Davanti a u focu

Page 1

PIERRE-JOSEPH FERRALI

DAVANTI À U FOCU CHÌ MORE

Colonna

édition


Ouvrage disponible Ă la vente sur www.editeur-corse.com


DAVANTI À U FOCU CHÌ MORE



Pierre-Joseph Ferrali

DAVANTI À U FOCU CHÌ MORE

colonna

édition


ISBN : 978-2-915922-38-7 Colonna édition, 2010 Jean-Jacques Colonna d’Istria La maison bleue - Hameau de San Benedetto 20 167 Alata – Tel/fax 04 95 25 30 67 Mail : colonnadistria.jj@wanadoo.fr www.editeur-corse.com © Tous droits de reproduction, d’adaptation et de traduction réservés pour tous pays.


Ă€ Mamma


« Davanti à u focu chì more, u suffiadore si scuragisce » GASTON BACHELARD


L’OMU CHÌ MARCHJA

Site l’omu nuvellu attiratu da a mo influenza ? Prima, fate pianu, sò prubabilmente à l’inversu di quellu ch’è vo credite ; Site cusì sicuru di scuntrà u vostru ideale in mè ? Credite ch’ellu serà cusì faciule di fà vi tene caru da mè ? Credite chì a mo amicizia serà per voi un suddesfu assulutu ? Mi credite cusì fidu è cusì sicuru ? I vostri ochji s’arrestanu à l’apparenza, e mo manere dolce è paziente ? Vi sentite marchjà nantu à a terra ferma à l’incontru d’un veru eroe ? Ò sunniadore! pensate appena ch’ellu ùn sippi tuttu què chè illusione, chè maya! WALT WHITMAN

A dumenica 21 di marzu di matinata, era statu vistu Bocca di Verghju, passendu davanti à a statula di granitu ch’elli ritrattavanu i primi turisti di a stagione cum’è u Cristo Redentor supranendu a cima di u Corcovado in Rio di Janeiro. A dumenica 21 di marzu in serata, era nantu à a pitturesca strada di A Scala di Santa R’Ghjina. U marti 23, era trovu versu Ponte à a Leccia. U mercuri 24, ricollava in direzzione di a Balanina è traversò Lisula in fine di dopu meziornu. U 27, francò à Golu nantu à u situ storicu di Ponte Novu. U 30 di u listessu mese, testimoni numerosi u vissenu in u tunellu di Bastia. U 31, omu u visse –1–


Davanti à u focu chì more

nantu à a costa urientale di l’isula. Era propiu stu ghjornu ch’o u vissu per a prima volta dipoi a fine di nuvembre. Avia sparitu in u grisgiore di l’inguernu è rivenia sottu à a dulcezza di u veranu. Era ellu. Marchjava nantu à u latu di a strada, di fronte à e vitture ch’ellu ùn avia micca l’aria di vede. L’omu purtava a barba, una barba ammachjata grisgia. Una barretta u prutegia da u sole ma ancu da l’acqua à ventu chì li staffilava a faccia quandu chì u gattivu tempu li cascava addossu. I so ochji eranu piatti da un paghju di spechjetti oscuri. Avia sempre i listessi vestiti è i listessi scarpi, maculati è frusti. Un saccu di muntagna cù e fibbie chì ùn eranu micca ficcate, era piazzatu nantu à e spalle. Marchjava cusì. Tenia in ogni manu un saccu foscu pisivu. Era forse l’affare chì intrigava u più a ghjente chì u vedia. Dui sacconi neri ch’ellu purtava cum’è valisge. U fighjava alluntanà si versu u meziornu è m’ingagiava in a fila di circulazione, in a direzzione cuntraria di quella pigliata da l’omu. Era meziornu passatu di qualchì minutu. Ùn avia micca particularmente fame ma u bisognu di chità u scagnu fù cusì subitaniu ch’o mi feci falà sin’à l’usteria induve avia e mo abitudine. Ci era assai mondu stallatu in terrazza. E discursate cruciate si cunfundianu in u mo capu è a mi pruvava à ricustituisce i pezzi di frase chì mi ghjunghjianu disarticulati è ricuccati. Manghjava senza apprezià ciò ch’avia in u piattu. Avia cumandatu una bella fetta di ragnola, arrustita cù u mele. Mi purtonu u caffè. A ghjente parlava forte è e sbucciate di voce diventianu insuppurtevule in sta strana schizofunia. Era nantu –2–


