Prezenţa invizibilă by Editura TREI

Editori

Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu Director editorial

Magdalena Mărculescu redactor

Raluca Hurduc DESIGN

Alexe Popescu Director producţie

Cristian Claudiu Coban Dtp

Răzvan Nasea Corectură

Lorina Chițan Eugenia Ursu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Gurian, Michael Prezenţa invizibilă : bărbatul şi femeile din viaţa lui / Michael Gurian ; trad.: Brânduşa Popa. - Bucureşti : Editura Trei, 2012 Bibliogr. ISBN 978-973-707-623-6 I. Popa, Brânduşa (trad.) 159.922.1 ISBN 978-973-707-623-6

Titlul original: The Invisible Presence. How a Man’s Relationship with His Mother Affects All His Relationships with Women. Autor: Michael Gurian Copyright © 1994, 2010 by Michael Gurian Ediție publicată prin acord cu editura Wiley-Blackwell, parte a grupului editorial John Wiley & Sons. Copyright © Editura Trei, 2012 pentru prezenta ediţie C.P. 27-0490, Bucureşti Tel./Fax: +4 021 300 60 90 e-mail: comenzi@edituratrei.ro www.edituratrei.ro

Pentru mama şi tatăl meu, Julia şi Jay P. Gurian, şi familia Herzog

Cuprins

Prefaţă la ediţia din 2010 .................................................9 Mulţumiri ......................................................................12 Introducere .................................................................... 17

Partea întâi Cum influenţează relaţia mamă–fiu viaţa unui bărbat................................................. 29

1 În căutarea bărbatului din oglindă ............................33 2 Dansând în oglinzile mamelor noastre ................... 69 3 Dansând în oglinzile iubitelor noastre .................. 115

Partea a doua Vindecarea relaţiei mamă–fiu: O călătorie iniţiatică ghidată ...............................................143

4 Începutul căutării voastre eroice ...........................145 5 Stai cu picioarele pe pământ şi spune cine eşti ......168

6 Înţelepţii ce merg alături de mine ..........................184 7 Furând ochiul graielor ........................................... 212 8 Acceptarea darurilor nimfelor .............................. 233 9 Confruntarea cu Meduza ...................................... 260 10 Întâlnirea cu Andromeda: recuperarea Femininului Adorat .............................................. 306 11 Reuniunea cu Zeiţa‑Mamă ................................... 326

Epilog: dansând cu Luna .............................................. 337 Bibliografie ................................................................. 342 Mulţumiri speciale ....................................................... 347 Teme de studiu pentru femei ......................................... 348

Prefaţă la ediţia din 2010 De la prima ediţie a acestei cărţi (publicată în 1994, sub titlul Mothers, Sons and Lovers) am primit multe scrisori şi e‑mailuri interesante, atât de la femei, cât şi de la bărbaţi. Multe au fost de la femei care scriau: „Ajutaţi‑mă să înţeleg mai bine relaţia cu soţul meu“ sau „Ajutaţi‑mă să‑mi cresc fiul cât mai bine“. Ghidul inclus la sfârşitul acestei noi ediţii are rolul de a oferi ajutor femeilor în interacţiunile lor cu băieţii şi bărbaţii. Când am scris această carte, mi‑am propus să ofer atât un curs de vindecare şi dezvoltare personală pentru bărbaţi, cât şi un plan pentru mamele de băieţi şi femeile aflate în relaţie cu bărbaţi. Ca terapeut şi cercetător al psihologiei ataşamentului şi dezvoltării creierului uman, precum şi ca practician al teoriei arhetipale jungiene, am sperat să scriu o carte ce va dezvălui relaţia mamă–fiu cu claritate şi forţă. Am crezut — şi încă mai cred — că în acea relaţie fiecare putem găsi, în mod individual, şi cu toţii în mod colectiv, forţa vitală a civilizaţiei noastre. Titlul acestei noi ediţii nu este întâmplător. El este rezultatul meditării asupra răspunsurilor cititorilor şi al activităţii mele clinice continue. Sunt mai convins ca

