Partea I
Lupul mic, lupul mare și Dana
- Nu mănânc până nu-mi spui o poveste!
- Astăzi o să mănânci fără să asculți vreo poveste!
- Nu mănânc! Nu-mi place!
- Dar e mâncarea ta preferată!
- Nu mi-e foame!
- Și ce poveste ai dori să asculți, Tică?
- Cu Dana, lupul mic și lupul mare, răspundea copilul.
- Îți povestesc „Motanul încălțat“!
- O știu deja. Mă plictisește.
- „Capra cu trei iezi“
- Nu! O știu și pe aceasta!
- Tică, mănâncă, Tică, astăzi am atâta treabă!
- Nu mănânc până nu-mi spui o poveste!
- „Cinci pâini“!
- Nu!
- Tică! Mănâncă, Tică!
- Lupul mic și lupul mare!
- Nu mai știu povestea! Am uitat-o!
- O știu eu!
- Atunci nu ți-o mai povestesc!
- Vreau să aflu ce a mai făcut lupul mic și Dana!
- Nu s-au mai văzut de câteva zile.
- Nu te cred!
- Au făcut numai rele, că nu ascultă de părinți!
4
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
- Povestește-mi!
- Ce să îți povestesc?
- Ce a mai făcut Dana și lupul cel mic! Și de fiecare dată mama lui Tică trebuia să inventeze alte peripeții în care au fost implicați Dana, lupul cel mic și lupul cel mare. Dana era cea mai bună prietenă a lui Tică, deși era cu zece ani mai mare decât el.
Când s-a născut Tică, Dana s-a bucurat enorm. Ea era singură la părinți și-și dorea foarte mult un frate sau o soră, dar nici un vecin nu era de aruncat. Îi despărțea un zid de cărămidă și o poartă, impropriu spus, îi despărțea. Zidul și poarta erau asemenea unei cutii ce ascundea în umbră o lume minunată, o lume plină de culoare și aventuri, căci de dimineața până seara cutia magică își deschidea porțile și Dana era la Tică acasă.
De când Tică a împlinit trei ani, nu exista loc din curte, grădină sau casă, care să nu fi fost cercetat de copii. Toamna târziu, grădina era locul perfect pentru joacă. Își făceau câte o colibă în claia de tulei, pe urmă își duceau acolo toate jucăriile necesare pentru a aduna comori, o găleată în care îngrămădeau tot felul de pietricele ce le considerau veritabile, o lopată, un toiag fermecat ce devenea fie un cal năzdrăvan pe care încălecau ocolind în galop grădina, fie o sabie ce dobora uriașii. Unul dintre uriași era nimeni altul decât nucul cel mare din fundul grădinii, un nuc a cărui crengi mai joase au devenit brațe ce se apărau de loviturile copiilor, în timp ce clăile de fân se transformau în ziduri de apărare, în spatele cărora se puteau ascunde și de unde odată
5
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
ascunși începeau un alt joc „De-a prinselea“, iar cel care pierdea ajungea ostatic și era legat de nucul cel mare până ce promitea celuilalt că cedează toate comorile din colibă. Iarna zideau cetăți din zăpadă și oameni cu ochi de cărbune care aveau misiunea de a păzi construcțiile în absența lor, rezistând pe urmă eroic, atunci când începeau copiii burgăreala cu muniția cea albă și rece ce se topea în palma lor caldă, frângându-se mai apoi de zidurile înghețate ale întăriturilor sau se lipeau de pântecele oamenilor cu ochi de cărbune ce surâdeau eroic sub ploaia de lovituri. Vara, când erau lăsați în grija celor mai bătrâni din casă, străbunicii lui Tică, cei doi își mutau locul de joacă din grădină, în podul casei, din podul casei, în casă sau pivniță. Așa, cât era vara de lungă, cercetau podul casei lui Tică, iar când fiecare cotlon ajungea să-și piardă misterul în ochii copiilor, aceștia aruncau cu nuci spunând că plouă cu piatră înghețată sau deșirau cârpele pentru legat roșii din ghemele bunicii băiatului. Când podul casei își pierdea din însemnătate, copiii își făceau palat în pivnița răcoroasă sau cercetau dulapurile prin casă pentru a se costuma în mama, tata sau personaje din povești. Primăvara, mieii erau atracția principală. Nu exista miel care să nu fi trecut și prin mâinile celor doi prieteni, însă toată minunea prieteniei dintre Dana și Tică s-a stins în câțiva ani. Când Tică a împlinit cinci ani, iar Dana cincispezece, răceala a început să se aștearnă peste tot ce lumina a veselie odinioară. Tică avea noi tovarăși de joacă ce și i-a făcut la grădiniță, iar Dana era domnișoară, era liceană.
6
Tot ce a fost frumos și a luminat un colț al copilăriei sa topit asemeni oamenilor cu ochi de cărbune. Erau atât de frumoși oamenii aceia cu ochi de cărbune, încât păreau a avea un suflet atât de cald în trupul lor înghețat și alb de povara zăpezii, de te făceau să crezi că vor birui soarele și vor rămâne ca prin magie, stăjerii eterni ai grădinii. Erau atât de buni prieteni Tică și Dana, încât oricine le-ar fi observat jocul și devotomentul nu ar fi intuit că vor ajunge în câțiva ani să uite a mai schimba o vorbă cu săptămânile.
Ca un val năvalnic a izbucnit focul prieteniei lor, ca un val ce încerca să măture totul în jur în timp ce ei se străduiau să rămână în picioare, dar avântul ce l-a animat a devenit în cele din urmă fatal și unda năvalnică s-a uscat parcă friptă de un alt soare, unul necunoscut, dar care urmă să deschidă alte drumuri în viața fiecăruia. Și, totuși, cele mai frumoase povești ce i-au luminat copilăria lui Tică, de care și-a adus aminte mereu, au fost cele în care Dana era prietenă cu lupul cel mic, pe când lupul cel mare încerca de fiecare dată, cu fiecare altă istorioară, să intervină în această sfântă prietenie și să o destrame.
- Îmi spui ce a mai făcut Dana și lupul cel mic?
- De dimineață, Dana, profitând de neatenția lui buni, a luat micul dejun și l-a ascuns sub tricou, pe urmă a ieșit în grădină, s-a dus spre cotețul găinilor unde o aștepta ascuns lupul cel mic.
- De unde știa Dana că lupul cel mic s-a ascuns lângă cotețul găinilor?
7
În
lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
- Știa de peste noapte, căci lupul cel mic a dormit în camera Danei.
- Cum așa?
- Când toată casa era scăldată în întuneric și toată lumea dormea, Dana s-a furișat afară, l-a chemat pe lupul cel mic ce o aștepta la poartă și l-a ascuns în camera ei la căldură. Dimineața s-a trezit foarte devreme.
- Când au cântat cocoșii?
- Da, când au cântat cocoșii s-a trezit. L-a trezit și pe lupul cel mic și i-a spus să o aștepte lângă cotețul găinilor până îi va aduce ceva de mâncare.
- Și i-a dat micul dejun lupului?
- Da. - Și lui i-a plăcut să mănânce?
- A mâncat cu poftă, căci era tare flămând. Și Tică, captat fiind de firul poveștii mânca ce-i dădea mama lui și asculta.
- Dar lupul mic era bun, căci nu-i făcea rău Danei.
- Era foarte prietenos, căci era mic.
- Și jucăuș?
- Foarte jucăuș.
- Se juca cu Dana?
- Firește că se juca. Se juca cu Dana și primea și de mâncare.
- Poate se juca ca să primească de mâncare.
- Poate și asta.
- Și ce au mai făcut Dana și lupul mic?
- Dana l-a ascuns pe lupul mic sub pat, la ea în cameră. Când nimeni nu era prin preajmă, lupul cel mic ieșea
8
În lumea lui Tică -
pentru copii
afară și se juca cu Dana, până când mama puiului de lup, a dat de urma lui.
- Și ce a făcut mama puiului de lup, adică lupul cel mare?
- Lupul cel mare, cum a văzut-o pe Dana, a și vrut să o sfâșie, crezând că ea e vinovată de absența puiului ei atâtea zile.
- Și cum a scăpat Dana?
- Greu a scăpat, căci lupul mare era și flămând. Ar fi înghițit-o cât ai clipi, de nu sărea în ajutorul prietenei lupul mic.
- A ascultat lupul mare de lupul mic?
- Mai ascultă și părinții de copii, i-a răspuns mama zâmbind.
- Da?
- Normal că da. Lupul mic i-a povetit lupului mare cum Dana și-a împărțit mâncarea cu el, cum l-a primit în casă la căldură.
- S-a împrietenit Dana și cu lupul mare?
- Nici vorbă.
- Lupul mare i-a spus Danei că-i cruță viața, pentru că a avut grijă de lupul mic, dar a avertizat-o ca pe viitor să stea departe de puiul ei, dacă vrea să n-o pățească.
- Și Dana a ascultat-o pe mama lupului mic?
- Nu a ascultat-o. De fiecare dată când lupul mare îl găsea pe lupul mic la Dana, salvarea ei venea de la faptul că s-a purtat frumos cu puiul de lup. Și așa, abia se abținea lupul mare să n-o mănânce, cu toată prietenia
9
Ana-Cristina Popescu – Literatură
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
Danei cu lupul mic. O dată s-a întâmplat ca lupul mare să o ducă pe Dana în bârlogul lui din pădure, ca să o mănânce, dar a salvat-o lupul mic.
- Cum a salvat-o?
- Când lupul mare a plecat în pădure, lupul mic a ajutat-o pe Dana să părăsească vizuina și să găsească drumul spre casă, dar aventura prin pădure ți-o povestesc mâine.
- Lupul mare era foarte rău. Trebuia să înțeleagă că lupul mic era prieten cu Dana.
- Înțelegea el, dar nu putea să accepte această prietenie dintre puiul lui și un pui de om.
- De ce?
- Lupii au avut de suferit din cauza oamenilor, cum de altfel și oamenii din cauza lupilor.
- Lupul mic era bun. El nu ținea cont de dușmănia dintre oameni și lupi.
- Sunt lucruri care nu pot să fie șterse niciodată, oricât am dori sau ne-am strădui.
- Nu înțeleg!
10
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
- Vezi tu, oamenii și lupii nu pot să viețuiască împreună.
- De ce?
- Pentru că așa e legea firii.
- Și, totuși, lupul mic și Dana se înțelegeau bine.
- E adevărat.
- Atunci se poate.
- Copiii trebuie să asculte de părinți, căci părinții știu cel mai bine ce e bun sau rău pentru ei. De multe ori un părinte te ferește de ceva și mai rău atunci când pare că se împotrivește unei copilării.
- Ce au mai făcut lupul mic și Dana în pădure?
- Mâine, Tică, adu-mi aminte mâine să-ți povestesc! Și așa, de fiecare dată, mama lui Tică, trebuia să spună o altă aventură a Danei cu lupul mic și lupul mare.
11
Invazia
Ploile de primăvară și de vară scoteau la iveală niște făpturi târâtoare, roșiatice, ce-l speriau enorm pe Tică. Aflase de la părinții lui că acele fărturi târâtoare se numesc râme și că sapă galerii în pământ. Mai auzise că ajută și la fertilitatea solului, la afânarea acestuia. Indiferent câte laude auzea despre acele făpturi umede și lunguiețe, Tică era convins de un singur lucru, că râmele acelea moi și aproape inocente, ar putea să perforeze orice, nu doar pământul. Dacă ar ajunge să calce din greșeală peste o râmă și aceasta i-ar perfora talpa piciorului, pe urmă s-ar apuca să sape galerii care să-i moaie oasele și să-i sângereze carnea? Mai bine să le evite, să încerce a nu ieși pe afară după ploile răcoroase de vară ce le adună ca un magnet la suprafață. Nu-l înțelegea nici pe Onu, vărul lui mai mare, ce căuta râme pentru a merge la pescuit. Avea o cutie verde în care închidea râmele. Le presăra și puțin pământ ca momeală, să rămână ascunse în cutie până ce la va agăța în cârligul ce le hotăra soarta.
Știind de teama lui Tică, Onu, a deschis într-o zi cutia plină cu râme și s-a prefăcut că deschide gura să le mănânce.
- Eu pot să mănânc și ciorbă de râme! Privește! a spus Onu ducând degetele mâinilor în care se zvârcoleau câteva râme spre gură, dar, după o clipă de gândire s-a prefăcut că o să fugă cu ele după Tică. De frică, Tică a
În
12
lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
început să fugă de parcă mânca pământul, iar Onu, zâmbind, a pus râmele la loc în cutie. După plecarea lui Onu, Tică a făcut o vizită cireșului din grădină. Și-a umplut buzunarele de cireșe și s-a așezat pe un scăunel lângă tulpina copacului gândindu-se la cât de curajos era Onu, că nu se temea de râme. S-a întâmplat ca o ploaie răcoroasă de vară să-l prindă într-o zi pe Tică pe terenul de fotbal alături de Onu. Câteva bălți răzlețe s-au așternut repede pe solul setos și râmele au început să își etaleze ținutele roșiatice la picioarele celor doi.
- Să mergem acasă, Onu! E plin de râme. Mie mi-e teamă să plec de acasă după ploaie din cauza lor și acum am dat peste ele.
- Uite, Tică! Râmele sunt prietenele mele! Și Onu a făcut un semn râmelor, iar acestea au deschis o galerie spre inima pământului și o navă cilindrică a aterizat la picioarele lui Onu.
- Eu nu sunt prietenul tău? s-a auzit glasul lui Tică în timp ce Onu a urcat în nava ce se pregătea să-l ducă întro lume necunoscută, dar Onu părea să nu mai asculte nimic.
Rămas singur, înconjurat de râme, Tică încerca să-și croiască drum spre casă. Cum scăpa de o baltă păzită de râme părea să se afunde și mai rău printre alte bălți mult mai întunecate în nămol, cu râme care mai de care mai groase și urâte.
- Parcă nu erau așa de multe bălți, nu mai înțeleg ce se întâmplă și ca să fie totul din ce în ce mai înspăimântător, mai întunecat, m-a părăsit și Onu!
13
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
Cu fiecare pas ce-l făcea, Tică se afunda tot mai mult printre râme și bălți. Ciudat era faptul că râmele erau din ce în ce mai multe. Abia reușea să găsească un loc pe unde să calce fără a deranja o târâtoare. La un moment dat a început să plângă cuprins de deznădejde. Și totuși, plânsul nu-l ajuta cu nimic, mai mult îl încurca, căci ochii, așa împăienjeniți de lacrimi, nu mai puteau să sesizeze toate râmele, iar acestea începeau să i se urce pe pantofi, pe urmă pe pantaloni. O adevărată bătălie a început între Tică și râme. În timp ce încerca să se debaraseze de intruși, niște zgomote ciudate venite din inima pământului au invadat văzduhul, iar solul a început să fie crestat de făpturi roșiatice uriașe. Râmele s-au transformat. Au devenit niște monștri imenși ce continuau să tot crească. Acum nu se mai târau doar pe solul umed, ci și pe trunchiul arborilor ce înconjurau terenul de fotbal. Cele mai fioroase se târau peste pantofii plini de noroi ai băiatului în timp ce acesta își scutura picioarele căutând o scăpare. După câteva minute râmele și-au acuțit corpul și au început să țese găuri prin pantalonii băiatului, ba una ia ciupit carnea. Speriat, Tică, și-a abandonat pantalonii și a căutat salvarea într-un platan din apropiere pe care l-a escaladat ajutându-se de leagănul ce aducea veselie pe chipul fetelor și care a fost prins de ramurile groase ale
14
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
copacului de străbunicul Danei, dar râmele ce aveau acum în jur de doi metri lungime și o lățime de aproximativ douăzeci de centimetri au început să stăpungă tulpina arborelui uriaș. Săgetată din toate părțile, tulpina platanului a început să dea semne de oboseală și să nu mai poată susține coroana de ramuri. Tică simțea că totul se va sfârși în câteva momente, când lupul mic s-a ivit la poalele copacului. Avea niște colți ascuțiți și a încercat să sperie râmele care au bătut o clipă în retragere, timp suficient ca Tică să coboare din pom, așa cum s-a urcat, pe frânghiile leagănului, să încalece pe spinarea lupului mic și să fugă spre casă. Nu au făcut prea mulți pași spre casă, că bunica lui Tică a venit să-l trezească pe copilul ce-a adormit în grădină la umbra cireșului plin de roade. Prin urmare visase. Prea a ridicat în slăvi râmele. Nu, nu se va mai teme de ele. Până și Onu râdea de temerile lui. Se considera băiat mare și era musai să fie curajos. Până nu-ți învingi temerile, nu poți călca încrezător pe drumurile vieții.
15
Pietrele
Coliba din tulei făcută de Tică în fundul grădinii adăpostea pietre care mai de care mai felurite. Auzise de la unchiul Gheorghe ce era biolog la oraș, că pietrele ce par atât de mute, de nesimțitoare se pot înmulți și ele.
- Ei, se înmulțesc, Gheorghe! Se sparge o piatră în mai multe pietre, i-a spus mătușa Talia, în timp ce Gheorghe expunea teoriile studiate.
- Sunt roci, explica în continuare Gheorghe, care adună minerale din pământ și se înmulțesc. Cum îți explici că în fiecare an aduni din grădină, înainte de a ara pământul, mai multe pietre ca în anul precedent?
- Probabil cum a fost arat și lucrat pământul, pietrele au fost scoase la suprafață, îi răspundea Talia.
- De ce nu le vezi toamna, ci primăvara?
- Au timp peste iarnă să se facă vizibile, că mai freacă ploaia și zăpada fața pământului și atunci se văd și pietrele.
- Pe care le aduni și le arunci în fiecare primăvară, ca anul următor să o iei de la început.
- Are pământul pietre în el suficiente, pentru fiecare an în care este arat.
Și unchiul Gheorghe râdea și o lăsa să creadă ce dorește, însă Tică, nepotul, se apropia de marele biolog și începea să-l descoase.
- Dacă pietrele se înmulțesc, înseamnă că le doare și pe ele când le lovești?
În
16
lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
- Nu, Tică, ele nu simt durerea.
- Atunci cum se înmulțesc, dacă nu sunt vii și nu simt durerea?
- Când îți tai unghile și părul, te doare, Tică?
- Nu, nu mă doare.
- Nici pietrele nu simt durerea, dar sunt roci, iar ele adună din pământ minerale și se înmulțesc. Mineralele acelea se întăresc, se pietrifică.
