presupunerii, al prezumției, cu referire la o acțiune prezentă sau trecută. Modul prezumtiv are doar două timpuri: prezent și perfect. Din perspectivă formală, modul prezumtiv împrumută elemente de structurare de la viitorul indicativului și de la perfectul conjunctivului și al condiționalului optativ. Prezumtiv prezent eu voi/oi//fi//lucrând tu vei/ăi/ei/-i/ îi//fi// lucrând el (ea) va/o/a//fi// lucrând noi vom/om//fi// lucrând voi veți/ăți/eți/îți/oți //fi// lucrând ei (ele) vor/or//fi// lucrând Prezumtiv perfect eu voi/oi//fi// lucrat tu vei/ ăi/ei/-i/ îi//fi// lucrat el (ea) va/o/a//fi// lucrat noi vom/om//fi// lucrat voi veți/ăți/eți/îți/oți//fi// lucrat ei (ele) vor/or// fi// lucrat VERBUL

prezent persoana

afixe

conjugări – forme de gerunziu -a

-ea

-e

-i, -î

voi/oi fi

cântând

văzând

făcând

coborând

vei/ăi/ei/-i/îi fi

cântând

văzând

făcând

coborând

el (ea)

va/o/a fi

cântând

văzând

făcând

coborând

noi

vom/om fi

cântând

văzând

făcând

coborând

voi

veți/ăți/eți/îți/oți fi

cântând

văzând

făcând

coborând

ei (ele)

vor/or fi

cântând

văzând

făcând

coborând

perfect persoana

afixe

conjugări – forme de participiu -a

-ea

-e

-i, -î

voi/oi fi

cântat

văzut

făcut

coborât

vei/ăi/ei/- i/îi fi

cântat

văzut

făcut

coborât

el (ea)

va/o/a fi

cântat

văzut

făcut

coborât

noi

vom/om fi

cântat

văzut

făcut

coborât

voi

veți/ăți/eți/ îți/oți fi cântat

văzut

făcut

coborât

ei (ele)

vor/or fi

văzut

făcut

coborât

cântat

Modul imperativ

Modul imperativ este modul prin care se exprimă un ordin, un îndemn, o avertizare, o rugăminte. Spre deosebire de toate celelalte moduri, imperativul are formele afirmativă și negativă doar pentru persoanele a II-a singular și a II-a plural. Cele patru verbe din tabelele de mai sus au următoarele forme: cântă – nu cânta; cântați – nu cântați. vezi – nu vedea; vedeți – nu vedeți. fă – nu face; faceți – nu faceți. coboară – nu coborî; coborâți – nu coborâți. Formele negative corecte ale verbelor a fi și a face, la imperativ, sunt: nu fi, respectiv nu face: Fii atent! Nu fi supărat! Fă ceva! Nu face asta! 94

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

MODURILE NEPERSONALE

Modurile nepersonale, numite și nepredicative sunt: infinitiv, participiu, gerunziu, supin. Modul infinitiv

Modul infinitiv este modul numirii verbului și este precedat de prepoziția-afix a. Infinitivul are forme de prezent și perfect (a cânta-a fi cântat; a vedea-a fi văzut; a cădea-a fi căzut; a face-a fi făcut; a citi-a fi citit). Fiind apropiat de nume, se comportă, parțial, ca un substantiv și îndeplinind o parte din funcțiile sintactice ale acestuia: 1. Subiect: A cânta era plăcerea ei. 2. Nume predicativ: Plăcerea ei era de a cânta. 3. Atribut: Bucuria de a cânta i se citea pe față. 4. Complement direct: Poate cânta orice melodie. 5. Complement prepozițional: Nu se hotărâse la a cânta sau nu. 6. Circumstanțiale:  de mod: Nu putea lucra fără a cânta.  de timp: Înainte de a cânta, se pregătea foarte mult.  de cauză: Părea supărată de a fi cântat greșit.  de scop: A venit a vă cânta.  opozițional: În loc de a cânta, a recitat. Modul participiu

Modul participiu denumește rezultatul acțiunii verbului și se comportă și ca verb și ca adjectiv. Funcțiile sintactice ale verbelor la participiu sunt: 1. Atribut: Aceasta era o melodie cântată de mulți alții. 2. Nume predicativ: Soldatul era căzut pe spate. 3. Element predicativ suplimentar: Soldatul zăcea căzut pe spate. Modul gerunziu

Modul gerunziu exprimă o acțiune în desfășurare. Funcțiile sintactice ale gerunziului: 1. Atribut: Filmase un copac arzând. 2. Element predicativ suplimentar: Am auzit-o cântând. 3. Complement direct: „Aud plouând.” (G. Bacovia) 4. Circumstanțial:  de mod: Ele desenau cântând.  de cauză: Tot cântând, au întârziat.  condițional: Cântând nu te poți concentra destul.  de timp: Uneori, cântând se simțea fericită.  instrumental: Numai cântând s-a afirmat. VERBUL

Modul supin

Modul supin exprimă, printr-o formă de participiu, o temă, o sarcină, având ca marcă de recunoaștere prepoziția de. Funcțiile supinului sunt, în parte, asemănătoare cu cele ale substantivului: 1. Atribut: Își cumpărase un instrument de cântat. 2. Complement prepozițional: Nu se mai sătura de cântat. 3. Circumstanțial:  de loc: Plecase la cântat cu alte colege.  de scop: Ne-au chemat pentru cântat.  de relație: De cântat, am mai cânta.  de cauză: S-a stresat de cântat. VERBELE COPULATIVE

Sunt verbe slabe, lipsite de înțeles deplin. Pentru a forma predicatul, ele au nevoie de o completare (de obicei, după ele) – un cuvânt care se numește nume predicativ și împreună cu care formează predicatul nominal. Când numele predicativ este o propoziție, aceasta se va numi propoziție predicativă. Spre deosebire de predicat, care este o parte principală de propoziție, propoziția predicativă este o propoziție secundară, deci subordonată unei regente. Regenta unei predicative poate fi o propoziție principală sau una secundară. Vezi capitolul Propoziția predicativă.

Redăm mai jos verbele copulative cu cea mai mare frecvență în limba română, într‑un tablou structural: Verb copulativ

a fi a deveni a ajunge a se face a ieși a părea a rămâne a se naște a însemna a se numi

Nume predicativ (un cuvânt cu înțelesul):

cumva ceva cineva

Verbele a deveni și a părea sunt întotdeauna copulative. Toate celelalte pot fi, în funcție de context, atât predicative, cât și copulative: Maria este frumoasă. (predicat nominal) Maria este în clasă. (predicat verbal – se află, stă) Maria devine ingineră. (predicat nominal) Maria ajunge ingineră. (predicat nominal) 96

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

Maria ajunge în clasă. (predicat verbal) Maria se face ingineră. (predicat nominal) Treaba aceasta se face cu multă grijă. (predicat verbal) Maria iese ingineră. (predicat nominal) Maria iese din clasă. (predicat verbal) Maria rămâne frumoasă. (predicat nominal) Maria rămâne în clasă. (predicat verbal) Maria înseamnă frumusețe. (predicat nominal) Maria înseamnă caietele. (predicat verbal) Alte verbe cu realizare copulativă

a (o) face (pe) a arăta a boteza a constitui a se crede a se da a se simți

a se ține a se vedea a(-i) cădea a(-i) sta a(-i) ședea a(-i) veni a(-i) zice

a sta a se păstra a se ține a (se) arăta a se alege

NUMELE PREDICATIV 5 Definire

Numele predicativ este componenta (lexicală) esențială a predicatului nominal. El are rolul de a da sens, de a completa deficitul de înțeles al verbului copulativ. Locul său este, de regulă, în urma verbului copulativ (Cerul e senin. / Laura părea posomorâtă. / Maria rămăsese neschimbată.). Uneori, însă, numele predicativ poate sta înaintea verbului copulativ (Obosit/1 cum era/2 băiatul se așeză pe o piatră./1; Cine ești tu?), după cum poate fi despărțit de acesta, atunci când între el și verbul copulativ se interpun alte cuvinte (Băiatul a ajuns, desigur,/după cum ne așteptam cu toții,/după câțiva ani, campion.)

5 Realizare/Exprimare

Numele predicativ poate fi realizat/exprimat prin următoarele părți de vorbire: a) substantiv  în nominativ: Dani este medic. Elena se face profesoară.  în genitiv: Caietul este al elevului.  în acuzativ cu prepoziție: Casa e de lemn. b) adjectiv sau locuțiune adjectivală Elevii par silitori. Ea pare cu nasul pe sus (înfumurată). c) pronume Cartea este a mea. Problema este el. d) numeral Premianții sunt trei. VERBUL

e) verb  la infinitiv: Datoria ta este de a învăța.  la participiu: Tu pari obosit.  la supin: Întâmplarea e de necrezut.  la gerunziu acordat: Vocea lui îmi părea tremurândă. f) adverb Așa este el. g) interjecție E vai de noi. POSIBILITĂȚILE COMBINATORII ALE VERBULUI În calitate de centru,

1. Verbul la un mod personal îndeplinește funcțiile de predicat (a) verbal și (b) nominal. a) Când formează predicatul verbal, intră într-o relație de interdependență cu subiectul. b) Când formează predicatul nominal (cazul verbelor copulative), alături de subiect își subordonează în parte numele predicativ. Numele predicativ se subordonează atât verbului copulativ, cât și subiectului: Băiatul este atent. Fetele sunt atente. Casa este frumoasă. Casele sunt frumoase. 2. Este regent pentru toate clasele de complemente și de circumstanțiale (a se vedea respectivele clase de complemente și de circumstanțiale). 3. Este regent pentru subordonatele: subiectivă (Trebuie/ să plec.), predicativă (Casa a rămas/ cum o știi.), pentru complemente și circumstanțiale. În calitate de adjunct (subordonat),

când se află la moduri nepredicative (infinitiv, gerunziu, supin) îndeplinește funcțiile de:  Subiect: A vorbi e ușor. De făcut e mai greu.  Nume predicativ: Obligația ta e de a face. Atribut: plăcerea de a citi; problemă de rezolvat; temă făcută; valuri   spumegând.  Complement direct: Aud plouând. Știu înota.  Complement secundar: Îl aud certându-l.  Complement prepozițional: M-am săturat de scris.  Circumstanțial de loc: Vin de la scăldat.  De timp: Durerea mă ține încă de la scăldat.  De mod: Greutatea o simt apăsând.  De cauză: A obosit de mers/cântând.  De scop: A învățat pentru a reuși.  Condițional: Doar muncind, vei reuși.  Concesiv: Chiar muncind, nu te apreciază. 98

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

ADVERBUL Adverbul este partea de vorbire neflexibilă1 care determină un verb (merge încet), un adjectiv (aproape sănătos), un substantiv (ridicarea de jos), un alt adverb (aproape bine) sau o interjecție (Hai acasă!). FELURILE ADVERBELOR 5 După înțeles

a) Adverbele de loc indică locul ori poziția acțiunii sau a obiectelor în spațiu: aici, acolo, sus, jos, în stânga, în dreapta, dedesubt, deasupra, la mijloc, în urmă, nicăieri, pretutindeni, undeva, peste tot, din loc în loc, departe, aproape, pe ici pe colo, de jur împrejur, în lung și-n lat etc. Adverbele de loc au, de obicei, funcția de circumstanțial de loc (A luat-o încolo.), iar când determină un substantiv îndeplinesc funcția de atribut (băiatul de acolo). b) Adverbele de timp indică timpul desfășurării acțiunilor exprimate de verbe: acum, azi, adineauri, ieri, devreme, mâine, poimâine, aseară, azi-noapte, astă-vară, uneori, cândva, curând, deocamdată, imediat, de îndată, ulterior, anterior, niciodată, marți, odinioară, lunea, adesea, zi și noapte, mereu, din nou etc. Funcțiile adverbelor de timp sunt cele de circumstanțial de timp (A plecat ieri.), de atribut (întâmplarea de ieri) sau de nume predicativ (pâinea este de ieri [veche]). c) Adverbele de mod:  propriu-zise: agale, alene, astfel, așa, cum, cumva, zadarnic, de prisos;  provenite din adjective: frumos, greșit, rău;  provenite din substantive: buștean, strună, cremene, tun, bocnă, cuc, cobză etc. d) Adverbele cantitative: atât, așa, mult, puțin, suficient, enorm, prea de tot, extraordinar, teribil, grozav, uimitor etc. e) Adverbele de cauză și de scop: de aceea, de aia, de asta, pentru asta. f) Adverbele concesive: totuși/tot, cu toate acestea/astea. 5 După origine și formă

a) neanalizabile (simple, primare): abia, așa, agale, azi, da, nu, cam, prea, cât, doar, foarte, ieri, oare, apoi, sus, bine, când, mereu, mâine, sus, unde etc. b) analizabile (compuse): sunt în mare parte adverbe de mod, formate prin derivare sau compunere: astfel, acasă, oarecum, minunat, neîntrerupt, fățiș, adânc, luni, vitejește, numai, doar, totuși, orișicât, deloc, deasupra, decât, realmente, numaidecât, aici, acum, deîndată, imediat etc. GRADELE DE COMPARAȚIE

Gradele de comparație ale adverbelor sunt aceleași ca la adjective. Foarte puține adverbe pot avea categoria gramaticală a comparației2, cele mai multe din categoria 1. După GALR, I, Cuvântul, p. 585, categoria intensității (gradele de comparație, N-A) „nu reprezintă un criteriu flexionar propriu-zis”, prin urmare, nici adverbelor care au grade de comparație nu li se recunoaște flexiunea. 2. Vezi C. Dimitriu, Tratat de gramatică a limbii române, Institutul European, Iași 1999, p. 374.

ADVERBUL

adverbelor de mod, de loc, de timp și cantitative (acru, agale, rău, repede, tare, departe, curând, târziu, mult, puțin). Gradele de comparație pozitiv

frumos, tare, acru, departe de egalitate

comparativ

de inegalitate

la fel de/ frumos, tare, acru, departe de superioritate

mai/ frumos, tare, acru, departe

de inferioritate

mai puțin/ frumos, tare, acru, departe

de superioritate

cel mai/ frumos, tare, acru, departe

de inferioritate

cel mai puțin/ frumos, tare, acru, departe

de superioritate

foarte, teribil, grozav de, nemaipomenit de/ frumos, tare, acru, departe

de inferioritate

foarte, teribil, grozav de, nemaipomenit de/puțin/ frumos, tare, acru, departe

relativ

superlativ absolut

Locuțiunile adverbiale: pe de rost, din nou, calea-valea, pe neașteptate, din când în când, de obicei, mai-mai, de jur împrejur, în față, de milă, de nevoie, cât colo, cât vezi cu ochii, pe nepusă masă, la paștele cailor etc. FUNCȚIILE SINTACTICE ALE ADVERBELOR

1. predicat verbal: Poate că va veni. 2. nume predicativ: E ușor să vorbești. 3. atribut adverbial: pragul de sus, copacul din dreapta 4. circumstanțial de mod: Vine repede. 5. circumstanțial de loc: Vine aici. 6. circumstanțial de timp: Vine acum. 7. circumstanțial de măsură: Doar atât poți? 8. circumstanțial de cauză: De aceea am plecat, că eram obosit. 9. circumstanțial de scop: Pentru aceea m-am luptat, ca să reușesc. 10. circumstanțial condițional: Vino repede, altfel se supără. 11. circumstanțial concluziv: E ora opt, deci plec. 12. circumstanțial concesiv: Totuși, voi pleca. 5 Alte clasificări

1. Adverbe propoziționale (adverbe predicat): da, nu, firește, negreșit, cu siguranță etc., când sunt formulate ca răspuns la o întrebare sau când se constituie în confirmări ale unor afirmații anterioare: — Pleci? Da/Nu/Firește/Negreșit/Cu siguranță. — Cred că va întârzia. Da/Nu/Firește/Negreșit/Cu siguranță. 100

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

2. Adverbe predicative: desigur, firește, probabil, negreșit, cu siguranță, bineînțeles, de bună seamă + un element de relație (de obicei, că, să) cu o propoziție secundară (subiectivă): Desigur1/ că va veni.2/ 1 – principală; 2 – subiectivă. 3. Adverbe nume predicativ: e bine, e rău, e clar, e adevărat, e păcat, e posibil, e evident, e firesc etc. Astfel de construcții, numite și expresii verbale impersonale, sunt considerate predicate nominale și sunt urmate fie de un subiect, verb la infinitiv sau la supin (E ușor a vorbi./ E ușor de vorbit.), fie de o propoziție subiectivă (E ușor1/ să vorbești.2/). 4. Adverbe și locuțiuni de modalitate: posibil, probabil, negreșit etc.: Va veni, / negreșit, probabil, desigur. 5. Adverbe fără funcție sintactică: cam, doar, mai, foarte, prea, nici, adică, tot, anume etc. 6. Adverbe de relație (conectori): unde, când, cum. Adverbele conectori (relative, interogativ-relative) au și funcții sintactice în subordonatele pe care le introduc: Nu știu1/ unde voi pleca.2/ unde = circumstanțial de loc Nu știu1/ când voi pleca.2/ când = circumstanțial de timp Nu știu1/ cum voi pleca.2/ cum = circumstanțial de mod 7. Adverbe subordonate (adjunct): A plecat ieri. S-a întors acasă. Învață bine. Casa de acolo. 8. Adverbe regente (centru): Departe de casă. Citește la fel de bine ca Maria. GALR propune patru posibilități de clasificare a adverbelor, în funcție de specializarea acestora în a surprinde diferitele nuanțe ale predicației: Adverbele circumstanțiale de loc, de timp, de mod, cantitative, de cauză și de scop, concesive Adverbele substitute a) Adverbe demonstrative: aici, acolo, dincolo, acum, așa, astfel, altfel. b) Adverbe nehotărâte: undeva, cândva, câtva, oarecum, cine știe cum. c) Adverbe negative: niciodată, nicicum, nicăieri etc. d) Adverbe pronominale interogative și relative: când, cum, cât, unde etc. Adverbe modalizatoare a) De certitudine și incertitudine: desigur, probabil, evident, cică etc. b) Raporturi deontice: obligatoriu, recomandabil, de preferință etc. c) Apreciative: noroc, bine, util, important, decisiv, trist, din păcate etc. Adverbe relaționale: unde, când, cum, bineînțeles, adică etc.

ADVERBUL

101

PREPOZIȚIA (tablou sintetic) Feluri

Exemple

primare (neanalizabile)

a1, a2, asupra, ca, către, contra, cu, de, după, fără, în, între, întru, la, lângă, pe, pentru, peste, până, spre, sub (per, pro, supra, versus, via), grație, datorită, mulțumită.

secundare (analizabile)

deasupra, despre, din, dinspre, dintre, dintru, înde, înspre, prin, printre, // de către, de la, de pe, de sub, fără de, în contra, pe la, pe lângă, pe sub, până în, până la.

simple

prepozițiile primare: cu, de, în, pentru, spre, sub; sudate: deasupra, despre, dinspre etc.

compuse

nesudate: de-a, de către, de cu, de deasupra, de după, de la, de lângă, de pe, de peste, de prin, de sub, fără de etc.

primare (excepție asupra și contra); majoritatea celor compuse.

asupra, contra, deasupra, de deasupra.

datorită, grație, mulțumită.

după origine

după formă

Cazurile

Locuțiunile prepoziționale

102

față de, în loc de, în preajma, în jurul, odată cu, la un loc cu, afară de, cât despre, împreună cu, în pofida, în preajma, alături de, față de, alături cu etc.

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

PREPOZIȚIA Prepoziția este partea de vorbire neflexibilă cu rol de element de relație în interiorul propoziției (casă de piatră, drumul spre munte, cioplit în lemn, cules de pe jos). Când însoțește un adverb sau un pronume relativ, poate fi conector la nivelul frazei (Nu știu/ pe cine ai văzut.). Neavând un înțeles propriu-zis, prepoziția nu are funcții sintactice, fiind doar un instrument gramatical, un cuvânt ajutător, realizând funcțiile sintactice numai împreună cu partea de vorbire pe care o însoțește. FELURILE PREPOZIȚIILOR

I. După origine, prepozițiile sunt primare (neanalizabile) și secundare (analizabile). Prepozițiile primare (neanalizabile) sunt, în general, prepoziții formate dintr-un singur cuvânt. Fiind purtătoare de sensuri foarte vagi, pot fi folosite în diverse contexte. Doar puține dintre aceste sensuri pot fi ilustrate: pe spre

din lângă

în

dinspre sub

de la

cu de sub

Prepozițiile cu mai multe sensuri sunt în, de, la, pe, fapt pentru care sunt utilizate în cele mai diverse contexte de comunicare, după cum prepozițiile a2 și înde sau lângă au foarte puține utilizări. Prepoziția a1 este prepoziția cu cea mai largă utilizare: este marcă a infinitivului (a cânta, a vedea, a scrie, a coborî), introduce numele predicativ (pare a ști), sau un circumstanțial de mod („face a vânt și a vreme rea”), realizează asemănarea (seamănă a vilă), sau construcțiile de genitiv (tatăl a trei copii, locuință a familiei). Prepoziția a2 este folosită, doar pentru a indica o cantitate sau o valoare (trei lăzi a 20 de kilograme; două pâini a 3 lei).

Prepozițiile secundare (analizabile) sunt formate prin: a) compunere din prepozițiile primare, unele dintre ele fiind sudate (înspre < în + spre; deasupra < de + asupra; dintre < de + între), altele nu (de-a, de la, pe la, până în). b) schimbarea valor ii g ramaticale, cele mai multe adverbe cu formă articulată (înaintea, înapoia, îndărătul, dedesubtul, împrejurul etc.). Tot analizabile sunt considerate și prepozițiile dedesubtul, înaintea, împrejurul, îndărătul, alcătuite dintr-o prepoziție și un adverb. P R E P OZ I Ț I A

103

II. După formă, prepozițiile sunt simple și compuse. Prepozițiile simple (sintetice1) sunt exprimate printr-un singur cuvânt, indiferent de modul de formare a acestuia. Sunt cuprinse aici prepozițiile primare (a, către, cu, de etc.), dar și cele secundare sudate (deasupra, dinspre, dintre, înspre etc.). Prepozițiile compuse (perifrastice2) sunt exprimate prin două sau mai multe cuvinte, cu sens unitar, formate: a) din prepoziții nesudate (neaglutinate3): de la, de pe, de prin, de pe la etc.; b) din prepoziții și alte părți de vorbire, nesudate: în fața, în dreptul, în afară de, din cauza, cu scopul, prin intermediul, pe lângă că etc. CELE MAI UTILIZATE PREPOZIȚII

a1, a2, asupra, către, (în) contra, cu, de, de către, de la, despre, din, dinspre, dintre, dintru, drept, după, fără, în, înde, înspre, între, întru, la, lângă, pe, pe la, pe lângă, pentru, peste, până, prin, printre, printru, spre, sub. POZIȚIA PREPOZIȚIILOR FAȚĂ DE CUVÂNT

1. Lângă cuvântul pe care îl leagă: pe drum, în copilărie, din vacanță. 2. Despărțite de cuvânt: pe alt drum, în frumoasa copilărie, din fiecare vacanță. CAZURILE PREPOZIȚIILOR

Deși au doar rolul de instrumente gramaticale (elemente de legătură), prepozițiile pot impune4 cazul substantivelor și pronumelor pe care le precedă. Cazul genitiv este cazul prepozițiilor și al locuțiunilor prepoziționale cu formă articulată: în fața, îndărătul, în dreptul, la mijlocul, dedesubtul etc. Se constată că și substantivele precedate sunt articulate (în fața casei, îndărătul ușii, la mijlocul horei). Paralelisme Prepoziții S-a oprit în fața casei. (G) A rămas îndărătul ușii. (G) Dansa la mijlocul horei. (G)

Adverbe S-a oprit în față. (A) A rămas îndărăt. (A) Dansa la mijloc. (A)

Tot în cazul genitiv vor fi atrase și formele scurte ale pronumelui personal din dativ (împotriva-mi, în juru-i, în preajma-ți).

Cazul dativ are doar trei prepoziții specifice: grație, datorită și mulțumită. A reușit datorită eforturilor sale. (datorită cui? ci D) Reușita datorită eforturilor e admirabilă. (ce fel de? atr. D) Cuvintele aidoma, asemenea, conform, contrar, potrivit etc., care cer și ele cazul dativ, nu sunt prepoziții, ci adverbe. 1. C. Dimitriu, op. cit., pp. 747-768. 2. Idem. 3. Ibidem. 4. În uzul curent, expresia este „cer cazul”.

104

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

Cazul acuzativ este cazul prepozițiilor primare (excepție fac: asupra și contra), precum și al majorității celor secundare. Prin eliminare, sunt specifice acuzativului toate cele care nu aparțin cazurilor genitiv și dativ. mine – proba prepozițiilor Pentru identificarea sigură și rapidă a celor mai multe dintre prepozițiile acuzativului e suficientă proba cu pronumele personal mine. Astfel, numai prepozițiile (nu și toate locuțiunile!) acuzativului admit lângă ele acest pronume (ca, de, de la, despre, din, dinspre, în, la, lângă, până la, pe, pentru, peste, spre, sub mine – A), ceea ce nu se întâmplă cu prepozițiile celorlalte două cazuri. În același mod se verifică și deosebirea prepozițiilor de conjuncții, întrucât nici conjuncțiile nu admit prezența acestui pronume personal.

LOCUȚIUNILE PREPOZIȚIONALE

Locuțiunile prepoziționale sunt grupuri de două sau mai multe cuvinte care împreună au valoarea unei prepoziții. Având în componența lor și o altă parte de vorbire, locuțiunile prepoziționale au un conținut semantic mai amplu, astfel încât pot fi clasificate în funcție de sens și specializări: de loc (în dreptul, în fața, de-a lungul, în spatele, în mijlocul etc.), de timp (în cursul, înainte de, înaintea, odată cu etc.), de mod (asemănător cu, în conformitate cu etc.), de cauz ă (din cauza), de scop (în vederea, cu scopul, pentru a etc.), condiționale (în cazul, în caz de etc.), concesive (în pofida, în ciuda, chiar de etc.), soc i ative (împreună cu, cu tot cu, alături de etc.), de relație (referitor la, cât despre, relativ la etc.), instr umentale (prin intermediul, cu ajutorul, cu sprijinul etc.), opoziționale (în loc de, în locul etc.), c umulative (pe lângă etc.), de excepție (în afară de, cu excepția etc.). Deosebirea dintre prepozițiile compuse și locuțiunile prepoziționale constă în faptul că primele conțin doar prepoziții (de la, de pe, de lângă, pe la, până la etc.), pe când locuțiunile prepoziționale au în componența lor și o altă parte de vorbire (în afară de, în dreptul, în jurul, în cazul, de-a lungul, față de, cu privire la, în conformitate cu etc.).

CELE MAI UTILIZATE LOCUȚIUNI PREPOZIȚIONALE

alături de, altfel decât, asemănător cu, cât despre, contrar cu, cu ajutorul, cu excepția, cu scopul, cu tot (cu), de-a curmezișul, de-a latul, de-a lungul, din afara, din cauza, din pricina, împreună cu, în afara, în afară de, în cazul, în ceea ce privește, în ciuda, în conformitate cu, în cursul, în dreptul, în fața, în funcție de, în jurul, în loc de, în locul, în pofida, în urma, în vederea, în/din afara, în/din spatele, în/la/ pe/spre mijlocul, în/la/pe/spre spatele, în/la/pe/spre stânga, în/pe timpul, înainte de, întrucât, la fel cu, la începutul, odată cu, pe dinaintea, pe lângă, potrivit cu, prin intermediul, referitor la, relativ la. Prepozițiile cele mai productive în realizarea locuțiunilor prepoziționale sunt, în ordinea frecvenței: în, cu, de, la. P R E P OZ I Ț I A

105

În cazul prezenței unei conjuncții în finalul construcțiilor, avem de a face cu locuțiuni conjuncționale. Locuțiuni prepoziționale

Locuțiuni conjuncționale din cauză că în loc să în afară că

din cauza în loc de în afară de

OMONIMIA ȘI VALORILE MULTIPLE ALE UNOR PREPOZIȚII a:

1. Prepoziție pentru: a) Genitiv sau acuzativ: tatăl a trei copii; două pâini a trei lei. b) Infinitiv: a cânta, a citi. c) Numele predicativ: Nu-i a bine. d) Complemente: Miroase a ars. 2. Articol posesiv genitival: carte a Laurei, casă a noastră. la:

1. Prepoziție în: a) Acuzativ: Merge la școală. b) Dativ: Ofer premii la trei elevi. 2. Adjectiv: S-au dat la premii! (multe premii) contra:

1. Genitiv: Luptă contra drogurilor. 2. Acuzativ: contra cost/ chitanță/ cronometru. de:

1. Prepoziție: casă de piatră, floare-de-colț; 2. Conjuncție cu valoare: a) condițională (dacă): De vei veni, vei vedea. b) consecutivă (încât): L-a lovit de l-a năucit. c) concesivă (chiar dacă): Și de-ai vrea, n-ai putea veni. 3. Pronume relativ: El e băiatul de l-ai văzut ieri. (de = pe care). Forme apropiate de prepoziții au și adverbele ca (la fel ca – Îți spun ca unui prieten), cât (cât vrei), decât (I-a dat mai mult lui decât ei.), aidoma (planului), conform (planului), contrar (planului). Forme literare de de pe de lângă printre pe la ca prieten 106

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

Forme neliterare dă, di după, dupe, di pi dângă, dingă pintre pă la, pi la ca și prieten

CONJUNCȚIA (tablou sintetic) Feluri

Exemple

de coordonare după rolul gramatical

copulative

și, iar, nici, ...ci și, precum și, nu numai, și cu.

adversative

și, iar, dar, însă, ci, numai că/să.

disjunctive

sau, ori, fie; ba…ba; sau… sau, ori…ori; fie…fie.

concluzive

așadar, deci, prin urmare, în concluzie, în consecință, vasăzică, așa că.

de subordonare

că, să, ca să, dacă, de (dacă), deși, încât, fiindcă, deoarece, întrucât.

simple (neanalizabile)

ci, dar, de, fie, iar, însă, nici, ori, sau, și.

compuse (analizabile)

ca să, ci și, cum că, de să, deoarece (de + oare + ce), deși (de + și), fiindcă (fiind + că), încât, (în + cât), întrucât (întru + cât).

după formă

Locuțiuni conjuncționale ca și când, ca și cum, cât și, chiar dacă, ci și, cu toate că, dar și, de parcă, din cauză că, din pricină că, după ce, fără ca să, în loc să, în timp ce, în vreme ce, îndată ce, măcar că, măcar de, măcar să, (ori) de câte ori, până ce, până să, pentru ca să, pentru că, precum și.

C O N J U N CȚ I A

107

CONJUNCȚIA Conjuncția este partea de vorbire neflexibilă care realizează raporturile de coordonare și de subordonare între propoziții, în interiorul frazei, precum și raporturi de coordonare în interiorul propoziției. Fiind un instrument gramatical, ca și prepoziția, conjuncția nu îndeplinește funcții sintactice. FELURILE CONJUNCȚIILOR

Principalele clasificări ale conjuncției se fac după formă și după rolul gramatical pe care-l îndeplinesc. După formă, conjuncțiile sunt simple și compuse. Conjuncțiile simple, numite și neanalizabile sau primare, sunt formate dintr-o singură unitate morfematică, cele mai multe dintre ele moștenite din limba latină: că, ci, dar, de, fie, iar, însă, or, ori, sau, să, și. Conjuncțiile compuse, analizabile sau secundare, sunt create în limba română prin compunere și pot fi sudate [deoarece (de + oare + ce), deși (de + și), fiindcă (fiind + că), încât (în + cât), întrucât (întru + cât), precum (pre + cum)] sau nesudate (ca să). După rolul gramatical se disting două categorii de conjuncții: de coordonare și de subordonare. Conjuncțiile și locuțiunile conjuncționale de coordonare leagă părți de propoziție de același fel în interiorul propoziției (Era veselă și jucăușă.), propoziții de același fel în interiorul frazei (Aleargă1/ și sare2/.), dar și o parte de propoziție cu o propoziție de același fel (Îți mulțumesc ție1/ și cui te-a îndrumat2/.; ție = complement indirect în propoziția 1; 2 – completivă indirectă). a) copulative: iar, nici, și, precum și, nu numai, ci și. Înaintea conjuncției și nu se pune virgulă: Învăța1/ și făcea înot și ciclism2/. b) adversative: dar, iar, însă, ci, și, or, numai că, numai să. c) disjunctive: sau, ori, fie, sau…, sau; ori…,ori; fie…,fie. Înaintea conjuncțiilor disjunctive simple (sau, ori, fie) nu se pune virgulă: Nu știa dacă e bine sau nu. d) concluzive: așadar, dar, deci, prin urmare, în concluzie, în consecință, vasăzică. Înaintea conjuncțiilor adversative și disjunctive se pune virgulă: Lucrează bine, dar încet.// Pleci, sau rămâi? Conjuncțiile și, iar pot avea atât valoare copulativă, cât și valoare adversativă. 1. Valoare copulativă: Maria și Laura fac gălăgie. Întâi învăț, iar apoi mă joc.

