Întâmplarea nu e mai veche decât memoria mea Ottilia Ardeleanu

68 Vâlcealiterară • AnulII,nr.2 (4)

poeticăa unui real în care noi cei aflați încă pe plaiurile mioritice, de cele mai multe ori ne facem că nu-l observăm, ori și mai rău: unii dintre semenii noștri se așază la masa acestui real mârșav. În multe din poemele acestei cărțiaflămotensiune lăuntricădusăla extreme, tensiune pe care poetul o tempereazănupentrufaptul căaceasta ar putea pune în pericol ființa poetică, cifiindcăloialitateașicumpătarea aduc echilibrul necesar în surprinderea unor efecte din prezent, dar și anticiparea altora din viitor, întrucât nu se știe cum ancestralitatea îl va determina pe poet să pună în evidență și mai mult arhitectura poemului său indiferent de manierele abordate, ținând cont de gândirea poetu-lui care pendulează între limba română și limba germană. Chiar dacă poetul gândeș-te în limba românăatunci când scrie un poem în limba română, după atâția ani de existență în Germania, resorturile gândi-rii lui se diferențiază purtând amprenta spațialității în care poetul își desfășoară existența. Dacă melancolia pe care o întâl- nim adesea în poemele autorului nu este totdeauna aripa ocrotitoare a poeziei lui. Deși moartea nu este o teamăobsesivă în acest volum, poetului nu-i este

Parcăs-auterminat cuvintele, Doar pauza dintre ele -Note mute Scâncescînsine Adormindînpoalafrazelor Din portative. S-auterminat cuvintele Din fraze, Paralizate,mână-n mână, Cu notelecuvinte ale Poețilorcompozitori Șipictorideculorimânjite Pe albul pânzelor virgine. indiferent ce se întâmplă cu conștiința de sine. Cu o voce poetică riguroasă și bine timbrată, poetul își înnobilează multe poezii din acest volum cu o muzicalitate cuceritoare, astfel putem gândi la un flux poetic năvalnic dar liniștitor de a căruiexistențăsebucură atâtpoetulcâtși cititorul. Dincolo de demersurile impresio- nante pentru a face cunoscută poezia ro- mânească în spațiul cultural german prin traducerile sale, la Christian W. Schenk observăm că meditația este cea care aduce echilibrul în textul poetic. Timpul, duș- man sau prieten al existenței umane, peste capetele noastre își întinde frânghiile, Christian W. Schenk lăsându-ne să facem echilibristică poetică; un poet sensibil dar profund. Chiar dacă unele texte „lasă impresia” de simplitate, aceasta estedoaro aparențălăsatăla vedere de autor tocmai pentru a provoca cititorul la o lectură aprofundată și la descoperirea eului poe- tic. Cartea de față este un volum străbătut de amintirișidepremoniții,încaremulte întrebăripecarenilemaipunemîncă, își găsesc răspunsuri uneori direct, alteori grijuliu împachetate în metafore subtile.

Cuvinteleretrase-n catacombe De nepăsarea ființelor bipede Nuse-nțelegvorbesctonuri străine Perceperii celor ce-au înțeles Fraze, cuvine-acum neînțelese.

Ajungdoargesturispreanențelege În lumea dispărutelor cuvinte; Poeții scriu fărăcuvinte Compozitorii-sfărănote Iar pictorii orbiți de ne-nțelegeri Picteazăgrișine-nțeleșide ceilalți.

Vâlcealiterară • AnulII,nr.2 (4) 69

S-au terminat cuvintele alese Deîngeriităcutelor adâncuri; Compozitorii-s muți, Pictori-s orbi, Poețiis-au retras Toți peste Styx ÎnluntrealuiCaron!

Cândintruînpământpenibilpoate prind rădăcini, maiștii?! Stândînlinișteasupremă-mivoisorbi café aulait cu-npenibilversînmână, fărăbani de un bacșiș. Toată viața cu bacșișuri - date versului penibil -mi-a trecut, m-a petrecut; darcudoibanipușiîn palme ori plătesc cafeaua late, oridauliniștiibacșișulpentruversul meu penibil -și penibil suflăvântul...

pe mormântul meu penibil stăplângândunvers penibil, c-am plătit cafeaua late șin-amdatbacșiș tăcerii... Ce penibil, Ce penibil -Ah, penibilul tăcerii...

Din vinul de Burgund mai sorb ultimul strop dinamintireaacelortrecătoare valuri celegănaudoardoicopii neștiutori...

Șistropcu strop se-alintă gândul cănuregretnimicce-a fost, cicăregretdoar secundarul ce ticăind ne șterge urma lăsatăpe faleza albă aceloralbeurmendepărtate-și Bachus a murit de mult, fecioarele sau dus spre Roma păzind de-acum pe Capitol doar gâștele îmbătrânite...

Unde-aurămasaceicopiiuitați și de burgundul vin și de acele prime valuri?

Dragostefărăvacanță... am crezut naivitatea așternutăpeste noi... Lume-Lume,soroLumen-aiștiut derele-

buneți-aufostclipeleîncare noi zburdam pe o cărare făr’așticăeletrec și-n vacanțăne petrec dând amurgului binețe pânăcând,la bătrânețe...