- E prea greu de înțeles, dar îmi plac pietrele. Sunt foarte ciudate. Mi-ar plăcea să fiu o piatră.
- De ce ți-ar plăcea să fii o piatră, Tică?
- Pentru că sunt puternice, nu pot să fie biruite oricum, sunt misterioase, nu scot niciun sunet, decât atunci când le lovești, căci răsună locul de care s-au izbit, pentru că în tăcerea lor par înțelepte.
- De unde ai învățat tu de înțelepciune?
- L-am auzit pe părintele la biserică când predica.
- Îți place să mergi la biserică, Tică?
- Da. Când o să fiu mare o să mă fac popă.
- Să nu cumva să te răzgândești! îi răspundea zâmbind unchiul Gheorghe.
- Nu o să mă răzgândesc.
- Dar misterioase știi ce înseamnă?
- Da, că am auzit în povești.
- Ce înseamnă?
- Ceva greu de înțeles.
- Bine, Tică, ești băiat mare și deștept!
- Am auzit că există și pietre prețioase, unchiule!
- Există.
- Acestea ce minerale adună din pământ?
17
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
- Depinde. Unele sunt roci vulacanice. Altele se formează în funcție de sol. De exemplu un cristal adună atomi, molecule, ioni.
- Ce sunt acestea?
- Elemente chimice, o să înveți la școală, unități ale materiei, substanțe ale acesteia.
- Înțeleg.
- Nu știu cât înțelegi. De exemplu există dealuri pline de astfel de roci, de pietre semiprețioase.
- Mi-ar plăcea și mie să studiez pietrele, unchiule! Și unchiul Gheorghe zâmbea, pe urmă lăsa copilul în lumea lui și își vedea de treburile sale. În toamnă Tică și-a făcut o colibă din tulei și-a început să colecționeze tot felul de pietre. Predominau totuși pietrele micuțe, căci și el era micuț. I-a arătat într-o zi colecția lui de pietre moșului Pătru, iar acesta i-a spus o poveste despre pietre. Așa a afla Tică că pietrele trăiesc veșnic și cunosc toate, atât cele bune, cât și cele rele.
- Și pietrele nu mor niciodată, moșule Pătru?
- Niciodată nu mor, fiule. Ele doar se transformă.
- Cum se transformă?
- Adună în drumul lor prin lume și praf, dar și minerale, adună și bune, dar și rele. Așa se șlefuiesc sau își mai adaugă câte un centimetru. Altele pot trece de la regnul mineral la cel vegetal și sunt pietre vii.
- Interesant! Atunci devin mai grase sau mai slabe?
- Mai slabe devin când se sfărâmă. Câteodată se sfărâmă datorită fenomenelor meteorologice și devin nisip. Așa s-a format deșertul.
- Foarte interesant!
18
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
- Câte nu știe nisipul și piatra, nepoate! Câte în lună și în stele!
- Pietrele sunt de când lumea, moșule?
- Da, de când e lumea asta sunt pietrele!
- Atunci cunosc tot ceea ce a fost în lume?
- Cunosc totul. Au văzut atâta durere încât s-au întărit atât de mult. Nu avem noi ochi să observăm lacrimile pietrelor.
- Stâncile plâng?
- Foarte mult, iar când nu mai pot alunecă bucățele în albia râurilor.
- De ce alunecă în ape?
- Ca apele să le curețe, să le spele durerile, să le șlefuiască, să le albească de negura mocirlei lumești.
- Pietrele din ape sunt cele mai curate?
- Da, nepoate! Apa le spală de toată întinăciunea, le ocrotește, iar când se retrage le lasă albe în fața luminii soarelui.
- Și totuși, cum rezistă ele după ce nu mai sunt protejate de apă?
- Rezistă cum pot. Unele ajung în fundația unor clădiri. Acolo trăiesc și cu bune și cu rele.
- Dar pietrele cunosc și cele bune.
- Cunosc și cele bune, nepoate!
- Sunt și bolovani ce nu pot să fie urniți din cale. Unul e lângă sălașul din Scoarța. Ce-mi place să stau vara pe el!
- Când pietrele sunt încălzite de soare adună atâta energie. Te umpli de bine când te așezi pe ele.
- De pietrele mele din colibă, ce spui, moșule Pătru?
19
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
- Sunt micuțe ca și tine, încă neumblate prea mult prin lume.
- Dar am și pietre mai deosebite. Uite, aceasta pare mai colorată! Crezi că e piatră prețioasă?
- Orice piatră poate să fie prețioasă, Tică!
- Cum poate să fie prețioasă?
- Asta depinde de cum o vede fiecare om. De exemplu piatra aceasta ce e la tine în mână pentru mine nu înseamnă nimic, dar pentru tine poate însemna multe. Poate să îți amintească de un prieten bun, dacă ai primito de la el în semn de aducere aminte, poate să îți amintească de ceva unic ce s-a petrecut în viața ta, poate să îți amintească de o persoană dragă ce a plecat din această lume, dacă e o piatră funerară, poate să îți amintească de casă, dacă ești plecat prin locuri străine și ai luat cu tine o rocă din ograda părintească.
- Pentru mine pietrele acestea sunt prețioase, pentru că le-am ales eu, le-am adunat eu, am muncit ca să le aduc la mine în colibă.
- Ai dreptate, Tică, dar și omul este o piatră. Corpul omenesc este alcătuit din minerale, de exemplu creierul din siliciu. Omul e alcătuit din pământ, din mineralele cele mai de preț și apă, iar apa are memorie, lucru dovedit științific. Și omul are memorie. Dacă ar ști omul să fie acea piatră nepieritoare, mare folos ar avea. Sfântul Apostol Petru este un model al pietrei ce stă temelie peste veacuri Pietrei „din capul unghiului“ pe care „au nesocotit-o zidarii“, „Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.“ (Matei, 16, 18)
20
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
- Da, noi, oamenii, putem să fim pietre nepieritoare și să știi că pietrele au o frumusețe unică, trebuie doar să o descoperi.
- Pietrele de mină au o frumuseţea nepieritoare, Tică. Așa e și sufletul oamenilor buni. Frumuseţea exterioară a omului este trecătoare, dar a pietrelor de mină ascunse în pământ, nu. Frumuseţea interioară a omului, şlefuită în timp este nemuritoare ca a pietrelor de mină.
- Fiecare om își lustruiște fața sufletului și poate să lumineze ca o piatră prețioasă. Și pietrele ce le-am adunat și nu mai sunt au fost prețioase prin grija mea pentru ele, dar am învățat acum un lucru mult mai important, că poți să strângi pietre prețioase prin fapte bune și sufletul tău să lumineze așa cum luminează rocile din inima pământului, a adăugat Tică. În primăvară, bunica lui Tică a avut ce arunca la piatră după ce a stricat coliba de tulei ca să are pământul, spre jalea lui Tică care a pierdut toată comoara ce-a adunat-o. De atunci Tică s-a gândit să adune ceea ce-l pasionează în locuri neumblate de oameni. Așa a găsit o deschizătură într-un deal mai stâncos într-una din drumețiile lui cu Ionică și Mihăiță, care i-au devenit cei mai buni prieteni după vecina lui Dana și vărul lui Simion, zis Onu. Ionică și Mihăiță erau de-o vârstă cu Tică, i-a cunoscut la școală, s-au împrietenit și au ajuns de nedespărțit. Au bătut toate dealurile împreună și-au cercetat toate văile.
21
La pescuit
Era o baltă plină de pește. Oamenii din zonă îi spuneau Balta Slăcinii, iar trecătorii se minunau de frumusețea micuțului lac în luciul căruia se oglindeau primăvară de primăvară câteva sălcii pletoase în timp ce păpurișul ascundea o mulțime de insecte.
Ionică, Mihăiță și Tică s-au dus la pescuit într-o zi însorită de mai, deși pescuitul era interzis acolo de cei ce administrau acel loc. Ionică și Mihăiță cu undițele scăldate în apă așteptau să le cadă peștișorii în capcană. La un moment dat Ionică a intrat în apă, lângă mal, în speranța că peștele va alerga mai repede spre capcana din vârful cârligului, spre necazul bunicii lui care l-a mai găsit și în alte rânduri ud la picioare, seara, după ce ajungea acasă sătul de bătut drumurile, iar noaptea îl afla cuprins de febră.
Tică i-a lăsat un timp în voie, după care și-a scos din plasă undița lui secretă, o sticlă cu o substanță ciudată. - Lăsați-mă pe mine! a spus Tică.
22
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
- Ce ai în sticlă, Tică? a întrebat Ionică.
- Verde de Paris.
- Pentru ce-i bun? a intervenit Mihăiță?
- Omoară tot ce mișcă. Peștii cum o să-l simtă, o să încerce să evadeze din apă și eu o să-i prind.
- Crezi că o să meargă? a continuat Mihăiță.
- Cu siguranță.
- Eu zic să nu vă jucați cu astfel de substanțe, mai bine așteptăm să tragă la râme, și-a spus părerea Ionică.
- Mie nu-mi plac râmele, a spus Tică.
- Îmi plac mie, Tică, a continuat Ionică, pe urmă sunt pasionat de pescuit, pot sta oricât pe malul apei. Apa mă liniștește.
- Eu nu am răbdare, trebuie să fac tot timpul ceva și dacă astăzi am spus că pescuim, atunci chiar pescuim din belșug, a spus cu hotărâre Tică și a aruncat conținutul sticlei în apă.
Ionică când l-a văzut pe Tică aruncând lichidul otrăvitor în baltă a părăsit apa dezamăgit de hotărârea tovarășului de pescuit. În tot acest timp, prietenul său plin de idei năstrujnice și de energie, i-a luat locul cu scopul să prindă pește din belșug.
23
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
Îndată ce otrava a fost aruncată în apă, peștii au început să sară deasupra bălții ca niște acrobați. Unii făceau salturi mai mari de jumătate de metru, pe urmă se izbeau din nou de apele otrăvite ca mai apoi să își reia săritura grandioasă. Tică, încercând să-i prindă, a fost încătușat între salturile lor și a început să înghită apă fără să vrea. Fiecare salt acrobatic al peștilor arunca și spre Tică valuri de apă ce-i intrau adesea pe gât. Atât peștii, cât și Tică au uitat primul lor război, căci un altul, mult mai cumplit, s-a arătat în cale, lupta pentru spraviețuire. În timp ce peștii și Tică agonizau, Ionică și Mihăiță zâmbeau privind spectacolul, neînțelegând că prietenul lor e în pericol de moarte. Ba mai mult, Ionică, își spunea în gând că și-a găsit Tică de furcă cu peștii, dacă nu a avut răbdare să stea pe mal până ce câte un peștișor înghite momeala. Tică nu-și găsise de furcă cu peștii, ci cu substanța ce-a otrăvit apa din baltă. Norocul lui Tică a fost administratorul bălții care s-a întâmplat să ajungă pe acolo și să-l salveze la timp. A cam tras-o Tică o vreme și prin spital, dar a avut zile. Au tras-o și părinții lui Tică, că au plătit paguba făcută de băiat, dar erau mulțumiți că măcar a scăpat cu viață copilul.
24
Păsările cu cioc de fier
Nu a trecut mult timp de la pățania cu peștii, că Tică și-a găsit o altă ocupație, să vâneze păsări cu ciocul de fier. Și aceste păsări și-au făcut cuiburile în niște platani din apropierea grădinii în care părinții lui Tică au semănat porumb, iar bunica băiatului a pus din loc în loc sperietori ignorate total de obraznicele păsări.
Pentru ca vânătoarea să fie una de succes, Tică a început să le studieze comportamenul. Auzise ceva povești despre ciori sau păsările cu cioc de fier după cum le botezase unchiul lui. Le știa de longevive, de înțelepte, de porumbelul țiganului, căci într-o vreme țiganii le vânau pentru a avea și ei carne pe masă, dar nu era suficient pentru a le vâna.
Până să le vâneze Tică, au mâncat tot porumbul semănat în grădină. Inteligente, și-au făcut unelte pentru a săpa în pământ. Veneau cu crenguțe de lemn în cioc și săpau pământul, pe urmă cu ciocul lor tare și ascuțit înghițeau boaba de porumb ce nu mai apuca să încolțească, să prindă rădăcină și să crească.
Pas cu pas, Tică s-a apropiat de negrele păsări, așa cum a făcut cu pisica cea neagră ce și-a găsit adăpot în toamnă pe lânga casa Danei. La început, sălbatică, pisica fugea de câte ori se apropia de ea băiatul, pe urmă accepta din ce în ce mai mult apropierea de copilul ce o momea cu câte o bucată de mâncare până când a început să i se gudure printre picioare, pe urmă să-l lase să o
25
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
mângâie ca să ajungă grămadă într-un sac și să fie purtată peste deal de băiat până la peștera de lângă cariera de piatră. - Își merită soarta! și-a spus în gând Tică. Am prins-o când a mâncat un pui de găină. Bunica nu a crezut, spunea că s-a rătăcit pe undeva puiul și s-a pirdut, dar eu am văzut-o. Am zărit-o când a vânat și o ciorcobară, pe urmă a început să o mănânce. Un astfel de animal nu merită ținut pe lângă casa omului. Degeaba s-a străduit Tică să îmblânzească pisica și s-o ducă departe, că în nici două zile, după ce Tică a abandonat-o în peșteră, s-a întors acasă. Ce-i drept, nu sa mai apropiat de Tică, fugea dacă îl zărea. Stătea pe lângă casa Danei, iar de cea a băitului se apropia doar când nu era nimeni în preajmă. Cu ciorile e o altă poveste. L-au muncit într-un vis rău de tot. În acel vis erau singurele ființe vii ce reușeau să supraviețuiască. Ciocul lor puternic sfârteca totul. - Păsările cu cioc de fier! se auzeau oamenii strigând în timp ce încercau să-și găsească adăpost, căci ploua cu foc din văzduh. Păsările cu ciocul de fier alergau printre mortăciunile de pe suprafața pământului și se ospătau. Savurau totul, iar animalele și oamenii ce nu mai găseau scăpare ajungeau bucățică cu bucățică să fie frământați de negrele păsări ce păreau mesagerii morții. Dar visul acela întunecat s-a pierdut departe, într-o noapte fără lună, însă un alt coșmar i-a luat locul, cel care s-a dovedit a fi realitate. Tot porumbul semănat ajungea în pântecele păsărilor cu ciocul de fier.
26
În
copii
Perseverent, Tică a reușit să prindă într-o zi o cioară. Nu a folosit praștia sau alte arme. S-a împrietenit cu pasărea. O chema spre palmele lui pline de boabe de porumb până ce întunecata arătare a fost îmblânzită. A cigulit din mâna băiatului ce a prins-o, a legat-o cu sfoară de picioare și a pironit-o de un stâlp în mijlocul lanului de porumb semănat a doua oară. Credea că astfel, celelalte ciori, se vor speria și nu vor mai veni să caute în pământ după boabe. S-a înșelat. Ciorile tot veneau. Le alunga doar prezența insistentă a oamenilor ce păzeau pământul semănat din nou. Erau atât de obraznice că nu le mai speria niciun zgomot. Trebuia să ajungă omul între ele ca și cum s-ar fi războit cu înaripatele. Cioara din ștreang a scăpat și ea. A rămas doar funia. Și, totuși, cineva le-a venit de hac, Bobiță, câinele lui Tică. L-a dus Tică în lanul de porumb și l-a învățat să gonească ciorile, negrele păsări cu ciocul de fier pentru a lasa porumbul să încolțească spre a-și urma firescul vieții.
27
lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru
Cauciuc
Prin clasa a VIII-a, Tică, își dorea să câștige campionatul de box la juniori. S-a antrenat luni de zile pentru a se bucura de laurii victoriei, doar că finala i l-a adus ca adversar pe Spulber Victor, poreclit Cauciuc, căci era foarte flexibil. Cauciuc nu a pierdut niciun meci. Era și mai în vârstă decât Tică, fiind deja în clasa a X-a, dar avea aceeași înălțime și greutate ca băiatul de gimnaziu. După mai multe runde, Cauciuc s-a detașat de Tică, iar acesta părea istovit. Nimic nu mai surâdea a final încununat de glorie pentru elevul de școală gimnazială ce s-a încumetat să se lupte cu cel ce a câștigat doi ani la rând competiția. Totuși, nimeni nu intuia că Tică caută o slăbiciune a adversarului pentru a-l pune la pământ.
Cauciuc, mai greu de cap, se visa deja campion, când un pumn a lui Tică i-a tăiat răsuflarea trântindu-l. Arbitrul a numărat până la zece, dar Cauciuc nu s-a dezmeticit încă și titlul de campion l-a obținut cel ce părea un David în umbra lui Goliat spre mare surprindere a celor prezenți.
Camionatul de box i-a adus noi prieteni și admiratori lui Tică, dar și dușmani.
Vacanța de vară când colinda pădurile cu prietenii și se bălăcea prin apele râurilor a devenit o adevărată arenă de luptă. Cauciuc, cu fiul lui Zece la leu, cu neptul lui Sufletul meu o sută fără un leu și cu Ioșca, făceau ce
În
28
lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
făceau și îi urmăreau pe Tică și pe prietenii lui, Ionică, Mihăiță, Pufuleț, Crețu, Firicel și Grasu, căutând prilej de ceartă. De fiecare dată cearta se finaliza și cu câte un schimb de pumni din care ieșeau șifonați atât unii, cât și ceilalalți.
Avea și Cauciuc niște prieteni ce-i semănau de parcă erau trași la xerox. Copilul lui zece la leu, Buitu, era orgolios din calea afară, iar nepotul lui Sufletul meu o sută fără un leu, Unghie, era un zgârcit de tremura și după o picătură de apă.
A circulat mult timp prin localitate pățania lui Sufletul meu o sută fără un leu cu cea a lui Zece la leu. Amândoi erau comercianți și își vindeau adesea marfa în Piața 700 din Timișoara. Dormeau și ei pe unde apucau, ca să nu cheltuiască și ziua așteptau cumpărătorii. Din vorbă în vorbă, Sufletul meu o sută fără un leu, i-a găsit și o poreclă prietenului ce a vândut într-o zi zece legături de ridichi la doar un leu, ca să nu păgubească marfa. Supărat de noua poreclă, i-a copt-o și el colegului.
- Mitrule!
- Da, Zece la leu! Spune!
- Am fost la restaurantul lui Căpșună Mirel, acela galben de pe colț. Am mâncat pe săturate tot ce am dorit eu, doar pe cinci lei.
