16
Asociaţia Up Down membră a Federaţiei Sindrom Down din România
Tinerii cu sindrom Down - o resursă umană ce poate fi dezvoltată Maria Vîslan, Preşedinte ALDO - CET Băileşti
De-a lungul timpului pentru a înţelege şi a explica dizabilitatea s-au propus mai multe modele conceptuale, diferenţiate prin modul de abordare a problematicii dizabilităţii şi prin filozofia care stă la baza dezvoltării politicilor sociale. Astfel, au existat trei perioade caracterizate prin trei moduri diferite de abordare a dizabilităţii: 1. Perioada abordării medicale a handicapului caracterizată prin modelul medical al dizabilităţii care consideră dizabilitatea ca pe o problemă a persoanei, cauzată direct de boală, traumă sau altă stare de sănătate care necesită o îngrijire medicală, oferită ca tratament individual de către profesionisti. Managementul dizabilităţii are ca scop vindecarea sau adaptarea şi schimbarea comportamentului individului. Filozofia modelului este îngrijirea
www.sindromdown.ro
medicală care devine, în acest sens, subiectul principal, iar la nivel politic principalul răspuns este unul de modificare sau reformare a politicii de îngrijire medicală. 2. Perioada reabilitării comunitare caracterizată prin modelul social al dizabilităţii care consideră dizabilitatea ca fiind în principal, o problemă creată social şi o chestiune care ţine în primul rând de integrarea completă a individului în societate. Dizabilitatea nu este un atribut al unui individ, ci un complex de condiţii create de mediul social. Din această cauză, managementul acestei probleme necesită acţiune socială şi este responsabilitatea comună a întregii societăţi, în sensul producerii acelor schimbări de mediu necesare participării persoanelor cu dizabilităţi în toate domeniile vieţii sociale. Managementul dizabilităţii este aşadar o problemă de atitudine şi de ideologie, care implică o schimbare socială, ceea ce în termeni politici devine o problemă de drepturile omului. Filozofia acestui model se bazează pe principiul normalizării, care implică două procese la fel de importante: adaptarea persoanei cu dizabilităţi la mediu şi adaptarea mediului la nevoile persoanei cu dizabilităţi. 3. Perioada incluziunii sociale se caracterizează prin modelul biopsihosocial care integrează cele două modele opuse menţionate mai sus. Termenul de dizabilitate este utilizat pentru a desemna un fenomen multidimensional care rezultă din interacţiunea dintre oameni şi mediul lor fizic şi social. Dizabilitatea este produsă de interacţiunea dintre trăsăturile de sănătate şi factorii contextuali. Managementul integrării diverselor perspective ale funcţionării se realizează printr-o sinteză asupra tuturor perspectivelor sănătăţii din punct de vedere biologic, individual şi social. Filozofia incluziunii se bazează pe convingerea ca toţi oamenii sunt egali şi trebuie respectaţi şi valorizaţi. Persoanele cu dizabilităţi sunt cetăţeni cu drepturi egale, incluşi în comunitate şi serviciile obişnuite ale acesteia. Inluziunea înseamnă: a. Educaţie incluzivă – adică educarea copiilor cu dizabilităţi în şcolile pe care le-ar fi urmat dacă nu ar fi avut dizabilităţi; sprijinirea profesorilor din şcolile obişnuite în procesul instructiv-educativ; oferirea suportului şi serviciilor necesare elevilor cu dizabilităţi pentru a face faţă cerinţelor procesului instructiv-educativ. b. Angajare incluzivă – adică persoanele cu dizabilităţi pot beneficia de locuri de muncă obişnuite pe piaţa liberă a muncii; sprijinirea persoanelor pentru a face faţă sarcinilor de la locul de muncă, sprijinirea angajatorilor şi a colegilor de la locul de muncă. c. Comunitate incluzivă – adică educarea comunităţii pentru a înţelege şi accepta diferenţele, realizarea facilităţilor şi accesibilizărilor necesare; oferirea serviciilor şi suportului de care au nevoie persoanele cu dizabilitati şi familiile lor pentru a trăi în habitatul lor obişnuit; oferirea facilităţilor de locuire independentă pentru adulţii cu dizabilităţi. d. Servicii centrate pe persoană – adică proiectarea şi adaptarea serviciilor pe baza nevoilor individuale ale persoanei şi nu adaptarea persoanei la tipurile de servicii existente; aplicarea managementului biopsihosocial şi nu doar a managementului de caz.