Amuitat,șice-amuitat adevărul cel curat ne-atrezitfărădeveste: „ieriafost,azinumaieste...” numaiestecea fost și își caută adăpost încenuo sămaifie, astăzi însăo să-nvie doar regrete...

A plecat...

70 Vâlcealiterară • AnulII,nr.2 (4)

Frunze-nalbșifrunze-n negru... violetele s-au dus, în apus sălășluiește umbranegruluiapus–Alb imaculat trezește doar o clipă neclintireavioletelorapuse...

Frunze-nalbșifrunze-nnegru întregesc sublimul dus pe cărări imaculate al regretuluinespus, în suspine tresărite dintrepaginilegoale al albumului etern, fărăștireaclipelorcebat laopoartăferecată-n amintiri...

Totu-i van în armonie Cine doarme nici nu știe cumștiamdoarnoiodată cumcăvisulstăsăbată-n piua de apăvie totu-ivanînarmonie... Lumeaseprăvală-n lume și zdrobește și smucește totce-afost,sănumai fie... apăvie, apăvie.

Dormizvoarelesub munte, poate-și fac în vise roz, darrămânsănuadape fluviile însetate Noitrezițiînpatdefrunze așteptăm și așteptăm alizeele ce nu mai vin săne aminteascăvisul celvisat,deștieunde...

Lumeaseprăvală-n lume și zdrobește și smucește echilibrul plin de nume amintite doar de haos înaluiveșnicrepaos-

Totulsescufundă-nunde viitoare și fecunde, somnolente și rigide -

Somnolențeletrăiteînrepausulde haos…

Vâlcealiterară • AnulII,nr.2 (4)

A treia zi de când benzinăria este goală. Nu mă îngrijorez, deocamdată sem- nalizatorul de combustibil se luptă cu pro- pria scădere a nivelului de trai. Din radio ies ecouri reggae, bruiaje și păcănituri, se pare că m-am prins în plase energetice, cu cât mă apropiidevreunochidesalvare,cu atât există riscul să mă ating de pragul de zgomot ca de un fir electric și să-mi pierd auzul, să-mi ies din parametri. Ieri am încercat și la pompa de pe variantă. Același lucru. Nimeni nu preci- zează o cauză, dar efect există. Datul din umeri. Dacă în week-end angajaţii erau oarecum relaxaţi, astăzi mi se par niște viermi. Rod aerul până la mine și am impresia căam rămas eu mărul apetisant în zona lor de acţiune. Cheie, ambreiaj, acceleraţie, viteză. Virez, mă bag, sunt claxonată, primesc niște semne de care zic și eu că mă doare, nu precizez, și... Intru în perioada plictisitoare a zi-lei, unii îi spun scârbici, dar eu cred că de aici am putea umple câteva rezervoare de benzină pe lună. Sau de motorină,mărog, cevademersperoţi. Credcădinmomen-tulăstan-osămai consider nimic pe lume plictisitor, nici măcar talk-show-urile des- pre cum să faci lumea mai bună ori cum să preîntâmpini un proces de conștiinţă. Dacăși mâine va fi la fel?! Nu voi alimenta, nu voi avea cu ce să mă mai deplasez. Probabil voi ajunge la destinaţie. Și atât. Oamenii vor vedea cănumaisunt în apele mele, dar cum nici ei nu se mai scaldăîn apele lor, se vor face cănu observă, mă vor ignora. Voi merge mecanic spre birou, îmi voi lăsa, din reflex, poșeta, haina, pachetul. Voi porni calculatorul, voi deschide geamul, voi face cafeaua. Singurul lucru care mă va trezi va fi aerul dimineţii. De unde vine el mereu așa de curat,de ordonat,decaritabilcuplămânii noștri îndesaţi cu tutun, diplomat cu ae- rele noastre pe care le salută binevoitor?! Dejagândescdintr-oaltfelderealitate. Ea îmi dictează, iar eu memorez. Așadar, în primăfazăîmi iau concediul de odihnă. Dupăaceea, bag un medicaldouă, să zicem, dar nu o pot simula la infinit. Va trebuisămăîntorclamuncă. Șinuvoimai avea cu ce. Nu zic numai de mașina mea. Vor rămâne fără combustibil și micro- buzele și autobuzele și ia-mă nene. Sunt șaișpe kilometri până acolo. Alţii au și mai mult de parcurs. Analizez. Suntem un oraș de navetiști. Nu știu cum vine asta, dar de dimineaţă până seara, orașul e pustiu. Poate oricine să-l incendieze,să-lînece,săfacăun muzeu de buticuri în care vânză- toarele cu chipuri cerate stau cu mâinile în sân că n-au clienţi, ori de bodegi pline de lucrătoriidinturaatreiacareconfundă totul, de exemplu strada cu un antreu, apoi cine știe pe unde mai nimeresc tocmai când cântă cocoșii de la vilele din zona nouă, începând cu aceea a primarului pe care toată lumea o știe fiindcăareunsteag agitat în poartă.