- Acolo ai zăbovit atât lăsându-mă și cu marfa ta pe cap.
- Am auzit că se mănâncă bine la Mirel și m-am dus și eu.
- Numai cinci lei?
- Cinci lei.
29
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
- Cred că îți las pentru un timp, la rândul meu, marfa în grijă. Mă duc și eu la restaurantul lui Căpșună. Și așa a făcut. A comandat acolo tot ceea ce a poftit, iar la final, nota de plată a fost de nouăzeci și nouă de lei.
- Au sufletul meu, o sută fără un leu, a început cel păcălit să se văicărească, bănuind că Zece la leu i-a făcut această farsă din răutate și răzbunare.
Nu și-au mai vorbit mult timp cei doi comercianți și totuși, vlăstarii lor erau prieteni și făceau tot ceea ce doreau. Într-o zi înnorată de vară, Tică, cu grupul lui de prieteni, au organizat o expediție la conacul din munte. Și-au luat la ei și saci de dormit, mâncare, apă, ca să zăbovească câteva zile. Pe urmele lor s-au luat Cauciuc, Buitu, ce era un vlăjgan prost clădit și Unghie. Ajunși la conacul ascuns într-un ochi de pădure și care stătea în somnolență, nederanjat de nimeni, de mai bine de o sută de ani, băieții i-au călcat pragul, au fixat tabăra în aripa dreaptă a clădirii, la un etaj superior și-au început să cerceteze de pe zidurile lui, prin spărturile unde cândva zâmbeau câteva ferestre la soare, tot ceea ce mișcă în zare. Așa i-au observat pe Cauciuc, Buitu și Unghie la poalele conacului făcându-și planuri.
- Firicel! l-a strigat Tică pe prietenul lui cel mai tinerel.
- Da, Tică!
- Ia-l pe Grasu, Ionică, Mihăiță și excaladați peretele de lângă colțul unde și-au fixat punctul de control Cauciuc cu ai lui. Ascultați ce plănuiesc și veniți să ne informați. Aveți o sfoară pe care să coborâți și să urcați
30
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
la mine în rucsac. Eu cu Pufuleț și Crețu rămânem să observăm ca totul să se desfășoare bine. - Prea bine! E un plan perfect.
Firicel a fost primul care a trecut prin spărtura ferestrei și a apucat funia spre a cuceri peretele clădirii. L-a urmat imediat Mihăiță și Ionică. Grasu însă a rămas agățat în spărtura de unde timpul a smuls o fereastră. Nu mai putea să înainteze, dar nici să vină de unde a plecat. Atunci Tică și Crețu au început să-l îmingă spre exterior. A intrat în spărtură fără să gândească prea mult și i-a rămas partea dorsală ancorată în ochii cândva luminoși ai clădirii. Cu mare greutate au reușit să-l urnească din loc, însă acesta, în loc să se prindă de funie, a alunecat pe zid, s-a prins de ramura unui copac bătrân, iar de acolo a căzut pe saltelele unde Cauciuc, Ungie și Buitu și-au făcut culcușul. Nu a pățit nimic Grasu, doar câteva zgârieturi, dar a dat peste cap tot planul lui Tică. Caucuic, Buitu și Unghie au început să-și ascută pumnii pe cei de lângă zid.
Plin de mânie, Tică, s-a prins de frânghie, a coborât repede, i-a ademenit în conac, în sala cea mare, pe cei
31
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
trei bătăuși, unde folosindu-se de obiecte de mobilier deteriorate a început un adevărat război. Jilțuri ce abia se mai sprijineau pe picioare, aruncate de Tică, tăiau avântul celor trei. Masa cea mare devenise un scut ce ajuta pe Tică să-și ducă spre victorie bătălia. A și primit lovituri Tică, dar a și dat, a dat atât de multe lovituri, încât Cauciuc a trebuit să recunoască în sinea lui că tânărul acela ce i-a luat locul la juniori, e mult mai isteț, puternic și curajos decât el.
32
Clopoțel
Tică fusese admis la Seminarul Teologic. Își urmase un vis din copilărie, acela de a deveni preot, ca să slujească în Biserică lui Dumnezeu și aproapelui, dar până atunci trebuia să se pregătească, să studieze, să devină un bun teolog.
Festivitatea de deschidere a noului an școlar a venit cu noutățile ei. Tedeumul a fost urmat de Sfânta Liturghie după care noii elevi și-au cunoscut dirigintele și sala de cursuri.
Dacă nu doreai să-L descoperi pe Dumnezeu și misterul creației Lui, nu aveai ce căuta acolo. Prima oră de curs a fost muzică. Părintele profesor, Drăghici Laurențiu, le-a comunicat elevilor din primul an că o să facă o nouă selecție pentru corul liceului, selecție ce-i vizează și pe ei, pe cei mai tineri seminariști.
Frâncu Ivan a ridicat mâna sus cerând dreptul să vorbească.
- Da, domnule seminarist, te ascult!
- Părinte profesor, eu doresc să mă înscriu la cor! Cânt și la strană, la biserica din satul meu.
- O să vedem, domnule student! O să te ascult, nu doar pe tine, pe toți o să vă ascult cum interpretați pe rând câte un cântec liturgic. Și așa a făcut. A început să-i asculte pe fiecare cum cântă.
Frâncu Ivan avea voce de contratenor.
33
În
lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
Cum a terminat cântecul Ivan, Turnea Pavelică, poreclit Bronto, că era mare și bine făcut, dar mai avea moșul lui și albine, iar bondarii erau ca niște brontozauri ce se leneveau prin stup, s-a trezit vorbind fără să fie provocat de părintele profesor.
- Ce tare! Clopoțel dorește să fie și el membru al corului.
- Seminarist Turnea, nu ți-a cerut nimeni părerea! a intervenit părintele profesor. Firesc că o să avem nevoie și de contratenor la cor.
- Mulțumesc, părinte profesor, a răspuns Colpoțel, căci de atunci Clopoțel i-a rămas numele.
Clopoțel împărțea aceeași cameră de cămin cu Tică și cu Florescu Gheorghe. Nici nu au început bine anul școlar că au reușit să facă rost de bilete de voie pentru a merge în oraș la teatru, însă numai la teatru nu s-au dus. S-au trezit pe malul Timișului unde erau la promenadă boboacele de la Liceul de Matematică – Informatică și cele de la Pedagogic.
Din glumă în glumă, din vorbă în vorbă, cei trei au reușit să intre în discuție cu niște fete de la Pedagogic. Cunoștea Tică pe una dintre fete, ce era prietenă cu Onu, vărul lui și așa au putut să se bucure și ei de prezența lor plină de farmec. Clopoțel reușise să o încânte pe Mirela Văran după cei fredonase „Călugărul din vechiul schit“ și să se depărteze de grup strângând în mâna lui, mâna noii sale prietene. Florescu Gheorghe pusese și el ochii pe o fată brunetă cu părul creț și ochii albaștri. O chema Ileana.
34
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
- Îți spun Tică că ea e fata visurilor mele. Am avut presimțiri că o s-o găsesc în prima zi de școală și așa a fost. O să vezi că o să mă și însor cu ea.
- Nu mai vorbi prosti, Gheorghe!
- O să mai vorbim noi.
- Sunt copilării!
- Nu sunt copilării!
- Vise de adolescent!
- Nici vise de adolescent!
- Mâine o să gândești altfel!
Pe Tică nu-l interesa o anume fată, momentan căuta să socializeze, să-și trăiască frumos anii adolescenței.
Seara, Clopoțel le-a arătat colegilor de cameră clasoarele lui cu timbre de colecție.
- De ce nu le-ai lăsat acasă, l-a întrebat Tică! Aici poți rămâne fără ele. Le poate lua un seminarist dintr-un an mai mare. Sunt foarte valoroase.
- Nu m-am putut despărți de ele. Acasă, sora mea, le poate deteriora. E mai mică, se poate juca cu ele și se pot deteriora, a răspuns Clopoțel.
- Am o idee! Le putem pune sub cheie în dulapul mătușii mele.
- Ce mătușă, Tică?
- Am o mătușă în localitate, sora tatălui, dar am preferat să stau cu noii mei colegi la seminar.
- Nu, Tică, a spus Clopoțel, o să le pun aici în cameră sub cheie. Nu cred să își permită nimeni să spargă lacătul, iar la finalul lunii le duc acasă și le găsesc un loc secret.
35
Clasoarele cu timbre a lui Clopoțel chiar erau impresionante și valoroase, a recunoscut și Tică acest lucru, el, care a alergat, ba după pietre, ba după himere.
36
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
Blechi
- Ileana! Ileana! Fata și-a întors privirea spre aleea parcului de unde șia auzit numele.
- Parcă Ileana spuneai că te cheamă? a spus Gheorghe apropiindu-se grăbit de fată.
- Da! Ileana mă cheamă! Între timp au ajuns pe Gheorghe din urmă și Tică, dar și Clopoțel.
- Te invit sâmbătă la Serbările Cetății. Mergem împreună cu prietenii mei, dar și cu Mirela, colega ta.
- Îmi pare rău, dar nu pot să vin, vineri mă duc acasă. E nedee la mine în sat. Turnea Pavelică se afla în zonă când Gheorghe nădăjduia o primă întâlnire cu Ileana și a început să se amuze teribil când acesta a fost refuzat.
- Ia uite și la Blechi! Vrea să se întâlnească cu fata asta frumoasă! Nu te-ai uitat pe degetele ei cât aur are? Crezi că-i de nasul tău?
- Nu ți-a cerut nimeni părerea, a intervenit Clopoțel!
- Tu cu cine vorbeai, Bronto? l-a apotrofat Tică.
- Cui îi spui tu Bronto? a întrebat revoltat Pavelică.
- Celui ce întreabă. Dar tu cui îi spui Blechi fără să-ți vezi lungul nasului?
- Lui cănitul acela! arătând spre Gheorghe.
- Cine-i cănit? a întrebat mânios Gheorghe.
- Negrul care întreabă.
În
37
lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
Florescu Gheorghe avea tenul măsliniu, dar nu era un băiat urât, însă această nuanță a pielii îi aducea dezavantaje.
- De la început te-ai luat de toți colegii, ar fi bine să îți revizuiești comportamentul, căci nu vei mai avea niciun prieten, o să fii singur în orice situație, i-a spus Tică lui Bronto.
- Cine te crezi tu, să-mi dai mie lecții? Ești vreun șef ceva și eu nu am aflat? Vezi că eu nu sunt ca fraierii aceștia să te ascult!
- Pe cine ai făcut fraier? s-a revoltat Blechi, mai să sară la gâtul lui Bronto.
- Pe tine, fraiere! a spus Bronto și l-a împins pe Blechi care a făcut fără să vrea câțiva pași în spate.
- Până aici, a spus Tică, trimițând un pumn peste față lui Bronto.
Ileana a plecat în grabă. Tică și Bronto au început să-și împartă pumni și picioare sub privirile trecătorilor.
- Nu-l ierta, Tică! se auzea glasul lui Blechi.
- Merită o lecție, să cunoască unde-i este locul, spunea Clopoțel.
Când Tică a reușit să-l umple de vânătăi pe Bronto, s-a întâmplat ca să treacă pe acolo părintele director, Crăciunescu Tudor.
- Ce faceți voi aici? a întrebat părintele director pe seminariștii ce și-au ascuțit unul asupra altuia pumnii și picioarele.
- Dansează! a răspuns amuzat Blechi, uitând că-i răspunde directorului.
Cei doi s-au oprit din dispută imediat.
38
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
- Vă poftesc la mine în birou! Acum!
- Să vin și eu părinte director, a întrebat Clopoțel?
- Firește! Au plecat cu toții spre liceu.
- Vă rog să mă iertați, să ne iertați! a rupt Blechi tăcerea.
- Faceți seminarul de râs! În ritmul acesta nu o să terminați nici primul an fără să fiți exmatriculați, dar discutăm în birou, nu pe stradă!
Ajunși la birou, Bronto a fost cel care a povestit de unde a pornit scandalul, căci cei trei prieteni din tabăra adversă au mărturisit că nu s-a întâmplat nimic, au alunecat așa, pumnii și picioarele, un fel de antrenament. Ca urmare a scandalului au fost pedepsiți să facă de serviciu două săptămâni la cantină fără a avea voie să mai părăsească incinta liceului în acest interval.
S-au dus și Serbările Cetății și întâlnirea cu fetele. Într-o seară, cum stăteau ei în cameră, lui Tică îi vine o idee.
- Vouă vă plac cârnații în untură, a întrebat Tică?
- Ce întrebare e asta? a spus Blechi. Normal că ne plac.
- Vorbești și în numele meu? a întrebat Clopoțel.
- Să nu-mi spui că nu-ți plac? i s-a adresat Blechi.
- Îmi plac.
- Prea bine! a intervenit rapid Tică. O să furăm vineri, când e zi de post, un borcan în care sunt cârnați în untură de la bucătărie. Am ochit eu câteva astfel de borcane. Cred că bucăteresele le-au păstrat pentru ocazii speciale, că nu sunt multe și nu vor fi nicicând pentru seminariști.
39
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
- Cum să furăm? Nu se poate așa ceva! a concluzionat Clopoțel. Eu nu mă bag.
- Și dacă ți-aș spune că-i întindem o capcană lui Bronto, te bagi?
- Cum o capcană lui Bronto?
- Luăm borcanul, ne oprim în cameră o bună parte din bucățile de cârnați, pe urmă ducem borcanul cu patrucinci bucățele în cameră la Bronto. La cât îl duce pe el capul o să creadă că-i a unui coleg și o să se pună pe mâncat, iar părintele pedagog o să-l prindă, de asta o să am eu grijă.
- E greu de realizat, a spus Clopoțel.
- Nu e deloc greu. Eu sunt pritenul lui Corcoduș.
- Care Corcoduș?
- Seminaristul cel nou ce a fost pus cu Bronto în cameră.
- Triță Alex, vrei să spui?
- Da, el, Triță Alex. L-am salvat în urmă cu doi ani de câinii de la stâna lui Găvrilă. S-a urcat săracul într-un corcoduș, pom de la care i s-a tras noul nume, iar la poalele corcodușului îl așteptau niște câini ca niște viței, gata în orice moment să-l rupă în bucăți. Îmi este dator, așa că o să mă ajute.
- Pe mine să nu contați! a spus din nou Clopoțel. Mie nu-mi plac lucrurile necinstite și răzbunările.
- Poți să contezi pe mine! a spus Blechi.
- Sper că nu ești papagal? a întrebat Tică pe Clopoțel.
- Sunt mormânt, e treaba voastră, eu nu știu nimic, dar între noi fie vorba, nu e bine ceea ce doriți să faceți!
40
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
Tică și Blechi au reușit să fure un borcan plin de cârnați în untură. Și-au oprit o parte bună din pradă, pe urmă au dat borcanul lui Corcoduș pe care l-au și omenit cu niște cârnați pe cinste. Acesta a dus borcanul la el în cameră și l-a pus pe masă în așteptarea lui Bronto. Între timp a părăsit camera, ca să nu stârnească suspiciuni.
- Ce-i în borcanul acesta? s-a întrebat Bronto intrând în cameră. Deschizând borcanul s-a luminat la față.
- Tâlharii ăștia din cameră au avut cârnați și au mâncat fără mine! Bine că mi-au mai rămas și mie câteva bucăți, a exclamat Bronto și s-a pus pe mâncat. Între timp părintele pedagog ce a fost anunțat de bucătărese de absența borcanului, a cercetat camera lui Tică și a colegilor lui, căci ei au fost de serviciu la bucătărie, pe urmă a mers în camera lui Bronto, unde nu mică i-a fost mirarea să-l găsească înfulecând la cârnați.
- Poftă bună! Te ospătezi, domnule! Nu a fost bună mâncarea la cantină?
- A fost foarte bună mâncarea la cantină, părinte! a spus Bronto ridicându-se într-o clipă de la masă și înghițind bucata de cârnaț din gură nemestecată.
- Atât de bună a fost, încât te-ai gândit că n-ar strica să mesteci niște cârnați.
- Să vedeți, părinte!
- Văd, firește că văd!
- Au fost ...
- Prea ispititori.
- Mă iertați, părinte! O să țin post vinerea de acum înainte!
41
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
- Post? Ce fel de post?
- Nu o să mai mănânc carne.
- Și n-o să mai furi!
- Nu am furat nimic, părinte!
- Atunci cârnații aceștia au venit singuri la tine pe masă?
- Aici i-am găsit, părinte!
- De ce minți?
- Nu mint!
- I-ai găsit pe masă și ce ai spus? Ia să gust un cârnaț!
- Așa este!
- Deci recunoști că nu sunt cârnații tăi?
- Da. - Și te-au ispitit, nefiind ai tăi?
- Mă iertați, părinte!
- Din câte țin eu minte, astăzi ți-ai încheiat pedeapsa la bucătărie?
- Da.
- Și te-ai gândit să pleci cu un suvenir?
- Nu.
- Nu, firește că nu! O să începi de mâine o altă pedeapsă, o să ajuți muncitorii să sape un șanț pentru canalizare la noua clădire a internatului.
- Dacă dumneavoastră spuneți!
- Da, așa spun eu!
A muncit câteva zile la săpat șanțul Bronto, spre amuzamentul lui Tică. Între timp Blechi a reușit să se împrietenească cu Ileana, fata pe care pusese ochii și Bronto. A invitat-o la un film, iar aceasta a acceptat, pe urmă la o prăjitură și o plimbare prin parc.
42
Aînflorit salcâmul!
Era începutul lui mai. Primul an de studiu pentru liceeni se apropia de final și de vacanța mult așteptată. Fiecare elev a încercat să obțină rezultate cât mai bune la învățătură, dar nu au uitat nici să trăiască din plin fiecare clipă ce le-o oferea viața, cu prietenii, cu năzdrăvănii, cu aventuri, cu primii fiori ai lui Cupidon ce se ținea de șotii aruncând săgeți în stânga și în dreapta.
- Ileană dragă, ce flori îți plac? a întrebat Blechi.
- Cred că știu de ce mă întrebi ce flori îmi plac, ca să îmi aduci florile mele preferate în dar, astăzi, când vom călători împreună cu trenul.
Cei doi pentru a ajunge acasă puteau lua același tren care pleca din Caransebeș spre Băile Herculane, atâta doar că unul dintre ei cobora la Domașnea, iar altul la Iablanița.
