Azi soarele răsare de la Bruxelles Ion Micuț

74 Vâlcealiterară • AnulII,nr.2 (4)

mă prăvălesc fără control pe cascada cât o limbă desălbăticiune înfometată, ajung în dreptul fostului zid transformat în cârciu- ma din drum. Aici se formase mai demult un gropan pecareabiaputeaisă-locolești. Aveam permanentsenzaţiacăvoirămâne cu o roatăfix între buzele lui umflate. Săfie câteva luni bune de când au început lucrările pe aleea din spatele blocului. Au nivelat terenul, au pavat trotuarele, dar încănuauturnatasfaltul.Oricum,e mult mai bine decât înainte. Semnalizez dreapta și intru. Trec de părculeţul pensionarilor și imediat aud tranc! Mașina își pierde echilibrul, mă lovesc de geam, nu știu ce se întâmplă. Reacţionez totuși, opresc motorul. Ne zdruncinăm, fiarele și cu mine. Speriată, dau să cobor să văd ce se întâmplă. Măopintesc în portierăcu umărul, nu reu- șesc să o deschid. Vreau să cobor geamul. Nimic. Mai apăs o dată, insistent. Nimic. Nu am decât să încerc ușa cealaltă. Aham. În timp ce deschid, un șuvoi de pietre ca un păcănit repetat se duce în adânc, mașinase răsucește în cealaltădirecţie în timp ce eu suntsmulsădinlăuntruși doar ţipătul meu rămâne deasupra tăind universul în două. Apuc să mai văd o roată atârnând undeva din ce în ce mai sus, din ce în ce mai de- parte. Alunec rapid pe un fir imaginar de bungee jumping, trec printr-un tunel fără lumină ori starea mea e întunericul. Mi se pare că se uită cineva dupămine prin ochiuldepisică, ba chiar că mai mulţi mă urmează, fiecare cu ţipătul lui, cu funia lui, cu potopullui,cuîntâmplarealui.Drumul în jos mi se pare nu numai vertiginos, dar și lichid. Nimeresc la o masăde douăpersoane. Se cântă lounge și jazz. La bar, câţiva bărbaţi discută aprins. Într-un colţ chicotesc fete dulcege. O mică scenă ro- tundă permite dansatorilor săserelaxeze. Cercuri de fum sunt trimise în spaţiu, dar sedezintegreazărapid.Sistemulde lumini expandează culori și forme pe pereţi și pe chipuri. Unele mi se par cunoscute. Altele reci. Câteva cam curioase. Din mulţime iese un tip cu o mină serioasă. Începe momentul poetic. Un fond muzical liric, ochii aţintiţi pe omul cu pălărie care ţine, artistic în mâini, o carte. Nicio respiraţie. Omul începe grav, ne înfiorăm. Românește. Cuvintele trec prin noi ca niște fulgere. Clare și sfâșie- toare. Poetul știe să dezlănţuie metafore. Poetul știe să pună accentul, punctul pe i, punctul. Rezonanţa cuvintelor mișcă aerul. Ne mișcă. Și palmele se lipesc două câte două, electrizate. Omul se înclină. Este mișcat și el. Totul se mișcă precum într-o fotografie mișcată. Omul dispare din faţa mea. Nu mai este nici barul, nici ringul de dans, dispar pe rând și ceilalţi, ca și când îi înghite sfârșitul de vară. S-au lichefiat și curg în adâncul minţii mele. Apoi, în continuă curgere, mă tre- zesc printre critici. Glaciali, cu privirea tăioasă și vorbele ca pietrele care m-au antrenat în cădere. Dacă privesc pe unde am venit, taverna este cât un licurici care se stinge rapid. În contradictoriu, binele și răul. Totul se bazează pe contrarii. Și încontrări. Situaţia se zguduie. Cad și mai jos, printre îngeri. Aceștia lucrează la construcţia omului de azi. Niciunul nu stăcu aripile subraţ. Aerul lor este unul curat. Ordine, respect, cumpătare. Cu aripile lorfragilereușescsăridicecaracterede oţel.Credeţicădegeaba spunînţelepţii că buturuga mică răstoarnă carul mare?! Dedesubt, m-am trezit în faţa lui Dumnezeu. Dedesubt, Dumnezeu gândește. Face o mutare și creează. Posibilităţi, niveluri. Politica este că nu poţiaveaacces

