Raportul meselor rotunde „actionam responsabil”

Responsabilitatea socială în România Probleme și soluții

Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă București, 2013

Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă

Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă

Responsabilitatea socială în România.

Probleme și soluții Raport cu privire la mesele rotunde desfășurate în perioada noiembrie 2012- iunie 2013

București, 2013

Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă

ECHIPA Coordonator și moderator

Rodica LUPU

Coordonator cercetare

Dana CÂRCOTĂ

Echipa

Logistică

Alina GHEORGHE, Cristina TOMA, Lucian HAINĂROȘIE, Raluca OURIAGHLI, Tincuța APĂTEANU Sorina OPREA

Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă

Europa 2020 reprezintă strategia UE de creştere economică pentru următorii zece ani. Într-o lume aflată în permanentă schimbare, UE doreşte să devină o economie inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii. Aceste trei priorităţi se sprijină reciproc şi sunt în măsură să ajute UE şi statele membre să obţină un nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă, de productivitate şi de coeziune socială. (José Manuel Barroso, Preşedintele Comisiei Europene) Deși Strategia Europa 2020 este o strategie de creștere economică, este important de reținut faptul că prioritățile gravitează în jurul ideii de sustenabilitate. UE are nevoie de o economie durabilă și favorabilă incluziunii, aceasta și pentru că o bună parte dintre problemele Europei sunt legate de dificultatea de a mai găsi punctul de echilibru între principiile asistenței sociale și nevoia de a genera valoare economică adăugată.

Problemele grave ale secolului 21 nu mai pot fi ignorate la niciun nivel. Somaj, sărăăcie, dispariția speciilor, poluare continuă, diminuarea resurselor, scăderea natalității, îmbătrânirea populației, discriminare, creșterea clivajului social, toate acestea sunt simptomele unor disfuncții sistemice care transcend spațiul românesc sau cel sud-est european, chiar dacă aici se manifestă mai dur decât în alte parți.

Criza economică ne-a ajutat să înțelegem mai repede și să prioritizăm în sfârșit rezolvarea, sau măcar atacarea, acestor probleme acute dincolo de tratarea simptomelor. Ne aflăm în plin proces de remodelare a mecanismelor de producere a plus-valorii, dar și de re-gândire a modului în care omul poate și chiar trebuie să se situeze în lume. De aici și amploarea dezbaterii globale despre responsabilitatea socială a organizațiilor.

O schimbare de anvergură necesară în comportamentul organizațiilor, și încă într-un orizont de timp foarte scurt (o generație), nu poate sa fie provocată sau stimulată decât acționând concertat, pe mai multe planuri și din multiple direcții. De aceea, este nevoie de măsuri clare la nivel național și supra-național, este necesară configurarea unui instrumentar bine pus la punct, un pachet care să conțină atât norme limitative, cât și stimulente, astfel încât schimbarea să se realizeze într-un ritm relativ susținut.

Oricât de legitimă este pretenția societății civile față de companii ca acestea să adopte un comportament responsabil, este mai mult ca sigur că numai niște beneficii clare, palpabile, pe care să le atragă un comportament responsabil, vor convinge companiile să facă schimbarea, mai ales în contextul actual, când condițiile de piață sunt deosebit de dure. Putem și să alegem să ne mulțumim cu vagi programe de CSR, care se rezumă la proiecte cu componentă filantropică sau parteneriate cu ONG-uri care fac treaba în locul companiilor, dar aceasta este accepțiunea slabă a termenului și, în fond, nu la aceasta se referă responsabilitatea socială a companiilor. Dacă vrem să responsabilizăm mai mult companiile și organizațiile în general, este necesar să le furnizăm argumente suficiente, argumente economice, nu statistici ale nevoilor sociale și de mediu.

Argumentele pot fi uneori constrângeri pe care le impune statul, pentru că o constrângere, fiind aplicată tuturor companiilor, este mai eficientă decât o solicitare amabilă, întrucât nu pune pe nimeni în situația de a fi dezavantajat față de competiție. Pe de altă parte argumentele pot fi și pozitive, sub forma unor stimulente acordate de stat, direct sau indirect, pentru diferite atitudini de responsabilitate din partea companiilor, de la punctaje suplimentare în achiziții publice, până la co-finanțări ale unor programe sau deduceri fiscale, dar și stimularea consumului produselor și serviciilor unor companii responsabile. De altfel, Comisia Europeană confirmă necesitatea unei abordări mai pragmatice prin noua strategie de CSR din 2011, care recomandă și statelor membre să își elaboreze propriile strategii și să acționeze pentru stimularea comportamentului responsabil al companiilor.

Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă

Este limpede că numai cu intervenția statului se vor obține schimbări importante și este perdant să continuăm discuția despre dezvoltare durabilă, sustenabilitate, responsabilitate socială, dacă statul nu se implica activ în acest proces și nu acționează hotărât pentru a provoca repoziționarea necesară a mediului de afaceri și a organizațiilor în general. De aceea am provocat o dezbatere amplă, sub forma a 8 mese rotunde, la care au participat reprezentanți din corporații, IMM-uri, patronate, sindicate, camere de comerț, ONG-uri, asociații de IMM-uri și autorități publice.

Am identificat, în baza discuțiilor din conferința „Rolul statului în promovarea responsabilității sociale” din septembrie 2012, organizată în cadrul proiectului „Acționăm Responsabil!”, temele pe care le-am considerat fundamentale pentru a defini instrumente de stimulare a responsabilității sociale și dezbaterile au fost organizate fiecare pe câte una dintre cele 8 teme definite: 1. Responsabilitatea socială în domeniul resurselor umane; 2. Antreprenoriatul social în România – oportunități și provocări; 3. Stimularea responsabilității sociale prin sistemul de achiziții publice; 4. Responsabilitatea socială în IMM-uri; 5. Raportarea de CSR – impusă sau voluntară; 6. Consumul responsabil; 7. Responsabilitatea socială în școli și universități; 8. Viitorul responsabilității sociale.

Dezbaterile au fost filmate și arhivate, iar raportul de față reprezintă sinteza acestor discuții și a argumentelor prezentate. Departe de a fi ajuns la concluzii finale, discuțiile nu au făcut decât să demonstreze cât de diverse sunt problemele și cât de multe soluții posibile trebuie luate în calcul. Punctele de vedere diferă de la un tip de organizație la altul și faptul că la masă au fost mereu prezente toate părțile (stat, companii, sindicate, ONG-uri) a făcut ca rareori să putem cădea cu toții de acord, ceea ce nu face decât să demonstreze că statul trebuie să își asume răspunderea și să impună regulile, dar numai în baza unor analize serioase de impact și a unor analize cost-beneficiu pentru diferitele soluții posibile.

Dacă mai era nevoie, aceste dezbateri au demonstrat din nou faptul că este necesară o abordare sistemică. Nu are rost ca problemele să fie discutate și rezolvate punctual, pentru că numai un sistem coerent de măsuri va produce efecte semnificative. Nu întâmplător am dorit să abordăm toate aceste teme, unele dintre ele putând să pară a nu avea o legătură directă cu responsabilitatea socială (cum ar fi cea a achizițiilor publice, de exemplu), ci pentru că ele toate conțin aspecte care pot influența pozitiv sau negativ procesul de responsabilizare a companiilor față de impactul pe care îl au din punct de vedere economic, social și de mediu.

Mulțumesc în numele întregii echipe a Centrului de Resurse pentru Cetățenie Activă și a „Acționăm Responsabil!”, tuturor celor care au fost alături de noi în aceste dezbateri și au contribuit la identificarea problemelor cu care ne confruntăm în România, dar și la configurarea unor posibile soluții sau măsuri ce pot fi luate pentru a diminua sau înlătura obstacolele și pentru a stimula un comportament responsabil al organizațiilor românești.

Rodica LUPU Președinte | Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă Manager | „Acționăm Responsabil!”

Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă

CUPRINS

1. Responsabilitatea socială în domeniul resurselor umane In România, rata șomajului în rândul tinerilor este de aproximativ 22%, cu câteva procente peste media europeană. Femeile câștigă, în medie, cu 13% mai puțin decât bărbații (pe pozitii similare).

Aproape 80% dintre absolvenții de studii superioare lucrează în alte domenii decât în cele pentru care s-au pregătit, programele universitare nefiind adaptate la cerințele economiei de piață.

2. Antreprenoriatul social în România - oportunități și provocări România înregistrează un deficit în comparație cu media la nivel european în ceea ce priveste capacitatea de a furniza servicii sociale, de sănătate sau educaționale. În timp ce la nivelul UE aproximativ 50% dintre persoanele cu dizabilități sunt încadrate în muncă, în România doar 12,26% dintre acestea aveau un loc de muncă în anul 2010 (sursă: Sumar analiză încadrare în muncă/MS/august/2011).

3. Stimularea responsabilității sociale prin sistemul de achiziții publice La nivelul Uniunii Europene autoritățile publice reprezintă consumatori majori, cheltuind aproximativ 2 trilioane de euro anual (echivalentul a 19% din PIB-ul EU) pentru servicii și bunuri contractate prin proceduri de achiziție publică (sursa: Buying Green: A Handbook on Green Public Procurement, 2011). În acest context, achizițiile publice reprezintă o pârghie puternică pentru atingerea obiectivelor de sustenabilitate și incluziune stabilite la nivel european.

4. IMM-urile și responsabilitatea socială Mai mult de 99% din afacerile dezvoltate la nivel european reprezintă în realitate IMM-uri, două treimi din totalul de locuri de muncă fiind generate de către acestea. În ceea ce privește responsabilitatea socială, aceasta este de obicei asociată marilor corporații. În România, primele rapoarte de CSR aparțin multinaționalelor cu filiale locale. Și totuși, antreprenorii și întreprinderile pe care aceștia le dezvoltă reprezintă motorul economiei românești, iar felul în care aceștia integrează responsabilitatea sociala în strategiile lor are un impact important asupra întregului domeniu.

5. Raportarea RSC - impusă sau voluntară?

Danemarca a introdus în 2008 obligativitatea raportării anuale pe teme de responsabilitate socială corporativă, iar acest lucru a avut un efect de catalizator asupra activităților de RSC. Dintre cele 1.100 de companii afectate de această lege, 97% au facut raportări în anul următor, în contextul în care 43% dintre ele raportau pentru prima dată. Statul francez a adoptat recent noi prevederi legislative care obligă companiile să raporteze informațiile privind impactul de mediu și social.

Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă

CUPRINS

6. Consumatorul responsabil 46% dintre consumatori sunt dispuși, cel puțin la nivel declarativ, să plătească în plus pentru produsele și serviciile companiilor care derulează programe de responsabilitate socială, potrivit unui studiu realizat recent de The Nielsen Company în 56 de țări, printre care și România.