- Nu doar astăzi, a răspuns băiatul.
- Îmi plac florile de salcâm.
- Florile de salcâm?
- Da. Ce este atât de surprinzător?
- Nu e nimic surprinzător. Era de așteptat să preferi niște flori atât de speciale și parfumate.
- Atunci ne vedem la ora 13 și jumătate la tren!
- Nu ai vrea tu să mergem cu trenul de ora 1600?
- Nu. Ajung prea târziu acasă. Cel de 13 și 30 nu oprește în toate stațiile.
43
În
lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
- E bine că oprește totuși în Domașnea și Iablanița, că până să ajungă acolo are regim de interegio, nu de regio.
- Nu știu unde dorești să ajungi cu această analiză a mersului trenurilor. Dacă nu dorești să călătorim împreună spre casă, poți să îmi spui.
- Nici nu se pune problema să nu-mi doresc.
- Atunci rămâne cum am stabilit!
- Trenul de 13 și 30 de minute!
- Da! ... Am ajuns la școală într-un final! Mai sunt cinci minute până la ora 800 , când încep orele. Dacă am mai fi discutat mult de trenuri, aș fi întârziat.
- Te-am pupat, Ileană! Să ai o zi de școală rodnică! O să încerc să ajung la tren, deși astăzi am ore până la 13 și chiar nu pot să nu mă duc la ultima oră, căci am doar o singură notă la morală.
- Dacă mă iubești, o să ajungi!
Blechi a ajuns în clasă cu un minut înainte să ajungă profesorul de dogmatică ce era foarte supărat pe el, fiindcă a scos la vânzare un pește uriaș în școală cu o săptămână în urmă.
- Adjudecat! Peștele merge la Corcoduș! a spus Blechi în timp ce profesorul de dogmatică, Comănescu Anton, a intrat în clasă.
Blechi, ce era la catedră cu un pește uriaș învelit într-o plasă din plastic transparentă, adjudecând bunul scos la licitație, a încercat să spele putina zadarnic.
- Lasă aici peștele și poftește la tine în bancă! a spus profesorul.
Toată clasa a scos o coală și au dat un test fulger. De la catedră, prin plasa transparentă, îi privea cu răceală ochii
44
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
peștelui ce se simțea răzbunat, dar și ochii profesorului care dorea să descopere cum se ascunde în fiecare dintre ei teama de ceea ce au făcut, însă pe chipul elevilor seminariști se citea o teamă împletită cu un curaj adolescentin de invidiat.
- Unde ai întârziat, atât? l-a apostrofat Tică pe colegul de bancă. Nu ți-a ajuns patrul de ora trecută? Mai vrei încă unul?
- Știi că i-am promis Ilenei că o conduc la școală de ziua ei?
- Da, însă trebuia să te miști mai repede!
- Au sesizat că nu am fost la rugăciune de dimineață?
- Nu.
- Atunci e bine.
- Prea te implici cu fata aceea, prea multe faci și nu cred că merită.
- Asta eu hotărăsc!
- Ți-am spus și eu părerea mea.
- Mi-a cerut flori de salcâm și să ajung la trenul de 13 și treizeci de minute.
- Frumos! Parcă își dorește să-ți facă rău sau să îți demonstreze că nu ești de cuvânt.
Profesorul ce a intrat în clasă de două minute i-a observat pe cei doi șușotind.
- Cred că deja s-au anunțat doi elevi la lecție. Au un mare chef de vorbă.
- Ne iertați, domnule profesor, a spus Tică!
- Vă duceți la biserică, îl căutați pe părintele duhovnic și vă mărturisiți păcatele, acum lăsați păcatele pentru mai târziu și poftiți amândoi în fața clasei să prezentați lecția!
45
Un alt patru a înnegrit fila catalogului. Norocul însă era în zecele de la începutul semestrului pe proiectul ce lau realizat în echipă și care a fost cel mai bine apreciat de către profesor, căci altfel nu ar mai fi încheiat cu bine anul școlar.
La ora 1300 Blechi și-a aruncat în grabă niște haine și caiete într-o geantă, pe urmă a alergat spre Teiuș cu bicicleta împrumutată de la Clopoțel. Acolo știa el niște salcâmi plini de floare. A cules în grabă câteva flori, pe urmă a dorit să ia drumul ce ducea din Teiuș spre gara Caransebeș, dar ceasul i-a arătat că în câteva minute trenul o să plece. Atunci a preferat să rămână în Halta Teiuș și să spere că de pe geamul trenului Ileana o să-l observe și o să-i aprecieze încercarea de a-și duce la bun sfârșit promisiunea.
Ce-i drept, trenul a trecut în grabă prin haltă. De pe geam, Ileana, ce a intuit că băiatul a făcut un popas pe la florile de salcâm, l-a zărit. Într-o mână avea o geantă, iar în altă mână câteva flori de salcâm. A observat-o și băiatul cum îl privea zâmbind. Multe a încercat să facă Blechi, după puterile lui însă, pentru ca fata visurilor lui să fie fericită. În 8 mai s-au aventurat până la Zervești, la Sărbătorea Narciselor. Au pus într-un rucsac apă și mâncare, pe urmă au plecat la drum. Au găsit și șoferi serviabili în drumul lor ce i-au dus până în poiana plină cu flori. Într-o sâmbătă au făcut o excursie la Buziaș cu trenul. A fost o adevărată aventură. Au gustat, din izvoarele de acolo, apă plină de săruri și minerale și s-au întors mai bogați de atâta frumusețe adunată din acea zonă. Și totuși, vara ce a
46
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
urmat i-a furat-o pe Ileana care a plecat pentru totdeauna în Austria cu părinții urmând să-și finalizeze studiile acolo.
S-a întors peste câțiva ani în vizită. Blechi aflat pe atunci în ultimul an la Seminar, și-a dorit enorm să o întâlnească și a reușit. Pe urmă i-a propus o aventură, o călătorie ca în primul an de liceu, dar Ileana când a auzit că vechiul ei prieten nu are mașină, a refuzat să meargă.
- Ai vârsta adecvată pentru permis auto!
- O mașină e încă un lux la care foarte greu aș ajunge, însă nu văd cum ar împiedica sau condiționa o mașină frumusețea dragostei.
- Dragostei spui? s-a arătat uimită Ileana.
- Bine, a unei călătorii în doi!
- Eu îmi doresc mai multe de la viață!
- Frumusețea o descoperi în orice lucru, oricât de mic, dacă la braț ești alături de persoana dragă. Nu ai nevoie de caleașcă sau palate.
- Îmi pare rău, eu văd lucrurile altfel!
- Dacă ai fi suficient de matură, le-ai vedea ca și mine!
- Mă jignești!
- Iartă-mă! Nu aceasta a fost intența mea!
- Atunci ai dorit să-mi impui ideile tale?
- Ferească Dumnezeu! Omul, când e lângă cel drag, trebuie să se bucure de libertate, să fie fericit, să vadă razele de soare a fiecărei clipe, să simtă adevărata bucurie de a trăi.
- Nu te înțeleg! De fapt nici nu știu de ce am ales să ne întâlnim.
47
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
- Probabil ți-a fost dor de libertate, de bucurie și dragoste sau de florile de salcâm.
- Nu știu de ce mi-a fost dor!
Blechi a scos din buzunarul sacoului câteva flori de salcâm, dar Ileana a zâmbit, a spus că florile acelea i-au plăcut cândva, însă acum le vede ca pe niște copilării. A mai schimbat câteva cuvinte, pe urmă fata i-a întors băiatului spatele și a plecat.
În urma ei au rămas florile de salcâm ce atârnau parcă rușinate în mâna celui ce le-a cules cu dragoste pentru aleasa inimii lui.
În locul Ilenei, în viața lui Blechi, până să finalizeze anii de liceu, a apărut o altă floare, Florica Băloni, una bălaie și cu ochii senini ca cerul în plină vară. Era elevă în ultimul an la Pedagogic și colegă cu Mirela, prietena lui Clopoțel. Tică însă avea alte preocupări. Spunea că nu-i place să-și piardă timpul cu fetele, deși mai ieșea câte o zi, două, cu câte o domnișoară, pe urmă se făcea nevăzut acesteia până ce prindea o alta în undiță, doar așa, ca să nu se plictisească, nimic serios. Blechi și
48
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
Corcodoș erau deja logodiți cu niște fete din satul lor, deși se pregăteau și ei de admiterea la facultate.
- Unde mergi așa de grăbit, Bronto? a întrebat Blechi pe cel ce-i devenise prieten între timp.
- A înflorit salcâmul și s-au pus albinele pe treabă! Mie teamă să nu înceapă să roiască.
- A înforit salcâmul?
- Da! Mă duc la sat! Ne auzim luni la școală!
- Spor!
- Mulțumesc!
Blechi, auzind că a înflorit salcâmul s-a dus în Teiuș, și-a umplut brațele de flori, pe urmă s-a întâlnit cu Florica și i le-a prins fetei în păr.
49
Bufonul
Școala era pe terminate, iar examenul de admitere bătea la ușă. Tică și-a făcut o prietenă nouă, de această dată relația a reușit să dăinuiască vreo două săptămâni și încă nu s-a rupt. Roxana era în clasa a XII-a la Liceul de Matematică-Informatică și în trupa de teatru a școlii. Era o nebunatică, poate acest lucru îl și atrăgea pe Tică. Totul era un zâmbet în jurul ei, dar asta până să apară Bufonul, un așa numit regizor de teatru și actor, căci nu avea studii în domeniu, de fapt un fost regizor de teatru și actor ce ia analizat jocul pe scenă și a încercat să o descurajeze în avântul ei de a da la Facultatea de Teatru. Ca să încerce să impresioneze, la una din repetițiile trupei de teatru, Bufonul, căci așa a fost poreclit de cei prezenți la scurta lui reprezentație, a plecat cu niște pași mari de pe scaunul unde dormita, așa cum mergea nărodul satului, de unde era Tică, poreclit Haptalap și a năvălit pe Roxana, privind-o în ochi și urlând.
- Ce îți place mai mult? Spune?
Roxana speriată, s-a depărtat de cel ce părea un nebun dezlănțuit. Acesta a continuat, mergând după fată.
- Haide! Spune-mi ce impresionează mai mult, mișcarea mea sau a voastră pe scenă?
Abia acum a înțeles ce dorea așa numitul regizor.
- Nu pot să spun decât că m-am speriat și nu m-a impresionat cu nimic replica dumneavoastră sau mișcarea scenică ce ați dorit să o abordați.
50
În
lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
- Pentru că nu cunoști! Trebuie să înveți!
Și spunând acest lucru, a sărit peste două mese aranjate pentru o piesă de teatru ce urma să fie pusă în scenă și să rostească printre urlete o replică ce ar fi trebuit să fie spusă cu o ușoară ironie, cu o voce melodioasă.
- Haideți, să renunțăm la acest teatru ieftin! a intervenit Tică, ce venise la repetițiile Roxanei.
- Cine te crezi, tu, să-ți spui părerea? Faci parte din trupa de teatru?
- Nu, dar vă cunosc!
- Mă cunoști tu pe mine?
- Ați cântat manele câțiva ani în barul lui Ion Gheorghe de la Slatina. V-am văzut când mergeam cu Bronto ce avea stupii duși prin acea zonă pentru culesul la florile de tei.
- Cântecul este o artă.
- Da, dacă nu ar fi vorba de niște furturi muzicale, îmbinate în așa numitele manele și aruncate pentru cei care își plâng de milă prin birturi și care nu reușesc să treacă prin filtrul minții nicio notă muzicală, niciun cuvânt și cred că e muzica îngerilor pe pământ.
- Ești obraznic! Ieși afară!
- Am spus doar adevărul, iar afară nu voi ieși. Am fost invitat la repetiții.
Toți elevi din trupa de teatru au început să zâmbească. Atunci a ajuns și profesoara lor ce i-a pregătit până să-i descopere cel ce a ajuns cândva printr-o conjunctură politică mare actor. I-a descoperit încoronați de premii în
51
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
urma concursurile de teatru și s-a gândit că e timpul să încerce să-și înalțe din nou fruntea căzută la pământ.
- Am pierdut ceva? a întrebat zâmbind profesoara.
- Reprezentația unui bufon! a spus Ghiță Iftode.
- Atunci eu plec! a spus Bufonul.
- Nu înțeleg!
- Vă vor explica ei! Și Bufonul i-a rămas numele. De când l-au dat afară de la teatru, iar printre maneliști nu și-a mai găsit încă un loc, s-a apucat de Teatru de păpuși, ca să câștige un ban pentru a supraviețui.
- Vine Bufonul, spunea Maria, nu-mi mai las copilul la teatru! Nu a fost bună reprezentația de săptămâna trecută. A prostie a fost! Și Bufonul a rămas să facă teatru cu marionetele lui, să se roage de preșcolari să vină să-i urmărească poveștile. Roxana a reușit la Facultatea de Teatru printre primii, iar Tică la Facultatea de Teologie. Prietenia lui Tică cu Roxana a mai continuat un timp și în primul an de facultate, pe urmă fata a plecat cu bursă de studiu peste hotare, căci era talentată și i s-a deschis o portiță pentru a urca pe plan profesional.
Plecarea Roxanei nu l-a afectat prea mult pe Tică. Ce-i drept, s-au înțeles bine, dar nu a găsit în ea acea pasiune ce spera să o descopere cândva.
52
De-a baba oarba
Și toate încep pe bâjbâite. Așa au început și anii studenției pentru Tică. Totul era nou și merita să fie descoperit. Cât timp Tică a fost prieten cu Roxana, a descoperit frumusețea teatrului, pe urmă a spectacolelor de pe scena Operei Naționale din Timișoara. De când Roxana a plecat la studii peste hotare, Tică a devenit un șoarece de bibliotecă. Studia bibliografia fiecărui curs ce i se preda, iar pe urmă, fermecat de gustul lecturii, de tot ceea ce putea să descopere răsfoind carte după carte, petrecea o mare parte din timp prin sălile de lectură ale bibliotecilor. Așa a cunoscut-o și pe Șofronia, studentă la Facultatea de Psihologie. Șofronia nu era acea domnișoară care să fure instantaneu privirile celor din jur. Discretă, modest îmbrăcată, își vedea de treaba ei detașându-se de tot ceea ce o înconjura atunci când era absorbită de studiu. Și, totuși, ochii ei verzi, părul castaniu, fața ovală, conturau trăsăturile unei fete frumoase pe care orice băiat și-ar fi dorit-o la braț, de nu părea o ciudată pierdută într-o lume numai de ea înțeleasă.
- Cred că mă duc până la domnișoara aceea cu ochii verzi, i-a spus Tică lui Clopoțel, ce l-a însoțit la Sala de lectură a bibliotecii în acea zi.
- Eu zic să stai pe pace! Pare o ciudată.
- Tocmai acest lucru mă atrage la ea.
- Nu te sfătuiesc, dar poți să faci ce dorești. E alegerea ta. Parcă te văd întorcându-te dezamăgit.
În
53
lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
- Are ceva interesant, ceva ce merită descoperit.
- Nu toți oamenii sunt ca jucăriile noastre din copilărie, să merite să fie descoperiți, Tică!
- Am încercat să descifrez când am fost copil până și taina pietrelor, cum să dau înapoi când e să descopăr ce se ascunde în adâncurile unui om.
- Ce să se ascundă, Tică?
- N-ai tu idee ce munți și ce ape învolburate sau limpezi și line poți să citești în sufletul oamenilor și câte flori nu-și ascund chipul în inima unui om.
- De când ai început să bați bibliotecile, ai devenit poet.
- Mai e mult până ce omul să devină poet.
- Bine, Tică! Mergi și vorbește cu ea! Eu te aștept aici și mă necăjesc cu Istoria Bisericii Universale, că mâine avem examen.
Tică s-a apropiat de domnișoara cu ochii verzi.
- „Sensul vieții“, Alfred Adler! s-a aresat Tică, domnișoarei.
Fata și-a ridicat spre Tică privirea.
- Am lecturat și eu de curând această carte. Speram să găsesc niște răspunsuri pentru a-mi ajuta un prieten, a continuat Tică.
- Ce fel de răspunsuri?
- Apropo! Tică, student la Facultatea de Teologie!
- Șofronia, studentă la Facultatea de Psihologie!
- Pot să iau loc?
- Te rog!
- Prietenul meu are diabet și nu ține regim. Din această cauză se simte din ce în ce mai rău.
54
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
- Sunt convinsă că ți-a răspuns multor întrebări cartea. Ceva se află în spatele comportamentului acelui prieten al tău.
- Se simte foarte singur. Părinții lui au pierit într-un accident, iar trauma suferită i-a declanșat boala. Sora lui ce e căsătorită s-a depărtat de el, a rămas cu toată agoniseala părinților lor prin testament, iar el își omoară timpul într-o garsonieră închiriată, izolându-se pe cât se poate de lume. Singurul contact cu lumea e la serviciu.
- Să înțeleg că nu e coleg cu tine?
- Nu e coleg cu mine, dar am fost prieteni în copilărie. El a terminat anul trecut Universitatea Politehnică și datorită abilităților și-a găsit un loc de muncă într-o firmă.
- Cu siguranță e depresiv, iar depresia nu i se trage doar de la suferințele prin care a trecut. Prietenul tău și-a pierdut încrederea în el și din această cauză refuză să mai socializeze și se refugiază în dulciuri. Consideră dulciurile ca pe un moment de împlinire a unor nevoi, o scurtă iluzie.
- Și ce e de făcut? Până și cu mine refuză să comunice.
- Poate ar trebui să meargă la un psiholog.
- Nu are încredere în nimeni, nu-și poate deschide sufletul în fața nimănui. Am încercat să-l îndrum spre un psiholog.
- De la acestă neîncredre a lui pornesc toate. Cu siguranță și-a pierdut încrederea și în el însuși. Un om ce nu mai are încredere în el e pierdut.
- Interesant!
55
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
- Atunci când ai încredere în tine, ai și în cei din jur, fiindcă te cunoști și cunoscându-te îți alegi oamenii pe care te poți baza în viață.
- Mi-ai face un mare serviciu dacă ai accepta să vorbești cu el.
- Cum aș putea să vorbesc cu el? Nici pe tine nu te cunosc.
- Credeam că ai încredere în tine. Ce-ți spune fața mea? Ce fel de om par că sunt?