niciodată că relaţia primordială a unui băiat cu o figură feminină rămâne o prezenţă invizibilă de‑a lungul întregii sale vieţi. Forţa acestei prezenţe invizibile, splendoarea şi constanţa ei se dezvoltă înăuntrul complexelor reţele de iubire între bărbat şi femeie, reţele ce sunt menite să fie atât rigide, cât şi flexibile. Prin aceasta vreau să spun că unele legături iniţiale stabilite între un băiat şi mama lui trebuie să rămână puternice de‑a lungul vieţii amândurora; în acelaşi timp, multe altele trebuie să fie rupte pentru ca un bărbat să devină independent de voinţa psihologică a mamei lui şi să facă astfel paşi în direcţia devenirii bărbatului iubitor, înţelept şi de succes de care au nevoie partenera şi copiii lui. „Prezenţa invizibilă“ poate rămâne activă între iubiţi până târziu în viaţa unui bărbat. În perioada pe care o numim „maturitate“ — când, aparent, am renunţat cu toţii la copilărie — putem fi în continuare derutaţi de relaţiile noastre timpurii. Atunci când căutăm să ne ataşăm de persoane iubite, dorim ataşamente extrem de puternice, dar care să nu sufoce tendinţa fiecărei persoane spre o independenţă psihologică stabilă. De multe ori, totuşi, am putea simţi că firele invizibile ţesute între noi şi partenerele noastre au fost împletite cu mult timp în urmă, mult înainte chiar de a le întâlni, şi simţim acest lucru dinăuntrul unei cuşti ce nu ne permite libertatea de a ne iubi unul pe celălalt cu graţie şi cu toată fiinţa noastră. Pentru un bărbat, iubirea însoţită de graţie este un lucru teribil de dificil şi aproape imposibil, dacă relaţia cu mama lui nu este deplin înţeleasă. Odată înţeleasă, această relaţie poate deveni la fel de misterios de frumoasă şi la fel de folositoare pe cât a fost în copilăria lui. Pentru o femeie, iubirea pentru un bărbat şi iubirea unui bărbat pot deveni dificile şi pot părea, după anii de început ai dominaţiei feromonilor, hormonilor şi altor

Prezenţa invizibilă

generatori ai fericirii, ca o capcană, ca o cuşcă, chiar ca un coşmar deprimant. Dacă relaţia unei femei cu tatăl ei şi relaţia unui bărbat cu mama lui n‑au fost înţelese, o legătură pe termen lung sau o căsnicie s‑ar putea pur şi simplu să nu se întâmple. Iar pentru mamele de băieţi, dragostea pentru un băiat în creştere este atât o experienţă imediată şi concretă, cât şi una vizionară, pe termen lung. Dacă o mamă îşi creşte cu devotament fiul în timp ce nu conştientizează pânza psihologică pe care o ţes împreună, poate duce lipsă deseori de ajutorul practic de care are nevoie atât în maternaj, cât şi pentru realizarea viziunii ei privind maturitatea lui sănătoasă. Am scris iniţial această carte despre provocările trăite de bărbaţi, iubiţi şi mame şi mă simt profund onorat de faptul că editura Shambala îmi publică această nouă ediţie. Aş vrea să le mulţumesc pentru toate cărţile lor minunate şi aş dori să mulţumesc familiei mele pentru sprijinul ei susţinut. Am avut întotdeauna o relaţie complexă cu propria mea mamă. Aş vrea să‑i mulţumesc pentru darurile ei. Soţia mea, cu care sunt căsătorit de douăzeci şi patru de ani, Gail, şi fiicele mele, Gabrielle şi Davita, m‑au susţinut în perioada în care eu şi mama mea am trecut prin procesul de elucidare a ţesăturii complicate a relaţiei noastre. Sper că, pe măsură ce citiţi această carte, veţi simţi nu doar energia profesională a terapeutului, ci şi energia personală a unui bărbat ce a avut, drept companion intim în călătoria lui, o prezenţă invizibilă pe care la un moment dat n‑a fost capabil s‑o înţeleagă, dar care în prezent îl hrăneşte. Vă doresc toate cele bune în călătoria pe care o parcurgem împreună în înţelegerea prezenţei invizibile. Fie să găsiţi în darurile acestei prezenţe o parte însemnată a satisfacţiei şi scopului vieţii de bărbat sau de femeie.