L’omu chì marchja

à u puntu d’andà mi ne quandu pensò sciogle in stu bollibolli discurdante, una cunversazione chì d’un colpu paria sguassà u rimusciu chì m’ingutuppava. E parulle diventavanu chjare è nette. Ùn ci era più a minima interferenza, a minima perturbazione, u minimu parasitu. I soni si cristallizavanu in a mo orechja appaciata. Fubbi tandu attiratu in u sensu literale di u termine versu e duie donne chì si truvavanu davanti à mè è ci hè vulsutu ch’o mi ripigli per ùn tradisce micca a mo prisenza è a mo ingerenza passive in i so prupositi. A prima donna era à pusà in faccia à mè è u so rossu à labbre scarlattu appughjava u cuntrastu trà u biancore di a so pelle è u nigrume di i so capelli. Era a copia cunforma di l’eruina fatale di filmi neri americani. Mi fece pensà à l’attrice di David Lynch in u so filmu Mulholland Drive ch’aghju vistu a settimana passata. Micca Naomi Watts. L’altra. A bruna erotica è periculosa. Quand’ella accendì a so sigaretta, un legeru fume turchinu escendu da a so bocca, u so gestu precisu è ripetutu mi cunfurtò in a mo impressione di vede una cumediante sopraghjucà a so scena. Ùn pobbi distingue a seconda donna, di spinu, ma a so voce severa è piena d’auturità, m’impressiunò. Eranu in traccia di parlà d’ellu. Di l’omu chì giranduleghja longu à e strade. Ùn puderebbi spiegà mi la à stu mumentu, ma aghju risentitu u mo ritimu cardiacu accelerà si. A donna à u rossu à labbre di focu avia a manu. Mi sò arrestata per fà u pienu di a vittura è l’aghju vistu davanti à u container di u mullizzu vicinu à a stazione. Chì facia ? Infrugnicava nentru. Avia messu in terra i dui sacchi è circava in e rumenzule. –3–


Davanti à u focu chì more

Chì circava secondu tè ? dumandò a donna ch’o vedia di spinu è chì ella dinù accendì una sigaretta. Circava à manghjà, rispundì l’altra scaccanendu. L’aghju vistu straccià un saccu in plasticu è sparghje u cuntenutu è piglià i resti. Eppoi l’hà messi dopu in un saccu soiu. Chì disgrazia ! Ghjunghje ne custì… À a so piazza, serebbi morta da a vergogna. Fà i ruminzulaghji cum’è i cani. Cambionu allora di sugettu, senza transizione prubabile, per evucà a mancanza di fiori in i carrughji di a cità. Aghju parlatu un ghjornu cù Oswaldo Reyes Caballero dopu à u so longu viaghju di studiu à traversu u cuntinente americanu. M’avia dettu chì attivisti giravanu a sera in i quartieri di l’alta sucetà di e cità di i Stati Uniti, è ch’elli ricuperavanu alimenti chì i cumercianti ghjittavanu per pudè liberà e scancerie per riceve a robba fresca. Avia discutatu cù un ghjovanu avucatu chì avia integratu l’organizazione è chì li avia dettu cusì, chì a soluzione à a fame in u mondu si trovava in i rumenzulaghji di New-York. I studii di Reyes Caballero ùn mi interessavanu micca più chè què, ma per ùn sò chì effettu di rilazione pussibule, feci un raportu incertu cù l’omu chì marchja è i militanti freegans di Manhattan ch’ellu mi avia parlatu l’antropologu spagnolu. E voce di e donne schjattonu tandu nantu à mè. Venianu di sorte di tavulinu. Dumandò un altru caffè è pigliò in a stacca di u mo mantellu una racolta di Jorge Luis Borges intitulata L’Aleph, ch’o sfuglittò dopu à a cullazione. Leghjiu qualchì pagina di u racontu Abenhacan el Bokhari mortu in u so labirintu, ma senza pessimu ghjocu di parulla, mi ci sò persu. Ùn ghjunghjia micca à cuncentrà –4–


L’omu chì marchja

mi nantu à a mo lettura è mi dissi chì dui passi mi ferebbinu prò prima d’andà à chjode mi in a strettezza di u mo scagnu di a bibliuteca. U vechju portu bagnava sottu à un lume abbagliulante. U dopu meziornu passò è in un sforzu tamantu, parvensi à compie a nuvella di u scrittore argentinu prima à a chjusura. Feci a strada di u ritornu in l’ingorghi, a fine di a mo ghjurnata di travagliu currispundendu cù a fine di ghjurnata di travagliu di tutti i funziunari di a regione. In u mo core, a riprisentazione di l’omu chì marchja, sottu à u pesu di i so dui sacchi in manu, si facia più forte. Mi sò messu à guardà più luntanu à traversu u vetru in a sperenza d’accorge lu. Spazzò i dui lati di u stradò. Ghjustu nanzu à u ponte di Casamozza, vissu una persona nantu à u bordu di strada, marchjendu d’un passu lestu ma fubbi prestu dillusu. Ùn era micca ellu. A circulazione era diventata più sciolta à misura ch’elle chitavanu l’assu principale e vitture per raghjunghje l’accessi privati di l’abitazione. Eranu sei ore è quartu quandu ch’o ghjunsi à u cruciamentu induve l’avia scontru a matina stessa. Lampò un’ochjata versu u meziornu è m’inciuttò nantu à a strada di u paese, induve oramai ùn ci era più nisuna pussibilità di cascà nantu à ellu, chì sapia bè di sicuru ch’ellu ùn si arrisicava mai nantu à e strade sicundarie. Mi era accorsu ch’o l’avia osservatu di manera più attente ch’o ùn a pudia crede è secondu l’infurmazione è e testimunianze racolte, principiava à ricustituisce i pezzi di l’enigma di l’omu chì marchja. –5–