- Aș putea zice că ai devenit prea îndrăzneț, prea insistent, dar te citesc ca fiind sincer, deși nu știu dacă despre prietenul tău ai dorit să comunici când te-ai apropiat de mine sau te-a împins curiozitatea spre a vedea ce studiază fata aceea din colțul sălii, seară de seară.
- Nu te contrazic, dar acum cred că Ion e prioritatea.
- Ion e prenumele lui?
- Da.
- Și ce mai poți să-mi spui despre Ion?
- A avut și câteva decepții în dragoste.
- Era de așteptat. Decepțiile în dragoste i-au sporit neîncrederea în el.
- Poate ar fi mai bine să-l cunoști. Așa poți afla mult mai multe despre el. Și Tică i l-a prezentat Șofroniei pe Ion, iar cei doi au început să comunice.
- Până la urmă toți oamenii au un interes în comunicarea lor cu alți oameni, nu există om dezinteresat, i-a spus Ion fetei într-o zi când acesta a încercat să mai schimbe o vorbă cu el.
56
În
- Ai și nu ai dreptate.
- De ce nu aș avea.
- Pentru că mai există și oameni ce se lasă pe ei, renunță la ceva din ei înșiși pentru a vedea zâmbetul semenilor.
- Mă faci să zâmbesc.
- Poate nu ai cunoscut tu astfel de oameni.
- Până și părinții așteaptă ceva de la copiii lor, chiar dacă îi iubesc necondiționat, poate măcar un zâmbet.
- Ai dreptate, dar dragostea e dăruire. Există dragoste ce se jertfește, se dăruiește, nu așteaptă nimic în schimb.
- Oare?
- Poate doar să vadă zâmbetul de mulțumire, să citească fericirea pe chipul celor dragi.
- În cele din urmă tot așteaptă ceva.
- Să zicem că ai dreptate. Toate așteaptă o răsplată.
- Bine spui! Tu ce aștepți de la mine, Șofronia?
- Îmi doresc un prieten adevărat. Am văzut în tine un om bun, un om sincer, un om cald, plăcut, un om în care poți avea încredere. E bine ca în viață să ai prieteni, să nu rămâi plângând în singurătate. E trist să fii singur, să nu ai o persoană de încredere atunci când îți dorești să schimbi o vorbă, atunci când îți dorești să te bucuri împreună cu ea sau să te mângâie când ești necăjit.
- Nu te-ai gândit că, poate eu, nu-mi doresc niciun prieten.
- M-am gândit. De fapt când am acceptat să te cunosc, mă gândeam că o să cunosc un om căruia o să încerc să-i dau niște sfaturi, pe urmă mi-am dat seama că omul ce l-
57
lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
am cunoscut, nu poate să fie un simplu om pentru mine, fiindcă îmi seamnă foarte mult.
- Poate că nu e ceea ce crezi omul de față, poate că mâine îl vezi un om rău și regreți că l-ai întâlnit. Poate începi să arunci cu noroi în el.
- Eu mereu mi-am asumat greșelile. Dacă am făcut ceva și am constatat că am greșit, nu am cerut socoteală nimănui, căci nimeni nu m-a obligat să fac acel lucru, puteam spune oricând nu. Dacă ajut pe cineva, de exemplu, iar acel cineva îmi întoarce spatele, e alegerea lui, eu nu am pentru ce să-i aduc mustrare. Singurul vinovat sunt eu. Nimeni nu m-a obligat să-l ajut.
- Și nu e mai bine să nu mai ajuți pe nimeni, să fii individualist?
- Individualismul se transformă în egoism și nu o să mai poți discerne între un prieten și un interesat.
- Ce e acela un prieten?
- E cel care se gândește la tine, e cel care simte dacă ție bine sau ți-e rău, chiar și atunci când nu e fizic lângă tine, sufletele pereche simt atât bucuria, cât și durerea celuilalt.
- Frumos vorbești!
- Omul simte pe cel ce-i este aproape, tot ce-i în jur îi vorbește de cel ce-i e prieten apropiat.
Și cei doi au devenit prieteni buni, atât de buni, încât peste un an s-au căsătorit. Ion a renunțat la momentele dulci oferite de prăjituri și ciocoltă, căci avea alte motive ce-i aduceau zâmbetul pe buze. Când doi oameni se completează unul pe celălalt devin un tot, deși începutul e mereu greu, e ca un joc de-a baba oarba.
58
Aplauze
- Ce mai faci, Tică?
- Roxana! Tu ești?
- Mai întrebi? Firește că sunt eu, Roxana! M-ai și uitat?
- Cum să te uit? Când ai venit?
- Sunt de o lună în țară.
- Te-ai întors definitiv în țară sau ești doar în vacanță?
- Doar în vacanță.
- Cât mai stai?
- Săptămâna următoare plec.
- Și nu mi-ai dat de veste că ai venit în țară?
- Nu mai aveam numărul tău de telefon. Mi-am schimbat telefonul și toate numerele din agenda fostului telefon s-au pierdut.
- Și aceasta este o scuză.
- Haide, nu te supăra!
- Acum, în acest moment, ești liber? Nu ai nimic planificat care să nu încapă amânare?
- Da, sunt liber! De ce?
- Te învit cu mine la grădinița unde sora mea este educatoare. I-am promis o reprezentație de teatru pentru copii. De fapt nici nu știu ce voi face exact. O să improvizez pe loc ceva. În ultima vreme am scris și câteva piese de teatru scurt.
- Sună interesant. Mulțumesc pentru invitație!
59
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
Roxana a îmbrăcat un costum de vrăjitoare, fața și-a vopsit-o, capul l-a acoperit cu o perucă plină de câlți cenușii peste care trona o pălărie uriașă. Așa costumată, a intrat în grădina instituției unde copiii se jucau într-un morman de nisip adus de curând pentru fi renovat corpul drept al clădirii. Educatoarea i-a lăsat să sape galerii, să construiască palate, să ascundă obiecte, căci a simțit pe chipul lor bucuria noului joc, iar vremea era favorabilă. Ajunsă lângă grupul vesel de copii, le-a captat imediat atenția prin vestimentație, ca pe urmă să-i amuze prin ceea ce a urmat să improvizeze. - Am uitat să-mi pus nasul de vrăjitoare, a început Roxana să le capteze atenția, pipăindu-și disperată micuțul nas. Zâmbetele copiilor au început să-i urmărească gesturile disperate. Cred că l-am rătăcit pe undeva, a continuat căutând cu disperare într-un săculeț plin de tot felul de obiecte care mai de care mai ciudate. În timp ce căuta nasul printre lucrurile din săculeț, pe nisip cădeau mărgele, baghete micuțe, mănuși, câteva broscuțe ce se doreau a fi fermecate, ba și o oglindă, un piaptăn. Copiii le adunau repede, săpau cu mânuțele în nisip și le ascundeau râzând. - Baba Cloanța și-a pierdut nasul, a început un băiețel năzdrăvan să se amuze. Roxana prefăcându-se supărată a început să-l alerge prin mormanul de nisip, dar când să pună mâna pe el se împiedeca în haina ei cea lungă și plină de petece, pe urmă cădea, spre amuzamentul tuturor. Ridicându-se căuta din nou în săculeț după nas, apoi iarăși își continua jocul de-a prinsa cu micuțul ce-a provocat-o.
60
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
- Ha! Aici erai! s-a auzit deodată glasul Roxanei. Copiii s-au oprit o clipă, curioși fiind, din orice activitate. Roxana a scos din săculeț un nas mare și încovoiat, cu o aluniță neagră și păroasă. L-a înălțat spre obraz, pe urmă și l-a fixat peste năsucul micuț și vopsit cu roșu. Acum o să plătiți pentru toate obiectele ce mi le-ați furat! Nasul acesta simte totul, chiar și locul unde se ascunde pasărea măiastră.
- Dar unde se ascunde furnica în pământ, știe? a întrebat o fată.
- Ai curaj să vorbești cu mine? s-a prefăcut a se arăta îndârjită Roxana, năpustindu-se asupra fetei care speriată a luat-o la fugă prin nisip.
- Nu știi unde se ascunde furnica, a început fata prinzând curaj, văzând că Roxana a mai luat o trântă după ce haina cea lungă i s-a încurcat printre picioare.
- Știu totul, a început Roxana, căutând prin nisip obiectele. Aici trebuie să fie oglinda fermecată. Nasul meu îmi spune totul. Când o s-o găsesc vă captez pe toți în lumea ei. O să vă închid ca într-o cutie de chibrituri și nimeni nu vă mai poate elibera. În loc să găsească oglinda, a scos la suprafață o agrafă.
- E agrafa Daianei! a spus un băiat. Eu i-am ascuns-o în nisip.
Toți copiii au început să rădă, iar Roxana făcând pe supărata alerga fie după unii, ba după alții.
- Să vedeți ce fac eu cu agrfa aceasta! O s-o transform pe Daiana într-o buburuză, pe urmă o s-o strivesc! A ridicat agrafa spre cer. Hocus pocus! Cum a terminat de rostit cele două cuvinte, pălăria i-a fost luată de vânt, de
61
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
fapt avea în ea o mică improvizație și o putea coordona cu o telecomandă ascunsă sub chipul unui ceas legat la mână.
Copiii nu-și mai puteau stăpâni râsul. Râsul copiilor era însoțit de aplauze de câte ori pălăria evada din mâna gata s-o prindă a vrăjitoarei.
Agrafa a dispărut, Daiana era tot copil, însă pălăria vrăjitoarei zbura urmărită de acesta prin toată grădina. Într-un final Roxana finalizează acest spectacol reușind, cu mare efort, să recupereze pălăria și să revină la grămada de nisip pentru a-și căuta obiectele pierdute. - Aici e ceva! Simt eu că e ceva! Spunând aceste lucruri, scoate din nisip un picior de păpușă. Ați omorât păpușa! Nu ați avut milă când ați văzut-o plângând și văitându-se de durere! O să plătiți pentru asta!
- Se poate repara! a spus o fetiță. Eu sunt medicul ei și o repar.
- Dacă îți tai un deget și pe urmă îl repar, te doare? s-a încruntat spre fată vrăjitoarea.
- Era doar o păpușă! Păpușile nu simt nimic!
- S-o credeți voi că nu simt nimic! și spunând acest lucru scoate din nisip restul păpușii și cu ceasul ce-l avea la mână, după ultima tehnologie, lasă să se audă un plânset.
- V-am spus că o doare! a adăugat.
Toți copiii au rămas uluiți în timp ce Roxana a meșterit piciorul jucăriei, iar plânsul a încetat.
- De acum e păpușa mea!
- Ba e a mea! s-a revoltat fetița.
- Vino s-o iei, dacă poți! a spus Roxana.
62
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
Spunând acest lucru a ridicat păpușa spre cer și s-a pregătit de un nou joc de-a prinselea. În jocul de-a prinselea, Roxana, în timp ce s-a prefăcut a se împiedica, l-a lăsat pe un băiat să-i fure nasul.
- Am furat nasul vrăjitoarei! a strigat fericit băiatul în timp ce toți copiii au început să aplaude.
- Nasul meu fermecat! a început să se prefacă a se necăji vrăjitoarea. Dă-mi nasul! E nasul meu! a continuat alergând după copilul cu pricina.
Totul era numai râsete și aplauze.
- Ce se face acum vrăjitoarea fără nas, a intervenit și Tică, ce a urmărit curios și tăcut întregul spectacol până în acel moment.
- Vrăjitoarea a rămas fără nas! strigau în cor copiii.
La un moment dat, Roxana, prefăcându-se învinsă, s-a așezat pe un morman de nisip și a început să plângă.
- Fără nas sunt nimic, nu mai pot să fiu vrăjitoare. Cum o să mai adulmec eu unde se află fiecare lucru? Nu mai pot simți nici prfumul vrăjilor.
Făcându-i-se milă de ea, copilul năzdrăvan s-a apropiat să-i dea nasul.
- Nu te apropia de ea, se preface! a spus o fetiță.
- Nu mi-e frică! i-a răspuns băiatul.
Odată ajuns lângă vrăjitoare, aceasta a pus mâna pe el.
- Ți-am spus că se preface! a spus speriată fata.
Dar băiatul nu s-a speriat, a văzut la gâtul vrăjitorei medalionul mătușii lui.
- E mătușa! E actriță, nu e vrăjitoare!
Toți copiii au așteptat curioși ca mătușa să-și arate adevărata față, pe urmă au început să aplaude bucuroși.
63
Biba
- Ce faci Biba? s-a auzit vocea lui Tică atunci când a trecut pragul casei prietenului său. Te văd cam morocănos. S-au copt cireșele! Am și eu un cireș în grădina casei și m-am agățat cu mâinile în crengile lui foarte înalte, dis de dimineață și am început ca Nică din Amintiri din copilărie să adun cireșe, crude, coapte, cum s-au nimerit. Nu vrei să mergem în Coamă să vedem dacă cireșii de acolo au dat rod?
- Mă războiesc cu o nouă cucerire online.
- Lasă lumea virtuală! Nu ai de unde să știi ce e în spatele monitorului. Sincer, nu te înțeleg cum reușești să crezi că ai prieteni ce se ascund în spatele unui monitor.
- De data aceasta a făcut una, trăznet rău, o pasiune pentru mine. E disperată, omule! Mă distrez pe seama ei. I-am aruncat și eu câteva gogoșele, le-a înghițit, iar acum o tratez cu răceală și ea crede că s-a sfârșit întreaga lume cu mine, atât se justifică, se victimizează. Disperată, frate! Când a spus că pune și ea mâna pe un bărbat bine, gata, l-a scăpat printre degete. Eu mă port urât cu ea să o provoc, pe urmă fac pe supăratul și tot ea ajunge să-și ceară iertare. *
Pe Biba îl cunoștea Tică din copilărie. Într-o vară au bătut împreună toate cărările muntoase și toate dealurile. Erau îndrăgostiți de călătorii și aventuri, fiind iubitori de
64
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
tot ceea ce oferea natura omului. Au pornit în vara aceea să cerceteze colinele și potecile munților de pe Dealul Spânzurătorii, Băuțarul de Sus, în vârful căruia se află o cruce mare. Legenda spune că pe acel deal au fost spânzurați răufăcătorii. Acestora, după ce-și dădeau ultima suflare, li se dădea drumul din vârful dealului pe un șanț la capătul căruia se afla o groapă comună.
- E prea multă liniște, a spus Tică.
- Eu zic să așteptăm noaptea și să observăm dacă e la fel de liniște sau ne vom speria de umbre sau de zgomotele animalelor asemenea femeilor.
- Este un loc blestemat, Bibo, altfel nu ar fi ridicat aici o cruce împotriva răului.
- Mai bine mergem pe Vârful Băuțarului să căutăm pietre albe.
- Ar fi mult mai interesant să studiem acele pietre numite băuțe, de unde își ia numele așezarea. Și au plecat să caute băuțe, pe urmă au poposit la sălașul lui Ciula peste noapte. Înainte de miezul nopții licuricii au dat un spectacol extraordinar. Probabil se pregăteau de nuntă, căci luminau a fericire. Parcă tufișurile cu zmeură și-au aprins beculețele asemenea brazilor împodobiți de Crăciun. Luminau licuricii și se căutau unul pe altul pentru îmbrățișarea supremă. Noaptea, Tică, a visat că a prins un licurici și acesta l-a rugat să-l ducă acasă.
- Unde acasă?
- Pe o stea. Vreau să-mi găsești steaua mea pe care să locuiesc, căreia să-i spun casă.
- Cum să locuiești pe o stea?
65
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
- Dacă aș avea steaua mea aș lumina mereu, așa semnalele mele luminoase nu vor mai fi de scurtă durată. Și s-a trezit Tică în timp ce visul l-a purtat prin văzduh alături de licurici în căutarea unei stele. Visul i-a întărit credința că în acea vară trebuie să cerceteze cât mai multe minunății ale naturii, să găsească printre ele acea stea numită casă. Așa au pornit spre Poiana Mărului și de acolo au urmat cursul râului Bistra Mărului ce le-a oferit un adevărat spectacol prin numeroasele sale cascade. De acolo au ieșit în golul alpin, în locul numit Șaua Iepii, unde Bistra Mărului își are izvorul.
Odată ajunși pe muntele Țarcu au căutat izvorul Bistrei, râul a cărui afluent principal e Bistra Mărului. Au ajuns până la Lacul Bistra, dar nu înainte de a vizita Iezerul Țarcu, aflat chiar sub vârful acestui munte și înainte de a admira Hidegul ce izvorăşte dintr-o căldare glaciară de pe faţeta de est a Vârfului Ţarcu, îndreptându-se spre răsărit, pe sub culmea înaltă a Vulturului.
Au fost și pe Valea Șucului, au admirat și Masivul Baicu unde se află Lacul Pietrele Albe, apoi au cercetat Căldarea Corciovei unde se mai află un lac în apropierea stânei de oi care le-a fost gazdă câteva nopți. La stână șiau făcut prieteni noi, au ascultat poveștile ciobanilor, povești în care ursul era regele acelor înălțimi ce le tot dădea de furcă.
Acum, adolescent fiind, Biba a devenit un fel de Don Juan. Nu era el rupt din soare, dar avea prindere la fete, le vrăjea cum le vrăjea, prin vorbe iscusite și priviri
66
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
înflăcărate, că trăgeau toate la el ca albinele la miere. Mai nou nu-i mai ajungeau cele din sat, a început să săgeteze și inimile fetelor ce își căutau jumătatea în mediul virtual.
*
- Eu zic s-o lași în pace, dacă nu te interesează, nu-i bine să te joci cu sufletul omului!
- Iar tu, moralitatea întruchipată, cu sfaturile tale!
- Faci cum consideri, nu-ți mai spun nimic. Mergem după cireșe?
- Mai îngăduiem puțin, în treizeci de minute plecăm. Sunt în război cu domnișoara.
- Spune-i că ai treabă și că o să vorbiți mai târziu!
- Dacă vreau să pun mai mult venin în sufletul ei, îi spun din nou lucrul acesta.
- Nu mai înțeleg nimic!
- E o întreagă dramă.
- Dacă e o întreagă dramă te sfătuiesc să o finaliezi.
- Poate mai profit și eu de pe urma domnișoarei. Prea i s-au aprins călcâiele. Uite ce-mi scrie!
- Sincer, nu mă interesează, eu zic să o lași în pace!