Mulţumiri Această carte nu ar fi putut fi scrisă fără sprijinul acordat de Linda Whittenberg, William H. Houff, Julia Bjordahl şi Sandy Hank, Sally Green, Jo Stowell, Jim Connor, Ron Hansen, Terry Trueman, Bob Cole, Gene Dire, Roy Carpenter şi Herm Ryans; doresc, de asemenea, să mulţumesc agentului meu, Ned Leavitt; editorului meu, Dave O’Neal, cel a cărui tenacitate discretă m‑a ajutat să găsesc cartea dinăuntrul meu; fiicei mele Gabrielle; şi lui Gail — soţia, prietena şi partenera mea. Profesorii Școlii de Psihologie Sacră a Zeiţei şi Eroului au fost extrem de importanţi în dezvoltarea mea personală şi a operei mele. În moduri inefabile şi imposibil de identificat, fragmente ale lucrului lor apar în propria mea activitate. Doresc să‑i menţionez în special pe Robert Bly, Jean Shinoda Bolen, Joseph Campbell, Carlos Castaneda, Clarissa Pinkola Estes, Douglas Gilette, Jean Houston, Robert Johnson, Carl Jung, Sam Keen, John Lee, Michael Meade, Robert Moore, Carol Pearson, Starhawk, Barbara Walker şi Marion Woodman. Mulţumirile mele tuturor acestor bărbaţi şi femei.

Prezenţa invizibilă

Mulţumiri profesorilor mei amerindieni, în special lui Jim McNeill, acest subtil practicant al tradiţiei şamanice, şi în special tribului Southern Ute şi tatălui meu pentru prima mea iniţiere în tradiţia indienilor americani. Această carte a fost profund influenţată de activitatea lui John Bradshaw, Robert Hopcke, Alice Miller, Daniel Wakefield, Warren Farrell, Victor Turner, Joseph Palmour, Linda Schierse Leonard, Sam Osherson, Dan Kiley, Ken Druck şi Aaron Kipnis. Mulţumirile mele pentru toată munca voastră valoroasă. Se cuvine să le mulţumesc îndeosebi lui David Feinstein şi Stanley Krippner, a căror lucrare revoluţionară Personal Mythology (Mitologie personală) a ajutat mulţi bărbaţi şi multe femei să‑şi găsească înţelepciunea şi potenţialul de dezvoltare lăuntrice. Meditaţiile lor dirijate au influenţat partea a doua a acestei cărţi. Într‑un final, toate eforturile verbale sau scrise de a înţelege şi vindeca relaţiile mamă–fiu ar fi imposibile în lipsa curajului oamenilor care se confruntă cu acest tip de probleme. Am observat acest curaj în grupuri, ateliere, şedinţe de consiliere, în casele lor, în şcoli şi în seminarii special dedicate. L‑am simţit de‑a lungul emisiunilor pe care le realizez pe cuprinsul ţării şi cel mai frecvent am răspuns la această întrebare adresată de femei: „Sunt mămică de băieţi. Cum să mă comport cu ei?“ De asemenea, am simţit prezenţa acestui curaj la seminariile internaţionale pentru bărbaţi, destinate explorării şi vindecării relaţiei mamă–fiu. Tuturor acestor bărbaţi şi femei, care mi‑au permis să lucrăm împreună, le transmit mulţumirile mele cele mai profunde.

Prezenţa invizibilă

Introducere Se întorsese la mama lui … Oricine altcineva putea să se dizolve, estompeze în afară de ea. Era ca şi cum ea era centrul şi axa vieţii sale, de care nu poate scăpa niciodată. – D.H. LAWRENCE, Fii şi îndrăgostiţi

Un bărbat avea un vis recurent. Se făcea că păşeşte dincolo de uşa imensă a unui castel după o plimbare în pădurea din vecinătate. Casa, prietenii şi familia lui se aflau într‑un sat de dincolo de pădure. Bărbatul simţea cât de pustiu era castelul — fără copii, fără servitori, fără animale de companie. Şi cu toate acestea, pe măsură ce urca treptele, percepea o prezenţă uriaşă şi străveche. Această prezenţă îi inspira frică şi adoraţie. Nu era o iubită, dar cumva ştia că are nevoie de ea pentru supravieţuire. Nu era o zeitate şi totuşi era cumva mai mult decât o fiinţă umană. Nu era o prietenă, dar îl cunoştea atât de bine, încât nu era nevoie de multe cuvinte între ei.