Davanti à u focu chì more

A vittura di Maria Stella era quì. Era ghjunta in casa prima chè mè sta sera. Era à u telefonu quandu ch’o appughjò a porta d’entrata è mi mandò un basgiu senza interrompe si. Andò à stallà mi in u mo scagnu. Pruvò di stabilisce una spezia d’itinerariu tippu di u marchjadore à l’identità scunnisciuta. Per colmà sta mancanza, pigliò allora a decisione di risolve di manera pruvisoria a prublematica, dendu li u nome di Ray. À parte d’avà, è sin’à a cunfirmazione di u so veru patrunimu, diventa Ray per tuttu u mondu. M’arricurdava d’une carta stradale di a Corsica chì devia esse in qualchì locu sottu à una muntagna di libri, vicinu vicinu. Riescì finalmente à mette li a manu nantu è l’aprì davanti à mè. L’appiccicò dopu nantu à a porta di u scagnu ghjuvendu mi di dui puntaroli ch’o avia trovu in a scutala di cusgera in salge di Maria Stella. Pigliò una carreia è pusò, e ghjambe stinzate, cuntemplendu apaticu a carta è circhendu un sensu logicu à tuttu què. Mi ci vulia metudu, cuerenza, deduzzione. Ci era sicuramente un filu cunduttore in tuttu stu… Sentì allora à Maria Stella chì mi dumandava di vene à ritruvà la in cucina. Era arritta contru à u pianu di travagliu in marmaru è appruntava a cena, u visu surridente. Mi voli aiutà à nettà e cunchiglie San Ghjacumu ? E ti vurebbi scucinà sta sera in millefoglie à a mela è à u limone verde. Chì ne dici ? mi dumandò di a so vuciuccia. Vò à circà una buttiglia in cantina è sò à tè. A basgiava. Era scalza è avia i petti scuperti sottu à u so scurzale liatu à a taglia. Respirò l’odore di i so capelli affiuccati in daretu, u prufumu di a so pelle quandu chì e mo labbre sfrisgionu u so collu. Passò e mo mani nantu à i so petti, tonduli fermi, appitittosi. –6–


L’omu chì marchja

Nò, micca avà, nò u mo core, nò. Ti vogliu u mo core, a mo dunnetta. Ti vogliu fà l’amore. Dopu u mo amore. U mo tippettu. Micca avà. Fecimu cena ghjustu appena più tardi sta sera, eppoi, pretestendu un ritardu in a classifica di i novi arregistramenti, dumandò à Maria Stella di scusà mi dicendu, da veru dispiacente, ch’ellu mi tuccava à attualizà tutti sti riferenzamenti nantu à l’urdinatore. A basgiò è mi ne vultò in u scagnu. Stanghittò a porta à chjave. Ma chì pudia fà Ray in stu mumentu ? Induve era ? Ray hè un omu chì marchja senza scopu apparente. Ùn pussede micca casa, ùn hà micca scatula per u currieru è ùn hà conti à rende à nimu. Ùn era aspettatu indocu. Era forse ciò chì mi frasturnava u più quandu pensava à tutta sta storia. Era solu è ùn dumandava nunda. Nè ghjunsi à a cunclusione ch’ellu ùn ci era nisuna rilazione pussibule trà Ray è i sugetti di i studii d’Oswaldo Reyes Caballero. Ray era in un’altra dimensione. S’ellu ùn era chè un svegliatore di cuscenza, tendenza eculugia, ferebbi sente à so causa à traversu i media, stamburizerebbi, strumbitterebbi, averebbi nuvelli partigiani. S’ellu ùn era chè un marginale, una spezia di closcia, un senza dumiciliu fissu, serebbi à mendicà, à fà a limosina. Stenderebbi a so manu nantu à l’integhjatu d’una cità, nantu à l’astracu o u catramu, un cane accantu à ellu, cù i cumpagni di furtuna cum’è ellu circataghji. È senza ancu pudè si sciogle di e regule è di i duveri ch’ella impone cuntunque a sucetà. Ma Ray ùn hè micca cum’è noi. È ghjè per quessa ch’ellu diventa propiu suspettu, inchietante, misteriosu. Ch’ellu hè putente. Ch’ellu ferma –7–


Davanti à u focu chì more

invincevule. Sopralineò d’un feltru rossu nantu à a carta l’assi principali induve Ray era statu scontru. Longa hè a strada. Eranu trè ore passate di vinti trè minuti. Calma hè a notte. L’alba ùn s’annunziava micca gattiva. U sole luceria per stu primu ghjornu d’aprile. Chitò a casa in listessu tempu chè Maria Stella. Rientreraghju tardi, li dissi. Vulerebbi assiste à a ceremonia di l’Uffiziu di e Tenebre. A cunfraterna Santa Croce hè invitata sta sera da i membri di San Carlu. Allora, postu ch’ella hè cusì, passeraghju a serata in cumpagnia di stu vinu di sottu scala apertu eri sera. Ùn fate micca scimità tutti è dui. Smarrò a vittura è viaghjò senza pensà à nunda di particulare sin’à u cruciamentu di a piaghja, à sette chilometri di u paese. Ingagendu mi nantu à l’assu di Bastia, circò di u sguardu a presenza eventuale di Ray nantu à a strada. Senza risultatu. Ghjunsi à u travagliu dopu à l’altri impiegati di u persunale di a bibliuteca ma nanzu à u mo patrone di cinque minuti schjetti. Salutò ellu cù una grande curtesia a signora chì era venuta versu mè per un’opera è cum’è à a so abitudine, mi stringhjì a manu cappiendu u so sempiternu « Cumu simu o Ferrali, sò bone e nutizie ? » È sì per disgrazia mi scurdava d’anticipà a so pressione, mi truncherebbi di sicuru e dite. Ùn capia micca perchè chì stringhjia cusì forte. L’altre persone –8–