2. Valoare disjunctivă: Maria învață și Laura face gălăgie. Maria învață, iar Laura face gălăgie.

Valoarea copulativă presupune o sincronizare, pe câtă vreme valoarea disjunctivă exprimă o opoziție. Valoarea disjunctivă poate fi probată prin înlocuirea conjuncției cu în timp ce, pe câtă vreme: Maria învață, în timp ce/pe câtă vreme Laura face gălăgie. Or, valoarea copulativă nu permite această substituire.

108

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

CONJUNCȚII DE SUBORDONARE

Conjuncțiile de subordonare se regăsesc numai la nivelul frazei: că, să, ca să, dacă, de (dacă, încât), deși, încât, fiindcă, deoarece, întrucât, căci. 5 Cele mai folosite conjuncții:

și, nici, dar, iar, însă, ci, sau, ori, deci, că, ca să, dacă, de, căci, fiindcă, deoarece, deși, încât.

LOCUȚIUNILE CONJUNCȚIONALE

Locuțiunile conjuncționale sunt grupuri de două sau mai multe cuvinte care au sensul unitar al unei conjuncții: ca și când, ca și cum, cât și, chiar dacă, ci și, cu toate că, dar și, de parcă, din cauză că, din pricină că, după ce, fără ca să, în loc să, în timp ce, în vreme ce, îndată ce, măcar că, măcar de, măcar să, (ori) de câte ori, până ce, până să, pentru ca să, pentru că, precum și. CONJUNCȚII ȘI LOCUȚIUNI CONJUNCȚIONALE PERECHI 5 De coordonare:

aci... aci; acum... acum; atât..., cât și; ba... ba; când... când; fie... fie; nici... nici; nu numai că... dar și; nu numai...; ci și; ori... ori; sau... sau; și... și; unde... unde. (Acum râde, acum plânge.// Ori pleci, ori rămâi.)

5 De subordonare:

așa... cum...; pe cât... pe atât...; așa de/atât de... încât/că/de; chiar dacă/deși/măcar că... tot/totuși...; după ce că/pe lângă că... mai și...; deoarece/pentru că/fiindcă... de aceea... (Chiar dacă l-am sfătuit, tot n-a ascultat.)

ALTE PĂRȚI DE VORBIRE CU VALOARE DE CONJUNCȚII

Rolul de instrumente gramaticale de legătură îl pot îndeplini și alte părți de vorbire: a) pronumele interogativ-relative: care, cine, ce, ceea ce, cât; b) pronumele nehotărâte: oricare, oricine, orice; c) adverbele interogativ-relative: unde, când, cum, cât; d) adverbele nehotărâte: oriunde, oricum, oricând, oricât. Toate aceste elemente, pe lângă rolul de elemente de legătură, au funcție sintactică în propoziția pe care o introduc (Ți-am spus1/ cu cine plec.2/ cu cine = complement prepozițional în propoziția 2; Nu știu1/ pe unde ai umblat.2/ pe unde = circumstanțial de loc în propoziția 2.).

PROPOZIȚII INTRODUSE DE ANUMITE CONJUNCȚII ȘI LOCUȚIUNI CONJUNCȚIONALE

1. Subiectivele, predicativele, atributivele, completivele directe și prepozi ționale pot fi introduse de conjuncțiile că, să, ca să, dacă, de, precum și de pronumele relativ‑interogative și de adverbele relativ-interogative și nehotărâte: care, cine, ce, unde, când, cum, cât, oricare, oricine, orice, oricând, oricum, oricât: C O N J U N CȚ I A

109

Se știe1/ că va veni2/. 2 – subiectivă. Întrebarea este1/ dacă va veni2/. 2 – predicativă. Nu știu1/ când va veni2/. 2 – completivă directă. 2. Sunt introduse de conjuncții și locuțiuni conjuncționale specializate circumstan țialele:  de timp: îndată ce, după ce, până ce, până când, imediat ce, ori de câte ori, câtă vreme, cât timp;  de mod: ca și cum, ca și când, după cum, fără să, de parcă, de ce, precum;  de cauză: căci, deoarece, devreme ce, din cauză că, din moment ce, fiindcă, întrucât, odată ce, pentru că;  de scop: ca să, pentru ca să, cu scopul ca … să;  concesive: deși, cu toate că, în ciuda faptului că, măcar că, măcar să, chiar de, chiar dacă;  consecutive: încât, de, de să, că, încât să, astfel încât, astfel că;  condiționale: dacă, de, în caz că, în caz de.

110

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

INTERJECȚIA (tablou sintetic) Feluri propriu-zise după semnificație onomatopeice

după formă

buf, bum, chiț, cioc, clamp, ham, miau, oac, paf, poc, trosc, vâj. adio, ah, amin, au, bravo, chiț, miau, pa, poc, servus, uf, vai, zău.

secundare/ compuse

ei aș, haida-de, heirup, ia hai, ia uite, iete na, păcatele mele, tic-tac, tura-vura.

repetate

cuțu-cuțu, ham-ham, mac-mac, nani-nani.

locuțiuni

ce mai, Doamne ajută, Doamne ferește, la naiba, măi să fie, nu zău, vai de mine, vezi Doamne.

reacții afective/ emoții

arș, bârrr, bravo, of, uf, ura.

ordine/ îndemnuri

cea, dii, hăis, ia, marș, na, nea, poftim, ssst, stop. bă, bre, cuțu-cuțu, fă, mă, măi, pui-pui. ia, iacătă, iată, ni, uite.

inițieri/menținere a comunicării

aha, alo, îhî, mda, mmm.

afirmații/negații/ îndoieli/ezitări

aș, da, ei, ei na, ei, nț, păi, zău, zău?

Fără funcții sintactice

Regente pentru

a, aaa, au, of, vai, uau!

primare/simple

după rolul în adresări comunicare prezentări

Cu funcții sintactice

Exemple

Credeai că dorm, ai? Of! Doamne! Ce să fac, Doamne iartă-mă!

predicat verbal

Iată marea! Hai la joacă!

nume predicativ

E vai de noi! Halal de ei!

atribut

Are o pălărie uau! S-a îmbrăcat cu o rochie mamamia!

Și copacul făcea scârț-scârț!

Uite-o pe Elena!

Bravo lor!

c.prep.

Vai de noi!

Hai mai repede!

Și bunica au-au toată noaptea.

Pupăza zbârr! pe-o dugheană.

c.soc.

Hai cu mine!

I N T E R J E CȚ I A

111

INTERJECȚIA Interjecția este partea de vorbire neflexibilă folosită exclamativ, care exprimă o senzație, o stare sufletească, un act de voință sau reproduce sunete și zgomote1.

5 Interjecțiile – rostiri între cuvinte și „necuvinte”

Spre deosebire de alte părți de vorbire care denumesc obiecte (substantivul), acțiuni (verbul), însușiri ale obiectelor (adjectivul, numeralul) sau caracteristici ale acțiunilor (adverbul), interjecțiile sunt expresii instantanee ale unor emoții, senzații, trăiri, reacții ale omului ori încercări ale acestuia de a imita sunete ale necuvântătoarelor sau ale fenomenelor naturale. În ultimă instanță, interjecțiile constituie o clasă de rostiri situate între cuvinte și necuvinte. Fiind de cele mai multe ori rezultatul unor reacții reflexe, spontane și, uneori, insuficient controlate, clasa interjecțiilor este cea mai deschisă înnoirilor sau inovațiilor și, prin urmare, mai puțin supuse constrângerilor didactice. Așa se explică faptul că interjecțiile aparțin în proporție covârșitoare limbajului oral și stilului colocvial și mai puțin scrisului, cu excepția textelor literare și, foarte rar, stilurilor științifice. Receptarea și înțelegerea interjecțiilor sunt susținute în bună parte de intonație, gestică și mimică, dar și de momentul și de situația de comunicare, elemente care concură la conotații extrem de diverse ale aceleiași expresii. FELURILE INTERJECȚIILOR

1. După semnificație se disting interjecțiile propriu-zise și onomatopeice. a) Interjecțiile propriu-zise sunt acele interjecții care exprimă reacții, emoții, sentimente spontane, specific umane: au, of, uau, vai sau trăiri profunde asociate unei situații de moment: Doamne ferește! Slavă Domnului! Doamne iartă-mă! b) Interjecțiile onomatopeice sunt încercări de a reda în limbaj uman (prin imitare) sunetele emise de alte viețuitoare (animale, păsări, insecte) sau zgomotele produse de diverse obiecte sau de fenomene naturale: buf, bum, chiț, cirip-cirip, clamp, ham-ham, miau, moor, muu, oac, paf, poc, trosc, vâj etc. 2. După formă interjecțiile pot fi clasificate în primare (simple, neanalizabile), secundare (compuse, analizabile), repetate și locuțiuni interjecționale. a) Interjecțiile primare, numite și simple sau neanalizabile sunt formate de obicei dintr-un corp fonetic scurt, emisii instantanee ale unor sunete exprimând diferite reacții (arș, au, bââr, uau, of, vai) sau cuvinte scurte, împrumutate din alte limbi, al căror sens s-a pierdut și acum sunt folosite ca expresii ale admirației (bravo, halal), ca formule de salut (adio, servus), ca simboluri religioase (amin, bogdaproste, chiraleisa), ori ca expresii ale confirmării sau ale neîncrederii (zău?); b) Interjecțiile secundare, compuse sau analizabile sunt formate din două sau mai multe secvențe sonore, unele fiind alăturări de două interjecții (ei aș, ia hai, ia uite, 1. Mioara Avram, op. cit., p. 291.

112

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

hei rup, ding-dang, haida-de, tic-tac etc.), altele dintr-o interjecție și alte părți de vorbire (iacă < ia + că, hop-așa, hop-șa); c) Interjecțiile repetate sunt în general interjecțiile onomatopeice, acele emisii vocale care încearcă să imite sunetele diferitelor viețuitoare sau zgomotele produse de manifestările naturale: cirip-cirip, cuțu-cuțu, ga-ga, ham-ham, lipa-lipa, mac-mac, mor‑mor, oac-oac, țup-țup etc. d) Locuțiunile interjecționale sunt îmbinări de cuvinte cu valoarea unei interjecții: ce mai, dă Doamne, Doamne ajută, Doamne ferește, Doamne iartă-mă, fir-ar să fie, la naiba, măi să fie, nu zău, păcatele mele, vai de mine, vezi Doamne. 3. După rolul în comunicare În marea lor diversitate, interjecțiile pot exprima reacții, atitudini, poziții diverse: a) reacții afective și emoții: arș, bârrr, bravo, of, uau, uf, ura; b) ordine și îndemnuri: cea, dii, hăis, ia, marș, na, nea, poftim, ssst, stop, țuric; c) adresări: bă, bre, cuțu-cuțu, fă, mă, măi, pui-pui; d) prezentări: ia, iacătă, iată, ni, uite; e) inițierea sau menținerea comunicării: aha, alo, îhî, mda, mmm; f) afirmații, negații, îndoieli, ezitări: aș, da, ei, ei na, ei, nț, păi, zău. CELE MAI FOLOSITE INTERJECȚII ALE LIMBII ROMÂNE 2 Interjecții propriu-zise

adio, ai, aho, alo, aoleu, aport, aș, au, bis, bla-bla, bravissimo, bravo, bogdaproste, bre, cea, ciau, ce Dumnezeu/Dracu/Naiba, dă Doamne, dii, Doamne ajută, Doamne ferește, ehe, ei bine, ei, fa, fă, hai, hai sictir, halal, hăis, hop, ia, iată, îhî, mmm, mama-mia, mamă-mamă, marș, mă, măi, mucles, na, ni, of, oh, oho, o-la-la, pa, păcatele mele, păi, poftim, poftiți, poftește, salve, servus, stop, uau, uite, vai, zău. Interjecții onomatopeice

bang, bâldâbâc, bâz, beh, bing, bip, boc, buf, bum, chiț, cioc, cirip-cirip, clamp, clanț, cucurigu, dang, fâl, fâs, fâș, ga, gâl, gogâlț, groh, ham, i-ha-ha, mac-mac, mâr, miau, mor-mor, muu, oac, oac-oac, paf, pâc, pâr, pleosc, poc, scârț, sfâr, tic, tranc, trosc, țac, țâr, țop, vâj, zbang, zbârr, zum, zvâc. TRECEREA INTERJECȚIILOR LA ALTE PĂRȚI DE VORBIRE

 la verbe (prin sufixarea onomatopeelor): a bâzâi, a behăi, a bocăni, a chiorăi, a chițcăi, a ciocăni, a clămpăni, a clănțăni, a clefăi, a cloncăni, a dăngăni, a fâlfâi, a fâșâi, a fleșcăi, a foșni, a gâlgâi, a grohăi, a hămăi, a hăpăi, a lălăi, a măcăi, a mârâi, a miorlăi, a mormăi, a orăcăi, a pâlpâi, a pâcâi, a pârâi, a ronțăi, a scârțâi, a sforăi, a ticăi, a țăcăni, a țopăi, a vâjâi, a zbârnâi, a zornăi, a zumzăi, a zvâcni;  la substantive: fâș, scârț, zdup, bau-bau, of, hop, fleașcă, cucurigu, bip, bum;  la adjective: vai de el, heirupist, vai de mama lui, vai de capul lui. 2. În Interjecția în limba română, Editura Euroland, 2003, Iulia Murariu inventariază 1065 de interjecții.

I N T E R J E CȚ I A

113

INTERJECȚII CU ȘI FĂRĂ FUNCȚII SINTACTICE

a) Cu funcții sintactice:  subiect: S-a auzit buum.  predicat verbal: Iată marea! Hai la joacă!  nume predicativ: E vai de noi! Halal de ei!  element predicativ suplimentar: A făcut-o paf!  atribut: Are o pălărie uau! S-a îmbrăcat cu o rochie mama-mia!  complement direct: Dă-mi un bip.  circumstanțial de mod: Și copacul făcea scârț-scârț! b) Fără funcții sintactice: Ai crezut că dorm, ai? Am crezut că dormeai, zău. Interjecția regent pentru:  complement direct: Uite-o pe Elena!  complement indirect: Bravo lor!  circumstanțial de mod: Hai mai repede!  circumstanțial de timp: Și vântul vâj-vâj toată noaptea.  circumstanțial de loc: Pupăza zbârr! pe-o dugheană.  complement sociativ: Hai cu mine! Interjecții cu valoare predicativă: iată, iaca, na, poftim, uite, precum și interjecțiile onomatopeice care înlocuiesc un predicat (Broaștele oac-oac toată noaptea.). Interjecțiile cu valoare predicativă pot fi regente pentru: a) complemente directe: Na un măr. b) complemente indirecte: Na-ți un măr. c) circumstanțiale: Iar cei de afară pâș-pâș pe lângă casă.

114

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

SINTAXA Într-o definire tradițională, sintaxa este partea gramaticii care studiază regulile referitoare la îmbinarea cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază.

SUBIECTUL 5 Definiri

1. Subiectul este partea principală de propoziție despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului. 2. Subiectul „este lucrul despre care se spune ceva, adică despre care se afirmă sau se neagă ceva”.1 3. „Este partea principală de propoziție care arată cine săvârșește acțiunea exprimată de un predicat verbal activ [...], cine suferă acțiunea exprimată de un predicat verbal pasiv [...] sau cui i se atribuie o însușire ori o caracteristică exprimată de un predicat nominal”.2

SUBIECT

simplu multiplu (dezvoltat) dublu exprimat (reluat) neexprimat – inclus (pentru pers. I și a II-a , sg. și pl.) – subînțeles (pentru persoana a III-a, sg. și pl.) – nedeterminat (Scrie în ziare. Merge și așa/ Se cuvine.) – impersonal (Plouă. Se înserează. Îi arde de glume.) exprimat

Întrebările subiectului sunt:  cine? pentru persoane;  ce? pentru lucruri. Pentru a se evita confuzia cu complementul direct, e recomandat ca întrebarea ce? să fie dublată de întrebarea cine?, chiar dacă aceasta pare puțin forțată. Astfel, într-o propoziție ca Mă doare capul, întrebarea ce? ne-ar duce mai degrabă spre un complement direct. Or, întrebarea cine? va conduce în mod cert spre subiect. !!! A se verifica de fiecare dată prezența sau absența subiectului. În cazul de față, predicatul doare nu are subiect, prin urmare va cere cu strictețe un subiect.

Subiectul exprimat (simplu, multiplu și dublu exprimat) se concretizează prin: a) Substantive și locuțiuni substantivale: Maria scrie. (simplu) Maria, Laura și Ela se joacă. (multiplu) Alina știe ea ceva. (reluat, dublu exprimat) „M-or troieni cu drag Aduceri aminte.” (loc. subst.) (M. Eminescu) 1. G. Ivănescu, Gramatica și logica. II. Structura gândirii ca factor primar al structurii sintactice a limbii, „Analele Universității din Timișoara” (AUT), 1964, p. 195. 2. Mioara Avram, op. cit., p. 326-327.

S U B I E CT U L

115

b) P ronume (personale, de politețe, posesive, demonstrative, relative, interogative, nehotărâte, negative): Ea scrie. Dumneaei explică. Aceia au plecat. Văd1/ cine lipsește.2/ Cine vorbește? Cineva a șoptit. Nimeni nu știe. c) Numerale (cardinale, ordinale, colective, distributive, fracționare): Trei au plecat. Al doilea a renunțat. Ambii au reușit. Venea câte unul. O treime din ei s-au descurcat. //O treime din ei s-a descurcat. d) Verbe (la infinitiv, participiu, gerunziu): E ușor a vorbi. E greu de făcut. Se aude tunând. e) Cuvinte care exprimă stări meteorologice, sau stări fizice și psihice: E (Este) cald/frig/vară/toamnă/noapte; Îmi e (Mi-e) frig/cald/dor/somn/lene. f) Interjecții: Se auzea buuum! Subiectul neexprimat poate fi identificat în patru ipostaze diferite: Subiectul inclus în desinențele verbale ale persoanelor I și a II-a, singular și plural: lucr-ez (eu); lucr-ezi (tu); lucr-ăm (noi); lucr-ați (voi); cânt- ø (eu); cânț-i (tu); cânt-ăm (noi); cânt-ați (voi). Subiectul subînțeles este la persoana a III-a, singular și plural și se deduce din exprimările anterioare: lucrează (el, ea, ei, ele); cântă (el, ea, ei, ele). Subiectul nedeterminat se identifică în propozițiile al căror predicat se exprimă prin: a) verbe impersonale și unipersonale (verbe al căror autor nu poate fi identificat sau a căror acțiune poate fi atribuită oricui):  Scrie la carte.  Ai carte,/ ai parte.  Aici se mănâncă bine. Sună de ieșire. Se sună de ieșire.  Trebuie1/ să citești.2/ b) expresii verbale impersonale:  se zice, se pare, se vede, se aude, se cunoaște, se întâmplă, se cuvine etc.  e clar, e bine, e posibil, e drept etc. c) adverbe predicative (predicate adverbiale):  desigur, firește, probabil, negreșit, cu siguranță etc., atunci când sunt urmate de un conector de subordonare, caz în care devin regentele unei propoziții subordonate subiective: Desigur1/ că va veni.2/ 1. Principală. 2. Subiectivă. Subiectul impersonal (absența subiectului) se referă la predicatele care exprimă acțiuni naturale sau la expresii predicative care nu pot fi atribuite unor persoane: Plouă. Se înserează. Îi arde de glume. Nu importă/ că ai venit./ ACORDUL PREDICATULUI CU SUBIECTUL

Acordul predicatului cu subiectul este testul suprem al vorbitorilor de limbă română. E vorba de cunoașterea normelor gramaticale (la care se adaugă un așa-zis „simț natural al limbii”), dar și de atenția și de grija acordate de fiecare vorbitor propriei exprimări. Respectul față de actul vorbirii este respectul față de tine însuți. Așadar, parafrazând o expresie populară, Arată-mi cum vorbești, ca să-ți spun cine ești! 116

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

I. Acordul predicatului verbal cu subiectele-substantive: 1. Simple (acord în număr): Maria citește. Elevii citesc. 2. Multiple/Subiecte multiple: a) substantive coordonate copulativ sau prin juxtapunere (acord la plural): Rodica și Mihai au plecat. b) substantive coordonate disjunctiv (acord la singular): Va pleca Rodica sau Mihai. c) substantive de genuri și numere diferite (acord la plural):  masculin și feminin: Mihai, Rodica și fetele vor pleca imediat.  masculin și neutru: Muntele și lacul se zăresc de departe.  feminin și neutru: Pădurea și lacul se zăresc de departe. 3. Colective (grămadă, stol, turmă, cireadă, roi, herghelie, cârd, mulțime, sumedenie, grămadă, echipaj, echipă, familie, majoritatea). În cazul substantivelor colective, acordul se face, în general, la singular: A zburat un stol de păsări. A trecut un cârd de rațe. A venit o echipă de fotbal. Majoritatea s-a exprimat. Familia s-a reunit. Uneori, însă, substantivele colective generează acorduri după înțeles (numite și acorduri prin atracție), întrucât substantivul colectiv presupune o mulțime de indivizi de același fel: Au plecat o mulțime/o grămadă/o sumedenie de oameni. Majoritatea oamenilor s-au exprimat. Un stol de păsări și-au luat zborul. Majoritatea elevilor au plecat. II. Acordul predicatului cu pronumele interogativ (care?, cine?, ce?)

se face la persoana a III-a singular: care/cine/ce urmează?

III. Acordul predicatului cu pronumele nehotărât toți, toate, fiecare, oricine, orice

a) Toți/Toate/Fiecare (acord de persoană, gen și număr) S U B I E CT U L

117

Noi toți/toate am plecat. Voi toți/toate ați plecat. Ei toți/Ele toate au plecat. Fiecare dintre noi/voi/ei – a/am/ați/au plecat. b) Oricine/orice (acord la persoana a III-a singular): Oricine/Orice a plecat. IV. Acordul predicatului cu pronumele negative (nimeni, nimic) se face la persoana a III-a singular: Nimeni nu a venit. Nimic nu s-a întâmplat. Nimeni și nimic nu mă poate opri. V. Acordul predicatului cu pronumele personale se face în persoană și număr (se adaugă genul în cazul diatezei pasive): Eu îndrum pe cineva. Eu sunt îndrumat/îndrumată de cineva. Noi îndrumăm pe cineva. Noi suntem îndrumați/îndrumate de cineva. VI. Acordul predicatului cu pronumele de politețe se face în funcție de gradul de reverență pe care vorbitorul dorește să-l transmită: Dumneata știi. Dumnealui/Dumneaei știe. Dumnealor știu. Dumneavoastră știți. (sg./pl.) Domnia Voastră știți/știe. (sg.) Domniile Voastre știți/știu. (pl.) VII. Acordul predicatului cu numeralul colectiv (amândoi, tustrei, tuspatru) se face la plural, în funcție de implicarea vorbitorului: Amândoi/Tustrei/Tuspatru vom/veți/vor pleca. VIII. Construcții greșite: Fiecare dintre noi am/ați/au plecat. (corect: a plecat) Eram să cad. Erai să cazi. (corect: era să cad/cazi) Care dintre cei trei copii vor pleca? (corect: va pleca) Eu trebuiam să plec. (corect: eu trebuia) Verbele a trebui și a fi (aici, impersonal) nu se acordă cu subiectul.

5 Acordul predicatului nominal (numelui predicativ)

A. Cu subiectul simplu se face în persoană, gen și număr: Eu sunt elev/elevă. Noi suntem elevi/eleve. Tu ești elev/elevă. Voi sunteți elevi/eleve. El/Ea este elev/elevă. Ei/Ele sunt elevi/eleve. 118

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

B. Cu subiectul multiplu: 1. ființe de genuri diferite (acord la masculin-plural):  Băiatul și fata sunt pregătiți.  Fetele și băiatul sunt pregătiți.  Băiatul și fetele sunt pregătiți.  Băieții și fetele sunt pregătiți. 2. lucruri de genuri diferite: a) masculin singular + feminin (acord la feminin/neutru-plural):  Muntele și pădurile sunt frumoase.  Muntele și pădurea sunt frumoase.  Pădurea și muntele sunt frumoase.  Pădurile și muntele sunt frumoase. b) masculin singular + neutru (acord la neutru- plural):  Muntele și lacurile sunt frumoase.  Muntele și lacul sunt frumoase.  Lacul și muntele sunt frumoase.  Lacurile și muntele sunt frumoase. c) Neutru + feminin (acord la feminin/neutru- plural):  Lacul și pădurile sunt frumoase.  Lacul și pădurea sunt frumoase.  Pădurea și lacul sunt frumoase.  Pădurile și lacul sunt frumoase.  Lacurile și pădurea sunt frumoase.  Lacurile și pădurile sunt frumoase.  Pădurea și lacurile sunt frumoase. d) Masculin-plural + masculin/feminin (acord apropiat):  Munții și pădurile sunt frumoase.  Munții și pădurea sunt frumoase.  Pădurea și munții sunt frumoși.  Pădurile și munții sunt frumoși. e) Masculin-plural + neutru-plural (acord apropiat):  Munții și lacurile sunt frumoase.  Lacurile și munții sunt frumoși. f) Masculin-plural + neutru singular (acord la masculin-plural): Munții și lacul sunt frumoși. Lacul și munții sunt frumoși. 5 Alte acorduri ale predicatului

1. A fost odată un moș și o babă... 2. (București, Galați, Iași, Plopeni etc.): București/Bucureștiul este capitala României. 3. Subsemnatul, XY, prin prezenta vă rog/ vă roagă... 4. Cinci mii de euro sunt/este o sumă mare. 5. Pâine și zahăr se mai găsește. Vânt și ceață este destulă. Ceață și vânt este destul. (acord apropiat) Vânt și friguri sunt destule. Friguri și vânt este destul.

S U B I E CT U L

119

PREDICATUL 5 Definiri

1. Predicatul este „partea principală de propoziție care arată ce face, ce, cine sau cum este subiectul”.1 2. „Predicatul este ceea ce se spune despre subiect, adică ceea ce se afirmă sau se neagă despre el.”2 Clasificare (feluri)

În mod tradițional, predicatul se clasifică astfel: predicat verbal și predicat nominal. Considerăm că denumirile date de G. Ivănescu, respectiv narativ, descriptiv3, sunt mult mai intuitive, întrucât termenii clasici (verbal, nominal) fac trimitere la verb, în general, respectiv la nume, tot în general. Or, în realitate, narativ, descriptiv trimit la predicatul prin care se realizează narațiunea, adică acțiunea, precum și la acel predicat care realizează o descriere, o definire, ceea ce este mult mai aproape de realitate. În ceea ce ne privește, am optat pentru folosirea simultană a celor două denumiri, având convingerea că astfel nu vom tulbura prea mult apele gramaticii tradiționale, dar și că vom fi mai aproape de înțelegerea celor cărora ne adresăm.

PREDICAT

Verbal/Narativ + (adverbial + interjecțional) Nominal/Descriptiv

PREDICATUL VERBAL/NARATIV

Este predicatul care arată acțiunea săvârșită de un subiect sau starea acestuia. Întrebarea predicatului verbal este ce face? Se exprimă prin:

a) Verbe predicative și locuțiuni verbale, la moduri personale: Ema citește. (diateza activă) Ema este apreciată de colegi. (diateza pasivă) Ema se pregătește pentru lecție. (diateza reflexivă) Ema și-a adus aminte de bunici. (locuțiune verbală) b) Adverbe și locuțiuni adverbiale predicative, urmate de un conector de subordonare: desigur, firește, probabil, negreșit, pesemne, poate, firește, bineînțeles, sigur, evident, cu siguranță, fără îndoială etc.: Desigur1/ că va veni.2/ Fără îndoială1/ că va veni.2/ 1. Mioara Avram, op.cit., p. 331. 2. G. Ivănescu, Gramatica și logica. II. Structura gândirii ca factor primar al structurii sintactice a limbii, „Analele Universității din Timișoara” (AUT), 1964, p. 195. 3. G. Ivănescu, Nume și verb, în vol. Omagiu lui Rosetti, Editura Academiei Române, București, 1965, p. 426.

120

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

c) Interjecții predicative: Iată marea! Hai la joacă! Na un măr! „Pupăza, zbârr! pe-o dugheană...” (Ion Creangă) d) Verbe la infinitiv, cu valoare imperativă: A nu se fuma! A nu se răsturna! 5 Predicatul verbal neexprimat

Există câteva situații în care predicatul verbal trebuie subînțeles ori dedus: a) În construcții imperative: Atenție! Pericol! Animale! b) Exprimat în propoziția anterioară: El a plecat,1/ dar și eu.2/ c) Fără verb auxiliar: Am citit1/ și reținut mesajul.2/ PREDICATUL NOMINAL/DESCRIPTIV

Arată ce este, cum este sau cine este subiectul. Predicatul nominal este alcătuit dintr-un verb copulativ4 la un mod personal și un nume predicativ5. Predicatul nominal/descriptiv Verbul copulativ

a fi a deveni a ajunge a se face a ieși a părea a rămâne a se naște a însemna a se numi

Numele predicativ (un cuvânt cu înțelesul):

cumva ceva cineva

Maria

devine

ingineră.

subiect

verb copulativ

nume predicativ

Verbele copulative cele mai des întâlnite sunt: a fi, a deveni, a ajunge, a se face, a ieși, a părea, a rămâne, a însemna, a se naște, a se numi. Numele predicativ se exprimă prin:

1. Substantive și locuțiuni substantivale în nominativ, genitiv, dativ, acuzativ: Alexandra este elevă. (N) Caietul este al Nicoletei. (G) Desenul a ieșit conform așteptărilor. (D) 4. Vezi Verbele copulative. 5. Vezi Numele predicativ.

P R E D I C AT U L

121

Dulceața este de vișine. (A) Toate acestea erau păreri de rău. (loc. subst.) 2. Adjective și locuțiuni adjectivale: Rodica este silitoare. Mihai pare larg la suflet. 3. Pronume: a) personale: Premiantul este el. b) posesive: Caietul este al meu. c) demonstrative: Vinovatul este acela. d) interogative: Cine ești tu? e) relative: Știu/ cine ești tu./ 4. Numerale cu valoare substantivală: Străduindu-se a ajuns al doilea din clasă. Ai ajuns asemenea celor trei. 5. Verbe la infinitiv, participiu, supin, gerunziu acordat: Silvia părea a plânge. Nicu pare obosit. Problema pare de nerezolvat. Privirile-i păreau arzânde. 6. Adverbe și locuțiuni adverbiale: Voi ați devenit altfel. Niciun efort nu e de prisos. 7. Interjecții: E vai de noi!

122

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

ATRIBUTUL adjectival substantival ATRIBUTUL

pronominal verbal adverbial interjecțional

1. Definire

Atributul este partea secundară de propoziție care determină un substantiv sau un substitut al acestuia (pronume sau numeral cu valoare substantivală). 2. Identificare Întrebările prin care se identifică sunt: care?, ce fel de?, cât?, al (a, ai, ale) cui? 3. Clasificare După partea de vorbire prin care se exprimă, atributele sunt: adjectivale, substantivale, pronominale, verbale, adverbiale, interjecționale. ATRIBUTUL ADJECTIVAL

Se exprimă prin: a) adjectiv propriu-zis: fată frumoasă; floare albastră. b) numeral: cinci fete; șase luni. c) adjectiv pronominal: băiatul acela; școala noastră. d) verb la participiu: temă scrisă; oprire neprevăzută. e) gerunziu acordat: voce tremurândă; tensiune crescândă. ATRIBUTUL SUBSTANTIVAL 1 genitival Atributul substantival

prepozițional în nominativ în dativ

Se exprimă prin substantiv: a) î n genitiv (genitival): casa bunicilor; o prietenă a/de-a Mariei: tatăl lui Mihai; un prieten al/de-al lui Mihai. b) cu prepoziție (prepozițional):  cu prepoziție simplă: ora de matematică; invitație la dans; ciocolată cu alune;  cu locuțiune prepozițională: casa de lângă școală; liniștea de după furtună; biserica de pe deal; 1. GALR, II, 2005, p. 598-602.

