Cicada flavescenţei

Este o boală de carantină transmisă şi răspândită la viţa de vie de vectorul Scaphoideus titanus şi prin materialul sãditor contaminat. Este o insectã de 4,5-6 mm lungime cu corpul colorat maro. Adultul prezintã dimorfism sexual, corp fusiform alungit, brun-închis, cu trei benzi transversale la femele şi una la mascul pe cap. Oul se aflã de obicei sub scoarţa, brun-sticlos şi arcuit. Larvele măsoară 1-3 mm, culoare alb-hialin, apoi gălbui, cu 2 pete neregulate negre pe partea din spate a abdomenului. Specia iernează ca ou depus sub scoarţa lemnului, o femelă depunând cam 20-24 de ouă izolate sau în grupe de 2-12. Primele larve apar la jumătatea lunii mai şi sunt vizibile pe faţa inferioară a frunzei de la baza plantei. Larvele evoluează în cursul lunilor iunie-iulie, timp de 50-55 de zile, trecând prin 5 stadii de dezvoltare (2 larvă şi 3 nimfă). Primii adulţi apar la sfârşitul lunii iulie-august.

După 10 zile de maturare sexuală se împerechează, urmând ca în 2-3 zile să depună ouă. Adulţii trăiesc în medie cam o lună şi îşi încheie activitatea pe la sfârşitul lunii septembrie. Adultul poate îndeplini funcţia de vector numai după 40 de zile de dezvoltare (incubaţia virusului), după care poate transmite infecţia toată viaţa, dar nu o poate transmite şi descendenţilor ei.Trăieşte exclusiv pe vie, cicada se hrăneşte cu seva plantei infectate, urmând apoi ca în interiorul adultului saliva să joace rol de multiplicator. Monitorizarea acestei specii se face cu capcane galbene ce se amplasează pe prima sârmă portantă în perioada 15 iunie-15 august, observaţiile făcându-se săptămânal şi înlocuind capcanele la 15 zile. În prezenţa vectorului, boala se rãspândeşte rapid şi este incurabilã. Tratamentele specifice, când prezenţa vectorului este confirmatã, şi plantarea materialului sãnãtos neinfectat din pepinierã reprezintã strategia de bazã în prevenirea acestei boli. Frunzele se decolorează la soiurile albe şi se înroşesc la cele roşii, iar marginile acestora se curbeazã spre partea inferioarã. Boabele se stafidesc în ciorchine. Boala poate fi confundatã şi cu virusul rãsucirii frunzelor, dar faţă de aceasta nervurile rămân verzi, iar strugurii nu rămân peste iarnă pe butuc.

Această boală afectează organele vegetative, generative şi distruge echilibrul hormonal al plantei. Lăstarii nu se maturează şi capătă aspect cauciucat, asemănător ramurilor de salcie.