L’omu chì marchja

ùn davanu micca l’impressione d’esse sottumesse à stu trattamentu di favore. Madama ? Chì possu fà per voi ? Averebbi vulsutu piglià in imprestu, s’ella era pussibule, l’Odissea d’Omeru. Sò passata a settimana scorsa, ma a bibliuteca era chjosa. Faciamu l’inventariu, madama. Vi dumanderaghju di vulè riempie u furmulariu mentre ch’o verificheghju nantu à l’urdinatore s’ellu ùn hè micca surtitu. U libru era nantu à i parastaghji. U pigliò in e mo mani. Era novu è ùn avia mai chitatu a so piazza dipoi ch’è no l’aviamu cambiatu. Fuglietti di u precedente essendu stati stracciati è scrivacciulati. L’aprì d’un gestu ubligatu è girò qualchì pagina. « Ô Musa, conta mi a furtuna di l’Inventivu : Quellu chì tantu errò, quand’ellu sprufundò i muri di Troia, Quellu chì visitò e cità di tanti omi è pobbe cunnosce i so usi ». Mi dispiace assai, madama. Ma u libru hè statu imprestatu è disgraziamente, ùn avemu chè un solu esemplariu di l’opera. U mo cullega vene di dì mi ch’ellu si hè scurdatu di nutà a surtita in i nostri registri è vi dumanda di scusà lu. A donna si ne andò azeza, indirizzendu mi una forma di civilità di e più secche. Pigliò in a stacca di u mo mantellu, a racolta di Borges. L’allucò à u so locu abituale pensendu ch’o u finiscerebbi da quì à una o duie settimane. Missi dopu in a mo stacca, i canti di u vechju pueta grecu. Cumpiò laburiusamente a maitinata è cum’ellu ùn ci era più nimu, ùn valia micca a pena –9–


Davanti à u focu chì more

oramai d’aspettà ch’elli venissinu à ammerdà mi clienti à l’ora di a chjusura. À ogni volta ch’o escia da stu foscu labirintu, mi lasciava ingutuppà, durante qualchì seconda, da u lume di u fora. Falò e scale di u teatru è sbuccò nantu à a stretta quandu ch’o pichjò di pugnu in a mo manu, ghjastimendu. Cristacciu inculatu ! Ma chì ciarbellu di merda ! Mi era scurdatu di a mo vesta à a bibliuteca è di u mo libru in a stacca di a mo vesta. Mi spicciò di ricullà è ebbi ghjustu u tempu di piattà mi daretu à una vittura quandu ch’o vissi a signora di sta mane chì s’avanzò decisa senza toccà in terra versu u listessu locu chè mè. Ghjunse ben’intesu davanti à l’entrata è puntò a porta. U so gestu estrosu mi fece induvinà ch’ella ùn era tantu cuntenta chì a bibliuteca fussi digià chjosa. Era megliu per mè di ùn fà mi tantu rimarcà. Guardò addisperata u so riloghju è chitò allora u locu. Pobbi tandu ricuperà u mo mantellu. Avia tuttu u tempu per andà à manghjà sin’à u Vechju Portu. Meziornu venia di sunnà quandu mi stallò in terrazza. U pranzu di u ghjornu ? Propiu bè, vi ringraziu. U legeru muvimentu di l’oscillazione di i maghji di i battelli è u sole insistante manconu pocu di fà mi capalzà. L’odore di u caffè mi scuzzulò di u mo addurmintime. E fresche ghjurnate eranu daretu à noi è a ghjente apprufittava cù piacè di u dulciore di a stagione. Omu principiava à spassighjà longu à i scali è l’ochji purtavanu luntanu versu u Mediterraniu in u so turchinu nuvellu. « Suffrendu assai d’angosce in a so anima nantu à u mare Per difende a so vita è u ritornu di i so marinari. » – 10 –


L’omu chì marchja

Di ritornu à a pessima bibliuteca, temì di vede ghjunghje a vechja cucca venendu à sputà a so indignazione contru à u fattu di ùn avè pussutu piglià l’esemplariu di l’Odissea è lagnà si di l’ore aleatorie d’apertura è di chjusura di a bibliuteca. M’aspettava ancu di più à pruteste ch’ella averebbi indirizzate à u direttore ma di tuttu u fastidiosu dopu meziornu, ùn ci fù micca u minimu rimproveru o insinuazione da a so parte. Mi felicitò ancu, cù un incantu ch’o ghjudicava guasi stumachevule, quandu li annunziò a mo intenzione d’assiste à e celebrazione di u Ghjovi Santu. A ceremonia cuminciava à sett’ore. A notte ùn era ancu cascata ma pigliò a decisione d’avvicinà mi è di tutta manera, intantu, ùn avia nunda à fà. Arrittu nantu à l’usciu di a chjesa, guardava nentru. Nimu. M’avanzò in l’andata centrale circhendu un pusatoghju. Mi stallò versu i primi ranghi, nantu à u latu dirittu, davanti à una cappella laterale. E volte mi parianu à un’altura tremenda. Mi girava à spessu chì avia sempre l’impressione chì qualchissia entrava in a nave, ma ùn vidia micca spiazzamenti. M’arrizzò per rivene di duie infilate versu u fondu, scegliendu sta volta, un angulu menu scentratu. Era stu mumentu stranu di a ghjurnata induve l’ombra è a luminusità s’intrecciavanu in una strinta assuluta, chì ùn durava chè a stonda fulgurante d’un fulminante chì s’infiara in u bughju prima di vacillà è di spinghje si. L’oscurità pigliava a so piazza è eiu, ùn truvava ancu a meia. Mi pisò torna una volta è marchjò in e file, disurientatu, in a sperenza di pudè pusà senza esse scumudatu o distrattu da qualsiasi cosa. Passò è ripassò da – 11 –


Davanti à u focu chì more

sferente parte di a chjesa è mi calò infine davanti à l’entrata principale induve pudia osservà ogni muvimentu. Avia duvutu addurmintà mi, o forse micca. Era solu in chjesa, schjarita unicamente oramai da a luce di e candele è di i cironi è u ghjornu avia sparitu. Fubbi chjappu da una spezia d’angoscia davanti à u viotu zeppu chì m’accinghjia. L’edifiziu paria esse si trasfurmatu, è ancu di più, diceraghju metamurfuzatu. Più altu in l’inchjaccatura è a sottumissione, più vastu in l’infinitu è l’oppressione, più prufondu in l’abissi è e viscere, più sinistru in a minaccia è a tragedia. Caschicinendu, m’arrizzò è mi ritruvò davanti à a grande porta di legnu inzuccata, quandu un omu si prisentò sottu à l’arcatura esterna. S’avessi da fà a so descrizzione, noterebbi di prima l’eleganza di a so vistitura. Purtava un custume grisgiu antracite cunfezziunatu à a manu in un tissutu di alta qualità, e cusgiture è e finizione perfette, in a tradizione di i famosi maestri sartori. U ghjileccu assurtitu li dava una dimensione più nobile. Tenia nantu à u bracciu un mantellu allibratu. Daretu à a distenzione di i so vestiti, vissi un visu sulenne è degnu. Un idalgu. I so ochji eranu penetranti, un sguardu chì vedia al di là di l’apparenza. Si scappellò è si fece u segnu di croce poi inclinò legermente u capu versu mè prima di raghjunghje u primu rangu, induv’ellu si stallò davanti à l’altare. U sciurettu di a sera mi fece prò. Ritruvò una respirazione più calma è rivensi à pusà à l’impiazzamentu ch’o avia lasciatu. Era rasserenatu da a prisenza di st’omu, senza ragione speziale, senza spiegazione raziunale, ma avia sceltu di stà è d’assiste à a ceremonia. Vissi tandu i cunfratelli penetrà à traversu u coru, raghjunghjendu e so panche rispettive. Unu – 12 –


L’omu chì marchja

di i cunfratelli, di curpulenza ma lestu, spinghjì tutte e candele chì si cunsumavanu, accese da i fideli entrati in a ghjurnata in casa di Cristu per marcà a settimana santa d’una preghera. U lume calava. Incrusciò e so dite cù a saliva per ùn brusgià si è in un prutucollu ripetutu è torna ripetutu, ciuttò a chjesa in u bughju. Percepì ghjustu i cuntorni di i cunfratelli ma quelli chì purtavanu u pannu rossu è biancu eranu sempre chjari in a mo visione. I membri di a cunfraterna Santa Croce, in a so tenuta nera, si cunfundianu cù e tenebre. Avia persu l’omu incustumatu è ne risentì una paura assurda. U rituale principiò per i canti di salmi è e letture. Litanie eterne, affannose in a so sulennità, ingutuppavanu l’atmusfera irreale. Un candelaru triangulare à quindeci cironi era nantu à u latu di manca è schjaria da u so lume effemeru u coru di a chjesa. U grassu cunfratellu s’incaricò durante u ceremuniale di spinghje à misura i cironi in un atroce contu à ritrosa. U chjarore sparia, i lamenti di Geremie si sparghjianu ricucchendu. Volsi parte ma ne fubbi incapace. Ùn firmò più à mumenti chè un solu cirone accesu. Era quellu chì si truvava in cima di u triangulu. U cunfratellu si tenia vicinu, aspettendu a so ora è cunniscendu l’imminenza di u so rollu. Mi vedia tagliendu li e mani, strappendu li i denti è tagliendu li a lingua per ch’ellu ùn spinghi micca stu puttanu di cirone. Stu cirone chì brusgiava, era Ray chì marchjava. Era l’illuminazione supreme di u prufeta suvranu. Ùn sapia micca s’ellu marchjava in stu mumentu prisente, nantu à e strade di a notte, i sacchi pisivi di e some di u passatu. I cunfratelli cantonu è l’armunie greguriane di u Benedictus è di u Miserere s’alzonu versu Ray. A paura di vede spinghje si l’ultimu lume – 13 –