AT R I B U T U L

123

 cu prepozițiile genitivului (asupra, contra, împotriva, în dreptul, deasupra etc.): copacul din fața ferestrei; lupta împotriva discriminării;  cu prepozițiile dativului (grație, datorită, mulțumită etc.): reușita datorită muncii; rezolvarea grație formulelor de calcul. c) în nominativ: profesorul Ionescu; orașul Constanța. În gramatica tradițională cuvintele subliniate mai sus sunt atribute substantivale apoziționale.

d) în dativ: acordarea de premii elevilor; conferirea de diplome premianților; „Preot deșteptării noastre” (M. Eminescu). e) apoziție: Vasile, șoferul, a întârziat. Într-o propoziție ca: Șoferul Vasile a întârziat, cuvântul subliniat este atribut substantival în nominativ și nu atribut substantival apozițional.

ATRIBUTUL PRONOMINAL

Se exprimă prin pronume și numerale cu valoare pronominală. 1. Atributul pronominal în genitiv se exprimă prin: a) pronume personale: cartea lui, tema lor, voia dumneavoastră; b) pronume posesive: locuința alor mei; c) pronume relative: a cărui temă; d) pronume interogative: a cui temă? e) pronume demonstrative: tema aceluia; f) pronume nehotărâte: tema vreunuia; g) pronume negative: tema niciunuia; h) numerale (cu formă de genitiv): temele amândurora. 2. Atributul pronominal în dativ se exprimă prin: a) clitice ale pronumelui personal și reflexiv: mâna-mi, fii-ți, graba-i (Dacă fii-ți mândri aste le doresc – M. Eminescu); b) p ronume accentuat sau cu regent verbal articulat: nepot acestuia, devotat lui, adresarea de mulțumiri unora. 3. Atributul pronominal prepozițional se exprimă prin pronume (personal, reflexiv, posesiv, demonstrativ, relativ, interogativ, nehotărât și negativ) precedat de prepoziție:  prăjitură de asta;  unul ca el;  câțiva dintre noi. ATRIBUTUL VERBAL

Se exprimă prin verbe la: a) infinitiv: un mod de a înțelege, repetarea pentru a fixa, încă o încercare spre a reuși; b) supin: carte de citit, peisaj de admirat; c) gerunziu: copii alergând, pădure fremătând. 124

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

ATRIBUTUL ADVERBIAL

Se exprimă prin adverbe și locuțiuni adverbiale:  trezitul devreme;  mersul alene;  raftul de sus;  clădirea din dreapta;  concursul de ieri. ATRIBUTUL INTERJECȚIONAL

Este specific propozițiilor exclamative și se exprimă prin interjecții: Avea o tunsoare wow! Și împușcăturile pac-pac! l-au speriat. Strigătele de Alah! Alah! se auzeau de pretutindeni.

AT R I B U T U L

125

COMPLEMENTUL 5 Definire

Complementul este partea secundară de propoziție care determină un verb, un adjectiv, un numeral cu valoare adjectivală, un adverb sau o interjecție cu valoare predicativă. 5 Feluri

Conform GALR (gramatică normativă), complementele propriu-zise ale limbii române sunt următoarele:       

complementul direct; complementul secundar; complementul indirect; complementul prepozițional; complementul de agent; complementul posesiv; complementul comparativ.

COMPLEMENTUL DIRECT

Complementul direct determină un verb sau o interjecție predicativă, arătând obiectul asupra căruia se exercită în mod direct acțiunea verbului. Complementul direct răspunde la întrebările pe cine?, ce?

L-a văzut pe copil venind. (cd) pe cine a văzut? A scris o poezie. (cd) ce a scris? Sugestie: Pentru a nu se crea confuzii, recomandăm: a)  fie utilizarea ambelor întrebări la identificarea complementului direct; b)  fie utilizarea doar a întrebării ce? Argumentarea într-o altă secțiune a lucrării de față.

Se exprimă prin:  substantive (comune și proprii): Citesc o carte. Zăresc Ceahlăul.  pronume: I-am văzut venind.  numerale: Am zărit trei.  verbe: Aud tunând. Regentul unui complement direct poate fi:  un verb tranzitiv, la un mod personal sau nepersonal: Ea iubește animalele. El se relaxează ascultând muzică.  o locuțiune verbală tranzitivă: Avea de gând să plece.  o interjecție predicativă: Iată un exemplu. 126

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

COMPLEMENTUL SECUNDAR

Desprinzându-l din corpul complementului direct, GALR îl consideră complement de sine stătător. 5 Comparația cu complementul direct

Complementul direct poate fi exprimat prin cuvinte care denumesc animate și neanimate: Medicul tratează un om. Bunicul plantează un pom. Complementul secundar se exprimă doar prin cuvinte care denumesc neanimate și apare numai în prezența complementului direct, în structuri ternare (de trei elemente) de tipul cd -verb – cs, sau verb – cd – cs, ca în exemplele de mai jos: cd

Profesorul mă (cd) învață carte (cs). Profesorul a învățat elevii (cd) carte (cs).

COMPLEMENTUL INDIRECT 5 Definire

Complementul indirect este complementul care determină un verb, un adjectiv, un adverb, o interjecție predicativă și indică beneficiarul unei acțiuni sau al unei caracteristici. Complementul indirect răspunde la întrebarea cui?

Dau multă atenție învățării. Pun frâu imaginației. Le datorez mult dascălilor mei. Mamei îi dăruiesc o floare. Spune-mi și mie. Se exprimă prin:  substantive în cazul dativ (dublate adesea de pronume clitice1 și nonclitice): N-am dat atenție întâmplării de atunci. S-a devotat familiei. I-am dăruit mamei o floare.  pronume personale și re f lexive (clitice sau clitice + nonclitice): Nu-mi vine să plec. Vă place istoria? Și-a cumpărat un caiet. Mi-am amintit de el. „Mie-mi curge Dunărea.” (M. Eminescu) (În acest exemplu: mie – nonclitic; mi – clitic. Ambele sunt complemente indirecte.) 1. clitic, noțiune introdusă în programa școlară pentru clasa a VI-a, din anul școlar 2018–2019. Vezi capitolul „Clitice și nonclitice”.

COMPLEMENTUL

127

 numerale cardinale și ordinale (variabile și invariabile) în dativ, sau construcții echivalente cu dativul: Am dat atenție doar primului dintre ei. Le-am spus la mulți. (Aici sintagma la mulți este echivalentă cu construcția de dativ multora - Le-am spus multora.)  constr uc ții populare și re g ionale c u prepozițiile la și către: „Dacă sunt de familie bună, vom căuta să le dăm la toți nota 6.” (I.L. Caragiale) A zis unul către Mihaela. (Construcție substituibilă cu A zis unul Mihaelei. Prepoziția către în astfel de construcții este folosită doar după verbul a zice.) Regentul complementului indirect poate fi: a) un verb sau o loc uțiune verbală : Îi împrumut colegei mele o carte. Le-a dat de știre prietenilor de apropierea furtunii. b) un ad jec tiv : Îl știam devotat familiei sale. c) o inter jec ție: Vai mie! Bravo lor! COMPLEMENTUL PREPOZIȚIONAL În gramatica tradițională aceste complemente se regăseau în componența complementului indirect. Gramatica Academiei (GALR) aduce majoritatea construcțiilor prepoziționale din genitiv și dativ alături de cele considerate ca atare din acuzativ. În expansiune, dezvoltat la nivelul unei propoziții, complementul prepozițional se va regăsi în completiva prepozițională.

Complementul prepozițional arată direcția, destinația, originea, starea sau calitatea exprimată de verb. Întrebările specifice complementului prepozițional sunt:  Compuse prepoziționale cu cine?/ce?: la cine?/ce?, cu cine?/ce?, de la cine?/ce?, despre cine?/ce?, dinspre cine?/ce?, pentru cine?/ce?, în cine?/ce?, de cine? ce?, pe cine?/ce?, din cine?/din ce? E bine ca întrebările de ce? și pe cine? să fie puse cu multă prudență, pentru a nu fi confundate cu circumstanțialele de cauză, respectiv de loc.

Complementul prepozițional se exprimă prin: a) substantive, pronume și numerale substitut, în cazul acuzativ: Am discutat despre teme. M-am gândit la ele. Avea încredere doar în doi dintre toți. b) substantive, pronume și numerale în cazul genitiv, precedate de prepozițiile specifice acestuia: 128

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

S-a năpustit asupra băitului. Avocatul pledează împotriva lui. N-avem nimic contra deciziilor luate de autorități. c) verbe la infinitiv și supin: El se rezuma doar la a copia temele de la alții. M-am săturat de stat în casă. COMPLEMENTUL DE AGENT 2

Complementul de agent este complementul care determină un verb la diateza pasivă, la modurile participiu și supin cu valoare pasivă sau adjectiv cu sens pasiv, arătând de cine este făcută acțiunea3. Complementul de agent este, de fapt, subiectul logic al enunțului, adică autorul real al acțiunii exprimate de verb și răspunde la întrebarea de (către) cine? pacientul acțiunii

predicat

subiect logic

Mihai

este certat

de mama.

subiect

predicat verbal cu verb la diateza pasivă

complement de agent

Enunțul de mai sus este substituibil cu: Mama S

(îl) ceartă PV

pe Mihai. CD

Topica obișnuită a complementului de agent este în urma verbului și foarte rar înaintea acestuia: Colega mea a recitat o poezie scrisă de Eminescu. Am rezolvat problema propusă de profesor. De toți exersate, problemele păreau mai ușoare. COMPLEMENTUL POSESIV

Complementul posesiv exprimă posesorul prin intermediul unui clitic personal sau reflexiv, raportându-se în același timp și la verb. Complementul posesiv are o dublă relație: a) cu verbul căruia i se subordonează; b) cu substantivul sau pronumele a cărui posesie o sugerează. Îi țiuie urechile./ Ne vâjie capul. / I se bate ochiul./ Și-au pierdut curajul./ Ea își iubește părinții./ Ți-ai scurtat părul. Există și posibilitatea dublării complementului posesiv prin substantive sau pronume nonclitice: Lui Ion îi tremură mâinile. Ție-ți tremură mâinile. 2. agent, autor al acțiunii. 3. Mioara Avram, op. cit. p. 379.

COMPLEMENTUL

129

Regentul complementului posesiv este de obicei un verb: Ți-am auzit vocea. și, uneori, interjecțiile uite și iată: Uite-ți cărțile! Iată-vă jucăriile! În toate situațiile ne aflăm în cazul dativ. COMPLEMENTUL COMPARATIV

Complementul comparativ determină un adjectiv sau un adverb, indicând termenul prin care se stabilește o comparație4 cu caracteristicile unui obiect. Se construiește, de obicei, cu conectivele5 ca, decât, cât: Creionul meu e mai ascuțit ca/decât un A. Era la fel de înalt cât celălalt. Fiind vorba de o comparație de tip adjectival, complementul comparativ are formele de realizare specifice gradelor de comparație ale adjectivului.

4. GALR, p. 450. 5. conectiv, element de legătură.

130

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

CIRCUMSTANȚIALE Circumstanțialele constituie o clasă eterogenă de funcții sintactice1 care adaugă precizări, nuanțări, clarificări referitoare la enunț. Incluse în mod tradițional în clasa complementelor, acestea sunt tratate distinct de unii lingviști, dar și de Gramatica Academiei (GALR, 2005), preluate ca atare de programele de învățământ actuale și, în consecință, introduse în manualele școlare. Prin urmare, în plan științific se constată creșterea numărului de funcții sintactice admise în mod tradițional de la patru (subiect, predicat, atribut, complement) la mai multe (subiect, predicat, atribut, complement + clasa circumstanțialelor, fiecare dintre acestea reprezentând o funcție în sine), iar în plan pragmatic, renunțarea la termenul de „complement” din denumirea acestor funcții.

CIRCUMSTANȚIALUL DE TIMP

Circumstanțialul de timp este partea secundară de propoziție care determină un verb, un adverb, un adjectiv sau o interjecție și arată timpul în care se petrece o acțiune sau se manifestă o însușire2. Răspunde la întrebarea când? (și compusele acesteia: de când? până când? cât timp?).

Se exprimă prin: a) s ubstantive și loc uțiuni s ubstantivale în ac uz ativ și genitiv : În anul acela a plouat mult. (A) Am fost la mare vara trecută. (A) Ana a ajuns înaintea lui Mihai. (G) Ei s-au întors la căderea serii. (A) Nu ne-am văzut de cinci ani. (A) b) pronume: A ajuns la școală după ea. (A) A ajuns la școală înaintea ei. (G) c) numerale: A ajuns înaintea celor doi. d) adverbe și loc uțiuni adverbi ale de timp: Curând se va însenina. S-a sculat cu noaptea în cap. e) ad jec tive și ad jec tive pronominale posesive: „…încă de mic / te cunoșteam pe tine…” (M. Eminescu)

Ai ajuns la școală în urma noastră. (G) 1. Corneliu Dimitriu, în Tratat de gramatică a Limbii Române, II, Sintaxa, Institutul European, 2002, p. 1407, distinge 17 funcții sintactice aparținătoare acestei clase. 2. Mioara Avram, op. cit., p. 381-383.

C I R C U M S TA N Ț I A L E

131

f) verbe la modur i nepersonale: A plecat înainte de a suna de intrare. Jucându-se i-a prins ploaia. Odată terminată lecția, a și plecat. CIRCUMSTANȚIALUL DE LOC

Este partea secundară de propoziție care arată locul în care se petrece o acțiune sau se manifestă o însușire și determină un verb, un adjectiv sau o interjecție predicativă. Întrebarea circumstanțialului de loc este unde?

Se exprimă prin: a) s ubstantive în ac uz ativ, genitiv și d ativ : Muncește în grădină. S-a oprit în dreptul ferestrei. Stai locului! b) pronume: Mă întorc de la ei. La cine te duci? A trecut pe la fiecare. c) numerale c u valoare s ubstantivală : Cobor la prima. S-a oprit la trei dintre ei. A trecut prin dreptul celor trei. d) ad jec tive pronominale posesive: S-a oprit în fața mea. A trecut prin dreptul meu. qObservație: Cele două adjective posesive, deși precedate de prepozițiile genitivului, se află în acuzativ.

e) adverbe și loc uțiuni adverbi ale de loc: Nu mai privi înapoi. Se simte bine acasă. Se oprește din loc în loc. Trageți pe dreapta! Poftim înăuntru! Regentul poate fi: 1. un verb la un mod personal, sau o loc uțiune verbală: Locuiește lângă școală. Astăzi și-a adus aminte de noi. 2. un verb la un mod nepersonal: Voi puteți pleca acasă. (inf.) L-a văzut trecând spre școală. (ger.) Clopotnița e așezată la răsărit. (part.) Mai aveam de trecut printre stânci. (supin) 3. o inter jec ție predicativă : Hai acasă! 132

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

CIRCUMSTANȚIALUL DE MOD

Arată felul în care se desfășoară o acțiune sau se prezintă o însușire, o calitate și determină un verb, un adjectiv, un adverb sau o interjecție3. Se identifică prin întrebarea cum? și se concretizează în cuvinte și sintagme din câmpul semantic al adverbului cum. Circumstanțial de mod propriu-zis Feluri Circumstanțial de modalitate

1. Circumstanțialul de mod propriu-zis exprimă o caracterizare a acțiunii sau circumstanța unui proces. Se exprimă prin: a) s ubstantive: Citește în gând. Lucrează cu spor. Fluieră a pagubă. b) pronume: Am procedat ca ea. S-a descurcat într-un fel sau altul. c) numerale: Muncește înzecit. Scrie de două ori mai repede decât mine. d) verbe: Mergea fără a se opri. Îl vedeam zburând. e) adverbe: Vorbește încet. Cântă frumos. Ai luat tonul prea sus. f) inter jec ții: Băiatul căzu bâldâbâc în apă. 2. Circumstanțialul de modalitate indică o evaluare, o apreciere afectivă, subiectivă a predicației4. Aprecierile se referă la:  certitudine: desigur, evident, sigur, bineînțeles, firește, de bună seamă, cu siguranță, fără îndoială, fără doar și poate, în mod cert, în mod sigur etc.;  incertitudine: poate, probabil, parcă, pesemne, cică;  obligativitate: neapărat, musai, obligatoriu etc.; 3. Mioara Avram, op. cit., p. 385. 4. Prin predicație se înțeleg atât acțiunea exprimată de predicatul verbal, cât și starea, calitatea, identitatea comunicate de predicatul nominal.

C I R C U M S TA N Ț I A L E

133

Cuvintele și sintagmele din aceste categorii au funcția de circumstanțial doar când fac parte dintr-o propoziție căreia îi aduc o clarificare, fără a angaja o relație de subordonare: Voi veni, desigur/ musai/pesemne/din păcate/de altfel, cu voi. Când unele dintre acestea angajează o relație de subordonare printr‑un conector5, ele devin regentele unor subordonate subiective: Desigur/Pesemne/Firește/Probabil/Poate1/ că voi veni2./

 aprecierea subiectivă: din păcate, din fericire, din nefericire, în mod ciudat, în mod bizar etc.;  precizia, compararea, conformitatea: cu alte cuvinte, mai precis, de exemplu, bunăoară etc.;  adăugare și nuanțare: de asemenea, în plus, de altfel, în special, în același timp, la fel, tot așa, dimpotrivă, în schimb, din contra etc. CIRCUMSTANȚIALUL DE CAUZĂ

Arată cauza unei acțiuni sau a unei însușiri și determină un verb sau un adjectiv. Răspunde la întrebările: din ce cauză? din ce pricină?

Se exprimă prin: a) s ubstantive sau s ubstitute (pronume, numerale): Plângea de durere. Am întârziat din cauza lui. A renunțat din pricina celor doi. b) ad jec tive sau par tic ipii: S-a prins în vorbă, de isteață. Era mort de obosit. c) verbe la ger unziu, s upin și, mai rar, la inf initiv : Întârziind, n-a mai intrat. A căzut de obosit. Era supărat de-a nu fi reușit. d) loc uțiuni adverbi ale: De aceea n-am venit. Întrebarea de ce?, formulată de cei mai mulți vorbitori din grabă sau din necunoaștere, trebuie evitată, întrucât acest circumstanțial poate fi confundat cu complementul prepozițional.

CIRCUMSTANȚIALUL DE SCOP

Arată scopul unei acțiuni, determinând un verb sau o interjecție predicativă. Se identifică prin întrebările cu ce scop? în ce scop? 5. conector, element de relație, de legătură.

134

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

Se exprimă prin: a) s ubstantive sau s ubstitute: A plecat în urmărire. S-a sacrificat pentru ei. b) verbe la inf initiv sau s upin, c u prepoziție: Învață pentru a ști. Umblă după cerșit. c) loc uțiuni adverbi ale: De aceea am strigat,/ ca să mă auzi./ CIRCUMSTANȚIALUL CONDIȚIONAL

Arată condiția de a cărei îndeplinire depinde o acțiune sau o însușire. Se identifică prin întrebarea cu ce condiție?

Se exprimă prin: a) S ubstantivele: ca z , con d i ț ie, e ve n t u a li ta te, i p o te z ă însoțite de prepoziți a în sau c u or i loc uțiunea prepozițională î n ca z d e : Păstrează copia, în eventualitatea pierderii originalului. În caz de pericol, apăsați butonul roșu. b) S ubstantive nume de f iințe și s ubstitute însoțite de loc uțiunea prepozițională în locul: În locul ei/Mariei/mamei, eu aș fi făcut altfel. CIRCUMSTANȚIALUL CONSECUTIV

Circumstanțialul consecutiv arată consecința unei acțiuni sau a unei însușiri, determinând un verb, un adjectiv sau un adverb6. Întrucât nu există o întrebare specifică, poate fi identificat: a) verificând compatibilitatea (potrivirea) conjuncției încât: Ești destul de inteligent pentru a înțelege. Ești destul de inteligent, încât să înțelegi. S-a schimbat de nerecunoscut. S-a schimbat încât e de nerecunoscut. b) prin cuvintele (numite corelative) care însoțesc termenul determinat prea, destul de, suficient de, atât, urmate de corelativul încât sau cât să (prea..., încât/cât să; destul de..., încât/cât să; suficient de..., încât/cât să; atât..., încât/cât să) E prea înalt spre a nu fi văzut. E prea înalt, încât/cât să nu fie văzut. Circumstanțialele consecutive se realizează mai rar la nivelul propoziției și mult mai frecvent la nivelul frazei, în propoziții subordonate circumstanțiale consecutive. 6. Mioara Avram, op. cit., p. 387.

C I R C U M S TA N Ț I A L E

135

CIRCUMSTANȚIALUL CONCESIV

Indică un obiect sau o situație care ar fi trebuit să împiedice realizarea unei acțiuni sau manifestarea unei calități (o concesie). Se recunoaște cu ajutorul întrebărilor în ciuda cărui fapt? în pofida cărui fapt?

Se exprimă prin: a) substantive la cazurile genitiv, dativ, acuzativ: A reușit în pofida greutăților. (G) A reușit contrar așteptărilor. (D) Cu toate eforturile, n-a reușit. (A) b) pronume (în genitiv sau dativ posesiv): În ciuda unora, a reușit totuși. Și fără voia-ți plec. c) numerale cu valoare substantivală: A reușit în ciuda celor doi. d) adjective posesive: În ciuda voastră, tot voi reuși. e) verbe sau locuțiuni verbale: Fără a învăța, tot va reuși. Chiar neînvățând, tot reușește. f) adverbe și locuțiuni adverbiale: Cu toate acestea, a reușit. CIRCUMSTANȚIALUL OPOZIȚIONAL

Arată obiectul sau situația care se opune celor afirmate de o altă parte de propoziție, determinând un verb, o interjecție predicativă sau un adjectiv7. Circumstanțialul opozițional se recunoaște ușor după prezența locuțiunii prepoziționale în loc de sau în locul.

Complementul opozițional se poate referi la: a) un subiect: Merg eu în locul Mariei. b) un predicat: Stă în loc de a merge. c) un nume predicativ: E albastru în loc de verde. d) un atribut: În loc de doi elevi, au venit trei. e) un complement direct sau indirect: În loc de mănuși, mi-a cumpărat un fular. 7. Mioara Avram, op. cit., p. 391.

136

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

f) un complement circumstanțial: În loc de mâine, vom pleca poimâine. Se exprimă prin: a) substantive și substitute (pronume, adjective posesive, numerale): În locul Mariei a venit Ela. În locul celor trei au venit patru. b) adjective: În loc de negre am ales bile albe. c) verbe: S-a oprit în loc de a merge. d) adverbe: Va veni mâine în loc de azi. CIRCUMSTANȚIALUL INSTRUMENTAL

Arată mijlocul, instrumentul (obiect, proces sau ființă) prin care se săvârșește o acțiune sau se manifestă o anumită stare, determinând un verb, un adjectiv sau o interjecție predicativă. Se exprimă prin: a) substantive sau substitute: Scriu cu creionul. Îți transmit tema prin internet. Vom comunica prin ea. b) verbe la gerunziu sau infinitiv: A urcat doar târându-se pe coate. A început prin a-l întreba. În cazul verbelor la gerunziu sau infinitiv (cazurile de mai sus) se poate încerca substituirea cu prin sau prin intermediul/cu ajutorul și schimbând ceea ce este de schimbat, fără a denatura sensul comunicării: „A urcat doar prin intermediul târâșului” „A început prin intermediul/cu ajutorul întrebării”.

CIRCUMSTANȚIALUL SOCIATIV

Circumstanțialul sociativ este partea secundară de propoziție care arată asocierea cu subiectul în realizarea unor acțiuni. Se identifică prin prezența prepoziției cu: cu, împreună cu, laolaltă cu, cu tot cu.

Regentul circumstanțialului sociativ poate fi: a) un verb la un mod personal: Vine cu prietena ei. S-a prăbușit cu cal cu tot. C I R C U M S TA N Ț I A L E

137

b) un verb la un mod impersonal: Mergând cu colegii la spectacol, a uitat de teme. c) o interjecție predicativă: Hai și noi cu ei! În construcții de tipul Ioana se întâlnește cu mama; Nicoleta se învecinează cu Silvia avem de a face cu complemente prepoziționale și nu sociative, întrucât aceste construcții nu admit intercalarea locuțiunii prepoziționale împreună cu: Ioana se întâlnește împreună cu mama; Nicoleta se învecinează împreună cu Silvia.

Alte realizări ale circumstanțialului sociativ: S-a mutat cu cățel, cu purcel. Au plecat cu tot calabalâcul. Mă vor mânca cu fulgi cu tot. (GALR, p. 513) CIRCUMSTANȚIALUL DE RELAȚIE

Circumstanțialul de relație indică limitele sau perspectiva (punctul de vedere) din care se face o apreciere referitoare la o acțiune, o stare sau o calitate. Se exprimă prin: a) substantiv sau substitut (pronume, adjectiv posesiv, numeral), însoțit de prepoziție sau locuțiune prepozițională: L-a întrecut la învățătură. Era vestit pentru curajul lui. b) adjectiv însoțit de prepoziție sau locuțiune prepozițională: De frumoasă, e frumoasă. c) verb la supin sau infinitiv: De muncit, am muncit. d) adverb: De bine, e bine. Sunt ușor de recunoscut realizările specifice cu prepoziții și locuțiuni prepoziționale: în ceea ce privește, din punctul de vedere, în privința, referitor la, privitor la, cât despre, sub aspect(ul). „Despre partea închinării însă, doamne, să ne ierți...” În privința notelor, nu mai discutăm. Cât despre teme, totul e clar.

(M. Eminescu)

Verificarea circumstanțialului de relație se face cu ajutorul locuțiunii prepoziționale relativ la, dublată, la nevoie, de referitor la, în legătură cu. Astfel, în exemplele de mai sus vom avea: relativ la învățătură/curaj/ frumusețe/muncă/bine/închinare/note/teme. 138

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

CIRCUMSTANȚIALUL CUMULATIV

Exprimă o informație la care se adaugă cele exprimate de alt component al enunțului. Se recunoaște prin prezența unor structuri al căror sens exprimă adaosul, ceea ce vine în plus, o completare: pe lângă, dincolo de, peste, în plus, plus de asta, în afară de, afară de, în afara, peste, urmate de obiei de corelativele și (adverb de întărire), mai, încă și, încă mai, mai și. Adaosul poate face referire la: a) subiect: Pe lângă Laura a venit și Maria. b) predicat: Pe lângă cântat, mai și dansează. c) nume predicativ: În afară de solistă, e și dansatoare. d) atribut: Pe lângă albe, am ales și negre (bile). e) complement: Pe lângă caiete, și-a cumpărat și plicuri. f) circumstanțial: Afară de atunci, ne-am mai întâlnit o dată. CIRCUMSTANȚIALUL CANTITATIV

Este funcția sintactică prin care se formulează o evaluare a măsurii de orice fel (greutate, dimensiuni, volum, intensitate, gradualitate) în care se manifestă acțiunea exprimată de predicat. În mod tradițional, circumstanțialul cantitativ era/este inclus în circumstanțialul de mod (uneori, circumstanțialul de mod de măsură), cu care are multe similitudini. Nediferențierea acestui circumstanțial de cel de mod nu credem că ar fi o greșeală sancționabilă.

Se recunoaște prin prezența elementelor de caracterizare cantitativă: mult, puțin, destul, atât, prea, suficient, insuficient, de-ajuns, îndeajuns, oarecum, cumva, oricât, întru câtva, mai mult sau mai puțin, tot (mai...), mereu (mai...), din ce în ce (mai...), și (mai...), enorm, 200 de grame, 10 ore, trei lei, 50 de metri. Exemple: Am dormit doar 3 ore. Ai slăbit cam mult. Mergi prea repede. S-a încadrat cumva în timp. Vorbește din ce în ce mai bine. A pus câte puțin din toate. S-a bucurat enorm de venirea mea. C I R C U M S TA N Ț I A L E

139

CIRCUMSTANȚIALUL DE EXCEPȚIE

Indică obiectul care constituie o excepție față de ceea ce exprimă alte părți de propoziție. Excepția se poate referi la: a) subiect: Au plecat toți, afară de el. b) nume predicativ: Nu ești altceva decât un lăudăros. c) atribut: Plecarea lor, cu excepția ta, nu ne-a surprins. d) complement: Nu mai știa nimic, afară de computer. e) circumstanțial: N-a mai greșit niciodată, afară de atunci. Se exprimă prin: Substantive și substitute (pronume, adjective pronominale, numerale), însoțite de locuțiunile prepoziționale specifice excepției (în afară de, afară de, cu excepția) sau adverbul decât: Au plecat păsările, afară de cocori. Au venit toți, cu excepția lui. Au plecat mulți, afară de doi. a) adjective: Am luat diverse bile, afară de albe. b) verbe la infinitiv: Nu vrea altceva, afară de a citi. c) adverbe: N-a mai greșit niciodată, afară de atunci.

140

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

ENUNȚUL (tablou sintetic) Felurile enunțurilor

după structură

simple (propoziții) dezvoltate (fraze)

Exemple

simple

Ninge. Copilul zâmbește.

dezvoltate

Copilul fericit zâmbește mereu. Ninge de ieri.

Copilul se joacă fericit1/ când ninge2/ și când nu e prea frig3/. Elevii învață. Afară e cald.

asertive interogative

după conținut imperative

după aspect

totale

Vii cu mine?

parțiale

Ce ai cumpărat?

alternative

Scrii cu pixul sau cu creionul?

directe

Ce mai faci?

indirecte

L-a întrebat ce mai face.

complete

Veniți la masă!

eliptice de verb

La masă!

exclamative

Frumoasă casă!

afirmative

Plec la mare.

negative

Nu plec la mare.

5 COORDONAREA conjuncții și locuțiuni conjuncționale de coordonare și

juxtapunere

copulative

și, nici, precum și, ca și;// atât…, cât și; nu numai…, ci și; nu numai…, dar și; nu numai că…, ci și; nu numai că…, dar și.

disjunctive

sau, ori, fie // sau…, sau; ori…, ori; fie…, fie.

adversative

dar, iar, însă, ci, // numai că, doar că.

concluzive

deci, așadar, așa că, în concluzie, în consecință, prin urmare.

Avem nevoie de creioane, cărți, caiete. Se oprea,1/ privea cu atenție2/, pornea iar.3/ Știa/1 că va veni2/, că va privi atent3/, că va fi nemulțumit4/.

ENUNȚUL

141

5 SUBORDONAREA

Nivel

în propoziție

în frază că

Mijloace

Exemple

prepoziții: ca, de, din, în, la, pe, spre, sub etc.

casă de piatră, cioplit în lemn, vacanța la bunici.

caz

casa bunicilor, dansând în ploaie

acord

casă mare/ case mari

juxtapunere/ alăturare

nenea Ion/ Plec mâine.

conj. necircumstanțiale: că, să, dacă

Nu știe1/ dacă va pleca2/. Vrea1/ să plece2/.

conj. circumstanțiale: dacă, deși, cu toate că, măcar că, măcar să, pentru că etc.

Plânge1/ pentru că s-a lovit la picior2/. S-a împiedicat1/, deși a fost atent2/.

pronume și adjective pronominale relative și nehotărâte: care, cine, ce, oricare, oricine, orice

Se oprește1/ la cine vrea2/. Nu se știe1/ care pleacă2/.

adverbe relative și nehotărâte: unde, când, cum, cât, oriunde, oricând, oricum, oricât

Pleacă1/ oriunde dorește2/. Stă1/ oricât vrea2/. Aleargă1/ cum/ cât poate2/.

juxtapunere (foarte rar)

Te pregătești1/, reușești2/. (Dacă te pregătești1/, reușești2/.)

5 Coordonarea este procesul de conectare (joncțiune, legare) a două sau mai multe

părți de propoziție de același fel sau a două sau mai multe propoziții de același fel. Elementele prin care se realizează legăturile din interiorul propozițiilor, precum și cele dintre propoziții în interiorul frazei se numesc conectori. Principalele modalități prin care se realizează coordonarea în interiorul propoziției și al frazei sunt conjuncțiile (inclusiv locuțiunile conjuncționale) și juxtapunerea. 1. Conjuncțiile și locuțiunile conjuncționale coordonatoare sunt principalii conectori, atât în propoziție, cât și în frază. Fiind în măsură să impună un anumit sens elementului coordonat, acestea sunt de mai multe feluri: a) copulative: și, nici, precum și, ca și;// atât…, cât și; nu numai…, ci și; nu numai…, dar și; nu numai că…, ci și; nu numai că…, dar și: Am cules mere și nuci. // Nu am cules nici mere, nici nuci. Am cules atât mere, cât și nuci. // Am cules nu doar mere, ci și nuci. b) dis junc tive: sau, ori, fie // sau…, sau; ori…, ori; fie…, fie: Voi culege sau/ori/fie mere, sau/ori/fie nuci. c) adversative: dar, iar, însă, ci, //numai că, doar că: Eu i-am spus, dar el nu m-a ascultat. Eu i-am spus, însă el nu m-a ascultat. d) conc luzive: deci, așadar, așa că, în concluzie, în consecință, prin urmare: Ne-am pregătit, așadar/deci/ prin urmare/ în concluzie/ vom reuși. 142

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

2. Juxtapunerea constă în simpla alăturare a cuvintelor cu aceeași funcție sintactică sau a propozițiilor de același fel într-o frază. a) În propoziție: Pe Ina o știam jucăușă, veselă, sprințară și prietenoasă. Treceau pe drum căruțe, calești, automobile, camioane și chiar turme de vite. b) În fraz ă : Ne trezim1/, ne înviorăm2/, luăm micul dejun3/ și plecăm la școală4/. Virgula dintre aceste elemente nu este conector, ci doar semn de punctuație care nu leagă, ci desparte.

Subordonarea este procesul prin care se realizează conectarea (joncțiunea, legătura) dintre un regent (centru) și subordonatul (adjunctul) acestuia. În propoziție subordonatul (adjunctul) este o funcție sintactică (atribut, apoziție, complement sau circumstanțial), iar la nivelul frazei subordonatul este întotdeauna o propoziție. a) În propoziție subordonarea se realizează prin joncțiune prepozițională, prin mijloace gramaticale sau prin juxtapunere.  Prepozițiile și locuțiunile prepoziționale sunt principalele mijloace de conectare subordonatoare: casă de piatră; plecarea la mare, intrarea în școală, cireșul din dreptul ferestrei, lupta împotriva drogurilor etc.  Cazurile impun cuvintelor purtătoare de funcții sintactice anumite forme. Cazurile perechi nominativ-acuzativ, respectiv genitiv-dativ au forme diferite: casă mare (N-A); casei mari (G-D).  Acordul gramatical: băiat înalt – fată înaltă; băieți înalți – fete înalte;  Juxtapunerea (alăturarea): nenea Ion; Vine mâine. b) În frază legăturile dintre propoziții sunt realizate fie prin cele câteva tipuri de conectori, fie prin juxtapunere: Conectori:  Conjuncții necircumstanțiale: că, să, dacă, de. Se știe1/ că va veni2/. (1–p.; 2–sb.) Vrea1/să plece2/. (1–p.; 2–cd.);  Conjuncții circumstanțiale: dacă, deși, cu toate că, măcar că, măcar să, pentru că, fiindcă, întrucât etc. Reușește1/ dacă vine2/. (1–p.; 2–cț.); Plânge1/ pentru că s-a lovit la picior2/. (1–p.; 2–cz.); S-a împiedicat1/, deși a fost atent2/. (1–p.; –csv.)  Pronume și adjective pronominale relative și nehotărâte (însoțite sau nu de prepoziții): care, cine, ce; oricare, oricine, orice. Nu se știe1/ cine, ce, care va veni.2/ (1–p.; 2–sb.) Discut1/ cu oricare, oricine vine.2/ (1–p.; 2–c.prep.)  Adverbe relative și nehotărâte (însoțite sau nu de prepoziții): unde, când, cum, cât; oriunde, oricând, oricât. Știu1/ când vine.2/ (1–p.; 2–cd.); Vine1/ când poate.2/ (1–p.; 2–ct.); Vine1/ pe unde poate.2/ (1–p.; 2–cl.);  Juxtapunere (foarte rar!) Nu-ți place, nu vii. (Dacă nu-ți place1/, nu vii2/. (1–cț.; 2–p.) ENUNȚUL

143

Construcțiile incidente sunt cuvinte, grupuri de cuvinte, propoziții întregi care se intercalează în interiorul unei propoziții, aducând completări, precizări, nuanțări, observații situate într-un alt plan al comunicării. Mi-a spus, cred, că va veni. Mi-a spus – cum bine știți cu toții – că va veni. Desigur că vine, mi-a spus el în șoaptă. Construcțiile eliptice presupun omiterea unor secvențe exprimate anterior și ușor de intuit. Ți-ai făcut tema? Da. (Da, mi-am făcut tema.) Categorii de elipse: Elipsa verbală presupune absența verbului predicat: Eu rezolv exercițiile, iar tu problemele (iar tu rezolvi problemele). Elipsa nominală presupune absența unui substantiv sau a unei structuri substantivale: Eu voi lua o carte de aventuri, iar tu vei lua una de povești. Propozițiile fragmentare sunt:  propozițiile coordonate din partea a doua a frazei: Eu învăț, iar tu nu (iar tu nu înveți).  răspunsuri la propozițiile interogative complete: — Pleci mâine în excursie? — Da/Nu/Nu știu/Poate/Probabil. PARTICULARITĂȚI ALE ENUNȚULUI 5 VORBIREA DIRECTĂ. VORBIREA INDIRECTĂ1 Vorbirea directă și vorbirea indirectă sunt cunoscute și sub denumirile de stil direct și stil indirect, datorită faptului că modalitățile de exprimare ale persoanelor/personajelor contribuie decisiv la definirea (caracterizarea) acestora. Or, stilul nu este altceva decât modul personal de exprimare al cuiva.

5 Vorbirea directă înseamnă redarea cu exactitate a spuselor unei/unor persoane:

a) Ca dialog, marcat de prezența liniei de dialog, precedată, de obicei, de două puncte: — Ai fost? — Da. — Ai găsit? — Nu. — Nu mă prea bucur. Măcar apucă-te de învățat. b) Ca relatare marcată de ghilimele: M-a întrebat: „Ai fost?” Vorbirea directă legată se introduce prin conjuncția că: M-a întrebat — „Ai fost?” și că „Ai găsit?” Și i-am răspuns că „da” și că „nu”. 5 Vorbirea indirectă redă vorbirea uneia sau mai multor persoane, subordonată de anumiți termeni de declarație (verbe, substantive) și modificată din perspectiva celui care relatează: Mi-a spus că nu prea se bucură. Mi-a mai spus/M-a rugat/Mi-a sugerat/ Mi-a cerut/Mi-a poruncit să mă apuc de învățat. 1. Mioara Avram, op. cit., p. 461.

144

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

 Vorbirea indirectă liberă (stilul indirect liber) presupune, în general, redarea gândurilor, a frământărilor interioare ale unui personaj, fără conjuncția că ori alte cuvinte sau locuțiuni declarative. În fond, e vorba de un stil mixt în care vorbirea indirectă (relatarea naratorului) este întreruptă fără nicio avertizare (două puncte, linie de pauză, linie de dialog, ghilimele) de vorbirea directă a personajului: Devenea din ce în ce mai neliniștit. Oare n-a greșit undeva? Oare a spus tot ce trebuia? Ce-ar fi făcut maestrul în locul lui? Și dacă se frământa iar degeaba? 5 REPETIȚIA

Repetiția constă în repetarea unor secvențe de cuvinte, cuvinte sau grupuri de cuvinte cu scopul de a sublinia importanța unor părți ale enunțului, de a construi superlativul absolut sau din neștiință (pleonasm). În general, repetițiile au valori stilistice: „Mircea însuși mână-n luptă vijelia-ngrozitoare Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare.” (M. Eminescu) „Copacii albi, copacii negri, Cu pene albe, pene negre Și frunze albe, frunze negre Decor de doliu funerar.” (G. Bacovia) „Și chiar dac-ar fi să fie minunea minunilor ca să răzbești printre ele, nici prin gând să nu-ți poată trece că o să ajungi până la împărăteasă, care se află-n culmea culmilor, unde pân-acum nici un muritor n-a mai fost.” (I. Slavici) Repetiția are realizări la nivel fonetic, lexical și gramatical, dar aceste realizări fac obiectul de studiu al stilisticii literare.

5 TAUTOLOGIA

Tautologia este o repetiție realizată, în general, cu scopul de a accentua anumite calități sau acțiuni și mai puțin cu scopul obținerii de efecte artistice. Din punctul de vedere al conținutului, tautologia poate fi: a) lo g ică : a fi sau a nu fi; ori una, ori alta; rămâi sau pleci; b) atr ibutivă : femeie femeie, bărbat bărbat, casa casă, masa masă (Aceste forme sunt uneori înlocuite de variante cu conotații vulgare: femeie de femeie, bărbat de bărbat, băieți de băieți, șmecheri de șmecheri etc.); c) ling v istică : „Ana era tânără și frumoasă, Ana era fragedă și subțirică, Ana era sprintenă și mlădioasă...” (I. Slavici). Din punct de vedere formal, tautologia se poate realiza: a) la nivelul propoziției: Frate, frate, dar brânza-i pe bani.; Frumoasă, frumoasă, dar cam leneșă.; Bun, bun, dar cam rar.; b) la nivelul fraz ei: La mine vorba e vorbă.; Omul să fie om și treaba treabă.; Dacă-i bal, bal să fie! Ce-i frumos, e frumos. ENUNȚUL

145

5 PLEONASMUL

Pleonasmul este o repetiție datorată necunoașterii de către vorbitor a sensului cuvintelor folosite: averse de ploaie, a avansa înainte, a-și aduce aportul, a culege recolta, a coborî jos, a urca sus; a colabora/conviețui împreună, a reveni din nou, foarte vast, pasaj de trecere; cel mai grozav, mai superior, mijloace mass-media etc. 5 ELIPSA

Elipsa este opusă pleonasmului, întrucât constă în suprimarea unuia sau mai multor cuvinte, fără ca sensul comunicării să fie alterat. Dacă pleonasmul este rezultat al necunoașterii, elipsa se construiește, în general, din dorința de expresivitate: Eu sunt un geniu, tu √ o problemă... (M. Eminescu) Iară noi? noi, epigonii?... √ Simțiri reci, √ harfe zdrobite... (M. Eminescu). 5 ANACOLUTUL

Anacolutul este un dezacord gramatical datorat neatenției vorbitorului sau unei fraze lungi în care vorbitorul „pierde șirul” vorbirii, rupând fraza în două, dar păstrând corectitudinea fiecăreia dintre ele. De obicei, anacolutul e considerat o figură de stil, prin urmare o greșeală admisă marilor scriitori: „Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele, la casa părintească din Humulești, la stâlpul hornului unde lega mama o șfară cu motocei la capăt, de crăpau mâțele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă țineam când începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieții, de-a mijoarca, și la alte jocuri și jucării pline de hazul și farmecul copilăresc, parcă-mi saltă și acum inima de bucurie!” (I. Creangă) „Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur...” (M. Eminescu)

„Căci Dumnezeu, pășind apropiat Îi vezi lăsată umbra printre boi.”

(T. Arghezi)

PROPOZIȚIA SUBIECTIVĂ

Propoziția subiectivă este propoziția care îndeplinește rolul de subiect al unei regente. Conectori

Propozițiile subiective se conectează (se introduc) prin: a) pronume sau adjective pronominale relative, interogative și nehotărâte (care, cine, ce, oricare, oricine, orice): Nu se știe/ cine va veni./ b) adverbe sau locuțiuni adverbiale relative și nehotărâte (unde, când, cum, cât, încotro, oriunde, oricând, oricum): Nu se știe/ când va veni./ 146

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

c) conjuncții (că, să, de, dacă etc.): Nu se știe/ dacă va veni./ d) locuțiuni conjuncționale (cum că, cum de): „Se pare/ cum că alte valuri Cobor mereu pe-același vad...”/ (M. Eminescu)

Regenți (cer subiectiva)

Propozițiile subordonate subiective sunt cerute în mod imperativ de regenții lor, care pot fi doar predicate simple sau propoziții întregi din care lipsește subiectul. Așadar, cer subiectiva: a) propozițiile fără s ubiec t : Reușește/ cine muncește./ Scapă/ cine poate./ Cine se scoală de dimineață/ departe ajunge./ În aceste exemple, pronumele relativ cine este subiect în propoziția subiectivă.

b) verbul impersonal a trebui urmat de elemente de subordonare: Trebuie/ să ne grăbim./ q În construcții ca Eu trebuie să mă grăbesc. // Noi trebuie să ne grăbim, eu și noi nu sunt subiectele verbului a trebui, ci ale subordonatelor, prin urmare se vor separa de acest verb astfel: Eu/1 trebuie/2 să mă grăbesc./1, respectiv Noi/1 trebuie/2 să ne grăbim./1 Refăcând frazele, obținem: Trebuie/ să mă grăbesc eu./, respectiv Trebuie/ să ne grăbim noi./

c) verbe personale fără s ubiec t (a merge, a merita, a începe, a ajunge, a ține etc.), urmate de elemente de subordonare (să, că, de etc.): Merită/ să încerci./ Începe/ să plouă./ Ajunge/ că ai întârziat./ Nu merge așa/ să umbli cu minciuna./ Nu ține/ să te prefaci mereu./ d) verbe preced ate de pronume personale în d ativ (a(-i) plăcea, a(-i) veni, a (i) se năzări) sau ac uz ativ (a durea, a încânta, a surprinde etc.), urmate de elemente de subordonare (că, să, unde, când, cum etc.): Îi place/ să cânte./ Îi vine/ să strige./ „Ne doare/ c-a fost scris așa”./ (G. Coșbuc) ENUNȚUL

147

e) verbe re f lexive impersonale (se aude, se cunoaște, se cuvine, se întâmplă, se nimerește, se pare, se vede, se zice, se zvonește etc.) urmate de elemente de subordonare (că, să, ca...să, de, unde, cât, cum, dacă, care, cine, ce etc.): Se zice/ că va veni./ Se pare/ că va veni./ Se știe/ unde va veni./ Se vede/ cum va veni./ Se zvonește/ cine va veni./ f) constr uc ții impersonale c u verbul a fi: (a(-i) fi dat, e cunoscut, e nimerit, e potrivit, e stabilit, e știut etc.), urmate de elemente de subordonare: Ți-e dat/ să le duci pe toate./ E potrivit/ să fim cuviincioși./ g) adverbe și loc uțiuni adverbi ale predicative (aproape, clar, desigur, cu siguranță, evident, fără îndoială, într-adevăr, firește, mai-mai, negreșit, pesemne, probabil), urmate de conjuncțiile că sau să: Aproape/ că s-a înserat./ Probabil/ că va veni./ Mai, mai/ să se prăbușească./ Adverbele și locuțiunile adverbiale ca cele menționate mai sus devin predicative numai când sunt urmate de elementele de subordonare. În alte situații, acestea pot apărea:

 ca elemente incidente, fără valoare predicativă, în interiorul unei propoziții:

Voi pleca, probabil, împreună cu ei.

 ca circumstanțiale de mod într-o propoziție regentă: Probabil va dori1/ să plece.2/ Va dori, probabil,1/ să plece.2/ De cele mai multe ori, adverbul sau locuțiunea adverbială se izolează prin virgulă.

h) ex presii verbale impersonale constr uite c u a f i, la modur i personale (a fi bine/ curios/ de ajuns/ nimerit/ plăcut/ rău/ interesant/ ușor/ suficient etc.), urmate de elemente de subordonare (că, să, cum că, dacă, de, care, cine, ce, unde, când, cum etc.): E ușor/ să critici./ Era ușor/ să critici./ (indicativ) Ar fi ușor/ să critici./ (condițional) Ar trebui/ să fie ușor/ să critici./ (conjunctiv) Construcțiile din astfel de regente se analizează ca predicate nominale formate din verbul copulativ a fi și numele predicative: ușor, bine, nimerit, potrivit, plăcut, rău, suficient etc.) 148

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

Pentru a nu fi nevoiți să memorăm toate elementele care cer subiectiva, iată o metodă extrem de simplă pe care o aplicăm oricărei fraze: Simultan cu identificarea predicatelor, verificăm prezența sau absența subiectelor. Absența unui subiect ne anunță prezența sigură a unei subiective: Pv + Ss

Pv – S

Vedea clar /

Pv + Ss

că trebuie /

să se grăbească.

Chiar de la identificarea predicatelor, am constatat că în frază există o subiectivă, anunțată de absența subiectului din propoziția 2. În fraza: Pv – S

Pn – S

Ar trebui /

Pv + Si

să fie ușor /

să critici.3/

Aici am aflat că avem două subiective, respectiv propozițiile 2 și 3. Pv = predicat verbal; Pn = predicat nominal; S = subiect; Ss = subiect subînțeles; Si = subiect inclus.

Topica

Propozițiile subiective au topica liberă. Ele pot sta în urma regentei (E important/ să învățăm./) sau înaintea acesteia (Să învățăm/ e important./). Punctuația

Propozițiile subiective nu se despart prin virgulă, indiferent de poziția față de regentele lor. Se despart prin virgulă numai propozițiile subiective antepuse, urmate de corelativele pronume demonstrative: Cine se străduiește mai mult/, acela reușește./ PROPOZIȚIA PREDICATIVĂ

Propoziția predicativă îndeplinește rolul de nume predicativ al unui verb copulativ din regentă. Conectori (elemente de relație)

Propozițiile predicative se conectează (se introduc) prin: a) pronume sau ad jec tive pronominale relative, intero gative și nehotărâte (care, cine, ce, cui, cât, ceea ce, oricare, oricine, orice): Problema este/ care/cine/ce va veni. b) adverbe de mod relative și nehotărâte (unde, când, cum, cât, precum): Problema este/ unde/când/cum va veni. c) conjunc țiile că, să, ca...să, dacă, de: Problema este/ că/dacă/de va veni. Problema este/ să/ca să vină. ENUNȚUL

149

Între elementele locuțiunii conjuncționale (ca...să) pot fi intercalate propoziții sau chiar fraze întregi: Problema este1/ ca2/, după ce trece3/ pe unde credeți voi4/, să nu uite de bagaje.2/ P2 = predicativă; P3 = circumstanțială de timp; P4 = circumstanțială de loc.

d) loc uțiunile conjunc ționale comparative ca și cum, după cum: Bunicul a rămas/ ca și cum n-ar fi trecut anii peste el./ Regenți (cer predicativa)

Propozițiile predicative sunt cerute doar de verbele copulative, la moduri personale sau nepersonale. Verbele copulative: a fi, a deveni, a ajunge, a se face, a ieși, a părea, a rămâne, a se naște, a însemna, a se numi, a se chema. (Vezi Verbele copulative.) Identificarea propozițiilor predicative dintr-o frază Simultan cu identificarea predicatelor dintr-o frază, marcăm și prezența sau absența numelor predicative, în cazul predicatelor nominale. Absența unui nume predicativ ne semnalează iminenta prezență a unei predicative. PN – np Problema este1/ PN + np Cum e Tanda/

dacă va veni.2/ PN – np e și Manda./

Topica

Propozițiile predicative stau, de obicei, în urma regentei. (Vezi exemplele de mai sus.) Foarte rar, în exprimări emfatice, pot sta înaintea regentei (Cum e unul/ e și celălalt./ Cum e Tanda/ e și Manda./). Punctuația

Propoziția predicativă nu se desparte prin virgulă de regentă. PROPOZIȚIA PREDICATIVĂ SUPLIMENTARĂ

Subordonata predicativă suplimentară este echivalentul la nivelul frazei al elementului predicativ suplimentar. Ca și acesta, are o dublă subordonare: față de un verb și față de un complement (direct, indirect, de agent) din regentă. O văd/ cum se joacă./ (Ea cum se joacă.; Văd cum se joacă.) Aud copiii/ cum râd./ (Aud cum râd.; Copiii cum râd.) L-a făcut/ să priceapă./ (El să priceapă.; A făcut să priceapă.) L-a ajutat/ de a înțeles./ (El a înțeles./ A ajutat de a înțeles.) Te știm/ cum înveți./ (Tu cum înveți.; Știm cum înveți.) 150

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

Conectori

Propozițiile predicative suplimentare se conectează (se introduc) prin: a) pronume și ad jec tive pronominale relative, intero gative și nehotărâte (care, cine, ce, oricare, oricine, orice): Te știu/ cine ești./ b) adverbele (ori)cum, (ori)cât, precum: Te știu/ cum înveți./ c) ce c u valoare adverbi ală : Te știu/ ce poți face./ d) conjunc țiile că, să, ca...să, dacă, de: Te știu/ că ești harnic./ Regenți

Predicativele suplimentare se raportează simultan la un verb-predicat și la un substantiv/pronume/numeral din regentă. Topica

Poziția obișnuită a predicativei suplimentare este după regentă: Am găsit-o/ cum am lăsat-o../ Pentru mai multă expresivitate, predicativa suplimentară poate sta în fața regentei: Cum am lăsat-o/ am găsit-o./ Punctuația

Predicativa suplimentară nu se desparte prin virgulă de regenta sa. PROPOZIȚIA ATRIBUTIVĂ

Propoziția atributivă este subordonata care îndeplinește funcția de atribut pe lângă un substantiv, pronume, adjectiv pronominal sau numeral din regentă. Răspunde la aceleași întrebări ca și atributul: care?, ce fel de?, al/a/ai/ale cui?, câți?/câte?. Conectori

Propozițiile subordonate atributive se conectează (se introduc) prin: a) pronume relative/intero gative/nehotărâte și ad jec tive relative/ intero gative/nehotărâte (care, cine, ce, cât, de, oricare, oricine): Problema1/ care/cine/ce/cât va veni2/nu mi-am pus-o.1/ b) adverbe relative/intero gative/nehotărâte (unde, când, cum, cât): Problema1/ unde/când/cum va veni2/ nu mi-am pus-o.1/ c) conjunc ții și loc uțiuni conjunc ționale (că, să, ca...să, cum că, dacă, de, deși, după ce, fără să, până să): Problema1/ că/dacă/de va veni2/ nu mi-am pus-o1/ Rezolvarea problemelor/ fără să (până să) le cunoască/ era imposibilă./ ENUNȚUL

151

Regenți

Propozițiile atributive determină în regentă: a) s ubstantive: Iată problemele/ cu care mă confrunt./ b) pronume: El este acela/ despre care ți-am vorbit./ c) numerale: Vorbeam despre cei doi/ care au întârziat./ Topica

Propozițiile atributive stau întotdeauna în urma regentei și, de obicei, imediat după elementul regent (Iată școala/ unde am învățat./ Problema1/ dacă va veni2/ nu mi-am pus-o.1/) Punctuația

Propozițiile atributive nu se despart, în general, prin virgulă de regentele lor (Iată problemele/ cu care mă confrunt./). Excepție fac propozițiile care aduc informații suplimentare enunțului (În urma acelei întâmplări,1/ despre care ți-am mai vorbit,2/ am renunțat.1/). PROPOZIȚIA APOZITIVĂ

Propozițiile subordonate apozitive sau, simplu, apozitive reiau și nuanțează ideea exprimată de un cuvânt sau de un grup de cuvinte din propoziția regentă. Propozițiile apozitive aduc un supliment de informație. Se recunosc ușor prin faptul că sunt anunțate de două puncte, linia de pauză, virgulă sau de structurile explicative: ceea ce (pron. rel.), adică, anume, (adverbe explicative.). Conectori

Propozițiile apozitive se pot conecta prin: a) jux tapunere: Acum s-a lămurit/: problema era foarte grea./ b) conjunc ții (că, să, ca...să): Un lucru e clar/: că nu va veni./ c) pronume și ad jec tive pronominale relative (ce, ceea ce): Vremea e bună/, ceea ce e important./ d) adverbe relative (unde, când, cum): Vom proceda la fel/, cum am stabilit./ Regenți

Regenții propozițiilor apozitive sunt: a) s ubstantive sau s ubstitute ale acestora : Nu mai vorbim de vacanțe/, adică de distracții./ 152

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

b) verbe:

Ieri dimineață a cam întârziat/, adică a pierdut trenul./ c) adverbe: Întotdeauna lucrează bine/, cum știi./ Topica

Propozițiile apozitive stau, de obicei, după regentă (vezi exemplele de mai sus), cu excepția celor interpuse, introduse prin pronumele relativ compus ceea ce (Ne-am pregătit mult1/ și2/, ceea ce e important3/, suntem siguri pe noi.2/). Punctuația

Propozițiile apozitive sunt despărțite întotdeauna de regentă prin două puncte (Un lucru e clar: că nu va veni.), virgulă (Vremea e bună, ceea ce e important.) sau prin linia de pauză (Vremea e bună – ceea ce e important.). PROPOZIȚIILE COMPLETIVE 5 PROPOZIȚIA COMPLETIVĂ DIRECTĂ

Propoziția completivă directă îndeplinește funcția de complement direct pe lângă un verb, o locuțiune verbală sau o interjecție cu valoare predicativă din regentă. Ca și complementul direct, răspunde la întrebările pe cine?, ce?. Conectori

Propozițiile completive directe se conectează (se introduc) prin: a) pronume și ad jec tive pronominale relative, intero gative și nehotărâte (care, cine, ce, ceea ce, cât, câți, câte, oricare, oricine, orice, oricât): Maria știe1/ care/cine/ce/va veni.2/ b) adverbe relative și intero gative (unde, când, cum, cât): Maria știe1/ unde/când/cum/va veni.2/ c) conju nc ț i i și loc uț iu n i conju nc ț ion a le (că, să, ca...să, dacă, de, cum că, precum că etc.): Maria știe1/ că/dacă/de/cum că va veni.2/ Regenți

Propozițiile completive directe determină în propoziția regentă: a) verbe tranzitive: Paul știe/ să înoate./ b) loc uțiuni verbale tranzitive (a băga de seamă, a ține minte, a lua în râs, a prinde de veste etc.): Nici n-am băgat de seamă/ când s-a înnoptat./ c) inter jec ții predicative: Iată/ ce mi-au făcut./ ENUNȚUL

153

Topica

Completivele directe stau, de obicei, după regentele lor, ca în exemplele de mai sus. Pot sta înaintea regentelor, când se urmărește punerea lor în evidență (Să fi venit/ nu știu./ Să urc/ nu pot./). Punctuația

Completivele directe postpuse nu se despart prin virgulă de regentele lor (Nu știu/ să fi venit./). Când sunt antepuse, folosirea virgulei este opțională (Să fi venit/ nu știu. Să fi venit/, nu știu./). 5 PROPOZIȚIA COMPLETIVĂ SECUNDARĂ

Introdusă de GALR, odată cu complementul secundar, propoziția completivă secundară este geamăna completivei directe. Completiva secundară este un complement, altul decât cel/cele animate din regentă și răspunde la întrebările pe cine?, ce?. Îl întreb/ dacă mă aude./ Îi sfătuiam/ să fie prudenți./ Îi învață pe copii/ să danseze./ Vă întreb mereu/ ce mai faceți./ Ne-a anunțat/ că nu mai vine./ Am convins-o/ să încerce./ M-a rugat/ să-i dau un telefon./ Conectori

Propozițiile completive secundare se conectează (se introduc) prin: a) conjunc ții și loc uțiuni conjunc ționale (că, să, ca să, ca...să, dacă, de, cum că etc.): Ne-a întrebat/ dacă vine cu noi./ b) pronume și adverbe relative (care, cine, ce, ceea ce, unde, când, cum, orice): Ne-a întrebat/ cine vine cu noi./ Regenți

Regenții completivei secundare sunt un număr restrâns de verbe (aceleași cu ale complementului secundar), cu două valențe tranzitive: una pentru un complement direct în interiorul aceleiași propoziții și o alta în afara acesteia (a anunța, a informa, a îndruma, a întreba, a învăța, a ruga, a sfătui etc.). Topica

Propozițiile completive secundare stau întotdeauna în urma regentelor. Punctuația

Completivele secundare nu se izolează prin virgulă de regente. 5 PROPOZIȚIA COMPLETIVĂ INDIRECTĂ

Propoziția completivă indirectă este dezvoltarea complementului indirect la nivel de propoziție și îndeplinește funcția de complement indirect pe lângă un verb, o locuțiune 154

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

verbală, un adverb, un adjectiv sau o interjecție din regentă. Ca și complementul indirect, răspunde la întrebarea cui? Conectori

Propozițiile completive indirecte se conectează (se introduc) prin: pronume și ad jec tive pronominale relative, intero gative și nehotărâte (care, cine, ce, ceea ce, cât, câți, câte, oricare, oricine, orice): Maria oferă flori/ cui merită. Maria se adresează/ căror colegi o ascultă. Maria se adresează/ oricui o ascultă. Maria se adresează/oricărei persoane o ascultă. Regenți

Propozițiile completive indirecte determină în propoziția regentă: a) verbe și loc uțiuni verbale intranzitive: M-am adresat cui s-a nimerit./ Dădea de știre/ oricui era interesat./ b) ad jec tive: E un reflex specific/ oricui se află în pericol./ c) adverbe: Vorbește aidoma/ cui l-a învățat./ d) inter jec ții: Vai/ cui se nimerește acolo./ Topica

Completivele indirecte stau atât în urma regentelor (ca în exemplele de mai sus), cât și în fața acestora (Cui se nimerea/ dăruia câte ceva./). Uneori completiva indirectă este intercalată: Dăruia1/oricui se nimerea2/să fie pe aproape3/bunurile sale.1/ Punctuația

Completivele indirecte nu se despart prin virgulă de regentele lor. 5 PROPOZIȚIA COMPLETIVĂ PREPOZIȚIONALĂ2

Propoziția completivă prepozițională este echivalenta complementului prepozițional la nivelul frazei, îndeplinește funcția de complement prepozițional pe lângă un verb, o locuțiune verbală, un adverb, un adjectiv sau o interjecție din regentă și răspunde la întrebările: cu cine?, cu ce?, de la cine?, de la ce?, despre cine?, despre ce?, înspre cine?, înspre ce?, pentru cine?, pentru ce?, din cine?, din ce?, de cine, pe cine?, pe ce?, pe care? etc. 2. Această propoziție a fost desprinsă de lucrările actuale de gramatică, dar și de noua programă școlară, din trunchiul tradiționalei completive indirecte.

ENUNȚUL

155

Conectori

Propozițiile completive prepoziționale se conectează (se introduc) prin: a) pronume relative, intero gative și nehotărâte (care, cine, ce, ceea ce, câți, oricare, oricine, orice), precedate de prepoziții: Maria se pregătește1/ (pentru) cine, ce, oricare, oricine, orice va veni2/. b) ad jec tive relative și nehotărâte, precedate de prepoziții: Laura se gândește1/ la care colegă să meargă2/. Se pregătea1/ pentru orice probleme vor mai apărea2/. c) adverbe relative și nehotărâte: Nu m-am hotărât1/ (unde, când, cum) cât voi fi plecat2/. d) conjunc ții și loc uțiuni conjunc ționale (că, să, ca√să, dacă, de, ca nu cumva să etc.): Niciodată nu se teme1/ (că, de) dacă vine2/. Mereu se teme1/ (să, ca să) ca nu cumva să vină2/. Regenți

Regenții propozițiilor completive prepoziționale sunt: a) verbe și loc uțiuni verbale intranzitive: Băiatul s-a plictisit1/ să înoate2/. Nu mi-am dat seama1/ când s-a înnoptat2/. b) ad jec tive: Părea neinteresat1/ de ceea ce i se oferea2/. c) adverbe: E bine1/ de cine reușește2/. d) inter jec ții: E vai1/ de cine nu muncește2/. Topica

Completiva prepozițională stă, de obicei, în urma regentei (ca în exemplele de mai sus), dar poate sta și înaintea acesteia: De cine pleacă1/, de acela mă îngrijesc2/. Punctuația

Propoziția prepozițională se desparte de regenta sa doar când se află înaintea acesteia (ca în exemplul anterior). 5 PROPOZIȚIA COMPLETIVĂ COMPARATIVĂ

Propoziția subordonată completivă comparativă determină un adjectiv sau un adverb din propoziția regentă. Răspunde la întrebările cum? decât cine? decât ce? Conectori

Propozițiile completive comparative se conectează (se introduc) prin:  decât sau cum (cu sensul decât) urmate de pronume și adverbe relative sau conjuncții: E mai frumoasă/ decât o credeam./ E mai frumos/ decât cum îl vedeam în poze./ Acolo era mai cald/ decât e aici./ 156

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

Cântă la fel de frumos/ cum cânta altădată./ E mai ușor de zis/ decât de făcut./ Îi era mai plăcut să scrie/ decât să vorbească./ Topica

Propozițiile completive comparative stau în urma regentei. Punctuația

Propozițiile completive comparative nu se despart prin virgulă de regentele lor. 5 PROPOZIȚIA COMPLETIVĂ DE AGENT

Este corespondentul complementului de agent la nivel de propoziție, răspunde la întrebarea de către cine? și determină un verb pasiv din regentă. Conectori

Propozițiile completive de agent se conectează (se introduc) prin:  prepoziți a de, ur mată de pronume relative și nehotărâte (care, cine, ce, oricine, orice, oricare, oricâte, oricâți): Fenomenul a fost văzut/ de cine/oricine/oricare a trecut pe acolo./ Regenți

Regenții completivelor de agent sunt: a) verbe la di atez a pasivă : Noi suntem apreciați/ de cine ne cunoaște./ b) verbe la par tic ipiu (cu valoare de atribute): Lucrarea executată1/ de cine s-a priceput2/ a fost apreciată.1/ c) verbe re f lexiv -pasive: Premiul s-a adjudecat/ de cine a ajuns primul./ Topica

Completivele de agent stau în urma regentei. Punctuația

Subordonatele completive de agent nu se despart prin virgulă de regentele lor. PROPOZIȚII CIRCUMSTANȚIALE 5 PROPOZIȚIA CIRCUMSTANȚIALĂ DE TIMP

Subordonata circumstanțială de timp este dezvoltarea la nivel propozițional a circumstanțialului de timp și arată timpul în care se petrece acțiunea din regentă. Ca și circumstanțialul de timp, subordonata corespunzătoare răspunde la întrebările când?, de când?, până când?, cât timp? A tresărit/ când l-a auzit./ Uitase multe lucruri/ de când a plecat./ Rămâi pe loc/ până când îți fac semn./ A dus-o bine/ cât l-au ajutat părinții./ ENUNȚUL

157

Feluri

Raporturile temporale realizate de circumstanțiala de timp sunt aceleași cu ale circumstanțialului de timp: 1. de simultaneitate: „Era/ pe când nu s-a zărit...” (M. Eminescu) Când închidea ochii/, auzea șoaptele pădurii. Nu se oprește/ cât e ziua de lungă./ 2. de anter ior itate: Ajunsese acasă/ înainte să afle cineva./ După ce a terminat temele/, a și plecat la joacă./ 3. de poster ior itate: A ajuns la gară/ după ce trenul plecase./ 4. de proximitate: Vine/ îndată ce-l chemi./ 5. de aproximație: Se trezea/ cam când se crăpa de ziuă./ Muncea/ de cum se lumina de ziuă până la căderea nopții./ Regenți

a) ad jec tive: Minunată1/ când se lăsa noaptea2/, ziua își stingea parfumul.1/ b) verbe sau loc uțiuni verbale: Ne oprim/ când ajungem la capăt./ Ne pufnea râsul/ când îi vedeam./ c) ex presii verbale impersonale: E plăcut/ când aluneci pe gheață./ d) adverbe: Noaptea1/, când toate adormeau2/, ne strecuram pe furiș afară.1/ e) Inter jec ții: Hai / când te chem!/ Conectori

a) adverbe relative și nehotărâte (când, cât, cum, oricând, oricât etc.): Se oprea/ când dădea de greu./ Cum dădea de greu/, se oprea./ Alarma suna/ cât să audă toată lumea./ b) conjunc ții și loc uțiuni conjunc ționale (dacă, de, până ce, până când, după ce, pe dată ce etc.) După ce pleca/, se făcea liniște./ Copilul plângea/ până când obosea./ Tata pleca de acasă/ pe dată ce se făcea ziuă./ c) pronume și ad jec tive relative și nehotărâte: Ne oprim/ la ce oră dorești./ Pornim/ la orice oră propui./ Topica

Circumstanțialele de timp pot sta în urma regentei (Vin/ când mă chemi./), înaintea acesteia (Când mă chemi/, vin./) sau pot fi intercalate (Întotdeauna1/, când m-ai chemat2/, am venit.1/). 158

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

Punctuația

Când se află după regentă, circumstanțiala de timp nu se desparte prin virgulă. Când se află înaintea regentei sau este intercalată, se desparte prin virgulă/virgule (Vezi exemplele de mai sus.).

Apropieri sintactice (Relația cu alte poziții sintactice) a) c irc umstanți ala cantitativă : Stă la mare/ cât poate./ b) c irc umstanți ala de cauz ă : Nu se plânge/ câtă vreme nu-l doare./ c) c irc umstanți ala condițională : Dacă a văzut1/ că nu mai poate2/, s-a oprit.3/ Când doi spun1/ că ești beat,2/ pleacă la culcare.3/ d) c irc umstanți ala concesivă : A plecat/ când încă mai aveam nevoie de el./ e) c irc umstanți ala consec utivă : Alerga/ până ce nu mai putea respira./ f) c irc umstanți ala opozițională : Se distra/ în vreme ce părinții sufereau./ 5 PROPOZIȚIA CIRCUMSTANȚIALĂ DE LOC

Circumstanțiala de loc este dezvoltarea propozițională a circumstanțialului de loc, oferă informații asupra locului unei acțiuni și răspunde la întrebările unde? de unde? până unde? Regenți

a) verbe sau loc uțiuni adverbi ale: A ajuns/ unde a dorit./ b) ad jec tive: L-a zărit împotmolit/ unde nu se aștepta.2/ c) adverbe: Pretutindeni1/ unde se duce2/, dăruiește ceva1/. d) inter jec ții: Hai/ unde-om vedea cu ochii!/ Conectori

a) adverbe relative (unde, de unde, pe unde, spre unde, încotro, dincotro): Întoarce-te/ pe unde ai venit!/ b) adverbe nehotărâte: Oriunde te duci/, dai peste ei./ c) pronume relative (lângă cine, lângă ce, către cine, către ce, sub cine, sub ce): Se oprește/ lângă cine se nimerește./ d) pronume nehotărâte (la oricine, la oricare, către oricine, spre oricine, sub oricine, peste oricine etc.): Se oprea/ la oricine îi zâmbea./ e) ad jec tive relative și nehotărâte: „Plecăm/ spre care port ne duce vântul...”/ (I. Minulescu)

Batem/ la orice poartă ni se deschide./ ENUNȚUL

159

Apropieri sintactice a) C irc umstanți ala de cauz ă : Se dușmăneau/ unde nu s-au înțeles de la avere./ (Se dușmăneau/ din cauză că/fiindcă nu s-au înțeles de la avere./) b) C irc umstanți ala de mod: Înțeleg1/ până unde se poate2/, dar mai mult nu.3/ (parțial) Topica

Circumstanțiala de loc stă, de obicei, după regentă. Poate sta înaintea acesteia doar când se dorește o accentuare a locului de desfășurare a acțiunii („Unde-i bine/, nu-i de mine.”/) Punctuația

Când stă în urma regentei, circumstanțiala de loc nu se desparte prin virgulă de regentă. (Mergem/ unde ne e mai bine./) Când se află înaintea regentei, poate fi despărțită prin virgulă. (Unde-i bine/, nu-i de mine./) Se desparte prin virgulă când în regentă există un element corelativ. (Acolo mergem/, unde e mai bine./) 5 PROPOZIȚIA CIRCUMSTANȚIALĂ DE MOD

Circumstanțiala de mod este dezvoltarea circumstanțialului de mod în plan propozițional. Ea îndeplinește funcția de circumstanțial de mod al regentei sau al unui cuvânt din regentă, arătând modul în care se săvârșește acțiunea din regentă. Răspunde la întrebarea cum? și la echivalentele acesteia (cât?, cu cât?, în ce mod?, în ce fel? de câte ori etc.). Regenții circumstanțialei de mod sunt:

1. verbe: Scrie/ cum a învățat./ Aleargă/ cât îl țin picioarele./ 2. loc uțiuni verbale: Îmi dădea de știre/ cum putea./ 3. ad jec tive: E descurcăreață/ cum a învățat de la bunica./ 4. adverbe: Ea scrie frumos/ cum a învățat la școală./ Conectori

Circumstanțialele de mod se conectează (se introduc) prin: a) adverbe relative (cum, precum, după cum, după cât, cât, decât, așa cum, așa cât etc.): Se descurcă și el/ cum poate./ Dăruiește/ după cum îi e sufletul./ 160

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

În construcții în care există corelative adverbiale (așa cum, astfel cum), acestea fac parte din propoziții diferite, iar subordonata nu este circumstanțială de mod, ci apozitivă (GALR, II, p. 505, Dimitriu, Tratat, p. 1423): Se poartă așa/ cum crede./ Așa e bine/, cum ne-am înțeles./

b) adverbe nehotărâte (oricât, oricum): Așază-te/ oricum dorești./ Se antrenează/ oricât e nevoie./ c) loc uțiuni conjunc ționale s ubordonatoare (ca și când, ca și cum, cu cât, de parcă, decât să, după cum, fără să, pe măsură ce): Pe măsură ce creștea/, se făcea mai frumoasă. Se mișca/ de parcă avea plumb în picioare.

Felurile circumstanțialelor de mod 1. c irc umstanți ala de mod propr iu- zisă : Muncește/ cum poate. Rezolvă/ cât știe./ 2. c irc umstanți ala de mod comparativă : Face și el/cum fac ceilalți./ Aleargă mai repede/ decât știam noi./ 3. comparativă condițională (ireală , ipotetică): Ne tratează/ ca și cum/de parcă nu ne-ar cunoaște./ 4. comparativă de măs ură pro g resivă : Cu cât ne apropiam/, cu atât vedeam mai clar./ Topica

În general, circumstanțialele de mod pot sta atât în urma, cât și înaintea regentei. Circumstanțialele de mod introduse prin de cum și de parcă stau în urma regentei (Îmi pare mai frumoasă/ de cum o știam./ Fuge/ de parcă e un iepure./). Punctuația

Punctuația depinde de gradul de legătură cu regenta (Se mișcă și ei/ cum pot. // Se mișcă și ei,/ cum pot.) 5 PROPOZIȚIA CIRCUMSTANȚIALĂ DE CAUZĂ (CAUZALĂ)

Este dezvoltarea circumstanțialului de cauză la nivel propozițional și arată cauza acțiunii din regentă. Răspunde la întrebările din ce cauză?, din ce pricină? Se va evita întrebarea de ce? care poate duce la confuzii cu alte subordonate.

Feluri

1. Circumstanțiala cauzală propriu-zisă exprimă o cauză directă, explicită: Plânge/ fiindcă a certat-o mama./ ENUNȚUL

161

2. Circumstanțiala cauzală indirectă exprimă o cauză presupusă: Ridică-te/ că doar nu-i fi înțepenit./ 3. Circumstanțiala cauzală argumentativă încearcă să motiveze cauza: O fi aglomerat traficul/, din moment ce a întârziat./ Conectori

Propozițiile cauzale se conectează (se introduc) de obicei prin: a) conjunc ții (că, căci, cum, dacă, deoarece, fiindcă, întrucât, unde): Plânge/ că/deoarece/fiindcă/întrucât a certat-o mama./ Cum/Dacă/Unde văzu că nu-i răspunde/, renunță./ b) loc uțiuni conjunc ționale (de bine că, de bine ce, de vreme ce, din cauză că, din moment ce, din pricină că, pentru că): Mi-a răspuns așa/ de bine ce/de bine că l-am ajutat./ S-a supărat/ pentru că/din cauză că/din pricină că nu am așteptat-o./ c) adverbe (doar, pasămite): Ridică-te/, doar/pasămite nu ești înțepenit! / d) pronume și ad jec tive pronominale relative: S-a săturat/ de câte a auzit./ S-a săturat/ de câte nerozii a auzit./ Regenți

Regenții circumstanțialelor cauzale pot fi: a) verbe: Plânge/ că/pentru că/fiindcă/din cauză că/din pricină că a certat-o mama./ b) ad jec tive: E tristă1/ că/pentru că/fiindcă/din cauză că/din pricină că a certat-o mama.2/ c) inter jec ții: Și el tranc în baltă/, că n-a fost atent./ Topica

În mod obișnuit, circumstanțialele de cauză stau după regentă. Uneori însă, pot sta și înaintea acesteia (Pentru că s-a grăbit/, s-a împiedicat./) sau pot fi intercalate (Ieri1/, pentru că a întârziat2/, a fost certată puțin.1/) Propozițiile introduse prin cum stau întotdeauna înaintea regentei (Cum n-a plouat de mult/, toate sunt uscate./). Punctuația

În general, circumstanțialele de cauză se despart prin virgulă de regentele lor. 5 PROPOZIȚIA CIRCUMSTANȚIALĂ DE SCOP (FINALĂ)

Propoziția circumstanțială de scop îndeplinește funcția de circumstanțial de scop pe lângă regentă și răspunde la întrebarea cu ce scop? 162

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

q Se vor evita întrebările de ce? și pentru ce? care pot duce la confuzii cu alte subordonate.

Conectori

Propozițiile circumstanțiale de scop se conectează (se introduc) prin: conjunc ții și loc uțiuni conjunc ționale (ca să, ca...să, de, ca nu cumva să, nu care cumva să, nu cumva să, pentru ca nu cumva să, pentru ca să, să, să nu cumva să): Merge la băi/ să/ca să/pentru ca să se trateze./ Merge la băi/ de se tratează./ Scrie atent/ ca nu cumva să greșești. Du-te/ de te culcă!/ Regenți

Subordonatele circumstanțiale de scop au ca termeni regenți (determină): a) verbe sau loc uțiuni verbale: Se pregătește intens/ ca să reușească la concurs. Se dădea peste cap/ să-și ajute prietenii./ b) inter jec ții: Hai/ să culegem cireșe./ Deosebirea dintre circumstanțiala de scop și circumstanțiala de cauză Întrucât au elemente de relație asemănătoare, circumstanțiala de scop poate fi confundată cu circumstanțiala de cauză. Pentru a le deosebi, trebuie să ținem seama de faptul că scopul se află undeva în viitor sau în față, iar cauza este situată în trecut sau în urmă în raport cu acțiunea din regentă. trecut

prezent

viitor

cauză

acțiune

scop

Topica

Circumstanțialele de scop sau finalele pot sta după regentă (Se antrenează luni de zile/ ca să reușească.), înaintea acesteia (Ca să reușească/, s-a antrenat luni de zile.), dar pot fi și intercalate (Alergând1/ să-și ajute colegul2/, s-a împiedicat./1). Punctuația

În general, când stau după regente, circumstanțialele de scop nu se despart prin virgulă de regente. Când stau înaintea regentelor sau sunt intercalate, circumstanțialele de scop se despart prin virgulă (a se vedea exemplele de mai sus). 5 PROPOZIȚIA CIRCUMSTANȚIALĂ CONDIȚIONALĂ

Este dezvoltarea în propoziție a circumstanțialului condițional. Ca și complementul corespunzător, propoziția condițională arată condiția de care depinde realizarea acțiunii din regentă. Răspunde la întrebarea generică cu ce condiție? ENUNȚUL

163

Conectori

Propozițiile circumstanțiale condiționale se conectează (se introduc) prin: a) conjunc ții (dacă, de, că, să): Dacă înveți/, reușești. Vino/, de poți./ Să fi știut ce om e/, nu-l mai credeam./ b) loc uțiuni conjunc ționale (la caz că, în caz că, în caz de): Acceptă/, în caz că/la caz că/în caz de te invită./ Topica

Propoziția circumstanțială condițională poate sta atât înaintea, cât și în urma regentei: Dacă poți/, vino./ Vino/, dacă poți./ Punctuația

Circumstanțiala de scop se desparte, de obicei, prin virgulă de regenta sa. 5 PROPOZIȚIA CIRCUMSTANȚIALĂ CONSECUTIVĂ

Este dezvoltarea circumstanțialului consecutiv la nivel de propoziție și arată consecința (rezultatul) acțiunii sau a unei însușiri din regentă. Conectori

Propozițiile circumstanțiale consecutive se conectează (se introduc) prin: a) conjunc ții (încât, de, că, să, ca...să, cât, decât): S-a agitat atâta/, încât a obosit./ S-a schimbat/ de/că nu-l mai recunoști./ Era prea isteț/, ca să nu înțeleagă./ b) loc uțiuni conjunc ționale (pentru ca să, cât să, decât să): E destul de pregătit/, cât să/pentru ca să reușească./ Regenți

a) verbe sau loc uțiuni verbale: A vorbit/ de a răgușit./ b) ad jec tive: Era atât de slăbită/, că abia se ținea pe picioare./ c) adverbe: Vorbea încet/, de nu-l prea auzeai./ Topica

Propozițiile consecutive stau după regentă. 164

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

Punctuația

Propozițiile consecutive se despart, de obicei, prin virgulă. Nu se despart prin virgulă consecutivele aflate imediat după verbul din regentă și introduse prin de și că (A vorbit/ de a răgușit./ A vorbit/ că a răgușit./). 5 PROPOZIȚIA CIRCUMSTANȚIALĂ CONCESIVĂ

Este dezvoltarea în propoziție a circumstanțialului concesiv și arată o concesie făcută acțiunii din regentă. Conectori

Circumstanțialele concesive se conectează (se introduc) prin: a) conjuncții (deși, că, dacă, de, batâr, măcar): E cald, deși a plouat destul de mult./ De-ai fi de piatră/ și tot n-ai rezista./ b) loc uțiuni conjunc ționale (cu toate că, chiar dacă, chit că, fără (ca) să, măcar că, de bine ce, de unde, după ce, în vreme ce, pe când, pe câtă vreme etc.): Nu-l convingi,/ măcar să te străduiești oricât./ De bine ce l-ai ajutat,/ acum iată răsplata./ c) pronume și ad jec tive pronominale nehotărâte: Nu te opri,/ orice s-ar întâmpla./ Nu te opri,/ orice piedică ai întâmpina./ d) adverbe relative și nehotărâte: Oricât/Oricum aș munci, nu-l mulțumesc./ Concesivele pot fi uneori juxtapuse: Vrei/, nu vrei/, vii cu mine./ Fie bine/, fie rău/, mă țin de cuvânt./ Topica și punctuația

Circumstanțiala concesivă poate sta înaintea sau în urma regentei și, de obicei, se desparte de aceasta prin virgulă. Excepție face structura nici dacă, atunci când pare foarte sudată de restul comunicării (Nu mă opresc nici dacă trăsnește.). 5 PROPOZIȚIA CIRCUMSTANȚIALĂ INSTRUMENTALĂ

Este dezvoltarea în propoziție a circumstanțialului instrumental și arată instrumentul, mijlocul, persoana prin care se săvârșește acțiunea din regentă. Conectori

Circumstanțialele instrumentale se conectează (se introduc) prin: a) pronume și adjective pronominale relative și nehotărâte, însoțite de prepoziții (cu, datorită, din, după, fără, în, la, prin): ENUNȚUL

165

Lucrez/ cu ce am./ Am construit un cort/ din ce am găsit prin preajmă./ Lucrează/ fără să aibă vreun ajutor./ Trimit pachetul/ prin cine pleacă primul./ b) conjunc ții (că, de): A procedat corect/ că a venit./ A greșit/ de nu a ascultat./ Unele circumstanțiale instrumentale sunt foarte apropiate de alte circumstanțiale, precum cele de mod sau cauzale: Lucrez/ cu ce am. // A greșit/ de nu a ascultat.

Topica și punctuația

Circumstanțiala instrumentală poate sta înaintea sau în urma regentei și nu se desparte prin virgulă: Lucrez cu ce am. // Cu ce am lucrez. 5 PROPOZIȚIA CIRCUMSTANȚIALĂ SOCIATIVĂ

Îndeplinește rolul de circumstanțial sociativ pe lângă o regentă și arată ființa sau obiectul care participă alături de subiectul regentei la realizarea acțiunii. Conectori

Circumstanțialele sociative se conectează (se introduc) prin: a) pronume sau adjective pronominale relative sau nehotărâte + prepoziții (cu/fără) sau locuțiuni prepoziționale care conțin prepoziția cu: A plecat la pescuit/ cu cine s-a nimerit./ A plecat la pescuit/ fără cine trebuia./ b) adverbele cât (relativ) și oricât (nehotărât), preced ate de prepoziți a cu: A plecat/ cu cât putea duce./ Pleca la drum/ cu oricât putea duce./ Topica și punctuația

Circumstanțiala sociativă are topica liberă și nu se desparte prin virgulă de regentă. 5 PROPOZIȚIA CIRCUMSTANȚIALĂ DE RELAȚIE

Propoziția circumstanțială de relație este dezvoltarea la nivel de propoziție a circumstanțialului de relație și arată punctul de vedere din care este formulată comunicarea din regentă. Conectori

Circumstanțialele de relație, în număr foarte mic, se conectează (se introduc) prin: a) pronume nehotărâte sau ne gative (oricare, oricine, orice) însoțite de prepoziții (în, la, pentru): Se remarcă/ în orice ține de științele exacte./ 166

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

b) pronume relative (care, cine, ce, cel ce, ceea ce etc.) însoțite de prepoziții (în, la, pentru) sau de loc uțiuni prepoziționale (în ce privește, în/întru cât privește, cu privire la, referitor la etc.): Se remarcă/ în ce ține de științele exacte./ c) adverbul relativ cât însoțit de prepoziții (cu, în, întru): Avea destule informații/ în cât ne ajung nouă proviziile./ d) conjunc ții s ubordonatoare (ca să, de, să): Să fi deranjat vreodată pe cineva/, nu-mi amintesc./ Regenți

Circumstanțialele de relație au ca termeni regenți: a) ad jec tive: Ea părea curioasă/ cu privire la ce se spunea despre el./ b) verbe sau loc uțiuni verbale: În ceea ce te privește/, m-am lămurit./ c) adverbe: Pentru ceea ce îți dorești1/, ar fi nimerit2/ să ai și o pregătire pe măsură3./ Topica

Deși circumstanțialele de relație au topica liberă, se preferă antepunerea. Propozițiile introduse prin că și ca să sunt întotdeauna antepuse. Punctuația

Circumstanțialele de relație se despart prin virgulă când sunt antepuse. În celelalte situații, punctuația depinde de gradul de legătură cu regenta. 5 PROPOZIȚIA CIRCUMSTANȚIALĂ OPOZIȚIONALĂ

Propoziția circumstanțială opozițională îndeplinește rolul de circumstanțial opozițional față de o regentă sau față de o parte a acesteia. Răspunde la întrebările în loc de cine?, în loc de ce?, în locul cui? etc. Conectori

Circumstanțialele opoziționale se conectează (se introduc), în general, prin loc uțiunea conjunc țională în loc să: Merge la plimbare/, în loc să se pregătească./ Propozițiile introduse prin în loc să, în loc de, decât să au, de obicei, corelative în regentă adverbe la gradul comparativ de superioritate (mai bine, mai curând, mai degrabă): În loc s-o ironizezi/, mai bine ajut-o/. Alte elemente de relație: Merge la plimbare/, în loc să se pregătească/. Dacă urmat de corelativele apoi, dimpotrivă, în schimb: Dacă n-a ieșit primul/, în schimb a câștigat experiență/. ENUNȚUL

167

Când, câtă vreme, în timp ce, pe când, în vreme ce, pe câtă vreme: Unii se plimbă/ când/ pe când/ în timp ce/ în vreme ce/pe câtă vreme alții muncesc./ Unde, de unde, urmate de corelativul acum: De unde până mai ieri era umil,/ acum se dă mare./ Ca să, pentru ca să: L-am ajutat atâta,/ pentru ca acum să-mi întoarcă spatele/. Decât: A ieșit altceva/ decât ceea ce credeam./ Regenți

Circumstanțialele opoziționale au ca termeni regenți: a) ad jec tive: Ea e liniștită/ în timp ce tu te agiți./ b) verbe: Se plimbă/ în loc să învețe./ c) inter jec ții: Hai la joacă/ în loc să stai în casă./ Topica

Topica opoziționalelor este, în general, liberă, cu câteva excepții asupra cărora nu insistăm în această lucrare. Punctuația

De regulă, subordonata opozițională se desparte prin virgulă. 5 PROPOZIȚIA CIRCUMSTANȚIALĂ CUMULATIVĂ

Circumstanțiala cumulativă îndeplinește rolul unui circumstanțial cumulativ, arătând ceea ce se adaugă regentei. Conectori

Circumstanțiala cumulativă se conectează (se introduce) prin: a) loc uțiuni conjunc ționale (după ce, după ce că, pe lângă că, în afară că, plus că, mai și, las(ă) că, necum să): După ce că e frig/, mai bate și vântul./ b) pronume și ad jec tive pronominale însoțite de prepoziții sau de loc uțiuni prepoziționale (pe lângă cine, pe lângă ce, pe lângă câte, peste câte, în afară de cine, în afară de cele ce, dincolo de cele, dincolo de ce, dincolo de câte etc.): În afară de cine știi/, au mai venit și alții./ c) adverbe relative și nehotărâte: A mai apărut într-un fel/, afară de cum o știați voi./ 168

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

Regenți

a) ad jec tive: E și foarte silitoare/, în afară că face sport./ b) verbe sau loc uțiuni verbale: Pe lângă că dansează/, mai și cântă./ c) inter jec ții: După ce că am alergat toată ziua,/ hai și la teme!/ Topica

Circumstanțialele cumulative au topica liberă. Ele pot sta atât înaintea, cât și în urma regentei. Doar cumulativele introduse prin plus că și decât stau numai după regentă (Nu se prea pricepe/, plus că e comod./ Am găsit și mai mult/ decât mi-ai spus tu./) Punctuația

Circumstanțialele cumulative se despart, de obicei, prin virgulă de regentele lor. La unele cumulative, folosirea virgulei e în funcție de gradul de sudură cu regenta și de opțiunea celui care scrie textul (Am cumpărat multe lucruri/ pe lângă ce știi./ Am cumpărat multe lucruri/, pe lângă ce știi.3/). 5 PROPOZIȚIA CIRCUMSTANȚIALĂ DE EXCEPȚIE

Circumstanțiala de excepție este propoziția care îndeplinește rolul circumstanțialu lui de excepție, arătând ce se exclude din ceea ce comunică regenta. Conectori

Propozițiile subordonate circumstanțiale de excepție se conectează (se introduc) prin locuțiunile conjuncționale (în) afară că/, decât că, sau conjuncția decât: Nu mai face altceva/ decât să citească./ În afară că sunt obosit/, nu mai știu nimic./ Topica

Circumstanțialele de excepție pot sta înaintea sau în urma regentei. Doar propozițiile introduse prin decât sunt întotdeauna postpuse (Nu mai face altceva/ decât să citească./). Punctuația

Circumstanțialele de excepție antepuse se despart prin virgulă. Cele postpuse nu se despart.

3. Valeria Guțu, op. cit., p. 452.

ENUNȚUL

169

CONTRAGEREA ȘI EXPANSIUNEA (dezvoltarea) Contragerea. În sintaxă, prin contragere se înțelege procesul prin care o propo ziție dintr-o frază se reduce la funcția sintactică echivalentă la nivel de propoziție. Expansiunea este procesul invers contragerii, care constă în dezvoltarea unei simple funcții sintactice într-o propoziție. Iată mai jos un tablou al contragerilor și expansiunilor: Contrageri și expansiuni 1. Subiectivă Îmi place/ să cânt. 2. Predicativă Absența lui înseamnă/ că a renunțat. 3. Atributivă Iată creionul/ care s-a pierdut. 4. Apozițională Un lucru e clar:/ că a renunțat. 5. Completivă directă Am văzut/ cum cădea. 6. Completivă secundară Îi învață pe copii/ să înoate. 7. Completivă indirectă

subiect Îmi place cântatul. nume predicativ Absența lui înseamnă renunțare. atribut Iată creionul pierdut. apoziție Un lucru e clar: renunțarea. complement direct Am văzut căderea. complement secundar Îi învață pe copii înotul. complement indirect

Se adresa/ cui câștiga.

Se adresa câștigătorului.

8. Completiva prepozițională

complement prepozițional

Copilul s-a obișnuit/ să aștepte. 9. Completiva de agent

Copilul s-a obișnuit cu așteptarea. complement de agent

Am fost reclamați/ de cine a trecut pe acolo. Am fost reclamați de trecători. 10. Circumstanțiala de timp M-a salutat/ când a plecat. 11. Circumstanțiala de loc Mergi/ pe unde vrei. 12. Circumstanțiala de mod Lucrează/ cum poate.

170

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

circumstanțial de timp M-a salutat la plecare. circumstanțial de loc Mergi pe oriunde. circumstanțial de mod Lucrează după puteri.

CLITIC ȘI NONCLITIC În gramaticile moderne se întâlnesc adesea noțiunile de clitic, respectiv nonclitic. Nu e ceva nou și, prin urmare, nu trebuie să ne uimească. La clasificarea tradițională a articolului ne-am întâlnit cu articolul hotărât proclitic, respectiv articolul hotărât enclitic. Prin clitic se înțelege un cuvânt așezat în fața sau în urma altui cuvânt cu care face corp comun (din gr. enklitikos < enklinein (a se sprijini de ceva), din en- (pe, în) și klinein (a se sprijini) și din lat. encliticus. Așadar, în cuvintele băiatul, băiatului, fata, fetei -l, -lui, -a, -i sunt cliticele, iar pentru că sunt așezate după cuvânt se vor numi articole hotărâte enclitice. În schimb, în lui Ion, articolul lui, fiind așezat înaintea cuvântului se va numi proclitic. Astfel se explică ceea ce numeam și până acum articol hotărât enclitic și articol hotărât proclitic. Noua programă școlară introduce noțiunile de clitic/nonclitic la clasa a VI-a.

În cazul pronumelor personale, cunoscutele forme scurte, neaccentuate, se mai numesc și clitice: mă, m-; te, îl, l-; -o, ne, -ne, vă, -vă, v-; îmi, îți, -ți, ți-, -ne, ni, iar formele accentuate ale pronumelor personale nonclitice: eu, tu, el; nouă, vouă, lor etc. O privire atentă asupra clasei cliticelor3 permite o clasificare a acestora: 1. după poziția față de cuvântul suport:  enclitice (articolul hotărât: băiatul; pronumele neaccentuat: văzut-o);  proclitice (articolul nehotărât: un pom; prepoziții: a spune);  intraclitice (pronume: văzutu-l-am). 2. după clasa morfologică din care provin:  pronominale (formele scurte ale pronumelor personale: mă, m-; te, îl, l-; -o etc.);  adverbiale (semiauxiliare de mod: mai, tot, prea etc.)  verbale (formele populare ale verbelor a fi și a avea: eu mi-s fecior – eu sunt fecior; io-s frumoasă; formele regionale din Banat ale verbului a fi: eu mi-s,el/ea îi; noi ni-s/voi vi-s – noi suntem/ voi sunteți);  posesive (adjective posesive, forme populare: frate-meu, maică-mea; maică-ta, mă-ta, soră-mea, soră-ta, soră-tii, soră-sii etc.)  demonstrative (adjective demonstrative, forme populare: as’/az’ noapte, az’ dimineață ia’ sară – aseară, ăst-an, ăs’ timp etc.)  prepoziționale (de, în, cu, de grabă, în formă, cu grijă etc.)

4. Vezi DSL, Dicționar de științe ale limbii, Angela Bidu-Vrânceanu, Cristina Călărașu, Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Mihaela Mancaș, Gabriela Pană Dindelegan, Editura Nemira, București, 2001.

ENUNȚUL

171

MODELE DE ANALIZE GRAMATICALE Pentru o analiză gramaticală (morfologică și sintactică) eficientă și reușită, recomandăm să se parcurgă sistematic următoarele etape: 5 ANALIZA PROPOZIȚIEI

Textul 1 Etapa I Identificarea tuturor părților de vorbire, cu consemnarea sub fiecare cuvânt în parte: „Ninsoarea lovea pieziș fereastra, învelind-o,

adv.

v. pron.

pe dinafară, în straturi lânoase de zăpadă.”

prep. adv. prep. s.

adj. prep. s.

(Norman Manea)

Etapa a II-a Identificarea părților de propoziție și consemnarea deasupra cuvintelor:

Pv cm

cm cd

„Ninsoarea lovea pieziș fereastra, învelind -o,

v. adv.

v. pron.

c.prep. atr.

atr.

pe dinafară, în straturi lânoase de zăpadă.”

prep. adv. prep. s.

adj. prep. s.

(Norman Manea)

Citind notațiile pe verticală (de sus în jos sau de jos în sus) constatăm:  ninsoarea = subiect exprimat prin substantiv;  lovea = predicat verbal exprimat prin verb predicativ;  pieziș = circumstanțial de mod exprimat prin adverb;  fereastra = complement direct exprimat prin substantiv. Textul 2 Etapa I Identificarea tuturor părților de vorbire, cu consemnarea sub fiecare cuvânt în parte: „Peste deșertul înalt și plin de lumină al

prep.

adj. conj. adj. prep.

art.

văilor adânci, numai gaia, cu țipătul flămând și

adj.

adv.

s prep. s

adj. conj.

ascuțit, spinteca văzduhurile ca o săgeată neagră și iute

adj.

prep. art.

adj. conj. adj.

(Calistrat Hogaș) 172

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

Etapa a II-a Identificarea părților de propoziție și consemnarea deasupra cuvintelor:

atr. atr. c.prep.

