Commented [124]: Pagina

măştii. Ne dorim un epic care nu e niciodată explicit, ci întotdeauna insinuat. Altfel spus, suntem conştienţi de faptul că apatenţele sunt înşelătoare şi vrem să vedem mai mult decât vede un personaj fictiv întro situaţie fictivă. În acest sens, Goffman afirmă că, în general, reprezentarea unei activităţi va varia într-o anumită măsură de la activitatea în sine şi, de asemenea, aceasta va fi reprezentată denaturat. Activitatea noastră e reprezentată astfel pentru că utilizăm măşti în jocurile sociale prin care ne protejăm integritatea. William Epson scrie că scopul vieţii nu se referă la înţelegerea lucrurilor, ci la menţinerea echilibrului şi protecţiei personale. Literatura, pe de o parte, imită astfel de jocuri de protecţie; pe de altă parte, distruge modele de echilibru pentru a construi noi structuri de intimitate umană. Acest ultim aspect e important cu precădere în poezie. Cititorul unui poem pătrunde textul şi îşi formează judecăţi ale subminării unor astfel de jocuri prin observarea culturii care e performată prin acel text. Pentru a putea accepta un act de revoltă, trebuie mai întâi să vedem structura rigidă pe care acesta intenţionează să o demaşte. În poezie, masca reprezintă atât jocurile sociale pe care le reconstruieşte un poem, cât şi actul său de subversiune. Masca poate fi definită ca un principiu în procesul construcţiei de identitate, care creează o unitate temporară, conştientă şi artificială între poetul implicit (eul interior) şi autorul real (eul exterior). Această unitate e realizată deoarece poetul real se metamorfozează în text într-o mască, în timp ce el face jocul de rol să devină explicit. Unitatea celor două euri e temporară, fiindcă există doar într-o creaţie sau secvenţă lirică; este conştientă, pentru că poetul subliniază atât identitatea, cât şi diferenţele între cele două euri; este artificială în sensul existenţei în artă. Masca e la fel de paradoxală precum atitudinea cititorului faţă de lirica măştilor şi monologurile dramatice. Complexitatea culturii pe care o exercită este evidentă doar prin acest paradox. După cum sugerează Glennis Byron, asemenea poeme au rolul de a expune poziţiile multiple şi conflctuale ale situării eului şi de a evidenţia modurile în care acest eu e produs de sisteme socioeconomice şi lingvistice variate.

74

Commented [1148]:

Goffman, Erving, The Presentation of Self in Everyday Life, London, Penguin, 1990, p. 72

Commented [1149]:

Bibliografie:

Byron, Glennis, Dramatic Monologue, New Critical Idiom ser. London, Routledge, 2003 Goffman, Erving, The Presentation of Self in Everyday Life, London, Penguin, 1990 Goffman, Erving, Stigma. Notes on the Management of Spoiled Identity, London, Penguin, 1990 Langbaum, Robert, The Poetry of Experience, London, Chatto and Windus, 1957 Raban, Jonathan, The Technique of Modern Fiction, London, Edward Arnold, 1968 Rader, Ralph W., The Dramatic Monologue and Related Lyric Forms, Critical Inquiry 3 (1976) Rimmon-Kenan, Shlomith, Narrative Fiction: Contemporary Poetics, London, Methuen, 1983

Commented [1150]:

Byron, Glennis, op. cit., p 135

74

Masca…o metaforă a exilului

Prof. dr. Dana Dughi Liceul Special „Sfânta Maria” Arad

De ce masca? De ce exil? Pentru început cred că ar fi necesare câteva delimitări terminologice. În limba greacă persona înseamnă mască, vine de la personajul pe care actorul îl interpreta și cu care până la final ajungea să se identifice. Carl Gustav Jung spune despre persona că „reprezintă un complex funcțional constituit din rațiuni de adaptare sau de comoditate necesară, dar care nu se identifică cu individualitatea”. Așadar putem spune că persona este un compromis între individ și societate. Exil vine din latinescul „exilium” şi înseamnă deportare, condamnare, proscriere, expatriere, expulzare. Sunt întâlnite diferite accepțiuni ale termenului de exil – exilat politic, refugiați, disidenți, emigranți. În literatură se preferă termenul de exil, diasporă, emigrație. În alte domenii este preferat termenul de refugiat. Exilul este umbra care l-a însoţit pe om în efemera sa existenţă, înstrăinare, suferinţă, destrămare și nu în ultimul rând mascare. Începând de la protopărinţii Adam şi Eva la marele poet latin Publius Ovidius Nasso şi până în zilele noastre. Din perspectivă biblică, problematica exilului îmbracă o complexitate aparte, deoarece textul scripturistic poate fi citit, analizat, explicat, înţeles şi criticat printr-o multitudine de abordări: teologică, socială, istorică, psihologică, filosofică, literară etc. Din perspectivă socială, istorică și politică putem aminti perioada în care a fost instaurată „bezna comunistă” peste țara noastră pentru un timp de 45 de ani. S-a instaurat o teroare de neimaginat, nocivă individului și societății. Lumea gândea un lucru, dar spunea altceva de frica unor posibile repercusiuni. În acea perioadă a fost necesară afișarea „măștii permanente”. A existat un fel de frică și înstrăinare, care, acutizânduse cu timpul, a ajuns a se confunda cu viață autentic sănătoasă

75

75

Commented [1151]: