O nouă carte a poetului Constantin Preda Gheorghe Smeoreanu

Vâlcealiterară • AnulII,nr.2 (4)

Editorial

De la o vreme, marele poet Constantin Preda, scrie o epopee despre boală, despre frica morții, desprenădejdea înDumnezeu.Esteun Jurnalpoeticsingu-larînistoriapoeziei românești și, probabil, universale, în care poetul, grav bolnav, își notează toate stările, de la diagnostic la fazele tratamentului, de la deznădejde la speranță. O parte a acestui Jurnal este cu- prinsă între coperțile cărții ”Biserica din picătura de mir”. Prefața și postfața sunt semnate de Gheorghe Smeoreanu.

Când a aflat că are o tumoră, iar după operație a aflat că tumora este malignă și a început chimioterapia, poetul ConstantinPredași-aintensificat scrisulși l-a ridicat la cel mai înalt nivel estetic de pânăacum. Am spus, în urmăcu doi, trei ani, că acest poet este unul dintre cei mai mari ai întregii istorii a literaturii române, însăacumtrebuiesăadaugcă nimeni înaintea sa nu a reușit să transfigureze în poezie absolut toate trăirile unei situații limită a vieții. Practic, tot ceea ce i se întâmplă omuluiînsituațiaboliiestetransformat în vers de o frumusețe perfectă. Există perfecțiune în artă? Se pare că da, ea apare atunci când pornești pe drumul fără întoarcere al sublimării tutu- ror clipelor, până la clipa finală. Dacă ar fi fost condamnat la ghilo- tină, Constantin Preda ar fi scris unpoem în scurtul timp în care cuțitul îl străbate din vârful mașinii până la gât.

Sunt convins că tratamentul își va face efectul, iar Constantin Preda va trăi mult timp de acum înainte, dar la fel de clar îmi este căacest om va scrie până în ultima secundă. Nu îmi aduc aminte ca vreun autor al lumii să fi încercat măcar ceva asemănător.

Așa a apărut cartea ”Învierea”, dar mâna lui Preda va mai semna multecărți. Pe Facebook, poetul spune:

6

Vâlcealiterară • AnulII,nr.2 (4) „singurulompecarel-ammințitamfostmereueu sunt un mare mincinos darsingurulompecarel-ammințitamfostmereu eu așa cum ploaia minte acelașicurcubeu suntunmaremincinos nu-milaslacrimilesămise usuce le mint căsunt singuralorcruce doar pe mine mămint coborîninimamea,oarbă șisimtcumunșarpeplăpândși duios culcă, în stânga și în dreapta, iarba doar pe mine mămint cândplângșiinimaasmirnă-mimiroase eu cred căinima mea e o bisericuță cubârnebătrâneșistresinide chiparoase doar pe mine mămint cândlaspământulsămă îngroape îmi spun căde fapt eonăluciredepleoape” Pun din nou întrebarea dacă există perfecțiune în artă. Până azi, răspunsul a fost negativ. Dar dacă arta de cea mai bunăcalitate este altoităcu viața din cele mai tragice clipe? În acest caz, vă rog să admiteți că valoarea se înalțăpânăla cer. Vă rog să admiteți, repet, că perfec- țiunea există și ea a fost atinsă de poetul Constantin Preda printr-un curajlafelde mare precum harul. Curajul de a scrie până când va muri despre cum murim toți. Un reportaj poetic unic în cultura

lumii.

Scriuacestarticoldintrei motive: 1. Pentru a fi de folos medicilor oncologi, care îl vor putea recomanda spre lecturăpacienților. 2. Pentru a fi util pacienților care suferă de cancer și urmează o cură de chimioterapie. 3.Pentru a omagia condiția umanăa creatorului. Lucrurilestauînfelulurmător: Poetul Constantin Preda a mers la medic și a aflat că are o tumoră cerebrală. I s-a recomandat o operație pe creier. În urma operației, tumora a fost extrasă dar s-a dovedit, la biopsie, că are o natură malignă. În această perioadă, poetul Constantin Preda urmează un tratament specific –chimioterapia. Ce a făcut Constantin Preda aflând că se află în această situație ? A plâns, s-a lamentat, a căzut la pat zicându-și că viața este nedreaptă cu el?Acedatnervosșis-a gândit cum își împarte agoniseala? Nicivorbădetoateacestea. Constantin Preda s-a apucat să scrie cu și mai multă patimă, ridicând nivelul

Vâlcealiterară • AnulII,nr.2 (4) 7

literaturii sale atât de sus încât nici nu îți vine săcrezi ochilor. Poet excepțional și înainte, după ce s-a îmbolnăvit grav, Constantin Preda a devenit unul dintre cei mai mari poeți români din toate timpurile. În această perioadă, omul acesta merge periodic la chimioterapie, își vede Dumnezeu cuminte de tratament, dar scrie cu o îndârjire și cu un har uluitor. Cititorii acestei rubrici sunt mai mult preocupați de viața politicăși mai puțin de poezie. Totuși, vă rog să citiți unul dintre poemele scrise de Constantin Preda chiar săptămâna trecută:

îți trebuie o mie de înfrângeri urmatedeîncăomare umilințăca dumnezeu să-ți pătrundăadânc în ființă întregcerul acolo în adânc să se jertfească pentru firul de țărână care ești pentru latura ta omenească îți trebuie o mie de umilințe urmatedeîncăo înfrângere pentru ca inima ta săîncetezesămai sângere amîntâlnitsălbăticiuniatâtdesfioase amîntâlnitoamenimairăidecâtniște jivine dar m-a apărat dumnezeu ascuns în fiecare icoanădin mine îțitrebuieatâteași-atâtea înfrângeri toatestrânsefrumosca-ntr-unbuchetde flori pe care să-l poarte în brațe mireasa pânălaaltarulbisericuțeidin nori îți trebuie o mie de înfrângeri urmate de încăo mare umilință ca dumnezeu săți pătrundăadânc în ființă Prin ce se deosebesc oamenii între ei? Evident, prin multe aspecte, dar cred că aspectul celmaiimportant este demni- tatea, iar vârful de demnitate care poate fi atins este demnitatea în fața morții. Confruntat cu ceea ce se cheamă o boală nemiloasă, poetul își accelerează, își intensifică menirea, talentul, ridicând poezia ca o pavăză în fața dispariției. Am început prin a spune că un motiv al scrierii acestui articol este să folosească pacienților bolnavi de cancer. Desigur, nu toți acești pacienți sunt artiști, nu toți au har de la Dumnezeusăcompunăoperede