Bărbatul urcă până în capătul treptelor. Ştia că prezenţa îl aştepta dincolo de una dintre uşile imense de stejar din faţa lui. Pe care să intre? El mai experimentase această confuzie. Îşi dorea cu ardoare ca o prezenţă masculină, cum ar fi tatăl lui sau un bătrân, să‑l întâmpine şi să‑i spună ce să facă. Dar în acest castel nu întâlnise niciodată vreun bărbat. Se îndreptă spre prima uşă, o deschise şi nu găsi nimic înăuntru. Intră pe a doua. Nimic. Apoi pe următoarea. Deschise primele şase uşi, negăsind nimic şi simţindu‑se din ce în ce mai uşurat şi din ce în ce mai temător. Intră şi pe cea de‑a şaptea uşă. Şi iat‑o. Mama lui. Stătea în faţa unui vast perete — oglindă. Jumătate din faţa ei era zâmbet, cealaltă jumătate, furie. Cum putea să‑şi sculpteze o asemenea expresie pe chip? Şi totuşi reuşise. — Închide uşa, îi spuse ea. Vino la oglindă. El făcu aşa cum îi spuse ea. Ar fi vrut din tot sufletul să i se împotrivească, dar n‑a fost în stare. — Dansează, dragul meu, îi spuse ea. El s‑a supus. A dansat aşa cum o făcuse când era un băieţel, învârtindu‑se, ţopăind, făcând toate gesturile pe care ea obişnuia să le îndrăgească. Ea bătea din palme şi el râdea. Momentul dansului a fost extatic. Urmărind ochii mamei sale, şi el s‑a transformat într‑o oglindă, privindu‑se dansând în apa ei. Un val de frică îl copleşi dintr‑o dată. Dansatorul pe care îl privea în oglindă nu era deloc bărbat — era el însuşi, copil. Îl năpădiră amintirile — amintirile tuturor momentelor în care venise şi dansase aici. Amintirile a cât de mult iubea acest vârtej extatic şi cât de mult ura să se privească în oglindă. Pentru un moment, rămase paralizat. Apoi şi‑a smuls un pantof şi l‑a aruncat în oglindă. Oglinda nu s‑a spart.

Prezenţa invizibilă

A alergat spre oglindă şi a lovit‑o cu pumnul. Oglinda a rămas intactă. Şi, ciudat, nici n‑a simţit durerea vreunei răni în mâna care lovise. I‑a aruncat mamei lui o privire neputincioasă. Ea îl observa cu atenţie, tăcută, cu o privire de nepătruns. Fugi din cameră ruşinat, alergând spre ieşirea din castel. Fugi prin pădure, înfricoşat, ruşinat, încercând să se stăpânească. Ajunse înapoi în casa lui. Soţia şi familia lui l‑au văzut alergând spre ei. I‑au recunoscut agitaţia — o mai văzuseră şi în alte dăţi. S‑au îmbrăţişat, găsind altceva de lucru. Nu le spusese niciodată unde fusese sau de ce scurtele plimbări prin pădure îl tulburau atât de mult, dar ştiau că aceste plimbări aveau darul de a‑l lăsa zdrobit zile întregi. Ultimul lucru pe care şi‑l amintea bărbatul înainte de a se trezi erau confuzia, frica şi mânia de pe faţa soţiei sale care îl privea, ca întotdeauna, aşteptând ceva de la el, ceva ce el nu ştia cum să‑i ofere — ceva după care tânjea şi el: ceva eliberator. Acest vis era al meu. Precum cei mai mulţi bărbaţi pe care îi cunosc, pe care i‑am cunoscut, cu care am lucrat şi pe care i‑am descoperit în cercetările mele — într‑adevăr, precum şi cei mai mulţi bărbaţi din cultura noastră — am crescut într‑o familie şi un sistem social care îmi ofereau o idee de masculinitate predefinită. Ceasul meu fiziologic a bătut la ora exactă şi iată că am devenit bărbat prin dezvoltarea organelor sexuale şi a părului de pe corp. Ceasul meu social a bătut la ora exactă şi am devenit din nou bărbat învăţând să conduc maşina, părăsind casa părintească, mergând la facultate, luându‑mi o slujbă responsabilă, căsătorindu‑mă, întemeindu‑mi o familie. Ceasul meu psihologic, totuşi, în ciuda masculinităţii mele fiziologice şi sociale, se târa cam pe la „şi jumătate“. Nu eram încă matur decât pe jumătate.