Creșterea numărului celor care preferă companiile responsabile poate genera în rândul acestora un interes crescut pentru dezvoltarea unor operațiuni de business în acord cu valorile sustenabilității.

7. Responsabilitatea socială în școli și universități Instituțiile de învățământ trebuie încurajate să integreze responsabilitatea socială, dezvoltarea durabilă, economia socială și solidară și cetățenia activă în cadrul programei școlare și universitare, astfel încât educația oferită noilor generații să se facă pe un set nou de competențe, valori și principii.

8. Viitorul responsabilității sociale Există puține subiecte din domeniul managementului care să fi suscitat mai multe controverse și dezbateri decât responsabilitatea socială a companiilor. De la proiecte caritabile, la filantropie corporativă, cause-related marketing sau social marketing, la antreprenoriat social - există cu siguranță o evoluție a felului în care organizațiile de toate tipurile și din toate domeniile au înțeles să răspundă felului în care influențează mediul în care își desfășoară activitatea. Care este însă viitorul responsabilității sociale? Ce rol vor avea statul, societatea civilă sau piața in a defini acest viitor?

Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă

1. Responsabilitatea socială în domeniul resurselor umane Context european În luna mai 2012, numărul șomerilor din Uniunea Europeană a depășit pentru prima dată valoarea de 25 de milioane, continuând apoi să crească la aproape 26 de milioane până la sfârșitul anului.

În acest sens, ISO 26000 oferă repere importante despre felul în care diferite tipuri de organizații (instituții publice, organizații ale societății civile, companii) pot să se implice în gestionarea problemelor resurselor umane.

Dupa 5 ani de criză economică și o nouă recesiune în 2012, rata șomajului a atins valori nemaiîntâlnite în ultimii 20 de ani, veniturile familiilor au scăzut, iar riscurile sărăciei și excluziunii sunt în creștere, mai ales în țările din sud-estul Europei, potrivit raportului „Angajabilitate și evoluție socială în Europa” elaborat de către Comisia Europeană.

În cadrul subiectului de muncă (Labour practices) ISO 26000 propune următoarele teme:

Diferențele dintre statele membre sunt din ce în ce mai mari, cu țări precum Germania, Austria sau Olanda care înregistrează niveluri ale șomajului de sub 10% în rândul tinerilor, pe când Spania sau Grecia înregistrează valori de 50% ale aceluiași indicator.

•

Angajare și relații de muncă;

•

Condiții de muncă și protecție socială;

•

Dialog social;

•

Sănătate și securitate în muncă;

Subiectul resurselor umane la nivel european este unul fierbinte - îmbatrânirea populației active, nivelul șomajului, competitivitatea la nivel european și global, emigrația dinspre țările în curs de dezvoltare către cele mai puternice din punct de vedere economic, toate sunt teme importante care se află printre prioritățile liderilor europeni. În plus, criza financiară are consecințe vizibile și în acest domeniu. Șomajul în rândul tinerilor într 15 si 24 de ani este o problemă gravă și dificil de rezolvat, cu o medie la nivel european de 22% dar mergând pâna la 43% în Spania sau Grecia. Aceste cifre indică atât o consecință a crizei economice, dar mai ales o diferență importantă între abilitățile și competențele oamenilor și așteptările si nevoile angajatorilor.

Germania și Belgia, pe de altă parte, au înregistrat scăderi ale ratei șomajului în rândul tinerilor, prin aplicarea unor măsuri guvernamentale inteligente și eficiente.

Pe lângă diferențele importante economice și sociale între statele membre s-a observat creșterea polarizării sociale în interiorul statelor. În timp ce polarizarea socială pe piața muncii se manifesta mai ales prin nivelul mare de segmentare scăzându-se astfel ponderea clasei de mijloc și prin creșterea ponderii șomajului de lungă durată, în domeniul social această polarizare se manifestă prin creșterea riscului de excludere și sărăcie.

Legislațiile țărilor membre nu sunt omogene în acest domeniu, iar diferențele sunt mari.

Soluțiile acestor probleme nu sunt ușor de găsit sau implementat. Unele guverne au eșuat în adoptarea de măsuri care să rezolve măcar parțial problema angajabilității și competitivității forței de muncă. Implicarea societății civile și a mediului privat este necesară pentru a determina efecte pozitive.

ă și training;

Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă

Situația din România Relațiile de muncă sunt reglementate de către Codul Muncii (Legea 53/2011). Acesta conține prevederi referitoare la formele de contractare a muncii (tipuri de contracte), durata perioadei de probă, durata normală a timpului de muncă, drepturile salariaților (la odihnă, la securitate și sănătate în muncă, la formare profesională) precum și obligațiile acestora, prevederi referitoare la suspendarea sau încetarea contractului de muncă, concedierea individuală sau colectivă, dialog social. Modificările aduse legislației muncii în cursul anului 2011 se înscriu în trendul european de sporire a flexibilității în relațiile de muncă, de încurajare a companiilor să creeze noi locuri de muncă În cadrul mesei rotunde „Responsabilitatea socială în domeniul resurselor umane” participanții au identificat problemele importante cu care România se confruntă în domeniul resurselor umane.

obligația de a menține raportul de muncă cel puțin 18 luni).

Una dintre modificările propuse cu privire la această problemă a fost ca subvențiile să fie acordate pe perioada contractului de muncă (într-o anumită limită) cu angajatul respectiv, fără a impune alte condiții cu privire la menținerea raportului de muncă după finalizarea perioadei de subvenție.

Rata crescută a șomajului în rândul tinerilor La sfârșitul lunii iulie 2013 erau înregistrați 466.932 șomeri la nivel național, ceea ce indică o rată a șomajului de 5,29%. În ceea ce privește șomajul în rândul tinerilor, acest indicator măsura 23,7% în anul 2011, conform Eurostat, procent care plasează țara noastră aproape de media europeană.

Printre cauzele identificate pentru acest fenomen, cea mai importantă pare a fi incompatibilitatea dintre programele educaționale și cerințele pieței muncii. Clivajul dintre programa de pregatire în sistemul de învățământ si competențele practice solicitate pe piața muncii reprezintă de altfel o problemă ce a luat în ultima perioadă amploare în aproape toate statele europene. În acest sens, unul dintre aspectele discutate a fost reglementarea internship-urilor și încurajarea companiilor să investească în potențialul absolvenților.

Angajabilitatea redusă în rândul tinerilor este cauzată de faptul că la finalul studiilor aceștia nu au competențele necesare pentru desfășurarea activităților solicitate de către angajatori și nu există pârghii funcționale care să asigure această tranziție.

De asemenea, a fost subliniată necesitatea relaxării formalităților pentru realizarea de internship-uri, deoarece barierele birocratice limitează implicarea companiilor în realizarea de stagii de practică și descurajează raportarea.

A fost propusă ca soluție funcționarea unor birouri (în cadrul universităților) care să asigure legătura dintre cerere și ofertă, prin plasarea studenților în companii și organizații pentru efectuarea de internship-uri.

O altă soluție propusă a fost ca acordarea facilităților pentru angajarea tinerilor să fie mai puțin restrictivă pentru angajatori (în prezent, conform legii nr. 76/2002, pentru angajarea pe durată nedeterminată a absolvenților unor instituții de învățământ, angajatorii sunt scutiți, timp de 12 luni, de plata contribuției pentru asigurările de șomaj aferentă absolvenților angajați și primesc timp de 12 luni pentru fiecare absolvent până la 700 lei, cu

Totodată, ar trebui încurajată implicarea tinerilor pe piața muncii pentru a câștiga experiență profesională înainte de finalizarea studiilor, prin angajarea lor part-time și pe perioada vacanțelor.

O altă cauză identificată se referă la sistemul de evaluare a performanței universităților: acestea ar trebui să fie ierarhizate în stransă corelație cu obiectivul lor de funcționare (pregătirea pentru piața muncii) și finanțate în consecință, evitând astfel riscul de a specializa tineri pe domenii pentru care nu există cerere. Șomajul nu afectează însă numai tinerii, ci și alte categorii sociale (rata șomajului în 2012 a fost de 7,1% conform Eurostat). Conform legislației în vigoare, angajatorii care încadrează în muncă, pe perioada nedeterminată, șomeri în vârstă de peste 45 de ani sau șomeri care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referință în vigoare, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 18 luni.

Soluțiile propuse pentru scăderea șomajului sunt: 

elaborarea unui sistem coerent de înlocuire a prestațiilor sociale cu măsuri active care să elimine dependența de stat;



direcționarea fondurilor colectate din taxe și impozite (legat de contractele de muncă) către proiecte sau către instituții care derulează proiecte de formare profesională și integrare pe piața muncii;



realizarea unui sistem de sprijin pentru revenirea la muncă a persoanelor cu handicap;



dezvoltarea de către ONG-uri de proiecte care să vină în sprijinul includerii pe piața muncii a categoriilor defavorizate - activități economice care să nu urmarească neapărat profitul, ci scopul social;



promovarea și reglementarea internship-urilor;

Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă

Doar 4% din cele 689.156 persoane cu dizabilități din România au un loc de muncă (Organizația Națională a persoanelor cu Handicap din România)

În privința facilităților pe care firmele le au atunci când angajează personal dintr-o anumită categorie socială, companiile preferă tinerii absolvenți (79,4%) sau persoanele aflate în șomaj (56%). Doar un sfert dintre respondenți (24,9%) declară că țin cont de avantajele aduse în angajarea persoanelor cu dizabilități și le preferă pe acestea la angajare.

Organizația Națională a Persoanelor cu Handicap din România (ONPHR)

Integrarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii Potrivit datelor Ministerului Muncii, numărul persoanelor cu handicap care sunt angajate în muncă a fost, la sfârșitul lunii iunie 2012, de 27.272, dintr-un total de aproape 700.000, câte sunt în România. Legislația românească se inspiră după un model aplicat în Franța și Germania, acordând facilități "unităților protejate" destinate stimulării angajării în muncă a persoanelor cu dizabilități, însă în cele 478 de unități protejate înregistrate la Direcția Protecția Persoanelor cu Handicap sunt angajate doar 1.470 persoane cu dizabilități (reprezentând doar 5,1% din numărul total al acestora).

Soluția este promovarea educației incluzive în programele propuse de școli și universități.

Instituțiile publice ar trebui să fie un exemplu în ceea ce privește angajarea persoanelor cu dizabilități.