- De ce ești așa prăpăstios? Ai și tu răbdare să vezi că nu mă lasă ea pe mine. Pe urmă nu-i chiar așa de rău că nu mă lasă liniștit. Îmi face chiar plăcere să o văd chinuindu-se. E toată o văpaie că nu și-a atins ținta mult visată. Cred că asta nu se plictisește până nu simte ea că m-a prins în ghearele ei ca un vultur, dar nu-și dă seama că eu o s-o prind pe ea și-o s-o învârtesc cum îmi place mie.
- Gândești diabolic, Biba!
67
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
- Mă mai distrez și eu. Dar, ascultă puțin ce spune, numai puțin!
- Bine, dar repede, că mă grăbesc!
- Stai liniștit că mergem împreună după cireșe!
- Bine, citește-mi mesajele, ca să putem pleca mai repede!
- „Nu te înțeleg. Ce am mai greșit acum? [...] Eu dacă îmi dau cuvântul, pot să mor și tot îl respect, mai bine nu îmi dau cuvântul, dacă nu îl pot respecta. Mi-ai promis că ne auzim la ora 9, dar s-a făcut ora 10 și tu nu ai dat niciun semn de viață. Am început chiar să-mi fac griji pentru tine, ca pe urmă să îmi răspunzi în jurul orei 11 că ești obosit, că nu vrei să auzi pe nimeni, că te sufoc.“
- Copilării, jocuri adolescentine. Eu zic să lași fata în pace.
- Ascultă aici alt mesaj „Am vrut să fii fericit, să te văd radiind de fericire. Îți pregătisem o surpriză plăcută. Îmi pare rău că nu m-ai lăsat să-ți văd zâmbetul plin de fericire și să ne întâlnim cum am stabilit în urmă cu două zile. Omul acela vesel, sociabil, de la întâlnirile de pe chat mi-a înșelat toate așteptările. Nu m-am așteptat să fie fără cuvânt și să-mi pierd încrederea în el. La mine cuvântul e sfânt, e ca o euharistie, mai bine aș muri decât sa mi-l calc. Orice am înțeles, am iertat și iert chiar și călcarea cuvântului dat, dar încrederea odată zdrobită într-un om ce îl vedeai suflet din tine, cam greu, foarte greu poate să fie câștigată înapoi.“ - Nu înțeleg ce s-a întâmplat între voi. Faci cum crezi! Eu zic să mergem după cireșe și mai povestim pe drum.
68
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
- Ascultă aici, Tică! „Toate muncile sunt grele și stres și șefii tot șefi sunt peste tot, dar asta nu ar trebui să afecteze niciodată comunicarea cu omul drag. Urât! Să închizi telefonul știind că te așteaptă, ca și cum nu ți-ar păsa de el. Și ce liniștit dormi! Ce să mai zic, mă bucur pentru tine. Dacă ți-ar fi păsat cât de cât de prostuța asta, n-ai fi dormit tu liniștit, te-ai fi gândit la ea că ai rănit-o a nu știu câta oară. Ce să faci, te iartă ea, că te iubește, nu-i așa? Da, te iartă, uită cele rele, dar rănile se adună și se adună și se tot adună și nu știu cât mai poate suporta. Cred că tu nu mi-ai spus niciodată pe nume. Ciudat! Oare de ce? Din comportamentul tău nu mă respecți nici pe departe ca să te sfiești să-mi spui pe nume. Și da, să continui ideea de la începutul mesajului. Să știi că te puteam suna pe fix, după ce ai închis telefonul mobil, teaș putea suna chiar și acum, la 2 noaptea, să îți spun că nu pot sa dorm, poate aveai vreo vorba dulce și îmi îndulceai somnul sau poate nu, oricum nu am facut-o și nu o fac, căci nu sunt egoista să îți alung somnul, mai ales că ai venit obosit de la serviciu. Eu chiar am ținut și țin cu adevărat la tine. Niciodată nu m-am gândit numai la mine cum faci tu când mă rănești. Mai gândește puțin înainte de a face unele acțiuni, dacă ele mă rănesc sau nu. Te înțeleg mult, Biba, să nu crezi că nu te înțeleg, ai și tu problemele tale, greutățile tale, dar de multe ori, poate fără să îți dai seama, involuntar, mă rănești. Până la urmă e mai bine că ai adormit aseară, dacă ți-a făcut bine acest lucru, e mult mai bine că te-ai culcat imediat ce ai intrat pe ușa casei.“ Și încă unul. - Sper că doar unul.
69
- „Am greșit multe în viața mea, nu mă refer aici doar la o relație, dar mi-am asumat fiecare greșeală, aș putea spune cu prea multă ușurință. Adesea învățăm și din greșeli. Să știi că m-am gândit mult la toată situația asta a noastră. Dacă a fost cineva care a greșit, am fost eu, nu o să te urăsc, cum poate crezi, niciodată, nu aș putea. Mai obligat tu sa fac ceva, nu. Că am crezut cuvântul tău, că te-ai răzgândit mereu, așa ești tu, să-mi fie de bine. Îmi asum propriile greșeli. Nimeni nu m-a obligat să fac nimic. Sunt singura vinovată în toate, dacă e să căutăm un vinovat. Te rog să fii împăcat cu toate, nu ai greșit cu nimic, eu sunt cea care a greșit, să-mi fie de bine.“ Și iam răspuns dându-i speranțe și o întâlnire fizică la care îmi răspunde imediat „Mă doare sufletul de dorul tău, scumpul meu, dar rezist până îți văd ochii, ce să fac, patruzeci și două de ore par veacuri, dar, dacă vreau să îndulcesc timpul, îmi zic că iacă mâine e sâmbătă și imediat vine duminică, frumoasa zi a întâlnirii noastre.“
- Și v-ați întâlnit totuși?
- Da. - Și?
- E faină, dar proastă de bună. Nu-mi trebuie așa ceva.
- Poate chiar ține la tine.
- Nu știu ce să zic, dacă am fraierit-o eu, o pot fraierii și alții.
- Eu n-aș crede că-i chiar așa. Poate faptul că ai tratato cu răceală a ambiționat-o să nu renunțe la tine. Poate se minte pe ea însăși că te place în încercarea de a-ți intra pe sub piele. Eu zic să dai o șansă fetei.
70
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
- Tu te-ai implica într-o relație cu o fată disperată de parcă ar fi murit lumea bărbaților?
- Prea vezi totul doar dintr-un anumit unghi.
- Nici nu aș putea să văd lucrurile altfel. Ascultă aici, e un mesaj de după întâlnirea fizică „Mă gândeam la ce mi-ai spus când ne-am întâlnit, că mi-aș fi notat pe hârtie și memorat ce să vorbim, dar să știi că eu niciodată nu îmi fac temele de acasă, dragul meu. Totul se naște natural și mă bucur de frumusețea fiecărei clipe petrecute alături de tine. Sunt așa de fericită când suntem împreună. Ar putea să fie și momente în care ne-am putea afunda în tăcere unul lângă altul, ca să lăsăm sufletele noastre să se bucure de frumusețea dragostei și în tăcere, dar ce să fac dacă îmi vine să vorbesc cu tine. Știi, nu-mi place ce ai postat pe contul tău de socializare („În viață trebuie să știi trei lucruri: nu te ruga de nimeni, nu avea încredere în nimeni, nu aștepta de la nimeni nimic.“) Oare, Biba? Chiar așa să fie? Cine bate i se va deschide. Și dacă postarea a fost pentru mine, că acum am văzut-o, te înșeli amarnic. În mine poți să ai cea mai mare încredere. Lăsând orice modestie, n-ai idee ce prieten de încredere sunt. Asta îți poate spune oricine mă cunoaște. Pe mulți am sprijinit și am tăcut ca un mormânt. Eu nu am fost omul ce știe să spună nu la rugăminți, cu atât mai mult dacă iubesc un om cum te iubesc pe tine, atunci aș fi în stare să urc până la Dumnezeu pentru el, chiar dacă mă mai și plâng pe drum cum am mai făcut-o, că neputințe omenești sunt, dar pot să fie biruite. Și Iisus a plâns în grădina Ghetimani și tot a acceptat paharul. Când doi oameni se iubesc enorm
71
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
împart totul în doi, e așa de frumos totul în doi, mai se și prostesc ca și copiii, așa sunt și eu, sunt încă prea copilăroasă, că până la urmă ceva din sufletul unui om tot copil e până la sfârșitul vieții. Dar se pare că sinceritatea doare și e interpretată greșit. Poate era mai bine să fii procedat ca în trecut, când tot ce mă frământa țineam în mine. Ce nu e natural, nu are farmec, parcă ar fi departe de adevăr. “
- Nu știu sfat să-ți dau, e greu să începi o relație online, trebuie să cunoști bine omul, dar poate că e ceva bun în toate, întâlniți-vă mai des, comunicați mai des!
- Sunt 200 de km distanță între noi.
- Nu sunt un capăt de lume.
- Și aici ai dreptate.
- Cum o cheamă pe fată?
- Aniela.
- Și cu ce ai cucerit-o?
- Cu poeziile mele. Era încântată că un poet vorbește cu ea și încă unul tânăr și frumos.
- Să înțeleg că domnișoara îți citea poeziile, pe urmă v-ați împrietenit. Iubire la un click distanță.
- Cam așa ceva.
- O să-i treacă focul, dar tare mă tem să nu te aprinzi tu, dacă e vreo fată care să merite.
- Eu, marele cuceritor, niciodată! Hai după cireșe! *
Numai că niciodată nu a fost niciodată, chiar așa s-a și întâmplat, căci Biba a plecat din locurile dragi ale copilăriei pentru a fi cu Aniela și ce-i drept au o căsătorie binecuvântată și frumoasă.
72
Partea a II-a
În satul lui Ion Gheorghe
De aproape un an Tică s-a mutat în satul lui Ion Gheorge. Era profesor de istorie și religie. Auzise tot felul de povești despre Ion Gheorghe, pictorul ce și-a făcut sălaș pe deal. Sălașul l-a împodobit cu fețele luminoase ale sfinților pe care-i pictase inițial pe zidurile bisericii din sat. Era un sălaș zidit din piatră, în pântecele dealului. Mai avea și un sălaș din lemn, dar acesta nu avea nimic spectaculos, dar era util pentru bătrânul Ion Gheorghe în zilele de vară, atunci când își dorea să fie cât mai aproape de animalele lui ce le-a lăsat în țarcul din grădină.
Avea Ion Gheorghe zece oi, o vacă și un cal, vara le ținea în țarc sau le lăsa libere pe dealurile înverzite, iar iarna în grajdiul de lângă sălașul de piatră.
Mai cultiva Ion Gheorghe legume și creale. Cine-i călca pragul, nu pleca neomenit. Îl servea moșul cu brânză, mămăligă și ceapă. Prin lunile mai, iunie, când mieii au fost înțărcați, mai pregătea și câte un balmoș de se trezea cu câte un musafir ce venea să-i vadă sălașul de piatră.
Dornic să-l cunoască pe bătrânul Ion Gheorghe și sălașul lui renumit prin picturile exterioare, Tică l-a convins pe Șubi, băiatul gazdei sale, un flăcau sprâncenat
În
-
73
lumea lui Tică
Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
de vreo douăzeci de ani, să meargă cu el sâmbătă și duminică într-o aventură pe dealurile din îmrejurimi și să înopteze la coliba lui Ion Gheorghe, cea de vară, din lemn. Așa au și făcut, numai că odată ajunși la coliba lui Ion Gheorhe ce era deschisă pentru toți, ia-l pe Ion Gheorghe de unde nu-i. Mai rămânea bătrânul și pe dealuri cu animalele lui, pe acolo pe unde mai avea câte un loc pe unde se putea întinde noaptea. În locul bătrânului i-a întâmpinat deasupra ușii de lemn un șarpe mare și galben.
- Așa-mi trebuie când ascult de tine! a spus Șubi. Acum ce ne facem? Ion Gheorghe nu se întoarce peste noapte, până în sat e cale lungă, sălașul de piatră e încuiat, iar coliba de lemn ce o lasă deschisă pentru drumeți e păzită de un șarpe.
- Poate scăpăm de șarpe, a spus Tică.
- Nu prea avem cum. Mi-a povestit odată Ion Gheorghe că s-a trezit într-o dimineață cu un șarpe în pat, a dormit lângă acel șarpe ce s-a furișat pe întuneric întrun culcuș plăcut, fără să știe nimic. A avut noroc că nu la deranjat, că nu se mai trezea în viață.
- Eu cred că avem cum! Dacă te întorci cu fața spre ușa colibei, o să observi că șarpele și-a părăsit locul și se depărtează de intrare. Șubi s-a întors și a rămas uimit când a observat cum șarpele se depărtează de ușa adăpostului și se îndreaptă spre pârâul ce curgea câțiva metri mai la vale.
Răsuflând ușurați că au scăpat de șarpe au intrat în coliba lui Ion Gheorghe, și-au găsit un loc unde să se
74
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
întindă peste noapte, dar când să închidă ochii, un greier a început să-și arate talentul muzical.
- Am dat de dracu! a zis Șubi.
- Vorbește frumos! i-a spus Tică.
- Cum să vorbesc frumos? Tu n-auzi?
- Ce să aud?
- Avem un greier în colibă. N-o să dormim toată noaptea.
- De ce? Cântă frumos. Dormim pe muzică.
- Tu-ți bați joc de mine? domnule profesor.
- Domnule profesor? Parcă pentru tine eram Tică.
- Dacă nu scăpăm de greier, eu nu o să pot dormi toată noaptea.
- În loc să te bucuri de glasul fermecător al naturii.
- Nu mai pot de bucurie. Și a început Șubi să caute greierul prin toate locurile unde bănuia că se ascunde. Se lua după cântecul lui, dar zadarnic. Într-un târziu s-a pus obosit în așternut, dar nu a putut închide un ochi toată noaptea. Tică însă, a dormit ca un prunc, iar dimineața s-a lenevit în culcuș ascultând cu plăcere cântecul păsărilor.
În zori a apărut și Ion Gheorghe la sălaș și a pus un ceaun cu apă la fiert. A făcut o coleșă pe cinste, a scos și o bucată de brânză din butoi, a fript și niște ouă, pe urmă a mâncat împreună cu oaspeții lui.
- Tu ai fost neam cu Simion, tânărul ce a murit în urmă cu aproape patru luni, domnule profesor? a întrebat Ion Gheorghe pe Tică.
- A fost vărul meu și nu doar vărul meu. Onu a fost cel mai bun prieten al meu în copilărie.
75
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
- Cum s-a dus și el! Așa trec toate. Astăzi suntem, mâine numai Dumnezeu mai știe ce o să mai fie. Soția lui a plecat din sat, însă nu-i săptămână să n-o văd că vine plângând la mormântul lui Simion.
- De lucruri mai frumoase nu știți să vorbiți? a intervenit Șubi.
- Ce-i Șubi? Ești cam morocănos astăzi! a răspuns bătrânul cu zâmbetul pe buze.
- N-a prea a dormit. L-a supărat un greier, a spus ironic Tică.
- A! prietenul meu cântărețul, a continuat și bătrânul.
- Dacă nu găsiți și alte subiecte, eu plec spre casă, a spus hotărât Șubi.
- S-au copt fragile, a schimbat vorba bătrânul. O să merg după fragi zilele acestea.
- V-ați mai uitat de calul meu pe dealuri? a întrebat Șubi.
- M-am uitat, dar n-am văzut nici urmă de el.
- Mi-e atât de dor de el! Am crescut odată cu el. Și cât a muncit bunicul prin grădinile oamenilor cu Doru, să mă țină în școală.
- Nu înțeleg despre ce vorbiți? a intervenit Tică.
- I-a furat cineva calul de pe islaz lui Șubi, a răspuns bătrânul. Sunt țigani care fură caii, pe urmă îi folosesc la coborât lemenele tăite de prin păduri.
Și calul lui Șubi a ajuns pe mâna unor astfel de oameni, dar la nici o săptămână de când a fost în vizită pe la Moș Gheorghe, Șubi s-a dus la târg, la oraș și a găsit calul în târg spre vânzare, calul lui drag. Cum l-a
76
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
văzut s-a dus la el și l-a luat de după gât fericit strigândul pe nume. - Doru!
Calul a tresărit fericit. Știa că în brațele copilului e salvarea sa. Prea a fost chinuit. De altfel s-a atașat de băiat din copilărie. De câte ori nu aleragau împreună pe câmpul înverzit fiindu-i de folos la tot lucrul, fiind pâinea sigură a zilei de mâine.
Și în satul lui Ion Gheorghe a locuit până nu demult și Călina – Adasa ce fusese căsătorită cu vărul lui Tică, Simion, cu Onu care îl necăjea pe Tică în copilărie, atunci când se arăta atât de curajos să pună mâna pe râme, în timp ce el, Tică ce neînfricat, se lupta cu fobia acestor exploratoare ale pământului pentru care întreaga lume părea asemenea unui bufet suedez, până și în vise. Dar Onu a plecat de curând printre îngeri, iar Călina a rămas singură.
Călina, pe cât de simplă îi părea din exterior, datorită modestiei ce o caracteriza, felului ei prietenos, blândeții ce i se citea pe chip, pe atât de complicată îi devenea atunci când ar fi dorit să-i citească sufletul. Când tăcea și analiza totul cu un zâmbet în colțul buzelor, era clar că era o altă ființă, nu aceea care socializa și îți întindea imediat o mână caldă în ajutor dacă era cazul. Avea lumea ei interioară, o lume greu de descifrat, cu toate că, de ai fi cunoscut-o, nu ai fi zis că nu e un om obișnuit, la fel ca toți oamenii. Știa de la Onu că în copilărie Călina a scris poezie, pe urmă, încurajată de Onu să nu renunțe la pasiunea ei de a modela cuvintele în opere de artă peste timp și-a deschis
77
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
sufletul și spre alte punți ale literaturii, lăsându-l astfel să-și picure nectarul, atât spre textul dramatic, cât și spre cel epic.
De ceva vreme, Călina s-a mutat în casa părintească, dar câteva file din jurnalul ei au rămas pe masa de lucru, în camera unde Simion, cândva, a povestit cu Tică până târziu în noapte. Probabil erau o ciornă, o copie a unor viitoare povești, dar au ajuns în mâinile lui Tică, iar Tică le-a trecut prin minte și suflet, pe urmă le-a pus într-un sertar în care își ascundea cele mai de preț amintiri. Jurnalul Călinei-Adasa
(In Memoriam A.P.)
08. martie
Dragul meu jurnal, Am uitat de când nu ți-am mai deschis filele ruginite de vreme, dar a venit clipa în care nu am cui să mă plâng, iar tu ești singurul ce mă ascultă tăcut și îmi suportă toate stângăciile, toate bucuriile, toate durerile. Și, totuși, nu am pentru tine, astăzi, decât o proză în amintirea soțului meu, dar o să revin curând cu alte gânduri ce îmi frământă ființa.
78
Astăzi a nins încă o dată
Octombrie a presărat peste natură o pulbere fină de aur. Iarba, frunzele copacilor, florile, la început uimite și entuziasmate de noua lor îmbrăcămite, după mai multe încercări de a-și înălța ochii umezi de rouă spre razele de soare până nu de mult atât de mângâietoare, de pline de lumină și căldură, au înțeles că auriul acela le pătrunde făptura, le roade precum cariul scoarța copacului, le soarbe energia picătură cu picătură, le vestejește frăgezimea de odinioară și le seacă de viață. Speriate de această nouă descoperire, au început să-și accepte soarta, să se obișnuiască cu greutatea auriului ce devenea pe zi ce trece tot mai apăsător și să lupte pentru fiecare clipă de lumină ce le mai este dată, să zâmbească fiecărei picături de viață ce se încumetă să mai curgă prin ființa lor. Roua dimineților era atât de răcoroasă. La o primă vedere părea să le înghețe ființa, dar de fapt le ardea seva. Brumărel, a doua lună a anului bisericesc, necăjea mult verdeața de odinioară. Focul culorilor lui ce picta natura și uimea prin frumusețe ochii iubitorilor de priveliști, ofilea făptura palantelor, atât de plină de sevă odinioară. Și totuși, la o primă privire, totul părea atât de perfect, atât de cald și primitor, dar nu era altceva decât liniștea dinaintea furtunii. Bătrânețea și boala și-au luat haine aurii și au alungat verdeața vieții. Și-au făcut un glob de cristal înveșmântat în culori calde și au închis speranța verdeții ca într-o cutie a Pandorei.
79
În
lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
Începutul lui octombrie a fost destul de călduros, dar pe la mijlocul lui octombrie 2003 niște ploi reci au chinuit pământul. Ajunul sărbătorii Sfântul Mare Mucenic Dimitrie se arăta foarte geros. În noaptea de 24 pe 25 octombrie 2003 a căzut prima zăpadă din acel nou început de an bisericesc. Parcă niciodată nu mai ninsese la final de octombrie ca în acel an. A nins toată noaptea. Dimineața de 25 octombrie a regăsit natura înveșmântată în straie albe de mireasă. Casele și-au pus căciulă argintie, iar pomii mantie de diamant. Iarba nu mai tremura sub povara lui brumărel, dar încerca să înțeleagă ce greutate covârșitoare îi apasă pe umeri. Frunzele, abia mai ținându-se de ramura mamă, își mai scoteau câte un colț învăpăiat și-și scuturau capul. Niște vrăbii zgribulite și speriate de zăpada căzută prea timpuriu s-au rătăcit în via ce acoperea curtea Călinei - Adasa și încercau să mai culeagă câte o boabă de strugure înghețată, pe urmă își scuturau aripioarele umede. - A nins astă noapte, Adasa, a spus mama intrând în odaia fetei. Niciodată nu îmi amintesc să mai fi nins la sfârșit de octombrie. Dacă până mai ieri a fost frig și a plouat, acum a nins toată noaptea. Ziua cununiei tale religioase cu Simion o să fie tare geroasă. Adasa, abia trezită din somn, s-a ridicat din pat și s-a apropiat de fereastră. Într-adevăr, totul era acoperit de haina albă și rece a zăpezii. Și-a amintit ce i-a spus Simion cu o săptămână înainte, după ce s-a oficiat cununia civilă, că de nunta lor o să ningă, o să cadă prima zăpadă și zăpada aceea va fi semn că totul o să fie bine și frumos în viața lor.
80
În lumea lui Tică - Ana-Cristina
Ce-i drept, neaua a încetat să mai cadă încă din zori și un soare tăios a început să lumineze văzduhul toată ziua. Deși lumina solară se revărsa din belșug spre pământ, afară era un frig de tremurau și pietrele, nu doar făpturile. Singurii cărora nu le era frig erau Simion și Călina –Adasa. Ei erau fericiți. Nu simțeau în ființa lor decât bucurie. Îmbrăcată într-o rochie albă de prințesă, Adasa pășea lângă prințul ei spre biserica din sat, iar prințul era fericit că ține la braț pe regina inimii lui. Totul zâmbea în jur. Soarele acela de octombrie ce arunca atâta lumină peste natura zgribulită de frig le șoptea că drumul o să le fie luminos în viață. Pe bună dreptate se spune în popor că octombrie, „October“, ce vine de la cuvântul latinesc octo, opt, a opta lună în calendarul roman și a zecea lună în calendarul Gregorian, nu mai dă voie soarelui să încălzească cu putere pământul, ca să scuture copacii de roade și frunze.
Nunta a fost de vis. După cununia religioasă, sala de dans părea pentru Adasa și Simion un castel fermecat pregătit de o zână din basme anume pentru ei. Parcă zburau pe nori pufoși într-un etern vals al iubirii. Noaptea de 25 pe 26 octombrie a fost mai lungă cu o oră, căci ora 4 a devenit ora 3, iar regele și regina balului șiau continut dansul în timp ce ochii lor pătrundeau treptat în ființa celuilat ca într-o carte.
Se spune că în Ajunul lui Sâmedru, 25 octombrie, se aprind focuri în mediul rural, iar copiii sar peste ele, ca să fie sănătoși tot anul. Totodată focul de Sâmedru are și alte simboluri. El poate încălzii morții, poate alunga
81
Popescu – Literatură pentru copii
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
fiarele, poate să fie considerat un ceremonial nocturn asemănător Revelionului, căci în jurul focului se adună la țară fete și feciori care după ce dau foc rugului petrec până dimineață, iar cărbunii rezultați în urma arderii îi pun în grădină, ca pâmântul să dea roade bogate.
Și Adasa împreună cu Simion au valsat în jurul focului inimilor lor până în zori și au promis unul altuia că o să danseze o viață și nu doar o viață, ci o eternitate împreună.
Dimineața de 26 octombrie, a Sfântului Dimitrie s-a arătat și ea a fi geroasă. Salcia din centrul localității a început să-și arunce săgețile înflăcărate spre pământ. Cum atingeau pământul, acesta părea să se înfricoșeze de atâta durere a ramurilor vitregite de frunzele ce-l săgetau și de atâtea lacrimi de foc picurate din vârfuri de săgeți palide. Pe bună dreptate se spune în unele regiuni ale țării precum Moldova, Muntenia și Oltenia că Sfântul Dimitrie e cel care desfrunzește codrul, în timp ce Sfântul Gheorghe e cel care-l înfrunzește. Un sfânt ajută codrul să înfrunzească și celălalt îl desfrunzește. Și cum viile au rod bogat în luna octombrie, se spune că Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir, e cel care a dat oamenilor vin pentru Taina Euharistiei. Sfântul Dimitrie este considerat și patronul păstorilor, căci de Sâmedru coboară turmele de oi de la munte, iar ciobanii află dacă iarna va fi aspră sau nu, în funcție de mersul oilor din zorii zilei. Simeon și Călina-Adasa l-au ales ca patron al cununiei și căminului lor pe Sfântul Dimitrie și au avut o viață frumoasă împreună. Cu Simeon, Adasa a călătorit într-o
82
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
mulțime de colțuri al acestui rai pământesc. Nu exista an în care să nu călătorească, să petreacă timp împreună, fie mângâiați de briza mării, fie fascinați de munții împăduriți, de stâncile atât de tăcute, dar înțelepte, de izvoarele termale ale pământului, de ansamblul arhitectural al diferitelor regiuni geografice ce poartă amprentele obiceiurilor și tradițiilor locurilor. Până să-l întâlnească pe Simeon, Adasa nu a știut să se bucure de aceste frumuseți dăruite de Dumnezeu oamenilor. Împreună cu Simeon a învățat să descopere frumusețea ascunsă în fiecare bulgăr de lut și să scrie cu ea amintiri de neuitat pe pânză, căci Adasa era pasionată de pictură, iar Simeon a susținut-o, a încurajat-o, a ajutat-o în așa fel încât visul ei a învățat să-și întindă aripile și să zboare asemeni puilor de rândunică ce-și aveau cuibul în grajdiul copilăriei fetei și pe care-i urmărea în fiecare primăvară cum învățau să zboare sub privirile mamei lor. Și anii au trecut așa cum trec prin fața noastră atâtea primăveri și atâtea toamne bogate, atâtea veri caniculare și ierni înviforate. Toate trec, iar omul începe la un moment dat să uite a mai privi spre floarea de cais ce salută primăvara, spre liliacul înflorit sau spre luna ce crește, iar pe urmă devine din ce în ce mai slabă și palidă. Adesea le observă prea târziu, când caisul și-a pierut florile, când liliacul a salutat primăvara, și-a plecat capul și a lăsat loc verii să-și intre în drepturi, când luna se ascunde după norii grei de ploaie și ger. Ultima zi a lui februarie, a douăzeci și opta, 2022, s-a arătat a fi asemeni celei din douăzeci și cinci octombrie 2003. Iarna lui 2022 a fost ușoară, nu a prea fost bogată
83
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
în precipitații. Zăpada și-a arătat când și când fața, dar cum a început februarie, a doua lună din calendarul Greogorian, a uitat să își mai cearnă steluțele fermecate pe pământ.
În zorii zilei lui 28 februarie, când să plece Adasa la serviciu, a observat pe geam cum toată natura s-a îmbrăcat în haina cea albă și rece a zăpezii. Pesemne că zilele babelor urmau să bată la ușă și Dochia a uitat să-și arunce cojoacele. Adasa nu a prea luat în seamă zăpada ce a căzut peste noapte și a plecat în grabă la serviciu. Peste câteva ore soarele a apărut rece și tăios și-a început să topească stratul pufos de zăpadă, așa cum a mai făcut cândva la un final de octombrie.
La întoarcerea spre casă Adasa simțea în piept lacrimi, oboseală de toate, îi venea să plângă. Și-a spus că după ce ajunge acasă o să lase lacrimile să curgă, să se descarce, să alunge toată oboseala, tot stresul. O pisică neagră i-a tăiat calea când a ajuns pe strada ei, apoi și-a amintit cântecul deranjant al acelei păsări de noapte, ciovica, care mai bine de o săptămână părea să-și verse plămânii în sunete care mai de care mai cumplite în zonă, dar și niște vise ce i-au tulburat somnul în ultimul timp. Sigur simțea ceva, dar nu-și explica ce. Soții comunică spiritual, se simt, își simt durerile și bucuriile.
Cum a deschis ușa casei l-a observat pe Simion pe un scaun fără suflare.
- Simioane! Onule! Simioane!
L-a scuturat, l-a strigat, a sunat la salvare, dar Simion s-a dus. Dumnezeu l-a chemat la sânul său să-i ofere pacea eternității.
84
- Astăzi a nins din nou, Simioane, a spus Adasa aprinzând o lumânare, a nins ca în urmă cu aproape nouăsprezece ani în ziua nunții noastre. Ai plecat din această lume pe cărarea luminii și-a veșniciei și a nins iar.
Dragul meu jurnal,
08. aprilie
Se pare că binele meu a apus demult. Știu, poate unii vor spune că în toate există bine, trebuie doar să îl cauți, până și în rău se spune că poți să afli binele. Poate un rău vine ca să învățăm ceva sau să ne ferească de o suferință mai mare, dar eu nu mai pot să văd decât apusul. Știu că nimeni nu-mi dă dreptate, mi-ar spune simplu că e bine, e bine doar că poți să vezi răsăritul, e bine că poți să mergi, că poți să alergi, că poți să plângi sau să zâmbești. E bine. Nu, nu e bine. În sufletul meu e doar furtună, iar curcubeul întârzie să-și arate chipul. Chiar și atunci când își arată câte o rază de care mai încerc să mă agăț se întâmplă ceva și nu pot să zbor, raza se risipește, iar eu cad din nou în furtună.
85
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
09. aprilie
Dragul meu jurnal, Nu mai vreau
Câteodată nu mai vreau să știu nimic, mă închid în mine, mă rup de tot ceea ce este în jur, fug ca o sălbatică de oameni, devin antisocială, mă refugiez în lumea mea, cu gândurile mele, iau cuvintele, prietenele ce nu m-au trădat niciodată și le ascult istoriile scrise, pe urmă le împletesc eu pe aceste fidele prietene în alte istorii. Și, da, nu mai vreau să cobor în clipa fatală și să încerc a-i dezlega ghicitoarea. Altă dată mă pierd în lumea științifico – fantastică și aș dori să călătoresc în timp, cu douăzeci și ceva de ani în urmă, să-l găsesc pe el, pe acel el dinaintea primilor fulgi de nea, să ne mai plimbăm de mână sub cerul înstelat și să luminăm a fericire. O, cât aș schimba totul! Nu aș mai lăsa viața să-și pună amărăciunea și lumea umbra ei, pe niciun colț al poveștii noastre. Aș lăsa timpul să curgă numai în râuri de lapte și miere pe lângă noi, iar în clipa supremă să pășim împreună pragul, îmbrățișați ca și Constelația Gemeni. Dar călătoriile înapoi în timp nu sunt posibile oricât de mult a evoluat știința. Putem doar să ne hrănim cu iluziile trecerii prin pietre dincolo de granița timpului. Altă dată mi-aș dori ca un înger să vină și să deschidă pământul cel rece pentru a-l scoate la lumină vulcan viu.
Am și visat că s-a întors, că e mai viu ca niciodată. Iam și povestit momentul fatal bucurându-mă că totul a revenit la normal, că pământul l-a ținut o clipă ca în
86
În
lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
pântecele mamei, pe urmă l-a trimis să-și continue drumul vieții în această lume.
Da, nu mai vreau să știu multe. S-au adunat atâtea și deja paharul trecutului dă pe de lături, dar nu se poate elibera de greaua-i povară.
Omul, cea mai frumoasă creație a lui Dumnezeu, nu are preț, e atât de luminos și valoros, dar el nu vede lucrul acesta și nu se prețuiește. Adesea viața trece pe lângă el aiurea.
De multe ori m-am întrebat dacă suntem și noi asemenea unei frunze ce acum e verde, pe urmă moare pentru totdeauna și o alta frunza îi ia locul, în timp ce ea a pierit ca și cum nu ar fi fost. Dacă prin moarte se sfârșește totul și noi nu am învățat nici să trăim în scurta noastră existență, nici să iubim cu tot focul din cauza deșertăciunii lumești? Nici frunzele nu învață pe deplin să trăiască și să iubească, azi se supăra prea mult soare, mâine pe ploaie. Am auzit pe cineva care se plângea de lunile de vară, iulie, august, spunea că îl sufocă căldura. E cald ce-i drept, dar sunt cele mai frumoase luni ale anului. Eu nu le pot asemăna decât cu tinerețea omului care trece așa de repede. Cum trece vara așa trece și tinerețea, anii când omul e la maturitate, puternic, poate să cucerească lumea. Cum să fugi de căldură? E ca și cum ai fugi de focul din tine atunci când a sosit momentul să ardă fructul încă necopt spre a scoate în ziuă perle și diamante. La ce-i folosește toamna când totul pare pastelat, dar în spate se ascunde rugina ce mănânca ființa și-o alungă în iarnă, spre moarte, spre îngheț? E atât de firavă viața omului.
87
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
Când îl vezi plin de viață, nu te gândești o clipă că, poate în următorul moment, rămâne pentru totdeauna în nemișcare, dar nu, nu mai vreau să îmi amintesc. Azi omul e copil, e primăvară, pe urmă nici nu știe când se trezește alb de zile. Pe alt om l-am observat mergând paralel cu viața, s-a împiedicat de câteva ori, pe urmă a început să trăiască cu credința că la următoarea reîncarnare o să-i fie mai bine. De unde a-i putea afla că energia vieții tale se reîncarnează? De niciunde, poate doar o vagă speranță de mai bine. Până la urmă și Sfântul Ioan Botezătorul a venit în lume cu duhul și puterea lui Ilie, dar nu este cert că a fost vorba de reîncarnare. Putem să privim și filmul naturii. Ea mereu se regenerează. În fiecare primăvară înflorește, vara e verde, puternică și pe urmă își vopsește chipul în fel și fel de culori în toamnă, apoi moare, iar primăvara următoare altă verdeață îi ia locul. Dar oare o mai fi aceeași frunză, chiar dacă e același pom? Așa cred că e și cu omul. Oare o mai fi același om, chiar dacă se împărtășește din același lut și din aceeași energie? Nu cred că mai e același om niciodată. Energia aceea, sufletul se transformă, merge mai departe sau se pierde asemenea unei găuri negre în infinit. De multe ori îi admir pe oamenii simpli, cum a fost străbunica mea, ce aveau atâta credință. Prea multă știință ispitește cugetul omului. Și totuși rămân și eu cu speranța, că e singura ce a rămas alături de oameni după ce întunecata Cutie a Pandorei și-a scuipat veninul în lume, speranța și credința că dincolo de prag o să ne întâlnim cu toții, o să ne cunoaștem, o să ne îmbrățișăm pentru eternitate.
88
Și
acolo
Și acolo, în satul lui Ion Gheorghe, Tică și-a întâlnit marea dragoste. Era o cosânzeană bălaie, cu ochii ca iarba fragedă de primăvară. A întâlnit-o prima dată la fântâna din capătul satului. De când a zărit-o i-a intrat la inimă, parcă pe ea a așteptat-o o viață de om. Când i-a ascultat vorba-i melodioasă și curată ca apa cea bună, s-a mai îndrăgostit o dată.
Și s-a stabilit Tică în satul lui Ion Gheorghe căsătorindu-se cu Măriuca lui cea bălaie a cărei ochi îl fac să se piardă într-o veșnică și parfumată primăvară a dragostei.
Și, poate, cu timpul, când părintele cel bătrân o să se pensioneze, va ajunge să slujească și ca preot la biserica din satul cosânzenei lui.
89
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
Un scurt CV literar Nume: Popescu (fostă Mîţu)
Prenume: Ana-Cristina Data naşterii: 24.07.1976, Caransebeș.
Contact: Loc. Oțelu Roșu, str. George Coșbuc, nr. 14, jud. Caraș Severin Tel. 0766293724 Elzumina@yahoo.com Http://blogul.elzumina.ro/ www.elzumina.ro http://www.inbataiapenitei.elzumina.ro/ https://anacristinapopescu.wordpress.com/ http://anacristinapopescu.freewb.ro/ https://issuu.com/elzumina https://www.youtube.com/channel/UC05NponvVY8W 4-J0EBqY7Pw https://www.youtube.com/channel/UCkRzWCPNPj7pj Jo6BvNteZw
90
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
Domeniul ocupaţional / Experienţă profesională:
- Profesor titular pe catedra de Limba şi Literatura Română, la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, judeţul Caraş-Severin; - Absolventă a Facultăţii de Litere, Filosofie şi Istorie din cadrul Universităţii de Vest, Timişoara şi Licenţiată în sesiunea iunie 1999. - Master Managementul educaţional, 2007, - Gradul I în 2009, Gradul II în sesiunea august 2005, Definitivatul în sesiunea august 2001. ACTIVITATE
91
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
CULTURAL-LITERARĂ ŞI ARTISTICĂ: - Redactor șef și fondator al revistei „În bătaia peniţei“, Caransebeş, în anul 2016, alături de Adrian Popescu, Ion Turnea şi Simona Petronela Mîţu. - Coordonator al Trupei de Teatru „Șeherezada“ Membru în Asociații Culturale: ● Jurnalist - Membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România începând cu 2018. ● MEMBRU ÎN ASOCIAŢIA CULTURALĂ CONSTANTIN BRÂNCUŞI începând cu 2015. ● Membru în Liga Scriitorilor Români începând cu anul 2014.
Volume publicate: I. Teatru: 1. Paradigme, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2014. 2. În colivie, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2016. 3. Sinusoide, Editura Hoffman, Caracal, 2016. 4. Reuniune, Editura InfoRapArt, Galați, 2017. 5. Babilonie, Editura InfoRapArt, Galați, 2018. 6. Percepții, Editura InfoRapArt, Galați, 2019. 7. Contraste, Editura Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, București, 2020 8. Confuzii, Editura InfoRapArt, Galați, 2021. II. Proză: A. Roman: 9. Rătăciri, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2014. 10. Conflicte, Editura InfoRapArt, Galați, 2017. 11. Chipul din ceață, Editura InfoRapArt, Galați, 2019. B. Proză scurtă: 12. Cercul (Pe drumuri bătătorite de cuvinte), Editura InfoRapArt, Galați, 2021. C. Publicistică (critică literară, editorial, eseu, proză scurtă): 13. Oameni şi frunze, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2015. 14. Cristal, Editura InfoRapArt, Galați, 2017. 15. Impresii, Editura InfoRapArt, Galați, 2019. 16. Din tiparnițele presei, Editura InfoRapArt, Galați, 2019. D. Eseu: 17. Înțelepciune și spiritualitate.
92
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
E. Literatură pentru copii 18. În lumea lui Tică (proză scurtă), Editura InfoRapArt, Galați, 2022. III. Poezie: 19. Destin fără aripi, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2014. 20. Umbre, Ed. Sf.Ierarh Nicolae, Brăila, 2015. 21. Regăsiri, Editura InfoRapArt, Galați, 2022. IV. Monografii: 22. Din dragoste pentru glia strămoșească / Oțelu Roșu –Monografie, Editura InfoRapArt, Galați, 2019. V. Auxiliare didactice: 23. Mozaic, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2016. VI. Antologii: 24. Îndrăgostiţi de poezie, Editura Dalami, Caransebeş, 2009. 25. Culegerea de creaţie literară „Colaj“, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2014. 26. Micuţii scriitori din Banatul Montan, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2015. 27. Gustul pâinii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2015. 28. In bătaia peniţei, Editura OPANIS, Galați, 2016. 29. Slove modelate „În bătaia peniței“, Editura InfoRapArt, Galați, 2017.
30. Slove lămurite în bătaia peniței, în anul centenar 2018, Editura InfoRapArt, Galați, 2019. 31. Gânduri imortalizate în bătaia peniței Editura InfoRapArt, Galați, 2020.
93
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
● Premii și distincții:
- Premiul I la Secţiunea Teatru scurt, Festivalul Concurs Naţional de Literatură, Moştenirea Văcăreştilor, Târgovişte, 2014, Ediţia XLVI, cu piesa de teatru Mesagerul.
- Premiul „Mircea Horia Simionescu“ al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni la Secţiunea Proză scurtă, Festivalul Concurs Naţional de Literatură, Moştenirea Văcăreştilor, Târgovişte, 2014, Ediţia XLVI.
- Menţiune, atât la Secţiunea poezie, cât şi la Secţinea proză, la Concursul Internaţional STARPRESS, 2014.
- Premiul I - Dosoftei, 2015 cu vol. Oameni şi frunze, - Premiul II - Dosoftei 2015 cu vol. Umbre.
- Premiul I Labirunturi autumnale, Însemne culturale, 2015, Secţiunea DRAMATURGIE.
- Menţiune - Secţiunea Eseu, Festivalul Concurs Naţional de Literatură, Moştenirea Văcăreştilor, Târgovişte, 2015, Ediţia XLVII.
- Premiul Special – volumul de poezie Umbre, Vişeul de Sus – concursul Armonii de primăvară, 2016.
- Premiul pentru „Cartea de teatruˮ a Ligii Scriitorilor pentru anul editorial 2016 cu vlumul „Sinosoide“.
- Premiul I – Casa Corpului Didactic Brăila, auxiliarul didactic „Mozaic“, 2016.
- Diplomă de excelenţă din partea Ligii Scriitorilor Filiala Timișoara Banat pentru participarea la proiectul european „Tastes of Danube – Gusturile Dunării“ prin coordonarea unei antologii naționale „Gustul pâinii“, 2016.
94
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
- Premiul I - Dosoftei, 2018, volumul Reuniune.
- Dipomă de excelență, Trofeul Nomen Predictum pentru volumul „Sinusoide“ 2016 și o plachetă în 2018 pentru contribuția adusă promovării limbii române, culturii și spiritualității românești din partea Asociației Constantin Brâncuși din Timișoara.
- Plachetă din partea ASOCIAŢIA CONSTANTIN BRÂNCUŞI, Timişoara pentru volumele „Babilonie“ și „În bătaia peniţei“, „Impresii“, „Chipul din ceață“, „Percepții“, „Din dragoste pentru glia strămoșească, Oțelu Roșu - Monografie“, 29 iunie 2019.
- Distincția „Credință și loialitate” din partea Uniunii Ziariștilor Profesioniști, 28.06.2019, Premiile „Eminescu jurnalistul“
- Premiul pentru „Cartea de prozăˮ a LSR pentru anul editorial 2019 cu romanul „Chipul din ceață“.
● Participare la emisiuni culturale:
- „Între noi rămâne între noi“ la Radio România Reșița cu Anca Marilena Bica, invitat Ana-Cristina Popescu, despre carieră și volumele publicate / 07.05.2019 / ora 22-24.
● Publicaţii în culegeri comune:
- Antologia LIMBA NOASTRA CEA ROMÂNĂ, STARPRESS, 2014.
95
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
- Antologia literar-artistică „Să ningă peste inimi bucurii!“, îngrijită de Voichiţa Pălăcean-Vereş, Editura Napoca Nova, 2014.
- Antologia literar-artistică „Sinfonie-n verde crud“, îngrijită de Voichiţa Pălăcean-Vereş, Editura Napoca Nova, 2015.
- Antologia Roşu-aprins în câmpul de mătase, îngrijită de Voichiţa Pălăcean-Vereş, Editura Napoca Nova, 2015.
- Antologia Pe şevalete ruginiul toamnei, îngrijită de Voichiţa Pălăcean-Vereş, Editura Napoca Nova, 2015.
- Antologia IARNA SCRIITORILOR ROMÂNI, STARPRESS şi ANTOLOGIA ROMÂNĂ-SPANIOLĂ, STARPRESS, 2015.
- Antologia Moştenirea Văcăreştilor, 2014.
- Antologia Moştenirea Văcăreştilor, 2015
- Antologie, Toamna se culeg prozele, Editura Inspierscu, 2015.
- Antologia, Labirinturi autumnale, Însemne Culturale, 2015.
- Anuarul Ligii Scriitorilor, FTB, 2014, Nr. 5.
- Anuarul Ligii Scriitorilor, Filiala Banat-Timişoara, 2015, Nr. 6, coordonator al Anuarului Nr. 6.
- Anuarul Ligii Scriitorilor, Filiala Banat-Timişoara, 2016, Nr. 7, coordonator al Anuarului Nr. 7.
- Anuarul Ligii Scriitorilor, Filiala Banat-Timişoara, 2017, Nr. 8, coordonator al Anuarului Nr. 8.
● Postfaţă la volumul scriitorului Ion Turnea, Albinăritul între pasiune şi afacere, Editura Dalami, Caransebeş, 2011.
96
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
● Cuvânt înainte la volumul scriitorului Ion Turnea: Cuvinte pentru suflet, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2012.
● Prefaţă la volumele scriitorului Ion Turnea: Dor de rădăcini, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2012 şi Monografia localităţii Peştere, judeţul Caraş Severin, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2012.
● Prefaţă la volumul „Momente“, al scriitoarei Andrada Brîndușa Keszeg, 2017.
● Publicații în periodice: Publicaţii în revistele: „Literatura de azi“ a Uniunii Scriitorilor din România, „Agora Literară“ a Ligii Scriitorilor din România, „Vatra Veche“, „Constelaţii Diamantine“, „Confluenţe Literare“, „Boema“, „În bătaia peniţei“, „Taifas literar“, „Coloana Infinitului“, „Foaia Diecezană“ a Episcopiei Caransebeşului, „Ecou de timp“, Oţelu Roşu, „Slova creştină“, „Glas comun“, „Slova copiilor“ - Maramureş, în ziarul „Caraş Severinul în şapte zile“ unde sunt şi în colectivul redacţionalcolaborator, în mai multe culegeri cu ISSN ca urmare a paticipării cu lucrări susținute la numeroase simpozioane, pe site-ul şi antologia ECREATOR, pe site-ul şi blogul personal, Însemne Culturale, www.citatepedia.ro, www.poezie.ro, www.versuri-si-creatii.ro.
● Lansări de carte:
● Lansare de carte, Culegerea de creaţie literară Colaj, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2014, 04.08.2014,
97
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
la întâlnirea literară a Ligii Scriitorilor, Filiala BanatTimişoara şi prezentarea volumelor Rătăciri, Paradigme şi Destin fără aripi în cadrul aceleaşi întâlniri.
● Lansare de carte: Rătăciri, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2014, Paradigme, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2014, Destin fără aripi, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2014, Antologia Micuţii scriitori din Banatul Montan, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2015 la ASOCIAŢIA CONSTANTIN BRÂNCUŞI, Timişoara.
● Lansare de carte, Oameni şi frunze, Umbre în cadrul Întâlnirii Literare a LS, Timişoara, octombrie 2015.
● Lansare de carte „În colivie“, mai 2016, ASOCIAŢIA CONSTANTIN BRÂNCUŞI, Timişoara.
● Diplomă de excelenţă din partea ASOCIAŢIEI CONSTANTIN BRÂNCUŞI, Timişoara, 2015 şi 2016.
● Lansare de carte „Sinusoide“ și „În bătaia peniţei“, martie 2017, ASOCIAŢIA CONSTANTIN BRÂNCUŞI, Timişoara.
● Lansare de carte „Conflicte“, „Cristal“ și „Reuniune“, mai 2018, ASOCIAŢIA CONSTANTIN BRÂNCUŞI, Timişoara. Plachetă și diplomă de excelență din partea asociației culturale.
● Lansare de carte „Babilonie“ și „Reuniune“, iunie 2018, Casa de Cultură Oțelu Roșu.
● Lansare de carte „Babilonie“ și „În bătaia peniţei“, „Impresii“, „Chipul din ceață“, „Percepții“, „Din dragoste pentru glia strămoșească, Oțelu RoșuMonografie“, 29 iunie 2019, ASOCIAŢIA CONSTANTIN BRÂNCUŞI, Timişoara.
98
● Despre operele mele literare mele au scris:
1. Marciana Corici - despre volumul „Îndrăgostiţi de poezie“, în revista Reflex 4-6/2009.
2. Adrian Popescu - despre volumul „Colaj“, în ziarul Caraş Severinul în şapte zile, An. VIII, august / 2014.
3. Antuza Valentina Dârlea despre „Rătăciri“, „Paradigme“, antologia Micuţii scriitori din Banatul Montan în Confluenţe literare, Ediţia nr. 1643 din 01.07.2015, Anuarul LSFTBD Nr. 6 / 2015, site-ul ecreator 02.07.2015.
4. Mariana Strungă „Destin fără aripi“, în cadrul Întâlnirii Literare a Asociaţiei Constantin Brâncuşi din 30 mai 2015 lansare de carte.
5. Doina Drăgan, cronică la volumul „Oameni şi frunze“, în ziarul Caraş Severinul în şapte zile, Anul IX, 22 octombrie - 2015, în Anuarul LSFTBD Nr. 6 - 2015, în revista „În bătaia peniţei“ An. 1, Nr. 1, 2016.
6. Adrian Crânganu, despre volumul Micuţii scriitori din Banatul Montan, în ziarul Caraş Severinul în şapte zile şi Anuarul LSFTBD Nr. 6.
7. Bianca Meteş, cronică la volumul Gustul pâinii, în ziarul Caraş Severinul în şapte zile, Anul IX, Nr. 365, 410.
8. Cunoaşterea de sine, Ana-Cristina Popescu, Vatra Veche, Anul VI, Nr. 8 (68) august 2014, despre volumele „Rătăciri“, „Paradigme“, „Destin fără aripi“, „Colaj“.
În
-
–
pentru
99
lumea lui Tică
Ana-Cristina Popescu
Literatură
copii
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
9. Cunoaşterea de sine, Ana-Cristina Popescu, Agora literară, septembrie 2014, despre volumele „Rătăciri“, „Paradigme“, „Destin fără aripi“, „Colaj“.
10. Cronica faptului mărunt, Oameni şi frunze, AnaCristina Popescu, Agora literară, decembrie 2015.
11. Ioan Romeo Rosiianu, cronică la volumul Gustul pâinii, în revista „În bătaia peniţei“ An. 1, Nr. 1, 2016.
12. Ana Zlibuţ, cronică la volumul Gustul pâinii, în revista „În bătaia peniţei“ An. 1, Nr. 1, 2016.
13. Ion Turnea, despre volumul Micuţii scriitori din Banatul Montan în Anuarul LSFTBD Nr. 6 2015; despre „Rătăciri“, „Paradigme“, „Destin fără aripi“ în ziarul Caraş Severinul în şapte zile, An. VIII, august / 2014, despre volumul „În colivie“ – mai 2016.
14. Despre volumul „În colivie“, 2016: Cezarina Adamescu (rev. În bătaia peniței), Ștefan Doru Dăncuș (ziarul Caraş Severinul în şapte zile), Mariana Strungă și Antuza Valentina Dârlea (Cenaclul Asociație Constantin Brâncuși).
15. Despre volumul „Sinusoide“, 2016, Ion Turnea în ziarul Caraş Severinul în şapte zile, ), Mariana Strungă și Antuza Valentina Dârlea (Cenaclul Asociație Constantin Brâncuși).
16. Despre volumul „În bătaia peniței“, 2016, Mădălina Doman în ziarul Caraş Severinul în şapte zile.
17. Despre volumul „Reuniune“, Radu Botiș în ziarul Caraş Severinul în şapte zile, ziarul „Observatorul“, revistele „Cuvânt și iubire“, „Taifasul“, „În bătaia peniței“, „Logos și Agape“, „Glas comun“.
100
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
18. Despre volumul „Cristal“, Gelu Dragoș în ziarul Caraş Severinul în şapte zile, revistele „Confluențe literare“, „Armonii culturale“, „În bătaia peniței“.
19. Despre volumul „Conflicte“, în ziarul Caraş Severinul în şapte zile, revista „În bătaia peniței“, Bianca Meteș.
20. Despre volumul „Impresii“, în revista „În bătaia peniței și ziarul Caraș Severinul în șapte zile, Bianca Meteș.
21. Despre volumul „Chipul din ceață“ în ziarul Caraș Severinul în șapte zile, Mădălina Doman și în revista „În bătaia peniței“.
21. Despre volumul „Impresii“ și „Chipul din ceață“, scriitorul și jurnalistul pr. Radu Botiș în revista Boema, 4/2019
22. Despe „Din dragoste pentru glia strămoșească –Oțelu Roșu - Monografie“ Radu Botiș în revista Boema 5/2019; Uniunea Ziariștilor Profesioniști 01.05.2019; Rețeaua literară și Biblioteca Petre Dulfu – Baia Mare.
23. Despe „Din dragoste pentru glia strămoșească –Oțelu Roșu - Monografie“, Ion Turnea, în ziarul Caraş Severinul în şapte zile.
24. Despre volumul „Percepții“, în revista Armonii culturale, Ion Turnea, 09.05.2019.
25. Despre volumul „Percepții“, Radu Botiș - în ziarul Observatorul, 09.05.2019.
26. Despre volumul „Din tiparnițele presei“, Lucia Popa - în ziarul Caraş Severinul în şapte zile, revista „În bătaia peniței“
101
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
APTITUDINI ŞI COMPETENŢE TEHNICE:
Programe soft operare: Word 2003, 2007, Corel 12, Microsoft PowerPoint, Microsoft Excel, operare pe un Web Site, Adobe Photoshop.
102
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii 103
Cuprins: Lupul mic, lupul mare și Dana .............................. pag. 3 Invazia ................................................................ pag. 11 Pietrele ............................................................... pag. 15 La pescuit ............................................................ pag. 21 Păsările cu ciocul de fier .................................... pag. 24 Cauciuc ............................................................... pag. 27 Clopoțel .............................................................. pag. 32 Blechi ................................................................. pag. 36 A înflorit salcâmul .............................................. pag. 42 Bufonul .............................................................. pag. 49 De-a baba oarba .................................................. pag. 52 Aplauze .............................................................. pag. 58 Biba .................................................................... pag. 63 În satul lui Ion Gheorghe .................................... pag. 72 Jurnalul Călinei – Adasa .................................... pag. 77 Și acolo .............................................................. pag. 88 CV ..................................................................... pag. 89
104
În lumea lui Tică - Ana-Cristina Popescu – Literatură pentru copii
