ION TURNEA
ncă din copilărie am fost pasionat de albine. Albina era pe atunci o mare enigmă pentru mine. O vedeam ca pe o picătură de soare căzută pe pământ pentru a îndulci viaţa oamenilor prin înţelepciunea, hărnicia şi produsele muncii ei. Îmi doream „Fără ideal nu există nespus de mult să pătrund în lumea ei, să activitate, iar fără încerc a-i contempla perfecţiunea. activitate nu există Cu timpul am înţeles că albina este viaţă.“ singura insectă care se bucură de întreaga (Vissarion Grigoryevich preţuire şi admiraţie a oamenilor. Ea este Belinski) aceea care prin zborul ei din floare în floare
Î
ca într-un dans al luminii ajută la polenizarea plantelor sporind recolta de fructe şi seminţe. Albina cunoaşte esenţa fiecărei flori, esenţă ascunsă tainic în polenul atât de binefăcător pentru viaţa familiei de albine şi pentru oameni. Prin urmare albina este insecta care ajută plantele, îşi ajută familia, oamenii, chiar şi animalele. Scriitorul Tudor Arghezi în poezia Lumină lină se identifică cu albina. Albina, în poezia argheziană, este metafora ce arată aspiraţia scriitorului spre absolut, absolut pentru care e capabil de sacrificiul suprem. Menirea de a poleniza a albinei sugerează misiunea poetului de a crea. Fiecare îşi desăvârşeşte cu înţelepciune propria artă, albina arta fagurilor, iar poetul arta cuvântului. Personificată, albina se află în poezia argheziană într-o situaţie dramatică: „Zăcând aci, pe-o margine de drum, / Şi nu dormind într-un polen de floare“ 1. Soarta dramatică a albinei s-a datorat 1
Tudor Arghezi, Pagini alese Versuri şi proză, Editura T. Arghezi & Regis, Buc. 2006, pag. 15 7