Alte soluții: crearea unei rețele de suport post-angajare pentru persoanele cu dizabilități, care să asigure integrarea acestora la locul de muncă; adaptarea programelor de formare profesională la nevoile persoanelor cu dizabilități; simplificarea acordării facilităților fiscale pentru organizațiile care angajează persoane cu dizabilități şi a raportării către autorități. În Franța, companiile din sectorul privat și din cel public care au mai mult de 20 de angajați au obligația de a angaja în proporție de 6% persoane cu dizabilități. În Irlanda există subvenții importante pentru companiile care integrează persoane cu dizabilități (de până la 10.000 EUR). Dacă angajatorul are mai mult de 30 de angajați cu dizabilități, beneficiază de o subvenție de 30.000 EUR pentru angajarea unui specialist care să supervizeze munca acestora.

Munca la negru Peste 30 de milioane de cetățeni ai Uniunii Europene muncesc la negru, o piață care valorează zeci de miliarde de dolari. Pentru state lovite puternic de criză precum Spania, Italia şi Grecia, valoarea acestor venituri ilicite se ridică la echivalentul a 20% din Produsul Intern Brut al fiecărei țări. În Marea Britanie, piața neagră reprezintă aproximativ 10% din PIB, cotă ce creşte la aproximativ 14% pentru statele nordice şi variază între 20 şi 30% pentru statele supraîndatorate din sudul Europei, potrivit Institutului pentru Afaceri Economice.

Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă

Un raport al Comisiei Europene arată că 23% dintre respondenții români au declarat că au fost plătiți total sau parțial la negru, iar 31% nu au fost dispuși să răspundă la întrebări legate de acest aspect. Avem așadar cea mai mare rată de plată la negru din Uniunea Europeană, indicator ce are impact și asupra nivelului evaziunii fiscale.

Potrivit experților, domeniile cele mai vulnerabile în fața acestui fenomen sunt construcțiile (40%-50% din total), activitățile turistice, coafură/cosmetică, transporturi, menaj, securitate și pază.

Au fost identificate următoarele soluții: 

diversificarea formei de angajare și a contractuale dintre angajator și angajat



sprijinirea proiectelor de antreprenoriat

formelor

Sănătatea și securitatea la locul de muncă În privința asigurării unui mediu de lucru sigur pentru angajați, în România, din 4.559 de accidente de muncă în 2012, 497 s-au soldat cu decesul victimei - una dintre cele mai mari rate din Europa. O problemă identificată de cate participanți a fost lipsa

măsurilor ferme împotriva vinovaților (există foarte puține cazuri în care vinovații au fost penalizați).

Învățarea pe tot parcursul vieții Educația pe tot parcursul vieții (life long learning) a devenit o prioritate a sistemelor de învățământ la nivel global. Chiar dacă rolul educației de bază, formale, rămâne esențial, învățarea permanentă, împreună cu educația nonformală, vin să personalizeze şi să dezvolte aptitudini și competențe cât mai aproape de cerințele pieței şi societății. Învățarea pe tot parcursul vieții ia diverse forme, ea desfăşurându-se atât în cadrul, cât şi în afara sistemelor tradiționale de educație şi formare. Punctul forte al acestor programe este acela că plasează responsabilitatea individului în centrul procesului de învățare - lucru valabil şi pentru educația nonformală, care se regăseşte ca metodă de formare în activitățile programelor europene de învățare pe tot parcursul vieții. De altfel, cele trei concepte - formal, informal şi nonformal - se completează reciproc în cadrul programelor de învățare continuă.

România raportează o rată de formare a adulților de 1,3%, una dintre cele mai scăzute din Europa.

Valoarea acestui indicator (life long learning) este însă viciată de absența raportării. Nu toate firmele care realizează formare profesională pentru propriii angajați comunică acest lucru către autorități.

23% dintre respondenții români au declarat că au fost plătiți total sau parțial la negru

Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă

2. Antreprenoriatul social în România - oportunități și provocări Context european



scopul explicit de beneficiu al comunității;

La nivel european, în cadrul formelor de organizare specifice economiei sociale activează peste 2 milioane de organizații (aproximativ 10% din totalul afacerilor europene) care au peste 11 milioane de angajați (6% din populația activă a Uniunii Europene), iar acest domeniu este în continuă creștere.



Dezvoltarea durabilă, etica, responsabilitatea, echitatea socială, incluziunea pe piața muncii a persoanelor defavorizate şi respectarea democrației sunt principiile pe care se bazează afacerile sociale.



activitate continuă a producerii de bunuri și/sau vânzarea de servicii ; grad ridicat de autonomie ; nivel semnificativ de risc economic; natura participativă, care implică persoanele afectate de activitate ; limitarea distribuției profitului;

 



Situația din România Economia socială În legislația românească (Legea asistenței sociale, 292/2011), economia socială este definită ca „un sector ce cuprinde activități economice care, în subsidiar și cu condiția menținerii performanței economice, includ obiective de tip social”.

Conform Institutului de Economie Socială, termenul de economie socială desemnează multitudinea activităților economice de natură colectivă și cu scop social. Una dintre definițiile cele mai cunoscute și acceptate la nivel european este cea a Centrului Internațional de Cercetare și Informare asupra Economiei Publice, Sociale și Cooperativelor. Conform acesteia, economia socială reprezintă „setul de întreprinderi private organizate formal, cu autonomie de decizie și bazate pe libertatea de asociere, înființate pentru a răspunde nevoilor propriilor membri prin intermediul mecanismelor pieței, prin producerea de bunuri și furnizarea de servicii, asigurări și finanțare, în care procesul decizional și orice distribuire a profitului sau excedentelor între membri nu sunt direct legate de aportul de capital sau de cotizațiile plătite de aceștia, fiecare dintre ei dispunând de câte un vot.” („The Social Economy in the European Union” - CIRIEC) Activitățile de economie socială vizează atât furnizarea de servicii sociale (servicii dedicate persoanelor cu dizabilități, servicii de îngrijire a persoanelor vârstnice etc.) cât și protejarea mediului, activități recreative sau de formare profesională, activități ce au finalitate socială, dar care nu sunt servicii sociale.

Întreprinderea socială „Ghidul Managerului de Întreprindere Socială” publicat de către Institutul de Economie Socială precizează faptul că o definiție unanim acceptată la nivel european a întreprinderii sociale a fost dezvoltată de către Rețeaua de Cercetare Europeană EMES. Conform acesteia, principalele caracteristici ale întreprinderilor sociale sunt:

Același ghid menționează faptul că, asemenea întreprinderilor clasice pentru profit, întreprinderile sociale răspund nevoilor pieței în care operează prin:    

abordare antreprenorială în identificarea oportunităților; sunt concentrate pe client si nevoile acestuia ; serviciile și bunurile pe care le comercializează ; tipul privat de capital ;

Antreprenoriatul social Antreprenoriatul social se defineşte ca un model de afacere care urmăreşte două obiective: rezolvarea unei probleme sociale şi obținerea unui profit, care va fi în mare măsură reinvestit în afacerea socială respectivă.

Antreprenorul social este persoana care recunoaște o problemă și folosește principiile antreprenoriatului pentru a organiza, crea si structura o afacere în scopul realizării schimbării sociale pozitive.

Deși sectorul economiei sociale nu este foarte dezvoltat, nevoia de sustenabilitate a organizațiilor din mediul neguvernamental a condus în mod firesc la dezvoltarea de proiecte care funcționează după principiile întreprinderilor sociale printre care, în practica ultimilor ani, putem identifica exemple de succes.

Cu toate acestea, absența unui cadru de reglementare, a unui statut clar pentru întreprinderile sociale și a unor măsuri eficiente de susținere a lor îngreunează dezvoltarea sectorului economiei sociale.

O primă problemă subliniată de către participanții la masa rotundă „Antreprenoriatul social în România - oportunități și provocări” a fost cea a absenței unui consens cu privire la definirea sectorului economiei sociale și în special a întreprinderii sociale ca formă de organizare specifică, și nevoia de stabilire a unei astfel de definiții pornind de la caracteristicile contextului economic și de la practica românească actuală. Economia românească este diferită de cea occidentală, motiv pentru care conceptul de economie socială nu poate fi o preluare a lui așa cum apare în legislația occidentală.

Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă

Un alt aspect subliniat în legătură cu definirea întreprinderii sociale a fost acela că trebuie depășită ideea că ar avea ca obiect exclusiv angajarea unor persoane neangajabile pe piața muncii și că întreprinderile sociale nu trebuie limitate la întreprinderi de inserție a persoanelor defavorizate. Definiția ar trebui formulată pornind de la formele de organizare specifice existente pe piața românească, tipuri de activități desfășurate și beneficiari.

O altă problemă subliniată de către participanții la masa rotundă a fost aceea că, în absența unei definiții clare și a unor instrumente de măsurare a impactului social (auditare realizată de o terță parte) al entităților ce activează în sectorul economiei sociale, introducerea unor măsuri financiare sau non-financiare de susținere poate genera discriminări, afectând concurența pe piață liberă sau poate conduce la abuzuri.

meștesugărești Romano ButiQ a fost aleasă de Comisia Europeană drept una dintre cele mai bune 10 idei de inovare socială. În urma unui proces de 8 luni în care au fost evaluate 600 de idei din 35 de țări, juriul a ales proiectul „Romano ButiQ – rețeaua de cooperative meșteșugărești” drept finalist între cele mai bune 10 idei de inovare socială pentru Uniunea Europeană, în cadrul „EU Social Innovation Competition”.

Alte proiecte din sfera antreprenoriatului social: Sacoșa de pânză, Touched Romania, Upside Down, Cartea călătoare etc.

O altă perspectivă asupra problemei a fost aceea că, în contextul legislației actuale din România, se poate face economie socială și că întreprinderile sociale vor continua să se dezvolte indiferent de susținerea oferită de stat.

Mai mult decât atât, reglementarea fără introducerea unor măsuri de sprijin nu ar face decât să îngreuneze activitatea în acest domeniu. Mai importantă decât susținerea statului este cea a companiilor care pot sprijini întreprinderile sociale pentru că ele nu sunt 100% sustenabile. În România, proiectele de încurajare ale antreprenoriatului social şi alte afaceri sociale de succes includ printre altele cooperativele Romano ButiQ, acolo unde etnicii romi confecționează manual produse tradiționale meşteşugăreşti, acestea fiind scoase la vânzare ulterior. În iunie 2013, rețeaua de cooperative

Din perspectiva companiilor, o problemă importantă atunci când vine vorba de a investi în proiecte de economie socială este faptul că nu au la dispoziție niciun instrument de evaluare a impactului economiei sociale, în acest sens fiind propusă auditarea de catre o terță parte în baza unor indicatori clari.

Aceeași nevoie a unor indicatori și a unor date statistice comparabile care să demonstreze beneficiile înlocuirii prestațiilor sociale pasive prin măsuri active care să încurajeze inserția pe piața muncii a fost subliniată și în legătură cu crearea unor politici publice pentru susținerea sectorului economiei sociale.

Cras faucibus tempor magna. Maecenas dapibus erat.

Romano ButiQ a construit timp de trei ani osodales rețea de 30 de Aenean semcooperative felis. cu 500 de meșteșugari romi

Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă

Lipsa unei legislații coerente în domeniu, dar şi problemele legate de finanțare, reprezintă cele mai mari piedici în dezvoltarea antreprenoriatului şi în general a economiei sociale în România.

(Organizația Națională a persoanelor cu Handicap din România)

„Pentru ca sectorul economiei sociale să se dezvolte este nevoie în primul rând de o conştientizare a factorilor publici în ceea ce priveşte necesitatea dezvoltării acestui segment şi dezvoltarea unor mecanisme de încurajare a antreprenoriatului social: lege şi măsuri de stimulare.

La fel de importantă este dezvoltarea educației antreprenoriale - inclusiv sociale, în rândul populației, în special al tinerilor.”

Dan Bărbulescu - Asociația Salvați Delta și Dunărea

În ceea ce privește stimularea dezvoltării sectorului economiei sociale prin măsuri financiare și non-financiare, printre soluțiile propuse de participanții la dezbatere se află următoarele:  introducerea în legea sponsorizării și în codul fiscal a mecenatului de competență, astfel încât companiile să poată beneficia de scutiri de impozite pentru serviciile de consultanță oferite pro bono întreprinderilor sociale și ONG-urilor;  stabilirea unui TVA diferențiat pentru serviciile de interes general;  introducerea unor criterii sociale în acordarea contractelor în cadrul achizițiilor publice, astfel încât companiile să fie interesate să se asocieze cu întreprinderi sociale pentru participarea la achiziții sau să subcontracteze către acestea;  oferirea unei perioade de grație care să presupună scutirea de taxe pentru un anumit interval de timp de la înființarea întreprinderii sociale;  crearea unei etichete de economie socială, corelată cu un sistem de monitorizare si evaluare a impactului social;  contract subvenționat de stat pentru integrarea în muncă a persoanelor defavorizate (pentru toate tipurile de întreprinderi);  campanii ample de promovare a antreprenoriatului social ca soluție la probleme sociale, dar și economice;  introducerea în legislație a posibilității de a face voluntariat și în întreprinderile sociale;  utilizarea fondurilor colectate prin aplicarea legii nr. 448/2006 pentru susținerea întreprinderilor sociale și a inserției persoanelor defavorizate (Conform legii, autoritățile și instituțiile publice care au cel puțin 50 de angajați, au obligația de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel putin 4% din numărul total de angajați. În caz contrar, pot opta pentru următoarele: să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând 50% din salariul de bază minim brut înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap; să achiziționeze produse sau servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate în unitățile protejate autorizate);  finanțare de start-up pentru întreprinderile sociale;  oferirea de credite fără dobândă sau cu dobândă mică pentru întreprinderile sociale;  susținere din partea companiilor prin achiziționarea de produse sau servicii oferite de întreprinderile sociale (în acest sens, companiile au menționat faptul că, de cele mai multe ori, calitatea produselor/serviciilor oferite de către întreprinderile sociale este foarte slabă, iar prețul mai mare, acesta fiind principalul motiv pentru care nu pot achiziționa de la acestea);  crerea unor rețele de consumatori la nivel de angajați ai companiilor, astfel încât întreprinderile sociale să-și poată vinde produsele în cadrul acestor rețele;  înființarea unor fundații comune a mai multor companii care să funcționeze ca un fond comun pentru finanțarea întreprinderilor sociale ;

Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă

3. Stimularea responsabilității sociale prin sistemul achizițiilor publice

Context european La nivelul Uniunii Europene autoritățile publice reprezintă consumatori majori, cheltuind aproximativ 2 trilioane de euro anual (echivalentul a 19% din PIB-ul UE) pentru servicii și bunuri contractate prin proceduri de achiziție publică (sursa: Buying Green: A Handbook on Green Public Procurement, 2011). În acest context, achizițiile publice reprezintă o pârghie puternică pentru atingerea obiectivelor de sustenabilitate și incluziune stabilite la nivel european.

Situația din România Sistemul achizițiilor publice din România este similar celui din alte state membre UE, întrucât legislația comunitară în domeniu (Directivele 2004/18/CE si 2004/17/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului Uniunii Europene) a fost transpusă în legislația românească.

Prin urmare, principiile impuse prin directivele europene – nediscriminarea, tratamentul egal, recunoașterea reciprocă, transparența, proporționalitatea, eficiența utilizării fondurilor publice, asumarea răspunderii – au fost preluate și in legislația națională, aplicându-se tuturor achizițiilor publice, indiferent de valoarea acestora.

Acestea sunt consacrate în mod expres prin O.U.G. nr. 34/2006, actul normativ care stă la baza sistemului achizițiilor publice.

Cunoașterea și înțelegerea acestui act normativ sunt esențiale pentru participanții la procesul achizițiilor publice. Nu mai puțin importantă este legislația secundară în domeniu, precum normele de aplicare ale O.U.G. nr. 34/2006. În iunie 2013 a fost publicată Legea 193/2013 privind aprobarea OUG 77/2012 pentru modificarea și completarea OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, ce stabilește: „Autoritatea contractantă achiziționează direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea achiziției estimată nu depășește echivalentul în lei a 30.000 euro exclusiv T.V.A. pentru fiecare achiziție de produse ori servicii, respectiv a 100.000 euro exclusiv T.V.A. pentru fiecare achiziție de lucrări.” În România pot fi identificate o serie de probleme și de limite în ceea ce privește sistemul de achiziții publice și reglementările existente.

Conform unui studiu realizat de Deloitte în anul 2010, 37% dintre reclamațiile înregistrate la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor au fost împotriva conținutului documentației de atribuire. Astfel, una dintre problemele semnalate de către

operatorii economici este rigiditatea criteriilor de calificare și selecție prin solicitarea unei cifre de afaceri disproporționate față de valoarea achiziției și a experienței similare.

De

asemenea, a fost adusă în discuție problema transparenței sistemului de achiziții publice, pe lângă măsurile deja existente cu privire la combaterea conflictului de interese (ex. obligativitatea autorităților contractante de a publica lista persoanelor care sunt factori de decizie într-o anumită achiziție publică, oferirea posibilității oricărui cetățean interesat de a verifica achizițiile derulate prin sistemul de achiziții publice la nivelul unei autorități contractante), s-au propus măsuri precum publicarea de informații Un subiect important este reprezentat de accesul IMM-urilor la achizițiile publice și la soluții pentru dezvoltarea capacității acestora în vederea implementării de contracte de amploare. În acest sens, există la nivelul Ministerului Economiei un proiect de modificare a Legii 346/2004 care are ca obiectiv îmbunătățirea cadrului de dezvoltare pentru IMM-uri în acord cu Small Business Act și care propune printre măsuri, următoarele: obligativitatea divizării contractelor de achiziții publice pe loturi; creșterea ponderii participării IMM-urilor la achiziții publice până la 33% din totalul contractelor de la nivelul administrației publice centrale; creșterea procentului în ceea ce privește tranzacțiile online ale IMM-urilor până la 33% până în 2015; stimularea achizițiilor publice pentru produse inovatoare. referitoare la implementarea efectivă a contractelor prin intermediul SEAP și implementarea unui sistem de tip whitelisting care să asigure credibilitatea operatorilor economici participanți la achiziție.

O altă problemă se referă la faptul că, deși legislația în vigoare în domeniul achizițiilor publice permite includerea unor criterii sociale sau de mediu în contractele de achiziție publică (ex. costul pe ciclul de viață al produselor), de cele mai multe ori astfel de măsuri nu sunt aplicate. În acest sens, a fost pusă în discuție problema inadaptării cerințelor la obiectul contractului, în sensul că fie sunt impuse criterii maximale în situații în care nu se justifică acest lucru (contracte de mică amploare), fie criterul de atribuire stabilit este prețul și nu oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, în situații în care este importantă calitatea produselor/serviciilor. În ceea ce privește introducerea unor cerințe obligatorii în contractele de achiziție publică în vederea stimulării responsabilității sociale, a fost ridicată problema incapacității autorităților contractante și a operatorilor economici de a întruni astfel de condiții. Astfel, a fost sugerată ca măsură propunerea ca doar un anumit procent al achizițiilor să respecte astfel de criterii.

Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă

Achizițiile publice - o pârghie eficientă de promovare a principiilor responsabilității sociale și atingere a obiectivelor de dezvoltare durabilă stabilite la nivel național

„Anual, în SEAP se înregistrează peste 80.000 de proceduri de atribuire de contracte din bani publici, însă informațiile despre derularea contractului nu sunt disponibile de o manieră centralizată şi accesibilă publicului în evidența niciunei autorități publice din România.”

Raportul Transparenţa, corectitudine şi competitivitate în procesul de achiziţii publice din România, 2012

În privința măsurilor pentru transparentizarea sistemului și transformarea achizițiilor publice într-o pârghie eficientă de promovare a principiilor responsabilității sociale, printre soluțiile propuse de participanții la dezbatere se află următoarele: 

 









 

încurajarea introducerii în criteriile de atribuire a unor cerințe referitoare la respectarea anumitor indicatori sociali, de mediu sau de etică în afaceri, inclusiv solicitarea unor standarde care să certifice îndeplinirea indicatorilor respectivi; respectarea principiului proporționalității și stabilirea unor criterii de calificare și selecție raportate la dimensiunea și valoarea contractelor; transparentizarea întregului proces la nivel de SEAP si implementarea unor sisteme eficiente pentru identificarea situațiilor de conflict de interese; încurajarea compensării deficitului economic și social pentru anumite zone geografice, prin introducerea în documentația de achiziție a unor criterii care să susțină acest aspect; consultarea stakeholderilor relevanți și negocierea condițiilor generale pe care autoritățile publice le au în vedere în elaborarea planurilor anuale de achiziții și a caietelor de sarcini și declararea ca nule a procedurilor care nu au la bază dezbatere publică; implementarea unui mecanism obligatoriu de certificare a conformității cu prevederile legale, care să condiționeze accesul operatorilor economici la achiziții publice; monitorizare eficientă în etapa de implementare a contractelor, corelat cu un sistem de tip whitelisting care să asigure credibilitatea operatorilor economici participanți la achiziție; oferirea de asistență tehnică pentru întărirea capacității IMM-urilor de a participa la achiziții publice.

Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă

4. IMM-urile și responsabilitatea socială

Context european Mai mult de 99% din afacerile la nivel european reprezintă în realitate IMM-uri, două treimi din totalul locurilor de muncă fiind generate de către acestea.

Comisia Europeana a arătat o preocupare constantă pentru promovarea responsabilității sociale în rândul întreprinderilor mici și mijlocii. Astfel, Directoratul General pentru Întreprinderi și Industrie a publicat o serie de ghiduri în sprijinul integrării preocupărilor legate de mediu și comunități în operațiunile și strategiile IMM-urilor: „Tips and tricks for advisers - CSR for Small and Mediul Enterprises”, „Introductory guide to human rights for SMEs, Questionnaire to raise SME awareness of CSR” sunt câteva astfel de instrumente ce pot fi accesate în mod gratuit de către antreprenori.

Situația din România Ultimele date statistice de la Registrul Comerțului arată o dinamică negativă a înmatriculărilor de noi agenți economici, numărul acestora fiind cu 5% mai mic în 2012 decât în 2011 și cu 30% mai redus în trimestrul I 2013, față de trimestrul I 2012.

Un studiu ANEIR relevă punctele forte ale IMM-urilor din perspectiva dezvoltării unei strategii de responsabilitate socială: - IMM-urile au mai puțini angajați, așadar le este mai ușor să integreze o cultură organizațională responsabilă.

- IMM-urile pot identifica ideile noi și oportunitățile din piață și le pot răspunde mai repede datorită structurii organizaționale mai puțin formale și birocratice decât în cazul companiilor mari. În același timp, multe IMM-uri se comportă deja într-un mod responsabil, însă nu conștientizează acest lucru și nu îl comunică eficient în exterior.

O primă problemă subliniată de către participanții la masa rotundă „IMM-urile și responsabilitatea socială” a fost cea a lipsei de informații și a nivelului scăzut de conștientizare a beneficiilor integrării responsabilității sociale la nivel de IMM-uri. Promovarea intensă a principiilor responsabilității sociale și a impactului pozitiv al includerii acestora în strategia de business a IMM-urilor prin intermediul organizațiilor intermediare cu caracter agregator

Scăderea apetitului pentru inițierea afacerilor s-a suprapus peste deciziile multor întreprinzători de a sista activitatea firmelor, începând din 2009 și continuând în anii următori, relevă un studiu efectuat de Fundația Post-Privatizare.

Mai mult, România are un număr prea mic de întreprinderi, care se traduce într-o densitate scăzută a IMM-urilor, respectiv de numai 23 de IMM-uri/1000 de locuitori, reprezentând 56% din media europeană de 41 de IMM-uri/1000 de locuitori. Productivitatea și profitabilitatea IMM-urilor care prezintă tendințe opuse la nivelul aceleiași clase sau sector dezvăluie situația precară a întreprinderilor mici și mijlocii din România, sub aspectul eficienței și competitivității lor. În România sunt înregistrate aproximativ 500.000 de IMM-uri (peste 90% din totalul firmelor), angajând aproximativ 84% din totalul salariaților. În general, atât inițiativele din sfera responsabilității sociale, cât și rapoartele de CSR aparțin multinationalelor cu filiale locale. Asta nu înseamnă că întreprinderile mici și mijlocii nu au astfel de inițiative, ci fie nu identifică demersurile respective cu responsabilitatea socială, fie nu investesc resurse financiare sau timp în comunicarea acestora. Și totuși, antreprenorii și întreprinderile pe care aceștia le dezvoltă reprezintă motorul economiei românești, iar felul în care aceștia integrează responsabilitatea socială în strategiile lor are un impact important asupra întregului domeniu.

(asociații de IMM-uri, camere de comerț etc.) a fost una dintre soluțiile propuse pentru această problemă. În ceea ce privește mecanismele pentru stimularea asumării unei activități responsabile la nivel de IMM-uri, a fost discutată posibilitatea transformării pieței (clienți, furnizori, colaboratori, comunitate etc.) într-o pârghie de constrângere în acest sens.

Cu toate acestea, lipsa unei educatii în sensul consumului responsabil, saracia și nevoia de a obtine profit în cel mai scurt timp și prin cele mai la indemană mijloace fac dificilă transformarea acestor stakeholderi în agenți de control.

Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă

IMM-urile contribuie cu un procent de 40% la cifra de afaceri totală din industria românească, ponderea lor în raport cu întreprinderile mari fiind menținută chiar şi în perioada de recesiune economică.

Potrivit unui studiu realizat în 2011, 55% dintre cumpărătorii la nivel global ar fi dispuși să plătească un preț mai mare pentru produsele și serviciile pe care le achiziționează, daca ar avea certitudinea că acestea provin de la o companie responsabilă social. Cu toate acestea, cel puțin în România, puține IMM-uri sunt dispuse să investească în acțiuni de responsabilitate socială, motivul principal fiind faptul că nu văd beneficiile adoptării unor astfel de strategii.

Totuși, autoreglementarea realizată chiar de mediul privat (ex. impunerea unor criterii de responsabilitate socială prin intermediul organizațiilor de tip asociativ la nivel de ramură industrială sau la nivelul lanțului de aprovizionare) este una dintre posibilele soluții pentru promovarea responsabilității sociale.

O altă soluție pentru promovarea antreprenoriatului responsabil propusă de către participanții la masa rotundă este crearea de programe educaționale care să includă explicații cu privire la responsabilitatea socială a afaceri si a rolului antreprenorului, dincolo de generarea de profit pentru acționarii companiei.

De multe ori, realitatea din România indică faptul că IMM-urile au în primul rând o problemă în ceea ce privește respectarea reglementărilor legislative cu privire la anumite aspecte care țin inclusiv de responsabilitatea socială. Problema constă astfel nu în absența unui cadru pentru promovarea responsabilității sociale în rândul IMM-urilor, cât mai degrabă în ineficiența controlului exercitat de către stat (autoritățile competente). Pe de altă parte, nu pot fi ignorate problemele acestui sector cauzate de slaba sustenabilitate economică ce duce la o luptă zilnică pentru supraviețuire financiară, lipsa de informații și de consultanță în domeniul responsabilității sociale precum și lipsa recompenselor pentru practici responsabile (din partea autorităților sau a clienților

Ca posibile soluții pentru promovarea antreprenoriatului responsabil și stimularea integrării responsabilității sociale la nivel de IMM-uri, au fost propuse următoarele:  Realizarea de campanii ample de informare în vederea promovării beneficiilor integrării principiilor responsabilității sociale în strategia de business a IMM-urilor;  Includerea promovării responsabilității sociale ca obiectiv în strategia camerelor de comerț, a asociațiilor de IMM-uri și a altor organizații de acest tip care pot asigura diseminarea informațiilor către un număr mare de IMM-uri;  Deduceri parțiale oferite de stat pentru cheltuielile externe de implementare a programelor de responsabilitate socială în IMM-uri (consultanță, raportare, certificare, etc.);  Impunerea de către marile companii a unor criterii de responsabilitate socială în selecția furnizorilor și colaboratorilor;  Includerea unei componente de dezvoltare organizațională care să facă referire la integrarea responsabilității sociale la nivel de IMM-uri în cadrul programelor finanțate din fonduri europene (ex. obligația ca până la finalul proiectului IMM-ul beneficiar să obțină o anumită certificare care are legătură cu responsabilitatea socială).

Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă

5. Raportarea RSC - impusă sau voluntară?

Context european La nivel global, aproximativ 7.000 de companii publică rapoarte de sustenabilitate, dintre care 50% provin din Europa.

Comisia Europeană a publicat în data de 16 aprilie 2013 o propunere legislativă care va obliga companiile mari, cu peste 500 de angajați, să publice anual informații referitoare la impactul social și de mediu pe lângă informațiile referitoare la performanța financiară.

Vor fi solicitate informații referitoare la politici, riscuri și rezultate privind aspecte legate de impactul social și de mediu, modul în care sunt respectate drepturile angajaților și diversitatea la locul de muncă, politici privind combaterea corupției sau echitatea de gen la nivel de management.

multinaționale - fie separat pentru activitatea filialei, fie ca parte integrantă din raportul consolidat elaborat de către companiamamă.

Pe site-ul www.corporateregister.com (platformă ce cuprinde peste 50.000 de rapoarte de RSC din întreaga lume) sunt inregistrate doar 49 de rapoarte de RSC din România pentru perioada 2005 - 2012).

Problema raportării non-financiare a fost abordată și în cadru mesei rotunde „Raportarea RSC - impusă sau voluntară” organizată în cadrul proiectului „Acționăm Responsabil!”.

Companiile vor avea flexibilitate în alegerea informațiilor relevante, dar și a modului de raportare. Astfel, vor putea folosi standarde de raportare naționale sau internaționale precum: Global Reporting Initiative (GRI), ISO 26000, UN Global Compact, Guiding Principles on Business and Human Rights, OECD Guidelines for Multinational Enterprises etc.

Directiva reprezintă o modificare a legislației contabile în vigoare („A Patra Directivă privind dreptul societăților comerciale”), care făcea referire la rapoartele financiare anuale ale companiilor și menționează și posibilitatea de a include în acestea informații non-financiare, într-un mod care permite întreprinderilor să decidă ce aspecte sunt relevante.

Danemarca a introdus în 2008 obligativitatea raportării anuale pe teme de responsabilitate socială corporativă, iar acest lucru a avut un efect de catalizator asupra activităților de RSC. Dintre cele 1.100 de companii afectate de această lege, 97% au facut raportări în anul următor, în contextul în care 43% din ele raportau pentru prima dată.

Statul francez a adoptat recent noi prevederi legislative care obligă companiile să raporteze informațiile privind impactul de mediu și social. În plus, noua lege impune ca aceste informații să fie verificate de o terță parte autorizată.

Situația din România Strategia Guvernului de Promovare a Responsabilității Sociale prevede următoarul obiectiv cu privire la raportarea responsabilității sociale: promovarea aplicării corecte, la nivelul companiilor şi altor organizații, a diverselor standarde, cu sau fără certificare, în scopul aplicării unei responsabilități sociale sporite (Activități de promovare a standardului ISO 26000 şi a altor standarde în domeniul responsabilității sociale către companii şi alte tipuri de organizații).

Primele rapoarte de RSC din România au fost publicate de către

Prima temă abordată a vizat clarificarea principiilor care ar trebui să stea la baza reglementării raportării responsabilității sociale în eventualitatea în care s-ar lua o astfel de măsură. Printre întrebările pentru care s-a încercat găsirea unui răspuns se numără: „De ce ar trebui să realizeze și să publice organizațiile în general aceste raportări?”; „Cui îi sunt utile?”.

Majoritatea participanților la discuție au fost de acord că investiția în activități de responsabilitate socială poate avea efecte benefice pentru organizație, atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu sau lung.

Astfel, raportarea responsabilității sociale poate contribui la sporirea reputației organizației, atât în rândul angajaților – care se vor simți motivați de faptul că lucrează pentru un angajator responsabil, cât și în rândul clienților și al investitorilor.

Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă

Statistici recente indică faptul că numărul total de companii mari la nivel european care raportează anual informații de natură non-financiară (în rapoarte anuale sau în rapoarte de CSR) este de aproximativ 2500. Acest lucru înseamnă faptul că, din numărul total de aproximativ 42 000 de companii mari existente la nivel European, 94% nu raportează astfel de informații. Cu toate acestea, se poate vorbi despre un ușor progres în ceea ce privește raportarea, un studiu recent indicând faptul ca 36% dintre companiile chestionate au publicat un raport de CSR în ultimii 3 ani, în timp ce alte 19% intenționează să facă acest lucru.

Propunerea de Directivă a Comisiei Europene privind raportarea de CSR

Dincolo de consensul asupra necesității publicării de informații cu privire la impactul social și de mediu al companiilor, o problemă importantă ridicată de către participanții la masa rotundă a fost cea referitoare la caracterul pe care ar trebui să îl aibă raportarea de RSC. În acest sens, majoritatea celor prezenți la dezbatere au fost de părere că este nevoie de o reglementare în acest domeniu, idee de altfel promovată și la nivel european (Comisia Europeană a publicat între timp o propunere de directivă în acest sens).

Raportarea cu privire la responsabilitatea socială ar trebui impusă în primul rând companiilor mari, dar și autorităților publice și companiilor de stat. În cazul IMM-urilor, este necesar ca acestea să raporteze, însă după un sistem de indicatori adaptat dimensiunii lor și trebuie avut în vedere ca o astfel de măsura să nu aibă impact negativ asupra performanței lor economice.

Stabilirea unor norme de raportare și crearea unui cadru legal ar ajuta, potrivit participanților, în primul rând la accelerarea ritmului în care organizațiile din România ar putea face trecerea de la modelul actual de business, la unul bazat pe dezvoltare durabilă și consum responsabil.

Unul dintre cele mai des invocate argumente pentru susținerea reglementării raportării în acest domeniu a fost acela că, în absența obligativității și a unor beneficii economice directe și pe termen scurt, companiile nu vor fi motivate să raporteze, cu atât mai mult cu cât acest lucru va presupune costuri suplimentare. În acest sens, este nevoie în primul rând de conștientizarea faptului că, dacă este integrată în strategia de afaceri pe termen lung, responsabilitatea socială contribuie la creșterea competitivității economice a organizației și poate aduce inclusiv beneficii de natură economică.

Pe de altă parte, cei care susțin caracterul voluntar al raportării sunt de părere că responsabilitatea socială ar trebui să se încadreze într-o altă paradigmă, cea a valorilor, a educației și a angajamentului față de dezvoltarea sustenabilă.

De asemenea, a fost subliniat rolul important al educației individuale în spiritul consumului responsabil. Piața și fiecare individ în parte trebuie să acționeze ca un factor de presiune și sancțiune a comportamentelor iresponsabile ale companiilor.

Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă

6. Consumatorul responsabil

Context

Situația din România

Numeroase bunuri de consum, cum ar fi automobilele ce utilizează combustibili fosili, detergenți, recipientele de sticlă şi de aluminiu, pesticidele şi fertilizanții, precum și servicii cum ar fi transportul aerian, au fost toate identificate ca fiind contributori importanți la poluarea mediului.

Educația are cu siguranță un rol esențial în formarea consumatorilor responsabili, oameni care aleg să achiziționeze anumite bunuri sau servicii care respectă valorile și principiile sustenabilității.

Pe de altă parte, periodic apar noi informații referitoare la corporații multinaționale care își selectează furnizori din țări subdezvoltate ce oferă un cost de producție scăzut, fără să acorde prea mare atenție respectării drepturilor omului sau protejării mediului.

Atunci când legislația națională nu penalizează încălcările drepturilor omului și are reglementări laxe în domeniul mediului, un factor cheie în penalizarea companiilor imorale îl reprezintă consumatorul final, cel a cărui decizie proprie de consum poate contribui la sustenabilitatea economică a entităților respective și la continuarea sau întreruperea unor practici de business imorale.

Fiecare efort poate face diferența şi efortul consumatorilor finali de a alege produsele ecologice în detrimentul celor convenționale poate însemna la scară largă protejarea planetei şi a resurselor acesteia.

Consumatorii responsabili sunt cei care fac alegeri responsabile față de mediu și față de societate. De cele mai multe ori, aceștia sunt dispuși să plătească în plus pentru produse mai sănătoase și mai sigure. Acestora li se adaugă consumatorii care fac alegeri responsabile pentru că sunt preocupați de viitorul planetei și al comunităților și aleg acei furnizori despre care știu ca au practici etice de business.

Există o gamă variată de produse ecologice cum ar fi: cosmetice naturale, detergenți ecologici şi săpunuri naturale din plante, haine din bumbac ecologic, alimente ecologice. Toate aceste produse sunt certificate ca fiind obținute în sistem ecologic, fără să conțină pesticide, ierbicide, îngrăşăminte chimice, iar în procesele de producție și distribuție sunt respectate drepturile omului, ceea ce contribuie într-o egală măsură atât la protejarea sănătății noastre cât şi la protejarea mediului înconjurător și la dezvoltarea comunităților.

46% dintre consumatori sunt dispuși, cel putin la nivel declarativ, să plătească în plus pentru produsele și serviciile companiilor care derulează programe de RSC, potrivit unui studiu realizat recent de The Nielsen Company in 56 de țări, printre care și România.

Creșterea numărului celor care preferă companiile responsabile poate genera în rândul acestora un interes crescut pentru dezvoltarea unor operațiuni de business în acord cu valorile sustenabilității.

În cadrul mesei rotunde pe tema consumului responsabil, s-a evidențiat și rolul pe care ar trebui să-l joace statul în responsabilizarea consumatorilor, dincolo de instituțiile de control și protecția consumatorilor. S-a dezbătut astfel problema încurajării micilor producători prin menținerea închisă a marilor retaileri peste weekend; despre achizițiile publice ecologice în procent de până la 15-20%; despre monitorizarea constantă a resurselor consumate de către stat sau despre sprijinirea producătorilor ale căror bunuri și servicii au efecte pe termen lung în comunitate.

Un rol important ar trebui să-l joace și întreprinderile mici și mijlocii, care ar trebui să fie încurajate să acționeze responsabil și să nu lase această problemă doar în grija marilor companii sau multinaționale. IMM-urile ar trebui stimulate să acționeze responsabil atât prin facilități fiscale, acordate de către stat, cât și prin elaborarea de către asociațiile din domeniu a unor strategii și proiecte special adaptate nevoilor lor.

Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă

Cheltuielile directe ale consumatorilor reprezinta 56% din PIB-ul Uniunii Europene.

Europenii consumă anual, în medie, 16 tone de resurse, din care 6 tone sunt irosite.

STIAȚI CĂ?









Prin reciclarea unui kilogram de plastic (0,67 lei/kg PET) se economiseşte 1,5 kg de CO2 (echivalentul emisiilor de CO2 ale unei Dacia Logan care parcurge 10 km); Prin reciclarea unui kilogram de sticlă se evită emiterea a 300 gr de CO2 (echivalentul emisiilor de CO2 ale unei Dacia Logan care parcurge 2 km) ; Prin reciclarea unui kilogram de hârtie, în loc de eliminarea la o groapă de gunoi, se scutesc 900 grame de emisii de CO2 (echivalentul emisiilor de CO2 ale unei Dacia Logan care parcurge 6 km) ; Un singur bec electric economic vă poate reduce costirile, pe intreaga sa durata de viata, cu până la 60 € şi cu 400 kg emisiile de CO2 (echivalentul emisiilor de CO2 eliminate în atmosfera de o Dacia Logan în 4 luni si jumatate, cu care se parcurg zilnic 20 km prin București);

Participanții la masa rotundă au subliniat importanța realizării unor campanii de conștientizare a publicului larg cu privire la atribuțiile și sfera de competență a organismelor de control și apărare a drepturilor consumatorilor. Intensificarea campaniilor de informare pe această direcție se impune în contextul în care, doar la nivel național, există nu mai puțin de 13 asociații și instituții pentru protecția consumatorilor. Actuala stare de fapt îi bulversează pe consumatori, care nu știu exact înspre care entitate să se îndrepte atunci când doresc rezolvarea problemelor cu care se confruntă.

S-a subliniat astfel oportunitatea realizării unor coduri de bune practici pentru IMM-uri, dar și necesitatea asigurării de către mediul privat a finanțării unor proiecte pilot, care ulterior să fie dezvoltate prin programe europene. Una dintre întrebările puse s-a referit la cât de responsabil poate fi considerat un consumator din București care alege să cumpere pui ecologic produs, după toate standardele, în Maramureș? Pentru ca un consumator să fie considerat responsabil, e suficient că acesta să țină cont doar de procesul prin care s-a obținut produsul sau trebuie avut în vedere și impactul asupra mediului provocat în urma transportului, depozitării sau comercializării?

Printre dificultățile de care se lovește consumatorul atunci când dorește să fie responsabil se numără și identificarea produselor care respectă principiile și valorile sustenabilității. De exemplu, prea puține companii din România apelează la eticheta ecologică (care există la nivelul Uniunii Europene de mai bine de 20 de ani), deși evaluarea, certificarea și acordarea mărcii se face gratuit, printr-o derogare specială pentru România.

Etichetarea ecologică este o schemă facultativă, concepută să încurajeze operatorii economici să comercializeze bunuri/servicii cu un impact redus asupra mediului și să ajute consumatorii europeni - inclusiv cumpărătorii publici și privați - să le identifice ușor.

Etichetarea ecologică operează pe baza unor criterii, pe grupe de produse/servicii (criterii ecologice și criterii de performanță).

Pentru educarea consumatorului, dincolo de campaniile de informare și constientizare, este necesar să se dea și un exemplu personal, mizându-se pe impactul la nivel de anturaj, precum și pe potențialul de conturare a unor lideri sociali, puternic implicați în decizia publică. În cadrul mesei rotunde s-a discutat și despre dualitatea consumatorilor, problemă ridicată de reprezentanții marilor companii. Potrivit acestora, deși majoritatea consumatorilor declară că sunt interesați de aspectele care țin de calitatea produselor, preferă totuși să le achiziționeze în funcție de preț.

Educarea începe de la informarea și încurajarea consumatorului să fie responsabil. Consumatorul responsabil trebuie să fie informat, să conștientizeze costurile ascunse ale produselor și serviciilor pe care le achiziționează, să cunoască impactul real asupra stării de sănătate și să intervină atunci când îi sunt încălcate drepturile.

Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă

7. Responsabilitatea socială în școli și universități Școala este locul ideal pentru promovarea principiilor responsabilității sociale și conștientizarea acestora de la vârste fragede. Educația este esențială pentru transmiterea valorilor și pentru încurajarea atitudinilor și comportamentelor în acord cu dezvoltarea durabilă.

Cum putem integra în programa școlară informații referitoare la drepturile omului, fair-trade, atenția față de mediu, antreprenoriat responsabil, consum etic? Fie că este vorba despre introducerea în curriculum a unor materii specifice precum drepturile omului, educație pentru democrație, educație ecologică, antreprenoriat social, fie că introducem principiile dezvoltării durabile transversal în toate materiile pe care le predăm, integrarea responsabilității sociale în școli și universități preocupă guvernele la nivel internațional.

Context internațional În anul 2002 Națiunile Unite au adoptat „Decade of education for sustainable development 2005-2014”, program implementat de UNESCO. Educația pentru dezvoltare durabilă permite fiecărei persoane să dobândească cunoștințele, aptitudinile, atitudinile și valorile necesare pentru a contribui la un viitor durabil.

Educația pentru dezvoltare durabilă presupune introducerea problematicilor din sfera sustenabilității în predare și învățare, de exemplu subiecte precum schimbările climatice, protejarea biodiversității, combaterea sărăciei, consumul sustenabil sunt avute în vedere de către profesori. Presupune, de asemenea, metode interactive de predare și învățare care motivează copiii să își schimbe comportamentul și să acționeze responsabil. Educația pentru dezvoltare durabilă promovează competențe precum gândire critică, previzionarea unor scenarii de viitor și adoptarea deciziilor în regim colaborativ. În anul 2009, Comisia Europeană a lansat campania „Your World, Your Business” în parteneriat cu Junior Achievement.

Această campanie, adresată adolescenților între 16 și 19 ani, are scopul de a atrage atenția asupra importanței integrării aspectelor sociale și de mediu în inițierea și dezvoltarea oricărei afaceri. În 2009 Consiliul Europei a adoptat „Strategia pentru cooperarea europeană în educație si formare”. „Educație şi formare 2020” (ET 2020) este un nou cadru strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației şi formării profesionale. Acest cadru prevede obiective strategice comune pentru statele membre, inclusiv un set de principii pentru atingerea acestor obiective, precum şi metode de lucru comune cu domenii prioritare.

Principalul scop al cadrului este de a sprijini statele membre în ceea ce priveşte dezvoltarea în continuare a sistemelor lor de educație şi formare. Aceste sisteme ar trebui să asigure tuturor cetățenilor mijloacele necesare pentru a-şi atinge potențialul, precum şi să asigure prosperitatea economică durabilă şi capacitatea de integrare profesională.

Cadrul ar trebui să ia în considerare întregul spectru de sisteme de educație şi formare profesională dintr-o perspectivă a învățării pe tot parcursul vieții, acoperind toate nivelurile şi contextele (inclusiv învățământul non-formal şi informal). În anul 2009, Franța a adoptat „Grenelle de l'Environement”, o politică publică de dezvoltare durabilă ce prevede, printre altele, includerea educației pentru dezvoltarea durabilă în toate disciplinele și în comportamentul instituțiilor de învățământ. În Spania, reforma educației inițiată prin Legea Organică a Sistemului Educațional (Ley Orgánica General del Sistema Educativo de España - LOGSE) din anul 1990 a deschis porțile în mod oficial perspectivelor și valorilor dezvoltării durabile.

Sub numele de educație ecologică, a fost introdusă în trunchiul comun o materie ce garantează că educația obligatorie cuprinde conținuturi menite a consolida rezultate educaționale legate în mod direct de sustenabilitate.

Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă

Apariția strategiei „Agenda 21” doi ani mai târziu, în preambulul Summitului de la Rio, a avut efectul de a consolida inițiativa legislativă, oferind școlilor un nou intrument pentru a-i învăța pe elevi cerințele dezvoltării durabile. Școlile au fost motivate să își creeze propria Agendă 21 și să implice întreaga comunitate în realizarea acesteia. În continuare vă prezentăm câteva strategii pe care școlile le-au folosit pentru a integra prioritățile Agendei 21 în propria cultură organizațională: 1. Adaptarea tuturor procedurilor interne, a regulamentelor interne și a planurilor curriculare pentru a integra valorile sustenabilității.

2. Îmbunătățirea managementului de mediu al școlii și reducerea impactului negativ al instituției asupra mediului înconjurător.

3. Implicarea comunității în luarea deciziilor (elevi, profesori, părinți, autorități locale) 4. Înființarea unor rețele școlare pentru implementarea în colaborare a Agendei 21 și pentru schimburi de experiență.

înțelegerea conexiunilor dintre mediul natural și comunități precum şi influența (pozitivă sau negativă) a oamenilor asupra mediului.

Responsabilitatea socială nu poate fi integrată într-o singură arie de cunoaştere, ci necesită implicarea cadrelor didactice, specialiştilor şi cercetătorilor din diferite domenii, adică o abordare interdisciplinară. În cadrul mesei rotunde pe tema „Responsabilitatea socială în școli și universități”, una dintre propunerile de eficientizare a impactului disciplinelor prezente deja în școli a fost aceea de modernizare a conținutului manualelor, care pot avea în acest moment o vechime de peste 12 ani.

O temă adusă în discuție a fost determinarea punctului de pornire pentru integrarea responsabilității sociale în școli și universități: 



Situația din România În România, sistemul educațional este unul centralizat în care toate școlile din ciclul preuniversitar trebuie să urmeze același Curriculum Național stabilit de către Ministerul Educației Naționale. Același act normativ stabilește o pondere de 20% în clasele I-VIII și 30% la liceu pentru disciplinele opționale Noi competențe și o schimbare de valori și principii sunt necesare pentru ca responsabilitatea socială să se generalizeze și să devină normă. Statul poate juca un rol important în încurajarea instituțiilor de învățământ să integreze dezvoltarea durabilă, drepturile omului, economia socială și solidară și cetățenia activă în programele școlare.

De asemenea, cercetările universitare de calitate ar putea juca un rol important în dezvoltarea responsabilității sociale în cadrul organizațiilor și bineînțeles pentru dinamizarea politicilor publice. În acest moment există în curriculum, în special ca opționale, (parte din curriculumul la decizia școlii) discipline precum educație civică, educație ecologică, studii sociale, drepturile omului, dezvoltarea abilităților de viață. Derularea unor astfel de cursuri depinde însă în mare măsură de voința și disponibilitatea cadrelor didactice care își pot asuma coordonarea acestora, precum și de viziunea managementului școlilor.

O întrebare importantă este: cine poate preda responsabilitatea socială în general și educația ecologică / drepturile omului în special în grădinițe, şcoli sau licee? Cu certitudine, profesorii de educație civică sau ştiințe ale naturii şi geografie sunt specialişti în aceste domenii. Însă, la ora actuală se pot implica şi cadrele didactice cu alte specializări (matematică, fizică, chimie, desen, sport etc.) dar şi membrii ONG-urilor de mediu sau servicii sociale care doresc şi sprijină promovarea responsabilității sociale în școli.

Acest proces necesită cunoaşterea şi însuşirea unui volum considerabil de informații despre mediu, drepturile omului, etică,

 

de la profesori - începând cu formarea inițială, și dezvoltarea profesională continuă, până la corelarea salarizării cu indicatori de performanță; de la părinți, oferind acestora exemple concrete de bună practică, difuzând prin intermediul mass media emisiuni de popularizare și sensibilizare și prin promovarea unor modele de responsabilitate; de la conținutul manualelor și introducerea în curriculum a unei abordări transversale a responsabilității sociale; prin finanțarea sistemului educațional, formării și cercetării în domeniu.

Una dintre concluzii a fost că trebuie să începem concomitet și corelat pe toate planurile. De asemenea, ar trebui încurajat parteneriatul pentru a evita multiplicarea și fărâmițarea initiațivelor.

Un rol important revine organizațiilor societății civile care pot coagula aceste initiațive și experiențe. De asemenea, promovarea conceptelor responsabilității sociale în comisiile de dialog social și mobilizarea partenerilor de dialog social ar putea juca un rol benefic în acest sens. În 2014 vor fi introduse în sistemul universitar masteratele didactice, oportunitate de a elabora propuneri concrete de integrare a valorilor responsabilității sociale în formarea cadrelor didactice.

Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă

8. Viitorul responsabilității sociale Domeniul responsabilității sociale a cunoscut evoluții importante în ultimii 10 ani la nivel internațional.

Dacă la începutul anilor 2000 responsabilitatea socială reprezenta în mare măsură zona de filantropie corporativă, în ultimii ani accentul este pus din ce în ce mai mult pe practici etice de afaceri, dialog social, lupta împotriva corupției, respectarea și promovarea drepturilor omului și transparență.

De asemenea, dacă la început s-a vorbit despre responsabilitatea socială a companiilor private (în special multinaționale), odată cu publicarea ISO 26000 atenția s-a mutat către toate tipurile de organizații și rolul lor în protejarea mediului, eradicarea sărăciei și dezvoltarea comunităților.

Responsabilitatea socială a devenit mai strategică, încorporată în operațiunile organizațiilor. În cadrul mesei rotunde „Viitorul responsabilității sociale", participanții au dezbătut tendințele europene și rolul pe care România îl joacă în promovarea responsabilității sociale și participarea la dezvoltarea durabilă a Europei.

O premisă importantă este aceea că România are o Strategie Națională pentru Promovarea Responsabilității Sociale, strategie care din păcate nu este cunoscută îndeajuns și nici implementată.

Planul de acțiuni cuprinde activități ale căror termene au fost deja depășite fără ca vreun rezultat să fie vizibil. În acest context, societatea civilă ar putea să își asume rolul de a participa la îmbunătățirea acestei strategii, la actualizarea acesteia și mai ales la implementarea planului de acțiuni.

Pe lângă o Strategie Națională pentru Promovarea Responsabilității Sociale, avem de asemenea o Strategie Națională pentru Dezvoltarea Durabilă a României, elaborată în

2007 de către Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Aceste strategii reprezintă un punct de plecare important pentru dezvoltarea unor programe naționale de responsabilitate socială cu impact la nivelul întregii societăți.

Pentru ca acest domeniu să se dezvolte, este nevoie să formăm profesioniști, oameni care să înțeleagă rolul strategiilor de responsabilitate socială în contribuția organizației la o dezvoltare durabilă a întregii societăți. Cunoașterea standardelor de responsabilitate socială, a terminologiei specifice domeniului sustenabilității, a evoluțiilor la nivel internațional în domeniu, a drepturilor fundamentale ale omului, a legislației naționale în domeniul dialogului social, a reglementării relațiilor de muncă și a protecției mediului, toate acestea sunt premise necesare unui profesionist în responsabilitate socială. Formarea acestor profesioniști va face posibilă integrarea transversală a principiilor responsabilității sociale în toate organizațiile, inclusiv ONG-uri, instituții publice, corporații și IMM-uri, însușirea acestor principii la nivel individual și colectiv în comunitățile din care facem parte.

O altă premisă importantă atunci când vorbim despre viitorul responsabilității sociale este aceea că în ultimii ani au fost derulate câteva proiecte naționale pentru promovarea responsabilității sociale, finanțate prin fonduri europene. Rezultatele, instrumentele, experiența acumulată în proiectele pentru promovarea responsabilității sociale (de către organizații precum JCI, Transparency International, PNUD, Reper 21, Fundația PostPrivatizare) ar trebui capitalizate și integrate. Vedem necesară înființarea unui Centru de Resurse unde persoanele și organizațiile interesate să poată găsi experții, instrumentele și resursele necesare pentru a dezvolta initiațive de responsabilitate socială.

Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă

În vederea promovării exemplelor de bună practică și a creării de parteneriate este necesară construirea unei comunități a profesioniștilor din domeniul responsabilității sociale. În cadrul acestei comunități se pot constitui grupuri de lucru care să se ocupe de propuneri legislative, lobby și advocacy, sau care să creeze instrumente, ghiduri, modele concrete și să organizeze schimburi de bune practici pentru organizații.

Economia socială ca sector și antreprenoriatul social ca modalitate de punere în practică a principiilor economiei sociale pot fi un aliat important al demersurilor de responsabilitate socială și dezvoltare durabilă a comunităților. Economia socială poate fi de altfel și un instrument pentru atingerea obiectivelor mileniului, în special în ceea ce privește eradicarea sărăciei.

Conform EUROSTAT, România este campion absolut în Uniunea Europeană la sărăcie și excluziune socială în rândul copiilor (persoanelor cu vârste între 0-17 ani) și în rândul celor care lucrează – angajaților. Astfel, 48,7% dintre copiii României sunt în risc de sărăcie sau excluziune, aproape fiecare al doilea copil fiind afectat de sărăcie. Aproape 40% dintre cei care muncesc ca salariați sunt afectați de sărăcie.

Doar 4% dintre persoanele cu dizabilități au un loc de muncă iar potrivit Băncii Mondiale, în jur de 66% dintre romii din România trăiesc cu mai puțin de 4,30$ pe zi, în timp ce 21% trăiesc cu mai puțin de 2,15$ pe zi. De asemenea, angajații romi au venituri cu 55% mai mici decât populația majoritară, iar rata șomajului în rândul lor este mult mai mare.

Când vorbim despre viitorul responsabilității sociale în România, trebuie să vorbim despre educație. Efortul la nivel educațional trebuie continuat, prin campanii de sensibilizare și informare, introducerea în curriculumul școlar și universitar, dar și în standardele de formare continuă a responsabilității sociale, pentru a educa responsabilitatea individuală, civică, în promovarea non-discriminării și incluziunii precum și a protecției mediului.

Un rol important în promovarea responsabilității sociale în România îl au instituțiile publice. Acestea pot oferi exemple de bună practică prin implementarea principiilor și valorilor responsabilității sociale în propriile structuri, sau pot oferi cadrul legislativ necesar pentru încurajarea unui comportament responsabil pentru alte organizații. O premisă și oportunitate în acest sens este reprezentată de prezența consilierilor de etică în structurile publice - prezență care trebuie întărită prin oferirea unor pârghii și instrumente concrete prin intermediul cărora consilierii de etică să poată integra responsabilitatea sociala transversal in toate acțiunile institutiilor publice respective. O altă acțiune necesară în vederea creșterii rolului instituțiilor publice în promovarea responsabilității sociale este revizuirea codurilor de etică și completarea lor pentru a integra toate aspectele responsabilității sociale. Codurile de etică trebuie să se tranforme din simple documente formale, birocratice, în repere morale clare și valoroase, generatoare de cultura organizațională sănătoasă.

O bună manieră de a promova responsabilitatea sociala ar fi crearea unei mărci de responsabilitate socială care să recunoască și să diferențieze acele organizații care integrează principiile responsabilității sociale în toate operațiunile.

Apariția unei mărci de responsabilitate socială credibile și foarte atent implementate ar duce la creșterea numărului consumatorilor etici și la dezvoltarea antreprenoriatului responsabil în general.

Putem concluziona că România a făcut pași importanți în promovarea responsabilității sociale și în integrarea principiilor responsabilității în din ce în ce mai multe organizații. Unele evoluții au fost determinate de către cereri interne, cele mai multe dintre ele au fost generate de evoluții la nivel european.

Preocuparea Uniunii Europene pentru dezvoltarea durabilă, apariția unei generații preocupate de un mediu sănătos, dezvoltarea noilor tehnologii care facilitează informarea și comunicarea, toate acestea sunt premise importante pentru ca responsabilitatea socială să pătrundă în ADN-ul cât mai multor organizații.

Câteva dintre măsurile propuse în cadrul mesei rotunde:

 











Revizuirea Startegiei Naționale de Responsabilitate Socială ; Definirea clară a termenilor și rolurilor cu privire la responsabilitatea socială a diferitelor tipuri de organizații; Fomarea profesioniștilor care activează în domeniul responsabilității sociale, dezvoltarea competențelor în domeniu și a unei deontologii profesionale; Sprijinirea dezvoltării economiei sociale ca sector și antreprenoriatul social ca modalitate de punere în practică a principiilor economiei sociale; Educarea publicului larg prin introducerea principiilor responsabilității sociale în curricula școlară și universitară și realizarea de campanii de sensibilizare și informare; Organizarea de schimburi de bune practici între instituții, companii, ONG-uri cu privire la aplicarea concretă a principiilor responsabilității sociale; Crearea unei marci de responsabilitatea socială care să promoveze acele organizații care integrează principiile responsabilității sociale;

Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă

Mulțumim contributorilor!

Ada PALEA, KPMG România Adina IONESCU, MOL România Adrian CLIPII, Cartel Alfa Adrian SECAL, Institutul pentru Economie Socială, FDSC Alexandra (URSEANU) IONESCU, HART Consulting Alexandra TODERIȚĂ, Centrul Român de Politici Europene Alexandru TOTH, Sociometrics Alin STANCU, Academia de Studii Economice Alina BLAGA, Asociația D’Avent Alina PÂRÂIALĂ, Ministerul Economiei Ana DULGHERU, Sef centrul de transfer tehnologic, CCIB Ana Maria GHEORGHIU, Direcția egalitate de şanse între femei şi barbati, MMFPS Andreea POPESCU, KPMG Andreea ROTARU, Asociația React Andrei BANU, Unitatea de Politici Publice, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice Andrei ȚĂRNEA, Aspen Institute Aniela ARON, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Bogdan HOSSU, Cartel Alfa Carolina AGHEORGHIESEI, Graphtec Design SRL Ciprian DRAGOMIR, Fundația Mereu Aproape Claudiu GEORGESCU, Asociația Producătorilor de Materiale de Construcții din România Cosmin TRIF, Consilier cabinet Maria Grapini Cristian DENUNTZIO, SEMQ Management Cristian DUCU, Centre for Advanced Research in Management and Applied Ethics Cristiana BOBÂRNAC, Asociația REPER 21 Cristina COVACI, Camera de Comerț, Industrie şi Agricultură Călăraşi Cristina DAMIAN, United Way România Cristina HAITĂ, United Way Romania Cristina HORIA, Fundația Sensiblu Cristina IONESCU, Camera de Comerț și Industrie a României Cristina MILITARU, EcoRom Ambalaje Dana MOCANU, Transparency International Daniela OANCEA, Revista Cariere Dragoș NEGOIȚĂ, Secretariatul General al Guvernului Dumitru IACOB, Facultatea de Comunicare și Relații Publice, SNSPA Erzsébet FELMERI, MOL România Eugen LUCAN, Comitetul Economic și Social European Florentina ANGHEL, Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației şi Formării Profesionale (ANPCDEFP)

Francisc SIMON, Organizația Națională a Persoanelor cu Handicap din România Gabriel STĂNILĂ, ADPSE Catalactica Georgeta PELCEA, Autoritatea Națională pentru Calificări Grigore FELICIAN, Graphtec Design SRL Ion Liviu STOCHIȚĂ, Compartiment Dezvoltare Manageriala și Integritate Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice Irina STOLTZ IBM România Irina LUPU, Federatia Organizatiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare Irina POP, Fundația PACT Irina STOLTZ, IBM România Iulia ȚUȚUIANU, Academia de Advocacy Laura RĂDUȚ, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor Lavinia RAȘCĂ, EXEC-EDU Luiza CRISTEA, Fundația PACT Laura SGÂRCITU, Coca-Cola Hellenic Maria ȘANDOR, EximBank Marius Cristian NEACŞU, Academia de Studii Economice din Bucureşti Mihaela FORGACIU, Fork Capital Mihaela LIPICEANU, SRAC Mircea FECHET, Autoritatea Națională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achizițiilor Publice Mircea TOMA, ActiveWatch Mona NICOLICI, Petrom Oana BOINGEANU, Romanian American Foundation Paula APREUTESEI, Romanian American Foundation Radu GODEANU, Uniunea Generală a Industriaşilor din România Romeo VASILACHE, Romanian American Foundation Silvia POP, Unicredit Țiriac Bank Simona APOSTOL, Procert Laboratory Simona STĂNESCU, Institutul de Cercetare a Calității Vieții, Academia Română Simona UGLEA, Compartiment Dezvoltare Manageriala și Integritate Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice Cristiana BOBÂRNAC, Asociatia Reper21 Sorin BRÂNDUŞESCU, Changemakers, ASER Sorin DUMITRU, Denkstatt Sorina CÂMPEAN, Aspen Institute Ştefania POPP, CEO, Junior Achievement România Ștefan CONSTANTINESCU, FDSC Suzana GRAS, Raiffeisen Bank Teodora Simona ENESCU, Star Storage Victor ALISTAR, Transparency International România Victor ILIESCU, Ministerul Educației Naționale Violeta SIMIONESCU, Integrate Investment Viorica GHINEA, Asociatia Consultantilor si Expertilor in Economie Sociala Romania

Surse fotografii utilizate în raport: www.pixabay.com, www.iso.org, www.noi-orizonturi.ro, www.sacosadepanza.ro, www.alternativesociale.ro, www.autismtransilvania.ro, www.fundatiasomes.ro, www.jaromania.org, www.romanobutiq.ro.

www.aiesectm.ro,

29

Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă

Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă

office@crca.ro www.crca.ro