Commented [122]: Pagina

Şi... sub peruca-i albă de zăpada palmelor, zâmbeşte lui , Timpului, vechiul peruchier şi se ascund sub pomul său Roditul palmier de note ori absenţe, ascunde Masca. Sunt aici, Copile, dar visul meu, altă Mască, e Masca Anilor din altă Clasă cu o Mare de Copii.

-Oare să vin? -Tu? Vii cu Masca ta de miere îndulcită şi faţa ta, a mea o altă Mască rămasă undeva-n zbârcita clasă cu o podea şi un zăvor al Măştii călătoare Dorul - Dor. Nu pot gândi cum Clasa are alte vise, cum din fereşti peste trecut, măşti ni se deschid pleoape de uşi. Dascăli de tot sau nu, cam duşi. -Da...duşi sub norul de cuvinte de copil, ascuns sub poala ta de-Apostol fredonând tiptil-tiptil. Te venerez! Tu, Masca mea de Dascăl în icoană, şi-ascult cu freamăt un ecou de goarnă, că mi-ai purtat spre verzi grădini Copilăria.Culeg acum din prefăcuta-ţi Mască doar un fulg. Zăpezi de altădat se scurg, iar al meu creştet va zâmbi, va zâmbi mereu. E grea. E caldă Masca ta. Acum eu sorb o picătură şi lacrime se-opresc. -Sunt la răspuns? Şi ce pot spune eu, Masca ta... mai dă-mi o mură-n gură. Şi picură-mi un strop de Bunătate, seminţe, măşti, cuvinte din cleştare. Să te ţin aproape-n minte, iar pe zăpezi de cretă din anii ce s-au scurs mai pune Masca ta şi-un tainic dar Îngenunchiat răspuns: -Sunt eu, Apostolul din vechi hrisoave smuls...

68

Prof. Oana Dragoș-Călin Liceul Teoretic Sebiș

Am ales să încep această lucrare ce are ca punct de plecare ideea de mască cu un citat aparținând lui Arthur Schopenhauer și preluat din opera literară Viaţa, amorul, moartea, Dorinţa de a muri, traducere de Constantin Pestreanu deoarece îl consider destul de cuprinzător în legătură cu tema propusă: ,,Sfârşitul vieţii se poate asemui cu sfârşitul unui bal mascat, atunci când se scot măştile. Aşa se vede cum au fost aceia cu care cineva a intrat în contact în cursul vieţii sale”. Prin urmare, este un moment sigur în care persoanele își dau jos masca purtată până atunci, chiar dacă la final și-o însușesc din nou.

Este cunoscut faptul că masca a apărut în vechime. Spre exemplu, în paleolitic, acestui obiect, care ascunde și dezvăluie în același timp, i s-a conferit o funcție rituală, apoi socială și politică. În cele din urmă, a trecut în carnaval. O lege din 1295 atestă Veneția drept centru de difuziune a măștii. A fost valorificată în teatrul antic, comedie și tragedie. Îndrăgostitul, flecarul, prostănacul, bătrânul fără minte erau tipuri de personaje îndrăgite în commedia dell’arte. În timp, masca devine periculoasă pentru că își creează în timp propria ei realitate, ca modalitate de „intrare” spre o altă lume, mască pe care purtătorul se dovedește incapabil să o gestioneze. În această situatie, omul este ,,înghițit” de mască, iar aceasta își arogă drepturi supreme, până ce persoana sucombă îndărătul cortinei și nimeni nu o mai poate resuscita. Putem afirma astfel că rolul măștii, mereu oscilant între revelare și ascundere, s-a eschivat el însuși din fața unei interpretări obiective, s-a acoperit de confuzie. Obișnuiti din vechime ca omul să se identifice cu masca lui, nimeni nu acceptă cu bucurie ideea că identificarea poate fi pierdută, mai ales că a avea chip înseamnă a-ți recunoaște apartenența, pe când a-l acoperi înseamnă a te dezice. Din perspectiva intimă, masca reprezintă o dublare a personalităţii. Masca apare acolo unde se instaurează un conflict interior, unde apare o discordanţă între esenţă şi aparenţă, fiind o

69

Commented [1134]: ,,Sfârşitul vieţii se poate asemui cu sfârşitul unui bal mascat, atunci când se scot măştile. Aşa se vede cum au fost aceia cu care cineva a intrat în contact în cursul vieţii sale”.