Vâlcealiterară • AnulII,nr.2 (4) 75

oriunde. Ca să fii pe pământ de exemplu, trebuie să fii măcar administrator.Alpro-priei vieţi. Măîntreb acum, de aici de foarte de jos, pământul este cerul lui Dumnezeu? Uită-te în sus și observă curcubeiele care circulă cu viteză luminică. Soarele se ridică precum o navetă spaţială la bordul căreia păsările conduc misiunea. Nici nu știţi ce frumos se simte de aici, din culisele lui Dumnezeu. Iar el cioplește chipuri, le pune ochi și inimă și le dă vin din butia Lui și și pâine din grâul Lui. Ne invită la spectacol. Sforile. Chipurile. Mâinile Lui... Fiecare ia rolul pe care Acesta i-l dă. O scenă-i lumea!

zeiiarareorimaiîngăduiecâteo speranțăși totuși un gând tenor dă startul lăcustelor de cristal pentruevadareapersonală negestionămreflexeîntârziate lacapătulceruluisăvârșimrealități defuncte minunatăsalvare a vidului inert picăturile de apă înșurubeazăcurcubeul înpoeziicaniște păpădii nutragețiînorbicugloanțeoarbe amprenteleBrailleprivescvina înconjurătoare nu sunt decât remușcarea ce-și plimbă un ceva prinaltcineva

dămcărțilepefațăatuncicânduniversul exerseazăpoți umple o coalăde hârtie?! sufletulmeuștiecândsă plece al tău știe când săvină

76 Vâlcealiterară • AnulII,nr.2 (4)

haidesăne-nțelegem trăimlibertateafotografiată fărăaaveaniciceamaimică încredere în statuile ce respiră cuvinte interzise

oceanelesughițădupăceîn cârciuma din Odessa tristețea ascunsă printreabsinturiseci ascultănaivăfragmentedeRahmaninov

ostaredezgârienori apunelaintersecțiacustradaceloromiedemagnolii înflorite din bun simț măcaroclipăsănealtoimfricadea evada odatăcu primăverile întârziate rechizitoriul propriei beții departedeparfumulatâtorlocuriabsente

odronălegatădevene se înalțăca un zmeu desprinsdeadevărul fragmentar căruia nu i-ai fost martor

scriechiromanția poeziei cu liniile de tramvai

înmânastângăunpumndenuci

dacănum-aifiiubit umbrelenecoaptenus-arfiașezat docile în pocal

celpuțintreipremonițiiauluat-ola fugărateu intermediar pescaraevoluției continue a unei singure lumi cefrumoasănebunie confecționatăpesubdriblinguri artificiale divide chiar numerele prime prinsemnul renașterii săne rotim

cadervișiiplutitori săne rotim poateeultimadată cândnemotivămdepărtarea

Vâlcealiterară • AnulII,nr.2 (4)

eu crâng tu copac șiparalele îmbrățișate

îți scriu peste distanțe trunchiate în mână cu un râu mare albastru vâslesc până în Piața San Marco

parfumularogantal mărgăritarilor alunecă-n gol prinochifărăcornee

paginile albe își cautământuirea maisusdegenunchievârful peniţei nu vreau sămai strig citește-mă puțin mai târziu sting veioza daradormculuminaaprinsă Dumnezeunuaplecatîncăîn cealaltăemisferă

erameu opasăredeargint erai tu oliniște vorbitoare eram eu obufnițădelut erai tu lupuldin sânge eram eu balerinacomplotândpepoanteinegale

numai formă să nu fii de ce m-ai scrie? viitorul meu s-a sfârșit de mult tueștitraducereadupăamiezii dincolo de care poetul este o doică crescând cuvântul

Primăria comunei Bârsești a afișat mai multe anunțuri pe ușile celor cinci bufete din satul Brusturi format din 43 de locu- ințe, prin care cetățenii erau anunțați că în ziua de 16 iunie, la ora doisprezece, se vordistribuipachetecu ajutoarele primite de la Uniunea Europeană persoanelor nevoiașe și cu graveproblemedesănătate. Ajutoarele se vor preda direct beneficia- rilor pe bază de semnături, astfel că toți trebuie să fie prezenți. Acțiunea se va ține la bufetul Rădulescu, care are o curte încă- pătoare, unde putea avea loc și camionul.

La data stabilită, încă de la ora opt, deja se aflau în fața localului peste șaizeci de persoane care stăteau pe marginea șan- țului, unii pe bordura podului și mulți în picioare pe mijlocul drumului.

Când a venit patronul și a deschis porțile din față, câțiva l-au rugat să-i lase