Şi tot aveam acest vis cu mama. Ca la majoritatea bărbaţilor, ceasul meu psihologic se oprise undeva prin adolescenţă. Acest lucru nu mă făcea cu nimic mai prejos decât alţii. Cu toate acestea, ca atâţia alţii, mă simţeam inferior altor bărbaţi cu care mă aflam în competiţie şi femeilor pe care le iubeam, ascunzând tuturor sentimentul că sunt un impostor, creându‑mi puţine relaţii apropiate, intime. În anumite momente am încercat chiar să compensez acest ceas oprit prin grandomanie şi hipermasculinitate. Am avut şi momente, luni de zile chiar, în care m‑am bucurat de o maturitate iubitoare, înţeleaptă şi solidă. Eram aşa cum sunt cei mai mulţi bărbaţi. Anumite experienţe — cum ar fi nunţile, naşterea copiilor, munca susţinută şi realizările personale, o relaţie care merge bine, succesele copiilor — ne dau sentimentul, uneori destul de durabil, că într‑un final ceasul s‑a repornit, a bătut la ora exactă şi am ajuns la sfârşitul călătoriei, am crescut, am reuşit. Apoi, cel mai adesea, coborâm de la înălţimea evenimentului, relaţiei sau realizărilor respective şi ne simţim din nou ca nişte impostori, incapabili să spunem cu adevărat ce înseamnă să fii bărbat, în ce fel suntem bărbaţi şi de ce anume avem cu adevărat nevoie de la viaţă. Mulţi dintre noi nu se confruntă cu această criză până la mijlocul vieţii, atunci când ne îngrijorăm că am realizat foarte puţine lucruri şi avem un fundament spiritual foarte sărac. Unii dintre noi încep mai devreme călătoria interioară spre maturitate. Unii dintre noi sunt suficient de norocoşi să le fi fost împlinite nevoile de dezvoltare în primii douăzeci de ani ai vieţii, astfel încât să poată face călătoria interioară mai mult ca un experiment de creştere personală decât ca o trecere spre maturitate. Unii dintre noi nu întreprind această călătorie deloc, neadmiţând niciodată că ceasul lor este oprit, că se simt izolaţi şi impostori şi că,

Prezenţa invizibilă

dacă ar avea ocazia, s‑ar întoarce într‑o clipă în oglinda mamei, deoarece această oglindă este singura lume în care s‑au simţit cu adevărat întregi. În calitate de bărbaţi ai secolului XX, cei din generaţia noastră au fost crescuţi de oameni care ne‑au iubit, dar cărora le lipsea un aspect esenţial de cunoaştere legat de educaţia noastră şi care nu au fost sprijiniţi de cultura din care fac parte pentru desăvârşirea creşterii noastre. În perioada în care aveam visul recurent despre oglinda mamei şi pe când începeam, la mijlocul celui de‑al doilea deceniu al vieţii, călătoria spre maturizarea masculinităţii mele, am început să observ cât de deformate au devenit familiile noastre. Descoperirea mea a început cu propria mea familie, la care la început m‑am gândit foarte vag în termenii atenţiei ei faţă de nevoile mele ca bărbat în devenire. Am descoperit repede confuziile familiei mele, legate de creşterea băieţilor, care erau foarte asemănătoare cu cele ale majorităţii familiilor din cultura noastră. Familia mea era relativ nucleară. Tata era plecat în cea mai mare parte a timpului, aşa că mama trebuia să îndeplinească cele mai multe sarcini parentale. Între noi s‑a dezvoltat o legătură psihologică prin care eu îi suplineam hrana emoţională în absenţa tatălui meu, la fel de mult cum ea îmi furniza hrana de care are nevoie un copil. Ea nu ştia cum să renunţe la mine şi nici eu nu ştiam cum să renunţ la ea. Când am încercat să ne separăm în timpul adolescenţei, astfel încât ceasul meu să ticăie spre individuaţie şi maturitate, ea s‑a speriat de perspectiva de a mă pierde, iar eu m‑am simţit vinovat că o părăsesc. Între timp, de la tatăl meu şi alţi bărbaţi am învăţat foarte puţine lucruri concrete despre viaţa afectivă şi spirituală a unui bărbat. Mare parte din cele învăţate despre relaţiile cu femeile erau lucruri derutante şi blocate cumva în relaţia cu mama mea. Când am