Commented [131]: Pagina

Pe lângă obiect decorativ folosit în anumite ritualuri şi ceremonii, masca a îndeplinit un rol şi în medicină populară. Din categoriile utilizate cu scop pozitiv făceau parte cea de lup –descântecele cu păr smuls din această mască erau folosite pentru întărirea copiilor bolnavi de epilepsie, de urs –femeile însărcinate îl atingeau pe “interpretul” ursului pentru a transmite fătului puterea animalului, de moş şi babă – din zdrenţele luate din aceste măşti se făceau bandaje pentru reumatici, de căluşari – se credea că prin jocul lor aveau puterea de a alungă boli îndelungate: bonavul era culcat pe jos, aceştia începeau să sară în jurul lui şi, la un moment dat al cântecului, știut de ei, aceştia îl călcau pe tot corpul de la cap până la călcâie, iar apoi îi şopteau ceva la ureche poruncind astfel bolii să îl părăsească, de cuci, precum şi maschetele de mână. Măştile utilizate în scopuri negative erau cele antropomorfe, pe care vrăjitoarele le confecţionau cu aproximaţie după chipul celui vizat - acestea erau maschete de faţă sau mădulare (de mâna, de picior sau sexuale). Erau modelate din ceară de albine şi, dacă era vorba de cap, i se introduceau câteva fire de păr ale persoanei vizate, iar dacă aveau legătură cu mâna sau piciorul resturi de unghie. După ce confecţionarea era gata, pe vatră se descânta invocând “venirea” modelelor pentru a cădea sub vrajă. Finalul descântecului aducea cu sine arderea figurinei pentru ca prin puterea focului vraja să nu poată fi desfăcută. Istoria şi tradiţia acestei forme de cultură continuă să fascineze şi în zilele noastre, festivalul de la Veneţia fiind o dovadă grăitoare în acest sens. Originile acestui carnaval se găsesc în două tradiţii antice: festivalul roman “Saturnalia” - sclavii şi cetăţenii liberi împânzeau oraşul, sărbătorind prin muzică şi dans sălbatic - şi Cultul lui Dionis - piesele de teatru şi procesiunile aveau rolul de a uni fiinţa umană cu natură într-o armonie superioară. Pentru a da poporului un timp pentru distracţie şi petrecere, veneţienii au reinterpretat cele două festivaluri antice, măştile folosite garantând anonimatul şi totodată “nivelarea” claselor sociale prin satirizare. Deşi a fost interzis de multe ori de-a lungul timpului, din anul 1979, de când a fost elaborat pentru prima dată un program ce implică locuitorii

103

103

insulei în festivităţi care să întoarcă carnavalul la grandoarea de odinioară, povestea continuă an de an cu acelaşi succes. Şi… ce e, până la urmă, masca?!? Simbolul trădat al unei identificări… Cea care opreşte timpul şi împietreşte un sentiment sau o emoţie… Un fel de portal dintr-o lume în alta… Cu mască sau fără mască?! Poart-o, dar FĂRĂ să se ştie…

Măștile de fier ale lui Nini

Prof. Teodor Miclăuș Liceul Tehnologic „Sava Brancovici” Ineu

In poezia stănesciană, masca ocupă un spațiu suficient de mare încât să atragă atenția criticii literare. Astfel, în 2011, Ion Pop a publicat volumul Nichita Stănescu - spațiul și măștile poeziei, sesizând că întreg lirismul lui Nichita este așezat sub semnul jocului și al măștii. Poezia stănesciană este o „strategie a instaurării semnului”, după cum a afirmat Ion Pop, o multiplicitate de tentative ale aproximării în expresie a unei realități virtuale aflate în mare măsură la dispoziția poetului, și nu subordonându-l.” Obiecte cosmice este un ciclu inedit de poezii al poetului Nichita Stanescu, apărut în volumul Alfa și publicat în 1967. Penultima poezie se intitulează Măștile de fier:

Plecăm încet, ne smulgem greu din iarbă, ca niște măști de fier, menite să dea tărie-acelui chip curgând pe vârstele iubirii, împlinite. Și lasă tu perdelele de arbori s-ascundă după ele-n urmă, mult, memoria mișcării, asasină, din care talpa-abia s-a smuls. Și lasă-n falsa ei schimbare, să bată ora-n tobe mari

104

Commented [1187]:

Şi… 104 ce e, până la urmă, masca?!? Simbolul trădat al unei identificări… Cea care opreşte timpul şi împietreşte un sentiment sau o emoţie… Un fel de portal dintr-o lume în alta…

Commented [1188]:

BIBLIOGRAFIE:

ROMULUS VULCĂNESCU Măştile populare, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970 Etnografia, ştiinţa culturii populare, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1966 LEOPOLD SCHMIDT Teatrul popular european, Paris, 1965 MIRCEA ELIADE, Sacru şi profan, Paris, 1967 DAN P.LUPAŞCU Medicina babelor, Bucureşti, 1889 IORGU IORDAN, Toponimia românească, Bucureşti, 1963

Commented [1189]: