Dan Mitrache

98 Vâlcealiterară • AnulII,nr.2 (4)

Șiplânge-nochidurerea,șiviațaeofrunză Ce-osuflă-nmarevânturișifloriînglastremor! Afarăvine iarna și inima e vie, Casă-țialintnesomnulîndorurișiîn gând, Atât de obosită, eu calc pe anotimpuri Înziuaceanefastăcândrozele-sabis!

îmbătrânesc,Doamne, peacesttărâminterurban al feminității și al masculinității!... și nu înțeleg te iubesc-ul cotidian, balast între iubire,pasiuneoriură, rostit de silicoane roșii înlimbadelemnatastaturiicool.

inima mi-a rămas mult prea tânără pentru anii mei de plumb. știu,suntdemodată!... port în ea o iubire nepământeană, ascunsăînatriulcaldalliveziicu cireși.

se însereazăpe strada mea. am o umbrăimensă, înveșmântatăîntristețea pură aochiuluidesângecare-miudă grădina; și o dezmierd în razele amurgului pânăcânddevineolunădeculoare violet, ascunsă-n mansarda cu vise.

șitotușiamvârstaperfectă; este cea a macilor înfloriți aiurea în toamna vieții. clipelemi-audevenitatâtdespecialeșide prețioase. înțelegi, iubitule? îmisavurezefemerulalbastru cași-unultimmoftdinainteaînghețuluicuaternar.

bărbatulîmișopteșteparcădintr-unalt spațiu: iubito, au înflorit macii! așami-amimaginatfericireauncâmpdemacipictațipesâniităi.

voceaeternuluidinspațiulinterstelarstrigă sfârșită: oameni, aprindeți lumina din simfonia iubirii, asfințităîn do minor într-o inimăde mac!

firește,maitârziuvăvarămânedin toate doar un ocrucer…

Vâlcealiterară • AnulII,nr.2 (4)

În termeni simpli, Luanida a plecat, aprivitlumeavulturește,alțiiar putea spu- ne viperește, nu mai răvășește priviri, în cazul fericit, nu-și mailoveșteșefulatunci când vrea să o caracalizeze, între slinoșii noilor instituții, babanii balonului. V-am cunoscut, ce bine, pe L și pe E., psihologul, prietenii Dumneavoastră... Chiar dacă nu vă mai văd, a rămas ousia, urma, pentru ce va mai fi... În balon murise cineva, nu de mult... Așa era timpul lui, al existenței, sub neîncetatde fascinantul zâmbet, al neatingerii, corespondent la el, cu mângă- ierea lexemelor, și afirmația Luanidei, ca o concluzie decantată și fulgurantă, ca o felie pentru viață și arvună pentru Griana... Luanida stabilise lucrurile, după câteva întâlniri. Chiar dacă nu ne mai întâlnim, sunt fericită pentru fișele de lectură, pe care le-am metamorfozat, mă exprim științific, nu? Am să revin după ce am învătat, ca să vă pun întrebări. Am să vă las discuția cu prietenul meu, sub formăde mesaj, iar când zeii văbruftuluiesc, săle povestiți și lor, șoc, șoc... Profesorul își tot căuta tratatele, să se ordoneze, să nu fie mai savant decât ele, nici nu știe dacă sunt eu sau nu acolo. Plimba un cuvânt, o structură,uncontext,osintagmă,casămi explice fericirea întrebării... Fericirea libertății de-a nu rămâne într-o colivie... S-ar putea întâmpla și altceva,cumspuitu, să-mifuresufletul, iubibilule, oricum i l-aș da, dacă nu i lamdat,numaicădomnul profesor nu are voie să-l primească, de- cât așa, colo-colere, colui, cultum... să-l grădinăreascăadică... Altfel cum ar mai hrăni porumbeii de pe vila vecinului, care se așază înainte pe pavelele de la castelul Grianei, situat peste drum de unde merge el, ca să-l îndemne să intre în curte, pentru energia spirituală, cum spune Bergson, și să nu plece alandala, să încerce avalanșele de pe Buila, nu are nici mașină, nici vârsta pentru asta.. și, mai bine ar înțelege de la început, nu mai târziu, că, dacă lasă o pasăre frumoasă, frumoasă, să-și facă cuib pe terasalui,răpitoareleîidistrugcuibul,îi omoară puii, și frumoasa depresivă, pasă- rea acum, dacă vrea să zboare dincuib,săseapere,să-șiaperepuii,se lovesc de pere- ții sculptați în stilul Mariei de Brâncoveanu și mor, apoi se poatetăvăli,decumîlseacădurerea... și poate lăsa câinele vecinilor, superb exemplar, să treacă din cameră în cameră, să o caute pe G., să îmblânzească fiecare perete construit deea,cuvarmito- logic,de dincolo de munte, stâmpărat din varnita lui Culică, în tainița lui Gică, să n-o găsească, să se așeze pe terasă, să rumege silabele discutând cu cerul, alt cer.. și că lupul alearga dansând muzical, aproape nu atinge pământul, numaicăprietenullui nuestedecâtom, iar omul mai are o șansă, prietenul lui este Dumnezeu... (În termeni simpli, Luanida a plecat, a privit lumea vulturește, alții ar putea spune viperește, nu mai răvășește priviri, în cazul fericit, nu-și mai loveste șeful atuncicândvreasă