Davanti à u focu chì more

mi stringhjì u corpu. In a stonda induve l’ultime note di u cantu morsenu, u cunfratellu cumpiì a so opera maladetta. Allora, scunvoltu, mi missi à stridà di tutta a mo collera è di u mo spaventu u nome di Ray, i pugni strinti pisati versu e tenebre. Ed eccu, u velu di u tempiu si stracciò in dui, da in cima sin’à in fondu, a terra tremò, i scogli si spacconu. Nisunu ùn sentì u mo mughju. In u bughju cunsumatu, un fracassu infernale s’era sprufundatu nantu à mè è avia stuffulatu a mo voce è i mo pienti. Un trostu à pichjà si di ciarbelle in i muri. Ne era intrunatu. Poveru à mè ! Eppò u silenziu. Quellu di a morte. Unicu. Ultimu. Fubbi bruscamente abbagliulatu da i lumi accesi. Vissi i cunfratelli chitendu u coru, tenendu in manu longhi bastoni di legnu è frasche di palme, ratachje è ragane. Pobbi ricunnosce u spinghjicandela, a risa scumudente, chì ghjucava sempre cù u so strumentu. L’omu misteriosu à u custume grisgiu marchjò versu a surtita, u so cappellu in manu, inclinendu legermente u capu versu mè è si scruchjulò in a notte. Maria Stella si svegliò quandu ch’o missi a mo manu nantu à i so capelli. S’era addurmintata davanti à un ducumentariu nantu à e muntagne sacre di u Nepalu diffusatu tardi à a televisiò. Mi basgiò è mi carezzò a faccia di tutta a so tenerezza. Sapia eiu ch’ella guardava i solchi legeri chì si furmavanu ingiru à i mo ochji. I rimarcò per a prima volta l’annu scorsu è avia verbalizatu a so scuperta da un schjettu è stunente « rinforzanu a to seduzzione è a to rispettabilità ! » chì mi avia offesu, mi si pare. – 14 –


L’omu chì marchja

Rientri tardi, mi disse avendu calatu u so capu nantu à u cuscinu di u canapè. Era cumu a to messa ? Ùn era micca una messa. Aghju credutu ch’ellu ùn finiscerebbi mai st’Uffiziu di e Tenebre. T’aghju lasciatu à manghjà. Ùn ci hè chè à scaldà u to piattu. Hè in u fornu. Ùn aghju tantu fame. Ùn hè micca carne, ùn ti ne fà. Maria Stella devia pensà ch’avia in core di rispettà l’ubligazione è l’interdizzione cuncernendu à nutritura durente u periudu di u carema è più spazialmente u ghjornu di u Venneri Santu. Ma ùn avia micca fame, puntu è basta. Passò in a sala di bagnu à piglià mi una duscia è vissi nantu à u spechju sempre cupertu di vapore, ch’elli si disegnavanu aspetti nuvelli di i mo tratti. Al di là di e rivigliule palisate da Maria Stella è chì, era vera, mudificavanu a mo faccia, fubbi smeravigliatu d’accorge mi ch’o ùn mi era micca rasatu dipoi cinque ghjorni. Ùn mi era più accaduta dipoi avà vinti trè anni, data di a fine di i mo studii à a facultà. Ùn risentì nè u bisognu nè a voglia di a lama di u rasoghju. Leghjì u primu cantu di l’Odissea è m’addurmintò. Mi discitò allora duranta a notte, scuzzulatu da un sognu curiosu, un sognu o averebbi da dì una predizzione. Vissi una stesa di dune, infinite è basse, induve a rena rossa è u sole appariscenu cum’è fochi di l’inferni. U celu troppu pisivu ripusava nantu à e creste effemere furmate da i venti, chì supportavanu a so immensità. Strisce di passi eranu visibile nantu à qualchì metru prima chì a rena fullitendu ùn e ricopri. Vissi un omu chì francava stu disertu. È u pobbi ricunnosce. U mo sognu diventò – 15 –


Davanti à u focu chì more

più torbidu ma capia chì a prova ch’ellu campava Ray era scritta. Devia cuntinuà è ùn arrestà si mai. Era cundannatu à marchjà senza fine. Ogni passu ch’ellu facia u straziava di più è mentre chì sola a so vuluntà paria sustene lu, s’inciuttò pianu pianu sin’à avè a rena à l’altura di e dinochje, cum’è in una padula è a so prugressione diventò un suppliziu insuppurtevule. Avia persu tutta nuzione tempurale è spaziale è ogni ancata, ogni infurcatoghja fatta averebbi bè pussutu durà un’ora, un ghjornu o un annu senza ch’ellu a sappi in verità. Ma cuntinuava è, à a limita di e so forze è di u so curagiu, si ne trafalò. U so corpu sguillava nantu à e pendite impalpevule. Allungatu nantu à u spinu, cum’è essendu à fior d’acqua nantu à ballane d’un mare di cristalli è di quarzu, l’ochji chjosi è a pelle abbugliaccata, durmì assai, assai tempu. Quand’ellu surtì da u so sonnu, era invechjatu è a so barba era longa è era guasi cecu. S’alzò è ripigliò a so marchja. Pobbi sente allora una voce chì li parlava. Devia esse prubabilmente un venerabile sceiccu arabu o forse Abenhacan el Bokhari, rinvivitu in u so labirintu. Scumossu da a so perseverenza, li prupunì d’allegerisce e so suffrenze, offrendu li di marchjà nantu à un terrenu petricosu à pianu è di sorte da u tombulu muvente. Ma in scambiu, devia carrighjà sin’à l’ultimu granellu di rena, u grande disertu ammassatu in duie otre in pelle di drumadariu. Accettò i termini di u cumerciu è a voce fù purtata da u ventu. Vissi allora à Ray in a so longa marchja à traversu u mondu, i so dui sacchi in manu. Ùn puderebbi dì cù affirmazione s’ellu era un sognu, una visione allucinatoria o un miragiu. Forse ancu una prufezia. – 16 –


L’omu chì marchja

Simu oghje venneri u dui d’aprile di u 2010. Alti nuli bianchi viaghjanu in u celu. Face bellu tempu è devu dì ch’elle mi piacenu ste ghjurnate serene chì sguassanu d’un colpu seccu i sinistri mesi minacciosi di l’inguernu. Avia bè u laziu di prufittà ne è cum’ella era calma a frequentazione di a bibliuteca, lasciò un messaghju nantu à u rispundidore telefonicu spieghendu ch’o ricuperava e mo ore di a settimana d’inventariu. Maria Stella mi raghjunghjì in cucina è l’infurmò di a mo intenzione di ùn andà micca à u travagliu. È s’è no andavamu à fà si una girandulata ? dumandò à a mo sensuale è dolce donna. Chì ne dici ? Cumu voli ch’o fà ci ? Hè impussibule cù u luni di Pasqua à mezu. Ùn possu micca parte sin’à marti chì vene. Ùn ci pensava più. Surteremu sta dumenicata, mi rispundì prima d’andà à appruntà si. Circò qualcosa per manghjà per a ghjurnata è m’arricurdò tandu di u piattu ch’ella avia messu in u micro onda Maria Stella. L’aprì ma era viotu. Guardò in u refrigeratore è cunstatò ch’ellu ùn ci era mancu quì. Stridò à Maria Stella induv’ella avia messu u ripastu di a veghja. I dui filetti di pullastru ? Aghju lampatu tuttu in a rumenzula, ma ferma appena d’insalata di risu. Perchè chì ai ghjittatu tuttu què ? L’avia preparati l’altr’eri è ci simu scurdati di manghjà li. Penserai à ghjittà u saccu in u container, u mo core. Era passata sottu à a duscia è ùn pobbe accorge si à u sonu di a mo voce, ch’o era statu frasturnatu da u so gestu. Rivedia e – 17 –


Davanti à u focu chì more

mo elucubrazione notturne, cum’è un flash rivenendu mi in tuttu u so fulgore. Rivedia chjaramente ogni detagliu di u sognu è mi vensenu in core d’un colpu e parulle insultente di quella puchjucula di u risturante chì avia sputatu nantu à Ray. Aspittò davanti à u ghjurnale chì Maria Stella si ne andessi di casa. In e prime pagine, ci era u prugramma sanu di e manifestazione religiose di sta sera. Leghjì ancu un picculu articulu nantu à a preparazione di a prucessiò in paese, cù a cunfraterna Santa Croce chì avia participatu à a celebrazione di a veghja. Maria Stella mi ritruvò è passendu e so bracce ingiru à a mo taglia, mi leccò e labbre prima di filà. M’arrizzò di u tavulinu è aprì u cuperchjulu di a rumenzula, sottu à u pianu di travagliu. Ne escì u saccu di plasticu è per ùn imbruttà micca u pavimentu in casu di perdita, u piazzò nantu à un ghjurnalacciu ch’o avia apertu. Ma cunstatò a resistenza di a materia è a so impermeabilità era assicurata. Deviu taglià cù un cultellu a chjuditura à sculiscella ch’ella stringhjia Maria Stella di parechji nodi. Cuminciò à frugnicà nentru, surtendu u mullizzeghju unu à unu ma ùn ritruvò micca i dui pezzi di pullastru. Infastiditu, ribuccò tuttu sottu à a pila, sparghjendu cù e mani i resti. Vissi infine i pezzi, diventati neri da e dose insacchittate di u caffè chì si eranu stracciate in e buchje di mele è e pelle di banane. Ricuperò una crema di dulciume sana, in u so pacchettu d’origine chì Maria Stella avia duvutu mette direttamente in a rumenzula per via di a data di cunsumazione passata dipoi pocu. I missi in u mo piattu è accatastò u mullizzu chì era spartu dapertuttu in terra. Richjudì cù precauzione u saccu novu è lavò i chjappelli per sguassà ogni traccia. Dopu à avè richjaratu à – 18 –


L’omu chì marchja

l’acqua chjara u pullastru, u feci riscaldà è u manghjò, di listessa manera chè a crema. Chì vergogna ci pò esse, o puttanò ? Ti credi megliu chè mè ? Ti credi forse ancu megliu chè Ray ? Spezia di burghese sbaccuta di merda ! Sentì a collera rivene è ingurbinà mi u ripastu pensendu à quella donna è tutta a mo simpatia andò versu Ray. L’albe eranu sempre chjose in u scagnu. Note di lettura è pagine scaravuchjulate à spiccera eranu spaperse in ogni locu in un disordine in equilibriu. Inciuppicò parechje volte nantu à i libri lasciati nantu à u sulaghju per andà à apre a finestra. Puntò cù u mo scarpu nantu à i lati, l’esemplari chì eranu à mezu à u passeghju. Spiccò a carta da a porta è cuncipì u mo parcorsu di a ghjurnata. Ci vulia ch’o vechi à Ray. Ci vulia ch’o li parli. In dui minuti, tracciò un itinerariu chì cupria una zona chì partia di u cruciamentu di a piaghja è ciuttava versu u meziornu. Surtì di casa senza scurdà mi di ghjittà u mullizzu. I chilometri sfilavanu. Viaghjava digià dipoi guasi duie ore è Ray era firmatu piattu. Mi sò dettu ch’ellu ci vulia ch’o interrughessi persone ch’o scuntrerebbi per istrada per pruvà à ottene rinsignamenti. Nimu ùn paria avè lu vistu, eppuru era persuasu ch’ellu era ghjuntu in u scornu. Era in staziunamentu davanti à residenze quandu chì una vittura di a posta s’avvicinò. U fattore si varcò è li feci un segnu. Li dumandò s’ellu ùn avia micca scontru à Ray è, ripigliendu mi subitu dopu ch’ellu mi appi rispostu u giuvanottu un « quale ? » chì mi fece realizà ch’ellu ùn cunniscia forse micca u so nome, li prisentò a descrizzione a più ghjusta pussibule di Ray. – 19 –


Davanti à u focu chì more

Eri dopu meziornu, mi rispundì. Finia u mo giru è mi sò arricurdatu d’ellu quandu ch’o l’aghju vistu. U scuntravamu à spessu annu è a ghjente si dumandava quale ellu era. L’aghju vistu chì s’arricuglia un mocculu di sigaretta per mette si lu in bocca. Induve s’hè passatu ? Era à l’entrata di a cità. U fattore mi fighjò d’un aria strana pensendu ch’o devia esse un inculatu di fliccu o una merda di stu generu. Ùn pigliò micca a pena di spiegà li è di tutta manera, ch’averebbi pussutu capì di a situazione, a mi dumandu. Essendu mè stessu in l’incapacità di traduce ciò ch’o risentia è perchè chì era quì à questiunà un fattore nantu à un omu chì marchjava longu à e strade corse cù dui sacchi in e mani. Pusò nantu à u mutore di a vittura per fà u puntu. Per avà, a devu dì, ùn sapia micca troppu cumu fà. Ùn ghjunghjia micca à intreccià l’infurmazione è cunfessu chì a mo strategia ùn mi riescia. Pattineghju, cum’è Ray s’inciuttava in u mo sognu. Avia scrittu ch’o u vissi u 31 di marzu à l’imbrancamentu di u paese è ch’ellu era quì eri in a ghjurnata. Hà marchjatu dunque una centinaia di chilometri in vinti quattr’ore. Era straurdinariu. Ùn a pudia micca crede è purtantu, a realità era quì. Puderebbi esse dapertuttu à st’ora. Mi vense tandu un’idea è riflettendu ci, era di sicuru a suluzione a menu imprubabile. È s’o lasciava a furtuna fà l’affari ? Smarrò a vittura è viaghjò pianu pianu per sorte di a cità. Era Maria Stella chì venia di dà mi a chjave di u sciappacapu. Mi avia dettu un ghjornu, è ùn ci pensu chè avà, chì e cose si facianu qualchì volta da per elle è ch’ellu bastava d’esse paziente per vede sciogle si e circustanze e più critiche. – 20 –


L’omu chì marchja

Posa nantu à u bordu di u fiume è aspetta. Vederai passà tandu u corpu di u to nemicu… Avia prununciatu ste parulle cù una cunvinzione cusì forte ch’o ùn pudia dubità di a verità di stu pustulatu. Mi basterebbi allora d’inverscià l’assioma iniziale di stu pruverbiu berberu, o cabilu ùn a sò più, per abbandunà mi à u destinu. Appressu à tuttu, ùn avia nunda à perde. Piantò a vittura nantu à u latu di a strada è aprì a carta. Venia di capisce un puntu chì ùn mi era micca venutu nanzu. Ray marchjava dirittu cum’è un’ultima sfida à u mondu di l’omi. Ma quandu ch’o feci sguillà u mo ditu nantu à a marca di u feltru è ch’o seguitava u parcorsu di Ray, scuprì ch’ellu venia à infilicastrà a mo osservazione, un ostaculu nuvellu. Ray gira in tondulu. Era un’isula. A cellula spalancata d’una prigione aperta da induve ùn si pudia scappà. Girava in tondulu in una spezia di labirintu circulare. Avia u sintimu chì a mo vita scruchjava in una dimensione ch’o ùn pudia ammaistrà. Fubbi allora pigliatu d’una fatiga prufonda. Era megliu à rientre si ne è aspettà ch’ellu si calmi tuttu què. Ripigliò a strada, i vetri calati, viaghjendu longu à e cricche di scogliu di u liturale. L’aria fresca. Accendì a radiu. A ghitara di Ry Cooder. Eletrica, ipnotica, desertica. In cuntinuvu. À fondu. È cum’è a mi pudia induvinà, ùn vissi nisunu cuntornu arcatu nantu à u ritornu. Lascemu a furtuna fà ciò ch’ella hà à fà. Mi pare bellu ragiunevule.

Ouvrage disponible à milain vente pigliatu a mo ghjurnata per stanghittà quattru muri.sur Risurtì è pigliò u chjassu cumunale chì sbuccava nantu à a www.editeur-corse.com Fui rientratu in casa versu quattr’ore. Ma ùn avia micca

– 21 –


Avia sempre in memoria u principiu di l’evenimenti. A data di u 14 d’aprile di u 2010 stava marcata in u so capu. I media di i paesi di u mondu sanu avianu spartu l’infurmazione. Un nulu di cendere, natu da una intensa attività vulcanica in una regione ghjacciaria situata in u meziornu di l’Islanda, si sparghjia nantu à centinare è centinare di chilometri in u celu affuscatu di u cuntinente europeu. L’eruzzione di u vulcanu islandese Eyjafalljökull avia da sunnà u murtoriu di l’umanità.

15 € ISBN : 978-2-915922-38-7


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.