„Peste deșertul înalt și plin de lumină al

prep.

adj. conj. adj. prep.

atr. atr.

art.

atr.

văilor adânci, numai gaia, cu țipătul flămând și

atr.

adj.

adv. s prep. s

cd cm

adj. conj.

atr

ascuțit, spinteca văzduhurile ca o săgeată neagră și iute”

adj.

prep. art.

adj.

conj. adj.

(Calistrat Hogaș)

Acum, citind notațiile de pe verticala elementelor unitare:  peste deșertul = circumstanțial de loc exprimat prin substantiv precedat de prepoziția acuzativului. (genul și numărul sunt mai ușor de identificat);  înalt = atribut adjectival;  al văilor = atribut substantival, precedat de articolul posesiv, genitival;  gaia = subiect exprimat prin substantiv;  spinteca = predicat verbal, exprimat prin verb etc. 5 ANALIZA FRAZEI

Etapa I Identificarea tuturor părților de vorbire, cu consemnarea sub fiecare cuvânt în parte. Cunoașterea părților de vorbire este condiția de bază a oricărei analize gramaticale. „Ajunsese să prindă clipa exactă când desenul

v. cop.

conj.

adj.

adv. r.

căpăta trei dimensiuni și se ridica atât de frumos

num.

conj. pron. v

adv. prep.

adv.

deasupra mesei încât ți se părea că insectele și păsările sunt vii.” prep.

s conj. pron. pron. v conj. s conj. s v.cop. adj.

(Mircea Cărtărescu) Fără recunoașterea părților de vorbire nicio analiză gramaticală nu este posibilă!

Etapa a II-a Identificarea simultană a predicatelor și a subiectelor și precizarea felului și a prezenței sau absenței acestora. Numărul predicatelor ne spune de la început numărul de propoziții din frază. ENUNȚUL

173

Pn+Ss-n.pred. Pv cd atr. ct

„ Ajunsese să prindă clipa exactă când desenul v.cop. conj v.

Pv. atr. cd

adj. conj.

căpăta trei dimensiuni și se ridica atât de frumos

num.

conj. pron.r v

adv. prep. adv.

ci Pv-S

deasupra mesei încât ți se părea că insectele

prep.

conj. pron. pron.

conj.

S Pn

și păsările sunt vii.”

conj.

vcop. adj.

(Mircea Cărtărescu)

6 predicate Acest procedeu ne permite să notăm încă de la început prezența subiectivelor și a predicativelor. Absența unui subiect (-S) ne semnalează prezența unei subiective, după cum absența unui nume predicativ (-n. pred.) ne anunță o predicativă. În textul de mai sus, putem constata, chiar înainte de împărțirea în propoziții, că vom avea 6 propoziții, între care cel puțin o predicativă și o subiectivă. Etapa a III-a Marcarea distinctă a elementelor de relație. Marcăm cu un cerc  elementele de coordonare și cu romb, dreptunghi sau pătrat  elementele de subordonare. Astfel vom ști că propozițiile romb, dreptunghi sau pătrat nu pot fi decât secundare. Cercul leagă propoziții de același fel.

Pn+Ss-n.pred.

Pv cd atr. ct

„Ajunsese să prindă clipa exactă când desenul vcop conj v.

Pv atr.

s adj adv.r.



căpăta trei dimensiuni și se ridica atât de frumos

num.

conj. pron. v

adv. prep. adv.

ci Pv-S

deasupra mesei încât ți se părea că insectele

prep.

conj. pron. pron. v conj.

S Pn

și păsările sunt vii.”

conj.

v cop. adj.

(Mircea Cărtărescu)

Observând semnele relaționale, constatăm că în text există doar o propoziție principală – prima. 174

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

Etapa a IV-a Delimitarea, numerotarea și recunoașterea propozițiilor

Pn+Ss-n.pred.

Pv cd atr.

„Ajunsese1/ să prindă clipa exactă2/ când desenul

vcop

conj

Pv atr.

adj

adv. r.



căpăta trei dimensiuni3/ și se ridica atât de frumos

num.

conj. pron. v

adv. prep. adv.

ci Pv-S

deasupra mesei4/ încât ți se părea5/ că insectele

prep.

conj. pron. pron. v

conj.

S Pn

și păsările sunt vii.”6/

conj.

v cop. adj.

(Mircea Cărtărescu)

Așadar: 1 – propoziție principală; 2 – predicativă (identificată încă din etapa căutării predicatelor); 6 – subiectivă (identificată încă din etapa căutării predicatelor); Celelalte sunt propoziții care nu mai pun probleme: 3 – atributivă; 4 – atributivă (coordonată cu 3 prin elementul de coordonare și ); 5 – consecutivă.



ENUNȚUL

175

CONSTRUIREA DE SUBORDONATE introduse prin diverși conectori 5 1. Subiectiva

-S Nu se știe

că dacă de unde, (de unde, până unde) când (de când, până când) cum cât care (de la care, dinspre care) cine (cu cine, de la cine) ce (cu ce, dinspre ce, de la ce) de ce pentru cine pentru ce să

va veni.

vină.2/

Propoziția 2, introdusă de oricare dintre acești conectori, este subiectivă pentru că lipsește subiectul din propoziția 1.

2. Predicativa

Pn-Np Problema este Întrebarea este

că dacă de unde, (de unde, până unde) când (de când, până când) cum cât care (de la care) cine (-cu cine, de la cine) ce (cu ce, e la ce) de ce pentru cine pentru ce să

va veni.

vină.2/

Propoziția 2 este predicativă pentru că în propoziția 1 lipsește numele predicativ.

5. Conector, element de legătură, de relație.

176

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

3. Atributiva

care?

că dacă de unde, (...) când (...) cum cât (...) care (...) cine (...) ce (...) de ce pentru cine pentru ce să

Problema Întrebarea

va veni

nu mi-am pus-o.

vină2/

Propoziția 2, introdusă prin oricare din conectorii dintre acolade, este atributivă (-care?/ ce fel de problemă?).

4. Completiva directă

ce? Maria știe

că dacă de unde, (de unde, până unde) când (de când, până când) cum cât (...) care (de la care) cine (...) ce (...) de ce pentru cine pentru ce să

va veni.

vină.2/

Propoziția 2 este completivă directă. (Ce știe?)

ENUNȚUL

177

5. Completiva prepozițională

la ce? Maria se gândește Maria se hotărăște

că dacă de unde (...) când (...) cum cât (...) care (...) cine (cu cine ...) ce (cu ce, la ce ...) de ce pentru cine pentru ce să vină.2/

va veni.

6. Completiva indirectă cui? Maria mulțumește1/ cui/oricui va veni.2/ Propoziția 2 este completivă indirectă. (Cui mulțumește?)

178

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

BIBLIOGRAFIE Avram, Mioara, Gramatica pentru toți, Editura Academiei, București, 1986; ediția a II-a, Editura Humanitas, 1997. DEXI, Dicționar explicativ ilustrat al limbii române, coord. Eugenia Dima, Editura Arc & Gunivas, 2007. Dimitriu, Corneliu, Tratat de gramatică a Limbii Române, I Morfologia, II Sintaxa, Institutul European Iași, 1999, 2002. DOOM2 2005, Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, Academia Română, coord. Ioana Vintilă Rădulescu, ediția a II-a, București, Editura Univers Enciclopedic. DSL, Dicționar de științe ale limbii, Angela Bidu-Vrânceanu, Cristina Călărașu, Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Mihaela Mancaș, Gabriela Pană Dindelegan, Editura Nemira, București, 2001. GALR 2005, Gramatica limbii române, coord. Valeria Guțu Romalo, Editura Academiei Române, București, 2005. Gramatica limbii române pentru gimnaziu (coord.: Gabriela Pană Dindelegan), Editura Univers Enciclopedic, București, 2019. Hristea, Theodor (coord.), Sinteze de limba română, ediția a III-a, București, Editura Albatros, 1984. Iordan, Iorgu; Robu, Vladimir, Limba română contemporană, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1978. Irimia, Dumitru, Gramatica limbii române, Editura Polirom, Iași, 1997. Ivănescu, G., Curs de sintaxa limbii române moderne (1948), reeditat, Editura Junimea, Iași, 2004. Ivănescu, G., Gramatica și logica. II. Structura gândirii ca factor primar al structurii sintactice a limbii, „Analele Universității din Timișoara” (AUT), 1964. Ivănescu, G., Nume și verb, în vol. Omagiu lui Rosetti, Editura Academiei Române, București, 1965. Murariu, Iulia, Interjecția în limba română, Editura Euroland, 2003. Neamțu, G.G., Predicatul în limba română, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986. Pană Dindelegan, Gabriela, Elemente de gramatică. Dificultăți, controverse, noi interpretări, Editura Humanitas Educațional, București, 2003.

BIBLIOGRAFIE

179

TESTE ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI

Sunt numai vocale sunetele din seria: a) a, e, i, o; b) e, i, î, u; c) e, i, o, u; d) a, ă, â, î.

Cuvântul aripioară conține: a) patru vocale și două semivocale; b) trei vocale și trei semivocale; c) două vocale și patru semivocale; d) cinci vocale și o semivocală.

Cuvântul general conține: a) șapte litere și cinci sunete; b) șapte litere și șapte sunete; c) șapte litere și patru sunete.

Pot fi și semivocale sunetele din seria: a) a, i, o, u; b) e, i, î, ă; c) i, î, o, u; d) e, i, o, u.

Cuvântul cheamă conține: a) șase litere și cinci sunete; b) șase litere și patru sunete; c) șase litere și trei sunete.

Cuvântul îngheață conține: a) opt litere și cinci sunete; b) opt litere și patru sunete; c) opt litere și șase sunete.

Cuvântul chiulangiu conține: a) trei vocale, trei litere ajutătoare, patru consoane; b) patru vocale, trei litere ajutătoare, trei consoane; c) trei vocale, două litere ajutătoare, patru consoane.

Conțin diftongi toate cuvintele din seria: a) floare, doi, ceas, școală; b) moară, alee, iute, mergeau; c) greu, roi, ștearsă, oștean; d) troiță, femeia, iubire, licean;

Conțin triftongi toate cuvintele din seria: a) aceia, aceea, aleea, aleii; b) leoaică, nemțoaică, pleoapă, tăiau; c) șoricioaică, doreau, fiii, năzuiau; d) treceai, aveai, campaniei, beau. TESTE

181

10. Conțin vocale în hiat toate cuvintele din seria: a) alcool, aeroport, baie, doare; b) aer, alee, ploaie, ființă; c) idee, istorie, citirea, rochia; d) fiică, duel, ideal, Ardeal. 11. E este doar literă ajutătoare în toate cuvintele din seria: a) geam, merge, culege, Gheorghe; b) mergeam, chemare, încheie, amăgea; c) cheamă, mărgea, vâlcea, suceală; d) cheutoare, chermeză, chenar, chel. 12. E este și vocală și literă ajutătoare în toate cuvintele din seria: a) ceară, cerc, gem, ghem; b) cere, arce, gheară, chei; c) ginere, geam, merge, muchie; d) gem, cere, chei, ghem. 13. În versurile Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, litera e notează: a) vocală, vocală, e cu valoare de ie, vocală, semivocală, semivocală; b) vocală, vocală, semivocală, vocală și literă ajutătoare, vocală, semivocală; c) vocală și literă ajutătoare, vocală, vocală cu valoare de ie, vocală, vocală și literă ajutătoare, vocală; d) vocală și literă ajutătoare, vocală, vocală, semivocală, vocală și literă ajutătoare, semivocală. 14. Litera e notează semivocală în toate cuvintele din seria: a) deodată, nea, mea, seară; b) miere, pleacă, căței, pleosc; c) adiere, pleoapă, treaptă, așteaptă; d) ne-o (dai), meargă, tei, greu. 15. Litera i notează semivocală în toate cuvintele din seria: a) iată, doi, iute, miau; b) vuiai, iarnă, iubire, noi; c) soi, voi, trei, icoană; d) întreit, roire, cucui, Ioana. 16. Litera o notează semivocală în toate cuvintele din seria: a) floare, cicoare, ardoare, îndoire; b) oare, soare, doare, soartă; c) oameni, oiță, ou, aloe; d) aortă, cioc, floare, soartă. 17. Litera i este numai literă ajutătoare în cuvintele din seria: a) chip, aici, cinci, voinici; b) dai, rai, ghinion, chinez; c) ghiocel, ghiozdan, ginere, cip; d) cioc, aghiotant, ghiozdan, cioară. 182

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

18. Litera i notează un i scurt în toate cuvintele din seria: a) pomi, lupi, totuși, însăși; b) plopi, gropi, bani, meci; c) dragi, fragi, orice, deochi; d) iod, lălăi, opri, vorbi. 19. În enunțul: Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,/ Alta-i lumea cea aievea... diftongii sunt în număr de: a) șapte; b) opt; c) nouă; d) zece. 20. În câte dintre cuvintele următoare i este vocală întreagă? pictor, iarbă, ploaie, piatră, albie, miercuri, circ a) unul; b) două; c) trei; d) patru. 21. Sunt ordonate alfabetic cuvintele din seria: a) arc, armă, artă, amnar; b) casă, cerc, coș, cost; c) dar, drag, drum, drug; d) spate, speculă, spin, sprijin. 22. Sunt corect despărțite în silabe toate cuvintele din seria: a) ab-stract, bi-no-clu, co-a-li-ți-e, pe-di-a-tru; b) ab-stract, bin-o-clu, co-a-li-ție, pe-dia-tru; c) ab-stract, bi-no-clu, coa-li-ți-e, pe-di-a-tru; d) abs-tract, bi-no-clu, co-a-li-ție, pe-di-a-tru. 23. Sunt corect despărțite în silabe toate cuvintele din seria: a) bo-jdeu-că, di-a-gnos-tic, e-mi-sfe-ră, i-ne-rent; b) boj-deu-că, di-ag-nos-tic, e-mis-fe-ră, in-e-rent; c) boj-deu-că, di-ag-nos-tic, e-mis-fe-ră, i-ne-rent; d) bo-jdeu-că, di-a-gnos-tic, e-mi-sfe-ră, in-e-rent. 24. Sunt corect despărțite în silabe toate cuvintele din seria: a) a-mne-zi-e, chin-te-sen-ță, piu-ne-ză, tri-ftong; b) a-mne-zi-e, chint-e-sen-ță, pi-o-ne-ză, trif-tong; c) a-mne-zi-e, chin-tes-en-ță, pio-ne-ză, tri-ftong; d) am-ne-zi-e, chin-te-sen-ță, pi-u-ne-ză, tri-ftong. 25. Sunt corect despărțite în silabe toate cuvintele din seria: a) a-tlet, co-mu-niu-ne, ge-o-gra-fi-e, jer-tfă; b) at-let, com-u-ni-u-ne, geo-gra-fi-e, jert-fă; c) at-let, co-mu-niu-ne, ge-o-gra-fi-e, jert-fă; d) a-tlet, co-mu-ni-u-ne, ge-o-gra-fi-e, jert-fă. TESTE

183

26. Sunt corect despărțite în silabe toate cuvintele din seria: a) al-tun-de-va, e-xa-men, o-clu-zi-e, sanc-tu-ar; b) alt-un-de-va, ex-a-men, o-clu-zi-e, san-ctu-ar; c) alt-un-de-va, e-xa-men, oc-lu-zi-e, san-ctu-ar; d) al-tun-de-va, ex-a-men, o-clu-zi-e, sanc-tu-ar. 27. Sunt corect despărțite în silabe toate cuvintele din seria: a) an-to-nim, fun-cți-o-nar, su-biect, și-fo-ni-er; b) an-to-nim, func-ți-o-nar, su-biect, și-fo-ni-er; c) an-to-nim, func-țio-nar, su-bi-ect, și-fo-nier; d) an-to-nim, fun-cți-o-nar, su-bi-ect, și-fo-ni-er. 28. Sunt corect despărțite în silabe toate cuvintele din seria: a) an-tar-ctic, ex-tem-po-ral, mon-stru, pan-a-ceu; b) ant-arc-tic, ex-tem-po-ral, mon-stru, pa-na-ceu; c) ant-arc-tic, ex-temp-o-ral, mons-tru, pa-na-ceu; d) an-tarc-tic, e-xtem-po-ral, mons-stru, pan-a-ceu. 29. Sunt corect despărțite în silabe toate cuvintele din seria: a) as-tu-pa, ex-tra-șco-lar, re-cor-dman, tran-sat-lan-tic; b) a-stu-pa, ex-tra-șco-lar, rec-ord-man, trans-at-lan-tic; c) as-tu-pa, e-xtra-șco-lar, re-cord-man, trans-at-lan-tic; d) as-tu-pa, ex-traș-co-lar, re-cord-man, tran-sa-tlan-tic. 30. Sunt corect despărțite în silabe toate cuvintele din seria: a) au-to-buz, in-e-dit, in-e-gal, de-plâ-nge; b) a-u-to-buz, i-ne-dit, i-ne-gal, de-plân-ge; c) au-to-buz, i-ne-dit, i-ne-gal, dep-lân-ge; d) a-u-to-buz, in-e-dit, in-e-gal, dep-lân-ge. 31. Este greșit despărțit în silabe un cuvânt din seria: a) ab-sorb-ți-e, cea-slov, geam-gi-ii, i-no-pi-nat; b) bac-te-ri-e, i-ne-fa-bil, con-struc-tor, a-nal-fa-bet; c) ge-nun-chi-e-ră, per-pe-tu-um, in-ex-o-ra-bil; d) cin-te-zoi, a-u-tum-nal, con-sti-tu-ți-e, lin-gvis-ti-că. 32. Este greșit despărțit în silabe un cuvânt din seria: a) gra-mo-fon, pleoa-pe, cro-a-zi-e-ră, go-la-ve-raj; b) de-spre, sub-strat, on-ctu-os, te-res-tru; c) pe-hli-van, sur-me-naj, a-nal-fa-bet, con-struc-ți-e; d) in-a-bor-da-bil, los-tri-ță, promp-ti-tu-di-ne, a-na-e-rob. 33. Este greșit despărțit în silabe un cuvânt din seria: a) lin-gvist, ghei-zer, bu-ies-tru, cam-pes-tru; b) e-xa-men, a-van-pre-mi-e-ră, pri-zo-nier, trans-si-be-ri-an; c) a-u-to-nom, par-că, de-ca-tlon, i-o-n-iz-ar-e, ve-ne-ra-bil; d) an-trax, pi-ro-teh-ni-e, e-xof-tal-mi-e, re-dun-dan-ță. 184

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

34. Este greșit despărțit în silabe un cuvânt din seria: a) cer-no-zi-om, bi-op-si-e, banc-no-tă, di-op-tri-e; b) a-trac-tiv, a-xă, dis-tin-cți-e, e-xem-plu; c) ab-rupt, e-lu-ci-da, de-lin-cvent, co-ni-ac; d) ex-plo-zi-e, a-nar-hi-e, si-es-tă, pia-țe-tă. 35. Este greșit despărțit în silabe un cuvânt din seria: a) sfin-cșii, re-zo-lu-ți-e, tic-sit, pe-dia-tru; b) pe-cet-lu-i, o-ca-zi-o-nal, ma-chiaj, le-oai-că; c) gi-ros-cop, func-ți-o-nar, ex-tin-de-re, in-fa-i-li-bil; d) le-an-dru, mi-jloc, mo-no-clu, mau-so-leu. 36. Nu se pune punct după: a) titluri, simboluri chimice, fraze; b) propoziții, fraze, titluri; c) titluri, simboluri chimice, literele plăcuțelor de înmatriculare; d) simboluri chimice, abrevieri, titluri. 37. Semn de ortografie exclusiv este: a) cratima; b) apostroful; c) bara oblică; d) virgula. 38. În anumite contexte, pot fi semne de ortografie și: a) semnul exclamării, bara oblică, apostroful; b) apostroful, cratima, punctele de suspensie; c) punctul, bara oblică, linia de pauză; d) virgula, bara oblică, punctele de suspensie. 39. Sunt arhaisme toate cuvintele din seria: a) profet, vrăjitoare, magician, zmeu; b) samă, îmblă, nădragi, pătlăgele; c) hulub, păpușoi, cucuruz, școale; d) arnăut, slobod, ișlic, pașalâc. 40. Aparțin argoului toate cuvintele din seria: a) arividerci, bonjur, ciao, okei; b) proful, mate, profa, mișto; c) fifti-fifti, helo, mucles, gagiu; d) grație, madam, monșer, șucăr. 41. Rădăcina cuvântului pădurean este: a) păd; b) pădu; c) pădur; d) pădure. TESTE

185

42. Au sufixe diminutivale toate cuvintele din seria: a) bădișor, copilaș, sătuc, ursuleț; b) subțirel, drăguț, încetuc, uituc; c) jucăuș, brăduț, căsuță, căruț; d) cărticică, pătlăgică, arnică, furnică. 43. Sunt derivate cu sufixoide toate cuvintele din seria: a) poligon, peron, vagon, tampon; b) poligon, apeduct, viaduct, ortoped; c) erbivor, carnivor, conductor, respirator; d) biped, democrație, agricultor, ondulator. 44. C âte cuvinte sunt scrise corect în seria următoare? obiect, ieram, confluiență, inopinant, repercursiune, traversa, înnota, așează, subiect a) 3 cuvinte; b) 4 cuvinte; c) 5 cuvinte; d) 6 cuvinte. 45. C âte greșeli există în enunțul următor? A-i grije să fii atenta la toate și sămi aduni laudele ce ț-i sar cuvenii. a) 4; b) 5; c) 6; d) 7; e) 8. 46. În enunțul Porni Luceafărul. Creșteau/ În cer a lui aripe/ Și căi de mii de ani treceau/ În tot atâtea clipe există: a) 4 diftongi; b) 5 diftongi; c) 6 diftongi; d) 7 diftongi. 47. Câte greșeli există în enunțul Și s-așează toți la masă cum lis anii, cum li-i rangul,/ Lin vioarele răsună iară cobza ține hangul (exceptând cuvintele vioarele și iară, preferate de poet) a) două greșeli; b) trei greșeli; c) patru greșeli; d) cinci greșeli. 48. Nu pot fi semivocale sunetele marcate de toate literele din seria: a) a, e, u; b) o, e, i; c) e, ă, î; d) a, ă, î; e) a, â, e. 186

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

49. Au două variante corecte de despărțire în silabe toate cuvintele din seria: a) somnambul, triftong, sculptură; b) abrupt, despre, inedit, subaltern; c) monoclu, mausoleu, lingvist, giroscop; d) inedit, justițiabil, extindere, prosperitate. 50. Litera x se pronunță cs în cuvintele: a) complex; b) exact; c) extemporal; d) exemplu. 51. Există diftongi în toate cuvintele din seria: a) aripioară, mioară, floare, ghionoaie; b) îndoire, bunăoară, tigroaică, zmeoaică; c) coboară, poimâine, deodată, plouând; d) genial, ulcior, cauzal, leu. 52. Conțin diftongi ascendenți toate cuvintele din seria: a) dorea, brâu, auriu, pâine; b) creion, iarbă, iubire, rouă; c) vânătăi, leu, ardei, perdea; d) fierărie, înfiere, rafie, fiecare. 53. Conțin diftongi descendenți toate cuvintele din seria: a) mai, brâu, pâine, nou; b) leu, fiu, două, doi; c) cui, lăudau, flăcău, Ionel; d) iarnă, fiere, pâine, cazinou. 54. Este greșit accentuat un cuvânt din seria: a) abstráct, binóclu, coalíție, pediátru; b) bojdéucă, diagnóstic, emisféră, inerént; c) amnezíe, chintesénță, piúneză, triftóng; d) atlét, comuniúne, geografíe, jértfă. 55. Este greșit accentuat un cuvânt din seria: a) altundevá, exámen, oclúzie, sanctuár; b) antoním, funcționár, subiéct, șifoniér; c) antárctic, extemporál, mónstru, panacéu; d) astupá, extrașcolár, recordmán, transatlántic. 56. Este greșit accentuat un cuvânt din seria: a) analfabét, inabíl, subiectív, várstnic; b) autobúz, inedít, ínegal, deplấnge; c) absórbție, ceaslóv, geamgíii, inopinát; d) bactérie, inefábil, constrúctor, analfabét. TESTE

187

57. Este greșit accentuat un cuvânt din seria: a) genunchiéră, perpetuúm, inexorábil; b) cintezói, autumnál, constitúție, lingvístică; c) gramofón, pleoápe, croaziéră, golaveráj; d) déspre, substrát, onctuós, teréstru. 58. Este greșit accentuat un cuvânt din seria: a) pehliván, surmenáj, analfabét, constrúcție; b) inabordábil, lóstriță, promptitúdine, anaerób; c) lingvíst, ghéizer, buiéstru, campéstru; d) exámen, avanpremiéră, prizónier, transsiberián. 59. Este greșit accentuat un cuvânt din seria: a) autonóm, párcă, decatlón, ionizáre, venerábil; b) ántrax, pirotehníe, exoftalmíe, redundánță; c) cernozióm, bíopsie, bancnótă, dioptríe; d) atractív, áxă, distíncție, exémplu. 60. Este greșit accentuat un cuvânt din seria: a) abrúpt, elucidá, delincvént, coniác; b) explózie, anarhíe, siéstă, piațétă; c) sfíncșii, rezolúție, ticsít, pediátru; d) pecetluí, ocazionál, machíaj, leoáică. 61. Sunt corect ordonate alfabetic toate cuvintele din seria: a) pictor, pictură, piculină, pieton, poleit, polemică; b) grotă, grozav, grup, gulaș, guler, gutui, guvern; c) barcă, băț, belșug, bogat, brândușă, bucium; d) bej, cărămidă, elev, inimă, mereu, mandarină. 62. Sunt corect ordonate alfabetic toate cuvintele din seria: a) parcare, pahar, părere, scăriță, sângerare, treaptă; b) astupa, ansamblu, armonios, armată, artistic, arvună; c) aruncător, asiatic, astronomie, asupritor, așchie, atribuție. 63. Sunt corect ordonate alfabetic toate cuvintele din seria: a) bătrânicios, bătrânică, băutură, bildungsroman, bifurca, bogdaproste; b) fanariot, flămând, fitil, foarfece, feudalism, foame; c) glacial, gramatică, greutate, goliciune, gulie, gustos; d) îmbărbătare, împrăștiat, încălzire, încolonare, învățare, învingător. 64. Cuvântul Gheorghiță conține: a) două vocale, o semivocală, șase consoane; b) trei vocale, patru sunete ajutătoare, patru consoane; c) patru vocale, două sunete ajutătoare, cinci consoane; d) trei vocale, două sunete ajutătoare, patru consoane. 188

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

65. Cuvântul cherchelit conține: a) patru consoane; b) cinci consoane; c) șase consoane; d) șapte consoane. 66. Cuvântul anticonstituțional are accentul pe: a) prima silabă; b) a doua silabă; c) a șaptea silabă; d) a opta silabă. 67. Cuvântul reprezentanță are accentul pe: a) prima silabă; b) a doua silabă; c) a treia silabă; d) a patra silabă. 68. Numărul de sunete este egal cu numărul de litere în seria: a) casă, școală, proxim, salut; b) două, trecere, feroviar, exact; c) elemente, părinții, constructor, mausoleu; d) armistițiu, examen, iertare, pomi. 69. U este semivocală în toate cuvintele din seria: a) ceaun, iute, pueril, duet, muică; b) două, roua, rău, fiu, birou; c) stăteau, sau, lăudau, aur, coclauri; d) eu, uite, auriu, nou. 70. Alfabetul limbii române conține: a) 27 de litere; b) 29 de litere; c) 31 de litere; d) 33 de litere. 71. Au silabe deschise toate cuvintele din seria: a) cale, vale, glazură, prăvălie; b) simbol, petrol, canal, scandal; c) veșnicie, povestire, cvartet, pachet; d) nimereală, socotind, nimerind, socoteală. 72. C âte vocale în hiat există în enunțul: Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur.? (M. Eminescu). a) una; b) două; c) trei; d) patru. TESTE

189

73. Există dublete vocalice în toate cuvintele din seria: a) contraatac, supraaglomerat, real, tămădui; b) boreal, biologie, autumnal, înota; c) femeii, geamgiii, plopi, lupi; d) alee, idee, copii, fii, cooperare. 74. Există dublete consonantice în toate cuvintele din seria: a) acces, accident, înnoi, întuneca; b) Isaccea, pianissimo, accelerat, occident; c) hobby, watt, succes, gauss; maus; d) allegro, curriculum, curcuma, occipital. 75. Nu se despart la capăt de rând toate cuvintele din seria: a) ceas, dar, brâu, blanc; b) drum, plop, mamă, stol; c) armă, ion, dop, strop; d) struț, jder, parc, parcă. 76. Pot fi accentuate diferit toate cuvintele din seria: a) gingaș, firav, colonie, gene; b) poartă, soartă, intim, profesor; c) jilav, antic, trafic, penurie; d) gingaș, veselă, indigo, copii. 77. Poate primi și un accent secundar cuvântul: a) barbălată; b) braconier; c) bunăvoință; d) bunătate. 78. Suportă alternanțe fonetice în timpul flexiunii toate cuvintele din seria: a) oficiu, roșu, negru, părinte; b) floare, vagon, geană, dans; c) creion, carte, pix, plop; d) pană, barcă, negru, coadă. 79. Sunt corecte toate formele de plural din seria: a) rucsacuri, conacuri, catrene, poeme; b) rucsace, conace, vârteje, vlăstare; c) vlăstari, bareme, vârtejuri, hamace; d) coperți, sudalme, vârteje, ghișeuri; e) panouri, cadouri, ceaunuri, tunuri. 80. Conține numai substantive mobile seria: a) broască, rață, doctor, leu, profesor; b) gâscă, broască, bărbat, lup, tigru; c) vulpe, croitoreasă, preoteasă, alegere; d) ingineră, cotieră, liftieră, scrumieră. 190

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

81. Conține numai substantive epicene seria: a) decan, părinte, struț, cămilă, jder; b) călăuză, rândunică, graur, cămilă, conte; c) maior, casier, grănicer, trezorier, director; d) pescăruș, egretă, știucă, morun, purcel; e) albină, iepure, star, vip, gazelă. 82. Conține numai substantive colective seria: a) tineret, stol, lăstăriș, comună; b) grupă, regiune, armată, clasă; c) țară, mulțime, pâlc, grămadă; d) gașcă, stol, turmă, frunziș. 83. Conține numai substantive defective de singular seria: a) tăiței, ochelari, miere, fasole; b) câlți, icre, zori, moaște; c) făină, creveți, grâne, pâine; d) Carpați, Iași, mazăre, mofturi. 84. Sunt formate prin compunere toate cuvintele din seria: a) bunăvoință, dreptunghi, nedumerire, viță-de-vie; b) untdelemn, Baia Mare, floarea-soarelui, viță-de-vie; c) portdrapel, dreptunghi, coada-șoricelului, rea-credință; d) contrafăcut, untdelemn, dreptunghi, câine-lup. 85. Sunt defective de plural toate substantivele din seria: a) neică, sete, foame, cer; b) șah, bade, lapte, moș; c) argint, roi, zahăr, făină; d) sânge, aur, rachiu, cinste. 86. Sunt scrise corect toate cuvintele din seria: a) escavator, egzemă, renumerație, imbatabil; b) excavator, examen, înșală, greșeală; c) escavator, eczemă, înșeală, greșală; d) clujean, paleativ, ierbivor, ostatic. 87. Sunt sinonime cuvintele din seria: a) competență – pricepere; onest – cinstit; b) a deversa – a revărsa; a debuta – a începe; c) a impieta – a deranja; a migra – a umbla; d) indezirabil – necesar; vârtej – bulboacă. 88. Cuvântul fastidios înseamnă: a) cu fast, fastuos; b) fabulos; c) plictisitor; d) înșelător. TESTE

191

89. Cuvântul fortuit înseamnă: a) forțat; b) întâmplător; c) programat; d) fortificat. 90. Antonimul cuvântului profan este: a) credincios; b) necredincios; c) barbar; d) sacru. 91. Conține doar cuvinte polisemantice seria: a) picior, mână, gorun, pod; b) ochi, cap, colț, pod; c) apă, casă, ciot, furnică; d) gură, salcie, câmp, cot. 92. Nu fac parte din masa vocabularului cuvintele din seria: a) casă, elev, școală, mătușă; b) hrisov, pită, masă, cerc; c) arc, brad, cușmă, gară; d) păpușoi, scânteie, baniță, hulub. 93. Substantivul din enunțul: Fii atent, Ioane! are funcția sintactică de: a) subiect; b) complement direct; c) nu are funcție sintactică. 94. Substantivul din enunțul: O văd pe Ioana. are funcția de: a) complement indirect; b) complement direct; c) complement direct anticipat. 95. Substantivul din enunțul: Reușește datorită muncii sale. are funcția de: a) circumstanțial de mod în dativ; b) circumstanțial de scop în genitiv; c) circumstanțial instrumental în dativ; d) circumstanțial de mod în acuzativ; e) circumstanțial de cauză în dativ. 96. Există numai adjective invariabile în seria: a) feroce, gri, eficace, leoarcă; b) rapace, maro, galben, cumsecade; c) asemenea, sexy, palid, forte; d) sadea, gata, kaki, plin. 97. Au trei forme flexionare toate adjectivele din seria: a) adânc, larg, inocent; 192

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

b) pustiu, îngust, castaniu; c) adânc, larg, castaniu. 98. Au patru forme flexionare toate adjectivele din seria: a) bun, nimerit, limpede; b) frumos, albastru, dulce; c) greu, bun, acru. 99. Aparțin comparativului de superioritate toate adjectivele din seria: a) mai bun, mai rău, mai frumos, mai urât; b) mai vechi, mai nou, foarte nou, mai verde; c) mai puțin urât, mai puțin rău, mai puțin sărat. 100. Sunt incomparabile toate adjectivele din seria: a) rotund, minunat, splendid; b) mort, unic, ieftin; c) metalic, plăcut, final. 101. Există numai locuțiuni adjectivale în seria: a) iute de picior, pe de rost, în floarea vârstei; b) dat dracului, cu dare de mână, cu băgare de seamă; c) de treabă, fără rost, slab de înger. 102. În enunțurile: S-a făcut luntre și punte. Și-a luat lumea în cap. A pus-o de mămăligă. sensurile sunt: a) a înotat, s-a săturat, a pregătit masa; b) s-a străduit, a plecat, a încurcat-o; c) s-a eschivat, s-a certat cu toată lumea, s-a supărat; d) s-a prefăcut, a devenit arogant, a abandonat-o. 103. Câte cuvinte compuse există în enunțul următor? Astăzi plecăm de bunăvoie la Valea Viilor, să culegem coada-șoricelului și ciuboțica-cucului. a) 3; b) 4; c) 5; d) 6. 104. În enunțurile: Mihai este eminent. El pare consecvent. Ea este circumspectă, cuvintele subliniate au sensurile: a) capabil, corespunzător, atentă; b) deosebit, constant, bănuitoare; c) potrivit, încăpățânat, suspectă; d) nimerit, generos, neglijentă. 105. Antonimele cuvintelor a aboli, opulent, predecesor sunt, în ordine: a) a anula, oponent, cel dinainte; b) a decreta, sărac, urmaș; c) a goli, impertinent, înaintaș. TESTE

193

106. În seria de cuvinte romaniță, pojarniță, altoi, bădăran, cintezoi există: a) două diminutive, trei augmentative; b) două diminutive, două augmentative, un cuvânt compus; c) niciun diminutiv, niciun augmentativ, niciun cuvânt compus; d) trei cuvinte simple și două derivate. 107. Sunt paronime toate cuvintele din seria: a) pronume, prenume, eminent, iminent; b) orar, olar, emigra, imigra; c) vară, vază, vamă, masă. d) țară, pară, cară, vară. 108. Nu există derivate parasintetice în seria: a) pădure, consemn, bilanț; b) împădurire, consemnare, prefacere; c) bunăvoință, ascundere, prelucrare; d) oricând, bojdeucă, înfloritură. 109. Sunt scrise corect toate cuvintele din seria: a) cow-boy, adaos, muschetar, delincvent; b) spleen, cow-boy, Coșbuc, delicvent; c) năpraznic, eczemă, extremă, adaus; d) Coșbuc, muschetar, body-guard, pass-partout. 110. Antonimul cuvântului dezagreabil este: a) plăcut; b) groaznic; c) sălbatic; d) domestic. 111. Sunt neologisme toate cuvintele din seria: a) adiacent, permanent, rezident, repetent; b) complice, zodie, verdict, implica; c) imanent, altruist, conjunctură, viziune; d) rezident, ciment, concludent, occident. 112. Cuvântul elocvent înseamnă: a) adevărat; b) prezent; c) de pe loc; d) convingător. 113. Antonimele cuvintelor discordie, friabil, fortuit sunt, în ordine: a) înțelegere, călduros, forțat; b) armonie, dur, planificat; c) ceartă, congelabil, obligatoriu. 194

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

114. Precizați numărul cuvintelor obținute prin conversiune din enunțul: Înainte de venirea voastră, l-au iscodit toată ziua cu frumosul cine ar trebui să vă facă urarea. a) 1; b) 2; c) 3; d) 4. 115. Subordonatele din versurile: Ca să vad-un chip, se uită/ Cum aleargă apa-n cercuri. (M. Eminescu) sunt: a) circumstanțială de scop, circumstanțială de mod; b) circumstanțială de scop, completivă directă; c) circumstanțială de cauză, circumstanțială de scop; d) circumstanțială de scop, completivă prepozițională. 116. Antonimele cuvintelor onest, rezonabil, cert sunt: a) cinstit, neclar, sigur; b) necinstit, absurd, nesigur; c) josnic, mincinos, fals; d) lăudăros, de treabă, absent. 117. Sintagma subliniată din enunțul: Cel puțin a venit la timp. este: a) locuțiune adverbială fără funcție sintactică; b) locuțiune adjectivală, atribut adjectival; c) locuțiune verbală, circumstanțial de mod. 118. Cei doi i din versul: Că-ndărătu-i și nainte-i întuneric se arată. (M. Eminescu) sunt: a) atribute pronominale, pronume personale în genitiv; b) circumstanțiale de loc, pronume personale în dativ; c) complemente indirecte, pronume personale în dativ; d) circumstanțiale de loc, pronume personale în genitiv. 119. Secvența subliniată din enunțul: Părinții s-au sacrificat pentru ea. este: a) circumstanțial de scop, pronume posesiv în acuzativ; b) complement prepozițional, pronume personal în acuzativ; c) circumstanțial de cauză, pronume personal în acuzativ; d) circumstanțial de scop, pronume personal în acuzativ. 120. În enunțul Ne pronunțăm împotriva drogurilor. secvența subliniată este: a) cm – s., A; b) c. prep. – s., G; c) c. scop, – s., N; d) c. prep. – s., G. 121. În propoziția: Colegul meu, Ionel, nu a venit. cuvântul subliniat este: a) atr. s. – s., N; b) ap. – s., N; c) atr. s. – s., A; d) atr. adj., – s., N. TESTE

195

122. Cuvântul subliniat din propoziția: Acum și el se comportă așișderea înaintașilor lui. este: a) cm – s., D; b) cm – s., G; c) cm – s., A; d) ci – s., N. 123. În propoziția: S-a oprit la marginea pădurii. cuvântul subliniat este: a) cl – s., G; b) cl – s., A; c) cm – s., G; d) ct – s., A. 124. În propoziția: Elevii au reușit datorită priceperii lor. cuvântul subliniat este: a) cm – s., A; b) cm – s., D; c) instr. - s., D; d) ci – s., A. 125. În propoziția: Cu toții ne așteptăm la un premiu. cuvântul subliniat este: a) ci – s., A; b) cd – s., A; c) c. prep. – s., A; d) c. scop – s., A. 126. În propoziția: Acolo, lângă isvoară iarba pare de omăt. cuvântul subliniat este: a) cm – s., A; b) n. pred. – s., A; c) atr. s. – s., A; d) atr. s. – s., N. 127. În enunțul: Până să vii tu, s-au adunat la oameni, de nu mai încăpeau pe peron. cuvântul subliniat este: a) cl – s., A; b) subiect – s., N; c) ct – s., N; d) ci – s., A; e) c. prep. – s., A. 128. În propoziția: Ți-e foame? cuvintele subliniate sunt: a) Pn – (v. cop. + n. pred.); S – s.; b) Pv – v. pred.; S – s.; c) Pv – v. pred.; cd – s. 129. Cuvântul ea din enunțurile: Am uitat de ea. Ne gândim la ea. Am luptat pentru ea. Maria cântă ca ea. are, în ordine, funcțiile: a) c. prep., c. prep., c. scop, cm; b) ci, ci, cz, c. prep.; 196

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

c) c. prep., cm, c. scop, cm; d) ci, c. prep., cz, cm. 130. În propoziția: În locul ei aș fi plecat. cuvântul subliniat este: a) atr. pron. – pron., G; b) cond – pron., G; c) cl – adj. pron., D; d) c. prep. – s., A. 131. În propoziția: Prietenilor mei, lor, le-am spus totul. cuvântul subliniat este: a) ci – pron. pers.; b) ap. – pron. pers.; c) atr. apoz. – pron. pos.; d) atr. pron. – adj. pos. 132. În propoziția: Oprirea din dreptul lui n-a fost prea inspirată. cuvântul subliniat este: a) cl – pron. pers., A; b) c. prep. – pron. dem., G; c) atr. pron. – pron. pers., G; d) atr. adj. – adj. pron., A. 133. Valoarea morfologică a lui cum din textele următoare: Cum veniră, se făcură toți o apă și-un pământ. (M. Eminescu) De fapt, ar fi trebuit ca în toamnă, cum era un an bun, să se însoare și el ca orice flăcău. (Marin Preda) Cum învață băieții? Nu știu cum să-ți spun. este, pe rând: a) adv. mod, pron. rel., adv. rel., adv. m.; b) adv. rel., conj., adv. int., adv. rel.; c) pron. rel., conj., adv. int., adv. m. 134. Forma corectă a numeralului este: a) optisprezece; b) optusprezece; c) optâsprezece; d) opșpe; e) optăsprezece; f) optsprezece. 135. Forma articulată de plural a substantivului ou este: a) ouăle; b) ouălele; c) ouălelele. 136. Sunt corecte toate formele din seria: a) eu însumi/însămi; tu însăși; el/ea însuși/însăși; b) eu însumi/însămi; tu însuși/însăși; el/ea însăși; c) eu însumi/însămi; tu însuți/însăți; el/ea însuși/însăși; d) noi înșine; voi însăși; ei/ele însăși; e) nouă însăși, vouă însăși, lor însăși. TESTE

197

137. În propoziția: Elevii își pregătesc temele. cuvântul subliniat este: a) c. pos. – pron. refl.; b) ci – pron. pers.; c) ci – pron. refl.; d) atr. pron. – pron. pers. 138. Sunt corecte toate formele de singular – plural ale cuvintelor din seria: a) parapet – parapeți; afet – afeți; mofetă – mofete; b) parapet – parapeturi; afet – afeturi; mofet – mofeturi; c) parapete – parapeți; afet – afete; mofet – mofeți; d) parapet – parapete; afet – afeturi; mofetă – mofete. 139. În propoziția: Niculae Moromete era un personaj care se lupta întruna doar pentru sine., cuvântul subliniat este: a) c. scop – pron. refl.; b) c. scop – s.; c) cz – pron. pers.; d) cm – s. 140. În enunțul: Autoritățile au fost informate de pericolul pandemiei, ca atare au luat măsurile ce se impun., sintagma subliniată este: a) loc. prep. – cm; b) loc. adv. – ff; c) loc. conj. – ff; d) loc. conj. – cz. 141. În enunțul: E o chestiune atât de simplă, încât orișice copil o poate înțelege., cuvântul subliniat este: a) S – pron. nehot.; b) atr. adj. – adj. pron. rel.; c) atr. adj. – adj. pron. nehot.; d) S – adj. pron. dem. 142. În enunțul: Nu-și mai amintea foarte bine dacă atunci, imediat după ce s-a întors din delegație, a întrebat-o pe fată ceva., cuvântul subliniat este: a) c. prep. – pron. rel., A; b) S – s., N; c) cd – s., A; d) c. sec. – pron. nehot., A. 143. În enunțul: De fiecare dată când ieșim în oraș, mama ne întreabă ce fel de înghețată preferăm., sintagma subliniată este: a) cd – pron. rel.; b) atr. adj. – adj. pron. rel.; c) atr. pron. – adj. pron. dem.; d) atr. adj. – loc. pron. dem. 198

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

144. În fraza La această competiție de înot, organizatorii oferă un premiu consistent cui ajunge primul., cuvântul subliniat este: a) ci – pron. pers., D; b) S – pron. rel., D; c) S – pron. dem., N; d) ci – pron. dem., A. 145. În enunțul: Bărbatul știa că întorcându-se fără nicio agoniseală risca să rămână pe dinafară, dar ceea ce era mai important era că nici alții nu reușiseră mai mult., sintagma subliniată este: a) S – loc. pron. N; b) S – pron. rel. comp., N; c) cd – pron. dem., A; d) c. prep. – pron. rel., N. 146. În enunțul Dar ori de câte ori prindea o clipă liberă, trebuia să fie atentă prin cine își trimitea mesajele., cuvântul subliniat este: a) instr. – pron. rel., A; b) ci – pron. rel., A; c) c. prep. – pron. rel., A; d) cz – pron. pers., A; e) c. scop – adv. rel., A. 147. În enunțul: De fiecare dată după plecarea noastră, mama rămânea neclintită, pe loc, tăcută și uimită., cuvintele subliniate sunt, în ordine: a) cl, cl, cm, cm; b) n. pred., cl, cm, cm; c) cm, cl, n. pred., n. pred.; d) n. pred., cl, n. pred., n. pred. 148. În enunțul: Abia după plecarea trenului din gară și-a dat seama că trei băieți lipseau din formație., cuvântul subliniat este: a) ci – num., A; b) S – num., N; c) atr. adj. – num., N; d) atr. adv. – adv.; e) c. prep. – num., A. 149. În enunțul: A, va să zică nu știai că înainte de a pleca tu, în valiza a de sus n-a mai rămas niciun a., litera a are, în ordine, următoarele valori: a) interj., v. aux., adj. dem., prep., s.; b) interj., prep., art. dem., v. aux., s.; c) prep., v. aux., art. dem., v. aux., prep.; d) s., prep., pron. dem., prep., v. aux. 150. În enunțul: Se știa că celor ce întârzie li se trec absențele., cuvintele subliniate sunt: a) ci – pron. dem., D; S – pron. rel., N; b) ci – pron. semiind, D; S – pron. rel., N; TESTE

199

c) cd – pron. semiind, A; cd – pron. rel., A; d) c. prep. – pron. dem., A; S – pron. dem., A. 151. În enunțul: Poartă-te precum ți-e vorba., cuvintele subliniate sunt, în ordine: a) cd – pron. pers., A; atr. pron. – pron. pers. D; b) S – pron. pers., N; ci – pron. pers. N; c) cd – pron. refl., N; ci – pron pers., A. 152. În enunțul: Era din ce în ce mai agitat, unde vedea că vremea continua să se înrăutățească., cuvântul subliniat și propoziția din care face parte sunt: a) cl – adv. rel.; cl; b) ct – adv. t.; ct; c) circ .l. – adv.l; cl; d) conj. ff; cz. 153. În enunțul: Nu mai știau din cauza cui s-au rătăcit., cuvântul subliniat este: a) pron. rel., A – cd; b) pron. rel., A – cz; c) pron. rel., D, – atr. pron. 154. În enunțul: Spre ce tărâm mă duce soarta?, cuvântul subliniat este: a) pron. rel., A – atr. pron.; b) adj. int., A – atr.adj.; c) adj. rel., A – atr. adj.; d) pron. nehot., A – ci. 155. În enunțul: O astfel de poziție împotriva voastră e de neimaginat., cuvântul subliniat este: a) adj. pos., G – atr. adj.; b) pron. pos., A – atr. pron.; c) adj. pos., A – atr. adj.; d) pron. pers., G – atr. pron. 156. În ordine, cazurile și funcțiile sintactice ale cuvintelor subliniate din enunțurile: Nu-și mai vedea capul de treabă.; Se dădea cu capul de toți pereții.; Nu i se mai vedea decât capul.; Îl lovise în moalele capului., sunt: a) A – cd; A – ci; A – cd; A – cl; b) A – cd; A – ci; n – S; A – atr. s.; c) A – cd; A – c. prep.; N – S; G – cl; d) A – ci; A – c. prep.; A – c. prep.; G – atr. s. 157. În enunțul: Ia mai tăceți din gură, măi băieți!, subiectul este: a) băieți; b) subînțeles; c) neexprimat; d) inclus. 200

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

158. Verbul a fi este predicativ în propoziția: a) A fost ușor atins de elice. b) Mi-a fost ușor cu temele. c) A fost cu noi și el. d) Iată bucuria de a fi premiant. e) Nu știu să fi venit și el. f) Aș fi venit cu voi. 159. În versul: Și s-așază toți la masă, cum li-s anii, cum li-i rangul. (M. Eminescu) cuvintele subliniate sunt: a) n. pred. – adv. rel.; b) cm – adv. rel.; c) rel. – adv. rel.; d) cl – adv. loc. 160. Conține numai locuțiuni verbale seria: a) a face pe prostul, a aduce apă, a pune pe foc, a se pune pe scris; b) a face rost, a aduce aminte, a se pune de-a curmezișul, a băga de seamă; c) a da de veste, a da binețe, a da un premiu, a da de greu. 161. Conține numai locuțiuni adverbiale seria: a) de dimineață, ici-colo, pe de rost, vrând-nevrând; b) de ieri, cu nemiluita, din greu, de Doamne-ajută; c) din când în când, de prisos, în trecere, de odihnă. 162. Conține numai locuțiuni conjuncționale seria: a) ca și cum, în loc să, până ce, cum că; b) ca și când, cât și, măcar că, chiar dacă; c) măcar că, fără ca să, în afară să, în afară de. 163. Conține numai locuțiuni prepoziționale seria: a) privitor la, în loc de, în spatele, cu privire la, în ciuda; b) referitor la, în ceea ce privește, pe lângă că, în dreptul; c) cât despre, din afara, în loc să, în loc de. 164. Conține numai locuțiuni substantivale seria: a) băgător de seamă, scriitor de vagoane, port-drapel; b) bătaie de joc, bătaie de aripă, tragere de inimă; c) ținere de minte, băgare de seamă, punct de vedere; d) tragere de timp, punere de acord, punct de observație. 165. Cuvintele subliniate din enunțurile: E cald, e vară, apa e caldă, copii sunt veseli, alintați de valurile blânde. Toți sunt în apă., sunt: a) n. pred., S, n. pred., n. pred., n. pred.; b) n. pred., S, n. pred., Pv, cl; c) S, S, n. pred., Pv, cl; d) S, S, n. pred., n. pred., cl. TESTE

201

166. Formele de genitiv-dativ ale substantivelor Carmen și Maria sunt: a) la Carmen, Mariei; b) lui Carmen, Mariei; c) Carmenei, Mariei; d) lui Carmen, lui Maria. 167. Cuvântul subliniat din enunțul: „Băiatul al cărui ghiozdan s-a pierdut e supărat.” este: a) atr. pron. – adj. pron., G; b) atr. adj. – adj. dem., G; c) atr. adj. – adj. pron. rel., G; d) atr. pron. – pron. rel., G. 168. În propozițiile: 1. Mai e cineva pe aici?, 2. Cât e ceasul?, 3. Mai e până la ora opt., 4. E bine la soare., 5. Cine e el?, verbul a fi este predicativ în: a) 1, 3; b) 1, 2, 3; c) 1, 3, 4; d) 3, 4. 169. În enunțul următor există greșeli de ortografie și de punctuație: Vorbind despre Arghezii neam făcut o ideie m-ai clară despre cum se așează oameni de samă când scrie poeziii a) 6 ortografie, 3 punctuație; b) 5 ortografie, 4 punctuație; c) 9 ortografie, 3 punctuație; d) 4 ortografie, 5 punctuație. 170. În enunțul: Ai înțeles ce greșeală ai făcut., cuvântul subliniat este: a) atr. adj. – adj. pron. rel., A; b) atr. pron. – pron. rel., A; c) cd – pron. rel., A; d) cd – adj. rel., N. 171. În enunțul: Noi și părinții plecăm în vacanță., cuvântul subliniat este: a) S – s., N; b) circ. soc. – s., A; c) S – s. A. 172. În enunțul: Știe cineva ale cui sunt creioanele astea?, cuvântul subliniat este: a) cd – pron. int., G; b) n. pred. – pron. int., N; c) n. pred – pron. int., G; d) n. pred – pron. rel., G. 173. În enunțul: Să nu uiți despre cine e vorba., cuvântul subliniat este: a) c. prep. – pron. rel., A; 202

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

b) cd – pron. rel., A; c) ci – pron. rel., A. 174. În enunțul: Ai grijă cu cine stai de vorbă., cuvântul subliniat este: a) ci – pron. rel., D; b) circ. soc. – pron. rel., A; c) ci – pron. int., A; d) c. prep. – pron. rel., A. 175. În enunțul: Nu-mi mai purta de grijă., cuvântul subliniat este: a) ci – pron. refl., D; b) cd – pron. refl., A; c) cd – pron. pers., A; d) ci – pron. pers., D. 176. În enunțul: Îți dai seama de ceea ce ai făcut., cuvântul subliniat este: a) ci – pron. rel., A; b) cd – pron. rel., A; c) c. prep. – pron. rel., A. 177. În enunțul: Nu-și mai amintea de ceea ce era mai important., cuvântul subliniat este: a) S – pron. rel., N; b) S – pron. rel., A; c) ci – pron. rel., A; d) ci – pron. rel., N. 178. În enunțul: Rezolvarea mai rapidă a testului, înaintea altora, nu ne avantajează deloc., cuvântul subliniat este: a) atr. pron. – pron. nehot., G; b) ct – pron. nehot., A; c) ct – pron. nehot., G; d) atr. adj. – adj. pron. nehot., G. 179. În enunțul: Nu se pronunța niciodată contra regimului., cuvântul subliniat este: a) cm – s., A; b) cm – s., G; c) atr. s. – s., G; d) atr. adj. – adj. pron. 180. În enunțul: Stolurile treceau pe deasupra sa., cuvântul subliniat este: a) cl – pron. pos., G; b) cl – adj. pos., A; c) cm – pron. pos., A; d) cm – adj. pos., A. 181. În enunțul: A sosit momentul acordării de diplome participanților., cuvântul subliniat este: a) ci – s., D; b) ci – s., G; TESTE

203

c) atr. adj. – s., D; d) atr. s. – s., D. 182. În enunțul: Ți-ai făcut toate temele?, cuvântul subliniat este: a) atr. pron. – pron. pers., D; b) c. pos. – pron. pers., D; c) ci – pron. pers., D; d) ci – pron. refl., D. 183. În enunțul: Nu te potrivi lor., cuvântul subliniat este: a) ci – pron. pers., D; b) ci – pron. pers., G; c) ci – pron. pos., G; d) ci – pron. pos., D. 184. În enunțul: Mai știi datorită cărui fapt ai fost certat?, cuvântul subliniat este: a) atr. pron. – pron. rel., G; b) ci – pron. rel., G; c) atr. adj. – adj. pron., D; d) cd – pron. rel., G. 185. În enunțul: Nu prididea să răspundă multelor lui mesaje., cuvântul subliniat este: a) atr. adj. – adj. pron., G; b) atr. pron. – pron. pers., G; c) atr. pron. – pron. pos., G; d) atr. adj. – adj. pos., G. 186. În enunțul: Ce mi-i una, ce mi-i alta?, cuvântul subliniat este: a) ci – pron. pers., D; b) ci – pron. refl., D; c) n. pred. – pron. pers., D; d) ff – pron. pers., D. 187. În enunțul: Nu-mi vine a crede., cuvântul subliniat este: a) ci – pron. refl., D; b) ff – pron pers., D; c) ci – pron. pers., D. 188. În enunțul: Opoziția lui împotrivă-ne e de admirat., cuvântul subliniat este: a) atr. pron. – pron. pos., D; b) atr. adj. – adj. pron. pos., D; c) atr. pron. – pron. pers., A. 189. În enunțul: Ei sunt eroii despre ale căror isprăvi ți-am vorbit., cuvântul subliniat este: a) atr. pron. – pron. rel., G, b) atr. pron. – pron. rel., A; c) atr. adj. – adj. pron. rel., G; d) ci – pron. rel., G. 204

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

190. În enunțul: Am întârziat din cauza lui., cuvântul subliniat este: a) atr. pron. – pron. pers., G; b) cm – pron. pers., G; c) cz – pron. pos., G; d) cz – pron. pers. G. 191. În enunțul: Uită-te la tine cum arăți, cuvântul subliniat este: a) S – pron. pers., A; b) S – pron. refl., A; c) cd – pron. pers., A; d) cd – pron. refl., A. 192. În enunțul: „Aș vrea să mă adresez minunaților tăi colegi.” cuvântul subliniat este: a) atr. pron. – pron. pos., G; b) atr. adj. – adj. pos., D; c) atr. adj. – adj. pos., G; d) ci – pron. pos., G. 193. În enunțul: Nu l-am considerat niciodată de-ai noștri., cuvântul subliniat este: a) eps – pron. pos., A; b) cm – pron. pos., A; c) cd – pron. pos., G; d) n. pred. – pron. pers., A. 194. În enunțul: Ăsta-i omul de trecu ieri pe aici., cuvântul subliniat este: a) ff – prep., A; b) cd – pron. rel., A; c) S – pron. rel., N; d) S – prep., A. 195. În enunțul: Îl renegă propria sa mamă., cuvântul subliniat este: a) atr. adj. – adj. pron. pos., N; b) atr. pron. – pron. pos., N; c) atr. pron. – pron. pos., G; d) atr. adj. – adj. pron. pos., G. 196. În enunțul: Îl renegă propriul lui tată, cuvântul subliniat este: a) atr. adj. – adj. pron. pos., G; b) atr. pron. – pron. pos., G; c) atr. pron., – pron. pers., G. 197. În enunțul: Mi-a mulțumit din inimă., cuvântul subliniat este: a) ci – s., A; b) cm – s., A; c) c. prep. – s., A; d) cz – s., A. 198. În enunțul: Analizează și fă-ți o idee despre asta., cuvântul subliniat este: a) ci – pron. pers., D; b) ci – pron. refl., D; TESTE

205

c) S – pron. pers., N; d) S – pron. refl., N. 199. În enunțul: Am auzit-o cântând., cuvântul subliniat este: a) e.p.s. – v., ger.; b) cm – v. ger.; c) ct – v. ger.; d) cd – v. ger. 200. În enunțul: Cine știe pe unde ați umblat voi., cuvintele subliniate sunt: a) S – pron. rel. N + Pv + cl – adv.; b) propoz. cl; c) cl – loc. adv.; d) prop. S. 201. În enunțul: Cred că ea își va cumpăra o tabletă., cuvântul subliniat este: a) ci – pron. pers., D; b) ci – pron. refl., D; c) cd – pron. refl., D; d) c. scop – pron. refl., D. 202. În enunțul: M-aș bucura mult de reușita ta., cuvântul subliniat este: a) ci – s., A; b) c. prep. – s., A; c) cm – s., A; d) c. scop – s., A. 203. În enunțul: Ale căror fete sunt aceste panglici?, cuvântul subliniat este: a) atr. pron. – pron. int., G; b) atr. adj. – adj. int., G; c) atr. adj. – adj. rel., G; d) atr. pron. – pron. rel., G. 204. În enunțul: Ai nevoie de aprobarea alor tăi., cuvântul subliniat este: a) atr. pron. – pron. pos., G; b) atr. pron. – pron. pers., G; c) atr. adj. – adj. pron. pos., G; d) atr. adj. – adj. pron. pos., A. 205. În enunțul: Ar mai fi de mers vreo trei kilometri., cuvântul subliniat este: a) atr. v. – v. supin; b) n. pred. – v. supin; c) cd – v. supin; d) S – v. supin. 206. În enunțul: El este sportivul cel mai bun., cuvântul subliniat este: a) S – pron. dem., N; b) atr. adj. – adj. pron. dem., N; c) ff – marcă a superlativului; d) ff – art. dem. 206

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

207. În enunțul: Iată niște caiete în care n-am scris nimic., cuvântul subliniat este: a) cl – pron. rel., A; b) c. prep. – pron. rel., A; c) atr. pron. – pron. rel., A; d) atr. adj. – adj. pron. rel., A. 208. În enunțul: În fine, m-ai convins., cuvântul subliniat este: a) ff – loc. adv.; b) cm – loc. adv.; c) ct – loc. adv.; d) cm – adv. 209. În enunțul: Nu mai plec., cuvântul subliniat este: a) ct – adv.; b) cm – adv. m.; c) ff – adv. 210. În enunțul: Era cea mai pricepută., cuvântul subliniat este: a) atr. adv. – adv. m.; b) n. pred. – adv. m.; c) ff – adv., marcă a superlativului; d) cm – adv. m. 211. Subordonata din fraza: Nu-și imagina unde a plecat. este: a) cd; b) ci; c) cm. 212. Subordonata din fraza: O știi cum este ea. este: a) cm; b) pred. supl.; c) cd. 213. Subordonata din fraza: Îmi vine să plâng. este: a) S; b) cd; c) cm. 214. Subordonata din fraza: Trebuie să plec. este: a) cd; b) cm; c) ci; d) S. 215. Subordonata din fraza: Chiar să strigi, nu te aude. este: a) csv; b) cm; c) cond. TESTE

207

216. Subordonata din fraza: În ceea ce privește concursul, mai vedem. este: a) rel.; b) cd; c) ci. 217. Subordonata din fraza: Alerga cum putea. este: a) cl; b) ct; c) cm. 218. Subordonata din fraza: Lucrurile pe care mi le-ai relatat par adevărate. este: a) cd; b) atr.; c) ci. 219. Subordonata din fraza: Văzând că nu mai vine, a plecat. este: a) cm; b) atr; c) ct; d) cd. 220. Subordonata din fraza: Din cele ce i s-au spus, n-a înțeles prea multe. este: a) atr.; b) cd; c) ci. 221. Subordonata din fraza: A revenit după ce ai plecat tu. este: a) cd; b) ci; c) ct. 222. Subordonata din fraza: Cu cât a adunat, poate trăi o viață. este: a) ci; b) instr.; c) cm; d) atr. 223. Subordonatele din fraza: Obiceiul lor era că alegeau mereu ceea ce le plăcea. sunt, în ordine: a) atr.; cd; b) pred; cd; c) pred; S; d) S; cd. 224. Subordonatele din fraza: Desigur că va veni ori de câte ori poftește. sunt, în ordine: a) cd; ct; b) S; ct; c) pred; ct. 208

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

225. Subordonatele din fraza: Mă tem că vor pleca înainte să afle ce s-a hotărât în privința lor. sunt, în ordine: a) ci; cm; cd; b) c. prep.; ct; cd; c) cd; ct; ci; d) cd; cm; cd. 226. Subordonatele din fraza: Mi-am adus aminte de cum alergau cei mici când scăpau în curte. sunt, în ordine: a) ci; cm; b) cd; ct; c) c. prep.; ct. 227. Câte subordonate conține fraza: Își amintea foarte clar că după ce a plecat cel care se lăudase cu de toate, nimeni nu a mai dorit să spună ceva care l-ar fi putut atinge.? a) 4; b) 5; c) 6; d) 7. 228. Fraza: Desigur că mamei i-ar fi fost mult mai ușor să nu-l mai bage în seamă, dar se gândea ce s-ar fi întâmplat cu el dacă ea nu-l mai îngrijea. conține, în ordine: a) 2 pp; 4 sec.; b) 1 pp.; 5 sec.; c) 3 pp.; 3 sec. 229. În aceeași frază există: a) 2 S; 1 cond; b) 1 S; 1 cd; 1 ci; c) 1 sub; 1 cond; 1 ci. 230. În fraza: Atât de mult își dorise ursulețul acela,1/ încât și acum,2/ când era mare3/ și când ar fi trebuit4/ să se gândească la alte lucruri,5/ tresărea2/ dacă vedea vreo astfel de jucărie în mâna unei fetițe.”6/, propozițiile sunt, în ordine: a) 1 pp; 2 cons; 3 ct; 4 ct; 5 cd; 6 cond; b) 1 pp; 2 cm; 3 ct; 4 ct; 5 cd; 6 cz; c) 1 pp; 2 cons; 3 ct; 4 ct; 5 sb; 6 cond. 231. Câte propoziții conține fraza: Chiar dacă lucrurile nu s-au derulat așa cum și le imaginase, stăruia încă să meargă înainte, fără să-și pună problema dacă merită sau nu să se încăpățâneze.? a) 6; b) 7; c) 8. 232. În fraza: Nu știu/ dacă se temea/ sau nu de întuneric,/ dar știu/ că,/ ori de câte ori mă îndepărtam de el,/ începea/ să latre/ și să scâncească atât de disperat,/ de parcă s-ar fi aflat singur în univers/ și acel univers avea să se prăbușească./, există completive directe în număr de: TESTE

209

a) 1; b) 2; c) 3; d) 5. 233. În fraza: Ce pot/ să-ți mai spun/ e /că/ dacă n-ar exista acea speranță de lumină / despre care mi-ai vorbit,/ ar însemna/ că/ ceea ce se întâmplă în jurul nostru/ n-ar avea niciun sens./, există, pe lângă altele: a) 2 S; 2 pred; b) 1 S; 1 pred; c) 1 S; 2 pred; d) 2 S; 1 pred. 234. În fraza: La ce-ți mai trebuie cărțile/ pe care le cumperi,/ dacă nu le citești niciodată?/, elementele de relație au următoarele funcții sintactice, în ordine: a) c. scop; c. prep.; ff; b) c. prep.; cd; ff; c) ci; cd; ff; d) c. scop; cd; ff. 235. În fraza:„Viața își pierde eventualul ei farmec atunci când este scoasă din conținuturile ei firești. (Emil Cioran), cuvintele subliniate sunt, în ordine: a) atr. adj.; Pn; atr. adj.; b) atr. adv.; Pn; atr. pron.; c) atr. adj.; Pv; atr. pron. 236. În fraza: Amintirea nu spune mare lucru despre felul1/ cum arătam înaintea adevăratei Nașteri,2/ care abia avea să vină.3/ (Norman Manea), cuvintele subliniate sunt, în ordine: a) adv.; adv.; s., G; pron.; b) adv.; adv.; s., A; pron.; c) adv.; pron.; s., G; pron.; d) v.; pron.; s., G; pron. 237. În fraza: Adevărul e1/ că,2/ dacă se hotărăște cineva3/ să asiste la o sărbătoare națională așa de importantă,4/ trebuie2/ s-o ia de dimineață.5/ (I.L. Caragiale), propozițiile 2 și 5 sunt, în ordine: a) S; sub; b) pred; S; c) cm; cd; d) cm; S; e) pred; cd. 238. În fraza: Dacă m-ar întreba cineva de ce numesc o acțiune bună și alta rea, nu i-aș putea răspunde. (Emil Cioran), cuvintele subliniate sunt: a) S; S; cd; b) S; cd; cd; c) S; cd; S; d) S; S; S. 210

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

239. În fraza: Extraordinar nu e/ ce nu s-a făcut,/ ci ceea ce se credea/ că nu se poate face./ (N. Iorga), propozițiile sunt, în ordine: a) pp; pred; pred; cd; b) pp; S; S; S; c) pp; pred; pred; S; d) pp; S; S; cd. 240. În fraza: Cât voi fi dormit, nu știu, destul că, într-un târziu, mă deșteptai, sau cam așa ceva mi se păru că se întâmplase cu mine. (C. Hogaș), numărul de adverbe de orice fel este: a) 3; b) 4; c) 5; d) 6. 241. În fraza: Dar nici nu-i strica băiatului/ să mai umble prin lume, /să vază,/ să învețe/ și să se deprindă a fi om de capul lui./ (I. Slavici), subordonatele sunt: a) S; S; S; S; b) S; c. scop; c. scop; c. scop; c) S; c. scop; S; S. 242. În fraza: Nu reușeam/ să-i conving pe cei doi bătrâni/ care mă ascultau, sceptici și deprimați,/ că ar fi vorba de o despărțire temporară./ (Norman Manea), ultima propoziție este: a) cd; b) c. prep.; c) cm; d) cz. 243. În fraza: Dacă timpul n-ar fi ireversibil, n-aș regreta deloc să trăiesc în oricare epocă a istoriei, fiindcă niciuna nu e mai bună decât cealaltă. (Emil Cioran), cuvintele subliniate sunt, în ordine: a) adj.; prep.; conj.; pron.; b) adv.; adv.; conj.; pron.; c) adj.; prep.; conj.; pron.; d) adj; adv.; conj.; pron. 244. Câte locuțiuni de orice fel există în fraza: Dar fără îndoială/ că în cele din urmă s-ar fi întâmplat/ ceea ce s-a întâmplat,/ pentru că simțeam în mine o nemulțumire și-o căință/ ori de câte ori te părăseam./? (G. Călinescu) a) 2; b) 3; c) 4; d) niciuna. 245. În fraza: Ei știau că se îndopa cât zece, mai știau că îi place să vadă și pe alții mâncând, dar știau și că, dacă l-ar fi lăsat preoteasa, ar fi dat de mâncare oricui i-ar fi bătut în poartă. (Camil Petrescu), cuvintele subliniate sunt, în ordine: a) cm; cm; ci; TESTE

211

b) cm; cd; ci; c) cm; eps; S; d) cm; eps; cd. 246. În fraza: Fiind el un om cu cap sănătos care răzbate totul, era firesc ca acolo unde nu înțelegea, vina să fi fost a celuilalt care vorbea sau scria. (G. Călinescu), există nume predicative: a) 1; b) 2; c) 3; d) 4; e) niciunul. 247. În fraza: Dacă Achim are să stea toată vara la București, înseamnă că el va tunde oile și cine știe ce are să facă cu lâna. (M. Preda), există: a) 4 propoziții; b) 5 propoziții; c) 6 propoziții; d) 7 propoziții. 248. În fraza: De trei zile, de când ai picat aicea, am stat și te-am lăsat să vorbești și să te frămânți, ca să mă lămuresc. (Cezar Petrescu), există, între altele: a) 2 cm; b) 2 cd; c) 2 c. prep.; d) 2 c. scop. 249. În fraza: Bucuria nu trebuie justificată, deoarece ea este o stare atât de pură și de generoasă, încât orice elogiu este inutil. (Emil Cioran), cuvintele subliniate sunt, în ordine: a) S; n. pred.; atr.; n. pred.; b) S; cd; atr.; n. pred.; c) cd; cd; atr.; cm; d) S; cd; atr.; cm. 250. În fraza: Camionul care ne aducea în 1945 la Fălticeni, unde rămăseseră rudele ferite de deportare, nu se oprise, însă, în dreptul parcului, la chioșcul unde se vindeau cândva bilete spre Paradis. (Norman Manea), cuvintele subliniate sunt, în ordine: a) S; S; cl; S; atr.; b) S; atr.; cl; S; atr.; c) S; S; cl; cd; atr.; d) S; atr.; cl; cd; atr. 251. În fraza: Bălosu se așeză ca și în seara trecută pe cealaltă stănoagă,1/ dar de astă dată nu zise nimic,2/ așteptă3/ să înceapă vecinul vorba,4/ fiindcă nu era plăcut5/ să ți se strige în gura mare6/ că ai datorii7/ și8/ cum Bălosu avea de gând9/ să-l întrebe din nou despre locul de casă10/ nu voia8/ să lase11/ să se creadă12/ că îl urmărește pe vecin la strâmtoare.13/ (M. Preda), există propoziții subiective: 212

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

a) 2; b) 3; c) 4; d) 5. 252. În fraza: În cele din urmă mama înțelese/ că era un copil/ care creștea greu/ și începu/ să-i ghicească sufletul prin ochii ei mari/ care adesea luceau de spaimă în fața acestei lumi necruțătoare/ care cerea de la ea parcă prea mult și prea de timpuriu/ s-o cunoască./ (M. Preda), există completive directe: a) 2; b) 3; c) 4. 253. În fraza: A te retrage este, desigur, cel mai ușor lucru și dacă el a considerat că trebuie să se retragă, a făcut foarte bine fiindcă s-a scutit pe sine de greșeli mai grave și pe alții de consecințele acestor greșeli. (M. Preda), există subordonate: a) 4; b) 5; c) 6. 254. În fraza: În clasă e dascăl și, în același timp, școlar și, cum e greu să te amesteci în viața copiilor fără să stârnești uimire și gălăgie, Creangă găsește pricini, simulând necesitatea pedagogică. (G. Călinescu), a doua propoziție principală este: a) și, cum e greu; b) și să te amesteci; c) și fără să stârnești uimire și gălăgie; d) și Creangă găsește pricini, simulând necesitatea pedagogică. 255. În fraza: Om învățat e întâi cine nu știe nimic, al doilea cine știe ceva și se miră el singur, al treilea cel care, știind ceva, nu se mai miră; și pe lângă aceștia toți, trece și obraznicul care și-a dat osteneala să știe multe lucruri și n-o spune nimănui. (N. Iorga), propozițiile sunt în număr de: a) 8; b) 9; c) 10; d) 12. 256. În același text există și propoziții subiective în număr de: a) 2; b) 3; c) 4. 257. În fraza: Și/ chiar dac-ar fi/ să fie minunea minunilor/ ca să răzbești printre ele,/ nici prin gând să nu-ți poată trece/ că o să ajungi până la împărăteasă,/ care se află-n culmea culmilor,/ unde pân-acum nici un muritor n-a mai fost./ (I. Slavici), subordonatele sunt, în ordine: a) csv.; S; cons.; S; atr.; atr.; b) csv.; cd; cons.; cd; atr.; cl; TESTE

213

c) cond; S; cm; atr.; atr.; d) csv.; cd; c. scop; atr.; atr. 258. În fraza: Dacă el îndrăznea1/ însemna2/ că el știa ceva3/ care ei nu știau4/ și înfrigurați5/ să afle acest ceva nou și nebănuit6/ care apăruse în mijlocul lor,7/ lăsară căruțele fără pază5/ și începură8/ să se apropie din toate părțile.9/ (M. Preda), propozițiile 1, 3, 5 și 6 sunt, în ordine: a) cond; cd; princ.; cz; b) S; pred; princ.; c. scop; c) S; pred; princ.; c. prep.; d) cond; cd; princ.; ci. 259. În fraza: Și totuși, multă vreme încă, trecătorul ce s-ar fi mânecat pe drumul larg și drept, ce pleacă de la foișorul înfipt în inima târgului și taie de-a curmezișul spre gară, ar fi văzut, de cum se crăpa de ziuă și la ceas hotărât, pe un bătrân, ce stătea gârbov și neclintit pe o bancă așezată la întâmplare. (C. Hogaș), în interiorul propoziției principale sunt intercalate propoziții în număr de: a) 1; b) 2; c) 3; d) 4. 260. În fraza: Am arătat și altă dată1/ că2/ cine vorbește,3/ o face pentru a-și împărtăși gândurile, sentimentele și reprezentările, dorințele sau hotărârile,2/ dar că în același timp comunicările sale năzuiesc4/ să atingă o sferă anumită a semenilor5/ care întrebuințează același sistem de simboluri lingvistice.6/ (T. Vianu), propoziția 5 este: a) cd; b) c. scop; c) c. prep.; d) cz. 261. În fraza: Lângă lacul/ care-n tremur somnoros și lin se bate,/ Vezi o masă mare-ntinsă cu făclii prealuminate,/ Căci din patru părți a lumii împărați și-mpărătese/ Au venit/ ca să serbeze nunta gingașei mirese./ (M. Eminescu), cuvintele subliniate sunt, în ordine: a) prep.; s.; pron.; adv.; b) adv.; s.; pron.; adv.: c) adv.; s.; pron.; adj. 262. Precizați câte completive directe există în fraza: Știa/ că n-are să iasă,/ că trebuia/ să vină seri de-a rândul la poarta ei/ pentru ca ea să aibă timp/ să se gândească/ și abia după mai multe seri din acestea ea să iasă în sfârșit/ și să-i spună / – să-i dea de înțeles – / că s-a gândit la el/ și îi place,/ sau s-a gândit/ și n-o lasă maică-sa./ (M. Preda): a) 3; b) 4; c) 5; d) 6. 214

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

263. În aceeași frază, propoziția „– să-i dea de înțeles –” este: a) inc.; b) ap.; c) cd; d) c. scop. 264. Precizați numărul propozițiilor și al circumstanțialelor de loc din fraza: Drumul ce trebuia să ținem se încovoia ca un șarpe pe după stâncile care ne împrejmuiau mersul, și se părea că nu e bătut decât de urmele sălbatice ale fiarelor, din firea cărora și noi parcă împrumutasem ceva; atât ajunsesem de ușori și de îndemânatici, atât de bine învățase piciorul nostru a-și mlădia talpa pe unghiul ascuțit al pietrelor și a se înțepeni temeinic acolo, unde un alt picior nedeprins ar fi tremurat și n-ar fi năzuit să înfrunte un lunecuș primejdios. (C. Hogaș): a) 12; 2; b) 11; 1; c) 10; 3; d) 11; 2. 265. Precizați numărul completivelor directe din fraza: Când fu/ să se desprindă de mare,/ când de mult ar fi trebuit/ să fie un disc deasupra apelor,/ se subție și mai mult în partea de jos/ și se transformă într-o ventuză, menținând astfel mai departe contactul cu imensitatea lichidă/ din care ieșise,/ și pe care voia parcă/ să o tragă după el./ (Geo Bogza): a) 1; b) 2; c) 3; d) 4. 266. Precizați, în ordine, felul propozițiilor 2, 3, 5, 6 din textul: Și1/ de-ai fi fost lăsat,2/ prin lume Să treci ca orice om de rând,3/ Ce lesne-ai fi pus frâu durerii Și răzvrătitului tău gând!1/ Dar ți-a fost dat4/ să fii deasupra Acestor inimi seci și strâmte,5/ Și tu să-nduri toată durerea6/ Pe care lumea n-o mai simte.7/ (Al. Vlahuță) a) cond; ci; S; S; b) cond; cm; S; S; c) cond; cd; cd; cd. 267. Precizați câte circumstanțiale cauzale există în fraza: Auzisem eu din oameni, că dacă vrei să nu te muște câinii și să te lese în pace, cum îi vezi că sar la tine, să te tupilezi jos la pământ și să-i lași să te latre cât le place fără să te urnești din loc, căci ei bat cât bat, și de la o vreme te părăsesc și se duc. (I. Creangă): a) 2; b) 3; TESTE

215

c) 4; d) 5. 268. În aceeași frază, propoziția „cum îi vezi ” este: a) cm; b) ct; c) cd; d) cond. 269. În fraza: Meșteșugul șarlatanului e/ să-ți vorbească de alt lucru,/ până n-ai înțeles bine cel dintâi. (N. Iorga), cuvintele subliniate sunt, în ordine: a) v. pred; loc. s.; b) v. aux.; loc. adv.; c) v. cop.; loc. num.; d) v. cop. loc. adj. 270. Cuvintele subliniate din fraza: Și/ fiindcă românul zice/ că nu e nicăieri mai bine ca în satul lui,/ Păcală se întoarse și el în satul lui,/ și începu/ cum încep toți oamenii/ care n-au nimic,/ adecă făcu/ ce făcu/ de-și agonisi o vițelușă/ și o trimise la pășune la izlazul satului.”/ (I. Slavici), sunt, în ordine: a) conj.; conj.; conj.; conj.; conj.; b) adv.; conj.; conj.; pron.; conj.; c) conj.; adv.; pron.; conj.; conj.; d) conj.; adv.; conj.; pron.; conj. 271. Precizați câte propoziții intercalate există în fraza: Și fiindcă Pisicuța ar fi fost în stare să zmulgă priponul și să se ia după mine, apoi mă dusei și dezrădăcinând din munte o stâncă uriașă ce-mi căzu la îndemână, o răsturnai peste capătul priponului ieșit afară din pământ. (C. Hogaș): a) 1; b) 2; c) 3; d) 4. 272. În fraza: Crengile copacului au fost făcute numai pentru paserile cerului,1/ și deci să nu se mire ursul2/ când ele se sfarmă3/ și-l lasă4/ să cadă.5/ (N. Iorga), propozițiile 2 și 5 sunt, în ordine: a) pp; c. prep.; b) ct; cm; c) ct; cd; d) cd; cm. 273. În fraza: Și / când a ajuns acasă/ era foarte vesel,/ încât nu știa baba lui/ ce l-a găsit,/ de-i așa de cu chef,/ cum nu mai fusese de multă vreme./ (I. Creangă), cuvintele subliniate sunt în ordine: a) conj.; adv.; conj.; pron.; conj.; adv.; b) conj.; adv.; conj.; pron.; prep.; adv.; c) conj.; adv.; prep.; pron.; conj.; adv.; d) conj.; adv.; conj.; pron.; prep.; adv. 216

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

274. În fraza: Persida,/ chiar dacă n-ar fi fost/ cum era, în starea/ în care se afla,/ tot n-ar fi putut/ să treacă prin târg/ fără ca oamenii să se uite după ea./ (I. Slavici), există cel puțin: a) 1 csv; 1 pred.; 1 cm.; b) 1 csv; 2 cm; c) 1 cond; 1 pred; 1 S; d) 1 cond; 1 S; 1 cm. 275. În fraza: A doua zi, dimineața,/ când porțile/ ce străjuiau intrarea din câmp în ograda Floricicăi/ se închiseră, scrâșnind în urma mea cu neunse și hrentuite1 încheieturi de fer ruginit,/ mi se păru/ că ceva ascuțit mă înțeapă în suflet,/ sau că ceva greu și înalt îmi cade pe spate,/ și că răsună a sec din lumea aceasta tocmai în lumea cealaltă./ (C. Hogaș), există: a) 3 S; b) 3 pred; c) 3 cm; d) 3 cd. 276. Precizați câte propoziții din fraza următoare au subiectul exprimat: O babă,/ care părea/ că formase centrul grupului de femei,/ se sculase și ea,/ strângea repede/ nu știu ce/ și,/ pe cât îi îngăduiau bătrânele ei picioare,/ o luă și ea la fugă spre Neagra,/ își ridică fusta până la genunchi,/ intră în apă/ și, luptându‑se cu repeziciunea curentului, se silea/ să ajungă cât mai iute la malul celălalt./ (C. Hogaș): a) 4; b) 5; c) 6; d) 7. 277. În fraza: Când ai înțeles cu totul o carte,/ mai/ că ai fi vrednic/ s-o fi scris./ (N. Iorga), propozițiile subordonate sunt, în ordine: a) ct; S; cd; b) cond; S; cd; c) cond; S; c. prep.; d) ct; S; c. prep.. 278. În fraza: Dar te sfătuiesc ca un tată ce-ți sunt, că orișiunde te-i duce, să fii supusă, blajină și harnică; căci la casa mea tot ai dus-o cum ai dus-o, c-a mai fost și mila părintească la mijloc... dar prin străini Dumnezeu știe peste ce soi de sămânță de oameni îi da, și nu ți-or putea răbda câte ți-am răbdat noi. (I. Creangă), propoziția ... dar prin străini Dumnezeu știe... este: a) princ.; b) cz; c) cd.

1. hrentuit (reg.), stricat, prăbușit.

TESTE

217

279. Fraza: Când am sosit la Iași,/ cel dintâi gând al lui a fost/ să mă ducă la Copou și apoi la Socola,/ ca să-mi arate vederile/ ce se deschideau spre lunca Bahluiului,/ și să mă plimbe prin crângurile de prin pregiurime,/ ca să mă-ncânt și eu de frunzișul pișcat de brumă/ și să iau parte la plăcerea lui de a călca pe frunzele scuturate de vânt,/ care fâșie la tot pasul./ (I. Slavici), conține circumstanțiale de scop: a) 2; b) 3; c) 4; d) 5. 280. În fraza: Și de s-ar putea pe dânsa cineva ca să o prindă, Când cu ochii mari, sălbateci, se privește în oglindă, Subțiindu-și gura mică și chemându-se pe nume Și fiindu-și sie dragă cum nu-i este nime-n lume, Atunci el cu o privire nălucirea i-ar discoasă Cum că ea – frumoasa fată – a ghicit că e frumoasă. (M. Eminescu) numărul propozițiilor este: a) 4; b) 5; c) 6; d) 7. 281. În fraza: Se pare1/ că nimeni nu înțelegea2/ că hotărându-se în sfârșit plecarea lui Achim la București, însemna3/ că trebuia4/ să li se facă celor trei pe plac până la capăt,5/ să nu se mai atingă nimeni de oi6/ și7/ cum altceva n-aveau8/ ce vinde,9/ salcâmul trebuia tăiat;7/ mai ciudat era10/ că nici cei trei în cauză nu înțelegeau;11/ încât răspunsul lui Moromete12/ că a tăiat salcâmul13/ ca „să se mire proștii14/ nu era o batjocură întâmplătoare la adresa fiilor.”12/ (M. Preda), există cel puțin: a) 4 S; 2 intercalate; b) 5 S; 4 intercalate; c) 3 S; 3 intercalate; d) 4 S; 1 intercalată. 282. În fraza: Ceea ce poți/ să știi în privința asta/ e doar/ ce trebuie/ să fie faptul moral,/ care este în stăpânirea omului ca ființă gânditoare,/ dar nu înfăptuirea fizică,/ fiindcă aceasta poate fi,/ e drept,/ dar e numai o singură dată/ și deci nu se poate închipui dinainte./ (Camil Petrescu), propozițiile subiective sunt în număr de: a) 2; b) 3; c) 4; d) 5. 283. În fraza: Șovăise mult1/ dacă să mai vie și azi,2/ și până la urmă, convins3/ că dreptatea și logica sunt de partea lui,4/ nădăjduind3/ că ei în sfârșit au înțeles,5/ lăsase vorbă la cănțălaria comandei3/ că se duce6/ să vadă o fâneață,7/ pe care urma8/ s-o tocmească pentru cei șase cai ai companiei9/ și pornise totuși spre crângul acesta de lângă drumul Câmpinei.10/ (Camil Petrescu), există cel puțin: 218

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

a) 1 cz; 1 S; 1 cl; b) 1 cond; 1 cl; 1 S; c) 1 rel.; 1 S; 1. c. scop; d) 1 c. scop; 1 cd; 1 cd. 284. În fraza: Din păcate însă, omul aleargă după fericire/ și fuge de dureri/ și/ când întâlnește fericirea/ devine conștient de ea/ și încearcă prin toate mijloacele/ s-o păstreze,/ și/ când dă de suferință/ încearcă prin toate mijloacele/ s-o alunge./ (M. Preda), propozițiile principale sunt în număr de: a) 2; b) 3; c) 4; d) 5. 285. În fraza: Ceea ce îl uimise însă pe Țugurlan/ și îl făcuse/ să părăsească gândul de a-și mai bate joc de ei,/ era faptul/ că ei pluteau pe apa aceasta a lor cu atâta seninătate,/ încât era cu neputință/ să nu-ți dai seama/ că acest fel de a fi era de fapt bucuria și libertatea lor./ (M. Preda), subordonatele sunt, în ordine: a) S; S; cm; atr.; cons.; cd; ci; b) S; S; cd; atr.; cz; cons.; S; c. prep.; c) S; S; cm; atr.; cons.; S; ci; d) S; S; pred.; atr.; cons.; S; c. prep.. 286. Precizați numărul propozițiilor atributive din fraza: Trecuseră, ca o clipă, patru decenii, din după-amiaza/ când auzisem Vocea/ care era/ și nu era a mea,/ venind de peste tot și de nicăieri, asigurându-mă/ că nu sunt singur în univers/, cum credeam./ (Norman Manea): a) 2; b) 3; c) 4; d) 5. 287. Cuvintele subliniate din fraza: Fiecare trăim două, trei sau chiar patru vieţi deodată,/ Ne naştem,/ Doamne, atât de tineri, încât/ Din miile de vieţi posibile/ Nu ni se poate pretinde/ Să ştim alege doar una./(Ana Blandiana), sunt, în ordine: a) atr. adj; cd; n. pred; cd; b) cd; cd; n. pred; cd; c) ct; cd; cm; cd; d) atr. adj; ct; cm; cd. 288. În fraza: Neprihănit eterul doarme,/Văzduhul viu e de microbi,/ Poţi/ dacă vrei/ să nu te naşti,/Dar/ dacă eşti /te şi îngropi./ (Ana Blandiana), cuvintele subliniate sunt, în ordine: a) p.v.; S; cm; p.v.; b) p.v.; S; cd; v. cop.; c) p.v.; S; n. pred.; p.v. TESTE

219

289. În fraza: Ajunsese/ să prindă clipa exactă/ când desenul căpăta trei dimensiuni/ și se ridica atât de frumos deasupra mesei/ încât ți se părea/ că insectele și păsările sunt vii./ (Mircea Cărtărescu), propoziția a doua este: a) pred; b) cd; c) cm; d) ci. 290. În fraza: Nu se știe când și în ce fel se stabilise în familie că, decât să iasă toți în lume și să se facă de râs că sunt rău îmbrăcați, mai bine să iasă unul, bine îmbrăcat. (Marin Preda), propozițiile subordonate sunt, în ordine: a) 4 S; 2 opoz; 1 cz; b) 2 cd; 2 cz; 1 S; c) 2 cd; 1 ci; 1 cz; 1 S; d) 3 S; 2 cz; 1 cd. 291. În fraza: Tăcuți și triști se trec în taină, cu fruntea în pământ plecată, Și nicio mână către dânșii nu se întinde ca să-i rumpă, Căci fetele așa-s făcute, ca să le placă haina scumpă Și ei, sărmanii, n-au nimica, să poată-ademeni o fată. (D. Anghel), există cel puțin: a) 1 c. scop; 1 cm; cond; b) 1 cz; 1. c. scop; 1 cons.; c) 1 c. scop; 1 cm.; 1 cons.;* d) 1 cond; 1 cm; 1 cons. 292. Propozițiile condiționale din fraza: Îl chinuia însă sentimentul că totul s-a terminat, că se întoarce acasă, nevoit să-și afirme înfrângerea și chiar dacă ai lui nu-i vor pomeni niciodată de această perioadă, o vor ști, se vor gândi la ea și el va trebui totdeauna s-o evite cu grijă, s-o nege, să facă să se creadă că nici măcar n-a existat vreodată. (Al. Ivasiuc), sunt în număr de: a) 1; b) 2; c) 3; d) niciuna. 293. În fraza: Pascalopol mai făcu în curând o vizită bătrânului, îl asigură, când putură fi singuri o clipă, fiindcă Stănică nu-l slăbea, că depusese banii la bancă pe numele Otiliei. (G. Călinescu), ultima propoziție este: a) cd; b) ci; c) cz. 294. În fraza: Fătul meu, cartea, câtă a fost, ai învățat-o toată din scoarță până-n scoarță; acum, ca să te faci om pe deplin și voinic cu temei, precum se cade unui bărbat și, mai ales, unui fecior de împărat, toți de toate părțile îmi spun că trebuie să te duci lumea să o 220

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

colinzi, ca să încerci și să ispitești viața prin tine însuți, și să afli multe și mărunte ale lumei, care se vede în carte nu se pot scrie. (Al. Odobescu), există propoziții intercalate: a) 1; b) 2; c) 3; d) 4. 295. În fraza: Dacă tu știai problema astei vieți/1 cu care lupt,2/ Ai vedea3/ că am cuvinte4/ pana chiar să o fi rupt.5/ (M. Eminescu), ultima propoziție este: a) csv.; b) cons.; c) atr.; d) cz. 296. Numărul propozițiior atributive din fraza: Și iar se gândea la învoiala pe care o făcuse în strâmtorarea sa, la banii săi, la primejdiile ce-l împresurau, la iarna ce se apropia și la zilele bune pe care le avusese când nu avea nici porci la îngrășare, nici vaci cu lapte, nici căruță pe răzoare, nici cai sprinteni, nici bani bine numărați în ladă. (I. Slavici), este de: a) 2; b) 3; c) 4; d) 5. 297. Numărul circumstanțialelor de timp din fraza: Când auzeam noi pe moș Luca pomenind cu drag de casă și când mai vedeam cum rămân satele și locurile frumoase în urmă, și tot altele necunoscute se înfățoșază înainte-ne, supărarea noastră creștea la culme. (I. Creangă) este de: a) 1; b) 2; c) 3; d) 4. 298. În fraza: Cum tânărul nu se pronunțase încă1/ unde are de gând2/ să petreacă noaptea3/ și ca să nu-și închipuie4/ c-ar putea fi găzduit aici5/, Titu, îndemnat de dăscălița, prinse un prilej6/ și-1 sfătui7/ să tragă în Armadia la Augustin, un cărăuș foarte cumsecade8/, care are casă foarte bună9/ și n-o să-i ceară niciun ban10/ când îi va spune11/ că-i trimis de Herdelea.12/ (L. Rebreanu), propozițiile 1, 2, 4 și 10 sunt, în ordine: a) cz; c.rel.; c. scop; atr.: b) cm; cd; cm; atr.; c) ct; cd; c. scop; princ.; d) cz; ci; c. scop; princ. 299. În fraza: Chiar atunci/ când privești înmărmurit un cer cenușiu,/ senzația singurătății nu e atât de apăsătoare/ încât să amuțească gândul/ și să golească simțirea,/ fiindcă TESTE

221

palpitația naturii întreține un ritm de viață stăpânită/, care nu așteaptă decât o izbucnire la lumină./ (Emil Cioran), cuvintele subliniate sunt: a) cd; cd; cd; cd; b) S; cd; cd; cd; c) cd; cd; S; cd; d) cd; cd; cd; S. 300. Citește texul următor: N-am fost așa precum se spune Și nu sunt nici așa cum sunt – Nu sunt nici foc, Nici ploaie Și nici vânt!... Nu sunt nimic din ce-aș putea fi pe pământ... Nu sunt decât un strop de vorbe bune, Ce-aștept un cititor cinstit să mă răzbune Și să m-arate lumii cine sunt!... (I. Minulescu) Propozițiile din acest text sunt în număr de: a) 14; b) 13; c) 12; d) 11.

Notă: Răspunsurile validează una sau mai multe variante alternative, în funcție de percepția fiecărui receptor.

222

G R A M AT I C A L I M B I I R O M Â N E

Răspunsuri 1. d 2. a 3. b 4. d 5. b 6. c 7. c 8. c 9. b 10. b 11. c 12. d 13. c 14. a 15. a/b 16. b 17. d 18. a 19. c 20. c 21. d 22. a 23. c 24. a 25. b 26. a 27. b 28. b 29. d 30. b 31. a/c 32. a/b/c 33. b/c 34. a/b 35. a/b/d 36. c 37. b 38. c 39. d 40. b 41. c 42. a 43. b 44. a 45. d 46. b 47. d 48. d 49. b 50. a, c

51. c 52. b 53. a 54. c 55. b 56. b 57. a 58. d 59. c 60. d 61. c 62. c 63. d 64. d 65. b 66. a 67. b 68. c 69. b/c/d 70. c 71. a 72. a 73. d 74. b 75. a 76. c 77. a/c 78. d 79. c 80. a 81. a 82. d 83. b 84. b 85. d 86. b 87. a 88. c 89. b 90. d 91. b 92. a 93. c 94. b 95. c 96. a 97. c 98. c 99. a 100. a

101. 102. 103. 104. 105. 106. 107. 108. 109. 110. 111. 112. 113. 114. 115. 116. 117. 118. 119. 120. 121. 122. 123. 124. 125. 126. 127. 128. 129. 130. 131. 132. 133. 134. 135. 136. 137. 138. 139. 140. 141. 142. 143. 144. 145. 146. 147. 148. 149. 150.

c b c b b c d a a a c d b d d b a d d d b a a c c b b b a b b c b f a c a d a c c d b b b a a c b b

151. 152. 153. 154. 155. 156. 157. 158. 159. 160. 161. 162. 163. 164. 165. 166. 167. 168. 169. 170. 171. 172. 173. 174. 175. 176. 177. 178. 179. 180. 181. 182. 183. 184. 185. 186. 187. 188. 189. 190. 191. 192. 193. 194. 195. 196. 197. 198. 199. 200.

a d b b a c d a/c a b a a a c d b d a c b a c a d d b a a b a d a a c b d c a c d d b a c a c b b a c

201. 202. 203. 204. 205. 206. 207. 208. 209. 210. 211. 212. 213. 214. 215. 216. 217. 218. 219. 220. 221. 222. 223. 224. 225. 226. 227. 228. 229. 230. 231. 232. 233. 234. 235. 236. 237. 238. 239. 240. 241. 242. 243. 244. 245. 246. 247. 248. 249. 250.

b b b c d c a/b a c c a b a d a a c b d a c b b b b c b a a c c d a b c a b b b c a b d b c c a c/d a a

251. 252. 253. 254. 255. 256. 257. 258. 259. 260. 261. 262. 263. 264. 265. 266. 267. 268. 269. 270. 271. 272. 273. 274. 275. 276. 277. 278. 279. 280. 281. 282. 283. 284. 285. 286. 287. 288. 289. 290. 291. 292. 293. 294. 295. 296. 297. 298. 299. 300.

b b b d d b a c d c a d a a a a b b c c c a a a a b c/d b c c b b c d d b a c a a c d c c c c b a a a TESTE

223